Sunteți pe pagina 1din 12

CURS 5 (rezumat)

Tematica cursului : Aplicaţii liniare şi multiliniare. Derivabilitatea şi diferenţiabilitaea unei


funcţii.

APLICAŢII LINIARE ŞI MULTILINIARE

O aplicaţie L: R p→R m, p, m >1 se numeşte liniară sau operator liniar, dacă


L (ax +by)= a L(x)+b L(y), (∀) x, y∈R p, (∀)a, b∈R.

Vom nota mulţimea aplicaţiilor liniare de la R p la R m cu ₤(R p,R m).


Avem
m
L (uj) = ∑a
i =1
v unde {u1,u2,…,up}este o bază a lui R p iar {v1,v2,…,vm} este o bază a lui R m.
i, j i

Matricea A = ( ai , j ) se numeşte matricea asociată aplicaţiei liniare L.. Definim rangul


1≤ i ≤ p, 1≤ j ≤ m

aplicaţiei L, rg (L), ca rangul matricii A.

Propoziţia Dacă L ∈ ₤ ( R p, R m) atunci pentru


(i) rg (L) = p, rezultă L aplicaţie injectivă :
(ii) rg (L) = m, rezultă L aplicaţie surjectivă.

Dacă p = m , determinantul matricii A , det ( ai,j )1≤i ≤p, 1≤j≤p , este determinantul aplicaţiei L,
notat det ( L ).

Propoziţia Dacă L∈₤ (R p, R p), sunt echivalente următoarele afirmaţii :


(i ). det ( L) ≠ 0 ;
(ii). L este aplicaţie surjectivă ;
(iii). L este aplicaţie injectivă.

Terorema Dacă L∈ ₤ ( R p,R m ) atunci, există M > 0 astfel ca, ║L(x )║≤ M║x║.

Corolar O aplicaţie L∈₤ ( R p,R p ) este un homeomorfism, dacă şi numai dacă , det ( L) ≠
0.
Norma operatorului L ∈₤ (R p, R m) este numărul

║ L ║ : = inf { M | ║ L(x)║ ≤ M ║ x ║, (∀) x ∈R p} .

Terorema Pentru orice L∈₤(R p, R m) şi orice x∈R p avem ║L(x)║≤ ║L ║· ║x ║.

Definiţia O aplicaţie L : (R p) k →R , k ≥1, p ≥1, se numeşte k –liniară sau multiliniară de


ordinul k din R p în R, dacă ea este liniară în fiecare variabilă, adică pentru orice indice
i, 1≤ i ≤ k avem

L( x1, x2 ,…, xi-1, α xi + β yi, xi+1 , …, xk)= α L(x1,…,xi-1, xi, xi+1,…,xp)+


+ β L( x1,…,xi-1, yi, xi+1,…,xk), (∀) α, β ∈R şi orice vector xj=( xj,1,…, xj.p), 1≤ j≤ k .
În cazul k=2, aplicaţia L se numeşte biliniară.
Definiţia O aplicaţie k-liniară L se numeşte simetrică , dacă
L( xσ(1 ), …, xσ(k ) ) = L( x1,…,xk ), pentru orice vector xj ∈ R p, 1≤ j≤ k, şi orice permutare
σ : {1, …, k} →{ 1, …, k}.

Definiţia Dacă aplicaţia k- liniară L este simetrică, atunci aplicaţia G : R p→R definită
prin G(x ) = L ( x, x, …, x), x ∈R p
se numeşte forma k- liniară asociată aplicaţiei k- liniare L .
În cazul k=2, aplicaţia G se numeşte forma pătratică asociată aplicaţiei bilianare L.
Forma pătratică G admite reprezentarea
⎛ a1,1...a1, p ⎞ ⎛ x1 ⎞
G(x ) = ( x1 ,..., x p ) ⎜ , x = ( x1, …,xp )
⎜ a p ,1...a p , p ⎟⎟ ⎜⎜ x p ⎟⎟
⎝ ⎠ ⎝ ⎠
cu matricea A = ( ai , j ) simetrică.
i , j =1, p

Definiţia O formă pătratică G : R p→R se numeşte pozitiv definită,


( respectiv negativ definită) , dacă pentru orice x∈R p, x ≠ 0 avem
G( x ) > 0, ( respectiv G(x) < 0).
Dacă G(x) ≥0, ( respectiv G( x)≤0 ) atunci G se zice semipozitiv definită, (respectiv
seminegativ definită).

