Coordonator : Anton Cristina Elena

Autori : Popa Florin, Ion Aurelia

FORMAREA COMPETENŢELOR IT ÎN PROCESUL DIDACTIC

-suport de curs-

1
 CUPRINS

1. Bazele Tehnologiei Informaţiei (IT)…………………….……...................................................5

1.1. Introducere……………...........................................................................................................6
1.2. Hardware………….................................................................................................................7
1.2.1. Unităţi de măsură….……………………………………………………………….....8
1.2.2. Placa de bază.….……………………………………………………………………...8
1.2.3. Procesorul.…….……….………………………………………………………..……9
1.2.4. Memoria…..…………………………………………………………………..…........9
1.2.5. Placa video.…..……………………………………………………………………...10
1.2.6. Hard disk….……………………………………….………………………………...11
1.2.7. Unitate CD-ROM-DVD-ROM………………………………………………….......12
1.2.8. Unitate floppy……….………………………………………………..……………..13
1.2.9. Placă de reţea / Modem……………………………………………………………...13
1.2.10. Placă de sunet…………………..……………………………………………………14
1.2.11. Carcasă………………………………………………………………………………14
1.2.12. Monitor…...…………………………………………………………………………15
1.2.13. Tastatură / mouse……………………………………………………………………17
1.2.14. Scanner-ul…………………………………………………………………………...18
1.2.15. Imprtimanta …………………………………………………………………………19
1.3. Software…………………… ................................................................................................20
1.3.1. Sisteme de operare.................................................................................................... 20
1.3.2. Aplicaţii......................................................................................................................21
1.4. Organizarea datelor………..................................................................................................21
1.4.1. Fişiere……………………………………………………………………………….21
1.4.2. Directoare……………………………………………………………………………22
1.4.3. Sisteme de fişiere……………………………………………………………………23
1.5. Pornire şi oprirea calculatorului……………………………………………………………23
1.5.1. Pornirea calculatorului………………………………………………………………24
1.5.2. Oprirea calculatorului……………………………………………………………….27
1.6. Prezentarea sistemului de operare Windows XP Professional……………………………..28
1.6.1. Interfaţa sistemului de operare Windows XP……………………………………….28
1.6.1.1 Explorarea sistemului de operare……………………………………………….29
1.6.2. Lucrul cu fişiere, directoare şi scurtături în fereastra de explorare………………….33
1.6.2.1. Meniul File……………………………………………………………………..33
1.6.2.2. Meniul Edit……………………………………………………………………..36
16.2.3. Meniul View………………………………………………………………….…37
16.2.4. Meniul Favorites………………………………………………………………...38
16.2.5. Meniul Tools……………………………………………………………………38
1.6.2.6. Meniul Help…………………………………………………………………….38
1.6.3. Lansarea aplicaţiilor şi meniul Start………………………………………………...38
1.6.4. Configurarea mediului de lucru în Windows XP Professional……………………...40
1.6.5. Aplicaţii sub Windows XP Professional…………………………………………….47
1.6.5.1. Notepad…………………………………………………………………………47
1.6.5.2. Wordpad………………………………………………………………………..49
1.6.5.3. Paint…………………………………………………………………………….52
1.6.5.4 Alte aplicaţii…………………………………………………………………….55
1.6.6. Gestionarea utilizatorilor……………………………………………………………56
1.6.6.1 Utilizatori, grupuri de utilizatori, parole de acces………………………………56
1.6.7. Partajarea documentelor…………………………………………………………….59
1.6.8. „Întreţinerea”sistemului……………………………………………………………..61
1.6.8.1. Gestionarea hard disk-ului……………………………………………………...61

2
 1.6.8.2. Curăţarea („Cleanup”)………………………………………………………….62
1.6.8.3. Defragmentarea hard disk-ului…………………………………………………63
1.6.8.4. Backup/Restore…………………………………………………………………65
1.6.9. Lucrul în reţea……………………………………………………………………….67
1.6.9.1. Configurarea conexiunii la reţea………………………………………………..69
1.6.9.2. Lucrul în reţeaua locală………………………………………………………...71
1.6.9.3. Periferice în reţea……………………………………………………………….72
1.6.9.4. Conectarea la Internet…………………………………………………………..73
1.6.9.4.1. Internet Explorer………………………………………………………….75
1.6.9.4.2. Outlook Express…………………………………………………………..76
1.6.10. Anexe……………………………………………………………………………79
1.6.10.1. Date tehnice de instalare………………………………………………………79
1.6.10.2. Monitorizarea performanţelor sistemului ……………………….………….. 81
1.6.10.3. Diferenţe faţă de versiunile anterioare………………………………………...83
1.6.10.4. Servicii în Windows XP………………………………………………………84
Bibliografie.................................................................................................................................. 88

2. Pachetul de aplicaţii Microsoft Office XP Professional…......................................................89

2.1. Introducere……………….....................................................................................................91
2.2. Ajutor în Office XP.............................................................................................................92
2.2.1. Caseta „Puneţi o întrebare”.......................................................................................92
2.2.2. Asistentul Office.......................................................................................................92
2.2.3. Ajutorul pe Internet ……………………………………………………………….93
2.2.4. Meniul Ajutor……………………………………………………………….……...93
2.3. Microsoft Word XP………………………………………………………………………95
2.3.1. Deschiderea unui document………………………………………………………..95
2.3.2. Bara de instrumente………………………………………………………………..96
2.3.3. Deplasarea în fişier……………………………..………………………………….96
2.3.4. Selectarea textului………………………………………………………………….97
2.3.5. Copierea textului…………………………………………………………………...97
2.3.6. Mutarea textului……………………………………………………………………98
2.3.7. Ştergerea textului…………………………………………………………………..98
2.3.8. Formatarea textului ..………………………………………………………………98
2.3.9. Inserare de tabele în document………….…………………………………………99
2.3.10. Alte obiecte care se pot insera în documente…………………..…………………100
2.3.11. Alte formatări în document………………………………………..……………...101
2.3.12. Formatarea paginii…………………………………………………………..……101
2.3.13. Vizualizarea documentului……………………………………………………….102
2.3.14. Alte instrumente de lucru ………………………………………………...………103
2.3.15. Salvarea documentelor……………………………………………………..……..105
2.3.16. Imprimarea documentelor…………………………………………………..…….105
2.4. Microsoft Excel…………………………………………………………………………...107
2.4.1. Deschiderea unui registru………………………………………………………….107
2.4.2. Formatări în spaţiul de lucru……………………………………………………….109
2.4.3. Calcul tabelar………………………………………………………………………109
2.4.4. Inserarea de obiecte în spaţiul de lucru…………………………………………….112
2.4.5. Operaţii cu date…………………………………………………………………….112
2.4.6. Formatarea paginii…………………………………………………………………112
2.4.7. Vizualizare .………………………………………………………………………..114
2.4.8. Salvarea registrelor………………………………………………………………...115
2.4.9. Imprimare fişierelor………………………………………………………………..115
2.5. Micrososft Power Point…………………………………………………………………...116

3
 2.5.1. Crearea unei prezentări noi..……………………………………………………….116
2.5.2. Lucrul în Power Point……………………………………………………………...120
2.5.3. Vizualizarea prezentărilor…...……………………………………………………..121
2.5.4. Salvarea prezentărilor..…………………………………………………….………121
2.5.5. Imprimarea prezentărilor…………………………………………………………..121
Bibliografie................................................................................................................................ 122

3. Internet………………………………………………………………………………………..123
3.1. Introducere………………………………………………………………………………...124
3.2. Internet Explorer…………………………………………………………………………..127
3.3. Motoare de căutare………………………………………………………………………..130
3.4. Gestionarea poştei electronice. Aplicaţia Yahoo Mail…….……………………………...132
Bibliografie..................................................................................................................................135

4. Instruire asistată de calculator, e-learning…………………………………………………136

4.1. Informaţii generale despre Moodle...……………………………………………………..137
4.1.1. Introducere ..............................................................................................................137
4.1.2. Cerinţe de sistem .....................................................................................................137
4.2. Instalare ................................................................................……………………………..138
4.3. Interfaţa cu utilizatorul .......................................……...………………………………….143
4.3.1. Crearea unui cont ....................................................................................................143
4.3.2. Autentificarea ..........................................................................................................143
4.3.3. Pagina principală .....................................................................................................144
4.3.4. Lucrul cu blocuri .....................................................................................................144
4.4. Utilizatori şi roluri ..................................................................……………………………144
4.4.1. Utilizatori .................................................................................................................144
4.4.2. Roluri .......................................................................................................................145
4.5. Cursuri ................................................................................................................................146
4.5.1. Meniuri din cadrul cursurilor ....................................................................................146
4.5.2. Crearea unui curs ......................................................................................................147
4.5.3. Administrarea cursurilor ...........................................................................................148
4.5.4. Facilităţi utilizate pentru administrare ......................................................................149
4.5.5. Popularea cursurilor cu rersurse şi activităţi .............................................................155
4.5.5.1. Adăugarea resurselor şi activităţilor ................................................................155
4.5.5.2. Organizarea resurselor şi activităţilor ..............................................................156
4.5.5.2.1. Resursele cursului ...............................................................................157
4.5.5.2.2. Activităţile cursului .............................................................................160

4
 1. BAZELE TEHNOLOGIEI INFORMAŢIEI (IT)

Competenţele specifice modulului / disciplinei

1. Competenţe privind • utilizarea adecvată în practica educaţională a conceptelor
cunoaşterea şi specifice TIC;
înţelegerea • aplicarea conceptelor şi a teoriilor moderne de TIC în practica
educaţională;
• identificarea posibilităţilor de utilizare ale calculatorului în
activitatea cotidiană şi în educaţie;
• identificarea componentelor hardware şi software ale unui
calculator;
• aplicarea regulilor ergonomiei şi a legislaţiei în exploatarea
calculatorului şi a reţelelor de calculatoare;
• recunoaşterea pricipalelor elemente şi funcţii ale software-ului
Windows;
• administrarea în siguranţă a fisierelor/ folderelor Windows.
2. Competenţe în • interpretarea profilurilor de formare, din documentele
domeniul explicării şi curricular, în scopul stabilirii unor direcţii de acţiune în activitatea
interpretării viitoare la clasă folosind TIC;
• interpretarea competenţelor cheie din perspective integrării TIC
în demersul didactic;
• analiza documentelor curriculare (plan, programă, manuale,
auxiliare curricularc) elaborate în conformitate cu modalitatea de
concepere si elaborare a proiectelor de lectie folosind TIC;
• familiarizarea participanţilor cu un set de repere de
conceptualizare, selecţie şi organizare a conţinuturilor procesului
de învăţământ prin programul „Formarea competentelor IT in
procesul didactic”;
• cultivarea potenţialului creativ al cursantului prin iniţierea unor
formari nealgoritmizate, creative;
• analiza avantajelor şi dezavantajelor diferitelor aspecte ale
folosirii TIC in procesul instructiv-educativ;
• proiectarea şi elaborarea unor instrumente de evaluare folosind
TIC.
3. Competenţe • derivarea competenţelor pentru utilizarea TIC;
instrumental - • comunicarea în cadrul grupurilor de lucru, pe parcursul
aplicative programului de formare, în vederea realizării temelor practice.
4. Competenţe • abordarea obiectivă, critică, creativă a conceptelor moderne în
atitudinale TIC;
• adoptarea de conduite eficiente pentru depăşirea situaţiilor de
criză conceptuală etc., atât în planul teoriei cât şi în planul
practicii TIC;
• asumarea integrală a diferitelor roluri solicitate cadrului
didactic în folosirea TIC.

Obiectivele modulului / disciplinei

Obiectivele cursului Obiectivele activităţilor aplicative
(seminar, laborator, proiect)

5
• să cunoască componentele fizice ale • să utilizeze funcţiile de bază ale
computerului personal şi să înţeleagă câteva computerului personal şi sistemul său de
concepte ale TIC cum ar fi stocarea operare;
informaţiilor şi memoria, contextual • să fie capabili să opereze eficient;
aplicaţiilor software în societate, utilizarea • să organizeze fişierele şi directoarele, să
reţelelor de informaţii cu ajutorul poata copia, muta sau şterge fişierele şi
calculatoarelor; directoarele;
• să aprecieze cum se regăsesc sistemele • să demonstreze capacitatea de a lucra cu
TIC în situaţiile cotidiene sau cum pot afecta pictogramele de pe desktop şi de a manipula
sănătatea calculatoarele personale; ferestrele;
• să cunoască aspectele de bază legate de • să utilizeze opţiunile de căutare,
securitatea calculatoarelor. instrumentele simple de editare şi imprimare
disponibile prin sistemul de operare.

Modalitatea de examinare finală: portofoliu în cadrul căruia trebuie să dovedească

asimilarea conceptului de TIC (în accepţiune largă, în sens restrâns, ca proiect, ca proces, ca
produs); insusirea funcţiilor de bază ale computerului personal şi ale sistemului de operare; operare
eficienta cu fişierele şi directoarele, copierea, mutarea sau ştergerea lor; utilizarea corecta a
opţiunile de căutare, instrumentele simple de editare şi imprimare disponibile prin sistemul de
operare;

Cerinţele minime de promovare Cerinţele maxime de promovare

• să cunoască componentele fizice ale • să organizeze fişierele şi directoarele, să
computerului personal şi să înţeleagă câteva poata copia, muta sau şterge fişierele şi
concepte ale TIC cum ar fi stocarea directoarele;
informaţiilor şi memoria, contextual • să demonstreze capacitatea de a lucra cu
aplicaţiilor software în societate, utilizarea pictogramele de pe desktop şi de a manipula
reţelelor de informaţii cu ajutorul ferestrele;
calculatoarelor. • să utilizeze opţiunile de căutare,
instrumentele simple de editare şi imprimare
disponibile prin sistemul de operare.

1.1 Introducere
Calculatorul este, în esenţă, un ansamblu de componente cu funcţionare specifică avînd ca scop
prelucrarea datelor. Componentele ansamblului se împart în două mari categorii:
• hardware (aparatura propriu-zisă),
• software (instrucţiuni, date care formează programe, aplicaţii).
Calculatorul este o maşină programabilă, cu două caracteristici:
• răspunde într-un mod bine definit la un set de instrucţiuni bine definite,
• execută o secvenţă de instrucţiuni înregistrată (program).

6
Clasificarea calculatoarelor dupa mărimi şi putere duce la urmatoarele categorii, destinate unor
activităţi specifice:
• calculatorul personal (Personal Computer, PC): un ansamblu de dimensiuni mici, destinat
unui utilizator singular. Funcţionarea să se bazează pe un microprocesor. Cuprinde
urmatoarele componente minimale: unitatea centrală, tastatura pentru introducerea datelor,
monitorul pentru vizualizare şi un dispozitiv de stocare pentru salvarea datelor. Este utilizat
pentru activităţi curente, care nu vehiculeaza cantităţi mari de date şi nu pretind o rapiditate
deosebită;
• staţia de lucru (Workstation), este un calculator performant destinat unui utilizator singular.
Este asemănătoare calculatorului personal, însă dispune de unul sau mai multe
microprocesoare puternice şi de un monitor performant. Este utilizată pentru proiectarea
asistată de calculator, prelucrare grafică şi dezvoltare de software, în general pentru aplicaţii
care necesită o putere de calcul şi o viteză de lucru moderată, cu capabilităţi grafice relativ
mari;
• minicalculatorul, destinat utilizării multiple, este capabil să deserveasca simultan un număr
de până la 200 de utilizatori;
• mainframe, calculator destinat utilizării multiple, este capabil să deservească simultan un
număr de utilizatori de ordinul miilor;
• supercalculatorul, un calculator multiprocesor extrem de rapid, capabil să execute sute de
milioane de instrucţiuni pe secundă. Este utilizat pentru aplicaţii care necesită un număr
foarte mare de calcule matematice (de exemplu, grafică animată, calcule de dinamica
fluidelor şi propagări, previziuni meteorologice). Diferenţa între supercalculator şi
mainframe, respectiv minicalculator, constă în faptul că acestea din urmă sunt capabile să
execute mai multe programe în mod concurent (în acelaşi timp), în timp ce supercalculatorul
execută foarte rapid mai puţine aplicaţii.

1.2 Hardware
Sub denumirea generică de hardware se regăsesc toate componentele fizice ale calculatorului. În
linii foarte mari, elementele calculatorului sunt cele care se văd:
• unitatea centrală, care se prezintă sub forma unei carcase în care sunt conţinute
componentele electronice: sursa de alimentare, procesorul, placa de bază, memoria RAM
(pentru stocarea temporară a datelor), discul dur (hard disk) etc. Unitatea prezintă un panou
frontal pe care se afla butoanele de pornire/oprire şi reset, ledurile care semnalează
funcţionarea sistemului şi activitatea hard disk-ului şi a reţelei şi dispozitivele de stocare
permanentă a datelor pe suport magnetic extern (unităţi de dischetă (floppy), CD-ROM,

7
 tape-unit), şi un panou în spate unde există prizele de conectare pentru monitor, tastatură,
mouse, imprimantă, reţea etc.
• echipamente de intrare a datelor: tastatură, mouse, joystick, tabletă grafică, space ball,
microfon, cameră digitală (webcam) etc.
• echipamente de ieşire a datelor: monitor, difuzoare de sunet;
• alte periferice: scanner, imprimantă, unităţi de stocare externe etc.
In funcţie de utilizarea ulterioară a calculatorului, se determină care din componentele hardware
sunt necesare. Se aleg astfel: procesorul, placa de bază, memoria, placa video şi unităţile de stocare
de date, monitorul, tastatura, mouse-ul şi carcasa, dupa criterii specifice. Pe lânga acestea
calculatorul poate fi dotat şi cu hardware specific anumitor aplicaţii, cum ar fi plăci de achiziţie de
date, de prelucrare video, de sunet, de reţea etc.

1.2.1 Unităţi de măsură

• bit-ul (BInary digiT), este cea mai mică unitate de informaţie. Termenul a fost utilizat pentru
prima oară în 1946 de catre John Tucky, statistician şi consilier a cinci preşedinti americani.
Un bit poate avea două valori logice: 0 şi 1. Informaţia semnificativă se obţine prin
combinarea biţilor în unităţi de informaţie mai mari. Bitul este utilizat pentru măsurarea
vitezei de transfer a datelor (biţi/secundă).
• byte-ul (BInary TErm), sau octetul (simbolizat prin B), este format din 8 biţi consecutivi,
este unitatea de informaţie care stochează un caracter.
Multiplii byte-ului sunt:
kilobyte-ul (1kB=1024B),
megabyte-ul (1MB=1024kB=1048576B),
gigabyte-ul (1GB=1024MB=1073741824B).
Byte-ul este utilizat la măsurarea capacităţii de stocare (KB, MB, GB).

1.2.2 Placa de bază

Placa de bază (Printed Circuit Board, PCB) este placa principală a unui calculator, pe care se află
circuite, conectori pentru plăci adiţionale, procesorul, BIOS-ul (Basic Input/Output System),
memoria, interfaţa cu dispozitivele de stocare de date, porturile (paralel, serial), slot-urile pentru
plăcile de extensie, controlerele pentru periferice (monitor, tastatură, unitatea de disc). Toate aceste
cipuri de pe placa de bază poartă numele colectiv de cipset.

Se pot defini trei categorii de plăci de bază, în funcţie de complexitate:

8
 • plăcile integrate sunt alegerea potrivită pentru utilizatorii care nu doresc să se confrunte cu
probleme de compatibilitate între componente şi care doresc să folosească sistemul pentru
rularea de aplicaţii de nivel mediu. Aceste plăci au de obicei controlerele video şi de sunet şi
modem-ul integrate;
• plăcile de nivel mediu, fără controler video integrat. Alegerea plăcii video se face de către
utilizator. Plăcile au controler audio integrat, care poate fi dezactivat în cazul în care se
apelează la o placă de sunet specializată;
• plăcile destinate aplicaţiilor profesionale.

1.2.3 Procesorul
Procesorul (Central Processing Unit, CPU) este „creierul” calculatorului. În cazul calculatoarelor
personale, este format dintr-un singur cip numit microprocesor.
Cele doua componente tipice ale microprocesorului sunt :
• unitatea aritmetică şi logică (efectueaza operaţiile aritmetice şi logice);
• unitatea de control (extrage instrucţiuni din memorie, le decodifică şi apelează unitatea
aritmetică şi logică atunci când este necesar).
Microprocesoarele diferă între ele după urmatoarele caracteristici:
• setul de instrucţiuni care pot fi executate;
• lăţimea de bandă (numărul de biţi procesaţi într-o singură instrucţiune);
• frecvenţa (ciclul de ceas, tactul) măsurată în MHz, mai nou în GHz (câte instrucţiuni poate
să execute respectivul microprocesor într-o secundă).
Pentru ultimele două caracteristici, cu cât este mai mare valoarea, cu atât este mai puternic
procesorul. De exemplu, un procesor pe 32 de biţi care lucrează la 50MHz este mai puternic decât
unul de 16 biţi care lucrează la 25MHz. În prezent, noua generaţie de procesoare lucrează în 64 de
biţi.
În ceea ce priveşte prima caracteristică, în funcţie de complexitate, procesoarele pot fi cu
instrucţiuni complexe (Complex Instruction Set Computer, CISC) sau reduse (Reduced Instruction
Set Computer, RISC). Procesoarele RISC sunt mai rapide, instrucţiunile din setul respectiv sunt mai
puţine şi mai simple. De asemenea, procesoarele RISC sunt şi mai ieftine şi mai uşor de executat
din punct de vedere tehnologic.

1.2.4 Memoria
Memoria calculatorului desemnează modul fizic de stocare internă a datelor pe cipuri electronice.
Există mai multe tipuri de memorii :

9
 • ROM (Read Only Memory), memorie care permite doar citirea, nu şi scrierea datelor. Toate
calculatoarele conţin memorie ROM, în care sunt scrise instructiunile de pornire a
calculatorului;
• RAM (Random Access Memory), memoria cu acces aleator. Acest tip de memorie permite
atât citirea cât şi scrierea de date. La oprirea calculatorului, datele din memoria RAM care
nu au fost salvate pe disc se pierd. Accesul la datele stocate se face aleator, nu succesiv,
oricare celulă de memorie poate fi apelată independent. Există şi memoria de tip SAM
(Serial Access Memory), cu acces serial sau secvenţial, ca o bandă magnetică;
• PROM (Programmable ROM), memorie în care se poate stoca un program. Ca şi memoria
ROM, şi PROM este ne-volatilă (datele înscrise în ea nu se pot şterge);
• EPROM (Erasable PROM), este un tip special de PROM care se poate şterge prin
expunerea la ultraviolete;
• EEPROM (Electrically EPROM), este un tip special de PROM care se poate şterge prin
expunerea la sarcină electrică;
• DRAM (Dynamic RAM), construită din perechi de tranzistori şi condensatori, fiecare astfel
de pereche formînd o celulă de memorie care reprezintă un bit. Condensatorul stochează
informaţia în una din cele două stări posibile, 0 sau 1, iar tranzistorul permite citirea sau
schimbarea stării condensatorului. Starea condensatorului nu este permanentă, el se menţine
încarcat doar câteva milisecunde, după care se descarcă. Pentru pastrarea informaţiei,
condensatorul trebuie reîncarcat periodic, de unde şi numele de memorie dinamică;
• SDRAM (Synchronous DRAM), memorie capabilă de a se sincroniza cu frecvenţa de tact a
procesorului;
• RDRAM (Rambus DRAM), cu magistrala de date de mare viteză numita canal Rambus,
variantă mai scumpă, utilizată în prezent la acceleratoarele grafice;
• DDR-SDRAM (Double Data Rate-SDRAM), care primeste şi transmite date atât pe
alternanţa pozitivă a ciclului procesorului cât şi pe cea negativă, ceea ce conduce la dublarea
ratei de transfer a datelor faţă de SDRAM.
Se numeşte rată de transfer de date viteza cu care se transmit datele de la o componenta la alta.
Unitatea de masura este Bps (Bit Per Second), cu multiplii kBps, MBps, GBps.
Alături de puterea procesorului, cantitatea de memorie este un factor la fel de important în creşterea
performanţei sistemului. Pentru un sistem pe care urmează să ruleze aplicaţii de birou, din generaţia
actuală, pe sistem de operare Windows XP sau Windows 7, 1GB de memorie RAM se vor dovedi
suficienţi. Pentru jocuri sau prelucrări grafice s-ar impune un minim de 2 GB.

1.2.5 Placa video

10
Placa video este cea care asigură capacitatea de afişare a datelor pe ecranul calculatorului.
Standardele cele mai comune sunt IBM şi VESA.
Placa video oferă două moduri de lucru:
• modul text, în care se pot reprezenta numai caractere ASCII;
• modul grafic, în care se reprezintă imagini.
Plăcile video moderne au memorie proprie, astfel încât memoria RAM a calculatorului nu va mai fi
folosită pentru vizualizarea grafică. Pentru prelucrarea profesională a imaginilor grafice exista plăci
video care au coprocesor încorporat. Acestea poartă numele de acceleratoare grafice.
Caracteristicile placilor video:
• calitatea afişării, dată de rezoluţie şi rata de reîmprospatare (refresh) a imaginii. Rezoluţia
determină fineţea detaliilor şi numărul de culori şi nuanţe care pot fi afişate. Rata de
reîmprospatare este importantă pentru sănătatea ochilor utilizatorului. Se consideră că
minimul acceptabil este de 70Hz, optimul fiind la o valoare mai mare sau egală cu 85 Hz;
• calitatea generării imaginii (viteza de prelucrare a informaţiei grafice bi sau tridimensionale
şi calitatea detaliilor).

1.2.6 Hard Disk-ul

Hard disk-ul este un echipament fomat din discuri magnetice pe care se stochează informaţie.
Un hard disk este format de obicei din mai multe discuri rotunde, fiecare prevăzut cu două capete
de citire/scriere, câte unul pe fiecare faţă. Toate aceste capete sunt conectate la un singur braţ de
acţionare, astfel încât să nu se poată mişca independent. Fiecare disc are acelaşi număr de piste, şi
acelaşi număr de sectoare pe pistă. Pistele egal depărtate de centru de pe toate discurile formează
cilindrii.
In general, hard disk-urile se montează în carcasa calculatorului, dar există şi unităţi portabile.
Caracteristicile hard disk-urilor sunt:
• dimensiunile. Majoritatea hard disk-urilor se montează în carcasa calculatorului într-un
locaş de 10x15x3 cm;
• capacitatea de stocare. Capacitatea de stocare a crescut într-un timp foarte scurt de la câţiva
MB la 320 GB în prezent;
• interfaţa de transfer,
• viteza de rotaţie. Pe piaţă există discuri care lucrează la turaţii de 4500, respectiv 7200 de
rotaţii pe minut;
• viteza de transfer a datelor (o valoare orientativă: 6,5MBps);
• timpul de access (orientativ: 12,5 milisecunde) ;
• memoria tampon (cache), cu rolul de a eficientiza transferul de date.
11
Eficienţa comunicării între hard disk şi placa de bază este un factor important în funcţionarea
calculatorului şi se defineşte prin mai mulţi parametri, care descriu viteza cu care funcţionează
diferitele subansamble care participă la acest transfer. Interfaţa de transfer utilizată este E-IDE. Rata
maximă de transfer a depăşit 133MBps. Pentru a putea atinge viteza de 133MBps este necesar ca
atât discul hard cât şi controlerul să fie capabile să comunice cu această viteză. Dispozitivul cu rata
maximă de transfer cea mai mică limitează viteza de comunicare.
În prezent, datorită evoluţiei aplicaţiilor corelate cu volumul mare de informaţie ce poate fi ocupat
de acestea – pe de o parte, respectiv cu nevoia de « transporta » informaţia de pe un calculator pe
altul şi, nu în ultimul rând având în vedere şi evoluţia modalităţii fizice de stocare, a dus la apariţia
aşa ziselor hard disk-urilor externe ce au o capacitate de la 32 GB până la 1000 GB. Iniţial aceste
hardisk-uri erau alimentate la sursa externă de energie, transferul de date făcându-se prin portul
USB. În timp ele au devenit mai fiabile, şi-au redus dimensiunile, alimentarea şi transferul de date
făcându-se exclusiv prin portul USB.

1.2.7 Unitatea CD-ROM/DVD-ROM

Compact Discul (CD) este un disc din material plastic (policarbonat) cu mai multe straturi, folosit
ca mediu de stocare externă a informaţiei. În prezent există două tipuri de CD-uri, după utilizare: ca
suport de inregistrări muzicale (CD) şi de aplicaţii pentru calculator (CD-ROM).
Formatul CD-ROM foloseşte un sistem de o acurateţe mult mai mare decât cel utilizat pentru CD-
urile audio. Capacitatea totală a unui CD este de 644,5MB, rotunjită pentru simplificare la 650MB.
Prin creşterea densităţii sectoarelor de pe disc s-au obţinut discuri de 700MB, acestea fiind cele mai
folosite în acest moment.
CD-urile pentru calculator sunt de mai multe tipuri :
• CD-R, inscriptibile („read-only”), de pe care o dată înregistrată, informaţia nu va mai putea
fi ştearsă. Scrierea unui disc CD-R aduce modificări permanente suprafeţei suport. Datele
sunt inscripţionate folosind o rază laser mai puternică decât cea utilizată pentru a citi un
disc. Raza laser încălzeşte puternic stratul suport, lăsînd o urmă întunecată. La citire, urma
întunecată reflectă mai puţin lumina;
• CD-RW (CD-ReWritable), care pot fi rescrise. Discurile CD-RW stochează informaţia
folosind o tehnologie cu totul diferită, numită „schimbare de fază”. Mediul re-inscriptibil
este acoperit cu o substanţă care încălzită la o temperatură mai mică decât cea de
inscripţionare, revine la structura iniţială (respectiv la gradul de reflexie iniţial). Prin
folosirea unei raze laser de scriere cu două nivele de putere, suprafaţa stratului suport poate
fi modificată în mod repetat.

12
Unităţile CD-ROM au apărut pe piaţă în 1997. Ele citesc datele de pe CD-R şi CD-RW. Pentru
scrierea CD-urilor sunt necesare unităţi speciale.
Viteza de citire/scriere se exprimă în multipli ai vitezei de citire a CD-urilor audio care este de
aproximativ 150kBps. Această rată de transfer a datelor este identificată prin „x” sau „viteza de
citire a unui CD audio”. Unităţile de citire a discurilor CD-ROM sunt clasificate după viteza
maximă de transfer a datelor (măsurată în multipli ai ratei de transfer pentru CD-uri audio) astfel:
„12x” înseamnă de 12 ori 150kBps, sau 1800kBps, „40x” înseamnă de 40 de ori 150kBps, adică
6000kBps (6MBps). Aceasta valoare se referă la viteza maximă de transfer.
DVD-ul (Digital Versatile Disc, Digital Video Disc) este un tip nou de CD cu capacitatea de 4,7GB
pe o faţă (destul pentru stocarea unui film artistic, comprimat în format MPEG-2). Exista medii care
permit utilizarea ambelor feţe, capacitatea de stocare a DVD-ului ajungînd astfel la 9GB. Vitezele
de transfer variază între 600kBps şi 1,3MBps.
Unităţile DVD-ROM citesc orice tip de CD şi DVD. Există unităţi inscriptibile şi reinscriptibile
DVD (-R, -RW, RAM, +RW). Pentru rescrierea DVD-urilor se foloseşte aceeaşi tehnologie ca şi în
cazul CD-urilor, variantele diferind între ele după densitatea de scriere, ceea ce determină astfel
cantitatea datelor stocate pe DVD. Există şi unităţi combo, capabile să citească atât CD-uri cât şi
DVD-uri şi să scrie/rescrie CD-uri.
Majoritatea unităţilor de CD şi DVD se montează în carcasa calculatorului într-un locaş de 5,25
inch. Interfeţele de transfer utilizate sunt IDE, SCSI.

1.2.8 Unitatea Floppy

Discheta (floppy disc-ul) este cel mai portabil şi ieftin mediu de stocare de date, cu capacitatea
limitată la 1,44MB. Accesul la date de pe unitatea floppy a calculatorului este mai lent decât în
cazul hard disk-ului. Au existat tendinţe de evoluţie spre dischete cu capacitatea de 2,88MB, dar
fără un impact prea mare. O altă tendinţă de evoluţie a fost unitatea Zipp, care se mai foloseşte şi
astăzi fără a se generaliza şi care utilizează dischete speciale cu capacitatea de 250MB în format
comprimat. În prezent unităţile de tip floppy au fost înlocuite aproape în totalitate de unităţile de
stocare de tip memory stick, capabile să stocheze informaţie de la 1 GB până la 32 GB. Transfer de
date se realizează prin conectarea acestor dispozitive la unul din porturile USB ale calculatorului.

1.2.9 Placa de reţea/Modem-ul

Scopul plăcii de reţea este de a realiza conexiunea dintre un calculator şi o reţea locală la care acesta
este conectat. Placa de reţea reprezintă legătura fizică dintre cablul de reţea şi magistrala internă a
sistemului. Exista trei variante de plăci disponibile pe piaţă: 8-bit, 16-bit, 32-bit şi 64-bit. Cu cât
este mai mare numărul de biţi pe care se face transferul de date, cu atât viteza de transmisie

13
suportată de placa de reţea este mai mare. Majoritatea plăcilor din acest moment suportă transfer de
10/100MBps, viteza de transmisie fiind determinată automat în funcţie de capabilităţile plăcii de
reţea de la celălalt capăt al conexiunii.
Termenul „modem” este o prescurtare a expresiei „MOdulator-DEModulator”, care desemnează
operaţiile efectuate de acest dispozitiv. Scopul unui modem este de a transmite informaţii în format
digital prin intermediul liniilor telefonice. Modemul, la transmiterea datelelor in exterior (linia
telefonica), modulează informaţiile într-un format compatibil cu linia telefonică, în timp ce la
primirea datelor din exterior demodulează semnalul pentru a obţine forma iniţială a datelor.
Modemurile fără cablu convertesc informaţiile digitale în semnale radio şi invers.
Viteza de transmisie suportată de primele modele de modemuri era de 300 Bps (echivalentă cu
transmiterea a 30 de caractere pe secundă, ceea ce depăşeşte viteza de tastare). În momentul în care
au început să fie transferate cantităţi mai mari de date (imagini, de exemplu), viteza de 300 Bps nu
mai putea fi suficientă. În interval de câţiva ani viteza de transmisie a modemurilor a cunoscut o
evoluţie spectaculoasă, ajungând în 1998 la 56 kBps.
Componentele reţelelor de calculatoare şi funcţionarea lor sunt descrise în capitolul separat
consacrat reţelelor.

1.2.10 Placa de sunet

Placa de sunet, alături de boxe (difuzoare) şi microfon, face parte din sistemul de sunet al
calculatorului.
Placa de sunet este componenta răspunzătoare de toate sunetele pe care le scoate calculatorul
(avertizări, muzică, recunoaştere vocală). Ea poate îndeplini şi roluri precum: amplificator audio (de
putere mică) sau corector de sunet prin elemente de filtrare. Pe placa de sunet se află conectori
pentru una sau mai multe intrări şi ieşiri audio şi diferite prize de conectare cu alte echipamente.
Microfonul are rolul de a face conversia sunetelor recepţionate în semnal electric, în vederea
transmiterii ulterioare a acestora către calculator. Se utilizeaza doar în cazul unor înregistrări
neprofesionale sau aplicaţii de tip „chat”.
Sistemul de boxe reprezintă modul prin care calculatorul redă sunete. Modelele existente încep de la
clasicul sistem stereo format din doi sateliţi şi merg până la cel mai nou standard acceptat în
domeniu, modelul 5.1 (utilizat mai ales în cazul DVD-urilor).
Scopul în care se utilizeaza calculatorul determină şi alegerea plăcii de sunet. În aplicaţiile de birou,
unde nu sunt cerinţe multimedia deosebite, se preferă o placă de sunet integrată pe placa de bază.

1.2.11 Carcasa
Carcasa reprezintă spaţiul în care se asamblează componentele calculatorului.

14
Caracteristicile exterioare ale carcasei:
• forma, poate fi asimilată unui paralelipiped vertical (tower) sau orizontal (desktop).
• dimensiunea, determină spaţiul în care se vor amplasa componentele.
• designul, relativ limitat de formă.
Interiorul carcasei cuprinde sursa de alimentare şi elementele de prindere a componentelor. Sursa de
alimentare furnizează energie tuturor componentelor prin intermediul cablurilor (în număr variabil,
cu diferiţi conectori adaptaţi componentelor pe care le vor lega). Numărul conectorilor este în
general corelat cu puterea oferită de către sursă. Forma conectorilor este standardizată şi nu permite
introducerea decât într-o singură locaţie. Sursa poate fi de tip AT sau ATX (condiţionată de modul
de alimentare al plăcii de bază). Carcasa trebuie să fie suficient de mare pentru a permite o
asamblare aerisită a tuturor componentelor şi, în cazul în care există mai multe elemente
generatoare de căldură (procesorul central, procesorul grafic, hard disk-uri şi CD-ROM-uri cu o
viteză de rotaţie mare, elemente mari consumatoare de energie care solicită sursa de alimentare şi
duc la încălzirea ei), introducerea unor ventilatoare suplimentare.

1.2.12 Monitorul
Dintre toate echipamentele periferice de ieşire, monitorul este de departe cel mai utilizat.
Majoritatea monitoarelor calculatorelor de birou folosesc un tub catodic (Cathode Ray Tube - CRT),
în timp ce sistemele portabile încorporează ecrane cu cristale lichide (Liquid Crystal Display -
LCD).
Caracteristicile principale ale monitoarelor sunt:
• tehnologia utilizată. Introdusă în 1987, tehnologia VGA (Video Graphics Array) este
folosită şi astăzi, deşi de-a lungul anilor a suferit o serie de îmbunătăţiri. În 1990 a fost
prezentată tehnologia XGA (eXtended Graphics Array) care suportă o rezoluţie de 800x600
pixeli în 16,8 milioane de culori sau 1024x768 pixeli în 65536 de culori. Majoritatea
monitoarelor folosesc tehnologia UXGA (Ultra XGA). Aceasta oferă suport pentru 16,8
milioane de culori cu rezoluţii de până la 1600x1200 pixeli, depinzând de dimensiunea
memoriei plăcii grafice. Un adaptor UXGA preia informaţia în format digital şi o transformă
în semnal analog prin intermediul unui convertor (Digital-to-Analog Converter - DAC).
Odată trecută în format analog, informaţia este trimisă către monitor prin intermediul
cablului VGA. Procesul de convertire a informaţiilor din format digital în format analog
conduce la o diminuare a calităţii. Pentru a evita această pierdere a fost conceput un nou
standard: Digital Video Interface - DVI. Astfel, informaţia este transmisă către monitor
direct în format digital;

15
• suprafaţa vizibilă, determinată de proporţia laturilor şi dimensiunea diagonalei. Marea
majoritate a monitoarelor prezintă o proporţie a laturilor de 4/3, ceea ce înseamnă că
raportul dintre dimensiunea lăţimii şi cea a înălţimii ecranului este de 4 la 3. Cele mai
întâlnite dimensiuni ale diagonalei sunt de 15, 17, 19 şi 21 inch. Diagonalele ecranelor de la
sistemele portabile sunt mai mici şi variază între 12 şi 15 inch. De notat că o diagonală de 15
inch pentru un ecran LCD echivalează cu o diagonală de 17 inch pe un ecran CRT.
Dimensiunea suprafeţei vizibile afectează în mod direct rezoluţia folosită. Aceeaşi rezoluţie
va asigura o imagine mai bine conturată pe un monitor cu diagonala ecranului mai mică,
deoarece acelaşi număr de pixeli este distribuit pe o suprafaţă mai mică. Datorită
performanţelor lor, dar şi datorită accesibilităţii preţurilor, în prezent, monitoarele LCD au
înlocuit aproape în totalitate pe cele CRT, cel mai popular fiind cel de 19 inch;
• rezoluţia maxima. Rezoluţia se referă la numărul de pixeli (puncte individuale de culoare)
afişaţi pe suprafaţa ecranului. Exprimarea rezoluţiei folosite se realizează prin identificarea
numărului de pixeli de pe axa orizontală şi cea verticală, cum ar fi 1680x945. Suprafaţa
vizibilă a ecranului, rata de reîmprospătare a imaginii şi distanţa dintre doi pixeli alăturaţi
determină rezoluţia maximă suportată de monitor;
• distanţa dintre pixeli (dot pitch) este cu atât mai bună cu cât este mai mică. Micşorarea
acestei distanţe conduce la obţinerea unor rezoluţii din ce în ce mai bune. De exemplu, un
ecran cu pixelii aşezaţi pe 1280 de rânduri şi 1024 de coloane va suporta o rezoluţie maximă
de 1280 x 1024 pixeli;
• rata de reîmprospătare (pentru monitoarele CRT) reprezintă numărul de imagini afişate pe
ecran într-o secundă. Dacă monitorul oferă o rată de reîmprospătare de 72 Hz, înseamnă că
toţi pixelii ecranului sunt reîmprospătaţi de 72 de ori pe secundă. Rata de reîmprospătare
este extrem de importantă sub aspectul ergonomiei, putînd afecta vederea utilizatorului care
să află în faţa calculatorului un număr mai mare de ore pe zi. Atunci când rata de
reîmprospătare este mai mică de 72 Hz, ochiul uman va recepţiona o pâlpâire continuă a
imaginii, ceea ce va conduce la obosire prematură şi apariţia durerii de cap;
• adâncimea de culoare. Combinaţia dintre modurile de lucru suportate de placa video şi
monitor determină numărul de culori care pot fi afişate. De exemplu, un ecran care poate
opera în modul SuperVGA (SVGA) poate afişa până la 16777216 de culori, deoarece poate
lucra cu o descriere pe câte 24 de biţi pentru fiecare pixel. Numărul biţilor utilizaţi pentru
descrierea unui pixel mai este cunoscut şi sub numele de adâncime de culoare. La o
adâncime de culoare de 24 de biţi, 8 biţi sunt alocaţi fiecărei culori primare - roşu, verde şi
albastru. Această adâncime de culoare este de asemenea cunoscută sub numele de „true
color” deoarece poate produce peste cele 10 milioane de nuanţe pe care ochiul uman este

16
 capabil să le discearnă. Afişarea în 16 biţi de culoare poate produce doar 65536 de culori.
Afişarea pe 8 biţi produce 256 de culori sau nuanţe de gri, iar afişarea pe 1 bit este
monocromă.

