RELAŢIILE INTERNAŢIONALE

Tema 7
Subiectul I
Evaluare 30 puncte

Citiţi, cu atenţie, textele de mai jos:

A.. [...] „Noi, Ştefan voievod, [...] vă spun domniilor voastre că necredinciosul împărat al turcilor a
fost mult timp şi este nimicitorul întregii creştinătăţi [...] şi-a pus în plan să se răzbune şi el însuşi
în persoană cu toată puterea sa să vie în luna mai asupra ţării noastre şi să supună ţara noastră
care e poarta tuturor creştinilor [...] dacă aceasta va fi pierdută [...] toată creştinătatea va fi în
mare prinejdie. De aceea, noi ne rugăm la amabilitatea voastră să ne trimiteţi în ajutorul nostru
pe căpitanii voştri contra duşmanilor creştinătăţii şi, cât mai este timp, fiindcă turcul are mulţi
potrivnici şi în multe părţi are de a face cu oameni care nu au opinia lui.
[...] şi noi, din partea noastră[...] promitem [...] că până la moarte ne vom apăra şi vom lupta pentru
religia creştină. Şi similar trebuie să faceţi şi voi, şi pe mare şi pe uscat [...].”
(Scrisoarea adresată principilor creştini de Ştefan cel Mare după victoria de la Vaslui, 1475)
B. „Noi, Ştefan [Ştefan cel Mare], voievod al Moldovei, (...) în caz că majestatea voastră regală va merge
contra turcilor prin Ţara Românească, noi, Ştefan Voievod, vom merge, în acelaşi timp, în persoană şi
cu toată puterea împreună cu majestatea regească. De asemenea, în caz că majestatea regală ar trimite
contra aceloraşi turci pe un căpitan al său prin aceeaşi Valahie, noi, Ştefan Voievod, vom merge, de
asemenea, în persoană şi cu toată puterea cu zisul căpitan.”
(Tratatul dintre Ştefan cel Mare şi Matei Corvin, regele Ungariei, 1475)

Pornind de la aceste texte, răspundeţi următoarelor cerinţe:

1. Precizaţi secolul la care se referă sursele A şi B. 2 puncte
2. Menţionaţi, din sursa B, două prevederi ale tratatului dintre Ştefan cel Mare şi Matei Corvin. 6 puncte
3. Selectaţi, din sursa A, informaţia referitoare la angajamentul luat de Ştefan cel Mare. 3 puncte
4. Menţionaţi spaţiul istoric la care face referire sursa B. 4 puncte
5. Numiţi conducătorul politic care dorea să cucerească Moldova menţionat în sursa A. 4 puncte
6. Prezentaţi o acţiune diplomatică dusă de un alt domnitor român decât cel menţionat în sursa
A şi B. 7 puncte
7. Argumentaţi, printr-un fapt istoric relevant, afirmaţia conform căreia diplomaţia promovată de
statele române este o componentă a relaţiilor internaţionale la sfârşitul Evului Mediu şi la începuturile
modernităţii. 4 puncte
(Se punctează coerenţa şi pertinenţa argumentării elaborate prin utilizarea unui fapt istoric relevant, res-
pectiv a conectorilor care exprimă cauzalitatea şi concluzia.)

BAREM DE EVALUARE ŞI NOTARE 30 puncte

1. 2 puncte pentru precizarea secolului la care se referă sursa A şi B.
2. Câte 3 puncte pentru menţionarea, din sursa B, a două prevederi ale tratatului dintre Ştefan
cel Mare şi Matei Corvin. (3 p. x 2 = 6 p.)
3. 3 puncte pentru selectarea, din sursa A, a informaţiei privind angajamentul luat de Ştefan cel Mare.
4. 4 puncte pentru menţionarea spaţiului istoric la care face referire sursa B.
5. 4 puncte pentru numirea conducătorului politic care dorea să cucerească Moldova.
6. 2 puncte pentru numirea oricărei acţiuni diplomatice dusă de un alt domnitor decât cel
menţionat în sursa A şi sursa B.
5 puncte pentru prezentarea coerentă a acţiunii diplomatice, prin evidenţierea relaţiei istorice
de cauzalitate.
7. 1 punct pentru pertinenţa argumentării afirmaţiei conform căreia diplomaţia promovată de
statele române este o componentă a relaţiilor internaţionale la sfârşitul Evului Mediu şi la în-
ceputurile modernităţii.
2 puncte pentru selectarea oricărui fapt istoric relevant care susţine afirmaţia dată.
1 punct pentru utilizarea conectorilor care exprimă cauzalitate (deoarece, pentru că etc.), res-
pectiv a conectorilor care exprimă concluzia (aşadar, ca urmare etc.).
26
 7. Spaţiul românesc între diplomaţie şi conflict în Evul Mediu şi la începuturile modernităţii

