Sunteți pe pagina 1din 5

Antiglobalismul ca forma de exprimare a contrazicerilor in epoca contemporana

1. Cauzele si esenta aparitiei antiglobalismului


Antiglobalismul la începutul secolului XXI este o mişcare social-politică puternică, care şi-a depăşit limitele naţionale.
Datorită mişcării an-tiglobaliste, după cuvintele savantului rus E.A. Azroianţ, tot mai mult apare înţelegerea necesităţii
«restrîngerii globalizării sălbatice». Devine mai evident, că din criza globalismului neoliberal nu este o ieşire
«naţională», este numai ieşirea «transnaţională».
Pledînd împotriva teoriei neoliberale şi practicii construirii unipolare a lumii, antiglobaliştii propun un alt
model al dezvoltării social-economice şi politice a lumii moderne. Varianta social-reformistă a antiglobalismului
sugerează în cel mai rău caz crearea modelului, care ar prevedea principiile economiei sociale de piaţă într-o economie
cu democraţie destul de dezvoltată, cu respectarea drepturilor omului şi procedurilor democratice, cu prioritatea puterii
cetăţenilor asupra puterii statului în politică, adică teoretic se propune de a transfera modelul suedez în întreaga
economie mondială.
Este important să menţionăm, că esenţa mişcării antiglobaliste constă în faptul că ea este în principiu
pluralistă, are multe aspecte. Acestei mişcării sunt caracteristice gradul de ierarhie, orizonalitatea, cooperarea partici-
panţilor, exactitatea şi rapiditatea creării şi dezintegrării structurilor, directi-tudinea pentru «intrare» şi «ieşire»,
accesibilitatea resurselor (în primul rînd, a celor informaţionale), egalitatea în drepturi a participanţilor indiferent de
rol, grad, resurse, de formele şi structurile referitor la conţinutul activităţii, la principiul democraţiei participării. Încă
un aspect important al antiglobalismului este aspectul interclasial şi interideologic. Antiglobaliştii categoric insistă că
partidele şi uniunile politice nu au drept de a fi organizatorii acţiunilor mişcării, cu toate că membrii acesteia pot
participa ca persoane fizice. De aici rezultă gradul cert de antisistem sau extrasistem al mişcării antiglobaliste.
Antiglobaliştii se consideră pe sine mişcare socială globală de protest, însă a societăţii civile, care ar
corespunde nivelului actual al globalizării economice, informaţionale, culturale a lumii, ce există în realitate, destul de
eficientă şi destul de echivalentă societăţii politice, nu. «Scopul intermediar principal al mişcării antiglobaliste este
cucerirea şi crearea societăţii civile globale, şi nu crearea unei noi puteri politice». De aceea pentru antiglobalişti
problema cuceririi puterii naţionale de stat nu are semnificaţia, pe care o avea pentru mişcările social-politice similare
în trecut.
Cauze

