TRANZISTOR CU EFECT

DE CÂMP FABRICAT DIN

NANOTUBURI DE
CARBON
Cuprins
1. Introducere ....................................................................................................................................................... 2
1.1. Scurt istoric al tranzistoarelor ........................................................................................................................ 2
1.2. Motivație........................................................................................................................................................ 3
3. Tipuri de tranzistori........................................................................................................................................... 4
2. Utilizări ale tranzistorilor .................................................................................................................................. 5
4. Nanotuburi de carbon....................................................................................................................................... 7
4.1. Istoria nanotuburilor de carbon..................................................................................................................... 8
4.2. Structura nanotuburilor de carbon ................................................................................................................ 9
4.3. Sinteza nanotuburilor de carbon ................................................................................................................. 12
4.4. Purificarea nanotuburilor de carbon ........................................................................................................... 14
4.5. Caracterizarea nanotuburilor de carbon ..................................................................................................... 17
5. Concluzii .......................................................................................................................................................... 19
Bibliografie .......................................................................................................................................................... 20
1. Introducere

1.1. Scurt istoric al tranzistoarelor

Una din cele mai mari descoperiri ale secolului XX este reprezentată de invenția tranzistorului. Acesta
reprezintă componenta de bază a procesoarelor. Fără să se descopere tranzistorul, calculatoarele are fi avut
în continuare dimensiuni uriașe; un server ar fi de statura unei clădiri, iar televizoarele ar funcționa în
continuare pe baza de tub catodic.
În urmă cu câteva decenii, în laboratoarele Bell, tranzistorul a fost realizat pentru prima dată, ceea ce a
stârnit o serie de schimbări ce au dus la un progres al industriei tehnologice. Primul tranzistor fabricat avea
dimensiunea unei palme, cu o adâncime de dimensiunea a două cutii de chibrit suprapuse. Primul produs
în care tranzistorul a fost integrat este reprezentat de un aparat auditiv produs de Sonotone în anul 1953
(Russell, 2010). Urmat de tranzistorul utilizat în radio, scos pe piață în anul 1954 (Bello, March 1953) . În
anul 1960, Sony Corp. a introdus primul televizor produs cu ajutorul tranzistoarelor, TV8-301, care a
încorporat 23 de tranzistoare de silicon și germaniu (Corporation, 2017)
În anul 1965, Gordon Moore, unul din fondatorii Intel Corp. a prezis ceea ce în preznt poartă numele de
„Legea lui Moore”. Această lege este exprimată astfel: numărul de tranzistoare conținute într-un „chip”
se dublează la aproximativ doi ani. După aproximativ 40 de ani de la această predicție, legea este în
continuare valabilă. Așadar, societatea se schimbă ca urmare a descoperirii primului tranzistor; mijloacele
de transport în comun, vehicolele personale, industria în general a progresat substanțial.
Ritmul progresului prezis de „Legea lui Moore”, pur și simplu nu poate fi menținut în viitor. Această
prezicere a fost până în prezent adevărată, dar s-a observat nevoia unui nou design pentru tranzistoare pentru
a putea susține această creștere exponențială. Companii precum Intel, IBM și Advanced Micro Devices Inc.
desfășoară activități în vederea propunerii unui nou design: un tranzistor care să permită trecerea de la un
procesor de 65 nm la dezvoltarea unei tehnologii a unui procesor de 45 nm.
Tranzistorul este considerat ca dispozitivul cel mai evoluat din istoria tehnologiei, susține Will Swope, vice-
președinte la Intel: "Tranzistorul a progresat de la utilizarea sa într-un laborator până la punctul în care
oferă accesul la comunicare în mod eficient, cu alte 800 de milioane de alte tranzistoare, de mărimea unei
monede. Se găsește cu siguranță la baza tehnologiei; a societății ce are la se contruiește pe economia
calculatoarelor: PC-uri, telefoane mobile, iPod-uri și altele; tranzistorul schimbat aproape fiecare aspect
al vieții noastre" (Churchill, 2007). Așadar este de așteaptat ca tranzistorul să continue să conducă
dezvoltarea produselor digitale mai departe, în viitor.
1.2. Motivație

În industria IT, nenumărate companii alocă resurse uriașe pentru cercetare și dezvoltare, iar rezultatele
devin din ce în ce mai vizibile. Un pas în cercetare îl constituie utilizarea nanotuburilor de carbon pentru a
fabrica tranzistori cu efect de câmp (TEC) cu dimensiuni din ce în ce mai mici, dar păstrând principalele
caracteristici ale unui tranzistor.
Nanotuburile de carbon sunt, după cum le spune si numele, nanostructuri unidimensionale capabile să
afișeze proprietăți electrice unice. Cea mai importantă proprietate a acestora constă în utilizarea lor drept
canale în construirea tranzistorilor cu efect de câmp (TEC). Cercetătorii au reușit să dezvolte primul circuit
logic ce folosește o singură moleculă. Au reușit să creeze un circuit ce poartă numele de „invertor de
tensiune” care reprezintă unul din cele trei circuite de bază folosite în producția computerelor. Profilul
tubular al moleculei de carbon folosită pentru obținerea circuitului este de 100.000 de ori mai subțire decât
firul de păr uman. Prin obținerea circuitului „invertor de tensiune” (poarta NOT), cercetătorii au determinat
funcțiile logice ale invertorului în lungul unui nanotub de carbon. În sistemul binar, circuitul „invertor de
tensiune” este responsabil de comutația între cele două stări logice ale tranzistorului (0 și 1). Această
descoperire a fost precedată de o nouă metodă, dezvoltată de inginerii de la IBM, prin care au reușit să
determine o matrice formată din tranzistori fabricați din nanotuburi de carbon (CNTFET) care au drept
caracteristică un timp de comutație foarte scurt. Acest moment a marcat separarea nanotuburilor cu
proprietăți metalice de nanotuburile semiconductoare (Gaudin, 2007).
Așadar, considerând evenimentele ce au marcat descoperirea tranzistorilor cu efect de câmp (TEC), precum
și progresul tehnologic adus o dată cu acest eveniment, se poate concluziona faptul că există o motivație
deosebită în studiul și dezvoltarea TEC. Din acest motiv, unul din punctele cheie al evoluției în materie de
designul tranzistorilor îl constituie utilizarea faimoaselor nanotuburi de carbon pentru a crea canalele unui
TEC. În continuarea acestui proiect se vor oferi detalii cu privire la tipul și caractersticile tranzistorilor cu
efect de câmp cu oxid-metalic-semiconductor, precum și a celor realizate din nanotuburi de carbon. Se vor
accentua avantajele sau dezavantajele aduse de utilizarea acestora în fabricarea noilor tipuri de tranzistori.
Cercetarea și dezvoltarea mecanismelor de producere, purificare precum și caracterizare a nanotuburile de
carbon (NTC) vor fi detaliate. Diferite metode duc la anumite caracteristice ale nanotuburilor, fapt pentru
care se vor prezenta metodele generale și studiul aferent acestora. Se vor extrage concluzii referitoare la
avansul tehnlogic adus de utilizarea acestui material în industria fabricării tranzistorilor.
3. Tipuri de tranzistori

