Povestea lui Adi Duicu, românul care arbitrează în fotbalul englez și le îndreaptă spatele

mancunienilor

Stereotipul clasic cu privire la Anglia ne aduce în minte imaginea unui oraș în ceață și ploaia
măruntă care parcă nu se mai termină. Într-un asemenea cadru, care l-ar fi înseninat până și pe
Bacovia, e de închipuit că și proporția de persoane meteosensibile este ridicată, mult peste norma
europeană. Poate că astfel este și de înțeles de ce un fizioterapeut ar găsi Marea Britanie drept
tărâmul ideal pentru a-și desfășura activitatea. Cu o asemenea vreme, durerile de spate și
genunchi trebuie să fie la tot pasul.

Este spațiul pe care l-a ales și brașoveanul Adi Duicu, de 28 de ani, plecat în vara lui 2015 în
Anglia pentru a practica meseria de fizioterapeut. A ales zona Manchester, despre care
scriitoarea Jeanette Winterson scria că „este în sudul nordului Angliei”. A mers cu speranța de
trăi mai bine și de a-și realiza visele. Printre acestea era și dorința de a reuși în cariera de arbitru
de fotbal.

Adi Duicu a terminat Facultatea de Educație Fizică și Sport, specializarea kinetoterapie, la

Brașov, și a practicat fizioterapia în orașul de sub Tâmpa. Numai că modul de lucru și câștigurile
din România nu l-au mulțumit, așa că a decis să schimbe mediul. Pentru că știa limba engleză a
ales Regatul Unit.

„Am plecat în august 2015. A durat mult echivalarea studiilor. Cam opt luni. Mi-am obținut
dreptul de a profesa, iar din octombrie 2016 am cabinetul meu, la Chester, undeva în apropiere
de Manchester. Mi-am dat însă seama că nu știam nici măcar 50% din ce ar fi trbuit vis-a-vis de
meseria mea, așa că am învățat singur și am mers la diverse cursuri pentru a-mi completa
golurile de informații”, intră abrupt în poveste Adi Duicu.

Stilul de a lucra ca fizioterapeut este total diferit în Anglia, îmi explică. În Albion, se lucrează
individual, în timp ce în România avea ședinte de grup. În Anglia, ambele tabere au de câștigat,
și pacientul, dar și fizioterapeutul.
„La Brașov lucram cu 10 oameni deodată, aici e vorba de ședințe personalizate. Specializarea
mea este în probleme de recuperare. Mă axez pe problemele musculo-scheletice, dureri de
spate”, explică Adi Duicu.

Meseria de fizioterapeut îl ajută să se pregătească și pentru cariera în arbitraj, pentru că are

nevoie de o condiție fizică optimă pentru a impresiona. În România a ajuns până la nivelul ligii a
treia ca arbitru de fotbal. În Anglia a fost nevoit să o ia de la zero, dar a avansat repede. Fotbalul
românesc i-a oferit numeroase experiențe neplăcute, care îl motivează să nu abandoneze visul în
Anglia.

„Am avut momente urâte în România. Spre exemplu, la un meci în județul Brașov am fost
pălmuit de un jucător. Am oprit meciul, dar tot eu am fost scos vinovat. Mi s-a reproșat că am
oprit meciul, spunându-mi-se că trebuia să dau un cartonaș galben și să merg mai departe.
Președintele AJF Brașov, Goga, m-a certat și am și fost reținut 12 etape, după ce eu fusesem
agresat”, povestește resemnat Adi Duicu.

Contrastul cu experiențele din fotbalul englez sunt izbitoare. Nu doar conduita fotbaliștilor l-a
impresionat pe brașovean, dar și modul în care este tratat sportul în Anglia. Totul este la
superlativ în Albion, prin ochii lui Adi Duicu. Înainte de a fi arbitru, el a jucat fotbal la FC
Ghimbav.

„Mi-e greu să fac comparație. În Anglia se investește mult. E o cultură aparte. Condițiile în care
arbitrii și fotbaliștii își desfășoară activitatea sunt ideale. Am arbitrat la un moment dat un meci
între Crewe Alexandra și Manchester City la copii. Manchester City a venit la acel turneu cu
echipele U16, U12 și U10 în cinci autocare, iar fiecare echipă a lor avea pe lângă antrenori,
psihologi pentru fiecare echipă, psihologi pentru portar, pentru fundași, pentru mijlocași. Totul
era bine repartizat ca sarcini de lucru”, povestește Adi Duicu.

