Sunteți pe pagina 1din 4

Drepturile morale ale autorului unei opere

1. Dreptul de a aduce opera la cunoștința publică sau dreptul de divulgare


Opera ajunge la cunoștința publică dacă, potrivit art. 15 alin. 1, este cunoscută de un
număr mare de persoane care nu reprezintă cercul normal al unei familii și al
cunoștințelor acesteia (ex.: dezvelirea unei statui, lansarea unei cărți).
Numai autorul este cel care are acest drept de divulgare, stabilind modalitățile în care
dorește să o facă. Acesta are și dreptul de a se opune divulgării operei sale (dacă este
divulgată opera fără consimțământul autorului avem de-a face cu un delict civil).
Art. 1 alin. 2 din lege arată că “opera de creație intelectuală este recunoscută și
protejată, independent de aducerea la cunoștință publică, prin simplul fapt al realizării
ei, chiar în formă nefinalizată”.
În cazul operelor postume, adică a operelor neaduse la cunoștința publică în timpul
vieții autorului, acestea pot fi divulgate de către succesori. Cu toate acestea, se consideră
că, dacă defunctul a dorit ca opera sa să nu fie adusă la cunoștința publică, nici
moștenitorii nu pot trece voința acestuia. Acest drept se transmite moștenitorilor pe o
durată nedeterminată. Profesorul Roș prezintă o situație celebră legată de operele lui
Franz Kafka ce a cerut prietenului său, desemnat legatar universal, Max Brod (și el
scriitor) să îi ardă după moartea sa toate manuscrisele și să nu le citească. Max Brod a
publicat toate operele găsite, rearanjând unele capitole, completând fraze neterminate,
regândind punctuația30.
În situația operelor comune, divulgarea se va face potrivit convenției părților. Dacă
avem o operă considerată divizibilă, oricare dintre autori poate să exercite acest drept.
Dacă este indivizibilă, refuzul abuziv al unuia dintre coautori trebuie să fie justificat.
În ceea ce privește operele colective, dreptul de divulgare aparține persoanei fizice
sau juridice din inițiativa sau sub responsabilitatea și numele căreia a fost creată.
Art. 25 alin. 2 prevede că “persoana care, după încetarea protecției dreptului de
autor, aduce la cunoștință publică, în mod legal, pentru prima oară, o operă nepublicată
înainte, beneficiază de protecția echivalentă cu cea a drepturilor patrimoniale ale
autorului. Durata protecției acestor drepturi este de 25 de ani începând din momentul în
care a fost adusă pentru prima oară la cunoștință publică, în mod legal”.
Această prevedere poate da loc interpretărilor în sensul că putem să ne punem problema
persoanei care va aduce astfel opera la cunoștința publicului. Poate fi orice persoană sau
doar cele prevăzute de art. 11 alin. 2, adică moștenitorii și organul de gestiune colectivă.
Mai mult, Directiva 2006/116/CE31 privind armonizarea duratei de protecție a dreptului
de autor și a anumitor drepturi conexe menționează în art. 4 sintagma “orice persoană”.
Astfel, dacă interpretăm în acest sens, orice persoană care găsește o operă nepublicată o
poate face în contextul prevederilor art. 25 alin. 2 din lege.
Art. 15 alin. 2 prevede că “dreptul de a autoriza sau de a interzice comunicarea publică
sau punerea la dispoziţia publicului a operelor nu se consideră epuizat prin nici un act
de comunicare publică sau de punere la dispoziţia publicului”. Înțelegem că deși opera a
fost adusă la cunoștința publică, autorul păstrează în continuare acest drept (dacă a
autorizat reprezentarea unei piese de teatru, nu înseamnă că a acceptat și editarea
operei32).
