Prezumţia de comercialitate si faptele de comerţ

Teoria si practica dreptului comercial roman consacra principiul conform caruia faptele
de comert reprezinta acte juridice, fapte juridice si operatiuni economice prin care se realizeaza
producerea de marfuri, executarea de lucrari, prestarea de servicii sau o interpunere in circulatia
marfurilor, in scopul obtinerii de profit.

Sistemul Codului comercial român

Conform sistemului obiectiv, toţi cei care săvârşesc operaţiuni considerate ca fiind
comerciale sunt supuşi Codului comercial şi, pe cale de consecinta, legislaţiei comerciale.
Dreptul comercial român adopta sistemul de drept obiectiv prin identificarea expresa a
operaţiunilor comerciale supuse legii comerciale, indiferent de calitatea sau profesia celor care le
încheie si enumerarea în art. 3 a operaţiunilor pe care legea română le consideră comerciale.

Fapte şi nu acte de comerţ

Legiuitorul român vorbeşte de fapte (Art. 3. - Legea considerã ca fapte de comert:..) şi nu
de acte de comerţ, datorită înţelesului mai larg al noţiunii de fapte de comerţ, si datorita faptului
ca s-a dorit să supună legilor comerciale atât raporturile rezultate din acte juridice, cât şi cele
izvorâte din fapte juridice, luandu-se în considerare nu numai contractele comerciale, ci şi
faptele licite şi ilicite producătoare de prejudicii săvârşite de comerciant în exerciţiul activităţii
sale profesionale.
Deci, potrivit Codului comercial, sub incidenţa legilor comerciale intră:
- contractele comerciale,
- faptele licite (plata nedatorată, îmbogăţirea fără justă cauză, gestiunea de afaceri)
- faptele ilicite săvârşite de comercianţi în legătură cu activitatea lor comercială.
Aşadar, raporturile juridice ce izvorăsc din aceste activităţi - indiferent că se foloseşte termenul
de fapt sau act de comerţ, daca indica o operaţiune comercială prevăzută de lege săvârşită de un
comerciant în exerciţiul constant al profesiunii sale - sunt supuse legii comerciale.

Categoriile de fapte de comerţ

Deşi iniţial au fost luate în considerare numai două categorii de fapte de comerţ, obiective şi
subiective, datorită evoluţiei domeniului comercial, doctrina modernă a mai adăugat si faptele de
comerţ unilaterale sau mixte, si astfel si in doctrina juridica romana se intalneste clasificarea
faptelor de comert in trei mari categorii: obiective, subiective si unilaterale (mixte).
Deoarece in majoritatea lor faptele de comert obiective sunt clasificate pe criteriul economic si al
functiei economice, amintim si urmatoarea clasificare:
 operatiuni de interpunere in schimb sau circulatie;

1
Această grupă include cumpărarea şi vânzarea comercială şi operaţiunile de bancă şi schimb
(valutar).
Subliniem că în art. 5, C.com., sunt prevăzute anumite operaţiuni de vânzare şi cumpărare ce nu
sunt fapte de comerţ, reconfirmând obiectul activităţilor comerciale prevăzute de pct. 1 şi 2 al art.
3, C. com., şi prevăzând, totodată, că actele juridice şi operaţiunile cultivatorului pământului
sunt acte civile.
 operaţiuni care privesc organizarea şi desfăşurarea activităţii de producţie, inclusiv sub
forma activităţii întreprinderilor;
În art. 3, C. com. (paragrafele 5, 6, 7, 8, 9, 10 şi 13), se atribuie caracter de comercialitate unor
anumite întreprinderi, subliniindu-se caracterul comercial al tuturor actelor şi faptelor juridice
(declarări unilaterale de voinţă, contracte, quasicontracte, quasidelicte etc.) săvârşite de
întreprinzător în exerciţiul activităţii sale.
Intreprinderile clasificate de art. 3, C. com., se divid în două grupe: întreprinderile de producţie
sau industriale (întreprinderile de construcţii şi cele de fabrici şi manufactură) şi întreprinderile
de prestări servicii (întreprinderile de furnituri; de spectacole publice; de comisioane, agenţii şi
oficii de afaceri; întreprinderile de editură, imprimerie, librărie şi obiecte de artă; de transport; de
asigurare; de depozit în docuri şi antrepozite).
 operatiunile conexe sau accesorii.
Această grupă include acte sau operaţiuni care prin natura lor nu sunt comerciale, dar dobândesc
această calitate datorită legăturii lor cu actele juridice calificate drept de către Codul comercial
fapte de comerţ (contractele de report asupra titlurilor de credit; cumpărările sau vânzările de
părţi sociale sau acţiuni ale societăţilor comerciale; operaţiunile de mijlocire în afaceri; cambia;
operaţiunile cu privire la navigaţie; depozitele pentru cauză de comerţ; contul curent şi cecul;
contractele de mandat, comision şi consignaţie; contractele de gaj şi fideiusiune şi altele ).

