Sunteți pe pagina 1din 6

LUCRAREA 7

CIRCUITE PENTRU CONDIŢIONAREA SEMNALELOR


PARTEA A II-A

1. Scopul lucrării
În cadrul lucrării se studiază câteva convertoare (circuite ) folosite frecvent pentru condiţionarea
semnalelor, în sistemele de măsurare analogice şi digitale, respectiv:
 divizorul de tensiune rezistiv, rezistiv compensat şi capacitiv
 amplificatorul de măsurare
 circuite de prelucrare bazate pe amplificatorul de măsurare

2. Elemente de condiţionare a semnalelor


Măsurarea semnalului electric presupune aducerea sa într-o formă adecvată pentru instrumentul
de măsurare, în cazul aparatelor analogice, sau pentru convertorul analog-digital, în cazul
aparatelor digitale. Această operaţie se numeşte condiţionare a semnalului de intrare şi poate
presupune efectuarea uneia sau a mai multora dintre operaţiile următoare:
a) conversia semnal electric - semnal electric (exemple: R - U, I - U, U ca - U cc, realizate cu
ajutorul amplificatoarelor de măsură în diverse configuraţii, şunturi, punţi redresoare, etc.)
b) restrângerea sau extinderea domeniului de variaţie a semnalului (în general de tip tensiune),
care corespund în general operaţiilor de atenuare şi respectiv amplificare.
c) prelucrarea semnalului, operaţie reprezentată de: filtrare, redresare, integrare, deplasare a
nivelului, izolare galvanică, etc.

2.2 AMPLIFICATORUL DE MĂSURARE


În majoritatea cazurilor, semnalul de măsurare are o amplitudine foarte redusă şi de aceea
este necesară amplificarea sa.

Amplificatorul de măsurare se deosebeşte de alte amplificatoare prin precizia sa deosebită,


chiar dacă este vorba de o amplificare unitară. Utilizarea sa în situaţia din urmă, deşi aparent
paradoxală, este adeseori necesară pentru adaptare de impedanţă, izolare între etaje, sau alte funcţii
de prelucrare (filtrare, detectarea valorii de vârf).
Ca amplificatoare de măsurare pot fi privite, în funcţie şi de exigenţele aplicaţiei, multe
tipuri de amplificatoare operaţionale (AO) şi în mod deosebit amplificatoarele de instrumentaţie.
Toate aceste tipuri pot fi realizate cu AO discrete sau prin integrarea într-o singură capsulă a
mai multor AO. Din această cauză vom studia din punct de vedere al cerinţelor unei aplicaţii de
măsurare, câţiva dintre parametri importanţi ai AO, privit ca amplificator de măsurare. De asemenea,
vom realiza câteva montaje de prelucrare a semnalului de măsurare cu AO.
Amplificatorul operaţional se prezintă în general sub forma unui circuit integrat cu 8 pini
(dacă este un singur AO în capsulă), având următoarele linii:

- 2 intrări, notate + In şi –In;


- 1 ieşire, Output;
- 2 linii de alimentare, + Vcc, şi – Vcc (sau GND –masă)
- In + Vcc
+ In Output

- Vcc

Fig. 1 Capsulă de amplificator operaţional

Să reţinem că funcţia de bază a unui amplificator operaţional este amplificarea diferenţei de


potenţial între + In şi – In, cu un factor AOL = 103 – 107, numit amplificare în buclă deschisă. Acest
mod de aplicare a tensiunii de intrare se numeşte mod diferenţial (Fig. 2). Deoarece AOL are valori
aşa de mari, rezultă că o tensiune de intrare vdif = 1 mV ar putea ajunge la 10.000 la ieşirea AO ! În
realitate vout nu poate depăşi + Vcc sau – Vcc, din motive evidente.

