Tulburarea hiperkinetică cu deficit de atenție, ADHD

Tulburarea hiperkinetică cu deficit de atenție, ADHD (acronimul locuțiunii

din engleză Attention Deficit Hyperactivity Disorder) este o tulburare psihiatrică, de neuro-dezvoltare,
care afectează mai ales copiii și se anifestă prin imposibilitatea acestora de a se concentra asupra
unui anumit subiect sau unei anumite acțiuni. Netratată poate avea consecințe negative pe termen
lung (psihologice, sociale, economice).

Începând cu ianuarie 2014, mai multe opinii medicale s-au conturat in jurul ideii ca ADHD nu este o
boală și, prin urmare, nu ar necesita tratament medicamentos. În acest sens Dr. Laura Bastra de la
Universitatea din Groningen este de opinie că ADHD este o tulburare de comportament care necesită
măsuri cu caracter educațional, eventual și asistența unui psiholog.

Într-un interviu acordat către New York Post, neurologul american Richard Saul susține că ADHD nu
este de natură neurologică fiind în fapt o suma de simptome dar nu o boală.
În același sens, încă din anul 2011, Dr. Russell A. Barkley, profesor de psihiatrie la Medical
University of South Carolina, a afirmat că ADHD constă în tulburare de comportament și impulsivitate
etichetate în mod curent ca boala ADHD, deși, în fapt, această simptomatologie trebuie analizată
printr-o anamneză completă a pacientului și o buna cunoaștere a antecedentelor familiale și a
istoricului pacientului, neexistând teste de natură medicală sau neurologică care ar putea indica
prezența ADHD.

Definiție. Cauze. Impactul ADHD

Definiție
ADHD (în engleză Attention Deficit Hyperactivity Disorder) înseamnă Deficit de Atenție / Tulburare
Hiperkinetică și este una dintre cele mai frecvente afecțiuni psihiatrice întâlnite la copii și adolescenți.
Studiile arată că un procent de 5% din copiii de vârstă școlară prezintă simptome ADHD (1-2 din copiii
dintr-o clasă de 30).
ADHD debutează în copilărie și poate persista și la vârsta adultă. Deși la unii copii simptomele
ADHD dispar odată cu înaintarea în vârstă, în jur de 60% pot prezenta simptome și la vârsta adultă.
ADHD afectează sexul masculin mai mult decât pe cel feminin.
Raportul băieți:fete este 4:1. Diagnosticul la fete este mai dificil, căci predomină forma ADHD cu
inatenție. ADHD poate fi tratat numai medicamentos.
Conform studiilor, fără tratament, 30% dintre cei care suferă de ADHD merg către delincvență
juvenilă. Dacă nu au inteligență superioară, o familie care să-i susțină, dacă părinții sunt șomeri, dacă
nu au suportul educațional și material, ajung să comită infracțiuni.

Un alt studiu de psihopatologic realizat în cadrul Direcției Generale a Penitenciarelor din România a
relevat faptul că 85% dintre deținuți suferă de ADHD.
Un copil cu ADHD care nu este diagnosticat și tratat la timp se va confrunta cu multe probleme
acasă și în societate. Din cauza comportamentului la școală va fi izolat de grup, va fi respins de colegi.
Profesorul îl va certa pentru că nu e atent. Acasă, simțindu-se ei înșiși vinovați, părinții își vor revărsa
și ei angoasele pe copil. Cu timpul, atât situația de la școală, cât și cea de acasă vor înrăutăți
simptomele, iar în lipsa tratamentului, copiii cu ADHD devin agresivi, dezvoltând comportamente
antisociale
1
 ADHD cu inatenție (in engleza ADHD-predominantly inattentive sau ADHD-PI sau ADHD-I) este una
din cele trei subtipuri de ADHD (Deficit de Atenție / Tulburare Hiperkinetică).

2
 Excepții
După noile studii de la Facultatea de Psihologie, Trier din Germania, au fost diagnosticați greșit de
psihologi sau pedagogi suprasolicitații, unii copii foarte inteligenți care în școală se plictiseau,
deoarece ei rezolvau, sau înțelegeau mult mai rapid, ca ceilalți copii, problemele sau temele școlare.
Această greșeală de tratatare medicamentoasă a asemenea copii, a dus la pierderea unor cadre care
puteau deveni foarte valoroase a societății noastre.

Diagnosticul
Medicii stabilesc diagnosticul de ADHD numai atunci când un copil:

 A manifestat comportamente inadecvate nivelului său de dezvoltare.

 Manifestă cel puțin șase astfel de comportamente în mod constant, timp de cel puțin șase luni.
 A prezentat unele simptome înainte de vârsta de șapte ani.
 Este afectat de aceste simptome în activitățile curente, în mai mult decât un singur context, de
exemplu la școală și acasă.
 Prezintă simptome care nu sunt explicate mai bine de o altă boală.
Diagnosticul tulburării cuprinde patru proceduri:

 1.Evaluare clinică - cuprinzând anamneza, criteriile de diagnostic - după manualele de diagnostic

DSM IV sau V, ICD-10, diagnostic diferențial clinic.
 2.Chestionare diagnostice - completate de pacient, în cazul minorilor - completate și de părinți
sau cadre didactice
 3.Observația pacientului în situații diferite - acasă, în orele de școală în clasă, în medii de muncă
etc
 4.Date asupra eficienței comportamentelor de îndeplinire a unor sarcini standard - în teste
psihologice ca de exemplu TOVA, CPT - Continuous Performance Task, etc și didactice

ADHD la copil
Aceasta afecțiune se poate manifesta la preșcolari, școlari si adolescenți.
Conform DSM IV simptomele ADHD sunt:

 Incapacitatea copilului de a-și menține atenția și aceasta este ușor perturbată de stimulii din jur;
 Hiperactivitatea, ducând la un comportament inadecvat;
 Impulsivitatea (afectarea ariilor cerebrale de inhibiție) care îl determina pe copil să se implice în
diverse activități chiar foarte riscante fără a putea evalua gravitatea riscurilor.