1.2.13 Tastatura/Mouse-ul
Tastatura este echipamentul principal de introducere a datelor în calculator. Se prezintă ca o
colecţie de taste pentru litere, cifre şi semne speciale precum şi o serie de taste funcţionale, grupate
ergonomic.
In funcţie de numărul de taste, există în prezent mai multe tipuri de tastaturi:
• varianta originală pentru calculatoare personale, cu 84 de taste;
• tastatura AT, de asemenea cu 84 de taste;
• tastatura extinsă, cu 101 taste.
Acestea diferă între ele în modul de amplasare a tastelor „Control”, „Return” şi „Shift”.
Dispunerea standard a caracterelor pe tastatură poarta numele de „QWERTY”. Există în prezent
dispuneri diferite şi seturi de caractere care să acopere necesarul lucrului în orice limbă. De
exemplu pentru limba româna, care cere prezenţa caracterelor diacritice, dispunerea tastelor pe
tastatura este prezentată în continuare :
• tastele directe (Figura 1),
• tastele cu „Shift” (Figura 2),
• tastele cu „AltGr” (Figura 3).

Figura 1.

Figura 2.

17
 Figura 3.
Mouse-ul a fost inventat în 1963, de către Douglas Engelbart, cercetător la Stanford Research
Center de pe lângă Stanford University, California, SUA. Producţia a început-o firma Xerox, în
1970. Mouse-ul este un moment de cotitură în ergonomia utilizarii calculatorului, pentru că
eliberează utilizatorul de restricţiile impuse de tastatură, mai ales în lucrul cu interfeţe grafice. Este
echipamentul care comandă mişcarea cursorului pe ecran. În functie de tipul aplicaţiilor care s-au
rulat, au apărut diverse tipuri de mouse: cu două sau trei butoane (configurabile în diferite aplicaţii),
cu rotiţă de defilare (pentru documente foarte lungi), cu rotiţă sau buton lateral (pentru a fi manevrat
cu degetul mare) etc. Mecanismul de determinare a mişcării a evoluat şi el, de la mouse-ul cu bilă la
mouse-ul optic cu tehnologie de urmărire IntelliEye (fără contact, poate fi utilizat pe aproape orice
suprafaţă). Conectarea la desktop se poate face cu ajutorul unui cablu pe portul serial, pe portul PS2
sau pe portul USB. Exista şi mouse-ul „cordless” (fara fir), care se bazează pe o comunicare cu
calculatorul prin unde radio sau infraroşii.

1.2.14 Scanner-ul
Scanner-ul este un dispozitiv care „citeşte” de pe hârtie informaţii tipărite (texte, imagini) şi le
converteşte într-o formă pe care calulatorul o recunoaşte. Scanner-ul „digitizează” imaginea, adică
o transformă într-un caroiaj de puncte în care informaţia este prezentată pe 1 bit (monocromă), pe
24 de biţi (în 224=16,7 milioane de nuanţe de gri, respectiv culori). Aceasta matrice se numeşte „bit
map” (hartă de biţi). Se stochează într-un fişier de tip „.bmp” („bitmap”) care poate fi recunoscut şi
prelucrat de software-ul de prelucrare grafică.
Scanner-ele nu fac deosebirea între imaginea grafică şi text, aşadar textul care a fost „scanat” nu se
va putea edita direct. Acest lucru este posibil prin utilizarea unui sistem de recunoaştere a
caracterelor ASCII. Majoritatea scanner-elor se achiziţionează împreună cu acest sistem.
Caracteristicile scanner-elor:
• rezoluţia (densitatea punctelor din matrice), se măsoară în „dots per inch” (puncte pe inch),
prescurtat „dpi”. Cu cât aceasta este mai mare, cu atât harta este mai densă şi imaginea mai
fidelă. Valorile uzuale sunt între 300 şi 1200 dpi;
• adâncimea de culoare (numărul de biţi necesari pentru reprezentarea unui pixel). Cu cât
acest număr este mai mare, cu atît reprezentarea obţinută este mai aproape de realitate;

18
 • forma şi dimensiunile (scanner-ele pot fi manuale sau de birou sau proiectoare pentru
imagini mari. Cele mai uzuale sunt scanner-ele de birou pentru formate A4.
Iniţial aceste dispozitive erau alimentate la sursa externă de energie, transferul de date făcându-se
prin portul USB. În timp ele au devenit mai fiabile, şi-au redus dimensiunile, alimentarea şi
transferul de date făcându-se exclusiv prin portul USB.

1.2.15 Imprimanta
Imprimanta este echipamentul care permite tipărirea pe hârtie a documentelor. Categorii:
• imprimantele cu cap toroidal, din metal sau material plastic, pe care caracterele se prezintă
în relief. Acest cap este presat pe ribon (panglica imbibată cu tuş) şi lasă urma caracterului
respectiv pe hârtie. Aceste imprimante tiparesc numai date de tip text, nu şi imagini grafice;
• imprimantele matriciale, creează caracterele cu ajutorul unor ace care lovesc ribonul.
Fiecare ac poduce un punct. Combinaţii de astfel de puncte formează caracterele text şi
imaginile grafice. Tiparitura rezultată este alb-negru, imaginile se formează şi ele prin
combinarea de puncte;
• imprimantele cu jet de cerneală, tiparesc prin proiectarea unui jet de cerneală neagră sau
colorată pe hârtie. Produc text şi imagine de foarte bună calitate;
• imprimantele laser, funcţionează după acelaşi principiu cu aparatele de copiat (de tip xerox).
Produc text şi imagine de foarte bună calitate;
• imprimantele LCD, LED sunt similare cu imprimantele laser. Diferenţa este ca în loc de
laser, folosesc cristale lichide (Liquid Crystal Display, LCD) sau diode emiţătoare de lumină
(Light Emitting Diodes, LED) pentru producerea imaginii pe tambur;
• imprimantele linie, care tipăresc mai multe rânduri la o singură trecere. Sunt foarte
productive, dar tipăritura este de calitate slabă;
• imprimantele termice, funcţionează ca şi aparatele tip fax, prin atingerea hârtiei
termosensibile cu ace încălzite.
Caracteristicile imprimantelor:
• calitatea caracterelor, cu diferite grade intermediare, de la „letter”, cea mai bună
(imprimante cu cap toroidal, jet de cerneală şi laser), până la „draft” (imprimante
matriciale);
• viteza de lucru, se măsoară in caractere pe secundă (cps), respectiv pagini pe minut (ppm).
Imprimantele cu cap toroidal sunt cele mai lente, la vieze de aproximativ 30cps.
Imprimantele linie sunt cele mai rapide, cu viteză de până la 3000 de lini pe minut.
Imprimantele matriciale rapide merg până la 500cps, iar cele laser tiparesc in intervalul 4-
20ppm;
19
 • font-ul (design-ul setului de caractere), imaginile grafice. Imprimantele laser şi cele cu jet de
cerneală sunt capabile să tipărească o varietate infinită de forme;
• rezoluţia (densitatea punctelor cu care se reprezintă un detaliu). Ca şi în cazul scanner-ului,
valoarea mai mare înseamnă calitatea imaginii mai bună.
Imprimantele destinate utilizării în grupuri mari de lucru şi capabile să tipărească documente a căror
complexitate se traduce într-o cantitate mare de date sunt capabile să lucreze în reţele de
calculatoare. Conectarea se realizează prin intermediul unui dispozitiv numite „print-server”.
Pentru a putea tipări pe aceste imprimante este suficientă conectarea la reţeaua respectivă prin
intermediul unei plăci de reţea.

1.3 Software
Sub denumirea de software se regăseşte orice succesiune de instrucţiuni care ii spune calculatorului
ce anume trebuie să facă şi cum. Exista două mari categorii de software :
• software de sistem, cuprinde instrucţiuni de nivel inferior care interacţionează cu
calculatorul la nivel de cod maşină. În această categorie se încadrează sistemele de operare,
compilatoarele şi diferitele programe utilitare care gestionează resursele calculatorului;
• software de aplicaţii, cuprinde programele destinate utilizării, care se lansează şi rulează pe
suportul oferit de sistemul de operare.

1.3.1 Sisteme de operare

Sistemul de operare este cel mai important program care rulează pe un calculator. Fiecare calculator
trebuie să dispună de un sistem de operare pentru a putea rula alte aplicaţii. Sistemul de operare
execută sarcini de bază, cum ar fi: recunoaşterea datelor de intrare de la tastatură, trimiterea datelor
de ieşire la monitor, gestionarea fişierelor şi directoarelor pe disc (redenumire, mutare în alta
locaţie, copiere, ştergere), controlul dispozitivelor periferice (imprimantă etc.).
În cazul reţelelor de calculatoare, sistemul de operare are responsabilităţi suplimentare, cum ar fi:
evitarea interferenţei între utilizatorii care folosesc anumite aplicaţii în acelaşi timp, securitatea
sistemului, asigurarea accesului la sistem doar utilizatorilor autorizaţi, nivele de acces etc.
Sistemul de operare oferă o platformă software pe care pot rula alte programe, numite aplicaţii, fără
ca acestea să ştie ceva despre caracteristicile tehnice ale componentelor calculatorului. Deoarece
majoritatea aplicaţiilor se scriu pentru sisteme de operare specifice, alegerea sistemului de operare
este hotărâtoare pentru utilizarea unui calculator. Cele mai populare sisteme de operare pentru
calculatoarele personale sunt: Windows XP, Windows 7.
Utilizatorul interacţionează cu sistemul de operare printr-un set de comenzi. Comenzile sunt
acceptate şi executate de procesorul de comenzi sau de interpretorul liniei de comandă. Acest lucru

20
se întâmplă în sisteme de operare în care comenzile se dau în linia de comandă, cum este de
exemplu DOS. În sistemele care funcţionează pe baza unei interfeţe grafice bogate şi „prietenoase”,
cum este Windows, executia unei comenzi se lansează prin selectarea cu mouse-ul a obiectului dorit
pe ecran.

1.3.2 Aplicaţii
Aplicaţia este un program sau un grup de programe destinate spre a fi folosite de către utilizatorul
final. Secvenţele de instrucţiuni ale aplicaţiilor pot fi recunoscute doar de sitemele de operare pentru
care au fost scrise.
In principiu, funcţionarea calculatorului de poate sintetiza astfel:
• nivelul hardware (nivelul de bază);
• nivelul software de sistem (sistem de operare, programe utilitare şi de gestionare a bazei de
date, programe de compilare şi depanare, asambloare);
• nivelul software de aplicaţii (gestiunea bazelor de date, editare şi prelucrare de texte şi
imagini, programe de comunicare, jocuri etc.).

1.4 Organizarea datelor

1.4.1 Fişiere
Stocarea permanentă a datelor impune o organizare a spaţiului care să asigure în permanenţă
accesul la ele. Elementul principal al organizării este fişierul (în engleză, „file”), care reprezintă o
secvenţă de octeţi servind un anumit scop, pe care utilizatorul îi grupează împreună pentru a fi
regăsiţi ulterior.
Toate fişierele se identifică cu ajutorul numelui şi extensiei. Numele fişierului va fi ales de utilizator
cât mai intuitiv, astfel încât regăsirea sa ulterioară să fie mai uşoară. Extensia, separată de nume
printr-un caracter de tip „punct”, reprezintă tipul fişierului, modul în care va fi recunoscut şi accesat
de către sistemul de operare.
Tipurile de fişiere sunt foarte diverse, există sute de extensii standard. Fiecare aplicaţie recunoaşte
şi creează la rândul ei tipuri de fişiere specifice. Câteva exemple dintre cele mai uzuale ar fi:
• fişierele executabile, se recunosc după extensii cum ar fi .exe, .com, .bat etc.;
• fişiere de tip text (.txt, .doc, .rtf etc.);
• fişiere grafice (.gif, .bmp, .tif, .jpg etc.);
• fişiere tip colecţie de date (.dat, .dbf) etc.
Fişierele executabile sau programele sunt liste organizate de instrucţiuni pe care calculatorul le va
executa şi în urma cărora se va comporta într-o manieră predeterminată. Programele conţin variabile

21
cărora li se atribuie diferite valori, şi instrucţiuni care îi spun calculatorului ce şi cum să lucreze cu
aceste variabile. Variabilele pot fi numere, date de tip text, grafică etc.
Programele se scriu în limbaje de programare, care sunt colecţii de instrucţiuni care au pentru
utilizator un înţeles logic. Pentru a fi executate, se traduc în limbajul calculatorului (cod maşină) cu
ajutorul compilatoarelor, interpretoarelor şi asambloarelor. Cumpărarea de software este, de fapt, o
achiziţionare de fişiere executabile care deja au fost traduse în cod maşină.
Fişierele text conţin date de tip text, caracterele fiind reprezentate fizic prin codurile ASCII
aferente. ASCII (American Standard Code for Information Interchange) este un cod de reprezentare
numerică a caracterelor, care face posibilă transferarea datelor între calculatoare cu sisteme de
operare diferite. Fişierele text se mai numesc şi „documente”, în ideea că majoritatea lor sunt
produse de editoare de texte. Totuşi, în plus faţă de text, documentele mai conţin imagini,
reprezentări grafice de diferite forme, tabele de date etc.

1.4.2 Directoare
Directorul este un tip de fişier mai aparte, care nu conţine date, ci un tablou de elemente care fiecare
conţin date despre un fişier sau un alt director. Directoarele alcătuiesc o structură arborescentă care
reprezintă, pentru utilizatorul calculatorului, organizarea logică a datelor de care dispune. În diferite
sisteme de operare şi în literatura de specialitate, directoarele se regăsesc atât sub acest nume (în
limba engleză „directory”) cât şi, începînd cu Windows 95, sub denumirea de „dosare” (în engleză,
„folder”).
Rolul directoarelor este de a uşura regasirea fişierelor pe disc. Informaţiile care se stochează cu
privire la fiecare fişier sunt urmatoarele:
• numele fişierului;
• calea de acces în structura de directoare;
• adresele locaţiilor fizice în care este stocat conţinutul fişierului;
• dimensiunea fişierului;
• data şi ora creării, respectiv data şi ora ultimei modificări;
• proprietarul fişierului;
• drepturile de acces la fişier.
Directorul principal se numeşte „rădăcină”. Acesta este „părintele” tuturor directoarelor care se află
sub el, care se numesc „subdirectoare”. Directorul rădăcină se simbolizază prin caracterul „/”
(slash) sau „\” (back-slash), în funcţie de sistemul de operare folosit. Aceleaşi caractere
simbolizează subordonarea directoarelor pe o cale.
De exemplu, „C:\Program_Files\Internet_Explorer\iexplore.exe” este calea în care se află
programul care lansează aplicaţia de explorare a Internet-ului. Acesta se găseşte în directorul

22
Internet_Explorer, care este un subdirector al lui Program_Files, care la rândul său este subdirector
în rădăcină, structura respctivă aflîndu-se pe drive-ul (suportul de stocare a datelor) „C:”.

1.4.3 Sisteme de fişiere

Sistemul de fişiere este o structură arborescentă de directoare şi subdirectoare care conţine fişiere
grupate după anumite criterii într-o organizare logică.
Sistemul de fişiere face ca datele să fie gestionabile de către utilizator prin intermediul sistemului de
operare. O astfel de grupare a datelor este abstractă şi nu se regăseşte pe hard disk în această formă.
Stocarea fizică a datelor şi alocarea spaţiului pe hard disk se fac după alte principii. Ceea ce se vede
ca structură la deschiderea unei ferestre Windows Explorer sau My Computer în sistemele de
operare Windows, respectiv ca rezultat al comenzii „dir” din DOS este o reprezentare creată de
sistemul de operare pe înţelesul utilizatorului.
Principalele funcţii ale sistemului de fişiere sunt următoarele:
• stocarea informaţiei;
• regăsirea informaţiei memorate;
• protecţia informaţiei la accese neautorizate.
Operaţii pe care sistemul de operare le face asupra sistemului de fişiere:
• căutarea de fişiere;
• crearea de fişiere;
• modificarea conţinutului unui fişier;
• ştergerea fişierelor;
• listarea conţinutului unui director;
• citirea conţinutului unui fişier.
Organizarea fizică a datelor nu va oglindi structura lor logică.Un fişier nou creat va fi memorat pe
disc într-o zonă care nu este ocupată de alte date. Sistemul de operare va memora adresa acestei
zone şi va ţine în permanenţă evidenţa zonelor ocupate de pe disc. Această evidenţă îl va ajuta să
regăsească oricînd fişierele stocate.
Protecţia informaţiilor se realizează prin acordarea sau nu a drepturilor de acces la fişiere, fie de
către utilizatorul care este creatorul/proprietarul fişierelor, fie de către un administrator de sistem.
Accesul poate fi parţial, specificat prin anumite permisiuni. De exemplu, unui utilizator i se poate
interzice scrierea într-un fişier, permiţîndu-i-se citirea fişierului. Pentru acest uilizator fişierul
respectiv va apărea ca „read-only”.

1.5 Pornirea şi oprirea calculatorului

23
Pornirea şi oprirea calculatorului sunt strict legate de sistemul de operare instalat, în cazul de faţă,
Windows XP Professional de la Microsoft.

1.5.1 Pornirea calculatorului

Calculatorul se porneşte prin apăsarea butonului de alimentare, care pe unele sisteme este marcat cu
„POWER”. Se va porni şi monitorul, de la butonul aferent. La pornire au loc următoarele
evenimente:
• porneşte ventilatorul de răcire aflat în carcasă;
• porneşte programul BIOS (Basic Input/Output System). BIOS este primul program care porneşte
pe un calculator. Fenomenul poartă numele de „boot” sau „boot-are”, numele lui provenind din
englezescul „bootstrap”, o curea de piele cusută pe spatele cizmei pentru a uşura încalţarea. În
aceeaşi idee, boot-area ajută calculatorul să pornească. Programul BIOS conţine instrucţiuni pe care
calculatorul le va executa fără să acceseze datele de pe hard disk. Asfel, la pornire vor fi testate
componentele hardware ale calculatorului (tastatura, unităţile de disc, floppy şi CD/DVD,
comunicaţiile seriale, etc.) şi vor fi evaluate o serie de funcţii care vor returna anumite informaţii
referitoare la sistem;
• apare mesajul „For Configuration/Setup press F1”. La apăsarea tastei funcţionale F1 se va
deschide un utilitar de setări şi configurări în care se regăsesc date despre calculator şi se pot defini
opţiuni de pornire, data, ora etc. Deplasarea în meniuri se face cu săgeţi, selecţia cu „Enter/Return”
şi ieşirea cu „Esc” (tasta Escape);
• se încarcă sistemul de operare Windows XP Professional. În fereastră apar mai mulţi
identificatori, repezentînd utilizatorii deja definiţi în sistem. Utilizatorul selectează identificatorul
corespunzător şi introduce parola. Aceasta operaţiune se numeşte „logare”, „log in” sau „log on”;
• se deschide sistemul de operare Windows XP Professional în varianta configurată de utilizatorul
respectiv („logat”). Din acest moment începe lucrul propriuzis pe calculator (scriere de programe,
redactare de documente, procesare grafică, acces la World Wide Web, rularea de aplicaţii care
servesc scopului utilizatorului respectiv).
Sistemul de operare Windows XP Professional se deschide cu un ecran specific. In jargonul
utilizatorilor de calculatoare, aceast ecran se numeşte „desktop”. În fig. 4 este prezentat un desktop
tipic pentru Windows XP, cu fundal monocrom. Există multiple posibilităţi de a configura acest
desktop. O parte dintre ele vor fi prezentate în capitolul separat consacrat sistemului de operare
Windows XP Professional.
Desktop-ul este o masă de lucru virtuală care prezintă organizat activităţile efectuate de către
calculator. Este alcatuit din câteva spaţii standard în care se regăsesc aplicaţiile cele mai uzuale şi
cele care rulează curent.

24
Astfel, pe desktop se vor observa următoarele:
• cursorul („pointer”-ul) care indică poziţia curentă a mouse-ului, este o săgeată albă cu contur
negru, orientată întotdeauna spre stânga-sus. Se deplasează o dată cu mişcarea mouse-ului, intuitiv
(traiectoia ei respectă traiectoria mouse-ului);
• de-o parte şi de alta a ecranului se găsesc „icoanele”, imagini în miniatură cu desene intuitive,
care simbolizează programele care pot fi lansate direct din desktop. Ele sunt scurtături spre fişiere
executabile care se află în anumite zone ale structurii arborescente de directoare (pe anumite căi).
Aceste icoane scurtează calea de acces spre aplicaţiile cele mai uzuale. Locul unde se găsesc aceste
fişiere executabile în structura logică a datelor pe calculator se poate afla foarte uşor, prin selectarea
icoanelor respective cu butonul din dreapta al mouse-ului si apoi „apăsarea” cu butonul din stânga
al mouse-ului pe opţiunea „Properties” (Proprietăţi) a tabletei apărute. Lansarea în execuţie a unei
aplicaţii se face printr-un „dublu clic” (două apăsări în secvenţă rapidă) pe butonul din stânga al
mouse-ului, fie pe fişierul executabil corespunzător din cale, fie pe icoana de pe desktop.

Figura 4.
• butonul „Start”, de culoare verde, în partea din stânga-jos a ecranului, este locul de unde începe
orice aplicaţie pe calculator. Prin apăsarea sa se deschide un meniu complex care va fi prezentat în
capitolul consacrat sistemului de operare Windows XP Professional;
• în partea de jos a ecranului se găseşte „Taskbar”-ul (bara de sarcini), zona în care sunt
vizualizate aplicaţiile pornite automat, o dată cu pornirea calculatorului, şi cele lansate de utilizator.
Acest Taskbar este împărţit în mai multe porţiuni. De la stânga la dreapta, acestea sunt:
• bara („Toolbar”) de lansare rapidă a aplicaţiilor, populată cu icoanele aplicaţiilor celor
mai uzuale. Lansarea se face printr-o apasare cu butonul stânga al mouse-ului pe imaginea
respectivă;
• Taskbar-ul propriu-zis, care conţine mai multe butoane inscripţionate cu icoane şi nume.
Fiecare astfel de buton reprezintă o aplicaţie lansată de utilizator, care rulează în sesiunea de lucru
curentă. În momentul în care se doreşte afişarea ferestrei de lucru într-o aplicaţie, se apasă cu
mouse-ul butonul aferent şi aplicaţia se „restaurează” („Restore”)). Daca se doreşte ca suprafaţa
25
desktop-ului sa fie liberă, aplicaţia se minimizeaza cu ajutorul butonului aflat în zona din
dreapta-sus a ferestrei de lucru. Lângă butonul de minimizare mai există alte două butoane, cu
următoarele utilizări:
• butonul de ieşire rapidă din aplicaţie, , la apăsarea căruia programul se opreşte fără a salva
ultimele modificări. Alte moduri de a ieşi din aplicaţii (respectiv din diverse meniuri şi ferestre în
care nu se doreşte a se face vreo schimbare, fără salvare) implică folosirea tastei Escape sau a
combinaţiei Alt+F4, respectiv a butoanelor de anulare sau negare („Cancel” , „No”) şi revenire la
starea anterioară („Back”). Ieşirea cu salvarea datelor se face apasînd utonul „OK”;

• butonul de maximizare , respectiv cel de rescalare , care au rolul de a mări fereastra unei
aplicaţii până la ocuparea întregului spaţiu util de pe desktop, respectiv de a da posibilitatea
utilizatorului de a decide el însuşi care să fie mărimea acestei ferestre;
• zona de informaţii, în dreapta-jos, în care se poate afla ora curentă a sistemului şi statutul
unor programe şi servicii care funcţionează pe calculator (de exemplu, reprezintă fluxul de date
vehiculat între calculator şi reţeaua din care face parte).
Poziţionarea cursorului pe Taskbar într-o zonă în care nu se găseşte butonul vreunei aplicaţii şi
apăsarea butonului din dreapta al mouse-ului va determina apariţia tabletei de management a
aplicaţiilor („Task Manager”), care cuprinde lista aplicaţiilor care rulează în momentul respectiv pe
calculator (fig. 5). Prin selectarea („highlight”) unei linii şi apăsarea butonului „End Task” se poate
opri aplicaţia corespunzătoare acelei linii, fără salvarea modificărilor.

Figura 5.
Windows XP Professional oferă ajutor utilizatorului în orice moment în timpul lucrului, prin
apelarea a ceea ce se numeşte „Help and Support Center” (Centrul de ajutor şi sprijin). Această
apelare se poate face în mai multe moduri:
• se apasă tasta funcţională F1;

26
 • se apasa butonul Start şi apoi se selectează „Help and Support” (Figura 6);

Figura 6.
• se selectează opţiunea „Help” dintr-o fereastră de director deschisă anterior, de exemplu
„My Computer” (fig. 7).

Figura 7.
În toate situaţiile, se obţine fereastra „Help and Support Center” (fig. 8), în care utilizatorul are mai
multe posibilităţi: fie parcurge o structură intuitivă de date care să-l ducă la aflarea răspunsului
dorit, fie caută după cuvinte cheie etc.

Figura 8.
1.5.2 Oprirea calculatorului
Ieşirea din sesiunea de lucru curentă în Windows XP Professional se poate face în mai multe
moduri. Fie că se doreşte schimbarea utilizatorului, restartarea calculatorului sau scoaterea lui de
sub tensiune, înainte de orice acţiune în acest sens este necesar ca aplicaţile care rulează să fie
închise în mod corect, cu sau fără salvarea fişierelor asupra cărora s-a lucrat.
Se selectează cu butonul din stânga al mouse-ului butonul Start. În partea de jos a tabletei care se
deschide se găsesc următoarele opţiuni:
• „Log Off”, care se selectează în cazul în care se doreşte schimbarea utilizatorului;

27
 • „Turn Off Computer”, în cazul în care se doreşte oprirea sau restartarea calculatorului.
În cazul selectării „Log Off”, in mijlocul ecranului apare un meniu cu opţiunile aferente ieşirii din
sesiunea de lucru a utilizatorului curent:
• „Switch User”, la selectarea căreia apare ecranul cu utilizatorii declaraţi ai calculatorului
respectiv;
• „Log Off”, se închide sesiunea utilizatorului curent, calculatorul ramâne în aşteptarea
„logării” altui utilizator.
Selectarea „Turn Off Computer”, meniul care apare in mijlocul ecranului va afisa optiunile:
• „Hibernate”, calculatorul salvează datele din sesiunea de lucru curentă şi intră în
„hibernare”, adică într-o stare în care consumul de electricitate este minim. La ieşirea din
această stare sesiunea de lucru se va restaura exact în forma în care era când a fost închisă;
• „Turn Off”, ieşire din sesiunea de lucru curentă, fără salvarea aplicaţiilor care mai rulează
încă, calculatorul se va opri de la butonul de alimentare;
• „Restart”, ieşirea din sesiunea de lucru curentă fără salvare, calculatorul se restartează. Se
parcurg apoi aceiaşi paşi ca şi la pornire.

1.6 Prezentarea sistemului de operare Windows XP Professional

1.6.1 Interfaţa Windows XP Professional

Windows XP este cel mai nou sistem de operare din familia Windows a firmei Microsoft, şi
reprezintă o combinaţie între caracteristicile cele mai performante ale versiunilor anterioare
(multimedia şi Plug_and_play de la versiunile 98 şi Me (Millenium), robusteţea şi securitatea
lucrului de la 2000) şi posibilităţi noi. Windows XP a apărut în două versiuni:
• Windows XP Home Edition, destinat utilizatorilor individuali, de regulă pentru
calculatoarele de la domiciliu, fără capabilităţi de lucru într-un mediu administrat (reţea);
• Windows XP Professional, destinat lucrului de birou, în reţea, cu capabilităţi extinse
(tehnologii de gestionare IntelliMirror, tehnologii de securitate a datelor preluate din
Windows 2000, lucrul pe grupuri de utilizatori cu diferite privilegii, posibilitatea de
încriptare a fişierelor, aplicaţii multiprocesor etc.).
Interfaţa cu utilizatorul facilitează interacţiunea între utilizator şi sistemul de operare, respectiv
programele care rulează şi aplicaţiile pornite sub acest sistem. Sistemul de operare Windows XP
Professional se deschide cu un ecran specific, numit „desktop” (fig. 9), masa de lucru virtuală care
cuprinde uneltele cele mai uzuale, plasate la îndemâna utilizatorului.

28
 Figura.9
În capitolul precedent au fost prezentate elementele de bază care alcătuiesc acest desktop. După
cum în afară de suprafaţa mesei de lucru, un birou mai cuprinde şi o serie de sertare al căror
conţinut nu este vizibil direct, fără a le deschide, şi interfaţa cu utilizatorul cuprinde mult mai multe
unelte şi aplicaţii decât cele care se văd pe desktop. Acest capitol se ocupă cu prezentarea structurii
logice a datelor pe calculator şi a modului în care, pornind de la desktop, se poate vizualiza şi apela
orice fişier aflat oriunde în structura de directoare.
Reîmprospătarea ferestrei desktop se face apăsînd tasta funcţională F5.

1.6.1.1 Explorarea sistemului de operare

Cel mai simplu mod de a vedea cum sunt structurate logic datele pe calculator este deschiderea
directorului „My Computer”, printr-un dublu click cu butonul din stânga al mouse-ului. Ceea ce se
obţine este o fereastră tipică pentru Windows ( fig. 10). Conţinutul acestei ferestre va urmări
configuraţia hardware a calculatorului pe care se lucrează. Vor fi afişate toate „drive-urile”
(echpamentele de stocare de date) instalate pe calculator, cu icoane şi denumiri specifice.

Figura 10.

29
Astfel, se observă că pe calculatorul luat ca exemplu în fig. 10 sunt instalate două drive-uri tip hard
disk, „C: ”şi „D:”, şi unul de dischetă (floppy), „A:”. Alte drive-uri care apar în fereastră dacă sunt
instalate pe calculator: unitatea de citire CD, DVD, unitatea de citire bandă magnetică de 8mm sau
4mm (tape). Se observă de asemenea o informaţie despre hard disk-ul „C:”, şi anume cât de mare
este spaţiul total disponibil pe disc şi cât din el este liber. Astfel de informaţii se pot obţine despre
aproape orice entitate prin poziţionarea mouse-ului timp de câteva secunde pe ea, fără a se apăsa
nici un buton.
În partea din stînga a ferestrei apar icoane prin apăsarea cărora se lansează comenzi specifice. De
exemplu, apăsarea pe „View System Information” produce apariţia unei tablete care dă informaţii
despre calculator (tipul şi frecvenţa procesorului, memoria RAM), versiunea sistemului de operare
şi indicativul utilizatorului care a instalat sistemul. Acelaşi lucru se obţine şi prin selectarea icoanei
My Computer cu butonul din dreapta al mouse-ului.
Pentru a vedea conţinutul unui drive se face dublu click pe icoana corespunzătoare din fereastra My
Computer. Se va obţine astfel o listă de directoare şi fişiere organizate specific, cu nume intuitive.
Unele dintre ele aparţin utilizatorului, altele sunt create de sistem sau de aplicaţiile instalate. Cele
create de sistemul de operare au denumiri specifice. De exemplu:
• Documents_and_Settings, este un director în care se stochează informaţii referitoare la
modul în care fiecare utilizator îşi particularizează mediul de lucru;
• Program_Files, va conţine subdirectoare cu instalările de programe care se fac în Windows,
şi care vor alege implicit această cale, dacă utilizatorul nu va specifica alta;
• Windows, conţine fişierele care aparţin sistemului de operare. În acest subdirector este
indicat ca utilizatorul să nu introducă alte fişiere sau să şteargă din cele existente înainte de a
fi acumulat experienţă în lucrul sub Windows, inclusiv instalare de sistem. Orice modificare
la întâmplare poate afecta major funcţionarea sistemului de operare.
Întoarcerea la nivelul superior se face cu un click simplu al butonului din stânga al mouse-ului pe
săgeata („Back”). Cu ajutorul ferestrei My Computer se poate parcurge întreaga structura
logică de date de pe calculator, se pot deschide documente sau lansa în execuţie programe (prin
dublu click cu butonul din stânga al mouse-ului pe icoanele aferente), se pot afla informaţii despre
fişiere şi directoare.
Deschiderea ferestrei My Computer se poate face şi din alte locuri decât cel prezentat. Astfel, My
Computer se poate deschide şi din fereastra de Start (fig. 11), respectiv din orice fereastră de
subdirector, unde va aparea ca scurtătură (fig. 12).

30
 Figura 11.

Figura 12.
La fel de simplă şi în aceleaşi variante va fi şi apelarea ferestrei „My Documents” (fig. 13).

Figura 13.

31
Această structură este destinată exclusiv fişierelor personale ale utilizatorului, fie că sunt cărţi în
format electronic („.pdf”, de exemplu), fişiere în formate audio şi video, imagini grafice sau alte
documente. Calea în care se găsesc aceste subdirectoare în tabloul logic al datelor de pe calculator
este: C:\Document_ and_Settings\Nume_utilizator\My_Documents\...
Prin apăsarea pe butonul indicat în fig. 13 se va obţine o tableta cu calea locaţiei curente, împreună
cu structura arborescentă aferentă. Acelaşi lucru se întâmplă dacă se apasă tasta funcţională F4.
Selectarea unei alte locaţii din tabletă va permite deschiderea rapidă a subdirectorului aferent, fără a
se mai parcurge întreaga cale, pas cu pas.
Un alt mod de a vedea datele care se găsesc pe disc este cu ajutorul ferestrei „Windows Explorer”.
Această aplicaţie se lansează prin selectarea următoarei secvenţe (fig. 14):
Start->All_Programs->Accesories->Windows_Explorer

Figura 14.
Se obţine o fereastră (fig. 15) diferită de cele de mai sus prin aceea că prezintă şi structura
arborescentă de dispunere logică a datelor pe disc.

Figura 15.

32
1.6.2 Lucrul cu fişiere, directoare şi scurtături în fereastra de explorare
În partea de sus a ferestrei Windows Explorer, ca şi la My Computer şi My Documents, se găseşte
lista utilităţilor specifice Windows, în care opţiunile şi comenzile sunt grupate în funcţie de scop.
Opţiunile pot diferi între ele de la un utilitar de explorare la altul. Cel mai complex este Windows
Explorer.

1.6.2.1 Meniul File

Meniul File conţine comenzi referitoare la fişiere („files”) şi directoare („folders”): crearea de
directoare (New->Folder) şi scurtături (New->Shortcut), redenumiri (Rename), ştergeri (Delete),
informaţii despre entitatea selectată (Properties), închiderea ferestrei (Close). Închiderea oricărei
ferestre în Windows XP, de orice tip, se poate face cu Alt+F4. Comenzile şi opţiunile din meniul
File sunt active (scrise cu negru) sau inactive (scrise cu gri) după cum se aplică sau nu entităţilor
selecate în momentul respectiv. Dacă în listă există o entitate selectată (director sau fişier), meniul
File este mult mai bogat şi include şi alte acţiuni care se pot face asupra respectivei selecţii:
deschidere sau lansare (Open), partajare (Sharing), arhivare (Add To...), expediere la o destinaţie
specificată (Send To...), căutarea unei entităţi (Search, dacă elementul selectat este un director) etc.
Majoritatea comenzilor din File funcţionează şi în afara utilitarelor de explorare, pe desktop, prin
apăsarea butonului din dreapta al mouse-ului pe o entitate selectată.
Lucrul cu comenzile meniului File:
• crearea unui director:
o File->New->Folder
o sistemul creează un director nou, „ ”, şi aşteaptă ca utilizatorul să
introducă numele dorit.
• ştergerea unui director sau fişier
o se selectează enitatea care se va şterge. Pentru ştergeri multiple se folosesc tastele
Ctrl şi Shift. Modul de lucru este următorul: se selectează cu mouse-ul primul fişier
care trebuie şters, apoi se apasă tasta Ctrl şi se ţine apăsată până când se selecteaza şi
celelalte fişiere, într-o ordine aleatoare, nu neapărat consecutive în listă. Se
eliberează tasta în momentul în care selecţia se consideră încheiată. Cu tasta Shift se
lucrează în acelaşi mod, doar că se specifică numai primul şi ultimul fişier, sistemul
selectînd şi evidenţiind automat toate fişierele care se găsesc între acestea.
o File->Delete
o Apare un mesaj din partea sistemului (fig. 16). Acest mesaj face referire la directorul
special „Recycle Bin” (conteiner de materiale refolosibile, se mai regăseşte şi sub
denumirea de „Trash Can” sau „Dumpster”, în traducere „coş de gunoi”), aflat

33
 obligatoriu pe desktop, de obicei în dreapta-jos, în care se stochează fişierele care s-
au şters din calea originală. Răspunsul la întrebarea din mesaj va fi afirmativ („Yes”)
dacă fişierele trebui şterse şi negativ („No”) dacă utilizatorul s-a răzgândit între
timp. Fişierele din Recycle Bin nu sunt încă şterse efectiv de pe disc. Spaţiul va fi
eliberat fizic numai în momentul în care se va da comanda „Empty Recycle Bin”
(goleşte...), fie prin selectarea icoanei cu butonul dreapta al mouse-ului, fie prin
deschiderea cu dublu click pe icoană şi comanda File->Empty_Recycle_Bin

Figura 16.
o fişierele selectate se pot şterge fizic de pe disc, fără a se mai stoca temporar in
Recycle Bin cu următoarea combinaţie de taste: Shift+Delete. Această variantă
trebuie folosită cu atenţie, pentru că datele astfel şterse nu se mai pot restaura
o fişierele şi scurtăturile de pe desktop sau din zona de lansare rapidă de pe taskbar se
pot şterge cu ajutorul comenzilor meniului care apare prin apăsarea butonului din
dreapta al mouse-ului.
• crearea unei scurtături şi plasarea ei pe desktop, şi pe taskbar (zona de lansare rapidă)
o se selectează o entitate (fişier, director)
o File->Create_Shortcut sau buton dreapta mouse şi Create_Shortcut. Se observă că
meniul de comenzi care se deschide la apăsarea butonului din dreapta al mouse-ului
este identic cu cel de sub File
o rezultă un fişier cu numele „Shortcut to...” în aceeaşi locaţie
o acest fişier va putea fi mutat cu ajutorul tehnicii „drag & drop” pe desktop sau
taskbar. Cum se procedează: se „agaţă” entitatea prin apăsarea butonului din stânga
al mouse-ului, şi cu butonul apăsat se mută cursorul în zona dorită (desktop, zona de
lansare rapida de pe taskbar), după care se eliberează butonul. Comanda echivalentă
din meniu este: File (sau buton dreapta mouse) ->Send_To->Desktop. (Dacă se
doreşte ca fişierul să se copieze, nu să se mute, simultan cu deplasarea cursorului se
ţine apăsată tasta Ctrl.) Desktop-ul va ajunge astfel să se umple de scurtături, fişiere
şi directoare. Acestea se pot aranja într-un mod intuitiv pentru utilizator tot cu
ajutorul tehnicii „drag & drop”. Apăsarea butonului din dreapta al mouse-ului într-o
zonă pe desktop unde nu există nici o entitate oferă un meniu de comenzi care
permite alinierea icoanelor, respectiv aranjarea lor după anumite criterii (nume,

34
 mărime, tip, data ultimei modificări etc.) De asemenea, în acest meniu există
opţiunea „Undo Move” (Ctrl+Z), cu ajutorul căreia se anulează ultima mutare.
• redenumirea unui fişier sau director
o se selectează fişerul/directorul
o File (sau buton dreapta mouse)->Rename. Numele se evidenţiază (highlight) şi la
sfârşitul textului apare cursorul, semn că se permite editarea. Utilizatorul poate să
modifice numele fişierului. Validarea se face prin apăsarea tastei „Enter/Return”
o editarea numelui fişierului sau directorului de poate face şi prin două selecţii cu
butonul din stânga al mouse-ului, nu atât de rapide ca în cazul dublu click
o o altă variantă de editare este selectarea fişierului şi apăsarea tastei funcţionale F2.

