Dreptul Contractelor. Suport de Curs

UNIVERSITATEA TEHNICĂ A MOLDOVEI
FACULTATEA CADASTRU, GEODEZIE ŞI CONSTRUCŢII

CATEDRA DREPT PATRIMONIAL
PROGRAMUL DE STUDII DE MASTERAT
DREPT PATRIMONIAL
DREPTUL CONTRACTELOR
SUPORT DE CURS
CHIȘINĂU
2015
Suportul de curs este destinat masteranzilor anului I din cadrul
Programului de studii de masterat Drept Patrimonial
Elaborare: conf. univ., dr. Alla CLIMOVA
Recenzenți: Igor TROFIMOV, conf. univ., dr., Ina BOSTAN, lect.

sup., Viorica URSU lect. sup.
Redactori: Natalia CHIRIAC, Livia PURICI
DESCRIEREA CIP A CAMEREI NAȚIONALE A CĂRȚII

Climova, Alla
Dreptul contractelor: Suport de curs / Alla Climova; Univ. Tehn. a Moldovei,
Progr. de Studii de Masterat, Drept Patrimonial.– Chișinău: Tehnica-UTM,
2015 – 156 p.
Bibliogr. La sfârșitul art. – 50 ex.
ISBN 978-9975-45-375-2
347.4+375.75/.76(075.8)
C 57
––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––
Hârtie ofset. Formatul hârtiei 60x84 1/16.
Tipar RISO Comanda nr. 42
––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––
U.T.M., 2004, Chişinău, bd. Ştefan cel Mare, 168.
Secţia Redactare şi Editare a U.T.M.
2068,Chişinău, str. Studenţilor, 9/9
© U.T.M., 2015
2
CUPRINS:
TEMATICA ŞI REPARTIZAREA ORIENTATIVĂ A 4

ORELOR
PLANUL TEMATIC AL CURSULUI 5
1. GENERALITĂȚI PRIVIND DREPTUL CONTRACTUAL 5
2. PROBLEME PRIVIND NOȚIUNEA, CLASIFICAREA ȘI 11
CONDIȚIILE DE VALABILITATE ALE
CONTRACTELOR CIVILE
3. CONTRACTELE TRANSLATIVE DE PROPRIETATE. 26
DOCTRINĂ, REGLEMENTARE JURIDICĂ ȘI
PRACTICĂ JUDICIARĂ
4. CONTRACTELE PRIVIND LOCAȚIA DE BUNURI. 41
ASPECTE TEORETICE ȘI PRACTICE
5. CONTRACTELE PRIVIND LOCAȚIA DE SERVICII. 54
PRACTICĂ JUDICIARĂ
6. CONTRACTE ȘI OPERAȚIUNI BANCARE. 75
REGLEMENTARE JURIDICĂ, DOCTRINĂ ȘI
PRACTICĂ JURIDICĂ
7. CONTRACTELE CIVILE ACCESORII. DOCTRINĂ, 96
REGLEMENTARE JURIDICĂ ȘI IMPLEMENTAREA
PRACTICĂ
8. CONTRACTELE SPECIALE CE SERVESC DREPT 112
TEMEI DE APARIȚIE A DREPTURILOR REALE.
IMPLEMENTAREA PRACTICĂ
9. MODIFICAREA, REZOLUȚIUNEA ȘI REZILIEREA 127
CONTRACTELOR
10. SPECIFICUL DERULĂRII CONTRACTELOR ÎN 133
CADRUL PROCEDURII DE INSOLVABILITATE.
ÎNCETAREA CONTRACTELOR. REGLEMENTARE
JURIDICĂ ȘI PRACTICA JUDICIARĂ
11. RĂSPUNDEREA CONTRACTUALĂ 139
Anexa 1 146
Anexa 2 149
Anexa 3 151
Anexa 4 155
3
TEMATICA ŞI REPARTIZAREA ORIENTATIVĂ A ORELOR
Realizarea în Realizarea
Nr. timp a orelor în timp a
Tema
crt. de curs/ orelor
prelegeri practice
1. Generalități privind dreptul contractual 2 2
Probleme privind noțiunea, clasificarea și

2. 2 2
condițiile de valabilitate ale contractelor civile.
Contractele translative de proprietate.
3. Doctrină, reglementare juridică și practică 5 5
judiciară
Contractele privind locația de bunuri. Aspecte
4. 5 5
teoretice și practice
Contractele privind locația de servicii.
5. Doctrină, reglementare juridică și practică 6 6
judiciară
Contracte și operațiuni bancare. Reglementare
6. 4 4
juridică, doctrină și practică juridică
Contractele civile accesorii. Doctrină,
7. reglementare juridică și implementarea 4 4
practică
Contractele speciale ce servesc drept temei de
apariție a drepturilor reale. Doctrină,
8. 4 4
reglementarea juridică și implementarea
practică
Modificarea, rezoluțiunea și rezilierea
9. 2 2
contractelor
Specificul derulării contractelor în cadrul
procedurii de insolvabilitate. Încetarea
10. 2 2
contractelor. Reglementare juridică și practica
judiciară
11. Răspunderea contractuală 4 4
Total: 40 40
4
===============================================
PLANUL TEMATIC AL CURSULUI
===============================================
1. GENERALITĂȚI PRIVIND DREPTUL CONTRACTUAL
Obiective de referinţă:
- să determine obiectul de studiu al dreptului contractual;
- să expună importanța cunoașterii aprofundate a materii juridice în
domeniul contractual;
- să identifice cele mai importante lucrări autohtone și străine în materia
contractelor;
- să determine legislația aplicabilă în domeniul contractelor;
- să evidențieze practica judecătorească, inclusiv Hotărîrile Plenului CSJ,
practica CEDO asupra raporturilor de drept contractual;
Contractul constituie principalul izvor de obligaţii. Importanţa sa ca

mijloc de stabilire a celor mai variate relaţii dintre persoanele fizice şi juridice
se învederează în toate domeniile de activitate, de la cele mai simple nevoi ale
oamenilor (ca procurarea celor necesare traiului) pînă la dezvoltarea unei
economii de piaţă competitive şi la stabilirea relaţiilor internaţionale în cele
mai diferite domenii.
Contractul constituie una din cele mai flexibile și, prin urmare, și eficiente
modalități de reglementare a raporturilor social - juridice și anume, în cazul
acelor relații în care legea nu poate și nu necesită a pătrunde, iar totodată este
una din cele mai importante mijloace juridice de asigurare a dezvoltării
relațiilor sociale1.
În acest sens, disciplina în cauză propune un studiu aprofundat, complex,
în vederea examinării problemelor doctrinare, teoretice și practice, inclusiv în
sens comparat, în ceea ce privește noțiunea, caracterele juridice și elementele
contractelor civile. La fel, în cadrul disciplinei se propune analiza esenței și
conținutului contractelor prin prisma delimitării diverselor categorii de
contracte și evidențierii specificului acestora.
Totodată, disciplina în cauză propune clarificarea modalităților de
încetare a diverselor categorii de contracte. În acest sens, se determină
procedura de reziliere, rezoluțiune și modificare a contractelor civile, atît la
inițierea unilaterală, cît și prin acordul ambelor părți.
1
Igor Trofimov. Drept civil. Contractele civile. – Chişinău, 2004, p. 12
5
Ținînd cont de prevederile legislației, se evidențiază răspunderea
contractuală, pentru neexecutarea corespunzătoare a clauzelor contractuale.
Astfel, se determină modalitatea de aplicare a sancțiunilor pecuniare, cum ar
fi: amenda, penalități de întîrziere, dobînda de întîrziere, recuperarea
prejudiciului.
Pe lîngă contractele civile clasice, disciplina dată propune spre cercetare
un studiu în ceea ce privește contractele speciale, cum ar fi contractul de
uzufruct, uz, superficie, abitație, servitute, care nu se studiază în cadrul altor
programe de studii.
La fel, prezintă interes sporit și cercetarea în ceea ce privește modalitatea
de derulare a contractelor în cadrul procedurii de insolvabilitate, prea puțin
reglementată și cercetată în legislația și doctrina autohtonă.
Concomitent sunt analizate și cercetate cele mai importante și
interesante opinii ale savanților străini și autohtoni în materia contractelor:
Băieșu S., Roșca N., Băieșu A., Rotari A., Bloșenco A., Chibac Gh., Chibac
A., Chirică D., Deak Fr., Efrim O., Mihailenco E., Motică R. I., Moțiu F.,
Pascari Trofimov I., Ungureanu O., О. Н. Садиков, Е. А. Суханов și alții.
Totodată, cursul în cauză propune un studiu al Recomandărilor și
Hotărîrilor Curții Supreme de Justiție în materia contractelor, precum:
Hotărîrea Plenului Curții Supreme de Justiție „Cu privire la aplicarea unor
prevederi ale legislației privind gajul și ipoteca” // Chișinău, 10 martie 2014,
nr. 1; Hotărîrea Plenului Curții Supreme de Justiție „Cu privire la examinarea
de către instanțele judecătorești a litigiilor izvorîte din raporturile de leasing
financiar” // Chișinău, 17 noiembrie 2014, nr.7; Hotărîrea Plenului Curții
Supreme de Justiție „Privind practica judiciară a examinării litigiilor care
apar în cadrul încheierii, modificării și încetării contractului individual de
muncă” // Chișinău, 22 decembrie 2014 nr. 9; Hotărîrea Plenului Curții
Supreme de Justiție „Cu privire la unele chestiuni referitoare la aplicarea de
către instanțele judecătorești a legislației la soluționarea litigiilor legate de
contractele de împrumut” // nr.8 din 24.12.2010; Hotărîrea Plenului Curții
Supreme de Justiție „Privind aplicarea de către instanțele judecătorești a
legislației ce reglementează modalitățile de reparare a prejudiciului cauzat
prin întîrziere sau executare necorespunzătoare a obligațiilor pecuniare, cu
excepţia celor izvorîte din contractul de credit bancar sau împrumut” nr. 9
din 24.12.2010; Hotărîrea Plenului Curții Supreme de Justiție „Cu privire la
unele chestiuni apărute în practica aplicării de către instanțele judecătorești
a legislației la soluționarea litigiilor ce țin de contractele de donație și de
înstrăinare a bunului cu condiția întreținerii pe viață” // Chișinău, nr.2 , din
30 martie 2009; Hotărîrea Plenului Curții Supreme de Justiție „Cu privire la
aplicarea de către instanțele de judecată a legislației ce reglementează
6
nulitatea actului juridic civil” // nr.1 din 07.07.2008; Hotărîrea Plenului Curții
Supreme de Justiție „Cu privire la practica aplicării de către instanțele
judecătorești a legislației ce reglementează obligaţia uneia dintre părţile
contractului individual de muncă de a repara prejudiciul cauzat celeilalte
părţi” // nr.11 din 3 octombrie 2005; Hotărîrea Plenului Curţii Supreme de
Justiţie R.M. „Despre aplicarea legislaţiei privind protecţia consumatorilor la
examinarea dosarelor civile” din 10.07.1997; Recomandarea nr. 33 „Privind
termenele de prescripție în contractul de transport auto de mărfuri”;
Recomandarea nr. 58 „Cu privire la modul de aplicare a unor prevederi
legale la soluționarea pricinilor ce țin de desfăşurarea procesului de
insolvabilitate”; etc.
Concomitent, în cadrul cursului, se propune examinarea practicii Curții
Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului (CtEDO) în materie
contractuală, precum ar fi: Bimer contra Republicii Moldova; Oferta Plus
contra Republicii Moldova; Banca Internațională de Investiții și Dezvoltare
M.B. contra Republicii Moldova; A.S.I.T.O. contra Republicii Moldova;
Dacia contra Republicii Moldova; Mihail Pîrnov contra Republicii Moldova,
ect.
Totodată, se vor examina problemele stringente și contradictorii ce țin de
examinarea și soluționarea litigiilor în materia contractelor, precum:
- obiectul contractului de vînzare-cumpărare a întreprinderii în calitate
de complex industrial unic, determinarea statutului juridic al întreprinderii;
- forma contractelor de vînzare-cumpărare a imobililor în evoluție
legislativă;
- particularitățile încheierii contractului de vînzare-cumpărare a cotelor-
părți din bunul imobil;
- delimitarea contractului de partajare în natură a bunurilor imobile de
procedura formării determinate de Legea formării bunurilor imobile;
- contractul de vînzare-cumpărare a cotei valorice prin prisma evoluției
legislative;
- modalitatea de retractare a drepturilor în cadrul contractului de vînzare-
cumpărare a drepturilor litigioase;
- statutul juridic al dreptului dobîndit în cadrul contractului de vînzare-
cumpărare cu pact de răscumpărare, înregistrarea acestuia;
- vînzarea-cumpărarea bunurilor viitoare cu ipotecarea concomitentă a
acestora;
- cesiunea de creanță și preluarea datoriei între persoanele juridice cu
scop lucrativ;
- declararea nulității contractelor, specificul declarării nulității
contractelor succesive;
7
- revocarea contractului de donație, termenele de înaintare a acțiunii,
subiecții în drept să invoce revocarea donației;
- momentul determinării încetării contractului de locațiune în cadrul
rezoluțiunii și rezilierii;
- modalitatea rezilierii, rezoluțiunii contractelor civile, clarificarea
procedurii (elucidarea cazurilor rezilierii, rezoluțiunii strict prin intermediul
instanței de judecată);
- determinarea prețului în cadrul contractului de arendă, pentru terenurile
– proprietate a unităților administrativ-teritoriale (UAT) și proprietate de stat,
în funcție de amplasarea acestora;
- clarificarea modalității de transmitere a bunului în proprietatea
locatarului, în cadrul leasingului financiar, după răscumpărarea acestuia;
- cerințele față de forma contractului Lease-back;
- întinderea răspunderii fidejusorului în cadrul contractului de
fidejusiune;
- întinderea răspunderii asiguratorului pentru prejudiciul cauzat de către
asigurat terței persoane, în lipsa elementelor constitutive ale contravenției sau
infracțiunii;
- obligațiile antreprenorului față de investitor în cadrul contractelor de
investiție în construcția spațiului locativ. Forma contractului în evoluție
legislativă;
- efectul modificării obiectului contractului de întreținere, inclusiv prin
hotărîrea instanței de judecată;
- înregistrarea bunurilor dobîndite în cadrul contractului de societate
civilă etc.
Sperăm că disciplina în cauză și conținuturile acesteia, inclusiv cele cu
privire la examinarea și soluționarea problemelor menționate mai sus, vor
spori considerabil cunoștințele în domeniul contractelor și dreptului
contractual, va influență pozitiv asupra eficienței derulării raporturilor
patrimoniale, sporind soluționarea corectă și operativă a problemelor
patrimoniale din societate, în special a problemelor ce persistă în procesul
încheierii și executării contractelor civile.
Sugestii metodice
Strategii de predare & învățare: prelegerea interactivă, discuția, studiul de
caz.
Activități de evaluare: Prezentarea și susținerea referatelor.
Lucru individual
8
 Elaborarea referatelor pe tema: Practica CtEDO în materia contractelor
civile; Rolul și locul CSJ în unificarea practicii judiciare; Reflectarea
contractelor civile în doctrina autohtonă și străină.
Bibliografie:
Acte normative și Hotărîrile Plenului Curții Supreme ale Justiției:
1. Codul civil nr.1107/2002 // Monitorul Oficial, 2002, nr.82-86.
2. Hotărîrea Plenului Curții Supreme de Justiție „Cu privire la aplicarea
unor prevederi ale legislației privind gajul și ipoteca” // Chișinău, 10 martie
2014,nr. 1.
3. Hotărîrea Plenului Curții Supreme de Justiție „Cu privire la examinarea
de către instanțele judecătorești a litigiilor izvorîte din raporturile de leasing
financiar” // Chișinău, 17 noiembrie 2014, nr.7.
4. Hotărîrea Plenului Curții Supreme de Justiție „Privind practica judiciară
a examinării litigiilor care apar în cadrul încheierii, modificării și încetării
contractului individual de muncă” // Chișinău, 22 decembrie 2014 nr. 9.
5. Hotărîrea Plenului Curții Supreme de Justiție „Cu privire la unele
chestiuni referitoare la aplicarea de către instanțele judecătorești a legislației
la soluționarea litigiilor legate de contractele de împrumut” // nr.8 din
24.12.2010.
6. Hotărîrea Plenului Curții Supreme de Justiție „Privind aplicarea de către
instanțele judecătorești a legislației ce reglementează modalitățile de
reparare a prejudiciului cauzat prin întîrziere sau executare
necorespunzătoare a obligațiilor pecuniare, cu excepţia celor izvorîte din
contractul de credit bancar sau împrumut” nr. 9 din 24.12.2010.
7. Hotărîrea Plenului Curții Supreme de Justiție „Cu privire la unele
chestiuni apărute în practica aplicării de către instanțele judecătorești a
legislației la soluționarea litigiilor ce țin de contractele de donație și de
înstrăinare a bunului cu condiția întreținerii pe viață” // Chișinău, nr.2 , din
30 martie 2009.
8. Hotărîrea Plenului Curții Supreme de Justiție „Cu privire la aplicarea de
către instanțele de judecată a legislației ce reglementează nulitatea actului
juridic civil” // nr.1 din 07.07.2008.
9. Hotărîrea Plenului Curții Supreme de Justiție „Cu privire la practica
aplicării de către instanțele judecătorești a legislației ce reglementează
obligaţia uneia dintre părţile contractului individual de muncă de a repara
prejudiciul cauzat celeilalte părţi” // nr.11 din 3 octombrie 2005.
10. Hotărîrea Plenului Curţii Supreme de Justiţie R.M. „Despre aplicarea
legislaţiei privind protecţia consumatorilor la examinarea dosarelor civile”
9
din 10.07.1997; Recomandarea nr. 33 „Privind termenele de prescripție în
contractul de transport auto de mărfuri”.
11. Recomandarea nr. 58 „Cu privire la modul de aplicare a unor prevederi
insolvabilitate”.
Manuale și monografii:
12. Bloșenco A.,Drept civil. Partea Specială: Note de curs –Chișinău 2003;
13. Deak Fr. Tratat de drept civil. Contracte speciale, ed. Actam, București
2009.
14. Chibac Gh., Băieșu A., Rotari Al., Efrim O., Drept civil.Contracte
Speciale, vol. III, ed. Cartier juridic, Chișinău 2005.
15. Chirică D., Drept civil. Contracte speciale, ed. Luminalex 1997.
16. Motică R.I., Moțiu F., Contracte civile. Sinteză teoretică și practică
judiciară, Lumina Lex 1998.
17. Trofimov I., Drept civil. Contracte civile, Chișinău 2004.
18. Ungureanu Ovidiu „Manual de drept civil. Partea generală”, ediţia a IV-
a, Editura: ALL BECK, Bucureşti, 1999.
19. Гражданское право. Том II. Полутом 1. 2.-е издание./Отв. Ред. Е. А.
Суханов. – Москва, 2000.
Practica și procedura CtEDO:

1. A.S.I.T.O. contra Republicii Moldova.
2. Banca Internațională de Investiții și Dezvoltare M.B. contra Republicii
Moldova.
3. Bimer contra Republicii Moldova.
4. Dacia contra Republicii Moldova.
5. Grafescolo SRL contra Republicii Moldova.
6. Mihail Pîrnov contra Republicii Moldova.
7. MegadatCom contra Republicii Moldova.
8. Oferta Plus contra Republicii Moldova.
9. Renan SRL contra Republicii Moldova.
10. Bock și Paladi vs. România.
11. Strungaru contra România.
12. Teltronic contra Polonia.
13. De Castro contra Portugalia.
10
2. PROBLEME PRIVIND NOȚIUNEA, CLASIFICAREA ȘI
CONDIȚIILE DE VALABILITATE ALE CONTRACTELOR
CIVILE
- să definească noțiunea contractului expusă în diferite lucrări ale
doctrinarilor autohtoni și străini;
- să analizeze clasificarea contractelor după diferite criterii;
- să delimiteze contractele civile în dependență de particularitățile
conținutului acestuia;
- să determine condițiile de valabilitate la încheierea contractelor civile;
- să sintetizeze deosebirile și asemănările dintre nulitatea absolută și
nulitatea relativă;
- să identifice normele juridice aplicabile în cazul declarării nulității
contractelor;
- să aplice cadrul legislativ, hotărîrile Plenului CSJ, practica CtEDO la
soluționarea cazurilor practice ce țin de valabilitatea contractelor;
- să identifice cazuri de neconcordanță a legislației cu practica judiciară,
hotărîrile Plenului CSJ în materia valabilității contractelor.
Repere de conţinut:
Noțiunea contractului. Clasificarea contractelor după diverse criterii.
Condițiile de valabilitate. Nulitatea relativă. Nulitatea absolută. Efectul
declarării nulității contractului.
Conform art. 666 din Codul civil al Republicii Moldova contractul este
acordul de voinţă realizat între două sau mai multe persoane prin care se
stabilesc, se modifică sau se sting raporturi juridice. Este necesar de a delimita
noțiunea de contract de noțiunea de convenție, precum și de noțiunea de act
juridic civil. Astfel nu toate convențiile se încadrează în categoria de
contracte. În acest sens I. Trofimov menționează „că la noțiunea de convenție
se atribuie și testamentele, act juridic pentru cauză de moarte, care nu se
includ în categoria de contracte”. La fel, doctrinarul citat menționează că
„vorbind despre contract, neapărat trebuie de menţionat, că acesta este una din
categoriile de convenţii, ce se încheie doar între vii”.
La fel, autorul propune o definiție reușită a contractului potrivit căreia
„contractul este un acord de voinţă încheiat între două sau mai multe persoane
pe timpul vieţii acestora, cu privire la naşterea, modificarea sau stingerea
drepturilor şi obligaţiilor”.
11
În ceea ce privește deosebirea dintre noțiunea de act juridic civil și
contract, menționăm că toate contractele sunt acte juridice civile, însă nu toate
actele juridice civile sunt contracte. Astfel, promisiunea publică de
recompensă, legatul sunt acte juridice unilaterale și nu fac parte din categoria
contractelor.
Noțiunea de act juridic civil, își are sediul de reglementare în materia
Codului civil. Astfel conform art. 195 Cod civil, actul juridic civil este
manifestarea de către persoane fizice şi juridice a voinţei îndreptate spre
naşterea, modificarea sau stingerea drepturilor şi obligaţiilor civile.
Doctrina autohtonă și legislația în vigoare evidențiază următoarele
categorii de contracte:
2.1. În funcţie de ramura de drept în care îşi fac existenţa, deosebim
contracte civile, contracte comerciale, contracte de muncă, contracte
administrative, contracte procesual civile şi procesual-penale, contracte
matrimoniale, contracte internaţionale (tratate şi convenţii).
Contractele civile sunt acele contracte care cad sub incidența
reglementărilor Codului civil. Totodată este necesar de ținut cont de existența
contractelor nenumite, adică contracte neprevăzute de Codul civil sau alte acte
normative. Totodată menționăm că aceste contracte își fac apariția oricum în
domeniul raporturilor de drept privat și necesită a fi coraborate cu prevederile
Codului civil. Pentru a fi mai preciși în determinarea contractelor civile, I.
Trofimov propune enunțarea regulii, conform căreia contractul civil este un
contract ce îşi face apariţia în domeniul reglementărilor raporturilor de drept
privat. Având în vedere faptul, că respectivul contract nu este unicul în
compartimentul dreptului privat, respectiv ne putem permite să enunţăm o
regulă, conform căreia, contractul civil va fi orice contract, care prin regimul
său nu poate fi determinat drept contract de muncă, contract matrimonial sau
contract comercial. Aceasta decurge şi din faptul, că actualmente legislatorul
pretinde a acorda tuturor contractelor de drept privat un regim unic,
reglementat de legislaţia civilă și numai în cazurile în care se constată
existenţa unor norme juridice specifice, corespunzător pentru contractele de
muncă, comerciale şi matrimoniale se vor aplica respectivele norme ale
legislaţiei muncii sau a celei ce reglementează raporturile de căsătorie şi
familie2.
Contractele comerciale. La moment contractele ce se stabilesc în
raporturile de drept între comercianți își găsesc la fel sediul în Codul civil,
astfel domeniul de reglementare a contractelor comerciale nu este delimitat de
domeniul de reglementare a contractelor civile. Totodată, doctrina străină cît
2
I. Trofimov, Drept civil. Contracte civile, Chișinău 2004, p.13
12
și cea autohtonă face o deosebire între aceste două tipuri de contracte. Astfel,
potrivit doctrinarilor S. Băieș și N. Roșca contractele comerciale sunt acele
contracte care relevă săvîrșirea unui fapt de comerţ obiectiv, cât şi prin faptele
de comerţ subiective, care sunt fundamentate şi prin deosebirile esenţiale a
dreptului civil de cel comercial3.
Contracte de muncă. Legislația R.M. prevede următoarele tipuri de
contracte de muncă: contract individual de muncă și contract colectiv de
muncă. Art. 45 al Codului muncii definește contractul individual de muncă ca
fiind înţelegerea dintre salariat şi angajator, prin care salariatul se obligă să
presteze o muncă într-o anumită specialitate, calificare sau funcţie, să respecte
regulamentul intern al unităţii, iar angajatorul se obligă să-i asigure condiţiile
de muncă prevăzute de Codul muncii, de alte acte normative ce conţin norme
ale dreptului muncii, de contractul colectiv de muncă, precum şi să achite la
timp şi integral salariul. Contractul colectiv de muncă reprezintă actul juridic
care reglementează raporturile de muncă şi alte raporturi sociale în unitate,
încheiat în formă scrisă între salariaţi şi angajator de către reprezentanţii
acestora (art. 30 Codul muncii).
Contracte administrative. Legislația în vigoare a RM prevede deja așa
noțiune ca contract administrativ, în baza cărora se efectuează administrarea
bunurilor statului și UAT. la această categorie de contracte, se referă
contractul de concesiune, arenda bunurilor domeniului public etc.
Dacă analizăm o concesiune4, vedem că administrația publică
organizează un serviciu public, stabilește toate condițiile de funcționare a
acestui serviciu, drepturile de putere publică atașate la acest serviciu, printru-
un contract autorizează o persoană particulară în schimbul unei redevențe cu
dreptul de a administra domeniul public și a percepe taxe de la persoanele ce
beneficiază de acest serviciu. Reieșind din faptul, că este vorba de cesionarea
unui serviciu de interes general, organizarea căruia este un atribut al organelor
administrației publice nu poate fi vorba de un contract de drept privat.
Administrația fiind obligată de a organiza serviciul public, cînd situația o cere,
are dreptul de a modifica organizarea serviciului pentru o mai bună satisfacere
a nevoilor sociale și economice, fiind astfel în prezența modificării și, după
caz, a rezilierii unilaterale a contractului, în acest caz ”concesionarul va fi
ascultat, însă autoritatea decide”5.
Totodată menționăm că prin modificările incluse în Legea cu privire la
concesiuni nr. 534 din 13.07.1995, au fost reduse cazurile în vederea rezilierii
unilaterale a contractului din inițiativa concedentului.
3
S. Băieş, N. Roşca, Dreptul civil. Persoana fizică. Persoana juridică, Chişinău, 2004, pag. 47-48
4
A. Climova ”Raporturile juridice administrative”, Chișinău. - 2001, p. 48.
5
P. Negulescu, ”Tratat de drept administrativ”, vol.1, București, 1934. p.160
13
Contracte procesual – civile și procesual penale. La aceste tipuri de
contracte putem atribui tranzacția de împăcare, care poate fi încheiată în
cadrul procesului civil, în vederea stopării procesului pornit. După D. Văduvă
tranzacția apare ca o modalitate de soluționare a litigiului prin instrumente ale
dreptului material, situîndu-se la granița dintre dreptul material și cel
procesual. Ea a fost denumită o judecată privată a litigiului, făcută însă de
părți și nu de o instanță de judecată6. Totodată, putem evidenția contracte
procesual penale la fel sub formă de tranzacție conform cărora părțile, în
cazurile prevăzute de lege, încheie acord de împăcare care exclude
răspunderea penală, de asemenea în procesul penal tranzacția de recunoaștere
a vinovăției care duce la micșorarea cuantumului pedepsei, etc.
Conform art. 27 Codul familiei, contractul matrimonial este convenţia
încheiată benevol între persoanele care doresc să se căsătorească sau între soţi,
în care se determină drepturile şi obligaţiile patrimoniale ale acestora în timpul
căsătoriei şi/sau în cazul desfacerii acesteia.
Conform articolului 1 al Convenţiei de la Viena cu privire la Dreptul
tratatelor din 23 mai 1969 (în vigoare pentru Republica Moldova din 25
februarie 1993), contractele internaţionale, sau cum sunt desemnate acestea
în dreptul internaţional - tratatele internaţionale - sunt acea categorie de
contracte, care sunt încheiate în scris între state şi guvernate de dreptul
internaţional, fie că este consemnat într-un instrument unic, fie în două sau
mai multe instrumente conexe şi oricare ar fi denumirea sa particulară.
2.2. În funcţie de conţinutul contractelor, deosebim contracte
unilaterale și sinalagmatice.
Contractele unilaterale sunt acele contracte care dau naștere la obligații
numai în sarcina unei din părți7. Din categoria contractelor unilaterale fac
parte contractul de mandat cu titlu gratuit, rentă cu titlu gratuit, contractul de
donație, contractul de depozit cu titlu gratuit. În acest sens este necesar de a
deosebi contractele unilaterale de actele juridice unilaterale. Potrivit
doctrinarului I. Trofimov, primele presupun categoria de contracte care
desemnează câte părţi la contract dobândesc calitatea de debitor prin
încheierea contractului, pe când cea de-a doua - presupune categoria de acte
juridice validitatea cărora este constatată la exprimarea voinţei ultimei
persoane.
Majoritatea contractelor din domeniul civil sunt contracte
sinalagmatice, adică părțile contractului se obligă reciproc, ceea ce înseamnă
că părțile contractului își asumă reciproc drepturi și obligații, astfel dreptului
unei părți îi este contrapusă obligația celeilalte părți. De exemplu, în cadrul
6
D. Văduvă, Definiția și efectul declarativ al contractului de tranzacție// Dreptul -2002- nr.3, p.18
7
L. Plop Teoria generală a oblogaților, Iași, 1994, p. 36
14
contractului de vînzare-cumpărare, cumpărătorul are dreptul de a cere
transmiterea bunului, iar vînzătorul are obligația de a transmite bunul, la fel
vînzătorul are dreptul de a cere remiterea plății, iar cumpărătorul are obligația
de-a achita prețul.
I. Trofimov afirmă că există și contracte sinalagmatice imperfecte, în
care la momentul încheierii contractului apar ca contracte unilaterale, adică
calitatea de debitor o are doar o parte la contract, însă pe parcursul executării
contractului acesta devine sinalagmatic, adică calitate de debitor o dobîndește
și cealaltă parte a contractului. Astfel, în cazul contractului de mandat cu titlu
gratuit, la momentul încheierii contractului, obligaţii îşi asumă doar
mandatarul, iar din momentul executării actului juridic, care constituia obiect
al reprezentării, mandantul este obligat să preia toate efectele acestei realizări.
2.3. În funcţie de avantajul pe care-l urmăresc părţile la încheierea
contractului deosebim contracte cu titlu oneros şi contracte cu titlu
gratuit.
Doctrina determină contractele cu titlu oneros ca fiind acele contracte în
care toate părțile contractuale urmăresc anumite interese patrimoniale, adică
primirea unui echivalent în schimbul prestației la care se obligă. De exemplu
în cadrul contractului de vînzare-cumpărare, vînzătorul urmărește să
primească prețul în schimbul bunului vîndut, iar cumpărătorul să primească
bunul cumpărat în schimbul prețului.
La rîndul său, contractele cu titlu oneros se divizează în contracte
comutative și aleatorii, în cadrul contractelor comutative părțile chiar la
momentul încheierii acestora cunosc întinderea drepturilor și obligațiilor, pe
cînd în cadrul contractelor aleatorii acestea nu sunt cunoscute. Astfel, în
cadrul contractului de înstrăinare a bunului cu condiția întreținerii pe viață sau
în cadrul contractului de rentă viageră, părțile nu cunosc pe deplin întinderea
drepturilor și obligațiilor contractuale.
Tot la acest tip de contracte se referă și contractual de antrepriză cu
deviz estimativ (la momentul încheierii contractului este imposibil de a
determina volumul și prețul lucrării).
În cadrul contractelor cu titlu gratuit nu se urmărește obținerea unui
folos patrimonial în schimbul unui echivalent patrimonial. Astfel, de exemplu,
în cadrul contractului de donație, donatorul își micșorează patrimoniul său,
mărind patrimoniul donatarului fără a urmări să primească ceva în schimb. La
fel, în cadrul contractului de comodat, comodantul transmite către comodatar
un drept de creanță, pe o perioadă, fără a primi în schimb careva foloase, la fel
în cadrul împrumutului cu titlu gratuit. La această categorie de contracte
putem atribui și contractul de rentă cu titlu gratuit, depozitul cu titlu gratuit,
etc.
15
La rîndul său, contractele cu titlu gratuit pot fi liberalități și
dezinteresate. Liberalitățile (donația, renta) presupun micșorarea
patrimoniului celui care a executat prestația, iar în cadrul contractelor
dezinteresate (mandat cu titlu gratuit), patrimoniul prestatorului nu se
micșorează.
2.4. În funcţie de efectul produs de contracte deosebim contracte
generatoare de drepturi, contracte constitutive de drepturi, contracte
translative de drepturi şi contracte de stingere a drepturilor
Contractele generatoare de drepturi, sunt acelea care dau naștere unor
drepturi noi. Astfel, de exemplu, în urma încheierii unor contracte civile (de
exemplu: de gaj, ipotecă), de muncă se nasc drepturi și obligații noi pe care
părțile nu le dețineau pînă la momentul încheierii contractelor.
Contractele constitutive de drepturi sunt cele care presupun
consolidarea unui drept deja existent. Din această categorie fac parte,de
exemplu, contractul de partaj a averii etc.
Contractele translative de drepturi, care prevăd strămutarea unui
drept și/sau a unei obligații de la o parte a contractului la cealaltă parte, de
exemplu: contractul de donație, contractul de vînzare – cumpărare.
Contractele de stingere a drepturilor sunt cele care au drept scop și ca
efect stingerea obligațiilor. În acest sens tranzacția de împăcare este un
contract clasic de stingere a obligației.
2.5. În funcţie de conţinutul său patrimonial, deosebim contracte
patrimoniale şi contracte nepatrimoniale.
Contractele patrimoniale sunt contractele conținutul cărora poate fi
evaluat în bani. Majoritatea contractelor au un conținut patrimonial.
Contracte nepatrimoniale sunt acele ale căror conținut nu poate fi
evaluat în bani. Deşi sunt întâlnite mult mai rar, totuşi aceste categorii de
contracte nu se exclud totalmente. Astfel, contractul de mandat cu titlu gratuit,
unde mandatarul realizează reprezentarea intereselor mandantului într-un
proces civil pe o cauză de lezare a unor drepturi personale nepatrimoniale,
constituie un contract civil cu conţinut nepatrimonial. O bună parte din tratate,
care implementează principiile bunei vecinătăţi sunt tratate cu conţinut
nepatrimonial8.
2.6. În funcţie de modul lor de formare, deosebim contracte
consensuale şi reale.
Contractele consensuale sunt acele contracte care se consideră
încheiate, respectiv sunt valabile, din momentul în care oferta a întîlnit
acceptul, conținutul exteriorizat al cărora este prezent în forma prevăzută de
8
I. Trofimov I, Drept civil. Contracte civile, Chișinău 2004, p. 22
16
legislația în vigoare fără a fi necesare careva acțiuni suplimentare, cum ar fi de
exemplu și predarea bunului. Astfel, în contractele pentru care legislația
prevede forma verbală, este suficient doar acordul de voință al ambelor părți.
Pentru contractele care depășesc suma de 1 000 lei, contractul va fi considerat
valabil încheiat în momentul îmbrăcării formei scrise. În ceea ce privește
contractele ce au ca obiect bunurile imobile, indiferent de suma acestora,
acestea vor fi considerate valabil încheiate în momentul autentificării acestora,
cu excepțiile prevăzute de legislația în vigoare9. Astfel, contracte consensuale
sunt majoritatea contractelor civile.
Contractele reale sunt acele contracte care pe lîngă acordul părților
asupra clauzelor esențiale ale contractului mai sunt necesare și alte operațiuni
pentru a fi considerat contractul valabil încheiat. De exemplu, contractul de
donație este un contract real, deoarece contractul respectiv creează efecte doar
după transmiterea bunului către donatar (contractul de donație a unui bun
viitor este un contract consensual). Legislația României prevede drept contract
real și contractul de depozit.
După opiniile unor doctrinari există și contracte formale sau solemne. La
această categorie se atribuie contractele care necesită a fi autentificate notarial,
înregistrate în Registrul bunurilor imobile.
2.7. În funcţie de modalitatea încheierii contractelor, deosebim
contracte ce pot fi încheiate strict personal şi contracte ce pot fi încheiate
prin reprezentant.
Contractele ce pot fi încheiate strict personal sunt acele contracte
pentru care legiuitorul nu prevede posibilitatea încheierii acestora prin
reprezentanți.
Contractele ce pot fi încheiate prin reprezentant sunt acele contracte
încheierea cărora se realizează atît de către părțile contractelor cît și de
reprezentanții acestora.
2.8. În funcţie de faptul cum sunt sau nu reglementate de legislaţia
în vigoare, deosebim contracte numite şi nenumite.
Contractele numite sunt acele contracte care sunt prevăzute de Codul
civil sau alte acte normative și respectiv sunt reglementate de legislația în
vigoare. Majoritatea contractelor civile sunt contracte numite, la fel
contractele de muncă, contractul matrimonial etc.
Contractele nenumite sunt contractele care nu sunt reglementate de
Codul civil sau alte legi special. Totodată este necesar de ținut cont de faptul,
9
Autentificarea notarială a contractelor de vînzare-cumpărare a terenurilor este obligatorie, cu excepţia contractelor de
vînzare-cumpărare a terenurilor agricole proprietate privată cu suprafaţa de pînă la 0,25 hectare, atribuite conform art. 12 din
Codul funciar nr. 828-XII din 25 decembrie 1991, confirmate prin certificatul eliberat de primăria respectivă.
17
că contractele nenumite nu pot să conțină prevederi ce contravin normelor
imperative ale legii.
2.9 În funcţie de modul de executare a contractului, deosebim
contracte de executare instantanee şi contracte de executare succesivă.
Contractele de executare instantanee sunt acele contracte în care actul
de executare presupune o singură prestație, în acest caz nu este vorba de
extinderea în timp a obiectului juridic al contractului. Din această categorie
fac parte de exemplu contractul de vînzare-cumpărare, donație, schimb, renta
cu titlu gratuit etc.
Contractele de executare succesivă sunt acele contracte acțiunea cărora
se extinde în timp. Din categoria acestor contracte fac parte, de obicei,
contractele translative de folosință în baza cărăra apar drepturi de creanță
(arenda, leasingul, locațiunea etc.), la fel și drepturi reale (uzufructul, uzul,
abitația, superficia etc.), contractele de prestări de servicii (antrepriza,
transport, asigurarea etc.).
2.10. În funcţie de corelaţia între contracte, deosebim contracte
principale şi contracte accesorii.
Contractele principale sunt contractele care există independent și
pentru încheierea acestora nu este necesară existența unui alt contract
premergător. Din această categorie fac parte majoritatea contractelor civile.
Contractele accesorii sunt contractele încheierea cărora depinde de
existența contractelor principale, adică acestea deservesc contractul principal.
Astfel, ipoteca sau gajul apar ca garanții de executare a obligațiilor prevăzute
în contractul principal (credit, împrumut, vînzare-cumpărare). Tot în acest
sens se încheie și contractul de fidejusiune.
2.11. În funcţie de faptul cum se exprimă voinţa la încheierea
contractului, deosebim contracte negociate, de adeziune şi obligatorii.
Contractele negociate sunt acele contracte la încheierea cărora este
posibilă negocierea clauzelor contractuale de către ambele părți, de exemplu,
contractul de vînzare-cumpărare, contractul de locațiune, arendă, antrepriză
etc.
Contractele de adeziune sunt acele contracte la încheierea cărora
părțile nu pot negocia clauzele contractuale, fie că acestea sunt impuse de lege
fie că sunt condiționate de una din părțile contractului. Sunt contractele
redactate în întregime sau aproape în întregime de una intre părţile
contractante, cealaltă parte contractantă, practic, nu poate să modifice clauzele
stabilite, ea având posibilitatea numai de a accepta sau nu contractul
respectiv10. Din această categorie de contracte fac parte, de exemplu,
10
A.M. Luca, Drept civil. Noţiuni generale despre obligaţii. Contracte civile, Iaşi, 1994, pag. 78
18
contractul de furnizare a gazului, energiei electrice, telefonie. La moment,
chiar și contractele de credit bancar, asigurare în majoritatea cazurilor apar ca
contracte de adeziune pentru una din părți. Tot la această categorie atribuim și
contractele de vînzare-cumpărare a mărfurilor de larg consum. Menționăm și
faptul că contractele pot fi totalmente de adeziune sau doar unele clauze ale
acestora.
Contractele obligatorii sunt acele contracte care sunt obligatorii, adică
impuse de lege. De exemplu contractele de asigurare obligatorie (asigurare
medicală, asigurarea de răspundere civilă, etc).
2.12. În funcţie de posibilitatea revocării contractului, deosebim
contracte revocabile şi contracte irevocabile.
Majoritatea contractelor civile sunt contracte irevocabile, adică părțile
după încheierea acestora nu pot unilateral invoca revocabilitatea.
În ceea ce privește contractele revocabile acestea permit părților
revocarea unilaterală. Astfel de exemplu, contractul de donație este un
contract revocabil în cazurile prevăzute de legislația în vigoare. La fel, este
revocabil și contractul de mandat.
Doctrinarul I. Trofimov propune și alte clasificări ale contractelor,
precum ar fi:
- în funcţie de natura prestaţiei executate prin contract: contracte de
conservare, contracte de administrare, contracte de dispoziţie;
- în funcţie de faptul dacă este afectat sau nu de modalităţi: contracte pure şi
simple şi contracte afectate de modalităţi;
- în funcţie de condiţia sub care se încheie contractul afectat de modalităţi:
contracte încheiate sub condiţie nulă, contracte încheiate sub condiţie
pozitivă, contract încheiat sub condiţie negativă, contract încheiat sub
condiţie suspensivă şi contract încheiat sub condiţie rezolutorie;
- în funcţie de capacitatea contractului de a produce efecte juridice: contracte
valabil încheiate, contracte încheiate nule şi contracte încheiate valabil dar
sancţionate cu nulitate;
- în funcţie de forma în care urmează a fi încheiat contractul: contracte
încheiate în forma verbală, scrisă şi tacită.
Condițiile de valabilitate ale actului juridic, prevăzute în Capitolul II
Cod civil, sunt relevante și pentru contracte civile, aceste din urmă făcînd
parte din categoria actelor civile. Mai mulți savanți definesc condițiile de
valabilitate a contractului, ca fiind acele elemente structurale, obligatorii
pentru orice contract, care sunt determinate de lege drept elemente obligatorii,
respectarea lor fiind impusă sub sancţiunea nulităţii11. Astfel, pentru a produce
11
A. M. Luca, Drept civil. Noţiuni generale despre obligaţii. Contracte civile, Iaşi, 1994, pag 78
19
efecte juridice, contractele trebuiesc încheiate cu respectarea următoarelor
condiții de valabilitate prevăzute de legislația în vigoare:
- legalitatea;
- capacitatea de a contracta;
- consimţământul la încheierea contractului;
- obiectul contractului ( să fie licit, să existe sau cel puțin să existe în
viitor, să fie determinat sau determinabil, să fie în circuitul civil);
- cauza sau scopul contractului (să existe, să fie licită și morală);
- forma contractului (respectarea formei autentice, iar în cazurile
prevăzute de lege și forma scrisă).
Nerespectarea condițiilor de valabilitate are drept efect nulitatea
contractului în cadrul nulității absolute, iar în cadrul nulității relative pot duce
la nulitatea contractului în condițiile prevăzute de lege.
În acest sens este necesar de ținut cont de faptul că în cadrul nulității
absolute (art. 216 Cod civil), contractul este nul din start, iar acțiunea adresată
în instanța de judecată are drept obiect doar lichidarea efectelor pe care le
creează acest contract.
Nulitatea absolută poate fi invocată de orice persoană care are un interes
născut și actual la fel de către instanța de judecată din oficiu. Nulitatea
absolută intervine în situațiile prevăzute de Capitolul III al Codului civil sau în
alte cazuri expres prevăzute de lege (încălcarea clauzelor imperative ale legii,
ordinii publice sau a bunurilor moravuri (art. 220 C.C.), cînd lipsește cauza
și/sau aceasta este ireală, ilicită și imorală (art. 207 Cod civil), încheierea
fictivă sau simulată a contractului (art. 221 Cod civil), încheierea contractului
de către o persoană fără capacitate de exercițiu (art.222 Cod civil), încheierea
contractelor de către o persoană de la vîrsta de 7-14 ani (art. 223 Cod civil),
obiectul contractului este nedeterminat sau nedeterminabil (art. 206 Cod civil),
nu este respectată forma autentică a contractului (art. 208, 2013 Cod civil),
nerespectarea formei scrise în situațiile prevăzute de lege (art.210 Cod civil).
Astfel, de exemplu, în cazul în care are loc înstrăinarea unui teren scos
din circuitul civil (din domeniul public), înstrăinarea unui bun imobil fără ca
acesta sa fie determinat (art. 206 Cod civil), obiectul contractului de vînzare -
cumpărare este un bun care nu există și nici nu va exista în viitor (art. 206 Cod
civil), înstrăinarea unui bun dobîndit din infracțiune/contravenție (art. 206 Cod
civil) etc., contractul este nul pentru nerespectarea condițiilor de valabilitate
referitoare la obiect.
Contractul de înstrăinare a bunurilor imobile încheiat fără respectarea
formei autentice (art. 208 Cod civil) sau contractul de arendă încheiat în formă
verbală sunt nule pentru nerespectarea formei. Încheierea unui contract de
vînzare-cumpărarea a unui bun imobil de către o persoană sub vîrsta de 14 ani
20
(art. 222 Cod civil), precum și de către o persoană lipsită de capacitate de
exercițiu (art. 222 Cod civil) sunt nule pentru nerespectarea condiției referitor
la capacitatea de exercițiu.
În ceea ce privește nulitatea relativă, conform art.218 C.C., aceasta poate
fi invocată doar de persoana în al cărei interes este stabilită sau de succesorii
ei, de reprezentantul legal sau de creditorii chirografari ai părţii ocrotite pe
calea acţiunii oblice. Instanţa de judecată nu poate să o invoce din oficiu.
Pentru confirmarea actului juridic lovit de nulitate relativă, voinţa nu
trebuie să fie exprimată în forma cerută pentru încheierea actului juridic
respectiv, ea poate fi acoperită prin voinţa expresă sau tacită a persoanei în al
cărei interes este stabilită nulitatea.Astfel, contractul încheiat este valabil pînă
la declararea nulității acestuia în ordinea stabilită de legislația în vigoare. În
acest sens legea evidențiind cazurile de declarare a nulității, folosește
sintagma „poate fi declarat nul”, pe cînd în cadrul nulității absolute se
folosește sintagma „este nul”.
Astfel, contractul încheiat de un minor de la 14 - 18 ani sau de o
persoană limitată în capacitate de exercițiu poate fi declarat nul de către
instanța de judecată la cererea părinților, adoptatorilor sau a curatorilor.
Contractul încheiat de o persoană cu capacitate de exerciţiu deplină într-
un moment în care nu putea să conştientizeze acţiunile sale ori să le dirijeze,
în baza art. 225 Cod civil, poate fi declarat nul de instanţa de judecată.
La fel, în cazul în care atribuţiile persoanei privind încheierea actului
juridic sunt limitate prin contract, iar împuternicirile organului persoanei
juridice – prin actul de constituire, în comparaţie cu cele stipulate prin mandat,
lege sau cu cele deduse din circumstanţele în care se încheie actul juridic,
acesta, încheiat fără respectarea limitelor impuse, în baza art. 226 Cod civil
poate fi declarat nul doar în cazul în care se demonstrează că cealaltă parte a
ştiut sau trebuia să ştie despre limitări.
Contractul încheiat în baza unei erori considerabile poate fi declarat nul
în baza art. 227 Cod civil de instanţa de judecată. Suntem în prezența erorii
considerabile în cazul în care la încheiere a existat o falsă reprezentare
referitor la:
- natura contractului;
- calităţile substanţiale ale obiectului contractului;
- părţile contractului, în cazul în care identitatea acestora este motivul
determinant al încheierii contractului.
Eroarea asupra motivului este considerabilă doar în cazul în care motivul
este inclus în obiectul contractului.
De exemplu, în cazul în care o parte dorind să încheie de facto un
contract de înstrăinare a bunului cu condiția întreținerii pe viață, din cauza
21
vîrstei înaintate a semnat un contract de donație, contractul poate fi declarat
nul, urmînd ca donatorul să demonstreze fapta erorii. La fel, în situația în care
s-a procurat de facto un teren agricol (conform datelor din cadastru), dar
părțile au negociat asupra unui teren pentru construcții, contractul poate fi
declarat nul.
Conform art. 228 Cod civil, contractul a cărui încheiere a fost determinat
de comportamentul dolosiv sau viclean al uneia din părţi, poate fi declarat nul
de instanţa de judecată chiar şi în cazul în care autorul dolului estima că actul
juridic este avantajos pentru cealaltă parte.
La fel, conform art. 229 Cod civil, contractul încheiat în urma
constrîngerii prin violenţă fizică sau psihică, în care se demonstrează că
violența a determinat partea să creadă că ea, soţul, o rudă sau o altă persoană
apropiată ori patrimoniul lor sunt expuşi unui pericol iminent, poate fi declarat
nul de instanţa de judecată chiar şi în cazurile cînd violenţa a fost exercitată de
un terţ.
În baza art. 230 Cod civil, poate fi declarat nul și contractul încheiat din
cauza unui concurs de împrejurări grele de care a profitat cealaltă parte, în
condiţii extrem de nefavorabile, (prin leziune) poate fi declarat nul de instanţa
de judecată.
Astfel, în situația în care donatorul, crezînd că suferă de o boală
incurabilă, a donat bunul său unei persoane, contractul poate fi declarat nul de
către instanța de judecată, dacă anume faptul bolii incurabile l-a determinat la
înstrăinarea bunului.
Conform art. 231 Cod civil, contractul încheiat în urma înţelegerii
dolosive dintre reprezentantul unei părţi şi cealaltă parte poate fi declarat nul
de instanţa de judecată.
La fel, conform art. 232 Cod civil, contractul prin care s-a dispus de un
bun referitor la care, prin lege sau de instanţa de judecată, sau de un alt organ
abilitat, este instituită, în favoarea unor persoane, o interdicţie cu privire la
dispoziţie, poate fi declarat nul de instanţa de judecată la cererea persoanelor
în favoarea cărora este instituită interdicţia.
Astfel, de exemplu, în cazul înstrăinării sau ipotecării bunului de către
debirentier, fără acordul credirentierului, contractul poate fi declarant nul, la
fel și în situația înstrăinării bunului de către dobînditor în cadrul contractului
de înstrăinare a bunului cu condiția întreținerii pe viață.
La tema respectivă, este necesar de acordat o atenție deosebită procedurii
de declarare a nulității absolute a contractelor, determinării obiectului acțiunii,
în acest sens nu vom cere declararea nulității contractului, dar înlăturarea
efectelor în urma încheierii contractului.
22
La fel, este necesar de ținut cont de faptul că în cadrul contractelor
succesive nu pot fi înlăturate efectele dacă contractul a fost deja executat.
Merită o atenție deosebită și determinarea persoanelor care pot invoca
nulitatea absolută sau nulitatea relativă.
Este necesar de atras atenția că începînd cu 21.06.2013 este obligatorie
autentificarea notarială a contractelor de vînzare-cumpărare a bunurilor
imobile, cu excepţia contractelor de vînzare-cumpărare a terenurilor agricole
proprietate privată cu suprafaţa de pînă la 0,25 hectare, atribuite conform art.
12 din Codul funciar, confirmate prin certificatul eliberat de primăria
respectivă.
La fel, este necesar de ținut cont de prevederile art. 406 din Legea
cadastrului bunurilor imobile conform căruia valabilitatea contractului de
investiție în construcție este determinată și de notarea acestuia în registrul
bunurilor imobile la oficiul cadastral teritorial (OCT).
Sugestii metodice:
Strategii de predare & învățare: prelegerea interactivă, discuția, studiul de
caz.
Activități de evaluare: Soluționarea spețelor.
Lucrul individual:
 elaborarea și prezentarea referatelor pe următoarele teme: Condițiile
de valabilitate a contractului; Publicitatea contractelor; Interpretarea
contractelor.
Spețe:
Speța 1.
La data de 12.03.2010 A.E., a donat către V.I. un apartament, situat în com.
Băcioi, mun. Chișinău. Contractul de donație nu a fost autentificat notarial. La
data de 14.05.2014 A.E. de comun acord cu V.I. s-au prezentat la Oficiul
Cadastral Teritorial, în vederea intabulării contractului de donație.
Registratorul a refuzat primirea cererii pe motiv, că contractul nu este
autentificat notarial fără a emite careva decizii în acest sens. V.I. a contestat
acțiunile registratorului în instanța de judecată, în procedura de drept comun.
1. Soluționați speța.
2. Sunt corecte acțiunile registratorului?
3. Expuneți normele legale privind obligativitatea autentificării
contractelor de înstrăinare a bunurilor imobile, la situația 12.02.2010.
4. Determinați procedura soluționării litigiului.
23
Speța 2.
Maxim P. în vîrstă de 16 ani, a înstrăinat către Mihaela E. bicicleta sa, la preț
redus. Unchiul lui Maxim P. aflînd despre cazul respectiv, știind că părinții lui
Maxim P. sunt plecați în străinatate, a depus cerere în instanța de judecată
privind revendicarea bicicletei, pe motiv că prețul de vînzare, în viziunea lui,
nu corespunde prețului de cost a bicicletei.
2. Este în drept Maxim P. să înstrăineze bicicleta?
3. Care sunt condițiile referitoare la preț?
4. Are dreptul unchiul acestuia să se adreseze în instanța de judecată?
Argumentați răspunsul.
5. Sunt încălcate condițiile de valabilitate ale contractului?
Speța 3.
La data de 25.04.2011 V.A. a transmis în locație către SRL „Prop”
stația PECO, pe un termen de 5 ani. La data de 25.06.2011, V.A. înstrăinează
stația PECO către SC „Lalov” SA. La data de 18.07.2011 SC „Lalov” SA își
înregistrează dreptul de proprietate asupra stației la OCT.
SC „Lalov” SA se adresează către SRL „Prop” să elibereze stația
PECO. SRL „Prop” refuză eliberarea, invocînd art. 900 Cod Civil, în baza
cărora noul proprietar se subrogă în drepturi și obligații ce decurg din
contractul de locațiune.
SC „Lalov” SA se adresează în instanța de judecată, cu cerere privind
revindicarea bunului din posesia terței persoane.
Soluționați speța.
În ce caz instanța de judecată va respinge acțiunea?
Bibliografie
1. Convenţiei de la Viena cu privire la Dreptul tratatelor din 23 mai 1969 (în
vigoare pentru Republica Moldova din 25 februarie 1993)
3. Codul funciar nr. 828-XII din 25 decembrie 1991.
4. Legea cadastrului bunurilor imobile nr. 1543 din 25.02.1997 //
Monitorul Oficial nr.44-46/318 din 21.05.1998.
5. Legea privind preţul normativ şi modul de vânzare-cumpărare a
pământului nr.1308 din 25.07.97 // Monitorul Oficial nr.57-58/515 din
04.09.1997.
24
juridic civil” // nr.1 din 07.07.2008;
7. Hotărîrea Plenului Curții Supreme de Justiție „Privind practica judiciară
a examinării litigiilor care apar în cadrul încheierii, modificării și încetării
contractului individual de muncă” // Chișinău, 22 decembrie 2014 nr. 9;
8. Hotărîrea Plenului Curții Supreme de Justiție „Cu privire la practica
aplicării de către instanțele judecătorești a legislației ce reglementează
obligaţia uneia dintre părţile contractului individual de muncă de a repara
prejudiciul cauzat celeilalte părţi” // nr.11 din 3 octombrie 2005;
9. Recomandarea nr. 4 Privind aplicabilitatea Legii privind protecţia
consumatorilor în cauzele civile ce vizează litigiile cu privire la darea în
exploatare în termen a imobilelor, inclusiv caselor de locuit, prestarea în
termen a serviciilor, etc.
10. Recomandarea CSJ, nr. 66 Cu privire la încasarea prejudiciului moral în
litigiile de muncă.
11. Bloşenco A,. Drept civil. Partea specială. Note de curs. – Chişinău.
12. Climova A.”Raporturile juridice administrative”, Chișinău. - 2001, p. 48.
13. Crăciun Nicolae, N. Consideraţii asupra valabilităţii actuale a
contractului de vânzare-cumpărare cu pact de răscumpărare//dreptul. - 2001.
- Nr. 3.
14. Camelia Toader. Manual de contracte civile speciale. Vol. I.- BECK,
2000.
15. Francisc Deak. Tratat de drept civil. Contracte speciale. – Bucureşti,
1996.
16. Luca A.M., Drept civil. Noţiuni generale despre obligaţii. Contracte
civile, Iaşi, 1994, pag. 78
17. Negulescu, P.”Tratat de drept administrativ”, vol.1, București, 1934.
p.160
18. Plop L. Teoria generală a oblogaților, Iași, 1994, p. 36
19. Trofimov Igor, Drept civil. Contractele civile. – Chişinău, 2004.
20. Văduvă, D. Definiția și efectul declarativ al contractului de tranzacție//
Dreptul -2002- nr.3, p.18
21. Climova Alla. „Clasificarea raporturilor juridice administrative”. //
Administrarea publică, nr.1, 1999, p.105-114
25
3. CONTRACTELE TRANSLATIVE DE PROPRIETATE. DOCTRINĂ,
REGLEMENTARE JURIDICĂ ȘI PRACTICĂ JUDICIARĂ
- să expună caracteristica generală a contractelor translative de
proprietate;
- să evidenţieze trăsăturile contractelor de vînzare-cumpărare, schimb,
donaţie, înstrăinare cu condiţia întreţinerii pe viaţă, contractului de rentă
viageră;
- să delimiteze varietăţile contractului de vînzare-cumpărare;
- să analizeze reglementările legale privind revocarea donaţiei;
- să interpreteze normele legale aplicabile contractelor translative de
proprietate;
- să stabilească cazurile de încetare a contractelor translative de
proprietate;
- să cunoască și să aplice corespunzător legislaţia, practica judiciară,
inclusiv practica CtEDO, la soluţionarea cazurilor practice privind
contractele translative de proprietate;
- să analizeze doctrina națională și cea străină referitoare la contractele
translative de proprietate
Contractele translative de proprietate. Contractul de vânzare-
cumpărare. Varietăţi ale contractului de vânzare-cumpărare. Contractul
de donaţie. Contractul de schimb. Contractul de înstrăinare cu condiţia
întreţinerii pe viaţă. Contractul de rentă.
Contractele translative de proprietate.

