George Boldea - Primavara (II)

A violat, de farmec amețita,

Izvoare cetluite-n diamant
Şi sufletu-mi ca apa se agita
Sa soarba din neant.

Spre caldele saruturi de lumina

Şi caile funebre se pornesc,
Durerea ca un cap pe cruce-nclina
Sub mângâierea faldului ceresc.

Pamântul plin de albe oseminte

Respira hohotind în mii de flori,
La sânul lor las trupu-mi sa s-alinte
Ca un copil, s-adoarma mai uşor.

Capricioase zarile albastre

Azvârl bijuterii de stele-n mare,
Naufragiate suflete noastre
Se-nvalmaşesc ca aburii în soare.

Chemare
poezie [ ]
din Soliloquii (1938)

Mişcarea dă lumină
În praf ca şi-n planete
Ca-n arătarea-ţi fină
Încoronată-n plete.

Cu părul tău de soare

Tu mişcă lângă mine
Să-mi pari o lumânare
Lipită de ruine

Să-ţi picure pleoapa

Pe-a feţei mele lespezi
Scobind în mine groapa
Durerii tale repezi.

Şi flacăra să-ţi zboare

L-a veşniciei vatră
Iar sloiul tău de ceară
Să-mi stea lipit de piatră.

Pastel de sară
poezie [ ]
din revista Cosânzeana, VII, 1923, nr. 20, p. 298

Nici un tremur de liană;

Soarele visează-n pat
Luna nouă - o sprânceană -
Lasă sănătatea-n sat.

Iar plugarii ca fantasme,

Istoviţi spre case vin,
Cu-a livezilor miasme,
În cămăşile de in.

Pitpalacul se aşterne
Hohotitului său cânt,
Liniştea-n ninsori se cerne
De sub cer peste pământ.

Lumea greierilor multă

Sună-n harfe note dulci,
Fluturii de noapte-ascultă
Basmul florilor din lunci.