Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
CAPITOLUL VII
MODULAŢIA EXPONENŢIALĂ
205
Capitolul 7
Modulaţia de fază - MP
Modulaţia de frecvenţă - MF,
ilustrate în figura 7.1. În primul caz, faza semnalului variază în concordanţă cu semnalul modulator
m(t); în cazul MF, frecvenţa instantanee a semnalului este proporţională cu semnalul modulator m(t).
Pentru un semnal de frecvenţă constantă f0 (ω0) putem scrie
ψ( t ) = ω0 t + θ0 (7.3)
iar ω0 = dψ (t ) / dt (7.4)
Dacă semnalul este de frecvenţă constantă, putem stabili o relaţie între unghiul ψ(t) şi frecvenţa
instantanee:
ωi (t ) = dψ (t ) / dt (7.5)
ψ (t ) = ∫ ωi (t )dt (7.6)
Dacă ψ (t ) = ω0t + ϕ (t ) (7.7)
atunci
Figura 7.2 Relaţii între modulaţiile de fază şi frecvenţă
ωi (t ) = dψ (t ) / dt = ω0 + dϕ (t ) / dt (7.8)
Pentru modulaţia de fază se poate scrie relaţia:
ψ (t ) = ω0t + Δϕ m(t ) = ω0t + mMP m(t ) + ϕ 0 (7.9)
unde: m(t) – semnalul modulator cu m(t ) < 1 , Δϕ = mMP – deviaţia maximă de fază,
0 < m MP < ∞ , ϕ0 – fază constantă, de obicei ϕ0 = 0
iar: sMP (t ) = A cos [ω 0t + mMP m(t ) + ϕ 0 ] (7.10)
În cazul modulaţiei de frecvenţă, frecvenţa instantanee fiind proporţională cu semnalul modulator,
putem scrie:
fi (t ) = f 0 + Δf ⋅ m(t ) sau ωi (t ) = 2π f 0 + 2πΔf ⋅ m(t )
Deci, ωi = ω0 + mMP m(t ) (7.11)
şi pe baza relaţiei (7.6) avem:
t
ψ (t ) = ∫ ωi (t )dt = 2π f 0t + 2πΔf ∫ m(σ )dσ + ϕ 0 (7.12)
t0
206
MODULAŢIA EXPONENŢIALǍ
modulatorului semnalul m(t), sau semnal MF, dacă m(t) este integrat. Invers, cu un modulator MF
obţinem semnale MF sau MP, aplicând semnalul m(t) direct, respectiv derivat.
207
Capitolul 7
EXEMPLUL VII.1 Fie un semnal m(t) cu variaţie parabolică m(t) = at2, aplicat la intrarea circuitelor din
fig.7.2. Ce fel de semnale se obţin în acest caz?
Din relaţiile (7.11) şi (7.15) rezultă că deviaţia de frecvenţă este proporţională cu semnalul
modulator m(t) în transmisiile MF, sau cu derivata lui m(t) în transmisiile MP; valorile extreme ale
deviaţiei de frecvenţă vor depinde deci de ⎪m(t)⎪max respectiv ⎪m’(t) ⎪max. Deviaţia maximă de fază va
fi dictată deci de valoarea maximă a lui m(t) pentru cele cu MP. Se poate vorbi aşadar de 2 indici de
modulaţie (de frecvenţă sau fază). Se preferă utilizarea celui de-al doilea, notat cu β, atât pentru
sistemele MF, cât şi MP, putând stabili o relaţie între indicele de modulaţie MF şi MP.
Pentru modularea de frecvenţă, frecvenţa instantanee dată de relaţia (7.11) poate fi scrisă ca:
mMF
fi (t ) = f 0 + Δf ⋅ m(t ) = f 0 + m(t ) max ⋅ mn (t ) (7.16)
2π
unde mn (t ) ≤ 1 (7.17)
Indicele de modulaţie MF, pentru un semnal modulator normalizat (amplitudinea maximă 1V), este
mMF
Δf = m(t ) max [ Hz ] MF (7.18)
2π
In figura 7.5 sunt ilustrate semnale modulate MF de un ton sinusoidal cu diverşi indici de
modulaţie. Se observă că deviaţia de frecvenţă creşte odată cu β . Ţinând cont de (7.6) şi (7.7) avem:
t
ϕ (t ) = m MF ∫ m(τ )dτ (7.19)
t0
iar indicele de modulaţie MP, în cazul semnalului modulat MF, este:
t
β = ϕ (t ) max = m MF ∫
t0
m(τ )dτ MF (7.20)
mMF '
MP mMP m(t ) max m (t )
2π m
209
Capitolul 7
semnalul MF rezultat: s (t ) = A ⋅ cos ⎡ω 0t + 2π MF m(σ )dσ ⎤ . Ţinând cont de relaţiile (7.24), (7.25)
t
⎣⎢ ∫
t0 ⎦⎥
⎡ Δf a ⎤
şi (7.26): s (t ) = A ⋅ cos ⎢ω0t + 2π sin ω mt ⎥
⎣ a ωm ⎦
⎡ Δf a ⎤
sau: s (t ) = A ⋅ cos ⎢ω 0t + sin ω mt ⎥ = A ⋅ cos [ω 0t + β ⋅ sin ω m t ] (7.30)
⎣ fm ω m ⎦
Semnalul MF de bandă îngustă se obţine pentru β de valoare mică. Scriind:
[ ] [
s( t ) = Re A e j( ω0 t +β sin ωM t ) = Re A e jψ ( t ) ] (7.31)
şi dezvoltând în serie exponenţială obţinem:
⎡ 1 1 ⎤
ψ ( t ) = e jω0 t ⎢1 + j β ⋅ sin ω m t − β 2 sin 2 ω m t − j β 3 sin 3 ω m t ⎥ (7.32)
⎣ 2! 3! ⎦
Dacă β este mic, de obicei β < 0,2, expresia semnalului MFBI devine:
ψ ( t ) = A ⋅ e jω0 t (1 + jβ sin ω m t ) (7.33)
sau ψ MFBI (t ) = A ⋅ e jω0t
(1 + 0.5 ⋅ β ⋅ e jω m t
− 0.5 ⋅ β ⋅ e − jω m t
) (7.34)
şi ψ MA (t ) = A ⋅ e jω t (1 + 0.5 ⋅ m ⋅ e jω t + 0.5 ⋅ m ⋅ e − jω
0 m mt
) (7.35)
Din (7.34) şi (7.35) se observă că semnalul MFBI poate fi obţinut dintr-un semnal MA, defazând
cu 1800 una din cele 2 linii laterale, vezi diagramele fazoriale reprezentate în figura 7.6.