Din prevederile Codului civil putem menționa următoarele contracte
translative de proprietate: contractul de vânzare-cumpărare, contractul de
donaţie, contractul de schimb, contractul de înstrăinare cu condiţia întreţinerii
pe viaţă, contractul de rentă. Prin intermediul acestor contracte are loc
transmiterea dreptului de proprietate.
Codul civil la art. 321 menționează că pentru bunurile mobile dreptul de
proprietate este transmis dobânditorului în momentul predării bunului dacă
legea sau contractul nu prevede altfel. Pentru bunurile imobile - dreptul de
proprietate se naşte atât între părţi cât şi faţă de terţi din momentul înregistrării
în registrul bunurilor imobile, dacă legea nu prevede altfel.
Totodată, de la principiul valabilităţii drepturilor reale din momentul
înregistrării există o excepție, reglementată de art. 371 a legii cadastrului
26
bunurilor imobile, și anume: Dreptul de proprietate este valabil fără
înregistrarea în registrul bunurilor imobile dacă provine din succesiune,
accesiune sau vânzare/transmitere silită ori este dobândit prin efectul unui act
normativ, prin expropriere sau în temeiul hotărârii judecătoreşti ori actului
executorului judecătoresc. Excepţia dată se aplică şi dreptului de proprietate
confirmat de titlul de autentificare a dreptului deţinătorului de teren eliberat la
atribuirea gratuită a terenurilor.
A. Contractul de vânzare-cumpărare.
Prin contractul de vânzare-cumpărare, conform art. 753 Cod civil o
parte (vânzător) se obligă să predea un bun în proprietate celeilalte părţi
(cumpărător), iar aceasta se obligă să preia bunul şi să plătească preţul
convenit. Contractul de vânzare-cumpărare constituie una din instituțiile
tradiționale ale dreptului civil, având un istoric și o evoluție îndelungată.
Vânzarea-cumpărarea poate fi considerat drept cel mai răspândit contract
astăzi, permiţând desfășurarea vieții cotidiene a fiecărei persoane. S-a
menționat și o expansiune a vânzărilor, odată cu creșterea nivelului de trai și a
mobilității persoanelor. Prin intermediul contractului de vânzare-cumpărare se
realizează înstrăinarea sau dobândirea dreptului de proprietate sau a altor
drepturi asupra bunurilor aflate în circuitul civil.
Caracterele juridice ale contractului de vânzare-cumpărare:
- este un contract translativ de drepturi;
- este un contract sinalagmatic;
- cu caracter oneros;
- comutativ;
- este un contract consensual, dar care poate fi şi formal;
- poate fi încheiat atât personal cât şi prin reprezentant;
- este un contract de executare instantanee;
- este un contract negociabil.
Elementele contractului de vânzare-cumpărare:
- părţile: vânzătorul şi cumpărătorul, persoane fizice cât şi juridice, care
au capacitatea de a dispune de bun. Potrivit regulii generale, vânzătorul
trebuie să fie proprietarul bunului său să dețină un alt drept real care să-i
permită înstrăinarea bunului. Cumpărând un bun prin contractul de vânzare-
cumpărare, cumpărătorul devine automat proprietarul bunului.
- obiectul: Obiectul juridic al contractului de vânzare-cumpărare constă
în acțiunile vânzătorului îndreptate spre transmiterea dreptului de proprietate
asupra bunului cumpărătorului și, respectiv, acțiunile cumpărătorului în
vederea preluării bunului și achitării prețului cuvenit. Obiectul material al
contractului de vânzare-cumpărare îl formează bunurile. Bunurile trebuie să se
27
afle în circuitul civil, să fie licite. Obiectul contractului îl pot constitui atât
bunurile care există, cât şi bunurile viitoare, determinate sau determinabile.
- preţul, exprimat în bani, determinat sau determinabil (pentru
comercianţi conform art. 756 Cod civil preţul nu este un element obligatoriu al
contractului, în cazul lipsei acestuia în contract se va considera că părţile s-au
referit în mod tacit la un preţ practicat la data predării bunului). Reprezintă
principalul obiect al contraprestației cumpărătorului.
Obligaţiile părţilor
Obligaţiile de bază ale vânzătorului:
 obligaţia de a transmite bunul în termen;
 obligaţia de expediere a bunului;
 obligaţia de a transmite bunul fără vicii de natură juridică;
 obligaţia de a-l garanta pe cumpărător împotriva evicțiunii;
 obligaţia de a preda bunul fără vicii materiale.
Obligaţiile de bază ale cumpărătorului:
 obligaţia de plată a preţului;
 obligaţia de a primi bunul şi verifică calitatea lui.
Varietăţile contractului de vânzare-cumpărare. Putem evidenţia mai
multe varietăţi ale contractului de vânzare-cumpărare:
- vânzarea-cumpărarea cu amănuntul;
- vânzarea-cumpărarea bunurilor imobile;
- vînzarea-cumpărarea întreprinderii ca complex patrimonial;
- vânzarea-cumpărarea la licitaţie;
- vânzarea la probă sau la vedere;
- vânzarea cu pact de răscumpărare;
- vânzarea drepturilor litigioase şi retractul litigios;
- achiziţia de mărfuri pentru necesităţile statului;
- furnizarea gazelor naturale şi energiei electrice.
În baza contractului de vânzare - cumpărare cu amănuntul,
întreprinderea de comerţ cu amănuntul se obligă să-i transmită în proprietate
consumatorului mărfuri de calitate adecvată, să-i ofere informaţie autentică şi
serviciile prevăzute de contract, să-i asigure o deservire comercială la nivel,
iar consumatorul se obligă să plătească o anumită sumă de bani (Legea cu
privire la comerţul interior din 23.09.2010).
Pe lângă caracterele juridice comune oricărui contract de vânzare-
cumpărare, contractului de vânzare-cumpărare cu amănuntul îi sunt specifice
unele caractere particulare: este un contract de adeziune, este un contract
public, are o componenţă subiectivă. Obiectul contractului de vânzare cu
amănuntul de asemenea este specific - bunuri procurate pentru folosinţă
personală, casnică sau familială.
28
Vânzarea-cumpărarea bunurilor imobile. Vânzarea bunurilor imobile
poate avea loc după înregistrarea acestora în registrul bunurilor imobile.
Începînd cu 21.06.2013 este obligatorie autentificarea notarială a tuturor
contractelor de vînzare-cumpărare a bunurilor imobile, cu excepţia
contractelor de vînzare-cumpărare a terenurilor agricole proprietate privată cu
suprafaţa de pînă la 0,25 hectare, atribuite conform art.12 din Codul funciar,
confirmate prin certificatul eliberat de primăria respectivă. La aplicarea
excepției este necesar de ținut cont de următoarele:
– contractul trebuie să aibă ca obiect un teren agricol cu suprafața de pînă la
0,25 ha, atribuit conform art.12 din Codul funciar.
– vînzătorul este persoana care deține titlul de autentificare a drepturilor
deținătorului de teren, fie certificat de moștenitor (dacă a fost moștenit de
la persoana căreia i s-a atribuit terenul, conform art.12 din Codul funciar,
avînd în vedere că moștenirea este o transmisiunea universală de drepturi)
sau alt act juridic care confirmă dreptul primar (pînă la prima înstrăinare).
În calitate de vînzător mai poate fi organul fiscal în cazul înstrăinării
bunurilor debitorilor menționați pentru neplata impozitelor.
Legea cu privire la investiţiile în activitatea de întreprinzător nr. 81 din
18.03.2004 prevede prohibiţia investitorilor străini de a dobândi în proprietate
terenuri agricole.
Vânzarea-cumpărarea terenurilor aferente obiectivelor privatizate şi
private se efectuează la preţ normativ, plata poate avea loc eşalonat de până la
3 ani (art. 4 al Legii 1308/1997).
Transmiterea dreptului de proprietate în temeiul contractului de vânzare-
cumpărare a bunurilor imobile se realizează la momentul înregistrării în
registrul bunurilor imobile.
Vânzarea-cumpărarea întreprinderii ca un complex patrimonial are
următoarele caracteristici:
- vânzarea întreprinderii este însoţită, pe de o parte, de cesiunea
creanţelor vânzătorului către cumpărător, iar pe de altă parte, de preluarea
datoriilor vânzătorului de către cumpărător;
- efectuarea unor acţiuni anticipate pentru încheierea ulterioară a
contractului de vânzare-cumpărare, părţile determină componenţa
întreprinderii şi valoarea ei în baza actului de inventariere;
- contractul se încheie în formă autentică şi se înregistrează la Camera
Înregistrării de Stat;
- se înştiinţează creditorii despre faptul că întreprinderea a fost vândută.
Întreprinderea se transmite în baza actului de predare-primire. Momentul
predării întreprinderii coincide cu transferul proprietăţii.
29
Vânzarea-cumpărarea la licitaţie se caracterizează prin faptul că bunul
care urmează a fi vândut este pus în vânzare în mod public şi cu respectarea
unor proceduri speciale, fiind vândut acelui participant la licitaţie care oferă
preţul cel mai favorabil.
Vânzarea-cumpărarea la licitaţie poate fi benevolă şi silită (art. 809 Cod
civil).
Ca regulă, vânzarea la licitaţie silită are loc în scopul realizării unui titlu
executoriu şi se efectuează de către executorul judecătoresc.
Vânzarea-cumpărarea prin licitaţie benevolă se face la dorinţa persoanei
care doreşte să vândă/cumpere un bun şi este frecvent utilizat în procesul
privatizării sau vinderii patrimoniului statului, a unităţilor administrativ-
teritoriale, precum şi în scopul lichidării coproprietăţii, când obiectul
coproprietăţii nu poate fi împărţit în natură.
Vânzarea de probă sau la vedere este un contract încheiat sub condiţie
suspensivă până la acceptarea bunului de către cumpărător. Riscul pieirii
fortuite a bunului este pe seama vânzătorului, deoarece vânzarea de probă sau
la vedere nu este translativă de proprietate.
După acceptarea bunului, cumpărătorul devine proprietar al bunului în
mod retroactiv, adică din ziua predării bunului.
Vânzarea cu pact de răscumpărare reprezintă acel contract prin care
vânzătorul îşi rezervă dreptul de a relua bunul vândut, restituind
cumpărătorului preţul şi cheltuielile vânzării (condiţie rezolutorie) (art. 786
Cod civil).
Dreptul vânzătorului la răscumpărare poate fi exercitat prin declaraţia
acestuia adresată cumpărătorului. Declaraţia de răscumpărare poate fi făcută
de vânzător în termenul stabilit în contract, care nu poate fi mai mare de 10
ani pentru terenuri şi de 5 ani pentru alte bunuri.
Răscumpărarea nu este o nouă vânzare, ci doar o rezoluţiune a vânzării
intervenită, de aceia nu este necesară o nouă transmitere a dreptului de
proprietate. Vânzătorul rămâne proprietar al bunului vândut sub condiţie
suspensivă, iar cumpărătorul dobândeşte dreptul de proprietate sub condiţie
rezolutorie.
Vânzarea drepturilor litigioase reprezintă vânzarea unui drept
contestat, incert, sau contestabil de debitor sau în cazul în care a fost înaintată
o acţiune sau se poate prezuma că acţiunea va fi înaintată.
Dacă s-a făcut o astfel de vânzare, debitorul care are de a face cu
cumpărătorul dreptului litigios poate retracta (reluă) dreptul de la acesta
pentru sine, stingându-l prin confuziune. Această operaţiune se numeşte
retract litigios, iar cel care îl exercită - retractant. Pentru retractarea dreptului,
retractantul trebuie să-i plătească cumpărătorului preţul vânzării, cheltuielile
30
de vânzare şi dobânda pentru preţ şi pentru cheltuielile de vânzare calculată de
la dată când cheltuielile au fost plătite.
Raporturile apărute în procesul achiziţiei de mărfuri pentru
necesităţile statului sunt reglementate de Legea privind achiziţiile publice nr.
96 din 13.04.2007. Contractul de achiziţii se încheie în scris conform
modelului expus în anexa nr. 1 a Regulamentului cu privire la contractul de
achiziţii a mărfurilor şi serviciilor pentru beneficiarii de stat. Contractul întră
în vigoare la data aprobării lui de către Agenţia Naţională Achiziţii Publice şi
înregistrării lui la trezoreria de stat.
Conform contractului de furnizare a gazelor naturale şi a energiei
electrice furnizorul se obligă să furnizeze consumatorului gaze naturale şi
energie electrică, iar acesta se obligă să plătească gazele sau energia
consumată şi să respecte regimul de consum prevăzut de contract.
Acest tip de contract este un contract public. În cazul în care
consumatorul este o persoană fizică, care utilizează gazele pentru necesităţile
casnice este un contract de adeziune. Preţul se determină conform tarifelor
aprobate de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (art. 8 al
Legii cu privire la gaze naturale din 23.12.2009 şi art. 8 al Legii cu privire la
energia electrică din 23.12.2009).
Încetarea contractului de vânzare cumpărare:
- realizarea scopului prevăzut în contract;
- expirarea termenului;
- rezilierea contractului;
- în alte cazuri prevăzute de lege.
Sediul materiei: art. 753-822 Cod Civil R. M.
B. Contractul de schimb.
Conform art. 823 Cod civil în baza contractului de schimb părţile se
obligă să transmită reciproc proprietatea asupra anumitor bunuri ce le aparţin
cu drept de proprietate, fiecare din ei fiind reciproc vânzător al bunului
transmis şi cumpărător al bunului primit.
Contractul de schimb are aceleaşi caractere juridice ca şi contractul de
vânzare-cumpărare. Regulile vînzării-cumpărării sunt aplicabile corespunzător
contractului de schimb. În același timp, contractului de schimb nu-i poate fi
aplicată regula suportării cheltuielilor de către cumpărător, deoarece în
contractul de schimb ambele părţi au calitatea de vânzător şi cumpărător. La
fel, o regulă specifică contractului de schimb se conţine în art. 826 Cod civil:
„Partea care poate demonstra că cealaltă parte nu este proprietar al bunului are
dreptul, chiar şi după ce a primit bunul, să refuze executarea prestaţiei la care
31
s-a obligat. În acest caz, partea poate fi obligată să restituie doar ceea ce a
primit în baza contractului.”
Caracterele juridice:
 sinalagmatic;
 consensual;
 oneros;
 comutativ;
 translativ de proprietate.
Elementele contractului de schimb:
părțile: copermutanţii (sau co-schimbaşii/copermutanți), care au
obligația de a transmite reciproc dreptul de proprietate asupra unui bun;
obiectul: de regulă, bunurile care se transmit reciproc sunt cele care
formează obiectul contractului de schimb, cărora li se aplică următoarele
condiții:
- să existe sau să poată exista în viitor. Exemplu: roada, vinderea unui
automobil pe care persoana încă nu-l are.
- să fie determinat sau determinabil.
- să fie în circuitul civil. Bunurile care se află într-o circulaţie restrânsă
(specială), au un regim special în ceea ce ţine de vânzarea – cumpărarea,
respectiv schimbul lor. Exemplu: armele. Bunurile proprietate publică
care servesc uzului tuturor, nu pot servi drept obiect al contractului de
schimb;
prețul: în cazul în care bunurile schimbate nu au aceeaşi valoare,
diferenţa de valoare poate fi compensată printr-o sumă de bani, numită sultă,
dacă aceasta este prevăzută de contract. Sulta nu poate depăşi valoarea
bunului.
Încetarea contractului de schimb:
- predarea reciprocă a bunurilor;
C. Contractul de donaţie.
Conform art. 827 Cod civil în baza contractului de donaţie o parte
numită donator se obligă să mărească din contul patrimoniului său, cu titlu
gratuit, patrimoniul celeilalte părţi numite donatar.
Putem evidenția următoarele categorii de donaţie:
- în funcţie de faptul dacă donatorul se obligă sau nu a dona, deosebim donaţia
simplă şi promisiunea de a dona;
32
- în funcţie de faptul dacă este sau nu afectată de modalităţi donaţia, deosebim
donaţia necondiţionată şi donaţia filantropică (condiţionată);
- în funcţie de obiectul donaţiei, deosebim donaţia de bunuri şi donaţia de
bani.
La fel, apar ca donații cesiunea de creanță și preluarea datoriei cu titlu
gratuit.
Caracterele juridice contractului de donaţie:
- este un contract unilateral. Pornind de la ideea că în contractul de
donaţie îşi asumă obligaţie doar o singură parte - donatorul, cum ar fi obligaţia
de a transmite bunul donatarului, acest contract apare respectiv drept un
contract unilateral. Totodată, conform prevederilor articolului 834 Cod civil,
donaţia poate apărea drept un contract sinalagmatic imperfect, unde la
momentul încheierii contractului donatarul nu are nici o obligaţie, iar din
momentul intrării în proprietate poate, în virtutea contractului, să se oblige la
anumite prestaţii sau sarcini;
- este cu titlu gratuit, şi o liberalitate;
- translativ de drepturi;
- este un contract de regulă real. Simpla transmitere a bunului nu
constituie o donaţie, deoarece contractul de donaţie presupune nu numai
voinţa donatorului ci şi acordul donatarului în vederea recepţionării bunului.
Poate fi şi consensual în cazul promisiunii de a transmite în viitor un bun,
precum şi cel care stipulează obligaţia privind susţinerea materială sub formă
de plăţi periodice;
- este un contract de executare instantanee;
- este un contract principal;
- este un contract irevocabil. Prin excepţie, de la principiul
irevocabilităţii donaţiilor pot fi revocate cele cu condiţie şi pentru
ingratitudinea donatarului.
Conform art. 836 Cod civil contractul de donaţie poate fi rezolvit în
cazul stării de nevoie.
Elementele contractului de donaţie:
- părţile: donatorul şi donatarul. Donatorul trebuie să aibă capacitatea de
a dispune cu titlu gratuit, donatarul trebuie să posede capacitatea de a primi cu
titlu gratuit (incapacităţi – art. 823 Cod civil). Legislația în vigoare conține
anumite dispoziții speciale cu privire la capacitatea părților contractante,
stabilind unele incapacități speciale de a dispune și de a primi prin
intermediului contractului de donație;
- obiectul: Obiectul juridic al contractului de donație îl constituie
acțiunile donatorului îndreptate spre transmiterea darului, remiterea de datorie.
33
Obiectul material constituie bunurile licite, aflate în circuitul civil, inclusiv
bunuri viitoare, determinate sau determinabile;
- forma: potrivit art. 839 Cod civil dacă obiect al donaţiei este un bun
pentru a cărei vânzare este prevăzută o anumită formă a contractului, această
formă este cerută şi pentru donaţie. Contractul de donaţie, care conţine
promisiunea de a transmite în viitor un bun necesită forma autentică.
Obligaţiile de bază ale părţilor.
Obligaţiile donatorului:
- de a transmite bunul donat;
- de a transmite dreptul de proprietate asupra bunului donat;
- de a înştiinţa donatarul despre viciile ascunse ale bunului donat.
Obligaţiile donatarului:
- în cazul donaţiei cu sarcini: obligaţia de a executa sarcinile impuse de
donator;
- în cazul donaţiei pur gratuite: îndatorire morală de recunoştinţă faţă de
donator, care este reflectată în conţinutul articolului 835 Cod civil.
Încetarea donației:
- predarea darului;
- revocarea donației;
D. Contractul de înstrăinare a bunului cu condiţia întreţinerii pe viaţă.

