MODULUL 3 : PRINCIPALELE MECANISME DE INTERFERENŢĂ A

STRUCTURILOR DE GUVERNARE

Scopul modulului: familiarizarea studenţilor cu principalele mecanisme de interferenţă a structurilor de

guvernare, în cadrul unui stat de drept.

Obiectivele propuse: La finalul acestui modul, studenţii trebuie să:

ƒ Să identifice cel puţin trei modalităţi de interferenţă a executivului în

activitatea legislativului
ƒ Să enumere cel puţin trei modalităţi de interferenţă a Parlamentului în
activitatea puterii executive

3.1. Noţiunea de mecanisme de interferenţă a structurii de guvernare

Prin caracterul, rolul şi funcţiile ce le-au fost conferite de către constituţie, instituţiile de
guvernare (organele prin care se exercită prerogativele de putere: Parlamentul, şeful statului, Guvernul şi
formele şi metodele lor de organizare şi funcţionare) reflectă natura sistemului politic al unui stat, fiind
un indiciu pentru caracterul democratic sau totalitar al acestuia.
Mecanismele de interferenţă a structurii de guvernare reprezintă ansamblul metodelor sau
formelor prin intermediul cărora instituţiile guvernante, concură printr-o strânsă interferenţă la
înfăptuirea conducerii sistemului social global
Concepţia teoretică pe care se bazează principiul separaţiei: nici unul dintre organele de
guvernare sau de conducere globală a societăţii nu ar putea deţine şi nu ar putea exercita puterea în chip
discreţionar sau în detrimentul celorlalte, întrucât constituantul nu a conferit nici uneia o putere absolută,
ci dimpotrivă, a prevăzut un sistem de verificare şi echilibrare reciprocă –„ cheks and balances”, prin
intermediul căruia fiecare putere veghează ca cealaltă să nu fie exercitată abuziv şi să strice echilibrul
existent între ele.
Interferenţa puterii legislative cu cea executivă şi judecătorească este un rezultat al aplicării
principiului separaţiei puterii în stat.
Practica constituţională a demonstrat că o separaţie abso-lută între puteri ar echivala cu un blocaj
constituţional. Pentru a nu bloca mecanismul constituţional, teoreticienii au impus o interferenţa între
puteri şi modalităţi de conlucrare între ele.
Există mai multe modalităţi de interferenţă sau inter-acţiune între parlament, ca organ de
guvernare însărcinat cu votarea legilor şi controlul puterii executive, şi guvernul însărcinat să execute
40
legile şi să exercite conducerea generală a administraţiei publice. Aceste modalităţi sunt prevăzute
expres în constituţia fiecărei ţări şi cu o forţă juridică absolută.
Raporturi reciproce şi interacţiuni existenţe între Parlament şi Guvern sunt diferite de la stat la
stat, deosebirea principală între ele fiind generată de caracterul sistemului politic care poate fi :
- prezidenţial
- parlamentar

3.2. Modalităţi de acţiune a puterii executive asupra Parlamentului

A. Desemnarea unor membri ai parlamentului de către puterea executivă
B. Intervenţia puterii executive în organizarea internă a activităţii camerelor legislative
Ex.: convocarea Parlamentului de către şeful statului în sesiuni extraordinare.
C. Implicarea directă a puterii executive în activitatea legislativă a Parlamentului
Domeniile în care puterea executivă este îndreptăţită să se implice în derularea unor acţiuni
parlamentare sunt:
• iniţiativa legilor
• participarea la dezbaterile parlamentare
• mesaje adresate de către şeful statului naţiunii prin intermediul Parlamentului.
Iniţiativa legilor este conferită Parlamentului şi puterii executive.
Guvernul este responsabil pentru conducerea generală a administraţiei şi asigurarea realizării
politicii interne şi externe a statului (art.102 alin.1) din Constituţia României. Guvernul trebuie să deţină
prerogativa de a propune Parlamentului proiecte şi legi şi de a face amendamente la propunerile
legislative prezentate de parlamentari.
Din practica generală parlamentară rezultă că miniştrii pot participa la şedinţele Camerelor. O
formă de intervenţie directă a puterii executive întreprinsă de aceasta asupra celei legislative sunt
mesajele adresate periodic de către şeful statului Parlamentului privind problemele de interes general.
D. Prerogativele puterii executive privind finalizarea procesului legislativ
Există două căi de intervenţie a Executivului asupra finalizării procesului legislativ:
1. sancţionarea sau promulgarea legilor
2. dreptul de veto
Sancţionarea sau promulgarea legilor izvorăşte din doctrina separaţiei puterilor şi este un ultim
efort al puterii executive pentru a preveni un eventual abuz al puterii legislative, care s-ar lăsa tentată să
voteze o lege, să-şi impună punctul de vedere în mod discreţionar asupra unei puteri, dar şi asupra
poporului, care este destinatarul legii.
În formele de guvernământ monarhice regele sancţionează (aprobă) legile. În republici se
utilizează promulgarea.