Vout Vout
Vdif ~ ~

V+ In V- In

~ Vcm Vdif = V+ In – V- In

Fig. 2 Aplicarea tensiunii de intrare în mod diferenţial şi în mod comun

Dacă aplicăm o tensiune Vcm, atât pe – In cât şi pe + In, numită tensiune de mod comun, AO
ideal va scoate Vout = 0. Această proprietate se numeşte rejecţia tensiunii de mod comun şi este un
indicator, între altele, al preciziei amplificatorului.
Aşadar, ecuaţia care descrie funcţionarea AO în buclă deschisă (fără reacţie) este:

Vout = AOL  Vdif = AOL (V+In – V-In) (1)

Din relaţia (1) se vede că dacă V -In = 0, atunci Vout = AOL V+In şi deci Vout are acelaşi semn cu
V+In.. Dacă V+In = 0, atunci Vout= - AOL  V-In. Aceasta înseamnă că AO amplifică cu acelaşi semn
tensiunea aplicată pe intrarea +In, numită intrare neinversoare şi cu semn schimbat tensiunea de
pe intrarea –In, numită de aceea intrare inversoare.
Pentru a fi utilizabil practic , AO se conectează cu reacţie negativă intrare-ieşire, ca în Fig. 3
a sau b. Utilizarea reacţiei negative are mai multe avantaje importante dintre care menţionăm:
 posibilitatea fixării unei valori stabile, precise şi „rezonabile” a amplificării, cu
ajutorul rezistoarelor R1 şi R2. Amplificarea în buclă închisă (cu reacţie negativă) se
notează cu G şi se numeşte câştig;
 scăderea rezistenţei de ieşire a AO;
 creşterea benzii de frecvenţă;
 reducerea distorsiunilor introduse de AO în semnal.
R2 R2
R1 R1
Vin
Vout Vout
Vin

G = Vout/Vin = 1 + R2/R1 G = Vout/Vin = - R2/R1


a) configuraţie neinversoare b) configuraţie inversoare

Fig. 3 Configuraţii în buclă închisă ale AO

Un amplificator operaţional (şi implicit un amplificator de măsurare) ideal are, printre altele,
următoarele caracteristici importante:
a) Dacă pe ambele intrări se aplică 0 V, la ieşire avem V out = 0 (ceea ce se exprimă prin
condiţia : tensiunea de decalaj este nulă).
b) Rezistenţa de intrare pe + In sau pe – In este infinită. Echivalent, aceasta înseamnă un
curent de intrare (absorbit sau generat de + In sau – In), numit curent de polarizare (Ib),
egal cu 0.
c) Dacă pe intrări se aplică numai tensiune de mod comun (deci + In şi – In sunt la acelaşi
potenţial ), atunci avem Vout = o. Echivalent, se spune că factorul de rejecţie de mod
comun (CMMR) este infinit.
d) Banda de frecvenţă este infinită.

Dacă printre alte condiţii sunt respectate dezideratele a), b), c), d) atunci relaţia ideală dintre
Vout şi Vin, în conexiune cu reacţie negativă (Fig. 3) este:
 configuraţie neinversoare

Vout = (1 + R2/R1) Vin sau G = 1+ R2/R1 (2)

 configuraţie inversoare:

Vout = - R2/R1 Vin sau G = - R2/R1 (3)

În realitate amplificatoarele de măsurare nu se compostă ideal, iar abaterile de la


condiţiile enumerate constituie tot atâţia factori de eroare, care afectează relaţiile (2) şi (3). Vom
studia pe rând fiecare dintre acestea.

A. Să considerăm schema din Fig. 4 cu R2 >> R1. Pe ambele intrări ale AO avem 0V dar, în
realitate vout este nenulă, în contradicţie cu condiţia a). Astfel pentru configuraţia dată se defineşte
tensiunea de decalaj la intrare, numită şi tensiune de offset, VOS, ca fiind tensiunea continuă Vin de
corecţie, ce trebuie aplicată la intrare, astfel încât să avem Vout = 0.
Măsurând Vout  0 cu Vin = 0, putem calcula VOS, cu relaţia:
V
VOS  out [V] (4)
G
unde G este câştigul, respectiv:
R2
G R2
R1

R1
Vout= G VOS

Fig. 4 Măsurarea tensiunii de decalaj

B. În Fig. 5 se prezintă schema de montaj pentru măsurarea curentului de polarizare Ib şi


indirect a rezistenţei reale de intrare în AO, unde R2 >> R1. Curentul de polarizare pe borna -In, Ib-,
produce o cădere de tensiune pe R -, care este amplificată cu:
R2
G (5)
R1
şi permite determinarea curentului Ib- , folosind relaţia:
Vout
Ib   (6)
G R
Curenţii de polarizare corespunzători bornelor -In şi + In nu sunt egali, iar diferenţa lor,
IOS=Ib+ - Ib-, se numeşte curent de decalaj la intrare şi constituie o sursă suplimentară de eroare a
amplificatoarelor de măsurare.
R2
R1 R -
Ib -