Prin definiție, un tranzistor cu efect de câmp (TEC) poate fi descris ca un tranzistor care utilizează un câmp
electric pentru a controla și forma conductivitatea electrică a unui canal semiconductor, cu un singur
purtător de sarcină: fie electron, fie gol. Denumirea de „efect de câmp” provine din faptul că intensitatea
curentului electric generat între două terminale este controlată de către potențialul electric generat de un al
celui de-al treilea terminal. Având în vedere faptul că un singur tip de purtători realizează conducția
electrică, aceste dispozitive sunt definite ca tranzistori unipolari.
Clasificarea tranzistorilor cu efect de câmp este realizată astfel:
- Tranzistori cu efect de câmp cu joncțiune (TECJ);
- Tranzistori cu efect de câmp metal-oxid-semiconductor (TECMOS);
Ambele categorii pot fi atât cu canal p cât și cu canal n. Tranzistorii de tip N (canal n), utilizează electroni
ca purtători de sarcină electrică. Tranzistorii de tip P (canal p) utilizează regiunile sărace în electroni,
denumite goluri, pentru a transporta sarcina electrică.
În continuare, doar tranzistorul cu efect de câmp cu oxid-metaliic-semiconductor (TECMOS) va fi descris
în detaliu. Structura, funcțiile și anumite caracteristici ale TECMOS pot fi utilizate pentru a descrie
carateristicile specifice ale tranzistorului cu efect de câmp fabricat din nanotuburi de carbon (CNFET).
Un tranzistor cu efect de câmp este definit ca un circuit electronic cu trrei electrozi: poartă (P), drenă (D)
și sursă (S). Adițional, poarta este izolată prin structura pn de celelalte elemente printr-un izolator de oxid
de siliciu (SiO2). Prin izolarea porții rezultă curentul de poartă este nul, iar curentul din drenă este egal cu
cel din sursă. Curentul de poartă este de ordinul zecilor de pA. Funcționalitatea tranzistorului cu efect de
câmp provine din controlul conductanței electrice a canalului existent între drenă și sursă, control care se
realizează prin tensiunea existentă între poartă și sursă. Conducția dintre drenă și sursă are loc în regiunea
limitată a semiconductorului, care poartă denumirea de canal. Curentul dintre drenă și sursă este controlat
de tensiunea aplicată pe poartă. Figura 1.1 reprezintă structura unui tranzistor cu efect de câmp MOS.

Figura 1.1 Structura unui TECMOS cu canal n (stânga), canal p (dreapta)

În continuare, vor fi prezentate detalii cu privire la utilizările generale ale tranzistorilor. Scopul și
funcționalitatea tranzistorilor a evoluat din momentul în care aceștia au fost creați pentru prima dată.
Datorită materialelor din care sunt fabricați, drept consecință, utilizările acestora s-au extins. Așa cum a
fost menționat anterior, tranzistorii fabricați din nanotuburi constituie focusul acestui proiect, așadar, în
următoarea parte detaliile vor fi concentrate de asemenea pe structura, sinteza precum și caracterizarea
nanotuburilor de carbon.

2. Utilizări ale tranzistorilor

Conceptele și utilizările tranzistorului provin din modul de funcționare al acestuia. În esență, tranzistorul
este un compensator al curentului electric. Acesta prezintă o regiune prin care curentul circulă, care poartă
denumirea de canal al tranzistorului. În acest canal, diverse materiale pot fi folosite, materiale care au drept
caracteristică principală semiconductivitatea; materialul general utilizat fiind siliciul (Si). În electricitate,
potențialul de energie este denumit voltaj. Dacă diferența de potențial dintre cele două capete ale canalului
unui tranzistor este incrementat, atunci mai mult curent va putea circula prin canal. Același principiu se
aplică și pentru cazul în care potențialul este decrementat, atunci și curentul care poate circula prin canal
este scăzut. Întotdeauna curentul este restricționat din a circula printr-un tranzistor, iar acest lucru este
realizat prin moderarea potențialului indus la poarta tranzistorului, aceasta fiind izolată de un fragment de
izolator, cum este dioxidul de siliciu (SiO2). Datorită acestui mecanism, utilizarea tipică a tranzistorului este
drept comutator în domeniul tehnologic. Cele mai des întâlnite utilizări ale tranzistorului vor fi prezentate
în continuare.
a) Tehnologia digitală
Se referă la faptul că anumite componente ce alcătuiesc un dispozitiv folosesc diverse stări pentru a
performa comutații sau pentru a stoca informație. Spre exemplu, tehnologia digitală oferă posibilitatea de
a contrui echipamente ce pot comuta între diverse stări și care au capabilitatea de a menține o stare până la
alte modificări ulterioare. În esență, sunt suficiente două stări, iar un exemplu de echipament capabil de o
asemenea comutație este tranzistorul. Sumarizând, starea tranzistorului este modificată de prezența
curentului. Până în prezent nu a fost inventat un alt dispozitiv cu asemenea capabilitate care să depășească
economia de producție sau caracterul convenabil de integrare la scară largă pe care îl prezintă tranzistorul.
b) Amplificatoare de semnal
În adiție la cele prezentate mai sus, o altă aplicație directă a tranzistorului este utilizarea sa în fabricarea
amplificatoarelor. Un exemplu concludent îl constituie amplificatoarele de semnal utilizate pentru liniile de
telefonie. Există de asemenea o gamă variată de produse care integrează tranzistori, iar acestea sunt: radio,
televizoare, iar cel mai recent, telefoane mobile. Tranzistorul este capabil să amplifice în condiția în care o
diferență ridicată de potențial este aplicată la cele două capete ale canalului său. Această caracteristică este
benefică în fabricarea produselor ce necesită un consum redus de putere, cum este și cazul telefoanelor
mobile.
 c) Senzori
În ultimii ani utilizarea senzorilor a crescut o dată cu dezvoltarea telecomunicațiilor. În prezent tehnologia
mobilă integrează nenumărate aplicații ale senzorilor în diverse domenii. Tranzistorii sunt utilizați în
producția de senzori cu scopul de a controla curentul, oferind astfel capacitatea senzorilor de a fi utilizați
în diverse aplicații de detectare, oferind rezultate concludente.
Tranzistorii fabricați din nanotuburi de carbon prezintă utilizări în aplicații actuale dar și de viitor. În afara
utilizării acestora drept componente electrice, alte utilizări actuale ale tranzistorilor sunt următoarele.
d) Celule solare
Acestea reprezintă un potențial promițător în care tranzistorii fabricați din nanotuburi de carbon pot avea
un folos semnificativ. Nanotuburile pot înlocui compusul actual din celulele solare sub forma unui film
transparent conductiv ce oferă posibilitatea razelor de lumină să treacă prin straturile active ale celulei,
generând astfel fotocurent. Prin utilizarea CNFET-urilor în celulele solare se poate reduce pirederea de
energie și se poate crește rezistența la oxidarea fotonică.
e) Stocarea hidrogenului
Pe lângă abilitatea nanotubuilor de carbon de a stoca energia electrică, studii recente au demonstrat faptul
că aceste nanotuburi pot fi utilizate în stocarea hidrogenului cu scopul de a-l utiliza drept sursă de
combustibil. Potențial, această metodă de stocare va putea fi utilizată în construcția de vehicole, având rolul
de a înlocui tradiționalul mod de alimentare a acestora prin construirea unor vehicule capabile să fie
alimentate cu hidrogen, în locul combustibilului convențional (Safa, 2010)
Aria de controversă în experimentele dezvoltate în jurul stocării hidrogenului prin folosirea de nanotuburi
de carbon îl constă eficiența prin care acest proces este desfășurat. Eficacitatea de stocare a hidrogenului
este parte integrantă din utilizarea sa ca sursă de combustibil primar, deoarece hidrogenul conține
aproximativ un sfert din volumul de energie pe unitate de benzină. Studiile arată însă că ceea ce este cel
mai important este suprafața materialelor utilizate. În toate aceste materiale carbonice, hidrogenul este
stocat prin adsorbție fizică la temperaturi cuprinse între: 70 și 90 Kelvin (Dillon, 1997).
În concluzie, există diverse utilizări ale tranzistorilor fabricați din nanotuburi de carbon, dar de asemenea
există nenumărate aplicații ale nanotuburilor de carbon în variate arii ale tehnologiei. Încă de la începutul
descoperirii acestora în anul 1991 de către Sumio Iijima, nanotuburile de carbon au prezentat un interes
deosebit, atât din punct de vedere fundamental cât și al posibilelor aplicații în care acestea pot fi folosite.
Diverse tipuri de nanotuburi de carbon pot fi produse prin diverse metode. Producția lor la scară largă
precum și tehnicile de purificare sunt încă sub cercetare. În cele ce urmează nanotuburile de carbon vor fi
prezentate din punct de vedere al istorie parcurse, diferitelor tipuri disponibile, al structurii precum și al
metodelor de sintetizare și caracterizare.
4. Nanotuburi de carbon