Criteriul lui Jacobi Dacă G :R p→R este forma pătratică asociată aplicaţiei biliniare L :
R p x R p →R iar Γk=det (ai,j )1≤i,j ≤k sunt minorii matricii simetrice A=( ai,j )1≤ i ,j ≤ p atunci,
pentru

(i) Γk > 0 , 1 ≤ k≤ p, rezultă G formă pătratică pozitiv definită,


(ii) ( -1) k Γk > 0, 1 ≤ k≤ p, rezultă G formă pătratică negativ definită.

Teorema Dacă forma pătratică G : R p→R este pozitiv sau negativ definită, atunci G este
2
coercivă, adică, există o constantă K>0, astfel ca ⎮G( x) ⎮≥ K x ,
pentru orice x ∈R p.

FUNCŢII DERIVABILE ŞI DIFERENŢIABILE

Fie (X, d ) şi (Y, d*) două spaţii metrice , A ⊆ X, A= Int ( A ) o mulţime


deschisă, a∈A un punct fixat şi h∈X, h ≠ 0X o direcţie în X şi f: A ⊂ X→ Y o funcţie.

Funcţie derivabilă într-un punct după o direcţie

Funcţia f : A ⊂ X→Y se zice derivabilă după direcţia h ∈ X, h ≠ 0 în a ∈A, a punct de


acumulare al lui A relativ la dreapta Δ= { a+ th | t ∈R }, dacă există şi este finită
f (a + th) − f (a )
lim . Valoarea finită a acestei limite se numeşte valoarea derivatei lui f după
t →0 t
direcţia h ∈ X în a ∈A şi se va nota
df (a)
sau f ′(a; h) .
dh
⎧ x2 y
⎪ x 6 + y 2 , ( x, y ) ≠ (0, 0)
⎪⎪
Exemplu. Dacă f: R2→R este o funcţie definită astfel f ( x, y ) = ⎨
⎪ 0 , ( x, y ) = (0, 0)

⎪⎩
să se arate că
i) f nu este continuă în ( 0, 0),
ii) f este derivabilă în ( 0, 0) după orice direcţie h = ( h1, h2 ) ∈R2.

Observaţii

(i) Dacă X=R, A ⊂ X, Y = R atunci, pentru h=1 avem


f (a + t ) − f (a) f ( x) − f (a )
f ′(a;1) = f ′(a ) = lim = lim , adică derivata
t →0 t x → a x−a
după o direcţie într-un punct este chiar derivata unei funcţii într-un punct .

(ii) Dacă h = 0X atunci f ′(a;0 X ) = 0 Y .


(iii) Derivata unei funcţii într-un punct după o direcţie h este o funcţie omogenă în
raport cu direcţia , adică f ′(a; α ⋅ h) = α ⋅ f ′(a; h), (∀)α ∈ R.
(iv) Dacă X = R p şi Y = R , iar f : A ⊂R p→ R este o funcţie şi
a= (a1,a2,...,ap)∈ A, h = ( h1,h2,...,hp) ∈ R p atunci

df f (a1 + th1 , a2 + th2 ,..., a p + thp ) − f (a1 , a2 ,.., a p )