Simptomele de neatenție

 ignoră detaliile
 greșește din neglijență
 își menține cu greutate concentrarea la lucru sau la joacă
 pare să nu asculte atunci când cineva i se adresează direct
 nu respectă instrucțiunile
 nu termină ceea ce a început
 are dificultăți în a-și organiza sarcinile și activitățile
 evită activitățile care necesită efort intelectual susținut
3
  pierde lucruri de care are nevoie
 este distras de zgomote exterioare
 este uituc în activitățile lui

Simptomele de hiperactivitate-impulsivitate
Hiperactivitatea

 aleargă sau se cațără atunci când nu ar trebui

 vorbește excesiv.
 se agită sau se foiește.
 trebuie să se ridice de pe scaun.
 are dificultăți în desfășurarea activităților de timp liber nezgomotoase.
 este în mișcare, parcă ar fi animat de un motor.

Impulsivitatea

 răspunde înainte ca întrebările să fie complete.

 are dificultăți în a-și aștepta rândul.
 întrerupe sau deranjează alte persoane.
Deoarece toți copiii se comportă uneori astfel, diagnosticul de ADHD poate fi stabilit unui copil
numai de către un specialist.

Tratamentul ADHD

 Terapie comportamentală (incluzând antrenament și terapie)

 Medicația
 Terapia combinată (medicație și terapie comportamentală)
Tratamentul trebuie individualizat pentru fiecare pacient.

Medicamente pentru ADHD

Există două tipuri de medicamente pentru ADHD: stimulante si non-stimulante.

Medicamentele non-stimulante (Strattera)

Non-stimulantele sunt medicamente de ultimă generație care nu afectează pe termen lung
creșterea în înălțime și greutate.

Medicamente stimulante (Ritalin, amfetamine, Concerta)

Stimulantele sunt medicamente de tipul amfetaminelor, Ritalin si Concerta și, deși există de 60 de
ani pe piață, au fost interzise in multe țări din cauza riscului de dependență și a multor efecte
secundare. Stimulantele fac parte din categoria substanțelor strict controlate.
Foarte recent, studiul MTA asupra deficitului de atenție și hiperactivitate (ADHD) a scos la iveală
faptul că medicamentele Ritalin și Concerta pot oferi o ameliorare a stării de sănătate pe termen
scurt, si doar pe maxim 12 ore dintr-o zi, dar după trei ani, beneficiile tratamentelor dispar. Mai mult,
mulți părinți renunță la tratament pe perioada vacantelor datorita multiplelor efecte secundare ale
Concerta si Ritalin (insomnie, scădere in greutate, accentuarea ticurilor).

4
 În plus, copiii care iau aceste medicamente regulat, timp de trei ani, au manifestat o întârziere în
dezvoltare, potrivit "Multimodal Treatment Study of Children with ADHD" (MTA).
Autorii MTA au monitorizat 600 de copii cu ADHD, începând cu anul 1990. Profesorul William
Pelham, coautor al studiului, de la Universitatea din Buffalo, Statele Unite, a spus că întârzierea în
dezvoltare s-a manifestat la nivel de înălțime și greutate.

5
 Procesul terapeutic la copiii și adolescenții cu ADHD
Procesul terapeutic cuprinde trei etape de bază
Evaluarea inițială: Ca parte a evaluării diagnostice, medicul sau specialistul de asistență sanitară
determină simptomele țintă și gradul inițial de afectare.
Strategia terapeutică: Medicul stabilește o strategie terapeutică prioritizând simptomele țintă și
determinând metodele terapeutice cele mai potrivite pentru reducerea acestora.
Monitorizarea simptomelor și adaptarea strategiei: Una dintre componentele cele mai importante
ale tratamentului ADHD este monitorizarea simptomelor din diferite domenii (cum ar fi învățarea,
rezultatele școlare, interacțiunile familiale și relațiile cu persoanele de aceeași vârstă) și din diferite
medii (de exemplu acasă, la școală, în afara programului școlar).

Bibliografie

 Iuliana Dobrescu. Psihiatria copilului și adolescentului. Ghid practic. Editura Medicală. București,
2005, 497 p.
 ADHD - informații practice. Broșură pentru cadre didactice și consilieri școlari
 Florina Rad, Raluca Costinescu, Iuliana Dobrescu. ADHD și tulburarea de spectru autist la vârste
mici. Revista română de pediatrie – Vol. LVII, Nr. 1, an 2008
 Valeriu Popescu. Deficitul de atentie și tulburarile hiperkinetice (ADHD) – tratament. Revista
română de pediatrie – Vol. LVII, Nr. 2, An 2008