Figura 17.
• aflarea de informaţii despre entitatea selectată
o se selectează fişerul/directorul
o File (sau buton dreapta mouse)->Properties
o se afişează o tabletă cu informaţii diverse despre fişierul/directorul selectat. Dacă se
doreşte aflarea de informaţii despre un drive, se procedează în acelaşi mod.
Properties aplicat drive-ului „C: ” va aduce tableta din fig. 17.
• căutarea unui fişier
o File ->Search
o apare tableta din fig. 18. S-a introdus numele fişierului căutat, locul în care se caută,
iar sistemul a returnat toate entităţile care au în denumire şirul de caractere
specificat. Căutarea se poate face cu ajutorul agentului „Search Companion” (în
engleză, însoţitor în căutare), care este reprezentat sub forma unei figurine animate

35
 care poate fi selectată din mai multe variante. Agentul oferă posibilitatea definirii
criteriilor de căutare complexe.

Figura 18.
o un alt mod de a lansa căutarea este apăsarea tasei funcţionale F3 cu o fereastră de
explorare deschisă şi activă pe ecran. Fereastra activă este cea în care s-a dat click cu
mouse-ul ultima dată. Pe ecran pot fi deschise mai multe ferestre în acelaşi timp, dar
numai una este activă.

1.6.2.2 Meniul Edit

Meniul Edit conţine următoarele comenzi (grupate pe tipuri de acţiune): Undo (Ctrl+Z) (anulează
ultima comandă), Cut (Ctrl+X) (şterge enităţile selectate din locaţia originală şi le reţine în
clipboard), Copy (Ctrl+C) (copiază entităţile selectate din locaţia originală în clipboard) , Paste
(Ctrl+V) (copiază entităţile aflate în clipboard în locaţia curentă), Paste_Shortcut (creează în locaţia
curentă o scurtătură pentru datele aflate în clipboard), Cop_To_Folder (copiază entităţile selectate
într-o locaţie specificată), Move_To_Folder (mută entităţile selectate într-o locaţie specificată),
Select_All (selectează toate entităţile din directorul curent) şi Invert_Sellection (inversează selecţia
entităţilor în directorul curent).
Dacă se doreşte o selecţie multiplă, care să nu conţină toate fişierele dintr-un director, se procedează
în felul următor:
• dacă fişierele care trebuie selectate sunt consecutive, se selectează primul şi apoi cu tasta Shift
apăsată se selectează ultimul. Windows va evidenţia toate fişierele aflate între cele selectate;

36
• dacă fişierele care trebuie selectate nu sunt consecutive, se selectează primul, se apasă tasta Ctrl
şi se ţine apăsată până când se selectează toate celelalte. Windows evidenţiază pe rând fişierele
selectate.
Grupul de fişiere selectate se poate muta sau copia folosind combinaţii de taste sau tehnica drag &
drop sau se poate şterge. În toate situaţiile, operaţia care se face este mai productivă decât selectarea
şi operarea fiecărui fişier în parte.
Observaţii:
• „clipboard-ul” este un fişier special, respectiv o porţiune a memoriei („buffer”, în memoria
RAM) în care se stochează temporar date care urmează să fie copiate în altă locaţie. În sistemele de
operare de tip Windows şi Apple Macintosh, este posibilă copierea de date între aplicaţii;
• combinaţiile rapide de taste Ctrl+X, Ctrl+C şi Ctrl+V sunt specifice şi altor aplicaţii şi sisteme de
operare şi au peste tot aceeaşi utilizare.

1.6.2.3 Meniul View

Meniul View se referă la modul de vizualizare a datelor în ferestrele My Computer, My Documents,
Windows Explorer şi cuprinde următoarele comenzi şi submeniuri, grupate după tipul acţiunii:
• Toolbars, cu opţiuni de configurare a barei de comenzi rapide (instrumente), populată cu
butoane reprezentînd scurtături spre comenzile uzuale, şi informaţii despre calea curentă în
ferestrele de explorare. Sistemul afişează în fereastră un set de unelte implicite. Prin
încercări succesive de setări diferite, utilizatorul îşi va alege configuraţia cea mai potrivită.
• Status_Bar, în partea de jos a ferestrei (fig. 15), cu informaţii generale de stare.
• Explorer_Bar, determină apariţia sau lipsa unor date în fereastră. De exemplu opţiunea
Folders dezactivată face să dispară structura arborescenta din Windows Explorer, fereastra
acestuia devenind astfel asemănătoare cu My Computer. La fel, prin încercări succesive,
utilizatorul se va familiariza cu posibilităţile oferite de sistem şi le va folosi pe cele care sunt
cele mai potrivite aplicaţiilor sale.
• Setul Thumbnails, Tiles, Icons, List, Details reprezintă cele cinci moduri posibile de a
vizualiza componentele directorului curent, de la cel mai „ne-economic” ca spaţiu şi lipsit de
informaţii (Thumbnails), dar care poate înlocui icoana, în cazul unor fişiere grafice, cu
vederea micşorată a conţinutului fişierului, uşurînd astfel identificarea, până la cel mai
detaliat (Details), în care sistemul oferă informaţii complete despre fişiere (mărime, tip, data
şi ora ultimei modificări).
• Arrange_Icons_By... (aranjarea icoanelor componentelor directorului curent după...) nume,
mărime, tip şi data ultimei modificări, grupare, aliniere etc.

37
 • Chose_Details..., în care se aleg datele despre fişiere care se vor prezenta la comanda
Details.
• Customize_This_Folder..., deschide o fereastră de dialog care permite personalizarea
fişierului selectat (schimbarea icoanei), partajarea acestuia etc. Pentru schimbarea icoanei se
pot utiliza imagini preferate sau definite de utilizator, dar şi icoane predefinite în sistem,
aflate în fişierul „C:\WINDOWS\system32\SHELL32.dll”.
• Go_To..., deschide o tabletă de comenzi de schimbare rapidă a locaţiei.
• Refresh, reactualizează conţinutul directorului curent.

1.6.2.4 Meniul Favorites

Acest meniu oferă posiblitatea ca utilizatorul să alcătuiască şi să gestioneze o listă de locaţii favorite
sau mai des folosite, pentru a avea astfel un acces mai rapid la ele.

1.6.2.5 Meniul Tools

Acest meniu cuprinde unelte de mapare a resurselor disponibile în reţea (de exemplu CD-ROM-ul
altui calculator conectat la aceeaşi reţea, care va apărea ca un drive propriu, cu un nume la alegere)
(Map_Network_Drive... şi Disconnect_Network_Drive...) şi de personalizare a prezentării casetelor
şi zonelor în fereastra My Computer, My Documents sau Windows Explorer (Folder_Options...,
tabletă cu mai multe file în care se pot face setări multiple, inclusiv modul în care se face partajarea
directoarelor şi fişierelor, care va fi tratat mai pe larg în capitolul aferent).

1.6.2.6 Meniul Help

Accesează centrul de ajutor Windows XP (Help and Support Center). Fereastra poate oferi ajutor în
mai multe moduri, informaţia fiind grupată după mai multe criterii: pe subiecte, pe sarcini de
îndeplinit etc. Există şi un index în care căutarea se face după cuvinte cheie. De asemenea, se pot
salva pagini sau locaţii de ajutor care se estimează că vor fi utilizate mai des.

1.6.3 Lansarea aplicaţiilor şi meniul Start

Butonul Start deschide o fereastră de comenzi şi scurtături pentru lansarea de programe sau
deschiderea de directoare uzuale prin care se poate realiza aproape orice acţiune pe calculator
(execuţie de programe, deschiderea documentelor, personalizarea şi adaptarea sistemului, accesul la
ajutorul oferit de sistem, căutare de fişiere etc.). Unele componente ale meniului au săgeţi orientate
spre dreapta, ceea ce înseamnă că sunt posibile selectări de subdomenii (liste suplimentare). În
momentul în care mouse-ul este poziţionat pe o astfel de săgeată, subdomeniul se deschide automat.

38
Fereastra care se deschide la apăsarea butonului Start este cea din fig. 9. Se observă că este
împărţită în mai multe secţiuni:
• în stânga: o listă împărţită în două secţiuni. De sus în jos, în această listă se regăsesc:
o aplicaţii uzuale: cuprinde scurtături spre programele lansate mai des. Adăugarea de
scurtături în această zonă se face prin drag & drop icoana aplicaţiei respective peste
butonul Start. Ştergerea se face prin selecţie cu butonul din dreapta al mouse-ului, cu
opţiunea „Remove from This List”;
o aplicaţiile lansate cel mai recent: dacă se doreşte ca o scurtătură să rămână în această
zonă, se selectează scurtătura cu butonul din dreapta al mouse-ului şi din lista de
opţiuni care apare se selectează „Pin to Start Menu”. ”Remove from This List”
îndepărtează scurtătura de pe listă, indiferent cât de recent a fost utilizată;
• în dreapta: o listă împărţită în trei secţiuni. De sus în jos, în această listă se regăsesc:
o scurtături spre locaţiile uzuale: în plus faţă de cele deja cunoscute apare opţiunea
„My Recent Documents” care cuprinde scurtături spre documentele (fişiere text,
grafică etc.) cel mai recent editate;
o aplicaţii de personalizare şi gestiune a resurselor sistemului de operare: fac obiectul
unor subcapitole ulterioare;
o scurtături spre resursa de ajutor a sistemului (Help And Support), căutare pe toate
drive-urile (Search) şi „Run”, o aplicaţie care deschide directoare, documente,
locaţii pe World Wide Web sau pe reţeaua locală, respectiv lansează aplicaţii
specificate în linia de comandă (fig. 19). Opţiunile posibile sunt: „OK” (lansează
aplicaţia cerută), „Cancel” (anulează comanda), „Browse” (deschide o ferastră de
explorare a sistemului de fişiere);

Figura 19.
• în partea de jos, „All Programs”: de aici se poate lansa orice aplicaţie instalată pe calculator
(fig. 14). Se observă că programul Windows Explorer se află în subdomeniul „Accesories”.
Lista este structurată arborescent şi conţine subdomenii formate din aplicaţii grupate
funcţional. Adăugarea de aplicaţii şi subdomenii în aceste liste se face automat, pe măsura

39
 instalării programelor pe calculator. Modificarea acestor dispuneri şi personalizarea
aplicaţiei All_Programs se face astfel:
o se selectează Start cu butonul din dreapta al mouse-ului;
o se alege „Open”, respectiv „Open All Users”, dacă se doreşte o reorganizare care să
afecteze toţi utilizatorii definiţi pe calculator, şi nu numai pe cel curent;
o se deschide o fereastră de explorare în care se găseşte directorul „Programs”, care
conţine organizarea pe subdomenii a listelor din All_Programs şi o serie de scurtături
care apar în fereastra Start;
o utilizatorul poate să rearanjeze componentele directorului Programs şi ale tuturor
subdirectoarelor acestuia;
o entităţile din listele All_Programs se pot edita şi prin selectare cu butonul din dreapta
al mouse-ului, care deschide o tabletă cu aproximativ aceleaşi opţiuni.
• cel mai jos se află opţiunile de „log off” şi închidere a sistemului de operare.
Cel mai simplu mod de de lansare a unei aplicaţii sau de deschidere a unui fişier sau director este
dublu click-ul cu butonul din stânga al mouse-ului pe icoana respectivă sau pe nume, dacă selecţia
se face dintr-o fereastră de explorare.
De asemenea, prin selectarea entităţii respective cu butonul din dreapta al mouse-ului apare o listă
de opţiuni care începe cu „Open”, care prin selectare produce deschiderea documentului sau
directorului sau lansarea programului. Un set mai extins de opţiuni apare dacă o dată cu selectarea
cu butonul din dreapta al mouse-ului se apasă tasta Shift. Se poate astfel decide, de exemplu,
deschiderea unui document cu un alt editor de texte decât cel implicit, în care a fost creat (opţiunea
„Open with...”).
Se observă că opţiunile apărute prin selecţia cu butonul din dreapta al mouse-ului, atât lista normală
cât şi cea extinsă, sunt asemănătoare cu opţiunile meniului File din ferestrele de explorare.

1.6.4 Configurarea mediului de lucru în Windows XP Professional

Au fost descrise până acum moduri de personalizare a organizării datelor, pentru a face interfaţa
mai ergonomică din punct de vedere al utilizării, dar şi aspectul desktop-ului poate fi modificat.
Pentru aceasta se va deschide fereastra „Control Panel” din meniul Start (fig. 20).

40
 Figura 20.
Spre deosebire de versiunile anterioare ale sistemului de operare Windows, XP prezintă un Control
Panel în care „applet-urile” (aplicaţii care nu se lanseaza independent, ci numai din interiorul altor
aplicaţii) sunt grupate pe categorii de utilizare. Dacă se doreşte un Control Panel care să semene cu
cel din versiunile anterioare de Windows, se poate selecta opţiunea „Switch to Classic View”, şi
fereastra va arăta ca în fig. 21.

Figura 21.
Categoria care se ocupă cu aspectul desktop-ului este „Appearance and Themes” (fig. 22).

41
 Figura 22.
De aici există două posibilităţi de lucru: selectarea unei sarcini („task”), sau selectarea unei icoane
(în modul clasic). Toate cele patru sarcini (schimbarea temei generale, a fundalului
(„background”), a „screen saver-ului” (program care lansează în mod automat pe ecran, după un
anumit timp în care nu s-a lucrat, o aplicaţie grafică, statică sau dinamică, prin care se economisesc
resursele tubului monitorului) şi a rezoluţiei ecranului se regăsesc în tableta deschisă prin selectarea
iconului „Display” (fig. 23).

Figura 23.
Această tabletă este asemănătoare cu un repertoar, în care sarcinile sunt grupate sub titlul entităţii
asupra căreia acţionează.
Tema generală este pentru Windows XP un set de configurări care particularizează global mediul de
lucru. Toate exemplele de până acum au folosit o temă Windows XP modificată, în care în fundalul
desktop-ului nu este acoperit cu o imagine grafică oarecare, ci este monocrom, pentru uşurarea
observării icoanelor scurtăturilor. După cum se observă, mai există şi alte variante, dintre care
utilizatorii mai vechi ar putea prefera tema clasică, specifică versiunilor anterioare de Windows (fig.
24).

42
 Figura 24.
Următoarea „pagină” din „repertoarul” Display se ocupă de desktop (fig. 25). Din listă se selectează
imaginea de fundal pentru desktop. În figură este prezentat fundalul implicit al sistemului Windows
XP.

Figura 25. Figura.26.

Următoarea „filă” a tabletei Display se referă la screen saver (fig. 26). Există şi aici o serie întreagă
de posibilităţi, alegerea făcîndu-se ca şi în cazul fundalului, după preferinţele utilizatorului.
Aspectul ferestrelor, culoarea lor şi mărimea font-urilor (corpului de literă) pe desktop se
configurează din pagina „Appearance” a ferestrei Display (fig. 27). Varianta la „Window XP Style”
este „Windows Classic Style”, care va produce aspectul clasic de Windows prezentat anterior în fig.
24.

43
 Figura 27. Figura 28.
Ultima „filă” a repertoarului („Settings”) (fig. 28) se referă la configurări mai avansate ale
ecranului, rezoluţia şi adâncimea de culoare, definite ca noţiuni în capitolul precedent.
În funcţie de ceea ce se lucrează pe calculator, utilizatorul va decide cantitatea şi calitatea detaliului
de are are nevoie pe ecran şi va configura aceşti parametri în consecinţă. Cu ajutorul butonului
„Troubleshoot...” se poate obţine ajutor dacă variantele alese nu funcţionează. Butonul
„Advanced” va introduce utilizatorul într-o nouă tabletă, care permite configurarea monitorului şi a
plăcii video.
Tableta de configurare a taskbar-ului şi a meniului Start (fig. 29) apare prin selectarea opţiunii
„Taskbar and Start Menu” în fereastra „Appearance and Themes” prezentată în fig. 23. Aceeaşi
fereastră se deschide şi prin click cu butonul din dreapta al mouse-ului pe Start şi selectarea opţiunii
Properties.

Figura 29.
Cu ajutorul butonului „Customize” se deschide o nouă fereastră cu ajutorul căreia poate fi
personalizată zona de pe taskbar de lângă „ceas” (în partea din dreapta jos a desktop-ului, zona în

44
care sistemul informează utilizatorul despre aplicaţiile rezidente). De asemenea, personalizarea
taskbar-ului se poate face şi prin click cu butonul din dreapta al mouse-ului într-o zonă pe taskbar
unde nu sunt butoane de aplicaţii lansate şi selectarea opţiunii „Toolbars” din lista care apare. Se
observă că se deschide o nouă listă cu acţiuni posibile, care se bifează sau nu după cum se doreşte
sau nu apariţia datelor respective.
În „fila” a doua a tabletei (fig. 30) se oferă posibilitatea de configurare a meniului Start.

Figura 30. Figura 31.

Se observă că sistemul oferă două posibilităţi: meniul cu aspect nou şi cel cu aspect „clasic”. Pentru
amândouă variantele se pot configura numărul scurtăturilor afişate, modul de afişare, legături la alte
aplicaţii etc., prin selectarea opţiunii „Customize”.
Ultima opţiune de configurare din fereastra „Appearance and Themes” (fig. 22) este „Folder
Options” (fig. 31).
Aceasta oferă posibilităţi pentru configurarea: modului în care se afişează rezultatele explorării
directoarelor şi sudirectoarelor; tipurilor de fişiere şi aplicaţiilor cu care acestea se deschid;
aspectului general al ferestrelor de explorare; tipului de partajare etc.
Această tabletă de configurare se apelează şi din ferestrele de explorare a sistemului de operare (My
Computer, My Documents, Windows Explorer) din meniul Tools.
Tot la aspectul datelor pe desktop se referă şi grupul de opţiuni de configurare „Date, Time,
Language and Regional Options” din Control Panel, cu posibilităţile prezentate în fig. 32. Aici se
decide modul în care vor fi reprezentate datele calendaristice şi numerele, precum şi caracterele
speciale specifice fiecărei ţări.

45
 Figura 32.
Data calendaristică şi ora se pot modifica prin selectarea opţiunii „Change the Date and Time”,
care va conduce la apariţia tabletei din fig. 33, în care utilizatorul va stabili data şi ora sistemului.
Pagina „Time Zone” va permite selectarea diferenţei de fus orar faţă de GMT cu ajutorul unui
meniu care permite selectarea oraşului în care se află calculatorul. Sincronizarea cu Internet-ul se
face automat de către server-ul de domeniu în cazul în care calculatorul este membru al unei reţele.

Figura 33.
Prin selectarea icoanei „Regional and Language Options” (fig. 32), utilizatorul poate să
configureze modul de reprezentare a numerelor, virgulei zecimale, valutei, datei calendaristice etc.
(fig. 34).

46
 Figura 34. Figura 35.
Selectarea butonului „Details” de pe pagina următoare, „Languages”, va deschide o tabletă în care
utilizatorul va putea să specifice particularităţile de limbă pe care le doreşte (fig. 35). De exemplu,
adăugarea serviciului pentru limba română va permite editarea de texte cu caractere diacritice,
folosind tastatura românească.
Parcurgerea secvenţei de selecţie Key_Settings (setare taste)->Change_Key_Sequence (schimbarea
secvenţei de taste) va permite configurarea grupului de taste cu care să se facă trecerea de la
dispunerea tastelor specifică limbii engleze la cea specifică limbii române şi invers (de exemplu,
Ctrl+Shift, Alt+Shift). Această trecere se va putea face oricând este nevoie, în timpul lucrului, prin
apăsarea tastelor respective. În zona din dreapta a taskbar-ului va apărea un mic indicativ al limbii
curente (EN pentru engleză, RO pentru română).
În afară de aspectul general al desktop-ului şi ferestrelor de lucru şi al datelor, applet-ul
Control_Panel (fig. 20) oferă şi alte posibilităţi:
• instalare şi dezinstalare de software: „Add or Remove Programs” este o fereastră de gestiune a
aplicaţiilor, cu posibilităţi de dezinstalare a aplicaţiilor care au fost instalate de către utilizator,
respectiv de instalări de programe noi de pe CD, floppy sau World Wide Web. Se pot instala şi
dezinstala şi componente ale sistemului de operare, alese în funcţie de specificul activităţii
utilizatorului respectiv;
• gestionarea resurselor hardware, „Printers and Other Hardware”. Se pot adăuga / dezinstala
diferite componente hardware, se poate configura modul de lucru cu tastatura şi mouse-ul etc.;
• „Sounds, Speech and Audio Devices” configurează ce sunete emite calculatorul la anumite
evenimente specifice (de exemplu, avertizarea că s-a primit un mesaj nou în căsuţa de poştă
electronică) şi când, modul în care le emite şi elementele hardware şi software legate de sunet;

47
• „Accesibility Options”, permite configurarea interfeţei pentru uşurarea lucrului, de exemplu
contrastul textului şi imaginilor pe ecran.
Celelalte grupe de opţiuni de configurare (cele referitoare la Internet, reţea, utilizatori şi întreţinerea
sistemului de operare) vor fi tratate în capitolele care urmează.

1.6.5 Aplicaţii sub Windows XP Professional

Pachetul Windows XP Professional este însoţit de o serie de aplicaţii menite să permită
utilizatorului efectuarea unor operaţii de bază, cum ar fi editarea primară de texte (Notepad,
WordPad) şi imagini (Paint), explorarea Internet-ului (Internet Explorer), poşta electronică
(Outlook Express) şi altele. Internet Explorer şi Outlook Express vor fi prezentate în capitolul
referitor la conexiunea la Internet.

1.6.5.1 Notepad
Notepad (fig. 36) este cel mai simplu editor de texte, cu foarte puţine capabilităţi de formatare, fără
posibilitatea de a insera în text date de alt tip. Se utilizează pentru editarea şi vizualizarea textelor
tip ASCII. Formatul de fişier recunoscut este „.txt”.
Se lansează prin parcurgerea secvenţei:
Start->All_Programs->Accesories->Notepad
Alte moduri de lansare:
• prin crearea unei scurtături în Start sau pe desktop,
• prin lansarea din Start->Run cu comanda „notepad”,
• prin deschiderea cu dublu click a unui fişier cu extensia „.txt”.

Figura 36.
Meniurile de comenzi:
• File, cuprinde comenzile de lucru cu fişierele, cu tastele rapide aferente: crearea unui fişier
nou (New, Ctrl+N), deschiderea unui fişier existent (Open, Ctrl+O, deschide fişiere tip

48
 „.txt”), salvarea cu numele implicit (Save, Ctrl+S, extensia fiind întotdeauna „.txt”),
salvarea cu un nume specificat (Save_As...), formatarea paginii (Page_Setup, ca format, de
exemplu A4, ca orientare, vertical sau orizontal, setarea antetului şi subsolului paginii etc.),
specificarea opţiunilor de tipărire la imprimantă a fişierului (Print, Ctrl+P, alegerea
imprimantei dintre cele instalate, numărul de pagini ce urmează a fi tipărite, formatul paginii
tipărite etc.) şi închiderea aplicaţiei (Exit).
• Edit, cuprinde comenzi necesare lucrului în interiorul fişierului:
o Undo (Ctrl+Y), anulează efectele comenzii precedente;
o Cut (Ctrl+X), decupează textul selectat cu mouse-ul din locaţia curentă şi îl copiază
în clipboard. Selecţia se face în modul următor: se poziţionează cursorul la
începutul zonei dorite, se apasă butonul din stânga al mouse-ului şi cu el apăsat se
deplasează cursorul astfel încât să fie evidenţiată (highlight) toată zona care se
doreşte a fi selectată;
o Copy (Ctrl+C), copiază textul selectat în clipboard, fără a-l şterge din locaţia
originală;
o Paste (Ctrl+V), copiază textul din clipboard în locaţia curentă, la poziţia cursorului;
o Find (Ctrl+F) este o unealtă de căutare în fişierul curent. Se deschide o fereastră în
care utilizatorul poate să introducă textul căutat, după care editorul va evidenţia pe
rând toate ocurenţele (apariţiile) şirului de caractere specificat;
o Find_Next (F3) funcţionează aproape identic cu Find. Editorul memorează cheia
ultimei căutări, efectuată fie cu Find, fie cu Find Next, iar la apăsarea tastei
funcţionale F3, căutarea se va face din nou, fără ca fereastra de definire a cheii să
mai apară pe ecran;
o Replace (Ctrl+H), înlocuieşte un şir de caractere specificat cu altul, tot specificat.
Înlocuirea se poate face pas cu pas, cu confirmare din partea utilizatorului la fiecare
ocurenţă, sau automat;
o Go_To (Ctrl+G), deplasează cursorul la linia specificată;
o Select_All (Ctrl+A), selectează tot textul din fişierul curent;
o Time/Date (F5), introduce un şir de caractere care reprezintă data şi ora sistemului în
poziţia cursorului;
• Format, este un set de comenzi care acţionează asupra aspectului textului din fişier, şi
cuprinde următoarele opţiuni:
o Word_Wrap. Dacă această opţiune este selectată (se mai spune că este pornită,
activă, „On”, respectiv bifată), editorul formatează textul astfel încât să încapă pe
lăţimea ferestrei curente. Dacă nu, textul ocupă rânduri de lungime variabilă,

49
 determinată de sfârşitul de paragraf marcat la editare prin apăsarea tastei Enter.
Această reorganizare are ca scop mai buna vizibilitate pe ecran, textul nu se
formatează fizic, ci doar cosmetic.
o Font, se referă la caracteristicile setului de caractere (corp de literă) utilizat. Se
deschide o tabletă din care utilizatorul poate selecta design-ul setului de caractere
(font), stilul (normal, cursiv, aldin, aldin cursiv) şi mărimea caracterelor. Tableta mai
cuprinde o fereastră de vizualizare a setărilor alese şi o listă de seturi standard,
particularizate pe zone, din care în mod normal, pentru editări curente, se alege
varianta Western sau Central European (caracterele alfabetului latin, cu sau fără
diacritice). Este de menţionat că font-ul ales se va aplica întregului text din fişier, nu
numai celui selectat. În Notepad nu se pot defini secţiuni de text cu caracteristici
diferite.
• meniul View conţine o singură opţiune, Status_Bar, prin selectarea căreia se obţin numărul
liniei curente şi cel al coloanei curente în care se află poziţionat cursorul. Această opţiune
este activă numai în varianta în care Word_Wrap este inactiv, pentru că numai în acestă
variantă au sens noţiunile de linie şi coloană.
• Meniul Help, cu următoarele opţiuni:
o Help_Topics, care oferă ajutor pentru utilizarea editorului. Informaţia se poate accesa
în trei moduri: prin parcurgerea cuprinsului (Contents) documentaţiei, structurat pe
grupe de activităţi, prin parcurgerea indexului de cuvinte cheie (Index) şi prin
căutarea după o cheie dată de utilizator (Search).
o About_Notepad, oferă informaţii despre versiunea de Notepad instalată.
În spaţiul de lucru Notepad, cu sau fără obiecte selectate, se poate utiliza butonul din dreapta al
mouse-ului, care va aduce o listă de comenzi contextuală în care se regăsesc sumar comenzi din
meniul Edit. In plus, există opţiunile Open/Close IME (optează între un editor personalizat pentru
caractere speciale (Input Method Editor, IME) şi altul) şi Reconversion (inactivă în mod normal,
care reconverteşte datele dintr-un IME în altul). Aceste opţiuni nu sunt utile atâta timp cât există
posibilitatea configurării caracteristicilor zonale şi de limbă în Control Panel.

1.6.5.2 WordPad
WordPad (fig. 37) este un editor de texte mai performant, care oferă capabilităţi de formatare a
textului, de inserare de entităţi în text (imagini, grafice etc.). Recunoaşte la deschidere formate de
tip „.txt”, „.rtf” (Rich Text Format), „.doc” (Document, generat de Microsoft Word), „.wri” (generat
de Microsoft Write, editor intern în versiunile mai vechi de Windows, care în Windows XP este
similar cu WordPad-ul). Salvează datele în format „.txt” şi „.rtf”.

50
Se lansează prin parcurgerea secvenţei:
Start->All_Programs->Accesories->WordPad
Alte moduri de lansare:
• prin crearea unei scurtături în Start sau pe Desktop;
• prin lansarea din Start->Run cu comanda „write”;
• prin lansarea din Star ->Run cu comanda „wordpad”;
• prin deschiderea cu dublu click a unui fişier creat anterior cu WordPad, dacă în sistem nu a
fost instalat Microsoft Word;
• prin deschiderea cu buton dreapta mouse şi tasta Shift a unui document de unul din tipurile
menţionate, cu selectarea opţiunii Open_with... şi, din lista rezultată, a editorului WordPad,
în cazul în care în sistem este instalat Microsoft Word, dar nu se doreşte lucrul cu el.
Meniurile de comenzi sunt în linii mari aceleaşi, şi cu aceleaşi posibilităţi ca în Notepad, la care se
adaugă mai multe facilităţi de formatare a textului, vizualizare şi inserare de date din alte aplicaţii,
care vor fi descrise în continuare. În plus, în spaţiul de lucru, cu sau fără obiecte selectate, se poate
utiliza butonul din dreapta al mouse-ului, care va aduce o listă de comenzi contextuală în care se
regăsesc sumar comenzi din meniurile Edit şi Format. Se observă apariţia între meniuri şi spaţiul de
lucru propriuzis a unor butoane, care sunt de fapt scurtături spre comenzile cele mai uzuale din
meniuri. Acest spaţiu se numeşte „bară de instrumente rapide” sau „bară de comenzi rapide”. Este
de reţinut faptul că prin menţinerea cursorului asupra unei icoane din zona comenzilor rapide, fără
apăsarea nici unui buton al mouse-ului, sistemul va deschide o mică fereastră în care va informa
utilizatorul despre funcţiunea pe care o îndeplineşte scurtătura respectivă. Icoanele comenzilor
rapide reprezintă în general acelaşi lucru în toate aplicaţiile de sub Windows, exemplul clasic fiind
imaginea dischetei, care întotdeauna înseamnă salvarea datelor (File/Save).

Figura 37.
Descrierea meniurilor:

51
• File, cuprinde comenzile meniului cu acelaşi nume din Notepad, cu diferenţa că se pot
deschide şi salva şi alte formate de date decât „.txt”, după cum s-a amintit mai sus. În plus,
meniul mai oferă următoarele opţiuni:
o Print_Preview, cu ajutorul căruia se poate verifica aspectul unei pagini înaintea
tipăririi;
o lista ultimelor fişiere salvate, utilă dacă utilizatorul are nevoie să le regăsească rapid,
fără a explora structura de directoare;
o Send, oferă posibilitatea ca textul respectiv să fie trimis cu poşta electronică, prin
deschiderea unei ferestre de tip Outlook Express;
• Edit, cuprinde comenzile meniului cu acelaşi nume din Notepad (mai puţin Time/Date, care
se află în meniul Insert, şi Go_To, care nu există în WordPad), la care se adaugă:
o Paste_Special..., cu ajutorul căreia se pot aduce în document, în poziţia cursorului,
orice tip de date preluate în clipboard din alte aplicaţii deschise simultan, cum ar fi:
imagini „.bmp” („bitmap”), alte texte în format „.rtf”, cu sau fără legătură („link”)
cu locaţia originală, cu sau fără icoană de identificare a tipului;
o Clear, are acelaşi efect cu apăsarea tastei „Delete” (ştergere permanentă), şterge de
pe ecran textul selectat fără a-l reţine în Clipboard;
o Links..., se obţine o listă a legăturilor;
o Object Properties (Alt+Enter), returnează o casetă cu informaţii despre un obiect
selectat (imagine, link etc.), care poate să fie adus cu Paste Special sau inserat;
o Bitmap_Image_Object, care poate fi deschis într-o fereastră Paint separată (Open)
sau înglobată în WordPad (Edit), dacă entitatea selectată este o imagine. Dacă s-a
selectat un link al unui alt fişier, apare opţiunea Package_Object, cu următoarele
posibilităţi: Activate_Contents (deschidere separată a fişierului sursă) şi
Edit_Package (editare a pachetului, din care pot face parte mai multe link-uri de
tipuri diferite). Când în fişier nu există obiecte inserate (de alt tip decât text) opţiunea
apare în meniu cu numele de „Object” şi este inactivă.
• View configurează aspectul editorului WordPad prin posibilitatea aducerii pe ecran a unor
bare de comenzi rapide (sau de instrumente rapide) care apar sub formă de butoane imediat
sub meniul de utilităţi. Aceste comenzi rapide pot fi activate sau dezactivate în funcţie de
obişnuinţele de lucru ale utilizatorului. Toolbar cuprinde comenzi curente de lucru,
Format_Bar cuprinde scurtături spre opţiunile de formatare a textului, Ruler afişează rigla
orizontală gradată pentru orientare, Status_Bar afişează în partea de jos a ferestrei WordPad
bara de stare. Submeniul Options... formatează modul de afişare a textului în fereastră ca şi
la Notepad;

52
 • Insert, oferă posibilităţi de inserare de date externe în text:
o Date_and_Time, inserează data şi ora sistemului în poziţia curentă a cursorului. Spre
deosebire de opţiunea similară din Notepad, aici datele pot fi formatate conform
setărilor specifice de zonă şi ţară din Control Panel;
o Insert_Object, oferă o listă largă de tipuri de obiecte care pot fi inserate (diagrame
Excel, grafice, imagini tip bitmap, documente în formate diverse, prezentări tip
PowerPoint etc.) create pe loc sau aduse din alte fişiere, cu posibilitatea de a le
reprezent ca link-uri însoţite sau nu de icoane specifice;
• Format, este un set de comenzi care acţionează asupra aspectului textului din fişier, şi
cuprinde următoarele opţiuni:
o Font, cu aceleaşi opţiuni ca şi la Notepad. În plus se pot defini culori diferite pentru
diferite porţiuni de text. În WordPad se pot defini porţiuni de text cu caracteristici
diferite de aspect, mărime şi culoare;
o Bullet_Style, introduce un marcator („• ”) la începutul paragrafului curent;
o Paragraph, defineşte forma paragrafului, distanţele faţă de margini al corpului
textului şi mărimea intrării paragrafului (poziţia de început a primului rând). De
asemenea, se poate defini modul de aliniere (Alignment) a textului, la stânga (Left),
la dreapta (Right) sau centrat (Center);
o Tabs, stabileşte cât este de mare saltul care se efectuează pe orizontală când se apasă
tabulatorul (tasta „Tab”);
• Meniul Help, cu următoarele opţiuni:
o Help_Topics, care oferă ajutor pentru utilizarea editorului. Informaţia se poate accesa
în trei moduri: prin parcurgerea cuprinsului (Contents) documentaţiei, structurat pe
grupe de activităţi, prin parcurgerea indexului de cuvinte cheie (Index) şi prin
căutarea după o cheie dată de utilizator (Search);
o About_WordPad, oferă informaţii despre versiunea de WordPad instalată.

1.6.5.3 Paint
Paint (fig. 38) este un program de prelucrare primară de imagini. Recunoaşte la deschidere,
respeciv salvează imagini într-o serie de formate uzuale, printre care „.bmp”, „.jpg”, „.tif”, „.gif”
etc. În versiunile anterioare de Windows această aplicaţie purta numele de PaintBrush.
Se lansează prin parcurgerea secvenţei:
Star ->All_Programs->Accesories->Paint
Alte moduri de lansare:
• prin crearea unei scurtături în Start sau pe desktop;

53
 • prin lansarea din Start->Run cu comanda „pbrush”;
• prin deschiderea cu dublu click a unui fişier creat anterior cu Paint, dacă în sistem nu a fost
instalat Paint Shop Pro, Corel sau un alt program de prelucrare grafică mai performant;
• prin deschiderea cu buton dreapta mouse şi tasta Shift a unui document de unul din tipurile
menţionate, cu selectarea opţiunii Open_with... şi, din lista rezultată, a opţiunii Paint, în
cazul în care în sistem sunt instalate alte programe de prelucrare grafică, dar nu se doreşte
lucrul cu ele.

Figura 38.
Structura de meniuri este asemănătoare cu a aplicaţiilor de procesare de text prezentate deja.
Aplicaţiile care funcţionează sub Windows au în general această trăsătură comună, împreună cu
structuri de ajutor care funcţionează la fel, ceea ce face posibilă „auto-învăţarea” prin similitudine şi
diferenţă, pe măsură ce utilizatorul acumulează experienţă. În partea stângă prezintă două coloane
de instrumente de lucru cu ajutorul cărora se poate acţiona rapid şi intuitiv.
Ca şi în toate aplicaţiile sub Windows, staţionarea cursorului mouse-ului pe aceste butoane un timp
suficient fără a face click produce apariţia unei ferestre de informaţii despre acţiunea lor. De
exemplu, butonul selectat este „Pencil”, creionul cu care se desenează în spaţiul de lucru.
• File, pe lângă comenzile deja cunoscute, mai conţine:
o From_Scanner_or_Camera, importă fişiere grafice generate prin scanare sau
produse de camera digitală (webcam);
o Set_as_Background, oferă posibilitatea de a personaliza fundalul desktop-ului cu
imaginea la care s-a lucrat, în două moduri: Tiled, prin repetarea imaginii pe
orizontală şi pe verticală, ca plăcile de gresie (în engleză, „tiles”) sau Centered, prin
plasarea unei imagini unice în centrul ecranului;
• Edit, pe lângă comenzile cunoscute, mai conţine Repeat (Ctrl+Y), care relansează ultima
comandă anulată, şi setul Copy_To... şi Paste_From..., cu ajutorul cărora se poate copia
54
 imaginea la care se lucrează într-un alt fişier, respectiv se poate aduce o imagine din alt
fişier, fără ca acesta să fi fost deschis în prealabil;
• View, care cuprinde opţiunile:
o Tool_Box, Color_Box, Status_Bar, prin activare afişează în spaţiul de lucru butoane
cu scurtături la comenzile cele mai importante;
o Zoom, care deschide o nouă listă de opţiuni, se ocupă cu mărirea sau micşorarea
imaginii la care se lucrează, în scopul observării unor detalii. Ctrl+PageUp şi
Ctrl+PageDown sunt combinaţiile de taste care produc mărirea, respectiv micşorarea
la o scară predefinită a imaginii. Pentru parcurgerea intregului spaţiu de lucru se
folosesc butoanele de defilare („scroll”) verticală, respectiv orizontală. Scara poate
fi aleasă de utilizator cu ajutorul opţiunii Custom. Show_Grid (Ctrl+G) şi
Show_Thumbnail, active dacă în prealabil s-a efectuat Zoom->Custom, oferă
posibilitatea vizualizării caroiajului de lucru, respectiv a imaginii micşorate a zonei
de lucru dinaintea măririi, utilă pentru a localiza în ansamblu detaliul mărit;
o View_Bitmap (Ctrl+F) vizualizează pe tot ecranul imaginea la care se lucrează. Se
revine prin click cu butonul din stânga al mouse-ului oriunde în imagine;
• Image, conţine comenzi care acţionează asupra imaginii în ansamblul ei. Fiecare dintre
aceste comenzi deschide câte o mică fereastră de dialog în care se cer din partea
utilizatorului coordonatele dorite:
o Flip/Rotate... (Ctrl+R), inversarea pe verticală şi orizontală şi rotirea imaginii cu un
unghi dat;
o Stretch/Skew... (Ctrl+W), deformarea imaginii (alungire sau scurtare, înclinare cu un
unghi specificat);
o Invert_Colors (Ctrl+I), înlocuirea culorilor originale cu complemetarele lor;
o Attributes... (Ctrl+E), definirea atributelor imaginii: rezoluţie, mărime (numărul de
pixeli pe orizontală şi verticală), calitatea (color, alb-negru) etc.;
o Clear_Image (Ctrl+Shift+N), golirea spaţiului de lucru, cu posibilitate de Undo;
o Draw Opaque, dacă este activă, fundalul imaginii la care se lucrează va acoperi
detaliile imaginii peste care aceasta se va lipi. Dacă este inactivă, fundalul va fi
transparent, iar prin lipire se va adăuga la imaginea destinaţie numai obiectul din
imaginea copiată;
• Colors, cuprinde numai opţiunea Edit_Colors, în care dacă se apasă butonul „Define
Custom Colors”, se obţine o tabletă de editare a culorilor specifică pentru Windows (fig.
39).

