Sunteți pe pagina 1din 7

UNIVERSITATEA „TIBISCUS” DIN TIMIȘOARA

FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE

ETICA ȘI ORGANIZAȚIILE DE
AFACERI

Coordonator științific:
Conf. univ. dr. MARINA LUMINIȚA SÂRBOVAN

Student:
RUSU ALINA
Anul I

Timișoara
2018
Etica afacerilor a devenit o temă de discuţii extrem de importantă în lumea
contemporană, dezbaterile generate născând şi consensuri, dar şi controverse. Această
importanţă a crescut exponenţial ca urmare a schimbărilor rapide produse în structura,
calificările şi aşteptările forţei de muncă, a apariţiei noilor tehnologii, a internaţionalizării,
globalizării şi dispariţiei frontierelor în afaceri sau a întrepătrunderii factorilor socio –
culturali specifici unor societăţi diferite. Toate companiile, mai mici sau mai mari, din
industrie, agricultură sau servicii, cu capital autohton sau multinaţional, doresc să promoveze
“examenul” de etică pe care îl susţin în faţa opiniei publice, care reprezintă destinatarul final
al produselor şi serviciilor pe care le creează. Deşi poate fi susţinut şi contrariul, considerăm
că etica afacerilor este mai puţin legată de metaetică şi mai mult legată de etica normativă şi
de cea aplicată. Pe de o parte, etica afacerilor este o componentă a eticii aplicate (deci
focalizată pe probleme practice, concrete) care examinează regulile şi principiile de factură
etică într-un context bazat pe relaţii de natură comercială. Obiectul de studiu este reprezentat,
deci, de diferitele probleme morale care se pot naşte în relaţiile de afaceri, adică de ansamblul
datoriilor şi obligaţiilor contractuale şi extra-contractuale care sunt impuse tuturor
personalelor angajate în activităţi comerciale. Pe de altă parte, etica afacerilor este o
disciplină normativă, în care sunt definite şi susţinute ca necesare standarde etice specifice. În
cadrul eticii afacerilor, se efectuează raţionamente despre ceea ce este rău şi ceea ce este bine
în modul de „a face afaceri”, despre ceea ce trebuie spus într-un context de afaceri, despre
ceea ce trebuie făcut şi ceea ce nu trebuie făcut într-o anumită situaţie sau referitor la o
anumită relaţie de afaceri.

Definițiile posibile ale eticii afacerilor sunt numeroase. Astfel, etica afacerilor poate fi
privită ca „un studiu sistematic al aspectelor morale cu care se confruntă domeniul afacerilor,
incluzând aici activităţi, instituţii, organizaţii, sectoare economice, practici şi credinţe”. Într-o
manieră mai concretă, etica afacerilor poate fi definită ca o „reflecţie sistematică asupra
consecinţelor morale ale deciziilor luate în relaţiile de afaceri şi a potenţialelor daune pe care
aceste decizii le pot determina atât pentru personalul din interiorul organizaţiei, cât şi pentru
persoanele din afara acesteia.”

. Fiind o componentă a eticii aplicate, etica afacerilor se întrepătrunde şi cu alte domenii ale
acesteia: etica mediului, etica profesională sau etica legală. Problemele abordate sunt extrem
de variate, incluzând: drepturile salariaţilor, siguranţa şi securitatea consumatorilor,
nondiscriminarea sexuală, etnică sau religioasă, acţiunile afirmative, semnalele de alarmă,
2
bunele practici manageriale şi financiar – contabile, utilizarea responsabilă a resurselor şi
energiei, negocierea în afaceri, corupţia, respectarea proprietăţii industriale, spaţiul privat al
angajaţilor.
Temele de dezbateri includ şi se referă, deci, la multiple categorii de probleme care
apar în
contextul afacerilor. Pot fi identificate 6 grupuri de astfel de probleme:
 dreptatea şi corectitudinea distribuirii, semnificând faptul că repartizarea veniturilor
trebuie să se facă în funcţie de merite, de abilităţi, de competenţe, de eforturi şi trebuie
să se bazeze pe principiul egalităţii; în această categorie de probleme se includ: sfera
de cuprindere a dreptului de proprietate, salarizarea echitabilă, remunerarea corectă a
capitalului investit, recompensarea riscurilor, asigurarea unui nivel minim al
bunăstării pentru fiecare membru al comunităţii sau al organizaţiei;
 specificitatea sau particularizarea principiilor generale ale eticii la cazuri particulare;
fiecare organizaţie reprezintă un caz specific, prin urmare, fiecare organizaţie va
aborda într-un anumit fel o problemă de natură etică;
 problema conflictelor între valori, cu referire la divergenţele care pot apărea atunci
când este necesară aplicarea unor principii etice şi utilizarea unor valori cum ar fi
dreptatea, libertatea, egalitatea, bunăstarea, eficacitatea şi eficienţa; o problemă
conexă este cea a „dilemelor morale”, echivalentă cu alegerea celui mai mic rău;
 dinamica principiilor etice şi a subiectelor abordate, în decursul timpului, obiectul şi
sfera de cuprindere ale eticii cunoscând o dezvoltare semnificativă, subiectele
intangibile cu decenii în urmă devenind azi principii fundamentale în etică (principiul
non-discriminării);
 problema consecinţelor dezvoltării tehnologice, care vizează evaluarea cât mai corectă
a impactului moral şi etic pe care îl generează dezvoltarea tehnologică exponenţială
(de exemplu, genetica şi ingineria genetică, folosirea spaţiului virtual);
 problema interdicţiilor care se impun în conducerea afacerilor şi a organizaţiilor de
afaceri
vizează aspecte referitoare la marketingul moral, etica în mass-media şi în programele audio-
vizuale, dezvoltarea tehnologică etc.

