Sunteți pe pagina 1din 56

I.Sistemul științelor juridice.

Știința este un sistem (ansamblu) de cunoștințe raționale, constatat sub forma unor ipoteze și teorii despre o anumită realitate.

Orice știință dispune de:

1)Obiect al științei

2)Metode de cercetare

3)Legități,principii,teorii

4)Limbajul propriu.

Sistemul știintelor se clasifică în:

1)Științe ale naturii (fizica,chimia,biologia)

2)Științe despre societate – urmăresc scopul de a cunoaște legile generale a existenței și dezvoltarii societății (etica,istoria,juridica)

3)Științe despre gindire (logica,lingvistica).

Sistemul științelor sociale este un subsistem al sistemului științei,care cercetează realitatea socială in diversele ei forme de manifestare.
Realiatatea socială se manifestă ca fenomen politic,economic,juridic.

Sistemul științelor politice este un subsistem al sistemului științelor sociale,care cercetează realitatea politică a societății. Ca exemplu poate servi
știința politică: politologia,teoria statului etc.
Sistemul științelor economice este un subsistem al sitemului științelor sociale,care cercetează realitatea economică a societății. Ca exemplu poate
servi știința economică : teoria economică,marketingul.
Sistemul științelor juridice este un subsistem al sistemului științelor sociale care cercetează realitatea juridică a societății. Ca exemplu poate servi
știința juridică: dreptul civil,dreptul penal etc.

II.Noțiunea și elementele sistemului științelor juridice .

Sistemul științelor juridice este ansamblul științelor sociale ,care cercetează sistemul juridic al societății (economie,politică ,drept).

Distingem următoarele subsisteme ale sistemului științelor juridice:

Științele juridice teoretice (globale) este un subsistem al științelor juridice,care cercetează fenomenul juridic al societății din perspectiva
juridicului.
Științele juridice istorice (evolutive) este un subsistem al științelor juridice care cercetează evoluția dreptului și statului. Ca exemplu poate servi
știința juridică istorică :istoria dreptului, dreptul roman.
Științele juridice ramurale (speciale) este un subsistem al științelor juridice ,care cercetează fenomenul juridic în particular,în dependență de
ramurile dreptului. Exemple de științe juridice ramurale : dreptul muncii,dreptul familiei.
Științe juridice ajutătoare (participative) este un subsistem al științelor juridice ,care cercetează fenomenul juridic al societății cu ajutorul altor
științe sociale, științelor ale naturii,etc. Exemple de științe juridice ajutătoare: criminalistica,criminologia,logica juridică .
Teoria Generală a Dreptului este știința juridică globală, care reprezintă un sistem de cunoștințe generalizare despre evoluția sistemului juridic al
societății și statului. (sistem de cunoștințe generalizate despre drept și stat).

III. Locul și rolul TGD în cadrul sistemului științelor juridice

În cadrul sistemului științelor juridice TGD ocupă un rol central și asigură existența științelor juridice ramurale(drept constituțional,penal,civil)
,istorice(istoria romană,dreptul roman) și participative(criminalistica,logica juridică).

TGD furnizează(distribuie) tuturor științelor juridice noțiuni ,principii generale de drept și metode de cercetare ,în același timp TGD valorifică
realizările științelor juridice ramurale, celor istorice și ajutătoare.

I.Obiectul Teoriei Generale a Dreptului.


Orice știință are un obiect sau domeniu de cunoaștere.
Obiectul TGD este dreptul la general sau realitatea juridică a societății.
Obiectul TGD distinge următoarele probleme de cunoaștere:
1. Conceptul dreptului.
2. Conceptul statului.
3. Princiipile dreptului.
4. Legătura dreptului cu statul.
5. Funcțiile dreptului.
6. Acțiunea dreptului.
7. Norma juridică.
8. Raporturile juridice.
9. Răspunderea juridică.

II.Metodele Teoriei Generale a Dreptului.


Pe lîngă obiectul științei se conturează și metoda științei respective.
Metoda științei este un ansamblu de operații intelectuale realizate de cercetător în raport cu obiectul de cunoaștere și de regulă metodele TGD
sînt furnizate de alte științe.
Se deosebesc mai multe metode TGD:
1. Metoda logică este un procedeu de cunoaștere rațională a dreptului prin utilizarea legilor și categoriilor logicii ( definiția,analiza,sinteza,comparația).
2. Metoda istorică este un procedeu de cercetare evolutivă a dreptului și statului.
3. Metoda sociologică este un procedeu de cunoaștere a dreptului cu ajutorul altor fenomene sociale (morala,etica,politica,economia).
4. Metoda comparativă se axează pe procedeu logic de comparație și se exprimă în stabilirea asemănarilor și deosebirilor între diferite fenomene juridice.
5. Metoda cantitativă este un ansamblu de procedee de analiză structurală și funcționala a reptului și este furnizată de științele naturii.

Obiectul și metoda sunt elementele de bază a oricărei științe. Legătura între obiectul și metodele TGD este una importantă,căci obiectul pretinde
metodele de cercetare științifică adecvată care se utilizează de cercetător. Deci, rezultă ca metodele lipsite de obiect sunt doar niște procedee și
tehnici.