Faptele de comert obiective

Comercialitatea acestor fapte de comert prevazute expres de legiuitor deriva din natura lor si
pentru motive de ordine publica.
Sunt fapte de comert obiective numai operatiile pe care legiuitorul le defineste in mod expres in
cuprinsul art. 3 si 6 C. Com, astfel:
art. 3 :
1. cumpărăturile de producte sau de mărfuri spre a se revinde, fie în natură, fie după ce se vor fi
lucrat sau pus în lucru, ori numai spre a se închiria; asemenea şi cumpărarea, spre a se revinde,
de obligaţiuni ale statului sau alte titluri de credit circulând în comerţ;
2. vânzările de producte, vânzările şi închirierile de mărfuri în natură sau lucrate şi vânzările de
obligaţiuni ale statului sau alte titluri de credit circulând în comerţ, când vor fi fost cumpărate cu
scop de revânzare sau închiriere;
3. contractele de report asupra obligaţiunilor de stat sau altor titluri de credit circulând în comerţ;
4. cumpărările sau vânzările de părţi sau de acţiuni ale societăţilor comerciale;

2
5. orice întreprinderi de furnituri;
6. întreprinderile de spectacole publice;
7. întreprinderile de comisioane, agenţii şi oficii de afaceri;
8. întreprinderile de construcţiuni;
9. întreprinderile de fabrici, de manufactură şi imprimerie;
10. întreprinderile de editură, librărie şi obiecte de artă, când altul decât autorul sau artistul
vinde;
11. operaţiunile de bancă şi schimb;
12. operaţiunile de mijlocire (samsărie) în afaceri comerciale;
13. întreprinderile de transporturi de persoane sau de lucruri pe apă sau pe uscat;
14. cambiile şi ordinele de producte sau mărfuri;
15. construcţiunea, cumpărarea, vânzarea şi revânzarea de tot felul de vase pentru navigaţiunea
interioară şi exterioară şi tot ce priveşte echiparea, armarea şi aprovizionarea unui vas;
16. expediţiunile maritime, închirierile de vase, împrumuturile maritime şi toate contractele
privitoare la comerţul de mare şi la navigaţie;
17. asigurările terestre, chiar mutuale, în contra daunelor şi asupra vieţii;
18. asigurările chiar mutuale, contra riscurilor navigaţiunei;
19. depozitele pentru cauză de comerţ;
20. depozitele în docuri şi antrepozite, precum şi toate operaţiunile asupra recipiselor de depozit
şi asupra scrisorilor de gaj, eliberate de ele.

art. 6 :
’’Asigurãrile de lucruri sau stabilimente* (* Termenul de "stabiliment" are în acest context
sensuI de "clãdire"- n.n) , care nu sunt obiectul comertului si asigurãrile asupra vietii sunt fapte
de comert numai în ce priveste pe asigurãtor.
Contul curent si cecul nu sunt considerate ca fapte de comert în ce priveste pe
necomercianti, afarã numai dacã ele n-au o cauzã comercialã.

Faptele de comerţ subiective

Sistemul de drept comercial roman este completat si printr-un criteriu subiectiv, care implica
faptul că sunt, supuse dreptului comercial, în afară de faptele de comerţ obiective şi acele
operaţiuni pe care comerciantul le săvârşeşte în exerciţiul desfăşurării activităţii sale.
Din coroborarea art. 7 C. com. cu art. 4 C. com.:
Art. 7. - Sunt comercianti aceia care fac fapte de comert, având comertul ca o profesie
obisnuitã, si societãtile comerciale.

3
 Art. 4. - Se socotesc, afarã de acestea, ( faptele prevazute in art. 3 C Com. – nn.) ca fapte
de comert, celelalte contracte si obligatii ale unui comerciant, dacã nu sunt de naturã
civilã sau dacã contrariul nu rezultã din însusi actul,
rezulta ca faptele de comert subiective reprezinta toate actele savarsite de comerciant, cu conditia
ca acestea sa fie savarsite in nume propriu si cu titlu profesional, obisnuit.

Prezumtia de comercialitate
Pe langa faptele obiective, legiuitorul a conferit comercialitate si acelor acte care sunt
savarsite de comerciant, acestea numindu-se fapte de comert subiective.
Acestor acte, pe cale de consecinta, li se aplica prezumtia de comercialitate

Conditia de comercialitate
Din coroborarea art. 7 C. com. cu art. 4 C. Com reiese ca faptele de comert subiective sunt toate
acele acte savarsite de comerciant, cu conditia ca acestea sa fie savarsite in nume propriu si
cu titlu profesional, obisnuit.