1. Criza financiară din 1997-1999 a activizat brusc discuţiile în jurul acelor forme şi metode în care au avut loc
procesele globalizării neoliberale. Însă începînd cu anul 2000, odată cu depăşirea situaţiei de criză, discuţiile
ştiinţifice au scăzut vizibil, în pofida agravării continue a problemelor sociale, sporirii concurenţei internaţionale,
degradării mediului ambiant etc.
2. apariţia în 2001 a Forului social internaţional ca o asociaţie originală internaţionale a tuturor forţelor antiglobaliste
şi respectiv ca o alternativă neoliberală a globalizării. Ieşirea antiglobalismului la un nivel ideologico-teoretic şi
practic nou a actualizat necesitatea studierii temeinice a esenţei acestei mişcări sociale şi politice noi pe plan
mondial
3. Globalizarea totala a pietii în conditiile economiei neoliberale distruge pietile locale si regionale, întreprinderile
mici si medii, care, fiind fara nici o protectie a guvernelor nationale, nu au nici o posibilitate de a concura cu
corporatiile transnationale. Actualmente, cu o anumita certitudine se poate afirma, ca la începutul sec. XXI abisul
existent între polurile bogatiei si saraciei în lumea întreaga si în anumite tari doar s-a extins, în afara de aceasta
valoarea absoluta a decalajului între tari bogate si sarace progreseaza, inegalitatea sociala tot mai mult se
agraveaza. Acest fapt semnificativ intensifica migratiunea populatiei sarace în tari «bogate». În afara de aceasta, o
influenta imensa asupra extinderii proceselor migratiunii legale si ilegale în conditiile globalizarii sunt multiplele
«conflicte regionale» si «razboaiele interne».
4. Antiglobalismul într-o masura cunoscuta este cauzat de asemenea de relatiile inegale în drepturi între tarile
dezvoltate si cele în curs de dezvoltare. Tarile dezvoltate ale Occidentului au beneficiat de globalizare ca de un
mijloc de sporire a puterii sale economice si influentei politice. Sfîrsitul «razboiului rece» si disparitia amenintarii
externe a servit drept cauza faptului, ca divergentele interne existente în tarile dezvoltate s-au agravat într-o
masura mai mare. Divergentele se refera la doua strategii ale dezvoltarii mondiale: strategia ordinii mondiale
monopolare si strategia lumii polipolare. În ultimii ani, SUA depune mari eforturi în stabilirea ordinii mondiale
unipolare create de ei, supunîndu-si într.o forma sau alta alte tari..
5. Statele Unite şi ţările dezvoltate ale Occidentului, în condiţiile proceselor de globalizare, utilizează activ metodele
acţiunii geoeconomice. Acţiunea dată efectuală asupra statelor suverane are drept scop de a le cauza prejudicii
economic prin metode nemilitare, cu utilizarea tehnologiilor înalte geoeconomice. Efectuînd operaţiuni ale acţiunii
geoeconomice deseori se utilizează facotrul militar-politic, care se îmbină mai mult cu economia.
6. Un fenomen absolut nou este cresterea pretutindeni (în primul rînd, în tarile industrial dezvoltate) a organizatiilor
nonguvernamentale (ONG), care sunt o reactie originala a societatii la presingul globalismului si care în mai multe
aspecte au dat nastere miscarii antiglobaliste de protest în masa. Cauza principala este aceea, ca societatea civila
nu mai vede în stat forma de baza si de neînlocuit a organizatiilor publice.
7. Apariţia şi extinderea antiglobalismului într-o măsură semnificativă este legată de agravarea problemelor
ecologice, ca fiind una din cele mai serioase consecinţe ale sporirii proceselor globalizării.
Cauza principală a acesteia ţine de sarcina tehnogenă de creşterea rapidă asupra mediului natural. Dacă în anii '70 ai
secolului XX pericolul principal se vedea în epuizarea resurselor de materie primă şi a celor energetice ale globului,
care ameninţa dezvoltarea economică, atunci la moment omenirea începe să conştientizeze pericolul real al catastrofei
ecologice, care ameninţă existenţa acesteia ca specie.

2. Formele de manifestare a antiglobalismului

Manifestările economice principale ale antiglobalismului sunt:


- lupta armată împotriva guvernelor, susţinînd interesele economice ale CTN în contrapunerea intereselor naţionale;
- lupta contra activităţii organizaţiilor internaţionale, a promotorilor politicii globalizării;
- petrecerea samitelor şi conferinţelor proprii, elaborarea teoriei (ideologiei) opoziţiei, care ar trage adepţii noi;
- acţiuni împotriva CTN (cele de forţă, judecătoreşti, boicotarea mărfurilor şi serviciilor).

Cea mai cunoscută publicului larg formă a antiglobalismului economic sunt mitingurile, demonstraţiile şi
manifestări, cu care sunt insoţite, în primul rînd, samiturile «celor opt» şi Forului economic mondial, întîlnirile Fondul
valutar internaţional şi Băncii mondiale.
În condiţiile social-politice actuale antiglobalismul economic este strîns legat de cel financiar. O avangardă specifică a
antiglobalismului financiar este ATTAK (ATTAK - mişcarea socială «Uniune în susţinerea impozitării operaţiunilor
financiare în beneficiul cetăţenilor», care a apărut în Franţa în 1998) fiind centru-nucleu de cea mai mare capacitate a
mişcării antiglobaliste. Antiglobaliştii pledează pentru reformarea şi controlul public asupra pieţilor financiare
(valutare, creditare, de valori), care în condiţiile globalizării au obţinut o semnificaţie independentă şi autodominanţă,
des-părţindu-se tot mai mult de sfera proprie de producere şi consum.

