Sunteți pe pagina 1din 4

STATUL ŞI POLITICA

Tema 6
Evaluare
Subiectul I 30 puncte

Citiţi, cu atenţie, textele de mai jos:


A. „În România, Partidul Comunist a luat iniţiativele menite să readucă ţara la starea de obedienţă
faţă de Uniunea Sovietică. (...) Pe plan intern, scopul urmărit a fost acela de a distruge structurile
sociale existente şi a fost încununat de succes. Actul final a fost abdicarea silită a Regelui Mihai,
la 30 decembrie 1947, sub ameninţarea unui război civil. În aceeaşi zi a fost proclamată Republica
Populară Română. Aceasta nu era expresia unei voinţe populare, liber exprimate, ci rezultatul unui
dictat al unui grup politic care se manifesta ca marionetă a stăpânului din exterior.”
(Mihai Bărbulescu, Şerban Papacostea, Istoria României, Bucureşti, Ed. Enciclopedică, 1998)

B. „[Pe 30 decembrie 1947] Am ajuns la casa din şoseaua Kiseleff. N-am aşteptat mult şi Groza s-a
arătat însoţit de Gheorghiu Dej. (...) Am intrat în salon, ne-am aşezat şi fără să aştepte mult timp
Groza, pe buze cu un zâmbet jovial, a spus: «Am venit să discutăm despre un divorţ amiabil». (...) Am
încercat să tratez cu cei doi în termeni raţionali. N-a fost chip să ne înţelegem. De fapt, Constituţia pe
care o invocam încetase de mult să mai aibă o putere asupra lor. Au recurs la şantaj. Mi-au comunicat
că, tergiversând semnarea actului, locuitorii Bucureştiului îşi vor da seama că aici se întâmplă ceva
deosebit, iar ei, membrii guvernului, adică şi comuniştii, vor fi nevoiţi, pentru a contracara orice formă
de opoziţie, să execute peste o mie de studenţi dintre cei care fuseseră arestaţi în ultimul an.”
(Mircea Ciobanu, Convorbiri cu Mihai I al României, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1997, p. 59-62)

Pornind de la aceste texte, răspundeţi următoarelor cerinţe:


1. Precizaţi secolul la care se referă sursa A şi B. 2 puncte
2. Numiţi instituţia politică la care face referire sursa A. 3 puncte
3. Identificaţi evenimentul politic descris în sursa B. 5 puncte
4. Numiţi forma de guvernământ menţionată în sursa A. 4 puncte
5. Selectaţi din sursa B două informaţii aflate în relaţie de cauzalitate. 5 puncte
6. Prezentaţi o altă etapă a instaurării regimului comunist în România decât cea la care se face
referire în sursa B. 7 puncte
7. Argumentaţi, printr-un fapt istoric relevant, afirmaţia conform căreia disidenţa s-a manifestat
în spaţiul românesc în perioada comunistă. 4 puncte
(Se punctează coerenţa şi pertinenţa argumentării elaborate prin utilizarea unui fapt istoric relevant,
respectiv a conectorilor care exprimă cauzalitatea şi concluzia.)

BAREM DE EVALUARE ŞI NOTARE 30 puncte

1. 2 puncte pentru precizarea secolului la care se referă sursa A şi B.


2. 3 puncte pentru numirea instituţiei politice la care face referire sursa A.
3. 5 puncte pentru identificarea evenimentului politic descris în sursa B.
4. 4 puncte pentru numirea formei de guvernământ menţionată în sursa A.
5. 2 puncte pentru identificarea oricărei relaţii cauză-efect.
3 puncte pentru menţionarea oricărei consecinţe a acesteia.
6. 2 puncte pentru menţionarea oricărei alte etape a instaurării regimului comunist în România
decât cea la care se face referire în sursa B.
5 puncte pentru prezentarea etapei menţionate.
7. 1 punct pentru pertinenţa argumentării afirmaţiei conform căreia disidenţa s-a manifestat în
spaţiul românesc în perioada comunistă.
2 puncte pentru selectarea oricărui fapt istoric relevant care susţine afirmaţia dată
1 punct pentru utilizarea conectorilor care exprimă cauzalitate (deoarece, pentru că etc.), res-
pectiv a conectorilor care exprimă concluzia (aşadar, ca urmare etc.).

