Sunteți pe pagina 1din 2

Cu vârsta de mijloc la psiholog

Vârsta omului care pășește în cabinetul de lucru al unui psiholog este un factor important pentru specialist. Vârsta
biologică, cea din actul tău de identitate, este unul dintre primele elemente la care psihologul va raporta
înfățișarea ta, modul tău de a te mișca, de a gesticula, vestimentația, discursul, gândurile, emoțiile și
comportamentul pe care le afișezi în fața sa. Orice nepotrivire între vârsta și comportamnetul sau starea ta va fi
observata și luată ca reper de care psihoterapeutul cu care lucrezi și chiar de către tine însuți. La acele inadecvări
te vei raporta pentru a ști de unde ai pornit și pentru a evalua unde ai ajuns după ce terapeutul a lucrat cu tine
folosind cele mai potrivite instrumente terapeutice.

Dacă ești un copil ce impresionezi cu un discurs `matur`, vei primi tratamentul adecvat unei supradezvoltări
intelectuale care compensează, poate, o subdezvoltare afectivă. Dacă ești la prima tinerețe și te prezinți depresiv
spunând ca ai o sută de ani, vei fi tratat corespunzator stării de tristețe profundă și lipsă de speranță cu care te
lupți. Te lauzi cu condiția ta fizică la aproape șaptezeci de ani, vei fi tratat cu acele mijloace specifice
psihoterapiei care te pot ajuta sa integrezi acele etape de creștere pe care le-ai lăsat în urmă.

Obiectivul oricare psihoterapii va fi găsirea unei zone de echilibru între funcționarea ta fizică și psihică și vârsta ta
biologicică, astfel încât calitatea vieții tale în societatea în care trăiești, să fie optimă.

Vârsta de mijloc, foarte relativ localizată undeva între 35 și 55 de ani, sau peste, în unele cazuri, prezintă câteva
elemente specifice, pe care le întâlnim invariabil în discursul pacienților aflați în acest interval de vârstă. Sunt
gâduri pe care ți le vei recunoaște și tu, omul ajuns la vârsta de mijloc.

Omul de vârstă mijlocie observă că `îmbătrânește` și se luptă să rămână tână. Simte că nu mai are timp și se
grăbește acum să realizeze tot ce nu a apucat să facă în tinerețe. Vede că obosește mai repede și corpul lui nu mai
poate ține pasul ca în tinerețe în împlnirea propriilor plăceri. Angoasele fundamentale ale ființei sale ies mai ușor
la suprafață pe măsură ce apropierea morții devine tot mai palpabilă. Moare un părinte, o persoană apropiată, un
cunoscut de aceeași vârstă cu tine și întreaga ta viață este dată peste cap. Avea aceeași vârstă cu tine. A făcut
infarct și acum nu mai e.

Ai trecut pragul de 30 de ani și începi să observi primele riduri, modificările inevitabile ale siluetei. Dacă ești
femeie, probabil că maternitatea deja a lăsat urme permenanente și te confrunți poate și cu primele semne ale
menopauzei. Dacă ești bărbat ai avut poate deja experiența Holterului purtat 24 de ore ca să-ți monitorizeze
ritmul cardiac care uneori parcă o ia razna. Nu mai spunem nimic acum despre abdomenul tău care s-a îngroșat
poate considerabil în ultimii ani.

Prietenii copiilor tăi se jenează să nu ți se adreseze cu pronumele de poliețe, dar te-ai obișnuit. Observi că ce
făceai într-o zi cu zece ani în urmă faci acum în două sau chiar trei. Obosești mai repede și nici performanța ta
sexuală nu mai e ce era odată, chiar dacă dai vina pe fostul partener sau parteneră, pe care l-ai și părăsit pentru
altcineva, cu speranța că noutatea unei relații proaspete îți va redeschide apetitul pentru viață. Cu durere și
tristețe porți la vârsta de mijloc doliile viselor tale din tinerețe.

Îmbătrânirea, de cele mai multe ori negată cu înverșunare, îți aduce în conștient angoase inconștiente cu care ești
nevoit acum să te împaci într-o formă sau alta. Sunt angoase trezite de pierderile și renunțările de la jumătatea
vieții. Nu poți evita depresia, dar dacă reușești să nu te lași copleșit de melancolie și nu te izolezi social, cel mai
probabil apărările tale maniacale au funcționat bine: muncești ca disperatul, ai programul supraîncărcat și ești
mânat de o disperare de a le face pe toate, dai în shopping compulsiv, mănânci noaptea ca apucatul, sau dai în
patima sporturilor extreme ca să-I râzi morții în nas. Și cu toate acestea, vei spune tu singur într-o zi că cea mai
mare frică a ta este frica de moarte.

Ceea ce psihologii numesc criza vârstei de mijloc este un moment de spargere a unor praguri interioare, sufletești,
de rupere de zăgazuri, de transformare și creștere psihică în urma căruia omul renunță încetul cu încetul la
omnipotența caracteristică tinereții și începe să facă pace cu propria sa condiție de ființă vie, muritoare, cu
propria sa finitudine. Jung numea frumos această trecere răscrucea vieții. E o perioadă de decizii, de alegeri și de
renunțări din care omul iese mai liber decât a trăit vreodată până atunci sau nu iese de loc.

Acceptarea conditiei de ființă muritoare nu este un proces la indemana oricui. Integrarea în personalitate a
procesului de îmbătrânire, de ofilire biologică prin ridicarea individului pe treapta înțelepciunii și profunzimii
spirituale caracteristice vârstelor mai înaintat este un proces în foarte mult cazuri dureros și întins pe perioade
lungi de timp, de ani de zile. Parcurgerea acestei etape de viață având ca însoțitor un specialist psihoterapeut
poate fi o experiență unică și eliberatoare care îți va asigura liniștea sufletească și împăcarea în a doua parte a
vieții.

Psihoterapia începuta în pragul vârstei de patruzeci de ani poate fi un sprijin extraordinar în trecerea prin această
Vale a PLângerii, vârsta de mijloc, cu tumultul transformărilor sale inevitabile. Scopul final al demersului
terapeutic va fi veritabila împăcare cu propria finitudine și depreciere fizică, și purtarea doliului propriei tale
morți înainte ca aceasta să ți se întâmple. Niciodată apoi nu va mai fi pentru tine o problemă vârsta ta biologică,
pentru că vei dobândi o nouă așezare în ființa ta vremelnică.