În baza contractului de înstrăinare a bunului cu condiţia întreţinerii pe
viaţă o parte (beneficiarul întreţinerii) se obligă să dea celeilalte părţi
(dobânditor) în proprietate un bun imobil sau mobil, iar dobânditorul se obligă
să asigure beneficiarului întreţinere în natură - locuinţă, hrană, îngrijire şi
ajutorul necesar pe timpul cât va trăi, precum şi înmormântare.
Dacă în contract există o pluralitate de părți, obligația de întreținere este
indivizibilă atât activ cât și pasiv. Astfel, în caz de pluralitate de beneficiari,
ea nu este considerată îndeplinită dacă nu s-a executat, integral, față de toți
creditorii, întinderea și valoarea prestației fiind în funcție de necesitățile și
durata vieții tuturor beneficiarilor. În caz de pluralitate de dobânditori, fiecare
din ei poate fi obligat să execute obligația de întreținere, în schimb și prestarea
întreținerii de către oricare din ei este liberatorie pentru toți.
Caracterele contractului de înstrăinare cu condiţia întreţinerii pe
viaţă:
- translativ de proprietate;
- este un contract cu titlu oneros;
34
- aleatoriu;
- sinalagmatic;
- consensual.
Creanţa de întreţinere este strict personală şi nu poate fi transmisă unei
alte persoane, în schimb obligaţia de întreţinere nu încetează odată cu decesul
dobânditorului, ci trece la succesorii lui.
Elementele contractului de înstrăinare cu condiţia întreţinerii pe
viaţă.
- părţile: beneficiarul întreţinerii şi dobânditorul. Calitatea de beneficiar
o poate dobândi numai persoana fizică, ținîd cont de prevederile legislației
care prevăd că contractul se încheie pe timpul cît aceasta va trăi;
- obiectul: Obiectul contractului de întreținere are dublu aspect,
incluzând, pe de o parte, bunul mobil sau imobil transmis dobânditorului şi, pe
de altă parte, întreţinerea în natură ce urmează a fi acordată beneficiarului;
- formă: scrisă. Dacă pentru înstrăinarea bunului este necesară forma
autentică, contractul de întreţinere se încheie în formă autentică;
- termenul: termenul de valabilitate a contractului este determinat de
natura lui și est egal cu timpul cât va trăi beneficiarul.
Drepturile şi obligaţiile beneficiarului întreţinerii:
- obligaţia de a transmite în proprietatea dobânditorului bunul ce
formează obiectul contractului;
- în caz de neexecutare a obligaţiei de întreţinere, beneficiarul are
dreptul, dar nu şi obligaţia, de a cere rezoluţiunea contractului;
poate cere schimbarea executării prestației în plata unor sume periodice
în bani.
Drepturile şi obligaţiile dobânditorului:
- este obligat să acorde întreţinerea în natura în condiţiile prevăzute în
contract. Pieirea bunului nu-l degrevează pe dobânditor de obligaţiile pe care
şi le-a asumat în bază de contract.
- Nu are dreptul să înstrăineze bunul în timpul vieţii beneficiarului
întreţinerii. În cazul bunurilor imobile această interdicţie se înscrie în registrul
bunurilor imobile. Gajarea sau grevarea în alt mod a bunului se permite numai
cu acordul beneficiarului întreţinerii;
- poate cere rezoluţiunea contractului în cazul imposibilităţii executării
obligaţiilor contractuale în virtutea unor circumstanţe independente de voinţa
lui;
- în cazul rezoluţiunii contractului de către beneficiarul întreţinerii,
dobânditorul are dreptul să ceară fie restituirea bunului, fie plată valorii lui.
Valoarea întreţinerii prestate de dobânditor nu se restituie (art. 845 Cod civil).
35
Încetarea contractului de înstrăinare cu condiţia întreţinerii pe
viaţă:
E. Contractul de rentă.
Conform art. 847 Cod civil contractul de rentă este un contract în baza
căruia o parte numită debirentier se obligă să plătească periodic, cu titlu
gratuit sau oneros o redevenţă celeilalte părţi numite credirentier.
Caracterele juridice ale contractului de rentă:
- este un contract translativ de proprietate;
- poate fi un contract cu titlu oneros cât şi cu titlu gratuit (liberalitate);
- poate fi atât unilateral cât şi sinalagmatic;
- este un contract consensual;
- este un contract aleatoriu pentru contractele de întreţinere viageră;
- este un contract numit;
- este un contract de executare succesivă.
Elementele contractului de rentă:
- părţile: Persoana care înstrăinează bunul, plătește suma de bani și/sau
care urmează să primească redevența se numește credirentier (creditorul
rentei), iar persoana care se obligă să plătească periodic redevența se numeşte
debirentier (debitorul rentei). Dacă renta se constituie în favoarea unei terțe
persoane, părțile contractante se numesc constituitor (stipulant) și debirentier
(promitent), iar terțul beneficiar are calitatea de credirentier;
- obiectul: constituie, pe de o parte, redevenţa ce urmează a fi plătită, iar
pe de altă parte- bunul său suma de bani transmise de credirentier în
proprietatea debirentierului;
- forma: contractul de rentă prin care se promite o rentă trebuie încheiat
în scris şi autentificat notarial sub sancţiunea nulităţii (art. 849 Cod civil);
- termenul: contractul poate fi încheiat pe durata vieţii credirentierului
(rentă viageră) sau părțile pot fixa un anumit termen.
Drepturile şi obligaţiile esențiale ale părților:
Credirentierul:
- în cazul contractului de rentă cu titlu oneros: obligaţia de a transmite
bunul;
- dreptul de a pretinde de la debirentier plata rentei.
Debirentierul:
- obligaţia de a achita renta în formă şi în termenul stabilit de contract;
36
- în caz de moarte a debirentierului, obligaţia de plată a rentei se
transmite la moştenitorii lui, dacă moștenitorii nu renunță la bun;
- obligaţia de a nu înstrăina, ipoteca sau greva bunurile transmise de
către credirentier fără acordul ultimului;
- obligaţia de a restitui bunul primit în caz de reziliere a contractului.
Încetarea rentei:
Sugestii metodice:
Strategii de predare & învățare: prelegerea interactivă, discuția,
studiul de caz/
Lucrul individual:
 elaborarea și prezentarea referatelor: Particularitățile contractului de
vînzare-cumpărare a întreprinderii ca complex patrimonial unic. Aspecte
teoretice și practice privind vînzare-cumpărarea bunurilor imobile; Aspecte
teoretice și practice privind contractul de vînzare-cumpărare a bunurilor
litigioase; Delimitarea contractului de donație de contractul de înstrăinare a
bunului cu condiția întreținerii pe viață.
 întocmirea mostrelor de contracte translative de proprietate: vânzare-
cumpărare, donație, schimb, rentă viageră, înstrăinare a bunului cu condiția
întreținerii pe viață.
 analiza hotărîrilor Plenului CSJ în materia contractelor translative de
proprietate.
Speţe.
Speţa 1:
La data de 05.03.2008 la notar s-au adresat Ivanov Petru şi Noric Boris
pentru autentificarea contractului de vânzare-cumpărare a 2/3 cote-părţi din
imobilul situat în mun. Chişinău, str. Alba-Iulia nr. 13, ap. 23, la preţul de
10000,00 lei în condiţiile achitării preţului integral la momentul semnării
contractului. Vânzătorul Ivanov Petru a menţionat faptul că cealaltă 1/3 cotă-
parte din imobilul indicat îi aparţine cet. Burca Sergiu.
1. Enumeraţi actele ce trebuie prezentate de solicitanţi pentru autentificarea
contractului de vânzare-cumpărare în condiţiile speţei.
37
2. Care este procedura de notificare a celorlalţi coproprietari de către
coproprietarul care intenţionează să vândă o cotă-parte din bunul proprietate
comună?
3. Ce acte pot fi prezentate de vânzător pentru a confirma respectarea
prevederilor legale cu privire la dreptul de preemţiune?
Speţa 2:
S.V. a procurat de la SRL „Construct” – magazin de materiale de
construcții, 50 saci cu ciment. Preţul acestora fiind de 150000 lei pe care S.V.
i-a plătit imediat. În timpul lucrărilor de construcții, specialiștii au constatat că
cimentul este de calitate proastă, ceea ce ar putea influența negativ asupra
construcțiilor. SRL „Construct” era la curent cu această problemă înainte ca să
încheie contractul cu S.V..
S.V. cere producție nouă. Societatea comercială refuză să-i dea 50 saci cu
ciment noi, fiind de părerea că S.V. nu e în drept să solicite o nouă producție
odată fiind întocmit contractul de vânzare cumpărare.
Soluționați speța
Speța 3:
J.E. este proprietar al terenului agricol atribuit în contul cotei de teren
echivalent înregistrat în RBI. La data de 22.03.2014, J.E. a înstrăinat terenul
menționat către L.U. Contractul a fost încheiat în formă scrisă fără a fi
autentificat notarial. La data de 22.04.2014, L.U. se adresează către OCT în
vederea înregistrării dreptului de proprietate. Registratorul, din cadrul
oficiului, refuză primirea documentelor pe motiv că acestea nu corespund
formei prevăzute de legislație. L.U., la data de 22.07.2014 se adresează în
instanța de judecată, privind dispunerea înregistrării dreptului de proprietate.
3. Care este termenul de adresare în instanța de judecată, în cazul
respectiv?
4. Pe ce temei poate fi respinsă cererea? Care va fi soluția în acest caz?
Bibliografie
1. Convenţia ONU asupra contractelor de vânzare internaţională a
mărfurilor din 11.04.1980 // Publicată în ediţia oficială "Tratate
internaţionale", 1999, volumul 8, pag.52.
38
2. Convenţie asupra prescripţiei extensive în materie de vânzare-cumpărare
internaţională de mărfuri din 14.06.1974 // Publicată în ediţia oficială "Tratate
internaţionale", 1999, volumul 13, pag.118.
4. Legea vânzării de mărfuri nr. 134 din 03.06.1994 // Monitorul Oficial
nr.17/177 din 08.12.1994.
04.09.1997.
6. Legea cadastrului bunurilor imobile nr. 1543 din 25.02.1997 // Monitorul
Oficial nr.44-46/318 din 21.05.1998.
7. Legea cu privire la comerţul interior nr.749 din 23.02.1996 // Monitorul
Oficial nr.31/318 din 23.05.1996.
8. Legea cu privire la gazele naturale nr. 123 din 23.12.2009 // Monitorul
Oficial nr.23-24 din 12.02.2010.
9. Legea cu privire la energia electrică nr.124 din 23.12.2009 // Monitorul
Oficial nr.23-24 din 12.02.2010.
10. Legea cu privire la standardizare nr. 590 din 22.09.1995 // Monitorul
Oficial nr.11-12/116 din 22.02.1996.
11. Legea privind protecţia consumatorilor nr. 105 din 13.03.2003 //
12. Legea privind piaţa de capital nr. 171 din 11.07.2012 // Monitorul Oficial
nr.193-197 din 14.09.2012.
13. Legea privind bursele de mărfuri nr.1117-XIII din 26.02.1997 // Monitorul
Oficial nr.70/464 din 25.07.1998.
14. Legea privind achiziţiile publice nr. 96 din 13.04.2007 // Monitor Oficial
nr. 107-111/470 din 27.07.2007.
15. Hotărârea Guvernului nr. 1068 din 20.10.2000 despre aprobarea
Regulamentului cu privire la recepţionarea mărfurilor conform cantităţii şi
calităţii în Republica Moldova nr.1068 din 20.10.2000 // Monitorul Oficial
nr.137-138/1174 din 27.10.2000.
16. Regulamentul privind furnizarea şi utilizarea energiei electrice, aprobat
prin Hotărârea nr. 393 a Consiliului de administrare al Agenției Naționale
pentru Reglementare în Energetică din 15.12.2010 // Monitorul Oficial nr. 59-
62 din 15.04.2011.
17. Hotărîrea Plenului Curții Supreme de Justiție „Cu privire la unele chestiuni
apărute în practica aplicării de către instanțele judecătorești a legislației la
soluționarea litigiilor ce țin de contractele de donație și de înstrăinare a
bunului cu condiția întreținerii pe viață” // Chișinău, nr.2 din 30 martie 2009.
39
din 10.07.1997.
19. Recomandarea CSJ, nr. 31 din 14.01.2013 privind practica judiciară de
soluţionare a litigiilor despre înstrăinarea sectoarelor de teren aflate în
proprietatea autorităţilor publice locale.
20. Recomandarea nr. 4 din 01.11.2012 privind aplicabilitatea Legii privind
protecţia consumatorilor în cauzele civile ce vizează litigiile cu privire la
darea în exploatare în termen a imobilelor, inclusiv caselor de locuit,
prestarea în termen a serviciilor, etc.
21. Recomandarea CSJ nr. 32 din 04.02.2012 privind dreptul instanţei de a
obliga autoritatea publică să emită actul administrativ privind înstrăinarea,
concesionarea, darea în arendă ori în locaţiune a bunurilor proprietate a
unităţii administrativ-teritoriale prin licitaţie publică, organizată în condiţiile
legii
22. A. Bloşenco. Drept civil. Partea specială. Note de curs. – Chişinău.
23. Nicolae, N. Crăciun. Consideraţii asupra valabilităţii actuale a
contractului de vânzare-cumpărare cu pact de răscumpărare//dreptul. - 2001.
- Nr. 3.
2000.
25. Francisc Deak. Tratat de drept civil. Contracte speciale. – Bucureşti, 1996.
26. Igor Trofimov. Drept civil. Contractele civile. – Chişinău, 2004.
27. M. Mureşan. Contracte civile speciale. Vol. 1 – Cluj-Napoca, 1998.
28. М. И. Брагинский, В.В. Витрянский. Договорное право. Книга вторая.
Договоры о передачи имущества. – Москва, 2000.
29. Radu I. Motâcă, Florin Moţiu. Contracte civile speciale. Teorie şi practică
judiciară. – LUMINA LEX, 2000.
30. Венская конвенция о договорах международной купли-продажи
товаров. Комментарий. – Москва, 1994.
31. Suporturi de curs la disciplinele „Drept civil”, „Drept succesoral”,
„Drept funciar”, „Dreptul muncii”, „Dreptul familiei” – Institutul Naţional
al Justiţiei, Editura „Elan Inc”, Chişinău, 2008, 376 p.
32. Climova Alla. „Aspecte privind tranzacţiile cu bunurile imobile”. //
Revista Naţională de Drept, nr. 12, 2001, p. 25-28.
33. Climova Alla. Elementele contractului de vânzare-cumpărare a
terenurilor. // Legea şi viaţa, nr. 4, 2006, p.21-27
34. Climova Alla, Butuc Alexei. Vânzarea-cumpărarea terenurilor aferente
obiectelor private. Reglementare juridică. // Conferinţa Tehnico-Jubiliară a
Colaboratorilor, Doctoranzilor şi Studenţilor, UTM, Chişinău, 2007
40
4. CONTRACTELE PRIVIND LOCAȚIA DE BUNURI. ASPECTE
TEORETICE ȘI PRACTICE
- să cunoască și să expună noţiunile contractelor de locaţiune, de arendă,
comodat şi leasing, în sens comparat;
- să prezinte caracteristica generală a contractelor de locaţiune, de
arendă, comodat şi leasing;
- să delimiteze contractele de locaţiune, arendă, comodat, leasing;
- să identifice condiţiile de validitate a contractelor de locaţie de bunuri;
- să poată deosebi varietăţile contractului de leasing;
- să menționeze cazurile de încetare a contractelor;
- să aplice metodele ştiinţei dreptului civil în interpretarea contractelor
de locație;
- să evidenţieze deficienţele în reglementările legale privind locaţia de
bunuri;
-să cunoască și să poată aplica reglementările legale în materia
contractelor de locație;
- să analizeze practica judiciară, hotărîrile plenului CSJ inclusiv practica
CtEDO.
Locaţia de bunuri. Contractul de locaţiune. Contractul de arendă.
Contractul de comodat. Contractul de leasing.
Spre deosebire de contractele translative de proprietate, locaţia de bunuri
presupune transmiterea folosinţei temporare a bunului. Obiectul material al
locaţiei de bunuri constituie bunuri determinate individual. În temeiul
contractelor de locaţie de bunuri se nasc drepturi de creanţă care conform art.
508 Cod civil se supun notării pentru opozabilitate.
A. Contractul de locaţiune.
Conform art. 875 Cod civil în baza contractului de locaţiune, o parte,
numită locator, se obligă să dea celeilalte părţi, numită locatar, un bun
determinat individual în folosinţă temporară sau în folosinţă şi posesiune
temporară, iar aceasta se obligă să plătească chirie.
Caracterele juridice ale contractului de locaţiune:
- este un contract translativ de folosinţă;
- un contract sinalagmatic;
- cu titlu oneros;
- comutativ;
41
- consensual;
- de executare succesivă;
- contract irevocabil.
Elementele contractului de locaţiune:
- părţile: locatorul şi locatarul, persoane fizice sau juridice. Ambele
părţi trebuie să aibă capacitatea cerută pentru a face acte de administrare. În
calitate de locator poate apărea proprietarul, uzufructuarul şi alte persoane
împuternicite. Proprietarul avînd posesia, dispoziția și folosința bunului.
Uzufructuarul avînd dreptul de a se folosi de bun și de a-i culege fructele,
poate transmite dreptul său de folosință locatarului în condițiile prevăzute de
art. 398 Cod Civil.
- obiectul contractului: bun individual determinat, mobil sau imobil,
neconsumptibil corporal sau incorporal, dar în toate cazurile nefungibil. Nu
pot constitui obiect al contractului de locațiune valorile nemateriale:
invențiile, informația comercială, denumirea de firmă, mărcile etc.
- preţul: chiria. Se fixează în raport cu durata contractului fie global, fie
pe unităţi de timp şi se plăteşte la termenele stipulate, de regulă în mod
succesiv.
- forma: contractul de locaţiune a unui bun imobil trebuie întocmit în
scris. Locaţiunea pe un termen mai mare de 3 ani trebuie înregistrată în
registrul bunurilor imobile pentru opozabilitate față de terți.
- termenul: Contractul de locațiune poate fi încheiat pe un anumit
termen sau fără indicarea termenului. În acest ultim caz fiecare parte poate
rezilia oricînd contractul cu un preaviz de 3 luni pentru imobile și 1 lună
pentru mobile. Contractul de locațiune nu poate fi încheiat pe un termen mai
mare de 99 ani.
Obligaţiile locatorului:
- obligaţia de a transmite bunul în conformitate cu condiţiile stabilite în
contract;
- obligaţia efectuării reparaţiilor capitale;
- obligaţia de garanţie: pentru evecţiune şi pentru vicii;
- obligaţia de a repara locatarului prejudiciul care rezultă din perturbarea
de către un terţ a folosirii bunului în cazurile stabilite de lege (în cazul în care
terţul este un locatar sau dacă locatorul i-a permis folosinţa bunului sau
accesul la el).
Obligaţiile locatarului:
- obligaţia de a întrebuinţa lucru ca un bun proprietar şi potrivit
destinaţiei;
- obligaţia de a plăţi chiria;
42
- obligaţia de a restitui bunul;
- obligaţia de a apăra bunul contra uzurpărilor;
- obligaţia de a păstra şi îngriji bunul;
- obligaţia de a efectua reparaţia curentă a bunului.
Sublocaţiunea este reglementată de art. 894 Cod civil. Contractul de
sublocațiune este un acord de voință, în temeiul căruia locatarul care a
dobîndit folosința temporară asupra unui bun în baza unui contract de
locațiune, subînchiriază acest bun unui terț, care se obligă să-i plătească chirie.
Sublocaţiunea este permisă cu respectarea următoarelor condiţii:
- transmiterea folosinţei să nu fie interzisă prin contractul principal;
-sublocaţiunea să nu fie convenită în condiţii care să contravină
condiţiilor din contractul principal;
-să existe consimțămîntul locatorului la sublocațiune.
Termenul contractului de sublocaţiune nu poate depăşi termenului
contractului de locaţiune.
Sublocațiunea încheiată în condițiile sus-menționate este valabilă și
produce efecte între părți ca orice contract de locațiune. Întrucît locatorul nu
este parte contractantă, sublocațiunea nu produce efecte față de el, drepturile și
obligațiile dintre locator și locatarul principal rămîn neatinse. În afară de
aceasta, în cazul sublocațiunii locatarul își păstrează răspunderea față de
locator.
Cesiunea. În condițiile în care poate interveni sublocațiunea, este
permisă și cesiunea locațiunii de către locatar. Textul legal care permite
cesiunea și sublocațiunea nu face nici o distinție între cele două instituții
juridice. Cu toate acestea, în baza principiilor care guvernează aceste două
instituții, se admite că spre deosebire de sublocaţiune, care este un contract de
locațiune, cesiunea constituie o vînzare a dreptului de folosinţă, de unde reies
următoarele consecinţe:
- este necesar consimţământul locatorului;
- obiectul cesiunii îl formează drepturile locatarului;
- cesiunea este supusă regulilor vînzării-cumpărării de creanţe;
- prin intermediul cesiunii, cesionarul ia locul cedentului.
Încetarea locaţiunii:
- pieirea lucrului;
Sediul materiei: art. 875-910 Cod civil al RM.
43
B. Contractul de arendă.
Arenda este contractul încheiat între o parte - proprietar, uzufructuar sau
un alt posesor legal de terenuri şi de alte bunuri agricole (arendator) - şi altă
parte (arendaş) cu privire la exploatarea acestora pe o durată determinată la un
preţ stabilit de părţi. Contractul de arendă este reglementat de art. 911-922
Cod civil şi Legea cu privire la arenda în agricultură nr. 198 din 15.05.2003.
După cum a fost corect menționat, contractul de arendă este o varietate a
contractului de locaţiune a bunurilor destinate exploatării agricole. Din aceste
considerente, dispoziţiile cu privire la locaţiune se aplică în modul
corespunzător contractului de arendă, în măsura în care normele care
reglementează arenda nu prevăd altfel.
Ca și în cazul locațiunii, arendatorul e obligat să folosească bunurile
arendate în termenul și în condițiile stabilite, să garanteze arendașul în ceea ce
privește folosința liniștită a bunului, să transmită bunul liber de vicii materiale
sau juridice și să execute toate celelalte obligații asumate prin contract.
Caracterele juridice ale contractului de arendă:
- cu titlu oneros;
- consensual;
- cu executare succesivă;
- comutativ.
Elementele contractului de arendă:
- părţile: arendatorul şi arendaşul: persoane fizice sau juridice. Ambele

părţi trebuie să aibă capacitatea cerută pentru a face acte de administrare.
- obiectul: terenuri şi bunuri agricole. Prin bunurile agricole care pot fi
arendate se înțeleg terenurile cu destinație agricolă (arabile, viile, livezile,
pomicole, etc.), terenurile ocupate cu construcții și instalații agrozootehnice,
amenajări piscicole, spații de depozitare care servesc nevoilor producției
agricole, animalele, mașinile, utilajele și altele asemenea bunuri destinate
exploatării agricole. Bunurile agricole care formează obiectul contractului
trebuie să fie complete şi precis determinate. Contractul de arendă este însoţit
de un act de predare-primire în care se descrie bunul arendat şi starea în care
se află la momentul predării.
- preţul: arenda – se stabileşte de părţi în bani, în natură sau în natură şi
bani. Arenda în natură se stabilește într-o cantitate determinată de produse sau
într-un procent de producție. Produsele cu care se plătește arenda se stabilesc
de părți în funcție de specificul activității agricole și de zonă. Conform art. 17
al Legii 198/2003 plata pentru arendă se determină în funcţie de suprafaţa
44
terenului arendat, de bonitate, de relief şi de măsura posibilităţii de a efectua
lucrările în mod mecanizat, de alte caracteristici ale terenului, de valoarea
plantaţiilor multianuale amplasate pe el, dar nu va constitui mai puţin de 2%
pe an din preţul normativ al terenului arendat.
- forma: contractul de arendă se încheie în scris, pentru valabilitate.
Contractul de arendă pe un termen mai mare de 3 ani se înregistrează în
registrul bunurilor imobile pentru opozabilitate, pînă la 3 ani – la primăria
localităţii, în al cărei teritoriu este situat terenul și care va ține registrul unor
asemenea contracte.
- termenul: Spre deosebire de contractul de locațiune care poate fi
încheiat fără indicarea termenului, durata contractului de arendă trebuie
indicată în contract. Termenul arendei bunurilor agricole nu va fi mai mic de
un an şi mai mare de 30 de ani. La darea în arendă a terenurilor agricole în
scopul sădirii unor plantaţii multianuale, termenul contractului de arendă va fi
stabilit pentru cel puţin 25 de ani.
Obligaţiile arendatorului:
- de a preda bunurile arendate în termenul şi condiţiile stabilite;
- să garanteze pe arendaş de evecţiune;
- să acţioneze într-o manieră care să nu împiedice exploatarea normală a
bunurilor date în arendă;
- să plătească arendaşului, în cazul rezilierii contractului de arendă
înainte de încheierea anului agricol, valoarea fructelor care, deşi încă
neseparate, vor putea fi separate înainte de sfîrşitul anului agricol în condiţiile
unei gospodăriri normale. La compensarea valorii fructelor se iau în calcul şi
datoriile părţilor la momentul rezilierii contractului;
- să execute alte condiţii prevăzute de legislaţia în vigoare sau de
contract.
Obligaţiile arendaşului:
- de a folosi bunurile arendate ca un bun proprietar, potrivit destinaţiei
specificate în contract;
- de a păstra şi întreţine aceste bunuri, de a le restitui la încetarea
contractului;
- de a plăti arenda în natură şi/sau în bani în termenul şi în locul stabilit
de părţi;
- are dreptul să ceară reducerea proporţională a plăţii arendei dacă mai
mult de jumătate din fructele obţinute prin arendare pier fortuit;
- să execute alte condiţii prevăzute de legislaţia în vigoare sau de
contract.
45
Încetarea arendei:
- la expirarea termenului arendei
- la declararea nulităţii contractului de arendă
- în cazul pieirii bunurilor arendate
- în cazul rezilierii contractului
- în alte cazuri prevăzute de legislaţie sau de contract.
Astfel, arenda se deosebește de locațiune prin obiect (obiect agricol), prin
formă (scrisă pentru valabilitate), prin reglementarea parțială a plății arendei
(instituirea prețului minimal 2% din prețul normativ al terenului, iar pentru
terenurile proprietate publică și prețul maxim 10%), prin termenul de acțiune
(locațiunea 99 ani, arenda – 30 ani, plantații perene 25 ani). La fel, arenda
acordă arendașului un drept de preemțiune la procurarea acestuia. Totodată
conținutul contractului de arendă este mai complex și prevede încheierea
actului de primire-predare a bunului în termen de 15 zile, de la momentul
încheierii contractului.
C. Contractul de comodat.
Conform art. 859 Cod civil prin contract de comodat o parte
(comodant) dă cu titlu gratuit un bun în folosinţă celeilalte părţi (comodatar),
iar aceasta se obligă să restituie bunul la expirarea termenului pentru care i-a
fost dat.
Contractul de comodat, este o varietate a contractului de locațiune.
Totodată, se delimitează de locațiune prin statutul său gratuit. La fel, prin
modalitatea rezilierii, astfel comodantul poate cere oricînd rezilierea
contractului, dacă are nevoie el însăși de bun.
Contractul de comodat reprezintă unul din cele mai des întîlnite
contracte în Republica Moldova. Ca urmare a studiilor universitare cu referire
la contractele civile, s-a demonstrat că contractul de comodat se poziţionează
pe o treaptă extrem de importantă în baza legislativă a ţării.
Comodatul se poate încheia atât între persoane fizice, cât şi între persoane
juridice (cu menţiunea că dacă părţile sunt persoane juridice, având în vedere
caracterul său gratuit, încheierea se face în condiţii speciale).
Dacă, la origini, găsim comodatul (împrumutul de folosință) în domeniul
relațiilor familiale și între prieteni, avînd la bază conceptul de “încredere”,
ulterior, contextul economic a determinat extinderea domeniului de
aplicabilitate a acestui contract la raporturile de afinitate și chiar la mediile de
afaceri. Comodatul a devenit un instrument al relațiilor de afaceri, o tehnică
juridică neutră ce poate servi unor scopuri multiple.
46
- este un contract esenţialmente gratuit;
- comutativ.
Elementele contractului de comodat:
- părţile: În contractul de comodat părțile sunt: comodantul - cel care
remite bunul altuia, comodatarul - cel căruia i se predă bunul. Contractul de
comodat poate fi încheiat atît între persoane fizice cît și între acestea și
persoane juridice, la fel și, în condițiile respectării principiului specialității
capacității de folosință, între persoane juridice. Părțile contractului de comodat
mai pot fi definite astfel: Comodant – partea care transmite în folosința
temporară și gratuită celeilalte părți un bun determinat.
Comodatar – partea care primește în folosință temporară și gratuită de la
cealaltă parte un bun determinat, cu obligația de a-l restitui.
- obiectul: Drept obiecte ale contractului de comodat pot fi bunuri
mobile și imobile, în măsura în care împrumutarea nu este interzisă prin
norme speciale ori permisă numai în anumite condiţii.
- forma: Contractul de comodat poate fi încheiat conform normelor
generale cu privire la formă actului juridic. Astfel, actul juridic poate fi
încheiat verbal, în scris sau în formă autentică. Forma reprezintă o condiție de
valabilitate a contractului doar în cazurile expres prevăzute de lege.
Obligaţiile comodatarului:
- de a păstra şi de a îngriji bunul cu diligenţa unui bun proprietar;
- de a folosi bunul numai în scopul stabilit în contract sau determinat
prin natura bunului;
- de a suporta cheltuielile necesare folosinţei bunului, neavând dreptul să
ceară restituirea lor. Comodatarul are dreptul să ceară numai compensarea
cheltuielilor extraordinare, necesare şi urgente, pe care a fost nevoit să le facă
pentru conservarea bunului.
Comodatarul răspunde pentru deteriorarea sau pieirea, în tot sau în parte,
a bunului, în caz de pluralitate de comodatari, aceştia răspund solidar faţă de
comodant. Comodatarul nu răspunde pentru modificarea sau înrăutăţirea stării
bunului dacă aceasta survine, în urma folosirii lui în conformitate cu destinaţia
stabilită în contract.
Obligaţiile comodantului:
- restituirea cheltuielilor de conservare;
47
- plata despăgubirilor.
Stingerea efectelor comodatului:
- prin restituirea lucrului;
- prin reziliere.
C. Contractul de leasing.
Prin contractul de leasing creditorul finanţator (locatorul) se obligă să
dobândească în proprietate sau să producă bunul mobil specificat în contract şi
să-l dea în posesiune şi folosinţă locatarului, pentru o perioadă determinată în
contract, iar locatarul se obligă la plata în rate a unei sume de bani (art. 923
Cod civil şi Legea cu privire la leasing nr. 59 din 28.04.2005).
Leasingul este o metodă de finanțare a întreprinderilor care își doresc să
achiziționeze utilaje și echipamente, dar care nu dispun de mijloace financiare.
Această tehnică permite finanțarea integrală a unei investiții cu mijloace
exterioare pentru întreprinderile care nu pot obține credite de la bănci ori nu
doresc să greveze bunurile sale. Leasingul asigură finanțarea integrală a unei
investiții fără ca beneficiarul să fie nevoit să constituie măsuri asigurătorii.
Leasingul poate avea următoarele forme:
- leasingul financiar;
- leasingul operaţional;
- leasingul barter;
- leasingul compensaţional;
- lease-back;
- leasingul de consum;
- leasingul direct;
- leasingul intern;
- leasingul internaţional.
Caracterele juridice ale contractului de leasing:
- este un contract translativ de folosinţă, în cazul contractului lease-back
şi translativ de proprietate;
- cu titlu oneros;
- sinalagmatic;
- este un contract complex.
Elementele contractului de leasing:
- părţile: creditorul financiar (locator) şi locatarul. Locatorul este
persoană fizică sau juridică ce practică activitate de întreprinzător şi transmite,
în condiţiile contractului de leasing, locatarului, la solicitarea acestuia, pentru
48
o anumită perioadă, dreptul de posesiune şi de folosinţă asupra unui bun al
cărui proprietar este, cu sau fără transmiterea dreptului de proprietate asupra
bunului la expirarea contractului. Locatarul este persoană fizică sau juridică ce
primeşte, în condiţiile contractului de leasing, în posesiune şi folosinţă bunul
specificat în contract pentru o anumită perioadă în schimbul achitării ratelor
de leasing. În cazul în care locatarul este persoană fizică ce nu practică
activitate de întreprinzător, operaţiunea de leasing cade sub incidenţa
legislaţiei cu privire la protecţia consumatorului. Vînzătorul (furnizorul) este
persoană fizică sau juridică ce vinde locatorului, în condiţiile contractului de
vînzare-cumpărare încheiat cu locatorul sau ale contractului complex încheiat
cu locatorul şi cu locatarul, bunul solicitat de locatar;
- obiectul: orice bunuri mobile sau imobile, cu excepţia: bunurilor scoase
din circuitul civil sau a căror circulaţie este limitată prin lege, terenurilor
agricole; bunurilor consumptibile; obiectelor proprietăţii intelectuale care nu
pot fi cesionate;
- preţul: cuprinde următoarele părţi componente: a) suma care
recuperează integral sau aproximativ valoarea bunului la momentul procurări
lui; b) suma plătită locatorului pentru rambursarea creditului şi plata dobînzii;
c) comisionul plătit locatorului; d) alte cheltuieli efectuate de locator şi
prevăzute de contractul de leasing;
- forma: contractul de leasing se încheie în scris.
Obligaţiile părţilor:
Obligaţiile locatorului:
- să nu intervină în alegerea bunului şi/sau a vînzătorului (furnizorului)
făcută de locatar dacă contractul de leasing nu prevede altfel;
- să coordoneze cu locatarul cuprinsul contractului de vînzare-cumpărare
(furnizare) a bunului;
- să nu opereze modificări în contractul de vînzare-cumpărare (furnizare)
fără acordul locatarului;
- să dea locatarului contra plată bunul său în posesiune şi folosinţă
temporară;
- să încheie, din însărcinarea locatarului, contract de vînzare-cumpărare
(furnizare) cu vînzătorul (furnizorul), să plătească preţul bunului şi să
încredinţeze locatarului executarea obligaţiilor sale privind recepţionarea
bunului, formularea cerinţelor care izvorăsc din acest contract dacă contractul
de leasing nu prevede altfel;
- să primească bunul la expirarea contractului de leasing dacă locatarul
nu-şi exercită dreptul de a achiziţiona bunul cu titlu de proprietate sau de a
prelungi contractul conform prevederilor legislației în vigoare;
- să garanteze locatarului folosinţa liniştită a bunului;
49
- să respecte dreptul locatarului de a opta pentru achiziționarea bunului,
prelungirea contractului ori restituirea bunului.
Obligaţiile locatarului:
- să prezinte locatorului informații referitoare la bun şi/sau la vînzătorul
(furnizorul) lui în vederea încheierii unui contract de vînzare-cumpărare
(furnizare) dacă contractul de leasing nu prevede altfel;
- să execute obligaţiile de recepţionare a bunului şi de formulare a
cerinţelor ce rezultă din contractul de vînzare-cumpărare (furnizare) dacă
contractul de leasing nu prevede altfel;
- să informeze locatorul despre corespunderea bunului clauzelor din
contractul de vînzare-cumpărare (furnizare);
- să asigure, pe durata contractului de leasing, integritatea bunului,
menţinerea în stare de funcţionare şi folosirea lui numai în conformitate cu
clauzele contractuale;
- să suporte toate cheltuielile de transport, recepţie, montare, demontare,
exploatare, întreţinere, păstrare, deservire tehnică, reparaţie, asigurare a
bunului, precum şi alte cheltuieli aferente, dacă contractul de leasing nu
prevede altfel;
- să plătească ratele de leasing în modul şi în termenele stabilite în
contractul de leasing;
- să permită locatorului verificarea periodică a stării bunului şi a modului
de exploatare a bunului obiect al contractului de leasing;
- să îl informeze pe locator în timp util despre orice tulburare a dreptului
de proprietate venită din partea unui terţ;
- să suporte pieirea fortuită a bunului;
- să restituie, la expirarea contractului de leasing, locatorului bunul în
starea stipulată de contract, luîndu-se în considerare uzura normală, în cazul în
care nu-şi va exercita dreptul, prevăzut de prezenta lege, de a achiziţiona
bunul cu titlu de proprietate sau de a prelungi contractul.
Stingerea leasingului:
- expirarea contractului;
- în alte cazuri prevăzute de lege sau contract.
Sugestii metodice.
Strategii de predare și învățare: prelegerea interactivă, discuția,
studiul de caz, întocmirea mostrelor de contracte.
50
Lucrul individual:
 elaborarea referatelor: Delimitarea contractului de arendă de
contractul de locațiune, Încetarea contractelor de locație, Rolul și locul CSJ
în unificarea practicii judiciare în materia contractelor de locație;
 elaborarea proiectelor de contract: contractul de locaţiune, contractul
de sublocaţiune, contractul de leasing, Contractul de comodat, contractul de
arendă.
Speţe
Speţa 1:
La 13 noiembrie 2014, Luca Dumitru Vasile a urcat la volanul
automobilului marca Range Rover, numărul de înmatriculare CLAC 003,
primit în folosință în baza contractului de comodat din 25.10.2014, din partea
proprietarului Chicu Ion, fiind în stare de ebrietate. În urma acestor
circumstanțe neglijente, șoferul a fost participantul unui accident rutier. În
urma acestor întîmplate, automobilul a fost distrus în totalitate, nefiind
posibilă repararea acestuia și din vina șoferului, la fel, a fost distrusă vitrina
unui magazin.
Luca Dumitru Vasile pretinde ca toate cheltuielile să fie acoperite de
proprietarul automobilului, nerecunoscîndu-și nicidecum vina și refuzînd
achitarea prejudiciului cauzat, neluînd în considerație notificările primite din
partea lui Chicu Ion, trimise cu scopul de a rezolva conflictul pe cale amiabilă.
În baza acestora, Chicu Ion se adresează cu o cerere în instanța de
judecată.
Soluționați speța
Speța 2:
„Floarea” SA s-a adresat către compania de leasing în vederea
încheierea unui contract de leasing, obiectul fiind utilaj tehnic. Contractul a
fost perfectat în formă scrisă.
Compania de leasing după consultarea locatarului a încheiat contract de
vînzare-cumpărare cu „MoldTeh” SRL, în vederea livrării mărfii, în
executarea contractului de leasing.
„MoldTeh” SRL a livrat utilajul tehnic către „Floarea” SA.
Pînă a ajunge la punctul de destinație, marfa a fost distrusă fortuit.
„Floarea” SA s-a adresat către compania de leasing în vederea rezilierii
contractului.
Compania de leasing a refuzat.
2. Cum poate să-și apere drepturile sale compania de leasing?
51
3. Întocmiți cererea de chemare în judecată și Decizia instanței de
judecată.
Speță 3
La data de 09.02.2011 V.C. a încheiat un contract de arendă cu S.A. La
data de 09.02.2012 terenul agricol a fost expropriat pentru cauză de utilitate
publică. S.A. a înaintat o cerere către UAT cerînd anularea deciziei privind
declararea utilității pe motiv că terenul respectiv este transmis în arendă,
contractul este înregistrat la OCT, adică este opozabil terților, iar la emiterea
deciziei nu a fost solicitat acordul arendașului în privința exproprierii.
- Soluționați speța.
- Care este procedura exproprierii?
- Este necesar acordul arendașului în cazul exproprierii terenului?
- La ce poate pretinde arendașul?
Bibliografie
2. Legea cu privire la arenda în agricultură nr. 198 din 15.05.2003 //
Monitorul Oficial, 2003, nr.163-166, art. 650.
3. Legea cu privire la leasing nr. 59 din 28.04.2005 // Monitorul Oficial
nr.92-94/429 din 08.07.2005.
4. Hotărîrea Guvernului privind implementarea Legii cu privire la arenda în
agricultură nr. 72 din 30.01.2004 // Monitorul Oficial nr.26-29/213 din
13.02.2004.
5. Hotărîrea Plenului Curții Supreme de Justiție „Cu privire la examinarea de
către instanțele judecătorești a litigiilor izvorîte din raporturile de leasing
financiar” // Chișinău, 17 noiembrie 2014, nr.7.
6. Recomandarea CSJ nr. 32 din 04.02.2013 privind dreptul instanţei de a
obliga autoritatea publică să emită actul administrativ privind înstrăinarea,
concesionarea, darea în arendă ori în locaţiune a bunurilor proprietate a
unităţii administrativ-teritoriale prin licitaţie publică, organizată în condiţiile
legii.
7. Recomandarea CSJ, nr. 31 din 14.01.2013 privind practica judiciară de
soluţionare a litigiilor despre înstrăinarea sectoarelor de teren aflate în
proprietatea autorităţilor publice locale.
8. Recomandarea CSJ, nr. 8 din 01.11.2012 privind dreptul instanţei de a
obliga organul de autoadministrare publică locală să repartizeze teren (lot de
pământ) pentru construcţia casei individuale.
52
9. Recomandarea CSJ, nr. 4 din 01.11.2012 privind aplicabilitatea Legii
privind protecţia consumatorilor în cauzele civile ce vizează litigiile cu privire
la darea în exploatare în termen a imobilelor, inclusiv caselor de locuit,
prestarea în termen a serviciilor, etc.
1. S. Băieşu, N. Roşca, A. Pascari, Alla Climova, E. Mihailenco, Seria
Suporturi de curs la disciplinele „Drept civil”, „Drept succesoral”,
„Drept funciar”, „Dreptul muncii”, „Dreptul familiei” – Institutul
Naţional al Justiţiei, Editura „Elan Inc”, Chişinău, 2008, 376 p.
2. A. Bloşenco. Drept civil. Partea specială. Note de curs. - Chişinău.
3. Igor Trofimov. Drept civil. Contractele civile. - Chişinău, 2004.
4. Francisc Deak. Tratat de drept civil. Contracte speciale. - Bucureşti, 1996.
5. Radu I. Motica, Florin Moţiu. Contracte civile speciale. Teorie şi practică
judiciară. - LUMINA LEX, 2000.
6. Vasile Gionea. Curs de drept civil. - Bucureşti, 1996.
7. M. Mureşan. Contracte civile speciale. Vol. 2. - Cluj-Napoca, 1999.
8. Dorin Clocotici, Ch. Gheorghiu. Operaţiunile de leasing. - LUMINA
LEX, 1998.
9. М. И. Брагинский, В.В. Витрянский. Договорное право. Договоры о
передачи имущества. - Москва, 2000.
10. Кабатова Е.В. Лизинг: правовое регулирование, практика. - Москва,
1998.
11. Ю. Харитонова. Договор лизинга. - Москва, 2002.
53
5.CONTRACTELE PRIVIND LOCAȚIA DE SERVICII. DOCTRINĂ,
REGLEMENTARE JURIDICĂ ȘI PRACTICĂ JUDICIARĂ.
- să definească şi să expună caracteristica generală a contractelor de
antrepriză, de prestări servicii, de mandat, de transport, depozit şi de
asigurare;
- să determine condiţiile de valabilitate ale contractelor de antrepriză, de
prestări de servicii, de mandat, de transport, depozit şi de asigurare;
- să sintetizeze deosebirile şi asemănările dintre contractele de
antrepriză, de prestări de servicii şi de mandat;
- să clasifice şi să analizeze tipurile contractelor de transport;
- să determine modalităţile de asigurare după obiectul asigurării;
- să determine cauzele de reziliere a fiecărui tip de contracte de locaţie
de servicii;
- să utilizeze metodele de interpretare la identificarea conţinutului
contractului şi a normelor aplicabile fiecărui tip de contract;
- să analizeze practica judiciară, hotărîrile plenului CSJ inclusiv practica
CtEDO.
Locaţia de servicii; Contractul de antrepriză şi de prestări servicii;
Contractul de mandat; Contractul de transport; Contractul de depozit;
Contractul de asigurare.
Spre deosebire de locaţia de bunuri, locaţia de servicii are ca obiect

prestarea serviciilor din diferite domenii: transport, asigurare, servicii de
reprezentare, servicii de depozitare etc.
A. Contractul de antrepriză.
Conform art. 946 Cod civil, în baza contractului de antrepriză o parte,
numită antreprenor, se obligă să efectueze pe riscul său o anumită lucrare
celeilalte părţi, numită client, iar clientul se obligă să recepţioneze lucrarea şi
să plătească preţul convenit.
Caracterele juridice ale contractului de antrepriză:
- cu titlu oneros;
- consensual;
54
- în principiu, încheiat intuitu personae. Însă, acest caracter vizează doar
organizarea și conducerea de către antreprenor a lucrării, pe cînd executarea
lucrării are loc în conformitate cu clauzele contractuale. Astfel, potrivit art.
936 C.C, „Antreprenorul sau prestatorul este obligat să efectueze prestaţia
personal doar atunci cînd această obligaţie reiese din contract, din împrejurări
sau din natura prestaţiei. Antreprenorul sau prestatorul conservă
supravegherea şi răspunderea în orice caz.” Astfel, dacă s-a contractat cu un
pictor renumit, executarea unui tablou și clientul a plătit ținînd cont și de
notoritatea acestuia este evident că tabloul necesită a fi pictat, personal, de
pictorul respectiv.
Elementele contractului de antrepriză:
- părţile: antreprenorul şi clientul.
- obiectul: producerea, transformarea unui bun sau obţinerea altor
rezultate prin efectuarea de lucrări.
- preţul: retribuţia pe care clientul se obligă să o plătească
antreprenorului. Preţul este format din retribuţia cuvenită antreprenorului şi
cheltuielile suportate. Preţul se determină prin întocmirea devizului estimativ
(dacă la momentul încheierii contractului nu se poate determina volumul și
prețul lucrărilor) sau preţ forfetar (dacă la momentul încheierii contractului
se poate determina cu certitudine prețul și volumul lucrărilor). Potrivit art.
932 alin. (2) Cod civil, dacă nu este stabilit cuantumul retribuţiei, se
consideră că s-a convenit, în cazul existenţei unor tarife, asupra retribuţiei
tarifare, iar în cazul inexistenţei unor tarife, asupra retribuţiei obişnuite.
- termenul: contractual. În acest sens, legiuitorul, în art. 954 Cod civil
prevede posibilitatea părților de a stabili următoarele categorii de termene:
a) termen general de executare;
b) termen de demarare a lucrărilor;
c) termen de executare a unor părţi din lucrare;
d) termen de finisare a lucrării.
Obligaţiile antreprenorului:
- să efectueze pe riscul său o anumită lucrare a clientului;
- să suporte riscul pieirii sau deteriorării fortuite a obiectului contractului
pînă la recepţionarea lui către client;
- să execute lucrarea cu materialele, mijloacele şi forţele sale;
- în cazul în care bunurile sunt furnizate de client, antreprenorul este
obligat să le folosească cu grijă şi să ţină evidenţa folosirii lor;
- după executarea lucrării, antreprenorul este obligat să prezinte
clientului o dare de seamă despre modul de folosire a bunurilor furnizate de
acesta şi să-i restituie partea rămasă;
55
- să efectueze lucrarea personal doar atunci cînd această obligaţie reiese
din contract, din împrejurări sau din natura prestaţiei;
- să informeze pe client despre necesitatea depăşirii considerabile a
devizului;
- să transmită clientului lucrarea liberă de orice viciu material sau
juridic.
Obligaţiile clientului:
- să recepţioneze lucrarea în modul, locul şi termenul stabilit de legislaţie
sau de contract;
- după recepţionarea lucrării, clientul este obligat să plătească retribuţia
convenită de părţi, dacă legislaţia sau contractul nu prevăd plata în rate sau în
alt mod;
- să plătească integral retribuţia, chiar dacă antreprenorul a redus costul
lucrării în raport cu cel stipulat în contract, fără a reduce cantitatea şi
calitatea lucrării;
- să organizeze recepția finală, în cazul construcțiilor.
Încetarea contractului de antrepriză:
– executarea lucrării;
– rezilierea contractului de către ambele părți;
– rezilierea contractului la inițiativa unei părți: rezilierea din cauza
viciilor, clientul fiind informat de către antreprenor la timp şi în modul
corespunzător, nu înlocuieşte în termenul convenit materialul inutilizabil
sau necalitativ. nu schimbă indicaţiile referitoare la modul de executare a
lucrării sau nu înlătură alte circumstanţe care ameninţă trăinicia sau
utilitatea lucrării;
- încălcarea altor clauze esențiale ale contractului.
Prescripţia și termenul de garanție în contractul de antrepriză
În conformitate cu art. 968 Cod civil, termenul de prescripţie este de un
an din momentul recepţionării lucrării. Acţiunea care se referă la construcţii
poate fi intentată în decursul a 5 ani. În situația în care contractul prevede
recepţionarea lucrării pe părţi, termenul de prescripţie curge din ziua
recepţionării lucrării în ansamblu.
Dacă legislaţia sau contractul stabilesc un termen de garanţie, reclamaţia
poate fi înaintată în interiorul acestui termen. Termenul de prescripţie curge
din momentul înaintării reclamaţiei, iar dacă reclamaţia nu a fost înaintată,
termenul de prescripţie curge de la data expirării termenului de garanţie (art.
969 Cod civil).
56
B. Contractul de prestări de servicii.
În conformitate cu art. 970 Cod civil, prin contractul de prestări de
servicii, o parte (prestator) se obligă să presteze celeilalte părţi (beneficiar)
anumite servicii, iar aceasta se obligă să plătească retribuţia convenită. În
comparație cu contractul de antrepriză, obligația din cadrul contractului este
una de mijloace, ci nu de rezultat.
Caracterele juridice ale contractului de prestări de servicii:
- cu titlu oneros;
- comutativ;
- consensual;
- în principiu, este un contract intuitu personae.
Elementele contractului de prestări servicii:
- părţile: prestatorul şi beneficiarul;
- obiectul: servicii de orice natură. Unele tipuri de servicii, cum ar fi
transportul, contul bancar, depozitul etc., cad sub incidenţa reglementărilor
speciale. Doctrinarul Bloșenco A. menționează că „nu toate activitățile de
prestare a serviciilor cad sub incidența secțiunii respective din Codul Civil
dedicată contractului de prestări de servicii, care conține norme de drept
comun în această materie. Astfel, prestarea serviciilor bancare, de
intermediere, de depozitare, turistice, de transport, se perfectează juridic prin
alte contracte distincte de contractul de prestări de servicii12”.
- preţul: retribuţia cuvenită prestatorului pentru serviciile prestate.
Preţul poate fi: preţ forfetar sau deviz estimativ. Plata pentru servicii se
efectuează după prestarea serviciilor. Dacă plata pentru servicii se calculează
pe anumite perioade, sumele vor fi acordate după încheierea fiecărei perioade
în parte. (art. 971 Cod civil).
- termenul: determinat sau nedeterminat. Dacă după expirarea
termenului, prestația continuă contractul se consideră încheiat pe termen
nedeterminat, dacă cealaltă parte nu respinge imediat această prelungire.
Contractele încheiate pe o perioadă mai mare de 5 ani, pot fi reziliate de către
prestator după scurgerea termenului de 5 ani, cu înaintarea unui preaviz de cel
puțin 6 luni, pînă la expirarea termenului contractului.
Obligaţiile prestatorului:
- să presteze servicii. Spre deosebire de antreprenor, prestatorul
prestează servicii nu pe riscul său;
12
Bloșenco A., Drept civil. Partea specială. Note de curs, ed. Cartdidact, 2003, pag. 96
57
- să furnizeze beneficiarului toate informaţiile referitoare la natura
prestaţiei, la bunurile şi termenul necesar prestaţiei;
- dacă bunurile sunt furnizate de beneficiar, prestatorul este obligat să le
folosească cu grijă şi să ţină evidenţa folosirii lor;
- să presteze servicii personal doar atunci cînd această obligaţie reiese
din contract, din împrejurări său din natura prestaţiei.
Obligaţiile beneficiarului:
- să plătească serviciile prestate;
- să preia serviciile prestate;
- în cazul în care este răspunzător, este obligat să amenajeze şi să
întreţină spaţiile, echipamentele şi aparatele pe care trebuie să le procure
pentru prestarea serviciilor şi să reglementeze astfel prestarea serviciilor care
trebuie efectuate sub conducerea şi în conformitate cu dispoziţiile sale, încît
prestatorul să fie protejat contra riscurilor pentru viaţă şi sănătate.
Încetarea contractului:
- la expirarea termenului;
- prin reziliere.
În conformitate cu art. 975 Cod civil, raporturile din contractul de
prestări servicii pot fi reziliate:
- zilnic, începînd cu sfîrşitul zilei următoare, dacă plata se face pe zi;
- cel mai tîrziu în prima zi lucrătoare din cursul unei săptămîni, începînd cu
sfîrşitul următoarei zile de sîmbătă, dacă plata se calculează pe săptămînă;
- cel mai tîrziu pe data de 15 a lunii, începînd cu sfîrşitul lunii
calendaristice, dacă plata se calculează pe lună;
- cu respectarea termenului de preaviz de 6 săptămîni, începînd cu sfîrşitul
unui trimestru calendaristic, dacă plata se calculează pe trimestre sau pe
perioade mai mari;
- oricînd dacă plata nu se face în dependenţă de intervale de timp. În cazul
în care relaţiile privind prestarea de servicii ocupă tot timpul de lucru al
prestatorului, termenul pentru preaviz trebuie să fie de 2 săptămîni.
La fel, în cazul în care contractul de prestări de servicii este încheiat
pentru un termen mai mare de 5 ani, prestatorul poate rezilia contractul după 5
ani, cu un preaviz de 6 luni (art. 976 Cod civil).
C. Contractul de mandat.
În conformitate cu art. 1030 Cod civil, prin contractul de mandat, o
parte (mandant) împuterniceşte cealaltă parte (mandatar) de a o reprezenta la
încheierea de acte juridice, iar aceasta, prin acceptarea mandatului, se obligă
să acţioneze în numele şi pe contul mandantului.
Caracterele juridice ale contractului de mandat:
58
- este un contract sinalagmatic, dar poate fi și unilateral;
- cu titlu gratuit său oneros. Mandatul profesional este prezumat cu titlu
oneros (art. 1033 C.C.);
- este un contract intuitu personae. Legea însă, permite în mod
condiţionat posibilitatea transmiterii executării mandatului către un terţ chiar
şi în cazul când contractul nu prevede această posibilitate. Astfel, conform
prevederilor alin.(2) art.1036 CC RM, în cazul în care o cer interesele
mandantului, mandatarul trebuie să transmită împuternicirile către un terţ
dacă, din cauza unor circumstanţe imprevizibile, nu poate exercita mandatul
şi nu are posibilitatea să-l informeze despre aceasta pe mandant în timp util;
- este revocabil.
Elementele contractului de mandat:

- părţile: mandantul şi mandatarul. Capacitatea mandantului se
apreciază în funcţie de natura actului juridic care urmează a fi încheiat prin
mandatar. Mandatarul trebuie să aibă capacitate deplină de exercițiu.
- obiectul: încheierea de acte juridice. Nu pot constitui obiect al
mandatului acte juridice care pot fi încheiate numai personal (ex.,
testamentul). Mandatul poate fi special sau general. Mandatul poate fi special
pentru o operaţie juridică sau pentru anumite operaţii determinate (pentru o
afacere sau pentru anumite afaceri) ori general (pentru toate afacerile
mandantului).
- preţul: apare la mandatul oneros. Preţul este retribuţia cuvenită
mandatarului, care poate fi stabilită prin contract, în baza legii, prin uzanţe sau
în dependenţă de valoarea serviciilor acordate.
Obligaţiile mandatarului:
- să execute mandatul. Neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a
acestei obligaţii atrage răspunderea mandatarului. Dacă mandatul este cu titlu
gratuit, mandatarul răspunde numai pentru actele sale intenţionate sau pentru
culpă gravă;
- să execute mandatul în limita împuternicirilor primite;
- să execute mandatul în conformitate cu indicaţiile primite, ţinînd cont
de faptul că mandatarul încheie acte în numele şi pe contul mandantului.
Abaterea de la indicaţiile mandantului constituie încălcare şi angajează
răspunderea mandatarului, cu excepţia cazurilor cînd admiterea abaterilor este
în favoarea mandantului (de exemplu vînzarea la un preț redus, a mărfii
alterabile în situația supraîncărcării pieții cu marfă asimilară);
59
- să evite apariţia conflictelor între interesele sale personale şi interesele
mandantului;
- nu are dreptul să încheie acte juridice în numele reprezentantului, cu
sine însuşi, cu excepţia cazului cînd este autorizat expres său cînd mandantul
cunoaşte faptul şi nu obiectează împotriva lui;
- să nu divulge informaţia care i-a devenit cunoscută în cadrul activităţii
sale;
- să dea mandantului socoteală despre executarea mandatului;
- să remită mandantului tot ceea ce a primit pentru executarea
mandatului şi nu a utilizat în acest scop, precum şi tot ce a dobîndit în legătură
cu executarea mandatului.
Obligaţiile mandantului:
- să compenseze cheltuielile pe care mandatarul le efectuează pentru
executarea mandatului şi pe care, în funcţie de împrejurări, acesta le consideră
necesare, cu excepţia cazului cînd cheltuielile urmează a fi compensate din
remuneraţie;
- să plătească retribuţia convenită, în cazul în care contractul de mandat
este cu titlu oneros;
- să repare prejudiciul produs fără vina să, pe care mandatarul 1-a suferit
în executarea mandatului, dacă prejudiciul este rezultatul unui pericol legat de
obligaţia contractuală ori s-a produs în urma executării unei indicaţii a
mandantului, cu excepţia cazului în care acesta este acoperit prin remuneraţie.
Încetarea contractului de mandat:
- prin executare;
- prin revocare;
- prin renunţarea mandatarului;
- prin decesul său incapacitatea uneia din părţi, în modul stabilit de
legislație.
D. Contractul de transport.
În conformitate cu art. 980 Cod civil, prin contractul de transport, o
parte (cărăuş sau transportator) se obligă faţă de cealaltă parte (pasager său
client) să o transporte împreună cu bagajele ei sau, respectiv, să transporte
încărcătura la locul de destinaţie, iar cealaltă parte se obligă să plătească
remuneraţia convenită.
Deosebim următoarele categorii de contracte de transport:
 în funcţie de tipul mijlocului de transport cu care se face
transportarea, deosebim:
- contract de transport auto;
60
- contract de transport feroviar:
- contract de transport aerian;
- contract de transport fluvial;
- contract de transport maritim;
- contract de transport cosmic;
- contract de transport cu tracţiune animală.
 în funcţie de conţinutul transportat, deosebim:
- contract de transport de pasageri;
- contract de transport de bunuri.
 în funcţie de modul de transportare, deosebim:
- contract de transport continuu;
- contract de transport succesiv,
- contract de transport combinat.
Caracterele juridice ale contractului de transport de încărcături:
- cu titlu oneros;
- consensual;
- poate fi atît principal, cît şi accesoriu;
- este, de regulă, un contract negociabil, dar poate fi şi de adeziune;
- este un contract revocabil.
Elementele contractului de transport de încărcături:
- părţile: expeditorul (clientul) şi cărăuşul. În cazul în care transportul
de încărcături se face în folosul altei persoane decît expeditorul, în calitate de
subiect al contractului apare şi destinatarul.
- obiectul: serviciile de deplasare a încărcăturii, care includ şi
încărcarea, descărcarea, păstrarea mărfii în cursul transportării etc..
- preţul: taxa de transport. În transportul neregulat – se stabileşte de
părţi, în transportul regulat – potrivit tarifelor aprobate de cărăuş sau organe
de stat.
- forma: în formă scrisă (scrisoare de trăsură, conosament etc.).
- termenul: poate fi încheiat pe termen sau fără indicarea termenului. În
ultimul caz cărăuşul este obligat să transporte încărcătura într-un termen
rezonabil.
Obligaţiile părţilor în contractul de transport de încărcături:
Obligaţiile cărăuşului:
- să asigure primirea (recepţionarea) încărcăturii;
- să verifice corespunderea datelor din scrisoarea de trăsură cu numărul,
cantitatea şi semnele coletelor, aspectul exterior al încărcăturii şi ale
ambalajului;
61
- să verifice modul de încărcare şi aranjare a încărcăturii în unitatea de
transport;
- să asigure îmbarcarea pasagerului la punctul de plecare;
- să confirme primirea încărcăturii;
- să execute transportarea mărfii în termenul stabilit de contract;
- să asigure transportarea mărfurilor periculoase în conformitate cu
regulile speciale de transport privind asemenea încărcături;
- să asigure predarea încărcăturii la punctul de destinaţie;
- în cazul neexecutării obligaţiei cărăuşului de verificare a corespunderii
datelor din scrisoarea de trăsură cu numărul, cantitatea şi semnele coletelor,
aspectul exterior al încărcăturii şi ale ambalajului, acesta preia toate riscurile
necorespunderii încărcăturii;
- în cazul neexecutării obligaţiei cărăuşului de a asigura predarea
încărcăturii la punctul de destinaţie, acesta suportă toate cheltuielile suportate
de client pentru recepţionarea încărcăturii la punctul de destinaţie.
- să asigure ambalaj trainic şi corespunzător mărfii, unităţii de transport
şi condiţiilor de transportare;
- să înştiinţeze cărăuşul despre natura încărcăturii, eventualul caracter
periculos al încărcăturii şi măsurile necesare de precauţie;
- să elibereze foaia de trăsură;
- să anexeze la foaia de trăsură documentele necesare trecerii prin vamă
ori altor operaţiuni similare anterioare momentului livrării la destinaţie;
- în cazul neexecutării obligaţiei clientului de a asigura ambalaj trainic
şi corespunzător mărfii, unităţii de transport şi condiţiilor de transportare,
cărăuşul este exonerat de la răspunderea pentru înrăutăţirea calităţii mărfii,
precum şi pentru eventualele deteriorări ale mărfii. Totodată, clientul este
obligat faţă de cărăuş la despăgubirea daunelor cauzate de încărcătura
necorespunzătoare;
- în cazul neexecutării obligaţiei clientului de a înştiinţa cărăuşul despre
natura încărcăturii, eventualul caracter periculos al încărcăturii şi măsurile
necesare de precauţie, clientul preia toate riscurile daunelor cauzate drept
rezultat al lipsei de informaţie;
- în cazul neexecutării obligaţiei clientului de a elibera foaia de trăsură
şi întocmirii incorecte a acesteia, clientul răspunde pentru toate daunele şi
consecinţele incorectitudinii întocmirii;
- în cazul neexecutării obligaţiei clientului de a anexa la foaia de trăsură
documentele necesare trecerii prin vamă ori altor operaţiuni similare
anterioare momentului livrării la destinaţie, acesta răspunde pentru toate
daunele cauzate cărăuşului.
62
Caracterele juridice ale contractului de transport de călători şi
bagaje:
- sinalagmatic;
- oneros;
- de adeziune.
Elementele contractului de transport de călători şi bagaje:
- părţile: cărăuşul şi călătorul.
- obiectul: acţiunile cărăuşului îndreptate spre transportarea călătorului,
bagajului în punctul de destinaţie şi acţiunile călătorului în vederea plăţii taxei
de transport.
- forma: se încheie verbal şi se confirmă prin bilet.
Obligaţiile cărăuşului:
- să transporte călătorul şi bagajele la destinaţie în termenul stabilit şi în
bune condiţii;
- să asigure îmbarcarea pasagerului la punctul de plecare;
- să asigure debarcarea pasagerului la punctul de destinaţie;
- să respecte itinerarul rutei şi să staţioneze doar la staţiile special
determinate pentru oprire;
- să asigure integritatea bagajelor. În cazul neexecutării obligaţiei
cărăuşului de a asigura integritatea bagajelor, acesta poartă răspundere pentru
daunele cauzate drept rezultat al deteriorării sau pierderii bagajelor.
Obligaţiile călătorului:
- să achite taxa pentru transportare;
- să păstreze biletul pînă la punctul de destinaţie şi să-l prezinte la
cererea organelor de control;
- să respecte ordinea de urcare şi coborîre în şi din mijlocul de transport;
- să respecte regulile transportării călătorilor şi bagajelor, precum şi
ordinea publică.
Încetarea contractului de transport de persoane:
- prin executarea serviciului de transport;
- prin rezilierea contractului. Pasagerul poate rezilia contractul în orice
moment dacă prin aceasta nu cauzează întîrzieri. El este obligat să plătească
transportatorului despăgubirile cauzate de reziliere. Dacă devin cunoscute
împrejurări în sfera transportatorului despre care pasagerul nu putea să ştie şi
care, dacă le cunoştea, i-ar fi dat un motiv întemeiat să nu încheie contractul
de transport, el poate rezilia contractul. Pasagerul poate rezilia contractul şi
atunci cînd este previzibil că vor avea loc întîrzieri în comparaţie cu timpul şi
63
durata convenită. În aceste cazuri, nu se naşte obligaţia de despăgubire (art.
992 Cod civil).
E. Contractul de depozit.
În conformitate cu art. 1086 Cod civil, prin contractul de depozit,
depozitarul se obligă să păstreze bunul mobil, predat de deponent, o perioadă
determinată sau nedeterminată şi să-l restituie la cerere.
Modalităţi ale contractului de depozit: depozitul hotelier, sechestrul.
Caracterele juridice ale contractului de depozit:
- este un contract cu titlu gratuit sau cu titlu oneros;
- depozitul cu titlu gratuit este un contract unilateral;
- depozitul cu titlu oneros este un contract sinalagmatic;
- consensual;
- de executare succesivă.
Elementele contractului de depozit:
- părţile: deponentul şi depozitarul. Deponentul trebuie să aibă
capacitatea pentru a încheia acte de administrare.
- obiectul: bunuri mobile corporale, individual determinate său
determinate generic.
- preţul: remuneraţia, în cazul depozitului oneros. Remuneraţia poate fi
contractuală său conform tarifelor.
- forma: scrisă, verbală pentru contractele obiectul cărora nu depășește
suma de 1 000 lei.
- termenul: contractul poate fi încheiat pe o perioadă determinată sau
nedeterminată.
Obligaţiile depozitarului:
- să primească bunul la păstrare;
- să păstreze bunul;
- să restituie bunul;
- să restituie fructele bunului depozitat, cu excepţia cazului în care
obiectul depozitului îl constituie bunuri determinate generic;
- să nu folosească bunul depozitat. În cazul neexecutării obligaţiei
depozitarului de a nu folosi bunul depozitat, acesta este obligat să
despăgubească deponentului costul uzurii bunului şi să restituie toate fructele
obţinute din rezultatul folosirii bunului;
- să respecte condiţiile de păstrare prevăzute în contract.
Obligaţiile deponentului:
- să înştiinţeze depozitarul despre natura şi caracteristicile, inclusiv cele
cu caracter periculos, ale bunurilor lăsate la păstrare. În cazul neexecutării
64
obligaţiei deponentului de a înştiinţa depozitarul despre natura şi
caracteristicile, inclusiv cele cu caracter periculos, ale bunurilor lăsate la
păstrare, deponentul suportă riscul tuturor cheltuielilor pe care le-a suportat
depozitarul în legătură cu aceasta;
- să predea bunul la păstrare în termenul prevăzut în contract;
- să achite plata pentru depozit;
- să ridice bunul depozitat la încetarea contractului. În cazul
neexecutării obligaţiei deponentului de a ridica bunul depozitat, acesta este
obligat să suporte toate cheltuielile suportate de către depozitar în legătură cu
păstrarea bunului peste termen;
- să restituie cheltuielile suportate de depozitar pentru păstrarea bunului.
Încetarea contractului de depozit
- la expirarea termenului
- prin reziliere cu acordul părților, unilateral – în caz de nerespectare a
clauzelor esențiale ale contractului.
F. Contractul de asigurare
În conformitate cu art.1301 Cod civil, prin contractul de asigurare, o
parte, numită asigurat, se obligă să plătească celeilalte părţi, numită
asigurator, prima de asigurare, iar asiguratorul se obligă să plătească
asiguratului sau beneficiarului de asigurare, la producerea riscului asigurat,
suma de asigurare ori despăgubirea de asigurare în limitele şi termenele
convenite.
Asigurările se clasifică după mai multe criterii:
 după tipurile de asigurare:
- asigurare de persoane;
- asigurare contra daune;
- asigurarea bunurilor şi
- asigurarea de răspundere civilă.
 după modul de efectuare:
- asigurarea prin efectul legii;
- asigurarea contractuală.
 în funcţie de obligativitatea asigurării:
- asigurare obligatorie;
- asigurare facultativă.
 după subiectele raportului de asigurare:
- asigurare directă;
- coasigurarea;
- asigurarea mutuală.
Caracterele juridice ale contractului de asigurare:

- cu titlu oneros;
- aleatoriu;
65
- consensual;
- de adeziune, dar poate fi și negociabil;
- de executare succesivă.
Elementele contractului de asigurare:
- părţile: asiguratorul şi asiguratul. Asiguratorul este persoană juridică
care dispune de licenţă pentru desfăşurarea activităţii de asigurare. În
raporturile de asigurare mai pot interveni: beneficiarul asigurării, intermediarii
de asigurare.
- obiectul: asigurarea de persoane său de daune şi plata primelor de
asigurare;
- forma: scrisă.
- termenul: contractul poate fi încheiat pe un anumit termen sau pe
termen nelimitat.
Obligaţiile asiguratului:
- să informeze asiguratorul, la încheierea contractului, despre toate
circumstanţele esenţiale referitoare la mărimea riscului ce se asigură şi să
indice toate împrejurările importante pentru preluarea riscului asigurat;
- să informeze asiguratorul despre alte contracte de asigurare încheiate la
obiectul respectiv;
- să plătească la timp primele de asigurare;
- să înştiinţeze de îndată pe asigurator asupra împrejurărilor periculoase
apărute sau despre care a luat cunoştinţă după încheierea contractului;
- să întreprindă acţiuni dependente de el pentru a evita producerea
cazului asigurat sau pentru a limita pagubele cauzate de producerea lui;
- să-l anunţe de îndată pe asigurator despre producerea cazului asigurat.
Obligaţiile asiguratorului:
- la etapa încheierii contractului, asiguratorul este obligat să aducă la
cunoştinţa asiguratului, într-o formă adecvată, condiţiile asigurării;
- să efectueze plata, la apariţia dreptului asiguratului sau al beneficiarului
asigurării de a încasă suma asigurată sau despăgubirea de asigurare, în
termenul stabilit în condiţiile de asigurare;
- dacă asiguratorul întîrzie plata indemnizaţiei de asigurare, el va fi
obligat să plătească asiguratului sau beneficiarului asigurării dobîndă de
întîrziere;
- să compenseze asiguratului cheltuielile aferente evitării producerii
cazului asigurat sau limitării oportune a prejudiciilor pasibile de despăgubire;
- să păstreze confidenţa informaţiei despre asigurat şi persoanele
asigurate, de care a luat cunoştinţă în procesul asigurării.
Încetarea contractului de asigurare:
66
- prin acordul părţilor;
- la neachitarea de către asigurat a primei de asigurare în mărimea şi în
termenul stabilit;
- la expirarea termenului său de acţiune;
- la îndeplinirea de către asigurător a obligaţiilor contractuale;
- la lichidarea asiguratului persoană juridică sau la decesul asiguratului
persoană fizică;
- la lichidarea asigurătorului, în modul stabilit de legislaţie;
- în alte cazuri prevăzute de legislaţie.
G. Contractul de comision
Conform art. 1061 Cod civil prin contractul de comision, o parte
(comisionar) se obligă să încheie acte juridice în nume propriu, dar pe contul
celeilalte părţi (comitent), iar aceasta să plătească o remuneraţie (comision).
Caracterele juridice ale contractului de comision:
- este un contract negociabil.
Elementele contractului de comision:
- părțile: comitentul și comisionarul, acestea pot fi persoane fizice cît și
juridice. Comitentul trebuie să aibă capacitatea de a încheia el însuși actele
juridice pe care urmează să le încheie comisionarul. Comisionarul trebuie să
aibă capacitatea de exercițiu.
- obiectul: activitatea comisionarului în vederea încheierii actelor
juridice cu terța persoană, precum și executarea obligațiilor și exercitarea
drepturilor ce rezultă din aceste acte.
- prețul: denumit comision este remunerația, ce urmează a fi plătită
comisionarului. Stabilirea cuantumului comisionului tine de competența
părților și se expune în contract sub forma unui sume fixe sau sub forma unui
procent din valoarea actului juridic încheiat (art. 1063 Cod Civil).
- forma: scrisă.
Drepturile și obligațiile părților contractului de comision:

Obligațiile comisionarului:
- este obligat de a executa mandatul încredințat de comitent.
Neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a acestei obligaţii atrage
răspunderea comisionarului;
67
- este obligat să execute mandatul încredințat de comitent în limita
împuternicirilor primite;
- este obligat să execute mandatul încredințat de comitent în
conformitate cu indicaţiile primite, ţinînd cont de faptul că comisionarul
încheie acte juridice în numele său, dar pe contul comitentului. Abaterea de la
indicaţiile comitentului constituie încălcare şi angajează răspunderea
comisionarului, cu excepţia cazurilor cînd admiterea abaterilor este în
favoarea comitentului;
- este obligat să evite apariţia conflictelor între interesele sale personale
şi interesele comitentului;
- este obligat să nu divulge informaţia care i-a devenit cunoscută în
cadrul activităţii sale;
- este obligat să dea comitentului socoteală despre executarea
mandatului;
- este obligat să remită comitentului tot ceea ce a primit pentru
executarea mandatului şi nu a utilizat în acest scop, precum şi tot ce a dobîndit
în legătură cu executarea mandatului.
Obligaţiile comitentului:
- să recepționeze de la comisionar tot ce a executat acesta în baza
contractului și să examineze bunurile primite. În cazul în care constată vicii
trebuie să-l informeze de îndată pe comisionar (art.1070 Cod civil).
Neexecutarea acestei obligații îl privează pe comitent de dreptul de a invoca
aceste vicii;
- să informeze comisionarul în termen de 15 de la data primirii dării de
seamă referitor la obiecții față de acesta;
- este obligat să compenseze cheltuielile pe care comisionarul le
efectuează pentru executarea mandatului şi pe care, în funcţie de împrejurări,
acesta le consideră necesare, cu excepţia cazului cînd cheltuielile urmează a fi
compensate din remuneraţie (art. 1071 Cod civil);
- este obligat să plătească retribuţia convenită (comisionul) (art. 1063
Cod civil);
- este obligat să repare prejudiciul produs fără vina sa, pe care
comisionarul 1-a suferit în executarea mandatului, dacă prejudiciul este
rezultatul unui pericol legat de obligaţia contractuală ori s-a produs în urma
executării unei indicaţii a comitentului, cu excepţia cazului în care acesta este
acoperit prin remuneraţie.
Încetarea contractului de comision:
- prin restituirea lucrului;
68
-prin reziliere. Comitentul are dreptul să rezilieze contractul în orice
moment. (art. 1072 Cod civil) Comisionarul poate rezilia contractul de
comision numai în cazul prevăzut de contract, în cazul inexistenţei posibilităţii
de a executa obligaţia asumată sau în cazul în care comitentul nu execută
obligaţiile contractuale (art. 1073 Cod civil).
H. Contractul de intermediere
Conform art. 1179 Cod civil prin contract de intermediere, o parte
(intermediar) se obligă faţă de cealaltă parte (client) să acţioneze în calitate de
mijlocitor la încheierea unui sau mai multor contracte între aceasta şi terţ.
Caracterele juridice ale contractului de intermediere:
- este un contract executare succesivă;
Tipurile contractului de intermediere:
- obișnuită;
- exclusivă. În cadrul intermedierii exclusive, clientul se obligă să nu
încheie acte cu alți întermediari.
Elementele contractului de intermediere:
- părțile: intermediarul și clientul. Clientul trebuie să aibă capacitatea de
a încheia contractul pe care îl mijlocește intermediarul, iar intermediarul
trebuie să aibă capacitatea de exercițiu deplină.
- obiectul: serviciile de mijlocire prestate de intermediar: selectarea
potențialilor contractanți și determinarea lor la încheierea contractului sau
indicarea ocaziei de încheiere a contractului.
- forma: se încheie în formă scrisă.
- prețul:este stabilit de către părți în contract și se achită doar în cazul în
care intermediarul și-a executat obligația prevăzută în contract. Sub sancțiunea
nulității părțile nu pot conveni asupra unui avans din remunerația prevăzută în
contract ( art. 1180).
Drepturile și obligațiile părților contractului de intermediere:
Obligațiile intermediarului:
- să acționeze în vederea determinării încheierii contractului sau indicării
ocaziilor de încheiere a acestuia etc..
Obligațiile clientului:
- să plătească remunerația conform prevederilor legale;
- în cadrul intermedierii exclusive să nu încheie pe o perioadă
determinată contract cu alți intermediari;
69
- să despăgubească intermediarul în situația în care a încheiat
concomitent contracte cu alți intermediar în cadrul intermedierii exclusive etc.
Încetarea contractului de intermediere:
- prin expirarea termenului;
- prin executare;
- prin reziliere. În cazul contractului cu termen nedeterminat fiecare
parte poate rezilia oricînd contractul fără preaviz. Intermedierea exclusivă se
încheie numai pentru o perioadă determinată de timp, astfel, rezilierea acestui
contract poate avea loc pentru motive întemeiate și cu respectarea unui preaviz
de 2 săptămîni.
I. Contractul de franchising
Conform art. 1171 al Cod civil prin contract de franchising, care este
unul cu executare succesivă în timp, o parte (franchiser) şi cealaltă parte
(franchisee), întreprinderi autonome, se obligă reciproc să promoveze
comercializarea de bunuri şi servicii prin efectuarea, de către fiecare din ele, a
unor prestaţii specifice.
Caracterele juridice ale contractului de franchising:
- este un contract cu executare succesivă;
Formele franchisingului:
- Franchisingul poate fi corporativ sau comercial. Franchising-ul
corporativ prevede participarea părții denumită franchisee la întregul ciclu de
producție. Franchisingul comercial prevede comercializarea de producție
finita (mărfuri) sau prestarea de servicii de către franchisee.
Elementele contractului de franchising:
- părțile: francizorul și francizatul. Francizor este întreprinderea
producătoare, reputată pe o anumită piață, care dispune de marcă proprie.
Francizorul trebuie să fie titularul dreptului asupra unei mărci înregistrate,
drept pe care trebuie să-l mențină cel puțin pe durata contractului de
franchising. Franchizatul este persoana fizică sau juridică, comerciant
independent din punct de vedere juridic și financiar, care primește
posibilitatea de a utiliza drepturile exclusive ale francizorului.
- obiectul: complex de drepturi exclusive ce individualizează
francizorul, mărfurile și serviciile acestuia.
- forma: contractul de franchising trebuie încheiat în scris, care trebuie
să fie înregistrat la Agenția de Stat pentru Proprietate Intelectuală.
70
- prețul: se stabilește în contract în expresie bănească sau naturală și
include 2 părți componente: plata inițială unică (se achită pentru dreptul de
folosire a mărcii pe teritoriul determinat, precum și pentru compensarea
cheltuielilor efectuate de francizor, inclusiv pentru instituirea personalului și
acordarea consultațiilor); royalty (constituie plăți periodice, proporționale cu
venitul obținut de francizat sau cu volumul de mărfuri sau servicii distribuite).
- termenul: Durata contractului se determină de către părţi cu luarea în
considerare a cerinţelor desfacerii bunurilor şi a serviciilor asupra cărora s-a
convenit. Dacă durata nu este determinată sau depăşeşte 10 ani, oricare din
părţi are dreptul să rezilieze contractul cu respectarea unui termen de preaviz
de un an. Dacă nici una din părţi nu exercită dreptul de reziliere, contractul se
prelungeşte de fiecare dată pentru 2 ani.
Drepturile și obligațiile părților contractului de franchising:
Obligaţiile franchiserului:
- să pună la dispoziţia franchiseeului o totalitate de bunuri incorporale,
de drepturi, mărci de producţie, de modele, aranjamente, decoraţii, de
concepte asupra aprovizionării, desfacerii şi organizării, precum şi alte date
sau cunoştinţe utile promovării vînzărilor;
- să protejeze programul comun de prestare a franchisei împotriva
intervenţiilor unor terţi;
- să-l perfecţioneze pe parcurs şi să sprijine franchiseeul în activitatea
acestuia prin îndrumare, informare şi perfecţionare profesională etc.
Obligaţiile franchiseeului:
- să utilizeze drepturile exclusive în conformitate cu contractul și
indicațiile francizorului;
- să nu divulge terțelor peroane informația secretă furnizată de francizor;
- să plătească o sumă de bani a cărei mărime se calculează, în principiu,
ca o fracţiune din volumul de vînzări care să corespundă cu contribuţia
programului de prestare a franchisei la volumul de vînzări;
- să acorde francizorului dreptul de control privind respectarea tehnicilor
de comercializare sau prestare de servicii, precum și calitatea acestora;
- să utilizeze programul de prestare a franchisei în mod activ şi cu
diligenţa unui bun întreprinzător;
- să procure bunuri şi servicii prin franchiser sau prin intermediul unei
persoane desemnate de acesta dacă măsura respectivă are legătură nemijlocită
cu scopul contractului etc.
Încetarea contractului de franchising:
- prin expirarea termenului;
- prin reziliere.
71
Sugestii metodice.
Activităţi de predare-învăţare. prelegerea interactivă, discuția, studiul
de caz, întocmirea mostrelor de contracte de franchising, comision,
asigurare, transport.
Activităţi ce ţin de lucrul individual. Soluționarea spețelor
Activităţi de evaluare.
 Elaborarea și prezentarea referatelor: Aspecte teoretice și practice
privind contractul de transport, Delimitarea asigurării de bunuri de
asigurarea de persoane, Delimitarea contractului de antrepriză de
contractul de prestări de servicii, Practica judiciară, inclusiv CtEDO, în
materia contractelor de prestări de servicii.
Speţe:
Speţa 1:
La data de 13.12.2011, N.V. și-a alimentat mașina cu produse petroliere la
stația PECO, ce îi aparține cu drept de proprietate „Tamir Gaz” SRL.
Neasigurîndu-se că alimentarea s-a finalizat, a pornit din loc automobilul,
împreună cu furtunul de alimentare.
Ca rezultat a deteriorat pompa de alimentare. Conform evaluării,
prejudiciul a fost estimat la suma de 130 000 lei.
Cazul a fost examinat de către Procuratura Buiucani, a fost emisă
Ordonanța de refuz în vederea urmării penale, din cauza lipsei elementelor de
infracțiune.
Tamir Gaz” SRL s-a adresat către compania ASITO, în vederea
recuperării prejudiciului, dat fiind faptul că mașina respectivă a fost asigurată
de răspundere civilă la compania respectivă.
ASITO a refuzat recuperarea prejudiciului pe motiv că conform
Ordonanței de refuz în pornirea urmării penale, Procurorul a constatat că
lipsesc în adresa N.V. elementele componenții de infracțiune. Respectiv
compania nu are temei pentru a recupera prejudiciul.
2. Sunt corecte acțiunile ASITO?
3. determinați legislația aplicabilă.
Speța 2:
La data de 23.09.2012 între F.I. și E.J. a fost încheiat contractul de
transport în vederea transportării bunurilor.
Contractul prevedea transportarea a 200 tone de grîu. La momentul
predării mărfii către cărăuș s-a întocmit scrisoarea de trăsură, în care a fost
indicată volumul mărfii, categoria, destinația.
72
În termenul stabilit, marfa a fost predată destinatarului. La preluarea mărfii
de către destinatar, s-a constat că de facto sunt 180 tone de grîu, iar categoria
grîului nu corespunde cu cea indicată în contract. Totodată, marfa a sosit
plombată.
2. Determinați rolul foii de trăsură.
3. Întocmiți reclamația.
Speța 3:
F.E. a încheiat cu G.A. un contract de antrepriză, prin care antreprenorul
s-a obligat să execute în termen de 3 luni de zile, un monument, prețul pentru
lucrări a fost plătit în avans. Peste 3 luni, G.A. a solicitat F.E. predarea
obiectului. F.E. a expus că lucrarea a fost executată, însă a fost distrusă în
urma unui incendiu, constatat de organele competente, deci a invocat pieirea
fortuită a bunului. Respectiv, susține antreprenorul, că este scutit de
executarea lucrării și de răspundere.
2. Determinați legislația aplicabilă.
3. Evidențiați practica judiciară în materia contractelor de antrepriză.
Bibliografie:
1. Codul civil, nr.1107/2002 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova,
2002, nr.82-86.
2. Codul navigaţiei maritime comerciale, nr.599-XIV din 30.09.1999 //
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2001, nr.1-4/2.
3. Codul transporturilor rutiere, nr.150 din 17.07.2014 // Monitorul Oficial
al Republicii Moldova, nr.247-248 din 15.08.2014.
4. Codul transportului feroviar, nr.309-XV din 17.07.2003 // Monitorul
Oficial al Republicii Moldova, 2003, nr.226-228/892.
5. Legea aviaţiei civile, nr.1237-XIII din 09.07.97 // Monitorul Oficial al
Republicii Moldova, 1997, nr.69-70/581.
6. Legea cu privire la asigurări, nr.407-XVI din 21.12.2006 // Monitorul
7. Legea cu privire la asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru
pagube produse de autovehicule, nr.414-XVI din 22.12.2006 // Monitorul
8. Hotărîrea Guvernului cu privire la măsurile de coordonare şi reglementare
de stat a preţurilor (tarifelor), nr.547 din 04.08.95 // Monitorul Oficial al
Republicii Moldova, 1995, nr.53-54/426.
9. Hotărîrea Guvernului nr. 798 din 18.06.2002 pentru aprobarea Regulilor
privind prestarea serviciilor poştale// Monitorul Oficial al Republicii Moldova,
nr.91-94.din 27.06.2002
73
10. Hotărîrea Guvernului nr. 854 din 28.07.2006 cu privire la Regulamentul
transporturilor auto de călători şi bagaje, // Monitorul Oficial al Republicii
Moldova, 2003, nr.124-125 din 08.08.2006.
11. Hotărîrea Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Comunicaţii
Electronice și Tehnologia Informaţiei nr. 48 din 10.09.2013 pentru aprobarea
Regulamentului cu privire la furnizarea serviciilor publice de comunicaţii
electronice // Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.258-261 din
15.11.2013
12. Regulamentul transporturilor auto de mărfuri perisabile, aprobat prin
Regulamentul Ministerului Transporturilor şi Comunicaţiilor din 09.12.1999 //
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2000, nr.39-41.
13. Hotărîrea Plenului CSJ, Cu privire la aplicarea de către instanţele de
judecată a legislaţiei la soluţionarea litigiilor ce decurg din asigurarea
obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule,
Chişinău, 30 martie 2009 Nr. 3.
14. Hotărîrea Plenului CSJ, privind aplicarea unor prevederi ale legislaţiei
referitoare la răspunderea cărăuşului în contractul transportului de bunuri,
Chişinău 27 noiembrie 2009 Nr. 12.
15. Hotărîrea Plenului CSJ ,Cu privire la aplicarea de către instanţele
judecătoreşti a legislaţiei în domeniul asigurărilor obligatorii şi facultative a
transportului auto, Chişinău 16 decembrie 2013 nr.11.
16. Recomandarea nr. 33 Privind termenele de prescripţie în contractul de
transport auto de mărfuri.
Manuale. Monografii, articole:

1. A.Bloşenco. Drept civil. Partea Specială: Note de curs. – Chişinău, 2004.
3. Fr.Deak. Tratat de drept civil. Contracte speciale. – Bucureşti, 1996.
4. O.Căpăţină. Contractul comercial de transport. – Bucureşti, 1995.
5. Gh.Filip. Dreptul transporturilor. – Bucureşti, 1996.
6. Lilia Gribincea. Dreptul comerţului internaţional. – Chişinău, 1999.
7. М.И. Брагинский. Договор подряда и подобные ему договора. –
Москва, 1999.
8. Гражданское право. Том II. Полутом 1 / Отв. pед. Е.А. Суханов. –
Москва, 2000.
9. Гражданское право. Часть 2: Учебник / Под ред. А.П.Сергеевa,
Ю.К.Толстого. – Москва, 1998.
Suporturi de curs la disciplinele „Drept civil”, „Drept succesoral”, „Drept
funciar”, „Dreptul muncii”, „Dreptul familiei” – Institutul Naţional al
Justiţiei, Editura „Elan Inc”, Chişinău, 2008, 376 p.
74
6. CONTRACTE ȘI OPERAȚIUNI BANCARE. REGLEMENTARE
JURIDICĂ, DOCTRINĂ ȘI PRACTICĂ JURIDICĂ
- să cunoască și să analizeze noţiunea contractelor de cont bancar,
depozit bancar, de credit bancar;
- să definească și să delimiteze tipurile de operațiuni bancare;
- să aibă abilități de a aplica cadrul legislativ inclusiv reglementările
departamentale la soluţionarea cazurilor practice privind contractele
bancare;
- să efectueze caracteristica generală și să determine delimitările
contractelor de cont bancar, depozit bancar, de credit bancar;
- să stabilească importanța, locul şi rolul garanţiei bancare în raporturile
contractuale civile;
- să delimiteze contractul de credit bancar de contractul de împrumut;
- să analizeze caracteristica a contractelor de cont bancar, depozit
bancar, de credit bancar din alte state.
Repere de conţinut. Contractele bancare. Contractul de cont curent

bancar. Contractul de depozit bancar. Contractul de credit bancar.
Garanţia bancară.
Contractele bancare.
Contractul ce guvernează desfăşurarea activităţii de creditare a
societăţilor bancare este contractul bancar. Contractele bancare sunt, în mod
normal, contracte de adeziune, adică, clientul (întreprinzătorul) aderă la un
contract tip stabilit de către bancă. Totuşi, contractul nu este completamente
încheiat prin simpla manifestare de voinţă şi adeziune a clientului, căci banca
îşi rezervă libertatea de a perfecta contractul în funcţie de aprecierea sa asupra
valorii clientului referitoare la moralitatea şi solvabilitatea acestuia.
Contractele bancare sunt contracte de durată, adică execuţia lor se
prelungeşte în timp, astfel încît factorul timp este un element esenţial al
contractului de credit. Atunci când în contract nu a fost prevăzut un termen, se
aplică principiul după care fiecare din părţi este liberă de a pune capăt
raporturilor rezultate din contract printr-o declaraţie de voinţă. Contractele
bancare, atunci cînd comportă plăţi prin conturi curente implică repetarea de
operaţiuni fără modificarea contractului de bază. Este vorba, în acest caz, de
un credit numit disponibil curent, prin care banca se găseşte la dispoziţia
clientului său care utilizează creditul prin acte succesive.
75
Ca oricare alt contract de prestări servicii, şi contractul de servicii
bancare presupune o obligaţie de informare şi de sfătuire a clientului de către
bancă. Între această obligaţie şi serviciul bancar prestat există o strînsă
legătură, în sensul că acest serviciu este completat pentru a-l face cît mai util
clientului. Obligaţia se restrînge la informaţiile şi sfaturile ce privesc serviciul
contractat: în ce condiţii este prestat şi dacă acest serviciu este adecvat
nevoilor clientului, efectele juridice ale serviciului contractat, alternativele
posibile, astfel încît opţiunea clientului să fie exprimată în deplină cunoştinţă
de cauză. Banca informează şi sfătuieşte clientela asupra mijloacelor strîns
legate de serviciul prestat, dar nu şi asupra gestiunii patrimoniului clientului,
nici asupra ţelurilor pe care le are în vedere acesta în activitatea sa comercială,
nici asupra rezultatelor acestei activităţi. Obligaţia băncii de a păstra discreţia
asupra informaţiilor pe care le deţine cu privire la clientelă, indiferent de
fundamentul ei juridic, legal sau contractual, este legată de dubla calitate a
băncii: aceea de confident necesar şi aceea de prestator de servicii.
A. Contractul de cont curent bancar.

