Sunteți pe pagina 1din 18

UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI MEDICINĂ

VETERINARĂ A BANATULUI TIMIŞOARA


FACULTATEA TEHNOLOGIA PRODUSELOR AGROALIMENTARE
Master: Sisteme de procesare ecologică multifuncţională integrată a principiilor
bioactive naturale (S.P.E.)

DISCIPLINA
SUBPRODUSE DE PROCESARE A PRINCIPIILOR BIOACTIVE NATURALE

ANALIZAȚI O VARIANTĂ TEHNOLOGICĂ DE


VERIFICARE ECOLOGICĂ INTEGRATĂ A UNIU
PRINCIPIU BIOACTIV DIN SUBRODUSUL DE
PROCSARE PRIMARĂ ALIMENTARĂ -
VALERIANA

Coordonare ştiinţifică:
Masterand (ă)

1
I. Valeriana

1. Caractere de recunoaştere:
Planta: Specie ierbacee perenă, iniţial cu rozetă de frunze, apoi cu
tulpină, erectă, neramificată, înaltă de 25-150 (200) cm; partea subterană: rizom
vertical scurt, galben-brun cu cicatrice ale frunzelor la suprafaţă; din rizomi se
pot dezvolta stoloni subterani scurţi, precum şi 60-70 rădăcini adventive din care
pornesc rădăcini de ordinul II şi III, astfel încît sistemul radicular are un aspect
foarte stufos; tulpina aeriană: apare de abia vara sau în al doilea an de vegetaţie,
fiind brăzdată la suprafaţă şi goală la interior, puţin păroasă numai la partea
inferioară; frunze: în primele faze de vegetaţie frunze în rozetă; frunzele
tulpinale sînt opuse, imparipenat sectate, lungi de 5-25 cm, cu 5-11 perechi de
lacinii lanceolate, late de 0,5-1,5 cm; pe faţă sînt scurt păroase, pe dos şi la bază
părozitatea este mai dezvoltată; baza frunzei înconjură pe jumătate tulpina, iar
peţiolii descresc de la bază către partea superioară, unde frunzele sînt sesile;
flori: în inflorescenţe dense de tip dihaziu asemănător cu o umbelă trifurcată;
florile sînt mici de 4-5 mm, roşii liliachii pînă la albe, pe tipul 5, cu elementele
unite; fructe: achene ovate, îngustate spre vîrf, comprimate, cu o nervură pe fată
şi 3 pe dos, iar terminal păstrează o coroană de papus.
Materia primă: Rhizoma et Radix Valerianae - formată dintr-un rizom
scurt, cilindric, adesea cu stoloni subterani scurţi, cu numeroase rădăcini care se
împletesc între ele. Rizomul este de 2-4 cm lungime şi 1-3 cm grosime, avînd la
extremitatea superioară un mic rest din tulpina aeriană; la interior este uneori
lacunos şi septat. Rădăcinile sînt fin ramificate, lungi de 6-12 cm, groase de 2-3
mm, cilindrice, fin striate longitudinal. Rizomul este de culoare galbenă-brună
pînă la brun la exterior şi albicios la interior. Rădăcinile sînt de culoare brună-
închis, brună-gălbuie sau cenuşie-brună.
Mirosul materiei prime este caracteristic, de acid valerianic, gustul
dulceag, aromat, puţin amar.
Ecologie şi zonare în cultură: Deşi specia este răspîndită şi în flora
spontană, în tufărişuri, păduri, locuri umede şi umbroase, marginea apelor, lunci
şi zăvoaie - în special în zona de deal şi munte, astăzi ea este exploatată aproape
exclusiv numai din cultură.
În concordanţă cu condiţiile în care se dezvoltă în flora spontană,
Valeriana suportă mai bine temperaturile scăzute decît cele ridicate. Seminţele
încep germinarea la +5° (temperatura optimă fiind de 20-30°). Suportă geruri de
-15 ...-20° fără strat de zăpadă, pornind în vegetaţie primăvara la 1 -2°. În
condiţiile în care este cultivată în locuri mai călduroase, ca factor ecologic de
compensaţie va fi umiditatea în exces.
Faţă de umiditate planta prezintă pretenţii ridicate, dezvoltîndu-se optim
acolo unde precipitaţiile anuale sînt de cca. 650 mm. Plantele pot suporta şi