Domeniu
Prin dispozitiile art. 4 C. com. (’’ Se socotesc, afarã de acestea, ca fapte de comert, celelalte
contracte si obligatii ale unui comerciant, dacã nu sunt de naturã civilã sau dacã contrariul nu
rezultã din însusi actul)

se instituie o prezumtie relativa, denumita prezumtia de comercialitate, care considera ca fapte

de comert toate actele si obligatiile comerciantului, indiferent de izvorul lor, cu exceptiile expres
mentionate: daca obligatia cu caracter civil sau necomercialitatea ce rezulta din insusi actul
savarsit de comerciant.

Exceptii de la prezumţia de comercialitate

a) actele de natură civilă
Pe lângă activitatea comercială pe care o desfăşoară ca o profesiune obişnuită, comerciantul
încheie şi acte esenţialmente de natură civilă, ce nu sunt supuse Codului comercial.
Prin acte esenţialmente civile se înţeleg:
- actele de drept civil propriu-zis (testamentul, acceptarea ori renunţarea la moştenire etc.),
- actele juridice de dreptul familiei (căsătoria, acte referitoare la raporturile de familie,
adoptia, etc.).

4
 - actele juridice privind imobilele – acte civile în concepţia Codului comercial –
- contractele de concesiune.
Toate acestea sunt acte de drept privat care rămân civile, datorita naturii lor, indiferent de
persoana care le săvârşeşte, comerciant sau necomerciant.

b) acte juridice străine de activitatea profesională

Comerciantul. prin voinţa sa, poate imprima unui act caracter necomercial, deoarece este
îndreptăţit să încheie şi acte juridice străine de activitatea sa profesională precum cumpărarea de
bunuri necesare uzului său personal sau al familiei, împrumutul unei sume de bani cu un scop
străin comerţului exercitat, etc.
Pe cale de consecinta, s-a stabilit ca pentru sublinierea caracterului necomercial trebuie
indeplinite urmatoarele conditii:
- destinaţia necomercială a operaţiunii efectuate,
- cunoaşterea de către cocontractant a caracterului necomercial al operaţiunii,
- existenţa acestei intenţii necomerciale în momentul încheierii actului.

Principii:
-Necomercialitatea unui act trebuie să rezulte din manifestarea de voinţă a comerciantului
(expresă sau tacită),
- Caracterul necomercial al actului poate fi dovedit prin orice mijloc de probă admis de
lege.
- Prin act legea înţelege operaţiunile juridice (negotium) si nu înscrisul constatator
(instrumentum).

Faptele de comerţ unilaterale (mixte) - excepţii de la aplicarea legii comerciale

Faptele de comerţ (obiective sau subiective) pot fi bilaterale, când actele sau operaţiunile
efectuate sunt fapte de comerţ pentru ambele părţi ale raportului juridic, sau unilaterale sau
mixte, când actele sau operaţiunile respective sunt fapte de comerţ numai pentru una dintre părţi.
In Codul comercial, art. 5 şi 6, sunt prevăzute câteva cazuri în care anumite acte au un
caracter comercial numai pentru una dintre părţi, (vânzărea de produse agricole ale agricultorilor,
asigurările de lucruri, cladiri , asupra vieţii, precum si contul curent şi cecul care nu se consideră
a fi fapte de comerţ, cât timp ele nu au o cauză comercială.
Art. 5. - Nu se poate considera ca fapt de comert cumpãrarea de producte sau de mãrfuri ce s-ar
face pentru uzul sau consumul cumpãrãtorului, ori al familiei sale; de asemenea, revânzarea
acestor lucruri si nici vânzarea productelor pe care proprietarul sau cultivatorul le are dupã
pãmântul sãu, sau cel cultivat de dânsul.
Art. 6. - Asigurãrile de lucruri sau stabilimente ( Termenul de "stabiliment" are în acest context
sensuI de "clãdire" -nn) care nu sunt obiectul comertului si asigurãrile asupra vietii sunt fapte

5
de comert numai în ce priveste pe asigurãtor.
Contul curent si cecul nu sunt considerate ca fapte de comert în ce priveste pe
necomercianti, afarã numai dacã ele n-au o cauzã comercialã
Din aceste prevederi reies urmatoarele principii:
- nu sunt fapte de comert cumpãrarea de mãrfuri pentru consumul cumpãrãtorului, ori al
familiei si nici revânzarea acestora,
- nu este fapta de comert vânzarea productelor pe care proprietarul sau cultivatorul le obtine
de pe pãmântul cultivat de el,
- Asigurãrile de lucruri sau cladiri, asigurãrile de viata reprezinta fapte de comert numai în
ce priveste pe asigurãtor.
- cecul si contul curent nu reprezinta fapte de comert pentru necomercianti cu exceptia
situatiilor cand au o cauzã comercialã.