În ultimii ani, produsele miniaturizate au devenit din ce în ce mai importante în fiecare aspect al vieții.
Beneficiile de a avea componente mai mici și, prin urmare, un dispozitiv cu capabilități și funcționalități
îmbunătățite, sunt evidente din următoarele perspective: sisteme mai mici tind să se miște mai repede decât
sistemele mai mari din cauza inerției inferioare a masei. De asemenea, dispozitivele de dimensiuni
minuscule se confruntă cu mai puține probleme în ceea ce privește distorsiunea termică, vibrațiile, iar nu în
ultimul rând, acestea consumă mai puțină energie și prezintă costuri reduse (Hsu, 2002). Datorită acestor
avantaje, miniaturizarea sistemelor și dispozitivelor a devenit un domeniu activ de cercetare. Mai pe larg,
nanotehnologia include mai multe structuri și tehnici desfășurate la o scară cu mărime mai mică de 100 nm,
incluzând: nanotuburi de carbon, nanocristale, puncte cuantice, nanofibre, nanofire, nanoparticule de oxizi
metalici, nanoparticule de dispersie, nanocompozite polimerice, etc.
Asemenea altor numeroase descoperiri științifice importante, fulerenele au fost descoperite accidental. În
anul 1985, oamenii de știință au descoperit un material nou prin observarea unor rezultate neobișnuite în
spectrele de masă a probelor de carbon evaporat. Astfel au fost descoperite fulerenele și stabilitatea lor în
faza gazoasă a fost dovedită. Descoperirea fulerenelor a oferit perspective interesante în cercetarea
nanostructurile de carbon precum și în cea arhitecturilor construite din unități de carbon sp2 bazate pe
principii geometrice simple,ce pot duce la noi simetrii și structuri care au proprietăți fascinante și utile
(Kroto, 1985). Fulerenele sunt o clasă de forme alotropice ale carbonului; acestea sunt molecule compuse
în întregime din carbon, sub forma unei sfere, a unui elipsoid sau a unui tub. Fulerenele cilindrice sunt
numite nanotuburi de carbon. Fulerenele sunt similare ca structură cu grafitul, care este compus dintr-o
foaie de inele hexagonale legate între ele, diferența în cazul fulerenelor este că acestea conțin inele
pentagonale (sau uneori heptagonale), care împiedică foaia de a fi plană.

Figura 4.1 Structura celor 8 forme alotropice ale carbonului. A) Diamant, B) Grafit, C) Lonsdaleite, D) C60 [0D,
molecule] , E) C540 Fulerenă, (F) C70 Fulerenă, G) Carbon amorf, H) Nanotub de Carbon cu un Perete Simplu
(NTCPS).
Nonotuburile de carbon (NTC) reprezintă o formă a carbonului, având un diametru de dimensiunea nano-
metrilor, iar lungimea de dimensiunea micrometrilor. Atomii de carbon sunt dispuși sub forma unui
hexagon, asemenea aranjamentului carbonului din grafit. Structura NTC se constituie din foi cilindrice de
grafit, denumite grafene, înfășurate sub forma unui cilindru cu un diametru de ordinul unui nanometru. Este
cunoscut faptul că NTC reprezintă o formă alotropică a carbonului, ce se situează între fulerene și grafit.

