Sunteți pe pagina 1din 4

Rusia: O perspectivă geopolitică[2]

Pentru majoritatea țărilor, geopolitica este neiertătoare. Dacă trăiești într-un teritoriu dificil geografic
sau dacă vecinii tăi sunt dificili, nu ai prea multe opțiuni pentru a-ți dezvolta afacerile, presupunând că
circumstanțele ar permite existența unor opțiuni.

Asia Centrală este un astfel de loc, fără absolut nicio graniță naturală semnificativă de-a lungul a circa
5.000 km.
Este un teritoriu dificil geografic. Câmpiile suferă din cauza vânturilor puternice, a iernilor brutale, a
verilor toride și a precipitațiilor capricioase.
Este un loc al sărăciei. Râurile sunt la fel de ostile ca și pământul, curgând în afara terenurilor arabile,
nu printre ele. Relieful plat al terenurilor și vremea imprevizibilă generează constant inundații și
secete. Foametea domină adesea. Partea centrală a terenului oarecum utilizabil are circa 5.000 km de la
est la vest și, în medie, 400 km de la nord la sud. Productivitatea agricolă nu atinge nici măcar o treime
din cea a Mid-vestului american, odată ce luăm în calcul secetele, inundațiile, lăcustele, pierderile de
transport și depozitare. Dar reprezintă, totuși, cea mai mare întindere de teren plat de pe planetă, iar
populația totală atinge un număr caracteristic unei mari puteri.
Este un loc al insecurității. Lipsa unei meteorologii statornice, combinată cu lipsa barierelor naturale
contra invaziilor, au făcut ca acest teritoriu să cadă ușor pradă forțelor naturale sau umane. Oricare
popor, locuind în acest mediu dificil, va râvni la orice bucățică de securitate pe care poate găsi sau
smulge de la vecini.
Combinați această populație numeroasă cu o slabă generare de capital și rezultatul va fi fonduri
limitate pentru infrastructură, educație și crearea de piețe. Este un loc unde numai numerele contează.
Este un loc unde numai hoardele au dominat. Și, în puținele cazuri când o putere a fost capabilă să
unească teritoriile sub o singură conducere, bastioanele civilizației de la periferia Pământului
Hoardelor au tremurat de frică. Acesta este pământul lui Attila. Al lui Genghis-Han. Al lui Tamerlan.
Al lui Iosif V. Stalin.
Federația Rusă ocupă astăzi cea mai mare parte a acestui teritoriu. Limita lui nordică ocupă jumătate
din meridianele globului. Dar cu toate acestea, teritoriul rusesc are foarte puține granițe naturale. Este
larg deschis invaziilor din mai multe direcții, De aici decurge caracterul național suspicios și
insecuritatea Rusiei.

Rusia, deși protejată parțial de păduri seculare, a căzut pradă în sec. al XIII-lea mongolilor din Hoarda
de Aur. Acești invadatori au decimat și au schimbat apoi Rusia. Alte hoarde (tătărești ș.a.) au urmat.
Pentru că cea mai parte din Europa centrală și vestică nu a cunoscut un astfel de dezastru, ea a putut să
devină liderul politic mondial, în timp ce Rusia a trebuit să aștepte secole la rând pentru a ajunge în
faza Renașterii europene. Ultimul imperiu terestru, cu foarte puține bariere naturale împotriva
invaziilor, Rusia știe mai bine decît oricine ce înseamnă să fii cucerit brutal. Ca rezultat, va deveni
obsedată peren cu expansiunea și menținerea cuceririlor teritoriale.

Dacă o putere bazată în Asia Centrală dorește să fie cu adevărat sigură, sunt necesare două lucruri
pentru a stăpâni Pământul Hoardelor.
Prima necesitate este ca puterea să controleze în totalitate Pământul Hoardelor. Deși Rusia rămâne
una dintre cele mai mari entități geografice din istoria umană, deținând titlul de cea mai întinsă țară
contemporană, i-ar mai trebui, totuși, o suprafață suplimentară, de circa 3 milioane km2, pentru a se
considera sigură în mod rezonabil. Pământul Hoardelor are un număr de puncte vulnerabile, prin care
invaziile au avut loc în ambele direcții: coasta baltică, trecătoarea poloneză, trecătoarea basarabeană,
Marea Neagră, zonele costale din Caucaz, coridorul Asiei Centrale și trecătoarea Tian-Altai. În timpul
comunismului, rușii au stăpânit fiecare barieră muntoasă, fluvială și deșertică de la
periferiile Pământului Hoardelor, putând să blocheze oricând, oricare, dintre aceste puncte de acces
către teritoriul lor. Asta le-a creat un clar sentiment de siguranță. Dar după prăbușirea Uniunii
Sovietice, rușii nu mai controlau decât două puncte de acces. Prin capturarea Peninsulei Crimeea în
februarie 2014, ei controlează acum trei.
A doua necesitate este că o putere din Pământul Hoardelor trebuie să aibă la dispoziție
o hoardă adevărată. În perioada sovietică, rușii au avut circa 180 milioane de polonezi, ucraineni,
români, bulgari, unguri, germani estici, cehi și alți europeni, pe care i-au folosit drept carne de tun
pentru apărarea granițelor vestice. Rușii au controlat toate cele trei republici transcaucaziene – Gruzia,
Armenia și Azerbaidjan, folosind populația lor de 16 milioane pentru protejarea altor porțiuni de
graniță. Cei circa 50 milioane de kazahi, uzbeci, kirghizi, turkmeni și tadjici au participat la blocarea
punctelor de acces din sudul frontierei.
Rusia: O catastrofă demografică
Toți acești oameni, și mulți alții, s-au separat de Rusia. În doar câțiva ani, populația sovietică s-a redus
cu aproape două treimi. Cei care au mai rămas se împuținează accentuat. SIDA, alcoolismul și
tuberculoza rezistentă la medicamente fac ravagii printre ruși, cu majoritatea cazurilor fiind
concentrate în intervalul de vârstă 15-35 ani, adică grupul cel mai probabil de a avea copii. Chiar
piramida populației Rusiei (Fig. 1) este fals pozitivă, pentru că include date despre întreaga populație a
Rusiei, nu doar despre etnicii ruși. Populațiile musulmane – tătari, bașkiri și ceceni – sunt tinere,
vibrante și în creștere. Datele lor se amestecă cu cele ale rușilor etnici – care îmbătrânesc rapid, sunt
bolnavi, și nu se mai reproduc.

