Sunteți pe pagina 1din 5

SISTEMUL IMUN

TIMUSUL

Organ limfoid primar, timusul are o structură şi o evoluţie cu totul particulară, nu doar în cadrul
sistemului imun, ci şi al întregului organism.
Este un organ bilobat, situat în mediastinul superior, dorsal faţă de stern şi anterior faţă de marile
vase.
Dezvoltarea timusului
De asemeni, este primul organ limfoid care apare în cursul dezvoltării embrionare, dar şi primul care
involuează- la pubertate începe să îşi reducă masa de ţesut limfoid, depleţia limfocitară fiind dublată de
o masivă infiltrare adipoasă.
Cele 2 mari componente ale timusului (timocitele şi respectiv celulele epiteliale reticulare stromale)
au origine embriologică net diferită : timusul apare sub forma a 2 proliferări bilaterale endodermice în
porţiunea ventrală a celei de a 3-a pungi faringiene. La începutul lunii a II-a embrionare mugurii
epiteliali vor permite transformarea celulelor epiteliale în celule reticulare .Pe de altă parte,
mezenchimul ce îşi are originea în mezenchimul crestelor neurale, invadează în profunzime timusul
endodermic, asigurand suportul vascular, precum şi septurile conjunctive şi capsula timică.
În momentul naşterii, timusul este complet conturat şi dezvoltat, cu o greutate de 10-15g.Primii doi
ani de viaţă continuă să crească accelerat, apoi ceva mai lent pană la pubertate când atinge 35-40g,
pentru ca treptat să involueze, încât la adult o mare parte din timus e redus la 1-2 benzi limfoide
infiltrate cu adipocite.Aceasta este involuţia fiziologică a timusului, ce trebuie diferenţiată de cea acută,
de stres, mediată de corticosteroizi şi care apare doar în disfuncţii sistemice extrem de severe.
Structură
Timusul e delimitat de o capsulă conjunctivă, din care pornesc septuri, generând pseudolobuli
incomplet delimitaţi.Lobulii timici prezintă 2 zone :
-corticala periferică, intens bazofilă
-medulara centrală, palid eozinofilă
Stroma timusului este realizată de celulele epiteliale reticulare stromale-prin prelungirile lor subţiri şi
extrem de ramificate, ele vin în contact cu prelungirile celulelor epiteliale învecinate,unite prin joncţiuni
desmozomale sau occludens, formând o reţea tip reticol.
Datorită densităţii mari a LT în corticală, aceste celule sunt mai puţin evidente faţă de medulară.
Corticala timusului
Este formată dintr-o populaţie limfocitară în stadii diferite de maturare, extrem de densă, susţinută de
reţeaua de celule epiteliale reticulare.Corticala este sediul evenimentelor precoce ce intervin în
dezvoltarea timocitelor.
Limfoblaşti mari, mitotic activi , se află mai ales la nivel subcapsular.Limfocite mai mici, puţin active
mitotic, pot fi observate din corticală până la nivelul joncţiunii cortico-medulare.ele suferă rapid procese
apoptotice şi sunt fagocitate de macrofagele locale.
Cea mai mare concentraţie de macrofage din timus este la nivelul joncţiunii cortico-medulare şi în
teritoriile perivasculare, unde pot asigura interceptarea maximă a AG locali.
În funcţie de localizarea lor, se disting mai multe tipuri de celule epitelale reticulare:
-imediat subcapsular dar şi perivascular –celulele epiteliale uşor aplatizate, cu nucleu central, nucleol
evident, iar în citoplasmă apar RE, fragmente de citokeratină, vacuole membranare, granulaţii lipidice
-în cortexul incipient-celulele epiteliale au un nucleu mare, cu nucleol înconjurat de tonofilamente şi
doar cateva granulaţii secretorii
--în corticala profundă, celulele epiteliale au un nucleu redus, RER şi numeroase grasnulaţii secretorii.
Se consideră ca celulele epiteliale reticulare din corticala profundă si, se pare şi cele din cortexul
incipient reprezintă celule doică ( au membrane neregulate şi pot adăposti în spaţiile dintre ele, fără a-şi
modifica morfologia, aproximativ 120-150 de limfocite capabile să parcurgă toate etapele procesului de
selecţie şi diferenţiere )
Celulele epiteliale reticulare întregesc profilul funcţional al timusului prin secreţia unei familii de