55
 Figura 39.
• Help, cu următoarele opţiuni:
o Help_Topics, care oferă ajutor pentru utilizarea editorului. Informaţia se poate accesa
în trei moduri: prin parcurgerea cuprinsului (Contents) documentaţiei, structurat pe
grupe de activităţi, prin parcurgerea indexului de cuvinte cheie (Index) şi prin
căutarea după o cheie dată de utilizator (Search).
o About_Paint, oferă informaţii despre versiunea de Paint instalată.

1.6.5.4 Alte aplicaţii

Calculator, este o fereastră care imită aspectul unui calculator de birou, standard (contabil) sau
ştiinţific (cu funcţii matematice, cum este cel din fig. 40). Comutarea între standard şi ştiinţific se
face din meniul View.

Figura 40.
Se lansează prin parcurgerea secvenţei:
Start->All_Programs->Accesories->Calculator
Alte moduri de lansare:
• prin crearea unei scurtături în Start sau pe desktop,
• prin lansarea din Start->Run cu comanda „calculator”.
Fereastra DOS (fig. 41) permite lucrul în linia de comandă cu comenzi specifice sistemului de
operare DOS.

56
 Figura 41.
Se deschide prin parcurgerea secvenţei: Start->All_Programs->Accesories->Command_Prompt
Alte moduri de lansare:
• prin crearea unei scurtături în Start sau pe desktop,
• prin lansarea din Start->Run cu comanda „cmd”.
Capturarea imaginii curente a ecranului se face apăsînd tasta „Print Screen” (în engleză, tipăreşte
ecranul), pentru imaginea întreagă (cu toate ferestrele deschise şi tot ce se vede pe desktop). Pentru
a captura numai fereastra activă în momentul respectiv se foloseşte Alt+Print Screen. În ambele
cazuri, imaginea se salvează în clipboard, şi apoi se introduce într-o aplicaţie de prelucrare grafică
(de exemplu Paint) cu ajutorul combinaţiei de taste Ctrl+V (comanda Edit->Paste), după care se
editează şi se salvează în formatul grafic dorit.

1.6.6 Gestionarea utilizatorilor

La deschiderea sistemului de operare Winows XP Professional, în funcţie de configurările facute ca
urmare a destinaţiei pe care o are calculatorul, apare un ecran cu identificatorii mai multor
utilizatori. Aceasta înseamnă că pe calculatorul respectiv, sistemul de operare permite existenţa mai
multor conturi (sisteme de setări particularizate) de utilizatori locali neconcurenţi care pot să
funcţioneze cu configurări diferite ale mediului de lucru. Aceşti utilizatori vor avea posibilitatea de
a-şi personaliza complet mediul de lucru, fără a afecta mediile de lucru ale celorlalţi, şi vor putea
deţine fişiere de uz privat în sistem, stocate în directorul personal My_Documents, care nu vor fi
accesibile altor utilizatori decât prin partajare.

1.6.6.1 Utilizatori, grupuri de utilizatori, parole de acces

Sistemul de operare menţine o bază de date în care sunt păstrate caracteristicile tuturor conturilor de
utilizator definite pe calculator. In funcţie de permisiunile de acces, respectiv de lucru pe care le au,
utilizatorii se împart în două mari categorii implicite:

57
 • Administrator, este primul cont care apare după instalarea sistemului de operare.
Administratorul se ocupă de toarte configurările de pe calculator. Acest cont nu poate fi
şters, dar poate fi redenumit.
• Guest (oaspete), este un cont implicit fără parolă, apărut tot la instalarea sistemului, în care
pot intra utilizatorii care nu au cont personalizat definit pe calculator.
Alte conturi, de tip administrator sau utilizator normal, se vor crea ulterior pe calculator.
În funcţie de tipul activităţii care se desfăşoară pe calculatorul respectiv, utilizatorii pot fi grupaţi în
grupuri cu caracteristici şi permisiuni specifice. Această grupare face ca gestiunea utilizării
calculatorului să fie mai eficientă.
Cel mai simplu mod de administrare a conturilor de utilizatori se face din Start-> Control_Panel-
>User_Accounts, care oferă posibilitatea creării de conturi de utilizatori, repectiv modificării
caracteristicilor conturilor existente. Grupurile de utilizatori nu sunt accesibile în acest loc, iar
configurările care se fac sunt simple. În acest mediu se poate crea un cont de utilizator cu drepturi
de administrator sau cu drepturi limitate, prin comanda Create_a_New_Account.
După crearea utilizatorului, acestuia i se poate adăuga o parolă de acces, cu comanda
Change_an_Account şi, după alegerea contului care se modifică, prin comanda Create_a Password.
Aceasta deschide o fereastră în care se scrie parola, se confirmă şi se defineşte o expresie sau o idee
prin care utilizatorul să îşi poată reaminti parola sa în cazul în care o uită. Parola serveşte la
protejarea accesului în contul respectiv. Persoanele care nu o cunosc nu vor putea accesa anumite
informaţii care sunt de uz privat.
Cu aceasta, contul respectiv devine accesibil la intrarea în sesiunea Windows XP, iar utilizatorul
proprietar îl va accesa prin introducerea parolei. Schimbarea utilizatorului fără ieşirea din sesiunea
curentă de lucru se face prin secvenţa: Start->Log_Off->Switch_User
Prin aceasta se readuce pe ecran fereastra iniţială de intrare în Windows XP, iar noul utilizator va
putea să lucreze fără să restarteze calculatorul.
Un utilizator nou creat poate fi cu drepturi de administrare în sistem sau cu drepturi limitate, pe care
sistemul le descrie în momentul definirii contului. Administratorul de sistem este utilizatorul care
poate să instaleze/dezinstaleze aplicaţii sau hardware pe calculator, cel care configurează reţeaua şi
legătura la Internet şi cel care acordă diferite drepturi celorlalţi utilizatori. Este indicat ca utilizatorii
care lucrează doar ocazional pe calculator şi care au ca activitate mai mult consultarea decât
crearea, respectiv modificarea de fişiere pe calculator să nu aibă drepturi prea extinse. Ei pot fi
utilizatori de tip Guest fără parolă, sau Limited (cu acces limitat) cu parolă în cazul în care li se
permite lucrul şi stocarea de fişiere pe calculator.
În funcţie de destinaţia calculatorului respectiv, administratorul de sistem va stabili drepturile
utilizatorilor în sistem şi modul de grupare al acestora.

58
 Figura 42.
Pentru o administrare complexă a conturilor şi grupurilor de utilizatori se deschide fereastra
Computer Management (fig. 42) prin parcurgerea următoarei secvenţe de comenzi :
Start->Control_Panel->Performance_and_Maintenance->Administrative_Tools->
Computer_Management ->Local_Users_and_Groups
Fereastra dispune de meniuri utilitare specifice şi de liste de comenzi ale butonului din dreapta al
mouse-ului.
Selectarea cu butonul dreapta mouse a directorului „Users” şi apoi a opţiunii „New User...” aduce
pe ecran fereastra de dialog a funcţiei de creare a unui utilizator nou (fig. 43). Aici se introduc
indicativul şi numele utilizatorului, informaţii care să îl identifice (descriere) şi parola pe care o va
utiliza pentru intrarea în contul său. Se observă că s-a bifat o căsuţă, şi anume „User must change
password at next logon”, ceea ce înseamnă că parola dată iniţial de către administratorul de sistem
utilizatorului pentru care s-a creat contul va trebui schimbată. Utilizatorul va introduce parola pe
care o doreşte la prima sa intrare în cont.

Figura 43.
Prin apăsarea butonului „Create”, acest utilizator se adaugă celor deja existenţi în subdirectorul
Users. Selectarea fişierului corespunzător acestui indicativ cu butonul dreapta mouse şi apoi a

59
opţiunii Properties din lista apărută va deschide o fereastra în care se pot modifica date (numele,
descrierea) şi setări referitoare la parolă. Ceea ce este mai important este că aici se poate specifica
apartenenţa utilizatorului la un grup, altul decât cel în care a fost încadrat la început, selectînd pe
rând „Member Of” şi „Add” (adaugă grupuri în listă) sau „Remove” (şterge grupuri din listă).
Criteriul de apartenenţă la un grup este dat de permisiunile pe care utilizatorul respectiv le are în
sistem. Este mai uşor de lucrat cu utilizatori grupaţi şi cu permisiunile setate pe grupuri decât cu
particularizarea fiecărui utilizator în parte, atât din punct de vedere al gestiunii cât şi din motive de
securitate în sistem. Nu orice utilizator poate să intervină şi să creeze conturi şi grupuri în sistem.
Acest drept este specific numai administratorilor de sistem, care stabilesc structura de utilizare a
sistemului în funcţie de politicile de securitate şi regulile de acces adoptate în instituţie.
Selectarea cu butonul dreapta mouse a directorului „Groups” şi apoi a opţiunii „New Group...”
permite crearea unui grup nou. Aici se introduc numele grupului, informaţii care să îl identifice
(descriere) şi utilizatorii care îi aparţin. Grupul astfel creat este local. În Windows XP există
următoarele grupuri predefinite:
• Administrators, din care fac parte utilizatorii cu drepturi de administrator pe calculatorul
respectiv;
• Backup_Operators, utilizatori obişnuiţi care pot trece de nişte restricţii de securitate pentru a
efectua cópii de siguranţă ale datelor din sistem;
• Guests, utilizatori cu drepturi restrânse;
• Users, utilizatori „normali”, cu drepturi specifice activităţilor curente, care nu implică
schimbări în sistem;
• Network_Configuration_Operators, utilizatori cu drepturi referitoare la configurări legate de
lucrul în reţea;
• Power_Users, utilizatori cu drepturi administrative restrînse;
• Remote_Desktop_Users, utilizatori care au dreptul de a se loga la distanţă;
• Replicator, realizează replicarea fişierelor într-un anumit domeniu;
• HelpServicesGroup, grupul pentru servicii de ajutor.

1.6.7 Partajarea directoarelor

Partajarea unui director, care este în principiu o resursă a calculatorului pe care se lucrează şi
aparţine unui anumit utilizator, înseamnă acces la acel director acordat altor utilizatori de pe
calculatorul respectiv sau din reţea. Oricine deţine permisiuni corecte (utilizatori sau grupuri) vor
putea accesa fişierele respectivului director.

60
Modul de partajare: prin selectarea cu butonul dreapta mouse a unui director apare o listă de opţiuni,
de pe care se va alege „Sharing and Security...”. Se va deschide o tabletă de proprietăţi pentru
directorul respectiv, la fila „Sharing” (fig. 44):

Figura 44. Figura 45.

Se observă că în această tabletă se poate alege dacă directorul respectiv va fi sau nu partajat în reţea
(prin selectarea sau nu a căsuţei „Share this folder on the network”), fără alte detalii privind
drepturile care se acordă diverşilor utilizatori sau grupurilor. Acest mod de partajare cu posibilităţi
reduse este specific partajării simple („simple sharing”).
Pentru un mai bun control asupra partajării se poate schimba modul de partajare simplu (care este
implicit în Windows XP). În oricare dintre ferestrele de explorare a sistemului de operare (My
Computer, My Documents sau Windows Explorer), se selectează din meniu Tools->
Folder_Options..., şi se deschide tableta „Folder Options” la fila „View” (fig. 45).
Modul de partajare se schimbă prin deselectarea opţiunii „Use simple file sharing
(Recommended)”, care este ultima de pe lista de setări avansate („Advanced Settings”).
În consecinţă, repetînd operaţia descrisă mai sus, se va deschide o tabletă asemănătoare celei din
fig. 44, dar mai complexă (fig. 46).

Figura 46. Figura 47.

61
Se specifică numele directorului, o descriere, numărul de utilizatori care au acces, şi cu ajutorul
butonului „Permissions”, tipul de acces:
• Full_Control, acordă aceleaşi drepturi ca şi ale proprietarului fişierului.
• Change, acordă dreptul de citire şi efectuare de modificări.
• Read, acordă numai drepturi de citire.
Fila „Security” (fig. 47) permite setarea grupurilor care au acces la respectivul director şi a tipului
de acces, prin bifarea căsuţelor corespunzătoare drepturilor acordate („Allow”), respectiv interzise
(„Deny”) pentru fiecare tip de acţiune din listă.
Prin apăsarea butoului „Advanced” se va obţine o nouă fereastră de dialog, în care se vor detalia
drepturile de acces, se pot introduce grupuri, se poate schimba proprietarul directorului respectiv, se
pot verifica drepturile deja acordate anumitor grupuri etc.
Directoarele partajate au pe icoană ca semn distinctiv o mână care le oferă (fig. 48).

Figura 48.

1.6.8 „Întreţinerea” sistemului

1.6.8.1 Gestionarea hard disk-urilor
Pe calculator pot fi instalate fizic unul sau mai multe hard disk-uri, partiţionate sau nu. Informaţii
despre acestea şi despre drive-urile logice care au fost create pe maşină se vor găsi prin parcurgerea
următoarei secvenţe de comenzi:
Start->Control_Panel->Performance_and_Maintenance->Administrative_Tools->
Computer_Management->Disk_Management
Această secvenţă va produce apariţia ferestrei de informaţii din fig. 49.

Figura 49.
62
Se observă că în acest caz particular, pe calculatoare sunt două drive-uri, „C:” şi „D:”, care sunt de
fapt două partiţii ale aceluiaşi disc fizic „Disk 0”. Sistemul informează asupra dimensiunii acestor
partiţii, tipului (File Allocation Table – FAT, New Technology Filling System - NTFS), stării
(„Healthy”, în engleză, înseamnă „sănătos”), spaţiului liber pe disc etc.
FAT şi NTFS sunt două sisteme de gestiune şi evidenţă a ocupării spaţiului pe disc, provenind din
epoci diferite şi cu specific diferit. FAT este moştenit de la sistemul de operare DOS, şi prezintă
două variante: FAT şi FAT32, pe 16, respectiv pe 32 de biţi. NTFS este un sistem de alocare
jurnalizat, care poate recunoaşte sectoarele defecte sau cu date inscripţionate greşit şi poate efectua
şi corecturi. Este specific versiunilor Windows NT, 2000, XP şi W7.
Prin click cu butonul dreapta al mouse-lui pe un drive şi selectarea opţiunii Properties din listă se
obţine o tabletă tip repertoar prin care utilizatorul primeşte informaţii despre setările curente şi
poate interveni să facă schimbări.

1.6.8.2 Curăţarea („cleanup”)

Pe masură ce se lucrează, calculatorul se umple de fişiere care este posibil să nu mai fie necesare în
viitor. „Disk Cleanup” este utilitarul care depistează şi îndepărtează aceste fişiere.
Se poate lansa în mai multe feluri:
• prin parcurgerea secvenţelor Start->Control_Panel->Performance_and_Maintenance -
>Administrative_Tools->Computer_Management->Disk_Management, selectarea cu
butonul din dreapta al mouse-ului a discului dorit, apoi a opţiunii „Properties” şi a
butonului „Disk Cleanup”;
• Prin deschiderea ferestrei My Computer, selectarea cu buton dreapta mouse a drive-ului dorit
şi apoi a opţiunii „Properties”, a paginii „Tools” şi a butonului „Cleanup Now...”;
• Prin deschiderea ferestrei My_Computer, selectarea cu buton dreapta mouse a drive-ului
dorit, a opţiunii „Properties” şi apoi a butonului „Disk Cleanup”;
• prin parcurgerea secvenţei Start->All_Programs->Accessories->System_Tools->
Disk_Cleanup;
• prin parcurgerea secvenţei Start->Run şi introducerea comenzii „cleanmgr”.
În toate situaţiile, sistemul va determina spaţiul care se câştigă prin curăţare. Această operaţie se
desfăşoară în câteva zeci de secunde, timp în care sistemul afişează pe ecran o fereastră în care
utilizatorul poate urmări cum avansează estimarea. După terminarea estimării, sistemul afişează
fereastra din fig. 50.

63
 Figura 50.
Utilizatorul poate să opteze aici pentru tipul de fişiere care se vor şterge. După ce bifează toate
căsuţele dorite, cu ajutorul butonului „View Files” obţine o listă a fişierelor care se vor şterge, de
unde poate să le extragă pe cele care presupune că îi vor mai fi utile. Apăsarea pe butonul „OK”
lansează operaţia propriu-zisă de curăţare, care eliberează fizic spaţiul ocupat de aceste fişiere.
Fereastra în care se vizualizează desfăşurarea acţiunii apare din nou.

1.6.8.3 Defragmentarea hard disk-ului

Scopul acestei acţiuni este identificarea modului în care fişierele ocupă fizic spaţiul pe disc şi
reorganizarea lor astfel încât să rezulte date plasate continuu.
Windows scrie fizic datele pe disc în blocuri succesive de o anumită mărime, utilizînd pentru
aceasta o listă a blocurilor libere. Deşi se caută în general spaţiile libere mai mari, un fişier poate să
ajungă să fie plasat în mai multe blocuri libere, nu neapărat alăturate, mai ales atunci când pe disc se
scriu şi se şterg cantităţi relativ mari de date sau se fac multe instalări şi dezinstalări de programe.
Prin divizarea fişierelor în acest fel scade viteza de acces la date, deoarece pentru a returna datele
cerute, capul de citire al hard disk-ului trebuie să se deplaseze fizic în mai multe locuri, la adresa de
început a fiecărui grup de blocuri ocupat de fişierul la care s-a făcut referire.
Operaţia de defragmentare grupează în spaţii contigue datele aparţinînd aceluiaşi fişier şi identifică
spaţiile nealocabile (sectoarele defecte), şi în acelaşi timp încearcă să dispună contiguu şi spaţiul
liber de pe disc.
Defragmentarea se poate lansa în mai multe feluri:
• prin parcurgerea secvenţelor Start->Control_Panel->Performance_and_Maintenance -
>Administrative_Tools->Computer_Management->Disk_Management, selectarea cu

64
 butonul din dreapta al mouse-ului a discului dorit, apoi a opţiunii „Properties”, a filei
„Tools” şi a butonului „Defragment Now”.
• Prin deschiderea ferestrei My Computer, selectarea cu buton dreapta mouse a drive-ului dorit
şi apoi a opţiunii „Properties”, a paginii „Tools” şi a butonului „Defragment Now...”.
• prin parcurgerea secvenţei Start->All_Programs->Accessories->System_Tools->
Disk_Defragmenter.
• prin parcurgerea secvenţei: Start->Control_Panel->Performance_and_Maintenance -
>Administrative_Tools->Computer_Management-> Disk_Defragmenter.
În toate situaţiile, Windows va deschide o fereastră de informaţii şi dialog (fig. 51).

Figura 51.
Prin apăsarea butonului „Analyze”, sistemul face o estimare a fragmentărilor existente pe disc şi
produce un raport cu date generale (la nivel de disc) şi specifice (despre fiecare fişier fragmentat în
parte) care poate fi vizualizat (fig. 52) şi tipărit. Prin apăsarea butonului „Defragment” se lansează
operaţia de defragmentare propriuzisă.

Figura 52.

65
1.6.8.4 Backup/Restore
Backup este cea mai importantă funcţie de întreţinere a sistemului. Se referă la realizarea copiei de
siguranţă a datelor în caz de defecţiune. Este o unealtă relativ puţin folosită, pentru că realizarea
copiei de siguranţă este o operaţie consumatoare de timp, iar în timpul arhivării datelor în copia de
siguranţă sistemul nu poate fi folosit.
În Windows XP, funcţia de backup este foarte complexă. Pentru uşurinţa utilizării, la invocarea ei
sistemul lansează un program de tip „wizard” (traducerea specializată software în limba română a
acestui cuvânt este „Expert”) cu ajutorul căruia utilizatorul să îşi poată defini opţiunile într-un mod
cât mai intuitiv. În sistemul de operare Windows XP ferestrele de tip wizard pot fi întâlnite în mai
multe aplicaţii, în special la instalarea de software, şi sunt standard atât ca aspect cât şi ca derulare
şi mod de utilizare.
Este bine ca această copie de siguranţă să fie păstrată pe un dispozitiv de stocare extern (dischetă,
CD, bandă magnetică), sau pe un alt calculator din reţea, respectiv pe server-ul reţelei.
Restore se referă la restaurarea sistemului prin citirea copiei de siguranţă.
Lansarea se poate face în mai multe moduri:
• prin parcurgerea secvenţelor Start->Control_Panel->Performance_and_Maintenance -
>Administrative_Tools->Computer_Management->Disk_Management, selectarea cu
butonul din dreapta al mouse-ului a discului dorit, apoi a opţiunii „Properties” , a filei
„Tools” şi a butonului „Backup_Now”.
• Prin deschiderea ferestrei My Computer, selectarea cu buton dreapta mouse a drive-ului dorit
şi apoi a opţiunii „Properties”, a paginii „Tools” şi a butonului „Backup Now...”.
• prin parcurgerea secvenţei Start->All_Programs->Accessories->System_Tools-> Backup.
• prin parcurgerea secvenţei Start->Run şi introducerea comenzii „ntbackup”.
În toate situaţiile se va lansa aplicaţia Expert „Backup or Restore Wizard” (fig. 53).
Parcurgerea ferestrelor de opţiuni se face prin apăsarea butonului „Next >”. Revenirea la opţiuni
definite anterior se face cu ajutorul butonului „Back >”.
Aşadar, prin apăsarea butonului „Next >” se vor derula ferestre succesive în care utilizatorul va
trebui să definească următoarele:
• tipul activităţii, backup sau restore,
• ce tip de date să salveze (documente, setări, la alegere)
• ce anume să salveze din fişierele existente (se bifează căsuţele corespunzătoare)
• mediul pe care se face copia de siguranţă (dischetă, bandă magnetică sau fişier pe hard disk
destinat copierii ulterioare pe alt mediu, de exemplu CD, locaţie în reţea). Va fi specificat
numele fişierului (implicit este „backup”), iar extensia va fi automat „.bkf”.

66
 Figura 53.
După terminarea setărilor, ultimul ecran wizard va conţine rezumatul opţiunilor făcute de utilizator,
cu scop de verificare, si posibilitatea de a defini tipuri avansate de backup (prin apăsarea butonului
„Advanced”). Lansarea în execuţie a alcătuirii copiei de siguranţă se face prin apăsarea butonului
„Finish”. Operaţia de backup se completează şi sistemul returnează o fereastră de informaţii (ora la
care a fost creată copia, durata realizării ei, mărimea etc.).
Restaurarea se poate lansa prin comenzile de mai sus sau prin dublu click asupra fişierului tip
backup („.bkf”), care produc apariţia aceluiaşi wizard. Se selectează locaţia în care se află copia de
siguranţă şi se extrag datele în structura în care au fost salvate. Sistemul returnează o fereastră de
informaţii (drive-ul pe care a fost lansată operaţia de restaurare, dimensiunea totală a datelor
transferate, durata operaţiei etc.).
Secvenţa Start->All_Programs->Accessories->System_Tools-> System_Restore lansează în
execuţie aplicaţia „System Restore”. Cu ajutorul acestei aplicaţii se pot crea puncte de restaurare
(„restore points” sau „restore checkpoints”). Aceste puncte reflectă imaginea datelor de pe
calculator la un moment dat. Sistemul le creează automat, dar utilizatorul îşi poate defini propriile
sale puncte. În caz de pierderi majore de date, sistemul se va putea restaura la unul din punctele
automate sau create de utilizator fără a se pierde documentele care au fost modificate şi salvate între
timp. Ceea ce se pierde sunt doar datele care nu au fost salvate până în momentul respectiv.
Operaţiile de creare de cópii de siguranţă, respectiv de puncte de restaurare, trebuie facute
întotdeauna înainte de schimbări majore în sistem, cum ar fi update-urile (actualizările) cu
programe de tip „patch” sau „fix” („petice” pentru „repararea” unor defecţiuni cunoscute în sistem,
numite în jargon „bug-uri”), „Service Pack” (pachete de patch-uri pentru defecţiuni cunoscute),
respectiv upgrade-urile (trecerea la versiuni superioare de sistem de operare), instalările şi
dezinstalările de software care interacţionează cu sistemul de operare etc.

67
1.6.9 Lucrul în reţea
O reţea locală (Local Area Network, LAN) este un grup de calculatoare şi alte echipamente, aflate de
obicei în apropiere unele de altele. Conectarea fizică se realizează prin cabluri de reţea astfel încât
fiecare echipament poate interacţiona cu oricare altul. Descrierea realizării fizice şi a funcţionării
unei reţele fac obiectul Secţiunii C: Reţele de calculatoare din curs.
Calculatoarele se conectează între ele în reţele pentru a putea folosi în comun resurse din cele mai
diferite (fişiere, instalări de software, periferice etc.). Server-ul este calculatorul central, ale cărui
resurse sunt folosite în comun de utilizatorii reţelei. Clientul este calculatorul care se conectează la
server şi foloseşte resursele acestuia. Pentru cazul concret al reţelelor realizate în cadrul acestui
proiect, calculatoarele cu sistem de operare Windows XP sunt clienţi.
Pentru conectarea la o reţea locală, sistemul are nevoie de următoarele componente de reţea
instalate pe calculator:
• software-ul client, care conectează calculatorul la server. De exemplu, pentru conectarea la
o reţea Microsoft este nevoie de „Client for Microsoft Network”;
• software pentru servicii care oferă acces la funcţiuni speciale (tipărirea, de exemplu);
• protocolul de reţea, care este de fapt limbajul cu care calculatorul comunică pe mediul fizic
în reţea. Pentru a intra în contact cu celelalte echipamente de pe reţea, este necesar ca toate
acestea să folosească acelaşi protocol. Cel mai utilizat protocol este TCP/IP, acelaşi care
este folosit şi pentru transmiterea de date pe Internet.
Dacă în momentul în care se instalează sistemul de operare calculatorul este fizic conectat la o
reţea, Windows XP va instala toate pachetele software necesare funcţionării în reţea şi va cere
utilizatorului să introducă datele necesare conectării (identificatorul server-ului, grupul, numele
domeniului, calea de lucru cu Internet-ul etc.).
În Windows XP, prin „domeniu” se înţelege un grup de calculatoare care folosesc în comun aceleaşi
informaţii. Administratorul de reţea creează câte un cont pentru fiecare utilizator din domeniu. Cu
acest cont, utilizatorii se pot conecta la resursele domeniului la care au dreptul conform drepturilor
acordate de administrator. De asemenea, va fi creat şi câte un cont pentru fiecare calculator din
domeniu. Astfel, în Windows XP, utilizatorii aparţinînd unui domeniu din reţea se pot loga la
conturile lor de pe orice calculator.

68
 Figura 54.
Pentru conectarea la un domeniu definit pe reţea se parcurge următoarea secvenţă de comenzi:
• selectarea cu butonul dreapta al mouse-ului a icoanei My Computer de pe desktop;
• selectarea filei „Computer Name” din fereastra care apare;
• apăsarea butonului „Network ID” pentru deschiderea wizard-ului de conectare la domeniu.
Apare „Network Identification Wizard”, în care se completează datele cerute de calculator
în conformitate cu structura reţelei. Pentru derularea succesivă a ferestrelor se apasă pe
„Next>”. Pentru revenirea la o fereastră anterioară se apasă pe „Back>”. La terminarea
configurărilor se apasă „Finish” pentru ca acestea să fie procesate. Pentru ca datele
introduse să fie corecte, utilizatorul va face aceste configurări numai după ce s-a consultat în
prealabil cu administratorul de reţea;
• apăsarea butonului „Change” pentru conectarea la un domeniu fără wizard. Se specifică
numele unui domeniu sau grup de lucru care există în reţea.
Alte tipuri de conectare se pot realiza prin deschiderea ferestrei „New Connections Wizard”:
• Start->Control_Panel;
• selectarea categoriei „Network and Internet Connections” ;
• selectarea acţiunii „Set up or change your Internet connection” sau a icoanei „Internet
Options”. O cale mai simplă de acces este selectarea icoanei Internet Explorer de pe desktop
(dacă se află acolo) cu butonul din dreapta al mouse-ului şi apoi alegerea opţiunii
„Properties” din lista rezultată. Se observă că tableta este de tip repertoar (fig. 54),
proprietăţile sunt grupate pe categorii şi se referă la configurarea atât a conexiunilor cât şi a
aspectului şi funcţionării locale a Internet Explorer-ului.
• în pagina „Connections” (fig. 55) se apasă pe butorul „Add...”.

69
 Figura 55.
• se deschide tableta „New Connections Wizard” (fig. 56), în care se poate opta pentru alte
tipuri de conectare, inclusiv la Internet. Utilizatorul va trebui să indice căile de acces cerute
de sistem pentru varianta dorită.

Figura 56.
Pentru ca două calculatoare să poată comunica între ele trebuie să „vorbească aceeaşi limbă”. În
limbajul domeniului, aceasta înseamnă că trebuie să folosească acelaşi protocol de comunicare.
Pentru cele mai multe calculatoare, acest protocol se numeşte TCP/IP.

1.6.9.1 Configurarea conexiunii la reţea

Pentru accesul la configurarea conexiunii la reţea se deschide directorul „Netork Connection”, în
unul din modurile următoare:

70
 • se parcurge secvenţa:
Start->All_Programs->Accesories->Communications->Network_Connections;
• se deschide applet-ul Control Panel prin secvenţa: Start->Control_Panel, se selectează
categoria „Network and Internet Connections”, şi apoi „Network Connections”;
În ambele situaţii se obţine fereastra din fig. 57.

Figura 57.
Prin selectarea cu butonul dreapta al mouse-ului şi alegerea opţiunii „Properties” din lista apărută
se pot afla detalii despre tipurile de conexiuni la reţea suportate în sistemul de operare Windows XP,
de exemplu „Client for Microsoft Network”, „Internet Protocol (TCP/IP)” etc. Tot la această
fereastră se poate ajunge şi prin selectarea conexiunii cu butonul stânga mouse şi apoi alegerea
opţiunii „Change Settings of this Connection” din meniul care apare în partea stângă. Cu ajutorul
tabletei care apare (fig. 58) se pot astfel instala, respectiv dezinstala protocoale de comunicare.

Figura 58.
De exemplu, pentru definirea unei conexiuni TCP/IP se selectează rândul corespunzător şi se apasă
pe butonul „Properties”. În tableta nouă care se deschide (fig. 59) se vor defini adresa de IP

71
(Internet Protocol) a calculatorului în reţea, masca subreţelei, adresa IP a gateway-ului şi a server-
ului de domeniu (Domain Name Server, DNS) din reţea.

Figura 59.

1.6.9.2 Lucrul în reţeaua locală

Conectarea la reţeaua locală se poate face în mai multe moduri:
• prin dublu click pe icoana „My Network Places” de pe desktop.
• prin selectarea opţiunii „My Network Places” din tableta din stânga în orice fereastră de
explorare.
Se obţine o fereastră de explorare în care sunt listate toate resursele partajate în reţea în momentul
respectiv: calculatoare, imprimante, alte periferice. Acestea sunt create automat oricând se
accesează o resursă partajată în reţea (imprimantă, director etc.).
În această fereastră există şi legături (de tip „hyperlink”) către alte locaţii şi acţiuni la care
calculatorul are acces. Acestea pot folosi la:
• vizualizarea tuturor utilizatorilor grupului din care calculatorul face parte în reţea (prin
apăsarea pe „View Workgroup Computers”);
• adăugarea de noi accese („New Network Place”) etc.
Hyperlink-ul este un element al unui document în format electronic care reprezintă o legătură către
o altă locaţie aflată în document sau în afara lui, în alte documente. Se selectează cu butonul din
stânga al mouse-ului, şi informaţia „legată” apare pe ecran. Acest tip de „salt” se utilizează în toate
sistemele „hypertext” (date care fac referiri la alte date), inclusiv World Wide Web (reţeaua
Internet).
Elementele partajate care apar în fereastra „My Network Places” sunt tratate în timpul lucrului ca şi
resursele locale ale maşinii. Se pot efectua căutari de fişiere, se pot copia fişiere dinr-o locaţie în

72
alta etc. Accesul la aceste date este limitat de permisiunile acordate de utilizatorii din reţea care sunt
proprietari ai elementelor respective.

1.6.9.3 Periferice în reţea

Pentru adăugarea unei imprimante în sistem: Start->Printers_and_Faxes (pentru gestionare, Start-
>Control_Panel->Printers_and_Other_Hardware). Se deschide fereastra de explorare din fig.60,
în care sunt vizibile toate imprimantele existente în reţeaua din care face parte calculatorul pe care
se lucrează.

Figura 60.
Se observă că imprimanta selectată este singura din listă care este resursă partajată pentru
calculatorul pe care se lucrează şi este instalată pe acesta. Această imprimantă este un membru al
reţelei definit prin IP, ceea ce inseamnă că poate fi accesată în mod direct de pe orice calculator din
reţea. Imprimanta „LASERJET on COMUN” este şi ea existentă în reţea, nu este partajată pentru
calculatorul pe care se lucrează şi este instalată local pe un calculator din reţea, cu numele de
„COMUN”. Aceasta înseamnă că nu va putea fi folosită decât dacă respectivul calculator este
pornit.
În partea stângă a ferestrei se observă obişnuita listă de activităţi posibile. Cu ajutorul comenzii
„Add a Printer” se deschide wizard-ul de adăugare de imprimante, unde se pot defini condiţiile de
instalare a unei imprimante noi pe calculator. Se vor specifica pe rând următoarele:
• dacă imprimanta va fi ataşată calculatorului respectiv, este o resursă a reţelei sau este deja
conectată la un alt calculator din reţea;
• pentru o imprimantă care va fi ataşată direct la calculatorul respectiv, aceasta trebuie
conectată fizic şi sistemul o va detecta şi va recunoaşte tipul;

73
 • dacă imprimanta există în reţea sau aparţine unui alt calculator, se introduc IP-ul sau calea
până la ea, respectiv URL-ul, dacă se face o conectare pe Internet la o imprimantă aflată în
altă locaţie, de exemplu legată la calculatorul de acasă.
URL, abrevierea de la Uniform Resource Locator este adresa globală a documentelor şi resurselor
pe World Wide Web. Este compusă din:
• un indicativ al protocolului care va fi utilizat,
• adresa IP, respectiv domeniul în care există resursa respectivă.
De exemplu, o adresă de tipul http://www.webopedia.com va deschide prin protocol HTTP (Hyper
Text Transfer Protocol) un domeniu din World Wide Web care se numeşte webopedia şi este de tip
com. Dacă se introduce această adresă într-o fereastră Internet Explorer, se accesează un dicţionar
explicativ de termeni informatici. Adresa poate fi accesată şi direct din acest document, prin
Ctrl+click.

1.6.9.4 Conectarea la Internet

Internetul este o reţea formată din foarte multe calculatoare, aflate oriunde în lume, conectate între
ele. Comunicarea prin Internet nu depinde de poziţionarea geografică.
Informaţiile de pe Internet sunt prezentate sub forma de pagini web, care pot conţine text, imagini,
filme, muzică şi animaţie şi care pot fi conectate prin legături de tip hyperlink la alte pagini web.
Paginile web sunt create cu HTML (Hyper Text Markup Language) şi se regăsesc sub formă de
fişiere de tip „.htm”, respectiv „.html”. Pentru vizualizarea lor este necesar un program dedicat
numit „web browser” (navigator pe reţeaua Internet). Acest program interpretează fişierele HTML
şi le afişeaza pe ecranul calculatorului sub formă de pagina web. Un astfel de „web browser” este
Internet Explorer.
Alte moduri de a recepţiona informaţii de pe Internet sunt poşta electronică (electronic mail,
prescurtat email), grupurile de discuţii şi de ştiri etc. Accesul la poşta electronică se face fie prin
„web browser”, către cei care oferă aceste servicii (de exemplu: www.yahoo.com,
www.hotmail.com, pentru conturi de email gratuite), fie prin Outlook Express, o aplicaţie sub
Windows XP care va fi prezentată în continuare.
Cea mai simplă modalitate de conectare la Internet este prin „New Connection Wizard”. Pentru
conexiune este în general nevoie de un modem şi o linie telefonică, respectiv un cont de
autentificare la un furnizor de servicii Internet (Internet Service Provider, ISP). În cazul în care
calculatorul este conectat la o reţea locală şi server-ul acestei reţele este conectat la Internet,
conectarea şi lucrul pe Internet se realizează prin intermediul acestuia. Lansarea New Connection
Wizard a fost descrisă mai sus.
Datele care trebuie introduse pentru configurarea unei conectări la Internet sunt:

74
 • pentru un cont de conectare nou prin linie telefonică, se alege ISP (de exemplu, PcNet,
TotalNet, EasyNet, fx etc.) şi se achiziţionează un pachet pentru crearea unui cont, care
constă dintr-o cartelă care conţine un cod de acces, împreună cu instrucţiuni de realizare a
contului, specifice furnizorului respectiv. Datele care trebuie introduse sunt:
o numărul de telefon al server-ului ISP;
o setările de protocol şi adresele IP specifice furnizorului respectiv;
o adresa de email proprie, tipul de server folosit (POP3 sau IMAP), numele server-ului
de poştă electronică etc.
• în cazul conectării prin intermediul reţelei locale (LAN) sau extinse (Wide Area Network,
WAN), administratorul reţelei va trebui să furnizeze următoarele informaţii:
o dacă se face conectarea prin server Proxy, este nevoie de numele acestuia;
o datele conexiunii la reţea ale calculatorului pe care se lucrează (numele conexiunii,
numele utilizatorului, parola);
o datele necesare configurării contului de poştă electronică (adresa de email proprie,
tipul de server folosit (POP3 sau IMAP), numele server-ului de poştă electronică etc.
Adresa de email este un indicativ de forma nume_utilizator@domeniu.tip, în care :
• „nume_utilizator” este codul cu care utilizatorul va fi regăsit în Internet;
• „@” este caracterul de redirectare către domeniu;
• „domeniu” este serverul prin care se face conectarea la Internet, respectiv
server-ul furnizorului de servicii de poştă electronică (ISP);
• „tip” este un identificator (zonă geografică, domeniu de activităţi etc.).
De exemplu, wrhelp@microsoft.com este o adresă de email la care se pot trimite mesaje de
solicitare de ajutor la Microsoft. O adresă personală de email pe contul unui furnizor va avea ca
domeniu server-ul respectiv: jean68@totalnet.ro. Identificatorul „.ro” se referă la aria geografică a
României.
În cazul conectării prin reţeaua locală, lucrul cu Internet-ul şi poşta electronică se va face ca şi cum
calculatorul ar avea conectare directă la Internet.
Lucrul în Internet, salvarea şi copierea de pachete de documente şi programe şi schimbul de mesaje
prin poşta electronică presupun că locaţiile cu care calculatorul se pune în legătură nu sunt neapărat
cunoscute şi nici sigure. Pentru protecţia datelor şi a funcţionării sistemului, este indicat ca tot ceea
ce presupune schimb de date între calculatoare, chiar şi lucrul în reţea, să fie supus controlului
antivirus, respectiv restricţionării de acces prin programe de tip „firewall” (în engleză, „zid de
foc”). Aceste aplicaţii se instalează şi se păstrează rezidente pe calculator (se află în funcţiune atâta
timp cât funcţionează sistemul de operare). Prezenţa lor nu se va face simţită decât atunci când
există un „atac” nepermis în sistem (un virus, un „cal troian”, încercări de acces din zone

75
necunoscute etc.). Utilizatorul trebuie să facă periodic actualizarea listelor de viruşi şi să
urmărească traficul înscris în fişierele de tip jurnal.

