Sunteți pe pagina 1din 10

Proiectarea şi evaluarea activităţilor transdisciplinare

1. Aspecte ale valorii adăugate a programei integrate la dezvoltarea


competenţelor cheie
Idealul unei societăţi a cunoaşterii nu poate fi desprins de dimensiunea
răspunderii sociale – curriculum-ul integrat centrat pe arii curriculare explorează, cu
ajutorul cunoştinţelor dobândite în mediul formal şi nonformal, felul în care problematica
profesională, mediul economic echilibrează nevoile actuale cu decizii de ordin moral-
atitudinal. Obiectivele elaborării curriculum-ului integrat este necesar a fi coroborate cu
nevoile concrete şi cu situaţia din România şi în special cu orientările strategice privind
modernizarea sistemului şi a instituţiilor din educaţie, flexibilizarea curriculum-ului,
centrarea pe competenţele-cheie sau digitizarea conţinuturilor curriculare.

Competenţe
Cheie Aspecte ale valorii adăugate a programei integrate la
dezvoltarea
competenţelor cheie
1.Comunicare în
limba română
Comunicare în
limbi moderne
Învăţarea prin metode predominant activ-participative şi
prin încurajarea lucrului în grup va contribui la dezvoltarea
competenţelor de comunicare ale elevilor, atât în sens lingvistic,
prin îmbogăţirea limbajului, cât şi în sens social – comunicare
interpersonală, inter-relaţionare.
Pentru a găsi noi informaţii, elevii vor fi încurajaţi să utilizeze
inclusiv surse de documentare în limbile străine studiate. Astfel,
creşte valoarea practică a studiului limbilor străine şi sunt oferite
elevilor noi modalităţi de exersare a utilizării acestora.
2.Competenţe
matematice, în
ştiinţe şi
tehnologii
Se vizează dezvoltarea competenţelor matematice,
ştiinţifice şi tehnologice, prin situaţii atractive şi aplicative de
învăţare. Mai mult, acestea nu sunt exersate "în sine", independent
de alte domenii de studiu, ci sunt abordate în relaţie cu alte
competenţe cum sunt cele de comunicare, de relaţionare, digitale
sau de metacogniţie.
3.Competenţe
digitale
Elevii învaţă folosind tehnologia: prezentări Powerpoint, fişiere
media, căutare de date utilizând internet-ul, comunicare cu colegii
utilizând email-ul, forum-ul sau chat-ul etc.
4. Competenţe
metacognitive (a
învăţa să înveţi)
Autonomia în învăţare este încurajată prin:
- finalităţile urmărite – competenţe generale, valori şi atitudini;
- strategiile didactice şi metodele utilizate, care implică elevii în
procesul de învăţare, îi stimulează să îşi asume noi
responsabilităţi, să reflecteze asupra propriului proces de
învăţare, să evalueze activitatea lor şi a colegilor, să identifice
aspectele care necesită ameliorare;
- conţinuturi care stimulează reflecţia asupra cunoaşterii,
gândirea critică, interpretarea datelor etc.
5. Competenţe
interpersonale,
interculturale,
sociale şi civice
Valorile şi atitudinile promovate de programa şcolară sunt strâns
legate de dezvoltarea acestei competenţe-cheie, care are un