2
perioade de secetă, dar aceasta influenţează negativ asupra conţinutului în ulei
esenţial.
Poate creşte la lumină sau semiumbră, dar la lumină sistemul radicular are
cea mai mare dezvoltare.
Solurile cele mai indicate sînt cele profunde, bogate în humus, uşoare,
luto-nisipoase situate pe locuri umede, dar permeabile pentru apă. Se pot utiliza
şi solurile desecate, turboase. Sînt contraindicate solurile grele, argiloase, care
împiedică dezvoltarea sistemului radicular şi fac totodată foarte anevoioasă
operaţia de spălare a rădăcinilor după recoltare.
Zone foarte favorabile pentru cultură sînt Cîmpia Timişului, Cîmpia
Crişurilor (jud. Bihor), Podişul Someşului (judeţul Maramureş), Podişul
Transilvaniei (judeţele Cluj, Alba, Mureş, Braşov) şi depresiunile marginale
(judeţele Bistriţa-Năsăud, Harghita, Covasna), iar zone favorabile Cîmpia
Moldovei şi subcarpaţii răsăriteni (judeţele Suceava şi Neamţ).
Tehnologia de cultură: Este de preferat ca Valeriana să urmeze după
culturi pentru masă verde sau prășitoare îngrăşate care eliberează terenul
timpuriu. Este contraindicat să urmeze în cultură după floarea-soarelui, sorg, in
pentru ulei sau mac.
Poate reveni pe acelaşi teren după o perioadă de cel puţin 5 ani sau poate
fi cultivată şi după speciile contraindicate dar după un interval de 5 ani.
Lucrările de bază sînt în funcţie de metoda de înfiinţare (însămînţat direct în
cîmp sau plantarea răsadurilor obţinute în straturi reci sau în cele calde) şi de
timpul de însămîntare sau plantare (sfîrşitul verii, toamna sau primăvara). Pentru
însămîntare direct în cîmp la sfîrşitul verii, terenul se ară în aceeaşi zi cu
recoltarea plantei premergătoare la adîncimea de 30-35 cm (în funcţie de
umiditatea din sol pentru a nu scoate bolovani); pentru însămînţarea sau
plantarea de toamnă, dacă planta premergătoare a fost o prășitoare bine lucrată,
terenul se ară la 15-20 cm cu plugul în agregat cu grapa cu discuri imediat după
recoltarea plantei premergătoare şi la 10-15 zile înainte de semănat sau plantat
se execută arătura adîncă cu care ocazie se încorporează în sol şi îngrăşămintele
necesare, apoi se grăpează, se tăvălugeşte înainte şi după semănat; pentru
însămînţarea sau plantarea de primăvară, arătura adîncă din toamnă rămîne în
brazdă crudă peste iarnă şi primăvara se afinează solul cu cultivatorul, se
nivelează, se tăvălugeşte şi apoi se seamănă.
Ca îngrăşăminte se recomandă încorporarea în sol, odată cu arătura de
bază a 60-70 kg/ha s.a. fosfor şi 50-65 kg /ha s.a. potasiu, iar în primăvară
cantităţi mai reduse de azot, respectiv 30-35 kg /ha s.a.
Reuşita culturii de Valeriana depinde de felul cum este lucrat terenul şi de
modul de însămîntare. Valeriana, fiind o plantă cu sămînţa mică, are nevoie de
un teren lucrat foarte bine, grădinăreşte.
Se poate însămînţa direct în cîmp sau înmulţit prin răsaduri produse în
straturi reci de vară sau în răsadniţe calde. Pentru însămîntare directă în cîmp
este necesar ca înainte şi după însămîntare terenul să se tăvălugească pentru a se

3
forma un pat germinativ cît mai bun. Însămînţarea se execută la începutul lunii
august, cu semănătoarea, în rînduri, la distanţa de 50 cm. În vederea repartizării
cît mai uniforme, sămînţa se amestecă cu material inert într-un volum de 5 ori
mai mare decît materialul de înmulţire. La hectar se dau 2-3 kg sămînţă cu
puritatea de 90%, germinaţia de 70% şi umiditatea maximă de 12%. Greutatea
medie a 1 000 seminţe este de cca. 0,4235 g, iar la un gram intră în medie 2 362
seminţe.
Straturile reci se însămînţează în a doua jumătate a lunii iulie şi prima
jumătate a lunii august, la adîncimea de 0,5 - 0,7 cm, astfel ca pînă la venirea
îngheţurilor plantele să poată dezvolta o rozetă cu 3-5 frunze adevărate. Pentru
un hectar sînt necesari 150 m2 straturi (0,4 kg sămînţă). După semănat, stratul se
tasează cu o scîndură şi se acoperă cu un strat de 0,3 mm mraniţă cernută.
Pentru a crea condiţii bune de răsărire, a evita uscarea excesivă a
pămîntului însămînţat şi a preveni distrugerea plantelor răsărite de către razele
puternice ale soarelui, straturile se acoperă cu un material protector în grosime
de 1,5-2 cm (paie întregi de cereale sau tulpini de alte plante). În condiţii
normale, sămînţa răsare după 10-12 zile; pe măsura dezvoltării răsadului,
materialul protector se ridică treptat în 2-3 etape în aşa fel încît plăntuţele să nu
sufere de umbrire sau de prea multă lumină.
În răsadniţe calde se seamănă cu 45 zile înainte de plantare, adică în prima
jumătate a lunii februarie. Pentru un hectar de cultură sînt necesari 60 m2
răsadniţe (0,4 kg sămînţă).
Însămînţarea în răsadniţe sau straturi se face manual, prin împrăştiere, în
două etape succesive. Lucrările de îngrijire în răsadniţe constă în plivirea
continuă a buruienilor, afînarea solului şi udarea ori de cîte ori este nevoie.
Răsadul din straturile reci se plantează toamna, în luna septembrie, dacă
timpul permite, iar cel din răsadniţe calde se plantează primăvara, cît mai
devreme, cînd are 4-5 frunze. Plantările tîrzii de primăvară fac ca recolta să fie
de 1,5-2 ori mai mică.
Înainte de scoatere, răsadurile se udă abundent pînă la o adîncime de 15 -
18 cm. Se scot din strat numai în ziua plantării şi se transportă în coşuri de
nuiele sau lădiţe. Rădăcinile mai lungi se scurtează la 6-8 cm, (întrucît la
plantare cele lungi se îndoaie, se prind greu şi se dezvoltă slab). Plantarea se
face cu plantatorul, în pămînt bine pregătit, preferabil în a doua jumătate a zilei
sau pe timp noros. După plantare plantele se udă pînă ce se prind definitiv.
Plantarea se face la 50 cm interval între rînduri şi la 25 cm distanţă între
plante, pe rînd. După 7-10 zile răsadurile se verifică şi se completează golurile,
în cazurile cînd terenul a fost bătătorit cu ocazia plantării, se execută fără
întîrziere prima praşilă cu sapa. Aceeaşi lucrare se execută între rînduri şi în
cazul însămînţării directe în cîmp, atunci cînd plantele nu au răsărit în totalitate
din cauză că terenul are crustă.