Definiția contractului de cont curent bancar este menționată expres în
art. 1228 Cod civil, astfel prin contract de cont curent bancar, banca se
obligă să primească şi să înregistreze în contul titularului de cont (client)
sumele băneşti depuse de acesta sau de un terţ în numerar sau transferate din
conturile altor persoane, să execute, în limitele disponibilului din cont,
ordinele clientului privind transferul unor sume către alte persoane, retragerile
de numerar, precum şi să efectueze alte operaţiuni în contul clientului din
însărcinarea lui în conformitate cu legea, cu contractul sau cu uzanţele
bancare, iar clientul să achite o remuneraţie pentru prestarea serviciilor
menţionate.
Acest cont este utilizat pentru păstrarea banilor, efectuarea plăților,
încasarea mijloacelor bănești sau pentru realizarea transferurilor bancare.
Contul curent poate fi deschis în Lei, Euro, Dolari americani sau în alte valute.
Sumele prezente în sold beneficiază de o dobîndă la vedere, termenul este
nelimitat și accesul la mijloacele bănești se face fără restricții. În contul curent
suma poate fi depusă și retrasă în orice moment, fără a face o rezervare.
Alimentarea contului este posibilă, fie prin salariu ce poate fi virat direct în
cont, prin transferuri, fie prin alte depuneri.
Contul curent poate fi deschis în orice filială sau agenție bancară din
Republica Moldova. Contul curent dacă este atașat pe un card poate fi
verificat atît prin bancomatele băncii emitente/acceptante, cît și prin
intermediul sistemelor de deservire bancară la distanță, puse la dispoziție de
către băncile comerciale (prin internet sau prin utilizarea SMS-urilor).
76
Conturile curente se caracterizează și printr-un un larg număr de
comisioane aplicate pentru fiecare operațiune efectuată de către bancă, precum
ar fi operațiunile cu numerarul, decontările în valută națională sau în valută
străină, transferuri rapide și alte operațiuni executate de către bancă.
Pentru a deschide un cont curent persoanele fizice trebuie să prezinte
doar copia actului de identitate al titularului de cont și să completeze cererea
de deschidere a contului. Atît persoanele rezidente, cît și cele nerezidente pot
să deschidă un cont curent, însă în cazul persoanelor nerezidente comisionul
de deschidere este mai mare. Prețul pentru deschiderea contului curent este
diferit și în cazul tipului valutei. Costurile deschiderii contului curent în valută
străină este mai mare decît pentru cea în valută națională.
În Republica Moldova majoritatea băncilor nu percep comision pentru
deservirea lunară sau anuală a contului curent, însă sunt bănci care percep
aceste comisioane. De exemplu Moldova Agroindbank deservește contul
curent lunar pentru o contravaloare de 1 leu, iar deservirea contului în Banca
Socială poate ajunge până la 30 de lei anual. În prezent băncile locale au
tendința să aplice acest comision care se va plăti lunar sau anual.
Caracterele juridice ale contractului de cont curent bancar:
- sinalagmatic;
- oneros;
- este un contract accesoriu;
- complex.
Elementele contractului de cont curent bancar:
- părţile: banca şi clientul. În calitate de client poate apărea orice
persoană fizică sau juridică. Clienţii sunt: întreprinderi, instituţii şi
organizaţii, indiferent de forma organizatorico-juridică sunt obligaţi să
păstreze mijloacele băneşti la bănci. Fiecare persoană poate deschide mai
multe conturi în valută naţională şi/sau în valută străină în orice bancă,
indiferent de amplasarea administrativ-teritorială.
- obiectul: Obiectul contractului îl reprezintă serviciile oferite de bancă
titularului contului: primirea şi înregistrarea în contul titularului a sumelor
băneşti depuse de acesta sau de un terţ în numerar sau transferate din conturile
altor persoane, executarea ordinelor titularului privind transferul unor sume
către alte persoane, retragerile de numerar, precum şi efectuarea altor
operaţiuni în contul titularului din însărcinarea lui.
- forma: scrisă. Legea nu conţine careva dispoziţii speciale referitor la
forma contractului, prin urmare trebuie să fie aplicate dispoziţiile generale
privind forma actului juridic (art. 208 – 211 Cod civil). În practică asemenea
77
contracte se încheie numai în formă scrisă, cu ajutorul formularelor tipizate.
Ca şi celelalte contracte bancare, contractul de cont curent bancar este, de
regulă, un contract de adeziune.
Banca are următoarele obligaţii:
- să asigure păstrarea mijloacelor băneşti ale clientului, iar în cazurile
prevăzute de contract să-i plătească dobândă;
- să efectueze operaţiunile în contul clientului numai la ordinul lui, cu
excepţia cazurilor prevăzute de lege sau contract (încasarea incontestabilă a
sumelor din contul clientului fără acordul lui);
- să efectueze operaţiunile în contul clientului ţinând cont de indicaţiile
acestuia; în caz contrar banca va fi obligată să plătească despăgubiri;
- să ţină contabilitatea contului prin înregistrarea în creditul sau în
debitul lui a operaţiunilor efectuate;
- să transmită clientului extrase din cont asupra situaţiei lui şi să-l
informeze despre orice operaţiune efectuată;
- să păstreze confidenţialitatea informaţiilor asupra operaţiunilor
clientului şi a altor fapte pe care le-a aflat ca urmare a legăturilor de afaceri cu
clientul. Această obligaţie subzistă şi după încetarea relaţiilor contractuale.
Clientul are următoarele drepturi și obligaţii:
- obligația de a plăti serviciile bancare;
- dreptul să dispună în orice moment de sumele băneşti din contul său
dacă prin contract nu s-a stabilit un termen de preaviz;
- dreptul de a revoca indicaţiile privind dispunerea de sumele băneşti din
contul său dacă acestea nu au fost executate de bancă.
- prin reziliere unilaterală (art. 1233 Cod civil);
- în alte cazuri conform legislaţiei.
Sediul materiei: art. 1228 - 1235 Cod civil.
B. Contractul de depozit bancar este definit în art. 1222 Cod civil. Astfel,
prin contractul de depozit bancar, banca sau o altă instituţie financiară
primeşte de la clientul său (deponent) sau de la un terţ în folosul deponentului
o sumă de bani pe care se obligă să o restituie deponentului după un anumit
termen (depozit la termen) sau la cerere (depozit la vedere).
Dezvoltarea pieţelor financiare şi diversificarea instrumentelor
financiare au mărit posibilităţile de acces la fonduri pentru bănci; astfel,
băncile au intrat şi pe pieţele de capital, la concurenţă cu entităţile de valori
mobiliare, de asigurări, fonduri mutuale şi fonduri de pensii. Băncile au trebuit
78
să iniţieze şi să dezvolte noi produse şi servicii, să folosească instrumente şi
tehnici specifice noilor pieţe pentru a putea face faţă concurenţei. Cu toate
acestea, constituirea şi utilizarea depozitelor bancare a rămas principala
funcție a băncilor.
Prin depozit se înţelege o sumă de bani încredinţată băncii în
următoarele condiţii:
• să fie rambursată în totalitate, cu sau fără dobîndă sau cu orice alte
facilităţi, la cerere ori la termen cuvenit de către deponent cu depozitarul;
• să nu se refere la transmiterea de proprietăţi, la furnizarea de servicii
sau acordarea de garanţii.
În funcţie de perioada pentru care sunt constituite, depozitele
sunt încadrate în două mari categorii:
I. Depozitele la vedere – reprezintă un cont slab remunerat sau
neremunerat, destinat să primească sume de la titular în vederea unei utilizări
pe termen scurt, soldul contului este creditor şi poate fi retras în orice moment,
fără preaviz. În lipsa unei scadenţe definite, durata constituirii contului la
vedere depinde de nevoile şi bunul plac al titularului.
II. Depozitele la termen – reprezintă o sumă depusă de titular şi blocată
la dispoziţia băncii pînă la o anumită scadenţă stabilită prin contract, la
momentul constituirii depozitului. Spre deosebire de depozitele le vedere,
depozitul la termen este remunerat la un nivel mai ridicat, care să compenseze
imobilizarea fondurilor depuse. Nivelul dobînzii se stabileşte între deponent şi
bancher în funcţie de puterea de negociere a fiecăruia ţinînd cont de mărimea
sumei depuse și de scadenţă. De regulă nivelul ratei dobînzii este apropiat de
cel al ratei dobînzii pe piaţa monetară pentru o perioadă asemănătoare.
Retragerea excepţională înainte de scadenţă se sancţionează printr-o pierdere
de dobîndă.
Caracterele juridice ale contractului de depozit bancar:
- este un contract complex;
- este un contract autonom;
- real;
- consensual;
- oneros sau cu titlu gratuit.
Elementele contractului de depozit bancar:
- părţile: banca şi deponentul. În conformitate cu art. 12 al Legii cu
privire la instituţiile financiare din 25.12.1995 poate accepta depozite
personale numai banca. În calitate de deponent poate activa orice persoană
fizică sau juridică.
79
- obiectul: păstrarea bunului mobil de către depozitar, predat de cealaltă
parte, deponent.
- preţul: denumit dobîndă, se plăteşte de către bancă deponentului, dacă
prin contract nu s-a exclus plata ei.
- forma: scrisă. Forma scrisă se consideră respectată dacă banca
eliberează deponentului un libret de economii, un certificat de depozit sau
orice alt document care atestă depunerea banilor şi care corespunde cerinţelor
legii sau uzanţelor bancare.
- termenul: după cum rezultă din definiția legală dată contractului de
depozit, acesta poate fi încheiat pe o perioadă determinată sau nedeterminată.
Camerele de păstrare primesc bunuri la păstrare pe o anumită perioadă, dar nu
mai mare de 30 de zile. Lombardul, deasemenea, încheie contract de păstrare
a bunurilor pe o perioadă determinată de timp.
Obligaţia băncii:
- să restituie, la prima cerere a deponentului, integral sau parţial, suma
depusă respectînd un termen de preaviz conform acordului părţilor sau
uzanţelor bancare;
- să plătească dobânda;
- să garanteze secretul informaţiei privind relaţiile de afaceri ale
deponentului.
Drepturile deponentului:
- de a depune suma depozitului personal sau să primească pe contul său
mijloace băneşti de la terţe persoane, care cunosc date despre depozitul
deponentului;
- deponentul are dreptul să-şi ridice oricînd bunul depozitat, chiar şi
atunci cînd contractul prevede un termen de depozitare;
- dreptul la plata dobînzii.
Sediul materiei: art. 1222-1227 C.C. al R.M.
C. Contractul de credit bancar.

În conformitate cu art. 1236 Cod civil prin contractul de credit bancar, o
bancă (creditor) se obligă să pună la dispoziţia unei persoane (debitor) o sumă
de bani (credit), iar debitorul se obligă să restituie suma primită şi să plătească
dobânda şi alte sume aferente prevăzute de contract.
Asupra legalităţii contractului de credit bancar se răsfrîng regulile
generale privind condiţiile de validitate ale actelor juridice civile. Astfel, în
conformitate cu prevederile art. 220 Cod civil, este nul actul juridic care
contravine legii, ordinii publice şi bunelor moravuri. Un asemenea act
juridic este nul deoarece contravine legislaţiei, are un scop antisocial,
atentează la ordinea publică şi la bunele moravuri.
80
Legislaţia Republicii Moldova nu cunoaşte o definiţie a ordinii publice
ca noţiune de drept civil. În doctrină şi în jurisprudenţă ordinea publică este
privită ca o totalitate de dispoziţii legale imperative de drept public şi de drept
privat ce urmăresc ca finalitate apărarea instituţiilor şi valorilor fundamentale
ale societăţii, ocrotirea socială a tuturor persoanelor, a drepturilor şi
libertăţilor omului, precum şi dezvoltarea economică a ţării. Este necesar de a
face deosebire dintre noţiunea de ordine publică în dreptul civil de noţiunea
desemnată prin aceeaşi sintagmă – ordine publică – în dreptul penal.
La fel, legea nu prevede o definiţie a bunelor moravuri. Această
noţiune ce diferă de la o ţară la alta în funcţie de tradiţiile istorice specificul
naţional, religios etc., reprezintă regulile de morală socială considerate ca
fundamentale pentru ordinea societăţii. Bunele moravuri, spre deosebire de
normele juridice, nu sunt edictate în dreptul pozitiv, ci îşi găsesc reflectarea în
reprezentările general recunoscute în societate despre comportamentul
cuvenit, care s-au constituit pe parcursul dezvoltării sociale, fiind, totodată,
influenţate de principiile generale ale dreptului şi de jurisprudenţă.
Legea poate prevedea alte efecte decît nulitatea absolută a actelor
juridice care contravin normelor imperative. Este, de exemplu, cazul art. 211
Cod civil care prevede efectele nerespectării formei scrise a actului juridic.
Totodată, pentru încălcarea unor norme imperative legea prevede în calitate de
sancţiune nulitatea relativă şi nu cea absolută. O asemenea nulitate survine
doar atunci cînd sancţiunea este cerută expres. În cazul contractului de credit
bancar, contractul rămîne valabil, fiind aplicate prevederile art. 211 Cod civil.
Întrunirea acestei condiţii se determină conform regulilor generale cu
privire la actul juridic ale Codului civil.
Caracterele juridice al contractului de credit bancar:
- sinalagmatic;
- cu titlu oneros.
Elementele contractului de credit bancar:
- părţile: părţile contractului de credit bancar sunt creditorul (banca sau
altă instituţie financiară autorizată conform legii), pe de o parte, şi debitorul,
pe de altă parte.
Creditorul. Conform Legii cu privire la Banca Naţională a Moldovei
(art. 2) şi Legii instituţiilor financiare (art. 3), entităţile care au capacitatea de
a utiliza mijloacele atrase de la persoane fizice şi juridice pentru a acorda
credite sunt băncile şi alte instituţii financiare. Art. 26 alin.1 al Legii
instituţiilor financiare numeşte printre activităţile financiare „acordarea de
credite (de consum şi ipotecare, factoring cu sau fără drept de regres,
finanţarea tranzacţiilor comerciale etc.). Aceste activităţi banca le poate
81
exercita numai în baza autorizaţiei eliberate de Banca Naţională a Moldovei
(BNM).
Calitatea de bancă a creditorului este determinantă pentru calificarea
contractului de acordare temporară a unei sume de bani ca fiind un credit.
Activitatea bancară nu face parte din capacitatea de folosinţă generală a
persoanelor juridice, ci necesită capacitate specială, atestată prin licenţă. O
bancă poate acorda credite în lei moldoveneşti indiferent de tipul licenţei (A,
B sau C), însă contractul prin care creditul trebuie pus la dispoziţie în valută
străină poate fi încheiat doar de băncile titulare ale licenţelor B sau C (art. 26
al Legii instituţiilor financiare).
La aplicarea acestei restricţii se ia în considerare nu valuta de cont (adică
cea luată ca valută de referinţă), ci valuta de plată (adică, cea în care efectiv se
efectuează plata).
Retragerea sau suspendarea licenţei ulterior încheierii contractului de
credit nu aduce atingere valabilităţii lui sau modului de executare a lui, însă
lipseşte creditorul de dreptul de a acorda alte credite. Nu este în drept să
acorde credite nici banca căreia această activitate i-a fost interzisă de BNM, în
calitate de măsură de remediere (art. 38 al Legii instituţiilor financiare).
Reieşind din caracterul sinalagmatic al contractului, creditorul va putea însă
continua acordarea tranşelor creditului valutar, chiar şi după ce a păstrat doar
licenţa de tip A, cu condiţia că contractul să fi fost încheiat în perioada cînd
banca dispunea de licenţa B sau C.
În cazul în care creditul este acordat de o bancă străină, el urmează a fi
înregistrat la B.N.M., în modul stabilit de Instrucţiunea cu privire la
înregistrarea şi autorizarea de către B.N.M. a angajamentelor externe private.
Conform aceleiaşi Instrucţiuni, băncile locale pot acorda credite
întreprinderilor străine numai după autorizarea prealabilă a B.N.M., iar credite
persoanelor particulare din străinătate nu pot fi acordate.
Debitorul poate fi orice persoană fizică sau juridică, inclusiv
consumatorii, băncile comerciale sau persoanele juridice de drept public. În
acest din urmă caz, trebuie respectată Legea privind datoria de stat şi
garanţiile de stat şi Legea privind administraţia publică locală, în ceea ce
priveşte competenţa în aprobarea asumării creditului.
În numele persoanei juridice, în relaţiile cu banca, acţionează
administratorul înscris în Registrul de stat al întreprinderilor şi organizaţiilor.
Administratorul sau debitorul - persoană fizică pot împuternici o altă persoană
să acţioneze în numele debitorului, în bază procurii întocmite în formă scrisă
simplă.
- obiectul: mijloacele băneşti acordate debitorului. Obiectul
contractului îl constituie serviciul bancar de punere la dispoziţia debitorului a
82
unei sume de bani în condiţiile prevăzute de contract. Creditul este exprimat în
bani, iar mărimea lui este o clauză esenţială a contractului de credit bancar. Ea
poate fi determinată (sumă fixă) sau determinabilă (plafoane maxime care pot
fi trase în anumite perioade de timp).
- preţul: dobînda pe care clientul o plăteşte băncii pentru mijloacele
băneşti acordate.
Dobînda poate fi determinată expres, prin indicarea mărimii ei, sau
determinabilă, prin referinţă la anumiţi indici stabiliţi de contract. În cazul în
care dobînda nu este nici determinată şi nici determinabilă, se va aplica rata
legală a dobînzii, stabilită de art. 585 C.C. R.M. (rata de refinanţare a BNM).
Dobînda este una din componentele remuneraţiei băncii pentru creditul
acordat. Unitatea de calcul a dobînzii la credit este dobînda anuală, adică
dobînda aferentă sumei creditului pe care trebuie s-o plătească debitorul
pentru utilizarea acestei sume în decurs de un an. În practică dobînda se
calculează pentru fiecare zi de utilizare a creditului, împărţindu-se suma
dobînzii anuale la numărul de zile ale anului. Părţile pot conveni asupra
modalităţii de plată a dobînzii. Astfel, în contract poate fi stipulată plata
dobînzii lunar, trimestrial, odată cu rambursarea sumei creditului sau în alte
termene. Părţile pot prevedea de asemenea posibilitatea capitalizării dobînzii,
adică adăugării sumei acesteia la suma creditului, dobînda calculîndu-se în
continuare la suma creditului majorată cu suma dobînzii capitalizate.
Părţile contractului sunt libere să stabilească rata dobînzii aferente
creditului. În funcţie de modul de stabilire a ratei dobînzii, aceasta poate fi
fixă sau flotantă.
Dobînda este fixă atunci cînd părţile stabilesc rata ei la momentul
încheierii contractului şi convin ca această rată să rămînă neschimbată pe tot
termenul creditului. Dobînda este flotantă (variabilă, fluctuantă), atunci cînd
părţile, la încheierea contractului, convin că, în funcţie de anumiţi factori
(modificarea substanţială a ratei de refinanţare a Băncii Naţionale, a ratei
inflaţiei, evoluţia pieţei monetare etc.), părţile pot renegocia rata dobînzii.
Întrucît contractul de credit bancar, este un contract de adeziune, băncile
tind să insereze în formularele tipizate propuse clienţilor clauza privind
dreptul băncii de a modifica în mod unilateral rata dobînzii. Legea stabileşte
că în cazul în care contractul prevede acest drept al băncii, modificarea se va
face în funcţie de anumiţi factori exteriori, de natură obiectivă, independenţi
de voinţa băncii: modificarea ratei de refinanţare a Băncii Naţionale, ratei
inflaţiei, evoluţia pieţei.
Comisionul, ca şi dobînda, este o parte componentă a remuneraţiei
băncii pentru creditul acordat. Spre deosebire de dobîndă care este imanentă
creditului ca obligaţie purtătoare de dobîndă şi se va plăti chiar şi în lipsa
83
stipulaţiei contractuale în acest sens, comisionul se va plăti numai în cazul în
care părţile au convenit în acest sens. Totodată, în virtutea dispoziţiei art. 592
Cod civil, care prevede că costurile executării obligaţiei le suportă debitorul,
banca ar putea pretinde plata unei remuneraţii suplimentare dobînzii în cazul
în care ar dovedi că costurile executării obligaţiei sale depăşeşte suma dobînzii
aferente creditului.
Părţile sunt libere să stabilească mărimea comisionului precum şi
modalităţile de plată a lui. Comisionul poate fi de diferite categorii:
- comisionul pentru confirmarea creditului (comisionul de
neutilizare), care se percepe în cazul în care un credit acordat nu a fost utilizat
de debitor, total sau parţial;
- comisionul pentru operaţiunile băncii în legătură cu utilizarea
creditului, care se poate înfăţişa în diferite forme: comisionul de mişcare
(calculat pe baza valorii totale a remiterilor); comisionul asupra soldului
debitor cel mai ridicat lunar sau trimestrial ori asupra creditului mediu utilizat
lunar sau trimestrial, aplicabil creditelor în cont curent (art.1239 Cod civil);
comisionul pentru serviciile de casierie legate de utilizarea creditului etc.
- forma: scrisă.
Obligaţiile băncii:
- să pună la dispoziţia clientului mijloacele băneşti. În cazul neexecutării
acestei obligaţii, clientul poate pretinde plata unor penalităţi de întârziere în
modul şi în mărimea prevăzute de contract, precum şi despăgubirea
prejudiciului cauzat. Clientul nu poate cere executarea silită a acestei obligaţii.
- să plătească în termen dobândă. În cazul creditului acordat prin
punere la dispoziţia clientului a unei sume de bani (linie de credit), acesta va
plăti dobândă în funcţie de suma creditului utilizată efectiv într-o anumită
perioadă;
- dacă contractul prevede acest fapt, clientul trebuie să ofere garanţii
de rambursare a creditului;
- în cazul în care creditul este acordat potrivit unei destinaţii, clientul
este obligat să acorde băncii posibilitatea de a verifica utilizarea mijloacelor
potrivit destinaţiei;
- să ramburseze creditul la scadenţă;
- nu are dreptul să ramburseze creditul înainte de termen. Dacă, totuşi,
rambursează creditul înainte de scadenţă, el este obligat să repare prejudiciul
cauzat băncii, cu deducerea sumelor economisite, luându-se în consideraţie
creditul ce s-ar fi putut acorda din contul acestor mijloace.
84
Încetarea contractului de credit bancar:
- executarea obligaţiunilor;
- rezilierea contractului.
Sediul materiei: art. 1236 - 1245 Cod civil.
D. Garanţia bancară.
În conformitate cu art. 1246 Cod civil garanţia bancară este un
angajament scris, asumat de o bancă sau de o altă instituţie financiară (garant),
la cererea unei alte persoane (ordonator), de a plăti creditorului ordonatorului
(beneficiarului) o sumă de bani în baza cererii scrise a beneficiarului.
În calitate de garant poate apărea banca sau o altă instituţie financiară.
Garanţia bancară este un mijloc de garantare a executării obligaţiilor.
Garanţia bancară nu încetează odată cu stingerea datoriei principale.
Dacă după stingerea obligaţiei principale ordonatorul repetă dispoziţia de a
plăti, garantul este obligat să plătească.
Garantul nu poate invoca beneficiarului excepţiile pe care le poate
invoca ordonatorul.
Garanţia bancară se perfectează în formă scrisă (scrisoare de garanţie) în
baza cererii scrise a ordonatorului.
Garanţia bancară este irevocabilă şi netransmisibilă dacă nu s-a dispus
altfel.
După angajamentul băncii garante deosebim:
- scrisori simple de garanție bancară: banca garantă poate solicita ca
beneficiarul să facă toate diligențele legale pentru ca debitorul principal să-și
achite obligațiile financiare și doar în caz de insucces, să efectueze plata.
- scrisori solidare de garanție bancară (corespunzător cărora beneficiarul
poate cere executarea plății de către bancă, imediat ce debitorul principal
garantat nu s-a conformat obligațiilor de plată, fără să îl urmărească prin
metodele specifice legale și fără ca banca garantă sa poată obiecta).
După obiectivul garantat:
- se garantează ca, pană la o dată stabilită, un plătitor (importator) va
deschide un acreditiv documentar în favoarea unui furnizor (exportator);
- o bancă se angajează să plătească documentele primite prin incaso
documentar;
- o bancă garantează executarea de către furnizor a unui contract în bune
condițiuni;
- se garantează cumpărătorului străin restituirea avansului acordat
furnizorului, dacă acesta nu livrează mărfurile din culpa lui, scrisoare de
garanție bancară utilizată mai ales în cazul acreditivului documentar cu clauza
roșie;
85
- se garantează ca întreprinderea va ieși cîștigătoare la o licitație și va
încheia contractul.
Ținînd seama de faptul ca în emiterea și utilizarea scrisorilor de garanție
bancară nu există uzanțe internaționale, fiecare bancă care le emite trebuie să
își ia toate măsurile necesare pentru ca debitorul principal sa plătească suma
convenită și numai într-o situație extremă să achite aceasta valoare.
Obligaţiile beneficiarului:
- dacă a survenit cazul garantat, beneficiarul trebuie să-şi reclame în
scris drepturile, să anexeze documentele cuvenite, indicând în ce constă
neîndeplinirea obligaţiei de către ordonator. Drepturile pot fi exercitate numai
în cadrul termenului stabilit în garanţie.
Obligaţiile garantului:
- primind reclamaţia, garantul este obligat să verifice în timp util şi cu
diligenţa cuvenită dacă sunt întrunite condiţiile necesare pentru a plăti (în
special documentele);
- obligaţia garantului faţă de beneficiar se limitează la plata sumei
garantate;
- în cazul în care garantul nu a executat sau a executat necorespunzător
obligaţiile sale faţă de beneficiar, el va răspunde pentru acţiunile sale în baza
temeiurilor generale (reparând prejudiciul şi plătind dobândă legală, deoarece
obligaţia lui are expresie bănească).
Obligaţia garantului faţă de beneficiar se stinge:
- prin plata sumei garantate;
- prin expirarea termenului de garanţie;
- prin renunţarea beneficiarului;
- prin confirmarea scrisă a garantului că beneficiarul a renunţat.
Garantul trebuie să-l înştiinţeze imediat pe ordonator despre stingerea
garanţiei.
Obligaţiile ordonatorului:
- să plătească garantului remuneraţia convenită şi să-i restituie suma
plătită în baza garanţiei bancare.
Sediul materiei: art. 1246-1255 Cod civil.
E. Ordinul de plată
Ordinul de plată, în conformitate cu art. 1256 Cod civil, este dispoziţia
dată de o persoană (ordonator) unei bănci (bancă ordonatoare) de a plăti o
anumită sumă în favoarea unei alte persoane (beneficiar) pentru stingerea unei
obligaţii băneşti a ordonatorului faţă de beneficiar.
Ordinul de plată cuprinde următoarele elemente:
86
- numele său denumirea, numărul contului bancar al ordonatorului
(plătitorului);
- numele său denumirea, numărul contului bancar al beneficiarului;
- denumirea, codul băncii ordonatoare;
- suma în cifre şi litere;
- destinaţia plăţii;
- data emiterii;
- semnătura persoanei (persoanelor) autorizate a ordonatorului;
- alte date, conform regulamentelor BNM.
Sediul materiei: art. 1256-1258 C.C. al R.M.
F. Cambia
Cambia este un instrument de plata și un titlu de credit prin care
trăgătorul (care are calitatea de creditor) da ordin unei alte persoane
numite tras (debitor) sa plătească o suma fixa la o data stabilita, unui
beneficiar.
Elementele esențiale ale cambiei sunt:
1. Denumirea de cambie trecuta în însuși textul titlului și exprimata în
limba întrebuințată pentru redactarea acestui titlu;
2. Ordinul necondiționat de a plăti o suma determinata;
3. Numele aceluia care trebuie să plătească (tras);
4. Arătarea scadenței;
5. Arătarea locului unde plata trebuie făcută;
6. Numele acelui căruia sau la ordinul căruia plata trebuie făcută;
7. Arătarea datei și a locului emiterii;
8. Semnătura celui care emite cambia (trăgător).
Deși este un instrument mai puțin folosit în ultima perioada, cambia își
poate dovedi utilitatea în cazuri de neplata la termen și poate constrînge
debitorii să-și achite datoriile.
Cambia, ca instrument de plata are mai multe caracteristici principale,
după cum urmează:
- Titlu de credit. Cambia este în primul rînd un titlu de credit cu o
anumită valoare nominala. Furnizorul vinde marfa cu plata ulterioara, deci pe
credit, urmînd sa încaseze la scadență contravaloarea mărfii și dobînda
aferentă. În schimbul mărfii, cumpărătorul accepta o cambie prin care se
obliga sa achite la scadență creditul comercial și datoria atașată. După cum se
poate observa, cambia are la baza o tranzacție reala intre doi parteneri care s-a
transformat într-o creanță exigibila;
- Cesiunea de creanță. Caracteristica principala a cambiei care o
deosebește de alte instrumente de plata este transferabilitatea acesteia, adică
87
posibilitatea de a se schimba creditorul de mai multe ori, realizînd astfel
stingerea unor obligații în lanț cu același instrument. Astfel, creditorul inițial
care este în posesia unui document de creanță asupra debitorului inițial are la
rândul lui anumite obligații de plata către un creditor pe care le poate stinge
prin predarea, sub semnătură, a cambiei. Creanța debitorului inițial rămîne
valabila ca suma și termen, numai ca datoria se va plăti noului creditor. în
continuare, pot avea loc mai multe circuite, deci cambia se transfera de la un
creditor la altul și implicit are loc transferul de creanțe sau cesiunea de
creanțe. Aceasta calitate de transfer a făcut din cambie un instrument deosebit
de util în relațiile comerciale și financiare, în special internaționale, și așa se
explica extinderea și longevitatea acesteia în condițiile în care au apărut și alte
instrumente de plată mai operative;
- Negocierea. Cambia are o anumită valoare care este data de valoarea
mărfii vîndute și dobînda aferenta pînă la data plății. Prin intrarea în circuitul
comercial, cambia stinge unele obligații înainte de scadenta acesteia și ca
urmare în fiecare tranzacție are o anumită valoare care se poate negocia intre
parți în funcție de perioada rămasă pînă la scadenta, nivelul dobînzii pe piață
care va fi altul decît cel inițial și alte criterii specifice tranzacției comerciale și
atitudinii părților. De regula, cambiile negociate înainte de scadență au o
valoare mai mica decît cea nominala și cele negociate după scadență o valoare
mai mare, părțile avînd latitudinea să stabilească un preț convenit de comun
acord;
- Răspunderea solidara. O particularitate a cambiei o constituie faptul
ca toate persoanele care au avut calitatea de posesori ai cambiei, deci
beneficiari temporari ai acesteia, răspund solidar în cazul neplății cambiei la
scadenta. Acesta este un principiu din dreptul cambial care a fost preluat de
legislația internațională și legislațiile naționale.
Derularea plăţii prin cambie:
1. Banca X acordă credit Firmei 1;
2. Între Firma 1, în calitate de vânzător şi Firma 2, se încheie un contract
de vânzare- cumpărare de marfă;
3. Firma 1 trage o cambia asupra Firmei 2;
4. Firma 1 remite Băncii X cambia trasă asupra Firmei 2;
5. Se stinge creanţa (prin încasarea cambiei este achitată ultima rată a
creditului pe care Firma 1 îl primise de la Banca X);
6. La scadenţă achită suma (trasul plăteşte suma beneficiarului);
7. Se stinge creanţa
Sediul materiei: art. 1279 Cod civil.
88
G. Biletul la ordin
Biletul la ordin este un instrument de transfer credit, prin care o
persoana numita emitent, se obliga sa plătească la o anumită data, o anumită
suma de bani fixata, care este datorata unei persoane numita beneficiar.
Elementele obligatorii pe care biletul la ordin trebuie sa le conțină sunt:
- denumirea de bilet la ordin;
- promisiunea expresa și necondiționată a emitentului de a plăti o
anumită suma de bani;
- scadenta plății;
- locul unde se va efectua plata;
- locul și data emiterii biletului la ordin;
- semnătura emitentului.
În cazul în care lipsește una din mențiunile amintite, biletul la ordin nu
este valabil, decît în cazul în care: daca lipsește scadenta, biletul la ordin e
plătibil la vedere; daca lipsește locul plății, plata se va efectua la locul unde a
fost emis titlul respectiv; daca lipsește locul emiterii, acesta se consideră a fi
cel menționat lîngă numele semnatarului. Biletul la ordin îndeplinește funcția
de instrument de plată și de titlu de credit, el putînd fi utilizat pentru
garantarea unor tranzacții financiare internaționale.
Prin urmare, spre deosebire de cambie, biletul la ordin implică două
persoane în loc de trei și este mai degrabă o asumare a unei obligaţii de plată
necondiţionată. Avantajul lui este faptul că la scadenţă devine automat titlu
executoriu și poate fi pus în executare în caz de neplată fără proces. Deci
creditorul poate trece la executarea silită a debitorului, direct prin executor,
fără a mai apela la instanţă. Conform estimărilor specialiștilor Băncii
Mondiale, economiile rezultate ca urmare a procesării automate a acestor
instrumente financiare sunt de aproximativ 85 milioane lei anual, numai la
nivelul sistemului bancar. Este de așteptat, de asemenea, ca reducerea
costurilor de procesare a acestora să se regăsească și în reducerea
comisioanelor percepute persoanelor fizice și juridice care utilizează aceste
instrumente de plată.
Circulaţia biletului la ordin:
1. între Firma 1 şi Firma 2 se încheie un contract, de o anumită valoare,
pt. un anumit obiectiv;
2. firma 1 în calitate de debitor (emitent) emite biletul la ordin în
favoarea Firmei 2 în calitate de creditor (beneficiar);
3. La scadenţă, Firma 2 prezintă biletul la ordin pentru plată Firmei 1;
4. Firma 1 achită biletul la ordin şi îşi stinge datoria pe care o avea la
Firma 2.
Sediul materiei: art. 1279 Cod civil.
89
H. Acreditivul documentar.
Acreditivul documentar se folosește ca instrument de plata sau garanție
în desfășurarea unui contract comercial internațional. Părțile implicate sunt:
exportatorul (beneficiarul acreditivului documentar), banca exportatorului,
importatorul (inițiatorul acreditivului documentar) și banca importatorului.
Odată încheiat, contractul comercial, importatorul dă ordin băncii sale să
emită acreditivul documentar în favoarea exportatorului. Procesul cuprinde
următorii pași:
 încheierea contractului comercial în care se specifica modalitatea de
plata (prin acreditiv documentar);
 importatorul solicită băncii sale emiterea acreditivului documentar în
urma stabilirii cu exportatorul a cantităților de marfă, a condițiilor de livrare și
a documentelor, a sumelor pe care trebuie să le plătească;
 exportatorul are pregătită în acest timp, marfa, însoțită de toate
documentele necesare;
 banca importatorului emite acreditivul documentar și trimite
documentele băncii exportatorului;
 banca exportatorului primește documentele și informează beneficiarul
care va expedia marfa;
 banca importatorului plătește băncii exportatorului suma convenita
(dacă documentele sunt corect întocmite), iar importatorul primește marfa.
contract
EXPORTATOR IMPORTATOR
internațional
Efectuarea cererea de
plății deschidere a
acreditivului
documentar
BANCA BANCA
EXPORTATOR IMPORTATOR
Acreditivul documentar are doua forme principale sub care poate fi

întîlnit:
 acreditiv documentar revocabil, care oferă părților implicate
posibilitatea de a-l anula sau modifica pe parcursul tranzacției. Aceasta forma
este avantajoasa pentru importator, întrucît el poate modifica termenele de
plata sau sumele stabilite inițial;
90
 acreditiv documentar irevocabil, care reprezintă un angajament ferm
de plata ce nu poate fi anulat sau modificat decît cu acordul părților. De data
aceasta, exportatorul este cel avantajat, deoarece el are garanția sumei și a
datei încasării. Pentru un plus de siguranță, exportatorul poate solicita un
acreditiv documentar irevocabil confirmat de banca importatorului.
O alta forma sub care mai putem întîlni acreditivul este aceea a
acreditivului stand by, acesta fiind, de fapt, o combinație între acreditivul
documentar și scrisoarea de garanție bancară. Principala sa funcție este aceea
de protecție împotriva riscurilor asociate cu tranzacțiile comerciale
internaționale, acreditivul stand by fiind folosit doar atunci cînd obligațiile
contractuale nu sunt respectate.
Un caracter esențial în derularea tranzacțiilor comerciale este siguranța.
Acreditivul documentar oferă siguranța importatorului, deoarece plata se face
doar daca bunurile achiziționate ajung în posesia lui, îndeplinind toate
condițiile contractuale. De asemenea, oferă siguranța exportatorului deoarece
acesta va expedia bunurile doar după ce va primi confirmare din partea băncii
sale ca acreditivul a fost pregătit în baza documentelor corespunzătoare.
Exportatorul va incasa, astfel, suma convenita la scadenta stabilita.
Incasoul documentar. Incasoul este cea mai simpla modalitate de plata
care se bazează numai pe prevederile contractului comercial și nu angajează în
nici un fel băncile participante la derularea plății. Prin incaso se înțelege
tratarea de către bănci, potrivit instrucțiunilor primite, a documentelor
comerciale și financiare în vederea acceptării sau plății acestora.
Documentele vehiculate de bănci sunt de doua feluri:
- comerciale (factura, documente de transport, de proprietate);
- financiare (cambii, bilete la ordin, cecuri, chitanțe).
În funcție de tipul documentelor, incasoul este de doua feluri:
- simplu - cînd se vehiculează numai documente financiare;
- documentar – cînd se vehiculează documente comerciale însoțite sau
nu de documente financiare.
Pentru bănci, decontarea prin incaso reprezintă o simpla vehiculare de
documente, de la beneficiar la plătitor, potrivit instrucțiunilor primite de la
beneficiar și efectuarea operațiunilor de plată pentru un partener și de încasare
pentru celălalt partener. Prin transmiterea documentelor prin intermediul
băncilor se urmărește ca destinatarul acestora să nu intre în posesia lor decît în
momentul executării obligației de plată sau alta asimilată (acceptarea
cambiei). Deci, plata nu se efectuează contra marfa, ci contra documente care
se folosesc apoi pentru intrarea în posesia mărfii. În acest fel, importatorul are
certitudinea ca exportatorul și-a îndeplinit obligația de a livra marfa, iar
91
exportatorul este sigur ca importatorul nu poate intra în posesia mărfii înainte
de a o achita.
Părțile implicate în derularea unui incaso simplu sau documentar sunt:
- ordonatorul (exportatorul) – clientul care inițiază operațiunea de
incaso;
- banca remitenta (banca exportatorului) – banca la care ordonatorul a
încredințat operațiunea de incaso;
- banca însărcinată cu încasarea – orice banca, alta decît banca
remitenta, care intervine în operațiunea de incaso;
- banca prezentatoare (banca importatorului) – banca însărcinată cu
prezentarea documentelor trasului;
- trasul (importatorul) – persoana la care documentele trebuie sa fie
prezentate.
I. Incasoul
Incasoul, cunoscut și sub numele de dispoziția de încasare, este un
document standardizat sub forma de mesaj care cuprinde:
 numele și adresa ordonatorului;
 numele și adresa trasului;
 băncile implicate;
 documentele comerciale și financiare;
 detalii privind transportul (aerian, naval, cale ferata, rutier) și livrarea
(localitatea de destinație);
 condițiile de plata, valuta, modalitatea de transmitere a fondurilor și
contul bancar al ordonatorului.
Incasoul documentar este un instrument de plata care avantajează
importatorul. Incasoul nu prezintă nici o garanție pentru exportator că
importatorul va achita imediat marfa livrată, singura obligație scrisa fiind
contractul dintre parteneri. Întreaga tranzacție se desfășoară din ordinul și pe
răspunderea exportatorului. Documentele trebuie să ajungă la importator
înaintea sosirii mărfurilor.
Din aceasta cauza, incasoul este utilizat numai în proporție de 10% -15%
în relațiile de plăți comerciale și numai în cazurile în care exista suficienta
încredere între parteneri.
Sugestii metodice.
Strategii de predare și învățare: prelegerea interactivă, discuția,
studiul de caz, întocmirea mostrelor de contracte bancare.
92
Lucru individual
 Elaborarea referatelor Reglementarea juridică, teorie și practică
judiciară în materia contractelor de depozit bancar, Procedura de deschidere
a conturilor în instituțiile bancare, Garanția bancară, Examinarea practicii
judiciare, inclusiv practica CtEDO în materia contractelor bancare;
 Realizarea unei hărți conceptuale privind clasificarea contractelor
bancare.
Speţe.
Speţa 1:
I.V. a depus la Banca de Economii suma de 30 mii lei. Banca i-a eliberat
lui I.V. un libret de economii pe un termen de 2 ani de zile. Fiind plecat din
ţară I.V. s-a adresat la Bancă peste 5 ani, solicitînd întoarcerea banilor şi a
dobînzii cuvenite. Banca a refuzat restituirea banilor şi plata dobînzii,
invocînd că termenul de prescripţie a expirat, precum şi faptul că contractul
încheiat nu prevede plata dobînzii. I.V. s-a adresat cu o cerere de chemare în
judecată, solicitînd ca Banca să-i plătească dobînda cuvenită pentru perioada
de depozitare a sumei de 30 mii lei în bancă, calculată potrivit prevederilor art.
619 Cod civil.
Soluţionaţi speţa.
Speţa 2:
La data de 23.07.2013 Banca a emis la cererea ordonatorului o garanție
bancară în vederea efectuării plății către creditorul ordonatorului în sumă de
50 000 lei pînă la finele anului 2013.
La data de 27.12.2013 beneficiarul, adică creditorul ordonatorului, s-a
adresat cu cerere către bancă în vederea plății sumei de 50 000 lei. Cererea a
fost recepționată de către Bancă, la 03.01.2014, ceea ce se demonstrează prin
avizul de recepție. Banca a refuzat eliberarea sumei, dat fiind faptul că cererea
a fost depusă tardiv.
Speţa 3:
La data de 05.02.2012 a fost încheiat un contract de credit bancar, cu o
dobîndă de 7% lunar.
Fiind într-o situație extremă SRL ”Marso” a acceptat încheierea
contractului în condițiile date.
93
După consultarea unui jurist, SRL ”Marso” a depus cerere la bancă în
vederea modificării clauzei referitoare la dobîndă, invocînd faptul că această
trebuie să fie echitabilă cu rata de refinanțare a BNM.
Banca a refuzat satisfacerea cererii. SRL ”Marso” s-a adresat în instanța
de judecată.
1. Care va fi soluția instanței de judecată?
2. Întocmiți o cerere motivată în instanța de judecată.
Bibliografie:
1. Codul Civil al Republicii Moldova nr. 1107 din 06.06.2002 // Monitorul
Oficial al nr. 82-86 din 26.06.2002, cu modificări şi completări la
31.12.2009.
2. Legea instituţiilor financiare nr. 550 din 21.07.95 // Monitorul Oficial nr.1/2
din 01.01.1996.
3. Legea cu privire la Banca Naţională a Moldovei nr. 548 din 21.07.1995 //
4. Legea cu privire la serviciile de plată şi moneda electronică nr. 114 din
18.05.2012 // Monitorul Oficial nr.193-197/661 din 14.09.2012.
5. Legea privind transparenţa în procesul decizional nr. 239 din 13.11.2008 //
6. Hotărîre C.A. al BNM cu privire la aprobarea Regulamentului privind
deschiderea, modificarea şi închiderea conturilor la băncile autorizate din
Republica Moldova nr.297 din 25.11.2004 // Monitorul Oficial nr.218-
223/474 din 03.12.2004.
7. Hotărîrea C.A. al BNM privind aprobarea Regulamentului cu privire la
activitatea de creditare a băncilor care operează în Republica Moldova
nr.153 din 25.12.1997 // Monitorul Oficial nr.8/24 din 30.01.1998.
8. Hotărîrea Plenului Curții Supreme de Justiție „Privind aplicarea de către
instanțele judecătorești a legislației ce reglementează modalitățile de
reparare a prejudiciului cauzat prin întîrziere sau executare
necorespunzătoare a obligațiilor pecuniare, cu excepţia celor izvorîte din
contractul de credit bancar sau împrumut” nr. 9 din 24.12.2010
9. Hotărîrea Plenului CSJ, Privind aplicarea de către instanţele judecătoreşti
a legislaţiei ce reglementează modalităţile de reparare a prejudiciului
cauzat prin întîrziere sau executare necorespunzătoare a obligaţiilor
pecuniare, cu excepţia celor izvorîte din contractul de credit bancar sau
împrumut nr.9 din 24.12.2010.
94
10. Recomandarea CSJ nr. 13 din 01.11.2012 privind relaţia rezonabilă dintre
dobânzile practicate pe piaţa financiară nonbancară şi rata de bază a
Băncii Naţionale a Moldovei.
11. Ordinul Ministerului Finanțelor nr. 186 din 24.12.2013 despre aprobarea
Regulamentului cu privire la modul de completare a ordinului de plată
utilizat la efectuarea transferului bugetar în lei moldoveneşti
1. Comentariul Codului Civil al Republicii Moldova. Volumul I. – Chişinău,
editura ARC, 2005.
2. A. Bloşenco. Drept civil. Partea specială. Note de curs. – Chişinău.
3. Белов В.А. Вексельное законодательство России. – Москва, 1999.
4. Ion Turcu, Operaţiuni şi contracte bancare, Lumina Lex, Bucureşti, 1997.
5. Irina Popescu, Considerente privind cauza actului juridic civil // Revista de
Ştiinţe Juridice, Craiova, 2009, № 3.
6. Ion Turcu. Operaţiuni şi contracte bancare. – Lumina Lex, 1997.
7. Ovidiu Ungureanu „Manual de drept civil. Partea generală”, ediţia a IV-a,
Editura: ALL BECK, Bucureşti, 1999.
8. Victor Burac. Drept bancar. – Chişinău, 2001.
95
7. CONTRACTELE CIVILE ACCESORII. DOCTRINĂ,
REGLEMENTARE JURIDICĂ ȘI IMPLEMENTAREA PRACTICĂ.
I. Obiective de referinţă:
- să determine natura juridică a contractelor accesorii;
- să evidențieze condițiile de valabilitate;
- să sintetizeze deosebirile și asemănările dintre contractele de fidejusiune,
ipotecă, gaj;
- să determine modalitatea de încetare a contractelor accesorii;
- să identifice normele aplicabile fiecărui tip de contract;
- să aplice practica judiciară, practica CtEDO la soluționarea litigiilor ce
au ca obiect contractele accesorii;
- să analizeze doctrina străină și autohtonă, în materia contractelor
accesorii;
- să expună propuneri de modificare a legislației în materia contractelor
accesorii.
Repere de conţinut. Contractul de fidejusiune. Contractul de gaj.

