UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI MEDICINĂ VETERINARĂ

IAŞI

FACULTATEA DE ZOOTEHNIE - SPECIALIZAREA I.M.A.P.A

PROIECT AMENAJARI PEISAGISTICE

STUDENT:

IAŞI,2013
I.INTRODUCERE

Fie că înconjoară o casă de la țara sau

una de la oraș, grădina poate deveni o oază
de liniște, un loc în care să evadați din viața
de zi cu zi. Dacă optați pentru un design
exotic sau total diferit de mediul înconjurător,
întoarcerea după o zi obositoare în liniștea
grădinii va fi ca o intrare într-o lume nouă.
Puteți alege decoruri sălbatice, cu arbuști
lăsați să crească aparent liber, cu flori bogate
și iarbă înaltă, totul presărat cu pietre vechi
sau ruine. Sau grădini japoneze delicate în
care fiecare element, de la pietrele aleii până
la susurul mini-cascadelor, este studiat și se
află în armonie totală cu celelalte. Sau poate
o grădină modernă, cu lumini albe și alei geometrice, care în final să aibă aspectul unui peinsaj
natural, unul care să nu pară forțat, fals.
Pentru a face o grădină să arate cât mai natural, va fi nevoie de un architect adevărat, care
va privi spațiul ca pe un întreg, îi va înțelege design-ul și sensul și va sugera îmbunătățirile care
îi vor întări structura. Un amator însă îi va adaugă un șemineu aici, o fereastră dincolo, etc, fiind
posibil ca aceste sugestii să fie bune, luate fiecare în parte, dar să nu aibă nimic în comun cu
spațiul ca întreg și să pară ridicole.
Design-ul unei grădini depinde foarte mult de poziția fiecărei plante, astfel că o floare
pusă în locul care trebuie poate fi mai de efect decât 20 de flori plasate fără sens. Prin urmare,
design-ul unei grădini înseamnă înfrumusețarea unei bucăți de pământ astfel încât să aibă un
aspect natural, de peisaj, florile și accesoriile trebuie raportate una la alta și la structura locului
astfel încât să sporească efectul, nu să il contrazică.

II.PLANSA SI LEGENDA
1. Prun rosu, Prun ornamental (Prunus cerasifera Nigra, familia Rosaceae)
2. Trandafirii urcatori (Genul Rosa, family Rosaceae)
3. Anemone Coronaria (familia Ranunculaceae)
4.Mararita (Cosmos Bipinatus, familia Asteraceae)
5.Salcamul (Robinia pseudoacacia, familia Leguminoasae)
6.Buxus (Buxus sempervivens, familia Buxaceae)
7.Tisa (Taxus Baccata, familia Taxaceae)
8.Caldarusa (Aquilegia, familia Ranunculaceae)
9.Tuia (Thuja, familia Cupressaceae)
10.Gutui (Cydonia oblonga, familia Rosaceae)
11.Cires (Prunus avium, familia Rosaceae)
12.Mar (Malus domestica, familia Rosaceae)
13.Artar de Manciuria(Acer ginnala, familia Aceraceae)
14.Ploaie de aur (Forsythia suspense, familia Oleaceae)
15.Plopul alb (Plopulus alba, familia Selicaceae)
16.Petunia (Petunia hybrid, familia Solanaceae)
17.Regina noptii (Nicotiana alata, familia Solanaceae)
18.Salvia rosie (Salvia splendens, familia Labiatae)
19.Craite (Tagetes Patula, familia Asteraceae)
20.Carciumareasa (Zinnia elegans, familia Asteraceae)
21.Gazania (Gazania splendens, familia Asteraceae)
22.Crinul alb (Lilium Candidum, familia Liliaceae)
23.Narcisa alba (Narcissus Poeticus, familia Liliaceae)
24.Dracila (Berberis vulgaris, familia Berberidaceae)
25.Badan (Bergenia crassifolia, familia Saxifragaceae)
26.Gazonul
1. Prun rosu, Prun ornamental (Prunus cerasifera Nigra, familia Rosaceae):