Răspunsuri

1. Secolul al XV-lea.
2. „...voievod al Moldovei, (...) în caz că majestatea voastră regală va merge contra turcilor prin
Ţara Românească, noi, Ştefan Voievod, vom merge, în acelaşi timp, în persoană şi cu toată
puterea împreună cu majestatea regească”
şi
„în caz că majestatea regală ar trimite contra aceloraşi turci pe un căpitan al său prin aceeaşi
Valahie, noi, Ştefan Voievod, vom merge, de asemenea, în persoană şi cu toată puterea cu zisul
căpitan.”
3. „Iar noi, din partea noastră, făgăduim că (...) ne vom lupta până la moarte pentru legea
creştinătăţii”.
4. Moldova.
5. „păgânul împărat al turcilor”.
6. În contextul pericolului otoman iminent, urmare a victoriei lui Mircea cel Bătrân la Rovine,
domnitorul Ţării Româneşti se apropie de Regatul Maghiar condus de Sigismund de Luxemburg.
Tratatul este semnat între cei doi, în 7 martie 1395, la Braşov şi prevede ajutor reciproc antio-
toman; este primul tratat din sud-estul Europei îndreptat împotriva Imperiului Otoman.
În virtutea acestui tratat de alianţă, Mircea cel Bătrân va susţine cruciada de la Nicopole,
desfăşurată în 1396.
7. În perioada Evului Mediu, ţările europene (în special din centrul şi estul Europei) încearcă să se
opună expansiunii otomane fie prin conflict militar direct, fie prin acţiuni diplomatice. Caracteris-
tica epocii în relaţiile internaţionale sunt relaţiile suzerano-vasalice dintre state. Acestea presupun
obligaţii pentru ambele părti implicate, „auxilium et consilium”, sprijin şi ajutor reciproc şi respec-
tarea în relaţiile internaţionale a principiului: „prietenii mei sunt şi ai tăi, duşmanii mei sunt şi
ai tăi”. În acest context, o practică europeană specific medievală este acceptarea recunoaşterii din
partea unui stat (devine vasal) a protecţiei unui alt stat puternic ca stat protector – stat suzeran.
Constantin Brâncoveanu, domn al Ţării Româneşti la sfârşitul secolului al XVII-lea şi începu-
tul secolului al XVIII-lea, a desfăşurat o vastă activitate diplomatică, prin stabilirea unor con-
tacte şi angajamente concrete cu Polonia împotriva turcilor. Cu Moldova, relaţiile au fost încor-
date din cauza adversităţilor cu familia Cantemireştilor. Brâncoveanu a trebuit să acorde o mare
atenţie relaţiilor cu Poarta. În anul 1699, otomanii îl recunosc ca domn pe viaţă. În acea vreme
începea să se ridice Rusia lui Petru cel Mare, domnul muntean trimiţând la Curtea acestuia un
emisar diplomatic pentru stabilirea unei alianţe împotriva otomanilor. Abia în 1709, între Ţara
Românească şi Rusia se încheie o convenţie secretă pentru acţiunea împotriva Porţii.
Ca urmare a acţiunilor diplomatice active în defavoarea Porţii, în 1714, Constantin Brâncoveanu
a fost mazilit, fiind executat în acelaşi an.
Având în vedere acţiunile diplomatice ale domnitorilor români şi exemplul acţiunilor diplomatice
întreprinse de Constantin Brâncoveanu, putem afirma că diplomaţia promovată de statele române
este o componentă a relaţiilor internaţionale la sfârşitul Evului Mediu şi la începuturile modernităţii.

27
RELAŢIILE INTERNAŢIONALE

Evaluare

Subiectul al III-lea 30 puncte

Elaboraţi, în aproximativ două pagini, un eseu despre diplomaţie şi conflict în Evul Mediu şi la
începuturile modernităţii, în spaţiul românesc, având în vedere:
- menţionarea a două obiective ale politicii externe dusă de domnitorii români în secolele
XIV-XVI;
- menţionarea a două acţiuni militare desfăşurate de voievozii români în secolele XV-XVI;
- prezentarea unei acţiuni diplomatice desfăşurată de un voievod român în secolele XVI-
XVII;
- formularea unui punct de vedere referitor la importanţa ţărilor române pentru lumea
creştină, în Evul Mediu şi la începuturile modernităţii şi susţinerea acestuia printr-un ar-
gument istoric.