Fig. 1. Piramida populației Rusiei în 2015. Vârsta mortalității medii a bărbaților este 59 ani.
(Vodca?).
Până în 2040, populația Rusiei vă scădea sub 120 milioane, din care rușii etnici vor reprezenta o mică
majoritate în propria lor țară.

În interiorul acestei catastrofe demografice se găsește o altă provocare. Sistemul educațional sovietic a
suferit reduceri masive de fonduri la sfîrșitul anilor 1980, pe când comunismul își dădea ultima suflare,
și nu și-a mai revenit după aceea. Astfel încât, astăzi, cea mai tânără cohortă de specialiști cu pregătire
tehnică are deja 51 ani. Dacă adăugăm și o mortalitate medie la bărbați - 59 ani, reiese că Rusia va
avea mari probleme în curând pentru a menține ceea ce are acum, chiar și fără să mai facă planuri de
viitor.

Dacă acceptăm doar analiza demografică – un declin așa de abrupt, așa de avansat și așa de
plurivectorizat -, reiese că Rusia nu va supraviețui probabil ca stat, iar rușii nu vor supraviețui probabil
ca popor peste două generații. Dacă mai socotim și prezența granițelor complet lipsite de apărare, s-ar
putea ca Rusia să reziste mult mai puțin (opt ani, conform lui Peter Zeihan, fost vicepreședinte al
firmei de analiză geopolitică Stratfor)[3].
Rusia: Nevoia de securitate
Lipsa granițelor naturale a hrănit, în Rusia, o obsesie națională legată de nevoia de a controla teritorii
ca o acoperire contra invaziilor. Istoricul G. Patrick March a spus că vulnerabilitatea teritoriului rusesc
a dat naștere unei „toleranțe mai mari pentru tiranie”[4]. Cred că această constare ar putea ajuta să
înțelegem câteva din deciziile politice dure ale Președintelui Putin.
Mass-media vestică adoră să-l urască, pentru că el nu se potrivește șabloanelor - un soi de lider liberal,
care primește aplauze în conferințe șic. Ceea ce mass-media ar trebui să vadă în Putin cu adevărat nu
este autoritarul totalitar, ci doar un semi-dictator rus, ordinar, al cărui neo-imperialism cinic este
rezultatul unei insecurități geografice adânci, foarte adânci.

Putin se uită la Europa și vede ceea ce țarii și comisarii au văzut înaintea lui: o cale de invadare a
Rusiei, o istorie a invaziilor împotriva Rusiei, întreprinse de suedezi, polonezi, francezi, germani,
români, lituanieni ș.a., și, de aceea, exact ca și liderii comuniști dinaintea lui, el dorește state-tampon.

El vrea o influență dominantă în statele baltice. El vrea state-tampon în Europa de Est. El nu acceptă
prăbușirea Tratatului de la Varșovia. El știe că nu poate reconstitui acel Tratat, știe că nu poate lua
înapoi statele baltice, pentru că sunt membre NATO. Dar va încerca. Va continua să preseze în diverse
moduri, prin gazoducte, crime organizate, atacuri cibernetice etc.
Aceeași situație explică nevoia lui de state-tampon în Bielorusia și Ucraina. Din aceleași motive a
invadat Gruzia în 2008; exercită o semnificativă influență în Asia Centrală, chiar dacă nu mai dispune
de capacitatea militară ca să reconstituie imperiul rusesc acolo. Putin gândește ca un lider rus
tradițional, pentru că Rusia este deschisă invaziilor aproape pe toate părțile. Rusia este o mare putere
terestră, fără bariere naturale, și puterile terestre sunt în mod deosebit vulnerabile și nesigure. Le
lipsește securitatea puterilor marine, protejate de oceane.

