Sunteți pe pagina 1din 2

Cu vârsta de mijloc la psiholog

Autor: Daniela Andronache

Rezumat: Articolul se înscrie într-o serie de materiale care se constituie bază a unei cercetări viitoare având ca
temă interacțiunea dintre diferite categorii se beneficiari și psihoterapie. Autoarea, urmărește din poziția
furnizorului de servicii de psihoterapie, motivația, determinarea, factorii vaforizanți și descurajanți, atitudinile,
comportamentele și interacțiunea nemijlocită cu psihoterapia și cu psihoterapeutul, ale beneficiarilor direcți și
indirecți ai acestei activități de asistență de sănătate mentală.

Vârsta omului care pășește în cabinetul de lucru al unui psiholog este un factor important pentru specialist. Vârsta
biologică, cea din actul tău de identitate, este unul dintre primele elemente la care psihologul va raporta
înfățișarea ta, modul tău de a te mișca, de a gesticula, vestimentația, discursul, gândurile, emoțiile și
comportamentul pe care le afișezi în fața sa. Orice nepotrivire între vârsta și comportamnetul sau starea ta va fi
observata și luată ca reper de care psihoterapeutul cu care lucrezi și chiar de către tine însuți. La acele inadecvări
te vei raporta pentru a ști de unde ai pornit și pentru a evalua unde ai ajuns după ce terapeutul a lucrat cu tine
folosind cele mai potrivite instrumente terapeutice.
Dacă ești un copil ce impresionezi cu un discurs `matur`, vei primi tratamentul adecvat unei supradezvoltări
intelectuale care compensează, poate, o subdezvoltare afectivă. Dacă ești la prima tinerețe și te prezinți depresiv
spunând ca ai o sută de ani, vei fi tratat corespunzator stării de tristețe profundă și lipsă de speranță cu care te
lupți. Te lauzi cu condiția ta fizică la aproape șaptezeci de ani, vei fi tratat cu acele mijloace specifice
psihoterapiei care te pot ajuta sa integrezi acele etape de creștere pe care le-ai lăsat în urmă.
Obiectivul oricare psihoterapii va fi găsirea unei zone de echilibru între funcționarea ta fizică și psihică și vârsta ta
biologicică, astfel încât calitatea vieții tale în societatea în care trăiești, să fie optimă.
Vârsta de mijloc, foarte relativ localizată undeva între 35 și 55 de ani, sau peste, în unele cazuri, prezintă câteva
elemente specifice, pe care le întâlnim invariabil în discursul pacienților aflați în acest interval de vârstă. Sunt
gâduri pe care ți le vei recunoaște și tu, omul ajuns la vârsta de mijloc.
Omul de vârstă mijlocie observă că `îmbătrânește` și se luptă să rămână tână. Simte că nu mai are timp și se
grăbește acum să realizeze tot ce nu a apucat să facă în tinerețe. Vede că obosește mai repede și corpul lui nu mai
poate ține pasul ca în tinerețe în împlnirea propriilor plăceri. Angoasele fundamentale ale ființei sale ies mai ușor
la suprafață pe măsură ce apropierea morții devine tot mai palpabilă. Moare un părinte, o persoană apropiată, un
cunoscut de aceeași vârstă cu tine și întreaga ta viață este dată peste cap. Avea aceeași vârstă cu tine. A făcut
infarct și acum nu mai e.
Ai trecut pragul de 30 de ani și începi să observi primele riduri, modificările inevitabile ale siluetei. Dacă ești
femeie, probabil că maternitatea deja a lăsat urme permenanente și te confrunți cu primele semne ale
menopauzei. Dacă ești bărbat ai avut poate deja experiența Holterului purtat 24 de ore ca să-ți măsoare ritmul
cardiac care uneori parcă o ia razna, și nu spunem nimic acum despre abdomenul tău care ți s-a îngroșat poate
considerabil.
Prietenii copiilor tăi se jenează să nu ți se adreseze cu pronumele de poliețe, și chiar dacă te-ai speriat prima
dată, neînțelegând cui se adresează, încetul cu încetul te-ai obișnuit. Observi că ce făceai într-o zi cu zece ani în
urmă faci acum în două sau chiar trei. Obosești mai repede și nici performanța ta sexuală nu mai e ce era odată,
chiar dacă dai vina pe fostul partener sau parteneră pe care l-ai schimbat cu speranța că noutatea unei relații