Plecând de la relaţia (7.33) şi luând partea reală obţinem:
[ ]
s MFBI ( t ) = Re Ae jψ ( t ) = A(cos ω 0 t − β sin ω M t ⋅ sin ω0 t ) (7.36)
şi din (7.35),
s MA ( t ) = A(cos ω0 t + m ⋅ cos ω m t ⋅ cos ω0 t ) (7.37)
ceea ce ne arată existenţa unei modulaţii
sinfazice în cazul MA, şi în cuadratură în
cazul MF. Pe baza ec.(7.35) şi (7.36), se pot
genera semnalele MA, MF sau MP de bandă
îngustă, cu schemele din figura 7.7.
Să determinăm, pe baza diagramei din
fig.7.6 valorile extreme ale lui β,
δ( t ) = arctg β sin ω m t (7.38)
Deviaţia instantanee de frecvenţă,
măsurată faţă de purtătoare, este:
Figura 7.6 Diagrame fazoriale pentru MA şi MFBI
Δω ⋅ cos ω m t = β ⋅ ω m cos ω m t şi se obţine
derivând valoarea fazei δ(t):
dδ (t ) βω m cos ω m t
= ≈ βω m ⋅ cos ω m t (7.39)
dt 1 + β 2 sin 2 ω m t
dacǎ, β 2 ⋅ sin 2 ω m t << 1 de unde β 2 << 1.
210
MODULAŢIA EXPONENŢIALǍ
În acest caz, semnalul MP produs de semnalul modulator m(t) sinusoidal, este dat de relaţia:
s( t ) = A cos(ω 0 t + β ⋅ sin ω m t ) (7.40)
Se observă că modulaţia MF produsă de o funcţie cosinus este identică cu cea MP produsă de o
funcţie sinus. Semnalul s(t) mai poate fi scris ca:
[ ] [
s( t ) = Re A ⋅ e j( ω0 t +β sin ωm t ) = Re ~s ( t )e jω0 t ] (7.41)
unde: ~s ( t ) = A ⋅ e jβ sin ωm t (7.42)
Deoarece s(t) este o funcţie periodică în domeniul timp, cu frecvenţa de repetiţie fundamentală fm,
se poate dezvolta într-o serie Fourier complexă, ca:
∞
~s ( t ) =
∑c
k = −∞
k e j2 πkf m t (7.43)
1/ 2 fm 1/ 2 fm
∫ ~s (t ) e m dt = f m A ∫e
− j 2πkf t j ( β sin 2πf mt − j 2πkf mt )
unde: ck = f m dt (7.44)
−1 / 2 f m −1 / 2 f m
Introducând relaţia
x = 2π ⋅ f m ⋅ t (7.45)
A π j(β sin x − kx )
2π ∫− π
avem: ck = e dx (7.46)
de unde: ck = A Jk(β)
iar relaţia (7.43) devine:
∞
~s ( t ) =
∑J
k = −∞
k (β)e j2 πkf m t (7.48)
211
Capitolul 7
∞
s( t ) = A ∑J k (β) cos[2π(f 0 + kf m ) t ] (7.50)
k = −∞
Spectrul de frecvenţă a lui s(t) este aşadar discret şi dat de
A ∞
s( f ) = ∑ J k ( β ) [δ ( f − f0 − kf m ) + δ ( f + f0 + kf m )]
2 k =−∞
(7.51)
212
MODULAŢIA EXPONENŢIALǍ
Jk(β). În figurile 7.11 şI 7.12 sunt reprezentate funcţiile Bessel Jk(β) pentru diferite valori întregi
pozitive ale lui k (pare şi impare). Proprietăţile lor sunt date în anexa IV.
213
Capitolul 7
β = Δf / f m (7.55)
Dacă menţinem frecvenţa fm constantă, dar
variem amplitudinea semnalului modulator m(t),
Δf şi β cresc, obţinând reprezentările din figura
7.13 a pentru β = 1, 2, 5, 10 şi 20; dacă menţinem
constantă amplitudinea a, dar variem frecvenţa,
Δf rămâne constantă şi se obţin graficele
reprezentate în figura 7.13 b.
