INSTITUTUL DE CERCETARE-DEZVOLTARE PENTRU

POMICULTURA PITESTI, MARACINENI

O.P.1, C.P. 73, Loc. Piteşti, jud. Arges, cod 110006,
Tel: 0040-248-278066; Fax: 0040-248-278477;
E-mail: office@icdp-pitesti.ro; icpp.mar@gmail.com
Internet: http://www.icdp.ro

TEHNOLOGIA DE CULTURĂ COACĂZULUI NEGRU SI ROSU

Autor: Mladin Gheorghe

1. Alegerea locului pentru înfiinţarea culturii. Se aleg terenuri la o distanţă de 500 m de DN

şi de 15-20 km de poluanţii industriali. Solul pe care se amplasează cultura nu trebuie să conţină
compuşi de metale grele , poluanţi petrolieri, nitriţi, nitraţi peste limitele admise, resturi de pesticide,
etc. Se recomandă un sol cu o textură mijlocie ( luto-nisipoasă), bogat în humus şi cu un pH cuprins
între 5,5 şi 7,5. Se vor evita solurile scheletice, sărăturoase, cele cu exces de umiditate. Panta
terenului nu trebuie să depăşească 10-15 %, pe versanţi uniformi şi fără pericol de alunecare.
2. Pregătirea terenului înainte de plantare –lucrări premergătoare plantării.
2.1. Eliberarea terenului de plantele premergătoare. În cazul în care terenul a fost cultivat
anterior se recomandă ca planta premergătoare să fie o leguminoasă ( mazăre, fasole, trifoi, lucernă)
care lasă în sol o cantitate importantă de azot. Mazărea, măzărichea, ghizdeiul, lupinul se pot folosi
ca îngrăşământ verde cu un an înainte de înfiinţarea culturii de coacăz. În acest caz , în momentul
când s-au format păstăile la mazăre, aceasta se toacă, după care se face o arătură pentru încorporarea
în sol a masei vegetative respective.
2.2. Fertilizarea de bază cu îngrăşământ organic. Cu 1-2 luni înainte de plantare se
distribuie pe teren gunoi de grajd fermentat în cantitate de 5-6 kg/mp. Se pot folosi fertilizanţi
organici de la crescătoriile de ovine, bovine, păsări, porcine, cabaline, precum şi composturile cu
nămolurile (fără compuşi nocivi pentru plante) de la staţiile de epurare ale oraşelor.
2.3. Arătura adâncă 30-32 cm)se efectuează imediat după distribuirea îngrăşământului
organic, în scopul încorporării în sol a acestuia cât mai uniform.
2.4. Discuirea arăturii în două sensuri. Se efectuează la 2-3 săptămâni de la arătură pentru a
realiza o mărunţire şi o nivelare cât mai bună a solului.
2.5. Pichetarea ternului constă în fixarea pe teren, prin picheţi, a locului fiecărei plante la
distanţa de 3 m între rânduri şi 1 m între plante pe rând ( 3333 plante / ha). După trasarea liniei de
bază se ridică perpendiculara la distanţa specificată între rânduri, se închide careul, iar de-a lungul
sârmelor de plantare se fixează picheţii la distanţa de 1 m între plante pe rând. În cazul terenului în
pantă plantarea rândurilor se face paralel cu curbele de nivel.
2.6. Săpatul gropilor pentru plantare. Se efectuează fie manual cu cazmaua, săpând groapa
lângă pichet fără a-l disloca, la adâncimea de 40 cm şi lăţimea de 40 cm, fie mecanic cu burghie
speciale.
2.7. Aprovizionarea cu material săditor. Acesta constă din butaşi înrădăcinaţi din soiurile
Abanos, Deea şi Ronix, adaptate la condiţiile de sol din ţara noastră.
3. Plantarea. Lucrarea se efectuează toamna la finele lunii octombrie-prima decadă a lunii
noiembrie. Chiar dacă s-a efectuat fertilizarea de bază, este indicat ca la fiecare groapă de plantare să
se distribuie câte 8-10 kg de mraniţă. Acest fertilizant se amestecă în mod uniform ( în raport de 1/1)
cu pământul rezultat din săparea gropii, cu care se realizează plantatul. Butaşii se plantează astfel
încât în groapa de plantare să intre rădăcinile şi 4-6 cm din tulpină. Solul se tasează bine în jurul
plantei , iar în final se toarnă câte 5-6 l apă pentru a se realiza un contact cât mai bun al rădăcinilor
cu solul. După udare se face un muşuroi în jurul plantei care să depăşească marginile gropii cu 10-15
cm şi să acopere baza tulpinii pe o înălţime de 8-10 cm. După plantare sau primăvara anului următor
tulpina butaşului se scurtează la 10-12 cm ( 1-2 muguri deasupra muşuroiului).
4. Agrotehnica plantaţiilor de coacăz.
Coacăzul negru prin sortimentul său are un potenţial bioproductiv superior altor specii de arbuşti
fructiferi care, poate fi pus în valoare prin lucrări agrofitotehnice specifice, încât plantele să se
găsească într-o stare de echilibru fiziologic şi dinamic, în concordanţă cu vârsta plantelor.
4.1. Lucrările solului. Pentru o cultură ecologică solul se menţine curat de buruieni de-a
lungul rândului prin praşile şi mulcire, iar între rânduri , începând cu anul al 3-lea, prin înierbare cu
ierburi perene, într-o structură şi proporţie în funcţie de zonă şi tipul de sol. Poate fi adoptată o
singură specie perenă-trifoiul alb care, nu intră în concurenţă pentru apă şi hrană cu plantele de
coacăz. Iarba dintre rânduri se coseşte de 3-4 ori pe sezon, iar fânul rezultat se foloseşte ca mulci de-
a lungul rândurilor. Până în anul al 3-lea după plantare solul dintre rânduri poate fi cultivat cu
leguminoase cu talie mică ( fasole pitică) sau rădăcinoase (morcovi, ceapă, cartofi) lăsând de-a
lungul rândului o bandă cu lăţimea de 100-120 cm curată de buruieni şi necultivată.

