ARHIVA SPATIUL MEMORIEI

ARHIVA SPATIUL ARHITECTURAL CE CUPRINDE MEMORIE

STUDENT:Pomana M. Razvan

INDRUMATOR : Nicolae Lascu

 LUCRARE DE DISERTAŢIE
PLAN DE IDEI:

Argument …………………………………………………………………………………………………………………………………

I. INTRODUCERE

1. Întrebare de cercetare………………………………………………………………………………………………………….....

2. Cuvinte cheie …………………………………………………………………………………………………………………………..

II. TEORIE

4. SUBSTANŢĂ ISTORICĂ SI CONCEPTE RECENTE

4.1. Începutul şi evoluţia programului architectural de arhiva……………………………………………………..

4.1.1. Apariţia si arhitectura spatiului de arhiva…………………………………………………………………………..

4.1.2. Creşterea si extinderea retelei nationale de arhive…………………………………………………………….

4.2. Concepte modern

4.2.1. Cerinţe spaţial-funcţionale ale arhivelor……………………………………………………………………………

4.2.2. Arhiva in era digitală (adaptare la noile conditii)………………………………………………………………

5. Arhiva digitalizata…………………………………………………………………………………………………………………….

III. CUPRINS

6. Arhiva Reinventată - un spaţiu adaptat la cerintele actuale ale societatii………………………………

6.1. Arhivele - o problemă de imagine………………………………………………………………………………………….

6.2. Influenţa erei digitale asupra arhivelor………………………………………………………………………………….

6.2.1. Transpunerea evoluţiei tehnologice in noi tipologii de spatiu ……………………………………………

6.3. Modalitati de difuzare a informatiilor in contextul societăţii actuale…………………………………….

IV. STUDII DE CAZ …………………………………………………………………………………………………………………...

Vl. CONCLUZII ……………………………………………………………………………………………………......................

VII. BIBLIOGRAFIE………………………………………………………………………………………………………………………..
ARGUMENT

Lucrarea propune să motiveze tema aleasă ca proiect de diploma —CENTRU DE CERCETARE AL

ARHIVELOR NATIONALE, care are ca rol sa se reinventeze fata de stuctura clasica. — plecând
mai intai de la intelegerea rolului pe care are il are în dezvoltare siocietatii şi ajungănd la
probleme legate de proiectarea spatiilor pe care le presupune. Subiectele abordate încearcă să
acopere câteva din problemele actuale care apar în demarre acestui proiect .Arhiva secolului
XXI doreşte să funcţioneze ca un magnet prin activitătile oferite publicului sa cerceteze. Se
adresează unui public eterogen, cu grade diferite de pregătire şi interes cultural. Arhiva este,
mai întâi de toate,un punct de întâlnire , de confruntări şi polemici' un loc aflat intr-o continuă
metamorfoză. Când vorbim de arhiva , vorbim evident de documente scrise. Documentele
scrise sunt sursă a vietii spiritual si sunt cele mai importante creatii ale omului. Ele nu
reprezinta doar un instrument al cunoaşterii , ci il ajută pe om să:evolueze la nivele mai înalte
de conştiintă . Arhiva este una din cărţile de vizită ale unui oraş. Poate releva nivelul spiritual
din acel oraş Ea reprezintă , de fapt, partea dinamică a unei societăti , datorită fuluxului
permanent de informative stocata. În ceea ce priveşte Bucureştiul,el nu are un centru de
cercetare pentru arhiva bine structurat , dotat cu spatii de expunere , prezentări de documente.

Necesitatea unui astfel de pol cultural tradus prin această Arhiva Reinventată , având ca şi
cuvânt cheie transformarea , este evidentă pentru societatea actuală. Principalul ei rol este
educativ , cultural şi recreativ.Centru de Cercetare al Arhivelor Nationale propune să înglobeze
o serie de activităti proprii exigentelor actuale. Functiunile predominante nu vor fi dedicate
depozitelor ,ci interacţiunii culturale şi formative, creând astfel un mediu, necesar difuzării
culturii.