41
 Promulgarea echivalează cu o autentificare a legii. Prin actul promulgării, legea devine
executorie, capătă forţă juridică. După promulgare, legea este publicată într-o colecţie oficială care
cuprinde în ordine cronologică toate legile adoptate de Parlament.
În Constituţia României este prevăzut un termen de 20 zile în care şeful statului poate să
promulge legea. Preşedintele poate trimite înapoi legea Parlamentului, doar o dată, pentru a fi
reexaminată sau poate sesiza Curtea Constituţională asupra neconstituţionalităţii legii.
Promulgarea legii este obligatorie în termen de 10 zile de la primirea legii adoptate după
reexaminare de către Parlament sau de la primirea deciziei Curţii Constituţionale prin care se confirmă
constituţionalitatea legii.
Există situaţii când şeful statului deţine un autentic drept de veto, opunându-se astfel legii
adoptate de parlament şi refuzând să o semneze. Refuzul de a promulga legea este o expresie a dreptului
de veto conferit şefului statului în republicile prezidenţiale şi parlamentare. Dreptul de veto poate fi
exercitat şi de monarh.
E. Delegarea legislativă
Într-un singur caz este permis ca puterea executivă să se implice efectiv în activitatea
legislativă, preluând prerogativele de reglementare primară a relaţiilor sociale, care în mod normal sunt
reglementate doar de puterea legislativă. Asemenea acte sunt decrete-lege, ordonanţe, decrete legislative
etc.
Caracteristicile decretului – lege sunt:
1. are putere de lege
2. poate modifica sau abroga legile, cazuri când se modifică sau se suspendă Constituţia
3. singura condiţie procedurală este ca organul emitent să fie competent sa-l adopte
4. trebuie să fie supus ratificării Parlamentului la proxima sa sesiune.
Acest procedeu este cunoscut în doctrină ca delegarea de legislaţie şi practicat în mod general.
Din punct de vedere conceptual „delegarea de legislaţie” sau „delegarea puterii legislative” este un
transfer de prerogative de la parlament către guvern privind adoptarea unui act normativ.
Principalul argument adus de adversarii delegării puterii legislative este principiul potrivit căruia
„delegate potestas non delegare possum”. Dacă parlamentul deţine şi exercită o putere delegată de popor,
nu ar mai avea vocaţia de a delega sau înstrăina o putere care nu-i aparţine. Legislativul nu poate
transfera puterea de a adopta legi, întrucât o deţine ca o putere delegată de popor şi nu o poate transfera
altuia. Poporul poate singur desemna forma (organul) care se va constitui în putere legislativă.
F. Dizolvarea Parlamentului
Conflictul între parlament şi guvern este un conflict între prerogativele constituţionale ale celor
două instituţii guvernamentale şi se manifestă pe plan intern şi în relaţiile internaţionale.
Forma cea mai gravă pe care o poate lua un astfel de conflict este refuzul parlamentului de a
acorda votul de încredere guvernului. Soluţionarea crizei impune dizolvarea parlamentului de către şeful
statului. O asemenea măsură este posibilă numai în regimurile parlamentare. În statele în care
42
parlamentul are o organizare bicamerală, se impune dizolvarea ambelor Camere sau a unei singure
Camere (cea inferioară).
În conformitate cu art.89 din Constituţia României, Preşedintele poate să dizolve Parlamentul
după ce se consultă cu preşedinţii celor două Camere şi cu liderii grupurilor parlamentare, dacă forul
legislativ nu a acordat votul de încredere pentru formarea guvernului în termen de 60 zile de la solicitare
şi numai după respingerea a cel puţin două solicitări de învestire. Parlamentul nu poate fi dizolvat în
ultimele 6 luni de mandat al Preşedintelui şi nici în timpul stării de asediu sau al stării de urgenţă. În
cursul unui an, Parlamentul poate fi dizolvat doar o dată.