Legea ce guverneaza raportul juridic

Prin art. 56 C. com., se stabileşte ca regulă generală regimul juridic comercial al faptelor de
comerţ unilaterale sau mixte, supunând legii comerciale raportul juridic generat astfel, chiar dacă
pentru una dintre părţi actul respectiv nu are caracter comercial:
’’ Dacã un act este comercial numai pentru una din pãrti, toti contractantii sunt supusi, încât
priveste acest act, legii comerciale, afarã de dispozitiile privitoare la persoana chiar a
comerciantilor si de cazurile în care legea ar dispune altfel’’

Soluţia este justificată de respectarea unicitatii actului juridic încheiat de cele două părţi,
indiferent de natura comercială sau necomercială pentru fiecare, deoarece acelaşi act juridic nu
poate fi supus la reglementări diferite.
Art. 56, C. com.- sediul materiei faptelor de comerţ unilaterale sau mixte, mai prevede
simultan cu aplicarea legii comerciale si două excepţii în favoarea legii civile, aratand ca se
înlătura aplicarea legii comerciale:
a) în cazul dispoziţiilor referitoare la persoana comerciantului,
b) în cazul în care legea ar dispune altfel.

În primul caz, observăm că legea comercială reglementează numai actul juridic încheiat de
părţi, fără a avea vreo consecinţă pentru statutul juridic al părţii necomerciante, adică
necomerciantului nu îi vor fi aplicabile dispoziţiile legii comerciale referitoare la persoana
comerciantului, indiferent câte acte de acest fel va încheia sau cu ce fel de comercianţi. Prin
urmare, statutul juridic al necomerciantului rămâne supus legii aplicabile lui, respectiv legea
civilă.
In al doilea caz, în care legea dispune altfel sunt chiar cele prevăzute expres de legea
comercială, care admite în mod excepţional aplicabilitatea regulilor de drept civil în anumite
cazuri.

6
 Un asemenea caz il reprezinta obligaţiile cu pluralitate de codebitori, prevăzut în art. 42, C.
com., alin. final, în care se arată că prezumţia de solidaritate nu este aplicabilă în cazul
necomercianţilor ce săvârşesc operaţiuni ce nu sunt fapte de comerţ. Deci, chiar legea exclude
aplicarea prezumţiei de solidaritate, când codebitorii sunt necomercianţi şi nu săvârşesc fapte de
comerţ în exerciţiul activităţii lor. În acelaşi sens, art. 5, C. com., stabilind răspunderea
agricultorilor pentru neexecutarea obligaţiilor în baza unui contract de vânzare-cumpărare
încheiat cu un comerciant, prevede că răspunderea agricultorilor va fi divizibilă, şi deci nu
solidară, deoarece pentru aceştia actul din care izvorăşte obligaţia nu este faptă de comerţ.

PRINCIPII
 Indiferent dacă persoana care săvârşeşte anumite fapte obiective de comerţ are sau nu
calitatea de comerciant, aceasta devine în acest mod comerciant prin imprimarea unui
caracter profesional acestor fapte, conform art. 7, C. com.
 Dacă o persoană săvârşeşte în mod accidental o operaţiune de comerţ, nu poate fi
considerată comerciant, dar este supusă legilor comerciale în ceea ce priveşte raportul
juridic referitor la acea operaţiune, in conformitate cu art. 9 C. com (Orice persoanã
care, într-un chip accidental, face o operatiune de comert, nu poate fi consideratã ca
comerciant; ea este însã supusã legiilor si jurisdictiei comerciale pentru toate
contestatiile ce se pot ridica din aceastã operatiune.)
 Calificarea drept civile sau comerciale a diverselor operaţiuni ale comercianţilor este de
natura legală, voinţa manifestată a unei părţi sau chiar a amândurora neavând nici o
influenţă asupra acestei calificări.
 Comercialitatea faptelor de comerţ prevăzute expres de legiuitor derivă din natura lor şi
in baza motivelor de ordine publică.
 Este necesar să se probeze că o operaţiune este comercială, fiindca altfel va fi calificată
drept operaţiune civilă.
 Prezumţia de comercialitate se refera la raporturile juridice ce izvorăsc din săvârşirea
unor activităţi comerciale prevăzută de lege, indiferent că se foloseşte termenul de fapt
sau act de comerţ, care sunt guvernate de legea comercială, săvârşită de un comerciant în
exerciţiul constant al profesiunii sale.
 Prezumţia de comercialitate poate fi răsturnată prin proba contrarie prin dovedirea
caracterului civil al obligaţiei sau caracterului necomercial care rezulta din chiar actul
săvârşit de comerciant ori naturii operaţiei sau scopului urmărit.