Sunteți pe pagina 1din 63

MAMIFERE DE INTERES

VÂNĂTORESC

CĂPRIORUL

Prof. univ. dr. Elena Popescu-Micloșanu, Biosecuritatea pe filiera cărnii de


vânat, Note de curs
CĂPRIORUL
CLASA MAMMALIA
SUPRAORDINUL UNGULATE
ORDINUL ARTIODACTYLA
FAMILIA CERVIDAE
GENUL CAPREOLUS
Denumirea ştiinţifică Capreolus capreolus, Linnaeus, 1758
Denumiri comune Roe deer, Chevreuil, Reh

Animal larg răspândit în ţara noastră, de mare interes cinegetic şi economic.


Masculul - ţap sau căprior roşu, femela – căprioară, iar puiul până la vârsta de
aprox. 10 luni (până la 1 aprilie al anului următor naşterii) - ied (iadă).
Răspândire şi efective
Căpriorul prezintă o arie de răspândire destul de extinsă, fiind găsit în zonele temperate ale Europei
şi Asiei.
Cu câteva excepţii (Irlanda, Islanda, nordul Ţărilor Scandinave, Sardinia, etc.), se întâlneşte în
întreaga Europă.
În est, arealul său se întretaie cu cel al căpriorului siberian (Capreolus pygargus), răspândit în Asia.
În România: animal larg răspândit, cel mai numeros dintre ungulate, de mare interes cinegetic şi
economic. Alături de iepure și mistreț sunt și cele mai vânate specii.
Masculul poartă denumirea de ţap sau căprior roşu, femela – căprioară, iar puiul până la vârsta de
aproximativ 10 luni (până la 1 aprilie al anului următor naşterii) - ied (iadă).
În țara noastră este răspândit pe întreg teritoriul, chiar în pădurile montane şi în zonele deschise, fără
acoperire forestieră, fiind efectuate populări în anii 1960.
Efectivele de căpriori înregistrate au fost de circa 167.000 indivizi în 2010 şi 169.149 în 2011, faţă
de 106.413 capete efectiv considerat optim (266.000 în trecut) în 2016 = 203.924 cap., față de optim
130.540 indivizi. Recolta realizată în 2010 / 2011 a fost de 8375 capete (5 % din populaţie), iar cota
avizată pentru 2011/2012 de 10.292 animale (6,1 % din populaţie), dintre care 2004 masculi de
trofeu, 4070 masculi de selecţie şi 4700 femele cu tineret; pentru sezonul de vanatoare 2015/2016
avizată 21.074 cap., realizată 17.956 cap.
Categoriile de densitate stabilite la 1 000 ha de pădure sunt cuprinse între 90-110 exemplare la
categoria I de bonitate, 70-89 la categoria a II-a, 51-69 la categoria a III-a şi 5-50 exemplare la a IV-
a. Densitatea sa nu este uniformă, la deal existând multe terenuri subpopulate, la câmpie şi coline
terenuri suprapopulate. Are cea mai mare densitate în zonele agricole intercalate cu păduri mici, de
50-100 ha. Cel mai mare număr s-a înregistrat în judeţele Timiş, Caraș-Severin, Mureş şi Hunedoara
(MADPR, 2006). Fluctuaţiile de efectiv sunt relativ mici. Pierderile cresc în caz de ierni grele,
insuficienţă de hrană complementară, suprapopulare. Raza sa de mişcare este relativ mică şi la
majoritatea efectivului se înscrie într-o limită de 5 km.
CĂPRIORUL (Capreolus capreolus capreolus L.)
• Caracteristici de exterior
• Căprioara - cea mai mică specie de Cervidae originare din Europa.
• Masculii de obicei mai mari şi mai robuşti decât femelele.
• Are coarnele mici în raport cu corpul, aplecate spre spate, forma corpului adaptată
pentru a pătrunde în desişurile din pădure.
• Capul mic, alungit, cu nasul întotdeauna de culoare neagră. Urechile mari, ovale,
acoperite cu păr moale.
• Picioarele suple şi prevăzute cu copite înguste şi scurte.
• Ţapii au un smoc de peri mai lungi în regiunea penisală („pensulă”), observaţi din
profil în partea posterioară a abdomenului, iar
• femelele în regiunea ano-vulvară, vizibili în partea posterioară a corpului („şorţ”).
• Date biometrice
• În stare eviscerată, toamna, greutatea corporală medie de aproximativ 20 kg (20-
25 kg la mascul, 18-22 kg la femelă).
• Greutatea vie se află adăugând 25% din greutatea eviscerată. Iedul cântăreşte 1,4
kg în medie la fătare.
• Greutatea corporală variază în funcţie de altitudine, densitatea efectivului, vârstă,
sex, hrană, anotimp, asprimea iernii etc.
• Ea creşte cu altitudinea şi variază pe parcursul anului (maximă în noiembrie,
minimă în iulie-august).
• Mamifer talie mijlocie, lungimea corpului în medie la mascul ≈ 115 cm (95-135 cm),
înălţimea la greabăn 70 cm. Coada foarte scurta, 2 – 3 cm.
Aspect general
MASCUL FEMELĂ
COARNE
SAU
TROFEU

INEL
NAZAL

NIPLURI
(4, invizibile la distanață)