1.6.9.4.1 Internet Explorer

O dată cu pachetul sistemului de operare Windows XP se instalează pe calculator şi Internet
Explorer, în versiunea 6, pentru navigare pe Internet (fig. 61).

Figura 61.
Lansarea Internet Explorer-ului se poate face în următoarele moduri:
• dublu click pe icoana de pe desktop,
• click pe icoana din zona de lansare rapidă de pe taskbar,
• click pe scurtătura aflată în stânga sus în fereastra Start,
• selectare din lista rezultată în urma secvenţei Start->All_Programs,
• introducerea comenzii „iexplore” în fereastra Start->Run,
• în cazul în care există locaţii favorite (adrese URL) în ferestrele de explorare ale sistemului
de operare (My Computer, My Documents, Windows Explorer), sub „Favorites”, selectarea
uneia va conduce automat la deschiderea Internet Explorer-ului cu informaţia din locaţia
respectivă.
În funcţie de setările care se fac în „Properties” aferente (tableta din Figura 45), Internet Explorer
se deschide direct într-un site specificat (de exemplu www.google.com) sau cu fereastră blank
(vidă). Meniurile de comenzi sunt structurate asemănător celorlalte aplicaţii de explorare din
Windows. Vizitarea unui „site” (locaţie, sit) pe World Wide Web se face prin scrierea URL-ului
corespunzător în căsuţa „Address”. De exemplu, la căutarea site-ului Microsoft,
www.microsoft.com, Internet Explorer-ul afişează fereastra din fig. 62.

76
 Figura 62.
Ceea ce se deschide în fereastră este o pagină de tip HTML, care conţine date sub formă de text,
imagini, animaţie, hyperlink-uri. Se parcurge prin defilare şi prin click simplu pe hyperlink-uri.
Acestea apar în general fie ca sublinieri în text, butoane, icoane, zone colorate ca să atragă atenţia,
fie ca zone fără evidenţieri deosebite, deasupra cărora cursorul mouse-ului îşi schimbă forma (nu
mai seamănă cu o săgeată, ci cu o mână). Un astfel de document este o structură arborescentă cu
referiri în sine însuşi sau în alte documente.
Conţinutul unei pagini de web poate fi salvat în format HTML oriunde pe disc, şi recitit apoi prin
deschidere cu dublu click, fără sa se mai realizeze conexiunea la Internet. Dacă se doreşte accesul
mai rapid la site-ul respectiv se va salva ca locaţie favorită prin selectarea Favorites şi apoi „Add to
Favorites...”. De asemenea, în funcţie de setările din Properties, Explorer-ul poate să memoreze un
număr oarecare de locaţii mai recent accesate. De exemplu, o astfel de locaţie memorată este
www.google.com din Figura .52.

1.6.9.4.2 Outlook Express

Outlook Express (fig. 63) este o aplicaţie care se instalează o dată cu Windows XP şi este utilizată
pentru a trimite şi primi mesaje electronice (email-uri) prin Internet.
Moduri de lansare:
• dublu click pe icoana de pe desktop,
• click pe icoana din zona de lansare rapidă de pe taskbar,
• click pe scurtătura aflată în stânga sus în fereastra Start,
• selectare din lista rezultată în urma secvenţei Start->All_Programs,
• introducerea comenzii „msimn” în fereastra Start->Run.

77
Meniurile sunt asemănătoare cu cele ale altor aplicaţii Windows, comenzile conţinute fiind specifice
lucrului cu mesajele email. Fereastra este împărţită în zone, astfel încât să se realizeze uşor accesul
la contacte şi mesaje:
• în stânga sus, este prezentată o structură arborescentă standard care ajută la gestionarea şi
urmărirea mesajelor. La această structură se pot adăuga directoare personalizate parcurgînd
secvenţa „File/Folder-New...”. Directoarele standard sunt:
o Inbox, directorul de mesaje primite,
o Outbox, directorul de mesaje care urmează să fie trimise,
o Sent Items, directorul de mesaje trimise,
o Deleted Items, directorul de mesaje şterse,
o Drafts, directorul de mesaje în curs de redactare.

Figura 63.
• în stânga jos, lista de contacte sau agenda (Address Book), care cuprinde informaţii despre
persoanele cu care utilizatorul face schimb de mesaje electronice (nume, adresa de email şi
alte date, cum ar fi firma la care lucrează, telefon etc.). Un contact din această listă va apărea
în mesaje cu numele, nu cu adresa de email;
• în dreapta sus, conţinutul directorului deschis. Structura etihetei unui mesaj primit se
observă în fig. 63 şi conţine următoarele informaţii:
o From, cine este expeditorul mesajului (numele sau adresa de email);
o Subject, titlul mesajului, în general trebuie să fie intuitiv;
o Received, data şi ora la care server-ul de mail (poştă) a recepţionat mesajul;
o flag-uri (elemente de marcare): semnul exclamării (mesaj important), agrafa de birou
(mesajul conţine fişiere ataşate), steguleţul (mesaj de reţinut);

78
 • în dreapta jos, o fereastră în care se vizualizează conţinutul mesajului. Prin dublu click pe
eticheta mesajului din fereastra de mai sus, sistemul deschide o fereastră nouă în care
informaţia se va vedea mai bine.
Crearea de mesaje se face cu ajutorul butonului-scurtătură „Create”, care deschide o fereastră de
editare de mesaje (fig. 64), în care utilizatorul trebuie să introducă minimul de date necesare pentru
trimitere: adresa destinatarului („To:”) (adresa de email propriuzisă sau selectarea numelui din
Address Book), eventuale alte persoane care vor primi cópii ale acestui mesaj („Cc:”, de la Carbon
Copy, care înseamnă copie la indigo), titlul („Subject:”), corpul mesajului.

Figura 64.
Ataşarea de fişiere se face cu „Insert/File_Attachment”. Se pot ataşa imagini, documente etc.
Pentru trimiterea mesajului se apasă „Send” („trimite”), mesajul fiind apoi plasat în Outbox, unde
va aştepta următoarea conectare la server sau comandă a utilizatorului pentru a fi trimis.
Se observă că „To:” şi „Cc:” sunt de fapt nişte butoane, care prin apăsare cu mouse-ul deschid
agenda, din care utilizatorul va putea sa-şi aleagă destinatarii pe care îi doreşte. Selectia poate fi
multiplă, un mesaj se poate trimite mai multor destinatari.
Dacă se doreşte a se răspunde la un mesaj primit, se selectează mesajul şi se apasă pe butonul
„Reply”(răspuns). Se va deschide o fereastră asemănătoare cu cea anterioară, în care va fi deja
completată adresa destinatarului , iar ca titlu va apărea „Re: titlul_mesajului_primit”. „Reply_All”
trimite răspunsul tuturor celor care au primit mesajul la care se răspunde. „Forward...” trimite
mesajul respectiv la o adresă specificată, cu pastrarea conţinutului şi a antetului, ca titlu apărînd
„Fwd: titlul_mesajului_primit”. Cu „Delete” se şterge mesajul selectat. Ştergerea se poate face şi
cu ajutorul combinaţiei de taste Shift+Delete.
Majoritatea lucrului în Outlook Express (pregătirea şi citirea mesajelor, gestionarea directoarelor) se
desfăşoară „off-line” (când calculatorul nu este conectat la Internet), spre deosebire de Internet
Explorer, unde navigarea nu are sens dacă nu se lucrează „on-line” (conectat). În momentul în care
utilizatorul doreşte să trimită mesaje, respectiv să verifice dacă a primit mesaje pe server-ul de mail
din reţea, apasă butonul „Send/Recv” („Send and Receive All”, în traducere „trimite şi primeşte

79
tot”). În acel moment se realizează conexiunea la server şi mesajele care sunt pegătite în Outbox vor
fi trimise, iar Inbox va primi mesaje noi.
Mesajele din Inbox pot fi salvate în format specific („.eml”), text („.txt”) sau fişier „.htm” cu
ajutorul comenzii File/Save_As.... Save_Attachments... salvează separat fişierele ataşate la mesaj.
Save_as_Stationery... salvează o copie a mesajului în format „.htm” care va putea fi folosită ca
şablon pentru crearea altor mesaje, cu Message/New_Message_Using/ Select_Stationery.... Aceasta
opţiune se aplică în cazul în care se doreşte, de exemplu, un fundal grafic pentru mesaj, sau se trimit
mesaje conţinînd date în mare parte identice mai multor persoane.

1.6.10 Anexe
1.6.10.1 Date tehnice de instalare
Windows XP Profesional se recomandă a fi instalat pe calculatoare cu un procesor minim Pentium
II la 300MHz, cu o memorie RAM minimă de 128MB şi cu minim 1,5GB spaţiu liber pe hard disk.
Instalarea „curată” (pe calculator nu se afla nimic instalat, se porneşte de la zero) a sistemului de
operare durează între 60 şi 90 de minute, în funcţie de hardware.
Upgrade-ul (instalarea XP peste o versiune existentă) se poate face de la Windows 98, Windows NT
4.0, Windows 2000 Professional şi Windows XP Home Edition. Dacă pe calculator există sisteme
Windows anterioare acestora (95, 3.x, NT 3.x), upgrade-ul nu este posibil, iar instalarea se va face
„curat”.
Instalarea se face de pe suport CD, direct pe maşina respectivă, dacă are unitate CD-ROM, respectiv
în reţea, folosind ca resursă partajată CD-ROM-ul altei maşini sau un director de pe hard disk-ul ei,
unde s-au copiat anterior fişierele necesare pentru instalare. Instalarea în reţea este mai lentă.
În timp este necesară actualizarea periodică a sistemului de operare (update) cu programe de tip
„patch” sau „fix” („petice” pentru „repararea” unor defecţiuni cunoscute în sistem) şi biblioteci de
tip „Service Pack” (pachete de patch-uri pentru defecţiuni cunoscute, capabilităţi noi, formatări noi
etc.).
Pentru aceasta există în fereastra „Help and Support” opţiunea „Keep your computer up-to-date
with Windows Update” (”tineţi calculatorul pe care lucraţi la curent cu actualizările din Windows”).
Prin selectarea acestei opţiuni, calculatorul se conectează automat la un site pe Internet de unde se
face evaluarea instalării de Windows XP existente şi se detectează dacă faţă de aceasta au apărut
noutăţi. Dacă au apărut, utilizatorul este înştiinţat şi este lăsat să decidă dacă doreşte sau nu să se
facă update-ul (fig. 65).
Centrul de ajutor are şi posibilitatea de a se face cautarea (Search) după o cheie dată de utilizator.
Dacă utilizatorul doreşte să afle infomaţii despre un anumit lucru, îl specifică în fereastra de căutare

80
şi sistemul îi va returna informaţia. Actualizarea se declanşează prin apăsarea butonului „Update
Now”.
Ajutor şi sprijin pentru această operaţie se obţine fie prin „Help and Support Center”, fie accesînd
site-ul http://support.microsoft.com. Este de menţionat că Microsoft lucrează la localizarea
sistemului de operare Windows XP în limba română, cea pentru Office XP fiind deja disponibilă.
Pentru un sistem care are instalat Office XP în limba română, ferestrele de sistem pentru care există
localizare vor apărea parţial sau total în limba română.

Figura 65.
Tot în acest site, prin selectarea hyperlink-ului „Download-uri” se obţine fereastra din fig. 66, în
care se observă că pachetele de programe de actualizare sunt structurate în grupe. Utilizatorul poate
să parcurgă structura de hyperlink-uri şi să-şi personalizeze (în engleză, „customize”) opţiunile.

Figura 66.
Ce anume se actualizează în Windows XP:
• sistemul de operare, cu programele de rezolvare a unor defecţiuni cunoscute;
• driver-ele hardware, pentru componente hardware noi pe calculator.

81
Driver-ul este un program care comandă funcţionarea unei componente. Fiecare componentă, fie că
este imprimantă, drive de disc, tastatură etc., pentru a fi recunoscută de sistem trebuie să aibă un
driver. Majoritatea driver-elor se instalează o dată cu sistemul de operare. Pentru celelalte este
nevoie de acualizări sau de încărcarea lor de pe site-urile celor care le oferă. În sistemele de operare
tip Windows, fişierele de driver-e se recunosc după extensia „.drv” sau „.DRV”. Driver-ul
funcţionează ca un traducător între componentă şi programele care o utilizează. Fiecare componentă
recunoaşte un set de comenză specializate şi un set de comenzi generale.
Actualizările de sistem de operare pot fi:
• critice, referitoare la securitatea sistemului şi a funcţionării lui în reţea;
• recomandate, ultimele versiuni de Service Pack, Internet Explorer etc.;
• unelte pentru creşterea performanţelor şi uşurarea administrării sistemului;
• multimedia, pentru facilitarea folosirii aplicaţiilor multimedia (Windows MediaPlayer, alte
pachete software de aplicaţii audio şi video);
• pachete adiţionale, pentru setări de deskop etc.;
• capabilităţi de a funcţiona în altă limbă decât engleza (meniuri, ajutor, editoare);
• ghiduri de dezvoltare software etc.
Actualizările hardware cuprind pachete de recunoaştere de componente noi, teste de funcţionare
specifică a componentelor aflate în alcătuirea calculatorului, driver-e noi testate de Microsoft etc.

1.6.10.2 Monitorizarea performanţelor sistemului

De la deschiderea calculatorului şi lansarea sistemului de operare, chiar dacă utilizatorul nu
porneşte nici o aplicaţie, în sistem au loc o serie de procese şi servicii. În timp, după pornirea mai
multor aplicaţii, este posibil ca sistemul să funcţioneze tot mai lent. Astfel, devine necesar să se
cunoască procesele şi aplicaţiile care rulează pe calculator, pentru a se vedea dacă sunt utile
scopului imediat sau nu.
Pentru a vedea procesele, respectiv programele lansate şi aflate în desfăşurare se utilizează aplicaţia
„Task Manager” (fig. 67).
Modul de deschidere a aplicaţiei Task Manager: se face click cu butonul din dreapta al mouse-ului
pe Taskbar, într-o zonă în care nu apare butonul nici unei aplicaţii. Din lista de comenzi care apare
se alege opţiunea „Task Manager”. Se obţine o fereastră de tip repertoar care sub fila
„Applications” listează toate aplicaţiile lansate de utilizator care rulează curent şi starea lor
(„Running”, în funcţionare).
În cazul în care sub Status apare mesajul „Not Responding”, aplicaţia respectivă s-a blocat.
Blocajul se poate datora traficului de date prea mare, caz în care după un timp aplicaţia va reporni şi

82
mesajul de stare se va schimba. Dacă blocajul se datorează unei defecţiuni şi riscă să afecteze întreg
sistemul, aplicaţia se va selecta şi se va forţa la închidere prin apăsare pe butonul „End Task”.
Dacă blocajul nu permite deschiderea ferestrei Task Manager aşa cum a fost descrisă mai sus,
apariţia ei se poate forţa prin apăsarea simultană a tastelor Ctrl+Alt+Delete. Acest lucru nu este
recomandat, deoarece această combinaţie de taste este aşa numitul „reset cald” al calculatorului şi
poate provoca închiderea instantanee şi cu posibile urmări negative a sistemului de operare şi a
tuturor aplicaţiilor care rulează curent, fără nici o salvare de date. Din acest punct de vedere,
Windows XP este mai stabil decât versiunile anterioare, şi este mai puţin probabil să „moară” în
acest fel.

Figura 67. Figura 68.

Reset-ul (închiderea forţată a sistemului de operare) este o operaţie de „avarie” care trebuie evitată
pe cât posibil. Alte variante de reset: „reset-ul rece” (prin apăsarea butonului „Reset” de pe panoul
frontal al carcasei calculatorului), decuplarea de la reţeaua electrică, respectiv întreruperea
alimentării (prin apăsarea butonului „Power”, aflat tot pe panoul frontal al carcasei).
În fila a doua a ferestrei Task Manager (fig. 68) se găseşte lista proceselor care se desfăşoară în
momentul respectiv pe calculator.
Se observă că în mometul curent, pe calculator se află în desfăşurare procese care aparţin atât
sistemului cât şi utilizatorului, care consumă resurse de procesor (Central Processing Unit, CPU) şi
memorie (Memory Usage, utilizarea memoriei). Utilizarea procesorului şi a memoriei se pot
vizualiza şi grafic, în fila „Performance” (performanţe) (fig. 69).

83
 Figura 69.
În această fereastră se vede o reprezentare grafică a utilizării procesorului. Dacă utilizarea tinde sa
fie mereu prea intensă, sistemul este prea încărcat. Depinde de utilizator să închidă sau să păstreze
aplicaţiile pe care le doreşte.

1.6.10.3 Diferenţe faţă de versiunile anterioare

Gradul de noutate a sistemului de operare Windows XP variază în funcţie de experienţa anterioară a
utilizatorului. Caracteristicile care constituie diferenţe faţă de versiunile anterioare sunt:
• aspectul nou, reproiectarea din punct de vedere a design-ului, capacitatea meniului Start de a
păstra aplicaţiile recent folosite, personalizarea rapidă a meniului Start prin Properties
(buton dreapta mouse), plasarea elementelor prin drag & drop în meniul Start,
• conturi de utilizatori multiple, gruparea lor după permisiuni, securitatea accesului la fişiere,
partajarea de fişiere pe acelaşi calculator, configurarea conturilor de utilizatori,
• gestiunea mai simplă a fişirelor, ferestrele de explorare My Computer şi My Documents au
în partea stângă liste de comenzi şi accese rapide, posibilitatea de a vedea imaginile ca
Thumbnails, facilităţile Search Companion,
• facilităţi multimedia (aplicaţia complexă MediaPlayer, Movie Maker, Web Publishing, DVD
şi video etc.),
• uşurinţa obţinerii de ajutor (Help and Support Center), ajutorul de la distanţă (My
Computer/Properties/Remote/Allow_Remote_Assistance), posibilitatea transferului la
distanţă a setărilor şi configurărilor (.../Allow_Remote_Desktop),

84
 • aplicaţie încorporată de inscripţionare CD-uri, atunci când în sistem se află montată o unitate
de CD care permite inscripţionarea (varianta „Send_To”->„Writable_CD”, respectiv drag
& drop icoana fişierului de copiat pe cea a unităţii CD),
• recunoaşterea fişierelor comprimate („.zip”), şi arhivarea lor într-un director special
(Zip_Folder). Dezarhivarea acestor fişiere se face cu aplicaţii din afara sistemului de operare
Windows XP (WinZIP, WinRAR etc.),
• recunoaşterea vorbirii şi a scrisului de mână, dacă în sistem se instalează componente
capabile să preia semnal de această natură,
• Internet Connection Firewall (ICF), aplicaţie de protecţie încorporată, care detectează
încercările neautorizate de a se intra în sistem („hacking”) şi le jurnalizează („logging”,
înscriere în fişiere tip jurnal, „log files”), se activează prin selectare cu butonul din dreapta
al mouse-ului a icoanei legăturii la reţea (Figura 48), alegerea Properties/Advanced şi
selectarea căsuţei de protecţie. Prin apăsarea butonului Settings se pot alege modurile de
transfer de date cu Internet-ul care să fie supuse protecţiei, caracteristicile fişierelor jurnal,
date cărora li se restricţionează accesul etc. Nu se utilizează ICF dacă în reţea sau pe
calculator există un alt sistem de protecţie.
• conexiuni de reţea speciale (Virtual Private Network, VPN etc.) uşor de definit,
• restaurarea sistemului în puncte de restaurare definite periodic de sistem sau de utilizator,
• compatibilitate mai bună cu aplicaţii externe (pentru aplicaţiile specifice altor versiuni de
Windows există posibilitatea de a face XP să se comporte ca versiunile mai vechi: se
selectează aplicaţia cu butonul din dreapta al mouse-ului, Properties/Compatibility, se
optează pentru variantele în care aplicaţia respectivă se ştie că funcţionează).

1.6.10.4 Servicii în Windows XP

Serviciile sunt programe care rulează „invizibil” pe calculator (în spatele tuturor aplicaţiilor), se
încarcă automat şi încep să funcţioneze o dată cu sistemul de operare, chiar dacă nu există utilizatori
logaţi în momentul respectiv.
Există mai multe moduri de a vizualiza serviciile pe calculator:
• Start->Run, „msconfig” în linia de comandă şi alegerea filei „Services” (fig. 70), se
deschide o fereastră în care se vizualizează informaţii relativ limitate, şi anume lista
serviciilor din sistem şi starea lor în momentul respectiv.

85
 Figura 70.
• Start->Run, „services.msc” în linia de comandă sau Start->Control_Panel->
Performance_and_Maintenance->Administrative_Tools->Services produc o fereastră de
servicii locale (fig. 71).

Figura 71.
• Start->Control_Panel->Performance_and_Maintenance->Administrative_Tools->
Component_Services deschide o fereastră de servicii extinse, dintre care cele locale sunt
doar o parte (fig. 72).

Figura 72.

86
 • Start->Control_Panel->Performance_and_Maintenance->Administrative_Tools->
Computer_Management, fig. 73.

Figura 73.
În listele de servicii apelate prin Start sistemul oferă mai multe informaţii despre serviciile existente
şi cele care rulează în momentul respectiv pe maşină. Utilizatorul are posibilitatea să vadă ce
acţiune guvernează fiecare serviciu şi să hotărască dacă are sau nu nevoie în momentul respectiv de
ea.
Starea serviciului se poate modifica prin click cu butonul din dreapta al mouse-ului pe
identificatorul respectiv. Rezultă lista de opţiuni din fig. 74, în care utilizatorul poate alege între
stările posibile în momentul respectiv.

Figura 74.
Prin selectarea opţiunii „Properties” se poate schimba felul în care este lansat serviciul respectiv la
pornirea calculatorului (fig. 75). Serviciul poate porni automat (la pornirea sistemului), manual
(prin activare de către utilizator) sau poate fi dezactivat atunci când porneşte sistemul.

87
 Figura 75.
Printr-o gestiune corectă a serviciilor de pe calculator se poate evita într-o oarecare măsură
supraîncărcarea resurselor. Oprirea serviciilor trebuie făcută cu atenţie, pentru a nu afecta fatal
funcţionarea sistemului de operare. Câştigul în performanţă este însă destul de redus. Dacă sistemul
este supraîncărcat în majoritatea timpului, se recomandă adăugarea de resurse (procesor mai rapid,
memorie mai mare).

APLICATIE

1. Creaţi pe discul D: următoarea structură de foldere şi fisiere:

CURSURI
--------date.txt
--------MANAGEMENT
--------COMUNICARE
--------TIC
-------M1
------curs1.txt
-------M2
------curs2.txt
------curs3.txt
-------M3
-------M7

88
Observaţie: obiectele al căror nume este scris cu majuscule sunt foldere, celelalte sunt fişiere.
2. Redenumiţi folder-ul CURSURI în PERFECTIONARE.
3. Mutaţi fişierul curs3.txt din M2 în M3.
4. În fişierul date.txt notaţi-vă numele şi şcoala de provenienţă.
5. Copiaţi fisierul date.txt în folder-ele M1, M2 si M3.
6. Ştergeţi folderul M7.
7. Căutaţi fişiere cu extensia .jpg şi copiaţi două din ele în M2.
8. Ordonaţi fişierele cu extensia .jpg găsite, descrescător după dimensiune. Numele celui mai
mare fisier notaţi-l în fişierul date.txt din M2.
9. Restauraţi folderul M7.
10. În folder-ul M7 creaţi un fişier test.txt în care notaţi două subiecte abordate în prezentul
curs, care vi s-au părut mai dificile.
11. Arhivaţi folderul PERFECTIONARE.

BIBLIOGRAFIE

1. Eder, B., s.a, ECDL – European Computer Driving Licence (ABC-ul calculatoarelor, Windows,
Word), Editura Bic All, 2001.
2. Dulu, A., 700 teste pentru obtinerea Permisului European de Conducere a Computerului, Casa
de editură Andreco, 2003.
3. Tudor, S., Hutanu, V., Tehnologia Informatiei şi a Comunicaţiilor, Editura L&S, Infomat,
2004.
4. Miloşescu, M., Tehnologia Informatiei şi a Comunicaţiilor, Editura Didactică si Pedagogică,
2006.
5. Gheorghe, M., s.a., Tehnologia Informatiei şi a Comunicaţiilor, Editura Corint, 2008.
6. Tudor, S., Huţanu, I.-V., Tehnologia Informatiei şi a Comunicaţiilor, Editura Aramis, 2004.
7. Miloşescu, M., Tehnologia Informaţiei, Informatică, Manual pentru clasa a IX-a, Editura Teora,
2000.
8. Miloşescu, M., Tehnologia Informaţiei, Informatică, Manual pt. clasa a X-a, Editura Teora,
2000.
9. Onea, E., s.a., Ghid de pregătire pentru examene de competenţe digitale, Bac 2010, Editura
Nomina, 2010.

89
 2. PACHETUL DE APLICATII MICROSOFT OFFICE XP PROFESSIONAL
Competenţele specifice modulului / disciplinei
1. Competenţe privind • Utilizarea adecvată în practica educaţională a
cunoaşterea şi înţelegerea:
2. Competenţe în domeniul • Interpretarea profilurilor de formare, din
explicării şi interpretării:
3. Competenţe instrumental - • Derivarea competenţelor pentru utilizarea TIC;
aplicative:
4. Competenţe atitudinale:
conceptelor specifice TIC.
• Aplicarea conceptelor şi a teoriilor moderne de TIC
în practica educaţională.
• Editarea de texte în Microsoft Word (editare, salvare
• Administrarea documentelor Microsoft Word
• Utilizarea unor facilităţi Microsoft Word în editarea
documentelor
• Construirea de tabele cu ajutorul editorului de tabele
Microsoft Excel;
• Utilizarea facilităţilor de calcul din editorul de
tabele Microsoft Excel;
• Construirea de grafice / diagrame în Microsoft
Excel;
• Identificarea elementelor de bază ale utilitarului
Microsoft Power Point;
• Proiectarea prezentărilor Power Point;
• Utilizarea facilităţilor Power Point în realizarea
prezentărilor.
documentele curricular, în scopul stabilirii unor direcţii
de acţiune în activitatea viitoare la clasă folosind TIC.
• Interpretarea competenţelor cheie din perspective
integrării TIC în demersul didactic.
• analiza documentelor curriculare (plan, programă,
manuale, auxiliare curricularc) elaborate în
conformitate cu modalitatea de concepere si elaborare a
proiectelor de lectie folosind TIC;
• familiarizarea participanţilor cu un set de repere de
conceptualizare, selecţie şi organizare a conţinuturilor
procesului de învăţământ prin programul „Formarea
competentelor IT in procesul didactic”;
• cultivarea potenţialului creativ al cursantului prin
iniţierea unor formari nealgoritmizate, creative;
• analiza avantajelor şi dezavantajelor diferitelor
aspecte ale folosirii TIC in procesul instructiv-educativ;
• proiectarea şi elaborarea unor instrumente de
evaluare folosind TIC.
• Comunicarea în cadrul grupurilor de lucru, pe
parcursul programului de formare, în vederea realizării
temelor practice.
• Abordarea obiectivă, critică, creativă a conceptelor
moderne în TIC;
• Adoptarea de conduite eficiente pentru depăşirea
situaţiilor de criză conceptuală etc., atât în planul
teoriei cât şi în planul practicii TIC;
90
 • Asumarea integrală a diferitelor roluri solicitate
cadrului didactic în folosirea TIC.

Obiectivele modulului / disciplinei

Obiectivele cursului Obiectivele activităţilor aplicative
(seminar, laborator, proiect)
• Să-si demostreze cunoştinţele şi • Să utilizeze aplicaţii precum: crearea
competenţa în utilizarea unei aplicaţii de tabelelor standard, crearea si folosirea
procesare de text imaginilor, importarea obiectelor.
• Să înţeleagă operaţiile de bază privind • Să utilizeze o aplicaţie de calcul
crearea, formatarea si finalizarea unui tabelar pe un computer personal;
document pentru a fi distribuit • Să realizeze operaţii matematice şi
• Să înţeleagă noţiunile de bază privind logice standard cu ajutorul formulelor de bază
folosirea foilor de clacul tabelar; şi a funcţiilor.
• Să înţeleagă operaţiile de bază • Să realizeze prezentări pentru diferite
associate cu dezvoltarea, formatarea şi situaţii;
folosirea foilor de calcul; • Să utilizeze diferite efecte de tranziţie
• Să demonstreze abilităţi în folosirea a diapozitivelor şi de animaţie a elementelor
instrumentelor de prezentare pe calculator; de conţinut.
• Să înţeleagă operaţiile de bază cum ar
fi crearea, formatarea, pregătirea
prerzentărilor pentru distribuire şi prezentare.

Modalitatea de examinare finală: portofoliu în cadrul căruia trebuie să dovedească:

asimilarea conceptului de TIC (în accepţiune largă, în sens restrâns, ca proiect, ca proces, ca
produs); utilizarea avansata a editorului de texte, Formatarea finala a unui document; descrierea si
aplicarea corecta a modului de tiparire a unui document; Aplicarea operatiilor elementare si a
conceptelor de baza ale aplicatiei Excel; Utilizarea formulelor si a functiilor; Utilizarea unor tehnici
si procedee de realizare de grafice si diagrame; Aplicarea operatiilor de baza necesare realizarii unei
prezentari; Realizarea animatiei intr-o prezentare; Identificarea modalitatilor de a realiza tiparirea
unei prezentari.
Cerinţele minime de promovare Cerinţele de maxime de promovare

• Să-şi demostreze cunoştinţele şi • Să utilizeze aplicaţia de editare text

competenţa în utilizarea unei aplicaţii de pentru : crearea tabelelor standard, crearea si
procesare de text. folosirea imaginilor, importarea obiectelor.
• Să utilizeze o aplicaţie de calcul
tabelar pe un computer personal;
• Să realizeze operaţii matematice şi
logice standard cu ajutorul formulelor de bază
şi a funcţiilor;
• Să realizeze prezentări pentru diferite
situaţii.

91
2.1 Introducere
Microsoft Office XP Professional este o suită de aplicaţii tip „office” (în engleză, „birou”) specifice
activităţilor care se desfăşoară de regulă într-un birou: redactarea de documente, alcătuirea de
devize, efectuarea de calcule simple şi prezentarea rezultatelor în formă tabelară sau grafică,
prezentări de produse sau servicii, poştă electronică şi mesagerie electronică, alcătuirea de baze de
date de structură simplă.
Suita Office XP cuprinde următoarele aplicaţii:
• Word, este un software dedicat creării şi modificării documentelor. Este cea mai utilizată
aplicaţie a suitei.
• Excel, este un program de calcul tabelar, cu posibilităţi de prezentare grafică a datelor.
• PowerPoint, este un program de realizare a prezentărilor de tip diapozitiv („slide”) static
sau animat, cu sau fără fond sonor.
• Outlook, este un program de poştă electronică, cu posibilităţi de transmitere de mesaje către
grupuri structurate, de realizare de programe calendaristice de lucru şi întâlniri, vizualizare
de documente etc.
• Access, este o aplicaţie de definire a bazelor de date de structură simplă, de interogare şi
alcătuire de rapoarte în formă tabelară sau grafică.
Lansarea aplicaţiilor suitei se face la fel, prin parcurgerea secvenţei (Figura B76):
Start -> All_Programs -> Numele_aplicaţiei_Office

Figura 76.
Se observă că fiecare aplicaţie are o icoană specifică. La instalarea standard, acesta este locul în
care icoanele se plasează automat. Utilizatorul îşi poate crea scurtăturile aplicaţiilor pe care le
foloseşte mai frecvent în desktop, în meniul Start sau în zona de lansări rapide de pe taskbar.
Microsoft Office XP este un produs localizat în limba română, aşa că la deschiderea ferestrei de
lucru se constată că titlurile meniurilor, comenzile din meniuri precum şi o bună parte a structurii de
ajutor sunt în limba română. Pentru aceia care cunosc aplicaţiile Office din versiuni anterioare, ca şi
pentru cei care încep utilizarea aplicaţiilor Office cu acest curs este foarte important să ştie ca

92
dispunerea meniurilor, succesiunea comenzilor, scopul şi modul lor de acţiune sunt aceleaşi ca şi în
varianta în limba engleză.
Meniurile generale sunt aceleaşi în toate aplicaţiile Office, excepţie făcând cele care conţin comenzi
specifice. Comenzile sunt o parte generale şi altele specifice, cu denumiri intuitive, astfel încât un
utilizator care ajunge să cunoască una din aplicaţii va avea un bun punct de plecare şi pentru
celelalte.

2.2 Ajutorul în Office XP

Ajutorul vine în mai multe forme, comune pentru toate aplicaţiile Office:

2.2.1 Caseta „Puneţi o întrebare”

Caseta „Puneţi o întrebare” (Figura 77) apare în dreapta barei de meniuri (dreapta sus pe ecran). Se
introduc întrebări formulate în expresii specifice lucrului pe calculator, care să poată fi recunoscute.

Figura 77.
2.2.2 „Asistentul” Office
„Asistentul” Office oferă automat termeni din meniul „Ajutor” şi sfaturi pentru activităţile
desfăşurate în timpul lucrului, chiar înainte de a pune o întrebare. De exemplu, când scrieţi o
scrisoare în Microsoft Word, „Asistentul” poate afişa automat termeni care ajută la crearea şi
formatarea unei scrisori. „Asistentul” poate fi particularizat şi poate să afişeze automat termeni,
mesaje şi avertizări, să producă sunete, să se mute când stă în cale şi să ghicească un termen din
„Ajutor” de care consideră că este nevoie. De asemenea, se poate tasta o întrebare, iar „Asistentul”
va afişa o listă de posibili termeni potriviţi. „Asistentul” afişează şi sfaturi despre cum se utilizează
mai eficient caracteristicile din programele Microsoft Office. Sfatul este afişat când se face click pe
„beculeţul” de lângă „Asistent”. De asemenea, se poate selecta un „Asistent” cu aspect diferit. Se
poate decide modul de ajutor. De exemplu, pentru cei care preferă să utilizeze tastatura în locul
mouse-ului, „Asistentul” poate fi configurat să afişeze sfaturi prin taste de comenzi rapide.
Deoarece „Asistentul” este partajat de toate programele Office, orice opţiuni care se modifică în
unul vor fi automat preluate în celelalte. „Asistentul” se lansează din meniul „Ajutor”, prin
selectarea „Afişare Asistent Office”, şi se obţine una din prezentările lui posibile (Figura 78).

93
 Figura 78.
Apăsarea pe „beculeţ” va produce apariţia ferestrei de termeni de ajutor (Figura 79). Dacă nu este
nevoie de „Asistent”, poate fi făcut să dispară prin secvenţa „Ajutor/ Ascundere Asistent Office”.

Figura 79.
2.2.3 Ajutorul pe Internet
Dacă termenul corect căutat nu apare în fereastra „Asistent”, apare în schimb opţiunea „Nici unul
de mai sus, căutare ajutor suplimentar pe Web” din partea inferioară a listei de termeni. Această
operaţie afişează sugestii despre cum se formulează o întrebare pentru „Asistent” sau despre cum se
limitează căutarea prin utilizarea de cuvinte cheie. Se face click pe opţiune. Dacă nici aşa nu se
găseşte informaţia dorită, se poate trimite feedback pentru îmbunătăţirea viitoarelor versiuni de
„Ajutor” şi pentru a fi conectat automat la site-ul web „Microsoft Office” pentru a căuta ajutor
acolo. Se poate ajunge pe web şi selectând „Ajutor/Office_pe_Web”. Prin aceasta se deschide o
fereastră Internet Explorer la următoarea adresă: http://office.microsoft.com/assistance/.

2.2.4 Meniul „Ajutor”

Meniul „Ajutor” (Figura 80). O parte din modurile sale de utilizare sunt cunoscute de la aplicaţiile
prezentate în capitolul referitor la Windows XP.

94
 Figura 80.
Cu ajutorul tastelor Shift+F1 se obţine ajutorul contextual pentru entitatea (icoană, scurtătură,
comandă sau opţiune din meniuri) care se selectează. Acest mod de a obţine ajutorul este foarte
important pentru că este cel mai rapid.
Ajutorul pentru WordPerfect oferă informaţii despre diferenţele de utilizare între Word şi
WordPerfect (un alt editor de texte, de generaţie mai veche, care funcţionează sub Windows).
„Detectare şi reparare” (Figura 81) va depista erorile din toate fişierele Office.

Figura 81.
Apăsarea pe tasta funcţională F1 produce apariţia ferestrei de ajutor (Figura 82) (exemplul este dat
pentru Word, dar şi celelalte funcţionează la fel), care se utilizează în două moduri:
• urmărirea informaţiei dorite în cuprins („Contents”) ,
• căutarea după cuvinte cheie („Search”).

Figura 82.
95
În cuprins se observă că datele sunt structurate într-o formă arborescentă, pe grupe de acţiuni, ceea
ce face ca învăţarea şi documentarea să fie uşoară. Se vor regăsi astfel toate etapele generării şi
redactării unui document.

2.3 Microsoft Word XP Professional

2.3.1 Deschiderea unui document

După lansare, Word se deschide cu o pagină de document goală. Un document nou se deschide şi
dacă în timpul unei sesiuni de lucru Word se alege secvenţa Fişier/Nou..., respectiv se apasă butonul
„ ” din bara de instrumente de lucru.

Figura 83.
Fereastra nouă Word (Figura 83) prezintă în partea dreaptă lista celor mai recent modificate
documente (Deschidere_Document), dacă sunt, şi a şabloanelor predefinite (Nou_din_şablon etc.),
din care utilizatorul poate să aleagă în funcţie de destinaţia documentului nou creat. Se va găsi, sub
Şabloane_generale..., o diversitate foarte mare de documente tip care pot fi create, cu particularizări
specifice, astfel încât utilizatorul îşi poate eficientiza munca, nefiind nevoit să înceapă de la zero.
Dacă există documente care trebuie editate, Word se poate deschide prin dublu click pe numele
fişierelor respective şi va afişa la deschidere conţinutul deja existent în ele. Altfel, dacă Word este
deja deschis şi se doreşte să se lucreze şi la alte fişiere, deja existente, ele se deschid cu
Fişier/Deschidere... sau prin apăsare pe butonul „ “ din bara de instrumente. Se observă că în
Word se pot deschide fişiere de formate diverse, nu neapărat create cu Word. În fereastra de

96
deschidere se pot vizualiza prin derularea listei „Fişiere_de_tip:” toate extensiile recunoscute de
Word.
În Word pot fi deschise simultan un număr mare de documente, se pot copia fragmente de text sau
alte obiecte din unul în altul prin intermediul clipboard-ului (aşa cum a fost descris în capitolele
precedente referitoare la Notepad şi WordPad). Gestionarea documentelor multiple se realizează cu
ajutorul meniului Fereastră.
Atenţie: deschiderea de documente multiple, deşi suportată până la o anumită limită, încetineşte
vizibil funcţionarea aplicaţiei, mai ales în cazul documentelor mari, cu formatări complicate sau cu
multe obiecte inserate (imagini, formule, foi de calcul etc.). Este indicat să se salveze periodic, cu
grijă, conţinutul documentelor deschise şi să se închidă cele de care nu mai este nevoie în sesiunea
curentă pentru a se preveni pierderea de date prin închideri accidentale.
În foaia de lucru Word poate fi folosit butonul din dreapta al mouse-ului. În funcţie de locul unde
este apelat şi de entităţile selectate se va deschide o listă de comenzi şi opţiuni contextuală.

2.3.2 Bara de instrumente

Pe bara de instrumente de lucru se regăsesc icoane care reprezintă scurtături la toate comenzile şi
setările din meniuri. Poate fi configurată din Vizualizare/Bare_de_Instrumente, lista care se
deschide astfel prezentând diverse grupe de scurtături şi opţiunea Particularizare.... Particularizarea
se poate face şi din meniul Instrumente.
Prin staţionarea cursorului (fără a se face click) deasupra butoanelor, Word afişează într-un mic
dreptunghi galben semnificaţia butonului respectiv. Este astfel uşor să se identifice comenzile care
sunt în spatele acestor scurtături. Exemplul clasic este butonul care reprezintă o dischetă („ ”), şi
care înseamnă întotdeauna Fişier/Salvare.
Bara de instrumente conţine scurtături la comenzi de uz general (deschidere document nou,
deschidere document existent, salvare etc.) şi de formatare a textului în timpul lucrului. Toate aceste
comenzi au corespondent în meniuri.

