OAMENII, SOCIETATEA ŞI LUMEA IDEILOR

Tema 3
Evaluare
Subiectul I 30 puncte

Citiţi, cu atenţie, textele de mai jos:

A. Art. 33. – Toate puterile Statului emană de la naţiune, care nu le poate exercita decât numai prin
delegaţiune şi după principiile şi regulile aşezate în Constituţiunea de fapt.
Art. 34. – Puterea legislativă se exercită colectiv de către rege şi reprezentaţiunea naţională.
Reprezentaţiunea naţională se împarte în două Adunări: Senatul şi Adunarea Deputaţilor (...).
Art. 39. – Puterea executivă este încredinţată regelui, care o exercită în modul regulat prin Constituţie
Art. 40. – Puterea judecătorească se exercită de organele ei. Hotărârile lor se pronunţă în virtutea
legii şi se execută în numele regelui.
(Constituţia din 1923)

B. „În fapt, noua Constituţie din 1938 oficializa noul regim, în care regele participa efectiv şi legal la ac-
tivitatea de guvernare. Aceasta avea un caracter eclectic, adesea contradictoriu. Cele mai multe articole
erau identice cu cele ale Constituţiei din 1923, care a stat la baza regimului democratic din peri-oada
interbelică. S-a menţinut principiul potrivit căruia toate puterile emană de la naţiune, precum şi cele
privind separarea puterilor în stat. Un element nou era prevederea potrivit căreia regele era capul statu-
lui (...), precum şi faptul că miniştrii aveau răspundere politică numai faţă de rege”.
(Academia Română, Istoria românilor, vol. VIII)

Pornind de la aceste texte, răspundeţi următoarelor cerinţe:

1. Numiţi secolul la care face referire sursa B. 2 puncte
2. Menţionaţi, pe baza sursei A, o caracteristică a Reprezentaţiunii naţionale. 3 puncte
3. Numiţi două principii politice menţionate în sursa B. 6 puncte
4. Menţionaţi, din sursa A, o informaţie care se referă la puterea executivă. . 2 puncte
5. Menţionaţi, pe baza sursei B, o caracteristică a Constituţiei din 1938. 3 puncte
6. Formulaţi, pe baza sursei A, un punct de vedere referitor la prerogativele regelui, susţinându-l
cu două informaţii selectate din sursă. 10 puncte
7. Argumentaţi, printr-un fapt istoric relevant, afirmaţia conform căreia existenţa unei constituţii a con-
tribuit la consolidarea democraţiei româneşti, în prima jumătate a secolului al XX-lea. 4 puncte
(Se punctează coerenţa şi pertinenţa argumentării elaborate prin utilizarea unui fapt istoric relevant, res-
pectiv a conectorilor care exprimă cauzalitatea şi concluzia.)

BAREM DE EVALUARE ŞI NOTARE 30 puncte

1. 2 puncte pentru menţionarea secolului la care face referire sursa B.

2. 3 puncte pentru menţionarea oricărei caracteristici a Reprezentaţiunii naţionale, din sursa A.
3. Câte 3 puncte pentru numirea oricăror două principii politice menţionate în sursa B.
(3 p. x 2 = 6 p.)
4. 2 puncte pentru menţionarea oricărei informaţii referitoare la puterea executivă din sursa A
5. 3 puncte pentru menţionarea oricărei caracteristici a Constituţiei din 1938, din sursa B
6. 4 puncte pentru formularea, pe baza sursei A, a oricărui punct de vedere referitor la preroga-
tivele regelui.
7. Câte 3 puncte pentru selectarea, din sursa A, a oricăror două informaţii care susţin punctul
de vedere formulat (3 p. x 2 = 6 p.)
1 punct pentru pertinenţa argumentării afirmaţiei conform căreia existenţa unei constituţii a
contribuit la consolidarea democraţiei româneşti, în prima jumătate a secolului al XX-lea
2 puncte pentru selectarea oricărui fapt istoric relevant care susţine afirmaţia dată
1 punct pentru utilizarea conectorilor care exprimă cauzalitate (deoarece, pentru că etc.), res-
pectiv a conectorilor care exprimă concluzia (aşadar, ca urmare etc.)
10
 3. Constituţiile din România

