Romanul furtunii

Furtuna se vestea pe dealuri. Toata noaptea

de luni spre marti la orizont s-a adunat.
Muntii de nori, amenintîndu-ne din partea
de sud, straluminati de tunete au stat.
De teama doua inimi se facura una.
Si amîndoi în asteptare-am tremurat.

Ne ocoli prapadul. Mîrîind furtuna

de noi, încet, si de pamînt, s-a departat.
De cîte ori prin vai un trasnet mai lovea,
nestiutor de bezne crinul alb pocnea,
ca sa-nfloreasca. Iata cum cu flori de vis
gradina zilei noastre mare s-a deschis.