(Otilia Hedeşan – Pentru o mitologie difuză, Timişoara, Ed.

Marineasa, 2000, fragmente)

“Dincolo de aceste teorii în functie de care poate fi mulat materialul traditional, ceea ce este absolut
fascinant este felul în care povestirile despre Fata Padurii ale taranilor din Pria raporteaza modelul
narativ si acel univers mitic pe care acesta îl consemneaza.
Pozitiile în care se afla cei unsprezece spectatori / cititori / naratori sunt extrem de variate în raport cu
personajul si întâmplarile în sine.
Este vorba, mai întâi, despre optiunea pe care o are fiecare dintre persoanele concrete care au fost
intervievate. Ce li se pare lor cel mai convenabil sa fie: simpli naratori, distanti si multumiti ca pot
perpetua o anumita traditie, spectatori avizi dar, totusi, doar spectatori ai evenimentelor unui teatru
imaginar, sau cititori activi, care decupeaza materialul în functie de interesele lor personale si, apoi, îl
învestesc cu sens? În ceea ce îi priveste pe cei unsprezece povestitori din Pria, ei se mentin în linia
destul de comoda a relatarii anumitor traditii. Atât doar ca pozitiile din care ei prezinta aceste traditii
sunt distincte si tipice: pentru unii, tot ceea ce o priveste pe Fata Padurii pare sa se fi desfasurat
altunceva – altcândva; pentru altii, faptele memorate mai mult în virtutea obiceiului se raporteaza la o
lume destul de apropiata, dar, totusi, datorita unei piedici sau alteia, intangibila; în sfârsit, pentru o a
treia categorie de povestitori, evenimentele al caror personaj este Fata Padurii s-au petrecut în locuri
care seamana perfect cu cele din imediata apropiere si, mai mult chiar, se numesc aidoma acestora.

/.../ “Fata Padurii îl dragosteste pe om asa cum dragosteste orice om pe femeie” (Biltiu, Biltiu, 1999,
192).”
În consecinta, o initiere sexuala care este provocata de Fata Padurii poate fi înteleasa si ca un tip de
perversiune. Developarea acestor valori subiacente ale relatarilor despre “întâlnirile” cu Fata Padurii
conduce la identificarea principalelor motive pentru care istorisirea unor asemenea experiente nu este
tabu. Exprimând metaforic initierea sexuala, orice întâmplare de acest gen asumata de un individ
comunica, implicit, o informatie de genul “si eu sunt barbat”. Cu orice pret? — s-ar putea pune
întrebarea. Nu cu orice pret! Dimpotriva, cel care s-a întâlnit o singura data cu Fata Padurii si, într-un
fel sau altul, i-a facut fata, se integreaza orizontului simbolic si moral al comunitatii. Problema începe
sa fie delicata si individul începe sa fie privit cu suspiciune, doar în conditiile în care nu reuseste sa o
înfrânga, de prima data, pe Fata Padurii si devine, mai apoi, supusul acesteia. Dealtfel, istorisirile sunt
convergente în aceste conditii: cel care accepta asemenea relatii — citeste relatii sexuale nepermise
— sfârseste prin a nu mai fi om si, mai devreme sau mai târziu, va muri în conditii suspecte pe care
toata lumea se va grabi sa le interpreteze ca pe o pedeapsa venita dinspre Fata Padurii.
Practic, initierea sexuala se dovedeste una completa în masura în care tânarul reuseste sa
converteasca sexualitatea devianta pe care i-o ofera Fata Padurii în normalitate, renuntând la
neobisnuit, oricât de seducator ar fi acesta, în favoarea traditiei. Altfel, schimbarea rolurilor sexuale
poate fi extrem de periculoasa si va conduce, într-un final, la decesul tânarului. Exact asa cum orice
initiere ratata înseamna, pâna la urma, moartea celui care nu reuseste sa realizeze trecerea.
Dealtfel, cultura traditionala româneasca asociaza, consecvent, schimbarea rolurilor sexuale în alte
conditii decât cele ale carnavalului cu anticiparea mortii:
“Când cânta vreo gaina cocoseste moare cineva din acea casa” (Gorovei, 1915, 200).