Răspunsuri

1. Secolul al XX-lea.
2. O caracteristică a reprezentaţiunii naţionale prezentată în sursa A este caracterul bicameral al
acesteia, fiind formată din Senat şi Camera Deputaţilor. „Reprezentaţiunea naţională se împarte
în două Adunări: Senatul şi Adunarea Deputaţilor (...)”
3. „principiul potrivit căruia toate puterile emană de la naţiune” şi „cele privind separarea pu-
terilor în stat”.
4. O informaţie, din sursa A, care se referă la puterea executivă este cea conform căreia puterea
executivă este încredinţată regelui. „Puterea executivă este încredinţată regelui, care o exercită
în modul regulat prin Constituţie.”
5. O caracteristică a Constituţiei din 1938 este faptul că păstrează unele prevederi democratice
din constituţiile anterioare, dar adaugă şi prevederi noi, cu caracter autoritar, devenind astfel
inconsistentă. „Aceasta avea un caracter eclectic, adesea contradictoriu.”
6. Constituţia din 1923 a consfinţit monarhia şi continuitatea ei, apreciată la acea vreme ca fac-
tor al stabilităţii statului. Astfel, pe baza principiului separaţiei puterilor în stat, regele deţine
puterea legislativă prin dreptul de a sancţiona şi promulga legile, iar Parlamentul este corpul
legiuitor („Puterea legislativă se exercită colectiv de către rege şi reprezentaţiunea naţională”). În
ceea ce priveşte puterea executivă, ea este deţinută de rege, alături de guvern, miniştrii având
responsabilitatea actelor guvernamentale („Puterea executivă este încredinţată regelui, care o
exercită în modul regulat prin Constituţie”).
7. Ideile din Actul Unirii de la Alba-Iulia vor guverna România interbelică: vot universal, lib-
ertate naţională, religioasă şi politică pentru toate naţionalităţile, reformă agrară, drepturi şi
avantaje pentru muncitori după model apusean.
Constituţia din 1923 a pus în practică deciziile luate în 1918, a consfinţit monarhia şi conti-
nuitatea ei, apreciată în epocă ca factor al stabilităţii statului, al păstrării intereselor tuturor
categoriilor sociale, al menţinerii unităţii statale depline. În ciuda criticilor aduse de formaţiunile
politice aflate în opoziţie la momentul elaborării ei, ea a fost acceptată de acestea în momentul
când au venit la guvernare.
Puterea executivă este încredinţată regelui, iar responsabilitatea actelor sale o au miniştrii
(orice act al regelui trebuia contrasemnat de miniştrii de resort; prin această procedură, miniştrii
îşi atribuie responsabilitatea actelor). Prerogativele regale sunt: numirea şi revocarea miniştrilor,
sancţionarea şi promulgarea legilor, confirmarea în funcţiile publice, dreptul de a bate monedă şi
de a încheia convenţii cu alte state etc. Prevederile legate de puterea executivă şi raporturile dintre
aceasta şi celelalte două puteri ale statului conferă un caracter democratic României interbelice.
Drumul început în 1866 şi continuat în 1923 a pus bazele instituţiilor şi structurilor unui stat
modern în deplin sincronism cu statele europene civilizate. Principiile referitoare la drepturile şi
libertăţile cetăţeneşti, existenţa principiului separării puterilor în stat, a pluripartidismului sunt
principii care, datorită Constituţiilor din 1866 şi 1923, au devenit realitate şi practică politică în
a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi prima jumătate a secolului al XX-lea.

11
OAMENII, SOCIETATEA ŞI LUMEA IDEILOR

Evaluare

Subiectul al III-lea 30 puncte

Elaboraţi, în aproximativ două pagini, un eseu despre statul român şi constituţiile sale având în
vedere:
- menţionarea a două constituţii româneşti şi a secolului în care au fost adoptate;
- menţionarea unei cauze a adoptării uneia dintre cele două constituţii;
- prezentarea unui element de continuitate între cele două constituţii şi menţionarea unei
consecinţe a acestuia asupra regimului politic din România;
- formularea unui punct de vedere cu privire la necesitatea adoptării unor acte fundamentale şi
susţinerea acestuia printr-un argument istoric.

Notă! Se punctează şi utilizarea limbajului istoric adecvat, structurarea prezentării, evidenţierea relaţiei
cauză-efect, susţinerea unui punct de vedere cu argumente istorice (coerenţa şi pertinenţa argumentării
elaborate prin utilizarea unui fapt istoric relevant, respectiv a conectorilor care exprimă cauzalitatea şi con-
cluzia), respectarea succesiunii cronologice-logice a faptelor istorice şi încadrarea eseului în limita de spaţiu
precizată.