PENSULA

GLANDA METATARSIANĂ
Mascul și femelă
Aspect general Date biometrice principale
• Dimensiuni medii-mici Date medii din
provincia
MASCUL ADULT LITERATURĂ
MODENA e
• Tren posterior mai înalt REGGIO E.
decât cel anterior GREUTATE ÎNTREAGĂ
21 - 28 /
(kg)
(morfologie de săritor) GREUTATE EVISCERATĂ
75% circa
21
din greutatea
(kg) (n=160)
• Trofeu de mărime întreagă
ÎNĂLȚIME LA GREABĂN 72
70 - 77
medie (cm) (n=20)
117
LUNGIME TOTALĂ (cm) 115
(n=20)
20
LUNGIME PRĂJINĂ (cm) 18 - 30
(n=320)
Date medii
provincia
FEMELĂ ADULTĂ LITERATURĂ
MODENA e
REGGIO E.
GREUTATE ÎNTREAGĂ
20 – 23 /
(kg)
75% circa
GREUTATE EVISCERATĂ 19
din greutatea
(kg) (n=36)
întreagă
ÎNĂLȚIME LA GREABĂN 72
60 - 70
(cm) (n=50)
111
LUNGIME TOTALĂ (cm) 105
(n=20)
CĂPRIORUL

• Culoarea părului
• La fătare, iedul de culoare brună cu pete albe aşezate in rânduri
(homocromie).
• Din iulie (vârsta de circa 2 luni) petele albe se estompează, culoarea
devine brună uniformă.
• În septembrie-octombrie culoarea blănii se schimbă din nou devenind
cenuşie-brună închisă, ca a adulţilor.
• Năpârlirea
• Năpârlirea animalelor adulte - primăvara (mai-iunie), când blana devine
roşie-brună şi toamna (septembrie), când devine cenuşie-brună (blana de
iarnă), cu păr mai lung şi mai des.
• Acum se evidenţiază bine oglinda: pata albă din jurul anusului, cu
particularităţi în funcţie de sex: rotundă la ţap, ovală la capră.
• Pe abdomen, parte internă a membrelor, culoarea părului de iarnă este
mai deschisă.
• Mai întâi năpârlesc căpriorii tineri şi femelele sterpe şi câteva săptămâni
mai târziu cei mai în vârstă şi femelele cu iezi.
Blana
Caractere generale

Blană de vară Blană de iarnă

• Culoare roșcată • Culoare cenușie-brună


• Oglindă anală puțin evidentă, de • Oglindă anală albă foarte vizibilă și
nuanță ușor mai deschisa decât de formă diferită la cele două sexe
restul corpului • Pată / Pete albă/e prezentă/e pe
partea anterioară a gâtului

Blana puilor
Cu pete rotunde, până la vârsta de circa 2 luni

Aberații cromatice
Sunt cunoscute exemplare albe și / sau albinotice
Blana
Petele în formă de măr ale puiului
Blana
Blana și oglinda anală iarna

MASCUL FEMELĂ

COADĂ FALSĂ

PATĂ PE GÂT
Blana
Năpârlirile
Perioade de năpârlire

Năpârlirea de vară APRILIE –IUNIE

Năpârlirea de iarnă SEPTEMBRIE - NOIEMBRIE

Timpi de
Ordinea năpârlirii
năpârlire
Cap și gât
Primii care năpârlesc sunt tinerii, urmați de
Picioare
adulți și ultimii vârstnicii, împreună cu
femelele gestante sau care alăptează Flancuri
Glandele cutanate
Căpriorul are trei feluri de glande cutanate cu secreţie externă care
interesează din punct de vedere cinegetic (vezi fig.).
• Glanda frunţii, prezentă numai la ţap, între cilindrii frontali, secretă o
substanţă odorantă care serveşte la marcarea prin miros a sectorului
individul pe care ţapul şi-l alege primăvara.
• Marcarea sectorului se face şi vizual prin frecarea coarnelor de puieţi şi
lăstari, ţapul apărându-şi teritoriul de rivali cu înverşunare.
• Glanda de sub genunchi (metatarsiană) există numai la picioarele din
spate, ceva mai jos de genunchi, pe partea exterioară.
• Serveşte pentru marcarea traseului străbătut, prin atingerea de plante,
astfel încât animalul îşi recunoaşte drumul chiar şi pe întuneric. Are și
funcție de atracţie sexuală.
• Glanda copitei (glanda interdigitală) se găseşte între cele două părţi ale
copitei picioarelor din spate. Secreţia ei unge pielea şi faţa interioară a
copitelor, având rol de protecţie. Lasă pe sol un miros care uşurează
găsirea între ele a sexelor, recunoașterea intraspecifică și, la mascul –
marcarea teritoriului.
• Căpriorul, ca și celelalte cervide, nu are fiere.
Glandele cutanate De sub genunchi
(Metatarsiene)
Prezente la ambele
sexe
Funcția: atracţie
sexuală

Copitei
(Interdigitale
posterioare)
Prezente la ambele
Faciale
sexe
Exclusiv la masculi,
Funcția:
sunt active primăvara
recunoaștere
și vara
intraspecifică și, la
Funcția: marcarea mascul – marcarea
teritoriului teritoriului
Ţap roşu, căprioară, ied
1-pui cu pete albe; 2-căprior în fugă cu coada ridicată şi oglinda expusă;3-urme în
formă de inimă, accentuate; 4-inel de alergat
Coarnele căpriorului