I. Înțelesurile (accepțiunile) noțiunii de drept.


Dreptul cuprinde totalitatea normelor de conduită instituite și sancționate de stat,ce constituie un sistem complex,format din numeroase ramuri și
instituții juridice.
În limbajul juridic noțiunea de drept se folosește în mai multe sensuri:
1)Sens obiectiv 5)Sens procesual
2)Sens subiectiv 6)Sens public,privat
3)Sens pozitiv 7)Sens internațional,intern
4)Sens material
1. Dreptul obiectiv poate fi definit ca o totalitate de norme juridice,adoptate și asigurate de către organele statului (Parlamentul,Guvernul). De asemenea dreptul
obiectiv este exprimat in legislația statului.
2. Dreptul subiectiv este dreptul raportat la un subiect de drept(persoana,individ). Dreptul subiectiv oferă răspuns la intrebarea ce poate face o persoană
conform legilor statului,deci conform Constituției R.M.
3. Dreptul pozitiv sunt legile în vigoare a unui stat. Nu este drept pozitiv dreptul care a ieșit din vigoare (abrogat,anulat) și dreptul care este in faza de proiect.În
R.M. legile se publică în monitorul oficial și de regulă intră în vigoare de la data publicării.
4. Dreptul material este dreptul pozitiv ,care arată un anumit domeniu al dreptului. De exemplu ,relațiile familiale sînt organizate de dreptul familiei. Relațiile
sociale de muncă sunt reglementate de dreptul muncii.
5. Dreptul procesual arată procedura sau ordinea aplicării dreptului material. În acest sens,dreptul procesual nu poate exista fără dreptul material. De exemplu,
Dreptul procesual penal nu poate exista fără dreptul penal.
6. Dreptul public este dreptul care exprimă și apără ,promovează interesele statului. (Drept penal,drept procesual penal, drept contravențional,drept
administrativ)
7. Dreptul privat exprimă și apără interesele particularilor (Dreptul civil,dreptul familiei,dreptul muncii,dreptul internațional privat).
8. Dreptul intern este dreptul unui stat concret.
9. Dreptul internațional se raportează la doua sau la mai multe state,fiind numit dreptul societății internaționale ( tratate internaționale).
10. Dreptul natural reprezintă dreptul raportat la natura umană (drepturi și libertăți,conștiința umană,dreptul la viață).

II. Factorii de configurare a dreptului.


Prezența dreptului în societate este o consecință a anumitor factori ,care au condus la dezvoltarea dreptului în societate.
Factorii ce au condus la dezvoltarea dreptului în societate sunt:
1. Mediul natural (factorii geogafic,demografic,biologic) determină specificul legislației. De exemplu introducerea unor norme privind problema ecologică a
unei țări.
2. Factorul istoric (național,etnic) reprezintă introducerea în legislație a unor drepturi și obligații în vederea minorităților etnice și naționale.
3. Factorul social-economic (nivelul de dezvoltare economică a statului) determină direct legislația economică,planul bugetar al statului.
4. Factorul social-politic (forma de guvernămînt,forma de organizare a statului) influețează politica legislativă și actele legislative. De exemplu un stat
democratic diferă de unul totalitar sau de unul federativ.

I.Principiile dreptului
Principiile dreptului sînt ideile care întemeiază legislația și care orientează elaborarea și realizarea dreptului. Principiile dreptului își au sediul
în conștiința juridică a societăți ,în special conștiința juridică a legislatorului (legiutorului).
Principiile dreptului pot fi divizate în:
1. Principiile generale sunt ideile fundamentale care stau la temelia dreptului și intemeiază ramurile dreptului (principiul libertății,principiul
egalității,principiul justiției,principiul umanismului).
2. Principiile ramurale sunt ideile care stau la temelia unei ramuri de drept. Deosebim principiile dreptului constituțional,principiile dreptului penal,principiile
dreptului familiei. Principiile dreptului familiei sunt: egalitate între soț și soție (în drepturi),principiul fidelității,principiul educării in comun a copiilor de
către părinți).
3. Princiipiile interamurale sunt ideile comune pentru două sau mai multe ramuri de drept. De exemplu principiile interamurale de drept procesual civil și
drept civil.
4. Principiile instituțiilor juridice sunt acele idei care stau la baza unei instituții juridice(ansamblu de norme juridice).
5. Principiile generale de drept sunt exprimate în Constituția RM ,în coduri și alte legi. Totuși ele sunt exprimate fie direct sau indirect . Direct : art 16,alin (II)
principiul general al egalității. Indirect : Principiul libertății este exprimat indirect în Constituția RM fiind dedus din Titlul II Cap. II al Constituției RM.
6. Principiul general al libertății exprimă ideea de a face sau de a nu face ceva,potrivit liberei voințe și conform prevedilor legislației în vigoare. Libertatea
unei persoane încetează acolo unde începe libertatea altei persoane. “Se permite tot de a face,tot ce nu este interzis direct prin lege,tot ce nu este
obligatoriu de făcut prin lege”.
7. Principiul responsabilitatea este ideea de asumare a conștientă a tuturor consecințelor,faptelor săvîrșite, dar și pentru emoțiile și stările sufletești. Totuși pe
plan juridic,răspunderea are loc doar pentru faptele săvîrșite.
8. Principiul egalitatea este ideea potrivit căreia toate persoanele sunt pe aceeași poziție,fără deosebiri în fața legii.
9. Principiul justiția exprimă ideea de echilibru a părților intr-un întreg. De exemplu ,unitate și egalitate între drepturi și obligații,fapta săvîrșită și pedeapsa
aplicată.
10. Principiul legalității regula esențială care impune respectarea legislației de către stat și cetățeni.

