Islamul și celelalte mesaje divine

În veacurile de la începutul istoriei, când comunitățile umane s-au constituit în

neamuri și în triburi dispersate și izolate unele de altele, în diferite zone ale lumii, când
aceste neamuri și triburi simțeau nevoia acută ca cineva să le trezească și să le prevină, ca un
reformator să le îndrepte și să le călăuzească, înțelepciunea lui Allah a impus trimiterea de
mesageri care să vestească binele și să prevină în cetățile izolate ale acestor comunități,
pentru ca ele să nu aibă argumentul neștiinței și al ignoranței. Acești mesageri au fost
asemenea ambasadorilor însărcinați cu o misiune animată de principii unitare și ei
transmiteau voința lui Allah prin scripturile și mesajele Sale.

În acest context, se poate lua în considerare generozitatea lui Allah față de oameni,
pe care nu i-a lăsat să se călăuzească în viață numai cu ajutorul naturii perfecte cu care au
fost înzestrați, pentru a ajunge la ceea ce este bun, ci le-a trimis, din când în când, câte un
profet care să le aducă mesajul Său: "Trimiși – vestitori și prevenitori – pentru ca oamenii să
nu mai aibă nici un fel de temei față de Allah..."(4:165). Acești profeți au fost: Moise, Noe,
Avraam și Isus.

În momentul în care conștiința umană s-a dezvoltat într-atât încât să accepte o

unitate religioasă universală cu norme globale, înțelepciunea a impus trimiterea de către
Allah a mesagerului Său, înrudit cu ceilalți trimiși printr-un mesaj universal care să încheie
mesajele divine, creând un sistem integral, comun pentru toți oamenii, indiferent de
condițiile de mediu, de diversitate sau de varietatea tradițiilor și obiceiurilor, într-o
comunitate ce aspiră spre monoteism. Acest profet a fost Muhammad, cel care a adus
încheierea mesajelor, după vorbele lui Allah: „Muhammad nu este tată nici unuia dintre
bărbații voștri, ci el este Trimisul lui Allah și încheietorul profeților, și Allah este
Atoateștiutor.” (33:40).

Având în vedere toate ideile menționate anterior, consider că Islamul (în sens general
însemnând pace și supunere în fața Stăpânului lumilor), titlu ce denumește religia revelată
lui Muhammad, prezintă anumite principii ce se întâlnesc în egală măsură și în celelalte
mesaje divine, motiv pentru care se aseamănă.

Un prim argument ce îmi susține teza are în vedere doctrina monoteismului ce

constituie fundamentul pe care se clădește întreaga structură a religiei, pe care se clădesc
concepțiile omului și ideile sale generale despre univers și despre viață. Această doctrină se
bazează pe credința în Allah/Dumnezeu, în trimișii Săi, în îngerii Săi, în cărțile Sale și în Ziua
de Apoi. Toți profeții au chemat la credința în Allah, la venerarea Lui, au vestit răsplata și au
avertizat în legătură cu pedeapsa.

1
 Un al doilea argument vizează modul în care toate mesajele propovăduiesc morala
aleasă și valorile umane, cheamă la săvârșirea de fapte bune, la îndreptarea omenirii și la
curățirea sufletului omenesc, în același timp ordonând viața pe baza adevărului, dreptății. În
acest sens, toți profeții pot fi considerați modele de evlavie prin vorbele și faptele lor și prin
dragostea pentru bine: „Și i-am făcut Noi ocârmuitori, care au călăuzit după porunca
Noastră...” (21:73).

În consecință, mesajele divine care stau la baza dezvoltării omenirii și care au creat
dintotdeauna sincope înăuntrul societăților pot fi considerate, prin prisma unei lecturi a
Coranului, mai apropiate decât le consideram la început, singura primejdie care le poate
împiedica propovăduirea fiind mistificarea, astfel încât religia devine treptat expresia unor
superstiții și mituri pe care rațiunea le respinge și pe care adevărata știință nu le poate lua
decât în derâdere.

Bibliografie: Coranul cel Sfânt și traducerea sensurilor în limba română, Liga Islamică și
Culturală România.