Troiţele

din Mărginimea Sibiului

Parte uitată
a patrimoniului cultural sibian
 Volumul „Troiţele din Mărginimea Sibiului. Parte uitată a patrimoniului cultural sibian” este cofinanţat de către CONSILIUL
JUDEŢEAN SIBIU, prin Agenda Culturală 2017 şi este tipărit la Tipografia Şaguniana ce funcţionează sub egida Arhiepiscopiei Sibiului.
 Coperta: Adrian Stoia
DTP: Adrian Stoia
Corectură: Nicolae Toma Posa

4
 Prefață
Fiind din aceeaşi generaţie cu autorul
acestei cărţi, am trăit la fel ca şi el, la Si-
biu, încă din anii copilăriei, bucuria de a
fi fost drumeţ, aproape în fiecare sfârşit
de săptămână şi în aproape fiecare ano-
timp, prin împrejurimile atât de pitoreşti
ale oraşului şi mai departe, pe drumurile
care leagă între ele aşezările ţinutului. Îmi
amintesc cât de des urcam Dealul Guşte-
riţei, de unde puteai cuprinde într-o pri-
vire întreg oraşul, ochiul putând străbate
fără oprelişti, până dincolo de colinele
împădurite, către crestele înzăpezite ale
Făgăraşilor sau ale Cindrelului. Era ca o
ispită de a porni la drum, şi nu era loc că-
tre care să nu găseşti cărări lesne de stră-
bătut cu pasul, sub umbra pădurii şi cu
însoţirea vioaie a unui pârâu, din care să-
ţi poţi potoli setea. Plăcerii de a hoinări
în voie, şi aparent fără rost, a copilăriei i-a
urmat cutezanţa de a răspunde provocă-
rilor primei tinereţi, cu ţinte tot mai greu
de atins şi probe de orientare pe teren şi
de rezistenţă în parcurgerea altor trasee,
mai dificile şi mai lungi. Cu trecerea ani-
lor, colindările prin natură au dobândit
un sens mai profund, legat de căutări în
orizontul istoriei acestor locuri, nemaifi-
ind doar simple prilejuri de evadare din
forfota oraşului, ci şi iscoditoare peregri-
nări prin vremuri, veritabile întoarceri în
timp, pe care le puteau mijloci vizitele în
satele de sub munte ori de pe cusul bătrâ-
nelor râuri, locuiri străvechi, în care viaţa
pulsa încă într-un ritm ancestral.
Este şi sentimentul pe care-l transmite
cartea de faţă, că te afli în mers, căutând
ori descoperind din întâmplare semne
care-ţi ghidează deplasarea şi te con-
duc, segment de drum după segment de
drum, spre o destinaţie. Călăuze către
înţelegerea tradiţiilor creştineşti, pe care
le-au cultivat dintotdeauna obştile ro-
mâneşti din acest ţinut, crucile şi troiţe-
le marchează un traseu spiritual pe care
autorul ne îndeamnă să-l parcurgem, re-
constituindu-l şi însemnându-l în conşti-
inţă ca pe o hartă a identităţii noastre.
A ales zona Mărginimii Sibiului pen-
tru a ne invita la o atare experienţă, dar
putea la fel de bine să ne propună să por-
nim pe cale prin ţinutul Secaşelor sau în
părţile dinspre Olt sau în lungul văii Hâr-
tibaciului sau pe Târnave, şi peste tot ne-
ar fi întâmpinat aceleaşi repere, la fel ca
tot atâtea şanse de regăsire în noi înşine a
drumului rătăcit.
5
 Reproducând în esenţă şi aproape in-
variabil, tema iconografică a Răstignirii,
uneori şi pe cea a Botezului Mântuitoru-
lui în Iordan, troiţele implantează, din loc
în loc, oriunde i-ar purta pe oameni pa-
şii pe parcursul unei zile obişnuite: aca-
să, pe uliţe, la fântână, pe hotarul satului
dinspre câmp, ori pe şoseaua către Sibiu,
a tot atâtor imagini ale Ierusalimului, şi
a tot atâtor evocări ale Bisericii Sfântului
Mormânt şi a Învierii Domnului. Um-
blând cu credinţă şi evlavie faţă de Dum-
nezeu, orice pas ar face omul nu-i în felul
acesta decât un altul, adăugat celor prin
care acesta îşi împlineşte cuvenitul pele-
rinaj către Ţara Sfântă.
În cele optsprezece localităţi româneşti
mărginene, de la poalele Cindrelului,
Adrian Stoia a identificat şi a descris cu
stăruinţă aproape patru sute de asemenea
troiţe şi cruci, o parte dintre ele vestigii
rămase din secolele trecute, însă cele mai
multe fiind plantate în zilele noastre, ca
să le înlocuiască, de bună seamă, pe cele
mistuite de vreme. Din nefericire, cele
mai vechi troiţe, fiind totodată şi cele mai
preţioase, prin calitatea artistică a ima-
ginilor care le decorează, datorată mă-
iestriei celor mai de seamă zugravi tran-
silvăneni din veacurile al XVIII-lea şi al
XIX-lea, parte dintre ei originari din sa-
6
tele Mărginimii ori doar legaţi sufleteşte
de locuitorii acestora (Popa Ioan Grigo-
rievici, Oprea din Răşinari, Vasile Mun-
teanu din Sălişte, Ioan din Poiana, Nico-
lae din Ludoş, Dimitrie Dimitriu), poartă
nu doar rănile provocate de timp, ci şi pe
acelea, încă mai dureroase, pricinuite din
ignoranţa ori din iresponsabilitatea inter-
venţiilor de înnoire cu orice preţ, de care
se fac vinovaţi unii preoţi sau enoriaşi.
Lucrarea domnului Adrian Stoia re-
prezintă din acest punct de vedere şi un
semnal de alarmă şi un strigăt de ajutor,
dar şi o mărturie documentară preţioasă,
în perspectiva sumbră a iminentei distru-
geri a troiţelor pictate. Pentru că practic
nicăieri, în perioada ultimului secol, nu
s-a înregistrat măcar vreo singură acţiu-
ne de recuperare, prin restaurări ştiinţi-
fice, a icoanelor zugrăvite pe crucile din
lemn sau din piatră, cu excepţia doar a
celor două sau trei piese, extrase din lo-
curile pentru care au fost clădite şi mutate
în anii din urmă în perimetrul Muzeului
Astra, din Sibiu.
Ioan Abrudan
7
8
Cuprins