(a ) = lim = f ′(a; h).
dh t →0 t

Funcţie diferenţiabilă slab sau GÂTEAUX diferenţiabilă

O funcţie f : A ⊂X→Y se zice diferenţiabilă slab sau GÂTEAUX -diferenţiabilă sau


G - diferenţiabilă în punctul a ∈A, dacă :

(i) f este diferenţiabilă în a ∈ A după orice direcţie h ∈X,


(ii) aplicaţia f ′(a, ⋅) : X → Y , h → f ′(a, h) este liniară (aditivă şi omogenă )
f ′(a, α u + β v) = α f ′(a, u ) + β f ′(a, v), (∀)α , β ∈ R, u, v ∈ X .
Aplicaţia h → f ′(a, h) se numeşte diferenţiala slabă sau Gâteaux a funcţiei f în punctul a ∈
A şi se va nota f ′(a, h) = Df (a)(h) = df (a)(h).

Funcţie diferenţiabilă tare sau FRECHET diferenţiabilă

Fie (X, ⋅ ) şi ( Y, ⋅ ) două spaţii normate, A⊂X o mulţime deschisă şi h∈X o direcţie în
1 2

X. Funcţia f : A ⊂ X → Y se zice diferenţiabilă tare sau Frechet diferenţiabilă sau F-


diferenţiabilă în punctul a ∈A, dacă există o aplicaţie liniară şi mărginită La : X →
Y,dependentă de punctul a ∈ A,astfel ca să existe limita
f ( a + h ) − f ( a ) − La ( h )
lim 2
= 0 , pentru (∀ ) h ∈ X, a+h ∈ A
h 1 →0 h1
sau echivalent , există o funcţie ω : A→Y astfel ca

⎧ f (a + h) − f (a ) = La (h) + h 1 ω (a + h), cu
⎪⎪

⎪lim ω (a + h) = ω (a ) = 0.
⎪⎩ h→0

Aplicaţia liniară La : X → Y se numeşte diferenţiala tare sau Frechet a funcţiei f în


punctul a şi se va nota La = df(a) .
Dacă f este diferenţiabilă tare într-un punct, atunci f este diferenţiabilă slab în acel
punct şi valoarea celor două diferenţiale coincid .

Proprietăţi

(i). Dacă funcţia f : A ⊂X → Y este diferenţiabilă în punctul a ∈A, A mulţime deschisă


atunci diferenţiala în a ∈A este o aplicaţie df(a) : X →Y unic determinată, dependentă doar de
punctul a ∈ A şi evident de funcţia f.
(ii). Dacă funcţia f : X → Y este liniară şi mărginită atunci f este diferenţiabilă în orice punct
a ∈ X şi df(a)(h) = f(h), (∀ ) h ∈X.
(iii). Dacă A ⊂X, B⊂ Y sunt mulţimi deschise în spaţiile normate ( X, ⋅ ) respectiv
1

( Y, ⋅ ) şi dacă f : A →B , g : B →Z sunt două funcţii diferenţiabile în punctul a ∈ A


2

respectiv b = f (a) ∈ B iar (Z, ⋅ ) este un spaţiu normat atunci aplicaţia g ο f : A →Z


3

definită (g o f)(x)= g(f(x) este diferenţiabilă în a ∈A şi avem d(g o f ) (a) = dg(b) o df (a ).


Reamintim,

Cazul f : I ⊆ R → R , I interval deschis

Funcţia f : I → R se zice derivabilă în punctul de acumulare a ∈ I , dacă există şi este finită