proaspete îi va redeschide apetitul pentru viață.
Îmbătrânirea, de cele mai multe ori negată cu înverșunare, naște angoase inconștiente cu care omul este nevoit sa
se împace într-o formă sau alta: mulți intră în depresie, ajungând pânî la melancolie și izolare socială. Alții se
desfășoară maniacal: curțenia obsesivă, programul supraîncărcat, shoppingul compulsiv, mâncatul compulsiv,
comportamentele excentrice, sunt doar câteva exemple de actiuni care ne aruncă fuga după tinerețe.
Un alt element specific pe care psihoterapeutul îl observă în discursul pacienților de peste 35-40 de ani este frica
de moarte. Toți, invariabil, ajung sa spună într-o zi, în mod conștient, că cea mai mare frică a lor este frica de
moarte. Apropierea de moarte prin moartea vreunui membru apropiat al familiei ți propria îmbătrânire, cresc
angoasa de moarte a omului de vârstă mijlocie.
Apropierea morții sub orice formă, îi face pe oameni să simtă că nu mai au timp. Dacă nu au renunțat deja,
resemnați, la orice scop sau obiectiv pe care le-a fi avut vreodată în viață, atunci aleargă cu sufletele în gât să-și
împlinească vise și dorințe pe care și le-au propus cândva demult, când aveau toată viața înainte și pentru care
simt acum că nu mai au destul timp.
Ceea ce psihologii numesc criza vârstei de mijloc este un moment de spargere a unor praguri interioare, sufletești,
de rupere de zăgazuri, de transformare și creștere psihică în urma căruia omul renunță încetul cu încetul la
omnipotența caracteristică tinereții și începe să facă pace cu propria sa condiție de ființă vie, muritoare, cu
propria sa finitudine. Jung numea frumos această trecere răscrucea vieții. E o perioadă de decizii, de alegeri și de
renunțări din care omul iese mai liber decât a trăit vreodată până atunci sau nu iese de loc.
Daca la sfârșitul adolescenței renunți la condiția de ființă dependentă de părinți, devenind din copil neputincios,
adultul asumat și responsabil care te prezinți astăzi în cabinetul psihologului, acum, la vârsta de mijloc, `a trăit
deja o ditamai jumătate de secol`.
Angoasele provocate de conștientizarea trecerii dincolo de momentul de înflorire maximă a ființei lor la trecerea
prin viață sunt intr-atât de copleșitoare, încât luptele interioare devin mult prea greu de dus.
Acceptarea conditiei de ființă muritoare nu este un proces la indemana oricui. Integrarea în personalitate a
procesului de îmbătrânire, de ofilire biologică prin ridicarea individului pe treapta înțelepciunii și profunzimii
spirituale caracteristice vârstelor mai înaintat este un proces în foarte mult cazuri dureros și întins pe perioade
lungi de timp, de ani de zile. Parcurgerea acestei etape de viață având ca însoțitor un specialist psihoterapeut
poate fi o experiență unică și libeatoare care va asigura liniștea sufletească și împăcarea în a doua parte a vieții.
Ai ajuns la vârsta mijlocie și mintea și sufletul tău știu că unele din proiectele tale de viață nu se vor întâmpla
niciodată. Nu mai timp sau ți-au depășit abilitățile. Îți reașezi proiectele de viață într-o perspectivă mai scurtă de
timp, aceasta fiind încă o altă caracteristică a acestei etape. Renunți la țelurile tinereții, iar idealurile si dorințele
care ți-au alimentat timp de zeci de ani eforturile de înaintare în viață au devenit caduce si desuete. Cu durere și
tristețe porți la vârsta de mijloc doliile viselor tale din tinerețe.
Psihoterapia începuta în pragul vârstei de patruzeci de ani poate fi un sprijin extraordinar ca să-i asiguri trecerea
lină prin tumultul transformărilor inevitabile de la mijlocul vieții. Scopul final al demersului terapeutic va fi
veritabila împăcare cu propria finitudine și depreciere fizică, purtându-ți doliul propriei morți înainte ca aceasta
să se întâmple. Vei căpăta o nouă așezare în ființa ta vremelnică, vârsta ta biologică va corespunde înfățișării și
mișcărilor tale.