/.../ Reanalizând textele transcrise, citate sau doar invocate mai sus, observ o reala apetenta a
barbatilor din Maramures pentru nararea subiectului. Acesta este prezentat, în mod consecvent, drept
real, în ciuda unui dezinteres afisat pentru dovedirea realitatii sale. O multime de detalii mobileaza
universul întâmplarilor cu Fata Padurii, ceea ce face din el o lume coerenta si credibila, pe un anumit
plan, dar, în lipsa unui alt gir decât cel al prestigiului martorului care a asistat la evenimente, aceasta
lume prezentata atent si amanuntit pare sa fi facut, deja, un pas important dinspre povestirea unei
întâlniri cu supranaturalul înspre fabulatia bine reglata traditional, e drept, dar care ramâne, totusi,
fabulatie.
În alta ordine de idei, nu pot sa nu constat usurinta uluitoare cu care taranii din Maramures povestesc
despre Fata Padurii, stiut fiind ca, în primele decenii ale secolului, cercetatorii care au investigat
subiectul au întâlnit o discretie absoluta în aceasta privinta (v. Papahagi, 1981, 125 – 126). Oamenii
— chiar cei despre care se banuia ca au avut o experienta, în tineretile lor, cu Fata Padurii – taceau,
afisând înaintea cercetatorului un amestec de ignoranta, de teama si, mai cu seama, de jena. Ma
întreb care sunt acele transformari care au facut ca, în mai putin de un secol, Fata Padurii sa devina,
dintr-o poveste soptita doar între cunoscuti, una care se poate spune “în gura mare”. Poate fi vorba
despre transformarea speciei si glisarea subiectului într-un domeniu al fabulosului pur, narabil fara
restrictii? Poate fi vorba despre o schimbare de stil în ceea ce priveste cercetarea: la anul 2000,
etnologul este un om dispus sa decupeze altfel limitele adevarurilor traditionale si sa le accepte ca
atare, chiar daca ele sunt, adesea, diferite daca nu aberante în raport cu propriile convingeri. Ma
gândesc, însa, mai ales, ca aceasta “liberalizare” a comunicarii povestirilor despre Fata Padurii
dincolo de care poate fi descoperit, înca, un evident cod erotico-sexual traditional, corespunde unei
diminuari a restrictiilor - mai ales lingvistice — privitoare la discutarea deschisa a acestor probleme.
Altfel spus, si pentru lumea traditionala româneasca, granitele intimitatii, ale secretului si ale pudorii au
început sa dobândeasca alte contururi în vreme ce unora dintre vechile tabu-uri li s-a uitat chiar
statutul de tabu.

/.../ Teoretic, orice femeie poate oferi funia cu care îsi strânge poalele unui fecior, pentru ca acesta sa
devina imun la ispitirile Fetei Padurii, dar practic se recurge la o asemenea solutie doar în situatii de
criza, când feciorul se simte amenintat si nu mai are vreme de alegere. Dupa traditie, bracinarul cel
mai puternic, cel care asigura dezinteresul neconditionat al Fetei Padurii, este cel care a fost purtat de
iubita feciorului. El joaca, astfel, rolul sinecdotic de parte a întregului. Cu alte cuvinte, prezent lânga
trupul feciorului, bracinarul iubitei îndeplineste exact functia pe care ar avea-o iubita însasi, ceea ce o
face pe Fata Padurii sa se mentina la o distanta rezonabila. Astfel prezentate, faptele traditionale
trimit, iarasi, la interpretari multiple.