• Părţile componente ale coarnelor


• sunt formate din două prăjini, care pot fi neramificate, în formă de ţepi (de
unde denumirea de ţapi ţăpuşari),
• ramificate, cu două ramuri în formă de furcă (ţapi furcari),
• cu 3 ramuri (ţapi de 6) etc.
• În acest caz ramurile se numesc:
• ramura dinainte (orientată anterior),
• ramura dinapoi şi
• vârful prăjinii.
• La bază coarnele prezintă rozete, care sunt deasupra câte unui
• cilindru frontal vezi figura).
Coarnele
RAMURA CATIFEA
DINAINTE VÂRFUL
PRĂJINII
RAMURA
DINAPOI

PERLE

ROZETĂ Curățarea trofeului


• Creșterea și lepădarea coarnelor
• încep să se formeze de la vârsta de 3 – 5 luni, ca două proeminenţe,
• nu au rozetă şi sunt foarte mici (ajung la lungimea de 2 – 4 cm),
• după care cad, iar
• în locul lor vor creşte primele coarne propriu-zise de 8-15 cm lungime.
• Aceste coarne pot avea formă de ţepi sau de furcă, iar la indivizii viguroşi
pot avea 3 ramuri la o prăjină.
• Coarnele apar numai la ţapi, la femele ca excepţie (deoarece reprezintă un
caracter sexual secundar).
• Ele cad în fiecare an, în noiembrie la majoritatea animalelor (octombrie-
decembrie).
• După cădere, începe creşterea noilor coarne, care sunt îmbrăcate într-o
piele cu păr scurt, mătăsos. Pielea este străbătută de vase de sânge.
• În timpul creşterii, coarnele sunt moi, elastice, calde la pipăit.
• Creşterea se termină în aprilie, când coarnele se osifică, pielea se usucă şi
se desface de pe ele, devenind reci şi tari.
• După desprinderea pielii sunt alb-gălbui, apoi se colorează treptat prin
frecare de arbuşti şi ierburi, ajungând brun închis.
• Căderea coarnelor este uşurată de formarea unui şănţuleţ pe cilindrul
frontal, lângă rozetă.
Ciclul coarnelor
Dezvoltarea primelor coarne

La vârsta de circa 3 luni (iulie-


august) apar cilindrii frontali care
"întind" pielea craniului

La vârsta de circa 8-9 luni


(decembrie-ianuarie) se termină
creșterea primelor coarne
formate din mici protuberanțe
numite "butoni". Acestea se
curăță și sunt lepădate după o
perioadă scurtă de timp
Ciclul coarnelor
Dezvoltarea celui de-al doilea rând de coarne

La vârsta de 11-12 luni (aprilie-


mai) apare al doilea trofeu ce se
poate prezenta:
•Sub formă de țepi
•bifurcat
•trifurcat (rar)

La vârsta de circa 19-20 luni


(noiembrie-decembrie), se
produce căderea celui de-al
doilea rând de coarne
Ciclul coarnelor
Începând de la al treilea trofeu

Curățarea
(februarie-
aprilie)

Coarne în Coarne
catifea curățate

Căderea
(octombrie-
noiembrie)

Timpi de curățare și cădere


Indivizii de vârstă înaintată își curăță și pierd coarnele înaintea tineretului
• Mărimea coarnelor ţapului depinde de
• vârstă,
• însuşiri ereditare,
• mediul în care trăieşte (hrană, climat), densitatea de efectiv, în medie având o
lungime de 30 cm.
• Dezvoltarea maximă a coarnelor poate fi atinsă după atingerea dezvoltării
corporale maxime, între vârsta de 5 – 8 ani.
• Trebuie însă să existe şi un an favorabil din punct de vedere al hranei
(fructificaţie la speciile de stejar sau fag, deci hrană abundentă iarna) şi o iarnă
uşoară, fără temperaturi scăzute şi strat gros de zăpadă timp îndelungat.
• Explicaţia influenţei acestor factori este dată de faptul că dezvoltarea coarnelor
are loc iarna, în perioada decembrie – martie.
• La cerbul comun şi cerbul lopătar, celelalte cervide de la noi, spre deosebire de
căprior, creşterea coarnelor are loc vara.
• Forma coarnelor variază mult.
• Apreciate sunt cele cu deschidere intermediară.
• Pot fi cu prăjinile drepte, ovale, în formă de paner etc.
• Perlajul, totalitatea asperităţilor de pe coarne, este apreciat cu cât acoperă
o mai mare suprafaţă a prăjinilor şi are boabele dese şi mari.
• Ramurile coarnelor, cu cât sunt mai lungi şi mai groase, dau un trofeu mai
valoros.
• În general sunt în număr de 3 la fiecare corn (în total 6). Dacă aspectul
este estetic, 7 sau 8 ramuri nu reprezintă un defect.
• Abaterile de la forma normală a coarnelor (defectele) sunt numeroase, de
exemplu:
• ţap cu perucă, coarne rupte, coarne cu mai multe ramuri, coarne
strâmbate, coarne cu mai multe prăjini etc.
• Aprecierea valorii trofeului se face în funcţie de greutate, deschiderea
coarnelor, perlaj, defecte etc., cărora li se atribuie un număr de puncte,
după formula C.I.C.
Anomalii ireversibile ale coarnelor

“Peruca” Fractura cilindrului frontal

Este o deformare permanentă Determină creșterea în poziție


cauzata de leziuni ale testiculelor anormală a prăjinii în cauză.
Cauzează moartea animalului Acesta, deși permanentă, nu este,
în general, fatală pentru animal
Părţile componente ale coarnelor de căprior şi lepădarea acestora

