Tema 1. DEFINIŢIA DREPTULUI BANCAR. RAPORTURILE JURIDICE BANCARE.

PRIVIRE
ISTORICĂ ASUPRA APARIŢIEI ŞI DEZVOLTĂRII PRACTICILOR BANCARE

I. Obiectivele temei  elaborarea propriei definiții a dreptului bancar şi valutar sub toate
de studiu: aspectele sale;
 sistematizarea şi descrierea specificului raporturilor juridice bancar –
valutare;
 descrierea istoricului apariţiei dreptului bancar şi valutar în perioada
antică, evul mediu şi perioada modernă;
 definirea noţiunii de izvor de drept şi clasificarea izvoarelor dreptului
bancar şi valutar;
 clasificarea şi descrierea principiilor dreptului bancar şi valutar;
 elaborarea propunerilor de îmbunătăţire a legislaţiei în domeniul
dreptului bancar – valutar;
 să determine importanța dreptului bancar - valutar în sistemul de drept
al Republicii Moldova.

II. Cuvinte-cheie Drept bancar, bancă, bancher, izvor de drept, raport juridic, monedă,
operațiuni bancare.

III. Structura 1.1. Definiţia dreptului bancar

temei: 1.2. Raporturile juridice bancare
1.3. Privire istorică asupra apariţiei şi dezvoltării practicilor bancare:
Perioada antică, evul mediu, perioada modernă
1.4. Izvoarele dreptului bancar - valutar al RM

1.1. Definiţia dreptului bancar

Noțiunea de drept bancar apare cu o dublă accepțiune: ca ramură de drept şi ca știință juridică.
Doctrina juridică a stabilit mai multe definiții ale ramurii dreptului bancar.
Savantul german R. Kohls menționează că dreptul bancar “există ca drept public şi drept privat…
Dreptul bancar public cuprinde supravegherea de stat asupra activităților bancare și organizării acestora.
Dreptul bancar privat, este dreptul contractelor și tranzacțiilor bancare”.
Totuși toate definițiile ajung la un numitor comun și reflectă cu o complexitate şi exhaustivitate
diferită esența: Dreptul bancar – este acea ramură a dreptului care înglobează totalitatea normelor
juridice de natură publică şi privată, ce au ca obiect de reglementare organizarea și funcționarea
sistemului bancar, statutul juridic al băncilor și regimul juridic al operațiunilor bancare.
Opiniile exprimate în literatura de specialitate în privinţa locului dreptului bancar în sistemul de drept
sunt multe şi diferite. Cu toate acestea, este dificil de a identifica locul acestuia, adică de a-l plasa în grupul
ramurilor de drept public sau privat. Mulţi autori menţionează faptul că normele bancare au o natură mixtă:
unele din ele sunt de natură publică (norme menite să asigure securitatea sistemului bancar prin stabilirea
cerinţelor prudențiale şi de asigurare a depozitelor), celelalte ne demonstrează apartenenţa la dreptul privat
(norme referitoare la relaţiile bancă-client în cadrul raporturilor de constituire şi gestionare a conturilor). Pe
de o parte, normele de drept bancar care stabilesc principiile organizării şi funcţionarii instituţiilor financiare
constituie o formă de exprimare a politicii monetar-creditare a statului, în acest sens, normele dreptului
bancar au tangenţă cu normele de drept statal şi administrativ.

1
 Până la începutul anilor ‘90,dreptul bancar exista numai la nivel conceptual, înglobând norme juridice
ce aparţineau:
 dreptului civil ce reglementa raporturile bazate pe egalitatea băncilor între ele sau faţă de clientela lor. În
acest caz se lăsau fără atenţie mecanismele importante ale relaţiilor de decontări şi credit, ex.: decontările
interbancare, sistemul conturilor de corespondent ș.a.
 dreptului financiar care conţinea norme ce guvernau organizarea şi activitatea băncii de stat a URSS şi a
băncilor specializate de stat (Promstroibanc, Vneseconombanc, Jilsotbanc ș.a.).
E şi firesc, deoarece toate aceste bănci operau în exclusivitate cu mijloacele statului (excepție-
Sberbanc). Deci, sintagma „drept bancar” era utilizată doar ca sinonim al legislaţiei bancare – ca
compartiment al legislaţiei civile sau financiare, după caz.
Noţiunea de drept bancar s-a afirmat o dată cu apariţia şi dezvoltarea sistemului bancar în RM, după
adoptarea de către Parlament a Legii nr.599-XII din 11 iunie 1991 „Cu privire la Banca Naţională de Stat a
Moldovei”, şi Legii nr.601-XII din 12 iunie 1991 „Cu privire la bănci şi activitatea bancară”.
Deci, formarea unui sistem bancar bi-nivelar au condus la apariţia termenului de drept bancar, ca
noţiune generică pentru a desemna iniţial normele ce veneau să completeze prevederile normelor de drept
civil şi financiar, în material activităţii bancare.