Cerinţele antiglobaliştilor în domeniul financiar se pot reduce la următoarele prevederi:


- de a anula datoriile ţărilor în curs de dezvoltare şi a fostelor ţări comuniste;
- de a elabora reguli noi de creditare internaţională, care interzic înaintarea condiţiilor, orientate spre limitarea
suveranităţii;
- de a înlocui FIV şi Banca mondială printr-un sistem de bănci regionale, construite pe baza democraţiei, care se vor
supune tuturor ţărilor-participanţilor într-o măsură egală;
- de a impozita speculanţii financiari;
- de a majora salariul.

În calitate de forme politice principale ale antiglobalismului autorul evidenţiază următoarele:


- dezvăluirea divergenţelor şi neajunsurilor globalizării în domeniul politicii şi comunicarea informaţiei respective
publicului mondial;
- «acţiuni moleculare»;
- elaborarea scenariilor de armonizare a relaţiilor politice în lume.
Antiglobaliştii se pronunţă împotriva situaţiei, în rezultatul cărei guvernele naţionale au rămas în dependenţă
de pieţile financiare mondiale şi sunt impuse să concureze între ele pentru atragerea investiţiilor străine pe calea
scăderii permanente a costului forţei de muncă, din contul refuzului garanţiilor sociale, concedierilor în masă,
presingului asupra sidicatelor şi încălcarea drepturilor omului.
În ultimii ani se trasează plasarea accentelor activităţii antiglobaliste de la acţiuni distructive către activitatea
de creare, elaborarea scenariilor armonizării relaţiilor politice în lume.
Cele mai răspîndite forme informaţionale ale antiglobalismului sunt:
- acţiuni informaţionale orientate impotriva companiilor transnaţionale (inclusiv şi cu ajutorul hackerilor);
- propaganda informaţională şi agitarea proprie;
- utilizarea internetului pentru organizarea manifestărilor în masă în diferite ţări.
Un rol important în mişcarea antiglobaliştilor îl joacă Internetul. Acesta permite de a efectua legături
orizontală şi de a crea rapid reţelele grupărilor mici ale mişcării antiglobaliste. Pentru atacul orientat împotriva CTN
activiştii mişcării antiglobaliste au creat site-uri informaţionale specializate în Internet.

Formele manifestării antiglobalismului umanitar sunt analogice formelor antiglobalismului politic şi informaţional:
«acţiuni moleculare», petrecerea samitelor proprii, propaganda ideilor umanismului prin mass-media.
În sfera umanitară antiglobaliştii susţin:
- dreptul ţărilor la neintervenţie în viaţa lor internă, indiferent de voinţa organizaţiilor economice globale;
- dreptul popoarelor la originalitatea culturală proprie;
- dreptul la participare în spaţiul mediumului liber, la protecţie contra tehnologiilor PR;
- dreptul la democraţia populară globală - participarea directă la luarea celor mai importante decizii politice.
Antiglobaliştii atrag o atenţie deosebită unui astfel de fenomen negativ al comunităţii mondiale moderne, cum ar fi
politica aşa numitor «standardelor duble».
Unul din cele mai importante aspecte, la care antiglobaliştii atrag atenţia publicului, sunt problemele ecologice.

Formele principale ale antiglobalismului ecologic sunt:


- ptrecerea forurilor şi înîtlnirilor de orientare ecologică;
- acţiuni în masă şi uintare împotriva diferitor forme de încălcare a echilibrului ecologic;
- distrugerea cîmpurilor, însămînţate cu plantele modificate genetic, lupta contra tăierii pădurilor etc.
Esenţa antiglobalismului ecologic se reduce la aceea că toate ţările lumii sunt obligate să conlucreze, recunoscînd
responsabilitatea comnună şi, în acelaşi timp, diferenţiată pentru asigurarea creşterii economice, care nu cauzează
degradarea mediului ambiant în detrimentul generaşiilor actuale şi celor ulterioare.

3. Rolul antiglobalismului in RI
În mişcarea antiglobalistă sunt prezentate diferite forţe şi curente: acei, care se pronunţă împotriva globalizării ca atare
şi acei, care îşi văd scopul în căutarea modelului de alternativă a globalizării, mai democrat şi uman. An-tiglobalismul
este o mişcare socială internaţională, care se pronunţă contra globalizării neoliberale, scopul căreia este
inacceptarea de protest a globa-lismului şi formarea modelului democratic al globalizării. Principalele forţe motrice
ale mişcării antiglobaliste sunt multiplele organizaţii antiglobaliste, nonguvernamentale şi de sindicate, mişcări
publice.