Este o specie de plante care aparține

genului Prunus, nativă din centrul și estul Europei,
sud-vestul și central Asiei.
Este unul dintre primii arbori europeni care
înfloresc primăvara, adesea pe la mijlocul lunii
februarie. Crește sub formă de tufă mare sau mică,
atingând 6-15 m înălțime. Frunzele au între 4 și 6 cm
lungime, florile sunt albe cu diametrul de 1.5-2 cm,
având cinci petale. Fructul este o drupă cu diametrul de
2-3 cm, având culoarea galben sau roșu; sunt
comestibile și ating maturitatea începând de la mijlocul lunii august până la mijlocul lunii
septembrie.

2. Trandafirii urcatori (Genul Rosa, family Rosaceae)

Este originar din regiunile continentale și

subtropicale ale emisferei nordice, cuprinzând
peste 200 de specii de arbuști erecți, deseori
spinoși. Planta tipică are tulpina spinoasă și
fructul ca măceșele trandafirului sălbatic, ce
crește sub formă de tufișuri în regiunile aride, cu
soluri calcaroase. In funcție de soi se poate cățăra
pana la 4 metri. Frunzele alterne, imparipenat-
compuse, (cu peste 11 foliole, rar simple),
însoțite de stipele, pot fi caduce sau persistente.
Florile cu 5 petale, 5 sepale și număr mare de
stamine și stile, pot fi solitare, pauciforme,
umbeliforme sau dispuse în raceme umbeliforme,
de diverse culori (albe, galbene, roz, roșii, etc).
3. Anemone Coronaria (familia Ranunculaceae)

Anemonele au o arie largă de răspândire în

emisfera nordică, dar pot fi întâlnite și în zonele
răcoroase sau în pădurile din emisfera sudică.
Din multiudinea speciilor de anemone, cea
mai cunoscută este A. coronaria, este o plantă
tuberculată care are o rozetă de frunze pețiolate de
culoare verde intens, asemănătoare frunzelor de
pătrunjel, tulpinile lungi de 15 -20 cm au în vârf o
floare mare de diverse culori și cu multe stamine.
Culorile cel mai des intalnite sunt: roșu, albastru,
roz, violet sau alb.

4.Mararita (Cosmos Bipinatus, familia Asteraceae)

Acesta a fost introdus în Europa în secolul al XVIII-lea
și a ramas popular pe continent de ceva timp, dar astăzi este rar
văzut. Se găsește sălbatic în cele mai multe dintre America de
Nord, care este o specie sălbatică și, uneori, devine o buruiană.
Inălțime variază între 60 și 120 cm. De frunze
bipinnadas segmente filiforme sunt împărțite în fin
tocat. Diferite soiuri au flori in nuante de roz, violet și
alb. plantă anuală este considerat semirresistente, cu toate că
plantele pot să apară de mai mulți ani din cauza plantarea
semințelor de gazon (semintele au germinat care intră pe teren).

5.Salcamul (Robinia pseudoacacia, familia Leguminoasae)

Este un arbore melifer, cu tulpina înaltă, până la 25-30 de metri și ramuri spinoase rare,
fiind aclimatizat în America, Europa, Africa de Sud și Asia. Are o rezistență la ger, iubește
lumina, solurile permeabile, suportă seceta, fertile, dar nu suportă solurile calcaroase.
Trăiește în jur de 100 de ani și face parte din categoria arborilor cu lemn de esență tare.
6.Buxus (Buxus sempervivens, familia Buxaceae)
Originar din sudul și vestul Europei, cimișirul are o
răspândire foarte largă. El mai poate fi întâlnit în nord-
vestul Africii, sud-vestul Asiei, din sudul Angliei până în
nordul Marocului, de-a lungul coastei de nord-est a mării
Mediterane, până în Turcia. Inalt, până la 5-6 m este cultivat în
grădini sau parcuri ca plantă ornamentală. Este foarte pretențios
în ceea ce privește solul. Tulpina sa este formată dintr-un lemn
foarte dens și omogen fiind foarte ramificată, iar coroana foarte
densă. Frunzele sunt opuse, mici, pieloase, eliptice sau ovate. La
vârfuri ele sunt optuze sau emarginate, pe fața superioară lucioase
(verde-închis), iar pe cea dorsală mate (verzi-gălbui).

