Sunteți pe pagina 1din 3

De câte ori nu ți s-a întâmplat să auzi vorbindu-se despre tine în termeni nu

foarte măgulitori, chiar defăimători? Fie ai spus ceva sau ai scris ceva ce nu a fost
pe placul unora, ai fost „atacat(ă)” și pus(ă) la colțul infamiei de către cei (nu
mulți, din fericire) care țin să-ți dea o lecție de viață.

Dar, de câte ori nu ai făcut chiar tu acest lucru, fie cu copilul tău, fie cu alte
persoane apropiate care, pe motiv că „habar n-au ce vorbesc, ce e bine”, ai simțit
nevoia să îi aduci la „normalitate”. A ta, bineînțeles.

De ce ni se întâmplă așa ceva, și ce avem de învățat din această lecție a vieții?

Binețe, dragă cititorule!

Te invit să citești materialul pe care l-am scris, ce are un subiect de care ne lovim
frecvent, indiferent de domeniul vieții: atacurile la persoană ale celor ce contestă
totul în calea lor. Se mai numesc și hateri (de la englezul „to hate” = a urî)

Nu uita să pornești muzica pentru a-ți fi alături pe calea gândurilor și a rândurilor.

Ascultă ce spune cineva despre tine, și vei ști că îți va vorbi despre el/ea.
Citește ce scrie un om despre tine, și vei ști că citești propria lui poveste.

Știi de ce?
Pentru că în descrierile sale, indiferent de figurile de stil folosite (epitete,
comparații, etc.), omul folosește un etalon: pe al său propriu.
Toate criteriile de apreciere sunt ale sale, iar ceea ce vede la tine e trecut prin sita
proprie.

De unde să știe dacă ceva nu e bine pentru tine, decât din propria lui experiență.
De unde să știe ce fel de om ești decât dacă te compară cu el/ea, cu criteriile
sale, în special cu cele ireale, pe care le-ar vrea pentru sine, dar de care se
îndepărtează din diferite cauze ce țin de orgoliu și vanitate.

Când cineva te caracterizează fără să te cunoască, fără să îl intereseze cine ești,


proiectează pe tine propriile sale neputințe, limitări, eșecuri, dezamăgiri. Altfel de
unde le-ar înșirui atât de bine fără a te cunoaște?

Când cineva nu numai că nu e de acord cu tine, cu ceea ce ești, ce faci, ce spui,


dar simte nevoia să te pună la punct, își vorbește sieși. Nu ceea ce spui sau scrii
este neadevărat sau fantasmagorie (așa cum îți subliniază în mod repetat), ci
propria neputință de a face ceva cu viața sa.

Există oameni a căror unică valoare este să denigreze, să scuipe pe alții dejecțiile
propriei lor vieți nefericite. Ei nu vor să învețe nimic pentru că sunt anulați de
propria lor ignoranță. Cu cât persoana pe care o atacă este mai importantă, cu
atât textul cu părerile și aprecierile proprii este mai lung, mai stufos, cu mai multe
argumente. De ce? Nu pentru că tu nu ai dreptate, ci pentru că ei nu au primit și
nu primesc nicio atenție din partea apropiaților.

1
Ei s-ar lua la trântă și cu Dumnezeu dacă l-ar întâlni în carne și oase. I-ar spune că
nu așa se conduce lumea, Universul, că nu e bine ce face, că ar trebui să-și
schimbe strategia, și că ei, oamenii atotștiutori și cu părerile la purtător, i-ar
putea arăta lui, lui Dumnezeu, cum să facă totul mai bine.

Dar dacă ajungi să știi câte ceva despre astfel de oameni, vei vedea că în sufletul
lor e pustiu.
Cu cât vor țipa mai tare (la propriu, sau în scris, folosind majuscule), cu atât vor
să-și acopere urletul propriei lor neputințe, al devalorizării de sine, al lipsei de
direcție clară în viață.

Un om țipă atunci când crede că propria lui voce nu merită auzită, atunci când se
îndepărtează de adevărul optim pentru el; când se îndepărtează de el, de esența
lui - sufletul. Și pentru a se auzi, urlă.
El, omul, crede că strigă la alții, doar că ceilalți reprezintă propria lor imagine în
oglindă.