f ( a + h) − f ( a ) f ( x) − f (a )
lim = lim
h→0 h x → a x−a
iar valoarea limitei reprezintă valoarea derivatei lui f în a şi se va nota f ′(a ) , după
df
Lagrange, (a ) , după Leibniz sau Df (a), după Cauchy.
dx
Dacă funcţia f este derivabilă în orice punct din I atunci f se zice derivabilă pe I iar funcţia
f ′ : I → R se numeşte derivata lui f. Funcţia f se zice că este primitiva lui f ′ .
Derivata la stânga a funcţiei f în punctul a∈I, a punct de acumulare pentru I ∩ (−∞, a )
f ( x) − f (a )
f s′(a ) = lim .
x →a ,
x<a
x−a
Derivata la dreapta a funcţiei f în punctul a∈I, a punct de acumulare pentru I ∩ (a, +∞)
f ( x) − f (a )
f d′ (a ) = lim .
x→a
x>a
x − a
Punct de întoarcere a∈I : f continuă în a , f s′(a ) = −∞, f d′ (a ) = +∞, ( sau invers).
Punct unghiular a∈I : f continuă în a, există derivatele laterale şi cel puţin una dintre ele
este finită, dar f nu este derivabilă în a.

Proprietăţi

♦ O funcţie f : I → R , I ⊆R derivabilă într-un punct a ∈I este continuă în acel punct.


♦ Dacă f : I →R este derivabilă în punctul a∈I, atunci f este derivabilă la stânga şi la
dreapta în a şi f ′(a ) = f s′(a ) = f d′ (a ). Reciproc, dacă f este derivabilă la stânga şi la dreapta în
a şi dacă f s′(a ) = f d′ (a ) atunci f este derivabilă în a şi f ′(a ) = f s′(a ) = f d′ (a ).
♦ Dacă f, g : I → R sunt două funcţii derivabile pe I atunci f ± g, fg , sunt derivabile pe I
′ f f g′ − fg ′
şi ( f ± g ) = f ′ ± g ′, ( fg )′ = f g
′ + fg ′, ( )′ = .
g g2
♦ Dacă f : I → R este funcţia constantă atunci f ′ ≡ 0.
♦ Dacă f : I → J, g : J → R , I, J ⊆ R sunt două funcţii derivabile în punctul a ∈ I
respectiv b = f(a) ∈ J , a fiind punct de acumulare al intervalului I , b punct de acumulare al
intervalului J atunci g o f : I → R este derivabilă în a şi ( gof )′(a) = g ′(b) ⋅ f ′(a).
♦ Dacă f : I → J este o funcţie bijectivă, continuă pe I , derivabilă într-un punct a ∈ I cu
f ′(a) ≠ 0, I, J ⊆ R , I, J intervale în R atunci f –1 este derivabilă în b=f(a) şi
1
( f −1 )′(b) = .
f ′(a )
♦ Dacă f : I → R, I interval, este o funcţie derivabilă pe I atunci derivata
f ′ : I → R are proprietatea lui Darboux pe I.
♦ Dacă f : [ a,b ] → R , a< b, este o funcţie
(i) continuă pe [ a, b]
(ii) derivabilă pe ( a, b)
(iii) f(a) = f(b) ,
atunci există c ∈ (a, b) astfel ca f ′(c) = 0. (teorema lui Rolle).
♦ Între două zerouri ale unei funcţii derivabile pe un interval există cel puţin un zero al
derivatei.
♦ Dacă f : [a, b] → R , a< b este o funcţie
(i) continuă pe [a, b]
(ii) derivabilă pe (a, b),
atunci există c ∈ (a, b) astfel ca f(b) – f(a ) = f ′(c)(b − a ),
( teorema lui Lagrange sau a creşterilor finite ).

♦ Dacă f, g : [a, b] → R , a< b, sunt două funcţii astfel ca :


(i) f, g continue pe [a, b]
(ii) f, g derivabile pe (a, b)
(iii) g ′( x) ≠ 0, (∀) x ∈ (a, b) atunci
f (b) − f (a ) f ′(c)
g(b) ≠ g(a) şi există c ∈ (a, b) astfel ca = , ( teorema lui Cauchy).
g (b) − g (a ) g ′(c)
♦ Dacă o funcţie f definită pe o vecinătate V a punctului a, este continuă în a, derivabilă pe
V- {a} şi dacă există l = lim f ′( x) , atunci există f ′(a) şi f ′(a ) = l . Dacă limita l este
x→a

finită, atunci f este derivabilă în a.