Princiipiile expuse anterior, crează un sistem complex ce definește criteriile după care societatea și justiția se conduce. Dacă să comparăm
princiipile date,putem observa că au aceeași menire, de a folosi balanță conștiinței și de a face alegerea corectă în anumite situații existențiale.
Funcțiile dreptului: Funcția de reglementare juridică a relațiilor sociale și a valorilor sociale.
Funcțiile dreptului reprezintă direcția de acțiune a dreptului obiectiv(pozitiv) în cadrul societății.
Deosebim următoarele funcții ale dreptului :
1. a) Funcţia normativă (de normare a relaţiilor sociale) constă în totalitatea normelor legale, instituite prin lege, pentru a reglementa conduita cetăţenilor
(persoanelor) în societate.
2. b) Funcţia de instituţionalizare (de formalizare juridică a organizării social-politice) arată legătura organică dintre drept (obiectiv, pozitiv) şi stat. Statul îşi
creează forma juridică adecvată pentru instituirea, organizarea şi funcţionarea instituţiilor publice.
3. c) Funcţia de conducere a societăţii este atribuită dreptului obiectiv de însuşi statul,care are menirea să conducă societatea după anumite reguli,pentru a
evita infracțiunile și de a respecta legea în cauză.
4. d) Funcția de reglementare juridică a relațiilor sociale se exprimă în organizarea relațiilor sociale în temeiul normelor juridice în vigoare. Iar rezultatul
funcției de reglementare juridică a relațiilor sociale sunt raporturile juridice care i-au naștere în cadrul societății. Condiția realizării acestei funcții este
existența dreptului pozitiv.
5. e) Funcția de conservare și protecție juridică a valorilor sociale este încorporarea şi securizarea principalelor valori sociale în normele juridice, adoptate,
asigurate şi exprimate de către stat în acte normativ-juridice.

Dreptul influențează relațiile sociale,ca urmare funcțiile dreptului sunt ierarhizate.


Funcţia de reglementare este funcţia primară şi principală a dreptului obiectiv (pozitiv). Deoarece prin sistemul normelor juridice se modifică
raporturile juridice din cadrul societăţii.
Procesul de reglementare juridică se compune din următoarele etape:
1) Formarea normelor juridice: iniţierea, elaborarea şi adoptarea normelor juridice de către autoritatea competentă.
2) Apariţia raporturilor juridice în baza normelor juridice în vigoare
3) Valorificarea drepturilor subiective şi executarea obligaţiilor juridice.
Mecanismul de reglementare(legalizare) juridică a relaţiilor sociale implică mijloace, metode, procedee juridice de reglementare juridică a
relaţiilor sociale.
Există mai multe mecanisme de reglementare juridică:
1. Reglementarea juridică publică şi privată .
2. Reglementarea juridică centralizată şi reglementarea juridică descentralizată .
3. Reglementarea juridică prin mijloace de subordonare ,imperative (obligaţii de a face şi de a nu face) şi reglementarea juridică prin mijloace
de coordonare, dispozitive (permisiuni, recomandări).

Finalităţile dreptului sunt dreptatea (justiţia) şi ordinea legală. Dreptatea (justiţia) implică două elemente: primul de ordin ideal, celălalt de
ordin practic. Criteriul ideal este binele,iar cel practic este caracterizat de aplicarea legii conform regulamentului.
1.Noțiunea și elementele statului
Status- stabilitate,fundament,teritoriu,pătura societății.
Statul este organizația politică a societății constituită pe un teritoriu determinat și care își exercită puterea politică față de populația stabilită în
teritoriu respectiv. Statul este un sistem de instituții și organe ale guvernanților care exercită puterea față de guvernați(populație).
Elemente definitorii ale statului:
1.Teritoriu-element material al statului.Este aria geografică care cuprinde suprafața terestră,subsolul,apele ,și frontierele de stat.De iure-de facto
toți suntem egali și statele sunt egale.
2.Populația – masa de indivizi stabilită pe teritoriul statului determinat.
3.Puterea – capacitatea de a exercita conducerea sau guvernarea altor persoane.
Puterea politică a statului este capacitatea unei sau mai multor persoane de a conduce alte persoane (majoritatea populației).
De regulă puterea de stat este exercitată de minoritatea populației(guvernanții) față de majoritatea populației(guvernații).
Trăsăturile puterii statului :
Supremația puterii– se exprimă în superioritatea puterii statale față de alte organizații politice ale societății,în special statul deține monopolul
constrîngerii de stat(poliție,armată,închisori).
Independența puterii – este capaitatea statului de a-și determina de sine stătător dezvoltarea politică,economică,social-culturală,fără a admite
vrio intervenție din exterior.
Puterea de stat -este exercitată de un ansamblu de organe și instituții publice care exercita funcții determinate cu vederea atingerii scopurilor
statului.
Înteaga putere a statului este exercitată în 3 direcții:
-Legislativă
-Executivă
-Judecătorească.
Această împărțire a puterii se exprimă în principiul separării și colaborării puterilor în stat.
2.Mecanismul statului
Mecanismul statului –este sistemul de organe și instituții publice constituit în temei egal cu atribuții determinate și funcționari specifici care
exercită puterea în vederea atingerii scopurilor statului.
Organul de stat –este elementul necesar al elementului statului care și constituie în baza unui act normativ avînd competență(funcție)
determinată și funcționarii specifici.
Organele statului după aria teritorială se divizează în:
-organe centrale ale puterii (pe tot teritoriul statului)
-organe locale ale puterii (consiliile locale,primăriile.
-organe judecătorești ale statului(capitolul IX art.115(1) judecătoriile locale,municipale)
-organe de supraveghere și control (curtea constituțională(cap 5)).