Coarne anormale de căprior: 1a - coarne cu perucă; 1b - coarne în formă de tirbuşon; 2 -


coarne anormale din cauza leziunii cilindrului frontal; 3 a-coarne cu 3 cilindri frontali; 3c
şi 3d-coarne cu mai multe ramuri din cauza vătămării vârfului lor în timpul creşterii
• Dentiţia căpriorului este formată din 32 de dinţi după formula:
• I 0/3 C 0(1)/1 PM 3/3 M 3/3 = 32 (34)
• Ca şi la cerb, incisivii lipsesc de pe maxilarul superior, iar caninul de pe
maxilarul inferior are formă de incisiv.
• Caninul de pe maxilarul superior este foarte rar întâlnit (1,5 – 2 % din indivizi).
• Înlocuirea dentiţiei de lapte se face la vârsta de 1 an şi 3 luni.
• Aprecierea vârstei
• în teren se face după: aspectul şi forma corpului, stadiul de năpârlire,
comportament.
• Căpriorul tânăr are corpul zvelt, gâtul subţire, ţine capul în sus, năpârleşte mai
devreme, este mai îndrăzneţ, iese seara mai devreme din pădure, se retrage
dimineaţa mai târziu.
• Căpriorul bătrân are corpul mai plin, gâtul mai gros şi este din ce în ce mai
prudent pe măsură ce înaintează în vârstă.
• Ţapii foarte bătrâni slăbesc, pe cap au păr alb cel puţin parţial, obrajii uscaţi,
gâtul se subţiază.
• La exemplarele împuşcate aprecierea se face după dentiţie.
• Până la vârsta de 1 an şi 3 luni, aprecierea se face după diferitele stadii de
dezvoltare a dentiţiei, iar
• după această vârstă pe baza unghiului format de incisivi cu maxilarul inferior şi
gradul de uzură al dinţilor.
• Longevitatea: 8 – 10 ani până la 15 - 20 ani.
Clase de vârstă

Masculi Femele
Pui Pui
Clasa 0 Clasa 0
(născuți în anul respectiv) (născute în anul respectiv)
Tineret Tineret
Clasa 1 Clasa 1
(născuți în anul precedent) (născute în anul precedent)
Adulți Adulte
Clasa 2 Clasa 2
(începând de la 2 ani) (începând de la 2 ani)

N.B.

• Pentru indivizii din clasa 0, prin convenție, nu se face distincție de sex


Recunoașterea claselor de vârstă
Perioada recensămintelor

Masculi
Clasa 1 Clasa 2
Prăjini în
catifea

Prăjini
adesea
curățate

Blană de iarnă Blană de iarnă


cu urme de
năpârlire încă Posibile urme
evidente de năpârlire
Recunoașterea claselor de vârstă
Perioada recensămintelor

Femele
Clasa 1 (iadă) Clasa 2

Blană de iarnă
Differență de
mărime greu Posibile urme
apreciabilă de năpârlire

Blană de
iarnă cu
urme de
năpârlire Coada falsă
încă vizibilă la
evidente ambele
Recunoașterea claselor de vârstă
Perioada de vânătoare

Masculi
Clasa 1 Clasa 2

Aspect Coarne lungi Coarne de


subțiratic cam cât regulă mai
urechile lungi decât
urechile

Aspect
“masiv”

Blană de
vară

Pensulă
vizibilă
Recunoașterea claselor de vârstă
Perioada de vânătoare

Femele și pui
Clasa 0 Clasa 1 sau 2
Fisionomie
“infantilă” a Differență de
craniului talie
apreciabilă

Blană de
iarnă

N.B.

Femelele din clasa 1 sunt în esență


identice ca dimensiuni și structură cu
cele din clasa 2
• Glasul
• iedul şi mama lui comunică printr-un glas subţire şi slab „pia – pia”, de chemare sau
de contact, cel al mamei fiind mai gros. Acelaşi glas, dar mai puternic este scos de
femelă în sezonul împerecherii, când cheamă masculul.
• În perioada mai – septembrie, când trăiesc izolat, ambele sexe „brăhnesc”, sunet
apropiat cu un lătrat, când se sperie, simt ceva suspect în apropiere. Căpriorul se
vaită când este urmărit sau prins de câini sau de răpitoare.
• Simţurile
• Cel mai dezvoltat pare a fi mirosul, apoi auzul. Văzul este mai slab, sesizează mai
ales mişcările. Gustul este destul de pronunţat. Ajutat şi de miros, reuşeşte să
aleagă plantele la păşunatul de noapte.