1.2. Raporturile juridice bancare

Dreptul bancar și valutar este un drept al activităţii bancare, reglementând operaţiunile care
pot fi întreprinse conform obiectului de activitate al societăţilor bancare şi al celorlalte instituţii de
credit, potrivit autorizării băncii centrale.
Obiectul de reglementare al dreptului bancar este reprezentat de activitatea bancară exercitată cu titlu
profesional de banca centrală.
În Republica Moldova, calitatea de bancă centrală revine Băncii Naţionale a RM.
Banca centrală este acea bancă responsabilă cu politica monetară a unui stat. Exemple:
 în RM – Banca Națională a RM;
 pentru statele membre ale zonei euro – Banca Centrală Europeană.
Nu se confundă banca centrală a unui stat cu restul băncilor din acelaşi stat. Astfel,
sistemele bancare din statele europene au o structură similară, existând o bancă centrală (naţională) şi alte
bănci, case de economii, instituţii publice de credit, bănci mutualiste sau cooperative,
cooperative de credit agricol, cooperative de credit industrial, cooperative de credit imobiliar, instituţii
financiare specializate.
Obiectul dreptului bancar se deduce din definiţia lui şi determină locul acestuia în sistemul de drept.
Adică, obiectul dreptului bancar sunt relaţiile juridice bancare sau raporturi juridice bancare.
În funcţie de subiecţi, relaţiile juridice bancare se clasifica în:
 relaţii între Parlament şi BNM (ex. referitoare la raportarea asupra situaţiei monetare, aprobarea
politicii monetare-creditare);
 relaţiile între Guvern şi BNM (ex. reprezentarea mutuală);
 relaţiile între BNM şi băncile comerciale (ex. licenţierea băncilor, controlul şi supravegherea lor);
 relaţiile între băncile comerciale având ca obiect efectuarea operaţiilor bancare (ex. deschiderea
conturilor de corespondent, efectuarea decontărilor interbancare);
 relaţiile între bănci, având ca obiect crearea uniunilor, asociaţiilor, caselor de clearing şi altor
formaţiuni colective;
 relaţiile între bănci şi clientelă (ex. deschiderea conturilor, efectuarea plăţilor, obţinerea creditului).
După natura activităţilor bancare, ce constituie unul din obiectul relaţiilor bancare, avem relaţii cu
privire la:
2
 operaţiile bancare active (ex. acordarea creditelor, scontul cambiilor);
 operaţiile bancare pasive (ex. instituţia juridică a contului bancar, emisiunea de către bănci valorilor
mobiliare);
 operaţiile bancare de intermediere (ex. relaţiile de plăţi);
 operaţiile bancare facultative (ex.acordarea serviciilor de consultanţă).
În funcţie de conţinutul raporturilor juridice bancare, deosebim:
 patrimoniale (ex.atragerea şi amplasarea mijloacelor băneşti);
 nepatrimoniale (ex.protecţia secretului bancar).
În funcţie de specificul raporturilor juridice bancare, distingem:
 materiale (ex. operaţiunile bancare);
 organizaţionale sau procedurale (ex. stabilirea structurii interioare a băncilor sau a sistemului bancar în
general).
În funcţie de izvorul şi sursa de reglementare a raporturilor juridice bancare, avem:
 relaţii provenind din normele de drept, care şi ele se împart în:
 relaţii ce provin din normele ce se conţin în legi şi alte acte normative (ex. cu privire la formarea
rezervelor obligatorii ale băncilor comerciale);
 relaţii ce provin din acte administrative(ex. cu privire la eliberarea licenţelor).
 relaţii provenind din contracte (ex. cu privire la deschiderea contului bancar).

