Principiul autonomiei instituţiilor comunitare este pus in evidenţă direct din textul tratatelor,

chiar dacă instituţiile nu beneficiază de personalitate juridică, aceasta revenindu-i Comunităţilor.

Exigenţa autonomiei se manifestă mai intai prin posibilitatea recunoscută fiecărei instituţii de a-şi
hotări propriul regulament intern (art. 142, 151 şi 162 din Tratatul CEE). Autonomia instituţiilor
comunitare se mai manifestă in desemnarea funcţionarilor publici comunitari. Mai trebuie
observat că fiecare instituţie işi stabileşte regulile de executare a Statutului, aceasta decurgand fie
dintr-o dispoziţie expresă a Statutului, fie din puterea generală a fiecărei instituţii de a-şi organiza
in mod liber serviciile. Autonomia instituţiilor s-a manifestat şi atunci cand s-a pus problema
alegerii sediului Parlamentului European.
Principiul atribuirii de puteri (competenţe) decurge din chiar termenii art. 4 al Tratatului CEE
conform căruia "fiecare instituţie acţionează in limitele atribuţiilor care ii sunt conferite prin
prezentul Tratat", competenţe precise şi limitate.
Principiul echilibrului instituţional. Pentru prima dată acest principiu a fost afirmat intr-o
hotărare a Curţii de Justiţie dată ca soluţie intr-un litigiu din cadrul CECO, cand s-a menţionat
"echilibrul puterilor". Intr-un aviz dat in aplicarea art. 95 din Tratatul CECO se menţionează
"echilibrul prevăzut de Tratat intre instituţiile Comunităţii". Este un principiu de natură
constituţională cu caracter ambivalent: este un echilibru de promovat, dar şi un echilibru căruia
trebuie să i se asigure respectarea. Astfel principiul echilibrului instituţional inseamnă deci că
fiecare instituţie, parte la elaborarea normelor comunitare, trebuie să-şi exercite competenţele pe
care Tratatul i le-a conferit in scopul construirii acestui echilibru.