• Biotopul
• Căpriorul are o mare plasticitate ecologică, întâlnindu-se într-o multitudine de
habitate.
• El preferă zonele împădurite, terenurile compuse din păduri relativ mici, de 100 –
500 ha, cu arborete de vârste variate, printre care se găsesc terenuri de culturi
agricole sau fâneţe.
• Îi plac şi pădurile mai mici, cele de vârstă înaintată, dacă au subarboret de 1 – 2 m
înălţime.
• Densitatea sa este mare în pădurile de câmpie şi deal.
• În pădurile de munte de mare altitudine este sporadic.
• Este vânat de margine de pădure, iese seara în terenurile agricole şi se retrage
dimineaţa în pădure.
Habitat

Specie caracteristică
formațiilor ecotone (zone de
tranziție între diferite
ecosisteme)

Preferă situațiile în care


zonele împădurite și / sau
stufoase, alternează cu zone
deschise (pășuni / cultivate)

Interval altitudinal
De la nivelul mării la munții înalți
Habitat
Alte ambiente frecventate

Datorită plasticității ecologice ce-l caracterizează, căpriorul este capabil


de a coloniza:
•făgete (până la altitudini mai mari de 1.000 m deasupra nivelului mării)
•păduri mixte (fag, brad argintiu, molid)
•păduri predominant de conifere, cu puțin subarboret
•plop și zone aluvionale
•ambiente agricole cu elemente naturale în cantități mici (garduri vii, linii
parcelare, teren necultivat)
•ambiente agricole pure
• Alimentaţia
• Erbivor rumegător - hrana exclusiv vegetală
• Căpriorul - rumen mic, rumegă repede şi trebuie să-şi umple stomacul de mai
multe ori pe zi, hrana să fie concentrată.
• Animalul pretenţios în alegerea plantelor.
• Preferă vegetalele bogate în apă.
• Nu paşte la rând, cum paşte calul şi chiar bovinele, ci alege speciile de plante.
Abia se vede unde păşunează deoarece se deplasează continuu. În hrana
căpriorului intră peste 400 de specii de plante. Preferinţa faţă de specii variază
după regiuni, totuşi, conform cercetărilor se poate concluziona că:
• frunzele de arbori, arbuşti, subarbuşti pot constitui vara peste 50 % din hrană;
• buruienile, leguminoasele, plantele de cultură ca: trifoiul roşu, lucerna,
mazărea, rapiţa, frunzele de sfeclă de zahăr, contribuie cu 40% din hrană;
• gramineele formează aproximativ 20% din totalul hranei, mai mult primăvara
şi la începutul verii, când sunt mai suculente;
• toamna preferă alimentele concentrate, cum ar fi ghinda şi jirul, mai ales în
anii cu fructificaţie abundentă (la 4 – 7 ani odată), castane, mere şi pere
pădureţe. Dacă are posibilitatea intră în livezi unde consumă fructele şi
frunzele acestora;
• grâul, orzul verde constituie hrana de bază toamna târziu şi primăvara
devreme, la care se adaugă iarna frunzele de mur, care rămân verzi, ramuri
tinere, muguri, scoarţă de copac.
•Preferințe alimentare
Alimentația
Erbivor rumegător, acționează ca
un culegător selectiv

Rumenul de dimensiunii reduse


impune acestui cervid alegerea de
alimente cu concentrație mare de
proteine​ (muguri, lăstari)
Alimentația
•Exemple de vegetale consumate de căprior

Arbori Arbuști Erbacee

brad argintiu soc negru trifoi

frasin soc roșu lucernă


rug de mure
arțar fasole
coacăz
fag rosa canina ovăz

tei păducel
porumbar
ulm
sânger
cireș

stejar
• Hrana naturală poate fi îmbunătăţită prin cultivarea liniilor parcelare şi a
luminişurilor din păduri cu:
• ierburi perene, lucernă, trifoi, sorg, varză furajeră, napi porceşti. Plantarea de
iederă îmbunătăţeşte hrana de iarnă.

• Ca hrană complementară iarna, se recomandă:


• fân de lucernă, trifoi, otavă (nu consumă fân de livadă sau de pădure decât la
nevoie), frunzare, completat cu nutreţuri suculente: sfeclă, napi porceşti, varză
furajeră, nutreţ însilozat (în măsura în care este consumat), cartofi, borhot de
prune, castane (păstrate în saci de plastic în soluţie de sare 5% şi zdrobite la
administrare).
• Sarea precum şi apa în teren sunt necesare.
• Necesarul de hrană este de 1,5 – 2,5 kg, iar cel de apă de 1,5 - 2 l pe zi, pe
care primăvara şi la începutul verii o găseşte în hrana suculentă, roua şi apa de
ploaie de pe plante. Iarna criza de apă se accentuează.
• Căpriorul este animal mai mult de amurg şi de noapte. La hrană iese din
pădure în luminiş dimineaţa şi seara, peste zi doar în terenurile liniştite.
• Nu se scaldă niciodată. Înoată bine.
• Îşi face culcuş pe sol înlăturând cu copitele frunzele şi rămurelele. După
numărul de culcuşuri şi amplasarea lor se poate aprecia mărimea şi
repartizarea efectivului.
• Reproducţia. Femela ajunge la maturitate sexuală la vârsta de aproximativ 1
an şi 2 luni (în anul următor naşterii), iar ţapii la 3 ani.
• Proporţia între sexe la fătare este 1:1, ulterior se schimbă în favoarea
masculilor, pierderile naturale le femele fiind mai mari (gestaţie, apărarea
puilor).
• Se recomandă o proporţie de 1:1- 1,3:1. O disproporţie în favoarea femelelor
(1:1,5 – 1:2) duce la o înmulţire exagerată în dauna calităţii, număr mic de
trofee mari. Invers: micşorarea numărului de iezi, dar sporirea numărului de
ţapi cu trofee mari.
• Perioada normală de rut se situează în iulie - august.
• Femelele negestante pot intra din nou în călduri în noiembrie-decembrie.
• Gestaţia durează circa 280 - 300 de zile datorită fenomenului de implantare
întârziată, care permite fătarea primăvara, într-o perioadă optimă.
Gestația
Căpriorul se caracterizează printr-o dezvoltare embrionară foarte specială, unică
printre Artiodactyla / Ungulate. Se disting în fapt:

• o pre-gestație, care durează 4 ½ - 5 luni după împerechere, în care ovulul


fertilizat, după o diferențiere celulară inițială, își oprește dezvoltarea (diapauză
embrionară), urmată de implantare întârziată

• o gestație propriu-zisă începând din decembrie - ianuarie. Aceasta durează


aproximativ 5 luni, în care se produce implantarea embrionului în uter și
dezvoltarea ulterioară a fetusului

Cele două faze au o durată totală de 9 ½ luni - 10 luni


• Fătarea are loc mai ales în mai-iunie. Prolificitatea medie este de 2 iezi.
• Pentru fătare femela se retrage în locuri liniştite, desişuri ferite de duşmani.
• După 3 – 4 ore de la fătare iedul se ridică în picioare şi începe să sugă.
• După câteva zile reuşeşte să-şi urmeze mama pe distanţe scurte.
• Până la vârsta de 2 săptămâni, în caz de pericol stă culcat, lipit de pământ,
camuflat în iarba înaltă, încercând să scape datorită culorii specifice.
• După această vârstă însă îşi urmează mama în caz de pericol şi începe să
mănânce iarbă.
• Pentru popularea altor terenuri, capturarea iezilor trebuie făcută între vârsta de
5 zile şi 2 săptămâni, după care sunt greu de prins.
• Alăptarea durează până în noiembrie-decembrie (circa 6 luni), iedul rămânând
cu mama până în aprilie, când grupele se desfac şi iezii (în vârstă de 10 luni)
devin independenţi.
• Sporul anual
• în ţările din Centrul Europei este de 100% din numărul total de femele
existente la 1 aprilie anul precedent.
• La noi, unde numărul de animale răpitoare şi dăunători este mai mare, sporul
anual este mai mic, oscilând, în funcţie de bonitatea terenului între 69% şi
21%.
• Pierderile de iezi sunt mai însemnate în primele săptămâni de viaţă, fiind
cauzate de intemperii sau duşmani naturali.
Ciclul vital și biologia reproducției

Mascul Femelă

Fiziologică 1 an și 2 luni
Maturitate sexuală
Socială 2 – 3 ani 1 - 2 ani

Apogeul dezvoltării corporale 4 ani 3 ani

Durata gestației 280 - 300 zile

Ciclu estral 1 singur ciclu estral anual

Prolificitate 1 (primipare) - 2; rare fătări trigemelare

Greutate la naștere 0,9 - 1,6 kg


Circa 2 luni,
Durata înțărcării după mese, cu funcție socială

Longevitate 8 - 10 ani
Dinamica populaţiei
•Creşterea Utilă Anuală
Exemple

C.U.A. în ambiente din Apenini


La populaţii în fază de creştere
(populaţii supuse gestiunii
(care nu au atins capacitatea cinegetice)
Provincia Modena
portantă a ambientului)
CUA
13,7 %
(media anii 2000-2002)
Mortalitate cinegetică
C.U.A. = 30 – 50% (sezon vânăt. 2001- 6,2 %
2002)
din numărul animalelor matcă Provincia Reggio Emilia
(din perioada pre-reproductivă) CUA
15 %
(media anni 2000-2002)
Mortalitate cinegetică
(sezon vânăt. 2001- 15 %
2002)
• Factori limitanți
Prădarea
Dintre duşmanii animali cel mai mare este lupul, urmat de râs, chiar urs,
mai ales în terenurile de munte şi dealuri înalte, iar
la câmpie şi coline vulpea şi pisica sălbatică, care ucid iezii şi
Mistreţii ucid iezii în primele săptămâni de viaţă când aceştia se lipesc de
pământ.
Bolile nu constituie un factor de mortalitate capabil să afecteze
statusul speciei.
Bolile parazitare (endo- şi ectoparazitare): gălbeaza, strongiloza,
cisticercoza, coccidioza şi hypodermoza pot provoca pagube.
Dinamica populației
Factori limitanți

Factori limitanți de origine naturală

Mortalitatea asociată cu căderi de zăpadă abundente sau


Factori climatici
rigori climatice poate fi mare.

Lupul: asupra tuturor categoriilor de animale

Mistreț, vulpe, pisica sălbatică, acvila regală: asupra


Prădarea
puilor

Unde sunt prezenți, râsul și chiar ursul.

În afară de excepții izolate (de obicei atribuibile altor cauze),


Patologia nu constituie un factor de mortalitate capabil să afecteze
statusul speciei.
Factori limitanți
• Câinele hoinar, cauzează pagube printre pui și animalele adulte.
Pe distanţă scurtă, căpriorul aleargă cu viteză mare astfel încât să scape de
urmăritor, totuşi nu rezistă la fugă pe distanţă mare, aşa încât dacă este
urmărit cu perseverenţă de căini, chiar mai slabi alergători, poate fi prins şi
sfâşiat.

• Accidente poate provoca circulaţia auto, mecanizarea agricolă, canalele cu


pereţi betonaţi construite în scop industrial sau agricol, din care animalele
nu pot ieşi.
Dinamica populației
Factori limitanți
Factori limitanți de origine antropică

Acesta este un factor de mortalitate semnificativ. Există


numeroase cazuri de exemplare afectate de împușcarea cu
Braconajul
gloanțe. De asemenea, este important numărul de animale
găsite în lațuri.