Dacă β este mic, conform rel. (7.53), vom
considera numai purtătoarea (k = 0), şi prima
pereche de linii (k = ±1) pe frecvenţele f0 ± fm,
obţinând o situaţie similară cu MA, cu deosebirea
că una din liniile laterale este defazată cu 1800
(k = 1 implică o simetrie impară - vezi
proprietatea 1), celelalte linii vor avea
Figura 7.13 Spectrul MF produs de un ton sinusoidal
amplitudini foarte mici şi pot fi neglijate.
Spectrul semnalului MF depinde de variaţiile amplitudinii şi frecvenţei semnalului modulator.
Spectrul semnalului ME având o infinitate de linii laterale, ne interesează practic câte sunt necesare
pentru a fi transmise, ceea ce depinde evident de aplicaţia dorită şi cerinţele de fidelitate. O regulă,
dictată de bunul simţ, şi acceptată de toată lumea, este aceea că linia laterală este semnificativă dacă
amplitudinea ei depăşeşte 1% din purtătoarea nemodulată.
J k ( β ) ≥ 0,01 (7.56)
Mai general: J k ( β ) ≥ ε , unde ε este o valoare
cuprinsă între 0,01 şi 0,1 ce depinde de aplicaţia
dorită; liniile laterale cu J k (β ) > ε sunt
214
MODULAŢIA EXPONENŢIALǍ
MF asigură o calitate
superioară semnalului
transmis, cu dezavantajul
folosirii unei benzi mai
extinse faţă de cazul MA. Figura 7.17 Benzi de frecvenţă pentru emisiunile radio UUS
215
Capitolul 7
Transmisiile stereo asigură emisia şi recepţia simultană a două programe separate, sau elemente de
program, folosind aceeaşi purtătoare. Având în vedere insensibilitatea urechii la fază, efectul de
localizare spaţială al sursei este posibil doar prin compararea intensităţii sonore a semnalelor de pe
cele două canale. Pentru aceasta, ascultătorul şi cele două difuzoare (stânga – L şi dreapta – R) trebuie
să formeze un triunghi echilateral
cu latura cam de 2 m, la distanţe
mai mari localizarea sursei
devine imposibilă, cele două
semnale confundându-se. Figura 7.18 Banda semnalului stereo
Sistemele MF stereofonice
trebuie să permită şi recepţia semnalului transmis cu receptoare normale, monofonice şi să asigure şi
compatibilitatea cu canalul de RF alocat (banda 200 kHz). În acest scop, pe un canal se transmite suma
celor două semnale x + y, pe celălalt diferenţa lor x – y, primul semnal putând fi recepţionat şi cu un
receptor monofonic. Semnalul stereo multiplex, standardizat prin normele CCIR, are spectrul din
figura 7.18 şi este produs cu schema reprezentată în figura 7.19.
În SUA se alocă intervalul 60 – 74 kHz pentru transmiterea de muzică de fond pentru magazine,
localuri publice, avioane, bănci, etc. Acest procedeu este cunoscut ca SCA (Subsidiary
Communication Authorization) şi foloseşte subpurtătoarele de 47 kHz şi 67 kHz.
Semnalul stereo poate fi scris ca:
m(t ) = md (t ) cos 2π ⋅ 38kHz ⋅ t + m s (t ) + A0 cos 2π ⋅ 19kHz ⋅ t + S SCA (t )
iar [
s (t ) = A cos ω c t + 2πΔf ∫ m(t )dt ] (7.64)
Deviaţia de frecvenţă nu trebuie să depăşească 75 kHz sau 50 kHz (OIRT), ceea ce se asigură prin
matricea de intercalare MI.
m s (t ) + md (t ) ⋅ cos 2ω p t ≤ 0,9
Relaţia mS(t) ≤ 0,9 asigură recepţiei cu
Figura 7.20 Ilustrarea intercalării
un receptor monofonic o deviaţie de
frecvenţă de 0,9Δf şi un 0,1Δf pentru subpurtătoarea care asigură detecţia coerentă a lui md(t). Deci,
m s (t ) + m d (t ) ⋅ cos 2ω p t + A0 = 0,9 + 0,1 = 1
max
Dacă se include şi semnalul SCA, se reduce nivelul subpurtătoarei, astfel ca ⎜m(t) ⎜max< 1.
Generarea semnalelor MF foloseşte metode directe sau indirecte. Metodele indirecte recurg la
producerea unui semnal MFBI, deviaţia de frecvenţă fiind crescută prin multiplicare de frecvenţă.
217
Capitolul 7
cu frecvenţa instantanee
fi(t) = f0 + Δf . x(t)
În momentele când valoarea instantanee a
semnalului vi(t) depăşeşte +V2, comutatorul S este
comutat de pe poziţia 1 pe poziţia 2, făcând ca
integratorul să primească la intrare –i(t), în locul lui
Figura 7.23 Undă triunghiulară
i(t), iar panta lui vi(t) devine negativă.