O altă clasificare grupează problemele etice cu impact major ale afacerilor şi


identifică patru

3
categorii:
 responsabilitatea socială a organizaţiilor, respectiv în ce măsură o organizaţie de
afaceri consimte să contribuie la atenuarea sau eliminarea inechităţilor din societate;
 sfera de cuprindere a drepturilor angajaţilor, respectivă stabilirea măsurii în care este
legitim dreptul angajaţilor de a utiliza poziţia din organizaţie pentru a-şi promova
interese proprii;
 publicitatea şi promovarea produselor, respectiv etica strategiilor promoţionale;
 obligaţiile pe care un angajat le are faţă de organizaţia din care face parte sau faţă de
partenerii de afaceri ai acesteia.
David Murray enumeră şapte valori esenţiale pe care o companie ar trebui să le aibă în
vedere, prin managerii şi angajaţii săi, pentru o desfăşurare cât mai etică a activităţilor sale:
 consideraţie faţă de ceilalţi;
 perseverenţă în păstrarea standardelor etice;
 creativitate în economisirea resurselor şi în protecţia mediului;
 deservirea cât mai bună a clienţilor;
 corectitudine faţă de furnizori, beneficiari, personalul angajat, asociaţi, comunitate;
 transparenţa în comunicarea cu partenerii, clienţii, furnizorii, personalul angajat,
instituţiile statului;
 interdependenţa cu comunitatea în care acţionează şi îşi desfăşoară activitatea
(mutualitatea intereselor).

De aici, se desprind câteva îndatori morale ale celor implicaţi în mediul de afaceri:
- tratarea personalului cu demnitate şi respect;
- relaţii corecte în afaceri;
- deservirea cât mai bună a clienţilor;
- moralitate în procedurile de achiziţionare;
- moralitate în desfăşurarea competiţiei;
- remunerarea corectă a personalului;
- respectarea legilor;
- protejarea mediului înconjurător;
- încheierea de afaceri fără a apela la mită;
- menţinerea onestităţii în afaceri.

4
La modul general, etica în afaceri este focalizată în patru direcţii:
 spre societate în ansamblu, aceasta reprezentând categoria cea mai generală faţă de
care o organizaţie trebuie să-şi definească comportamentul; astfel, obiectivele
organizaţiei nu trebuie să vină în contradicţie cu obiectivele societăţii sau comunităţii
în care îşi desfăşoară activitatea, relaţiile cu instituţiile care guvernează societatea la
nivel central şi local trebuie să fie transparente, iar dacă acţiunile societăţii sunt surse
de inegalităţi sau inechităţi, organizaţia trebuie să le contracareze,
 spre factorii interesaţi, care sunt reprezentaţi de toţi cei implicaţi în organizaţie, de toţi
cei afectaţi de acţiunile acesteia şi de toţi cei care pot influenţa organizaţia; aceste
categorii poartă numele de „stakeholderi”;
 spre interiorul organizaţiei, cu referire la relaţiile de muncă şi la obligaţiile mutuale
ale managerilor şi angajaţilor;
 spre fiecare persoană în parte, cu referire la problemele legate de relaţiile unei
persoane cu celelalte din cadrul organizaţiei (drepturi şi obligaţii rezultate dintr-o
anumită structură ierarhică, principii de întrajutorare şi susţinere morală).

În ceea ce priveşte sfera de cuprindere a eticii afacerilor, se pot identifica două paliere
sau niveluri:
 palierul microentităţilor, vizând relaţiile care se stabilesc între indivizi şi cuprinde
obligaţii, promisiuni, intenţii şi consecinţe; principiile etice aplicate la acest nivel
sunt: (i) principiul schimbului echitabil, (ii) principiul onestităţii câştigului, (iii)
principiul tratamentului corect;
 palierul macroentităţilor, vizând regulile instituţionale sau sociale ale mediului de
afaceri, cu focalizare spre definirea scopului pieţei libere, spre precizarea rolul şi
nivelului de intervenţie al statului în mediul de afaceri, spre optimizarea gradului de
reglementare a pieţelor, spre aplicarea unor tratamente fiscale echitabile sau spre
evitarea derulării de afaceri în ţări în care se încalcă drepturile omului.