hormoni polipeptidici care vor interveni în maturarea LT :
-TIMULINA -coordonează dezvoltarea de receptori ai LT în curs de formare
-modulează sensibilitatea la durere
-inhibă instalarea anxietăţii
-captează şi eliberează zincul la nivel tisular
-TIMOPOIETINA –supraveghează derularea ciclului LT
-menţine structurile limfocitare integre
-rol în patogeneza unor afecţiuni autoimune tip miastenia gravis
-TIMOZINA -controlează maturarea funcţională a LT
-utilizată în depistarea precoce a diferitelor neoplazii
-e asociată terapiei anticancer
-TIMALINA –e prezentă doar în celulele epidermei fetale
-FACTOR SERIC TIMIC –influenţează maturarea LT
-e singurul hormon timic ce persistă nemodificat la adultul tanar
-TIMOTAXINA –e absolut necesară migrării celulelor stem precursori ai LT în timus
Pe lângă acesti hormoni specifici, celulele epiteliale reticulare mai secretă interleukine, factori de
stimulare a secreţiei hormonale, promovând totodată şi apariţia de receptori hormonali de membrană .
Medulara timusului
Situată în centrul timusului, are o densitate redusă a timocitelor, un ansamblu de celule epiteliale mult
mai consistent şi conţine o serie de structuri proprii doar timusului, care nu dispar niciodată şi facilitează
diagnosticul de organ-corpusculii Hassall.
La joncţiunea cortico-medulară, celulele epiteliale reticulare au un corp celular mic şi puţine organite
celulare.Treptat, avansând în medulară, ele devin distincte, cu nucleu palid şi mare, iar în citoplasma
eozinofilă, pe langa RER şi un mic complex Golgi se află filamente subşiri ce ajung până la periferia
prelungirilor celulare.
Celulele epiteliale din plin centrul medular se dispun lamelar şi concentric în formaţiuni specifice-
corpusculii Hassall, coloraţi în roşu intens cu HE.Celulele epiteliale conţin granule de keratohialină,
similare celor de la nivel cutanat.Numărul şi dimensiunile corpusculilor cresc în distrucţii limfocitare
masive.
Tot în medulară mai apar şi celule dendritice interdigitate, APC pentru AG de HC clasa a II-a. Implicate
în selecţia pozitivă a LT. Sunt bogate în S-100, o proteină glială ce facilitează diferenţierea lor de
macrofage.
Bariera timus-sânge
Timusul nu are limfatice aferente, fiind protejat astfel de un aflux suplimentar de AG.Ramuri
înguste desprinse din arterele toracică internă şi tiroidiene inferioare pătrund în timus la nivel capsular şi
septal.Ele se vor segmenta diferit : în corticală vor genera doar capilare, iar în medulară vor forma atât
capilare, cat şi arteriole.La nivelul joncţiunii cortico-medulare apar venule post capilare ce permit pasajul
macromolecular.
Capilarele corticale au un endoteliu continuu, se îndreaptă spre periferia corticalei, apoirevin sub
forma unor reţele vasculare care în final se vor deschide în venele din medulară.Aceste capilare sunt
susţinute de un spaţiu conjunctiv pericapilar, dublat de un strat continuu de celule epiteliale.Pentru a
putea veni în contact cu timocitele corticale, un AG din lumenul capilar cortical trebuie să traverseze
următoarea barieră:
-endoteliul capilar
-membrana sa bazală
.banda de ţesut conjunctiv perivascular
-membrana bazală a celulelor epiteliale
-celulele epiteliale.
La această barieră se adaugă şi intervenţia macrofagelor perivasculare din zona cortico-medulară.
Capilarele medulare au endoteliu fenestrat, uşor de străbătut.
La nivelul timusului,precursori ai LT migraţi din măduva hematogenă se vor transforma treptat în LT,
parcurgând succesiv etapele multiplicării, diferenţierii şi maturării.Baza producţiei de LT este consolidată
precoce, aşa încât explică involuţia fiziologică a timusului .Dacă timusul dispare însă la scurt timp după
naştere, cum se întamplă în cazul sindromului DiGeorge, produs prin disfuncţii genice (deleţia unui
fragment din braţul scurt al cromozomului 22 ), atunci imunodeficienţa severă ce se instalează
determină moartea.