substrat axiologic evident. Lucrând în echipă, căutând soluţii la
probleme, experimentând, elevii învaţă să respecte punctul de
vedere al celorlalţi, să valorizeze contribuţia fiecăruia, să se
sprijine reciproc în procesul de învăţare, să se implice în probleme
de interes general. De asemenea, utilizarea noilor tehnologii în
implementarea programei ar putea avea un impact pozitiv în
creşterea toleranţei şi nivelului de acceptare a grupurilor în situaţii
de risc.
6. Competenţe
antreprenoriale
Lucrul în echipă şi metoda proiectelor sunt două modalităţi
principale de a stimula iniţiativa, cooperarea între membrii unei
echipe, asumarea de responsabilităţi, analiza riscurilor şi a
oportunităţilor etc. Întregul demers presupune
adaptare şi capacitatea de a răspunde pozitiv la schimbări.
7. Sensibilizare şi
exprimare
culturală
Conţinuturile şi modalităţile de aplicare
stimulează creativitatea elevilor şi cadrelor didactice.
Prin modul de generare a temelor, prin multiplele posibilităţi de
abordare a acestora, se generează premisa/provocarea pentru
creativitatea didactică şi pentru inovaţie.
Competenţe specifice
1.1. Identificarea în limbajul cotidian a unor noţiuni specifice domeniilor abordate
1.2 Organizarea demersurilor de cunoaştere şi de explicare a unor fapte, evenimente,
procese din viaţa reală prin folosirea conceptelor specifice
2.1. Utilizarea şi construirea de modele pentru explicarea unor fenomene şi procese
naturale sau tehnologice
2.2. Evaluarea calităţii informaţiilor ştiinţifice, pe baza surselor şi a metodelor care le-au
generat
3.1. Realizarea unor transferuri şi integrarea cunoştinţelor şi a metodelor de lucru
specifice în scopul aplicării lor în proiecte de natură ştiinţifică şi/sau tehnologică
3.2. Utilizarea TIC pentru stimularea creativităţii şi inovaţiei
4.1. Folosirea eficientă a comunicării şi a limbajului de specialitate în organizarea şi în
prelucrarea datelor de tip calitativ, structural şi contextual
4.2. Dezvoltarea disponibilităţii de a folosi deprinderi şi cunoştinţe ştiinţifice pentru
abordarea unor probleme de natură etică şi/sau socială
5.1. Raportarea elementelor semnificative din societate, din ştiinţă sau din tehnologie la
mediul înconjurător ca întreg şi la sistemele sale componente
5.2. Analiza critică a implicaţiilor etice ale opţiunilor acţiunii umane
6.1. Gestionarea eficientă a propriei învăţări prin realizarea de proiecte individuale şi de
grup
6.2. Evaluarea unor probleme contemporane pe baza cunoştinţelor despre trecut, în
perspectiva estimării unor soluţii pentru viitor, în dezvoltarea unei diversităţi de proiecte
7.1. Realizarea unor conexiuni între cunoştinţele dobândite şi aplicarea acestora în
dezvoltarea personală
7.2. Comunicarea asertivă şi cooperarea cu ceilalţi în rezolvarea unor probleme teoretice
şi/sau practice, în cadrul unor grupuri diferite
7.3. Valorificarea oportunităţilor de învăţare şi aplicarea practică a rezultatelor învăţării