Similar când vi(t) atinge valoarea –V2, se trece de pe poziţia 2 pe poziţia 1. Dacă la momentul
t = tj, vi(tj) = V2 se produce comutarea lui S de pe 1 pe 2, pentru t > t0 avem:
−ii (t ) = − I 0 [1 + (Δω / ω 0 ) ⋅ x(t ) ] (7.66)
aplicat la intrarea integratorului, iar la ieşire obţinem:
t
vi (t ) = v2 − k1 ∫ ii (θ )dθ =
tj
(7.67)
⎡ Δω t ⎤
= v2 − k1 I 0 ⎢(t − t j ) +
⎣ ω0 ∫tj
X (θ )dθ ⎥ = v2 − k1 I 0 ⎡⎣C (t ) − C (t j ) ⎤⎦ t0 < t < t0+i
⎦
Se observă că pentru t > tj, vi(t) este o rampă negativă de tensiune c(t) cu panta –K1I0, care atinge
valoarea –V2 la momentul t = tj+1 (fig.7.23), când:
vi (t ) = −V 2 + K i I 0 ⎡⎣c(t ) − c(t j +1 ) ⎤⎦ (7.68)
şi devine o rampă pozitivă de tensiune în c(t) cu panta +K1I0.
Din triunghiul ABC
BC
tgα = = K1 I 0 BC = 2V2 AC = T / 2
AC
4V2 2π π K 1 I 0
Deci, tgα = K 1 I 0 T= ω0 = =
K1 I 0 T 2V2
La ieşirea circuitului de prag se obţine un semnal MF cu
purtătoarea rectangulară. Vom exemplifica implementarea acestui
modulator MF cu circuitul integrat NE/SE 566, reprezentând un Figura 7.24 Schemă bloc OCT
oscilator controlat în tensiune, având schema bloc din figura 7.24.
OCT foloseşte o sursă de curent de precizie, comandată de semnalul x(t), care încarcă sau descarcă
condensatorul C1 (exterior integratului), încărcarea sau descărcarea fiind comandată de trigerul
Schmitt cu rolul de circuit de prag.
Iniţial T3 este blocat iar C1 se
încarcă de la sursa de curent I1 prin
dioda D2. Când tensiunea pe C1
atinge nivelul +V2, triggerul
Schmitt basculează iar T3 intră în
conducţie, punând la masă
emitoarele lui T1 şi T2. Figura 7.25 Schema bloc a CI EXAR 2207
Sursa de curent trimite curentul
I1 prin D1, T1 şi T2 la masă. Un curent egal circulă prin T2, prin împerecherea tranzistoarelor T1 şi
218
MODULAŢIA EXPONENŢIALǍ
In figura 7.25 este prezentată schema bloc a CI 2207 produs de firma EXAR, care este folosit ca
oscilator controlat în tensiune in gama 0.01 Hz – 10 MHz. Deriva sa termică este 20 ppm/0C iar
frecvenţa sa poate baleia
liniar un domeniu de
variaţie de 1000:1.
Schema sa electrică este
prezentată în figura 7.26 iar
mecanismul de control al
frecvenţei este ilustrat în
figura 7.27.
La frecvenţe mai înalte,
OCT este realizat sub forma
unui oscilator sinusoidal, cu
circuitul oscilant având un
factor de calitate Q ridicat,
Figura 7.27 Mecanismul de control al frecvenţei
iar controlul frecvenţei se
produce prin variaţia elementelor reactive din circuit, de exemplu capacitatea, aşa cum se arată în
figura 7.28. În acest scop se folosesc diodele varicap (sau varactor), a căror capacitate variază cu
tensiunea de alimentare. Frecvenţa de oscilaţie a oscilatorului Hartley din figura 7.28 este
fi (t ) = 1/ 2π ( L1 + L2 )C (t ) (7.69)
Pentru semnalul modulat sinusoidal putem presupune:
219
Capitolul 7
C (t ) = C 0 + ΔC ω m t
1
−
⎛ ΔC ⎞ 2
rezultând: f i (t ) = f 0 ⎜⎜1 + cos ω m t ⎟⎟ (7.70)
⎝ C0 ⎠
1
unde, f0 = (7.71)
Figura 7.28 Oscilator Hartley
2π ( L1 + L2 )C 0
şi reprezintă frecvenţa semnalului nemodulat.
C0 – este capacitatea în absenţa semnalului modulator
ΔC – variaţia maximă a capacităţii. Dacă ΔC << C0, rel.(7.70) devine
⎛ ΔC ⎞
f i (t ) ≅ f 0 ⎜⎜1 − cos ω m t ⎟⎟ (7.72)
⎝ 2C 0 ⎠
Notând ΔC / 2C0 = −Δf / f 0
va rezulta f i (t ) = f 0 + Δf cos(2πf m t ) (7.73)
Semnalul MF generat prin metoda directă (cu OCT), se caracterizează însă printr-o fugă a
frecvenţei (drift) produsă de instabilitatea componentei de c.c. a semnalului şi instabilităţile
elementelor de circuit. Ieşirea OCT este de forma:
dψ (t ) / dt = 2π [ f 0 + k1 ⋅ m(t ) + ε (t )] (7.74)
unde ε(t) este driftul de frecvenţă.
Pentru stabilizarea frecvenţei
purtătoare sunt necesare măsuri
auxiliare, recurgându-se la un circuit
de control al frecvenţei (CAF), de
tipul celui reprezentat în figura 7.29.
Semnalul produs de discriminator
este r (t ) = k 2 ( f int − f FI ) Figura 7.29 Stabilizarea frecvenţei purtătoare a semnalului MF
Este obligatoriu ca semnalul
rezultat m(t) să aibă componenta de c.c. nulă m(t) = 0 iar Bc << B unde B = banda semnalului m(t).