Notă! Se punctează şi utilizarea limbajului istoric adecvat, structurarea prezentării, evidenţierea relaţiei
cauză-efect, susţinerea unui punct de vedere cu argumente istorice (coerenţa şi pertinenţa argumentării
elaborate prin utilizarea unui fapt istoric relevant, respectiv a conectorilor care exprimă cauzalitatea şi con-
cluzia), respectarea succesiunii cronologice-logice a faptelor istorice şi încadrarea eseului în limita de spaţiu
precizată.

BAREM DE EVALUARE ŞI NOTARE 30 puncte

Informaţia istorică – 24 de puncte, distribuite astfel:
- câte 3 puncte pentru menţionarea oricăror două obiective ale politicii de cruciadă dusă de un dom-
nitor român în secolele XIV-XVI. (3 p. x 2 = 6 p.)
- câte 3 puncte pentru menţionarea a două acţiuni militare desfăşurate de voievozii români în sec-
olele XV-XVI. (3 p. x 2 = 6 p.)
- 2 puncte pentru menţionarea oricărei acţiuni diplomatice desfăşurată de un voievod român în sec-
olele XVI-XVII.
- 5 puncte pentru prezentarea coerentă a acţiunii menţionate prin evidenţierea relaţiei istorice de
cauzalitate şi utilizarea unui exemplu/ a unei caracteristici.
• câte 1 punct pentru utilizarea doar a unui exemplu/ a unei caracteristici referitoare la acţiunea
menţionată.
- 1 punct pentru formularea oricărui punct de vedere referitor la importanţa ţărilor române pentru
lumea creştină, în Evul Mediu şi la începuturile modernităţii.
- 1 punct pentru pertinenţa argumentării punctului de vedere formulat.
- 2 puncte pentru selectarea oricărui fapt istoric relevant care susţine punctul de vedere formulat.
- 1 punct pentru utilizarea conectorilor care exprimă cauzalitatea (deoarece, pentru că etc.), respectiv
concluzia (aşadar, ca urmare etc.).

Ordonarea şi exprimarea ideilor menţionate – 6 puncte, distribuite astfel:

- 2 puncte pentru utilizarea linbajului istoric adecvat
1 punct pentru utilizarea parţială a limbajului istoric
0 puncte pentru lipsa limbajului istoric
- 1 punct pentru structurarea textului (introducere – cuprins – încheiere)
0 puncte pentru text nestructurat
- 2 puncte pentru respectarea succesiunii cronologice, logice a faptelor istorice
1 punct pentru respectarea parţială a succesiunii cronologice, logice a faptelor istorice
0 puncte pentru nerespectarea succesiunii cronologice, logice a faptelor istorice
- 1 punct pentru respectarea limitei de spaţiu
0 puncte pentru nerespectarea limitei de spaţiu
28
 7. Spaţiul românesc între diplomaţie şi conflict în Evul Mediu şi la începuturile modernităţii