22
6. România postbelică. Stalinism, naţional-comunism şi disidenţă anticomunistă. Construcţia democraţiei postdecembriste

Răspunsuri

1. Secolul al XX-lea.
2. Monarhia.
3. Abdicarea regelui Mihai I.
4. Republica.
5. Cauză: „N-a fost chip să ne înţelegem”.
Efect: „Au recurs la şantaj”.
6. Regimul comunist a ajuns la putere în România urmând o serie de etape, între anii 1945 şi
1947.
O etapă a instaurării regimului comunist în România, diferită de cea a abdicării regelui
Mihai I, a fost falsificarea alegerilor din noiembrie 1946. Alături de Partidul Comunist candidează
grupări rupte din partidele istorice (P.N.L.-Tătărescu şi P.N.Ţ.-Anton Alexandrescu) şi Partidul
Social Democrat, toate formând Blocul Partidelor Democratice (B.P.D.). Campania electorală este
caracterizată, pe lângă puternica propagandă prin intermediul mass-media şi de un lung şir de
violenţe împotriva opoziţiei. Pentru a câştiga partidul comunist, s-a recurs la o fraudare masivă
a alegerilor. Câştigarea alegerilor şi, implicit, a controlului guvernamental a permis eliminarea
oricăror alte forme de opoziţie politică faţă de regimul comunist.
7. În anul 1974, Constituţia în vigoare a fost modificată prin crearea funcţiei de Preşedinte al
Republicii Socialiste România, deţinută de către Nicolae Ceauşescu, care va cumula din ce în ce
mai multe funcţii în stat. Politica dusă de regimul comunist a dus la manifestarea unor forme de
disidenţă. Mişcarea de disidenţă anticomunistă poate fi explicată ca o împotrivire, individuală
sau comună, prin diferite forme de manifestare, la sistemul politic comunist.
O formă a manifestare a disidenţei a fost cea individuală, a intelectualilor. Scriitorul Paul
Goma a protestat în mai multe rânduri faţă de încălcarea drepturilor omului în România, având
în vedere că, în 1975, România a semnat Acordurile de la Helsinki, de respectare a drepturilor
omului. În urma unei scrisori trimise la radio „Europa Liberă”, cu un impact internaţional sem-
nificativ, prin care cerea respectarea drepturilor omului în România, în 1977, Goma a fost expul-
zat în Franţa.
Având în vedere aceste manifestări, putem afirma că în România s-a desfăşurat o mişcare de
disidenţă, însă protestele au fost izolate şi nu au produs schimbări semnificative până în decem-
brie 1989.

23
STATUL ŞI POLITICA

Evaluare

Subiectul al III-lea 30 puncte

Elaboraţi, în aproximativ două pagini, un eseu despre România în timpul regimului comunist
având în vedere:
- menţionarea a doi factori favorizatori ai instaurării comunismului în România;
- prezentarea a două acţiuni de politică internă din perioada regimului stalinist din România;
- menţionarea unei decizii de politică internă luată de Nicolae Ceauşescu şi o consecinţă a aces-
teia;
- formularea unui punct de vedere referitor la consecinţele naţional-comunismului asupra
tranziţiei spre democraţie în România şi susţinerea acestuia printr-un argument istoric.

Notă! Se punctează şi utilizarea limbajului istoric adecvat, structurarea prezentării, evidenţierea relaţiei
cauză-efect, susţinerea unui punct de vedere cu argumente istorice (coerenţa şi pertinenţa argumentării
elaborate prin utilizarea unui fapt istoric relevant, respectiv a conectorilor care exprimă cauzalitatea şi con-
cluzia), respectarea succesiunii cronologice-logice a faptelor istorice şi încadrarea eseului în limita de spaţiu
precizată.

BAREM DE EVALUARE ŞI NOTARE 30 puncte

Informaţia istorică – 24 de puncte, distribuite astfel:


- câte 3 puncte pentru menţionarea oricăror doi factori favorizatori ai instaurării regimului comu-
nist în România. (3 p. x 2 = 6 p.)
- câte 4 puncte pentru prezentarea coerentă a oricăror două acţiuni de politică internă din perioada
regimului stalinist din România, prin evidenţierea relaţiei istorice de cauzalitate. (4 p. x 2 = 8 p.)
• câte 1 punct, doar pentru menţionarea oricăror două decizii de politică internă din perioada
regimului stalinist din România. (1 p. x 2 = 2 p.)
- 3 puncte pentru menţionarea oricărei decizii de politică internă luată de Nicolae Ceauşescu.
- 2 puncte pentru prezentarea oricărei consecinţe a deciziei politice menţionate.
- 1 punct pentru formularea oricărui punct de vedere referitor la consecinţele naţional-comunismului
asupra tranziţiei spre democraţie în România.
- 1 punct pentru pertinenţa argumentării punctului de vedere formulat.
- 2 puncte pentru selectarea oricărui fapt istoric care susţine punctul de vedere formulat.
- 1 punct pentru utilizarea conectorilor care exprimă cauzalitatea (deoarece, pentru că etc.), respectiv
concluzia (aşadar, ca urmare etc.).