Dacă frecvenţa purtătoare a semnalului MF coincide cu cea a oscilatorului cu cuarţ, frecvenţa
diferenţă este zero, la fel şi ieşirea FTJ. Abaterile frecvenţei purtătoare a semnalului MF faţă de
valoarea prescrisă f0, determină apariţia la ieşirea FTJ a unei tensiuni de c.c., având polaritatea
determinată de sensul driftului şi va acţiona asupra OCT în sensul eliminării lui, restaurând frecvenţa
purtătoare la valoarea prescrisă.
În generarea indirectă a
semnalului MP sau MF se pleacă de
la un modulator de fază ce generează
un semnal MPBI (frecvenţa
purtătoare este stabilă, obţinută de
obicei, de la un generator cu cuarţ).
Figura 7.30 Obţinerea semnalelor MF prin metoda indirectă
220
MODULAŢIA EXPONENŢIALǍ
În figura 7.30 se prezintă schema de obţinere a unui semnal MP, prin metoda indirectă. Pentru ca
distorsiunile semnalului produs să fie cât mai mici, se utilizează indici de modulaţie β sau D foarte
mici. Semnalul s(t) astfel obţinut este dat de relaţia:
s (t ) = A[cos ω 0 t − βm(t ) sin ω 0 t ] (7.75)
şi corespunde diagramei fazoriale din figura 7.31.
În coordonate polare s(t) se poate scrie ca:
[ ]
1
s (t ) = A 1 + β 2 m 2 (t ) 2 cos[ω 0 t + arctgβm(t )] (7.76)
Descompunând în serie funcţia arctg, avem:
1 2
arctg x = x − x 3 + x 5 ... (7.77)
3 15
şi se poate observa că apar distorsiuni armonice. Pentru a
le menţine în limite rezonabile, să zicem 3%, trebuie ca
x3 / 3 / x ≤ 0, 03 → x ≤ 0,3
unde x = βm(t ), m(t ) ≤ 1 adică β < 0,3 .
Figura 7.31Diagrama fazorială MFBI
Pentru mărirea deviaţiei de fază, semnalul este
multiplicat în frecvenţă. De exemplu, având un circuit cu caracteristica de transfer pătratică, la intrarea
căruia se aplică un semnal modulat:
s1 (t ) = A cos(ω 0 t + β sin ω m t ) (7.78)
1 2
s (t ) = A 2 cos 2 (ω 0 t + β sin ω m t ) == A [1 + cos(2ω 0 t + 2 β sin ω m t )] (7.79)
2
La fel se va proceda şi pentru semnalele MF, cu deosebirea că în prealabil semnalul modulator
trebuie integrat (înainte
de modulatorul de fază).
În figura 7.32 este
prezentată schema de
obţinere a semnalului
MF, concepută în 1936
de Armstrong. Conform
celor stabilite anterior Figura 7.32 Schema de obţinere a semnalului MF cu multiplicare de frecvenţă
β ≤ 0,3, şi alegem β =
0,2.
EXEMPLUL VII.5 Să calculăm coeficienţii de multiplicare în frecvenţă, pentru schema din fig.7.32, ca să
se obţină un semnal MF cu frecvenţa purtătoare f0 = 90 MHz şi Δf = 75 kHz, semnalul modulat având
banda 100 Hz – 15 kHz.
Frecvenţa fj = 100 Hz va produce un Δf1 = β fj = 20 Hz. În timp ce fs = 15 kHz va produce Δf2 = 3 kHz.
Pentru a aduce deviaţia de frecvenţă de la 20 Hz la 75 kHz trebuie ca:
n1n2 = Δf / Δf1 = 75 ⋅103 / 20 = 3750 . Putem scrie, ţinând cont de translarea de frecvenţă în jos cu
fp = 9,3 MHz f p − n1 f c = f 0 / n2
221
Capitolul 7
Prin limitare, fluctuaţiile anvelopei semnalului sunt înlăturate şi semnalul se poate scrie ca:
x(t ) = Ar cos[ω i t + ϕ c + ϕ (t )] =
(7.81)
Ar cos[ϕ c + ϕ (t )]cos ω i t − Ar sin[ϕ c + ϕ (t )]sin ω i t
222
MODULAŢIA EXPONENŢIALǍ
Discriminatorul de frecvenţă este un circuit care produce un semnal de ieşire cu nivel proporţional
cu frecvenţa semnalului de intrare. El converteşte aşadar variaţiile instantanee ale frecvenţei
semnalului de intrare în variaţii de amplitudine. Caracteristica sa de transfer este inversă faţă de aceea
a unui OCT. Dacă semnalul de intrare în discriminator este de forma:
⎢⎣ t0 ⎥⎦
La ieşirea circuitului de derivare se obţine semnalul:
223
Capitolul 7
Această tehnică face apel la bucla PLL studiată în capitolul V. Semnalul de eroare al buclei PLL
este dat de:
224
MODULAŢIA EXPONENŢIALǍ
~ 1 ~
φ ( s) = φ1 ( s ) (7.90)
F ( s)
1 + Ak
s
~ s ~
φ ( s) = φ1 ( s ) (7.91)
s + AkF ( s)
~ ~
sau φ ( s ) = [1 − H ( s)]φ1 ( s ) (7.92)
Să presupunem o buclă PLL de ordinul 2 cu filtru pasiv (figura
7.41).
