Din Giulești în Alaska: povestea portarului Adrian Gabriel Crețu dincolo de „Ultima Graniță”

Primele impresii despre Alaska le-am cules în copilărie din romanul lui Jules Vernes, Cesar Cascabel, iar
imaginea teritoriului înghețat ne urmărește pe mulți dintre noi. Gândul că acolo se poate juca fotbal m-a
contrariat până să aflu povestea lui Adrian Gabriel Crețu, un tânăr care a ajuns campion al Alaska Men's
League Soccer din postura de portar de fotbal. Fost junior la Rapid și jucător pe la echipe de liga a treia și
a patra din România, Adrian a plecat în Alaska pentru a-și realiza un vis din copilărie. Avea rude acolo, iar
după o accidentare care l-a ținut pe tușă s-a gândit că nu are nimic de pierdut dacă merge într-o vacanță
de câteva luni. Așa că și-a făcut bagajele și a plecat spre teritoriul vast locuit altădată de athabascani, un
popor amerindian.

„Mi-am rupt piciorul și am vrut cumva să schimb mediul. Așa că în mai am plecat la nașa mea, care
locuiește acolo. Mi-am făcut bagajul, în care am aruncat și mănușile de portar și ghetele de fotbal”,
povestește Adrian.

După o călătorie lungă, personajul nostru a ajuns în Fairbanks, chiar în inima ținutului Alaska. Este un
oraș cu 32 000 de locuitori, al doilea ca mărime al statului american. Printre care sunt și câțiva români.
De altfel, legătura dintre Alaska și România are un punct comun spectaculos. Este vorba despre George
Pomuț, un general american de origine română, care a fost promovat consul al Statelor Unite la Sankt
Petersburg în 1866. În perioada activității sale în Imperiul Țarist, Alaska a fost vândută Statelor Unite, iar
George Pomuț a contribuit la acest lucru.

Odată ajuns la Fairbanks, Adrian Crețu a început să viziteze Alaska și să cunoscă modalitățile localnicilor
de a-și petrece timpul liber. Evident, a făcut cunoștință și cu sporturile lor. Dar tot fotbalul l-a atras mai
mult.

„E chiar o întâmplare funny. Vărul meu știa că am jucat fotbal și mi-a propus să mergem să vedem niște
antrenamente ale echipelor locale. Am mers cu el și am jucat și eu. Am intrat în poartă, fără să le spun
celorlalți despre trecutul meu. Am jucat pe teren mic. Și crede-mă, două ore am primit un singur gol. Am
apărat cam tot, am avut și câteva parade. I-am impresionat”, relatează cu entuziasm Adrian.

La discuțiile de după meci, Adrian le-a povestit amicilor americani despre trecutul său fotbalistic și
câteva dintre experiențele sale. Am încercat și eu să aflu mai multe detalii despre cariera lui, iar discuția
s-a oprit ceva vreme asupra perioadei sale în Giulești.

„La Rapid am fost coechipier cu Alex Ioniță, Drăghia, Nicolae Vasile, Claudiu Herea. L-am prins și pe Emil
Dică pe la echipa a doua. Îmi plăcea foarte mult de el ca fotbalist. Era bun. L-am avut antrenor pe Florică
Drăghici. Cam doi ani am jucat acolo. Mergeam și în galerie. Îmi plăcea la nebunie atmosfera din Giulești,
însă ulterior m-am mutat la Ploiești cu familia și s-a terminat povestea vișinie”, îmi explică Adrian.
La câteva zile de la meciul în care i-a impresionat pe cei de la Warriors FC a fost abordat de responsabilul
echipei locale într-un magazin, cu propunerea de a se alătura lotului. A acceptat și a început să meargă
la antrenamente în mod regulat. Și-a făcut o idee și despre nivelul celorlalți.

„Ca fotbal, sunt destul de rigizi, chiar duri, gata să rupă picioare, cum spunem noi. Sunt însă ambițioși,
deși nu au o îndemânare deosebită. Au determinare. Asta e principala lor calitate. Sunt și doi-trei
fotbaliști peste media echipei. Băiatul care m-a chemat să joc e impresionant. La un metru jumate știe să
dirijeze foarte bine jocul, are o tehnică incredibilă. Mai avem un fundaș central care se vede că știe să
stea foarte bine în teren. Plus, un libero, care m-a cam încurcat la început. Eu eram obișnuit să stau mai
avansat și să preiau din atribuțiile liberoului. Ei bine, mă intersectam cu el”, povestește amuzat Adrian.

Primul meci a venit repede. „Am avut emoții. Echipa noastră a început bine, am condus cu 3-0 la pauză,
dar în repriza a doua adversarii ne-au egalat cu două goluri din penalty. Am câștigat pe final cu 4-3. Deși
am primit trei goluri, colegii m-au încurajat, erau veseli că au câștigat. Erau relaxați. Asta mi-a și plăcut.
Atitudinea lor e total diferită față de România, unde se pune presiune și la liga a patra”, explică portarul
român din Fairbanks.

Discuția fuge din zona sportivă către comparația între cele două societăți, cea romnească și cea
americană. Lunile petrecute în Alaska l-au convins pe Adrian să încerce să revină în oraș pe termen lung.
„Acum am venit ca turist. Am bilet de întoarcere în România, dar mi-ar face plăcere să revin în Fairbanks.
E un oraș superb, înconjurat de dealuri și munți, cu o infrastructură bună, cu spații largi. E aerisit și la
propriu și la figurat”, declară Adrian.

Revenim la experiența sa fotbalistică în statul supranumit „Ultima Fronteră”. „Antrenamentele aveau o

atmosferă aparte. Unul dintre colegi își asuma și rolul de antrenor. Îi și spuneai coach, un tip de culoare,
care era la mijlocul terenului și care din când în când mai oprea jocul și dădea indicații. Toți erau foarte
receptivi. Nu sunt îngâmfați. Toți sunt dornici să învețe. Chiar la un momentdat, a venit un tip la mine să
mă întrebe de ce pun zidul în stânga și nu în dreapta ? I-am explicat și mi-a mulțumit”, explică portrarul
român.

Vă întrebați probabil însă ce s-a întâmplat cu portarul care apăra la echipa din Fairbanks înainte de
apariția lui Adrian Crețu ?

„Da, e amuzant și aspectul ăsta. Era un mexican din US Army. Armata americană are o bază și acolo, iar
băiatul ăsta era portar. El era lovit la mână atunci, eu am intrat în locul lui, iar în semifinale am făcut un
meci foarte bun. Mi-aduc aminte că adversarii aveau un puști foarte bun, un copil de vreo 16 ani pe
stânga, avea viteză, era tehnic. L-am simțit din startul meciului că e bun și cu prima ocazie când am putut
ieși din poartă, l-am prins mai tare în afara careului și l-am speriat. Și acum însă mă doare tibia de la
intrarea aia. Ei, în meciul ăla am apărat două penalty-uri, ne-am calificat în finală și i-am zis colegului
meu, cu destul tupeu, că vreu să joc tot eu în finală, deși el își revenise. A fost super ok și a acceptat, deși
putea să mă refuze, el era omul de bază”, povestește Adrian.

Astfel a ajuns portarul crescut în Giulești să joace finala competiției Alaska Men's League Soccer. A
apărat pentru Warriors FC și în finală, iar echipa sa a câștigat cu 3-0. A obținut astfel un trofeu la care nu
s-ar fi gândit niciodată, într-un mediu despre care nu avea habar în urmă cu câteva luni. Adrian Gabriel
Crețu, campion în Alaska. E o etichetă pe care o va purta cu mândrie drept o amintire prețioasă.