4.1. Istoria nanotuburilor de carbon

Carbonul este cunoscut ca fiind elementul cel mai versatil care există pe pământ. Acesta are diferite
proprietăți care pot fi rezulta în diferite moduri de utilizare și diverse aplicații. Aceste aplicații sunt
dependente de modul în care sunt aranjați atomii de carbon. Carbonul sub formă de grafit a fost descoperit
în 1779, iar 10 ani mai târziu, sub formă de diamant. A fost apoi stabilit că ambele forme aparțin unei familii
de elemente chimice. La aproximativ 200 de ani mai târziu au urmat progresele în domeniul carbonului. În
1985, Kroto, Smalley și Curl au descoperit fulerenele (Kroto, 1985), aceștia fiind beneficiarii din anul 1996
al Premiului Nobel în Chimie pentru descoperirea fulerenelor. Câțiva ani mai târziu, au fost descoperite
NTC.
Interesul actual imens în NTC este o consecință directă a sintezei fulerenelor C60, și altor fulerene, în 1985.
Descoperirea cum că atomul de carbon ar putea forma alte structuri stabile, altele decât cele de grafit precum
și diamant a stimulat cercetătorii din întreaga lume în căutarea de forme noi de carbon. Căutarea a primit
un nou impuls atunci când a fost prezentat în 1990, faptul că C60 poate fi produs într-un simplu aparat de
evaporare cu arc ușor disponibil în toate laboratoarele. Acesta s-a realizat folosind un astfel de evaporator
de către omul de știință japonez "Sumio Iijima" care a descoperit legătura dintre NTC și fulerene în 1991
(Iijima, 1991). Tuburile conțineau cel puțin două straturi iar denumirea primită a fost: nanotuburi de carbon
cu pereți multipli (NTCPM). Acestea au variat în diametru exterior de la aproximativ 3 nm la 30 nm, fiind
închise la ambele capete.
O scanare a unor NTCPM este prezentată în 1993; drept o nouă clasă de NTC ce a fost descoperită, cu doar
un singur strat. Acestea fiind nanotuburi de carbon cu perete simplu (NTCPS), care sunt în general mai
înguste decât tuburile cu pereți multipli, cu diametru în intervalul 1-2 nm, iar acestea tind să fie curbate,
mai degrabă decât drepte. S-a stabilit în ulterior că aceste noi fibre prezintă o serie de proprietăți
excepționale, iar acest lucru duce la creșterea cercetării în privința NTC. Este important de remarcat, totuși,
că tuburile nanometrice de carbon au fost descoperite cu mai mulți ani înainte de descoperirea Iijima.
Principalul motiv pentru care aceste tuburi timpurii nu au stârnit un interes este faptul că aceste tuburi erau
structural mai degrabă imperfecte, astfel încât nu prezentau proprietăți deosebite. Cercetările ulterioare s-
au concentrat pe îmbunătățirea calității produse de NTC (Harris, 2003). Nanotuburile de carbon au fost
produse și observate într-o varietate de condiții, înainte de 1991, dar mulți cred că raportul Iijima în 1991
este de o importanță deosebită, deoarece a adus NTC în conștiința comunității științifice în ansamblu.
În Figura 4.2 sunt prezentate schematic structurile diferitelor tipuri de nanotuburi de carbon. Se pot observa
diferențele de structurale ale nanotuburilor de carbon precum alte forme ale carbonului.
 Figura 4.2. Diagrama schematică: A) Foaie de grafenă, B)Foaie de grafenă parțial răsucită, C) Nanotub de Carbon
cu un Singur Perete (NTCSP), D) Structura celor trei tipuri de NTC: NTCPS (NTC cu Perete Simplu), NTCPD
(NTC cu Perete Dublu), NTCPM (NTC cu Pereți Multipli).

4.2. Structura nanotuburilor de carbon

Nanotuburile de carbon sunt cel mai simplu reprezentate de foi de grafenă ce sunt înfășurate în forma unui
tub. O foaie de grafenă se poate înfășura în mai multe moduri, ceea ce rezultă în mai multe tipuri de NTC.
A se nota faptul că grafena reprezintă un plan dintr-o foaie de grafit.
Nanotuburile de carbon sunt considerate ca structuri de aproape o singură dimensiune, în funcție de
lungimea lor raportată la diametru. Cele mai importante structuri sunt NTCPS și NTCPM. Un NTCPS este
considerat ca un cilindru înfășurat dintr-o singură grafenă, în timp ce NTCPM este similar cu o colecție de
NTCPS concentrice. Lungimea și diametrul acestor structuri, NTCPM diferă foarte mult de cele ale NTCPS
și, desigur, proprietățile lor sunt foarte diferite.
Tipul de NTC depinde de modul în care grafena este orientată spre rulare. Acest lucru poate fi specificat
printr-un vector de chiralitate, care definește modul în care grafena este înfășurată. Figura 4.3 arată modul
în care o grafenă hexagonală este înfășurată pentru a forma un NTC într-o clasificare structurală vectorială.
 Figura 4.3. Structura bidimensională a unei grafene împreună cu structura vectorială folosită pentru a defini
clasificarea structurală a tipurilor de NTC.
Vectorul este determinat de o pereche de valori întregi (n,m). Doi atomi din planul grafenei sunt selectați
iar un alt atom este folosit ca origine. Vectorul chiral „C” este orientat dinspre primul atom către cel de-al
doilea și este definit de relația:
𝐶 = 𝑛𝑎1 + 𝑚𝑎2
Unde perechea (n,m) reprezintă valori întregi, iar a1 și a2 reprezintă vectori ce au ca unitate o celulă și
aparțin matricei bidimensionale formată de foaia de grafen. Spre exemplu, pentru a produce un NTC cu
următoarele valori ca indici: (n,m) = (6,3), atunci lungime vectorul de chiralitate C reprezintă circumferința
NTC și este descris de următoarea relație:

𝑐 = |𝐶| = 𝑎√(𝑛2 + 𝑛𝑚 + 𝑚2 )
Unde valoarea lui „a” este determinată de lungimea vectorului având celula ca unitate, „a1” sau „a2”.
Lungimea lui „a” este determinată în principal de lungimea legăturii carbon-carbon „C-C”, după relația:

𝑎 = |𝑎1 | = |𝑎2 | = 𝑎𝑐𝑐 √3

În cazul grafitului, legătura C-C are valoarea 𝑎𝑐𝑐 = 0.1421 𝑛𝑚. Aceeași valoare este în general utilizată și
în calculele pentru NTC. Însă, având în considerare curbura tubului, o valoare puțin mai mare este
recomadată: 𝑎𝑐𝑐 = 0.144 𝑛𝑚.
Așadar, diametrul nanotubului de carbon se poate calcula după următoarea formulă:
𝑐
𝑑=
𝜋
Unghiul dintre vectorul de chiralitate „C” și axa nanotubului reprezintă unghiul chiral „θ”. Considerând
cele două valori întregi specificate anterior, se poate determina noul unghi de chiralitate utilizând relația:
𝑚√3
𝜃 = tan−1
𝑚 + 2𝑛
Naotuburile de carbon sunt determinat doar de perechea de valori întregi (n,m) care este în directă legătură
cu unghiul chiral „θ”. În funcție de acest unghi pot rezulta nanotuburi de carbon cu diferite chiralități. În
Figura 4.4 se pot observa câteva exemple de nanotuburi ce prezintă chiralități diferite. Diferența se poate
observa la capătul deschis al tubului.