♦ Dacă f : I → R este o funcţie derivabilă pe I cu
f ′( x) > 0, ( respectiv f ′( x) < 0 ), (∀) x ∈ I − A, A fiind mulţime finită din I , atunci f este
strict crescătoare ( respectiv strict descrescătoare ) pe I.
♦ Dacă f : I → R , I ⊆ R interval , este o funcţie cu derivata mărginită pe I atunci f este
o funcţie lipschitziană pe I şi deci uniform continuă pe I.

Reguli de derivare

( f ± g )′ = f ′ ± g ′,

( fg )′ = f ′g + fg ′,

⎛ f ⎞′ f ′g − fg ′
⎜ ⎟ = , g ≠ 0,
⎝g⎠ g2

⎛ 1 ⎞′ g′
⎜ ⎟ = − 2 , g ≠ 0,
⎝g⎠ g

( f (u ) )′ = f ′(u ) ⋅ u′,
1
( f )′ ( y ) =
−1
0
f ′( x0 )
, unde y0 = f ( x0 ),

( u )′ = u
v v
⋅ ln u ⋅ v′ + v ⋅ u v −1 ⋅ u ′.

Tabloul de derivare al funcţiilor compuse


u n ′ = n ⋅ u n −1 ⋅ u ′,
( )
( u )′ = 2u′u , u > 0,
( u )′ = n uu′
n
n n −1
, u > 0, pentru n par ; u ≠ 0, pentru n impar ,

u′
( ln u )′ = , u > 0,
u
u′
( log a u )′ = , u > 0, a > 0, a ≠
u ln a
eu ′ = eu ⋅ u ′,
( )
( a )′ = a
u u
⋅ u′ ⋅ ln a, a > 0, a ≠ 1,

( sin u )′ = u′ ⋅ cos u,
( cos u )′ = −u′ ⋅ sin u,
u′
( tgu )′ = , cos u ≠ 0,
cos 2 u
u′ u′
( ctgu )′ = − 2 , sin u ≠ 0, ( arctgu )′ = ,
sin u 1+ u2
u′ u′
( arcsin u )′ = , u 2 < 1, ( arcctgu )′ = − .
1− u 2
1+ u2
u′
( arccos u )′ = − , u 2 < 1,
1− u 2

Cazul f : I → Rp, p > 1, I ⊆ R interval

Teorema Funcţia f : I →R p, p > 1, f = ( f1, f2, …, fp ) este diferenţiabilă într-un punct a∈I,
dacă şi numai dacă , fiecare componentă fi, i = 1, p este diferenţiabilă în punctul a. În
acest caz avem df (a ) = (df1 (a ), df 2 (a ),..., df p (a )) .

Cazul f : A ⊂ R p → R, p>1 , A mulţime deschisă

DERIVATE PARŢIALE

Vom considera baza canonică a lui Rp, β = {e1, e2,…,ep} formată din vectorii
ek = ( 0, 0, …, 1, 0, ... , 0), k = 1, p . Presupunând că, funcţia f este diferenţiabilă în punctul a
∈ A va rezulta că f este diferenţiabilă slab şi deci derivabilă în punctul a după orice direcţie h
∈Rp , în particular după versorii ek, k = 1, p ai bazei β . Avem
df f (a + tek ) − f (a )
(a ) = lim =
dek t → 0 t
f (a1 , a2 ,..., ak + t ,..., a p ) − f (a1 ,..., ak ,..., a p )
= lim
t →0 t
f (a1 , a2 ,..., xk ,..., a p ) − f (a1 ,..., ak ,..., a p )
= lim
xk → ak
xk =ak +t
xk − ak .