Paris – 89

Un summit împotriva G7 a fost organizat la Paris, în iulie 1989. Evenimentul a fost numit "SC suffit Comme AO"
("am avut suficient") și destinat în principal anularea datoriei contractate de țările din sud. O demonstrație a adunat
10.000 de oameni și un concert in interiorul cetatii Bastille, cu 200 000 de oameni. Acesta a fost primul eveniment
anti-G7, paisprezece ani înainte de Washington. Principala consecință politică a fost că Franța a adoptat o poziție
pentru a favoriza anularea datoriilor

Madrid 94

A 50-a aniversare a FMI și a Băncii Mondiale, care a fost sărbătorită la Madrid, în octombrie 1994, a fost scena unui
protest de către o coaliție ad-hoc a ceea ce s-ar fi numit mai târziu mișcări anti-globalizare. [29] Pornind de la mijlocul
anilor 1990, reuniunile anuale ale FMI și Grupul Băncii Mondiale au devenit puncte pentru proteste centru de
circulație anti-globalizare. Ei au încercat să se înece partidele bancherilor în zgomotul din exterior și a avut loc alte
forme publice de protest sub motto-ul "50 de ani este de ajuns". În timp ce Regele spaniol Juan Carlos sa adresat
participanților la o sală de expoziție uriașă, doi activiști Greenpeace au urcat la partea de sus și a revarsat însoțitorii cu
facturile de dolari false care poartă sloganul "Nu $ pentru Layer Distrugerea stratului de ozon". Un număr de
demonstranți au fost trimiși la închisoare Carabanchel notorii.
Seattle – N30

Cea de a doua mobilizare majoră a mișcării, cunoscută sub numele de N30, a avut loc la 30 noiembrie 1999, când
protestatarii au blocat intrarea delegaților "la reuniunile OMC din Seattle, Washington, Statele Unite ale Americii.
Protestele au forțat anularea ceremoniilor de deschidere și a durat durata întâlnirii, până în decembrie 3. A existat un
marș mare, permis de membrii AFL-CIO, și alte marșuri neautorizate de către grupuri de afinitate asortate care
convers în jurul Convention Center. protestatarii s-au și revolta de poliție din Seattle s-au ciocnit în stradă, după ce
poliția a tras cu gaze lacrimogene la demonstranți care au blocat pe străzi și au refuzat să se împrăștie. Peste 600 de
protestatari au fost arestați și mii au fost răniți. Trei polițiști au fost răniți de prietenos foc, și unul câte o piatră
aruncată. Unii protestatari au distrus geamurile vitrinelor ale întreprinderilor deținute sau în regim de franciză de către
societățile vizate, cum ar fi un mare magazin Nike si multe ferestre Starbucks. Primarul a pus orașul sub echivalentul
municipal al legii marțiale și a declarat o stare de asediu.

Forumuri Internationale

Primul Forum Social Mondial (WSF), în 2001 a fost o inițiativă a lui Oded Grajew, Chico Whitaker, și Bernard
Cassen. Acesta a fost sprijinit de orașul Porto Alegre (unde a avut loc) și Partidul Muncitorilor brazilian. Motivatia a
fost de a constitui un contra-eveniment la Forumul Economic Mondial de la Davos a avut loc în același timp. Sloganul
WSF este "O alta lume este posibila". Un Consiliul Internațional (IC) a fost înființat pentru a discuta și decide cu
probleme majore în ceea ce privește WSF, în timp ce comitetul local de organizare în orașul gazdă este responsabil
pentru pregătirile practice ale evenimentului. În iunie 2001, IC a adoptat Carta Forumului Social Mondial de principii,
care oferă un cadru pentru forumuri sociale internaționale, naționale și locale din întreaga lume.

WSF a devenit o întâlnire periodică: în 2002 și 2003 a avut loc din nou în Porto Alegre și a devenit un punct de raliere
protest la nivel mondial împotriva invaziei americane din Irak. In anul 2004 a fost mutat la Mumbai, India), pentru a
face mai accesibilă populațiilor din Asia și Africa. Acest Forum a avut 75.000 de delegați. În 2006 a avut loc în trei
orașe: Caracas, Venezuela, Bamako, Mali, și Karachi, Pakistan. În 2007, Forumul a fost găzduit în Nairobi, Kenya, în
2009, a fost în Belém, Brazilia, iar în 2011 a fost în Dakar, Senegal. În 2012, WSF a revenit la Porto Alegre.

