Curs Anul IV /Sem I Farmacie - Chimia şi Igiena mediului şi alimentului

Titular Curs – Conf. univ. dr. Buşuricu Florica

CURS 3
1. SURSE DE POLUARE A APEI

Poluarea:
- constă în schimbarea calităţii ca urmare a impurificării cu elemente din afară, încât nu e
utilizată
- e consecinţa unor fenomene naturale
- apare ca urmare a activităţii omului

Sursele de poluare sunt:

1.1.ape reziduale – au încărcare microbiană şi încărcare chimică (cu
detergenţi)

1. organizate :

1.2. ape industriale

- de la diverse întreprinderi ce varsă apele în râuri impurificând cu
substanţe chimice, substante radioactive
- de la zootehnie cu încărcare mare de germeni

2. neorganizate

1. Surse neorganizate
- reziduri solide, depozitate pe malul râurilor
- ape meteorice care în drumul lor dizolvă îngrăşămintele din sol

2. EFECTELE POLUĂRII

- nu sunt imediate, pot apare după mulţi ani de utilizare a sursei de apă poluată
- se pot produce
- intoxicaţii acute şi cronice
- maladii hidrice de natură chimică sau de natură infecţioasă
- se modifică proprietăţile organoleptice ale apei, cum ar fi
- gust, miros, turbiditate, culoare
- se înregistrează efecte ecologice, perturbându-se procesele biologice ale vieţuitoarelor de apă
- se înregistrează efecte economice, astfel
- apele poluate nu pot fi folosite în industrii sau agricultură
- apele dure nu pot fi folosite în industrii – afectează instalaţiile
- poluarea chimică a apelor distruge vegetaţia şi îmbogăţeşte solul în compuşi chimici
- calitatea produselor alimentare este diminuată

1
Curs Anul IV /Sem I Farmacie - Chimia şi Igiena mediului şi alimentului
Titular Curs – Conf. univ. dr. Buşuricu Florica

3. APA POTABILĂ

Definiţie
Apa potabilă se defineşte ca fiind:
‘’apa care prezintă caracteristici organoleptice, fizico- chimice şi igienico – sanitare care îi
permit să fie consumată fără a afecta starea de sănătate a consumatorului’’.

Surse de apă potabilă

- apele meteorice, apele subterane, apele de suprafaţă
- Legislaţia U.E (D.E. 1998/83) defineşte trei surse de apă potabilă:
● categoria A1 → apă bună → necesită un tratament fizic sumar şi dezinfecţie
● categoria A2 → apă medie → necesită un tratament fizico-chimic normal +
dezinfecţie
● categoria A3 → apă mediocră → necesită un tratament fizico-chimic intens +
tratare cu cărbune activ + dezinfecţie

Apele meteorice

- nu îndeplinesc cerinţele igienice pentru a fi folosite în scop potabil

- au conţinut crescut de germeni
- sunt ape moi, sărace în săruri de calciu şi magneziu
- se folosesc mai mult pentru spălat

Apele subterane
- în raport cu adâncimea la care se găsesc, ele sunt de 2 tipuri:
- ape freatice → se acumulează prin infiltrarea apelor meteorice deasupra primului
strat impermeabil de sol
- ape de adâncime → sunt exploatate prin fântâni la 2-3 m ; 10-12 m
→ prezintă riscul mare de poluare
→ folosirea directă se face cu mari precauţii
Apele de adâncime

- situate sub primul strat impermeabil de sol

- sunt izolate pe întinderi mari de precipitaţiile atmosferice şi de apele subterane situate
deasupra lor; sunt pure şi au o compoziţie minerală constantă
- cu concentraţii mari de NH4+ → ce rezultă din procesele chimice şi biochimice naturale din
sol
- sunt lipsite de O2 → încât se reduce nitraţii → amoniac
- conţinutul de cloruri este mic
- sunt nepoluate, încât pot fi folosite pentru ‘’apa potabilă’’