De asemenea, aceast centru de cercetare îşi propune condiţia de experiment faţă de creatile
anterioare , deschis inovaţiei , adaptabilităţii , flexibilităţii spaţiale . El încercă să dea un răspuns
societăţii actual şi să anticipeze viitoare cerinţe la nivelul activităţilor umane. Programul propus
este cultural. Arhivele constituie un program arhitectural pe cale dispariţie , care are nevoie
imperativă de a fi revitalizat.
 O arhiva este recunoscuta ca fiind un centru unde se inmagazineaza istorie si mai putin un
spatiu de socializatoare şi acest lucru este vaiabil . Importanţa sa constă in faptul că orice arhiva
are ca clasarea de documente. Din acest motiv se poate spune că arhivele trebuie să resolve
aceasta problema intre comunicare şi mediere. Arhiva s-a născut dintr-un rationament foarte
simplu cel de a lasa ceva palpabil generatilor urmatoare. Ea nu este un lăcaş de cercetare si
inregistrare a documentelor , ci unul de informatie ; este un loc de intălnire al oamenilor
pasionati de trecut , un loc de întâlnire al ideilor - o întâlnire mai mult sau mai putin formală.
Arhivele nu sunt unele dintre cele mai frumoase clădiri din punct de vedere arhitectural , ele
fiind în mare parte, cladiri reutilizare ca arhive aleoraşelor din Romania în general.

I. INTRODUCERE

2.ÎNTREBARE DE CERCETARE

• În contextul în care arhiva contemporană se schimbă alert ,cum răspunde ea modului in care
se transformă informatia şi intalnirea oamenilor cu ea?

• Care sunt calităţile spaţiului architectural al unei arhive?

3.CUVINTE CHEIE CARTE

ARHÍVĂ, arhive, s. f. Totalitatea actelor sau documentelor unei instituții, unui oraș sau unui sat,
care se referă la activitatea lor din trecut; secție a unei instituții unde se păstrează asemenea
acte sau documente. Un colț întunecos... din arhiva unei cancelarii și atmosfera... cafenelei –
asta era toată viața lui.EMINESCU, N. 36. Un proiect ce se făcuse pentru teatru zace îngropat în
arhivele Ministerului de Externe. NEGRUZZI, S. I 346. Arhivele statului = instituție care se ocupă
cu păstrarea, sistematizarea și studiul științific al documentelor importante referitoare la
trecutul țării.(conform Dictionarului Explicativ al limbii romane)

REINVENTÁ vb. tr. a crea din nou ceea ce a fost deja inventat. (< fr. réinventer)

TRANSFORMÁ, transform, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) schimba înfățișarea, a da sau a căpăta alt
aspect, altă formă; a (se) schimba, a (se) preface. ♦ Spec.(A-și) schimba caracterul,
comportarea, felul de a fi. 2. Tranz. (Mat.) A construi un corespondent, un echivalent al unei
figuri date sau al unei valori, schimbând unele elemente și păstrând altele, potrivit anumitor
formule. ♦ A schimba în cantități echivalente o formă de energie în altă formă de
energie. Din fr. transformer, lat. transformare.
III.TEORIE

4. SUBSTANTA ISTORICĂ ŞI CONCEPTE RECENTE

4.1. Inceputul şi evolutia programului architectural de Arhiva

Ca instituţie, Arhivele de pe teritoriul principatelor româneşti extracarpatice au fost înfiinţate

oficial în contextul elaborării primelor legi administrative moderne, anume Regulamentele
Organice, în anii 1831-1832. Pentru perioada anterioară secolului al XIX-lea, nu trebuie însă
trecută cu vederea existenţa unor arhive de pe lângă cancelaria domnească, a celor păstrate de
către autorităţile ecleziastice, ca şi a arhivelor private constituite de către dregători de diverse
ranguri în ierarhia boierească. Dintre acestea, cele mai vechi locuri de păstrare a documentelor
le-au constituit mănăstirile, care, datorită caracterului lor sigur, permiteau gruparea inclusiv de
documente laice. Astfel, în 1775, este atestată existenţa unei Arhive generale a Mitropoliei
Bucureştilor, unde se păstrau şi diferite acte particulare, de tipul hotărniciilor.

De Arhivele Ţării Româneşti se poate vorbi însă abia începând cu 1 mai 1831, iar de cele ale
Moldovei de la 1 ianuarie 1832. Este vorba de referiri la modul mai degrabă teoretic la arhive,
dat fiind că legislaţia respectivă nu face nicio trimitere la activitatea arhivistică propriu-zisă, ci
exclusiv la chestiuni ce ţineau de buget şi de numărul angajaţilor în Arhive. Lipsa unei
reglementări clare s-a făcut resimţită şi în perioada ulterioară, în pofida contribuţiei, din
perpsectiva funcţiei de directori ai instituţiei, a unor personalităţi marcante ale vieţii culturale
româneşti, precum Gheorghe Asachi, Ion Heliade Rădulescu sau Grigore Alexandrescu. Pe
parcurs, este de notat tentativa din 1840 cu privire la reglementarea sortării şi evaluării
documentelor de arhivă, însă abia în 1862, în contextul creat după unirea celor două principate
extracarpatice, instituţia Arhivelor este organizată sub o Direcţie Generală, cu sediul la
Bucureşti, în vreme ce Arhivele de la Iaşi devin subordonate acesteia. Cu aceeaşi ocazie, se face
distincţia dintre documentele cu valoare istorică şi cele cu valoare practică, iar instituţia este
subordonată Ministerului Justiţie, Cultelor şi Instrucţiunii Publice. Este momentul în care, în
mod tradiţional, se consideră că instituţia Arhivelor ia naştere, iar peste doi ani, în 1864,
“materia primă” a sa se îmbogăţeşte, în condiţiile în care se ia decizia secularizării averilor
mănăstirilor; ca urmare, un număr consistent de documente sunt trecute în proprietatea
statului. În economia evoluţiei instituţiei Arhivelor, nu trebuie omise reglementările promulgate
în anii 1869 şi 1872, ca şi perindarea la conducerea instituţiei, pentru o însemnată perioadă de
timp, a unor personalităţi din domeniul culturii, precum Bogdan Petriceicu Hasdeu (1876-1900)
sau Dimitre Onciul (1900-1923).