Rusia și Ucraina
La géographie, ça sert, d'abord, à faire la guerre (Yves Lacoste, 1976)
Este foarte probabil că Rusia nu vă reuși să astupe toate „găurile” din sistemul ei de protecție
frontalieră. Va trebui să considere priorități pentru a-și conserva dreptul la existență statală. Iar prima
dintre acestea este Ucraina.

- Ucraina ocupă partea cea mai productivă a zonei cerealiere rusești – aria cea mai sudică, unde
plouă regulat. Pe măsură ce deficitele rusești de capital și mână de lucru se acumulează, menținerea
controlului asupra pământurilor cu productivitate mare și cheltuieli puține va dobândi o importanță
crescândă.

- Împreună cu Republica Moldova, Ucraina controlează trecătoarea basarabeană (zona joasă


dintre Marea Neagră și Carpați). Controlând această trecătoare, Rusia va limita abilitatea Turciei de a
amenința teritoriile centrale rusești.

- Ucraina deține cea mai mare populație de etnici ruși din afara Federației Ruse. Includerea lor
numerică în sistemul Rusiei ar ameliora și ar amâna amurgul demografic cu câțiva ani.

- Baza industrială a Ucrainei de est se găsește în imediata proximitate a Rusiei. Combinarea lor ar
ajuta toate porțiunile economiei rusești să dureze ceva mai mult timp.

- Infrastructura ucraineană transportă aproape jumătate din petrolul și gazele naturale rusești către
Europa, astfel că Ucraina reprezintă o valoare economică specială.

- Singurul fluviu cu adevărat navigabil din fosta Uniune Sovietică este Niprul, curge către sud, și
permite Ucrainei să se integreze economic cu regiunile Mării Negre, Mării Marmara și restul lumii.

- Peninsula Crimeea controlează gurile Niprului și este sediul singurei baze navale rusești care nu
îngheață – Sevastopol. Atâta timp cât Crimeea și Sevastopol sunt în mâinile Rusiei, Ucraina nu poate
ajunge la o dezvoltare economică adevărată, iar puterile navale străine – cea mai importantă, Turcia –
nu pot domina Marea Neagră. Eforturile Rusiei de a re-ancorare au început în Crimeea în 2014. Dar nu
se vor opri acolo.

- Sub orice aspect, o Ucraină total independentă ar fi o provocare pentru Rusia.

Discuții separate merită și situațiile celorlalte frontiere rusești: nordul și vestul Rusiei (Polonia,
Bielorusia, România, țările baltice); Asia Centrală (Kazahstan) și zona Caucaziană (Cecenia, în
special, pentru activitățile teroriste).

Concluzii
Din perspectivă geopolitică, Rusia are două mari probleme: o demografie proastă și frontiere
greu/imposibil de apărat. În prezent, granița Rusiei din sud și vest se întinde peste 11.000 km, de la
Munții Caucaz până la Cercul Arctic. Rusia deja nu are suficiente trupe pentru a apăra această graniță
și, datorită tendințelor demografice negative, va avea și mai puțini soldați disponibili în viitor. De
aceea, Rusia are nevoie să-și scurteze această graniță la circa 1.500 km, mult mai ușor de
controlat/apărat. Rusiei i-ar trebui doar câteva mutări inteligente pe tabla de șah geopolitică: să
înainteze către vest și să ocupe trei orașe importante: Riga, jumătatea estică a Varșoviei și Bucureștiul.
Este posibil? Ce va face NATO?

Nu cunosc răspunsul. Dar am văzut cum Rusia poate proceda: într-un mod în care NATO și alte țări
ale Uniunii Europene nu apreciază la adevărata scară și semnificație avansurile teritoriale rusești până
când este prea târziu. Am văzut relativ recent cum Rusia a intrat rapid într-o țară, fie oficial sau
neoficial, ca în cazul Ucrainei, sub pretextul protejării rușilor nativi sau a celor cu origine rusească din
fosta Uniune Sovietică. S-a întâmplat în 2008, când Rusia a invadat Gruzia, și mult mai recent, când
Rusia a invadat Crimeea și vaste porțiuni din estul Ucrainei. În ambele cazuri, răspunsul internațional a
fost doar o indignare zgomotoasă și niște sancțiuni economice ocazionale. Totuși, NATO nu a simțit
niciodată nevoia declanșării unui război datorită celor două invazii. Cred că NATO va avea aceeași
reacție și atunci când Rusia va înainta mai departe, în Ucraina, Moldova și Caucaz. Dacă însă, se va
ajunge la o invazie rusească în țările baltice, cred că NATO va reacționa. Numai că țările baltice vor fi
cucerite foarte repede, posibil într-un week-end, iar NATO nu va avea posibilitatea să le apere inițial.

O analogie între situația premergătoare celui de-al doilea război mondial și ceea ce se întâmplă acum
cu Rusia, se impune. Marea lecție istorică a Münchenului nu ar trebui uitată. Chiar dacă în Rusia
amurgul geopolitic se apropie.