2.3.3 Deplasarea în fişier

Cursorul marchează începutul documentului, unde utilizatorul poate începe să introducă date (text,
imagini, ecuaţii etc.). Pe măsură ce se introduce textul, rândurile se completează în cadrul aceluiaşi
paragraf. Dacă se doreşte începerea unui paragraf nou se tastează „Enter”.
Deplasarea în cadrul textului scris se face cu săgeţile de pe tastatură, respectiv cu mouse-ul (se face
click cu butonul din stânga acolo unde se doreşte editarea textului introdus). Deplasarea rapidă se
face în mai multe moduri:
• cu tasta Home se deplasează cursorul la începutul liniei curente,

97
 • cu tasta End se deplasează cursorul la sfârşitul liniei curente,
• combinaţia de taste Ctrl+Home deplasează cursorul la începutul documentului,
• combinaţia de taste Ctrl+End deplasează cursorul la sfârşitul documentului,
• cu ajutorul barelor de defilare („scroll”) orizontale şi verticale se poate vedea orice porţiune
a documentului fără a se deplasa cursorul în zona respectivă. Deplasarea cursorului se va
face cu click pe butonul stânga al mouse-ului.

2.3.4 Selectarea textului

Selectarea unui bloc de text se poate face în mai multe moduri:
• se deplasează cursorul la începutul blocului de text, se apasă butonul din stânga al mouse-
ului şi se deplasează mouse-ul până când întregul bloc este evidenţiat (afişat pe fond negru).
• pentru a selecta tot documentul se apasă Ctrl+A sau se alege din meniul Editare comanda
Selectare_Totală.
Pentru a anula o selecţie se face click cu mouse-ul oriunde pe ecran.

2.3.5 Copierea textului

Există mai multe metode pentru a copia un text. În toate situaţiile se parcurg următoarele etape:
• se selectează textul care trebuie copiat,
• se alege din meniul Editare comanda Copiere sau se apasă combinaţia de taste Ctrl+C sau
butonul „ ” din bara de instrumente, respectiv se face click cu butonul din dreapta al
mouse-ului şi se selectează Copiere din meniul care apare,
• se mută cursorul în noua poziţie,
• se alege din meniul Editare comanda Lipire sau se apasă combinaţia de taste Ctrl+V sau
butonul „ ” din bara de instrumente, respectiv se face click cu butonul din dreapta al
mouse-ului şi se selectează Lipire din meniul care apare. În momentul în care se face lipirea,
pe ecran apare o icoană tip Smart Tag care permite selectarea modului de lipire (Figura 84),
prin marcarea unei opţiuni din lista care apare.

Figura 84.

98
2.3.6 Mutarea textului
Se procedează după cum urmează:
• se selectează textul care trebuie mutat,
• se alege din meniul Editare comanda Decupare sau se apasă combinaţia de taste Ctrl+X sau
butonul „ ”din bara cu instrumente de lucru. Textul va dispărea din poziţia iniţială, dar se
va păstra în clipboard.
• se mută cursorul în noua poziţie în text,
• se alege din meniul Editare comanda Lipire sau se apasă combinaţia de taste Ctrl+V sau
butonul „ ” din bara de instrumente.

2.3.7 Ştergerea textului

Se pot şterge atât caracter cu caracter, cât şi blocuri mari de text. Se procedează astfel:
• pentru a şterge caracterul din dreapta cursorului, se apasă tasta Delete (Del) de pe tastatură;
• pentru a şterge caracterul din stânga cursorului, se apasă tasta Backspace de pe tastatură;
• pentru a şterge un bloc de text, se selectează mai întâi blocul respectiv şi apoi se apasă
tastele Backspace sau Delete. Aceste acţiuni nu păstrează textul şters în clipboard.
• ştergerea unui bloc de text selectat se face şi apăsînd butonul „ ” din bara de instrumente
sau urmând selecţia Editare/Decupare, respectiv Ctrl+X.
Daca s-a şters din greşeală ceva util, textul şters se poate recupera utilizînd butonul de anulare
(„ ”) din bara cu instrumente de lucru, respectiv se alege opţiunea Anulare... (Ctrl+Z) din meniul
Editare. Textul şters va fi reamplasat în poziţia iniţială.

2.3.8 Formatarea textului

Posibilităţile de lucru cu Word sunt mult extinse faţă de editoarele de text simple care se instalează
o dată cu Windows XP (Notepad, WordPad). Formatarea textului se referă la prelucrări de text în
ceea ce priveşte aspectul (font-ul, mărimea, tipul, culoarea etc.) şi aşezarea în pagină (alinieri,
indentări etc.). Opţiunile de formatare se găsesc în meniul Format, grupate după funcţiuni, iar cele
mai utilizate au scurtături în bara de instrumente:
• apelarea tabletei de stiluri şi formatări, „ ”,
• definire stil din listă, „ ”,
• definire font (corp de literă) din listă, „ ”,
• definire dimensiune caracter din listă, „ ”,
• corp de text aldin (bold), „ ”,
• corp de text cursiv (italic), „ ”,

99
 • corp de text subliniat (underlined), „ ”,
• text aliniat la stânga, „ ”,
• text centrat, „ ”,
• text aliniat la dreapta, „ ”,
• text aliniat şi la stânga şi la dreapta, „ ”,
• spaţiu între rânduri, „ ”,
• paragraf numerotat, „ ”,
• paragraf evidenţiat cu semne speciale, „ ”,
• micşorare indentare (deplasare subparagraf la stânga), „ ”,
• mărire indentare (deplasare subparagraf la dreapta), „ ”,
• bordură exterioară, din listă, „ ”,
• evidenţiere text cu culoare, selecţie din listă, „ ”,
• culoare font, selecţie din tabletă, „ ”.
Pentru formatare se procedează astfel:
• se selectează textul care trebuie formatat,
• se apasă butonul din bara de instrumente sau se alege opţiunea dorită din meniul Format (se
observă că textul selectat se modifică instantaneu).
Pentru renunţarea la o formatare de genul celor selectabile prin buton, se selectează textul şi se
dezactivează butonul respectiv.

2.3.9 Inserare de tabele în document

Tabelele din Word permit organizarea textului sub formă de linii şi coloane. Fiecare căsuţă dintr-un
tabel poate conţine orice fel de date.
Pentru a crea un tabel într-un document se parcurg următoarele etape:
• se plasează cursorul acolo unde trebuie introdus tabelul,
• se selectează Tabel/Inserare/Tabel şi se aleg opţiunile de format dorite în fereastra apărută,
• se apasă „OK” dacă se doreşte inserarea tabelului, respectiv „Revocare” dacă nu se mai
doreşte acest lucru.
Pentru a se adăuga chenar unui tabel, se plasează cursorul oriunde în interiorul tabelului şi se
deschide meniul Format/Borduri_şi_umbrire..., sau se apasă pe butonul din dreapta al mouse-ului şi
se alege Borduri_şi_umbrire.... Apare o fereastră în care se pot defini formele chenarelor şi
bordurilor, culori, umbriri etc.

100
Pentru inserarea de text într-o celulă a tabelului se face click în interiorul ei şi se introduce textul în
poziţia cursorului. Conţinutul uneia sau mai multor celule se poate şterge, muta sau copia ca orice
text, în modul descris mai sus.
Pentru a şterge linii şi coloane se selectează entităţile respective, în Tabel sau în lista de la butonul
drept al mouse-ului se alege Ştergere_celule... şi apoi se aleg opţiunile corespunzătoare din fereastra
care apare, care se referă la deplasarea elementelor rămase în tabel, ştergeri de rânduri şi coloane
întregi.
Pentru a insera o linie sau o coloană, se plasează cursorul într-o celulă adiacentă locului în care se
doreşte adăugarea coloanei, respectiv liniei, se deschide Tabel şi se selectează Inserare..., cu
opţiunile dorite (coloană la stânga sau la dreapta, rând deasupra sau dedesubt).
Redimensionarea tabelului se face prin deplasarea jaloanelor specifice de pe rigla gradată care apare
sub bara de instrumente. Pentru modificarea coloanelor, există posibilitatea scindării, respectiv
îmbinării celulelor de pe linii.

2.3.10 Alte obiecte care se pot insera în document

Meniul Inserare cuprinde toate comenzile de inserare de obiecte, respectiv de marcatori, care se pot
efectua într-un document. Dintre acestea, cele mai uzuale sunt:
• inserarea de imagini, Inserare/Imagine..., după care se specifică sursa. Peste aceste imagini se
pot realiza evidenţieri prin încercuire, marcări, indicaţii cu sau fără text chiar în documentul Word,
mai simple, utilizând instrumentele de desenare aflate la baza ferestrei de lucru (Figura B.8). Pentru
formatări la nivel de imagine, se selectează imaginea respectivă cu butonul din dreapta al mouse-
ului şi se alege Formatare_imagine... din listă, după care în fereastra care se deschide se fac toate
setările.
• inserarea de hyperlink-uri, Inserare/Hyperlink... (Ctrl+K). Se deschide o fereastră în care se
defineşte legătura, care poate face referire la pasaje din documentul curent sau la alte documente.
• inserarea de simboluri, Inserare/Simbol.... Se deschide un tabel multiplu cu simboluri (de
exemplu, litere greceşti, simbolul EURO, grad Celsius etc.) care se pot introduce în text în poziţia
cursorului prin apăsarea butonului „Inserare”. Se observă că există o listă de font-uri posibile.
Semnele speciale folosite în ştiinţe se regăsesc în font-ul Symbol din această listă.
• inserarea de formule matematice, Inserare/Câmp.... Din listă se pot alege entităţi multiple, de
exemplu Formulă (pentru realizarea de operaţii matematice), Eq (pentru editarea de ecuaţii
matematice cu operaţii şi simboluri specifice) etc.
• inserare de obiecte diverse, Inserare/Obiect.... Obiectele pot fi: tabele Excel, grafice, diagrame
Access, calendar, capturi de ecran etc.
• inserarea de salturi de pagină, numerotări, data şi ora curentă etc.

101
2.3.11 Alte formatări în document
Meniul Format cuprinde formatări referitoare la toate tipurile de entităţi din document. Acestea pot
fi aplicate întregului document sau porţiunilor selectate. Formatările cele mai uzuale (din care o
parte se regăsesc şi în bara de instrumente) sunt în linii mari următoarele:
• Format/Font... deschide o fereastra de dialog în care se definesc caracteristicile corpului de literă
folosit în document sau pe porţiunile electate. Permite selectarea tipului de caracter, a mărimii,
stilului, efectelor şi conţine o fereastră în care se va vedea efectul setărilor facute înainte ca ele să
fie aplicate în document.
• Format/Paragraf... deschide o fereastră în care se definesc caracteristicile paragrafului selectat:
aliniere, spaţiere, indentare etc., cu posibilitatea de a vizualiza efectul setărilor înainte de a fi
aplicate în document.
• Format/Marcatori_şi_numerotare... deschide fereastra de realizare a titlurilor de paragraf şi
indentărilor în text.
• Format/Coloane oferă posibilitatea scrierii textului pe coloane în pagină, fără a se defini tabele.
• alte formatări: tabulatori, fundalul paginii etc.
Un alt mod de a se realiza formatări de corpuri de text selectate este prin acţionarea culiselor
(slider) de pe rigla gradată (Ruler) care apare deasupra documentului. Poziţia acestor culise
defineşte poziţia începutului de paragraf faţă de marginea din stânga a formatului, poziţia corpului
textului aliniat faţă de marginile documentului etc.

2.3.12 Formatarea paginii

Definirea porţiunii tipărite din foaia albă se face prin deschiderea ferestrei Fişier/
Iniţializare_pagină... (Figura 85).

Figura 85.

102
Se definesc marginile documentului, poziţia formatului (tip portret, vertical, respectiv tip vedere,
orizontal). Unităţile de măsură se stabilesc în Instrumente/Opţiuni/General. Dimensiunea paginii de
document se alege din fila Hârtie (Figura 86) şi este recomandabil să fie un format recunoscut de
imprimantă, iar hârtia utilizată pentru tipărire să aibă chiar acel format, pentru a evita orice eroare.

Figura 86.
Fila a treia defineşte aspectul general al paginii, spaţiul rezervat antetului şi subsolului etc.(Figura
87).

Figura 87.
2.3.13 Vizualizarea documentului
Atât în timpul lucrului, cât şi înaintea tipăririi, este necesar să se controleze redactarea
documentului din punct de vedere al aspectului său. În acest sens se folosesc opţiunile meniului
Vizualizare. Astfel, documentul se poate vedea în fereastra de lucru în mai multe moduri:

103
 • Normal, vizualizarea implicită,
• Aspect_pagină_Web, pentru a se vizualiza în condiţii de Web un document care se
redactează pentru a se salva „.htm” sau „.html”.
• Aspect_pagină_imprimată, în care se vede şi „hârtia” de sub text,
• Antet_şi_subsol, în care corpul documentului se vede cenuşiu deschis şi nu este accesibil, în
timp ce sunt deschise pentru editare antetul şi subsolul.
• Schiţă, pentru organizarea şi structurarea conţinutului fişierului.
Panoramarea documentului (Zoom) se poate face şi prin selectarea scării de reprezentare din lista
aflată în bara de instrumente rapide: „ ”.
O formă de vizualizare foarte importantă este Fişier/Examinare_înaintea_imprimării (butonul

„ ”), care va afişa pe ecran aspectul tipărit al documentului. Ieşirea din pagina de examinare se
face apăsînd butonul „Închidere” din bara de instrumente. Atenţie: această verificare se face
obligatoriu înaintea oricărei tipăriri la imprimantă.

2.3.14 Alte instrumente de lucru

În meniul Instrumente se găsesc, în afara posibilităţii de particularizare a barei de instrumente, şi
alte aplicaţii utile pentru lucrul în Word, printre care:
• corectarea automată ortografică şi gramaticală a textului introdus, se poate declanşa şi prin
apăsarea tastei funcţionale F7 sau a butonului „ ”,
• elemente referitoare la limbă, stabilirea limbii curente de lucru, traducere, lexicon de
termeni, despărţiri în silabe,
• opţiuni de protejare a documentului prin parolare,
• opţiuni de autocorecţie (corectură instantanee în timpul lucrului), se definesc de regulă
înainte de începerea editării documentului,
• fereastra Opţiuni, care se referă la funcţionarea generală a aplicaţiei Word şi cuprinde o
multitudine de file cu liste de setări grupate după destinaţie şi acţiune (editare, salvare,
compatibilităţi, corecturi, marcare modificări recente etc.). Aceste opţiuni o dată stabilite se
aplică tuturor sesiunilor de lucru Word lansate, până la noi modificări.
Foarte utile sunt şi localizările rapide de termeni în text, respectiv înlocuirile. Acestea se fac din
fereastra de Găsire_şi_înlocuire sub meniul Editare, respectiv prin comenzile:
• Editare/Găsire... (Ctrl+F) (Figura 88)

104
 Figura 88.

• Editare/Înlocuire... (Ctrl+H) (Figura 89)

Figura 89.
• Editare/Salt_la... (Ctrl+G), (Figura 90).

Figura 90.

105
2.3.15 Salvarea documentelor
Salvarea documentelor se face în mai multe moduri:
• prin selectarea Fişier/Salvare, respectiv Ctrl+S sau butonul „ ” din bara de instrumente, se
utilizează atunci când fişierul care este salvat a fost editat în sesiunea curentă.
• prin selectarea Fişier/Salvare_ca..., atunci când fişierul a fost creat în sesiunea curentă şi nu
are nume atribuit de utilizator, respectiv atunci când fişierul se salvează cu alt nume sau cu
alt tip (altă extensie din lista care se derulează sub eticheta „Tip_fişier:”).

2.3.16 Imprimarea documentelor

Documentul curent se poate tipări (imprima) prin selectarea comenzii Fişier/Imprimare..., sau
apăsarea simultană a tastelor Ctrl+P, respectiv apăsarea butonului „ ” din bara de instrumente.
Este bina ca înainte de imprimare paginile să fie examinate, pentru a se vedea dacă setările făcute
corespund. În toate situaţiile va apărea fereastra din Figura 91:

Figura 91.
Word detectează automat imprimanta activă în sistem. Dacă sunt instalate mai multe imprimante şi
se doreşte alta decât cea implicită, se alege din listă (Nume:). Se definesc apoi cerinţele de tipărire:
care pagini se tipăresc, câte exemplare etc. Orientarea hârtiei (portret, vedere) şi locul din care se
extrage (sertarul de imprimantă care conţine coli de formatul specificat în
Fişier/Iniţializare_pagină) se pot defini prin apăsarea butonului Proprietăţi. Opţiunile de imprimare
se pot seta din fereastra ce rezultă prin apăsarea butonului Opţiuni..., sau din
Instrumente/Opţiuni/Tipărire. Informaţii suplimentare cu privire la modul în care se definesc
paginile care se doresc a fi tipărite se găsesc în Ajutor, capitolul
Gestionarea_şi_imprimarea_fişierelor/ Imprimarea/Imprimaţi_un_document.

106
 Aplicaţie:

1. Deschideţi aplicaţia de procesare text.

2. Introduceţi cuvintele „Formarea competentelor IT in procesul didactic” în antetul documentului.
3. Modificaţi in caractere cursive literele din antet.
4. Stabiliţi calea implicită unde se vor salva fişierele ca fiind D:\. Salvaţi cu numele test.doc
5. Introduceţi următorul text:
Orice activitate, in orice domeniu, se desfasoara pe baza unui flux informational.
Totalitatea fluxurilor infornationale, cu o anumita organizare, care asigura legatura dintre
conducere (sistemul decizional) si executie (sistemul de executie) se numeste sistem informational.
Daca desfaşurarea activitatii presupune, in mod special, utilizarea echipamentelor electronice,
sistemul informational se numeşte sistem informatic.
Este evident că aceste doua sisteme nu se pot identifica, sistemul informatic fiind parte
componenta a sistemului informational, insa cresterea permanenta a nivelului de
automatizare a activitatii conduce la accentuarea importantei sistemului informatic.
In structura unui sistem informatic, al carui element principal este calculatorul
6. Introduceţi în document un simbol din lista de simboluri.
7. Folosind instrumentul de căutare, căutaţi în document cuvintele sistem informational şi
înlocuiţi-le cu sistem informatic.
8. Selectaţi cuvântul calculator şi scrieţi-l subliniat şi încadrat într-un chenar de culoare rosie cu
linie îngroşată.
9. Modificaţi formatul paginii din pe lung în pe lat.
10. Selectaţi textul şi aliniaţi-l la centru.
11. Adăugaţi numere de pagină începând cu cifra 3.
12. Creaţi un tabel cu 4 rânduri şi 5 coloane.
13. În tabel introduceţi următoarele date.
Tabel Numar curent Persoane Ora Zi
1 5 11:25 luni
2 7 12:00 miercuri
3 3 15:45 sambata
14. Creaţi cu ajutorul barei de desen o steluţă albastră.
15. Mai adăugaţi încă două linii cu informaţii în tabel.
16. Sortaţi descrescător după coloana Persoane.
17. Salvaţi documentul şi cu numele tic.doc.

107
2.4 Microsoft Excel
2.4.1 Deschiderea unui registru
După lansare, Excel se deschide cu o pagină de registru gol (Figura 92). Un registru nou se deschide
şi dacă în timpul unei sesiuni de lucru Excel se alege secvenţa Fişier/Nou..., respectiv se apasă
butonul „ ” din bara de instrumente de lucru.

Figura 92.
Fereastra nouă Excel (Figura 92) prezintă în partea dreaptă lista celor mai recent modificate registre
(Deschidere_registru_de_lucru), dacă sunt, şi a şabloanelor predefinite (Nou_din_şablon etc.), din
care utilizatorul poate să aleagă în funcţie de destinaţia registrului nou creat. Se vor găsi, sub
Şabloane_generale..., variantele de registre tip care pot fi create, cu particularizări specifice, astfel
încât utilizatorul îşi poate eficientiza munca, nefiind nevoit să înceapă de la zero.
Dacă există registre care trebuie editate, Excel se poate deschide prin dublu click pe numele
fişierelor respective şi va afişa la deschidere conţinului deja existent în ele. Altfel, dacă Excel este
deja deschis şi se doreşte să se lucreze şi la alte fişiere, deja existente, ele se deschid cu
Fişier/Deschidere... sau prin apăsare pe butonul „ “ din bara de instrumente. Se observă că în
Excel se pot deschide fişiere de formate diverse, nu neapărat create cu Excel (extensia implicită
„.xls”). În fereastra de deschidere se pot vizualiza prin derularea listei „Fişiere_de_tip:” toate
extensiile recunoscute de Excel.
În Excel pot fi deschise simultan un număr mare de registre, se pot copia câmpuri şi înregistrări din
unul în altul prin intermediul clipboard-ului (aşa cum a fost descris în capitolele precedente).
Gestionarea registrelor multiple se realizează cu ajutorul meniului Fereastră.
Atenţie: deschiderea de registre multiple, deşi suportată până la o anumită limită, încetineşte vizibil
funcţionarea aplicaţiei, mai ales în cazul registrelor mari, cu formatări complicate sau cu foi de
diagrame şi reprezentări grafice. Este indicat să se salveze periodic, cu grijă, conţinutul registrelor
deschise şi să se închidă cele de care nu mi este nevoie în sesiunea curentă pentru a se preveni
pierderea de date prin închideri accidentale.

108
În foaia de lucru Excel poate fi folosit butonul din dreapta al mouse-ului. În funcţie de locul unde
este apelat şi de entităţile selectate se va deschide o listă de comenzi şi opţiuni contextuală.
Fişierele create în alte programe, precum Lotus 1-2-3 (versiunile până la 4.0) sau Quattro Pro
(versiunile 5.0 şi 7.0, utilizând instrumentul de conversie Quattro Pro), se pot deschide în Excel la
fel ca şi fişierele create cu Excel. Dacă nu s-a instalat instrumentul de conversie pentru fişierele
Quattro Pro la instalarea Excel, este necesar ca el să fie instalat înainte de a deschide fişierele în
formatul respectiv, de pe site-ul Microsoft Office.
Fişierul curent se salvează în formatul iniţial de fişier sau ca registru de lucru Excel prin utilizarea
comenzilor standard de salvare din Excel. Dacă este destinat utilizării în versiuni anterioare de
Excel sau ale altor programe de calcul tabelar, se poate modifica formatul implicit la salvare cu unul
corespunzător, ales din listă. Salvarea se face în acelaşi mod ca şi la Word.
Dacă datele care trebuie utilizate în Excel sunt conţinute într-un fişier text cu delimitatori (caractere
de separare) gen tabulatori, virgule, spaţii sau altele, specificate, în Excel se poate deschide fişierul
„.txt”. Excel utilizează Expertul de import text pentru a interpreta textul în conformitate cu
instrucţiunile primite şi împarte datele pe rânduri şi coloane pe o foaie de lucru. Datele text
delimitate dintr-un document de procesare de text sau dintr-un alt document se pot copia într-un
registru de lucru (în secvenţa Ctrl+C, Ctrl+V), pentru ca apoi să se împartă textul în coloane.
La deschiderea registrului de lucru Excel se observă organizarea lui sub formă de tabel, cu linii
marcate prin cifre şi coloane marcate prin literele alfabetului latin, şi existenţa a trei foi de lucru.
Deplasarea în spaţiul de lucru, selecţia şi ştergerea (golirea) funcţionează după aceleaşi principii ca
în toate celelalte aplicaţii sub Windows. Selecţia se poate face pe celule sau pe întregi linii şi
coloane, prin selectarea butoanelor care le identifică de pe marginea foilor de lucru. Copierea şi
mutarea cuprind o opţiune în plus, Lipire_Specială... (Figura 93). Cu ajutorul ei se poate alege ce
atribute ataşate celulelor se copiază o dată cu conţinutul vizibil selectat, operaţii care se fac la
copiere, respectiv mutare etc. Modul de umplere a celulelor din spaţiul de lucru se defineşte în
Editare/Umplere.

Figura 93.
109
2.4.2 Formatări în spaţiul de lucru
Datele care se inroduc în celule pot fi de mai multe tipuri, însoţite de diverse atribute. Definirea
acestora se face prin Format/Celule... (Ctrl+1), respectiv click pe butonul din dreapta al mouse-ului
şi selectarea Formatare_celule.... În toate situaţiile se deschide o fereastră cu file multiple, în care
setările sunt grupate după funcţia lor (Figura 94).

Figura 94.
În prima filă (Număr) se defineşte tipul datelor. În exemplul prezentat, datele sunt de tip număr real,
cu două zecimale după virgulă. În fila Aliniere se formatează dispunerea datelor faţă de marginile
celulei, Font guvernează corpul de literă utilizat şi caracteristicile lui, pot fi definite borduri şi
culori, şi în Protecţie, celula poate fi ascunsă.
Alte opţiuni prezente în meniul Format se referă la coloane şi rânduri, respectiv la foaia de lucru,
stiluri generale în registru etc.
Particularizarea mediului de lucru Excel se face, ca şi în Word, prin configurarea opţiunilor
existente în filele ferestrei Instrumente/Opţiuni....

2.4.3 Calculul tabelar

Excel este o aplicaţie de calcul tabelar. Fiecare celulă din tabel poate conţine date de intrare de
diferite tipuri, introduse de utilzator pe diverse căi (direct, copiat din alte fişiere sau aplicaţii) sau
date rezultate în urma unor calcule care pot fi definite prin formule de calcul.
Prin poziţionarea cursorului într-o celulă se deschide automat posibilitatea de a defini datele din
acea celulă ca rezultat al unor calcule de diferite feluri (funcţii matematice, calcule statistice,
operaţii logice etc.), prin apăsarea butonului marcat cu „fx” deasupra foii de lucru. Se deschide
fereastra din Figura 95, în care utilizatorul poate selecta o funcţie care să fie activă în câmpul

110
respectiv. În fereastră va găsi informaţii despre acea funcţie, ce face şi la ce se aplică, sintaxa ei
(argumentele care trebuie definite) etc.

Figura 95.
Prin apăsarea butonului „OK” funcţia se introduce în celula curentă, şi Excel deschide o fereastră
specifică pentru definirea argumentelor (Figura 96).

Figura 96.
Argumentele sunt identificatori de celule de forma „coloană_linie” (de exemplu, „C4” înseamnă
coloana „C”, linia „4”) care sunt de fapt pointer-i (indicatori) spre informaţia conţinută de acea
celulă. „A4:C4” reprezintă, pentru exemplul din figură, o însumare pe linie, între celulele A4 şi C4.
O notaţie de genul „B4:B351” ca argument la funcţia SUM reprezintă o însumare pe coloană, a
conţinutului celulelor de pe coloana „B”, liniile de la 4 la 351 inclusiv.
Dacă se cunosc abrevierile şi sintaxele funcţiilor sau se doresc operaţii aritmetice simple, care se pot
defini din tastatură, funcţiile de calcul pentru celula curentă se pot introduce şi direct (Figura 97). În
spaţiul de lângă „fx” se introduce semnul „=” şi apoi expresia care trebuie calculată. În celula activă
va apărea rezultatul acestui calcul.

111
În exemplul prezentat s-au considerat „X” şi „Z” coordonatele unui punct în plan. „R” este distanţa
de la acel punct la originea sistemului de coordonate cartezian, calculată după formula matematică
binecunoscută (1).

R= X 2 +Y 2 (1)
Este suficient ca această definiţie să se dea pentru primul element din coloană, pentru ca ea să se
poată extinde la întreaga coloană. Extinderea se face prin „agăţarea” cu mouse-ul a pătrăţelului
negru din dreapta-jos a celulei marcate şi deplasarea cursorului (care va fi în formă de „+”) pe
verticală în jos, peste toate celulele care se completează. Formula (1) se va aplica pentru toate
valorile X, Y. La sfirşitul selectării, utilizatorul are posibilitatea de a decide cum să introducă datele
calculate în celulele astfel selectate (Figura 98).

Figura 97.

Figura 98.

112
2.4.4 Inserare de obiecte în spaţiul de lucru
În foaia de lucru Excel se pot insera în timpul lucrului lini, coloane, celule individuale cu anumite
caracteristici, se pot adăuga foi de lucru în cadrul registrului care pot fi denumite sugestiv. Inserările
se fac din meniul Inserare.
Alte tipuri de date care se inserează: imagini, hyperlink-uri, nomograme, diagrame (reprezentări
grafice cu date din foaia de lucru) etc. În Figura 99 este prezentată o astfel de diagramă creată cu
programul Expert lansat de Inserare/Diagramă...

Figura 99.
2.4.5 Operaţii cu date
Se observă că meniul specific Excel, care nu se regăseşte în Word, este cel de Date. Aici sunt
grupate operaţiile specifice cu datele conţinute în celule. Date/Sortare... realizează sortarea şi
ordonarea datelor selectate după anumite criterii (coloane/linii, ascendent/descendent etc.).
Date/Filtrare oferă posibilitatea filtrării valorilor care se reprezintă într-o coloană după anumite
criterii, astfel încât spaţiul de lucru să fie populat cu mai puţine date şi lucrul să se desfăşoare mai
rapid. În meniu se pot cere subtotaluri rapide, rapoarte, se pot importa date din diferite surse etc.

2.4.6 Formatarea paginii

Excel furnizează multe setări opţionale astfel încât să se poată modifica aspectul paginii ce urmază a
fi tipărită, prin fereastra multiplă deschisă de Fişier/Iniţializare_pagină... (Figura 100).

113
 Figura 100.
Orientarea foii de lucru imprimate poate fi setată tip portret sau tip vedere. Se comută la tipul
vedere atunci când trebuie tipărite mai multe coloane de date decât încap într-o pagină tip portret.
Dacă se doreşte tipărirea numai tip portret, se modifică aşezarea în pagină a foii de lucru imprimate
astfel încât datele să încapă în spaţiul disponibil sau se ajustează marginile.
Imaginea imprimată poate fi potrivită la pagină sau la dimensiunea hârtiei prin restrângerea sau
extinderea imaginii. Celelalte modificări ce pot fi aduse aşezării în pagină a unei foi de lucru
imprimate includ dimensiunea hârtiei, centrarea datelor pe pagina imprimată şi controlul modului
de numerotare a paginilor. Aceste modificări afectează numai aspectul paginii imprimate, nu şi
modul în care aceasta apare pe ecran.
Pentru plasarea de numere de pagină sau alt text deasupra sau sub datele foii de lucru pe fiecare
pagină există posibilitatea adăugării de anteturi sau subsoluri la foaia de lucru imprimată. Anteturile
se imprimă la începutul fiecărei pagini; subsolurile apar jos pe fiecare pagină. Pot fi utilizate
anteturi sau subsoluri predefinite sau create de utilizator. Anteturile şi subsolurile sunt separate de
datele de pe foaia de lucru şi apar numai la examinare şi imprimare.
Dacă datele din foaia de lucru au etichete de rând sau de coloană (denumite şi titluri de imprimat),
aceste etichete se pot repeta pe fiecare pagină din foaia de lucru imprimată. Etichetele nu trebuie să
fie în primele rânduri sau coloane ale foii de lucru. Este posibilă şi imprimarea numerelor de rând
sau a literelor de coloană dintr-o foaie de lucru (a nu se confunda aceste titluri cu etichetele datelor).
Anteturile şi subsolurile, etichetele repetitive şi titlurile de rând şi de coloană pot fi utilizate în orice
combinaţie. Pentru aceasta se foloseşte comanda Fişier/Iniţializare_pagină.... Sunt posibile
următoarele variante :

114
 • pentru imprimarea titlurilor de rând şi de coloană se selectează caseta „Titluri rânduri şi
coloane” şi „Imprimare”.
• pentru a imprima etichetele coloanelor pe fiecare pagină, sub „Imprimare titluri” din caseta
„Rânduri de repetat sus” se introduc rândurile care conţin etichetele coloanelor şi apoi se
selectează „Imprimare”.
• pentru a imprima etichetele rândurilor pe fiecare pagină, sub „Imprimare titluri” din caseta
„Coloane de repetat la stânga” se introduc coloanele care conţin etichetele rândurilor, şi
apoi se selectează „Imprimare”.

2.4.7 Vizualizare
Pentru a se vedea exact cum se va imprima fiecare pagină se dă comanda Fişier/Examinare_
înaintea_ imprimării. Se vizulizează astfel anteturile, subsolurile şi titlurile de imprimat.
Excel oferă următoarele căi de vizualizare a foilor de lucru şi de aranjare a aspectului imprimării
acestora:
• Vizualizare/Normal, opţiune implicită,
• Fişier/Examinare_înaintea_imprimării, vizualizează pagina de imprimat astfel încât să se
poată ajusta coloanele şi marginile. Modalitatea în care apar paginile în fereastra de
examinare depinde de font-urile disponibile, de rezoluţia imprimantei şi de culorile
disponibile. Se vizualizează astfel anteturile, subsolurile şi titlurile de imprimat.
• Vizualizare/Examinare_sfârşit_de_pagină, afişează datele care intră pe fiecare pagină şi
permite ajustarea zonei de imprimat şi a sfârşiturilor de pagină. Examinarea sfârşiturilor de
pagină arată unde intervin sfârşiturile de pagină în foaia de lucru şi care zonă a foii de lucru
se va imprima. Sfârşiturile de pagină setate de utilizator sunt linii albastre continue, iar cele
setate automat de Excel sunt linii albastre punctate. Pentru a potrivi mai multe rânduri sau
coloane suplimentare în pagina curentă se deplasează un sfârşit de pagină orizontal sau
vertical. În Examinare_sfârşit_de_pagină, datele sunt restrânse automat pentru a încăpea în
pagină. Este bine să se examineze încă o dată pagina pentru a se vedea dacă dimensiunea
fonturilor nu este prea mică. Pentru a se încheia o pagină într-un anumit punct şi a se începe
una nouă se setează un nou sfârşit de pagină. Ieşirea din fereastra de examinare se face
apăsînd butonul „Închidere” din bara de instrumente.
Pe măsură ce se fac setări care afectează modul în care se va imprima foaia de lucru, aspectul se
verifică prin comutarea între diferitele tipuri de vizualizări pentru a controla efectele înainte de a
trimite fişierul spre imprimantă.

115
2.4.8 Salvarea registrelor
Salvarea registrelor se face în mai multe moduri:
• selectarea Fişier/Salvare, respectiv Ctrl+S sau butonul „ ” din bara de instrumente se
utilizează atunci când fişierul care este salvat a fost editat în sesiunea curentă.
• selectarea Fişier/Salvare_ca... se utilizează atunci când fişierul a fost creat în sesiunea
curentă şi nu are nume atribuit de utilizator, respectiv atunci când fişierul se salvează cu alt
tip (altă extensie) din lista care se derulează sub eticheta „Tip_fişier:”.

2.4.9 Imprimarea fişierelor

Pentru a imprima numai anumite porţiuni dintr-o foaie de lucru se selectează cu mouse-ul zona
respectivă şi se alege comanda Fişier/Zonă_de_imprimat/Stabilire_zonă_de_imprimat. Pentru
adăugarea de celule la o selecţie existentă se foloseşte opţiunea Adăugare_la zona_ de_imprimat.
Registrul curent se poate tipări (imprima) prin selectarea comenzii Fişier/Imprimare..., sau apăsarea
simultană a tastelor Ctrl+P, respectiv apăsarea butonului „ ” din bara de instrumente. În toate
situaţiile se deschide o fereastră în care se definesc parametrii de tipărire în acelaşi mod ca în Word.

APLICAŢIE:

1. Creaţi documentul test.xls cu datele din figura alăturată.

1. Introduceţi numele neacsu ion în celula B2.

2. Utilizaţi comanda Undo pentru a reface conţinutul celulei.
3. Copiaţi datele în foaia 2 de calcul începând cu celula A5.
4. Întorceţi-vă la foaia 1 de calcul.
5. Redenumiţi foaia 1 cu numele Informatii salariati
6. Selectaţi celulele B1:D4 şi modificaţi fontul acestora în Courier New, modificaţi dimensiunea
fontului la 10.
7. Setaţi marginile de sus–jos sau stânga dreapta ale paginii astfel încât să înceapă de la 2.5 cm.
8. Utilizaţi instrumentul de căutare pentru a găsi valoarea 23454.
9. Înlocuiţi această valoare cu valoarea 254789
116
10. Selectaţi 2 celule din coloana B şi încadraţi-le într-un chenar mov.
11. Modificaţi formatul paginii din Portrait în Landscape
12. Folositi formule de calcul pentru a determina salariul minim si salariul mediu.
13. Sortati coloana ID în ordine crescătoare.

2.5 Microsoft PowerPoint

2.5.1 Crearea unei prezentări noi
După lansare, PowerPoint se deschide cu o pagină de prezentare goală (Figura 101). O prezentare
nouă se deschide şi dacă în timpul unei sesiuni de lucru PowerPoint se alege secvenţa Fişier/Nou...,
respectiv se apasă butonul „ ” din bara de instrumente de lucru.

Figura 101.
Meniul din partea dreaptă oferă o serie de posibilităţi de a începe crearea unei prezentări:
• Prezentare_necompletată, se începe cu diapozitive cu un aspect minim şi fără culori
aplicate.
• Nouă_din_prezentare_existentă. Prezentarea nouă se creează pe baza uneia deja scrise şi
desenate. Această comandă creează o copie a prezentării existente pe care se fac
modificările de formă şi conţinut dorite pentru prezentarea nouă.
• Din_şablon_formă. Prezentarea se creează pe un şablon PowerPoint ce are deja un concept
de formă, font-uri şi o schemă de culori. Suplimentar faţă de şabloanele care însoţesc
PowerPoint, există posibilitatea de a se folosi şabloane create de utilizator.
• Din_Expert..., se utilizează un Expert pentru a aplica un şablon formă care include sugestii
pentru textul diapozitivelor personale şi se introduce textul dorit.

117
 • Şabloane_pe_situl_meu_de_Web, se crează o prezentare cu ajutorul unui şablon amplasat pe
un site Web.
• Şabloane_la_Microsoft.com, se alege dintre şabloanele PowerPoint suplimentare din
Microsoft Office Template Gallery. Acestea sunt aranjate în funcţie de tipul de prezentare.
Pentru crearea unei prezentări cu ajutorul diapozitivelor necompletate, se deschide un fişier nou, cu
opţiunea Prezentare_necompletată. Se introduc titlul şi subtitlul în zonele în care le cere aplicaţia
(Figura 102).

Figura 102.
Prezentarea este de fapt o succesiune de diapozitive, fiecare apărînd pe ecran ca o pagină separată.
Pentru adăugarea de diapozitive după cel curent se selectează Inserare/Diapozitiv_nou sau se
tastează Ctrl+M. Se adaugă astfel pagini în care utilizatorul poate să introducă datele pe care le
doreşte:
• imagini, cu Inserare/Imagine/Din_fişier... sau din alte surse posibile (Figura 103),

Figura 103.

118
 • diagrame, cu Inserare/Diagrame. Apare un şablon de diagramă care va fi particularizată
(buton dreapta mouse, Obiect_diagramă/Editare) (Figura 104),

Figura 104.
• text, direct de la tastatură sau prin copierea din alte aplicaţii (Textul se editează şi se
formatează prin selectarea de opţiuni de pe lista apărută prin click cu butonul din dreapta al
mouse-ului în spaţiul de lucru) (Figura 105).

Figura 105.
În prezentare se pot insera sunete, tabele, nomograme, obiecte generate în alte aplicaţii, comentarii,
data şi ora etc.În partea din stânga a ecranului se observă o listă a tuturor diapozitivelor introduse în
prezentare, în fila „Diapozitiv” ( ). Prin selectarea filei „Schiţă” (Figura 106) se obţine lista
entităţilor adăugate în prezentare (Figura 107), care se alcătuieşte automat, pe măsură ce utilizatorul
le defineşte interactiv.

119
 Figura 106.
Se observă din Figura 107 că apăsarea butonului de derulare marcat din dreapta ecranului oferă mai
multe opţiuni pentru conţinutul casetei din dreapta ecranului, printre care schemele de formă,
culoare şi animaţie, menite să facă prezentarea mai interesantă. În timpul lucrului, dacă utilizatorul
doreşte schimbarea şablonului de prezentare, o poate face prin selectarea unei alte scheme de formă
şi culoare din listele existente, aplicabilă tuturor diapozitivelor din prezentare sau doar celor
specificate (Figura 108).

Figura 107.

Figura 108.