Apele de suprafaţă → râuri, fluvii, lacuri cu debit constant

- când au un debit suficient şi constant, se pot folosi pentru alimentaţia colectivităţilor
- vin în contact direct, cu poluanţii din aer sau sol, încât pot fi folosite ca ‘’ape potabile’’ după
ce se face o dezinfecţie şi purificare
2
Curs Anul IV /Sem I Farmacie - Chimia şi Igiena mediului şi alimentului
Titular Curs – Conf. univ. dr. Buşuricu Florica

- sunt surse pentru apa potabilă – de tip A3

4. PRELUCRAREA APEI ÎN SCOP POTABIL

- la baza prelucrării - purificării stau procesele fizice, chimice şi biologice

- constă în 3 etape

Etapa I de purificare:
- foloseşte mai multe procese (metode):
- fizice, chimice, electrochimice şi biologice

a. metoda fizică:
- constă în filtrarea apei prin o serie de grătare (site), urmată de sedimentarea prin nisip;
- metoda este combinată cu cea chimică

b. metoda chimică:
- foloseşte săruri de aluminiu, fier, siliciu, mangan, care vor forma precipitate, care vor absorbi
pe suprafaţa lor particulele în suspensie

ex. Se foloseşte bentonita, titan şi SiO2, cărbunele activat, floculanţi organici –alginaţi,
amidon, poliacrilaminele

c. metoda electrochimică:
- constă în trecerea curentului electric printr-o soluţie de FeCl3 când se formează clor sau
compuşi oxigenaţi ai acestuia (cu proprietăţi dezinfectante)

d. metoda biologică:
naturală

se face pe cale

artificială

- pe cale naturală:
 apele decantează, se trec prin terenuri de irigare sau filtrare, când substanţele
organice sunt mineralizate în urma contactului cu germeni saprofiţi din sol, iar
microorganismele distruse

- pe cale artificială:
 apele se trec în bazine descoperite, umplute cu cărbune, piatră, când materia
organică şi minerală dizolvată este fixată pe materialul poros, putând fi uşor
oxidată

3
Curs Anul IV /Sem I Farmacie - Chimia şi Igiena mediului şi alimentului
Titular Curs – Conf. univ. dr. Buşuricu Florica

ETAPA II de purificare
- dedurizare
- deferizare şi demanganizare
- desalinizare
- denitrificare
- eliminarea ionului de amoniu
- îndepărtarea gazelor dizolvate

 Dedurizarea:
- Folosită pentru apele dure
- Se tratează apa cu Na2CO3 şi Ca(OH)2 sau cu răşini schimbăoare de ioni
 NA2CO3 va ppecipita sărurile de Ca şi Mg
 Ca (OH)2 va precipita carbonaţii acizi de Ca şi Mg

 Deferizarea şi demanganizarea
- se îndepărtează ionii de Fe şi Mn din combinaţiile de tip hidrogencarbonat de Fe

2Fe (HCO3)2 + ½ O2 + H2O 2 Fe (OH)3 + 4CO2

 Desalinizarea:
- constă în îndepărtarea sării termic prin evaporare şi condensare, respectiv electrolitic sau cu
schimbători de ioni

 Eliminarea ionului de amoniu

- ionii de amoniu prezenţi în apă nu au o toxicitate particulară, dar împiedică procesul de
prelucrare în scop potabil, revigorând dezvoltarea microbiană sau pot coroda instalaţiile
- se elimină prin oxidare, cu răşini schimbătoare de ioni sau pe cale biologică, folosind
bacteriile autotrofe de genul Nitrosomonas şi Nitrobacter ce transformă ionii de amoniu în
ioni azotiţi, respective azotaţi
NH4+ → NO2- → NO3-
 Denitrificarea
- Conţinutul mare de nitrati provine din degradarea materiei organice din apă
- legislaţia sanitară admite un conţinut al nitraţilor de 50 mg/L
- denitrificarea se face
- biologic – cu ajutorul unor bacterii de genul Pseudomonas ce au proprietatea de a
consuma oxigenul din nitraţi, transformându-i în azot gazos
NO3- → NO2- → NO → N2
- cu răşini schimbătoare de ioni