30 https://ro.wikipedia.org/wiki/Franz_Kafka
31 Text pe http://www.wipo.int/wipolex/en/text.jsp?file_id=181683
32 Ioan Macovei, Tratat de drept al proprietății intelectuale, Ed. C.H. Beck, București, 2010,
p. 446
2. Dreptul de a pretinde recunoașterea calității de autor al operei sau dreptul la
paternitate
Acest drept presupune recunoașterea creatorului operei ca fiind autorul ei dar și
posibilitatea de a se opune uzurpării acestei calități de alte persoane (însușirea fără drept a
calității de autor este infracțiune potrivit art. 141 din lege). Nu este legală înstrăinarea
dreptului prin acte juridice între vii. Profesorul Roș descrie cazul “negrilor”, adică a
acelor persoane care scriu pentru alții. Se pare că ar fi și situația lui Alexandre Dumas
tatăl care a folosit astfel de persoane pentru operele sale. Auguste Maquet este cel care a
contribuit la scrierea cărților Contele de Monte Cristo, După 20 de ani și Cei trei
muschetari.33 De asemenea există discuții astăzi și în legătură cu o parte din opera lui
Brâncuși de care mulți spun că ar avea alți autori34.
Dreptul la paternitate aparține doar persoanelor fizice și este transmis prin moștenire
pe durată nelimitată.
3. Dreptul de a decide sub ce nume va fi adusă opera la cunoștința publică sau
dreptul la nume
Opera poate fi adusă la cunoștința publică sub numele autorului, sub pseudonim sau
anonim. Unele pseudonime sunt folosite pentru a ascunde identitatea autorului, altele
pentru că sună mai frumos (Ana Blandiana este Otilia Coman, Dimitrie Bolintineanu este
Dimitrie Cosmad, Nina Cassian este Reneé Annie Katz, Gala Galaction este Grigore
Pişculescu) Stephen King a scris sub pseudonimul Richard Bachman după ce a întâlnit
succesul pentru a vedea dacă mai este apreciat.
Dreptul la nume nu este transmisibil prin moștenire. Acesta poate aparține persoanei
fizice dar și persoanei juridice în cazul operelor colective.
Se arată în doctrină că în situația în care se cunoaște autorul care folosește un pseudonim,
atunci opera are regim juridic ca în cazul în care a fi adusă la cunoștința publică sub
numele autorului (spre deosebire de cazul în care pseudonimul este “netransparent”, aici
moștenitorii pot dezvălui identitatea autorului35).
33 https://en.wikipedia.org/wiki/Auguste_Maquet
34 Pentru alte exemple a se vedea V. Roș, op. cit., p. 301
35 V. Roș, op. cit., p. 302. Pentru o opinie contrară a se vedea Ioan Macovei, Tratat de drept
al proprietății
intelectuale, Ed. C.H. Beck, București, 2010, p. 450
Dreptul de autor se exercită de către editor potrivit Convenției de la Berna, art. 15.
Persoana care face publică opera este cea care exercită dreptul de autor, cât timp autorul
nu își dezvăluie identitatea.
4. Dreptul de a pretinde respectarea integrității operei și de a se opune oricărei
modificări, precum și oricărei atingeri aduse operei, dacă prejudiciază
onoarea sau reputația sa sau dreptul la inviolabilitatea operei
Trebuie să existe acordul autorului pentru orice modificare, completare, schimbare a
sensului, adaptare sau exploatare “care nu respectă spiritul operei”36. Întinderea dreptului
celui care face adaptări sau modificări va depinde de clauzele pe care le-a convenit cu
autorul. Cesionarul poate face unele modificări cum ar fi corecturi ale greșelilor de
ortografie sau punctuație. Reproducerea sau reprezentarea unei opere trebuie să fie destul
de fidelă pentru a ajunge la respectarea acestui drept37.
Dreptul la respectarea operei se referă și la traduceri, adaptări sau transformări
autorizate de autor.
Transformarea este permisă fără consimțământul autorului și fără plata unei
remunerații dacă, potrivit art. 35:
“a) este o transformare privată, care nu este destinată şi nu este pusă la dispoziţia
publicului;
b) rezultatul transformării este o parodie sau o caricatură, cu condiţia ca rezultatul să nu
creeze confuzie în ce priveşte opera originală şi autorul acesteia;
c) transformarea este impusă de scopul utilizării permise de autor.
d) rezultatul transformării este o prezentare rezumativă a operelor în scop didactic, cu
menţionarea autorului”.