Ordonarea şi exprimarea ideilor menţionate – 6 puncte, distribuite astfel:


- 2 puncte pentru utilizarea limbajului istoric adecvat
1 punct pentru utilizarea parţială a limbajului istoric
0 puncte pentru lipsa limbajului istoric
- 1 punct pentru structurarea textului (introducere – cuprins – încheiere)
0 puncte pentru text nestructurat
- 2 puncte pentru respectarea succesiunii cronologice, logice a faptelor istorice
1 punct pentru respectarea parţială a succesiunii cronologice, logice a faptelor istorice
0 puncte pentru nerespectarea succesiunii cronologice, logice a faptelor istorice
- 1 punct pentru respectarea limitei de spaţiu
0 puncte pentru nerespectarea limitei de spaţiu

24
6. România postbelică. Stalinism, naţional-comunism şi disidenţă anticomunistă. Construcţia democraţiei postdecembriste

Rezolvare

Introducere: În vara anului 1945, odată cu înfrângerea definitivă a Germaniei, luau sfârşit
luptele celui de-al Doilea Război Mondial în Europa. Începea o nouă perioadă în istoria lu-
mii, cunoscută cu numele de perioada postbelică. Ţara noastră devenea o parte componentă a
„lagărului comunist”.
• Instaurarea regimului comunist în România a fost favorizată de mai mulţi factori. Unul din-
tre aceştia a fost reprezentat de prezenţa trupelor militare sovietice, a Armatei Roşii, pe teritoriul
ţării noastre. Un alt factor favorizator a fost reprezentat de tratatul de pace încheiat între Româ-
nia şi coaliţia Naţiunilor Unite, în cadrul Congresului de pace de la Paris, din 1947, prin care nu
era recunoscut statutul de stat cobeligerant al României în al doilea război mondial. România a
fost obligată să plătească despăgubiri de război semnificative Uniunii Sovietice, fapt ce a accen-
tuat controlul U.R.S.S. asupra ţării noastre.
• Stalinismul impus în România din 1948 a reprezentat un regim comunist foarte dur,
asemănător cu acela instaurat de către Stalin în Uniunea Sovietică. O măsură luată de regimul
comunist a fost naţionalizarea întreprinderilor particulare. Aceasta s-a realizat în baza Legii de
naţionalizare din iunie 1948, fiind trecute în proprietatea statului întreprinderile industriale şi
miniere, băncile, dar şi alte afaceri mai mici.
În martie 1949 începe procesul de colectivizare a agriculturii. Prin acesta se urmărea trecerea
proprietăţii private ţărăneşti în proprietatea statului. Se va încheia abia în 1962. Într-o primă
etapă s-a încercat atragerea ţăranilor de partea P.M.R. prin reforma agrară din 1945. Ţăranii au
fost împroprietăriţi, iar marile proprietăţi private au fost reduse la maxim 50 ha.
• Regimul lui Nicolae Ceauşescu (1965-1989) este denumit naţional-comunist întrucât,
după 1965, partidul a încercat să acrediteze ideea unei căi specific româneşti de dezvoltare a
socialismului, legitimându-se în special prin apelul la valorile naţionale.
O decizie de politică internă luată de către Nicolae Ceauşescu a fost elaborarea „tezelor din
iulie” (1971), care reprezentau o serie de 17 propuneri ale lui Ceauşescu privind o mai eficientă
educaţie comunistă a maselor, inaugurând, considera Ceauşescu, o „revoluţie culturală”.
O consecinţă a acestor teze a fost instituirea şi consolidarea cultului personalităţii
conducătorului, ceea ce reprezenta supralicitarea pe cale propagandistică a meritelor lui Nicolae
Ceauşescu.
• Caracteristicile regimului naţional-comunist şi-au pus amprenta asupra tranziţiei spre
democraţie în România, stând la baza multor disfuncţionalităţi ale regimului politic de după
1989. Una dintre cele mai importante consecinţe este reprezentată de modalitatea violentă prin
care regimul a căzut în decembrie 1989. Acest fapt este consecinţa concentrării întregii puteri în
mâinile lui Nicolae Ceauşescu şi refuzului acestuia de a tolera apariţia unor poli de putere al-
ternativi, cu care să poată negocia o tranziţie paşnică spre democraţie, cum s-a întâmplat în alte
state din blocul comunist.
Concluzia: Inexistenţa societăţii civile în perioada comunistă a determinat o mai mare
toleranţă din partea românilor, după 1989, faţă de abuzurile puterii. În mod similar se explică şi
greutatea cu care societatea civilă formată după 1989 a reacţionat atunci când drepturile unor
cetăţeni au fost încălcate.

25