Mecanismele statului

Organe centrale ale puterii

Organe locale ale puterii

Organe de supraveghere și control

Organe judecătorești ale statului


Funcțiile statului
Funcțiile statului sunt direcțiile de activitate ale mecanismelor statului.Alt fel zis funcțiile statului sunt atribuțiile organului de stat.
Atribuțiile organelor de stat se exercită în limite legale care poartă denumirea de comepetență a organului de stat. Competența organului de stat
arată ce poate pe de o parte și ce trebuie pe de altă parte să facă un organ de stat.
Competența organelor de stat se divizează în:
 Materială– relații, domeniu în care intervine organul de stat.
 Teritorială – stat arată aria sau limitele teritoriale de exercitare a tribuțiilor organului de stat.

După separația și colaborarea puterilor în stat deosebim:


 Funcția legislativă a statului (parlament)
 Funcția executivă a statului (președintele, ministrul, primăria).
 Funcția juridică (organele judecătorești).

După aria de intervenție a statului se deosebesc funcții interne și externe:


 Funcțiile interne – adoptarea legilor ,gestionarea economiei.
 Funcțiile externe – se realizează în raport cu alte state și organizații internaționale(tratate internaționale, participarea la conferințe internaționale, stabilirea
relațiilor diplomatice).

După domeniul sau tipul relațiilor sociale în care au intervenit statul:


 Funcția politică
 Funcția economică
 Funcția culturală, educativă
 Funcția de protecție a cetățeanului.

Formele statului
Forma de guvernare a statului arată organele statului care exercită puterea de stat și raporturile între ele.
După forma de guvernare se divizează în:
Monarhia – forma unipersonală de guvernare a statului exercitată de monarh nelimitat sau limitat,de regulă pe viață. Puterea era transmisă prin
succesiune.
 Monarhie absolută – puterea monarhului era nelimitată.
 Monarhii constituțională– puterea monarhului este limitată.

Republica- Res-publica – forme de guvernare colegială a statului exercitat de un organ,direct sau indirect de popor pe o perioadă limitată de
timp prin colaborare cu alte organe de stat.
 Republică parlamentară-este exercitarea puterii prioritar de către parlament ,care alege președintele statului,președintele este ales de deputați. Președintele
real nu poate să blocheze nici o lege a parlamentului,nu poate iniția revizuirea constituției, nu poate dizolva parlamentul. (Italia,Germania).
 Republică prezidențială – este guvernarea prioritară a președintelui care este șef al statului,șef al executivului,comandant suprem al forțelor armante,care are
atribuții de dizolvarea parlamentului,de blocare a adoptării legilor de parlament,de revizuire a constituției,etc.(SUA)

Forma de organizare (structură de stat)- arată modalitățile de exercitare a puterii de stat în dependența de structura statului(un stat sau mai
multe state) și repartizarea atribuțiilor de stat în dependență de structura statului.
După forma de organizare deosebim:
 Simple(unitare) – care au un teritoriu integru,organele unice ale administrației publice centrale(un președinte, un guvern, parlament).
 Compuse este organizarea a două sau mai multe state într-un stat comun(federația, confederația, uniune).
În statele compuse se atestă: -dublu nivel al puterii legislative, executive, judecătorești, dublă legislație, dublă cetățenie.
Statele compuse reprezintă asocieri a două și mai multe state,realizate în baza unui acord federativ,care reglementează relațiile între statul federal
și federate(India,Brazilia,Rusia).
Forma regimului politic –regimul politic este ansamblul metodelor ,de exercitare a puterii aplicate de guvernanți față de guvernați.
După regimul politic deosebim state:
 Democratice –forma regimului politic exercitată direct,fie indirect de către (electorat) întemeiat pe drepturi și libertăți fundamentale și promovarea valorilor
general-umane.
 Democrația este puterea exercitată de către popor ,unul dintre cele mai importante drepturi,dreptul la vot.
 Nedemocratice(autocratic) – este puterea exercitată de o persoană sau mai multe (partid,organizare,grupare armată),care este orientată împotriva majorității
populației(regim totalitar,regim nazist,fascist).

Formele statului nu se confundă cu tipurile statului.


După gradul de civilizație și cultură umană distinge următoarele tipuri de stat:
 Statul antic;
 Statul medieval;
 Statul modern;
 Statul contemporan;

Statul de drept este un concept politico-juridic care exprimă forma superioară a regimului democratic a puterii de stat întemeiat pe supremația
legii,separația și colaborarea puterilor de stat și asigurarea drepturilor și libertăților omului.
Fundamentele statului de drept:
 Pluralism politic;
 Juridic;
 Factorul uman;

Distingem fundamentul:
 Politic (democrație, pluralism politic, separație și colaborarea puterilor).
 Normativ juridic(supremația legii, legalitatea și ordinea legală, pluralismul economic, realizarea principiilor generale ale dreptului).
 Individual juridic (respectarea și asigurarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.(responsabilitatea statului față de individ).