36 Transformarea unei opere muzicale în sonerie de telefon a fost considerată încălcare a
dreptul la respectul
operei. Intrarea lui Mihai Viteazul (interpretat de Amza Pellea) în Cetatea de la Alba Iulia a
fost folosită
într-un clip electoral, fiind sancționată de instanță. Alte încălcări ar fi reprezentate de
publicarea operei întro
formă neprevăzută în contract cum ar fi traduceri proaste, plasarea operei de artă într-un loc
inadecvat,
colorarea unei fotografii ce a fost realizată alb-negru, în V. Roș, op. cit., p. 304
37 De exemplu, romanul Notre Dame de Paris a lui Victor Hugo a fost adaptat sub formă de
desene animate
de Studiourile Walt Disney. Problema a fost că nu a fost amintit numele lui Hugo în adaptare,
dar scenariul
a fost modificat față de opera originală - V. Roș, op. cit., p. 308
Casa de producție Twentieth Century Fox a folosit într-un film despre URSS, stat pe care îl
prezenta drept
dictatorial, operela ale compozitorului rus Dimitri Sostakovici. Succesorii au obținut o soluție
pozitivă în
Franța după ce au acționat pentru încălcarea dreptului la integritatea operei - V. Roș, op. cit.,
p. 326
În cazul operelor de artă plastică, potrivit art. 22, “proprietarul sau posesorul unei
opere este dator să permită accesul autorului operei şi să o pună la dispoziţie acestuia,
dacă acest fapt este necesar pentru exercitarea dreptului său de autor şi cu condiţia ca
prin aceasta să nu se aducă atingere unui interes legitim al proprietarului sau al
posesorului. În acest caz, proprietarul sau posesorul poate pretinde autorului operei o
garanţie suficientă pentru securitatea operei, asigurarea acesteia la o sumă ce reprezintă
valoarea pe piaţă a originalului, precum şi o remuneraţie corespunzătoare”.
Acest drept se transmite prin moștenire pe durată nelimitată.
5. Dreptul de a retracta opera, despăgubind, dacă este cazul, pe titularii
drepturilor de utilizare, prejudiciați prin exercitarea retractării.
Dreptul de retractare al autorului este strâns legat de dreptul de divulgare. Înseamnă
de fapt posibilitatea autorului de a-și retrage opera după ce a adus-o la cunoștința publică.
Interesează momentul în care poate fi valorificat acest drept. Unii autori au susținut că se
poate retracta opera până la încheierea contractului prin care se stabilește reproducerea,
reprezentarea sau executarea operei. 38 Aceeași autori susțin că după încheierea
contractului, retractarea trebuie să se bazeze pe motive întemeiate, lăsate la interpretarea
judecătorilor. Alte opinii sunt în sensul posibilității nelimitate a autorului de a-și exercita
acest drept, fiind opozabil erga omnes39.
După adoptarea Legii 8/1996, autorul nu a mai fost condiționat de motive
justificate pentru retractarea operei, dar i-a impus obligația de a despăgubi pe cei care ar
putea fi prejudiciați prin exercitarea acestui drept.
Acest drept nu poate fi exercitat în cazul programelor pentru calculator (art. 77
alin. 3 din lege), iar în cazul operelor de artă plastică acest drept “ar intra în conflict cu
principiul forței obligatorii a contractelor, cât și cu dreptul absolut și opozabil erga omnes
al proprietarului suportului operei.”
38 A. Ionașcu, N. Comșa, M. Mureșan, Dreptul de autor în România, Ed. Academiei
Române, București,
1969, p. 88
39 D. Cosma, Dreptul autorilor de a-și retrage sau modifica opera, Revista Studii și
Cercetări Juridice nr.
1/1972, p. 106
Prof. Y. Eminescu susținea în legătură cu acestă problemă că “dreptul de retractare este
contraponderea
dreptului de divulgare și consecință directă a caracterului absolut și discreționar al
acestuia”.
Dreptul de retractare nu se transmite moștenitorilor.

S-ar putea să vă placă și