1
 4.2. Fertilizarea. Din 2 în 2 ani se aplică un fertilizant organic ( gunoi de grajd) pe rigole de-a
lungul rândului în doză de 3-4 kg/ mp şi şi 30-40 grame îngrăşăminte chimice complexe
(NPK)/planta. . Epoca de aplicare este fie în noiembrie, fie la sfârşitul lunii februarie, folosindu-se
gunoi semidescompus sau bine fermentat. Anual se fac 2 fertilizări cu azotat de amoniu 20g/planta .
4.3. Irigarea. În perioadele secetoase se efectuează udări cu norme de 350-400 mc apă /ha, prin
aspersiune sau prin brazde. Dacă se aplică udarea prin picurare consumul de apă se reduce cu 20-
30%, însă vor fi udate numai plantele de coacăz, intervalul dintre rânduri rămânând în afara ariei de
udare. În general se aplică 4-6 udări pe sezon în funcţie de zona de cultură şi de precipitaţiile căzute
în timpul vegetaţiei.
4.4. Dirijarea creşterii şi fructificării plantelor.
În fiecare an se fac tăieri ale tufelor care au ca scop în primii ani după plantare să formeze în
scurt timp o tufă viguroasă capabilă să dea rod din anul al 3-lea, prin asigurarea şi păstrarea unui
număr corespunzător de tulpini care să asigure an de an producţii mari şi constante de fructe prin
realizarea echilibrului între partea vegetativă şi cea generativă a plantelor. La aplicarea tăierilor
trebuie avut în vedere faptul că această plantă –coacăzul negru-emite în fiecare an lăstari din zona
coletului, iar cele mai multe şi mai mari fructe se obţin pe tulpini tinere de 2 şi 3 ani. De aceea, toate
tulpinile care au vârsta de 4 ani se elimină de la nivelul solului , lăsând un număr egal de tulpini noi
de 1 an , în locul acestora. Formarea tufei are loc etapizat: în anul doi o plantă are în medie 3-4
tulpini primare şi pe fiecare cel puţin 2 ramuri secundare, în total 5-6 tulpini de ordinul II, care se
scurtează la 3-4 muguri. Celelalte creşteri în plus se taie de la punctul de inserţie.
În primăvara anului al 3-lea pe cele 5-6 ramuri de ordinul II se vor găsi cel puţin 12 creşteri de
ordinul III şi chiar mai multe dacă se adaugă şi lăstarii apăruţi din zona coletului. Ramurile de
prelungire şi cele laterale se scurtează cu 1/5 . La fel se procedează şi cu creşterile apărute de la baza
tulpinii. Până în toamnă tufa este complet formată, iar prin tăierile din anul 4 se aleg 18-20 tulpini de
diferite vârste, cele de prisos se elimină de la nivelul solului.
După anul 4 se efectuează tăieri de fructificare care constau în eliminarea creşterilor mici,
slabe, debile şi înlocuirea lor cu tulpini de un an pornite de la baza tulpinii ce trebuie înlocuită. Se
elimină toate ramurile rupte, bolnave şi cele bătrâne de 4 ani, precum şi cele care îndesesc centrul
tufei şi cele care împiedică efectuarea lucrărilor de întreţinere a plantaţiei.
Pentru a prelungi capacitatea de producţie a coacăzului negru se efectuează tăieri de
reântinerire a tufelor prin îndepărtarea tuturor tulpinilor cu vârsta mai mare de 1 an. În anul următor
se reţin în tufă 12-16 tulpini care se scurtează cu 1/3 din lungimea lor, pentru a provoca ramificarea.
Începând din anul al 3-lea plantele reintră în procesul de fructificare, iar tăierile de fructificare se
execută în continuare conform celor prezentate mai înainte. Reântinerirea se face după 8-9 ani de
fructificare, astfel încât planta să producă economic timp de 14-16 ani, după care plantaţia se
defrişează şi se poate înlocui cu o altă specie de arbuşti fructiferi, cum sunt zmeur, mur, cătină, afin,
scoruş negru, etc.