Funcţia f se zice derivabilă parţial de ordinul I în punctul a ∈A după variabila x k , dacă f


df ∂f
este derivabilă în a după direcţia versorului ek iar (a ) se va nota (a ) sau f x′k (a ) şi va
dek ∂xk
reprezenta valoarea derivatei parţiale de ordinul I după xk în punctul a.
Exemple. Să se determine derivatele parţiale de ordinul I ale funcţiei
∗ Dacă funcţia f este derivabilă parţial după variabila xk în orice punct a ∈A, A mulţime
deschisă, atunci f este derivabilă parţial după variabila xk pe mulţimea A iar funcţia
∂f
: A → R, A ⊆ R p , p > 1 , reprezintă derivata parţială de ordinul I după variabila xk a
∂xk
funcţiei f.
o
∗ Dacă funcţia f: A →R, A⊆ R p, a∈ A , admite derivate parţiale în punctul a în
raport cu toate variabilele xk atunci f se zice derivabilă parţial în punctul a.
∗ Dacă f : A → R, A⊆ R p, este derivabilă parţial pe A şi dacă derivatele sale parţiale
sunt funcţii continue pe A atunci funcţia f se zice de clasă C1(A ).
o
∗ Dacă funcţia f : A→R, A⊆ R p, a∈ A este derivabilă parţial în raport cu variabila
xk în punctul a atunci f este continuă parţial în raport cu variabila xk în punctul a.
o
∗ Dacă funcţia f : A →R, A ⊆R p , a∈ A are derivate parţiale mărginite pe o
vecinătate a punctului a atunci f este continuă global în a.

0
Teorema Fie f : A→R, A ⊆R p, o funcţie definită pe A şi a ∈ A .
0
(i) Dacă f este diferenţiabilă în punctul a ∈ A atunci f este continuă
global în punctul a, f este derivabilă parţial în punctul a şi f este derivabilă
df ∂f ∂f
după orice direcţie h ∈R p în punctul a iar (a ) = (a )h1 + ... + ( a ) hp .
dh ∂x1 ∂x p
(ii) Dacă f admite derivate parţiale pe o vecinătate a punctului a şi dacă
aceste derivate parţiale sunt continue în punctul a, atunci f este diferenţiabilă
în punctul a.
Dacă f ∈C1(A) şi A este mulţime deschisă, atunci f este diferenţiabilă pe A.
(iii) Dacă f este diferenţiabilă în punctul a, atunci funcţia liniară
p
∂f
df(a) : R p→R este definită prin df (a )(h1 ,..., hp ) = ∑ ( a ) hk , (∀) (h1 ,..., hp ) ∈ R p .
k =1 ∂xk

Observaţie: Dacă f ∈C1( V(a)) , a∈A⊆R p, A mulţime deschisă atunci vectorul


∂f ∂f
( (a ),..., (a )) se numeşte gradientul lui f în punctul a şi se notează cu grada( f ) iar
∂x1 ∂x p
p
∂f
mulţimea Taf = {( x1 ,..., x p ) ∈ R p ∑ ∂x
k =1
(a)( xk − ak ) = 0} se numeşte hiperplanul tangent
k

în a la hipersuprafaţa f ( x1 ,..., x p ) = f ( a).


În cazul p = 2, se obţine ecuaţia tangentei în punctul a la curba plană f( x, y) =0.
În cazul p = 3 se obţine ecuaţia planului tangent în punctul a la suprafaţa f( x, y, z)=0.
Exemplu.1). Să se arate că, funcţia f : R2→R definită prin
⎧ xy
⎪ 2 , x2 + y 2 ≠ 0
⎪ x +y
2


f ( x, y ) = ⎨ este
⎪ 0 , x +y =0
2 2

⎪⎩
i). f continuă în (0, 0)
∂f ∂f
ii). există (0, 0), (0, 0)
∂x ∂y
iii) . f nu este diferenţiabilă în (0,0).