Prefață ........................................................................................................................... 5
Cuvânt înainte ............................................................................................................ 11
Troiţele din Boiţa ....................................................................................................... 18
Troiţele din Tălmăcel ................................................................................................ 28
Troiţele din Tălmaciu ................................................................................................ 42
Troiţele din Sadu ........................................................................................................ 50
Troiţele din Râu Sadului ........................................................................................... 66
Troiţele din Răşinari .................................................................................................. 78
Troiţele din Poplaca ................................................................................................. 132
Troiţele din Gura Râului ......................................................................................... 146
Troiţele din Orlat ..................................................................................................... 162
Troiţele din Fântânele .............................................................................................. 180
Troiţele din Sibiel ..................................................................................................... 198
Troiţele din Vale ....................................................................................................... 212
Troiţele din Sălişte ................................................................................................... 220
Troiţele din Galeş ..................................................................................................... 252
Troiţele din Tilişca ................................................................................................... 260
Troiţele din Rod ....................................................................................................... 272
Troiţele din Poiana Sibiului .................................................................................... 290
Troiţele din Jina ........................................................................................................ 322
Bibliografie ............................................................................................................... 354
Planşe ........................................................................................................................ 358
9
10
 Cuvânt înainte
Ideea elaborării acestei lucrări s-a
cristalizat în timpul deselor călătorii
efectuate în Mărginimea Sibiului, ur-
când spre plaiurile Poienii Soarelui (la
Șanta), la zidurile fortificației dacice de
la Tilișca sau pe dealurile Tilișcăi, Sibie-
lului, Tălmaciului etc.
În fiecare dintre aceste localități am fo-
tografiat mai vechile sau mai noile troițe,
ctitorite de oamenii locului sau de auto-
rități.
Denumirea monumentului de cult
adoptată astăzi sub termenul generic
de „troiță” desemnează atât crucea în
sine (din lemn, piatră sau metal), cât și
întregul ansamblu (construcția care o
adăpostește). Persoanele potente finan-
ciar au dorit astfel să aducă mulțumire
divinității, să comemoreze în acest fel
memoria străbunilor sau, pur și simplu,
au simțit nevoia de protecție acordată de
Cruce.
Troițele au fost amplasate în diferi-
te locuri: la hotarul localităților sau la
marginea terenului agricol, în progadia
bisericilor sau în apropierea locuinţelor
ctitorilor, în nişe prevăzute în zidul ca-
selor sau la porţi, la poduri, izvoare sau
fântâni, la răscruci de drumuri, oriun-
de credinţa populară considera că locul
poate fi bântuit de spirite şi forţe negati-
ve. Îngrijirea și întreținerea lor a căzut în
seama familiilor celor care le-au ctitorit,
a bisericii parohiale sau a noilor locatari
mutați între timp în proximitatea monu-
mentului de cult.
Edificate acum câteva secole ca sim-
ple cruci din piatră sau din lemn, majo-
ritatea troițele ctitorite în Mărginimea
Sibiului se constituie astăzi, arhitectural,
sub forma unor mici construcții (edi-
culare sau capelare), din lemn sau din
piatră. Cele zidite sunt compuse din
patru pereți, sau doar stâlpi de colț, cu
deschideri protejate de grilaje din lemn
sau metal, iar deasupra, cu un acoperiș