Particularitățile contractului de ipotecă.
A. Contractul de fidejusiune
Prin contractul de fidejusiune o parte, numită fidejusor, se obligă față
de cealaltă parte, creditor să execute integral sau parțial, cu titlu gratuit sau
oneros obligația debitorului.
Ținînd cont de definiția dată de Codul Civil, art.1146, contractul de
fidejusiune apare drept modalitate de garantare a executării obligațiilor.
Dacă, de exemplu, ipoteca apare ca un drept real deci este o garanție
reală, atunci fidejusiunea apare ca o garanție personală. ”Garanțiile
personale constau în angajamentul pe care o altă persoană decît debitorul
principal și-l asumă față de creditor, de a executa obligația, în cazul în care
debitorul principal nu o va face. Este cazul fidejusiunii, denumite și cauțiune,
și garanție bancară.13”
Conform art.1150 Cod civil fidejusiunea poate să rezulte din acordul
părților, să fie impusă prin lege sau prin instanța de judecată. Indiferent de
felul ei, chiar dacă obligația debitorului de a prezenta o fidejusiune este
impusă de lege sau de instanța de judecată, fidejusiunea ia naștere întotdeauna
dintr-un contract încheiat între fidejusor și creditor, prin care primul își ia
13
Băieșu S., Băieșu A., Cibotari V., Crețu I., Drepturi reale.Teoria generală a obligațiilor vol.II, Cartier Juridic 2005, p, 470
96
angajamentul față de cel de-al doilea de a garanta executarea obligației
principale de către debitor.”14
Caracterele juridice
- numit;
- comutativ, dar poate fi și aleatoriu;
- cu titlu oneros, dar poate fi și cu titlu gratuit;
- unilateral, dar poate fi și sinalagmatic pentru contractele cu titlu oneros;
- consensual;
- accesoriu.
Contractul de fidejusiune este reglementat prin prevederile Codului civil,
art. 1146 - 1170, la fel reglementările legale privind obligațiile, în măsura în
care nu contravin normelor privind contractul de fidejusiune, deci este un
contract numit și reglementat.
La fel prestația în garantare este extinsă în timp, astfel contractul de
fidejusiune apare ca un contract de executare succesivă.
În cazul în care fidejusorul garantează executarea obligației debitorului
în limita unei sume concrete, fidejusiunea apare ca un contract cu caracter
comutativ, deoarece părțile la momentul încheierii contractului își cunosc
întinderea obligațiilor. Atunci cînd fidejusorul garantează executarea de
exemplu a tuturor obligațiilor debitorului atît prezente cît și viitoare, care nu
sunt determinate la momentul încheierii contractului, contractul poartă un
caracter aleatoriu.
De obicei contractul de fidejusiune poartă un caracter gratuit, cel puțin
între creditor și debitor, astfel cum raporturile de fidejusiune în cele mai dese
cazuri apar între privați și au la bază raporturile familiare sau de prietenie.
„Legislația și doctrina modernă însă au evoluat spre atribuirea
caracterului oneros raporturilor de fidejusiune, acesta fiind mai pronunțat în
raporturile de afaceri, între profesioniști, unde angajamentul de a plăti datoria
altuia este, în mod normal, remunerat15.” Totodată, este necesar de ținut cont
de faptul că părți în contractul de fidejusiune sunt creditorul și fidejusorul, și
caracterul oneros al contractului necesită a fi apreciat anume din raportul
dintre aceștia. În acest sens, acordul dintre debitor și fidejusor, care după
părerea doctrinarilor intervine ca un contract de prestări de servicii nu trebuie
să determine natura contractului de fidejusiune (titlu oneros sau gratuit).
Contractul de fidejusiune este cu titlu oneros, atunci cînd ambele părți
urmăresc interese patrimoniale, primirea unui echivalent în schimbul prestației
la care se obligă, adică atunci cînd contractul prevede remunerarea
14
Băieșu S., Băieșu A., Cibotari V., Crețu I., Drepturi reale.Teoria generală a obligațiilor vol.II, Cartier Juridic 2005, p, 469
15
Băieșu S., Băieșu A., Cibotari V., Crețu I., Drepturi reale.Teoria generală a obligațiilor vol.II, Cartier Juridic 2005
97
fidejusorului pentru garantarea executării obligațiilor debitorului față de
creditor.
În cazul în care contractul de fidejusiune este cu titlul oneros, contractul
este sinalagmatic, ambele părți avînd obligații reciproce, debitorul pretinde
garantarea obligației, iar fidejusorul plata pentru serviciul acordat. Totodată
contractul este unilateral obligațional, atunci cînd contractul este cu titlul
gratuit.
Contractul de fidejusiune se consideră încheiat, prin simplul acord de
voință, materializat în forma unui contract, fără a fi necesare careva subtilități
suplimentare.
Contractul de fidejusiune este accesoriu, deoarece el este valabil atît
timp cît există obligația garantată. „Chiar dacă contractul de fidejusiune a fost
încheiat înainte de contractul principal, fidejusiunea nu poate produce efecte
înaintate de contractul principal, fidejusiunea nu poate produce efecte înainte
de a se naște obligația principală. În acest context trebuie de menționat că prin
fidejusiune se poate garanta și o obligație viitoare sau afectată de modalități
(art.1146, alin.(2) Cod civil), de exemplu o obligație ce se naște dintr-un act
juridic sub condiție suspensivă (a se vedea art. 234 - 241 Cod civil).”16
Legiuitorul a prevăzut forma scrisă pentru contractul de fidejusiune, ca
condiție de valabilitate (art. 1147 Cod civil). Totodată în cazul în care
fidejusorul execută obligația, viciul de formă se consideră înlăturat.
Astfel, în situația unui litigiu, constatarea faptului încheierii contractului
de fidejusiune nu va putea fi probată prin depozițiile martorilor.
Elementele contractului de fidejusiune:
Părțile în cadrul contractului de fidejusiune sunt creditorul și
fidejusorul. Încheierea contractului de fidejusiune poate avea loc fără acordul
debitorului, chiar fără știrea acestuia (art.1148)17.
Debitorul poate propune în calitate de fidejusor o persoană, fie fizică, fie
juridică respectiv cu reședință, sediul în Republica Moldova. Pe lîngă
capacitatea de exercițiu fidejusorul trebuie să dețină în proprietate suficiente
bunuri în vederea posibilității executării obligației debitorului în cazul în care
ultimul nu-și va executa obligația față de creditor. După unii autori raportul
dintre fidejusor și debitorul care se adresează fidejusorului, pentru ca acesta să
îi ofere o garanție, se califică ca raporturi de prestări de servicii. Totodată, pot
fi întîlnite contracte semnate de trei părți: fidejusor, creditor și debitor, în acest
caz contractul este calificat drept un contract complex cu elemente ale
16
Băieșu S., Băieșu A., Cibotari V., Crețu I., Drepturi reale.Teoria generală a obligațiilor vol.II, Cartier Juridic 2005, p. 472
17
Codul Civil al Republicii Moldova nr.1125-XV din 13.06.2002 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 82-86/661
din 22.06.2002
98
contractului de fidejusiune și ale celui de prestare a serviciilor de
fidejusiune18.
Obiectul contractului de fidejusiune sunt acțiunile fidejusorului în
vederea executării obligațiilor debitorului principal în limita sumelor
prevăzute în contract și garantarea propriu zisă în fața creditorului. Totodată
efectuarea plății în cazul contractului cu titlul oneros.
Fidejusiunea se utilizează în vederea garantării atît a obligațiilor
pecuniare, cît și executarea obligațiilor de altă natură. Totodată „obligația
fidejusorului de a garanta executarea obligației de către debitor nu înseamnă
că fidejusorul se angajează să efectueze anume acea prestație la care s-a
obligat debitorul. Se poate întîmpla ca fidejusorul să nu fie în stare să
efectueze o asemenea prestație. De aceea, de regulă, fidejusorul este obligat să
achite o sumă în bani echivalentă datoriei principale și accesoriilor ei.”19
Fidejusiunea este limitată la valoarea obligației debitorului, adică
fidejusorul nu poate garanta în cadrul contractului de fidejusiune executarea
unei obligații mai mari decât valoarea datoriei, la fel fidejusiunea nu poate fi
făcută în condiții mai avantajoase. Totodată, fidejusorul poate garanta atît o
obligație certă cît și una afectată de modalități, atît obligațiile prezente cît și
cele viitoare. Astfel, de exemplu, o societate comercială în calitate de
fidejusor poate garanta în fața creditorului executarea obligațiilor viitoare a
debitorului care vor rezulta în urma încheierii unor acte civile. În cazul
respectiv este binevenită clarificarea, determinarea limitei fidejusiunii, în caz
contrar fidejusorul se poate pomeni responsabil de executarea unor obligații
semnificative.
Conform art.1153 fidejusorul răspunde în toate cazurile pînă la suma
limită, stabilită în contractul de fidejusiune. Astfel, dacă în contract nu este
stabilită suma limită, fidejusorul răspunde în valoarea obligațiilor existente, iar
dacă din contract reiese că fidejusiunea se extinde și asupra obligațiilor
viitoare, fidejusorul va fi ținut să răspundă pentru eventualele obligații ale
debitorului, chiar dacă acestea nu existau la momentul încheierii contractului.
Obligațiile părților.
În cadrul raporturilor de fidejusiune putem determina următoarele
obligații si drepturi de bază ale părților, prevăzute de legislația în vigoare:
Obligațiile fidejusorului:
- în cazul neexecutării obligației principale, fidejusorul răspunde solidar
cu debitorul, dacă în contract nu este prevăzut altfel. Situația respectivă
prevede dreptul creditorului de a cere recuperarea datoriei fie de la debitor fie
de la fidejusor sau de la ambii; (art. 1156 alin. (2) Cod civil);
18
Comentariul Codului civil al Republicii Moldova, ed.II 2006, Arc
19
Băieșu S., Băieșu A., Cibotari V., Crețu I., Drepturi reale.Teoria generală a obligațiilor vol.II, Cartier Juridic 2005, p. 474
99
- Atunci cînd în contract este prevăzut că fidejusorul execută obligația
doar după ce este urmărit debitorul, fidejusorul trebuie să indice bunurile
debitorului și să avanseze cheltuielile pentru urmărirea bunurilor debitorului
(art.1156 alin.2 Cod civil);
- Dacă creditorul micșorează în defavoarea fidejusorului anumite
garanții sau drepturi de preferință, deținute de debitorul principal în momentul
încheierii contractului de fidejusiune sau obținute ulterior și destinate
dreptului garantat prin fidejusiune, obligația fidejusorului se reduce cu o sumă
corespunzătoare acestei micșorări (art. 1158 Cod civil);
- În situația pluralității de fidejusori pentru aceeași obligație fiecare din
fidejusori este obligat pentru întreaga datorie , dacă părțile nu au convenit
asupra beneficiului de diviziune (art. 1159 alin.1 Cod civil);
- În situația în care împotriva fidejusorului este intentată o acțiune în
instanța de judecată, fidejusorul este obligat să-l introducă în calitate de
intervenient pe debitor. Dacă fidejusorul nu respectă aceasta regulă, în
acțiunea de regres împotriva debitorului, ultimul poate invoca toate excepțiile
care puteau fi adresate creditorului (art. 1162 Cod civil).
Drepturile fidejusorului:
- fidejusorul poate opune creditorului toate excepțiile pe care le-ar putea
opune debitorul (art. 1157 alin.1 Cod civil) ;
- fidejusorul poate refuza satisfacerea cerințelor debitorului, atît timp cît
debitorul are dreptul de a ataca actul care stă la baza obligației (art. 1157 alin.
3 Cod civil);
- în cazul în care părțile au convenit asupra diviziunii, fidejusorii pot
cere ca creditorul să-și divizeze acțiunea și să o reducă la partea pe care o
datorează fiecare din ei (art. 1159 Cod civil) ;
- fidejusorul care a executat obligația principală se subrogă în drepturile
pe care le avea contra debitorul (art. 1161 alin. 1 Cod civil) ;
- în cazurile în care mai mulți fidejusori au prestat fidejusiune pentru
același fidejusor și pentru aceeași obligație, fidejusorul care a prestat obligația
are drept de regres contra celorlalți fidejusori pentru partea fiecăruia din ei
(art. 1159 alin.1 Cod civil).
Obligațiile creditorului:
- să plătească remunerarea fidejusorului în situația fidejusiunii cu titlu
oneros (art. 1146 Cod civil;
- să furnizeze la cererea fidejusorului toate informațiile utile privind
conținutul și modalitățile obligației principale la fel privind stadiul de
executare a acesteia (art. 1155 alin.1 Cod civil);
100
- să urmărească debitorul în situația în care contractul de fidejusiune
prevede că fidejusorul este obligat să plătească datoria, numai după urmărirea
debitorului (art. 1156 alin.2 Cod civil;
- să divizeze la cererea fidejusorilor acțiunea și să o reducă la partea pe
care o datorează fiecare dintre fidejusori în situația în care părțile au convenit
asupra diviziunii (art. 1159 alin.2 Cod civil);
- în situația în care debitorul principal este în întîrziere creditorul trebuie
să-l informeze despre aceasta pe fidejusor (art. 1160 Cod civil);
- după executarea obligației fidejusorului, creditorul este obligat să
remită documentele care atestă creanța precum și drepturile (art. 1161 alin.2
Cod civil).
Totodată în cadrul raporturilor de fidejusiune pot fi evidențiate
drepturile fidejusorului față de debitor: să întroducă în cauză pe debitor; are
drept de regres contra debitorului în mărimea sumelor pe care le-a plătit
creditorului, la fel sumele aferente care le-a suportat în legătură cu
fidejusiunea (art.1163 alin. (1) Cod civil). Este de menționat faptul că
fidejusorul nu are drept de regres împotriva debitorului care la fel a efectuat
plata către creditor din cauza faptului că fidejusorul nu l-a înștiințat despre
efectuarea plății (art.1163 alin. (2) Cod civil) ; are dreptul de-a acționa contra
debitorului chiar înainte de a fi plătit în cazul în care fidejusorul este urmărit
în justiție pentru plată sau atunci cînd debitorul s-a obligat să-l elibereze de
fidejusiune într-un termen determinat și acesta a expirat ( art.1163 alin. (3)
Cod civil).
În circumstanțele prevăzute de art. 1164 Cod civil, fidejusorul poate cere
de a fi eliberat de fidejusiune în următoarele cazuri: situația patrimonială a
debitorului principal s-a înrăutățit considerabil; urmărirea în justiție a
debitotului principal este îngreunată considerabil după preluarea fidejusiunii
din cauza schimbării domiciliului, reședinței, sediului acestuia; debitorul
principal este în întîrziere cu îndeplinirea obligației sale; creditorul a obținut o
hotărîre judecătorească investită cu formulă executorie împotriva
fidejusorului; în cazul în care obligația principală nu este încă scadentă,
debitorul principal poate să dea fidejusorului garanții în loc să-l elibereze.
Considerăm că eliberarea de obligație a fidejusorului din partea debitorului
necesită o reglementare suplimentară, așa cum din conținutul articolului
respectiv nu este clar care este efectul acestei eliberări asupra raporturilor
dintre fidejusor și creditor. Mai mult ca atît nu este clar, debitorul poate refuza
eliberarea de fidejusiune în circumstanțele prevăzute de articolul 1164 Cod
civil sau este obligat să-l elibereze. În situația în care eliberarea este lăsată la
atitudinea debitorului, în ce temeiuri poate refuza eliberarea în situația în care
sunt prevăzute circumstanțele expuse în articolul 1164 Cod civil.
101
Din cele relatate mai sus deducem că fidejusiunea instituită la indicația
debitorului principal, la fel în celelalte situații prevăzute de alin.1 art. 1164
Cod civil, prea puțin garantează executarea obligației de către fidejusor, dat
fiind faptul că legiuitorul a prevăzut dreptul de a cere acestuia eliberarea de
fidejusiune în cazurile prevăzute de lege. În acest sens menționăm
superioritatea siguranței în cazul instituirii garanțiilor reale, cum ar fi gajul,
ipoteca chiar și în cadrul emiterii garanției bancare, creditorul este asigurat
mult mai eficient.
Forma contractului de fidejusiune: scrisă.
Termenul contractului de fidejusiune: Contractul de fidejusiune poate
fi încheiat atît pe termen determinat cît și pe un termen nedeterminat. În
situația în care contractul este încheiat pe termen nedeterminat, fidejusorul are
dreptul după expirarea a 3 ani de la constituirea fidejusiunii să rezilieze
contractul cu un preaviz de 3 luni față de creditor, de debitorul principal și de
ceilalți fidejusori. Contractul încheiat pe termen determinat poate fi reziliat
după 5 ani, cu respectarea unui termen de preaviz de 3 luni.
Încetarea contractului de fidejusiune: Contractul de fidejusiune
încetează odată cu stingerea obligației garantate, la fel la expirarea termenului
pentru care a fost prestată. Totodată legiuitorul a prevăzut cazuri specifice
privind încetarea contractului de fidejusiune cum ar fi: modificarea fără
acordul fidejusorului; modificarea obligației garantate fără acordul
fidejusorului, cînd această modificare atrage mărimea răspunderii; în cazul
remiterii datoriei garantate către altă persoană dacă fidejusorul nu a acceptat
să garanteze executarea obligației de către noul fidejusor; în caz de deces al
fidejusorului; în situația în care din cauza creditorului nu poate avea loc
subrogarea fidejusorului în drepturile creditorului fața de debitor. La fel,
contractul de fidejusiune pe termen nedeterminat încetează dacă creditorul în
decursul unui an de la scadența obligației garantate nu a intentat nici o acțiune
în instanța de judecată contra fidejusorului.
Delimitarea contractului de fidejusiune de contractul de ipotecă:
Cu toate că atît fidejusiunea cît și gajul (ipoteca) apar ca garanții în
vederea executării obligațiilor, acestea se deosebesc esențial după puterea
garanției, efectele pe care le creează, obiectul material, modalitatea de apărare
și realizare a drepturilor garantate, formă etc.
Dacă e să efectuăm o analiză comparativă în acest sens, fidejusiunea se
deosebește de ipotecă în primul rînd prin faptul că prin încheierea
contractului de ipotecă se naște un drept real, pe cînd fidejusiunea
instituie un drept de creanță – dreptul de a cere de la fidejusor efectuarea
prestației debitorului.
102
Ipoteca este o garanție reală, pe cînd fidejusiunea este o garanție
personală.
Obiectul extrinsec al contractului de ipotecă este întotdeauna un bun
imobil determinat sau determinabil, existent sau care cel puțin va exista în
viitor, pe cînd în cazul fidejusiunii, fidejusorul garantează cu tot patrimoniul,
fără determinarea acestuia20.
Ipoteca poate fi atît convențională cît și legală, pe cînd fidejusiunea
indiferent de temeiul apariției este contractuală, în cazul ipotecii legale, drept
document pentru înregistrarea dreptului servește hotărîrea instanței de
judecată sau actul ce confirmă creanţele statului faţă de debitorul ipotecar
apărute în baza legislaţiei fiscale, urmate de avizul privind instituirea ipotecii.
Ipoteca se naște din momentul înregistrării la OCT în baza contractului
autentic iar fidejusiunea din momentul încheierii contractului în formă scrisă.
Exercitarea dreptului de ipotecă poate avea loc în modul stabilit de
articolul 30 al Legii cu privire la ipotecă, și este precedată obligatoriu de
înregistrarea avizului în acest sens la OCT, oferirea termenului de executare
benevolă, transmiterea benevolă a bunului ipotecat sau după caz depunerea
cererii în instanța de judecată privind emiterea ordonanței judecătorești (sau
dacă este cazul a hotărîrii instanței de judecată) privind transmiterea bunului.
În cadrul fidejusiunii urmărirea debitorului principal are loc conform
regulilor generale privind urmărirea debitorilor, cu excepțiile prevăzute la art.
1156 Cod civil.
Dacă în cadrul contractului de ipotecă, ipoteca garantează satisfacerea
unei creanțe pecuniare (expresie bănească), atunci în cadrul contractului de
fidejusiune orice obligație este susceptibilă de a fi garantată prin fidejusiune,
deoarece legea nu stabilește excepții în această privință.
Contractul de ipotecă încetează în temeiurile art. 28 al Legii cu privire
la ipotecă, prin înregistrarea radierii în Registrul Bunurilor Imobile.
Contractul de fidejusiune încetează în cazurile deja menționate în prezenta
lucrare.
Sediul materiei: art. 1146 – 1170 Cod civil.
B. Contractul de gaj
Conform art. 454 Cod civil gajul este un drept real în al cărui temei
creditorul (creditorul gajist) poate pretinde satisfacerea creanţelor sale cu
preferinţă faţă de ceilalţi creditori, inclusiv statul, din valoarea bunurilor
depuse în gaj în cazul în care debitorul (debitorul gajist) nu execută obligaţia
garantată prin gaj. Totodată Legea cu privire la gaj, în art. 1 determină gajul ca
20
Legea cu privire la ipotecă nr.142 din 26.06.2008, // Monitorul Oficial la 02.09.2008
103
fiind o garanţie reală în al cărei temei creditorul gajist poate urmări bunul
gajat avînd prioritate faţă de alţi creditori, inclusiv faţă de stat, la satisfacerea
creanţei garantate.
Tipurile de gaj:
- gajul asupra bunurilor mobile sau imobile, ori asupra unei
universalităţi de bunuri mobile sau imobile. Gajul bunurilor imobile este
denumit ipotecă. Ipoteca este reglementată de Legea cu privire la gaj, Legea
cu privire la ipotecă;
- gajul cu deposedare sau fără deposedare (în privința bunurilor mobile).
Gajul bunului mobil cu deposedare este denumit amanet. ( art. 5 al Legii cu
privire la gaj);
- gajul convenţional sau legal ( art. 6 al Legii cu privire la gaj). Gajul
convențional se naște prin convenția părților, iar gajul legal se naște din
creanțele statului pentru sumele datorate, conform legislației fiscale și vamale,
sau creanțele rezultate dintr-o hotărîre judecătorească.
Caracterele juridice ale contractului de gaj:
- instituie un drept real;
- este un contract accesoriu;
- este un contract de executare succesivă.
Elementele contractului de gaj:
- părțile: debitorul gajist și creditorul gajist. Pot fi atît persoane fizice cît
și persoane juridice care dețin capacitate de exercițiu.
- obiectul juridic: satisfacerea preferențială a creditorului gajist față de
creditorii chirografari;
- obiectul material: orice bun corporal sau incorporal, prezent sau
viitor, determinat individual sau generic, sau o universalitate de bunuri, cu
excepţia bunurilor inalienabile sau insesizabile. Obiect al gajului poate fi orice
drept patrimonial, inclusiv dreptul de creanţă al debitorului gajist asupra
creditorului gajist.
În cazul gajului asupra unei universalităţi de bunuri, nu este necesară
individualizarea părţilor ei constitutive. Se consideră gajate în mărimea
stabilită de contract toate bunurile care, conform particularităţilor de gen
indicate în contract, pot fi atribuite la această universalitate.
La fel, poate fi obiect al gajului orice drept patrimonial, inclusiv drepturi
asupra obiectelor proprietăţii intelectuale, creanţe băneşti, alte creanţe
contractuale şi creanţe născute din alte temeiuri de apariţie a obligaţiilor, cu
excepţiile prevăzute de lege.
104
Gajul mijloacelor băneşti aflate şi care vor intra în conturile bancare
(curente, de depozit, alte conturi) se constituie prin înregistrarea sau prin
dobîndirea de către creditorul gajist a controlului asupra conturilor.
Gajului pentru garantarea plăţii unei sume de bani în cazul emiterii de
obligaţiuni asigurate cu bunurile proprii ale emitentului şi/sau ale persoanelor
terţe are loc fără încheierea contractului de gaj, în temeiul cererii emitentului
de obligaţiuni.
Gajul asupra întreprinderii în calitate de complex patrimonial se extinde
asupra tuturor bunurilor mobile ale întreprinderii.
- forma: scrisă, sub sancțiunea nulității, cu excepția gajului prin
deposedare. În cazul gajării unui bun, a cărei vînzare trebuie autentificată
notarial, contractul de gaj de asemenea trebuie autentificat notarial.
Contractul de ipotecă (gajarea bunurilor imobile) se supune înregistrării
în Registrul bunurilor imobile.
Pentru amanet nu este obligatorie încheierea în scris a contractului,
amanetul este făcut public, prin posesiunea bunului sau a titlului exercitat de
creditor și rămîne public, doar dacă posesiunea este continuă.
Contractul de gaj, trebuie să conțină obligatoriu:
- numele şi prenumele (denumirea) părţilor;
- domiciliul (sediul) părţilor;
- acordul expres al debitorului gajist de a constitui gajul în favoarea
creditorului gajist;
- descrierea bunului gajat;
- esenţa şi scadenţa obligaţiei garantate prin gaj, suma maximă garantată
a acesteia, fără dobînzi şi cheltuieli;
- tipul gajului.
Drepturile și obligațiile părților contractului de gaj
Creditorul gajist, după caz ținînd cont de tipul gajului:
- este obligat să întocmească toate actele necesare conservării bunului;
- nu are dreptul să folosească bunul fără permisiunea debitorului gajist;
- în cazul folosirii bunului, creditorul gajist trebuie să prezinte
debitorului gajist o dare de seamă;
- este obligat să remită debitorului fructele pe care le-a obținut, dacă
altceva nu este prevăzut în contract;
- este obligat să remită debitorului gajist, bunul gajat, imediat la
momentul stingerii obligației garantate;
- nu răspunde pentru pierderea bunului în situația de forță majoră;
- în situația în care este obligat să restituie bunul, în baza unei hotărîri
judecătorești, pierde dreptul său de gaj;
105
- în cazul pierii sau deteriorării bunului are drepturi sau daune – interese
compensatorii, chiar dacă creanța nu este scadentă;
- în cazul contractului de amanet, lombardarul este obligat să asigure din
contul său, bunurile primite în gaj;
- dacă în urma deteriorării, bunul nu mai poate fi utilizat conform
destinației sale directe, poate cere substituirea ori completarea bunului gajat,
sau achitarea de către debitorul gajist a valorii lui stabilite în contract;
- în cazul în care debitorul refuză să substituie gajul într-un termen
rezonabil, creditorul este obligat să înscrie în registrul respectiv, informația
despre pierderea gajului său;
- poate acționa pentru a i se recunoaște gajul, și a întrerupe prescripția,
chiar dacă creanța nu a ajuns la scadență;
- alte drepturi și obligații prevăzute de legislație.
Debitorul gajist:
- este obligat să păstreze bunul, cu diligența unui bun proprietar, să
protejeze bunul de distrugere și de deteriorare;
- este obligat să-și exercite drepturile asupra bunului gajat, fără a aduce
atingere drepturilor creditorului gajist;
- este obligat să înregistreze contractul de ipotecă în Registrul Bunurilor
Imobile;
- nu are dreptul să vîndă sau să înstrăineze în alt mod bunurile gajate,
dacă legea sau contractul nu prevede altfel;
- nu are dreptul să transmită bunul gajat în locațiune, arendă sau
comodat, dacă nu s-a convenit cu creditorul gajist altfel;
- are dreptul să folosească obiectul gajului conform destinației;
- își exercită drepturile asupra bunului gajat dacă contractul nu prevede
altfel, fără a aduce atingere creditorului;
- are dreptul de-a lăsa prin testament bunurile gajate;
- alte drepturi și obligații prevăzute de legislație.
Încetarea contractului de gaj:
- pieirea bunurilor gajate, punerea acestora în afara circuitului civil dacă
aceste evenimente se produc asupra bunurilor în întregime;
- gajul asupra bunului mobil încorporat unui imobil subzistă cu titlu de
ipotecă sub condiţia înscrierii în Registrul bunurilor imobile chiar dacă bunul
mobil şi-a schimbat natura. Acest gaj are gradul de prioritate stabilit conform
înregistrării anterioare;
- stingerea obligaţiei a cărei executare o garanta contractul;
- încetarea posesiunii în cadrul amanetului;
- în alte temeiuri prevăzute de lege.
Sediul material: art. 454 – 495 Cod Civil
106
Particularitățile contractului de ipotecă.
Ipotecă în sensul în care este definită în Legea cu privire la ipotecă, este
un drept real în al cărui temei creditorul este în drept să ceară satisfacerea
creanţelor sale, cu preferinţă faţă de ceilalţi creditori, inclusiv statul, din
valoarea bunurilor imobile depuse în ipotecă, în cazul în care debitorul omite
să execute obligaţiile garantate cu ipotecă.
Contractul de ipotecă este un contract încheiat între creditorul ipotecar
şi debitorul ipotecar, în temeiul căruia primul, în modul stabilit de legislaţie,
are dreptul să pretindă satisfacerea creanţelor sale pecuniare din valoarea
bunului imobil ipotecat.
Conform art. 11 al Legii cu privire la ipotecă contractul de ipotecă
trebuie să conţină următoarele clauze esenţiale:
- atributele de identificare a creditorului ipotecar şi a debitorului
ipotecar, şi, după caz, a debitorului (numele sau denumirea, domiciliul sau
sediul etc.);
- acordul expres al debitorului ipotecar privind instituirea ipotecii în
favoarea creditorului ipotecar;
- determinarea obiectului ipotecii;
- natura obligaţiei garantate cu ipotecă, aşa cum a fost stabilită între
părţi;
- valoarea de piaţă şi valoarea de înlocuire a bunului ipotecat, stabilite în
raportul de evaluare;
- valoarea de bază a creanţei garantate şi modul de determinare a
sumelor adiţionale garantate prin ipotecă.
Părţile pot include şi alte clauze în contractul de ipotecă.
Este nulă clauza din contractul de ipotecă privind trecerea dreptului de
proprietate asupra obiectului ipotecii către creditorul ipotecar în cazul
neexecutării sau al executării necorespunzătoare a obligaţiilor asumate de
către debitor.
Prevederile privind ipoteca pot fi incluse și în contractul principal. În
acest caz, contractul din care se nasc obligaţiile debitorului va fi întocmit în
forma cerută pentru contractul de ipotecă şi va include clauzele esenţiale ale
acestuia
Elementele contractului de ipotecă:
- Părțile contractului - creditorul ipotecar și debitorul ipotecar.
- Obiectul material - bunul imobil.
- Obiectul juridic – garantarea preferențială a creditorului ipotecar față
de creditorii chirografari.
- Forma - formă scrisă şi autentificat notarial, se supune înregistrării în
Registrul bunurilor imobile.
107
Drepturile și obligațiile părților în cadrul contractului de ipotecă:
Debitorul ipotecar:
- este obligat să păstreze bunul ipotecat, să nu diminueze valoarea
acestuia;
- este obligat să suporte toate cheltuielile de întreținere a obiectului
ipotecii, dacă contractul nu prevede altfel;
- este obligat să asigure obiectul ipotecii în beneficiul creditorului
ipotecar la valoarea înlocuirii, împotriva tuturor riscurilor pieirii sau de
deteriorare fortuită;
- este obligat să exercite toate măsurile legale de apărare a drepturilor
sale legitime, în cazul pretențiilor terțelor persoane, în acest sens, este obligat să
notifice în scris, în termen de 3 zile, din data în care debitorul ipotecar a aflat
sau trebuia să afle despre atentarea la drepturile sale;
- în caz de deteriorare a bunului ipotecat, la fel în alte cazuri, care pot
afecta drepturile creditorului ipotecar, debitorul ipotecar este obligat să
informeze imediat, creditorul ipotecar despre aceste circumstanțe;
- este obligat să nu creeze impedimente pentru verificare obiectului
ipotecii de către creditor;
- nu are dreptul să schimbe destinația, să resistematizeze, la fel să
construiască accesorii, precum și demolarea – inclusiv parțială a bunului
ipotecat, fără acordul scris al creditorului ipotecar;
- nu are dreptul să dispună de proprietatea ipotecată fără acordul scris al
creditorului;
- nu poate transmite bunul ipotecat în folosința terțelor persoane, cu
excepția cazului cînd contractul de ipotecă prevede altfel;
- are dreptul să folosească obiectul ipotecii, dacă contractul nu prevede
altfel;
- are dreptul de-a culege fructele bunului imobil ipotecat, pînă la
inițierea executării dreptului la ipotecă;
- alte drepturi și obligații prevăzute de legea cu privire la ipotecă.
Creditorul ipotecar
- este obligat să expedieze debitorului ipotecar, notificarea privind
intenția sa de a executa dreptul de ipotecă;
- este obligat să înregistreze în R.B.I., preavizul privind executarea
dreptului de ipotecă;
- are dreptul să verifice existența, starea fizică, condițiile de păstrare și
folosire a obiectului ipotecii, cu condiția notificării prealabile a debitorului
ipotecar;
- în situația în care debitorul încalcă obligațiile de păstrare și întreținere
a bunului ipotecat, creditorul ipotecar este în drept să întreprindă măsuri în
108
vederea garantării integrității obiectului ipotecat, în numele și pe contul
debitorului ipotecar;
- are dreptul să ceară debitorului executarea anticipată a obligației
garantate, dacă bunul imobil ipotecat este distrus, sau valoarea acestuia a scăzut
considerabil, din cauza acțiunii sau inacțiunii debitorului ipotecar;
- este în drept să cesioneze sau să gajeze terților, drepturile ipotecate,
prezente și viitoare fără acordul debitorului ipotecar, cu condiția că acest drept
este prevăzut în contract;
- are dreptul să execute dreptul de ipotecă, în cazul în care debitorul nu a
îndeplinit, sau a îndeplinit în mod necorespunzător obligația garantată sau
oricare parte a acesteia;
- alte drepturi și obligații prevăzute de legea cu privire la ipotecă.
Stingerea ipotecii:
- satisfacerea obligaţiei garantate cu ipotecă;
- pieirea totale a bunului ipotecat;
- exproprierea bunului ipotecat;
- scoaterea bunului ipotecat din circuitul civil;
- în cazul acordului scris al creditorului ipotecar de a radia ipoteca;
- expirărea termenului contractului de ipotecă;
- rezilierea contractului de către părţi;
- vînzărea în cadrul executării silite a dreptului de ipotecă;
- alte situaţii prevăzute de lege.
Sediul materiei: Legea cu privire la ipoteca nr. 142 din 26.06.2008.
III. Sugestii metodice

A. Strategii de predare & învățare: prelegerea interactivă, discuția, studiul
de caz, întocmirea mostrelor de contracte.
B. Activități de evaluare: Soluționarea spețelor.
C. Lucru individual
 Elaborarea și prezentarea referatelor: Delimitarea contractului de
ipotecă de contractul de fidejusiune; Tipurile de gaj; Examinarea
practicii judiciare, inclusiv practica CtEDO în materia contractelor
accesorii.
Speţe.
Speţa 1
Între SA „Nadina” și „Transport Auto” SRL la data de 12.03.2013 a fost
încheiat un contract de fidejusiune, prin care fidejusorul SA „Nadina”, a
garantat executarea obligațiilor prezente și viitoare a „Brățara” SRL către
109
„Transport Auto” SRL, ce rezultă din contractul de prestări de servicii nr. 547
din 01.03.2013, încheiat între „Transport Auto” SRL și „Brățara” SRL
La data de 19.03.2013 obligațiile Brățara” SRL către „Transport Auto”
SRL au ajuns la scadență. Transport Auto” SRL la data de 19.06.2014 s-a
adresat către SA Nadina” - fidejusor în vederea recuperării prejudiciului, dat
fiind faptul că debitorul nu a achitat plata. SA „Nadina” a refuzat satisfacerea
cererii.
2. În ce temei poate fi refuzată executarea obligației de către fidejusor?
3. Ce temeiuri pot fi invocate în susținerea adresării în instanța de
judecată?
Speța 2:
La data de 22.08.2011 între Bancă și G.A. a fost încheiat un contract
de ipotecă. Contractul a fost autentificat notarial. La data de 20.09.2011 G.A.
a prezentat spre înregistrare la OCT contractul de ipotecă. Registratorul a
refuzat primirea cererii pe motiv că bunul asupra căruia se instituie ipoteca
este sechestrat. Registratorul a mai invocat și faptul că pentru prezentarea
documentelor trebuie să se prezinte și reprezentantul băncii.
3. În ce procedura, după caz, poate să-și apere drepturile G.A. ?
4. Determinați legislația aplicabilă?
Bibliografie
2. Legea cu privire la gaj nr. 449/30.07.2001// Monitorul Oficial, 120 /863,
02.10.2001.
3. Legea cu privire la ipotecă nr.142 din 26.06.2008, // Monitorul Oficial la
02.09.2008.
4. Hotărîrea Guvernului cu privire la Registrul gajului bunurilor mobile//
Monitorul Oficial 95 /946 , 01.07.2002.
5. Hotărîrea Plenului Curții Supreme de Justiție „Cu privire la aplicarea
unor prevederi ale legislației privind gajul și ipoteca” // Chișinău, 10 martie
2014, nr. 1.
din 10.07.1997.
110
7. Băieșu S., Băieșu A., Cibotari V., Crețu I., Drepturi reale.Teoria generală
a obligațiilor vol.II, Cartier Juridic 2005, p, 470.
8. Bloşenco A., Drept civil. Partea Specială: Note de curs. – Chişinău, 2004.
9. Comentariul Codului civil al Republicii Moldova, ed.II 2006, Arc.
10. Deak. Fr.Tratat de drept civil. Contracte speciale. – Bucureşti, 1996.
11. Plop L., Drept civil român. Teoria generală a obligațiilor. – Bucrești,
1998, p.170.
12. Motica Radu I., Florin Moţiu. Contracte civile speciale. Teorie şi practică
13. Mureşan M., Contracte civile speciale. Vol. 2. - Cluj-Napoca, 1999.
15. Гражданское право. Том ÎI. Полутом 1. 2. - Е издание. /Отв. Ред. Е. А.
Суханов. – Москва, 2000.
16. Гражданское право России. Часть вторая: Обязательственное право.
/Отв. Ред. О.Н.Садиков. – Москва, 1997.
17. Climova Alla, Contractul de fidejusiune, Conferința Tehnico-Științifică a
Studenților, Doctoranzilor și Colaboratorilor UTM, 2014
111
8. CONTRACTELE SPECIALE CE SERVESC DREPT TEMEI DE
APARIȚIE A DREPTURILOR REALE. DOCTRINĂ,
REGLEMENTAREA JURIDICĂ ȘI IMPLEMENTAREA
PRACTICĂ.
I. Obiective de referinţă:
- să determine noțiunea, caracterele juridice ale contractelor de uz, uzufruct,
servitute, superficie;
- să identifice natura juridică a contractului de concesiune;
- să delimiteze contractul de uz la fel abitație de contractul de uzufruct;
- să stabilească conținutul contractelor menționate;
- să analizeze legislația aplicabilă contractelor translative de drepturi reale;
- să expună procedura de încetare a contractelor translative de drepturi reale;
- să determine forma contractelor translative de drepturi reale și momentul
apariției dreptului ce rezultă din încheierea contractelor respective;
- să analizeze practica judiciară, să aplice corect legialația la soluționarea
spețelor.
II.Repere de conținut: Contractul de uzufruct. Contractul de servitute.