120
Tot pentru acest scop există meniul Expunere_diapozitive, cu ajutorul căruia se „regizează”
prezentarea, se defineşte modul cum se vor derula diapozitivele, se configurează expunerea, se fac
înregistrări etc. Utilizatorul are posibilitatea de a verifica derularea expunerii pe măsură ce o
defineşte, cu ajutorul opţiunii Vizualizare_Expunere (tasta F5).
În cazul în care este necesar întreg spaţiul ecranului pentru lucru, utilizatorul poate închide lista din
dreapta, apăsînd pe butonul marcat cu „x” din dreapta butonului de derulare.
Se pot crea prezentări noi prin copierea şi modificarea celor existente sau se pot folosi diversele
şabloane furnizate de PowerPoint.

2.5.2 Lucrul în PowerPoint

Cu ajutorul PowerPoint se pot deschide prezentări create în PowerPoint sau în alte aplicaţii, cum ar
fi Harvard Graphics şi Lotus Freelance. La deschiderea acestor tipuri de prezentări în PowerPoint
o mare parte din conţinutul şi formatările originale sunt păstrate. Prezentările create în alte
programe decât Harvard Graphics şi Lotus Freelance pot fi deschise în PowerPoint utilizând
formate de fişiere text şi grafice. Formatele text păstrează textul prezentării. Mai indicat este
formatul „.rtf” (Rich Text File), care pe lângă text păstrează şi unele formatări. Salvarea unei
prezentări într-un format de fişier grafic presupune salvarea fiecărui diapozitiv sub forma unei
imagini grafice separate care apoi se va insera în prezentarea PowerPoint.
Dacă există prezentări gata făcute, dar care trebuie editate, PowerPoint se poate deschide prin dublu
click pe numele fişierelor respective şi va afişa la deschidere conţinului deja existent în ele. Altfel,
dacă PowerPoint este deja deschis şi se doreşte să se lucreze şi la alte fişiere, deja existente, ele se
deschid cu Fişier/Deschidere... sau prin apăsare pe butonul „ “ din bara de instrumente. Se
observă că în PowerPoint se pot deschide fişiere de formate diverse, nu neapărat implicitul „.ppt”.
În fereastra de deschidere se pot vizualiza prin derularea listei „Fişiere_ de_tip:” toate extensiile
recunoscute de PowerPoint.
În PowerPoint pot fi deschise simultan mai multe prezentări, se pot copia texte şi obiecte din una în
alta prin intermediul clipboard-ului (aşa cum a fost descris în capitolele precedente). Gestionarea
prezentărilor multiple se realizează cu ajutorul meniului Fereastră.
Atenţie: deschiderea de prezentări multiple, deşi suportată până la o anumită limită, încetineşte
vizibil funcţionarea aplicaţiei, mai ales în cazul fişierelor mari. Este indicat să se salveze periodic,
cu grijă, conţinutul prezentărilor deschise şi să se închidă cele de care nu mai este nevoie în
sesiunea curentă pentru a se preveni pierderea de date prin închideri accidentale.
În foaia de lucru PowerPoint poate fi folosit butonul din dreapta al mouse-ului. În funcţie de locul
unde este apelat şi de entităţile selectate se va deschide o listă de comenzi şi opţiuni contextuală.

121
2.5.3 Vizualizarea prezentărilor
PowerPoint oferă următoarele căi de vizualizare a foilor de lucru şi de aranjare a aspectului
imprimării acestora:
• Vizualizare/Normal, opţiune implicită, se vizulizează un singur diapozitiv pe pagină.
• Vizualizare/Sortare_diapozitive, pentru a vedea mai multe diapozitive pe pagina de lucru.
• Vizualizare/Expunere_diapozitive, sau tasta F5, pentru vizualizarea configurărilor făcute,
• Vizualizare/Panoramare, pentru mărirea scării de prezentare etc.
• Fişier/Examinare_înaintea_imprimării, vizualizează pagina de imprimat (cu formatul
definit în Fişier/Iniţializare_pagină...). Ieşirea din fereastra de examinare se face apăsînd
butonul „Închidere” din bara de instrumente.

2.5.4 Salvarea prezentărilor

Salvarea prezentărilor se face în mai multe moduri:
• prin selectarea Fişier/Salvare, respectiv Ctrl+S sau butonul „ ” din bara de instrumente, se
utilizează atunci când fişierul care este salvat a fost editat în sesiunea curentă.
• prin selectarea Fişier/Salvare_ca..., atunci când fişierul a fost creat în sesiunea curentă şi nu
are nume atribuit de utilizator, respectiv atunci când fişierul se salvează cu alt tip (altă
extensie) din lista care se derulează sub eticheta „Tip_fişier:”.
2.5.5 Imprimarea prezentărilor
Există posibilitatea de a se imprima întreaga prezentare (diapozitivele, schiţele, paginile de note
etc.) în culori, în tonuri de gri sau alb-negru. Există, de asemenea, posibilitatea de a se imprima
numai anumite diapozitive. Prezentarea curentă se poate tipări prin selectarea comenzii
Fişier/Imprimare..., sau apăsarea simultană a tastelor Ctrl+P, respectiv apăsarea butonului „ ” din
bara de instrumente. În toate situaţiile se deschide o fereastră în care se definesc parametrii de
tipărire (Figura 109).

Figura 109.

122
 APLICAŢIE
1. Creaţi o prezentare pe desktop cu numele oferta.ppt.
2. Primul diapozitiv trebuie sa fie de tip numai-titlu.
3. Introduceti numele OFERTA DE FORMARE CONTINUA ca titlu in primul diapozitiv.
4. Adaugati un efect de animatie textului din titlul primului diapozitiv .
5. Ingrosati textul titlului din primul diapozitiv si modificaţi fontul în Arial cu dimensiunea de
44 puncte, culoarea fontului roşie .
6. Alegeti un fundal potrivit pe care–l aplicaţi tuturor diapozitivelor prezentarii.
7. Introduceti un efect de tranzitie pentru toate diapozitivele.
8. Adaugati al doilea diapozitiv cu titlul CURSURI.
9. Introduceti serviciile oferite sub forma unei liste cu marcatori :
a. MANAGEMENT EDUCATIONAL : 25 LOCURI
b. COMUNICARE : 25 LOCURI
c. TIC: 25 LOCURI
10. Schimbati culoarea textului din titlu si din lista in galben ingrosat.
11. Dati efecte de animatie continuturilor diapozitivelor.
12. Salvaţi prezentarea şi închideţi.

BIBLIOGRAFIE:
1. Eder, B., s.a., ECDL – European Computer Driving Licence (Internet), Editura Bic All,
2001.
2. Dulu, A., 700 teste pentru obtinerea Permisului European de Conducere a Computerului,
Casa de editura Andreco, 2003.
3. Sorin, T., Huţanu, I.-V., Tehnologia Informaţiei şi a Comunicaţiilor, Editura L&S, Infomat,
2004.
4. Miloşescu, M., Tehnologia Informaţiei şi a Comunicaţiilor, Editura Didactica şi Pedagogică,
2006.
5. Gheorghe, M., s.a.,Tehnologia Informaţiei şi a Comunicaţiilor, Editura Corint, 2008.
6. Miloşescu, M., Tehnologia Informatiei, Informatica, Manual pt. clasa a IX-a, Editura Teora,
2000.
7. Miloşescu, M., Tehnologia Informaţiei, Informatică, Manual pt. clasa a X-a, Editura Teora,
2000.
8. Onea E., s.a,.Ghid de pregătire pentru examene de competenţe digitale, Bac 2010, Editura
Nomina, 2010.

123

Competenţele specifice modulului / disciplinei
1. Competenţe privind • Utilizarea adecvată în practica educaţională a
cunoaşterea şi înţelegerea:
2. Competenţe în domeniul • Interpretarea profilurilor de formare, din documentele
explicării şi interpretării:
3. Competenţe instrumental - • Derivarea competenţelor pentru utilizarea Internetului
aplicative:
4. Competenţe atitudinale:
3. INTERNET
conceptelor specifice TIC.
• Aplicarea conceptelor şi a teoriilor moderne de TIC în
practica educaţională.
• Definirea notiunilor legate de “arhitectura”
Internetului
• Enumerarea si descrierea serviciilor oferite de Internet
si a componentelor necesare accesului la Internet
• Utilizarea posibilitatilor de cautare a informatiilor
• Aplicarea modalitatilor de folosire a serviciului de e-
mail
• Masuri de securitate in Internet, utilizarea corecta a
regulilor de comportare in reteaua Internet
• Utilizarea facilităţilor Internet de informare,
comunicare şi stocare/salvare a informaţiei.
curricular, în scopul stabilirii unor direcţii de acţiune în
activitatea viitoare la clasă folosind Internetul.
• Interpretarea competenţelor cheie din perspective
integrării TIC în demersul didactic.
• analiza documentelor curriculare (plan, programă,
manuale, auxiliare curricularc) elaborate în conformitate
cu modalitatea de concepere si elaborare a proiectelor de
lectie folosind T.I.C.;
• familiarizarea participanţilor cu un set de repere de
conceptualizare, selecţie şi organizare a conţinuturilor
procesului de învăţământ prin programul „Formarea
competentelor IT in procesul didactic”;
• cultivarea potenţialului creativ al cursantului prin
iniţierea unor formari nealgoritmizate, creative;
• analiza avantajelor şi dezavantajelor diferitelor
aspecte ale folosirii Internet in procesul instructiv-
educativ;
• proiectarea şi elaborarea unor instrumente de evaluare
folosind Internetul
• Comunicarea în cadrul grupurilor de lucru, pe
parcursul programului de formare, în vederea realizării
temelor practice.
• Abordarea obiectivă, critică, creativă a conceptelor
moderne în TIC
• Adoptarea de conduite eficiente pentru depăşirea
situaţiilor de criză conceptuală etc., atât în planul teoriei
cât şi în planul practicii TIC
• Asumarea integrală a diferitelor roluri solicitate
cadrului didactic în folosirea TIC
124
 Obiectivele modulului / disciplinei
Obiectivele cursului Obiectivele activităţilor aplicative
(seminar, laborator, proiect)
• Să cunoască arhitectura Internetului • Să ştie să folosească un motor de
• Sa cunoasca serviciile oferite de căutare şi optiunile de căutare;
Internet • Să fie capabili să stocheze şi să
• Sa cunoasca componentele necesare prelucreze informaţia obţinută;
accesului la Internet • Să particularizeze optiunile disponibile
• Sa cunoasca modul de adresare in ale browser-ului folosit;
Internet • Să folosească poşta electronică, să
• Sa cunoasca regulile de comportare in primească şi să transmita mesaje;
Internet • Să ataşeze documente sau fişiere unui
mesaj;
• Să organizeze agenda proprie de
contacte;
Modalitatea de examinare finală: portofoliu în cadrul căruia trebuie să dovedească
asimilarea conceptului Internet (în accepţiune largă, în sens restrâns, ca proiect, ca proces, ca
produs); insusirea notiunilor legate de arhitectura Internetului; operare eficienta pe ftp; operare
eficienta cu motoare de cautare; utilizarea corecta a serviciului de e-mail.
Cerinţele minime de promovare Cerinţele maxime de promovare
• Să cunoască arhitectura Internetului • Să ştie să folosească un motor de căutare şi
• Sa cunoasca serviciile oferite de optiunile de căutare;
Internet • Să folosească poşta electronică, să
• Sa cunoasca componentele necesare primească şi să transmita mesaje;
accesului la Internet • Să ataşeze documente sau fişiere unui
mesaj;
• Să organizeze agenda proprie de contacte;

3.1 Introducere
Intelegerea diferentelor dintre Internet si WWW (World Wide Web)
WWW (World Wide Web) este doar o mică parte din Internet, care este un întreg.
Concepţia de Internet se referă la ansamblul componentelor hardware şi software, incluzând WWW;
de asemenea, include FTP (File Transfer Protocol), e-mail etc. WWW este de fapt colecţia de
documente multimedia (text şi imagine) pe care o vedeţi utilizând browser-ul (Internet Explorer,
Netscape Comunicator, Mozilla Firefox, etc.) pentru a deschide o pagină web.
HTTP, URL, hyperlink, ISP, FTP
HTTP – este prescurtarea de la Hypertext Transfer Protocol. Este limbajul pe care browserul îl
foloseşte pentru a comunica (pentru a trimite cereri) către serverele web (serverele care găzduiesc
paginile de internet). Puteţi vedea că browserul foloseşte protocolul HTTP în momentul trimiterii
unei cereri către un site.
Exemplu: http://www.yahoo.com

125
URL – Uniform Resource Locator nu este altceva decât o adresa web. URL-ul constă de fapt în
numele protocolului de transfer pe care îl foloseşte (HTTP, FTP), urmat de adresa computerului
(serverului) la care vreţi să vă conectaţi (adresa web pe care doriţi să o vizitaţi).
Exemplu: ftp://ftp.microsoft.com – foloseşte protocolul FTP pentru a se conecta la adresa
ftp.microsoft.com
Hyperlink-ul este o porţiune de text sau o parte grafică pe o pagină Web care în momentul în care
este accesată va determina una dintre următoarele reacţii:
- salt la o altă parte a aceleiaşi pagini;
- salt la o altă pagină a aceluiaşi website;
- salt la o altă pagina web;
- permisiunea de a downloada un fisier;
- lansarea unei aplicaţii, unui fişier video sau audio.
ISP (Internet Service Provider) - Dacă doreşti o conectare la Internet, trebuie să te conectezi prin
intermediul unui Internet Service Provider (firma specializată în conexiuni internet). ISP-ul oferă
conexiuni la internet prin diferite mijloace – linie telefonică, linii digitale de mare viteză (cablu,
fibra optica), wireless, etc. Câteva exemple de ISP sunt RDS, UPC, etc.
FTP (File Transfer Protocol) - este doar o modalitate de a transfera date dintr-un punct al
internetului în alt punct. Este deseori folosit pentru descărcarea fişierelor mari de pe site-urile web.
Nu este necesară detalierea subiectului deoarece în cazul unui transfer, browserul (Internet
Explorer, Mozilla Firefox) va realiza transferul FTP pentru dumneavoastra, fiind necesară doar
introducerea destinaţiei pentru fişier. În multe cazuri, persoanele care crează şi întreţin pagini web
(website-uri), folosesc programe FTP pentru a transfera datele de pe harddisk-ul calculatorului pe
care au fost create, către serverul web.
Exista multe astfel de programe disponibile, cum ar fi CuteFTP, FileZilla, etc.
Înţelegerea structurii unei adrese web
Website-uri şi URL-uri
Un website este de fapt o colecţie de fişiere stocate pe un server web şi care poate fi accesat în mod
gratuit de persoanele care navigă pe internet. De exemplu, Microsoft are propriul website de unde
puteţi descărca (download) fişiere, documentaţie, programe. Problema este că trebuie sa cunoaştem
adresa website-ului; similară este dorinţa de a telefona cuiva, fiind necesar în acest caz numărul de
telefon al persoanei respective. Adresa unui website este dată de URL (Uniform Resource Locator).
Structura acestuia este strict definită. De exemplu, dacă se doreşte vizitarea site-ului Microsoft,
trebuie folosit următorul URL : http://www.microsoft.com
Browser web

126
Browser-ele, cum ar fi Internet Explorer, Mozilla Firefox, Opera, Google Chrome sunt aplicaţii ce
permit vizualizarea paginilor web. Există multe versiuni ale acestor aplicaţii, cele mai recente fiind
şi cele mai fiabile.
Motor de căutare
Datorită numărului din ce în ce mai mare de persoane şi organizaţii care posedă un site web, puteţi
folosi un motor de căutare (search engine), în care puteţi introduce un cuvânt sau o frază referitoare
la subiectul care vă interesează, motorul de căutare afişând website-uri care se potrivesc criteriilor
alese pentru căutare. Rezultatul poate fi însă copleşitor, deoarece utilizarea unui criteriu relativ
popular, cum ar fi “cursuri computer”, poate genera un rezultat de zeci de mii de website-uri care
conţin aceste cuvinte.
Un motor de căutare conţine informaţii referitoare la website-urile aflate în Internet.
Conţine însă informaţii doar despre website-urile înregistrate în motorul de căutare sau cele pe care
le gaseşte în mod automat. Trebuie specificat că un motor de căutare nu conţine informaţii complete
despre toate website-urile aflate pe Internet. Există însă multe motoare de căutare oferite de mai
multe organizaţii, care pot da rezultate diferite în cazul unei căutari.
Câteva motoare de căutare cunoscute sunt Google – www.google.ro, Altavista –www.altavista.com.
În cadrul unui motor de căutare, puteţi introduce o cheie de căutare (de exemplu poşta electronică),
motorul de căutare afişând toate website-urile din baza de date care conţin acea cheie.
Apăsând pe unul dintre link-urile afişate, veţi fi redirectionaţi spre website-ul pe care îl reprezintă.
Cookie-urile
Unele website-uri pot stoca informaţii ascunse despre vizitator chiar pe calculatorul acestuia. În
general, aceste informaţii se referă la opţiunile şi particularităţile utilizatorului, astfel încât la o a
doua vizitare a respectivului website, particularităţile vor fi încărcate automat. În general Cookie-
urile sunt folosite pentru identificarea utilizatorului.
Cache-ul Internet
De fiecare dată cand se afişează un website cu ajutorul browser-ului, o copie se salvează pe hard
disk. Motivul este că, în cazul unei vizitări ulterioare a aceluiaşi website, informaţiile sunt rapid
încărcate de pe harddisk, accesul fiind mult mai rapid decât la cel de pe Internet.
Site Protejat
Un site protejat este un site la care accesul se face restrictiv, de obicei cu ajutorul unei parole. Dacă
nu este introdusă parola corectă, accesul la acel site va fi refuzat.
Certificat Digital de Securitate
Un certificat de securitate este folosit pentru codificarea (criptarea) transmisiilor pe Internet. Un
certificat de securitate digital se poate folosi pentru crearea unei semnături pentru un e-mail,
garantându-se identitatea expeditorului. Un certificat digital de securitate poate fi cumpărat de la o

127
autoritate cum ar fi www.verisign.com care verifică identitatea. Certificatele digitale de securitate
sunt folosite de website-urile care deţin magazine online, pentru a encripta datele (de exemplu
datele de pe cărţile de credit) pentru a nu putea fi interceptate în timpul transferului pe Internet.
Criptarea
Criptarea constă în codificarea informaţiilor în aşa fel încât decriptarea acestora se va putea face
numai cu ajutorul unei chei sau a unei parole. Criptarea este folosită pentru a evita interceptarea
informaţiilor confidentiale (cum ar fi parolele, email-urile) de către alte persoane decât cele
autorizate.
Pericolele infectării computerului cu un virus
Navigarea pe internet poate furniza o incredibilă sursă de informaţii, foarte interesantă dar şi
periculoasă. În cazul descărcării de pe un website a unui fişier, există posibilitatea ca acesta să fie
virusat. Pentru a avea o protecţie împotriva atacurilor viruşilor, ar trebui să aveţi instalat un
antivirus (de exemplu Norton AntiVirus, McAfee Antivirus, RAV, etc.), care să fie mereu activ şi
care să scaneze permanent computerul pe care este instalat. In acest mod, dacă fisierul descărcat
este infectat, antivirusul îl va detecta imediat. Foarte importantă este updatarea regulată a
antivirusului, pentru a avea la zi baza de date a virusilor apăruţi.
Spam si Fraud (mesaje nesolicitate şi frauda)
Fiţi precauţi în ceea ce priveşte introducerea adresei dumneavoastra de email în formulare de pe
site-uri cu care nu sunteţi familiarizat. Este posibil ca ulterior să primiţi mesaje nesolicitate (Spam).
Chiar mai mult, adresa dumneavoastră de email poate ajunge în bazele de date ale companiilor care
se ocupă cu reclama pe Internet, după care veţi primi mesaje nesolicitate (Spam) regulat.
Niciodată să nu introduceţi datele cărţii de credit într-un formular, decât dacă stiţi foarte sigur că
reprezintă o companie reputată. Aţi putea avea surpriza să nu primiţi niciodată cumpărăturile
efectuate online sau mai rău, ca datele cărţii de credit să fie folosite pentru alte achiziţii nesolicitate.
Firewall
Firewall-ul constă în protejarea cu ajutorul programelor sau tehnicii împotriva pătrunderii
frauduloase dinspre Internet. În companiile mari, orice conexiune Internet trece automat printr-ul
firewall, instalat şi configurat de specialişti IT. De cele mai multe ori, prezenţa acestuia nici nu se
observă.

3.2 Internet Explorer

Se realizeaza prin dubluclick pe icoana Internet Explorer afisata pe desktop sau din meniul Start –
Programs – Internet Explorer.

128
 Figura. 110.
Se va deschide fereastra aplicaţiei.

Figura. 111.
Bara de unelte conţine următoarele butoane:

o butonul BACK are ca efect întoarcerea în pagina încărcată anterior;

o butonul FORWARD are ca efect afişarea paginii următoare;

o butonul STOP opreşte încărcarea paginii curente;

o butonul Refresh are ca efect reîncărcarea website-ul de pe Internet;

o butonul HOME are ca efect încărcarea paginii de start a aplicaţiei;

o butonul SEARCH permite efectuarea unei căutari;

o butonul FAVORITES realizează gestionarea paginilor favorite (pagini accesate

preferenţial);

129
o butonul Mail permite accesarea email-ului;

o butonul PRINT permite tipărirea unei pagini web care este afişată pe ecran.
Bara de adrese
În această zonă se introduce adresa paginii Web pe care dorim să o accesăm. Încărcarea acestei
pagini se realizează odată cu apasarea tastei ENTER sau prin acţionarea butonului GO (din partea
dreaptă a barei de adrese).
Particularizarea aplicaţiei:
Fixarea unei pagini de start. Dacă se cunoaşte adresa exactă a paginii care vrem să fie încărcată
odată cu lansarea în execuţie a aplicaţiei, atunci se vor executa următorii paşi:
o Se încarcă pagina.
o Din meniul TOOLS Æ se selectează opţiunea INTERNET OPTIONS. Se deschide o fereastră
de dialog din care se alege eticheta GENERAL. În partea superioară a ferestrei există zona
HOME PAGE din care se acţioneza butonul USE CURRENT.
o Din partea inferioară a ferestrei se acţionează butonul APPLY şi apoi butonul OK.
Ştergerea istoricului paginilor vizitate
Din meniul TOOLS Æ se selectează opţiunea INTERNET OPTIONS. Se deschide o fereastră de
dialog din care se alege eticheta GENERAL. Din zona HISTORY se acţionează butonul CLEAR
HISTORY şi deasemenea, se poate fixa un număr de zile pe parcursul cărora toate adresele
paginilor vizitate vor fi memorate.
Pagini favorite
Se acţionează butonul FAVORITES din bara de unelte şi zona de lucru va fi divizată în două
panouri. În panoul din stânga se va lucra atât pentru adaugarea unei noi pagini favorite în listă, cât şi
pentru organizarea paginilor într-o structură arborescentă de foldere.
Pentru adăugarea directă a unei pagini se acţioneaza butonul ADD. Se va deschide următoarea
fereastră:

Figura. 112.

130
Adăugarea efectivă se realizează prin acţionarea butonului OK. Dacă se selectează opţiunea Make
Available offline atunci acestă pagină poate fi vizualizată chiar dacă nu există o conexiune la
Internet.
Pentru organizarea paginilor favorite, din partea stângă a panoului nou deschis se va acţiona
butonul Organize Favorites. Se va deschide o fereastră de dialog ca cea de mai jos.

Figura. 113.
Cu ajutorul butoanelor din partea stângă se pot creea noi foldere, se poate face redenumirea
folderelor existente, se poate face mutarea folderelor şi deasemenea unele foldere pot fi şterse.
3.3 Motoare de căutare
• Folosirea unui motor de cautare
Exemple de motoare de cautare :
- AltaVista – http://www.altavista.com
- Ask Jeeves – http://www.ask.com
- HotBot – http://www.hotbot.com
- Google – http://www.google.com
- Lycos – http://www.lycos.com
- MSN – http://www.msn.com
- Yahoo – http://www.yahoo.com
Pentru a folosi unul dintre motoarele de cautare, este suficientă scrierea adresei (URL-ului)
motorului de căutare în bara de adrese şi se va încarca pagina principala.
• Folosirea cuvintelor cheie si a propozitiilor
Mulţi oameni consideră că în momentul în care folosesc un motor de căutare, acesta va căuta pe
întreg Internet pentru a găsi informaţiile solicitate. Primul lucru care trebuie înţeles este că un motor
de căutare nu face altceva decât să caute într-o listă (o bază de date) cu website-uri înregistrate la
respectivul motor de căutare. Fiecare motor de căutare are propriile criterii după care face căutarea
şi după care face afişarea rezultatelor. Afişarea se face de regulă pentru 10 rezultate/pagină, însoţite
de o scurtă descriere a paginii. În general, pentru a evita afişarea unui număr enorm de rezultate,

131
este bine să se folosească doua sau mai multe cuvinte, chiar şi propoziţii, pentru căutarea
informaţiilor.
• Copierea de text, imagini, link-uri, de pe un website intr-un document
Dacă se foloseşte Internet Explorer-ul, se dă clic cu butonul drept al mouse-ului pe obiectul care se
doreşte a fi copiat, se selectează Copy şi va putea fi lipit într-un document cu un simplu Paste (clic
dreapta – Paste , Edit – Paste sau Ctrl+V).
Pentru copierea unei imagini, se selectează Save Picture As din meniul derulant ce se deschide după
ce executaţi clic dreapta pe imaginea respectivă. Se va introduce un nume sub care se va salva
imaginea şi se va selecta locaţia.
Dacă se doreşte copierea unui text, se selectează şi apoi din meniul derulant ce apare după clic
dreapta pe textul selectat se alege Copy.
Pentru copierea unui hyperlink, se selectează opţiunea Copy Shortcut, din meniul derulant care
apare dând clic cu butonul drept al mouse-ului pe link-ul respectiv.
• Salvarea unei pagini web
Pentru a salva o pagina web într-o anumită locaţie sau sub o anumită forma, se încarcă pagina web,
după care se selectează opţiunea Save As, din meniul File.
In fereastra Save As, se selectează în submeniul Save as type, formatul sub care se doreşte salvarea
(html, txt).
Se introduce în câmpul File name numele sub care se doreşte salvarea şi se apasă butonul Save.
• Descărcarea (download) de fişiere text, imagini, sunete, fişiere video, programe, de pe o
pagină web.
Cea mai simplă modalitate de descărcare a unui fişier dintr-o pagină web este dând clic cu butonul
drept al mouse-ului pe obiectul respectiv şi apoi selectând opţiunea Save target as din meniul care
apare.
• Pregătirea înaintea imprimării
o Vizualizarea unei pagini înaintea imprimării
Pentru a vizualiza o pagină web ce se doreşte a fi printată, în modul în care va ieşi la imprimantă, se
selectează opţiunea Print Preview din meniul File.
Pentru a părăsi modul vizualizare, se apasă butonul Close din bara de meniuri.
o Schimbarea orientării (portrait sau landscape) şi a dimensiunii paginii
Pentru a schimba dimensiunea paginii sau orientarea acesteia, se selectează opţiunea Page Setup din
meniul File.
În fereastra Page Setup, se pot selecta opţiunile dorite şi se pot seta marginile paginii (sus, jos,
stânga, dreapta).
• Printarea

132
 o Printarea unei pagini web
Pentru a printa (imprima) o pagină web vizualizată cu ajutorul Internet Explorer, puteti realiza
aceasta în mod direct prin apasarea butonului Print.
Pentru a avea un control mai mare asupra printării, se poate selecta opţiunea Print din meniul File.
Se va deschide meniul Print, de unde se pot selecta opţiuni, cum ar fi numărul de pagini,
imprimanta la care se va trimite etc.
Printarea unei anumite părţi a unei pagini web, se realizează prin selectarea acelei părţi cu ajutorul
mouse-ului, şi alegerea opţiunii Selection din secţiunea Print Range a meniului Print.
Numărul de copii se alege din secţiunea Copies.
Printarea efectivă se efectuează apăsând butonul OK, după verificarea opţiunilor alese.
• Motorul de căutare GOOGLE
Pentru a realiza căutarea unei pagini care conţine informaţii cu privire la un anumit subiect se poate
folosi motorul Google. Pagina se start a acestuia are adresa www.google.com.
După ce se scrie această adresă în bara de adrese a aplicaţiei Internet Explorer, se va încărca o
ferestră care are următoarea formă:

Figura. 114.
În zona de text din centru se indică tema căutată, după care se selectează una dintre opţiunile plasate
sub butoanele <<Căutare Google>> şi <<Mă simt norocos>>.
Lansarea căutarii se realizează prin acţionarea unuia din butoanele mai sus menţionate.
Se va afişa o listă cu adresele paginilor găsite. Accesarea unei astfel de pagini se face printr-un
dublu clic pe denumirea acesteia. Orice intrare din lista afişată este de fapt un link către pagina
respectivă.

3.4 Gestionare poştei electronice. Aplicaţia Yahoo Mail

Comunicarea se poate realiza cu ajutorul poştei electronice. Fiecare utilizator al serviciului de poşta
electronică dispune de un cont şi o parola. Numele contului este format dintr-o primă parte, dată de
utilizator şi din a doua parte care include adresa server-ului de mail.
Aplicaţia Yahoo Mail

133
Lansarea în execuţie a aplicaţiei se poate realiza astfel: se scrie în bara de adrese adresa yahoo.com.
Din fereastra aplicaţiei se selectează link-ul Mail. Se va deschide o nouă fereastră în care
utilizatorul va preciza numele contului său şi parola. La final, se va deschide o fereastră care va
avea forma următoare:

Figura. 115.
Pentru a ne consulta poşta electronică se va acţiona butonul CHECK MAIL. Vom vedea în partea
dreaptă o listă cu mesajele primite. Aceste mesaje sunt cele existente în folder-ul INBOX. Unele
dintre mesaje sunt precizate cu caractere boldate. Acestea sunt mesajele noi, pe care încă nu le-am
citit.
Pentru a citi un mesaj se va executa un clic pe subiectul lui. Conţinutul scrisorii va fi afişat.
În folder-ul SENT sunt plasate toate mesajele scrise de utilizator.
În folder-ul DRAFT sunt plasate mesajele scrise de utilizator care nu au putut fi expediate încă.
În folder-ul INBOX pot sa apara mesaje care au plasată o agrafă dupa numele expeditorului. Acest
simbol semnifică faptul că scrisoarea respectivă conţine fişiere ataşate. În partea inferioară a
mesajului există o listă cu fişierele ataşate.
Pentru a vizualiza sau pentru a descărca un fişier ataşat se va da un clic pe numele fisşierului ceea
ce va duce la deschiderea unei noi ferestre. Din această fereastră se va acţiona butonul Download
Attachment. Apoi se va selecta tipul operaţiei pe care o vom executa: Open(pentru vizualizare) sau
Save (pentru salvarea fişierului ataşat pe disc).
Pentru a scrie un mesaj se va acţiona butonul COMPOSE. Se deschide următoarea fereastră:

Figura. 116.
o în linia TO se va scrie adresa completă a destinatarului

134
o în linia SUBJECT se scrie, pe scurt, tema scrisorii
o se pot acţiona şi etichetele Add CC, Add BCC
o în spaţiul alb se scrie conţinutul mesajului
o expedierea mesajului se face prin acţionarea butonului SEND.
Unei scrisori i se poate ataşa şi un fisier. Ataşarea se face astfel:
o se acţionează butonul Attaach Filles
o se deschide o fereastră de dialog în care se acţionează butonul Browse în scopul localizării şi
selectării fişierului care se va ataşa
o se apasă butonul Attach
o se va continua mesajul care la final, va fi expediat
Agenda de contacte
Aplicatia ne pune la dispoziţie o agendă de adrese. În această agendă noi putem introduce adresele
persoanelor cu care corespondăm. Atunci când vrem să trimitem un mesaj ciuva, putem să-i
selectăm adresa din acesta agenda.
Pentru a adăuga o adresă în aceasta agendă se selectează eticheta CONTACTS. Sub aceasta
eticheta apar două butoane.

Figura. 117. Figura. 118.

În fereastra care se deschide se va preciza numele persoanei şi adresa lui de e-mail. La sfârşit se
acţionează butonul SAVE (pentru salvarea datelor în agenda) sau butonul SAVE AND ADD
ANOTHER (pentru salvarea datelor şi introducerea unei alte persoane în agendă).

APLICAŢIE

1. Să se încarce pagina cu adresa edu.ro.

2. Să se fixeze această pagină ca şi pagină se start.

135
3. Să se şteargă istoricul paginilor vizitate şi să se seteze aplicaţia astfel încât să se facă
păstrarea adreselor numai 5 zile.
4. Să se introducă pagina ministerului în lista de pagini favorite.
5. Să se creeze un folder cu numele fiecărui utilizator, folder în care se va muta pagina favorită
creată anterior.
6. Să se caute o pagină cu informaţii despre structura anului şcolar 2007-2008.
7. Să se realizeze copierea a două paragrafe din pagina încărcată anterior. Paragrafele se vor
depune în fisierul proba.doc care se va creea pe desktop.
8. Să se scrie în antetul fişierului numele utilizatorului.
9. Să se intre în contul propriu de poştă electronică şi să se trimită câte un mesaj colegului de
bancă.
10. Trimite-ţi un mesaj de răspuns pentru mesajul primit de la colegul vostru.
11. Compuneţi un mesaj la care să ataşaţi fişierul proba.doc şi expediaţi-l la adresa unui coleg.
12. Salvaţi această adresă în agenda proprie de contacte.
13. Închideti aplicaţia de poştă electronică.

BIBLIOGRAFIE:
Eder, B., s.a., ECDL – European Computer Driving Licence (Internet), Editura Bic All, 2001.
Tomasian A.-G., Găman, V., ECDL – Modul 7 (Internet).
Dulu, A., 700 teste pentru obtinerea Permisului European de Conducere a Computerului, Casa
de editura Andreco, 2003.
Sorin, T., Huţanu, I.-V., Tehnologia Informaţiei şi a Comunicaţiilor, Editura L&S, Infomat,
2004.
Miloşescu, M., Tehnologia Informaţiei şi a Comunicaţiilor, Editura Didactica şi Pedagogică,
2006.
Gheorghe, M., s.a.,Tehnologia Informaţiei şi a Comunicaţiilor, Editura Corint, 2008.
Miloşescu, M., Tehnologia Informatiei, Informatica, Manual pt. clasa a IX-a, Editura Teora,
2000.
Miloşescu, M., Tehnologia Informaţiei, Informatică, Manual pt. clasa a X-a, Editura Teora,
2000.
Onea E. Ghid de pregătire pentru examene de competenţe digitale, Bac 2010, Editura Nomina,
2010.

136
 4. INSTRUIRE ASISTATĂ DE CALCULATOR, E-LEARNING
Competenţele specifice modulului / disciplinei
1. Competenţe privind • Utilizarea adecvată în practica educaţională a conceptelor
cunoaşterea şi înţelegerea: specifice TIC;
• Aplicarea conceptelor şi a teoriilor moderne de TIC în
practica educaţională;
• Identificarea notiunilor si conceptelor Instruirii Asistate de
Calculator (IAC);
• Identificarea avantajelor si dezavantajelor invatamantului
la distanta (E-learning);
• Aplicarea posibilităţilor de utilizare ale unei platforme de
instruire în activitatea cotidiană şi în educaţie;
• Recunoaşterea pricipalelor elemente ale unei platforme de
învăţare;
• Administrarea în siguranţă a unei platforme de învăţare.
2. Competenţe în domeniul • Interpretarea profilurilor de formare, din documentele
explicării şi interpretării: curricular, în scopul stabilirii unor direcţii de acţiune în
activitatea viitoare la clasă folosind IAC.
• Interpretarea competenţelor cheie din perspective
integrării IAC în demersul didactic.
• Analiza documentelor curriculare (plan, programă,
manuale, auxiliare curricularc) elaborate în conformitate cu
modalitatea de concepere si elaborare a proiectelor de lectie
folosind IAC;
• Familiarizarea participanţilor cu un set de repere de
conceptualizare, selecţie şi organizare a conţinuturilor
procesului de învăţământ prin programul „Formarea
competentelor IT in procesul didactic”;
• Cultivarea potenţialului creativ al cursantului prin iniţierea
unor formari nealgoritmizate, creative;
• Analiza avantajelor şi dezavantajelor diferitelor aspecte
ale folosirii IAC în procesul instructiv-educativ;
• Proiectarea şi elaborarea unor instrumente de evaluare
folosind IAC;
3. Competenţe instrumental - • Derivarea competenţelor pentru utilizarea TIC;
aplicative: • Comunicarea în cadrul grupurilor de lucru, pe parcursul
programului de formare, în vederea realizării temelor
practice.
4. Competenţe atitudinale: • Abordarea obiectivă, critică, creativă a conceptelor
moderne în TIC;
• Adoptarea de conduite eficiente pentru depăşirea
situaţiilor de criză conceptuală etc., atât în planul teoriei cât
şi în planul practicii TIC;
• Asumarea integrală a diferitelor roluri solicitate cadrului
didactic în folosirea TIC.

Obiectivele modulului / disciplinei

Obiectivele cursului Obiectivele activităţilor aplicative
(seminar, laborator, proiect)
• Să cunoască notiunile si conceptele • Să utilizeze sisteme IAC / E-learning;

137
Instruirii Asistate de Calculator (IAC); • Să fie capabili să opereze eficient pe o
• Să aprecieze cum se regăsesc platforma E-learning;
sistemele IAC în situaţiile cotidiene sau cum • Să organizeze conturi pe platforma de
pot fi folosite platformele de învăţare pentru învăţare Moodle;
învăţământul la distanţă (E-learning); • Să demonstreze capacitatea de a manipula
• Să cunoască aspectele de bază legate cursuri pe platforma de învăţare Moodle;
de securitatea administrarea în siguranţă a • Să utilizeze opţiunile de creare teste pe
unei platforme de învăţare. platforma de învăţare Moodle.
Modalitatea de examinare finală: portofoliu în cadrul căruia trebuie să dovedească asimilarea
conceptului de IAC/E-learning (în accepţiune largă, în sens restrâns, ca proiect, ca proces, ca
produs); insusirea conceptelor de baza IAC/E-learning; operare eficienta cu platforma de invatare
Moodle; utilizarea corecta a opţiunile de creare cont, postare curs, creare test;
Cerinţele minime de Cerinţele maxime de promovare
promovare
• Să cunoască notiunile • Să fie capabili să opereze eficient pe o platforma E-
si conceptele Instruirii learning;
Asistate de Calculator (IAC). • Să organizeze conturi pe platforma de învăţare Moodle;
• Să demonstreze capacitatea de a manipula cursuri pe
platforma de învăţare Moodle;
• Să utilizeze opţiunile de creare teste pe platforma de
învăţare Moodle.

4.1 Informaţii generale despre Moodle

4.1.1 Introducere
Moodle (Modular Object-Oriented Dynamic Learning Environment) este un pachet software
dezvoltat pentru crearea cursurilor online şi coordonarea activităţii studenţilor. Altfel spus, Moodle
reprezintă un CMS (Content Mamagement System) - sistem de management al cursurilor, ce oferă
un bun suport pentru securitate şi administrare.
Creatorul acestui soft este Martin Dougiamas, profesor la Curtin University Australia. O primă
versiune a apărut în anul 1999, însă în anul 2001 a fost creată arhitectura ce s-a păstrat până în
prezent. Versiunile curent utilizate sunt Moodle 1.9.11, versiune ce a apărut în februarie 2011 si
Moodle 2.0.2, apărută în aceeaşi lună.
Gradul de portabilitate este foarte mare, Moodle rulând fără probleme pe Windows, Linux, Unix,
Mac OS şi alte sisteme de operare care oferă suport pentru PHP şi baze de date.
Având în vedere faptul că este Open Source, Moodle este adresat tuturor celor care doresc să
depăşească barierele tradiţionalului şi să opteze pentru o pedagogie socială constructionistă, ce are
la baza teoria contructivismului.

4.1.2 Cerinţe de sistem

Moodle este un instrument bazat pe web, aşadar se va accesa cu ajutorului unui browser web.
Aceasta înseamnă că pentru a utiliza Moodle este nevoie de un calculator ce are instalat un browser

138
web şi de o conxiune la internet.
Resurse necesare instalării Moodle:
• server web care să ofere suport pentru PHP (spre exemplu Apache)
• limbajul PHP, care trebuie sa aibă activate următoarele biblioteci: biblioteca GD (cu suport
pentru formatele *.JPG şi *.PNG), biblioteca zlib, suportul pentru sesiuni, suport pentru
upload fişiere
• un server de baze de date, de preferat MySQL sau PostgreSQL.