 Îndepărtarea gazelor dizolvate:

 este nevoie pentru că măresc caracterul coroziv al apei
 apa cu CO2, H2S ,O2 se tratează cu apă de var, astfel:
- se îndepărtează CO2 în prima treaptă
- H2S în a doua etapă prin pulverizarea în turnuri de aerisire 4
Curs Anul IV /Sem I Farmacie - Chimia şi Igiena mediului şi alimentului
Titular Curs – Conf. univ. dr. Buşuricu Florica

- oxigenul este îndepărtat prin filtrarea printr-un strat de aşchii de oţel

ETAPA III de purificare

metode chimice

- constă în dezinfecţia apei prin:

metode fizic: distilarea, fieberea şi raze UV

divizate: UV -V100- 200nm
UV-C 200-280nm
UV-B 280-515nm
UV – A 315-400nm
*pentru dezinfecţie

- dezinfecţia se bazează pe acţiunea oxidantă a unor substanţe asupra microorganismelor

Metodele chimice sunt:

1. clorizarea
2. ozonizarea
3. folosirea ionului de argint

1. Clorizarea
- foloseşte clor gazos, fiind cel mai eficient
- foloseşte substanţe clorigene
NaClO – hipoclorit de sodiu
HClO - acid hipocloros
R- NCl2 sau R-HNCl2 cloramine
- mecanismul de acţiune al acestor substanţe constă în capacitatea oxidantă a oxigenului atomic
şi a acidului hipocloros nedisociat
Cl2 + O2 → HOCl + HCl
HOCl → HCl + O.
- parametrul ce apreciază calitatea microbiologică a apei este criteriul Cxt – concentraţia de
dezinfectant x timpul de contact
- legislaţia europeană acceptă ca dezinfecţia cu clor să fie eficare, clorul rezidual liber să fie
cuprins între 0.2-0.5 mg-l, după o durată de contact de 15 min. In aceste c ondiţii criteriul Cxt
trebuie să fie cuprins între 3-7.5 mgxmin-L
- în prezent se ia ca referinţă valoarea criteriului CxT, valoarea ce corespunde inactivării
chisturilor în procent de 99.9% de Giardia lamblia, unul din germenii cei mai rezistenţi –
valori ce depiond de pH-ul apei, de temperatură

Avantajele şi Dezavantaje
- Clorul gazos este cel mai eficient, deoarece distruge germenii de E.coli în totalitate în 20
minute faţă de cloramină care distruge cam 50%
- Clorul reacţionează cu diferite substanţe organice din apă, formând compuşi halogenaţi, mai
ales trihalometani – compuşi toxici, iar cu fenolii formează clor fenoli - ce miros
5
Curs Anul IV /Sem I Farmacie - Chimia şi Igiena mediului şi alimentului
Titular Curs – Conf. univ. dr. Buşuricu Florica

urât (impropriu consumului)

- o parte din clorul folosit la clorizare rămâne în apa potabilă – clor rezidual

2. Ozonizarea
- este eficientă şi avantajoasă clorizării, pentru că ozonul are o viteză de
distrugere a bacteriilor mult mai mare decât clorul;
- ozonul oxidează compuşii minerali din apă
- realizează concomitent dcolorarea şi dezodorizarea
- excesul de ozon se descompune neînfluenţând proprietăţile organoleptice ale apei, nu
reacţionează cu fenolii sau alte componente ce să miroasă urât

3. Ionul de argint
- argintul metalic se depune în strat subţire pe nisipul din bazine sau se dizolvă
- ionii de argint se absorb pe suprafaţa bacteriilor şi blochează membranele celulelor încât
acestea nu se mai înmulţesc

!!! Substanţele folosite pentru dezinfecţie trebuie să îndeplinească unele condiţii,

cum ar fi:
să fie eficiente
să nu fie dăunătoare organismului
să nu modifice calitatea apei
să fie economice, uşor de manipulat