Exemple de conţinuturi asociate


Nevoi şi resurse: utilizare, epuizare, găsire de noi resurse
Echilibre şi dezechilibre naturale; fenomene meteo extreme
Supravieţuirea ca individ, populaţie, specie, biosferă
,,Călători” şi călătorii prin corpul uman
Reacţii şi relaţii, cauze şi efecte (determinism şi predictibilitate)
Descoperiri accidentale (de exemplu: focul, roata...)
Potenţialul creator uman: descoperiri şi invenţii care au revoluţionat lumea
Siliciu / carbon – informaţie/ cunoaştere
Tehnologia naturii şi natura tehnologiei
Călători şi călătorii prin
Univers
Magia ştiinţei
Informaţie şi hazard

2. Proiectarea activităţilor de predare-învăţare. Resurse didactice


recomandate.
În ansamblul proiectării activităţilor didactice, pentru adecvarea la abordarea
transdisciplinară, sunt necesare:
 diversificarea situaţiilor de învăţare: sarcini de învăţare variate, strategii, metode şi
mijloace diverse de organizare a activităţilor didactice, valorificarea diferitelor medii de
învăţare- formal, nonformal, informal, şcolar/extraşcolar;
 asumarea de noi roluri de către profesori şi elevi: pentru a creşte implicarea
elevilor şi eficacitatea învăţării, profesorul poate organiza unele situaţii de învăţare în
care să le atribuie acestora roluri noi, asumându-şi în acelaşi timp roluri de mediator,
moderator sau facilitator al desfăşurării activităţilor;
 utilizarea metodelor interactive de învăţare şi a tehnologiei moderne (de ex. tabla
multi-touch): acestea au capacitatea de a stimula lucrul în grup, învăţarea prin colaborare,
schimbul de informaţii între elevi, explorarea de posibilităţi şi evaluarea imlicaţiilor etc.;
aceste tipuri de sarcini şi modalităţile asociate de organizare a instruirii conduc şi la
crearea unui climat de învăţare plăcut, bazat pe respect reciproc, pe valori democratice,
facilitând nu doar dezvoltarea cognitivă, ci şi pe cea socio-morală;
 valorificarea experienţei elevilor, dobândită în contexte formale sau nonformale de
educaţie: acest principiu este cu atât mai relevant cu cât tematica propusă nu este complet
nouă pentru elevi; fiecare dintre ei a auzit, a citit, a aflat din diferite surse sau de la
diferite materii de studiu anterioare despre principalele teme abordate. În acest context,
experienţa personală va constitui un reper important în organizarea activităţilor
educaţionale, pentru ca acestea să aibă legătură cu viaţa de zi-cu-zi şi să fie relevante.
Conţinuturile propuse sunt un punct de legătură între ceea ce elevii ştiu deja şi ceea ce ar
trebui să mai ştie sau să gândească astfel încât să abordeze complex şi unitar un anumit
fenomen;
 utilizarea metodei proiectului: toate temele din programă pot fi abordate prin această
metodă care stimulează implicarea elevilor şi învăţarea prin cooperare, lucrul individual,
dar şi lucrul în grup, distribuirea sarcinilor şi asumarea de responsabilităţi, completarea
activităţilor din clasă cu activităţi în afara clasei. Această metodă este foarte adecvată
tematicii propuse, întrucât combină diferite alte metode sau tehnici precum
documentarea sau investigaţia, facilitând astfel transferul de cunoştinţe şi dezvoltarea
competenţelor transversale.
Propunem un posibil traseu de parcurs util pentru implementarea unei teme
transdisciplinare/cross-curriculare:
1) Identificarea/selectarea temei
Tema este, de regulă, apropiată de viaţa de zi cu zi a elevilor şi poate fi atacată cel
mai bine în maniera integrată. Astfel, o temă potrivită:
- încurajează elevii să se implice în selectarea temei;
- este o reflectare a intereselor grupului de elevi;
- este suficient de cuprinzătoare pentru a permite dezvoltarea unor activităţi de
învăţare diverse, în măsură să conducă la atingerea obiectivelor propuse;
- trebuie să facă apel la cunoştinţele/competenţele/experienţele anterioare ale
elevilor;
- trebuie să fie relevantă pentru viaţa de zi cu zi a elevilor;
- dispune de resursele necesare abordării ei
- are un nume adaptat nivelului de înţelegere al elevilor şi este provocator pentru
aceştia
2) Identificarea asociaţiilor semnificative şi realizarea unei imagini globale asupra
temei
Un prim pas este explorarea temei identificate din perspectiva diverselor câmpuri
disciplinare. Scopul acestei etape este de a avea o primă imagine asupra ariei de
cuprindere a temei şi asupra grupului de persoane participante. Este necesară un fel de
hartă conceptuală care să evidenţieze faptele şi informaţiile-date esenţiale, de bază,
idei şi probleme punctuale, separate; subiectele-contextul mai larg în care se relevă o
modalitate de organizare a acestora în clase, categorii de experienţe, de atribuire, în
consecinţă, a unor semnificaţii/sensuri noi; temele-cadrul metodologic mai larg, prin
intermediul căruia putem integra subiectele în contextul care vizează experienţa
umană:

fapte,
informaţii

subiecte
teme

3) Definirea rezultatelor aşteptate (obiective/competenţe/valori/atitudini)