în patru sau mai multe ape, cu învelitoa-
re ceramică, din tablă sau, mai rar, din
material lemnos. Cele din lemn sunt
compuse din stâlpii plasați la cele patru
colțuri, încastrați în placa de ciment, cu
gard de protecție pe toate laturile și cu
acoperișul, de obicei piramidal, cu înve-
litoare ceramică sau metalică.
Crucile amplasate la interior se înca-
drează, de cele mai multe ori, în grupa
celor trilobate, cu lobii semisferici sau
tăiați în unghi drept, uneori cu bulbi
prevăzuți la capetele treflelor, cu arcele
11
 pe brațul vertical și „raze” la intersecția
brațelor. Crucile de formă latină repre-
zintă doar aproximativ un sfert din în-
tregul număr al monumentelor reper-
toriate, dovedind astfel preferința către
modelul trilobat.
Aproape întotdeauna crucea este pic-
tată policrom, cu scena Răstignirii ilus-
trată pe una dintre fețe, pe cealaltă fiind
reprezentată scena Botezului. Puținele
excepții de la regulă reprezintă icono-
grafic scene ale Punerii în mormânt, ale
Învierii Domnului sau Sfinți Părinți ai
Bisericii.
Reprezentările iconografice ale cruci-
lor sunt realizate policrom, direct pe su-
prafața suportului de lemn, în doar câ-
teva cazuri pe o suprafață-suport textilă,
aplicată apoi pe lemn.
Troițele-capelă „din zid” sunt zugră-
vite aproape întotdeauna la interior cu
o iconografie care respectă rânduielile
bisericești adoptate în modul de împo-
dobire a turlei sfintelor lăcașuri de cult.
Respectând erminia picturii bizanti-
ne, pe boltă este reprezentat Iisus Hris-
tos Pantocrator, înconjurat, în cei patru
pandantivi, de reprezentările celor patru
Sfinți Evangheliști. Pe suprafața inte-
rioară a coloanelor sunt ilustrați Sfinți
Părinți ai Bisericii, personaje vetero- sau
12
nou-testamentare, iar în alte cazuri su-
prafața zidită este ornamentată doar cu
modele vegetale. La exteriorul monu-
mentului, sub cornișă, în medalioane
sunt reprezentați Evangheliști sau Sfinți
Părinți ai Bisericii, iar pe stâlpii exteriori
sunt înfățișate scene biblice. Bineînțeles,
există variații în temele iconografice de
la un monument la altul.
Troițele-icoană de formă rectangula-
ră și pictate pe lemn sau tablă înfățișea-
ză reprezentări ale Maicii Domnului cu
Pruncul sau ale Arhanghelilor Mihail și
Gavriil.
Monumente sacre de cultură creș-
tină, întâlnite atât la oraș, cât și la sat
(exemplare mai numeroase găsim totuși
în lumea rurală), troițele au fost clasifi-
cate tipologic în lucrarea cercetătorului
I. Oprișan1. În cadrul Repertoriului am
reușit să identificăm și să analizăm și noi
mai multe modele de troițe: ediculare/
capelare, cruciforme în „T”, troițe-cru-
ce în cerc („roata valahă”), răstigniri (în
formă de crucifix), troițe-fântână și troi-
țe-poartă sau în nișă.
Monumentele comemorative legate
de evenimentele petrecute în prima ju-
mătate a secolului al XX-lea, amplasate
1
I. Oprișan, Troițe românești. O tipologie, Bucureș-
ti, 2003.
pe teritoriul Mărginimii și dedicate ero-
ilor neamului, au fost cuprinse și ele în
acest studiu. Este vorba de „troițe-stan-
dard, generate de cultul eroilor”.
Dovadă a faptului că mărginenii și-au
adus din plin tributul lor de jertfă apă-
rării Patriei stau monumentele închina-
te lor, ridicate în aproape fiecare dintre
aceste localități. Menționăm aici și un
fapt pozitiv: reamenajarea, în anul 2008,
de către autoritățile locale, a cimitiru-
lui eroilor din Primul Război Mondial,
căzut în ruină și amplasat în apropierea
localității Poplaca, la aproximativ 5 km
sud-vest de Sibiu.
Crucile cenotaf nu au fost incluse în
Repertoriu, în primul rând din cauza
faptului că acestea au un alt rol, acela de
păstrare a amintirii unei persoane dece-
date, de obicei, în apropierea acelui loc
în urma unui accident sau din alte cauze
naturale. Am întreprins doar două aba-
teri de la regulă, în aceste cazuri încer-
când să evidențiem realizarea acelorași
forme arhitecturale folosite și în con-
strucția troițelor.
Trebuie să precizăm faptul că în mă-
surarea acestor monumente nu am cu-
prins și înălțimea acoperișului din tablă,
lemn sau metal. Doar în puține cazuri,
specificate de altfel, am introdus și di-
mensiunea acoperișului. Nu considerăm
că acest aspect ar aduce prejudicii stu-
diului, cu atât mai mult cu cât elementul
central în jurul căruia a fost axată cerce-
tarea este crucea, și nu construcția care
o protejează.
În repertoriul nostru am cuprins pe
lângă vechile troițe și exemplarele mai
noi, mult mai numeroase, chiar dacă,
în majoritatea cazurilor, realizarea ar-
tistică a monumentelor nu s-a mai ridi-