Fundamentele statului de drept:


 Supremația statului de drept – Rex est lex. Regele este legea
 Legalitatea și ordinea legală – regim politico-juridic de respectare generală și necondiționată a legilor în vigoarea statului. Ordinea legală sau ordinea de
drept,rezultatul legalității în condițiile legalității se instaurează ordinea legală.
 Pluralismul politic– existența a mai multor partide.
 Pluralismul economic– existența mai multor forme sau tipuri de proprietate.
 Asigurarea drepturilor și libertăților
 Mass-Media – puterea a 4-a în stat.
 Realizarea a principiilor generale ale dreptului.

Norma juridică este regula de conduită socială cu caracter social,impersonal,tipic și obligatoriu , stabilită de stat în vederea reglementării
relațiilor sociale,asigurată la nevoie prin forța de constrîngere a statului.
Norma juridică este norma socială adoptată și asigurată de către stat,în vederea reglementării unui tip de relații sociale. Norma juridică este
elementul necesar al sistemului dreptului (drept obiectiv,pozitiv,intern,internațional,material,procesual,public și privat).
Elementele sau trăsăturile normei juridice:
1)Caracter statal- statul adoptă norme juridice.
2)Caracter general-norma juridică este adresată tuturor.
3)Caracter impersonal-rezultă din generalitate și nu vizează,nu se referă la o persoană concretă.
4)Caracter special-normele juridice se adresează unor subiecți speciali(categorii de destinatari speciali).
5)Caracter tipic-normele juridice reglementează un anumit tip sau modalitate de conduită la care vizează membrii societății
(familiale,învățămîntul).
6)Caracter volitiv- voința statului
7)Caracter obligatoriu-normele juridice sunt cerințe,exigențe ale statului.
8)Caracter formal-normele juridice sunt exprimate în formă scrisă în legislația statului.

2.Structura internă(logică) : ipoteza, dispoziția și sancțiunea .


Structura internă mai e numită logică și se compune din:
a)dispoziția normei juridice arată conduita destinatarului normei juridice,posibilă fie trebuincioasă. Astfel zis dispoziția normei oferă răspuns la
întrebările ce pot face,ce trebuie să fac.
După modul de relementare a conduitei deosebim:
-dispoziții permisive– care arată ceea ce este permis.
-dispoziții onerative-caracteristice normelor dreptului public și arată ceea ce trebuie de făcut.
-dispoziții prohibitive –ceea ce este interzis de lege.
După gradul de complexitate deosebim:
-dispoziții simple-prevăd o singură faptă,permisă sau interzisă.
-dispoziții compuse-prevăd două sau mai multe fapte,permise sau interzise,necesare potrivit dispoziției.

După tipul sau domeniul relațiilor sociale deosebim:


-dispozițiie penale,civile,administrative,constituționale,familiale.

După modul de exprimare a conduitei deosebim:


-dispoziții describtive-ne descriu fapta dispoziției nedescriptive.
b)ipoteza normei juridice –este elementul logic al normei juridice care arată condițiile împrejurările,cercul de persoane în prezența cărora are loc
dispoziția normei juridice.
Ipoteza oferă răspuns la întrebările:
-cînd,unde,cine,în ce împrejurări.

După gradul de determinare a condițiilor împrejurărilor faptei deosebim:


-ipoteze determinare (strict determinate)-condițiile sau împrejurările sunt arătate prin descriere ,enumerare.
După gradul de complexitate divizăm:
-Ipoteze simple –arată o singură condiţie, împrejurare de realizare a dispoziţiei normei juridice.
-Ipoteze complexe – se divizează în cumulative(și una și alta) , alternative (alegere una din două),și combinate.
1. a) Ipoteza cumulativă indică două sau mai multe condiții sau împrejurări necesare pentru realizarea normei juridice.

b)Ipoteza alternativă – indică cel puțin o condiție,o împrejurare din două și mai multe ,suficientă pentru realizarea normei juridice.
c)Ipoteza combinată este asocierea cumulului cu alternativa .

c)sancțiunea normei juridice –arată consecințele legale ale faptei posibili fie trebuincioase prevăzute în dispoziția normei juridice. Arată reacția
statului în caz de respectare sau nerespectare,executare sau neexecutare,a prevederilor dispozițiilor normei juridice.

După gradul de determinare deosebim:


-Sancțiuni determinate (se arată consecințele cu precizie de ex.nulitatea contractului,demitere din funcție).
-Sancțiuni relative determinate (arată limitele de la și pînă la) .limitele pentru sacțiunile legale ale justiției .

După gradul de complexitate deosebim:


-Sancțiuni simple – cînd este prevăzuta o singură consecință legală( se pedepsește cu închisoarea).
-Sancțiuni complexe – prevăd două și mai multe consecințe legale ale faptei .
Se divizează în:
1. a) cumulative (de exemplu închisoare cu amendă)
2. b) alternative (închisoare pe 25 de ani sau detențiune pe viață).

-Sancțiunea combinată(asocierea ,combinarea alternativei cu cumulul)

După scopul urmărit deosebim:


–Sancțiune reparatorie (compensatoriu) (a prejudiciului moral,material).
-Sancțiuni expiatorii (de ispășire a faptelor ilicite:penală,contravențională).
-Sancțiuni de anulare(a actului illicit).
După relațiile sociale protejate deosebim:
-Sancțiuni juridice penale – se caracterizează prin aplicarea pedepselor penale.
-Sancțiuni juridice civile –au caracter reparatoriu și compensatoriu.(prejudiciu moral).
-Sancțiuni juridice contravenționale (amendă,privarea de un drept special).
-Sancțiuni juridice internaționale (satisfacția,retorsiunea).