4
Pe timpul verii se execută cel puţin 4 praşile.
Evaluarea producţiei se face cu o săptămînă înainte de recoltare. Spre
exemplu: s-au recoltat de pe 10 m2 7 kg rădăcini, revenind 700 grame la m2.
Umiditatea este cu 75% peste cea normală; din 4 kg rădăcini crude se obţine 1
kg de rădăcini uscate. Producţia medie la hectar evaluată este:

7000/4=1750 g radacini uscate la 10 m2.

1750g/10 m2=175 g/m2.

Se scad 5% pierderi la recoltare, transport şi manipulare.

175-(175gX5/100)=166,25 g radacini uscate la m2.

166,25X10000 m2/1000g=1662 kg radacini uscate la hectar.

Rădăcinile cu rizomi se scot în toamna primului an de cultură, cu 2- 3


săptămîni înainte de îngheţ. Recoltarea trebuie să se facă toamna tîrziu, întrucît
în acest timp rizomii au maximum de greutate şi de principii active. Pentru
recoltare se foloseşte cazmaua, plugul fără cormană sau maşina de recoltat
cartofi.
Primăvara nu se recomandă a se recolta rizomii deoarece se obţine un
produs calitativ şi cantitativ inferior, mai ales după ce a dat mugurele.
În cazul cînd cultura este destinată pentru producerea de seminţe, după
recoltarea acestora, în al doilea an de cultură, rizomii se scot din pămînt cu
rădăcini cu tot.
Un hectar produce 1 200-2 500 kg rizomi cu rădăcini în stare deshidratată.
Seminţele se recoltează în al doilea an de cultură, de la plantele destinate
special pentru aceasta, bine dezvoltate şi neatacate de boli sau dăunători.
Înfloritul şi coacerea făcîndu-se succesiv, seminţele se recoltează în 2- 3
etape, pe măsură ce ajung la maturitate. Momentul de recoltare este atunci cînd
la 20% din seminţe a apărut puful şi cînd au căpătat o culoare galbenă-brună.
Inflorescenţele cu seminţele ajunse la maturitate se taie la 30-40 cm de la vîrf în
jos, se leagă în snopi mici. Pentru uscare se atîrnă în magazii sau poduri de casă.
Aceste încăperi trebuie să fie curate, ferite de şoareci, cu podeaua acoperită cu
hîrtie.
Pe măsură ce ajung la maturitate (8-10 zile de la recoltare) inflorescenţele
se treieră, iar seminţele se vîntură uşor pentru a se înlătura boabele seci şi
resturile de plantă. La hectar se pot obţine 350-500 kg seminţe de calitate bună.
Determinarea energiei germinative se face în 5 zile, iar a facultăţii germinative
pînă la 14 zile.

5
Bolile, dăunătorii şi mijloacele de combatere: Poate fi atacată de mana
valerianei, făinare şi rugină. Mana atacă în tot timpul vegetaţiei şi apare pe
frunze sub formă de pete. Pe partea superioară a frunzelor petele sînt de culoare
verde palidă sau galbenă, pe cea inferioară sînt acoperite cu un puf cenuşiu-
violaceu. Se combate prin stropiri cu zeamă bordeleză 1%.
Făinarea apare pe frunze sub formă de pete albe, făinoase, care mai tîrziu
capătă o culoare neagră. Atacă plantele în tot timpul vegetaţiei. Se combate prin
prafuire cu sulf sau prin stropire cu acid sulfuric 0,1%.
Rugina atacă frunzele şi codiţele lor în perioada de vegetaţie a plantelor.
Această boală produce pe frunze nişte pete portocalii, distribuite neuniform. Se
combate prin stropiri cu zeamă bordeleză 1 % sau sulfocalcică.
În straturi, valeriana este atacată de coropişniţe şi cîrtiţe. Coropişniţele se
combat cu Verde de Paris, cîrtiţele cu arseniat de calciu sau prin scoatere cu sapa
sau hîrleţul.
Valeriana mai este atacată de larvele gîndacului Agofianthia violacea, care
distrug interiorul tulpinilor în perioada iunie-septembrie. În stare adultă gîndacul
este de culoare albastră-metalică, lung de 8-11 mm, iar larvele sînt de culoare
alba-gălbuie, fără picioare, cu pîntecul drept şi lung de 9-14 mm. Plantele
atacate se usucă şi se rup. Se combate prin îndepărtarea şi arderea tulpinilor
atacate.
Larvele cărăbuşului de mai atacă rădăcinile plantelor transplantate. La
arăturile pentru pregătirea terenului se adună cu mîna şi se distrug. Ca mijloc
preventiv Valeriana nu trebuie să se cultive pe acelaşi loc decît după 5 ani.