7.Tisa (Taxus Baccata, familia Taxaceae)

Originar din Eurasia, Marea Britanie până în Caucaz, nordul Iranului, Africa de Nord-
Vest. Se aseamănă cu bradul, de care se deosebește prin frunzele de o culoare mai verde, iar pe
fața inferioară verzi palide. Ele sunt dispuse distinct pe ramurile laterale. Spre deosebire de
celelalte conifere, tisa este o plantă dioică.Înflorește
din martie până în aprilie. Crește încet, putând să atingă
chiar și 14 metri și un diametru de 6 metri sau chiar mai
mult. Este un arbust cu ramuri căzătoare și frunze
lucioase, verde-închis, plate, aranjate în spirală și lungi
de 2-3 cm.Florile mascule sunt așezate în axila frunzelor
anului precedent și constau din 8-10 stamine, în formă de
scut (peltate), pedunculate, pe fața inferioară cu 5-9 saci
polinici. Florile femele sunt grupate în conuri izolate
verzi, pe axe scurte. Sămânța este înconjurată la bază de
un aril roșu, în formă de cupă cărnoasă. Acesta servește
la diseminarea mai ales prin păsări, care consumă
învelișul cărnos. Tisa este o plantă toxică.
8.Caldarusa (Aquilegia, familia Ranunculaceae)
Căldărușă este o plantă perenă, foarte ușor de cultivat, originară din Asia și naturalizată în
Europa și America de Nord. Sunt foarte îndrăgite
de albine, care se înfruptă cu sete din nectarul lor
abundent. Căldărușă produce flori mari, albe sau
bicolore, plantă având o culoare albastru spre
verde, care se mențin de la sfârșitul primăverii
până la începutul verii. Culorile florilor variază,
de la galben la alb, roz, mov sau diferite
combinații între acestea. Poate crește în lungime
până la 35-50 de cm, putând fi cultivată plantă de
ghiveci, sub formă de straturi, că plante de
bordura sau în grădini pietroase.

9.Tuia (Thuja, familia Cupressaceae)

Originar din Alaska, genul Thuja include arbori și arbuști veșnic verzi, de mari
dimensiuni (poate ajunge la 60 m în înălțime), care provin conic, coroana conica, coaja fisurată
roșu scorțișoară, nuiele ușor aplatizată, frunze redus la scări, fructe lemn (conuri) , lungi de 1-2
cm. Se utilizeaza in special in gradini pentru garduri vii și patch-uri izolate.
10.Gutui (Cydonia oblonga, familia Rosaceae)/ 11.Cires (Prunus avium, familia Rosaceae)/
12.Mar (Malus domestica, familia Rosaceae)

Atât gutuiul,ciresul cât si marul sunt pomi

fructiferi ai familiei Rosaceae, ce ating înălțimea de 15
- 20 m, mai rar ajunge să aibă 30 de m. Pomul are o
coroană circulară, sferică, crengile sunt în general
scurte și groase. Frunzele sunt de formă oval alungită,
zimțate pe margini și ascuțite la capăt. Lungimea
frunzelor este între 6 - 15 cm, iar lățimea de 3,5 - 7
cm. Florile, de culoare albă, sunt grupate frecvent câte
două sau câte patru, o floare având un diametru între
2,5 - 3,5 cm. Fructele pot fi de culori diferite, cu
nuanțe de la roșu spre galben

13.Artar de Manciuria(Acer ginnala, familia Aceraceae)