cat la nivelul celor construite anterior.
Cunoaștem astăzi faptul că numeroșii
meșteri care au activat în secolele tre-
cute în Mărginimea Sibiului și-au per-
fecționat meșteșugul la mănăstirile de
peste munți, din Țara Românească. Unii
dintre aceștia au zugrăvit și bisericile
parohiale de aici. Numele lor au început
a fi strânse din inscripții sau din docu-
mentele vremii, la începutul secolului al
XX-lea, de către N. Iorga și Șt. Meteș2.
Operele acestor zugravi rămân apreciate
astăzi nu doar de către specialiști. O „ce-
zură” în tradiția artistică s-a produs însă,
îndeosebi în a doua jumătate a secolului
trecut. Lipsa unei culturi artistice, sau,
poate, a unor meșteri calificați, a dus la
2
Gh. Pavelescu, Pictura populară în Mărginimea
Sibiului, în „Ethos 6. Arta populară românească:
studii de etnografie și folclor”, Sibiu, 2014, p. 55.
13
 repictarea adeseori modestă din punct
de vedere artistic a crucilor sau chiar a
incintei zidite care le adăpostea. Con-
siderăm că nu posibilitățile materiale,
care, trebuie să recunoaștem, în anumite
localități ale Mărginimii nu sunt deloc
modeste, au produs această stare de fapt.
Din nefericire, așa cum am putut
constata în decursul anilor în care ne-
am desfășurat cercetarea, numeroase
monumente au fost „restaurate” păgub-
os. Repictările, în special, au reprodus
modele străine de iconografia tradițio-
nală. Tencuirea din nou a construcției,
fără o asistență de specialitate, a dus la
pierderea definitivă a picturii originale.
Cimentarea fundațiilor a produs igrasie
în vechea zidărie, înlocuirea învelitorii
acoperișului a produs alterarea auten-
ticității monumentului. Considerăm de
importanță majoră existența unei legis-
lații referitoare la conservarea și „patro-
najul” acestor obiective de cult religios,
o lege menită să le protejeze atât de ru-
inarea cauzată de factorii naturali, cât
mai ales de deteriorarea „binevoitorilor”,
care, din diferite motive, au dorit să-și
lase amprenta asupra monumentelor.
Din punct de vedere al cadrului ge-
ografic analizat, cercetarea noastră s-a
14
axat pe regiunea de sud-vest a județului
Sibiu, cuprinzând un număr de 18 lo-
calități, începând, de pe malul drept al
Oltului, cu Boița și continuând cu Tăl-
măcel, Tălmaciu, Sadu, Râu Sadului, Ră-
șinari, Poplaca, Gura Râului, Orlat, Fân-
tânele, Sibiel, Vale, Săliște, Galeș, Tilișca,
Rod, Poiana Sibiului și Jina.
Cadrul istoric analizat corespunde
secolelor XVII-XXI, cea mai veche cru-
ce-troiță cuprinsă în Repertoriu fiind da-
tată în anul 1640, cele mai noi exemplare
fiind realizate în ultimii ani.
Deși unele dintre acestea au fost cu-
prinse în cercetările înaintașilor noștri
(publicate sau rămase în stadiu de ma-
nuscris), am constatat că puțină lume
are cunoștință de existența unui număr
atât de mare de troițe. În cele 18 loca-
lități pe care le-am cuprins în studiu,
am reușit să identificăm un număr de
aproximativ 390 de troițe. În urma dis-
cuțiilor cu localnicii, am remarcat ade-
seori faptul că multe dintre acestea au
rămas necunoscute până și lor. Desigur,
numeroase monumente au fost ridicate
în ultimele decenii prin grija credincio-
șilor. Avem convingerea că unele au ră-
mas nedescoperite de noi. Motivul este
simplu – teritoriul întins al Mărginimii,
desfășurat pe o suprafață mare de teren:
munți, dealuri, fânețe sau înălțimi. Pe
de altă parte, aproape în fiecare an sunt
construite noi monumente. Tocmai din
acest motiv, Repertoriul rămâne deschis
cercetărilor viitoare. Noi ne vom încadra
în desfășurarea studiului până la sfârși-
tul anului 2016.
Majoritatea monografiilor dedicate
acestor localități dețin informații suma-
re referitoare la crucile ridicate aici. În
aproape toate cazurile, monumentele
aflate în vatra satului sunt menționa-
te doar cu numele, fără a exista și date
tehnice sau o descriere a lor. Pe lângă
acestea, în urma cercetărilor pe teren,
am reușit să identificăm numeroase alte
obiective.
Doi cercetători sibieni trebuie menți-
onați aici. Este vorba de Valerie Deleanu
și Carmina Maior, doi foști angajați ai
CNM Astra Sibiu, cei care, prin mate-
rialele lor, au reușit să aducă în atenția
celor interesați troițele Mărginimii. Din
păcate, dosarele referitoare la majorita-
tea acestor monumente au rămas în faza
de manuscris.
Ar mai fi de amintit faptul că une-
le dintre monumente, desigur cele mai
vechi, au fost cuprinse în urmă cu mai
bine de două secole și în Cartarea Iosefi-
nă a Transilvaniei, efectuată între anii
1769 şi 1773. Cel care își apleacă privi-
rea asupra acestor hărți poate observa