Ar constitui o eroare nepermisă neglijarea mai timpuriei activităţi în domeniul arhivelor pe

teritoriul Transilvaniei, desfăşurate prin grija autorităţilor maghiare, anterior momentului în
care Regatul Ungariei dispare de pe harta Europei, în prima jumătate a secolului al XVI-lea. În
continuare, după includerea principatului transilvan în cadrul monarhiei Habsburgilor, la
sfârşitul secolului al XVII-lea, sistemul de conservare şi păstrare a documentelor cunoaşte o
serie de îmbunătăţiri, dintre care cea mai importantă a reprezentat-o introducerea sistemului
registraturii la principalele instituţii administrative. Odată cu înfiinţarea Arhivelor Statului
Ungar, la 1875, cea mai mare parte a arhivelor vechi ale Transilvaniei este concentrată la
Budapesta. Astfel, la sfârşitul secolului al XIX-lea, atât în Transilvania, cât şi în Banat şi Bucovina
funcţionează sistemul centralizării documentelor în cadrul Arhivelor de stat din Budapesta
(Országos Lévéltár) şi Viena (Haus-, Hof- und Staatsarchiv).După evenimentele de la 1918,
unificarea politică a statului român conduce şi la tentativa reuşită de racordare şi în domeniul
arhivelor a noilor provincii alipite. Astfel, se înregistrează fondarea Arhivelor Statului de la Cluj
(1920), Cernăuţi (1924) şi Chişinău (1925). În această conjunctură, o nouă lege de funcţionare a
Arhivelor Statului intră în vigoare începând din 1925, prevăzând, printre altele, constituirea
direcţiilor regionale. Instituţia se menţine în subordinea Ministerului Instrucţiunii Publice. Este
perioada în care ca directori generali figurează Constantin Moisil (1923-1938) şi Aurelian
Sacerdoţeanu (1938-1953).

În contextul noilor orientări ideologice din perioada comunistă, în 1951 Direcţia Arhivelor
Statului trece în subordinea Ministerului Afacerilor Interne, iar modelul de organizare sovietic
pătrunde şi în domeniul arhivisticii româneşti. În 1996, o nouă lege a venit să reglementeze
activitatea instituţiei Arhivelor, ocazie cu care denumirea de Arhivele Statului este înlocuită cu
cea de Arhivele Naţionale ale României.
VII. BIBLIOGRAFIE

Directia generala a Arhivelor Statului din Republica Poulara Romana, ARHIVELE STATULUI 125
ANI DE ACTIVITATE 1831-1956, Bucuresti-1957

Aurelian Sacerdoteanu – Arhivistica, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti-1971

Arhivele înfruntând vremurile, Arhivele Naționale ale României, 2006

Aurelian SACERDOTEANU, Sarcinile stiintelor auxiliare ale istoriei, în RA, 1966

Berciu-Drăghicescu, Adina, Arhivistica, Bucureşti, 1997

Lungu, Corneliu-Mihail, Legislaţie arhivistică românească, Bucureşti, 2008

Mocanu, Marin Radu, Arhivele şi cultura, Bucureşti, 1998

Dicționar al științelor speciale ale istoriei, București, 1982.

Sacerdoţeanu, Aurelian ,Instrucţiuni arhivistice, Bucureşti, 1948

Articole şi studii de specialitate:

Duţă, Alexandru, “Arhivele în slujba publicului”, în Revista Arhivelor (RA), Bucureşti,

1991

Popovici, Bogdan-Florin, “Despre arhivistica românească, privind spre viitor”, în RA,

Bucureşti, 2009

Răţoi, Tudor, “Activitatea arhivistică din România între cantitate şi calitate”, în RA,

Bucureşti, 2006

Site-uri:

http://www.arhivelenationale.ro/