Cei ce contestă tot ce întâlnesc, ce citesc, ce aud, nu o fac pentru că ar ști mai
bine care este adevărul. Nu! Nici măcar nu îi interesează așa ceva. Singurul
adevăr valabil pentru ei este că doar ei știu adevărul, doar părerea lor contează,
doar vocea lor trebuie auzită. Toți ceilalți sunt neimportanți, inculți, neștiutori, și
trebuie educați și aduși pe calea adevărului absolut. Deținut de ei, desigur!

Din cauză că doar ei trebuie să aibă dreptate și ultimul cuvânt, se numesc și


MEGALOMANI, sau oameni cu sindromul „Dumnezeu”.
Ei sunt cei care văd în fiecare afirmație o judecată de valoare, și nu o constatare,
o observație sau o părere asumată. Pentru ei, chiar și specialiștii într-un domeniu,
aceia care vorbesc din practica experienței, sunt niște ignoranți, care vorbesc
doar prostii.

De ce ajung acești oameni așa?


Pentru că au crescut într-o familie în care „a contesta” a fost verbul de bază,
„asezonat” cu umilința, jignirea, batjocura.

Ai întâlnit asemenea persoane?


Dar, oare, tu nu ai făcut niciodată așa ceva, la un nivel mai mic sau mai mare?

Cu toții am făcut așa ceva, la un moment dat în viață.


Diferența este că unii se opresc, își înțeleg lecția, și fac schimbarea în gândire și
comportament.
Alții, care continuă să trăiască în același mediu care i-a creat, se vor adânci mai
mult în prăpastia urii și în întunericul sufletului.

Cu cât ești mai contestat, cu atât ești mai puternic, cel puțin în ochii
contestatarului. În fond, nimeni nu irosește timp și energie cu o persoană slabă,
neimportantă.

Nu încerca să convingi asemenea persoane că nu au dreptate, că tu ai vrut să


spui altceva, că nu au înțeles bine, și să-i aduci pe calea înțelegerii corecte a ceea
ce ai vrut să spui. Irosești timp prețios, și le alimentezi furia și ura.

2
Ce lecție ai de învățat în asemenea situații?
Aceea că dacă te simți ofensat(ă), jignit(ă), nedreptățit(ă) de părerea celor ce
contestă tot, haterii, ai în interiorul tău lucruri nerezolvate.
Te simți ofensat(ă) că te face cineva prost, incult sau incompetent? Așa te simți tu
în interiorul tău; persoana doar a pus degetul pe rană.

Este lecția oglinzilor.

NIMIC NU TE POATE OFENSA DACĂ ESTE UN ADEVĂR ÎN CARE CREZI ȘI PE CARE L-


AI INTEGRAT ÎN TINE!

Dacă ai încredere în tine, în forțele tale, în cunoașterea și în valoarea ta, poate să


vină oricine să îți urle contrariul. Tu ȘTII mai bine cum ești!

Dar dacă nu știi, îți vor fi aduși în cale oameni care vor contesta tot ce mișcă-n
țara asta, râul, ramul, până ce nu te mai afectează nimic.

De aceea, trebuie să le mulțumim acestor „oglinzi” ce tulbură confortul suficienței


noastre, pentru că ne ajută să devenim mai buni, mai siguri, mai liniștiți, mai
împăcați cu noi.

Când cineva vorbește despre tine, vorbește, de fapt, despre el însuși.


Ascultă ce spune cineva despre tine, și vei ști că îți va vorbi despre el/ea.
Citește ce scrie un om despre tine, și vei ști că citești propria lui poveste.

Nu încerca să schimbi părerea celorlalți despre tine, ci schimbă-ți-o tu.


Și vei vedea cu surprindere că și ceilalți și-o schimbă odată cu tine.

Fii propria ta oglindă, altfel vei întâlni imagini distorsionate.


Încearcă, ce ai de pierdut?
Pe cuvânt!