O adevărată plagă. La nivel local pare a fi principala cauză a


Câinii fără stăpân
dificultăților de colonizare și de așezare stabilă a speciei

Numeroase cazuri raportate în fiecare an par să indice


Mecanizarea
operațiile de cosit al furajelor printre cauzele de mortalitate cu
agricolă
cel mai mare impact față de pui.
Dinamica populaţiei
Factori limitanţi

Factori limitanţi de origine antropică


Reprezintă un factor de mortalitate important, ce interesează
în mod special masculii dispersaţi şi pe cei implicaţi în
dispute teritoriale
Exemple
Incidente stradale cu căpriori
Provincia Modena Provincia Reggio Emilia
anii 2000 - 2001 anul 2001
Incidente cu
mijloace auto Masculi Femele Masculi Femele
77% 23% 73% 27%

N = 135 N = 85
Dinamica populaţiei
Factori limitanţi

Competiţie interspecifică

Prezenţa de populaţii mari de cerb limitează creşterea


Cerb
numerică a căpriorului

Acest cervid alohton este considerat responsabil de unele


Lopătar interacţiuni competitive cu căpriorul. La nivel local totuşi
fenomenul nu se manifestă în mod clar

Mistreţ
Este presupusă o competiţie de spaţiu între aceste 2
ungulate şi căprior, dacă acestea ating densităţi ridicate
Muflon
Sociabilitatea
Comunicarea

Unitatea socială de bază este “Mijloacele” de comunicare socială mai


importante sunt mirosul şi auzul
reprezentată de femela adultă şi puii
Recurgând la aceste simţuri se explică:
sub 1 an
• comportamentul de marcare,
Masculii adulţi sunt solitari şi • masculii adulţi recunosc femelele în
teritoriali. Totuşi se pot alătura iarna estru,

grupurilor de femele cu pui sub 1 an • se produce recunoaşterea şi


contactul mamă – pui,
• Indivizii dintr-un grup social se
menţin în contact între ei.
Etologia
Ritmuri circanuale

MASCULI FEMELE
Faza de grupare
Faza de grupare IANUARIE

FEBRUARIE
MARTIE
Faze ierarhice şi teritoriale APRILIE Faze ierarhice şi teritoriale
MAI
IUNIE
IULIE
Împerecheri Împerecheri
AUGUST
SEPTEMBRIE
Faza indiferentă
OCTOMBRIE Faza de grupare
NOIEMBRIE
Faza de grupare
DECEMBRIE
Căprior înseamnă teritoriul
Etologia
Aglomerarea hibernală
Semne de prezenţă
• Urmele
- sunt mai mici ca la cerbul lopătar.
- La mers liniştit vârfurile unghiilor sunt apropiate.
- Pintenii nu se imprimă la mersul obişnuit decât în cazul unui strat gros
de zăpadă, noroi.
- Urma tipar de ţap este în formă de inimă, la femelă mai ovală,
recunoaşterea sexului făcându-se numai de un ochi experimentat.
- Urma din faţă este mai mare decât cea din spate.
- Urma pârtie a ţapului se deosebeşte prin lăţimea mai mare între cele
două şiruri lăsate de picioarele din stânga şi din dreapta (16 cm faţă de 10
cm la femele).
- Căprioarele pot face salturi foarte mari, în medie de 2-3 m.
Excrementele (lăsăturile)
- Când consumă hrană uscată sunt asemănătoare cu nişte boabe alungite,
brun închis până la negru, rotunde la ambele capete sau cu o
protuberanță la unul,
- de aproximativ 14 mm lungime şi 8 mm diametru.
- Când consumă hrană suculentă sunt moi, turtite şi uneori lipite unele de
altele.
Semne de prezenţă
Urmele
Uşor de recunoscut graţie formei şi
dimensiunilor (circa 3,5 x 2,5 cm)

Pe terenuri favorabile (noroi, zăpadă)


sunt adesea vizibili şi pintenii
Semne de prezenţă

Excrementele

Adesea uşor de recunoscut graţie


dimensiunilor (circa 1,4 x 0,8 cm) şi
formei (uneori prezintă o mică
protuberanţă la o extremitate)

PROTUBERANŢĂ
Semne de prezenţă

Decojiri
Sunt provocate de acţiunea mecanică de
frecare a coarnelor pe care masculii o fac:

• pentru a se curăţa de catifea

• ca debuşeu al tensiunii

• în timpul acţiunii de marcare

De obicei interesează plante lemnoase


(adesea ienuperi) cu diametrul de 2-3 cm
• Pagubele cauzate de căprior
• În plantaţiile forestiere și livezi pagubele pot fi făcute prin cojit şi prin roaderea
vârfului puieţilor.
• Pagubele prin cojit sunt neînsemnate, căpriorul rozând coaja, iarna, numai în
cazuri de mare necesitate.
• Pagubele prin roaderea vârfurilor puieţilor însă, pot fi mai mari (tulpina se
deformează temporar, se pierde din creşterea anuală).
• În perioada împerecherii (iulie-august) ţapul loveşte cu coarnele puieţii şi
lăstarii rănindu-i.
• De asemenea răneşte puieţii şi lăstarii pentru marcarea sectorului individual
(aprilie – mai) și curățarea coarnelor (februarie – aprilie).
• În culturile agricole uneori roade pomii fructiferi tineri, mănâncă fasolea, paște
lucerna, fânețele etc.
• Dar pentru că se hrăneşte pe ales pagubele sunt în general mici, abia se
observă.
Pagube
Tipologia daunelor

• Daunele cauzate de căprior interesează în principal culturile lemnoase şi


semilemnoase, în special livezile recent plantate.