Accentul se pune mai ales pe aplicarea cunoştinţelor şi deprinderilor dobândite în
situaţii noi. Scopurile temelor integrate au în vedere sprijinul care trebuie acordat
elevilor pentru a înţelege în ce mod cunoştinţele şi priceperile pe care le dobândesc
pot fi combinate pentru a realiza o sarcină, pentru a descoperi o soluţie sau pentru a
înţelege şi a explica o situaţie. Importante sunt, astfel, competenţele transversale,
valorile şi atitudinile formate în contexte integrate.
4) Planificarea timpului
Timpul este atât o constrângere, cât şi o resursă. În această etapă trebuie găsit
echilibrul dintre timpul necesar estimat pentru derularea activităţilor şi timpul efectiv
disponibil pentru derularea întregului proiect.
5) Colectarea/mobilizarea resurselor necesare
Pentru clarificarea demersului ar trebui să se răspundă la o serie de întrebări:
Nr Întrebarea Rezultatul
crt
1. CE facem? Tema şi descrierea ei
2. DE CE/CU CE rezultate Rezultatele aşteptate (obiective, cunoştinţe,
facem? competenţe, valori, atitudini)
3. CU CINE facem? Echipa de proiect, responsabili, participanţii la
activităţi
4. CUM facem? Activităţile/experienţele de învăţare
5. CÂND şi UNDE Locul şi durata activităţilor
facem?
6. CARE sunt rezultatele? Evaluarea
Pe baza răspunsurilor la aceste întrebări se poate schiţa designul şi redacta
planificarea activităţilor de învăţare:
a.Titlul proiectului/temei
b.Durata
c.Echipa de proiect
d.Rezultatele aşteptate
e.Planificare
7) Desfăşurarea activităţii culminante şi evaluarea finală a temei
Activitatea culminantă poate fi concepută şi, mai ales organizată, cu ajutorul elevilor,
ea luând forma unui eveniment în care grupul de participanţi la proiect are ocazia să-
şi prezinte rezultatele. Tipologia acestora depinde de imaginaţia celor care au
participat la proiect, de forma pe care o ia produsul final, de audienţa căreia i se
adresează, de scopul proiectului: dramatizări, expoziţii (desene, fotografii, produse),
prezentări (audio-video, postere, portofolii), referate, demonstraţii, dezbateri.
Evaluarea elevilor în cadrul proiectelor integrate/temelor transdisciplinare are cel
puţin trei paşi:
۰ evaluarea diagnostică (iniţială)-evaluarea cunoştinţelor, deprinderilor, atitudinii
elevilor înainte de a începe lucrul la tema nouă;
۰ evaluarea formativă (continuă)-evaluarea rezultatelor învăţării pe parcursul derulării
activităţilor
۰evaluarea sumativă (finală)-evaluarea rezultatelor finale ale învăţării

3. Sugestii pentru evaluare


Pentru a fi efectivă şi autentică, evaluarea trebuie să fie un proces continuu, parte
integrantă a învăţării, în măsură să le ofere elevilor şi profesorilor oportunităţi de
reflecţie şi de perfecţionare continuă. Evaluarea respectă o serie de principii:
- este o activitate de cooperare între elevi şi profesori; evaluarea este necesar nu să
fie ceva care se aplică elevilor, ci care se aplică împreună cu elevii;
- oferă oportunităţi elevilor pentru a prelua responsabilitatea asupra propriei
învăţări;
- respectă copilul, păstrează şi dezvoltă stima de sine a fiecăruia;
- este utilizată pentru a îmbunătăţi instruirea/învăţarea şi pentru a marca progresul;
- creează posibilitatea ca elevii şi profesorii să lucreze împreună în perspective
aceloraşi scopuri/obiective curriculare, definite pe termen scurt, mediu, lung.
Evaluarea modernă:
- este asociată grijii faţă de măsurarea şi aprecierea rezultatelor
- nu este un scop în sine, un simplu control, ci se realizează în vederea adoptării
unor decizii şi măsuri ameliorative
- pune accent pe problemele de valoare şi pe emiterea judecăţii de valoare;
- acordă preponderenţă funcţiei educative a evaluării;
- încearcă să devină o interogaţie globală, preocupată de promovarea aspectului
uman în general
- acoperă atât domeniile cognitive cât şi pe cele afective şi psihomotorii ale
învăţării şcolare
- se ocupă atât de rezultatele şcolare cât şi de procesele de predare şi învăţare pe
care le implică;
- se constituie parte integrantă a procesului didactic, nu mai este privită din
exteriorul acestuia;
- dezvoltă tot timpul o funcţie de feed-back pentru elev;
- tinde să informeze şi personalul didactic asupra punctelor tari şi punctelor slabe
ale eforturilor depuse, asupra eficienţei activităţii didactice;
- îşi asumă un rol activ, de transformare continuă a proceselor de predare şi de
învăţare, de intervenţie formativă;
- devine un proces continuu şi integrat organic procesului de instruire;
- evaluarea devine un mijloc de comunicare de informaţii asupra stadiului învăţării,
în vederea ameliorării sau reorganizării acesteia.
- evaluează elevii în raport cu o normă, cu criterii dinainte formulate (vezi
„Descriptorii de performanţă pentru învăţământul primar”);
- aceste criterii sunt cunoscute şi de evaluator şi de evaluat;
- solicită o diversificare a tehnicilor de evaluare, a metodelor şi creşterea gradului
de adecvare a acestora la situaţii didactice concrete;
- vizează deschiderea evaluării spre mai multe perspective ale spaţiului şcolar
(competenţe relaţionale, comunicare profesor-elev; disponibilităţi de integrare
socială);
- centrează evaluarea pe rezultatele pozitive, fără a sancţiona în permanenţă pe cele
negative;
- elevul devine partener cu drepturi egale, într-o relaţie educaţională care are la
bază „un contract pedagogic” etc.
- oferă transparenţă şi rigoare metodologică;
- caută să aprecieze şi eficacitatea ansamblului de procese care trebuie să conducă
la învăţare etc.