2. Pregătirea produsului în vederea prelucrării:


Partea aeriană se taie de la colet, după care rădăcinile se curăţă de pămînt
prin scuturare, se pun în coşuri de nuiele, se spală bine într-o apă curgătoare,
într-un timp cît mai scurt posibil pentru a nu-şi pierde calităţile. Printr-o
verificare atentă se îndepărtează resturile de tulpini şi frunze netăiate, resturile
de pămînt rămase între rădăcini, rizomi şi resturile de rădăcini înnegrite.
După spălare, rizomii cu rădăcini se lasă la zvîntat timp de 1-2 zile, în
straturi de 10-15 cm, în aer liber, pe timp frumos sau în încăperi aerisite atunci
cînd timpul este ploios. Odată uscaţi, radicelele (firele foarte subţiri ale
rădăcinii) se înlătură prin scuturare sau pieptănare. Pentru uscare rizomii se
aşază în poduri de case, şoproane sau încăperi bine aerisite, într-un strat de
numai 5 cm. Pe o ramă de 1 X 0,70 m se aşază 2 kg rizomi în stare proaspătă.
Rădăcinile fiind foarte fragile, nu se întorc în timpul uscării.
În uscătorii artificiale, la o temperatură de 35-40°, uscarea se face în două
zile, iar la soare se realizează în 20 zile.
Se consideră produsul bine uscat cînd rizomii (partea groasă) se pot rupe
şi în interior sînt uscaţi. Rădăcinile fiind subţiri, sfărîmicioase, produsul uscat se
lasă un timp înainte de ambalare, pentru revenirea şi uniformizarea umidităţii.

6
Rizomii cu rădăcini se păstrează în vrac, în poduri sau camere aerisite,
ferite de pisici. Nu se ţin în aceeaşi încăpere cu alte plante cărora le pot
transmite mirosul.
Condiţiile tehnice de recepţie prevăd ca produsul să fie format din rizomi
cu rădăcini, admiţîndu-se ca impurităţi - max. 5% rizomi fără rădăcini şi resturi
de tulpini şi max. 5% radicele (rădăcini subţiri sub 1 mm), corpuri străine
organice - max. 0,5% şi minerale - max. 4%, umiditate - max. 14%.

3. Compoziţia chimică:
Conţine 0,5-2% ulei volatil. Cercetările efectuate în ţara noastră au arătat
că uleiul volatil creşte considerabil în rizomi şi rădăcini prin plantarea şi
însămînţarea direct în cîmp la sfîrşitul verii faţă de pragul iernii sau începutul
primăverii (1,85% faţă de 0,90%). De asemenea, tăierea tijelor florale la
îmbobocire duce la creşterea conţinutului în ulei volatil.
Uleiul volatil de valeriană conţine cca. 9,5% izovalerianat de bornil,
formiat, acetat şi butirat de bornil, 1-camfen şi 1-pinen şi borneol sub formă
esterificată cu acizii formic, acetic şi butiric; acid izovalerianic, alcaloizi
(catinina, valerina, α-metilpirilcetonă, valerianona etc.) rezine şi alţi acizi
organici liberi (formic şi acetic), tanin, acid α-oxivalerianic, acid valerinic şi
valerenolic, izoferulic etc, sescviterpene (valene), alcooli, esteri, fenoli, cetone,
oxilactone, sitosteroli etc.
Rizomii şi rădăcinile mai conţin: acid cafeic şi clorogenic, heterozide
(valeride), lipaze, oxidaze, zaharoză, glucoza, antibiotice, săruri minerale etc.
Cercetătorii din ţara noastră au adus în ultimii 40 ani contribuţii
importante la elucidarea compoziţiei chimice atît de complexe a acestei specii.
Acţiune farmacodinamică - utilizări terapeutice: acţiunea specifică
sedativă a acestei specii este condiţionată de materia primă (proaspătă,
stabilizată, nestabilizată sau uscată) şi de procedeul de extracţie, în special de
solventul utilizat.
Componentele principale din uleiul volatil, α-metil-cetona şi unii dintre
alcaloizi au efecte inhibitoare pentru ţesuturile nervoase şi musculare. Acţiunea
principiilor considerate active asupra sistemului nervos se caracterizeaza prin
modelarea sistemului nervos de relaţie. Efectele sedative se manifestă atît asupra
encefalului cît şi asupra celorlalte segmente ale sistemului nervos. Preparatele pe
bază de rizomi şi rădăcini de valeriană au efecte sedative în special în nevroze
prin diminuarea excitabilităţii măduvei spinării şi a creierului. Acţiunea
exercitată asupra musculaturii netede şi striate se obţine printr-un dublu
mecanism: unul direct-muscular, iar altul indirect nervos. După cercetări mai
recente s-a constatat că nu există un singur principiu activ responsabil pentru
acţiunea terapeutică, produsele farmaceutice din această specie acţionînd prin
complexul de principii active. S-a pus în evidenţă şi acţiunea hipotensivă a
acestei specii.