/.../ Mai întâi, este de observat ca pastrarea în intimitate, de catre fiecare fecior, a unui obiect de
asemenea profund intim al iubitei sale, îi asigura acestuia o securitate absoluta. Subiacent, acest mic
ritual devenit o practica vestimentara aproape desemantizata, sta marturie pentru faptul ca aparitia
Fetei Padurii si tot ceea ce aduce ea terifiant se poate petrece doar în conditiile în care tinerii baieti nu
au, deja, în sat, relatii erotice stabile, cu eventuale perspective de casatorie. Sugestia principala a
obiectului este una intens sexuala, în sensul ca “înnodat” sau, dimpotriva, “desfacut”, bracinarul trimite
direct la ceea ce Mihail Bahtin numea “domeniul josului” si al sexualitatii (Bahtin, 1974, 26). S-ar
putea, în continuare, subîntelege, ca o asemenea credinta este si un îndemn indirect la practicarea
unor relatii erotice si sexuale în cadrul comunitatii, unde orice gest este perfect controlabil si, la
nevoie, reparabil. În al doilea rând, foarte multi dintre tarani vad în sfiala Fetei Padurii de a se apropia
de feciorul care poarta mereu asupra sa un obiect feminin, manifestarea unui comportament ambiguu,
ca si când spiritul ar fi în acelasi timp gelos dar si extrem de grijuliu sa nu deranjeze în nici un fel ceea
ce tine de sfera femininului. Fata Padurii s-ar defini, în aceste conditii, în mod simultan, ca o amanta
nesatioasa si chiar putin perversa, capabila, însa, la nevoie, sa joace rolul convenientelor, dar si ca o
femeie profund corecta, hotarâta doar sa-i pedepseasca pe cei care nu stiu sa respecte, în general,
ceea ce tine de universul fragilitatii feminine. În sfârsit, actul “legarii” unui bracinar în jurul mjlocului
unui tânar necasatorit trebuie raportat la una dintre denumirile cele mai raspândite ale actelor de
magie erotica, “legatul”, acel rit extrem de eficient menit sa îl faca pe un barbat sa nu se poata
manifesta în deplinatatea virilitatii decât fata de o singura femeie.

/.../ Menit sa provoace, în viitor, succesul erotic al fetei solicitante, în ritualul culesului matragunei pot fi
decelate câteva aspecte care se regasesc, aidoma, si în scenariile narative dezvoltate în jurul Fetei
Padurii. Este vorba, în primul rând, despre inversarea rolurilor partenerilor din cuplu. Fata este cea
care preia initiativa, asemeni temutei Fete a Padurii. Pentru a-si asigura ascendentul de putere asupra
barbatului, ea încearca sa preia forta magica a matragunei, mizând, asadar, sa intre în relatia erotica
dotata cu o energie covârsitoare. În sfârsit, culesul matragunei include gesturi care, în mod normal,
pot fi taxate drept perversiuni sexuale.
Participantele la recoltare se mângâie reciproc si provocator, într-un act de sodomie rituala care poate,
oricând, provoca greata. Aceeasi greata pe care o resimte personajul agresat de Fata Padurii. O
greata care este mereu mai mult decât un simplu disconfort fizic. Este o greata în sens etimologic, o
“greutate”, asadar, de a accepta participarea la o realitate care pare sa trimita la o vreme de dinainte
de instituirea rigorilor sexuale actuale. O realitate pentru care segregarea rolurilor sexuale, unanim
acceptata astazi, este inexistenta, androginia ca si “sodomia” fiind, înca, reguli în act. O lume la care,
astazi, oamenii pot privi încruntati moral. Cu mânie! O lume care, daca îndraznesc sa se lase
ademeniti în ea, îi nimiceste si îi distruge, facându-i sa nu mai poata distinge între dragostea fara nici
un fel de oprelisti si moarte. O lume la care, totusi, multi au avut, pentru câteva clipe macar, acces, dar
au stiut sa se stapâneasca si sa revina, întregi, printre ai lor.”