cu ușurință marcarea în plan a monu-
mentelor. De asemenea, le putem iden-
tifica în reprezentările grafice de epocă.
O troiță zidită, amplasată la răscruce de
drumuri, cu învelitoare din șiță și cruce
deasupra, cu deschideri semicirculare
pe ambele laturi vizibile, a fost repre-
zentată și în pictura care ilustrează Valea
Oltului3. Opera a fost realizată în anul
1817 de către pictorul Franz Neuhauser.
Să fie oare aceeași troiţă cu cea reprezen-
tată în Cartarea Iosefină? Imaginile unor
troițe surprinse pe pelicula foto în prima
jumătate a secolulului al XX-lea se mai
păstrează astăzi în colecțiile fotografu-
lui fostei Curți Regale a României, Emil
Fischer.
Lucrarea de față se dorește a fi un în-
demn către nevoia de restaurare a aces-
tor monumente. În decursul a doar pa-
tru ani de cercetare am putut surprinde
procesul de degradare naturală, dar și
de modificare definitivă, prin „restau-
rări” nereușite. Clasificarea unora dintre
acestea în rândul monumentelor istorice
și introducerea lor în circuitul turistic,
3
https://de.wikipedia.org/wiki/Datei:Franz_Neu
hauser_-_Valea_Oltului_cu_Turnu_Ro%C5%-
9Fu.jpg
15
 odată cu înființarea și promovarea unui
site dedicat, ar duce la promovarea pa-
trimoniului cultural din Romania și, de
ce nu, la dezvoltarea zonei în cauză.
Nu putem încheia fără a aduce mul-
ţumiri celor care ne-au ajutat la elabo-
rarea unei asemenea munci de teren.
Pentru măsurarea şi identificarea mo-
numentelor, întreaga noastră recunoş-
tinţă se îndreaptă acum către dl Dorin
Bogdănel, cu ajutorul căruia am reuşit
16
să identificăm şi să repertoriem troiţele
din localităţile Jina, Poiana Sibiului şi
Rod. În măsurarea şi repertorierea celor
mai multe monumente am fost ajutat de
dl Alexandru Bucur. Gândurile noastre
se îndreaptă cu gratitudine spre domnii
Sorin Grejdan, Darian Stroia, George
Stoia cu ajutorul cărora am identificat,
fotografiat şi măsurat cele aproximativ
patru sute de monumente de cult.
17
 Troiţele din Boiţa
Localitatea Boița (la care s-a adăugat
Castelul Turnu Roşu) este atestată în anul
1453 cu numele de Boycza. De-a lungul
timpului, localitatea este consemnată cu
următoarele denumiri: Boyza (1496),
Boyca (1529), Boycza (1662), Bojcza
(1733), Boicza (1750), Boitza (1760-
1762), Boitia, Verstorony-Passus, Porta
Trajana, Rubra Turris, Rotherthurmer
Pass, Turnu-Roșu (1839), Boitza (1850),
Boicza, Boitza, Ochsendorf Boiţa, Ver-
storonyi szoros, Rotherthurm Pass şi
Turnu Roşu pasul (1854), Turnu Roşu,
Verstorony, Rotenturm (1909), Bojcza
(1913)4.
Localitatea este situată în sudul De-
presiunii Sibiului, cu vatra satului întin-
să între munte și râul Olt. Comuna se
învecinează la nord cu orașul Tălmaciu,
la nord-est cu localitatea Turnu-Roșu, la
4
C. Suciu, Dicționar istoric al localităților din
Transilvania, vol. I, A-N, București, 1967-1968, p.
91; E. Wagner, Historisch-statistisches Ortsnamen-
buch für Siebenbürgen, Köln-Wien, 1977, p. 354; S.
A. Luca, Z. K. Pinter, A. Georgescu, Repertoriul ar-
heologic al judeţului Sibiu (situri, monumente arhe-
ologice şi istorice), Sibiu, 2003, p. 61; V. Voicu-Ve-
dea, I. Părean, Mărginimea Sibiului. Ghid turistic
rural, Sibiu, 2008, p. 70.
18
sud cu Lazaret și comuna Câineni, iar la
nord-vest, cu satul Tălmăcel.
În localitate a fost zidită între anii
1812-1822 biserica parohială cu hramul
„Adormirea Maicii Domnului”. Ridicat
după tradiție pe locul unei mai vechi
biserici din lemn, lăcașul de cult a fost
pictat de către „Zogravu de la Cozia”,
ajutat de Ioan Maniu din Boiţa, după
anul 1807, când a fost zugrăvită și poarta
de la intrare de către „Ioan Zugravul”5.
Troițele de la Boița au intrat în atenția
noastră cu câțiva ani în urmă, iar în anul
2016 a apărut și un material referior la
aceste monumente6.
La intrarea în localitatea Boița dinspre Si-
biu, pe partea stângă a drumului E81, este
zidită o troiță databilă la sfârșitul secolu-
lui al XIX-lea, cunoscută sub numele de
„Crucea mare”. Acest monument protejat
de un mic gard metalic a fost construit pe
cheltuiala lui Ioan Cloajă bătrânul, zis și
Onea Voicului, în anul 18827. Postamen-
tul din piatră, înalt de 108 cm, este astăzi
5
Istoricul și evoluția Protopopiatului Avrig (mss.)
6
O variantă apropiată a acestui studiu a fost pub-
licată în: Simboluri de spiritualitate ortodoxă – cru-
cile-troiță din Boița (sec. XVII-XX), în „Cultura
Medieșană”, V, Mediaș, 2016, p. 49-53.
7
Informație primită de la pr. Alexandru Szasz,
preot paroh al Bisericii „Adormirea Maicii Dom-
nului” din Boița până în anul 2016.