Vout

Fig. 5 Schema de măsurare a curentului de polarizare

C. Să considerăm că în montajul din Fig. 6 a., aplicăm pe ambele intrări ale AO o aceeaşi
tensiune Vcm (tensiune de mod comun).
Dacă R2/R1 = R4/R3 atunci ar trebui în mod ideal ca Vout = 0, ceea ce înseamnă CMRR = 
În realitate, se măsoară Vout  0 şi cu ajutorul relaţiei:

VCM
CMRR  20 log10 (7)
VOUT / G
se determină factorul de rejecţie de mod comun al AO. Ca şi la determinarea tensiunii de decalaj, se
observă că tensiunea de eroare de la ieşire, se raportează la intrare, prin împărţirea cu valoarea
câştigului, G=R2/R1 (Fig. 6 ).

dacă R2/R1 = R4/R3, atunci


R2 R2
VOUT  ( V  V ) G
R1 R1
R2 R2
R1 R1
V- Vout Vcm
R3
V+ Vout
R1
R4 R2

a) configuraţie de amplificator diferenţial b) măsurarea CMRR

Fig. 6 AO în configuraţie de amplificator diferenţial.

D. Banda de frecvenţă, B a unui AO în buclă închisă se defineşte ca fiind intervalul de


frecvenţe până la frecvenţa B, pentru care un semnal sinusoidal aplicat la intrare nu este atenuat cu
mai mult de – 3 dB la ieşire, în condiţii bine precizate, legate de:
- valoarea tensiunii de alimentare;
- valoarea câştigului G;
- valoarea amplitudinii semnalului de ieşire.
Trebuie precizat că B are valori mult diferite pentru acelaşi amplificator, in funcţie de
parametrii menţionaţi.
Pentru a determina B se ridică caracteristica câştig-frecvenţă a AO.
O caracteristică tipică este cea din Fig. 7.

G0
0,707 G0

B f

Fig. 7 Caracteristica de frecvenţă a unui AO

3. Desfăşurarea lucrării

3.2 Amplificatorul de măsurare


a) Determinarea tensiunii de decalaj la intrare. Se utilizează montajul din Fig. 4,
ştiind că R1 = 100 şi R2 = 100 K. Măsurându-se Vout cu voltmetrul numeric şi folosind relaţia (4)
se calculează tensiunea de decalaj a amplificatorului.

b) Determinarea curenţilor de polarizare Ib+, Ib- şi a curentului de decalaj la intrare,


IOS.
În acest scop se foloseşte un montaj similar cu cel din fig. 5, adaptându-se pentru măsurarea
Ib+ şi IOS, cunoscându-se că R - = R+ = 820 K iar R1 = 100 . Se măsoară cu voltmetrul numeric
Vout în cele două situaţii se calculează Ib+ , Ib- cu relaţia (6).

c) Determinarea factorului de rejecţie de mod comun


Se utilizează montajul din fig. 6 b), unde Vcm este produsă de sursa internă a montajului şi se
aduce succesiv la valori de 1V, 2V, … , 10V. Măsurând Vout şi ştiind că R1 = 100 , R2=100 K, se
calculează CMRR cu relaţia (7). Se trasează un grafic CMRR = f(V cm), remarcându-se dependenţa
neliniară a CMRR de valoarea tensiunii de mod comun.

d) Determinarea benzii de frecvenţă.


În acest scop se foloseşte schema din fig. 3 a) având R1 = R2. Ca semnal de intrare se aplică
un semnal de la un generator de semnal sinusoidal, având frecvenţele: 100 Hz, 1 kHz, 2 kHz, 5 kHz,
20 kHz, 100kHz, 200 kHz, 500 kHz şi amplitudinea de 0,25 V. Se măsoară cu osciloscopul
amplitudinea (sau valoarea vârf-vârf) a semnalului de ieşire.
Datele se trec în tabelul 1.
Se trasează graficul câştigului în dB, funcţie de frecvenţă:
A = 20 lg(Vout/Vin) [dB]
Se calculează banda de frecvenţă B a amplificatorului, pe baza graficului. Se pot lua şi alte
valori ale amplitudinii semnalului de intrare pentru a se evidenţia dependenţa lui B de acest
parametru.
Tabelul 1
f Vv-v in Vv-v out G
Hz V V dB