1 + sτ 2
F (s) =
1 + s (τ 1 + τ 2 )
Ak (1 + sτ 2 )
H 1 (s) = 2
s (τ 1 + τ 2 ) + s (1 + Akτ 2 ) + Ak
s[1 + s (τ 1 + τ 2 )]
1 − H1 ( s ) =
s (τ 1 + τ 2 ) + s (1 + Akτ 2 ) + Ak
2
~
φ ( s) =
[1 + s(τ 1 + τ 2 )] ⋅ sθ~1 ( s)
s 2 (τ 1 + τ 2 ) + s (1 + Akτ 2 ) + Ak
~ ~
Ieşirea detectorului de fază este: V = k d φ ( s ) , termenul sθ 1 ( s ) reprezentând modulaţia în
frecvenţă a semnalului de intrare sθ1 ( s ) → dθ1 (t ) / dt , derivata fazei reprezentând frecvenţa. Rezultă
că semnalul de ieşire al CF este semnalul modulator recuperat, filtrat prin intermediul expresiei
1 + s (τ 1 + τ 2 )
s (τ 1 + τ 2 ) + s (1 − Akτ 2 ) + Ak
2
Totuşi, ieşirea din bucla PLL, în cazul folosirii ei ca discriminator MF, nu este de după detectorul
de fază, întrucât ieşirea ar fi prea zgomotoasă, ci se ia de pe filtru. În unele cazuri se poate lua Vc şi se
filtrează exterior cu un filtru RC. Se observă că:
VC 1 /( SC ) 1
= = (7.93)
V D R1 + R2 + 1 /( SC ) 1 + s (τ 1 + τ 2 )
VD sθ1 ( s ) ⋅ k D k D /(τ 1 + τ 2 )
VC = = 2 = sθ1 ( s )
1 + s (τ 1 + τ 2 ) s (τ 1 + τ 2 ) + s (1 + Akτ 2 ) + Ak 1 + Akτ 2 Ak
s2 + s+
τ1 + τ 2 τ1 + τ 2
kk
A 0 D
~ 1 τ1 + τ 2 ~ 1 ω n2
VC = sθ1 ( s ) = sθ 1 ( s ) (7.94)
Ak D s 2 + 1 + Akτ 2 s + Ak Ak0 s 2 + 2ξω n s + ω n2
τ1 + τ 2 τ1 + τ 2
~
VC = sθ1 ( s ) k ' ⋅ F ( s ) (7.95)
unde: k′ - amplificare (atenuare),
F (s) – funcţia de transfer a FTJ de ordinul 2.
225
Capitolul 7
Zgomotul de intrare este de obicei alb (cu d.s.p. constantă), forma spectrului de putere al
zgomotului este aceeaşi cu pătratul modulului funcţiei de transfer (VR (ω ) / θ 1 (ω ) )2 . Funcţia de
transfer are binecunoscuta formă în S, specifică discriminatorului MF.
Relaţia (7.94) a fost obţinută în ipoteza unei caracteristici liniare a detectorului de fază. Orice
abatere de la aceasta conduce la erori
(neliniaritatea se traduce în semnal de
eroare). Având în vedere că detectorul de
fază tip multiplicator are caracteristica
liniară doar dacă semnalele multiplicate sunt
rectangulare, rezultă schema bloc a
discriminatorului MF cu bucla PLL, ca în figura 7.44.
Caracteristica este liniară în domeniul ± 900, adică un domeniu triplu faţă de CF cu caracteristica
sinusoidală de ± 300 (eroare sub 5%).
Acestea convertesc semnalul MF într-un tren de impulsuri modulate în poziţie (MIP), din care se
extrage cu un FTJ semnalul în banda de bază. Ele se bazează pe schema bloc din figura 7.45, formele
de undă asociate fiind date în figura 7.46.
226
MODULAŢIA EXPONENŢIALǍ
k = τ /(Ti / 2) = 2τ / Ti (7.97)
unde τ este lăţimea impulsului generat de monostabil, Ti perioada considerată. Deci k = 2τfi = kfi şi
este proporţional cu frecvenţa medie (pe intervalul considerat) a semnalului MF recepţionat.
Figura 7.46 Ilustrarea tehnicii de demodulare bazate pe detectarea trecerilor prin zero
Performanţele acestui circuit descresc pe măsură ce numărul de treceri prin zero pe intervalul unui
bit scade, iar rapoartele f1/fbit şi f2/fbit sunt mai mici. Operaţiile de derivare analogică şi redresare dublă
alternanţă pot fi înlocuite
prin operaţii digitale de
întârziere şi sumare
modulo 2, iar implemen-
tarea circuitului devine
Figura 7.47 Detecţia digitală a trecerilor prin zero
mai simplă (vezi figura
7.47). O altă schemă de detectare a trecerilor prin zero este dată în figura 7.48.
227
Capitolul 7
228
MODULAŢIA EXPONENŢIALǍ
EXEMPLUL VII.6 Fie sistemul MF în UUS, utilizat în SUA, caracterizat de Δf = 75 kHz, fm = 15 kHz şi
D = Δf /fm = 5. Pentru β = D, banda B rezultă B = 2fm(2+β) = 2 ⋅ 15(2+5) = 210 kHz.