7
Preparatele pe bază de Valeriană sînt recomandate ca sedativ în stări de
excitaţie manifestate prin insomnii, nervozitate, hipersensibilitate motorie şi
senzorială, în nevroza cardiacă şi ca antispastic uşor.
Rizomii şi rădăcinile de Valeriană intră în compoziţia ceaiurilor: calmant,
calmant împotriva tulburărilor cardiace, gastric şi sedativ.
(Valeriana officinalis) Este cea mai folosită plantă medicinală din lume.
Anual, pe glob sunt consumate peste trei sute de mii de tone. Efectele sale
terapeutice foarte puternice sunt recunoscute chiar si de catre cei mai inversunati
adversari ai terapiilor naturale
Utilizarea valerianei are o tradiție de peste patru mii de ani, fiind
considerată o plantă de referință, atât în Europa, cât și în Asia. Investita si cu
insusiri magice de traditia populara, in ultimele patru decenii i-au fost dedicate
sute si sute de studii medicale, care toate atesta acelasi lucru: valeriana este una
dintre cele mai eficiente remedii in tratarea tulburarilor emotionale, precum si a
bolilor fizice asociate lor. O problema de extrema actualitate in vremurile
noastre, care stau sub semnul tensiunii si-al stresului.

8
2. Descrierea plantei

Pentru terapie nu sunt nici pe departe suficiente cantitățile din flora


spontană, unde crește izolat, fiind destul de rară, motiv pentru care se cultivă pe
suprafețe mari, inclusiv la noi în țară, unde valeriana se găsește în magazinele
Plafar sub formă de ceai sau tincturi.

1. Preparate pe baza de valeriană

 Extractul hidroalcoolic (tinctura)


Este forma de administrare terapeutică cea mai frecvent utilizată, întrucât
are o acțiune rapidă și intensă, chiar și în doze relativ mici. Iată metoda de
preparare: se pun într-un borcan cu filet douazeci de linguri de pulbere de
rădacină de valeriana, peste care se adaugă două căni (500 ml) de alcool
alimentar de 70 de grade. Se ănchide borcanul ermetic și se lasă vreme de două
săptămâni într-un loc călduros, după care maceratul obținut se filtrează și se
pune în sticluțe mici, închise la culoare. Se administrează de patru ori pe zi câte
50 de picături diluate în puțină apă.

 Pulberea
Se obține prin măcinare cât mai fină a plantei, cu râșnița electrică de
cafea. Depozitarea pulberii de rădăcina de valeriană se face în borcane de sticlă
închise ermetic, în locuri întunecoase și reci, pe o perioada de maximum 2
săptămâni (deoarece uleiurile sale volatile se evapora rapid). De regulă, se

9
administrează de 3-4 ori pe zi, câte o jumătate de linguriță rasă, de pulbere de
valeriană, pe stomacul gol.

 Infuzia combinată
Se pun la macerat 3-4 linguri rase de rădăcina de valeriana mărunțită în
jumătate de litru de apă, vreme de 8-10 ore, după care se filtrează. Preparatul
rezultat se pune deoparte, iar planta rămasă după filtrare se fierbe în încă
jumatate de litru de apă, vreme de cinci minute, după care se lasă să se răcească
și se filtrează. În final se amestecă cele două extracte, obținându-se aproximativ
un litru de preparat, care se folosește intern (1-2 căni pe zi).

 Baia terapeutică
Medicina populară recomandă băile complete cu un extract de valeriană
obținut astfel: o mână de plantă (aproximativ 50 de grame) se pune la macerat în
doi litri de apă, la temperatura camerei, vreme de 8-10 ore (de dimineață până
dupa amiază), apoi preparatul se strecoară, maceratul rezultat punându-se
deoparte, în timp ce planta rămasă se pune în alți doi litri de apă clocotită și se
lasă să stea acoperită până se răcește, după care se filtrează. În final, se combină
cele doua preparate (maceratul și infuzia răcită), care se vor pune în apa de baie,
potrivită la o temperatură de 39-40 de grade Celsius. Baia durează 10-15 minute,
după care pacientul se va usca puțin prin tamponare cu prosopul și va rămâne să
se odihnească la loc foarte călduros, vreme de jumatate de oră.