placat cu marmură. La fața de către drum
(latura construcției este de 323 cm), patru
stâlpi cilindrici, zugrăviți în benzi oblice
policrome, susțin acoperișul monumen-
tului de cult. Pe fețele laterale sunt zidiți
doar câte trei stâlpi, zugrăviți identic, care
susțin acoperișul cu învelitoare din ta-
blă, dotat cu elemente ale arhitecturii ba-
roc. Dimensiunea monumentului de cult
de la pământ până la cornișă este de 267
cm. Reprezentări ale Maicii Domnului cu
Pruncul și figuri de sfinți sau proroci (Sf.
Proroc Ilie, Sf. Cuv. Paraschiva, Sf. Mc. Fi-
lofteia, Sf. Mc. Haralambie, Sf. Ioan Bote-
zătorul, Sf. Proroc David, Sf. Ap. Andrei,
Sf. Ap. Petru, Sf. Ap. Pavel, Sf. Ap. Ioan)
decorează exteriorul troiței. În interior
sunt zugrăvite câteva scene nou-testa-
mentare: Buna Vestire, Botezul Domnu-
lui și Înălțarea Domnului. În pandantivi,
urmând erminia picturii bisericești, sunt
reprezentați cei patru apostoli. Cupola
pictată pe un fundal de culoare albastră,
este decorată cu reprezentarea Sfintei Tre-
imi, ilustrată în medalion, pe marginile
căruia este înscrisă rugăciunea psalmis-
tului: „DOAMNE, DOAMNE, CAUTĂ
DIN CER ȘI VEZI ȘI CERCETEAZĂ VIA
ACEASTA...” - Psalmul 79 (15-16). Intra-
dosul arcadelor dintre stâlpi este decorat
policrom cu un model geometric. Supra-
fața peretelui din spatele crucii este picta-
tă cu reprezentarea Sfinților Trei Ierarhi:
Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan
Gură de Aur. Crucea din piatră, amplasată
în interior, are marginile brațelor treflate
și dimensiunea de 54×80 cm. Pe un fundal
roșu-cărămiziu este ilustrată scena Răstig-
nirii. O linie de culoare neagră urmărește
conturul crucii formând o bordură. Ur-
mele unei picturi anterioare par a reda,
deasupra brațelor lui Iisus, două busturi
19
 de sfinți. La această troiță și, uneori, la cea
din câmp („crucea lui nea Iuga”), situată
în cealaltă parte a satului, în ziua de Ru-
salii preotul sfințește apa și face rugăciune
pentru protejarea holdelor și grădinilor.
Pe partea stângă a porții de intrare în
cimitirul localității a fost zidită, în perioa-
da contemporană, o troiță, dimensiunile
acesteia fiind de 283×245 cm. Trei dintre
laturi prezintă deschideri semicirculare,
iar acoperișul în patru ape are o înveli-
toare din material ceramic şi deasupra o
20
cruce metalică trilobată și cu raze. La par-
tea inferioară structura construcției este
învelită în plăci marmorate. În interiorul
monumentului este pictată o reprezenta-
re a Sf. Cuv. Paraschiva, iar pe boltă, în
medalion, o reprezentare a Sfintei Treimi.
Pe intradosul arcadelor celor trei deschi-
deri sunt zugrăvite, pe un fundal de alb,
elemente vegetale, pictate în culoare ro-