Işi propune ca scop să realizeze dialogul la nivel mondial pentru organizaţiile nongu-vernamentale, obşteşti,
care exprimă protestul social în masă sub lozinca «O altă lume este posibilă». Forul social internaţional
actualmente are o structură unică de coordonare şi asigurare cu informaţie, precum şi organe de conducere,
care elaborează o strategie unică a activităţii Forului. Mijloacele coordonării şi administrării permit
organizatorilor Forului social internaţional de a implementa directivele unice ideologico — politice în
conştiinţa participanţilor, multiplilelor organizaţii antiglobaliste care intră în componenţa acestuia,
contribuind astfel la aprobarea unei platforme antiglobaliste.
Aspectul cel mai important al mişcării antiglobaliste este caracterul ei de reţea, lipsa ierarhiei tradiţionale
piramidale. Toate mişcările şi ideologiile sunt egale, şi nu există nici o organizaţie dominantă, de unde se
poate vedea premisa longevităţii mişcării antiglobaliste, întrucît reţeaua ei în principiu deschisă.
Practic toate organizaţiile antiglobaliste îşi au site-uri în Internet, ce permit răspîndirea rapidă a informaţiei
necesare.
4. Miscarile antiglobaliste la etapa contemporana

Antiglobalism în Europa a apărut ca o formă de protest spontan a maselor largi ale populaţiei, din numărul
cărora fac parte reprezentanţii businessu-lui mic şi mediu, împotriva modelului neoliberal al dezvoltării
economice, care metodic se impune pretutindeni în lume de către capitalul transnaţional de mari proporţii şi
legat de acesta cu cercurile de putere a statelor occidentale de vîrf. Una din consecinţele secundare ale
acestei politici este «înăbuşirea» antreprenoriatului mic şi mijlociu, care nu este capabil să înfrunta în lupta
concurenţială capitalul de proproţii mari în condiţiile pieţii comune. O formă activă a ptrotestării economice
a devenit boicotarea mărfurilor şi serviciilor corporaţiilor transnaţionale. În afară de acestea, permanent se
înaintează campanii personale de arbitrare împotriva unilor «monştri» - CTN.
În ţările lumii a treia structurele antiglobaliste se crează la iniţiativa şi participarea directă a antiglobaliştilor
ţărilor occidentale. Un loc deosebit în mişcarea antiglobalistă îl ocupă organizaţiile «de ţărani»: cea mai
puternică în mişcare este MST braziliană şi organizaţia de ţărani din India (Navdanya), centrele de cercetări
din Asia şi SUA. Uniunea internaţională «Via Campensina» se pronunţă pentru producerea agricolă ecologic
curată şi inofensivă, pentru producerea independentă, pentru împărţirea justă a loturilor de pămînt, pentru
crearea «uniunii popoarelor».
Prin cea mai mare diversitate în mişcarea antiglobalistă se manifestă «sectorul social», care include
organizaţii sindicale şi social radicale. În primul rînd la acestea se referă centrele sindicale de proporţii mari,
sindicatele lumii de orientare social-reformistă, organizaţiile sindicale radicale (alternative, de bază), ale
şomerilor, săracilor şi cîteva centre sindicale naţionale de stînga din America Latină. În ultimii ani
sindicatele ţărilor Asiei, Indiei, Japoniei, Coreii de Sud, Filipine, Braziliei, Africii de Sud şi cîteva alte ţări,
care reflectă un spectru larg al mişcării muncitorilor, tot mai activ participă în mişcarea antiglobalistă.
Sindicatele tot mai mult conştientizează importanţa internaţionalismului nu ca o ideologie, ci ca principiul al
activităţii practice, orien-tîndu-se tot mai mult la desfăşurarea campaniilor internaţionale în strînsă co-
laborare cu organizaţiile nonguvernamentale şi mişcările sociale noi.
Vorbind despre mişcare antiglobaliştilor, trebuie menţionate şi organizaţiile nonguvernamentale
(ONG), care au apărut la sfîrşitul anilor '80. O dezvoltare activă a ONG în anii '80 şi începutul anilor '90
într-o anumită măsură a devenit consecinţa crizei mişcărilor de stînga în Occident şi în ţările lumii a treia.