După natura juridică deosebim:


-Sancțiuni pozitive (prin respectarea legilor și obligațiilor față de lege) reacția pozitivă a statului în caz de respectare a legislației și de executare
a îndatoririlor juridice. (de ex.premiere,mulțumire).
-Sancțiuni negative ( conținutul codului penal ) Exprimă reacția negativă a statului în cazul încălcărilor de drept(fapte ilicite) .
3.Structura externă (tehnico-legislativă).
Arată modalitățile de expunere a normelor juridice în actele normative .În acte normative , normele juridice de regulă sunt exprimate în articole.
Articolele actului normativ se identifică după cuvîntul articolul ( art.) , un număr atribuit (cu cifre arabe, dar sînt excepții și cu cifre
romane), urmează un titlu. Articolul se strucuturează pe aliniate (alin.) , aliniatele se numerotează (cifre arabe încadrate în paranteze rotunde
(1)),în aliniate pot fi enumerate și litere (lit. a) ) (care conțin ipotezele normelor juridice).
Modalități de expunere a normelor juridice în cadrul articolului actului normativ:
-O normă juridică este în întregime, expusă într-un aliniat al articolului.
-O normă juridică este expusă parțial(incomplet) ,într-un aliniat al articolului,fiind completată cu prevederile altor aliniate,din același articol
sau din alte articole.
Dacă într-un articol sînt mai multe aliniate , atunci de regulă fiecare aliniat exprimă cîte o normă juridică.
4.Clasificarea normelor juridice.
După forța juridică a actului juridic deosebim:
-Norme juridice din legi – au forță juridică primară și superioară.
-Norme juridice din acte subordonate legii – de ex. hotărîri de guvern ,dispoziția primarului .Aceste norme au caracter secundar,rezultă din legi
și se subordonează legilor .
Normele juridice incomplete, la rândul lor, se împart în norme juridice de trimitere ,de exemplu:
După diviziunea dreptului în public și privat deosebim:
-Norme de drept public
-Norme de drept privat
După distincția de drept intern și internațional deosebim:
-Norme de drept intern
-Norme de drept internațional
După dinstincția de norme de drept procesual și material deosebim:
-Norme de drept procesual- norme juridice ce reprezintă procedura procesuală de aplicare a legii.
-Norme de drept material – norme juridice care se referă la un domeniu al dreptului.
După modul de reglementare a conduitei deosebim:
-Norme juridice imperative- arată conduita obligatorie .
Se divizează în a)onerative (ce trebuie de făcut)
b)prohibitive (ce nu trebuie de făcut).
-Norme juridice dispozitive – arată conduita posibilă (neobligatorie) .
Se divizează în a)permisive (arată ce se poate de făcut).
b)de recomandare (conduită sugerată de un organ de stat (nu este obligatoriu)).

După tehnica exprimării normelor juridice deosebim:


–Norme juridice complete – în același articol sunt întrunite dispoziția,ipoteza și sancțiunea.
–Norme juridice incomplete- acea normă în care nu poate fi regăsit un element logic(parțial se regăsește un element logic într-un aliniat sau
articol).
Se divizează în norme a)de trimitere(la o altă normă,articol)
1. b) de blanchetă – se completează prin prevederea altor norme juridice.

După gradul de generalitate deosebim:


-Norme juridice cu caracter general – se conțin în partea generală a codurilor .
-Norme juridice cu caracter special – se exprimă de regulă în partea specială a codurilor și în dispozițiile de conținut ale legilor.
-Norme juridice cu caracter excepțional – astfel de norme vizează situații excepționale (cutremur,inundație,coflict armat)
Sistemul normativ social – este totalitatea normelor sociale stabilite în societate în vederea reglementării diverselor relații sociale. Orice normă
socială este o regulă de conduită stabilită fie recunoscută în societate cu caracter general ,tipic și obligatoriu pentru destinatar.
După modul de apariție deosebim:
-Norme sociale cu caracter organizat (norme ale organizațiilor nestatale,normele juridice
-Norme sociale cu caracter spontan ( normele religiei,normele morale).

După tipul organizației sociale deosebim :


-Norme politice
-Norme economice
-Norme ale religiei
-Norme ale moralei

După modul de asigurare sau garantare:


-Norme asigurate prin constrîngere statală (normele juridice și normele tehnice).

Normele
Normele morale Normele religiei Normele corporative Normele juridice
obiceiurilor

Normele obiceiurilor
Normele morale sînt
sînt norme sociale Normele juridice sînt
norme sociale,care Normele religiei reprezintă Normele corporative sînt
care reglementează norme sociale adoptate
reglementează conduita norme sociale care norme sociale care
conduita socială ,stabilite și asigurate
socială ,raportînd-o la reglementează conduita reglementează conduita
,prin prisma de către stat în vederea
bine și la rău. Morala socială raportînd-o la membrilor unei organizații
valorilor acceptate reglementării relațiilor
identifică viciile și voința divină. nestatale.
de o comunitate. sociale.
virtutea.
(familie,neam).