Obiectivele cresc în Instrumentele de evaluare cresc


ordinea complexităţii în ordinea deschiderii
1. cunoştinţe CAM (chestionar cu alege multiplă)
2. înţelegere întrebare clasică
3. aplicare exerciţiu
4. analiză problemă
5. sinteză subiect de sinteză
6. evaluare dizertaţie
creaţie
Metoda portofoliului
Un portofoliu reprezintă un ansamblu coordonat de evidenţe ale muncii anterioare şi
prezente a elevului, care oferă o imagine de ansamblu asupra progresului acestuia în
învăţare.
Conţinutul unui portofoliu poate fi extrem de divers, în funcţie de scopul acestuia şi
de criteriile stabilite în realizarea lui. Aici se poate opta pentru portofolii individuale,
dar şi pentru portofoliul temei/proiectului, în care fiecare să se regăsească cu aportul
personal şi contribuţiile specifice.
Orice achiziţie/dovadă relevantă a muncii elevilor şi a progresului acestora în învăţare
poate deveni piesă a portofoliului. Enumerăm câteva posibile componente ale unui
portofoliu:
- Impresii scrise ale elevilor sau ale profesorilor;
- Liste de verificare;
- Mostre ale muncii elevilor;
- Produse ale elevilor;
- Materiale culese, prelucrate sau realizate de către elevi;
- Desene, schiţe;
- Note de teren, redactate de elevi ca urmare a unor micro-investigaţii
- Fotografii sau ilustraţii ale realizărilor unor activităţi de învăţare
- Casete audio-video;
- Miniteste;
- Teme individuale sau de grup;
- Chestionare, inventare comportamentale sau atitudinale;
- Pagini de jurnal;
Sugestii cu privire la gestionarea portofoliului:
- existenţa obligatorie a unor criterii clare pentru ce poate şi ce nu trebuie să
conţină un portofoliu;
- revederea/inventarierea, împreună cu elevul, periodic, a componentelor
portofoliului;
- includerea de mostre concludente care să reflecte caracterul
integrat/interdisciplinar al proiectului;
- fiecare “intrare” trebuie datată; elementele portofoliului trebuie aşezate în ordine
cronologică şi/sau pe categorii;
- este necesar ca părinţii să fie informaţi şi să discute despre rezultatele învăţării şi
portofoliile copiilor;
- trebuie să înapoiaţi copiilor piesele din portofoliu după ce nu mai servesc
scopurilor evaluării;
- trebuie păstrat un echilibru între caracterul formal şi cel informal al evaluării şi al
pieselor incluse în portofoliu;
Evaluarea prin probe practice
 Spre deosebire de evaluarea orală şi cea scrisă, care realizează cu deosebire o
evaluare cantitativă şi calitativă a produsului învăţării elevilor, evaluarea
practică se exercită şi asupra procesului de învăţare care a condus la acel produs
final.
 Probele de acest tip sunt folosite, îndeosebi, la obiectele de învăţământ cum sunt
matematica, cunoaşterea mediului, educaţia fizică, chimia, biologia, fizica etc.
 Evaluarea prin probe practice realizează verificarea modului în care elevii
efectuează diferite lucrări specifice unor discipline de învăţământ. Este folosită,
îndeosebi, pentru verificarea conţinutului experimental şi practic al instruirii.
Pentru realizarea cu succes a unei activităţi practice, încă de la începutul secvenţei de
învăţare elevii trebuie să fie avizaţi asupra următoarelor aspecte:
 Tematica lucrărilor practice
 Etapele ce trebuie parcurse pana la obtinerea produsului
final;
 Modul în care acestea vor fi evaluate (baremele de
corectare şi de notare sau apreciere – respectiv criteriile de realizare
şi criteriile de reuşită)
 Condiţiile care sunt oferite elevilor pentru realizarea
activităţii respective: aparate, dispozitive, spaţii, scule etc
Forme alternative de evaluare:

Expunerea
lucrărilor
realizate

Discuţii Prezentarea
între elevi, rezultatelor
între elevi Câteva forme /produselor
şi profesor alternative de obţinute
evaluare

Portofoliile
Aprecieri bazate personale
pe criterii sau
construite Analiza colective
împreună cu contribuţiei
elevii fiecăruia şi a
tuturor în raport cu
ceea ce şi-au
propus iniţial

Aplicaţii
- Metoda mozaicului: Feed-back-ul
- Exerciţiu de grup: Exemple de manifestări ale evaluării educaţionale şi repere
- Fişă de lucru: Criterii de(auto) evaluare şi notare(eseul)
- Fişă de lucru: Proiectarea curriculum-ului la nivel strategic (completarea setului
de întrebări); designul unei teme
- Studiu de caz: Proiect didactic – Ştii şi câştigi
- Exerciţiu supervizat: Imaginarea unei activităţi culminante pentru un proiect
- Fişă de lucru autoredactată : Portofoliul – utilitate, conţinut, standardizare,
(auto)evaluare; formularea de motive pentru care profesorii trebuie să utilizeze
portofoliile şi pentru care portofoliile îi ajută pe elevi
- Simularea de metode şi tehnici de învăţare activă/interactivă în contextul unui plan
de lecţie – modelul PAR: metoda Jigsaw (Mozaicul); metoda cubului; jocuri
didactice (cine urcă mai repede scara, rebusul, ghicitorile); ciorchinele; metoda
pălăriilor gânditoare.
- Chestionar/discuţii libere: Stiluri de învăţare
BIBLIOGRAFIE
- Ciolan, L., Temele cross-curriculare, Ştiinţele Educaţiei, 1/1999
- Ciolan, L., Dincolo de discipline; Ghid pentru învăţarea integrată/cross-
curriculară, Ed Humanitas Educaţional, 2003
- Iucu, R., Instruirea şcolară. Perspective teoretice şi aplicative, Ed Polirom, 2001
- Jonnaert, P., Ettayebi, M., Defise, R., Curriculum şi competenţe în cadru
operaţional, Ed Asociaţiei de Ştiinţe Cognitive din România, 2010
- Joiţa, E., Ştiinţa educaţiei prin paradigme, Ed Institutului European, 2009
- Păcurari, O., Târcă A., Sarivan, L., Strategii didactice inovative. Suport de curs, Ed
Sigma, 2003
- Potolea, D., Manolescu, M., Teoria şi practica evaluării în educaţie, Proiectul
pentru Învăţământul Rural, 2005
- Ungureanu, D., Educaţie şi curriculum, Editura Eurostampa, Timişoara, 1999

S-ar putea să vă placă și