1.3. Privire istorică asupra apariţiei şi dezvoltării practicilor bancare

Perioada antică. Istoria sistemului bancar îşi află originile în trecutul îndepărtat, existând mărturii
foarte vechi ce atestă practica unor activităţi care, într-o formă mai mult sau mai puţin evoluată, se pot
constitui primii paşi pe tărâmul practicii bancare. Primele dovezi ale unei activităţi bancare se regăsesc în
perioada antică şi anume: Egiptul antic, Babilonul antic şi India antică. Anume în aceste state primele
instituţii bancare au apărut sub o formă destul de interesantă şi în special sub acoperişul templelor. În acele
timpuri templele îndeplineau 2 funcţii de bază:
 loc de rugăciune;
 şi loc de păstrare a banilor şi tezaurelor.
Încrederea pe care o inspirau templele favoriza intermedierea monetară, asemănător templelor de mai
târziu.
Legile lui Manu, constituie cel mai vechi şi mai important cod de legi al Indiei antice. În Legile Manu,
contractul de împrumut bancar a fost reglementat cât se poate de minuţios. Prin dispoziţiile sale, legea a
stăruit în apărarea drepturilor şi intereselor creditorilor. Prin stabilirea, însă, a unor dobânzi fixe, statul apără
şi debitorii de dobânzile abuziv de mari percepute de creditori.
Cât priveşte Babilonul, el este patria primelor codificări de pe planeta noastră. Totodată, Babilonul
este cunoscut drept locul unde apar primele edificii şi practici bancare. Dovadă sunt tablele de contabilitate,
descoperite de arheologi în Mesopotamia, sub ruinele templului Uruc. Acest templu, datând din perioadă a
3400-3200 î. de Cr. este cel mai vechi edificiu bancar cunoscut.
În perioada timpurie romanii nu s-au arătat interesaţi de activităţi specifice băncilor. Însă, pe măsură ce
au cucerit teritoriile greceşti şi au văzut cum funcţionează băncile, au înţeles importanţa lor. Chiar dacă în
Roma până la Servius Tullius n-au existat monede, bancherii (şi nu numai) în calitate de etalon monetar
foloseau bucăţi de bronz sau de aramă.
Evul mediu. După căderea imperiului roman, practicile bancare au fost date uitării, fiind reinventate
mult mai târziu. Totuşi, mănăstirile, ca şi templele antice, au continuat să joace un rol important în
efectuarea unor activităţi bancare specifice. Sub presiunea clerului, însă, practicile bancare au fost restrânse.