Dacă se utilizează pentru demodulare un circuit FMFB caracterizat prin: n1 = 0,002V/Hz şi mMF = 14,5
kHz/V, atunci amplificarea buclei este: A = h1mMF = 0,002 ⋅ 12000 = 29, iar deviaţia de frecvenţă
comprimată devine:
Δf i = Δf /(1 + mMF n1 ) = 75 /(1 + 29) = 2,5 kHz
Indicele de modulaţie de fază β (deviaţia de fază) se reduce la:
β i = β /(1 + mMF n1 ) = 5 /(1 + 29) = 0,166
iar semnalul devine MFBI. Banda FI necesară este:
Bi = 2fm(2+β) = 2 ⋅ 15(2+0,166) = 65 kHz
S-a produs deci o comprimare a benzii în raportul: B / Bi = 210 / 65 = 3, 23
229
Capitolul 7
230
MODULAŢIA EXPONENŢIALǍ
231
Capitolul 7
Dacă nivelul semnalului recepţionat scade prea mult, el devine comparabil cu zgomotul, iar
calitatea recepţiei se înrăutăţeşte. Dacă raportul S/Z tinde spre valoarea 1 apar zgomote de tip click,
prin mecanismul descris în figura 7.60.
Figura 7.60 Diagrama fazorială Figura 7.61 Efectul zgomotelor tip click
Fazorii semnalului şi zgomotului au mărimi egale şi la un moment dat pot ocupa poziţia descrisă de
S şi Z1, când sunt aproape în opoziţie de fază, iar rezultanta R1 este foarte mică.
O variaţie mică a defazajului dintre semnal şi zgomot conduce la situaţia descrisă de S şi Z2, cu
rezultanta R2. Se observă că R1 şi R2 sunt în opoziţie de fază, saltul de fază de circa 1800 apărând ca
urmare a unei variaţii foarte mici a defazajului dintre semnal şi zgomot.
Variaţiile bruşte (salturile) de fază produc la ieşirea discriminatorului MF un semnal de forma unor
şpiţuri (zgomot impulsiv), ce acţionează evident ca semnal perturbator (pocnituri sau trosnituri în
232
MODULAŢIA EXPONENŢIALǍ
difuzor). Reamintim aici că frecvenţa este derivata fazei, iar derivata unui semnal treaptă este un
impuls Dirac. Acest efect se numeşte zgomot de tip click sau, dacă se manifestă intermitent, este
denumit splutter. Procesul formării click-urilor este ilustrat în figura 7.61.
Zgomotele de tip click introduc un efect de prag la rapoarte S/Z mici, aşa cum se observă din figura
7.62, unde s-a reprezentat raportul S/Z la ieşirea din sistemul MF în funcţie de raportul dintre
purtătoare şi zgomot în banda 2fm, la intrarea în sistem. Caracteristica reprezentată în figura 7.62
prezintă 3 domenii şi 2 praguri:
un domeniu limitat de distorsiuni (peste pragul 1),
unde se observă că prin creşterea calităţii
semnalului la intrare (mărirea nivelului) nu se
obţine nici o îmbunătăţire a calităţii sale la ieşire,
etajele de amplificare intrând în limitare;
un domeniu liniar, de circa 30dB, în care raportul
S/Z la ieşire poate fi crescut prin creşterea celui de
intrare, denumit domeniu MF de îmbunătăţire, în
care se poate aplica compromisul bandă-putere;
un domeniu sub prag (sub pragul 2), unde la nivele
mici ale raportului S/Z apar zgomotele de tip click şi calitatea semnalului degenerează
rapid.
În lipsa celor 2 mecanisme (limitare şi zgomote click), caracteristica ar continua liniar, după
dreapta punctată.
Filtrul de intrare elimină zgomotele din afara benzii semnalului, fără a-l distorsiona şi introduce o
întârziere pe care o neglijăm. Câştigul său este:
⎧1 f p −W < f < f p +W
Ge ( f ) = ⎨ (7.118)
⎩0 in rest
W este banda de frecvenţă necesară definită unilateral pentru a lăsa să treacă semnalul modulat
(MF) fără a-l distorsiona în mod semnificativ. Faza semnalului de la ieşirea filtrului:
233
Capitolul 7
t
φ (t ) = 2πf d ∫ m(u )du − φ (7.119)
−∞
unde m(t) – semnalul modulator
y (t ) = A cos[2πf 0 t + φ (t )] + ni (t ) cos[2πf 0 t + φ (t )] + nq (t ) sin[2πf 0 t + φ (t )] (7.120)
iar ni(t) şi nq(t) sunt componentele în fază şi cuadratură ale zgomotului, centrate pe frecvenţa
purtătoare f0, obţinute la ieşirea FTB de bandă îngustă Fe. Din (7.120) rezultă:
[
y (t ) = A(t ) cos 2πf p t + φ (t ) + θ (t ) ] (7.121)
unde:
⎧
[ ]
1
⎪⎪ A(t ) = ( A + ni (t ) ) + n q (t )
2 2 2
⎨ − n q (t ) (7.122)
⎪θ (t ) = arctg
⎪⎩ A + ni (t )
conform figurii 7.64.
În general, raportul S/Z este mare, iar relaţia (7.122)
devine:
nq (t )
θ (t ) = (7.123)
A
La ieşirea limitatorului se obţine semnalul z(t) din y(t).