6. CALITATEA APEI POTABILE

Pentru aprecierea calităţii apei, OMS (Organizaţia Mondială a Sănătăţii) recomandă să se

ţină cont de două aspecte :
● stabilirea condiţiilor de calitate a apei
● precizarea principalilor indicatori (parametri) de calitate pentru fiecare tip de apă cât şi
concentraţia maximă peste care care anumiţi compuşi nu trebuie să fie în apă.
- Nivelul acceptat pentru un anumit indicator reprezintă concentraţia maximă admisă – CMA
stabilit prin standarde naţionale, Ordine de MS, pe baza recomandărilor OMS, Directivelor UE (
pentru fiecare ţară în parte).

- Metodele de analiză recomandate trebuie să fie situate în funcţie de sensibilitate, selectivitate,

rapiditate, grad de dificultate.

Directiva UE 98/83/ CE fixează două categorii de termeni care definesc concentraţia maximă
admisă pentru poluanţi :
● limite de calitate = concentraţia maximă admisă – criterii de calitate obligatorii,
care trebuie respectate
● recomadări de calitate = valori indicative (valori ghid) stabilite în scopul de a urmări
instalaţiile de producţie şi distribuţie a apei potabile.

Pe baza acestor recomandări, producătorii de apă apreciază eficacitatea

6
Curs Anul IV /Sem I Farmacie - Chimia şi Igiena mediului şi alimentului
Titular Curs – Conf. univ. dr. Buşuricu Florica

procesului de tratare a apei şi cuantifică deprecierea calităţii apei.

6. CONTROLUL FIZICO-CHIMIC ŞI BIOLOGIC AL APEI POTABILE

DETERMINĂRI OBLIGATORII

1. Determinări ce caracterizează echilibrul calco-carbonic:

 bicarbonaţi, calciu, magneziu, duritate, pH-ul
- magneziu → gust amar şi efect laxativ
- bicarbonaţi → duritate mare → minim 5 grade G
- pH normal → 6.5 – 7.4

2. Determinări prin care se urmăresc compuşii corozivi

- cloruri, bicarbonaţi, sulfaţi (vezi CO2 agresiv)
A
- raportul T = indicele Leroy = indice de corozivitate
Dt
 se exprimă în mEg/L
 pentru apa necorozivă valorile normale: 0.7 – 1.3

AT= alcalinitatea totală

Dt = duritate temporară = bicarbonaţii de calciu şi magneziu
Dp = duritate carbonatată = săruri de calciu şi magneziu
DT = duritate totală = totalitatea ionilor de calciu şi magneziu
Duritatea se exprimă în:
● grade franceze 1 oF = 10 mg CaCO3/L = 0.560G
1 oF = 4 mg Ca2+/L = 2.4 mg/L
● grade germane 10G = 10 mg CaO
10G = 1.785 0 F

Apa este – apă foarte dulce (0-60 F)

- apă dulce (6 – 150 F)
- apă de duritate medie 15 – 300 F
- apă foarte dură > 300 F → diminuează capacitatea de spălare a săpunului – afectează
instalaţiile

3. Determinarea conţinutului în materii organice

- consum chimic de O2 – CCO
- consum biochimic de O2 (CBO5), pentru apele de suprafaţă se recomandă ca valorile
normale să fie cuprinse între 2-20 mgO2/L
- carbon organic total (COT), pentru apele de suprafaţă se recomandă ca valorile
normale să fie cuprinse între 2-10 mg/L
- turbiditatea

7
Curs Anul IV /Sem I Farmacie - Chimia şi Igiena mediului şi alimentului
Titular Curs – Conf. univ. dr. Buşuricu Florica

4. Determinări ale indicatorilor de poluare (indicatori chimici )

Indicatorii chimici sunt substanţele care în concentraţii mici nu au efecte toxice asupra
organismului, dar indică prezenţa altor elemente ce au acţiune nocivă. Prezentăm în continuare
aceşti indicatori de poluare ai apei :