3
Aceasta deoarece preceptul biblic „Iubiţi-vă duşmanii, faceţi numai bine şi împrumutaţi fără a pretinde
ceva” venea în contradicţie cu dobânzile cămătăreşti.
Comerţul bancar renaşte în secolele XII-XIV în Europa Occidentală. Impulsul vine din nordul Italiei
(Genova, Florenţa). Conduse cu competenţă de lombarzi, operaţiunile bancare de schimb cunosc o
dezvoltare remarcabilă odată cu utilizarea cambiei. Tot în această perioadă se cristalizează terminologia:
bancă, bancher.
Ceva mai târziu, prin decizia Conciliului de Latran (Roma) se legitimează dobânzile percepute sau
acordate de către bănci. Primele instituţii de tip bancar efectuau preponderent operaţiuni de transfer, astfel
încât sistemul de plăţi să devină mai eficient. Prima bancă de acest tip a fost Banca Veneţiei, creată în 1171
şi recunoscută oficial în 1587.
Perioada modernă. În această perioadă, activitatea bancară se dezvoltă în toate formaţiunile statale
din Europa. Banca din Amsterdam – Wisselbanc (1609) şi Banca Angliei (1694) au devenit modelul pe care
s-au bazat structurile bancare create ulterior.
În general, evoluţia instituţiilor bancare în perioada modernă cunoaşte 5 direcţii de bază:
 apariţia băncilor centrale;
 dezvoltarea instituţiilor bancare de emisiune, care vor monopoliza emisiunea biletelor pe plan naţional;
 multiplicarea caselor bancare denumite şi „bănci private”, consacrate marilor operaţiuni financiare şi
internaţionalizării afacerilor;
 constituirea băncilor comerciale ca societăţi pe acţiuni subscrise de public;
 apariţia instituţiilor para-bancare destinate să satisfacă necesităţile specifice ale clientelei populare.
Evoluția monedelor și operațiunilor bancare. Moneda stă la baza apariţiei şi dezvoltării
operaţiunilor bancare. În doctrină s-a concluzionat că, din punct de vedere etimologic, noţiunea de „monedă”
provine de la numele zeiţei Junon Moneta, cea care avea ca obligaţie împărţirea averilor. În cazul
economiei naturale familiale, o economie de subzistenţă, nu s-a pus problema unui instrument
de schimb cu rol de echivalent general. Odată cu apariţia economiei naturale de schimb (trocul), s-a
cristalizat ideea necesităţii unui astfel de instrument. În acest context este plasată economia monetară. Iniţial,
monedele erau reprezentate de mărfuri, ulterior ele sunt reduse la metale. Primele monede-mărfuri au fost:
animalele de turmă la popoarele care se ocupau cu păstoritul; scoicile şi mărgeanul la pescari; pieile de
animale la popoarele de vânători, cerealele la agricultori. Dificultatea folosirii în cazul monedelor-mărfuri a
condus la apariţia monedelor metalice. Iniţial, acestea aveau forma unor bare sau chiar a podoabelor.
Metalele utilizate în baterea monedelor au fost: aramă, argintul şi aurul. Nu există încă un punct de vedere
unitar referitor la locul şi momentul apariţiei monedelor. Astfel, unii autori consideră că primele monede au
apărut în China, în secolul al-IX-lea î.Chr. Alţi autori precizează că primele monede au fost emise pe
teritoriul Lydian, în timpul regelui Cresus (562-546 î.e.n.).
Aurul reprezintă şi în prezent un mijloc universal de plată, fiind echivalentul general al mărfurilor.
Totodată, aurul reprezintă şi un instrument de acumulare de rezerve. În relaţiile comerciale internaţionale, în
mod tradiţional, aurul a fost utilizat în una din următoarele trei forme: etalonul aur-monedă, etalonul aur-
lingouri, etalonul aur-devize.
În ultimul timp, ca urmare a desfăşurării tranzacţiilor comerciale internaţionale şi pe cale electronică,
se vorbeşte despre e-gold, adică despre etalonul aur-electronic. Etalonul aur-monedă (gold specie
standard) se caracterizează prin libera batere şi circulaţie a monedelor de aur, pe de o parte, şi prin