Figura 4.4. NTC cu diverse chiralități. A) Structura armchair, B) Structura zig-zag, C) Structura chirală.
Așadar, perechea de valori întregi (n,m) este cea care determină chiralitatea nanotuburilor de carbon și în
același timp este cea care afectează proprietățile optice, mecanice și electronice ale tuburilor. Nanotuburile
determinate de relația între perechea de valori întregi (n,m) unde |𝑛 − 𝑚| = 3𝑖 prezintă proprietăți
metalice, de exemplu un tub caracterizat de perechea de valori întregi (10,10). De asemenea, nanotuburile
de carbon pentru care perechea (n,m) este caracterizată de relația: |𝑛 − 𝑚| = 3𝑖 ± 1, acestea prezintă
proprietăți semicondutor, precum un tub caracterizat de perechea (10,0). În calcule, „i” este ales ca număr
întreg.
Structura în zig-zag și structura scaun prezintă un grad de simetrie. Acești termeni se referă la aranjamentul
hexagoanelor în jurul circumferinței. În timp ce, pentru nanotubul de carbon cu structură chirală, această
structură se poate găsi și în forma sa oglindită.
Suprafața specifică oferă înformații cu privire la caracteristicile și proprietățile nanotuburilor de carbon. Cu
ajutorul unor calcule geometrice, aria externă teoretică a suprafeței specifice pentru NTC a fost determinată
(Peigney, 2004). Pentru o secțiune din grafenă, valoarea obținută este 1315 m2g-1, dar folosind diferite
geometrii cu pereți multipli și nanotuburi de fascicule, această valoarea scade până la 50 m2g-1.
Pentru a vizualiza modul în care sunt construite NTC se poate începe cu o grafenă, care reprezintă forma
cea mai stabilă de carbon cristalin. Grafitul este format din planuri de astefl de grafene. În cadrul straturilor,
atomii sunt aranjați la colțurile hexagoanelor care umplu întregul plan (în cazul ideal, fără defecte). Atomii
de carbon sunt puternic legați covalent (distanța carbon-carbon ~0.14 nm). În schimb, straturile sunt slab
legate între ele (o distanță între straturi de aproximativ 0.34 nm, cu o forță van der Waals slabă.). Cuplajul
slab între straturi, conferă grafitului proprietatea unui material aparent foarte moale, proprietate care permite
utilizarea grafitului într-un stilou.
Modalitatea de lipire a unui nanotub de carbon este descrisă de chimia cuantică aplicată, în mod specific,
de către hibridizarea orbitală. Legarea chimică a NTC este compusă în întregime din legături sp2, similare
cu cele ale grafitului. Această structură de legare, care este mai puternică decât legăturile găsite în diamant
sp3, oferă moleculelor o forță unică. Nanotuburile de carbon se aliniază în mod natural în corzi ținute
împreună de forțe van der Waals. Sub presiune ridicată, nanotuburile pot fuziona împreună, renunțând la
unele legături sp2 în favoarea legăturilor sp3, oferind o mare posibilitate de a produce fire puternice, de
lungime nelimitată, prin înalta presiune care leagă nanotuburile de carbon (Yildirim, 2000).

4.3. Sinteza nanotuburilor de carbon

Metoda de obținere a nanotuburilor de carbon este încă un subiect de cercetare; având în considerare faptul
că mai multe mecanism pot fi utilizate în procesul de formare a nanotuburilor de carbon. Un exemplu de
mecanism de formarea nanotuburilor este alcătuit din trei etape. Acesta poate fi decris în modul următor:
1. Un precursor în formarea NTC și fulerenelor, C2, se formează pe suprafața particulei de catalizator
metalic.
2. Din această particulă de carbură de metastabil, un carbon sub formă de tijă este format rapid.
3. În al doilea rând există o grafitizare lentă a peretelui său. Acest mecanism se bazează pe observațiile
TEM în situ. (Ayumu, 2002)
Condițiile atmosferice exacte depind de tehnica utilizată.
Creșterea reală a NTC pare să fie aceeași pentru toate tehnicile menționate.
Mecanismele de creștere cele mai acceptate sunt reprezentate de următoarele două modele:
a) vârful de creștere (S. Iijima, 1993)
b) creșterea rădăcinilor
În cazul primului mecanism, un al vârf tubului este deschis, astfel încât atomii de carbon pot fi adăugați la
circumferința sa, iar catalizatorul metalic favorizează reacția de creștere și, de asemenea, previne închiderea
vârfului tubului. Un studiu propus indică faptul că moleculele fulerenelor ar acționa asemenea unor nuclee
de creștere astfel încât diametrul tubului va determina mărimea NTC (Hafner, 1998).
Cel de-al doilea mecanism se bazează pe diagrama de fază dintre carbon și un metal. NTCPS cresc sub
formă de precipitate de carbon atunci când dizolvarea carbonului metalic topit se răcește și se solidifică. În
cazul acestui mecanism sunt necesare mai multe dovezi experimentale pentru o mai bună înțelegere a
mecanismului de creștere (Iijima, 1998).
Există mai multe teorii cu privire la mecanismul exact de creștere pentru NTC. Una dintre teoriile cele mai
acceptate postulează că particulele de catalizator din metal sunt plutitoare sau sunt sprijinite pe grafit sau
un alt substrat (Sinnot, 1999). Se presupune că particulele de catalizator sunt sferice sau în formă de pară,
caz în care depunerea va avea loc doar o jumătate din suprafața (aceasta este cea mai mică parte curbată
pentru particulele în formă de pară). Carbonul difuzează de-a lungul gradientului de concentrare și precipită
pe jumătatea opusă, în jurul și sub diametrul intersectat. Cu toate acestea, nu precipită din vârful emisferei,
care reprezintă miezul gol, care este caracteristică a acestor filamente. Pentru metale acceptate, filamente
pot forma fie prin extrudare, în care NTC crește vertical din particulele de metal care rămân atașate pe
substrat, sau prin vârful-creștere, în care particulele se desprind de capătul în creștere a nanotubului de
carbon.
 Figura 4.5. Vizualizarea posibilelor mecanism de creștere a nanotuburilor de carbon.

Nanotuburile de carbon sunt, în general, produse prin trei tehnici principale:

1. Descărcare în arc electric
2. Ablație laser
3. Depunere chimică în fază de vapori
În tehnica de descărcare în arc electric, vaporii de carbon sunt creați de o descărcare în arc între doi electrozi
de carbon, cu sau fără catalizator. NTC se auto-asamblează din vaporii de carbon rezultați. În tehnica de
ablație laser, un fascicul de laser de mare putere afectează un volum de gaz de materii prime cu conținut de
carbon (hirocarburi, de exemplu: metan sau monoxid de carbon). Ablația laser produce o cantitate mică de
nanotuburi de carbon curate, în timp ce metodele de descărcare în arc electric în general, produc cantități
mari de material impur. În general, depunerea chimică în fază de vapori (DCV) duce la producerea de
NTCPM sau NTCPS de calitate slabă. NTCPS produse prin DCV pot avea variate diametre, fapt ce nu
poate fi controlat îndeajuns. Pe de altă parte, această metodă este foarte ușor de reprodus la scară mai largă,
ceea ce favorizează producția comercială (Daenen, 2003).
Ablația laser a fost prima tehnică utilizată pentru a genera fulerene în clustere. În acest proces, o bucată de
grafit este vaporizat prin iradiere cu laser în atmosferă inertă. Acesta rezultă în funingine care conține NTC
care mai apoi sunt răcite de pereții unui tub de cuarț (Journet, 1998).
Metoda de depunere chimică în fază vapori actuală a arătat cele mai bune rezultate în ceea ce privește
raportul: preț / unitate. Acest lucru se datorează căldurii excelente și a transferului de masă care au rezultat
într-un produs omogen, cu o scalabilitate inerentă și costuri relativ scăzute (Harris A. , 2001). DCV implică
în general reacția unui conținut de carbon de gaz (de exemplu acetilenă, etilenă și etanol), cu o particulă de
catalizator metalic (de obicei, Co, Ni, Fe sau o combinație a acestora) la temperaturi de peste 600 °C. Toate
că aceste metode pot produce cantități mari de NTC însă costul lor este încă ridicat pentru a realiza orice
aplicații la scară largă.
În prezent, DCV este metoda cea mai utilizată în producerea de nanotuburi de carbon. Unele din metodele
de producere a nanotuburilor de carbon sunt mai eficiente, dar în continuare, cea mai mare problemă
întâlnită în producerea nanotuburilor este capacitatea de auto-aliniere. O serie de aplicații ale NTC necesită
ca acestea să fie crescute într-un mod controlat, iar NTC să fie capabile să se alinieze cu modificarea
suprafeței. Sinteza controlată ale nanotuburilor perfect aliniate este un subiect important în studiile curente
și dezvoltarea viitoarelor aplicații ale nanotuburilor de carbon (M. Paradise, 2008). În Figura 4.6 se pot
observa imagini microscopice ale nanotuburilor perfect aliniate.

Figura 4.6. A) Micrografii electronice de baleiaj mărite la 10.000 și 20.000

4.4. Purificarea nanotuburilor de carbon

Al doilea impediment în producerea pe scară largă a nanotuburilor de carbon este reprezentat de către
metodele de purificare a cantității de NTC produse. În toate metodele de producere, nanotuburile rezultate
prezintă un anumit nivel de impurități. Cele mai comune impurități sunt materiale carbonice, dar au fost
observate și metale în cantități mai reduse (Ebbesen, 1997).
Impuritățile observate în principal în urma sintezei de nanotuburi de carbon sunt rezultate din sursa de
grafit, de asemenea din carbon amorf dar și din catalizator de metal precum și fulerene. Cele din urmă se
regăsesc în cantități mici. Toate aceste impurități afectează proprietățile NTC. Se dorește ca în urma sintezei
cantitatea de nanotuburi de carbon rezultată să fie cât se poate de pură. În scopul cercetărilor, pentru o
analiză mai bună a rezultatelor, este de dorit ca produsul de NTC să fie de asemenea cât mai omogen. În
general, tehnicile industriale sunt variate în ceea ce privește procesul de purificare a NTC, fapt pentru care
în continuare vor fi prezentate unele din cele mai relevante.
 1. Purificarea NTC prin oxidare.
Este un procedeu prin care se pot extrage eficient impuritățile carbonice. Principalul dezavantaj al acestei
metode este faptul că nu doar impuritățile sunt oxidate, dar și nanotuburile de carbon. Însă procesul de
oxidare nu afectează atât de mult nanotuburile, așa cum este cazul impurităților, deoarece impuritățile
prezintă mai multe defecte și au o structură deschisă. Această metodă de purificare este utilizează în general
deoarece impuritățile sunt atașate de catalizatorul metalic, care se comportă ca un catalizator oxidant . În
concluzie, eficiența și randamentul procedurii sunt dependente de o mulțime de factori, cum ar fi: conținutul
de metal, timpul de oxidare, mediu, agentul de oxidare și temperatura (Hajime et al., 2002; Borowiak-Palen
et al., 2002; Chiang et al., 2001; Xiang et al., 2001; Houjin et al., 2001).
2. Purificarea NTC prin tratare cu acid.
Tratarea cu acid are rolul de a înlătura catalizatorul metalic rezultat în urma producerii de NTC: În primul
rând, suprafața metalului este expusă oxidării, apoi catalizatorul metalic este expus la tratamentul cu acid,
apoi este solvatat. Nanotuburile de carbon rămân sub formă de suspensie. În cazul utilizării de HNO3, atunci
acidul va acționa doar asupra catalizatorului metalic; reacția nu va avea nici un efect asupra nanotubului de
carbon sau asupra altor particule de carbon. În cazul utilizării HCl, atunci acest acid va afecta într-o măsură
redusă atât nanotubul de carbon precum și alte particule de carbon. Figura 4.7 arată o micrografie a
nanotuburilor de carbon tartate cu acid azotic.

Figura 4.7. Micrografii ale NTCPM. A) tratate cu HNO3 B) Imaginea A) mărită 25.000.
În literatura de specialitate s-a demonstrat că efectul diferitelor variabile în tratamentul cu acid: spre
exemplu: tipul acidului utilizat sau concentrația, temperatura, durata tratamentului dar și presiunea
tratamentului, sunt încă subiecte de cercetare. În consecință mai multe experimente trebuie desfășurate
pentru a clarifica dependența acestor variabile asupra procesului de purificare a NTC (MacKenzie, 2009).
3. Purificarea magnetică a NTC.
În această metodă, particule de feromagnet sunt înlăturate mecanic din grafit. Suspensia de NTC este
amestecată cu nanoparticule anorganice, precum ZrO2 sau CaCO3 într-o baie ultrasonică, cu scopul
înlăturării particulelor feromagnetice. Apoi, particulele sunt prinse cu polii magnetici permanenți. După un
tratament chimic ulterior, un material NTC cu puritate ridicată va fi obținut (Figura 4.8).
 Figura 4.8.SME a NTCPM A) sintetizați în câmp magnetic B) fără sinteză.
Acest procedeu nu necesită echipamente costisitoare și oferă posibilitatea producției la scară largă a NTC
care nu prezintă impurități magnetice.
4. Purificarea NTC prin micro-filtrare.
Procedeul de microfiltrare se bazează pe separarea particulelor. NTC și o cantitate redusă de nanoparticule
de carbon sunt stocate într-un filtru. Nanoparticulele rămase (catalizatorul metalic, fulerene și restul de
nanoparticule de carbon) vor trece cu ușurință prin filtru.
5. Purificarea NTC prin cromatografie.
Această tehnică este utilizată în principal pentru a separa cantități mici de NTC în fracțiuni, de lungime
mică și de distribuție cu diametru. Nanotuburile sunt conduse printr-o coloană cu un material poros, prin
care acestea curg. Coloanele utilizate poartă numele permeație de gel pentru cromatografie (GPC) și
cromatografia de înaltă performanță - cromatografie lichidă de excludere dimensională (HPLC-SEC).
Numărul de pori NTC ce va curge depinde de mărimea lor. Acest lucru înseamnă că, pentru molecule mici,
calea spre capătul coloanei va fi mare, iar moleculele mari se vor desprinde primele. Dimensiunea porilor
va controla distribuția granulometrică. Cu toate acestea, problema principală este că NTC trebuie să fie
dispersate (Farkas, 2002) sau solvatate (Niyogi, 2001) și (Zhao, 2001). Acest lucru poate fi realizat prin
ultrasonare (Farkas și colab., 2002) sau funcționalizarea cu grupări solubile (Niyogi, 2001)și (Zhao, 2001).
În concluzie, diferite tehnici de purificare, vor oferi rezultate diferite. Tehnica aleasă poate, deoarece efectul
asupra întregului eșantion va depinde atât de compoziția cât de și cantitatea de probă. Se necesită tehnici
care înlătură doar impuritățile de carbon și metale, fără a smodifica nanotuburile de carbon obținute în urma
procedeului de sinteză. De asemenea, este important să se considere ajustarea variabilelor de proces, cum
ar fi temperatura, scara și timpul. Tehnicile de producție la scară largă și de purificare ale nanotuburilor de
carbon sunt încă în curs de dezvoltare.
Ca observație finală, metodele de purificare mai sus menționate schimbă suprafețele structurale ale
nanotuburilor de carbon. Ca urmare, pot exista modificări în unele proprietăți nanotuburi purificate. Prin
urmare, forța principală a cercetării în domeniul producerii NTC purificate reprezintă capacitatea procesului
de purificare a nanotuburilor păstrând caracteristicile fascinante ale nanotuburilor de carbon.
4.5. Caracterizarea nanotuburilor de carbon