2. Tratamente cu valeriană

Insomnie - într-un studiu german efectuat în anul 2001 se afirmau, în mod


categoric, următoarele: "Multe plante și remedii naturale pot fi recomandate
contra insomniei, însă doar în cazul valerianei eficiența poate fi garantată". Într-
adevăr, nenumărate teste clinice, făcute pe pacienți de toate vârstele și care
sufereau de diferite tipuri de tulburări de somn, au dovedit eficiența valerianei ca
sedativ și somnifer. Administrarea tincturii de valeriana înlătură dificultatea în a
adormi, micsorează semnificativ procentul de treziri nocturne, favorizează
apariția fazei de somn profund fără vise (etapa cea mai odihnitoare a somnului).
Cu alte cuvinte, valeriana ajută la mărirea perioadei de somn și - foarte
important – îmbunătățește calitatea acestuia. Se fac tratamente de câte 6
săptămâni, în care se administrează seara, la ora 7, și apoi înainte de culcare,
câte o linguriță de tinctură, diluată cu puțina apă. Efectele evidente de
îmbunatățire a somnului apar dupa 3 săptămâni de administrare, în cazul
valerianei efectul fiind cumulativ.

Crampe musculare - valeriana are calități relaxante asupra mușchilor. Se


administrează, atunci când este nevoie, câte 1-2 căni de infuzie combinată pe zi,

10
pe o perioadă nu mai lungă de trei zile. Este eficientă în combaterea contracturii
musculare dureroase, care apare datorită supra-efortului fizic și, mai ales,
datorită încordării psihice.

Gastrite care apar pe fond de stres, de suprasolicitare nervoasă - se


administrează infuzie combinată de valeriană, câte o cană (300 ml), care se bea
în reprize, pe parcursul unei zile. Un tratament durează 12 zile, cu 5-10 zile de
pauză. Se folosește conjunctural, în perioadele cu stres intens, substantele active
din valeriană intervenind la nivelul creierului, pentru eliberarea unor substanțe
(neurotransmitători) care induc stări de calm, multumire, relaxare. De asemenea,
are efect sedativ, ajutând la diminuarea durerilor gastrice.

Spasme gastrointestinale - valeriana are calități relaxante asupra


musculaturii netede, fiind eficientă în colici și în spasme intestinale. Se
administrează sub formă de infuzie combinată, câte 2 căni pe zi. Tratamentul
durează 3-7 zile.

Adjuvant în sindromul premenstrual - se face un tratament de o săptămână


cu tinctură de valeriană, din care se iau câte 2-3 lingurițe pe zi. Tratamentul
începe cu aproximativ 5 zile înaintea menstruatiei și se prelungește până în a
doua zi a ciclului menstrual. Înlătură stările de iritare și de excitabilitate
nervoasă, diminuează durerile de sâni, durerile din zona ovarelor, senzația de
tensiune sau de greutate în bazin.

Crampe în timpul menstrelor - se administrează o doză șoc, de 2 lingurițe


de tinctură de valeriană, care are efect rapid antispastic și sedativ. Suplimentar,
se pot face băi fierbinți cu valeriană la membrele inferioare, ale cărei substanțe
active ajunse în circulația sanguină periferică au efecte antispastice și calmante
rapide.

Aritmie cardiacă, ischemie cardiacă - cu ajutorul valerianei se tratează în


mod special tulburările cardiace care apar pe fond de stres și de anxietate. Un
studiu efectuat în SUA, pe un lot de 480 de persoane, a demonstrat că
administrarea de valeriană, câte 30 de picături de tinctură de trei ori pe zi,
diminuează rata bolilor cardiace care apar pe fond de stres, în special a aritmiei
și a ischemiei cardiace. De asemenea, administrarea valerianei a redus
sentimentul subiectiv de stres.

Anghina pectorală - un studiu facut în China arată că tratamentul cu


valeriană a avut efecte benefice pentru 88% din pacienții supuși testului. Se
administrează de trei ori pe zi câte o lingurița de tinctură, în cure de 40 de zile,
cu 7-10 zile de pauză. Valeriana reduce semnificativ frecvența și intensitatea

11
crizelor de anghina pectorală, îmbunatatește activitatea inimii (acțiune pusă în
evidență prin analizarea evolutiei electrocardiogramelor celor tratați).

Anxietate - valeriana este (alături de o plantă exotică - kava-kava) cel mai


bun remediu natural anti-anxietate. Rezultatele cele mai evidente apar după 4
săptămâni de tratament, care va consta în administrarea unei jumătăți de
lingurițe de pulbere, de 4 ori pe zi.

Tratamentul se face vreme de doua luni, cu 14-21 de zile de pauză. Are


efecte similare că intensitate cu cele ale medicamentelor anxiolitice de
intensitate slabă și medie, dar fară efectele adverse majore ale acestora.

Depresie - se recomandă o cură de 15-30 de zile cu valeriană, pentru


pacienții ce duc lipsă de exercitiu fizic ori mental, precum și pentru cei care nu
au parte de o relaxare adecvată, manifestând din această cauză stres asociat cu
depresie ți astenie. Se administrează câte o jumătate de linguriță de pulbere
dimineața la ora 8, seara la ora 19 și cu puțin timp înainte de culcare.