Adaptarea la viața în Anglia a presupus și însușirea unui stil de arbitraj care să încurajereze jocul
bărbătesc, în stil british. Arbitrul nostru s-a confruntat încă de la debut cu o situație care i-a
schimbat perspectiva și maniera de a aborda meciurile.
„Chiar la primul meci am avut un episod special. Arbitram un joc regional, la categoria
Grassroots, fără asistenți, iar la un moment dat a fost un tackle dur. Un fotbalist a intrat tare prin
alunecare la adversar și instinctiv m-am dus și am dat repede cartonașul galben, așa cum eram
obișnuit în România. Spre surpriza mea, fotbalistul lovit s-a ridicat și a venit spre mine
spunându-mi: No referee, it was a good tackle ! (n. a. Nu domnule arbitru, a fost o intrare
regulamentară). Pentru ei era o fază normală. De atunci mi-am revizuit reperele și am lăsat
jocurile mult mai libere”, explică Adi Duicu.

Discuția revine la condiția arbitrului în România și la experința sa. Concluzia este dezarmantă.

„În România, la nivel de sate, arbitrii își fac treaba cu gândul de a ajunge acasă liniștiți.
Arbitrează în așa fel încât să poată să plece acasă”, este de părere Adi Duicu.

Brașoveanul a ajuns în postura de a le oferi sfaturi arbitrilor care sunt la început în Anglia. „În
această perioadă sunt mentor la academia de arbitraj. Și eu am trecut în 2016 prin această
academie. Merg să observ și să dau sfaturi. Nu este ca în România, unde se merge pe critică și
scoaterea în evidență a greșelilor. Aici totul este constructiv, se merge pe încurajare, pe
dezvoltare”, precizează Adi Duicu.

Pentru el marea provocare a fost să treacă de la „level 5” la „level 4”, adică de la amatori la
profesioniști. Iar ascensiune sa nu se va opri aici. „Am primit în urmă cu două săptămâni un e-
mail din partea federației engleze prin care am fost anunțat că sunt luat în calcul pentru a fi
promovat la level 3 de anul viitor. Sunt văzut bine. Dau tot ce pot. Nu contează că arbitrez un
meci de copii sau un joc de cupă. Eu îl abordez cu aceeași atenție”, mărturisește Adi Duicu.

În Anglia, arbitrul nu este notat doar de observator, dar și de echipele pe care le arbitrează, iar
acea notă este foarte importantă. După pregătirea de care au parte la academie și până la nivelul
Premier League, arbitrii sunt responsabili pentru autopregătirea lor.

„Totul depinde de noi. Avem o dată la două luni întâlniri cu alți arbitri, unde povestim din
experiențele noastre, analizăm situații. Avem și teste fizice sau teoretice. Iar în afara acestor
reuniuni, eu mi-am făcut un program de pregătire. Mă antrenez de patru ori pe săptămână. Mă uit
la meciuri, analizez faze, îmi iau notițe. Dar cel mai bun mod de a evolua este practicând această
meserie. După meciuri îmi fac o autoanaliză”, explică Adi.

În fiecare săptămână arbitrează cel puțin un meci. Se întâmplă să oficieze chiar și la patru
meciuri pe săptămână. Cu acest prilej, hobby-ul îi aduce și un bonus financiar. „Depinde de
nivelul meciului arbitrat. Pentru un meci pe plan local primesc 45 de lire sterline pentru un meci.
Mai sus, sunt plătit cu 80 de lire pe meci, să zicem, dar nu contează banii pentru mine. Fac lucrul
ăsta din pasiune”, spune Adi.

La nivelul Premier League, fiecare arbitru are un contract cu federația. Primește un salariu fix de
38 500 de lire sterline, plus 1200 de lire pentru fiecare meci. Pare puțin, raportat la miliardele de
lire sterline care sunt vehiculate prin fotbalul englez, și comparat cu salariile de milioane de lire
sterline ale fotbaliștilor. Arbitrii Martin Atkinson și Mark Clattenburg au depășit în 2016 venituri
de 100 000 de lire sterline. În Championship, a doua ligă engleză, un arbitru primește 600 de lire
sterline pe meci.