Există nenumărate metode de producere a nanotuburilor de carbon: fiecare rezultând într-un material cu
diverse caracteristici, cum sunt: diametru, lungimea, chiralitatea, puritatea. În urma sintezei prin diverse
metode pot apărea și defecte. În urma procesului de purificare a nanotuburilor, în general rezultatul este
creșterea fracțiunii de nanotub de carbon, dar se modifică în același timp nanotuburile. Aceste modificări
se reflectă prin: deschiderea unuia sau a ambelor capete ale nanotubului de carbon sau reducerea lungimii
acestuia (H. Hu, 2001) , (D.B. Mawhinney, 2000).
Nanotuburile de carbon sunt particule nanometrice de carbon, având structura grafitului, dar care conțin o
cantitate substanțială de impurități. Caracterizarea NTC este necesară pentru a determina: cantitatea,
calitatea, dar cel mai important motiv este determinarea caracteristicilor nanotuburilor de carbon din proba
rezultată din procesul de sinteză.
Sinteza nanotuburilor într-un mediu controlat la scară largă este încă dificil de realizat, deoarece există încă
probleme ce nu au rezolvare. Este esențial să se identifice toate calitățile pe care aceste tuburi le posedă,
pentru a putea investiga caracterizarea structurală a nanotuburilor de carbon. În determinarea unei
caracterizări complete a nanotuburilor, există câteva metode de caracterizare, ce vor fi prezentate în
continuare.
1. Spectroscopie luminescentă
Nanotuburile de carbon cu perete simplu sunt în general de tip metalic sau semiconductor. În NTCPS te tip
conductor, luminescența acestor tuburi se regăsește în interiorul canalelor. În multe dintre cazuri, cele două
tipuri de NTCPS, de tip metalic și de tip semiconductor interaționează între ele, rezultând un semnal de
fotoluminescență. În scopul de a observa fenomenul de fotoluminescență, fasciculele trebuie să fie separate
în tuburi individuale. Unele tratamente pot fi folosite pentru a realiza această separare. Una dintre cele mai
populare tehnici este tratamentul prin ultrasonicație al NTC cu agenți activi de suprafață, în suspensie sau
în apă, cum ar fi SDS (dodecil sulfat de sodiu) sau zeolitul. (J.S. Lauret, 2004), (J. Lefebvre, 2004).
2. Spectroscopie electronică cu raze X
Această tehnică poate oferi informații referitoare la structura chimică a NTC. Datele cele mai utilizate se
referă la modificarea structurii pereților NTC ca urmare a interacțiunii chimice cu compuși organici sau
gaze de adsorbție. NTC au fost studiate prin Spectroscopie electronică cu raze X prin încorporarea azotului
în NTC (R. Droppa, 2002). Deplasarea vârfului înainte și după modificare, din cauza caracterului polar al
legăturii de azot - carbon, este o dovadă a încorporării azotului în structura NTC (Hammer, 2000). Această
tehnică demonstrează de asemenea că materialul nanofibră de carbon se aseamănă mai mult cu un oxid de
carbon decât o variație a grafitului (C. Pham-Huu, 2002)
3. Microscopie electronică de baleiaj - SEM, prin transmisie – TEM
Microscopia electronică de baleiaj (SEM) și microscopie electronică de transmisie (TEM) reprezintă două
instrumente esențiale pentru caracterizarea oricărui nanomaterial; rezultatul fiind observarea directă a
dimensiunii, formei și structurii materialului. Rezultatele acestor două metode se pot observa se pot observa
în Figura 4.9 și Figura 4.10. Această metodă a fost utilizată pentru a studia NTCPM înainte și după tratament
termic. Din acesta s-a observat o creștere semnificativă a coeficientului de absorbție de electroni. Această
creștere poate fi explicată de un aranjament mai structurat al materialului peretelui nanotuburilor.
 Figura 4.9. Microscopie electronică a NTCPS. A) SEM. B) TEM.

Figura 4.10. Microscopie electronică obținut în primul studiu al NTC (Iijima, 1991). Liniile paralele întunecate
corespund (0 0 2) imagini cu zăbrele din grafit. O secțiune transversală a fiecărui tub este ilustrată. A) Tub format
din cinci foi grafit, cu diametrul de 6,7 nm. B) Tub din două foi, cu diametrul de 5,5 nm. C) Tub din șapte foi, cu
diametrul de 6,5 nm (cel mai mic diametru tubular - 2.2 nm).
Există mai multe metode de caracterizare a nanotuburilor, în schimb aceste metode prezintă diferite
provocări. În general, impedimentele tehnicilor de caracterizare sunt concluzionate astfel:
a) Nici o tehnică de carcterizare nu prezintă capabilitatea de a oferi o descriere completă a unei probe
de NTC.
b) Fiecare tehnică este limitată de concluziile ce pot fi extrase în urma utilizării fiecarei tehnici în
parte.
c) Metoda de preparare a probei precum și protocolul de măsurare pot avea un impact semnificativ
asupra caraterizării probei de nanotub de carbon.
d) Este necesară o referință pentru ca măsurătorile să fie relevante.
e) Este dificilă o comparație directă între metodele de caracterizare.
Așadar pentru o metodă corectă de caracterizare a NTC, ce poate fi utilizată drept referință este esențial ca
toate tehnicile ce pot fi utilizate să ofere posibilitatea de a fi utilizate în mod complementar, nu doar
individual.
5. Concluzii

Nanotehnologia este în prezent una dintre cele mai importante tendințe în domeniul științei, percepute ca
fiind una dintre tehnologiile cheie ale acestui secol. Aplicațiile sale includ domenii cum sunt: biotehnologia,
industria farmaceutică, industria componentelor electronice, instrumente științifice, procese industriale de
fabricație, precum și introducerea de materiale în avans, etc. În acest ultim aspect, nanotehnologia include
producția de materiale revoluționare de dimensiuni de 100 nm sau chiar mai mici. Nanotuburile de carbon
fac parte din această categorie de materiale noi.

