Biserica – instituție religioasă creștină

- Sub chipul organizatoric Biserica se înfăţişează ca o instituţie obştească creştină,

formată din credincioşi şi organizată după rînduielile religioase şi morale
specifice credinţei creştine.
- Sub aspect de societate religioasă, Biserica se înfăţişează ca un corp comunitar organizat,
format din mai multe categorii de membri, constituiţi în unităţi organizatorice de mai multe
feluri, avînd organe speciale de conducere şi folosind numeroase mijloace pentru ducerea la
îndeplinire a lucrării sale religioase. Aceste mijloace sînt în primul rind cele religioase, apoi
cele morale şi tocmai la urmă cele juridice.
- Instituţia religioasă creştină este numită îndeobşte Biserică, dar şi diferitele ei confesiuni se
numesc fiecare în parte cu numele acesta, , astfel încît apar numirile: Biserica Ortodoxă,
Biserica Romano-Catolică, Biserica Protestantă, ş.a.

- Libertatea de mărturisire, exteriorizarea credinţei în forme diferite

- interesele de natură spirituală ale credinţei se împletesc şi se leagă atît de organic, în mod
inevitabil, cu cele de natură materială economică, socială şi de multe ori chiar politică

În concluzie, Biserica, sub aspectul ei de comunitate religioasă, se prezintă ca alcătuită din

următoarele elemente :
— un grup de oameni; — o credinţă care îi uneşte ,• — diverse interese spirituale şi materiale care îi
leagă în plus, pe lîngă credinţa respectivă.
Pentru asigurarea acestor interese se recurge, în primul rînd, la un cult religios sau la o sumă de acte
rituale, forme şi ceremonii religioase, şi, în al doilea rînd, la o anumită organizare întemeiată pe
norme de cuprins religios-moral şi apoi pe norme de cuprins juridic, care toate — în cele din urmă —
izvorăsc, pe de o parte din credinţă şi, pe de altă parte, din realităţile materiale sau concrete ale
vieţii.

Care sînt aşadar, elementele care alcătuiesc chipul nevăzut al Bisericii?

a. Credinţa. Cel dintîi element nevăzut al Bisericii este credinţa, care constă într-o stare
sufletească de aderare intuitiv-afectivă la un adevăr religios. Această aderare se face în chipul
pe care ni-1 arată Sfîntul Apostol Pavel în epistola către Evrei, spunînd : «Credinţa este
adeverirea celor nădăjduite, dovada lucrurilor celor nevăzute» (Evr. XI, 1).
b. Harul. Al doilea element al chipului nevăzut al Bisericii este harul divin. Harul este o putere
sau energie nevăzută a lui Dumnezeu care se manifestă întotdeauna ca lucrare ce se adaugă
stării sau puterii morale creată de credinţă, precum şi lucrării mîntuitoare pe care o întreprinde
credinţa. Harul se dobîndeşte prin rugăciune, prin Sfintele Taine şi prin ierurgii.
c. Legătura credinţei. Al treilea element important al chipului nevăzut al Bisericii este legătura
credinţei, adică legătura pe care o stabileşte credinţa în chip nevăzut, între toţi cei care cred,
precum şi a acestora cu Dumnezeu.
d. Legătura dragostei. Al patrulea element al chipului nevăzut al Bisericii şi care le covîrşeşte
pe celelalte, este legătura dragostei. Această legătură îi cuprinde pe toţi oamenii, pe creştini şi
pe necreştini, pe credincioşi şi pe necredincioşi. Ea se naşte din dragostea desăvîrşită adusă de
lisus Hristos?

1
 Însușirile sau atributele Bisericii:

1. Sfinţenia Bisericii. Dup,ă învăţătura creştină, Biserica e sfînta pentru că este casa
Domnului, în care sălăşluieşte Duhul Sfînt, a cărui putere sfinţitoare se împărtăşeşte
din Sfintele Taine. Biserica e sfîntă pentru că ea reprezintă Trupul tainic al Domnului,
şi dintre formele de vieţuire omenească, ea singură, ea una şi unică e sfîntă, prin
faptul că ea este singurul Trup tainic al Domnului şi ea singură are puterea
sfinţitoare care pulsează ca vehicul al vieţii acestui Trup, puterea Sfîntului Duh.
Biserica mai e sfîntă pentru că în ea se continuă lucrarea sfinţitoare şi mîntuitoare a
Domnului.
2. Biserica cea «Una Sfîntă». Aşa cum se desprinde înţelesul unităţii din însăşi viaţa
Bisericii, ea se prezintă sub îndoit aspect,, şi anume :
a) ca unitate dată, existentă, şi
b) ca unitate în devenire, ca deziderat şi ca ţel de împlinit.
Să vedem pe rînd aceste aspecte şi care anume dintre ele constituie un atribut esenţial al Bisericii :
a) Unitatea existentă, dată ca fapt real, ca însuşire a Bisericii, se constată şi se exprimă prin
următoarele :
— Ca Trup tainic al lui Hristos, care este doar Unul, şi Biserica este una şi unitaxă în alcătuirea şi
lucrarea ei.
— Biserica mărturiseşte «un Domn, o credinţă, un Botez» (Efes.5, 5).
— «Un Domn», adică un singur Cap al Bisericii există şi acesta e Hristos Domnul, care
cîrmuieşte o singură Biserică, căci una singură a întemeiat.
— «O credinţă», adică un singur adevăr la temelia ei şi la temelia Bisericii, căci adevărul
desăvîrşit în materie de credinţă numai unul poate fi, iar nu mai multe.
— «Un Botez», adică un singur izvor al harului sfinţitor, care asigură Bisericii unitatea
sacramentală, sfinţenia cea una după natura ei divină, în unitatea duhului (Efes. 4, 3).
-— «O preoţie», ca singură mijlocitoare a harului sfinţitor care-I asigură Bisericii unitatea
organizatorică şi disciplinară, în centrul căreia se găseşte episcopatul, formînd şi el o unitate
indivizibilă, după celebra formulă a lui Ciprian : «Episcopatus unus est, cujus a singulis, in solidum,
pars tenetur».
Unitatea Bisericii se mai reazimă şi pe sfinţenia Trupului tainic al lui Hristos şi ea reflectă
într-un fel şi unitatea perihoretică a Sfintei Treimi.
Ea se mai întemeiază şi pe unitatea neamului omenesc, derivată din învăţătura despre crearea
omului. Ea nu cunoaşte deosebiri esenţiale între diferitele rase, naţiuni, popoare, căci înaintea lui
Dumnezeu nu există nici alb, nici negru, nici iudeu, nici elin
b. Cît priveşte unitatea în devenire a Bisericii, unitatea ei ca ţel al strădaniilor spre
apropiere, aceasta nu constituie un atribut al ei, ci doar o năzuinţă şi o binecuvîntată activitate care
tinde spre înlăturarea schismelor sau sciziunilor de orice fel, care s-au produs în viaţa Bisericii,
sfărîmîndu-i unitatea originară.

3. Biserica sobornicească. (Ecumenicitate, universalitate, catolicitate, sobornicitate).

Psevalîndu-se de faptul că numai ea poartă numele de «catolică», Biserica Apuseană a întreprins
nenumărate campanii împotriva ecumenieităţii ortodoxe mai de mult, iar mai nou împotriva
sobornicităţii. Teologia acestei Biserici a încercat să demonstreze, fie că termenul «catolic» din
Simbolul Credinţei nu se acoperă cu termenul «ecumenic» şi «sobornicesc», fie că unitatea-
ecumenică a Bisericii a fost înlocuită în Ortodoxie cu pluralitatea Bisericilor autonome şi autocefale,
la care S-au ajuns prin constituirea Bisericilor particulare sau naţionale.

A trăi în Biserica sobornicească însemnează a trăi în sobomicitate, adică in unitate internă de

credinţă şi în unitate externă de fapte şi manifestări
Biserică sobornică însemnează deci, Biserica organizată şi condusă în mod sinodal, Biserica
înţelegerii, a concilierii autorităţii şi libertăţii, prin dragoste.

2
4. Biserica apostolică, stîlp şi întărire a adevărului. Infailibilitatea, După cum Biserica este
stîlpul şi întărirea adevărului (I Tim. 3, 15), tot la fel şi adevărul revelat este şi stîlpul şi întărirea
Bisericii. Biserica deţine şi păstrează adevărul, iar adevărul păstrează Biserica.