Este un arbore rezistent, cu lemnul alb și
tare, cu frunze caracteristice, lucioase, despicate în
cinci lobi lungi și ascuțiți,de 10 - 18 cm diametru,cu
sinusuri larg rotunjite. Pețiolul frunzei este lung cu o
sevă lăptoasă.Toamna frunzele se colorează în
galben auriu ajungând până la roșu. Are flori de
culoare galben verzuie,grupate în inflorescențe care
se deschid în aprilie mai înaintea apariției frunzelor.
Cu fructul format din două samare alăturate,de 8 -
10 centimetri,cu aripioare late ce formează un unghi
obtuz.
14.Ploaie de aur (Forsythia suspense, familia Oleaceae)
Arbustul ploaia de aur este o plantă lemnoasă, de 2-5 m înălţime, care prezintă o
ramificare puternică, încă de la bază. Scoarţa este deschisă la culoare în stadiul tânăr, apoi
devine brun roşiatică, fiind punctată de numeroase lenticele bine reliefate, mai deschise la
culoare. Ramurile sunt arcuite, goale în
interior, purtând flori care apar primăvara,
înaintea frunzelor. Frunzele speciei sunt
opuse, simple sau compuse. Frunzele
compuse sunt imparipenate, trifoliate, cu
foliola apicală mult mai dezvoltată decât
elementele laterale. Limbul frunzelor au a
foliolelor este zimţat pe margini. Florile ploii
de aur, sunt de culoarea galbenă sau galben-
verzuie, fiind formate din 4 petale alungite,
unite la bază, formând o corolătubuloasă. Ele
se înşiră câte una sau în în mici bucheţele de
câte 2- 3, de-a lungul întregii ramurii.

15.Plopul alb (Plopulus alba, familia Selicaceae)

Arbore indigen, de talie mare, ce poate atinge 30-35 m înălţime şi 1.5m diametru. Scoarţa
albă cenuşie, mult timp netedă; la bătrâneţe formează la bază un ritidom negricios, pietros, cu
crăpături aproximativ rombice. Lemnul este moale, uşor, cu duramen alb-gălbui, cu utilizări
industriale; scoarţa conţine tanin şi salicină în cantităţi mari. Muguri alterni, ovo-conici, 3-4 mm,
3-5 solzi bruni, tomentoşi. Frunze lung peţiolate, cu peţiolul rotund sau turtit numai în partea
superioară. Longevitate până la 400 ani, partea interioară a tulpinii putrezeşte la un timp,
devenind scorburoasă.

16.Petunia (Petunia hybrid, familia Solanaceae)

Petunia hybrida este una din cele mai întâlnite flori în balcoane. Planta are calități
decorative deosebite prin : formă, mărimea și coloritul florilor. Pentru balcoane sunt indicate
petuniile cu lăstari lungi (peste 30-40 cm) din grupele "pendulă" și "grandi-floră".
 Florile de petunia pot fi simple, cu corolă întinsă, ondulată ori fimbriata și involte,
asemănătoare unor garoafe cu diametrul de 10-12 cm. Culoarea diferă de la soi la soi, întâlnindu-
se flori unicolore, bicolore și pestrițe, în nuanțele spectrului solar.

Din mulțimea soiurilor de petunia recomandăm pentru balcoane și ferestre, pe

următoarele:

Cascade(în culorile pure alb, roz și roșu, care are o înflorire timpurie, habitus robust, lăstari
lungi și flori mari cu petale ondulate); Sugar plum (cu flori mari, 10-12 cm în diametru, striate,
colorate roz-violaceu cu nervuri mai închise);
Uriașa de Califomia(se remarcă prin florile mari, bine ondulate, colorate albastru-violet, nervate
de alb pe jumătatea inferioară a corolei);
Dânse du feu(impresionează prin coloritul roșu aprins și conturul corolei frumos ondulat);
Rhapsody(cu flori involte, colorate violet închis);
Allegro(cu flori involte roz închis).