xy
2). Să se determine diferenţiala a I a funcţiei f ( x, y ) = , x > 0, y > 0 în punctul (1,1) .
x + y2
Formula lui EULER pentru funcţii omogene

Definiţia II.2.1. O mulţime C⊂R p, C mulţime deschisă se numeşte con deschis, dacă
pentru orice x∈C şi t∈R, t≠0 rezultă t x∈C.
Exemple C=R p, p>1, {(x, y) ∈R2⎮ x y> 0} ; {( x,y,z )∈R3⎮ x2 + y2 < z2 } sunt conuri
deschise.
Funcţia f : C ⊆ R p→ R, p>1, C con deschis se zice omogenă de grad r, dacă pentru
orice x∈C şi orice t∈R, t≠0 avem f( t x) = t r f(x), r∈R fixat.
Dacă funcţia f : C⊆R p→R este o funcţie diferenţiabilă pe conul deschis C şi f este
omogenă de grad r, atunci are loc formula lui Euler
∂f ∂f
x1 + ... + x p = rf ( x1 ,..., x p ) .
∂x1 ∂x p
Exemplu Să se determine gradul de omogenitate al funcţiei :
z x
f ( x, y , z ) = arctg , x + y > 0 şi să se arate că funcţia f verifică formula
x+ y y
lui Euler pentru funcţii omogene.

Teorema Dacă f , g : A p→R , p>1 sunt două funcţii diferenţiabile în punctul


0
a ∈ A ⊆ R p atunci funcţiile f +g, α f ( α∈R, constant), fg, f / g, ( g(x )≠0, x∈A), sunt
diferenţiabile în a şi
d(f+g)(a)= df(a)+ dg(a)
d(α f)(a)= α df(a)
d( fg)(a)= f(a) dg(a)+g(a) df(a)
g (a )df (a ) − f (a )dg (a )
d ( f / g )(a) = .
g 2 (a)

Cazul f : A⊆ R p→R m, p, m>1

Teorema Fie funcţia f : A →R m, A⊆R p, f = (f1, …, fm ) cu fk : A→R,


0
fk=fk (x1, …,xp), k = 1, m şi a ∈ A . Funcţia f este diferenţiabilă în punctul a, dacă şi numai
dacă, fiecare funcţie componentă fk , k = 1, m este diferenţiabilă în a şi avem
df (a) = (df1 (a),..., df m (a)) respectiv
⎛ ∂f1 ∂f1 ⎞ ⎛ h1 ⎞
⎜ ∂x (a )........ ∂x (a ) ⎟ ⎜ ⎟
⎜ 1 p ⎟ ⎜. ⎟
⎜ ⎟ ⎜. ⎟
df (a )(h1 ,..., hp ) = ⎜ ⎟⎜ ⎟ .
⎜ ∂f m (a )........ ∂f m (a ) ⎟ ⎜ . ⎟
⎜ ∂x1 ∂x p ⎟⎜ ⎟
⎜⎜ ⎟⎟⎜⎜ ⎟

⎝ ⎠⎝ hp ⎠

Definiţia Funcţia f: A→R m, A⊆R p, m, p >1 , f =(f1, …, fm) se zice derivabilă


0
parţial în punctul a ∈ A dacă, fiecare funcţie fk, k = 1, m este derivabilă parţial în a
iar matricea
⎛ ∂f1 ∂f1 ⎞
⎜ ∂x (a )......... ∂x (a ) ⎟
⎜ 1 p ⎟
⎜ ⎟
J ( f , a) = ⎜ ⎟ se numeşte matricea lui Jacobi a funcţiei f în
⎜ ∂f m (a )......... ∂f m (a ) ⎟
⎜ ∂x1 ∂x p ⎟
⎜⎜ ⎟⎟
⎝ ⎠
punctul a. ( C. G. Jacobi, 1804-1851).
Dacă funcţia f este diferenţiabilă în punctul a , rangul matricei lui Jacobi se numeşte
rangul diferenţialei df(a), rg( df(a)) =rg ( J( f,a )).
Dacă m=p, atunci determinantul matricei pătratice a lui Jacobi se numeşte
jacobianul sau determinantul funcţional al funcţiilor f1, …, fp în raport cu variabilele
x1, …, xp în punctul a şi se notează