4.5. Protecţia plantelor contra dăunătorilor şi patogenilor.

Pentru cultura ecologică combaterea se face cu produse admise pentru cultura organică, ca de
exemplu produse pe bază de cupru: soluţie albastră de Sulfat de cupru în doză de 3% aplicată
toamna în noiembrie şi la începutul lunii martie înainte de dezmugurit, Champion sau Super Champ
în doză de 0,3% aplicate începând de la dezmugurire şi până la finele lunii iunie ( ultima stropire cu
12 zile înainte de cules, produse pe bază de sulf ( Microthiol special, Thiovit Jet, Kumulus, etc.)în
doză de 0,3%, aplicate înainte de înflorit şi după legarea fructelor.
Pentru combaterea insectelor dăunătoare se aplică biopesticide ca de exemplu NemAzal sau Bionid
în doză de 5% în timpul vegetaţiei, începând de la creşterea lăstarilor, la intervale de 15-20 zile până
în iunie (ultima stropire cu 12 zile înainte de cules). După cules se mai aplică un tratament cu unul
din cele două produse. În timpul repausului vegetativ, la sfârşitul lunii februarie şi începutul lunii
martie, înainte de dezmugurit se aplică o stropire cu un produs pe bază de ulei mineral ( parafină)
sau vegetal (rapiţă, denumit Toil în doză de 1,5%). Pelicula de ulei aşezată pe plantă are rolul de a
distruge prin asfixiere formele de rezistenţă ale dăunătorilor care iernează sub formă de ou, nimfă,
larvă învelită în cocon sau carapace. În concluzie se aplică câte 6-7 stropiri în timpul vegetaţiei la
intervale de 15-20 zile şi câte 2-3 stropiri în perioada de repaus vegetativ. Combaterea ecologică a
sfredelitorului tulpinilor se realizează şi prin utilizarea capcanelor cu feromoni sexuali în doză,
mărită de tip AtraTyp L, în număr de 10 capcane pentru suprafaţa de 1 ha , fie prin tratamente cheie,
la sfârşitul lunii mai şi imediat după recoltarea fructelor, fie cu insecticidul ecologic Bionid în
concentraţie de 5 % în 1000 l soluţie /ha. Amplasarea capcanelor feromonale se face la sfârşitul lunii
mai. Combaterea dăunătorului se complexează cu intervenţii fitotehnice, cum sunt tăierea şi arderea
tulpinilor debilitate şi atacate .
Igiena culturală în plantaţia ecologică este una din măsurile care previne apariţia şi
dezvoltarea dăunătorilor şi patogenilor. Aceasta constă în tăierea, strângerea şi arderea ramurilor şi
lăstarilor uscaţi şi bolnavi, iar frunzele căzute pe sol toamna se încorporează în sol odată cu prăşitul
şi mulcitul.