convertibilitatea bancnotelor în aur, pe de altă parte. Acesta şi-a găsit expresia în stabilitatea parităţilor dintre
unităţile băneşti naţionale prin intermediul mişcărilor de aur, a modificării masei monetare, a creşterii şi
descreşterii preţurilor şi veniturilor interne.
Etalonul aur-lingouri (gold bullion standard) se caracterizează prin aceea că aurul nu mai circulă ca
monedă, fiind depozitat în formă de lingouri, în rezervele emitentului bancnotelor.
4
 Etalonul aur-devize (gold exchange standard) care se caracterizează prin păstrarea – sub formă de
rezervă – de către băncile centrale a unor valute convertibile.
La Conferinţa monetară şi financiară de la Bretton Woods a fost instituit etalonul aur-dolar. Acesta a
funcţionat până în 1971, când s-a renunţat la funcţiile monetare ale aurului, etalonul aur-dolar
fiind înlocuit cu etalonul dolar. Actualmente, evoluţia aurului ca mijloc de plată în comerţul internaţional
este evident pozitivă. Nu numai că acest metal este utilizat cu succes în echilibrarea balanţei de plăţi, dar el
„circulă” astăzi, fiind folosit la stingerea creanţelor internaţionale în forma e-gold (a aurului-electronic).
Astfel, etalonul aur-electronic se caracterizează prin aceea că aurul nu circulă fizic, ci doar pe cale
electronică. E t a l o n u l a u r - electronic de astăzi este succesorul etalonului aur-lingouri; aceasta înseamnă că
aurul este depozitat (în formă electronică) în rezervele emitentului. E-gold permite ca toate plăţile efectuate
prin acest mijloc de plată să fie exprimate în moneda naţională cerută de importator sau de exportator.
Aurul-electronic a fost creat pentru ca toţi aceia care apelează la un astfel de mijloc de plată să fie la adăpost
de orice risc financiar (aceasta deoarece e-gold nu se raportează la nici o monedă naţională şi nici nu
presupune păstrarea în conturi bancare). Totuşi, lipsa riscului financiar nu înseamnă absenţa
riscului de schimb; astfel, raportat la o monedă naţională, valoarea e-gold continuă să fluctueze.
Sistemul bancar al RM (1940-1991). Începând din anul 1940, sistemul bancar al URSS îşi extinde
jurisdicţia asupra Basarabiei. În timp ce în perioada interbelică, pe teritoriul statului nostru aveau loc reforme
economice de natură a crea un sistem bancar performant, în Rusia şi ulterior în URSS se puneau bazele unei
economii centralizate. Prin urmare, băncile comerciale de pe teritoriul RM sunt lichidate. Băncile unionale
îşi deschid filiale, sucursale şi oficii pe întreg teritoriul RM. Din 1940 şi până în 1989, istoria sistemului
bancar al RM face parte din istoricul URSS.
Către începutul a 1986 din sistemul bancar al URSS făceau parte:
 Banca de stat a URSS (Gosbank SSSR);
 Banca unională de finanţare a investiţiilor capitale (Stribank SSSR);
 Casele de economii;
 Banca comerţului extern (Vneştorgbank SSSR).
La scurt timp după adoptarea Hotărârii cu privere la Suveranitatea RSSM, 21 septembrie 1990, este
adoptată Hotărârea nr. 339, care reprezintă primul act în domeniul fundamentării sistemului bancar
naţional. Dat fiind că lipsea o bază normativă proprie, s-a tranşat că la înregistrarea statutului băncilor pe
acţiuni şi comerciale să se respecte actele normative stabilite de Banca de Stat a URSS. Pe lângă
reorganizarea vechilor bănci are loc fondarea unor bănci comerciale noi. Prima bancă comercială fondată în
RM a fost Victoriabank. Banca Naţională i-a eliberat autorizaţia la data de 22 decembrie 1989. În contextul
reformării şi reorganizării sectorului bancar trebuie de menţionat şi adoptarea a 2 legi care au pus bazele
juridice ale activităţii bancare în RM. Este vorba de „Legea cu privire la Banca Naţională de Stat a
Moldovei”, şi „Legea cu privire la bănci şi activitatea bancară”.
În prezent, în R. Moldova există următoarele bănci comerciale:

1. Banca Comercială „COMERŢBANK” S.A.

2. Banca Comercială „VICTORIABANK” S.A.
3. Banca comercială „MOLDOVA - AGROINDBANK” S.A.
4. Banca Comercială „Moldindconbank” S.A.
5. Banca Comercială „EuroCreditBank” S.A.

6. „Banca de Finanţe şi Comerţ” S.A.

7. Banca Comercială „ENERGBANK” S.A.

5
 8. Banca Comercială „ProCredit Bank” S.A.
9. Banca Comercială Română Chişinău S.A.
10. Banca Comercială „EXIMBANK - Gruppo Veneto Banca” S.A.
11. Banca Comercială „MOBIASBANCĂ - Groupe Societe Generale” S.A.

1.4. Izvoarele dreptului bancar și valutar al RM

Dreptul bancar cuprinde următoarele categorii de izvoare:

A) interne: generale şi speciale.
B) externe: convențiile bi- şi multilaterale; uzanțele bancare.
Forma de exprimare a normelor juridice, modalitatea principală prin care dreptul devine cunoscut de
cei al căror comportament îl prescrie poartă denumirea de izvor de drept. Particularităţile izvoarelor ce
aparţin ramurii de drept bancar sunt:
 ponderea înaltă a actelor subordinate legii (~70% din acestea constituind deciziile Consiliului de
Administraţie ale BNM);
 dinamismul înalt al dezvoltării legislaţiei bancare (~20% din actele BNM, ce conţin reglementări noi
sau le substitute cele precedente, au fost aprobate în 1998).
În ierarhia izvoarelor dreptului bancar în legislaţia bancară a RM, Constituţia RM deţine primul loc.
Deci, norme ce se referă nemijlocit la activitatea bancară sunt menţionate în art.130 din Constituţia RM –
„Sistemul financiar- de credit”, care acordă monopolul emisiunii monedei naţionale – leul- BNM, la decizia
Parlamentului. Dar mai avem norme ce se referă indirect la activitatea bancară. Acestea sunt norme ce
reglementează drepturile şi obligaţiile cetăţenilor şi norme ce stabilesc competența adoptării actelor
normative bancare.
Totalitatea legilor organice şi ordinare, ce au incidență asupra sectorului bancar al RM, se grupează în:
 Legi generale, care stabilesc cerinţe generale faţă de formele organizațional-juridice ale activităţilor
de antreprenoriat, cu privire la tranzacţii şi răspundere contractuală etc.:
1. Codul Civil al RM
2. Legea RM „Cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi”, nr.845-XII, 03.01.1992;
3. Legea concurenței, nr. 183 din 11.07.2012;
4. Legea RM “Cu privire la secretul comercial”, nr 171 – XIII, 06.07.1994;
5. Legea RM “Cu privire la leasing” nr. 59 din 28.04.2005;
6. Legea RM “Cu privire la gaj” nr.449 din 30.07.2001;
7. Legea cu privire la ipotecă nr. 142 din 26.06.2008 etc.
 Legi speciale bancare, care stabilesc principiile de activitate în sectorul bancar:
1. Legea RM „Privind BNM” nr.548 – XIII, 21.07.1995;
2. Legea privind activitatea băncilor nr. 202 din 06.10.2017;
3. Legea RM „Cu privire la bani” nr.1232 – XII, 15.12.1992;
4. Legea cambiei, nr.1527 – XII, 22.06.1993;
5. Legea instituţiilor financiare, nr.550 – XIII, 21.07.1995;
6. Legea RM „Cu privire la indexarea veniturilor băneşti ale populaţiei” nr.824 – XII, 24.12.1991 etc.
BNM emite hotărâri, regulamente, instrucţiuni şi dispoziţii. Acele acte, sunt obligatorii pentru băncile
comerciale, alte personae juridice şi fizice, sunt publicate în M.O. al RM.
Regulamentul- norma obligatorie, emisă de BNM, în scopul executării legii, pentru una sau mai multe
instituţii financiare şi alte personae juridice.
6
 Ordonanţa – norma obligatorie, emisă de BNM, în scopul executării legii, pentru una sau mai multe
instituţii financiare care constitue mai puţin de o categorie de instituţii financiare.
Recomandare – îndrumare a BNM fără putere obligatorie.
Actele internaţionale în materie de drept bancar se clasifica în trei grupe mari:
1. Convenţiile bi- şi multilaterale, ce acţionează pe teritoriul statelor semnatare:
- Convenţiile de la Geneva din 1930 cu privire la cambia, legea uniformă a cambiei şi taxa de timbru
în operaţiile cambiale;
- Convenţiile de la Geneva din 1931 cu privire la cec, legea uniformă a cecului şi taxa de timbru în
operaţiile cu cecuru, s.a.
2. Uzanţe uniformizate, ce reglementează efectuarea unor operaţiuni bancare. Aceste acte se aplică doar
în cazul când părţile prevăd expres aplicarea lor în contractul încheiat:
- “Reguli şi uzanţe uniforme cu privire la acreditivul documentar”;
- “Reguli şi uzanţe uniforme cu privire la incasoul documentar” ș.a.
3. Standardele internaţionale, ce prezintă totalitatea de cerinţe tehnice, agreate de ISO pentru
documentele bancare, care sunt utilizate de multe din din ţările lumii.

IV. Bibliografie de 1. Codul Civil al RM № 1107-XV din 06.06.2002 – Monitorul Oficial al

referință: RM № 82-86 din 26.06.2002, cu modificări şi completări la 31.12.2009.
2. Drosu-Şaguna D., Donoaica D., Drept bancar şi valutar, Ed. Proarcadia,
Bucureşti, 1994.
3. Guştiuc Andrei. Drept bancar, volumul I, Chişinău 2002.
4. Hotărîrea Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a Moldovei nr.
204 din 15.10.2010 cu privire la aprobarea Regulamentului cu privire la
activitatea băncilor în sistemele de transfer internaţional de mijloace băneşti,
Monitorul Oficial al R M, 2010, nr. 231-234.
5. Legea cu privire la Banca Naţională a Moldovei № 548 din 21.07.1995 -
Monitorul Oficial al RM № 56-57 din 12.10.1995, cu modificări şi completări
la 18.05.2010.
6. Legea instituţiilor financiare nr. 550-XIII din 21.07.95, din 13.05.2011.
7. Regulamentul BNM cu privire la autorizarea băncilor - Monitorul Oficial
al RM № 59-60 din 12.09.1996, cu modificări şi completări la 23.02.2007.
8. Regulamentul cu privire la sistemele de control intern în bănci, aprobat
prin Hotărârea Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a Moldovei
nr.96 din 30.04.2010, Monitorul Oficial al R.M. nr.98-99/368 din 15.06.2010.
9. Turcu Ion. Operaţiuni şi contracte bancare, Lumina Lex, Bucureşti 1998.

V. Sarcini pentru 1. Determinați corelaţia dreptului bancar cu alte ramuri de drept (dreptul
autoevaluare: constituțional, dreptul administrativ, dreptul financiar-fiscal, dreptul civil,
dreptul afacerilor, dreptul penal).
2. Elaborați o hartă de idei privind clasificarea izvoarelor, principiilor și
raporturilor juridice bancare.