∂f1 ∂f
(a ).......... 1 (a )
∂x1 ∂x p
D( f1 ,..., f p )
(a ) = .
D( x1 ,..., x p ) ∂f p ∂f p
(a ).......... (a)
∂x1 ∂x p

Coordonate polare (ρ, θ)

Funcţia f : [0, +∞) x R →R2, indică modul de calcul al coordonatelor carteziene (x,y) ale
unui punct din plan cu ajutorul coordonatelor polare (ρ, θ ).
⎧ x = ρ cos θ
f (ρ, θ ) = (x (ρ, θ ), y(ρ, θ ) ) cu ⎨
⎩ y = ρ sin θ , ρ > 0.

x M (x, y)

ρ y

x
⎛ ∂x ∂x ⎞
⎜ ∂ρ ...... ∂θ ⎟ ⎛ cos θ ....... − ρ sin θ ⎞ D( x, y )
J( f ) = ⎜ ⎟=⎜ ⎟ ; =ρ.
⎜ ∂y ∂y ⎟ ⎝ sin θ ........ ρ cos θ ⎠ D( ρ , θ )
⎜ ∂ρ ...... ∂θ ⎟
⎝ ⎠
Coordonate cilindrice (ρ, θ, z )
Fie funcţia diferenţiabilă f : [ 0,+∞ ) x R2→R3 definită f ( ρ , θ , z ) = ( x( ρ , θ ), y ( ρ , θ ), z )
⎧ x = ρ cos θ

cu ⎨ y = ρ sin θ .
⎪z = z
⎩ z
M (x, y, z)

y
θ ρ
x

y M’ (x, y, 0)
x

Avem
∂x ∂x ∂x
... ...
∂ρ ∂θ ∂z cos θ ... − ρ sin θ ...0
D( x, y, z ) ∂y ∂y ∂y
= ... ... = sin θ ... ρ cos θ ...0 = ρ .
D( ρ , θ , z ) ∂ρ ∂θ ∂z
0 ... 0 ...1
∂z ∂z ∂z
... ...
∂ρ ∂θ ∂z

Coordonate sferice (ρ, θ, ϕ )

Fie funcţia diferenţiabilă f : [ 0, +∞ ) x R2→R3 definită


⎧ x = ρ cos θ sin ϕ

f ( ρ , θ , ϕ ) = ( x( ρ , θ , ϕ ), y ( ρ , θ , ϕ ), z ( ρ , θ , ϕ )) cu ⎨ y = ρ sin θ sin ϕ .
⎪ z = ρ cos ϕ
z ⎩
M (x, y, z)

ρ
z
φ

O
y
θ ρ sinϕ
x

x y M’ (x, y, 0)
∂x ∂x ∂x
.... .... cos θ sin ϕ .... − ρ sin θ sin ϕ ....ρ cos θ cos ϕ
∂ρ ∂θ ∂ϕ
D ( x, y , z ) ∂y ∂y ∂y
= .... .... = sin θ sin ϕ .... ρ cos θ sin ϕ ....ρ sin θ cos ϕ = ρ 2 sin ϕ .
D( ρ , θ , ϕ ) ∂ρ ∂θ ∂ϕ
∂z ∂z ∂z
.... .... cos ϕ .... 0 .... − ρ sin ϕ
∂ρ ∂θ ∂ϕ
Exemplu. Să se determine matricea lui Jacobi asociată funcţiei f : R 3→R3, definită
z
f ( x, y, z ) = ( f1 , f 2 , f3 ) = ( 2 , xyz, xye z ) .
x + y2