BAREM DE EVALUARE ŞI NOTARE 30 puncte

Informaţia istorică – 24 de puncte, distribuite astfel:

- câte 3 puncte pentru menţionarea oricăror două constituţii româneşti şi a secolului în care au
fost adoptate (3 p. x 2 = 6 p.)
- 3 puncte pentru menţionarea oricărei cauze ale adoptării uneia dintre cele două constituţii
- 3 puncte pentru menţionarea oricărui element de continuitate între cele două constituţii
- 5 puncte pentru prezentarea coerentă a elementului de continuitate între cele două constituţii,
prin evidenţierea relaţiei istorice de cauzalitate şi utilizarea unui exemplu/ a unei caracteristici
• câte 1 punct pentru utilizarea doar a unui exemplu/ a unei caracteristici referitoare la ele-
mentul de continuitate menţionat
- 2 puncte pentru menţionarea unei consecinţe a acestuia asupra regimului politic din România
- 1 punct pentru formularea oricărui punct de vedere referitor la necesitatea adoptării unor acte
fundamentale
- 1 punct pentru pertinenţa argumentării punctului de vedere formulat
- 2 puncte pentru selectarea oricărui fapt istoric relevant care susţine punctul de vedere formulat
- 1 punct pentru utilizarea conectorilor care exprimă cauzalitatea (deoarece, pentru că etc.), res-
pectiv concluzia (aşadar, ca urmare etc.)

Ordonarea şi exprimarea ideilor menţionate – 6 puncte, distribuite astfel:

- 2 puncte pentru utilizarea linbajului istoric adecvat;
1 punct pentru utilizarea parţială a limbajului istoric;
0 puncte pentru lipsa limbajului istoric;
- 1 punct pentru structurarea textului (introducere – cuprins – încheiere);
0 puncte pentru text nestructurat;
- 2 puncte pentru respectarea succesiunii cronologice, logice a faptelor istorice;
1 punct pentru respectarea parţială a succesiunii cronologice, logice a faptelor istorice;
0 puncte pentru nerespectarea succesiunii cronologice, logice a faptelor istorice;
- 1 punct pentru respectarea limitei de spaţiu;
0 puncte pentru nerespectarea limitei de spaţiu.

12
 3. Constituţiile din România

Rezolvare

Introducere: Ideea necesităţii unei constituţii apare pentru prima dată în contextul epocii
luminilor, în secolul al XVIII-lea, fiind enunţată şi dezbătută de Jean Jacques Rousseau, filosof
francez şi mare gânditor iluminist. Acesta consideră necesară încheierea unui „contract social”
între suveran şi popor, contract care trebuie respectat prin introducerea unei legi fundamentale.
• În a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi în prima jumătate a secolului al XX-lea, Româ-
nia a beneficiat de două constituţii, care au pus bazele monarhiei constituţionale şi a regimului
democratic: Constituţia din 1866 şi Constituţia din 1923.
• Dacă în 1866, înlăturarea lui Alexandru Ioan Cuza şi aducerea prinţului străin Carol I
a urgentat elaborarea unei noi legi fundamentale interne, a statului, pentru Constituţia din
1923, cauza a fost înfăptuirea statului naţional unitar român, în 1918, creşterea populaţiei şi a
numărului minorităţilor etnice şi confesionale, ceea ce reclama unificarea organizării de stat şi a
legislaţiei menite să favorizeze progresul întregii naţiuni.
• Noua lege fundamentală din 1923 avea la bază Constituţia din 1866, păstrând principiile
fundamentale: separarea puterilor în stat, monarhia ereditară, suveranitatea naţiunii, guvernare
reprezentativă. Principiul separării puterilor în stat, prezent atât în Constituţia din 1866, cât şi
în cea din 1923, se referea la puterea executivă care-i aparţinea regelui şi guvernului, puterea
legislativă era în mâinile Parlamentului (bicameral), iar puterea judecătorească era exercitată
prin curţi de judecată şi tribunale, instanţa supremă fiind Înalta Curte de Casaţie. Una dintre
cele mai importante consecinţe ale adoptării Constituţiei din 1923 a fost definirea trăsăturilor şi
conţinutului regimului politic din România: cel democratic. Acest regim politic democratic este
caracterizat prin votul universal, ceea ce duce la lărgirea dreptului la liberă exprimare politică a
cetăţenilor statului.
• În epoca contemporană, statul român naţional unitar, pentru a se consolida, avea nevoie de
o nouă constituţie, care să consacre hotărârile luate de poporul român, în 1918, privind unirea
Basarabiei, Bucovinei şi Transilvaniei cu România şi toate celelalte prevederi democratice: votul
universal, reforma agrară.
Concluzie: Drumul început în 1866 a pus bazele instituţiilor şi structurilor unui stat mo-
dern în deplin sincronism cu statele europene civilizate. Dar problemele României în 1866 erau
nenumărate şi deosebit de complexe; clasa politică nu era nici pe de parte atât de structurată
şi omogenă pe cât ar putea lăsa să se creadă acţiunile care au dus la instaurarea regimului
monarhic constituţional. Pentru aproape 100 de ani a pus bazele unui regim de tip democratic.
Păstrarea a mai mult de jumătate din articolele Constituţiei din 1866 în Constituţia din 1923 şi
funcţionarea în timp arată viabilitatea primelor două constituţii.

13