• Sunt de asemenea cunoscute cazuri de păscut intens a culturilor furajere

• În ce priveşte tipologia, cazuistica se reduce la:

• roaderea lăstarilor în scop alimentar,

• decojirea plantelor tinere prin frecarea coarnelor,

• paşterea culturilor de lucernă şi a fânețelor.


Pagube
Exemple de incidenţă a daunelor în unele unităţi administrative
Provincia Modena
1998 1999 2000
Sume Sume Sume
Incidenţa Incidenţa Incidenţa
plătite plătite plătite
(%) (%) (%)
(€) (€) (€)
Alte
259.238 100 330.474 99,8 317.180 99,3
specii
Căprior 0 0 620 0,2 2.363 0,7
Total 259.238 100 331.094 100 319.543 100
Provincia Reggio Emilia
1998 1999 2000
Sume Sume Sume
Incidenţa Incidenţa Incidenţa
plătite plătite plătite
(%) (%) (%)
(€) (€) (€)
Alte
170.482 99,1 252.134 98,8 184.323 98,6
specii
Căprior 1.498 0,9 3.099 1,2 2.634 1,4
Total 171.980 100 255.233 100 186.957 100
• Recoltarea şi valorificarea
• Căpriorul poate fi vânat prin următoarele metode:
• Metoda la pândă constă în faptul că vânătorul aşteaptă, bine camuflat, ieşirea
vânatului într-un loc frecventat de acesta, cunoscut de pădurar sau paznic.
• Vânătorul se aşează la pândă la 50 – 80 m de trecătoare,
• într-un observator înalt sau pe sol, camuflat de un trunchi de arbore, tufă,
adăpost improvizat. Deci, vânătorul stă pe loc, iar vânatul se mişcă şi se apropie
de vânător.
• Metoda prin apropiat (dibuitul) se aplică mai mult decât la cerb.
• Constă din apropierea fără zgomot de animal prin locurile de ieşire la hrană.
• Apropierea se face prin arboret rar de preferinţă, care să permită vizibilitate
bună.
• Este metoda cea mai fructuoasă dintre toate metodele. Se aplică 5 – 6 luni/an.
• Metoda prin ademenire cu chemătoarea constă în a imita glasul căprioarei
dornică de împerechere.
• Se aplică în perioada împerecherii şi dă rezultate pe terenurile cu mai puţine
femele.
• Metoda de vânătoare din căruţă se practică în pădurile de şes, în arborete rare,
mai ales toamna.
• Vânătorul merge în dosul căruţei, iar la vederea căpriorului se opreşte, se
adăposteşte, observă calitatea vânatului şi trage dacă este cazul.
• Împuşcarea se face cu armă cu glonţ.
• Perioada legală de vânătoare - pentru ţapi 15 mai - 15 octombrie, iar
căprioarele între 1 septembrie - 15 februarie.
• Împuşcarea se face în limitele planului de recoltă, pe baza unei autorizaţii
ce se eliberează nominal.
• Despăgubirea pentru vânătoarea ilegală este de 2500-5000 euro pentru
mascul şi 2000-4000 euro pentru femelă.
• De la ţapul împuşcat, vânătorul primeşte numai trofeul, carnea
valorificându-se separat.
• Trofeul (coarnele cu craniul şi maxilarul superior) se montează pe o placă
de lemn, pe dosul căreia se montează şi cele două părţi ale maxilarului
inferior).
• Evaluarea trofeelor se face în conformitate cu prevederile C.I.C.
• Pentru medalia de bronz se primesc la concursuri 105-114,99 puncte, iar
pentru cea de aur peste 130 puncte.
• Recordul României este de 211,67 puncte C.I.C., recoltat jud. Prahova
(Marsilia, 1997), locul 4 în ierarhia mondială.
• Carnea animalelor până la doi ani este excelentă.
• Carnea animalelor bătrâne este coriacee (tare ca pielea-talpa), cu gust
neplăcut şi trebuie ţinută la frăgezire.
• Măsuri de ocrotire:
- combaterea vânătorii abuzive - cea mai importantă măsură de ocrotire;
- combaterea dăunătorilor: răpitoare mari, câini hoinari;
- păstrarea efectivului optim, deoarece altfel se răspândesc bolile parazitare,
scade greutatea corporală şi trofeul;
- măsuri de selecţie;
- crearea de condiţii de linişte mai ales în perioada fătărilor;
- completarea şi îmbunătăţirea hranei.
• Atitudinea faţă de căprior ca specie de vânat
• Prezenţa căpriorului pe o mare suprafaţă (regiuni de şes şi dealuri ale ţării
noastre) are multiple avantaje, fiind mult mai accesibil decât celelalte
cervide, iar masculul fiind purtătorul unui trofeu valoros.
• Se urmăreşte a i se mări densitatea la efectivul optim în fondurile de
vânătoare subpopulate şi
• evitarea suprapopulării cu consecinţele sale legate de degradarea calităţii
vânatului.
• În scopul creşterii efectivelor, pe lângă limitarea sau oprirea recoltărilor, se
modifică raportul de sexe în favoarea femelelor, la 1:1,5-1:2.