Pe această bază, se pot identifica trei niveluri de operaţionalizare a eticii afacerilor:


⇒ nivelul microeticii desemnează teme generale ale eticii care apar între doi indivizi
care stabilesc o relaţie de afaceri; este cel mai apropiat de teoria etică generală, abordând
teme cum ar fi: natura promisiunilor şi obligaţiilor individuale, natura diferitelor drepturi

5
individuale,m natura intenţiilor, consecinţele diferitelor acţiuni individuale, teoria schimbului
echitabil (salariul echitabil şi negocierea corectă)
⇒ nivelul macroeticii dezbate probleme de natură etică manifestate la nivelul unei
societăţi şi porneşte de la definirea unor concepte fundamentale cum ar fi: dreptatea/justiţia,
legitimitatea, modul de construire şi natura societăţii; pornind de la acestea derivă
principalele teme abordate la nivelul macroeticii: „Care este scopul pieţei libere?”, „Legile
pieţei libere sunt concordante sau în contradicţie cu drepturile individuale?”, „Este
modalitatea de distribuire a bunurilor şi serviciilor prin intermediul pieţei libere cea mai
corectă şi cea mai eficientă cale?”, „Acordă societatea suficientă atenţie cazurilor de „nevoie
disperată”, în care problema schimbului echitabil nu poate fi pusă?”, „Promovarea în
societate se bazează pe meritocraţie sau pe birocraţie?”, „Care sunt rolurile legitime şi care
sunt cele nelegitime ale guvernului şi ale intervenţiei guvernamentale ?”;
⇒ nivelul molar vizează unitatea de bază a schimbului şi comerţului în economia
contemporană, care este organizaţia de afaceri; trăsăturile generale ale unei organizaţii de
afaceri: în calitate de persoană juridică (calitate provenită din statutul ei legal) are drepturi şi
obligaţii la fel ca o persoană fizică; nominal se află în proprietatea acţionarilor/asociaţilor, dar
existenţa ei este independentă de aceştia; posedă bunurile sale care nu se află în directa
proprietate a acţionarilor sau asociaţilor săi; salariaţii, furnizorii şi consumatorii încheie
contracte cu organizaţia, nu cu acţionarii/asociaţii acesteia; managerii şi directorii executive
(CEO) au răspunderea de a proteja interesele proprietarilor şi au obligaţia de a acţiona astfel
încât să satisfacă cât mai bine interesele acestora; la nivel molar (organizaţional) al eticii apar
probleme de tipul:
„Care este responsabilitatea fiecărui individ din cadrul organizaţiei?”,
„Care este responsabilitatea organizaţiei în societate şi comunitate?”.
De cele mai multe ori, aspectele legate de etica afacerilor sunt formalizate în codurile
etice.
Iniţial, aceste coduri au fost dezvoltate de grupuri profesionale sub forma unor coduri
deontologice
(referitoare la îndatoriri şi obligaţii). Pornind de la acestea, s-a transpus şi în cadrul
organizaţiilor sau la nivelul sectoarelor economice modalitatea de încadra principiile etice în
coduri etice. Prin codurile etice se urmăreşte stabilirea unor proceduri de soluţionare a
problemelor de natură etică în mediul intern şi în cel extern al organizaţiei. Codurile etice nu
reprezintă doar percepte teoretice, ci ele au semnificaţi practice, utile pentru toţi membrii

6
organizaţiei. Modalitatea de aplicare şi eficienţa lor sunt dependente de atitudinea
managerilor şi a celor care deţin poziţiile de putere şi de administraţie.
Principalele lor obiective sunt:
• promovarea virtuţilor şi valorilor profesionale;
• încheierea unui contract moral între organizaţie şi cei implicaţi în acţiunile acesteia;
• protejarea organizaţiei de comportamente necinstite sau neloiale;
• promovarea imaginii pozitive a organizaţiei.
Funcţiile codurilor etice:
- sunt surse de inspiraţie pentru conduită, punând la dispoziţia managerilor şi
angajaţilor un îndrumar pentru conduita etică, făcând recomandări cu privire la
principalele obligaţii;
- sunt instrumente de suport, oferind sprijin cei care urmăresc să îşi definească
modele de comportament sau de conduită etică,
- au funcţie disciplinară, putând constitui cadrul instituţional procedural prin
care se sancţionează comportamente neetice;
- reprezintă un instrument educaţional, codurile etice putând fi utilizate în
instituţii de învăţământ şi în dezbateri publice,
- contribuie la dezvoltarea încrederii faţă de organizaţie;
- contribuie la protejarea statului profesiei (în cazul codurilor etice
profesionale).