Nanotuburile de carbon au ajuns recent în atenția lumii, dar s-au realizat multe progrese de la descoperirea
lor. Ele sunt definite nanostructuri unice care afișează proprietățile dorite ale oricărui alt material cunoscut.
Tehnicile de producție actuale au evoluat, de asemenea, dar încă mai sunt necesare unele eforturi de durată
pentru a fi transforma aceste tehnici într-o variantă mai eficientă și mai rentabilă.

Metodele de producție includ abordări clasice, cum sunt: metoda de descărcare în arc electric, depunerea
chimică din vapori și ablația laser, dar și metode noi, care sunt încă în cercetare, cum sunt: mediile de
energie, plasma si microgravitație solară. Aceste metode de producere și purificare produc însă schimbări
în tipurile, randamentul și suprafața structurală a NTC. Ca rezultat, pot exista modificări în proprietățile
electrice și mecanice, precum și în structura reală a nanotuburilor de carbon. Prin urmare, forța principală
a cercetării este în domeniul sintezei și purificării de nanotuburi de carbon într-un proces unic și eficient
care are scopul de a conserva caracteristicile fascinante ale acestor nanotuburi.

Cu toate că nu sunt atât de multe tehnici disponibile pentru caracterizarea NTC, cele mai utilizate tehnici
utile pentru caracterizarea NTC sunt: spectroscopia de electronică cu raze X care permite determinarea
funcționalității NTC, dar și altele prezentate anterior. Caracteristici precum indice de chiralitate sau indice
helicitate sunt obținuți prin microscopie electronică de transmisie (TEM). Spectroscopia în infraroșu este
adesea utilizată pentru determinarea impurităților rămase prin sinteză sau molecule ce acoperă suprafața
NTC. Cea mai puternică tehnică în procesul de caracterizare a NTC este reprezentată de spectroscopia
Raman. Această metodă nu necesită pregătirea probei și duce la o analiză rapidă și nedistructivă. Mai mult
decât atât, simulările spectrale Raman sunt realizate pe diferite geometrii ale nanotuburilor de carbon.

Nanotuburile de carbon sunt un adevărat exemplu al nanotehnologiei, diametrul acestora este de ordinul
nanometrilor, iar molecule pot fi manipulate chimic și fizic. Nanotuburile de carbon posedă proprietăți
electronice, fizice și mecanice uimitoare, care conduc la forme incredibile de rezistență și conductivitate
chimică. Nanotuburile de carbon deschid oportunități către aplicații incredibile în domeniul fabricării de
materiale, în electronică, în prelucrarea chimică și în gestionarea energiei.
Bibliografie
Ayumu, Y. (2002). J. Phys. Chem. B, 106 (51), p. 13294.
Bello, F. (March 1953). "The Year of the Transistor". Fortune , pp. 128-133.
C. Pham-Huu, N. K. (2002). Phys. Chem. Chem. Phys., 4, p. 512.
Churchill, S. (2007, December). dailywireless.org. Retrieved from
http://www.dailywireless.org/2007/12/17/transistor-birthday/
Corporation, S. (n.d.). Retrieved from Sony Website:
https://www.sony.net/Fun/design/history/product/1960/tv8-301.html
Corporation, S. (2017). Retrieved from https://www.sony.net/Fun/design/history/product/1960/tv8-
301.html
D.B. Mawhinney, V. N. (2000). Chem. Phys. Lett., 324 , p. 631.
Daenen, M. (2003, February). The Wondrous World of Carbon Nanotubes, a review of current carbon
nanotube technologies.
Dillon, A. C. (1997). "Storage of hydrogen in single-walled carbon nanotubes". Nature. 386 (6623):, 377–379.
Ebbesen, T. (1997). Carbon Nanotubes: Preparation and properties. p. p. 139.
Farkas, E. (2002). Chem. Phys. Lett., 363, p. p. 111.
Gaudin, S. (2007, December). Computer World. Retrieved from
http://www.computerworld.com/article/2538123/computer-processors/the-transistor--the-most-
important-invention-of-the-20th-century-.html?page=2
H. Hu, P. B. (2001). Chem. Phys. Lett., 345 , p. p. 25.
Hafner, J. (1998). Chem. Phys. Lett., 296, p. 195.
Hammer, P. (2000). J. Vac. Sci. Technol., 18, p. 2277.
Harris, A. (2001). Appl. Phys. A: Mater. Sci. Process., 72, p. p. 5.
Harris, P. (2003). A Carbon Nanotube Page, Chemistry Department of the University of Reading. Retrieved
from http://www.personal.rdg.ac.uk/~scsharip/tubes.htm. [online] Available.
Hsu, T. (2002). MEMS and Microsystems: Design and Manufacture. Boston: McGraw-Hill.
Iijima, S. (1991). Nature (London), 354, 56.
Iijima, S. (1998). Micro Electro Mechanical Systems. IEEE, p. 520.
J. Lefebvre, J. F. (2004). Appl. Phys., A78, p. 1107.
J.S. Lauret, C. V. (2004). Physica E, 21, p. 1057.
Journet, C. (1998). Appl. Phys. A-Mater. Sci. Process., 67 (1), p. p.1.
Kroto, H. (1985). Nature, 162.
M. Paradise, T. G. (2008). Mater. Des., 28, p. p.1447.
MacKenzie, K. (2009). Sep. Purif. Technol., 66, p. p. 209.
Niyogi, S. (2001). J. Am. Chem. Soc., 123 (4), p. p. 733.
Peigney, A. (2004). Carbon, 42, p. 2807.
R. Droppa, P. H. (2002). J. Non-Cryst. Solids, 299–302, p. 874.
S. Iijima, T. I. (1993). Nature (London), 363, p. 603.
Safa, S. (2010). "Investigating Hydrogen Storage Behavior of Carbon Nanotubes at Ambient Temperature and
Above by Ion Beam Analysis". NANO. 5, 341–347.
Sinnot, S. (1999). Chem. Phys. Lett., 315, p. p. 25.
Yildirim, T. (2000). Phys. Rev. B, 62, p. 19.
Zhao, B. (2001). Chem. Phys. Lett., 345, p. p. 25.