Din relaţia (7.121) avem:
Z (t ) = sgn[cos z (t )] (7.124)
z (t ) = 2πf p t + φ (t ) + θ (t ) (7.125)
Funcţia cos z(t) este de bandă îngustă în jurul frecvenţei f0
şi argumentul său z(t) prezintă armonici pe frecvenţele 3f0,
5f0, etc. Aceste armonici sunt diminuate de filtrul Fz care lasă
să treacă semnalele cu frecvenţa în jurul lui f0, fără a le
distorsiona; de unde expresia lui u(t) la ieşirea lui F2.
u (t ) =
4
π
[
cos 2πf p t + φ (t ) + θ (t ) ] (7.126)
v(t ) =
1 d
[φ (t ) + θ (t )] + f e (7.127)
2πf d dt fd
iar din (7.116) şi (7.120) avem:
1 β ' (t ) f e
v(t ) = m(t ) − + (7.128)
2πf d A fd
Filtrul de ieşire Fs este astfel ales încât să nu distorsioneze semnalul, eliminând zgomotele.
Din (7.128) rezultă că zgomotul de ieşire depinde de produsul fd ⋅ A, adică aceeaşi putere a
zgomotului la ieşirea receptorului poate fi obţinută diminuând puterea emisă (A2/2) pe seama creşterii
benzii ocupate B. Deci modulaţia ME poate da performanţe mai bune decât MA, cu preţul creşterii
benzii transmise.
Compromisul bandă-putere este ilustrat în figura 7.65, unde s-a reprezentat o familie de
caracteristici de tipul celor din figura 7.62, pentru diferite valori ale lui β. Evident, cu creşterea lui β,
B = 2 f m (1 + β + β ) ; deci banda ocupată de semnalul MF creşte.
234
MODULAŢIA EXPONENŢIALǍ
În acest scop se folosesc demodulatoare cu reacţie, care conţin multiplicatoare în bucla de reacţie şi
au ieşirea după un FTJ, care este şi el conţinut în buclă. Din această categorie fac parte: bucla PLL,
bucla FLL (Frequency-Locked Loop) şi discriminatorul MF cu reacţie (FMFB sau FCF).
Se cunosc două versiuni ale buclei FLL, una în radiofrecvenţă (figura 7.66) si alta în banda de bază
(figura 7.67). Fie
e1 (t ) = a(t ) cos[ω 0 t + ϕ (t )] (7.129)
a (t ) d a(t ) a (t )
e2 (t ) = e1 (t ) = − {ω0 + ϕ (t )} sin [ω0t + ϕ (t )] + cos [ω 0t + ϕ (t ) ] (7.130)
ωα dt ωα ωα
unde ωα - constantă arbitrară.
Dacă,
a (t )
ω 0 + ϕ (t ) >> ,
a(t )
235
Capitolul 7
VII.14 Probleme
VII.1 Un post de radio emite un semnal cu frecvenţa etalon 200.000 Hz (stabilitate 10-8). Să se
deseneze o schemă de radioreceptor pentru recepţia acestui semnal.
236
MODULAŢIA EXPONENŢIALǍ
VII.2 O purtătoare de 1 MHz este modulată MF sau MA de semnalul u (t ) = 0.1 ⋅ sin(2π ⋅ 10000 ⋅ t ) .
Amplitudinea de 0,1 V a semnalului determină o deviaţie de frecvenţă de 100 Hz în cazul MF.
a. Să se determine benzile RF şi AF necesare în cele două cazuri
b. Idem pentru u(t) = 20 sin 2π 100 000 ⋅ t.
VII.3 Un receptor MF recepţionează, pe rând, unul din următoarele două semnale, care au purtătoarele
de 70 MHz, de aceeaşi mărime: fm = 10 kHz şi β = 5 sau fm = 10 kHz şi β = 25.
a. Care semnal necesită banda de trecere mai largă.
b. În ce caz se obţine semnal AF mai puternic şi de câte ori?
VII.6 Fie o buclă PLL cu filtrul F(s) = (1+sτ2)/ (1+sτ1). Dacă la momentul t = 0, semnalul de intrare
suferă un salt de frecvenţă cu Δf, arătaţi că:
ϕ (t ) =
Δf
fn 1− ξ 2
( )
e −ε 2πf nt sin 2πf n + 1 − ξ 2 u (t ) ξ < 1
unde u(t) este funcţia treaptă. Valoarea de vârf a semnalului de eroare este ϕ p ≤ Δf / f n 1 − ξ 2
VII.8 Un filtru trece-sus de tip RC (ω RC << 1 în banda semnalului) atacat de un semnal MF x(t),
x(t) = A cos (ω0t + βsinωmt) produce la ieşire un semnal MA. Determinaţi indicele de modulaţie m.
VII.9 Un OCT se bazează pe schema din figura 7.69. Semnalul modulator este de tipul m(t) = Up +
Amsinωmt şi se aplică între joncţiunea celor două diode varicap D1, D2 şi masă. Capacitatea diodei
varicap este dată de C = 100 ⋅ U [pF], unde U [V] este tensiunea
aplicată. Frecvenţa liberă de oscilaţie este f = 1 MHz iar ieşirea OCT este
multiplicată în frecvenţă pentru a avea semnalul cu f0 = 64 MHz şi β = 5.
a. Determinaţi valoarea tensiunii de polarizare Up.
b. Determinaţi valoarea Am a semnalului modulator pentru fm = 10
kHz şi fm = 3 kHz.
237
Capitolul 7
238