Limfogamglionii

Sunt organe limfoide secundare încapsulate distribuite pe traseul vaselor limfatice, de culoare albicioasă
şi cu dimensiuni de la câţiva mm la 2,5cm.
Structură
Au aspect reniform, cu o faţă convexă şi una concavăm crestată de hil.Spre deosebire de timus, are
limfatice aferente şi eferente.Cele aferente , bogate în AG, străbat suprafaţa limfoganglionară şi apoi ies
prin hil sub forma a 1-2 limfatice eferente.Ambele tipuri de limfatice au un sistem valvular ce asigură
circuitul unidirecţional al limfei.
Limfoganglionii au două dispozitive în structura lor:
-un dispozitiv de susţinere
Este format din capsula conjunctivă,din care pornesc septuri conjunctive ce determină arii care
comunică între ele.La acestea se adaugă o reţea tridimensională de fibre de reticulină pe care sunt fixate
celule reticulare
-dispozitiv de filtrare a limfei
Este format dintr-un sistem de sinusuri adaptate pentru colectarea şi purificarea limfei.
Tipuri de sinusuri : subcapsular sau marginal, corticale sau trabeculare, paracorticale, medulare.Pereţii
lor sunt tapetaţi de un endoteliu fenestrat (cu excepţia sinusului subcapsular, unde endoteliul e
continuu ), iar în lumen se intersectează fibre de reticulină cu prelungiri ale celulelor reticulare şi
endoteliale.
Corticala limfoganglionului
-corticala superficială, subcapsulară-conţine foliculi limfatici primari şi secundari
-corticala profundă sau paracorticala, zona timo-dependentă.La acest nivel, venule postcapilare asigură
rulajul limfocitar.
Medulara
Palid colorată faţă de corticală,are un ţesut limfoid difuz, sub forma unor cordoane celulare compacte şi
anastomozate între ele.
Funcţii
-depurarea limfei
-implicare în producerea limfocitară prin activitatea mitotică de la nivelul centrilor germinativi
-participă la derularea răspunsului imun
Splina
Este cel mai mare dintre organele limfoide, 100+150g la adult
Structură
Prezintă o capsulă (ţesut conjunctiv dens semiordonat), stromă (reţea de fibre de reticulină şi celule
reticulare ) şi parenchim, organizat specific în pulpa albă şi pulpa roşie, organizare dependentă de modul
de realizare a vascularizaţiei splenice.
Vascularizaţie
Artera splenică se ramifică în ramuri incluse în trabeculele conjunctive-artere trabeculare, iar cand
acestea pătrund la nivel pulpar,formează arteriolele pulpare.Adventicea lor va fi înlocuită de o teacă
limfatică periarteriolară, ce va înconjura arteriola.Aceasta devine arteriolă centrală.Pe traseul arteriole-
lor pulpare apar foliculi limfatici secundari sau corpusculi Malpighi,la nivelul cărora arteriola este
periferică-arteriolă foliculară.Aceasta va genera ramuri subţiri care înconjoară foliculii limfatici.În final
se capilarizează într-o zonă marginală de trecere de la pulpa albă la cea roşie.Pe măsură ce se apropie
de pulpa roşie, arteriolele se micşorează progresiv, iar cand pătrund în pulpa roşie generează o serie de
ramuri drepte, arteriole penicilate.
Din fosta teacă limfatică ele mai păstrează 1-2 straturi compacte de limfocite, iar după un scurt
traiect dau naştere capilarelor tecale.Această teacă bine dezvoltată la unele specii, dar slab dezvoltată la
om-teaca Schweigger-Seidel, conţine agregări compacte fibro-celulare, în directă continuitate cu
reţeaua fibrilară din pulpa roşie.
Capilarele tecale pot genera cel mult 2 capilare terminale.
Vena splenică însoţeşte artera splenică, dar are un calibru dublu faţă de arteră.
Pulpa albă
-reprezintă 20% din masa splenică
-corpusculii Malpighi sunt foliculi limfatici secundari,la nivelul cărora se observă întotdeauna arteriola
foliculară excentrică.Sunt zone T-independente.
-tecile limfatice conţin limfocite T de talie mică şi sunt zone T-dependente
-la om, între zona marginală şi pulpa roşie apare o zonă dinamică,zona perifoliculară, cu o mare
densitate eritrocitară.
Pulpa roşie
-conţine sinusuri venoase între care se află cordoane splenice Billroth
-sinusurile venoase sunt structuri vasculare cu pereţi subţiri, tapetaţi de celule endoteliale paralele cu
axul longitudinal sinusal.Citoplasma lor conţine un mare număr de filamente şi vezicule de
micropinocitoză.Membrana bazală este discontinuă şi vine în contact cu o bogată colecţie de fibre
retculinice, care înconjoară ca o spirală endoteliul sinusului.Filamentele de la periferia citoplasmei
celulelor endoteliale realizează legătura dintre membrana celulară şi reţeaua fibrilară.
-cordoanele Billroth sunt spaţii comunicante între ele şi lipsite de pereţi proprii.Conţin , la fel ca şi
sinusurile cu care se învecinează,limfocite, hematii,plasmocite.

Amigdalele

-amigdalele palatine
-ovoidale,lipsite de capsulă proprie
-tapetate de un epiteliu stratificat pavimentos nekeratinizat, care se invaginează formand cripte adanci
-subepitelial se delimitează foliculi limfatici cu centri germinativi proeminenţi, înconjuraţi de un ţesut
limfoid difuz
-amigdalele linguale
-au o structură asemănătoare celor palatine, cu deosebirea că în spaţiul muscular adiacent se află glande
salivare mucoase şi canalele care colectează secreţia şi se deschid la baza criptelor
-amigdala faringiană
-e delimitată de un epiteliu tip respirator în care la varstnici se instalează porţiuni de epiteliu stratificat
pavimentos.Ţesutul limfatic este similar celui din amigdalele palatine.