Petunia înflorește după 65-70 de zile de

la semănare. Este o plantă mai pretențioasă la
temperatură.
17.Regina noptii (Nicotiana alata, familia Solanaceae)

Talia înaltă a plantei (100 cm) și aspectul puțin decorativ o recomandă spre folosire în număr
restrâns (1-3 plante). Însușirea de bază care o susține, în concurență cu celelalte specii, este parfumul
deosebit al florilor, emanat seară și în zilele noroase. Regina nopții se obține ușor din semințe care se
seamănă în luna aprilie, dar se pot cumpăra și răsaduri deja crescute care se vor plantă direct în vase,
jardiniere sau grădină la o distanță de 15 cm una de cealaltă.
Frunzele catifelate ajung până la 10 cm lungime și formează o mică tufă, din care răsar tulpini
firave, înalte , apropiindu-se chiar de 1 m la unele soiuri.La regina nopții, florile au un aspect de mici
trompete albe sau viu colorate (roz, purpuriu, frez, roșu, roze, galben). Înflorește cel mai mult în mijlocul
verii, dar pot continua să înflorească chiar și în octombrie dacă vremea este călduroasă. Plantei îi place
place umiditatea solului, așa că trebuie udată din belșug, în fiecare seară. De asemenea, nu uită că, o
dată la două săptămâni, să pui îngrășământ în apa cu care uzi solul respectiv.Trebuie avut grijă ca să o
apărăm de dăunători cum ar fi păianjenul roșu și aphida
18.Salvia rosie (Salvia splendens, familia Labiatae)
Plantă vivace dar în condiţiile de climă de la noi cultivată ca anuală. Are port erect, înălţimea de
20-85 cm, frunze peţiolate ovate, acuminate, netede, uşor dinţate, aşezate altern. Florile sunt grupate
în spice terminale, au culoarea roşie şi înfloresc din iunie până la căderea brumelor. Plata este ramificată
de la bază.

19.Craite (Tagetes Patula, familia

Asteraceae)

Înălțimi de 0.05 până la 2.2

metri. Aceste plante sunt îndrăgite
datorită florilor variat colorate, în
tonuri intense de galben, portocaliu,
roșu și alb. Chiar dacă au o înfățișare
delicată, aceste plante au un miros
foarte intepator care are menirea de a
preveni aparitia parazitilor. Pentru o dezvoltare cât mai armonioasă se recomandă îndepărtarea
imediată a florilor ofilite deoarece acestea împiedică aparatia unora noi. Desigur, în situația în
care se dorește obținerea semințelor, florile ofilite nu trebuie îndepărtate decât atunci când sunt
uscate.

20.Carciumareasa (Zinnia elegans, familia Asteraceae)

Există într-o varietate foarte mare de
culori: crem, galben, coral, portocaliu, roșu,
portocaliu închis, purpuriu, roz. Inflorescențele
pot fi foarte mari, până la 15 cm diametru și pot
avea unul sau mai multe rânduri de petale.
Cârciumăreasă este o floare potrivită pentru
borduri, sau straturi de flori, care înflorește din
iunie până în septembrie, octombrie. Varietățile
care cresc mai înalte pot fi așezate în straturile
de flori din fundal și pentru flori tăiate, iar cele
scunde în bordurile de pe lângă alei, de la
marginea peluzei sau în ghiveci. În general,
plantă crește până la maxim 90 cm înălțime, iar
foliajul se întinde pe 30 de cm.
21.Gazania (Gazania splendens, familia Asteraceae)
Sunt plante cultivate pentru rezistența la secetă și
de frumusețea florilor. Planta originara din Africa de
Sud, uneori naturalizat în malul Mediteranei, foarte
cultivat în grădini. Destul de indiferenți față de sol, se
urmărește în principal la soare, închiderea sa capete
atunci când în umbra sau când este înnorat, și se
potrivește destul de bine la secetă. Flori de la martie-
octombrie, cu toate acestea, florile sunt mai numeroase și
mai mare în primăvara anului, rareori depășește 30
cm . Se formează smocuri de multe ori foarte
abundente. Frunze toate bazale, numeroase, îngust, mai
mult sau mai puțin lanceolate. Aversul frunzei este verde
stralucitor, gri alb.