După modul de apariție

Caracter spontan Caracter spontan Caracter spontan Caracter organizat Caracter organizat

După modul de exprimare

Caracter nescris Caracter nescris și scris Caracter nescris Caracter scris Caracter scris
După modul de asigurare

Asigură prin
constrîngere și
Asigură prin constrîngere
Asigură prin constrîngere și convingere.
și convingere Asigură prin constrîngere și
Sancțiuni pozitive-
Sancțiuni pozitive prin convingere. Asigură prin convingere.
Sancțiuni pozitive- constrîngere și ajutor
care se asigură – Sancțiuni pozitive-
promisiunea de a nimeri convingere. Reacția material,titluri
recompense premii,avansări,
în rai,ctitor. pozitivă-aprobarea. onorifice,avansări
,aprobarea din partea Reacția negativă- delegări. în funcție.
sociaetății. Sancțiuni negative-
postul,canoane, dezaprobarea. Sancțiuni negative- Sancțiuni negative-
Sancțiuni negative- avertizări, pedepsele,sancțiun
dezaprobarea Expulsarea din instituția i contravenționale,
bisericească. mustrări.
(oprobriu). civile.

Originea

Conștiința Conștiința Conștiința


Conștiința morală Conștiința religioasă. Neamului. Organizatorului. guvernanților.

După normele sociale cu dreptul

Morala este suportul Religia este mai veche Obiceiurile au Normele corporative se Și dreptul trebuie să
dreptului. Poate fi oare decît dreptul,și morala este proveniență mai veche întemeiază pe normele fie drept?
decît dreptul ,în caz de
morala în conflict cu sancționare
dreptul ,și respectiv (recunoaștere),
fundamentul dreptului.
dreptul în conflict juridice în vigoare(dreptul
Poate oare fi dreptul în Acestea se
cu morala.Dece morala pozitiv).
conflict cu religia ? transformă în
este mai exigentă decît
obieceiuri
dreptul?
juridice(cutumă).

1.Înțelesuri(accepțiunile) noțiunii de izvor de drept.


Distingem mai multe sensuri ale noțiunii izvor de drept :
-Izvor material de drept-sunt premizele,sau condițiile de apariție și dezvoltare a dreptului(economice,politice,culturale).Alt fel zis, aceste
condiții se numesc factori de configurare a dreptului.
-Izvor real de drept – arată începutul dreptului care rezidă în conștiința juridică a populației,care la rîndul ei determină conștiința juridică a
legiutorului.
-Izvor formal de drept –ne arată modalitățile sau formele de exprimare a dreptului.Dreptul ar fi abstracțiune pură în afara formelor care îl
exprimă (legi,hotărîri,decrete,ordine). Legislația statului este forma de exprimare a dreptului.
-Izvor direct de drept – izvorul direct arată proveniența dreptului nemijlocit de la un organ competent de stat (de exemplu legile sunt emise
nemijlocit,direct de către parlament.)
-Izvor indirect de drept – sînt surse secundare de drept ,care necesită aprobarea sau sancționarea de către stat(statutele organizațiilor nestatale
necesită recunoaștere și înregistrare de stat,fiind o sursă indirectă de drept).
-Izvor documentar de drept – arată publicația oficială în care este afișat dreptul (de ex. dreptul RM,se publică fiind adus la cunoștința populației
prin ediția oficială a parlamentului,guvernului în Monitorul Oficial al RM.)
-Izvor scris –
-Izvor nescris-
-Izvor interpretativ de drept este doctrina juridică şi jurisprudenţa (practica judecătorească), care desluşește aspectele neclare ale dreptului
pozitiv.
-Izvoarele oficiale ale dreptului sunt sursele dreptului care emană de la autoritatea publică competentă şi care exprimă sau interpretează normele
juridice.
– Izvoarele neoficiale ale dreptului sunt sursele care contribuie atât la elaborarea normelor juridice, cât şi la interpretarea ştiinţifică a dreptului
(doctrina juridică).
2.Obiceiul juridic în funcție de izvor de drept .
Obiceiul juridic este obiceiul recunoscut și sancționat de către stat,și care are obligativitate juridică. Obiceiul juridic este cel mai vechi izvor
formal de drept,este sursa de exprimare a dreptului antic și medieval,iar cel contemporan renunță la general să fie exprimat în obiceiul juridic.
Structura unui obiceu juridic se compune din:
-Elementul material este obiceiul propriu zis,regula de conduit social,cu character general,tipic, constituită pe parcursul unei perioade
îndelungate de timp.Un obicei este o deprindere colectivă,
-Elementul psihologic –se exprimă în recunoaștere necesității,respectării și executării obiceiului propriu-zis.În cazul dat recunoaștere de către
stat ,sau obligativitate juridică.
Obiceiul juridic este cel mai vechi izvor formal de drept,este sursa de exprimare a dreptului antic și medieval,iar cel contemporan renunță la
general să fie exprimat în obiceiul juridic.
În dreptul contemporan obiceiul juridic mai e recunoscut ca izvor formal de drept în dreptul internațional public(cutumă internațională),în
dreptul civil(uzanțe).
3.Precedentul judecătoresc(judiciar) .
Precedentul judecătoresc este un izvor specific dreptului anglo-saxon,arată capacitatea judecătorilor,de a adopta norme juridice. Precedentul
judecătoresc este hotărîrea judecătorească ,emisă de un organ judecătoresc superior,care exprimă norme juridice,obligatorii de executat de către
judecătorii din organele judecătorești ierharhic inferioare. Precedentul judecătoresc este o soluție judiciară obligatorie pentru soluționarea unor
cauze(dosare) asemănătoare.
Precedentul judecătoresc nu este recunoscut ca izvor formal de drept în familia romano-germană de drept,prin urmare judecătorii sînt opriți prin
lege să elaboreze hotărîri judecătorești cu caracter general .
4.Contractul normativ în funcție de izvor de drept.
Contractul normativ este un act juridic bilateral ,care exprimă norme juridice,stabilite de părțile contractante,în vederea reglementării relațiilor de
interes comun.Contractul normativ este un izvor specific de dreptul muncii,de drept internațional public și de drept constituțional.
În dreptul muncii contractele normative se numesc, contracte colective de muncă și convenții colective de muncă,încheiate de angajați și pe de
altă parte de angajator(contractul colectiv de muncă nu se confundă cu contractul individual de muncă,pe care îl încheie fiecare salariat în parte).
În dreptul internațional public ,contractul normativ este numit tratat internațional.Tratatul intenațional este principalul izvor de drept
internațional public. În dreptul constituțional contractul normativ este numit acord federativ (act constitutiv al federației de state).Contractele
normative nu se vor confunda ,cu contractele individual juridice.Cele din urmă nu sînt izvoare de drept deoarece nu exprimă norme juridice,însă
crează efecte juridice.
Totuși raporturile juridice se bazează de regulă pe contracte individual juridice(vînzarea-cumpărarea,schimbul,împrumutul,arenda).
5.Actul normativ juridic ca izvor de drept.
Actul normativ juridic este principalul izvor formal al dreptului contemporan.
Actul normativ juridic este actul juridic elaborat şi adoptat de către autoritatea competentă a statului, care exprimă norme juridice şi care
reglementează un anumit tip de relaţii sociale. De regulă, actul normativ juridic poartă denumirea de lege, decret, hotărâre, decizie, etc.
Autorităţile competente de emiterea actelor normative sânt autoritatea legislativă (Parlamentul) şi autoritatea executivă (Preşedintele statului,
Guvernul, ministerele şi alte organe specializate ale administraţiei publice centrale, organele administraţiei publice locale).
Avantajele actului normativ faţă de alte izvoare formale de drept:
1. caracterul scris;
2. caracterul procedural determinat (actele normative se iniţiază şi se adoptă după procedura stabilită prin lege);
3. caracterul probator (forţă probantă incontestabilă a actelor normative);
4. caracterul operativ (durata elaborării şi adoptării actelor normative, de regulă, este în termene rezonabile);
5. caracterul reglementator primar (actele normative reglementează relaţiile sociale originare şi primare în stat (politice, economice, culturale etc.)