4.2 Instalare

Moodle se poate downloada gratuit de pe site-ul http://download.moodle.org/ fiind un sistem open

source. Înainte de instalarea propriu-zisă, în sistemul de gestiune a bazelor de date folosit va trebui
creată o bază de date denumită "moodle", în care Moodle îşi va crea tabelele necesare.
Sistemul verifică în timpul instalării daca sunt îndeplinite condiţiile minime necesare rulării în
condiţii optime ale aplicaţiei, semnalând eventuale neconcordanţe. De asemenea în timpul instalării
trebuie furnizate informaţii despre serverul PHP, MySql, datele utilizatorului administrator.
Instalarea (va fi exemplificată mai jos o instalare minimală bazată pe un PC obişnuit cu un server
PHP şi unul MySQL instalate – o astfel de configuraţie poate fi obţinută foarte uşor prin
descărcarea şi instalarea unui pachet integrat precum XAMPP sau WAMP; de asemenea de pe site-
ul produsului se poate descărca şi o variantă combinată care conţine toate instrumentele necesare)
constă în următorii paşi (instalarea ilustrată, precum şi toate imaginile ulterioare se bazează pe
ultima versiune disponibilă a produsului, versiunea 2.0.2):
• alegerea limbii folosite în timpul instalării (în acest moment limba română este disponibilă
pentru instalare cu condiţia să fie stabilită o legatură internet pe sistemul pe care se face
instalarea, în momentul instalării; selectarea unei alte limbi decât cea implicită, engleză, nu
are efecte decât în timpul instalării şi aceste efecte nu se referă decât la traducerea celor mai
importante mesaje, etichete şi texte de butoane; ulterior, în timpul utilizării platformei orice
limbă din cele disponibile pentru interfaţa Moodle poate fi de asemenea utilizată);

139
 Figura 119.
• Selectarea căii (folderului) în care va fi instalat Moodle şi respectiv a folderului în care vor
fi amplasate datele curente ale platformei de e-learning (primul este cel care va conţine
instalarea originală, iar cel de-al doilea va conţine toate fişierele adăugate ulterior, imagini,
texte, etc.). Folderele care vor fi alese sunt dependente de configuraţia calculatorului pe care
se face instalarea (sistem de operare, sistem de stocare, etc.).

Figura 120.
• Introducerea informaţiilor de acces la baza de date (locaţia bazei de date, sub formă de
adresă IP sau URL – este permis identificatorul localhost pentru a referi calculatorul local,
denumirea bazei de date, numele de utilizator pentru acces la baza de date, parola
utilizatorului respectiv şi prefixul tabelelor care vor fi create – pentru a le deosebi de alte
tabele ale altor aplicaţii);

140
 Figura 121.
• Acceptarea drepturilor de autor şi a condiţiilor de utilizare;

Figura 122.
• Efectuarea unui diagnostic iniţial care să verifice dacă sunt îndeplinite condiţiile necesare
pentru instalarea Moodle (în ilustraţie sunt surprinse doar o parte din informaţiile oferite; ca
regulă generală, condiţiile marcate cu culoarea verde şi textul “OK” sunt îndeplinite, cele
marcate cu culoarea galbenă şi textul “Verifică” reprezintă avertismente a căror semnificaţie
ar trebui căutată şi eventualele probleme rezolvate, dar nu constituie o problemă serioasă, iar
cele marcate cu roşu sunt erori fatale, care vor impiedica ducerea mai departe a instalării);

141
 Figura 123.
• Procesul va continua prin crearea tuturor tabelelor necesare în baza de date. Procesul
propruzis este împărţit în mai multe etape, după destinaţia tabelelor respective, drept pentru
care, instalarea va continua prin afişarea de informaţii despre aceste tabele într-un număr de
secţiuni consecutive, fiecare referindu-se la tabele cu o altă destinaţie. Instalarea poate
merge mai departe doar atunci când toate tabelele din toate categoriile au fost create iar
conţinutul ferestrei a defilat automat până la sfârşit, unde apare butonul “Continuă”. Unele
dintre categorii conţin un număr destul de mare de tabele drept pentru care procesul poate fi
ceva mai lung (de ordinul minutelor);

Figura 124.

• La sfârşitul instalării, trebuie specificate numele de utilizator, parola şi alte câteva informaţii
de configurare pentru contul de administrator (sunt similare cu cele furnizate pentru orice alt
cont creat şi utilizat ulterior). Informaţiile marcate cu roşu şi * trebuie completate
obligatoriu;

142
 Figura 125.
După instalare, trebuie stabilite informaţiile referitoare la numele site-ului şi la aspectul paginii de
acces. Pe aceeaşi pagină se poate configura şi modalitatea de creare a noilor conturi (se poate
permite sau nu crearea de conturi de către utilizatorii înşişi – setarea recomandată şi implicită este
de blocare a acestei facilităţi);

Figura 126.

Figura 127.

143
4.3 Interfaţa cu utilizatorul

4.3.1 Crearea unui cont

a) Se accesează link-ul “Autentificare”, situat în coltul din dreapta sus a paginii principale
b) Se apasă butonul “Creează cont”

Figura 128.
c) Se completează formularul de înscriere, creându-se astfel un nume de utilizator şi o parola
proprii. Trebuie avut grijă ca adresa de mail introdusă să fie validă, deoarece sistemul va trimite un
mail de confirmare la acea adresă de mail.
d) se apasă butonul "create my new account"
e) în câteva minute se va primi un mail de confirmare a contului. Va trebui sa accesaţi acel link din
mail-ul pe care îl veţi primi pentru a fi confirmat contul.
Observaţie: Prezenţa sau absenţa butonului "Create new account" depinde de setările făcute de
administratorul sistemului. Este probabil să nu se dorească creare de conturi din exterior pentru a se
evita conflictele ulterioare ce s-ar produce din cauza spammerilor care îşi crează conturi cu rea
intenţie. În acest caz, adăugarea de utilizatori se va face doar prin intermediul administratorului
sistemului.

4.3.2 Autentificarea
Pentru a putea accesa informaţii şi materiale din cursurile la care participă, un student trebuie să
deschidă mai întâi contul de utilizator, adică să se logheze.
Pentru a deschide contul şi a accesa materialele este nevoie de un nume de utilizator şi de o parolă
(vezi ilustraţia anterioară).
În cazul în care parola a fost uitată, se accesează link-ul Lost Password. Astfel va apărea o fereastră
în care trebuie introdusă adresa de mail la care se va trimite parola.

144
 Figura 129.
4.3.3 Pagina principală
La începerea sesiunii de lucru, după logare, prima pagină care va fi încărcată va fi pagina
principală. Această pagină conţine lista cursurilor disponibile pentru utilizatorul respectiv, blocurile
cu care poate lucra acesta (lista de utilizatori, mesagerie, calendar, lista evenimentelor, etc.), precum
şi (în cazul utilizatorilor cu funcţii de administrare) meniul cu facilităţi de administrare.

Figura 130.
4.3.4 Lucrul cu blocuri
Platforma Moodle organizează informaţiile în unităţi numite blocuri. Blocurile pot fi mutate,
activate sau dezactivate în funcţie de preferinţe.
În momentul când se apasă “Activează modul de editare” în pagina principală apare blocul numit
“Adaugă un bloc” ce are un meniu derulant de unde se poate alege blocul ce se vrea a fi adăugat.

4.4 Utilizatori şi roluri

4.4.1 Utilizatori
Utilizatorul poate modifica în orice moment informaţiile despre el însuşi. Fie că dă click pe link-ul

145
“Profil” sau că dă click oriunde apare numele său, se va deschide pagina de editare a propriului
profil. Astfel, utilizatorul poate să-şi modifice parola sau adresa de email sau, de ce nu, să-şi
uploadeze o nouă poză. De asemenea această pagină poate fi folosită pentru obţinerea de rapoarte
de activitate, pentru crearea de noi intrări în blogul personal sau pentru vizualizarea intervenţiilor
utilizatorului respectiv pe forum (în cazul în care lucraţi cu o versiune ceva mai veche de Moodle, o
parte din informaţiile menţionate nu vor fi disponibile, iar meniul va fi aşezat orizontal şi nu vetical,
ca la versiunea 2.0.2, pe care este realizată ilustraţia). În cazul în care profilul selectat este al unui
alt utilizator, vor fi oferite aceleaşi informaţii, dar despre utilizatorul în cauză şi nu despre propriul
profil. Depinzând de drepturile de acces ale celui care accesează un profil, va fi sau nu posibilă
modificarea informaţiilor din profilul unui alt utilizator).

Figura 131.
4.4.2 Roluri
Pentru a putea face diferenţa între diverşii utilizatori ai unei platforme de e-Learning şi a face
posibilă exercitarea rolurilor lor, sunt definite următoarele roluri pentru utilizatori, cu drepturi de
acces specifice. Rolurile oferă o deosebită flexibilitate în administrarea modului în care studenţii şi
alte persoane interacţioneaza cu cursurile. În Moodle sunt definite 6 tipuri de roluri: administrator,
creator de curs, profesor cu drept de editare, profesor fără drept de editare (non-editing teacher),
cursant şi invitat (guest). Aceste roluri pot fi particularizate, putându-se interveni asupra a ceea ce
un anumit rol poate face într-o anumită activitate.
Administratorul, care are acces la toate cursurile şi determină felul cum arată site-ul.
Administratorul poate, de asemenea, să posteze mesaje de interes general pe modulul de pe pagina
login. Toţi utilizatorii platformei primesc aceste mesaje în e-mail-ul lor. Administratorul creează
cursuri şi autentificări de utilizator.

146
Creatorul de cursuri este un fel de profesor-şef, care are dreptul să creeze cursuri.
Profesorul are control deplin în ceea ce priveşte cursurile sale în alcătuirea acestora, administrarea
şi predarea lor, dar nu poate crea conturi pentru cursanţi.
Cursanţii pot folosi platforma de elearning numai pentru a învăţa, majoritatea opţiunilor deschise
profesorilor fiind ascunse pentru ei.
Drepturile Profesorului includ:
1. controlul setărilor cursului, incluzând cheia de înregistrare;
2. adăugarea şi eliminarea de instrumente şi activităţi din curs;
3. înregistrarea sau excluderea de cursanţi;
4. controlul unităţilor de notare pentru diferite activităţi;
5. supravegherea şi evaluarea de activităţi ale cursanţilor şi consilierea acestora;
6. postarea de evenimente pe grupe şi cursuri în calendar.

4.5 Cursuri

4.5.1 Meniurile din cadrul cursurilor

Meniurile sunt plasate în blocuri separate în interiorul celor trei arii ale platformei de elearning.
Meniurile din zona din mijloc (teme sau săptămâni) sunt stabilite prin variabilele de setare a
cursului, iar acestea pot fi modificate sau ascunse, atunci când editarea este activată. Meniurilor din
stânga şi din dreapta li se pot asocia roluri, pot fi ascunse, şterse sau mutate prin intermediul
iconiţelor de editare din dreptul lor. De asemenea pot fi adăugate altele noi din meniul derulant
intitulat “Adaugă un bloc”.
Meniurile din zonele din stânga şi din dreapta sunt următoarele (cu menţiunea ca locaţia şi ordinea
lor poate fi schimbata foarte uşor utilizând butoanele de repoziţionare ale fiecărui bloc):
Zona din stânga Zona din dreapta
Meniul Participanţi conţine un rezumat al Meniul Cele mai recente ştiri listează ultimele
tuturor utilizatorilor din cursul respectiv anunţuri adăugate de profesor în forumul de ştiri.
(profesori şi cursanţi).
Meniul Activităţi conţine o listă a tuturor Meniul Evenimente următoare este legat de
activităţilor disponibile pentru cursul respectiv: Calendar şi conţine termenele limită, precum şi
chat-uri, forumuri,glosare, resurse, teme, teste. notările făcute în calendar.
Meniul Caută în forumuri conţine un motor Meniul Activităţi recente listeazătoate modificările
simplu de căutare, ce permite utilizatorilor să care s-au înregistrat în curs de la ultima
caute cuvinte accesare a utilizatorului respectiv. Cu ajutorul
în forumuri. acestui meniu se poate verifica dacă cursanţii şi-au
trimis temele sau au postat mesaje noi în forum, etc.

Meniul Administrare conţine funcţiile şi Meniul Calendar oferă o imagine de ansamblu

instrumentele de administrare a cursurilor (vezi asupra activităţilor din luna curentă.
capitolul Funcţiile meniului Administrare).

147
Meniul Categorii de cursuri permite accesul Meniu Blog permite adăugarea de noi intrări,
la cursurile predate. personalizarea blogului vizualizarea propriilor
articolelor precum şi a articolelor site-ului

Meniul Utilizatori online permite vizualizarea Cu ajutorul meniului Mesaje se pot trimite mesaje
utilizatorilor care au accesat platforma în anumitor utilizatori.
ultimele 5 minute.

Figura 132.
4.5.2 Crearea unui curs
Obiectivul major al platformei Moodle este îndeplinit prin crearea, administrarea şi utilizarea
cursurilor. Pentru adăugarea unui curs (a se înţelege prin curs o materie ce va fi apoi asociată unui
profesor dar poate fi utilizat de asemenea şi pentru un proiect, un grup de lucru sau o anumită
activitate) de către un administrator se procedează astfel:
a) În “Administrare site – cursuri” se da click pe “Adăugare/Editare cursuri”

Figura 133.

148
b) Se dă click pe “Adaugă curs nou”

Figura 134.
c) Se alege categoria din care se doreşte a face parte cursul şi se stabilesc opţiunile legate de curs
(denumire, denumire scurtă, formatul cursului: SCORM / social / pe teme / săptămânal, numărul de
secţiuni, data de începere, modul de lucru: fără grupuri / cu grupuri separate / cu grupuri vizibile,
disponibilitatea pentru cursanţi, vizibilitatea pentru utilizatorii de tip oaspete a respectivului curs,
precum şi alte opţiuni; ca şi în alte dialoguri informaţiile marcate cu roşu şi * trebuie completate
obligatoriu).

Figura 135.
4.5.3 Administrarea cursurilor
Atunci când accesaţi platforma de elearning, veţi vedea pagina de început a cursului
dumneavoastră. Pagina de curs este formată din trei arii paralele şi o bară de navigare.
Aria din stânga conţine meniurile de management al cursului:
Participanţi
Activităţi

149
Căutare în forumuri
Administrare
Categorii de cursuri (cele la care aveţi acces)
Utilizatori online
Aria din mijloc conţine activităţile şi resursele cursului dumneavoastră, acestea fiind adăugate de
Dumneavoastră în momentul în care construiţi cursul.
Aria din dreapta conţine o serie de meniuri opţionale, printre care enumerăm:
Cele mai recente ştiri
Evenimentele următoare
Activităţi recente
Calendar
Etichete
Meniu blog
Mesaje
Este important de menţionat că opţiunile care ţin de modificarea conţinutului unui curs sau al
modului de lucru cu un anumit curs nu apar decât acelor utilizatori care au drepturi de acces
corespunzătoare (administrator, profesori)
Responsabilităţile profesorului în cadrul cursului sunt următoarele:
Administrarea cursului
Construirea cursului
Predarea cursului

4.5.4 Facilităţi utilizate pentru administrare

Facilităţile necesare pentru administrarea cursului sunt în general accesibile din meniul
Administrare curs dar nu numai. În continuare vor fi descrise aceste facilităţi.
a) Activarea modului de editare
Editarea poate fi activată fie prin click pe această funcţie, fie apăsând butonul Activează modulul
de editare din partea superioară dreaptă a paginii.

Figura 136.
În momentul în care editarea este activată, în dreptul fiecărui meniu sau activităţi din curs vor
apărea funcţiile de editare, desemnate prin iconiţe :
- permite alinierea la dreapta a activităţii sau meniului respectiv;

150
- permite mutarea în sus sau în jos a activităţii sau meniului respectiv;
- permite editarea activităţii sau meniului respectiv;
- permite ştergerea activităţii sau meniului respectiv;
- permite ascunderea activităţii sau meniului respectiv;
- permite accesarea activităţii sau resursei respective de către un anumit grup.
Atunci când editarea este activată, este de asemenea posibilă adăugarea resurselor sau activităţilor la
cursul respectiv, utilizând meniurile în cascadă din topicurile sau săptămânile cursului.

Figura 137.
b) Administrare curs
Grupul de funcţii “Administrare curs” permite modificarea caracteristicilor principale ale paginii de
curs (dialogul principal utilizat, cel de la “Editează setări” este acelaşi cu cel de la crearea cursului,
conţinând aceleaşi informaţii, care pot fi vizualizate, modificate parţial sau total).

Figura 138.
c) Asociază roluri
Funcţia Asociază roluri atribuie rolul fiecărui participant în cadrul cursului. Rolurile în cadrul unui
curs pot fi:
Administrator – poate face orice modificare pe site;
Creator de curs – poate crea noi cursuri;
Profesor – poate face orice în cadrul unui curs, inclusiv modificarea activităţilor şi notarea
studenţilor;

151
Tutore – poate preda şi nota studenţii în cadrul unui curs dar nu poate schimba activităţi;
Student/Cursant – are puţine privilegii în cadrul cursurilor;
Vizitator – nu poate decât sa vizualizeze anumite activităţi din cadrul cursurilor.

Figura 139.
d) Note
Această funcţie listează totalitatea cursanţilor dintr-un curs, precum şi notele obţinute de aceştia la
activităţile cursului. Lista cu notele poate fi descărcată ca fişier text sau ca tabel Excel.

Figura 140.
e) Grupuri
Cu ajutorul funcţiei Creează Grup din cadrul meniului Grupuri se pot forma echipe de lucru,
adăugând utilizatori la grupul nou creat.

152
 Figura 141.
f) Copii de rezervă şi restaurare
Deşi aceste funcţii sunt folosite rar, ele sunt foarte importante. Odată un curs creat sau modificat,
este utilă realizarea unei copii de rezervă a cursului respectiv şi descărcarea acesteia în computerul
personal. Această operaţie previne pierderea datelor în cazul în care serverul se defectează,
permiţând restaurarea datelor pe un nou server. De asemenea, copia de rezervă mai poate fi utilă
pentru a reseta un curs la forma sa iniţială. Atunci când creaţi o copie de rezervă, platforma de
elearning pune la dispoziţia dumneavoastră o listă de opţiuni, prin care sunteţi invitat să alegeţi ce
fel de date va conţine copia de rezervă creată. Restaurarea cursului se face pornind de la copia de
rezervă care a fost creată şi încărcată ca fişier pe platforma de elearning. Restaurarea se poate face
prin ştergerea datelor anterioare din cadrul cursului sau prin adăugarea datelor restaurate la cele deja
existente.

Figura 142.

153
g) Import
Cu ajutorul acestei funcţii se pot importa activităţi şi grupuri din cadrul altor cursuri predate.

Figura 143.
h) Resetare
Resetarea permite ştergerea din cursul selectat a informaţiilor legate de utilizatori şi păstrarea în
acelaşi timp a activităţilor şi a altor setări. Atenţie: după selectarea parametrilor doriţi din această
pagină şi trimiterea cererii, toate informaţiile selectate vor fi şterse din curs!

Figura 144.
i) Rapoarte
Pagina rapoartelor permite verificarea modului în care un cursant (sau toţi cursanţii) frecventează
cursul respectiv. Rapoartele pot fi foarte mari, deoarece orice activitate este înregistrată aici. De
aceea, este util să selectaţi în raport fie un cursant, fie o anumită dată sau o anumită activitate.

154
 Figura 145.
j) Bancă de întrebări
Cu ajutorul acestei funcţii se pot crea categoriile de întrebări şi tipurile de întrebări care vor fi
folosite în testele de verificare.

Figura 146.
k) Fişiere
Pe platforma de elearning pot fi încărcate toate tipurile de fişiere care, după aceea, pot fi utilizate pe
pagina principală a cursului. Vizualizarea fişierelor depinde, însă, de programele şi pluginurile
instalate pe computerul utilizatorului. De exemplu, pentru vizualizarea fişierelor de tip PDF este
necesară existenţa pe computerul utilizatorului a programului Adobe Acrobat Reader, fişierele de
tip Flash au nevoie de programul Flash Player. Toate aceste programe de vizualizare pot fi
descărcate gratuit de pe site-urile producătorilor lor. Dacă se doreşte încărcarea, descărcarea sau
mutarea fişierelor, cea mai simplă modalitate este compresarea lor într-un singur fişier de tip zip

155
(trebuie ţinut cont că dimensiunea maximă a unui fişier ce poate fi încărcat este dependentă de
sistemul de operare gazdă dar şi de modul în care este configurată platforma) iar, după aceea,
decompresarea lor în directorul destinaţie. Dacă au fost încărcate fişiere compresate, atunci, pe
platforma de elearning, în dreptul acestora va apărea comanda Unzip. Valori uzuale pentru
dimensiunea maximă a fişierelor ce pot fi încărcate sunt (64 MB pentru o platformă instalata pe un
server Linux / UNIX fără alte restricţii, 16 MB pentru o platformă instalată pe un sistem Windows
fără alte restricţii). Pot fi adăugate suplimentare restricţii prin configurarea globală a platformei dar
şi prin configurarea locală a activităţii sau resursei în care se face încărcarea de fişiere.

4.5.5 Popularea cursurilor cu resurse şi activităţi

La începutul activităţii, o pagină nouă de curs nu conţine nici o activitate sau resursă, ci numai un
forum de ştiri.
Forumul de ştiri este parte integrantă a platformei de elearning ce nu poate fi ştearsă, ci doar
ascunsă. Toţi utilizatorii cursului sunt în mod automat înscrişi în acest forum, dar numai profesorii
pot posta mesaje.

4.5.5.1 Adăugarea resurselor şi a activităţilor

Primul pas pentru adăugarea resurselor şi activităţilor îl reprezintă activarea editării. Editarea se
activează prin apăsarea butonului Activează modulul de editare din colţul dreapta-sus al paginii sau
a funcţiei Activează modulul de editare din meniul Administrare (vezi şi “Activarea modului de
editare” de mai sus).
La fiecare temă sau săptămână a cursului vor apărea meniurile în cascadă de mai jos, ce vă vor
permite adăugarea resurselor (etichete, foldere, pachete de conţinuturi de tip IMS, pagini de text,
resurse de tip fişier sau adrese URL), sau activităţilor (sondaje de opinie, mici baze de date, chat-
uri, forumuri, glosare de termeni, lecţii în format Moodle, lecţii în format SCORM / AICC,
seminare, teme, formulare de evaluare, teste, wiki) dumneavoastră.

Figura 147.

156
 Figura 148.
4.5.5.2 Organizarea resurselor şi activităţilor
Odată adăugate, resursele şi activităţile fiecărui curs pot fi organizate folosind funcţiile descrise mai
sus. De asemenea, profesorul mai are la dispoziţie următoarele facilităţi:
- Selectarea unei singure teme, iar celelalte vor fi ascunse automat:

Figura 149.
- Marcarea temei curente (numai pentru cursurile în format “pe teme”):

Figura 150.
- Ascunderea unei teme:

157
 Figura 151.
4.5.5.2.1 Resursele cursului
Există mai multe tipuri de resurse, ce pot fi adăugate într-un curs. Acestea sunt listate în meniul în
cascadă denumit Resurse.
În continuare vor fi descrise tipurile de resurse ce pot fi adăugate unui curs:
a) Inserează o etichetă – permite adăugarea unor descrieri în cadrul fiecărei teme sau săptămâni a
cursului respectiv, astfel încât acea descriere să fie afişată chiar pe pagina cursului.

Figura 152.
Obs. Noua versiune de platforma Moodle nu a fost încă localizată complet pentru limba română.
Pot apărea pe alocuri unele dezacorduri precum şi multe cuvinte netraduse (până la o viitoare
completare şi corectare a traducerii). Daca preferaţi ca pe termen scurt să aveţi o platformă cu o
interfaţă mai bine localizată în limba română, în locul unei cu unele facilităţi suplimentare, atunci
probabil veţi prefera utilizarea versiunii 1.9.11 în locul versiunii 2.0.2.

158
b) Afişarea unui folder – oferă oportunitatea afişării unui întreg director de fişiere, încărcate în
curs. Cursanţii au posibilitatea de a vizualiza şi descărca fişierele, dar nu pot modifica şi încărca
fişiere în acel director. Această opţiune este utilă în situaţia în care doriţi afişarea, în cadrul unui
curs, a mai multor fişiere. Remarca de mai sus referitoare la dimensiunea maximă a fişierelor care
pot fi încărcate, este valabilă şi aici.

Figura 153.

c) Adăugarea unui pachet de conţinuturi de tip IMS

ISM este un instrument care ajută la definirea unor standarde tehnice pentru diverse materiale,
inclusiv materiale elearning. Pachetele de conţinuturi de tip IMS fac posibilă stocarea de părţi din
conţinut într-un format standard, care pot fi reutilizate în diferite sisteme, fără a converti conţinutul
în noile formate.
Există numeroase opţiuni pentru afişarea acestora cum ar fi: într-o fereastră de tip pop-up, cu un
meniu de navigare sau cu butoane etc.

159
 Figura 154.

d) Crearea unei pagini cu text – deschide editorul de text. Această funcţie este recomandată
pentru crearea paginilor complexe de text, care conţin şi resurse multimedia (fotografii, sunete,
animaţii).

Figura 155.

e) crearea unei legături către o resursă de tip fişier

160
 Figura 156.

f) Inserarea unui link la un site Web – creează legături către o pagină Web externă.

Figura 157.
Obs. În versiunile mai vechi, linkurile către fişiere şi adrese URL sunt tratate unitar, în schimb
resursele de tip pagină de text sunt discriminate în pagini simple şi pagini HTML.

4.5.5.2.2 Activităţile cursului

Adăugarea unei activităţi presupune accesarea meniului în cascadă pentru activităţi (vezi figura),
161
urmând ca apoi să fie accesată activitatea dorită. În acest fel va fi deschisă pagina pentru activitatea
respectivă.
Fiecare activitate este abordată, în ordine alfabetică, mai jos:
a) Alegere (întrebare sondaj)
Această activitate creazǎ întrebǎri cu rǎspunsuri multiple, în urma cǎreia se pot obţine feedback-uri
rapide de la cursanţi. Prin participarea la întrebarea sondaj, rǎspunsurile pot fi vizualizate de cǎtre
toţi participanţii, dar întrebarea poate fi setatǎşi pentru ca rǎspunsul sǎ fie accesibil unui singur
utilizator. Trebuie însǎ avut în vedere un fapt important: întrebarea sondaj nu face parte din sistemul
de evaluare propriu-zisǎ a cursanţilor.

Figura 158.

b) Chat
Este un sistem de comunicare sincronǎ în timp real. Poate fi folosit pentru întâlniri online, dar nu
pentru predarea unei lecţii. Este foarte uşor de folosit, dar viteza sa de lucru poate fi afectatǎ, dacǎ
sunt prea mulţi utilizatori, ajungându-se pânǎ la situaţia în care unii dintre utilizatori pot fi
deconectaţi, dacǎ accesul lor la platformǎ nu se face de la o conexiune puternicǎ, care poate
actualiza rapid datele transferate.

162
 Figura 159.

c) Forum
Este o activitate esenţialǎ pe Platforma de elearning şi este dedicatǎ comunicǎrii între participanţii la
un curs, fie ei profesori sau cursanţi.
Casetele de dialog permit comunicarea pe diferite teme, fiecare participant având posibilitatea sǎ
deschidǎ propriul subiect de discuţie, în paralel cu cel stabilit de cǎtre profesor. Intervenţiile
aferente subiectelor de discuţie sunt vizibile pentru toţi participanţii la forum, ceea ce îmbunǎtǎţeşte
atât comunicarea la nivelul platformei, cât şi eficienţa procesului de învǎţare, prin
complementaritatea formatǎ de multitudinea subiectelor de discuţie. Există patru tipuri de forum din
care puteţi alege (cea de a cincea este disponibilă doar în versiunea 2.0.2):
• Fiecare cursant publică o singură intervenţie - e doar un singur subiect, totul pe o singură
pagină. Folositor pentru discuţii scurte, concentrate.
• Forum standard pentru uz general - este un forum deschis, în care oricine poate propune
oricând un subiect.
• Forum întrebare şi răspuns – solicită cursanţilor să posteze perspectivele lor înainte de a
vizualiza postările altor cursanţi. După prima postare, cursanţii pot vizualiza şi răspunde la
postările altora. Aceasta facilitate oferă cursanţilor posibilitatea unei păreri personale,
încurajând astfel gândirea originală şi independentă.
• singură intervenţie simplă - fiecare persoană poate publica un singur subiect de discuţie şi
oricâte intervenţii.

163
 Figura 160.
d) Glosar
Glosarul reprezintǎ o bazǎ de date în care cursanţii pot gǎsi explicaţii şi referinţe la termenii de
specialitate mai dificili, întâlniţi în cadrul cursului. Glosarul nu trebuie transformat într-un dicţionar,
pentru cǎ dicţionarele sunt oricum mai bine prezentate decât s-ar putea realiza într-un curs care nu
are ca obiect de activitate acest lucru. Este însǎ posibil sǎ fie mai greu accesibile dicţionarele de
specialitate, drept pentru care un glosar ar fi foarte indicat în sprijinul cursanţilor. Glosarele sunt de
douǎ feluri: principale şi secundare. Glosarul principal este cel realizat de cǎtre profesor, dar poate
fi permanent îmbunǎtǎţit prin intermediul glosarului secundar. Acesta din urmǎ este realizat de cǎtre
cursanţi, postând termenii care par a fi mai dificil de înţeles şi de folosit, urmând ca profesorul sǎ
completeze pe parcurs explicaţiile aferente termenilor şi sǎ le adauge glosarului principal.

Figura 161.
164
e) Lecţie în format Moodle
O lecţie oferă informaţii într-o manieră interesantă şi flexibilă. Lecţia conţine un număr de pagini,
fiecare pagină terminându-se cu o întrebare cu mai multe variante. Lecţiile sunt folosite atunci când
profesorul doreşte să comunice cursanţilor informaţii grupate în pachete mai mici. Subiectul este
împărţit în pachete care se finalizează cu o întrebare de control. Răspunsul corect permite trecerea
mai departe, în timp ce un răspuns greşit lasă cursantul să aprofundeze acelaşi material sau chiar îl
penalizează, prin arătarea unui material precedent finalizat cu o întrebare la care deja s-a răspuns.
Paginile sunt aranjate în lecţie într-o ordine logică numităşi ordinea de navigare. Profesorul vede
toate paginile, una în continuarea celeilalte, putând să le mute după cum doreşte prin butoanele "mai
sus", "mai jos". De asemenea, este posibil ca profesorul să prefere anumite salturi în cadrul lecţiei
de la o pagină către alta, în condiţiile în care răspunsurile îi sugerează chestiuni neînţelese. Astfel,
se formează lecţiile cu o structură neliniară. După răspunsul calculatorului (Răspuns) profesorii pot
găsi câmpul Săriţi ce are presetat Pagina următoare. Pentru a sări la alta pagină din cadrul lecţiei,
profesorul trebuie să selecteze care va fi pagina afişată în cazul acelui răspuns.
Prin verificarea întrebării, profesorul poate vedea exact ce va vedea şi cursantul în momentul în care
parcurge lecţia. La finalul lecţiei, profesorul are posibilitatea de a verifica toată navigaţia („Verifică
navigaţie”) pentru a parcurge lecţia de la cap la coadă. Singura diferenţă este aceea, că profesorul nu
va obţine nota finală. Lecţiile pot fi notate la sfârşit. Procedura presupune un raport între numărul de
răspunsuri corecte împărţit la numărul de pagini vizualizate. Acest lucru se întâmplă deoarece
profesorul poate permite trecerea peste anumite pagini, când cursantul dă dovadă prin răspunsurile
sale că a înţeles suficient de bine conţinutul.
Dacă un cursant nu parcurge o lecţie în totalitate, el va fi întrebat data următoare când deschide
lecţia dacă doreşte să o reîncepă sau doreşte să o continue de la ultimul răspuns corect. Nota pentru
sesiunile întrerupte va include şi răspunsurile precedente.
Atenţie, totuşi: lecţiile există pentru a transmite cunoştinţe, nu pentru a le testa! De aceea, notele
sunt, de obicei, folosite pentru a stimula cursanţii să mai parcurgă încă o dată cursul, în vederea
obţinerii unui procent de răspunsuri corecte mai bun.
Lecţiile sunt destinate în special învăţării şi nu testării cunoştinţelor! De aceea, profesorul poate
decide dacă să permită cursantului să mai încerce încă o dată lecţia (Cursant, puteţi relua). De
asemenea, dacă profesorul a ales ca participarea cursantului la acea lecţie sa fie evaluată, limita
maximă pentru notătrebuie să fie diferită de 0. În aceste condiţii, profesorul trebuie să decidă cum
se va face notarea cursantului. Opţiunile sunt media notelor sau nota maximă. Media
reprezintăsuma notelor obţinute, împărţită la numărul de repetări ale testului, în timp ce nota
maximă preia doar cea mai mare nota dintre toate încercările.

165
 Figura 162.
f) Temă pentru acasă
Tema este o componentă de bază a sistemului de evaluare. Tema stabileşte o sarcină pentru cursant,
având un termen limită de rezolvare. Există 4 tipuri de teme pentru acasă.
Funcţionalitate complexă de încărcare fişiere - această opţiune este folosită când tema pentru acasă
este rezolvată în cadrul site-ului. Profesorii au la dispoziţie o paletă largă de opţiuni prin care pot
configura tema, precum şi opţiuni de notificare, pot acorda note pe platformă, iar cursanţii le pot
afla.
Text online - această opţiune este folosită când tema pentru acasă este rezolvatăîn cadrul site-ului.
De această dată însă cursanţii nu trebuie să încarce fişiere complexe, ci sa posteze texte online.
Activitate offline - această opţiune este folosită când tema pentru acasă este rezolvată în afara site-
ului. Cursanţii pot vedea o descriere a temei pentru acasă, dar nu pot încărca pe server nici un fel de
fişier, ei vor trimite tema pe adresa de e-mail a profesorului. Profesorii pot acorda totuşi note pe
platformă, iar cursanţii le pot afla.
Încarcă un singur fişier pe server - acest tip de temă pentru acasă permite tuturor cursanţilor să
încarce un singur fişier, indiferent de extensia sa. Aşadar, fişierul poate fi un document Word, o
imagine, un întreg site comprimat sau orice alt tip de fişier cerut de profesor. Profesorul poate
acorda note online pentru acest tip de temă.

166
 Figura 163.
g) Test
Cu ajutorul activitǎţii Test pot fi create teste online cu limitǎ de timp, care pot fi evaluate automat.
Rezultatul poate fi afişat în diferite moduri. Întrebǎrile pot fi create cu un editor de text, care este
performant prin opţiunile pe care le oferǎ pentru formatul întrebǎrii.
Timpul în care testul este deschis (setat cu timp şi datǎ de început şi de sfârşit) trebuie sǎ fie mai
mare decât timpul aferent testului în sine, astfel încât sǎ le permitǎ cursanţilor sǎ înceapǎ testul mai
târziu. Oricum, într-o aplicaţie de tip test, timpul cât aceasta este deschisǎ trebuie sǎ fie aproape
dublu faţǎ de intervalul rezervat testului propriu-zis executat de cursanţi.

Figura 164.

167
Accesând Salvează şi afişează din partea de jos a paginii, veţi obţine ecranul urmǎtor, unde puteţi
crea categorii şi întrebări.

Figura 165.

Accesând butonul “Question bank contents”, puteţi să vă creaţi propria categorie de întrebări,
completând spaţiile libere care apar.
După crearea categoriilor urmează adăugarea întrebărilor.
Selectând Categoria din lista derulantǎ, ea se va deschide pentru a vǎ permite selectarea întrebǎrilor
pe care doriţi sǎ le adǎugaţi în test.
În continuare, vor fi prezentate tipurile de întrebări şi modul în care pot fi ele create.
a) Întrebări corelate
Întrebǎrile corelate prezintǎ douǎ liste de termeni pe care utilizatorul trebuie sǎ îi combine în
perechi. Acesta este modul de a se testa abilitatea cursanţilor de a asocia pǎrţi diferite ale aceluiaşi
concept.
b) Mai multe răspunsuri
Ca răspuns la o întrebare (care poate include o imagine) cursantul examinat alege dintre mai multe
răspunsuri. Există două tipuri de întrebări cu răspunsuri multiple:
- cu o singură variantă corectă
- cu mai multe variante corecte.
Întrebarea cu o singură variantă corectă permite alegerea unui singur răspuns. Punctajul pentru o
asemenea întrebare trebuie să fie pozitiv (+).
Întrebarea cu mai multe variante corecte permite alegerea uneia sau a mai multor variante - fiecare
variantă putând purta punctaje diferite, negative (-) sau pozitive (+), astfel încât bifarea tuturor
variantelor să nu atragă în mod neapărat punctajul maxim. Dacă punctajul final per test este negativ
(-) nota finală va fi 0.
În final, fiecare răspuns (corect sau greşit) ar trebui să includă feedback-ul (acesta este arătat
imediat după fiecare răspuns) dacă această opţiune este activată.

168
c) Întrebări cu răspuns scurt
Ca răspuns la o întrebare (care poate să includă o imagine) cel examinat scrie un cuvânt sau o frază.
Pot fi mai multe răspunsuri corecte, fiecare variantă aducând un anumit număr de puncte. Existenţa
răspunsurilor corecte multiple e justificată şi de sinonimia limbii. Răspunsurile pot ignora sau nu
scrierea cu caractere majuscule sau minuscule (dacă alegeţi ca scrierea cu majuscule sau minuscule
să fie luată în considerare veţi obţine, de exemplu, un punctaj diferit pentru "Cuvânt" în loc de
"cuvânt"). Răspunsurile sunt comparate exact, aşadar fiţi foarte atenţi la ortografie!
d) Întrebări cu răspuns de tip adevărat/fals
Ca răspuns la o întrebare (care poate să includă o imagine) cel examinat alege una dintre cele două
variante de răspuns: Adevărat sau Fals. Dacă feedback-ul este activat, atunci mesajul de feedback
este arătat celui examinat imediat sub răspuns. De exemplu, dacă răspunsul corect este Fals, dar el
răspunde Adevărat (greşind) atunci feedback-ul de la "Adevărat” este arătat.
După adăugarea tipurilor de întrebări acestea vor fi afişate în banca de întrebări, în cadrul categoriei
în care au fost încărcate. Dupǎ ce întrebǎrile sunt adǎugate testului dumneavoastrǎ, puteţi modifica
prin diferite puncte dificultatea testului, dar dupǎ aceea salvaţi aceste modificǎri.

APLICATIE:
Realizaţi o platformă e-learning pentru un curs opţional pentru o grupă de 10 elevi.

Prin intermediul programului de formare FORMAREA COMPETENTELOR IT IN PROCESUL

DIDACTIC, din cadrul proiectului POSDRU, ID 63329, ”Profesionalizarea carierei didactice - noi
competenţe pentru actori ai schimbărilor în educaţie din judeţele Brăila şi Prahova” se vor forma şi
dezvolta cursanţilor competenţe şi atitudini de responsabilitate socială şi faţă de mediu atât prin
achiziţionarea de echipamente care să răspundă cerinţelor actuale de mediu cât şi prin asigurarea
administrării în siguranţă a sistemelor tehnice la sfârşitul perioadei lor de funcţionare, respectiv a
selectării celor ce devin neutilizabile şi a modalităţilor adecvate de gestionare a deşeurilor rezultate
la sfârşitul perioadei de utilizare. O astfel de abordare va conduce la creşterea conştientizării
cetăţenilor în ceea ce priveşte necesitatea protejării mediului şi utilizării resurselor în mod raţional
şi eficient. Programul de formare axat pe formarea competentelor IT in procesul didactic răspunde
obiectivului „Egalitatea de şanse” prin : implicarea în formare a tuturor cursanţilor, fără
discriminare de gen, a persoanelor cu vârste diferite, cu impact pozitiv asupra relaţiilor între
generaţii, favorizând schimbul de competenţe caracteristice fiecărei categorii de vârsta. De
asemenea, grupul ţintă va cuprinde atât femei cât şi bărbaţi, promovându-se o atitudine pozitivă faţă
de non-discriminarea sexuală, de mediu, de provenienţă etc.. De asemenea, se are în vedere
dobândirea de noi abilităţi de către cadrele didactice, ducând astfel la dezvoltarea capacităţii de non-
discriminare după orice criteriu în realizarea formarii competentelor IT in procesul didactic.

169