De-a lungul timpului Aliaţii europeni au acţionat in scopul intăririi păcii şi stabilităţii in spaţiul

euroatlantic şi implicit al securităţii tuturor aliaţilor. Acest proces a necesitat o stransă cooperare
intre NATO şi Comunitatea Europeană. Urmărind politica sa de menţinere a păcii, prevenire a
războiului, intărire a securităţii şi stabilităţii, de gestionare a crizelor, NATO a dorit, ca in
cooperare cu celelalte organizaţii europene, să prevină apariţia oricăror conflicte care ar constitui
o ameninţare la adresa securităţii transatlantice. Procesul de elaborare şi implementare a Politicii
Europene de Securitate şi Apărare, menită să intărească capabilităţile Uniunii Europene in ceea ce
priveşte managementul crizelor, a vizat şi intărirea Identităţii Europene de Securitate şi Apărare in
cadrul NATO, menţinand o stransă legătură transatlantică.
Concomitent cu semnarea Tratatului CEA, au mai fost parafate şi alte trei documente care
defineau angajamentele reciproce ale Comunităţii şi ale NATO: un tratat de garanţie intre Marea
Britanie şi statele membre; o declaraţie tripartită a Statelor Unite, Marii Britanii şi Franţei.
Instituţiile prevăzute pentru comunitatea politică europeană trebuiau să fie: 1. un parlament
bicameral 2. un consiliu executiv european 3. un consiliu de miniştri naţionali 4. o curte destinată
să regleze diferendele şi să se pronunţe asupra validităţii deciziilor 5. un consiliu economic şi
social.