2
Pentru cultura clasică recomandam următoarea schemă de tratamente:
Tr. Frnofaza Boala şi Produse de protecţia plantelor recomandate
dăunătorul
1. Început -Păd. din San- - acetamiprid (Mospilan 20 SG - doza 0,45 Kg/ha
dezmugurit José, afide, + ulei vegetal (Toil - conc. 0,5%)
acarieni, (forme
hibernante),
insecte - fungicide pe bază de: propiconazol, penconazol
defoliatoare sau sulf

- Făinare
2. Începutul Patogeni - fungicide pe bază de cupru
înfrunzitului micotici și
(martie, bacterieni
dec. II-III)
3. Aprilie - Ţânţarul - insecticide pe bază de: clorpirifos + cipermetrin
frunzelor de tiacloprid
coacăz (G1),
cotarul
agrişului, afide
- fungicide pe bază de: propiconazol, penconazol,
- Făinare, tiofanat metil, miclobutanil
antracnoză
4. Mai - Sfredelitorul - insecticide pe bază de: clorpirifos + cipermetrin,
tulpinilor de clorpirifos.
coacăz, ţânţarul
frunzelor (G2)

- Acarieni

- acaricide pe bază de: pyridaben,milbemectin

- Rugină,
făinare, - unul din fungicidele recomandate la Tratamentul
antracnoză 3.
5. Iunie - Păduchele din - insecticide pe bază de: clorpirifos + deltametrin,
San-José, clorpirifos + cipermetrin, clorpirifos,
sfredelitorul acetamiprid
tulpinilor de
coacăz, ţânţarul
frunzelor (G3)

- Făinare,
rugină, - unul din fungicidele recomandate la Tratamentul
antracnoză, 3.

5. Recoltarea fructelor. Recoltarea coacăzelor se declanşează în momentul când

ultimele fructe din vârful ciorchinilor se colorează din verde în roşcat. În general culesul începe din
a 3-a decadă a lunii iunie şi durează până la mijlocul lunii iulie, în funcţie de zonă. Declanşarea
culesului se face şi în funcţie de modul de valorificare a fructelor. De exemplu pentru fabricarea
gemului recoltarea se face când bacele din vârful ciorchinilor virează în culoarea roşie, iar pentru
sucuri sau congelare când acestea sunt complet negricioase. În mod obişnuit coacăzele negre se
culeg în ciorchine, pe timp răcoros şi uscat, în ambalaje care merg direct la beneficiar. În aceste
condiţii şi la temperatura de 3-5 C fructele suportă un transport de 6-8 ore în ambalaje mari de 5-6
kg şi până la 12 ore în ambalaje mici, de 1,0-1,5 kg. Se recomandă ca fructele pe măsură ce sunt
recoltate să fie răcite la temperatura mijlocului de transport (maşini izoterme).
Când coacăzele se recoltează prin scuturare prin vibrare, manuală sau mecanică, ele
se separă de rahis în momentul recoltării. În acest caz fructele se pun în ambalaje în strat mai subţire
, maxim 12 cm pentru a evita presarea şi zemuirea acestora.
Coacăzele culese în timpul maturării se pot păstra în încăperi răcoroase timp de 8-10
zile, iar în depozite frigorifice cu temperatura de 0-1 C şi 90 % umiditate relativă, până la 30-35 zile.
De la coacăzul negru se mai pot valorifica mugurii şi frunzele pentru diferite preparate în industria
farmaceutică şi cosmetică.

3
4