șie. La partea frontală, în două medali-
oane albe sunt pictate cruci trilobate. Pe
celelalte laturi sunt pictate în medalioane
același model de cruci, dar și monograma
lui Hristos. Crucea de la interior se înca-
drează tipologic în grupa celor treflate, cu
„raze” traforate și sculptate într-un model
imitând împletitura vegetală. Dimensiu-
nile acesteia sunt de 180×132 cm. Icono-
grafia cuprinde în plan central reprezen-
tarea lui Iisus cel răstignit pe crucea cu
filactera INRI, înconjurat de Sf. Fecioară,
Sf. Ap. Ioan, iar deasupra scenei, un se-
rafim cu șase aripi. Între talpă și brațul
vertical al crucii este sculptat un element
vegetal. O placă de marmură prinsă pe
partea laterală a zidului, indică ctitorii:
„S-A RIDICAT ACEASTĂ TROIȚĂ/ DE
CĂTRE LUPESCU FILIP ȘI CEI/ DOI
FII, FILIP ȘI MIHAI CU FAMILIILE,/
ÎNTRU POMENIREA SOȚIEI ȘI A MA-
MEI/ LOR, PARASCHIVA LUPESCU”.
 Pe strada Traian, la marginea gardu-
lui casei parohiale (locuința cu nr. 335),
pe un postament din ciment, este ampla-
sată o troiță din lemn, cu acoperișul din
șindrilă. Dimensiuni acesteia (fără a lua
în calcul înălțimea acoperișului) sunt de
92×299 cm. Crucea din lemn „cu raze”,
sculptată cu elemente inspirate din arta
populară și cu motive vegetale (spice de
grâu, ciorchinele viței-de-vie), are ilus-
trată ca scenă centrală Răstignirea. În
trei dintre treflele crucii, înconjurată de
elemente decorative, apare înscrisă mo-
nograma IS HR/ NI KA. Pe două pano-
uri situate de o parte și de cealaltă a lui
Iisus sunt sculptate reprezentările Maicii
Domnului și a Sf. Ev. Ioan. Din brațul
vertical al crucii pornesc de o parte şi de
cealaltă alte două brațe sculptate cu mo-
tivul spicelor de grâu, al ciorchinilor de
struguri, dar și cu alte modele vegetale.
Pentru protecție împotriva intemperii- Pe fațada zidită a porții de intrare în
lor, la partea superioară a monumentului biserica parohială cu hramul Adormirea
sunt construite trei mici acoperișuri în- Maicii Domnului, într-o nișă, este ampla-
velite în șindrilă. Pe cealaltă față a troiței sată o cruce zugrăvită cu reprezentarea
sunt menționați ctitorii, preotul paroh Răstignirii. Tipologia în care se încadrează
şi Consiliul parohial: „Această troiță s-a această cruce este aceea a „troițelor-poar-
zidit prin osteneala Consiliului și Comi- tă”9. Pictura datată la 12 iulie 1806 este
tetului parohial Boița la anul Domnului astăzi restaurată și bine întreținută. Cru-
2011”. Troiţa a fost executată de meşte- cea cu dimensiunile de 135×96 cm este
rul Chici Vasile din Maramureş8. situată într-o nișă (dimensiuni 163×155
8
Informaţie primită de la pr. Alexandru Szasz. 9
I. Oprișan, Troițe românești..., p. 164.