Contractul de superficie. Contractul de concesiune.
La categoria contractelor ce servesc drept izvor de apariție a drepturilor
reale se referă contractul de uzufruct, contractul de uz, contractul de servitute,
contractul de abitație, contractul de superficie, contractul de concesiune etc.
Contractele menționate mai sus constituie drept mijloc juridic de apariție a
drepturilor reale prin dezmembrarea dreptului de proprietate și transmiterea
către beneficiar a dreptului de folosință și de posesiune asupra bunului, dreptul
de dispoziție fiind un atribut exclusiv al proprietarului.
În cadrul prezentei teme nu sunt reflectate contractele translative de
proprietate analizate în cadrul temei 1 și nici contractele constitutive de
drepturi reale precum ar fi gajul, ipoteca, supuse analizei în cadrul temei 7 din
prezentul suport, care vizează analiza contractelor accesorii.
A. Contractul de uzufruct.
Conform art. 395 Cod civil, uzufructul este dreptul unei persoane
(uzufructuar) de a folosi pentru o perioadă determinată sau determinabilă
bunul unei alte persoane (nudul proprietar) şi de a culege fructele bunului,
întocmai ca proprietarul, însă cu îndatorirea de a-i conserva substanța.
Uzufructuarul are dreptul de a poseda bunul, nu şi de a-l înstrăina. Uzufructul
poate fi limitat prin excluderea anumitor folosințe.
112
Uzufructul se poate constitui, prin lege, act juridic sau prin hotărîre a
instanței de judecată. Prin contractul de uzufruct o parte, nudul proprietar,
transmite unei persoane, numite uzufructuar, dreptul de a poseda și a folosi
pentru o perioadă determinată sau determinabilă de timp un bun imobil sau
mobil, inclusiv de a culege fructele bunului întocmai ca proprietarul fără drept
de modificare și dispoziție asupra bunului.
- numit, fiind prevăzut de Codul civil;
- consensual;
- sinalagmatic, poate fi și unilateral obligațional, în cazul uzufructului cu
titlu gratuit;
- cu titlu oneros sau gratuit (uzufructul este gratuit în cazul în care nu
este stipulat expres caracterul oneros al contractului);
- comutativ (în cazul contractului de uzufruct cu titlu oneros).
Elementele contractului de uzufruct:
- Părțile: Nudul proprietar și uzufructuarul;
- Obiectul: Obiect material al contractului de uzufruct poate fi orice bun
neconsumptibil care se află în circuit civil, mobil sau imobil, corporal sau
incorporal, inclusiv un patrimoniu sau o parte din el. Uzufructul se extinde și
asupra tuturor accesoriilor bunului dat în uzufruct, precum şi asupra a tot ce se
unește sau se încorporează în acesta. Obiectul juridic – dreptul de posesie și
folosință asupra bunurilor menționate.
- Termenul: Se instituie cel mult pînă la decesul persoanei fizice sau la
lichidarea persoanei juridice. Uzufructul constituit în favoarea unei persoane
juridice, nu poate depăși termenul de 30 ani.
- Forma: Scrisă, pentru bunurile imobile forma autentică, se
intabulează în Registrul bunurilor imobile pentru valabilitate.
Drepturile și obligațiile părților în cadrul contractului de uzufruct:
Nudul proprietar are următoarele drepturi și obligații:
- este obligat să transmită bunul în condițiile prevederilor contractuale;
- este obligat să mențină contractele de locațiune sau de arendă;
- este obligat să acorde asistență în vederea întocmirii actului de
inventariere în cazul transmiterii unei universalități de bunuri; este obligat să
se abțină de la orice act juridic și faptă prin care ar împiedica, sau ar tulbura
dreptul uzufructuarului;
- să garanteze uzufructuarul împotriva evicțiunii;
- să despăgubească uzufructuarul, în cazul în care prin fapta sa a
micșorat valoarea uzufructului;
113
- să restituie uzufructuarului plata datoriilor aferente patrimoniului sau
părții de patrimonial grevate cu uzufruct;
- suportă cheltuielile și sarcinile proprietății, cu excepțiile prevăzute de
lege sau de contract;
- este în drept să înstrăineze bunul, să-l greveze cu sarcini și să exercite
toate acțiunile de apărare a dreptului de proprietate;
- în cazul în care uzufructuarul nu plătește datoriile aferente
patrimoniului, sau părții de patrimoniu grevate cu uzufruct, nudul proprietar
are dreptul să le plătească sau să vîndă o parte suficientă din bunurile date în
uzufruct;
- are dreptul să ceară uzufructuarului încetarea contractului în situația în
care uzufructuarul abuzează de folosința bunului, îi aduce stricăciuni sau îl
lasă să degradeze;
- are dreptul de vot, dacă acesta are ca efect modificarea substanței
bunului principal, cum ar fi capitalul social or bunul deținut în coproprietate,
schimbarea destinației acestui bun sau lichidarea persoanei juridice;
- are dreptul de a refuza menținerea contractelor în condițiile articolului
398 Cod civil: termenul contractului de locaţie sau de arendă depăşeşte, fără
consimţămîntul lui, termenul obișnuit în conformitate cu uzanţele locale;
spațiul comercial a fost dat în chirie pe un termen mai mare de 5 ani;
întreprinderea agricolă a fost dată în arendă pe un termen mai mare de 12 ani;
un teren agricol a fost dat în arendă pe un termen mai mare de 6 ani;
contractul de locaţiune sau de arendă stipulează condiţii neobișnuite, excesive
pentru nudul proprietar;
- nu are dreptul să taie arborii care cresc pe terenul grevat cu uzufruct, cu
excepția reparării, întreținerii sau exploatării terenului;
- ale drepturi și obligații prevăzute de legislație.
Uzufructuarul are următoarele drepturi și obligații:
- este obligat să efectueze în termenul prevăzut în contract plata către
proprietar, în cazul contractului cu titlu oneros;
- este ținut pentru obligațiile de plată (impozite, taxe) față de stat pentru
obiectul uzufructului;
- este obligat să-l informeze imediat pe nudul proprietar, dacă bunul este
deteriorat, distrus sau dacă sunt necesare lucrări de reparare, îmbunătățirea lui,
sau este necesar de întreprins măsuri de preîntîmpinare a unor pericole;
- este obligat să respecte destinația dată bunului de nudul proprietar;
- la stingerea uzufructului, este obligat să restituie nudului proprietar, în
starea corespunzătoare bunurile pe care le deține în virtutea dreptului său de
uzufruct;
- dacă bunul este asigurat, suportă primele de asigurare;
114
- este obligat să înlocuiască în conformitate cu uzanţele locale sau
obișnuințele nudului proprietar, arborii care au fost distruși (art. 406 Cod
civil);
- în cazul în care uzufructul se extinde asupra bunurilor care nu sunt
consumptibile, dar care se uzează, în urma utilizării, este obligat să le restituie
în starea în care se aflau bunurile la data stingerii uzufructului;
- este obligat să denunțe de îndată nudul proprietar, orice uzurpare a
terenului și orice contestare a dreptului de proprietate;
- în cazul pieirii sau deteriorării bunului, din culpa sa, este obligat să
despăgubească proprietarul;
- este obligat să-l înștiințeze pe nudul proprietar despre necesitatea
reparațiilor mari;
- în situația în care nudul proprietar nu efectuează reparațiile capitale,
uzufructuarul le poate face pe cheltuiala sa, nudul proprietar fiind obligat să
restituie contravaloarea acestora la stingerea uzufructului;
- trebuie să efectueze reparația de întreținere a bunului, iar în situația în
care reparațiile mari se datorează neefectuării reparațiilor de întreținere, să le
execute și pe acestea;
- nu are dreptul la comoara descoperită în bun;
- are dreptul asupra tuturor fructelor pe care le produce obiectul
uzufructului, dacă nu este stipulat altfel, dacă uzufructul cuprinde și bunuri
consumptibile, are dreptul să dispună și de ele, însă cu obligația de-a restitui
bunuri de aceeași calitate, cantitate și valoare, sau dacă este imposibil să
restituie contravaloarea lor de la data stingerii uzufructului;
- are dreptul să folosească, întocmai ca nudul proprietar, carierele care se
aflau în exploatare la constituirea dreptului de uzufruct, nu are drept asupra
carierelor nedeschise;
- dacă o creanță devine scadentă în timpul uzufructului, are dreptul la plata
acesteia, la încheierea uzufructului ceea ce a primit ca plată se transmite
nudului proprietar;
- are drept de vot, acordat de o acțiune sau de altă valoare mobiliară, de o
fracțiune din coproprietate sau din alt bun;
- dacă uzufructul cuprinde păduri destinate de proprietarul lor unor tăieri
periodice, uzufructuarul este obligat să respecte regulile stabilite de lege, de
nudul proprietar ori potrivit uzanțelor locale;
- poate să exploateze, în conformitate cu legislația, părțile de păduri înalte
care au fost destinate tăierii regulate, poate să întrebuințeze, la reparațiile la
care este obligat, arbori căzuți accidental sau chiar arborii trebuincioși, avînd
îndatorirea să demonstreze necesitatea în acest sens;
- alte drepturi și obligații prevăzute de legislația în vigoare.
115
Încetarea contractului de uzufruct:
- prin acordul ambelor părți;
- prin reziliere, în cazul neexecutării clauzelor esențiale ale contractului,
în ordinea stabilită de legislația în vigoare;
- la expirarea termenului pentru care este constituit;
- prin dobîndirea dreptului de proprietate de către uzufructuar;
- prin renunțarea uzufructuarului la dreptul său;
- prin moartea sau, în cazul persoanei juridice, lichidarea
uzufructuarului;
- prin declararea de către instanța de judecată a hotărîrii privind
rezoluțiunea sau nulitatea actului juridic, prin care cel ce a instituit uzufructul
a dobîndit titlu de proprietate;
- la cererea nudului proprietar, în cazul abuzului de folosință din partea
uzufructuarului;
- distrugerea bunului în întregime, într-un caz fortuit;
- uzufructul asupra bunurilor imobile, încetează în momentul înregitrării
stingerii dreptului de uzufruct în Registrul bunurilor imobile.
Uzul este același uzufruct, dar restrîns la necesitățile familiale. Abitația
este uzul bunului cu destinație locativă.
Conform alin. (2) art. 424 titularul dreptului de abitaţie are dreptul să
locuiască în locuinţa unei alte persoane împreună cu soţul şi copiii săi chiar
dacă nu a fost căsătorit sau nu avea copii la data la care s-a constituit abitaţia.
Sediul materiei: 395 – 423 Cod Civil.
B. Contractul de servitute.
Conform art. 428 Cod civil, servitutea este sarcina care grevează un
imobil (terenul aservit) pentru uzul sau utilitatea imobilului unui alt proprietar
(terenul dominant). Utilitatea poate consta în sporirea confortului terenului
dominant ori poate rezulta din destinaţia lui economică.
Servitutea poate fi constituită prin destinația stabilită de proprietar (de
exemplu: în cadrul formării bunurilor imobile) prin acte juridice ori prin
uzucapiune.
Conform art. 430 Cod civil servituțile se clasifică în:
- aparente/ neaparente;
- continue / necontinue;
- pozitive/negative.
Aparente sunt servituțile care se cunosc prin semne exterioare, cum ar fi
servitutea de trecere, iar neaparente – cele care nu se atestă prin astfel de
semen, cum ar fi interdicția de a construi.
116
Continue sunt servituțile al căror exerciţiu este sau poate fi continuu fără
a fi necesară fapta omului, iar necontinue - cele pentru a căror existență este
necesară fapta omului.
Pozitive sunt servituțile care îndreptățesc pe proprietarul terenului
dominant să facă în mod direct anumite acte de folosinţă pe terenul aservit
(dreptul de a trece prin terenul aservit), iar negative – cele care impun
proprietarului terenului aservit anumite restricţii în exercițiul dreptului său de
proprietate (obligația de a nu sădi ceva, de a construi restricționat etc).
În cadrul temei respective, se propune analiza servituții aparente (drept
de trecere) instituite prin contract.
Prin contractul de servitute de trecere, proprietarul terenului aservit,
permite proprietarului terenului dominant, de a trecere prin terenul său sau
printr-o porțiune determinată din teren.
- în cadrul contractului se instituie un drept real;
- este un contract de executare succesivă;
- este un contract cu titlu oneros dar poate fi și cu titlu gratuit.
Elementele contractului de servitute:
- părțile: proprietarul terenului aservit și proprietarul terenului dominant;
- obiectul: drept de trecere, sarcina care grevează terenul aservit;
- prețul: se determină de către părțile contractului;
- forma: forma autentică, se supune înregistrării în Registrul bunurilor
imobile, pentru opozabilitate față de terț;
Drepturile și obligațiile părților.
Drepturile și obligațiile proprietarului terenului aservit:
- este obligat să se abțină de la orice act, care limitează ori împiedică
exercitarea servituții;
- în situația în care cheltuielile lucrărilor de exercitare și conservare a
servituții revin proprietarului terenului aservit, ultimul se va putea exonera de
la obligație, abandonînd în folosul proprietarului terenului dominant, partea
din terenul aservit necesară exercitării servituții;
- nu are nici un drept asupra construcțiilor și plantațiilor amplasate pe
terenul său de proprietarul terenului dominant;
- poate să răscumpere servitutea de trecere dacă există o disproporție
vădită între utilitatea pe care o procură terenului dominant și inconveniențele
sau deprecierea provocată terenului aservit;
Drepturile și obligațiile proprietarului terenului dominant:
117
- trebuie să-și exercite dreptul de servitute, într-o astfel de manieră încît să
creeze cît mai puține dificultăți proprietarului terenului aservit;
- este în drept să se folosească de servitute, să efectueze pe terenul aservit
orice lucrare necesară exercitării dreptului de servitute, să conserve dreptul de
servitute, dacă contractul nu prevede altfel;
- dacă contractul nu prevede altfel, proprietarul terenului dominant poate
lua toate măsurile și poate face pe cheltuiala sa toate lucrările de exercitare și
conservare a servituții, cheltuielile de efectuare a lucrărilor revin ambelor
proprietari proporțional avantajelor pe care le obțin;
- proprietarul terenului dominant poate înlătura toate construcțiile și
plantațiile pe care le-a plasat pe terenul aservit, în cazul necesității de
readucere a acestuia la stare normală pentru exploatare și trebuie să o facă la
cererea proprietarului terenului aservit;
- este obligat să întrețină construcțiile și plantațiile amplasate pe terenul
aservit, în măsura în care asigură prin aceasta interesele terenului aservit;
- este obligat să repare daunele aduse proprietarului terenului aservit;
Încetarea contractului de servitute:
- prin reziliere, în cazul neexecutării clauzelor esențiale ale contractului,în
ordinea stabilită de legislația în vigoare;
- expirarea termenului contractului;
- prin consolidare în situația în care atît terenul dominant, cît și terenul
aservit are unul și același proprietar;
- răscumpărare;
- imposibilitate de exercitare;
- neuz, pentru o perioadă de 10 ani;
- dispariția oricărei utilități a servituții;
- exproprierea terenului aservit, dacă servitutea este contrară utilității
publice;
- alte temeiuri prevăzute de legislația în vigoare.
Sediul materiei: 428-442 Cod Civil.
C. Contractul de superficie.
Superficia este dreptul real imobiliar de a folosi terenul altuia în vederea
edificării şi exploatării unei construcţii, deasupra şi sub acest teren, sau a
exploatării unei construcţii existente. Acest drept este alienabil, se transmite
prin succesiune şi poate fi obiect al unui contract de locaţiune. Construcția
este o parte componentă, esențială a dreptului de superficie, dar nu se stinge
118
prin demolarea sau pieirea construcției. Se înscrie în Registrul bunurilor
imobile numai sub rangul întîi, acest rang nu poate fi modificat.
Prin contractul de superficie, proprietarul terenului transmite unei
persoane, numite superficiar, dreptul de a folosi terenul său în vederea
edificării și exploatării unei construcții, deasupra și sub acest teren sau a
exploatării unei construcții deja existente iar superficiarul se obligată să
plătească proprietarului terenului redevență, dacă contractul nu are caracter
gratuit.
- consensual;
- sinalagmatic, dar poate fi și unilateral, în cazul contractelor cu titlu
gratuit;
- cu titlu oneros, dar poate fi și cu titlu gratuit;
- nu are caracter suspensiv sau rezolutoriu.
Elementele contractului de superficie:
- părțile: proprietarul terenului și superficiarul.
- obiectul: dreptul de-a folosi și poseda suprafața terenului pe care este
ridicată sau urmează a fi ridicată construcția. Obiectul se poate extinde și
asupra altor suprafețe neconstruite necesare, potrivit naturii sau destinației
construcției exploatării ei normale.
- forma: autentică, necesită a fi înregistrat în Registrul bunurilor
imobile, pentru opozabilitate.
- termenul: stabilit de părți în contract, dar nu poate depăși termenul de
99 ani.
Drepturile și obligațiile părților.
Drepturile și obligațiile proprietarul terenului:
- să transmită terenul în vederea utilizării conform legislației;
- în cazul înstrăinării construcției de către superficiar, are drept de
preemțiune;
- în situația în care superficiarul nu plătește redevența timp de 3 ani, are
dreptul să ceară vînzarea superficiei la licitație;
- în cazul în care superficiarul nu a ridicat construcția, în termenul
specificat în contract sau dacă încalcă obligația privind conservarea
construcției, are dreptul să ceară stingerea dreptului de superficie;
- la stingerea termenului de superficie, beneficiară de dreptul de
proprietate asupra construcției, în acest caz este obligat să plătească
119
superficiarului o despăgubire pentru construcție care să acopere cel puțin 2/3
din valoarea de piață a construcției;
- poate să se elibereze de plata despăgubirii pentru construcție, dacă
prelungește dreptul superficiarului înaintea expirării acestui drept, pe durata
exploatării construcției;
- la stingerea dreptului de superficie se subrogă superficiarului în
contractele de locațiune sau arendă în curs de executare;
- alte drepturi și obligații prevăzute de lege.
Drepturile și obligațiile superficiarului:
- poate dispune în mod liber de dreptul său;
- să ridice construcția în termenul specificat în contract;
- în cazul existenței construcției, terenul se poate înstrăina ori ipoteca
numai concomitent cu construcția;
- să plătească o redevență sub formă de rate lunare, o sumă egală cu
chiria stabilită pe piață, dacă contractul nu este cu titlu gratuit;
- să ceară ajustarea redevenței din cauza schimbării condițiilor
economice;
- are drept de retenție a construcției, pînă la data despăgubirii;
- nu are dreptul la stingerea dreptului de superficie, să ridice construcția
sau careva părți ale ei;
Încetarea contractului de superficie:
- prin reziliere – pentru nerespectarea clauzelor esențiale ale contractului
în modul stabilit de legislația în vigoare;
- prin consolidare (dacă terenul și construcția devin proprietatea aceleiași
persoane).
Sediul material: 443-453 Cod Civil.
D. Contractul de concesiune.
Potrivit art. 1 al Legii cu privire la concesiune, concesiunea este un
contract prin care statul sau unitățile administrativ-teritoriale cesionează
(transmite) unui investitor (persoană fizică sau juridică, inclusiv străină), în
schimbul unei redevențe, dreptul de a desfășura activitate de prospectare,
explorare, valorificare sau restabilire a resurselor naturale pe teritoriul
Republicii Moldova, de a presta servicii publice, de a exploata bunurile
mobile şi imobile proprietate publică a statului sau a unităţilor administrativ-
teritorial, care conform legislaţiei sunt scoase integral sau parţial din circuitul
120
civil, precum şi dreptul de a desfășura anumite genuri de activitate, inclusiv
cele care constituie monopolul statului, preluînd gestiunea obiectului
concesiunii, riscul prezumtiv şi răspunderea patrimonială. Contractul de
concesiune este un contract mixt, incluzînd atît norme din domeniul dreptului
civil cît și norme din domeniului dreptului administrativ, doctrinarii îl atribuie
la categoria contractelor administrative21. Litigiile apărute în legătură cu
clauzele obligatorii ale acestui contract, se soluționează pe calea
contenciosului administrativ, iar celelalte instituite de către părți (partea
privată a contractului) se soluționează conform procedurii civile.
Caracterele juridice ale contractului de concesiune:
- este un contract mixt (administrativ - civil);
- cu titlu oneros;
- comutativ;
- intuitu personae;
- parțial negociabil, parțial de adeziune.
Elementele contractului de concesiune:
- părțile: concedentul și concesionarul. Calitatea de concedent o are
Guvernul, în cazul concesionării terenurilor şi altor resurse naturale, iar în
cazul concesionării bunurilor întreprinderilor de stat sau municipale, a altor
obiecte economice, organele centrale de specialitate şi autoritățile
administrației publice locale, în limitele competenței lor.
Calitatea de concesionar o pot avea persoanele fizice și juridice din
Republica Moldova și din alte state;
- obiectul: terenurile şi alte resurse naturale, prospectarea, explorarea şi
valorificarea acestora; bunurile mobile şi imobile ale domeniului public ori
privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale; lucrările şi serviciile
de interes public naţional sau local;
- prețul: Redevenţa care include: plăţi de o singură dată (bonus), chirie
(rentă), plăţi pentru extracția resurselor naturale sau pentru fabricarea
producției (royalty). Redevența se stabileşte în natură, în bani sau în ambele
modalităţi. În cazul în care plățile se efectuează de către un investitor străin,
acestea pot fi efectuate în monedă naţională şi/sau în valută străină.
21
P. Neguleascu, ”Drept administrativ” vol.I, București, 1934, p. 154-169; J. Vermeulen ”Evoluția dreptului administrativ
român”, București, 1946, p. 209-239, E. Tarangul,”Tratat de drept administrativ român”, Cernăuți, 1944, p. 411-419.I.
Trofimov p. 14
121
Drepturile și obligațiile părților contractului de concesiune (art. 16
al Legii cu privire la concesiune):
Drepturile și obligațiile concesionarului:
- să stabilească direcțiile principale şi perspectivele dezvoltării
întreprinderii concesionale, precum şi să planifice activitatea ei;
- să determine structura organelor de conducere, statele de funcții, să
angajeze lucrătorii, inclusiv cetățeni străini şi apatrizi;
- să numească șeful întreprinderii concesionale, adjuncții lui,
conducătorii subdiviziunilor structurale, dacă contractul de concesiune nu
prevede altfel;
- să desfășoare activităţi extraconcesionale în corespundere cu legislaţia
şi contractul de concesiune sau cu acordul concedentului;
- să atace în instanţa de contencios administrativ competentă acţiunile
organelor centrale de specialitate ale administrației publice (autorităților
administrației publice locale) în cadrul reglementării raporturilor
concesionale;
- să respecte clauzele contractului de concesiune;
- să efectueze în termen plata redevenței;
- să desfășoare activitate de întreprinzător, să ţină evidenţa contabilă şi
statistică în conformitate cu legislaţia;
- să prezinte, la încetarea contractului de concesiune, documentele care
dovedesc că obiectele concesiunii sunt libere de orice sarcini;
- să restituie concedentului, la expirarea contractului de concesiune sau
în cazul rezilierii lui, bunurile în starea în care le-a preluat, ţinîndu-se cont de
uzura naturală a acestora;
Drepturile și obligațiile concedentului:
- să intre în componenţa organelor de conducere şi de control ale
întreprinderii concesionale;
- să primească sau să procure în mod prioritar o parte din producţia
fabricată de concesionar, dacă contractul de concesiune nu prevede altfel;
- să exercite controlul asupra respectării de către concesionar a legislaţiei
Republicii Moldova şi a contractului de concesiune;
- să procure în mod prioritar bunurile concesionarului după încetarea
efectului contractului de concesiune;
- să ceară, în caz de expirare a contractului de concesiune sau de reziliere
a lui, să i se transmită gratuit îmbunătăţirile care nu pot fi separate de obiectul
concesiunii fără a-i cauza prejudicii, aduse de către concesionar acestui obiect,
precum şi construcțiile executate pe sectorul concesionat fără consimţămîntul
concedentului;
122
- să efectueze controlul asupra activităţii economico-financiare a
concesionarului prin antrenarea unui serviciu de audit independent;
- să acorde concesionarului, la timp şi în volum deplin, drepturile asupra
obiectelor concesiunii, prevăzute de contractul de concesiune;
- să predea concesionarului obiectele concesiunii în starea şi termenele
prevăzute de contractul de concesiune;
- să păstreze secretul comercial al concesionarului, în conformitate cu
Legea cu privire la secretul comercial;
- să nu intervină în activitatea economică şi operativă a concesionarului;
Forma contractului de concesiune:
- scrisă, durata contractului nu poate depăși termenul de 50 de ani.
Contractul de concesiune va cuprinde:
- părţile contractante;
- obiectul şi scopul concesiunii;
- formele, condiţiile, cuantumul şi modul de efectuare a plăților
concesionale;
- obligaţiile concedentului privind concesionarea obiectelor şi drepturile
lui de control asupra exploatării acestora;
- obligaţiile concesionarului de a menține obiectele concesiunii în stare
de funcţionare şi de a le restitui în starea respectivă după încetarea efectului
contractului, precum şi obligaţiile de a asigura securitatea ecologică a unităţii
de producţie înființate şi protecţia mediului înconjurător;
- condiţiile de asigurare a obiectului concesiunii;
- volumul şi termenele de atragere a investițiilor în vederea desfășurării
activităţii concesionarului;
- clauza privind prezentarea în modul stabilit de legislaţie a avizului
organului de protecție a mediului înconjurător şi a avizului serviciului
sanitaro-epidemiologic asupra securității tehnologiilor aplicate;
- dreptul statului de a procura în mod prioritar o parte din produsul finit
al concesionarului;
- clauza privind menţinerea sau modificarea numărului de locuri de
muncă;
- condiţiile, cotele, modul şi termenele de pregătire a personalului
autohton pentru întreprinderea concesională;
- lista faptelor juridice a căror apariţie poate conduce la modificarea
clauzelor contractului de concesiune sau la rezilierea lui la cererea uneia dintre
părţi;
- modul de distribuire a bunurilor între concesionar şi concedent la
încetarea efectului contractului de concesiune;
123
- răspunderea părţilor şi modul de soluționare a litigiilor;
- procedura lichidării întreprinderii concesionale;
- durata contractului;
- garanţiile financiare ale părţilor;
- sediul şi elementele de identificare ale băncilor părţilor;
- alte clauze convenite de părţi.
- prin reziliere. Conform art. 14 al Legii cu privire la concesiuni,
concedentul are dreptul să ceară rezilierea înainte de termen a contractului de
concesiune în cazul:
- survenirii unor evenimente sau depistării unor fapte care îi dau dreptul
de a rezilia contractul;
- încălcării clauzelor contractului de către concesionar;
- lichidării concesionarului - persoană juridică sau decesului
concesionarului - persoană fizică care a încheiat contractul;
- falimentului întreprinderii concesionale;
- pronunțării de către instanţa de judecată competentă a hotărîrii privind
nulitatea documentelor de constituire a întreprinderii concesionale.
Contractul de concesiune asupra bunurilor imobile se intabulează în
Registrul Bunurilor Imobile.
Sediul materiei: Legea cu privire la concesiuni nr. 534 din 13.07.1995.
Sugestii metodice:
Lucrul individual:elaborarea și prezentarea referatelor: Reglementarea
juridică a contractului de servitute, Reglementarea juridică a contractului de
superficie, Delimitarea abitației, uzului de contractul de uzufruct.
Spețe:
Speța 1:
La data de 09.09.2010, între SRL Dumbrava” – nudul proprietar și
SA Spicul” – uzufructuar, a fost încheiat un contract de uzufruct, pe un termen
de 40 ani.
Nudul proprietar a predat bunul. Uzufructuarul a preluat bunul în posesie
și folosință. Totodată, a efectuat plata în avans pe 6 luni. La data de
09.11.2010 uzufructuarul a depus cerere la OCT în vederea înregistrării
124
contractului de uzufruct. Registratorul a refuzat înregistrarea acestuia, pe
temeiul că contractul nu este autentificat notarial.
Uzufructuarul a solicitat nudului proprietar prezența la notar în vederea
autentificării contractului. Nudul proprietar s-a eschivat de la autentificare.
1. Ce poate întreprinde uzufructuarul?
2.Ce probleme pot apărea în vederea valabilității contractului?
Speța 2:
La data de 16.05.2011, proprietarul terenului dominant – G.B. a instituit
în favoarea proprietarului terenului aservit – L.M. un drept de servitute.
L.M. decedează subit. Moștenitorii terenului aservit continuă să se
folosească de servitutea de trecere, prin terenul lui G.B.
G.B. a interzis trecerea moștenitorilor prin teren pe motiv că, aceștia nu
se pot folosi de drepturile decedatului, mai mult ca atît contractul nu a fost
intabulat în RBI.
Moștenitorii au explicat că au depus deja cerere la notar, în vederea
acceptării succesiunii și după expirarea termenului de 6 luni vor deveni
proprietari ai terenului, respectiv vor beneficia de dreptul de servitute.
2. Încheiați un contract de servitute.
Bibliografie
Acte normative:
Oficial al nr. 82-86 din 26.06.2002.
2. Legea cadastrului bunurilor imobile nr. 1543 din 25.02.1997 //
04.09.1997.
4. Legea cu privire la concesiuni nr. 534/13.07.95 Monitorul Oficial 67
/752 , 30.11.1995
5. Hotărîrea Guvernului privind aprobarea obiectului concesiunii şi a
clauzelor obligatorii pentru contractul de concesiune a activităţilor de
prospectare şi explorare a zăcămintelor de petrol şi gaze natural, nr.
155/05.07.2007, Monitorul Oficial 103-106 /456 , 20.07.2007.
6. Adam I „Drept civil. Drepturile reale” Bucureşti, 2001;
7. Baieş S. „Drept de proprietate. Legislaţie.” Chişinău, 1995;
125
8. Bîrsan C. „Drept civil. Drepturile reale” editura Chişinău, 2003;
9. Cojocaru E., Cuşmir M., Ciobanu C., Cojocaru V. „Drept Civil. Drepturi
reale" Editura Chişinău 2003;
10. Dogaru I., Cercel S. „Drept civil. Teoria generală a drepturilor
reale” Bucureşti, 2003;
11. Filipescu Ion P. „Drept civil. Dreptul de proprietate şi alte
drepturi reale” Bucureşti 1998;
12. Florescu D. ”Dreptul de proprietate și alte drepturi reale
principale”, București
13. Gîscă V. ”Drept civil. Drepturi reale”, Chiinău, 2009;
14. Jora C. ”Drept civil. Curs de drepturi reale”, Bucureti, 2005;
15. Neguleascu P., ”Drept administrativ” vol.I, București, 1934.
16. Pop L. ”Dreptul de proprietate i dezmembrămintele sale”,
Bucureti, 1996;
17. Roşca N., Baieş S. „Drept civil. Partea generală. Drepturi reale.
Teoria generală a obligaţiilor ”, Chişinău, 2001;
18. Roşca N., Baieş S. „Drept civil. Drepturi reale principale”,
Chişinău, 2005;
19. Tarangul E.,”Tratat de drept administrativ român”, Cernăuți,
1944.
126
9. MODIFICAREA, REZOLUȚIUNEA ȘI REZILIEREA
CONTRACTELOR
Obiective de referință:
- să determine cazurile de încetare a contractelor prevăzute de legislația în
vigoare;
- de delimiteze noțiunea de ”reziliere a contractului” de noțiunea de
”rezoluțiune a contractului”;
- să sintetizeze deosebirile dintre rezoluțiunea contractului și declararea
nulității contractelor;
- să clarifice efectele ce survin în urma încetării contractului;
- să determine procedura și momentul încetării contractului prin reziliere și
rezoluțiune;
- să aplice corect legislația, practica judiciară la soluționarea problemelor ce
țin de încetarea contractelor.
Repere de conținut:
Rezoluțiunea contractelor. Rezilierea contractelor. Revocarea
contractelor. Temeiurile rezoluțiunii, rezilierii și revocării contractelor
Contractul poate fi rezolvit, reziliat sau revocat doar în temeiurile expres
prevăzute de lege sau în circumstanțele prevăzute în contract.
A. Rezoluțiunea contractelor
Conform art.734 din CC, părțile contractuale pot prevedea în contract
circumstanțele de rezoluțiune a contractului. La fel, rezoluțiunea contractului
poate avea loc printr-un acordul încheiat în forma cerută pentru contract. De
exemplu, un contract de vînzare – cumpărare a unui teren/ construcție încheiat
notarial poate fi rezolvit printr-un acord la fel încheiat în formă autentică.
Aici este important de menționat că dreptul nu dispare automat după
rezoluțiunea contractului, în acest sens stingerea dreptului necesită a fi
înregistrat la OCT în ordinea stabilită de legislație.
Totodată, conform art.735 din CC, o parte poate rezolvi contractul dacă
există o neexecutare esenţială din partea celeilalte părţi. Pentru determinarea
neexecutării esenţiale, în special se iau în considerare următoarele
circumstanţe: a) neexecutarea privează substanţial creditorul de ceea ce acesta
se aştepta de la executarea contractului, cu excepţia cazului cînd debitorul
demonstrează că nu a prevăzut şi nu putea să prevadă în mod rezonabil
rezultatul scontat; b) executarea întocmai a obligaţiilor ce ţin de esenţa
contractului; c) neexecutarea este intenţionată sau din culpă gravă; d)
neexecutarea dă temei creditorului să presupună că nu poate conta pe
executarea în viitor a contractului.
127
Conform art. 737 din CC, rezoluțiunea contractului operează prin declarație
scrisă față de cealaltă parte, în acest sens, nu se cere acceptul părții. Contractul
se va considera rezolvit din momentul recepționării notificării în acest sens.
Totodată, menționăm faptul ca în privința bunurilor imobile rectificarea în
registrul bunurilor imobile va avea loc doar în baza unei hotărîri irevocabile
ale instanței de judecată.
Astfel, partea interesată va depune acțiunea în rectificare în instanța de
judecată cu respectarea termenilor de prescripție expuși în art. 506 din CC.
Totodată, în baza alin. (2) art. 737, în situația în care prestaţia este oferită
cu întîrziere sau nu corespunde cerințelor contractului, creditorul nu poate cere
rezoluţiunea contractului dacă nu notifică cealaltă parte într-un termen
rezonabil de la data la care a aflat sau trebuia să afle despre oferta sau
executarea necorespunzătoare.
Efectele rezoluțiunii:
Rezoluțiunea se aplică contractelor de executare instantanee.
Rezoluțiunea contractelor crează efecte atît pentru viitor cît și pentru trecut,
în acest sens, în cazul rezoluțiunii contractului acesta încetează, părțile sunt
eliberate de obligații, se întorc la poziția inițială, adică restituie prestațiile
executate și tot ce au dobîndit în urma încheierii contractului.
În acest sens, art. 738 Cod Civil prevede:
- obligația debitorului de a compensa în bani în locul restituirii în natură a
prestaţiei:
· în funcţie de caracterul prestaţiei, restituirea în natură este imposibilă;
· obiectul primit este consumat, înstrăinat, grevat, prelucrat sau
transformat;
· obiectul primit este deteriorat sau a pierit.
- Dacă în contract este stipulată o contraprestaţie, aceasta ia locul
compensării în bani.
- Obligaţia compensării în bani nu apare:
· atunci cînd viciul care dă drept la rezoluţiune iese la iveală doar în
timpul prelucrării sau transformării obiectului;
· în măsura în care creditorul răspunde de deteriorarea sau pieirea bunului;
· atunci cînd deteriorarea sau pieirea s-ar fi produs chiar şi în cazul în care
bunul s-ar fi aflat la creditor;
· dacă, în cazul unui drept de rezoluţiune conferit de lege, deteriorarea sau
pieirea s-a produs la cel îndreptăţit să ceară rezoluţiunea, deşi acesta a
dovedit diligenţa unui bun proprietar, îmbogăţirea realizată urmînd să fie
restituită.
128
- După rezoluţiune, creditorul poate cere acoperirea prejudiciului produs prin
neexecutarea contractului, cu excepţia cazului cînd debitorului nu îi este
imputabilă cauza rezoluţiunii.
- Rezoluţiunea nu afectează clauzele contractului privind soluţionarea
litigiilor şi alte clauze destinate a produce efecte şi după rezoluţiune.
Termenul pentru rezoluțiunea contractului:
De obicei, părțile expun în contract procedura de rezoluțiune a
contractului, inclusiv termenul în vederea înaintării notificării în acest sens.
Dacă în contract nu este prevăzut un astfel de termen, celui îndreptățit i
se poate stabili de către cealaltă parte, un termen rezonabil pentru rezoluțiune.
Conform art. 741 Cod Civil, dacă partea îndreptățită nu exercită acest drept
pînă la expirarea termenului, creditorul poate rezolvi contractul numai la
expirarea fără rezultat a unui termen de graţie rezonabil, stabilit de el, sau
după o somaţie rămasă fără efect.
Totodată, în conformitate cu art. 743 Cod Civil, dacă una din părțile
contractante și-a rezervat dreptul de rezoluțiune, în situația în care cealaltă
parte nu-și îndeplinește obligația, rezoluțiunea nu v-a produce efecte atunci
cînd cealaltă parte se poate elibera de obligație prin compensare și declară
compensarea imediat, după ce a primit notificarea privind rezoluțiunea
contractului.
La fel, în baza art. 744 Cod Civil dacă un contract este încheiat cu
rezerva pierderii drepturilor de către debitor în cazul neexecutării obligaţiei
sale, creditorul, la survenirea acestui caz, are dreptul la rezoluţiunea
contractului.
B. Rezilierea contractelor
Rezilierea contractului operează numai pentru viitor. Pot fi reziliate
contractele cu executarea succesiva, cum ar fi arenda, locațiunea, depozitul
etc.
În cadrul rezilierii se aplică articolele referitoare la rezoluțiune (art.734,
735, 737, 741-746).
Dacă drept motiv pentru reziliere se invocă, neexecutarea unei obligații
contractuale, rezilierea poate avea loc numai la expirarea fără rezultat a unui
termen de remediere, sau după o somație rămasă fără efect. De exemplu, dacă
locatarul nu își execută obligația de plată a chiriei, locatorul poate rezilia
contractul numai după acordarea fără rezultat a unui termen de grație, în
vederea remedierii situației. În acest caz este necesar de ținut cont și de art.
709-711 Cod Civil.
Totodată, legiuitorul prevede că contractele de executare succesivă pot fi
reziliate la cererea oricărei părți a contractului pentru motive întemeiate fără
respectarea unui termen de grație.
129
Drept motive întemeiate pot fi calificate circumstanțele în care nu se
poate pretinde nici uneia dintre părți continuarea raporturilor contractuale pînă
la expirarea termenului de grație sau de somație.
Cel îndreptățit poate rezilia contractul doar într-un termen rezonabil, după
ce a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască motivul rezilierii.
C. Revocarea contractelor
Revocarea contractelor poate fi benevolă în cazul acordului ambelor părți
ale contractului, sau în situațiile expres prevăzute de lege, de exemplu pentru
contractele revocabile, cum ar fi: în cadrul contractului de donație, mandat,
transport.
Totodată, există o deosebire esențială dintre reziliere, rezoluțiune și
nulitatea contractelor. Astfel, în cadrul rezilierii, rezoluțiunii, revocării se
prezumă că contractele au fost încheiate legal, cu respectarea tuturor
condițiilor prevăzute de lege, pe cînd în situația nulității contractelor,
contractele au fost încheiate cu încălcarea clauzelor de valabilitate ale
contractelor și în cadrul nulității absolute sunt nule din start, cu excepția
nulității relative care pot fi acoperite prin acordul tacit sau acceptul părților
și/sau a reprezentanților acestora.
Sugestii metodice:
studiul de caz.
Activități de evaluare: Soluționarea spețelor, prezentarea și susținerea
referatelor.
Lucrul individual:
 elaborarea și prezentarea referatelor Rezilierea contractelor de
executare succesivă, Rezoluțiunea contractelor, Efectele rezoluțiunii
contractelor.
Spețe:
Speță 1:
Între P.S. și A.I. a fost încheiat un contract de locațiune, pe un termen de 2
ani. Părțile au prevăzut în contract obligativitatea notificării contractului la
notarul public. După încheierea contractului în formă scrisă, A.I. se
eschivează de la autentificarea notarială invocînd faptul că pentru contractele
de locație nu este prevăzută forma autentică.
P.S. a înaintat o notificare către A.I. privind rezilierea contractului.
1. Sunt corecte acțiunile lui A.I. ?
130
2. Expuneți, cum poate fi soluționat litigiul.
3. Întocmiți o acțiune în instanța de judecată.
Speță 2:
La data de 14.02.2010 între V.C. și R.A. a fost încheiat un contract de
vînzare – cumpărare a bunului imobil, cu plată eșalonată pînă la 14.02.2012,
conform graficului anexat la contract.
După achitarea primelor tranșe, cumpărătorul nu-și execută obligațiile
contractuale.
La data de 20.02.2011, V.C. s-a adresat către R.A. cu notificare privind
declararea nulității contractului, în situația în care ultimul nu v-a achita prețul
total al contractului în termen de o lună de zile.
2. Sunt corect formulate cerințele vînzătorului ?
3. Întocmiți o cerere în instanța de judecată în acest sens.
Bibliografie
2. Hotărîrea Comisiei Naționale a Pieții Financiare nr. 35/4 din 10.08.2011 cu
privire la aprobarea Avizului privind rezilierea contractelor de administrare
fiduciară a investițiilor de către administratorul din oficiu al Companiei
Fiduciare ”Colaborare” SA în proces de lichidare.
3. Hotărîrea Plenului Curții Supreme de Justiție „Cu privire la unele chestiuni
referitoare la aplicarea de către instanțele judecătorești a legislației la
soluționarea litigiilor legate de contractele de împrumut” // nr.8 din
24.12.2010;
juridic civil” // nr.1 din 07.07.2008.
1. Bloşenco A. Drept civil. Partea specială. Note de curs. – Chişinău.
2000.
editura ARC, 2005.
4. Daghie Nora Rezoluțiunea și rezilierea contractelor, ed. Universul
juridic, 2013
5. Deak Fr., Tratat de drept civil. Contracte speciale. – Bucureşti, 1996
131
7. Motica Radu I., Florin Moţiu. Contracte civile speciale. Teorie şi practică
8. Plop L., Drept civil român. Teoria generală a obligațiilor. – Bucrești,
1998.
9. Pop Liviu, Tratat de drept civil.Obligaţiile, vol. II.Contractul.
10. Philippe Malaurie, Laurent Aynés, Philippe Stoffel-Munck, Drept
civil.Obligaţiile, Editura Wolters Kluwer, Bucureşti, 2010.
11. Turcu Ion, Noul Cod Civil.Cartea a V-a. Despre obligaţii (art.1164-
1649).Comentarii şi explicaţii, Editura C.H.Beck, Bucureşti, 2011
12. Ungureanu Ovidiu „Manual de drept civil. Partea generală”, ediţia a IV-
a, Editura: ALL BECK, Bucureşti, 1999.
132
10. SPECIFICUL DERULĂRII CONTRACTELOR ÎN CADRUL
PROCEDURII DE INSOLVABILITATE. ÎNCETAREA
CONTRACTELOR. REGLEMENTARE JURIDICĂ ȘI PRACTICA
JUDICIARĂ
Obiective de referință:
- să determine specificul încheierii și încetării contractelor în procedura
de insolvabilitate;
- să evidențieze contractele care pot fi reziliate de către
administrator/lichidator fără a ține cont de termenul de acțiune a
acestora;
- să identifice contractele care pot fi anulate de către
administrator/lichidator;
- să determine momentul încetării contractului în cazul înaintării
notificărilor de către administrator/lichidator;
- să identifice procedura contestării rezilierii contractelor în proces de
insolvabilitate;
- să sintetizeze deosebirile și asemănările în ceea ce privește derularea
contractelor în procesul insolvabilității de situațiile obișnuite;
- să aplice corect legislația în vigoare, practica judiciară la soluționarea
litigiilor ce țin de tema executării contractelor în procesul de
insolvabilitate.
Noțiunea de insolvabilitate. Derularea contractelor în cadrul
procedurii de insolvabilitate. Anularea contractelor. Legislația aplicabilă
contractelor.
Conform art. 2 al Legii insolvabilității, procedură de insolvabilitate este
procedură prin care debitorul intră, după o perioadă de observaţie, în
procedură de restructurare sau în procedură a falimentului.
Derularea și executarea contractelor, în procedura de insolvabilitate, are
loc în conformitate cu Legea insolvabilității nr. 149 din 29.06.2012, Codul
civil.
Astfel, în cadrul insolvabilității se evidențiază mai multe proceduri, în
ceea ce privește derularea și încetarea contractelor:
- pentru contractele succesive în care debitorul are statut de locator (art.
90 al Legii cu privire la insolvabilitate);
- pentru contractele succesive în care debitorul are statut de locatar (art.
91, al Legii cu privire la insolvabilitate);
- pentru celelalte contracte;
133
- pentru actele încheiate în circumstanțele prevăzute în art. 104 al Legii;
- pentru actele încheiate în ultimele 24 luni, precedente înaintării cererii
introductive.
Astfel, conform art. 90 al Legii insolvabilității, administratorul trebuie să
mențină contractele de executare succesivă, cum ar fi: arenda, locațiunea,
chiria, asupra bunurilor imobile, în care debitorul are calitatea de locator.
Totodată, se mențin și contractele de arendă, locațiune, chirie, cu privire la
alte bunuri, asupra cărora există un drept de garanție al unui terț care a finanțat
cumpărarea sau producerea lor.
În practică, administratorii/lichidatorii nu țin cont de prevederile art.90 al
legii sus-menționate și prin notificare, expun rezilierea contractului, invocînd
art. 107 din Legea insolvabilității, care prevede că după intentarea procedurii
de insolvabilitate sau a procedurii simplificate a falimentului, administratorul
/lichidatorul ia neîntîrziat în primire și administrare toate bunurile care aparțin
masei debitoare. La fel, precum că administratorul/lichidatorul în baza
hotărîrii de intentare a procedurii de insolvabilitate și/sau a Încheierii instanței
de insolvabilitate, impune, prin executare silită predarea bunurilor aparținînd
masei debitoare care se găsesc la debitori sau la terți cu evacuarea forțată a
persoanelor care le dețin în posesie sub orice formă.
Totodată, invocă faptul că actele executorului judecătoresc, în acest sens
sunt asimilate încheierilor executorului judecătoresc, deci sunt obligatorii și
executorii din momentul emiterii, iar notificarea privind art. 737 Cod Civil
crează efecte din momentul recepționării acesteia. Nu suntem de acord cu
această opinie, deoarece Legea insolvabilității prevede prin art. 90, excepții în
vederea contractelor succesive. Raționamentul acestui articol constă în
excluderea lezării drepturilor locatarilor, arendașilor care au investit și
planificat afacerea mizînd pe derularea contractelor respective.
În ceea ce privește contractele succesive (arenda, locațiunea) în care
debitorul aparte în calitate de locatar, conform art. 91 al Legii insolvabilității,
acestea pot fi reziliate de către administrator/lichidator fără a se ţine seama de
termenul pentru care au fost încheiate, cu respectarea termenului prevăzut de
legislație în vederea rezilierii. Ca efect creditorul poate cere repararea
prejudiciului adus de încetarea înainte de termen a raporturilor de locaţiune
sau de arendă.
În cazul în care administratorul/lichidatorul înstrăinează un bun imobil
transmis anterior în locațiune sau în arendă iar dobînditorul ia locul
debitorului în raportul de locațiune și de arendă, dobînditorul poate rezilia
contractele de locațiune și de arendă cu respectarea termenului pentru
reziliere.
134
Totodată, alin. (3) art. 91 al Legii insolvabilității, expune precum că
contractele de locațiune sau de arendă în care debitorul are calitate de locatar
sau arendaș nu poate fi reziliat de cealaltă parte, după depunerea cererii
introductive din cauza unei întîrzieri cu plata chiriei sau arendei, care a apărut
pînă la depunerea cererii introductive sau din cauza înrăutățirii stării
patrimoniale a debitorului.
Pentru celelalte tipuri de contracte se aplică art. 89 din Legea
insolvabilității, care prevede: „Dacă la momentul intentării procedurii de
insolvabilitate un contract bilateral nu este executat în totalitate de către
debitor sau de cealaltă parte, administratorul/ lichidatorul este în drept să îl
execute în locul debitorului ori să ceară celeilalte părţi executarea lui. În cazul
în care administratorul/lichidatorul refuză să execute un contract, cealaltă
parte, în calitate de creditor chirografar, poate înainta o creanţă care rezultă
din neexecutare. Dacă cealaltă parte cere administratorului să îşi exercite
dreptul de opţiune, acesta trebuie să declare neîntîrziat dacă va cere sau nu
executarea. În cazul în care omite să ceară executarea contractului,
administratorul/lichidatorul nu va putea ulterior să insiste asupra executării
lui. Valoarea creanţei care reiese din neexecutare este egală cu diferenţa dintre
preţul convenit şi preţul de piaţă sau de bursă din ziua lucrătoare imediat
următoare intentării procedurii de insolvabilitate, din locul executării, pentru
un contract cu termenul de executare convenit.22”
Începînd cu perioada de observație pînă la procedura falimentului și/sau
al procedurii de restructurare, administratorul poate înainta în instanța de
insolvabilitate acțiuni privind anularea (art. 104 al Legii):
- a oricărui act juridic fictiv sau fraudulos încheiat de debitor în ultimii 3
ani precedenţi intentării procedurii de insolvabilitate, care a afectat
drepturile creditorilor;
- transferurilor cu titlu gratuit din partea debitorului făcute în ultimii 3 ani
precedenţi înaintării cererii introductive, cu excepţia actelor de
îndeplinire a unor obligaţii morale sau actelor pentru binele public (de
sponsorizare), în care generozitatea donatorului este proporţională
patrimoniului său;
- tranzacţiilor încheiate în ultimii 3 ani precedenţi înaintării cererii
introductive, în care prestaţia debitorului este vădit mai mare decît cea
primită;
- transferurilor de proprietate de la debitor către un creditor în contul unei
datorii anterioare sau în folosul acestuia din urmă, efectuate în ultimele 4
luni precedente înaintării cererii introductive, care au ca efect creşterea
22
Legea insolvabilității, nr. 149 , din 29.06.2012, Monitorul Oficial, Nr. 193-197, art. 89.
135
sumei pe care creditorul ar urma să o primească în cazul lichidării
debitorului;
- transferurilor de proprietate de la debitor către un creditor în contul unei
datorii anterioare sau în folosul acestuia din urmă, efectuate în ultimele 4
luni precedente înaintării cererii introductive, la care creditorul nu avea
dreptul sau care nu ajunseră la scadenţă;
- acordării gratuite a unui gaj sau a unei ipoteci, a oricărei alte garanţii
pentru o creanţă care era neasigurată în ultimele 4 luni anterioare
înaintării cererii introductive sau pentru o creanţă a unui acţionar sau
asociat al debitorului într-o perioadă similară, dacă aceste creanţe nu au
ajuns la scadenţă pînă la data intentării procedurii de insolvabilitate;
- a oricăror acte încheiate şi garanţii acordate de către debitor după
înaintarea cererii introductive.
La fel, lichidatorul procedurii de insolvabilitate, pe tot pe parcursul
perioadei sus-menționate, are dreptul de a cere anularea și a altor acte juridice
care au fost încheiate în ultimele 24 luni precedente înaintării cererii
introductive, dacă aceste sunt în detrimentul creditorului, cu următoarele
persoane (art. 105 al Legii insolvabilității):
- cu un asociat în comandită sau cu un asociat care deţine cel puţin 20%
din capitalul social al debitorului, atunci cînd debitorul este societate în
comandită sau societate în nume colectiv;
- cu un asociat (acţionar) care deţine cel puţin 20% din capitalul social al
debitorului, atunci cînd debitorul este societate pe acţiuni sau societate
cu răspundere limitată;
- cu o persoană care se încadrează în prevederile art. 247 alin. (1) al Legii
insolvabilității;
- cu un coproprietar – asupra unui bun comun indivizibil;
- cu o persoană care se încadrează în prevederile art. 63 alin. (6).
Ținînd cont de prevederile legale menționate, (în cazurile art. 104-105 al
Legii insolvabilității) este vorba de nulitatea relativă, adică anularea este lăsată
la latitudinea administratorului/lichidatorului. Considerăm oportun de a
concretiza prevederile legale asupra cărora administratorul/lichidatorul este
obligat să acționeze ținînd cont de interesele creditorilor.
Sugestii metodice:
Lucrul individual:
136
 elaborarea și prezentarea referatelor: Rezilierea contractelor în
procesul de insolvabilitate, Anularea contractelor în procesul de
insolvabilitate, Rolul CSJ în unificarea practicii judiciare în materia
insolvabilității.
Spețe
Speța 1:
Între SA „MegaTir” și SRL ”Autostrada” a fost încheiat un contract de
locațiune asupra unui bloc comercial.
La data de 10.04.2014 SRL ”Autostrada” în calitate de locatar, a transmis
în sublocație, cu acordul locatorului - SA ”MegaTir”, blocul comercial către
„Nivada” SA.
La data de 10.06.2014 față de SA „MegaTir” se declanșează procedura de
insolvabilitate, este adoptată Încheierea Curții de Apel, privind înițierea
procesului de insolvabilitate.
La data de 10.07.2014 lichidatorul a informat sublocatarul – „Nivada”
SA, precum că contractul de locațiune este reziliat din data de 15 iulie 2014,
respectiv și contractul de sublocațiune.
Locatarul și sublocatarul au contestat acțiunile administratorului
/lichidatorului.
1. Care pot fi argumentele locatarului și sublocatarului?
2. Soluționați speța?
Speța 2:
La data de 22.01.2010 a fost emisă Încheierea Curții de Apel privind
inițierea procedurii de insolvabilitate față de SRL „Fortuna”
La data de 22.03.2010 administratorul/lichidatorul întreprinderii a depus
cerere în instanța de insolvabilitate privind anularea contractului de cesiune
încheiat între SRL „Fortuna” și SRL „Morărița” pe temei că contractul
respectiv, este cu titlu gratuit, a fost încheiat cu 6 luni înainte de inițierea
procedurii de insolvabilitate și este în detrimentul debitorilor și creditorilor.
1. Care va fi soluția instanței de judecată?
2. Identificați legislația aplicabilă.
Bibliografie
Oficial al nr. 82-86 din 26.06.2002, cu modificări şi completări la 31.12.2009.
137
2. Codul de procedură civilă al Republicii Moldova, nr.225 din 30.05.2003
// Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2003, nr.111-115.
3. Legea insolvabilității, nr. 149 , din 29.06.2012, Monitorul Oficial, Nr.
193-197.
4. Legea nr. 220/2007 cu privire la înregistrarea de stat a persoanelor
juridice și a întreprinzătorilor individuali, Monitorul Oficial al Republicii
Moldova, 2007, nr. 184-187
5. Hotărîrea BNM cu privire la stabilirea criteriilor privind calificarea şi
experienţa în domeniul activităţii bancare faţă de persoana desemnată în
calitate de administrator al unei bănci în proces de insolvabilitate, Monitorul
Oficial al R.Moldova Nr. 21-22 din 07.02.2002
6. Recomandarea nr. 58 „Cu privire la modul de aplicare a unor prevederi
insolvabilitate”;
7. Recomandarea nr. 70 cu privire la particularităţile aplicării art. 114, 115,
combinate cu alte articole din Legea insolvabilităţii
editura ARC, 2005.
9. Barbă Valentin, Macovei Gheorghe. Procedura de declarare a
insolvabilităţii // Manualul judecătorului pentru cauze civile, Ediţia a II-a
(coord. M.Poalelungi). – Chişinău: Tipografia Centrală, 2013.
10. Ion Schiau, Regimul juridic al insolvenţei comerciale, Bucureşti, ALL
BECK, 2001 Macovei Gheorghe. Efectele intentării procedurii de
insolvabilitate // Materialele Conferinţei ştiinţifice „Integrare prin cercetare
şi inovare”, 26-28 septembrie 2013. – Chişinău: CEP USM, 2013.
11. Mihalache Iurie. Insolvabilitatea întreprinzătorilor // Analele științifice
ale Universității de Studii Politice și Economice Europene „Constantin Stere”,
Ediția a II-a. – Chișinău: USPEE „C.Stere”, 2014.
12. Piperea Gh., Legea Concordatului, Ed. Wolters Kluwer, Bucuresti 2010
13. Turcu I.,,Procedura insolvenţei comercianţilor. Tratat”, Bucureşti:
Lumina Lex, 2002;
14. Turcu I.,,Tratat de insolvenţă”, Bucureşti, 2006;
15. Ţăndăreanu N., Procedura reorganizării judiciare, Bucureşti, Beck 2000.
16. Târsia Andreea Corina – „Reorganizarea persoanei juridice de drept
privat”, Editura Hamangiu Bucuresti, 2012.
138
11. RĂSPUNDEREA CONTRACTUALĂ
- să determine locul răspunderii civile în contextul răspunderii juridice;
- să analizeze principiile şi funcţiile răspunderii civile;
- să argumenteze fundamentul răspunderii civile;
- să determine conţinutul răspunderii civile delictuale şi al răspunderii
civile contractuale;
- să deducă asemănările şi deosebirile între cele două forme ale
răspunderii civile;
- să identifice problema cumulului celor două forme ale răspunderii
civile;să analizeze cauzele care exclud răspunderea civilă;
- să identifice legislația, practica judiciară în materia răspunderii
contractuale.
Noţiunea, principiile şi funcţiile răspunderii civile. Specificul răspunderii
contractuale. Delimitarea răspunderii contractuale de răspunderea
delictuală.
Conform opiniilor doctrinarilor, răspunderea civilă apare ca un raport de
obligații în temeiul căruia o persoană are îndatorirea să repare prejudicial
cauzat altuia prin fapta sa, ori în cazurile prevăzute de lege, prejudicial pentru
care este răspunzătoare23.
În acest sens, art. 1398 Cod civil, expune că cel care acţionează faţă de
altul în mod ilicit, cu vinovăţie este obligat să repare prejudiciul patrimonial,
iar în cazurile prevăzute de lege, şi prejudiciul moral cauzat prin acţiune sau
omisiune. Prejudiciul cauzat prin fapte licite sau fără vinovăţie se repară
numai în cazurile expres prevăzute de lege. O altă persoană decît autorul
prejudiciului este obligată să repare prejudiciul numai în cazurile expres
prevăzute de lege. Prejudiciul nu se repară dacă a fost cauzat la rugămintea
sau cu consimţămîntul persoanei vătămate şi dacă fapta autorului nu vine în
contradicţie cu normele de etică şi morală.
Principiile răspunderii:
 reparărea integrală a prejudiciului - înlăturarea tuturor
consecințelor dăunătoare ale faptei ilicite, în scopul repunerii păgubitului în
situația anterioară;
23
M. Eliescu Răspunderea civilă delictuală –București, 1972, p.7
139
 repararea în natură a prejudiciului - restituirea bunurilor însușite pe
nedrept; - înlocuirea bunului distrus cu altul similar; - aducerea bunului în
starea inițială.
Funcțiile răspunderii:
 preventiv – educativă, această funcție este determinate de natura
juridică a răspunderii civile, care este o sancțiune specifică dreptului civil, cu
caracter reparator, îndreptată împotriva patrimoniului, persoanelor care
săvîrșesc fapte ilicite, cauzatoare de prejudicii. De aceea, ea are un scop
educativ și implicit preventiv24.
 reparatorie, întrucît răspunderea civilă se concretizează într-o
obligație de despăgubire pusă în sarcina autorului prejudiciului, ea
îndeplinește și o funcție reparatorie.
Obligația de reparare a prejudiciului, constituie un mijloc de înlăturare a
consecințelor încălcării drepturilor; așa dar se poate spune că răspunderea
civilă este un mijloc eficace de apărare și restabilire a drepturilor subiective și
a intereselor tuturor persoanelor fizice și juridice25.
Formele răspunderii civile
 după sursa de apariție:
- contractuală - răspunderea debitorului pentru obligația contractuală
care a fost executată necorespunzător sau nu a fost executată;
- extracontractuală - răspunderea survine în legătură cu exercitarea
unor acțiuni ilegale de către o persoană (debitor) față de altă persoană creditor.
 după divizarea răspunderii între mai multi debitori:
- solidară – răspundere, datorită căreia creditorul este în drept să ceară
executarea obligației de la unul din debitori sau de la toți în comun fie
integral, fie parțial;
- pe cote-părți – răspundere, pusă în sarcina a două sau mai multe
persoane, fiecare dintre care răspunde față de creditor în proporții concrete;
- subsidiară – răspundere suplimentară, care survine în cazul cînd
debitorul principal nu și-a onorat integral obligația.
Condiţiile răspunderii civile:
 Prejudiciu:
- moral;
- material.
 Fapta ilicită:
- acțiune;
- inacțiune.
 Legătura cauzală dintre prejudiciul și fapta ilicită;
24
L.Plop, Drept civil român. Teoria generală a obligațiilor. – Bucrești, 1998, p.170
25
Bloşenco A., Drept civil. Partea Specială: Note de curs. – Chişinău, 2004, p.231
140
 Vinovăția:
- intenția;
- culpa.
Cauzele care înlătură caracterul ilicit al faptei:
 legitimă apărare;
 extremă necesitate;
 forță majora;
 exercitarea unui drept;
 consimțămîntul victimei;
 îndeplinirea unei activități impuse sau premise de lege ori din ordinul
superiorului.
Suntem adepții teorii unității răspunderii civile, astfel considerăm că
între răspunderea delictuală și răspunderea contractuală nu există deosebiri
esențiale.
Totodată, ne aliniem la poziția doctrinarilor autohtoni și străini evidențiind
următoarele deosebiri, dintre răspunderea delictuală și răspunderea
contractuală:
- în cazul răspunderii delictuale, obligaţia încălcată este o obligaţie
legală cu caracter general, care revine tuturor - de a nu leza drepturile altora
prin fapte ilicite, în cazul răspunderii contractuale obligaţia este o obligaţie
concretă, stabilită prin contractul preexistent între cele două subiecte ale
răspunderii. Răspunderea contractuală se bazează pe un raport relativ
preexistent între debitor şi creditor sau pe încălcarea unei obligaţii izvorâte din
act unilateral administrativ, însăşi răspunderea contractuală apare în rezultatul
încălcării unor drepturi relative.
Din contra, în cazul răspunderii delictuale prejudiciul se cauzează de o
persoană care nu se află în raporturi obligaţionale cu persoana vătămată ori în
afara acestor raporturi. Prin fapta sa ilicită, delicventul nu încalcă o obligaţie
activă, ci obligaţia pasivă ce aparţine tuturor - de a se abţine de la lezarea
drepturilor subiective ale terţelor persoane.
Răspunderea delictuală se naşte prin încălcarea unor drepturi absolute
ale persoanei vătămate (dreptul de proprietate, dreptul la viaţă, sănătate). De
aceea răspunderea pentru dauna cauzată persoanei umane poate avea numai
caracter delictual, independent de faptul se afla sau nu persoana vătămată în
raporturi contractuale cu delicventul;
- o altă deosebire ţine de caracterul normelor ce reglementează aceste
forme ale răspunderii. Astfel, normele juridice ce reglementează răspunderea
contractuală sunt dispozitive, de aceea existenta şi întinderea răspunderii
depinde, în principiu, de voinţa părţilor. Normele ce reglementează
răspunderea delictuală sunt imperative, fapt ce lipseşte părţile de posibilitatea
141
de a stabili condiţiile şi întinderea acestei răspunderi. În cazul acestor forme
ale răspunderii se deosebeşte şi întinderea reparaţiei. Principiul reparării
integrale este valabil atât în domeniul răspunderii contractuale, cât şi în
domeniul răspunderii delictuale. Acest principiu se realizează însă diferit.
Astfel, despăgubirea contractuală poate depăşi prejudiciul cauzat creditorului
sau poate fi mai mică decât prejudiciul (răspunderea limitată) cauzat, în afară
de aceasta, răspunderea contractuală poate surveni şi în lipsa prejudiciului, pe
când răspunderea delictuală se exclude în lipsa prejudiciului;
- în ce priveşte capacitatea de a răspunde în materie delictuală, răspund
toate persoanele care au atins vârsta de paisprezece ani şi au discernământ, în
materie contractuală, capacitatea de a răspunde este identică cu capacitatea de
exerciţiu şi se dobândeşte, de regulă, odată cu atingerea majoratului26.
Reieșind din cele expuse concluzionăm, că răspunderea contractuală este
prevăzută de către părți în contract și se antrenează pentru executarea
necorespunzătoare a clauzelor contractuale, indiferent de faptul, dacă există
sau nu prejudiciu.
Astfel, părțile în vederea garantării obligațiilor contractuale pot prevedea
în contract, următoarele forme de răspundere contractuală: clauza penală, în
mărime fixă sau sub forma unei cote din valoarea obligației garantate prin
clauza penală sau a părții neexecutate. Clauza penală trebuie să fie expusă în
scris. Clauza penală poate depăși mărimea prejudiciului.
Conform art. 626 Cod civil, creditorul în cazul neexecutării obligației
contractuale nu poate cere concomitent executarea prestației și plata clauzei
penale, dacă nu sunt prevăzute penalități și pentru faptul neexecutării
corespunzătoare a obligațiilor debitorului. În acest sens, poate fi cerută, de
exemplu, furnizarea mărfii și penalitate pentru fiecare zi de întîrziere dacă
această circumstanță a fost prevăzută expres în contract.
Totodată, menționăm faptul că pentru neexecutarea obligațiunilor
pecuniare, în conformitate cu art. 619 Cod civil, pot fi aplicate dobînzi pe
perioada întîrzierii. Dobînda de întîrziere reprezintă 5% peste rata dobînzii
prevăzută la art. 585 dacă legea sau contractul nu prevede altfel. În cazul în
care părțile actului juridic civil nu sunt consumatori dobînda este de 9% peste
rata dobînzii prevăzută la art. 585 dacă legea sau contractul nu prevede altfel.
În acest caz, debitorul nu poate proba un prejudiciu mai redus. În cazul
în care creditorul poate cere în alt temei juridic dobînzi mai mari, acestea vor
trebui plătite.
Aplicarea dobînzilor, nu exclude repararea altor prejudicii, la fel plata
penalității. Totodată, cuantumului dobînzilor nu se aplică dobînzi.
26
Bloşenco A., Drept civil. Partea Specială: Note de curs. – Chişinău, 2004, p.232 - 233
142
Termenul de prescripție în vederea aplicării penalităților este de 6 luni,
în cadrul termenului general de prescripție. Termenul de prescripție în vederea
incasării dobînzilor – perioada teremenului general de prescripție.
Dobînda nu poate fi exclusă sau micșorată anticipat prin acordul părților.
Clauza penală prevăzută în contract poate fi redusă de către instanța de
judecată. În acest sens art. 630 Cod civil prevede „În cazuri excepţionale,
luîndu-se în considerare toate împrejurările, instanţa de judecată poate dispune
reducerea clauzei penale disproporţionat de mari. La reducerea clauzei penale,
trebuie să se ţină cont nu numai de interesele patrimoniale, ci şi de alte
interese, ocrotite prin lege, ale creditorului. Nu se admite reducerea penalităţii
în cazul în care aceasta a fost plătită.”
Creditorul are dreptul să pretindă repararea prejudiciului în partea
neacoperită prin clauza penală (clauză penală incluzivă). În cazurile prevăzute
de lege sau contract, creditorul poate cere sau despăgubiri, sau penalitate
(clauză penală alternativă). La fel, creditorul poate cere repararea prejudiciului
peste penalitate (clauză penală punitivă) sau poate cere doar penalitate (clauză
penală exclusivă). În cazul în care a primit executarea, creditorul poate cere
plata penalităţii numai dacă şi-a rezervat expres acest drept la primirea
executării.
Menționăm faptul că recuperarea prejudiciului, în legătură cu
neexecutarea clauzelor contractuale poate să intervină indiferent de faptul
dacă aceasta este sau nu prevăzută în contract. Poate fi recuperat, atît
prejudiciul efectiv cît și venitul ratat. Termenul de prescripție - 3 ani.
La fel, menționăm faptul că angajarea răspunderii contractuale este
lăsată la latitudinea creditorului. În cazurile expres prevăzute de lege,
debitorul va suporta și prejudicial moral, în legătură cu neexecutarea clauzelor
contractuale, cum ar fi de exemplu încălcălcarea drepturilor consumatorilor în
cadrul contractelor de vînzare – cumpărare a mărfurilor de larg consum.
Totodată, cum am menționat anterior, în cazul în care mărimea
prejudiciului pentru neexecutarea anumitor obligații este stipulată în contract,
aceasta va fi încasat ținînd cont de clauzele contractuale.
În cazul răspunderii delictuale, mărimea și modalitatea de încasare a
prejudiciului este determinată de lege.
Sugestii metodice:
studiul de caz.
Lucrul individual:
143
 elaborarea și prezentarea referatelor: Termenii de prescripție în
vederea antrenării răspunderii contractuale, Delimitarea răspunderii
contractuale de răspunderea delictuală, Practica judiciară în materia
răspunderii ccontractuale.
Bibliografie:
1. Codul civil, nr.1107/2002 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova,
2002, nr.82-86.
2. Legea privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu
consumatorii nr. 256 din 09.12.2011 Monitorul Oficial nr.38-41/115 din
24.02.2012.
legislaţiei privind protecţia consumatorilor la examinarea dosarelor
civile” din 10.07.1997.
4. Hotărîrea Plenului Curţii Supreme de Justiţie R.M cu privire la
aplicarea legislaţiei ce reglementeaza obligaţia uneia dintre părţile
contractului individual de muncă de a repara prejudiciul cauzat
celeilalte părţi, nr.11 din 03.10.2005.
5. Bloşenco A., Drept civil. Partea Specială: Note de curs. – Chişinău,
2004.
6. Bloşenco A.. Răspunderea pentru prejudiciul cauzat de un izvor de
pericol sporit. Revista Naţională de drept. 2001, nr. 12, pag. 21.
7. Chiriac Andrei dr. în drept, conf. univ. Vera Lupașco mg. în drept, lector
superior, NOTE DE CURS OBLIGAȚII DELICTUALE (Ciclul I),
CHIŞINĂU – 2013.
8. Eliescu M. Răspunderea civilă delictuală –București, 1972.
9. Ghimpa N.D. Responsabilitatea civilă delictuală şi contractuală -
Bucureşti, 1956.
10.Plop L., Drept civil român. Teoria generală a obligațiilor. – Bucrești,
1998.
11.S. Băieşu, N. Roşca, A. Pascari, Alla Climova, E. Mihailenco, Seria
144
ANEXE
145
Anexa nr. 1.
CONTRACT
de uzufruct
Municipiul Chişinău Republica Moldova
Subsemnaţii: __________________(numele, prenumele), născut la data