Adjuvant în sindromul colonului iritabil - se face un amestec în proporții


egale de pulbere de rădăcină de valeriană și de semințe de fenicul. Se
administrează câte o jumatate de linguriță de patru ori pe zi din acest amestec, în
cure de câte două săptămâni.

3. Valeriana ca plantă magică

În medicina populară românească, valeriana era considerată cea mai


puternică armă pentru alungarea tuturor spiritelor rele. În unele zone de munte
din Ardeal, ea se amestecă în turtele date drept merinde feciorilor când plecau cu
oile la păscut, pentru a-i feri de iele. In Moldova, fetele tinere purtau o rădăcină
de valeriană în sân pentru a fi ferite de zburatori și de tot felul de ispite ale
trupului. În zona Neamțului se punea o radacina de valeriana pisată într-un
ulcior cu apă neîncepută și se lasă de la răsăritul până la asfințitul soarelui. Apa
respectivă era băută de barbații cu aplecare spre desfrau, iar rădăcina rămasă se
îngropa la stâlpul de la cerdacul casei (ca să le fie sufletul chemat lângă familie
și să nu uite rânduielile firii). În zona muntoasă a Olteniei, rădăcina de valeriană
pisată se dădea vreme de 49 de zile celor posedați de necurat. La răsărit și la
asfințit, se lua câte un praf (aproximativ 1,5 grame) de valeriană, care se înghițea
cu agheasma. Noaptea se dormea cu o legatura de valeriană, leuștean și iarbă
creață la cap, pentru a alunga toate necurățiile din suflet și din trup. În Bucovina,
copiii mici și agitați, care plângeau peste măsură, nu dormeau noaptea și pareau
chinuiți de spirite rele, erau scăldați în apă caldă, în care se punea o cană de

12
fiertură de valeriană. Tratamentul se făcea șapte zile la rând, după care
numaidecât copilul se liniștea.

Valeriana, factorul curativ: rizomii cu rădăcini


Afecțiuni pentru care se recomandă: afecțiuni cardiace cu substrat nervos
(aritmii, palpitații); stări de nervozitate, anxietate; insomnii; colici stomacale de
natură nervoasă; stări de astm; vomă. Mai "grea" decât sunătoarea, cu efecte
sedative mai puternice, valeriana este indicată în simptomele mai dure ale
debutului menopauzei, cum ar fi stările de anxietate (teama fără motiv aparent),
de nervozitate, de iritabilitate psihică, de furie etc. Este unul dintre cele mai
bune leacuri și în diferitele tipuri de insomnie, foarte frecvente în perioada
premenopauzei, dând un somn adânc și liniștitor. În fine, valeriana este pe
termen lung un ajutor prețios pentru tratarea aritmiei cardiace, a hipertensiunii
și, în general, a problemelor cardiovasculare care apar pe fond nervos în această
perioadă.

13
4. Calități curative și acțiune farmaceutică:

Ulei volatil, alcaloizi, acid cafeic și clorogenic, sescviterpene.


Sedativ de bază al sistemului nervos central, ca și al celui autonom al
inimii; antispastic; antivomitiv.

Recomandări:
- tinctura pentru tratarea problemelor emoționale, pentru ținerea sub
control a apetitului și contra problemelor cardiovasculare: se iau 50 de picături
de valeriană de patru ori pe zi.
- tinctură pentru tratarea insomniei: se iau 1-2 lingurițe diluate în jumătate
de pahar de apă, cu 15-20 de minute înainte de culcare.
- pulbere împotriva stărilor de nervozitate, a colicilor stomacale: se ia câte
un vârf de cuțit, de 3 ori pe zi.
- infuzie împotriva problemelor cardiace: se bea treptat în cursul zilei sau
seara la culcare.

 Preparare
Tinctura
Se obține la fel ca și cea de lemn-dulce.
Pulbere
Se macina cu râșnița de cafea.
Infuzie
Se pune 1 linguriță de plantă măcinată la o cană de apă (250 ml).

5. Precauții, contraindicații și alte comentarii

Tratamentul cu tinctură de valeriana poate da, mai ales la început, stări de


somnolență în timpul zilei, precum și o anumită încetineala mentală. Farmaciștii
atrag atenția că întreruperea bruscă a tratamentului cu valeriană nu este benefică
pentru echilibrul emoțional. Din acest motiv, dozele de valeriană se reduc treptat
atunci când se dorește încheierea tratamentului.

 Preparate pe baza de valeriana


Extractul hidroalcoolic (tinctura)
Este forma de administrare terapeutică cea mai frecvent utilizată, întrucât
are o acțiune rapidă și intensă, chiar și în doze relativ mici. Se administrează de
patru ori pe zi câte 10 de picături diluate în putină apă.

14
Pulberea -Valeriana
Se obține prin măcinare cât mai fină a plantei .Se administrează de 3-4 ori
pe zi, câte o jumatate de linguriță, pe stomacul gol.