21
 cm) și are inscripționat în capetele loba-
te ale brațelor, în grafie chirilică, mono-
grama NI KA, iar deasupra lui Iisus, sub
reprezentarea Duhului Sfânt, este înscris
INRI cu literele în ligatură. Pe fundalul
albastru al nișei, de o parte și de cealaltă
a lui Iisus cel răstignit, sunt reprezentați
Sf. Fecioară și Sf. Ap. Ioan. La sărbătoarea
Rusaliilor, aici sau la troița „Crucea Mare”
22
(ieșirea spre Tălmaciu), se oficiază o sluj-
bă de sfințire a ogoarelor. O fotografie a
acestei troițe, datând din prima jumătate
a secolului al XX-lea, se mai păstrează în
colecțiile cunoscutului fotograf Emil Fis-
cher din Sibiu10.
10
Delia Voina, Nicușor Dănuț Ivănuș, Lumea
satului interbelic în imagini fotografice. Colecțiile
Emil Fischer, Sibiu, 204, p. 29.
 Despre crucea-troiță situată astăzi
în curtea bisericii ortodoxe cu hramul
Adormirea Maicii Domnului s-a mai
scris în literatura de specialitate. Cu toa-
te acestea menționarea monumentului a
fost abordată până acum cu o oarecare
ezitare. Constatăm astfel că troița a fost
amintită doar ca analogie într-un ma-
terial al cercetătorului Nicolae Sabău
referitor la o cruce contemporană de
la Merghindeal11, autorul menționând
anul și „hramul piesei sculpturale închi-
nat Uspeniei”.
Cercetătorul Ionel Oprișan12 în-
cadrează și el monumentul în grupul
„crucilor-monumente istorice, asimila-
te drept troițe” alături de altele aflate la
Câmpulung Muscel (jud. Argeș), Ștefă-
nești (jud. Argeș), Bujoreni (Muzeul Sa-
tului Vâlcean), Topoloveni (jud. Argeș) și
Cetățeni (jud. Argeș). În cadrul Sesiunii
de comunicări științifice a Departamen-
tului de Istorie, Patrimoniu și Teologie
Protestantă – Clio, ediția a XII-a (22 mai
2016), au fost prezentate două comuni- „Lucian Blaga” din Sibiu13. Trebuie men-
cări științifice referitoare la acest subiect: ționat și faptul că în „Cronica de fami-
una a noastră, cealaltă realizată de prof. lie” a dlui Ion Albescu14, autorul singu-
univ. dr. Albu Ioan de la Universitatea

11
Nicolae Sabău, Troița de piatră de la Merghin-
deal (sec. al XVII-lea) în „AIIA”, XXVI, (Cluj-Na-
poca: Academiei R.S.R., 1983-1984), p. 362.
12
Ionel Oprișan, Troițe Românești. O tipologie,
(București: Vestala, 2003), p. 52.
13
Ioan Albu, Comanditarul troiței din piatră de la
Boița (1640): un negustor „grec”?, „Revista Transil-
vania”, 10/2016, p. 60-67.
14
Ion Albescu, Cronică de familie, din amintirile
și realizările unui dascăl ardelean, Sibiu, 1988

23
 Hartă realizată de
© Andrei Nacu

358
359
ainei

360
361
t

362
ânele
Fântânele

363
inari

364
 365

Răşinari
 366

nari
Sălişte

367

Sălişte
el

368
 Gura Râului

369
 Tiparul realizat la Tipografia Şaguniana
550179 – Sibiu, str. Mitropoliei nr. 35, jud. Sibiu;
tel. 0269.217863; 0269.211584, int. 104

370