4.1.Consum chimic de oxigen sau indice de oxidabilitae

- Se măsoară oxigenul necesar oxidării substanţelor organice, ce au o provenienţa telurică sau
pot proveni după o poluare cu diferiţi germeni
- determinarea se face prin tratare cu KMnO4 şi titrare cu acid oxalic
- creşterea acestui indicator va însemna o poluare organică
- valori normale: maxim 5 mg O2/L

4.2.Azotul total
- este reprezentat de: azotul mineral (NH3, azotiţi, azotaţi) + azotul organic (proteine, peptide,
aa)
- se determină prin metoda Kheldahl

4.3.Amoniacul
- provine din:
 degradarea incompletă a substanţelor organice
 din sol

!!! prezenţa lui va indica o poluare recentă a apei

(deoarece NH3 este primul stadiu de descompunere a substanţelor organice cu azot)

- valori maxime admise: 0.50mg/L

- se determină calitativ cu reactivul Nessler

4.5.Nitraţii
- provin din îngrăşăminte, din roci, din mineralizarea completă a substanţelor organice
poluante
- se admit maxim 50 mg/L

4.6. Nitriţii
- provin din reducerea nitraţilor, din descompunerea substanţelor cu azot
- se admit maxim 0.50mg/L

!!!constituie un indicator de poluare veche a apei

4.7.Fosfaţii
- nu se admit să se găsească în apa potabilă
8
Curs Anul IV /Sem I Farmacie - Chimia şi Igiena mediului şi alimentului
Titular Curs – Conf. univ. dr. Buşuricu Florica

- provin din apele reziduale, insecticide, pesticide, dejecţii animaliere

- favorizează dezvoltarea algelor în apă →→ Inflorirea apelor, ce face improprie prelucrarea
şi purificarea apei în scop potabil

4.8.H2S
- Are origine telurică – minerală (provine din zăcământ şi în urma reducerii sulfaţilor
sub acţiunea bacteriilor sulfuroase)
- Are origine organică- în apele de suprafaţă provine din descompunerea substanţelor
organice
- nu se admite să se găsească în apa potabilă

4.9. Substanţe adăugate pentru dezinfecţia apei

- clorul sau cloraminele
- clorul ce rămâne se numeşte clor rezidual

!!! se admite 0.1- 0.25 mg clor /l apă (după legea apei 458/8.07.02)
!!! se admite 0.2- 0.5 mg clor /l apă (după DE)

- absenţa clorului rezidual va însemna o poluare organică mare

4.10. Substanţe toxice şi cancerigene

- urme ale metalelor grele, a pesticidelor, insecticidelor şi a substanţelor cancerigene (vezi
patologia neinfecţioasă)

5. Determinări biologice
- apa potabilă nu trebuie să conţină organisme sau particule vegetale vizibile cu ochiul liber
ex: bacterii, ciuperci acvatice, viermi, protozoare
- se determină numărul de germeni/l
- etalon este luat germenul de E/coli şi Giardia

!!! se admit 3 germeni de E.coli/l apă pentru reţele de distribuţie în oraşe cu peste
70000 locuitori
!!! se admit 100 germeni de E.coli/l apă pentru sursele industriale
!!! pentru Giardia DE nu precizează cu exactitate, după legea apei 458/8.07.02 nu se
admite nici un chist

Concluzii

Normele OMS clasifică substanţele în trei categorii:

1. substanţe cu acţiune nocivă asupra organismelor vii şi care peste limitele admise stabile duc
la îmbolnăviri

ex: fluor, plumb, arsen, cadmiu, crom, seleniu, cianuri

2. compuşi ce nu sunt toxici, dar care peste limitele admise imprimă apei o serie de 9
Curs Anul IV /Sem I Farmacie - Chimia şi Igiena mediului şi alimentului
Titular Curs – Conf. univ. dr. Buşuricu Florica

caractere organoleptice şi fizice ce o fac improprie pentru consum

ex.fier, mangan, calciu, magneziu, zinc, cupru, sulfaţi, cloruri, fenoli

3. compuşi ce împiedică impurificarea şi fac apa să nu fie potabilă

10