Organizaţiile nonguvernamentale în principiu se divizează în «cei ce ocrotesc dreptul şi umanitare». Printre
aceştia se poate evidenţia astfel de organizaţii cum ar fi «Amnesty International» - Federaţia internaţională a
drepturilor omului (a apărut mai mult de 80 ani în urmă şi acţionează în 90 de ţări), «Doctorii fără hotare»,
«Oxfam». Printre organizaţiile, ocupate de ocrotirea drepturilor muncitorilor, pot fi evidenţiate: «Comitetul
naţional al muncii», fondat în1981, care se confruntă cu intervenţia guvernului SUA în afacerile Americii
Centrale; mişcarea «Lucru just» (Jobs with Justice), reprezintă uniunea diferitor organizaţii în scopul luptei
pentru drepturile muncitorilor şi justeţea economică; «Munca fără etichetă» (Labour behind the label), o
reţea britanică de organizaţii, care susţine eforturile muncitorilor-lucrătorilor în industria textilelor în
apărarea drepturilor acestora, ridicarea salariului şi îmbunătăţirea condiţiilor de muncă.
Mişcarea antiglobalistă uneşte într-o măsură mare adversarii modelului neoliberal al dezvoltării
globaliza-te. Aceasta a inclus în sine partea semnificativă a spectrului de stînga al societăţii dezvoltate şi
«este produsul civilizaţiei preferenţial occidentale, precum şi al post industrializării şi postmodernului». În
afară de aceasta centrul mişcării antiglobaliste se prezintă a fi ţările Marelui Occident - Europei de Vest şi
Centrale, Americii de Nord şi Latine; la periferia acestuia -un şir de ţări din Asia şi Africa de Sud.
În statele din Estul Europei mişcarea antiglobalistă nu este atît de larg răspîndită. Însă în ultimul timp
în spaţiul postsovietic treptat se acumulează tendinţele antiglobaliste, cauzate de certitudine că globalizarea
modernă aduce crize şi distrugeri, împinge lumea spre catastrofă.
În mişcarea antiglobalistă sunt prezentate multe organizaţii de tineret, care participă activ la
demonstraţiile şi acţiuni de protest. Organizaţiile de tineret diferă de celelalte organizaţii prin informalitatea
sa şi acţiuni radicale. Aceştia consideră, că numai prin această metodă radicală se poate atrage atenţia.
În ultimul timp în cadrul mişcării antiglobaliste se manifestă şi «Blocul negru». Se explică prin
aceea că actualmente în cadrul mişcării ca atare, mai mult sau mai puţin clar s-au distins două abordări vis-a-
vis de scopurile mişcării în principiu diferite. Acestea (în mare măsură organizaţiile de orientare social-
democrată) consideră, că capitalismul modern poate fi reformat din interior, dacă, de exemplu, se va
introduce impozitul lui Tobin şi se va modifica principiile organizării celor mai importante organizaţii
financia-re internaţionale: FIV, OTM etc. Alţi reprezentanţi ai acestui bloc consideră că reformarea
capitalismului nu va aduce nimic bun. Prin urmare, urmează nu numai să se vorbească pe marginea
consecinţelor negative ale globaliză-rii, ci şi să se propună ceva nou drept alternativ la ceea ce există astăzi
în modelul globalizării neoliberale.
Analiza mişcării antiglobaliste arată, că ea este disparată, nu are o ideologie proprie clară. Cu toate acestea,
antiglobalismul conţine cîteva centre. Un nucleu foarte puternic al mişcării este marxismul, în jurul căruia se
concentrează aproximativ toţi «cei de stînga». O altă orientare, destul de puternică a mişcării, sunt «verzii».
A treia direcţie sunt cei de dreapta, cei mai agresivi antiglobaliştii. În pofida fanatismului aproape
obsesional, această orientare este cea mai dispartată şi neorganizată.
Al patrulea, cel mai constructiv flux antiglobalist îl reprezintă partea orientată spre stînga a antiglobaliştilor,
care se numesc alterglobalişti. Aceştia se pronunţă nu atît împotriva globalizării, cît pentru altă globalizare,
pentru globa-lizarea în alte condiţii. Această mişcare socială şi ideologia se confruntă nu cu globalizarea ca
proces obiectiv, ci cu manifestările negative ale acesteia.