Rezolvare

Introducere: Contextul istoric al Evului Mediu se caracterizează, printre altele, şi prin relaţii
internaţionale care influenţează evoluţia statală şi statutul politico-juridic al statelor din Europa.
Statele Europei medievale şi monarhii vremii alternează acţiuni diplomatice şi acţiuni conflictuale.
• În secolele XIV-XV, relaţiile internaţionale europene sunt dominate de cea mai mare putere
a vremii, Imperiul Otoman, care, în raporturile cu statele europene, se conduce după principiile
dreptului islamic. Politica agresivă şi rapidă de expansiune teritorială a Imperiului Otoman expu-
nea tinerele statele din Peninsula Balcanică şi sud-estul Europei. Poarta a urmărit şi în statele
româneşti impunerea suzeranităţii şi încheierea de capitulaţii, astfel încât ţările române să nu
constituie o piedică în calea expansiunii otomane spre centrul Europei. Principalul obiectiv al
domnitorilor ţărilor române era menţinerea autonomiei şi evitarea transformării lor în paşalâc.
O altă mare putere a vremii a fost Regatul Poloniei. Domnitorii Moldovei vor recunoaşte
suzeranitatea polonă, preferând-o în schimbul celei maghiare şi acordând la nevoie ajutor mili-
tar Regatului Polon. Vecinătatea cu Regatul Poloniei conduce în cazul Moldovei spre o politică
externă orientată pe întreţinerea unor bune relaţii cu Polonia.
• Printre principalele personalităţi ale Evului Mediu se remarcă domnitorul Modovei, Ştefan
cel Mare (1456-1504). Acesta a avut o politică externă activă, caracterizată prin relaţii diploma-
tice, dar şi conflictuale. Pentru a scoate din luptă Moldova, în contextul creări unui front antioto-
man la Dunăre, sultanul Mehmet al II-lea a organizat, în 1475, o expediţie militară condusă de
beglerbegul Rumeliei, Soliman.
Fiind într-o mare inferioritate numerică, Ştefan cel Mare a adoptat o tactică militară defensivă,
prin pustiirea pământului, otrăvirea fântânilor şi atacuri de hărţuire. Bătălia principală a avut
loc lângă Vaslui, la 10 ianuarie 1475. Cunoscută şi sub denumirea de Bătălia de la Podul Înalt, a
reprezentat o importantă victorie a românilor împotriva Imperiului Otoman. Lupta de la Vaslui,
Podul Înalt a fost o victorie strălucită, care a dus faima domnului în Europa.
În iunie 1476, însuşi sultanul Mehmet al II-lea, cuceritorul Constantinopolului, a condus o cam-
panie militară împotriva Moldovei, pentru spălarea umilinţei îndurate de otomani la Vaslui în 1475.
Pentru a-şi asigura victoria. sultanul a ordonat şi un atac al tătarilor din Crimeea asupra
Moldovei, care va fi respins de români. Armata otomană imensă pentru acea vreme a înaintat pe
valea Siretului, spre Suceava. Bătălia decisivă dintre oastea otomană şi cea a Moldovei a avut
loc lângă Războieni (Valea Albă), în 1476. Ştefan, fiind învins, este nevoit să se refugieze. Cu
toate acestea, campania otomană din 1476 s-a încheiat cu eşec pentru sultan, Ştefan cel Mare
rămânând domn, iar Moldova nepierzând niciun teritoriu.
• Creşterea puterii otomane în secolul al XVI-lea duce la accentuarea dependenţei ţărilor
române şi ştirbirea autonomiei, fapt ce îl determină pe Mihai Viteazul (1593-1601) să intre în
contact direct cu împăratul habsburgic, Rudolf al II-lea.
În 1598, la Târgovişte, se încheie tratatul de alianţă dintre Imperiul Habsburgic şi domnul
Ţării Româneşti, prin care împăratul Rudolf al II-lea îi recunoştea lui Mihai Viteazul domnia
ereditară şi îi promitea un ajutor financiar pentru întreţinerea a 5000 de lefegii (mercenari). În
schimb, împăratul devenea suzeranul Ţării Româneşti, iar Mihai trebuia să-i oprească pe oto-
mani la Dunăre şi să îi ajute pe ardeleni împotriva acestora.
Prin încheierea acestui tratat se anulează relaţia de vasalitate impusă lui Mihai Viteazul de
principele de atunci al Transilvaniei, Sigismund Bathory, prin tratatul din 1595.
• Pe plan european, prin participarea la acţiuni conflictuale de tipul cruciadelor târzii, statele
româneşti s-au constituit într-o adevărată „poartă a creştinăţii europene”, fiind un prim obstacol nord-
dunărean. La marile campanii militare iniţiate de statele catolice apusene, ţările române şi-au adus
contribuţia militară înscriindu-se în contextul relaţiilor internaţionale europene. Participarea românilor
la cruciadele târzii a obţinut recunoaşterea şi respectul curţilor creştine din Europa şi al papalităţii:
istoricul german Leunclavius îl numeşte pe Mircea cel Bătrân „cel mai viteaz şi mai ager dintre principii
creştini”, pe piatra de mormânt a lui Iancu de Hunedoara este inscripţionat „s-a stins lumina lumii”, iar
Ştefan cel Mare este numit de Papa Sixtus al IV-lea „Athleta Christi” (atletul lui Christos).
Concluzie: Evoluţia relaţiilor diplomatice în Evul Mediu este una complexă, care determină
mari schimbări pe harta Europei şi o mare situaţie de instabilitate, în cadrul căreia ţările române,
prin politica externă promovată, reuşesc să reziste şi să îşi păstreze fiinţa statală.
29