____, buletin de identitate seria __, nr. ____________________, domiciliat în
adresa ________________, numit în continuare „Nudul Proprietar” şi
________________(numele, prenumele), născut la data ____, buletin de
identitate seria __, nr. ____________________, domiciliat în adresa
________________, numit în continuare „Uzufructuar”, am încheiat
prezentul contract privind următoarele:
1. „Nudul Proprietar" a transmis în posesie „Uzufructuarului”
apartamentul nr. ______, situat în adresa ____________, format din 3
(trei) odăi, cu suprafaţa totală de 57,9 (cincizeci și șapte,9) m.p., inclusiv
suprafaţa locativă 46,3 (patruzeci și șase,3) m.p., transcris în Registrul
cadastral cu numărul cadastral _____________, la data de ____________ de
către Organul Cadastral Teritorial Chişinău, numit în continuare „bun”.
2. „Nudul Proprietar” declară sub proprie răspundere că imobilul care îl
transmite în posesie, îi aparţine cu drept de proprietate privată în baza:
Contractului de vânzare-cumpărare nr. __, autentificat de notarul
_______ (numele, prenumele), cu sediul în adresa __________, la data de
____ şi înregistrat la OCT mun. Chişinău în Registrul bunurilor imobile cu
numărul nr ________ la data de ____, numărul cadastral
nr.____________.
3. Uzufructul se instituie până la decesul „Uzufructuarului” (sau pe
termen). Uzufructul nu poate trece de la „Uzufructuar” la altă persoană prin
acte juridice sau prin succesiune. „Uzufructuarul” nu are dreptul să dea
imobilul în chirie sau arendă fară acordul „Nudului Proprietar" (poate să-i
dea dreptul de a da în chirie).
4. „Uzufructuarul” preia imobilul în stare în care se află. (dacă este
inventar se face inventarierea bunurilor). „Uzufructuarul” este obligat, în
exercitarea dreptului său să respecte destinaţia dată a bunului de „Nudul
Proprietar”,
5. Uzufructul este gratuit (poate fi cu titlu oneros). Cheltuielile şi
sarcinile proprietăţii revin „Uzufructuarului”. (poate să revină şi („Nudului
Proprietar” la acordul lor). „Uzufructuarul” este ţinut pentru obligaţiile de
plată (impozite, taxe) faţă de stat pentru obiectul uzufructului.
146
6. Dacă bunul este deteriorat, distrus sau dacă sunt necesare lucrări de
reparare, îmbunătăţire a lui ori măsuri de preîntâmpinare a unor pericole,
„Uzufructuarul” este obligat să-l informeze imediat pe „Nudul Proprietar”.
„Uzufructuarul” este obligat să efectueze reparaţiile de întreţinere a bunului,
reparaţiile mari fiind în sarcina lui atunci când se datorează neefectuării
reparaţiilor de întreţinere. Reparaţiile capitale sunt în sarcina „Nudului
Proprietar", fără ca acesta să poată fi obligat să le facă. „Uzufructuarul”
este obligat să-l înştiinţeze pe „Nudul Proprietar” despre necesitatea
reparaţiilor mari. Dacă „Nudul Proprietar” nu efectuează la timp reparaţiile
capitale, „Uzufructuarul” le va putea face pe cheltuiala sa, „Nudul
Proprietar” fiind obligat să restituie contravaloarea acestora la stingerea
uzufructului. Părţile nu sunt obligate să reconstruiască ceia ce s-a distrus
datorită vechimii ori unui caz fortuit.
7.Dacă bunul este asigurat, pe durata uzufructului primele de asigurare
sunt plătite de „Uzufructuar”.
8.Dreptul grevat cu uzufruct poate fi modificat sau stins prin act juridic
numai cu acordul „Uzufructuarului”.
9. „Nudul Proprietar” este în drept să înstrăineze bunul, să-l greveze
cu sarcini şi să exercite toate acţiunile de apărare a dreptului de proprietate.
10. Uzufructul poate fi stins în cazurile: expirării termenului; prin
întrunirea în aceiaşi persoană a calităţii de proprietar şi a celei de uzufructuar;
prin renunţarea „Uzufructuarului” la dreptul său; prin moartea
„Uzufructuarului”; în cazul când instanţa de judecată a pronunţat
rezoluţiunea sau nulitatea actului juridic prin care cei care a instituit uzufructul
a dobândit titlul de proprietate; la cererea „Nudului Proprietar” atunci când
„Uzufructuarul” abuzează de folosinţa bunului, îi aduce stricăciuni ori îl lasă
să degradeze; în cazul în care bunul a fost distrus în întregime într-un caz
fortuit (dacă bunul este distrus în parte uzufructul rămâne asupra părţii
rămase). La stingerea uzufructului, ,,Uzufructuarul” este obligat să restituie
„Nudului Proprietar”, în stare corespunzătoare, bunul pe care l-a deţinut în
virtutea dreptului de uzufruct.
În cazul pieirii sau deteriorării bunului din culpa „Uzufructuarului”,
acesta este obligat să despăgubească proprietarul. Stingerea uzufructului
urmează a fi înscrisă în Registrul bunurilor imobile.
1 1 . Grevări de drepturi nu sunt, fapt confirmat de „Nudul Proprietar”
şi prin Extrasul din Registrul bunurilor imobile eliberat de Oficiul
Cadastral Teritorial num. Chişinău la data de data de ________, nr.
_________.
147
12. Conţinutul art. 395-423 C.C. al R.M. este lămurit părţilor de
către notar. Relaţiile „Părţilor" care nu sunt stabilite în prezentul
contract pot fi soluţionate în baza Legislaţiei Republicii Moldova.
13. Părţile contractante declară că la momentul autentificării
prezentului contract au capacitatea de exerciţiu, asupra lor nu au fost
instituite tutela sau curatela (inclusiv patronajul), capacitatea lor de
exerciţiu nu a fost limitată.
Semnăturile părților:
Nudul Proprietar Uzufructuar

_____________ __________
148
Anexa nr. 2.
CONTRACT
privind constituirea superficiei
Între subsemnaţii:
_______________ (numele, prenumele), născut la data, buletin de
identitate seria __, nr. _________________, domiciliat în adresa
________________, numit în continuare „Proprietar”, pe de o parte, şi
__________________(numele, prenumele, născut la data, buletin de
identitate seria __, nr. ______________, domiciliat în adresa
________________, numit în continuare „Superficiar”, pe de altă
parte, a intervenit următorul contract de constituire a superficiei:
1. În scopul edificării şi exploatării construcţiei - construcţia
adresa, Proprietarul este de acord de a constitui în favoarea
Superficiarului dreptul de superficie asupra terenului, cu suprafaţa
totală de 00 (zero) ha., situat în adresa, nr. cadastral convenţional 00,
2. În temeiul dreptului de superficie constituit în conformitate cu
p. 1 al prezentului contract, Superficiarul dobândeşte dreptul de a
folosi şi poseda suprafaţa terenului pe care urmează să se ridice
construcţia, precum şi asupra suprafeţei neconstruite, necesare,
potrivit naturii sau destinaţiei construcţiei, exploatării ei normale.
3. Terenul indicat în p. 1 al prezentului contract aparţine
Proprietarului cu drept de proprietate privată în baza: Contractului de
vânzare-cumpărare nr. ____, autentificat de notarul
____________ (numele, prenumele, cu sediul în adresa ___________, la
data de _______, Titlului de autentificare al dreptului deţinătorului de
teren nr. _______ eliberat de Primăria _____ care la data de ______,
trecut în Registrul cadastral al deţinătorilor de terenuri cu nr. ______
la data de ___________ şi înregistrat la OCT mun. Chişinău în
Registrul bunurilor imobile cu numărul _______ la data de
__________, numărul cadastral ___________, confirmat prin Extrasul
din Registrul bunurilor imobile eliberat de OCT Chişinău la data de
___________.
4. Dreptul de superficie se constituie pentru o perioadă de _____
(_____cu litere) ani.
5. Părţile au convenit că dreptul de superficie se constituie cu titlu
gratuit.
149
6. Dreptul de superficie al Superficiarului nu se stinge prin
demolarea sau pieirea construcţiei.
7. Superficiarul poate dispune în mod liber de dreptul său. El
poate înstrăina sau gaja dreptul de superficie numai o dată cu
construcţiile existente. În caz de înstrăinare a construcţiei de către
superficiar, proprietarul terenului are dreptul de preemţiune.
8. În cazul stingerii dreptului de superficie, construcţia aflată pe
terenuri se transmite proprietarului acestuia, în conformitate cu
legislaţia în vigoare.
9. Conţinutul art. 443, 449-450, şi 452 Cod civil al R.M. şi art. 50
al Legii cu privire la notariat, notarul ni le-a explicat.
10. Cheltuielile ce ţin de întocmirea şi autentificarea notarială a

contractului sunt achitate de Superficiar.
11. În conformitate cu art. 443, alin. 4 C.C. R.M., prezentul
contract urmează a fi înregistrat la OCT mun. Chişinău.
Proprietar Superficiar
150
Anexa nr. 3.
CONTRACT
privind constituirea servituții
Între subsemnaţii:
_________________ (numele, prenumele), născut la data ____, buletin
de identitate seria __, nr. ______________, domiciliat în adresa
________________, proprietarul terenului aservit, pe de o parte, şi
________________ (numele, prenumele), născut la data ___, buletin de
identitate seria __, nr. __________________, domiciliat în adresa
________________, proprietarul terenului dominant, pe de altă parte,
a intervenit următorul contract de constituire a servituții:
1. Nouă, ___________ și __________, ne aparţin terenurile
aservite cu titlu de proprietate privată, după cum urmează:
___________(numele, prenumele) - terenul cu destinație ______, nr.
cadastral convenţional ___, cu suprafaţa totală de ___ ha, situat îmi
aparţine în baza: Contractului de vânzare-cumpărare nr. ______,
autentificat de notarul ______ (numele, prenumele), cu sediul în adresa, la
data de data, Titlului de autentificare a dreptului deţinătorului de
teren nr. ___________ eliberat de Primăria care la data de ________,
trecut în Registrul cadastral al deţinătorilor de terenuri cu nr. _______
la data de __________ şi înregistrate la OCT mun. Chişinău în
Registrul bunurilor imobile cu numărul nr. ____ la data de data de
______, numărul cadastral ______, confirmat prin Extrasul din
Registrul bunurilor imobile eliberat de OCT Chişinău la data de data
_______.
_______.
151
_______.
_______.
_______.
2. În scopul asigurării dreptului de folosinţă nelimitată
limitată, trecerii, accesului pe terenul dominant, prin acest contract,
noi, părţile, constituim servitutea de trecere asupra porţiunilor de
teren - destinate pentru intrare/ieşire şi drum de acces, după cum urmează:
152
* asupra porţiunii de teren în mărime de - 0,0431 ha drum de acces,
din lotul nr. ___ nr. cadastral convenţional ____, cu suprafaţa totală
de ____ ha;
de ____ ha;
de ____ ha;
de ____ ha;
conform planului anexat.
În partea de _____ a terenului, liniile ce trec prin punctele 1-2;
2-3; 3-4; conform planului anexat la acest contract, care constituie
parte indisolubilă al lui.
3. În temeiul dreptului de servitute constituit în conformitate cu
p. 2 al prezentului contract, Proprietarul terenului dominant dobândeşte
dreptul de a se folosi de terenurile aservite destinate pentru intrare/ieşire
şi drum de acces în calitate de folosinţă nelimitată, trecere pe partea în
mărime de 200 (două sute) m.p în partea de ____ a terenul aservit.
4. În rezultatul încheierii prezentului contract, în proprietatea
cetăţenilor: ________ rămân terenurile susmenţionate grevate de
servitutea de trecere, stabilită prin p. 2 al contractului.
5. Dreptul de servitute se constituie pe un termen nelimitat şi se
extinde a tot ce este necesar pentru exercitarea ei.
6. Noi, Părţile, am convenit că dreptul de servitute se constituie cu
titlu gratuit.
7. Schimbarea proprietarului terenului dominant sau al terenului

aservit, precum şi împărţirea terenurilor, nu afectează dreptul de
servitute.
8. Părţile poartă răspundere privitor la veridicitatea informaţiei
pusă la baza perfectării prezentului contract şi confirmă că le-a fost
explicat de către notar art. 2, 4 din Legea cadastrului bunurilor
imobile, conţinutul art. 428-442 Cod civil al R.M. şi art. 50 al Legii
cu privire la notariat, notarul ni le-a explicat.
9. În cazul stingerii dreptului de servitute, terenul grevat cu
servitute se transmite proprietarului acestuia, în conformitate cu
legislaţia în vigoare.
153
10. Cheltuielile ce ţin de întocmirea şi autentificarea notarială a
contractului sunt achitate de părţi în mărimi egale.
11. Prezentul contract urmează a fi înregistrat la OCT mun.
Chişinău, în conformitate cu art. 4 al Legii Cadastrului bunurilor
imobile.
Proprietarul terenului aservit 1. _______________________________
Proprietarul terenului aservit 3, _______________________________
Proprietarul terenului dominant _______________________________
154
Anexa nr. 4.
CONTRACT
de împărţire a proprietăţii comune
Subsemnaţii: __________________ (numele, prenumele), născut la data

___, buletin de identitate seria __, nr. ______________, domiciliat în adresa
________________, şi
__________________(numele, prenumele), născut la data_____, buletin
de identitate seria __, nr. ________________, domiciliat în adresa
________________, în calitate de coproprietari încheiem prezentul contract
în următoarele condiţii:
1. Nouă, ____________ (numele, prenumele) şi ______________ (numele,
prenumele) ne aparţine cu drept de proprietate comună pe cote-părţi imobilul cu
numărul cadastral _________, care constă din apartamentul nr. 12, formată
din 3 (trei) odăi, cu suprafaţa totală de 49,7 (patruzeci şi nouă întreg, 7/10)
m.p.. inclusiv suprafaţa locativă de 33,7 (treizeci şi trei întreg, 7/10) m.p.,
situat în adresa, astfel:
* cet. _________(numele, prenumele), 2/3 (două treimi) cote-părţi din
imobilul indicat mai sus în baza: Contractului de vânzare-cumpărare nr.
________, autentificat de notarul _________, cu sediul în adresa ________, la
data de _________ şi înregistrat la OCT mun. Chişinău în Registrul bunurilor
imobile cu numărul nr. ___ la data de ______;
* cet. _________(numele, prenumele), 1/3 (una treime) cotă-parte din
imobilul indicat mai sus în baza: Contractului de vânzare-cumpărare nr.
________, autentificat de notarul _________, cu sediul în adresa ________, la
data de _________ şi înregistrat la OCT mun. Chişinău în Registrul bunurilor
imobile cu numărul nr. ___ la data de ______
2. În scopul încetării proprietăţii comune pe cote-părţi, în temeiul cu art.
11 din Legea cu privire la formarea bunurilor imobile nr. 354-XV din
28.10.2004, decidem de a forma două bunuri independente prin împărţire,
conform planului cadastral, după cum urmează:
* cet. _______ (numele, prenumele) - bunul imobil independent, cu
suprafaţa totală de ___ m.p., inclusiv suprafaţa locativă de ___ m.p., format
din: odaia locativă nr. 28 - cu suprafaţa totală de __ m.p., odaia locativă nr. 29
- cu suprafaţa totală de 00 m.p., bucătăria nr. 29a - cu suprafaţa totală de __
m.p., condor nr. 28 2 - cu suprafaţa totală de ___ m.p., viceu nr. 28 b - cu
suprafaţa totală de ___ m.p., care este izolat;
155
* cet. ______ (numele, prenumele) - bunul imobil independent, cu
suprafaţa totală de ___m.p., inclusiv suprafaţa locativă de ____ m.p., format
din: odaia locativă nr. 27 - cu suprafaţa totală de 8,0 (opt întreg) m.p., coridor
nr. 27 a - cu suprafaţa totală de ____ m.p., viceu nr. 27 b - cu suprafaţa totală
de ____m.p.. care este izolat.
_____________________ ____________________
156

Dreptul Contractelor. Suport de Curs

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Dreptul Contractelor. Suport de Curs

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

UNIVERSITATEA TEHNICĂ A MOLDOVEI

FACULTATEA CADASTRU, GEODEZIE ŞI CONSTRUCŢII

Elaborare: conf. univ., dr. Alla CLIMOVA

Recenzenți: Igor TROFIMOV, conf. univ., dr., Ina BOSTAN, lect.

Redactori: Natalia CHIRIAC, Livia PURICI

DESCRIEREA CIP A CAMEREI NAȚIONALE A CĂRȚII

TEMATICA ŞI REPARTIZAREA ORIENTATIVĂ A 4

1. Generalități privind dreptul contractual 2 2

Probleme privind noțiunea, clasificarea și

1. GENERALITĂȚI PRIVIND DREPTUL CONTRACTUAL

Contractul constituie principalul izvor de obligaţii. Importanţa sa ca

Practica și procedura CtEDO:

Contractele translative de proprietate.

D. Contractul de înstrăinare a bunului cu condiţia întreţinerii pe viaţă.

- părţile: arendatorul şi arendaşul: persoane fizice sau juridice. Ambele

Spre deosebire de locaţia de bunuri, locaţia de servicii are ca obiect

Elementele contractului de mandat:

Caracterele juridice ale contractului de asigurare:

Drepturile și obligațiile părților contractului de comision:

Manuale. Monografii, articole:

Repere de conţinut. Contractele bancare. Contractul de cont curent

A. Contractul de cont curent bancar.

C. Contractul de credit bancar.

Acreditivul documentar are doua forme principale sub care poate fi

Repere de conţinut. Contractul de fidejusiune. Contractul de gaj.

III. Sugestii metodice

II.Repere de conținut: Contractul de uzufruct. Contractul de servitute.

Sediul material: 443-453 Cod Civil.

Municipiul Chişinău Republica Moldova

Subsemnaţii: __________________(numele, prenumele), născut la data

Nudul Proprietar Uzufructuar

Municipiul Chişinău Republica Moldova

10. Cheltuielile ce ţin de întocmirea şi autentificarea notarială a

7. Schimbarea proprietarului terenului dominant sau al terenului

Proprietarul terenului aservit 1. _______________________________

Proprietarul terenului aservit 2. _______________________________

Proprietarul terenului aservit 3, _______________________________

Proprietarul terenului aservit 4. _______________________________

Proprietarul terenului dominant _______________________________

Municipiul Chişinău Republica Moldova

Subsemnaţii: __________________ (numele, prenumele), născut la data

S-ar putea să vă placă și