22.Crinul alb (Lilium Candidum, familia Liliaceae)

Crinul alb, cu denumirea științifică Lilium

Candidum, este o floare deosebit de frumoasă, de
obicei plantată în grădină dar care se cultivă și la
ghivece mari. Fiind rezistentă la îngheț, nu
necesită scoaterea bulbilor peste iarnă. Crinul alb
este foarte apreciat pentru mirosul deosebit pe
care îl produc florile acestuia. Este bine să
crească într-un loc semiumbrit. Pe o tulpină de
crin înfloresc de la 5 la 20 de flori. Crinii din
imaginile următoare au fost fotografiați pe la 1
Iunie, dar în funcție de clima, așezare geografică, etc. crinii înfloresc pe toată durată verii.

23.Narcisa alba (Narcissus Poeticus, familia Liliaceae)

Este un gen originar din nordul Africii, regiuni mediteraneene și Europa Centrală.
Frunzele sunt lat-liniare, puțin canaliculate,
glaucesceate, cilindrice, ascuțite la vârf sau
ensiforme. Florile sunt, în funcție de specie, mici
(miniatur), până la circa 10 cm diametru, tubuloase
sau coronate, simple sau involte, albe sau galbene,
cu petale albe și coronulă galbenă sau cu coronulă
galbenă cu margine roșie etc, cu sau fără miros,
cu tulpină unifloră sau multifloră. Elementele
florale: 6 stamine, perigon compus din foliole mai
mult sau mai puțin asemănătoare, ovate, oblonge sau uneori înguste, dispuse în formă de raze-
farfurie, din centrul lor ridicându-se un tub sau un inel numit coronulă, antere mai mult sau mai
puțin bilobate

24.Dracila (Berberis vulgaris, familia Berberidaceae)

Drăcilă, numită științific ”Berberis vulgaris“, este un arbust spinos cu flori galbene,
fructe mici roșii si frunze care sunt înguste la bază şi zimţate pe margini, ea crește împreună cu
alți arbuşti la marginea câmpurilor și/sau marginea pădurilor.
Este o planta decorativă prin florile
și fructele sale frumos colorate, rodește pe
tot parcursul anului, inclusiv perioada de
iarnă şi frunzele sale își schimbă culoarea
în timpul sezonului de toamnă.Această
plantă este deseori cultivată în parcuri și
grădini, pentru-că ține umbră și la fel cum
am specificat mai sus, este foarte frumoasă
și plină de culori.În popor se zice că cei
care plantează această plantă pe lângă case,
țin pe cei dragi departe de oamenii rău făcători.

25.Badan (Bergenia crassifolia, familia Saxifragaceae)

Plantă perenă răspândită

spontan în pădurile din Asia, mai ales
în Siberia. Are în pămînt un rizom
gros, negru. Frunzele cărnoase sunt
dispuse în rozetă. Florile rozee,
frumoase, sunt dispuse într-un racem
mare şi bogat, înfloreşte primăvara
timpuriu şi este cultivată în parcuri.

26.Gazonul
Iarba este compusă din plante de înălțime mică și care produc semințe, și este folosită ca
alimentație pentru animalele rumegătoare. Fiind decorativă, soiuri anume de graminee care cresc
foarte dese și de înălțimi mici sunt folosite, sub denumirea de gazon, pentru a acoperi spațiile
verzi.Gazonul poate fi atat natural cat si artificial.
III.BIBLIOGRAFIE

http://ro.wikipedia.org

http://www.citygarden.ro/plante-exterior/

http://www.multeplante.ro/plante-ornamentale/