3.3. Modalităţi de acţiune a parlamentului asupra executivului

A. Intervenţia parlamentului în formarea executivului şi în desemnarea unor înalţi demnitari ai puterii
executive
Trebuie menţionată prerogativa parlamentului în republi-cile parlamentare, de a alege şi revoca
pe preşedinte.
În afară de alegerea şi revocarea şefului statului, în unele sisteme constituţionale, parlamentul
alege şi revocă guvernul sau alege pe primul-ministru.
O formă de participare directă a parlamentului la constituirea executivului (a guvernului) este
desemnarea membrilor acestuia, inclusiv a Primului-ministru de către şeful statului din rândul
parlamentarilor, pe baza votului de învestitură acordat de forul legislativ.
B. Intervenţia parlamentului în acţiunea executivului
Această modalitate este posibilă în mai multe situaţii:
a) răspunsul dat de parlamentari unor probleme la solicitarea guvernului sau a şefului statului
(ex.: răspunsul adresat în parlament la mesajele transmise de şeful statului);
b) constituirea unor comisii de anchetă asupra activităţii unor departamente ale executivului;
c) adoptarea unor moţiuni cu privire la acţiunile unor membri ai guvernului;
d) întrebări şi interpelări adresate membrilor guvernului. Cel interpelat poate refuza, în
anumite situaţii şi condiţii, să răspundă la o anumită întrebare, justificând refuzul său din
considerente de apărare a unor secrete de stat sau a securităţii naţionale.
În sistemul constituţional românesc, Guvernul şi fiecare dintre membrii săi sunt obligaţi să
răspundă la întrebările sau la interpelările formulate de deputaţi sau senatori. Orice Cameră legislativă
poate adopta o moţiune prin care îşi exprimă poziţia cu privire la problema ce a făcut obiectul
interpelării.
C. Intervenţia parlamentului asupra existenţei unor autorităţi executive
Este forma cea mai amplă prin care forul legislativ îşi manifestă poziţia sa de reprezentant al
naţiunii faţă de puterea executivă. Modalităţi cunoscute sunt: punerea sub acuzare a şefului statului şi a
miniştrilor. Miniştrii şi ceilalţi demnitari pot fi deferiţi justiţiei pentru comiterea unor fapte penale, dar
43
procedura este diferită faţă de cea folosită de cetăţenii care ar comite aceleaşi fapte (luare de mită,
evaziune fiscală, omucidere, spionaj, înaltă trădare etc).
Prin constituţie, sunt fixate procedura, organismul sau organismele la care se face apel.
Potrivit art.109 din Constituţia României, urmărirea penală a membrilor Guvernului este cerută
de cele două Camere ale Parlamentului, precum şi de preşedintele României. Potrivit Legii nr.115/1999
privind responsabilitatea ministerială, pe lângă răspunderea politică, membrii Guvernului pot răspunde şi
civil, administrativ, disciplinar sau penal, după caz, potrivit dreptului comun.
Guvernul răspunde politic în faţă Parlamentului, aceasta fiind o altă formă de intervenţie a
puterii legislative în activitatea puterii executive. În regimul politic prezidenţial, guvernul nu este
responsabil faţă de parlament (în S.U.A); deci este o modalitate utilizată doar în sistemul parlamentar,
precum şi în statele al căror sistem politic este construit pe o sinteză a celor două sisteme.
În România, unde sistemul politic este semiprezidenţial, Guvernul răspunde politic numai în
faţa Parlamentului pentru întreaga să activitate. Fiecare membru al Guvernului răspunde politic solidar
cu ceilalţi membri pentru acţiunile Guvernului şi pentru actele acestuia.

Bibliografie de referinţă

Obligatorie
Cristian Ionescu, Instituţii politice şi drept constituţional, Editura Universitară, Bucureşti, 2007.

Opţională
Cristian Ionescu, Tratat de drept constituţional contemporan, ediţia a II-a, Editura C.H. Beck, Bucureşti,
2008.
Lucrarea de evaluare nr. 3

Š Realizaţi un scurt eseu (maxim 2 pagini) în care să comparaţi moţiunea simplă şi

moţiunea de cenzură.

Această lucrare se va trimite pe adresa de e-mail a tutorelui, până la data de 29.11.2008. Se va acorda
1 punct (10% din nota finală) pentru rezolvarea corespunzătoare a sarcinii.

Întrebări de autoevaluare

Š Enumeraţi cel puţin trei modalităţi de intervenţie a executivului în activitatea

Parlamentului şi analizaţi unul la alegere.
Š Definiţi şi argumentaţi instituţia delegării legislative în România
Š Enumeraţi cel puţin trei modalităţi de intervenţie a Parlamentului în activitatea

44
puterii executive şi analizaţi unul la alegere.

46