Capsule de valeriană – conțin pulbere fină de valeriană. Este cel mai ușor
mod de a administra valeriana. 1-3 capsule pe zi băute cu apă pe stomacul gol
(înainte de masă) .

Baia terapeutică
Medicina traditională recomandă băile cu un extract de valeriană , care se
vor pune în apa de baie, potrivită la o temperatură de 39-40 de grade Celsius.

6. Precauții și contraindicații la administrarea valerianei

În doze normale, valeriana dă foarte rar reacții adverse, care constau în


somnolență și - uneori – ușoară senzație de moleșeală. Depășirea acestei doze
produce însă efecte cum ar fi: senzații de amețeală, lipsă de concentrare și
coordonare, dureri de cap, poate încetini reacțile de decizie, și poate slăbi
concentrarea. Ca somnifer și calmant, doza la care valeriana iși face efectul nu
depinde neaparat de greutatea corporală sau de vârsta, cantitatea optimă pentru
obținerea efectelor terapeutice fiind găsită prin încercare, însă fără a depăși doza
maximă admisă. În conformitate cu mai multe studii , mărirea dozei de valeriană
nu înseamnă neaparat și mărirea efectului terapeutic.
O piele deshidratată este o piele care își pierde apa sau îi lipsesc în mod
fiziologic factorii naturali de hidratare. Deshidratarea pielii se produce atât din
cuza mediului extern, de modul în care o îngrijim zilnic cât și de stitul de viață.
Consumul insuficient de lichide, temperaturile ridicate sau variațiile bruște de
temperatură, umiditatea scăzută a aerului sunt doar cațiva dintre factorii ce duc
la deshidratarea pielii.
Pielea deshidratată devine sensibilă, îi scade capacitatea sa de aparare
asupra factorilor externi : vânt ,poluare, soare, variații de temperatură cât și
capacitatea de regenerare : prezintă iritații , tendințe de ridare .
O piele bine hidratată este o barieră mai puternică în fața agresiunilor
externe.
Primul factor care ajută pentru hidratarea pielii este consumul de apă ,
beți minim 2 litri pe zi de apă, ceaiuri sau sucuri naturale diluate cu apă .
Mănâncă multe fructe și legume care sunt bogate în apă și vitamina C : roșii,
castraveți , portocale, grepfuit, lămâi ,mere.
Piele uscată trebuie atent îngrijiă și hidratată cu creme care conțin
minerale și vitamine, geluri bogate în acizi grași esențiali cum ar fi omega 3 .
Aplicarea cremelor se face o data pe zi pe întreg corpul iar la nivelul mâinilor și
a feței de cel putin două ori .

15
Mici trucuri pentru picioare și mâini hidratate : Exfoliazăle cu scrub după
baie de două ori pe săptămână: acesta îl puteți cumpara gata preparat iar dacă va
doriți un scrub natural și la îndemână foloțiți , zaț de cafea , mălai, tărâțe .
Exfoliantele ajuta la repararea celulelor hiperpigmentate și fac pielea să para mai
translucidă .După îndepartarea celulelor moarte piele este lipsită de factori de
protecție , neaparat aplicați o cremă grasă și hidratantă .Seara aplicații creme pe
picioare si mâini după care învelițile în șosete și mănuși speciale , sau dacă nu
aveți acoperiți zona picioarelor cu pungi iar pe deasupra o pereche de șosete , iar
la nivelul mâinilor puteți folosi mănuși de pungi sau manusi chirurgicale. Pentru
o hidratare foarte intensă rămâneți așa un minim de 30 de minute.

16
BIBLIOGRAFIE

1. http://www.terapiinaturiste.ro/fitoterapie-plante.php?
planta=Valeriana
2. http://www.formula-as.ro/2007/788/medicina-naturii-44/valeriana-
8347
3. http://www.csid.ro/health/alunga-insomniile-cu-valeriana-4505417/
4. http://www.google.ro/search?
q=valeriana&hl=ro&biw=1366&bih=632&prmd=imvns&tbm=isch
&tbo=u&source=univ&sa=X&ei=hxmDTrf5JIbz-
gbUz73RDw&sqi=2&ved=0CD0QsAQ
5. http://www.naturaly.ro/vindecare/170-valeriana.html
6. http://www.terapeut.ro/commerce/tinctura-de-valeriana-p-825.html
7. http://www.selene.ro/articole/valeriana

17
CUPRINS

I. Valeriana.........................................................................................................................................2

1. Caractere de recunoaştere:........................................................................................................2

2. Pregătirea produsului în vederea prelucrării:..............................................................................6

3. Compoziţia chimică:...................................................................................................................7

2. Descrierea plantei...............................................................................................................................9

1. Preparate pe baza de valeriană..................................................................................................9

2. Tratamente cu valeriană...........................................................................................................10

3. Valeriana ca plantă magică.......................................................................................................12

4. Calități curative și acțiune farmaceutică...................................................................................14

5. Precauții, contraindicații și alte comentarii...............................................................................14

6. Precauții și contraindicații la administrarea valerianei..............................................................15

BIBLIOGRAFIE.......................................................................................................................................17

18