. Actul normativ juridic cu supremaţie este legea adoptată de către Parlament. Totalitatea actelor normative în vigoare ale unui stat se
numeşte legislaţie.
1.Noțiunea de legislație (sistem al legislației).
Legislația statului este forma de exprimare a dreptului obiectiv(pozitiv). Sistemul legislației este totalitatea actelor normativ juridice ,adoptate și
asigurate de către stat în vederea reglementării relațiilor sociale.
Sistemul legislației nu poate exista în absența actelor normativ-juridice. În RM legislația statului este adoptată de organele legislative și
executive.
2.Clasificarea actelor normative
După forța juridică(clasificăm):
a)legi
b)acte subordonate legii
După organele competente de adoptare a actelor normative:
a)acte normative ale parlamentului
b)președintelui
c)guvernului
d)ministerelor
e)consiliilor locale

După nivelul autorității publice emitente:


a)acte normative ale autorităților puterii centrale
b)acte normative ale organelor puterii locale(consilii locale,primării).

După gradul de generalitate deosebim:


a)acte normative cu caracter general (vizează toți subiecții de drept).
b)acte normative cu caracter special(vizează subiecții speciali).
c)acte normative cu caracter excepțional( vizează subiecții speciali și situați excepționale).
După acțiunea teritorială deosebim:
a)acte normative de drept intern
b)acte normative de drept intenațional

După diviziunea dreptului material și procesual civil deosebim:


a)acte normative de drept material
b)acte normative de drept procesual
3.Noțiune de lege și categoriile de lege
Conceptul de lege:
Legea este actul normativ juridic adoptat și elaborat de către parlament ,conform unei proceduri determinate în vederea reglementării unui
domeniu principal al vieții sociale.Legea este act normativ juridic cu forță juridică superioară în sistemul legislației.
Categoriile de legi adoptate de parlament:
Conform articolului 72. din constituția RM parlamentul adoptă 3 categorii de legi:
a)constituționale
b)organice
c)ordinare
Categoriile de legi se deosebesc după obiectul de reglementare ,după procedura de inițiere și cea de adoptare.
Legile constituționale
Legile constituționale sunt:
1)Constituția
2)Legile de revizuire a constituției
Legile constituționale pot fi inițiate de parlament conform art.141 – cel puțin 1/3 de deputați în Parlament ,de către guvern.Inițiativa populară
exprimată de cel puțin 200 000 de cetățeni ai RM cu drept de vot. Legile constituționale se adoptă după două și mai multe lecturi cu votul a cel
puțin din deputați aleși în Parlament (art.4 alin.1)

Legile organice
Legile organice sunt acele legi care reglementează principalele domenii ale vieții emanate în art.72 alin 3,majoritatea legilor din sistemul legilor
sunt organice.
Pot fi inițiate de către:
-deputații ,parlament
-guvern
-președinte
–adunarea populară a găgăuziei
Legile organice se adoptă după dezbateri în cel puțin 2 lecturi cu votul majoritații simple a deputaților aleși în parlament . 50% +1
Legile ordinare
Legile ordinare sînt acele legi care intervin în domenii nereglementate prin legi constituționale și legi organice.(art. 72 al. IV).
Inițierea legilor ordinare este asemenănătoare cu cea a legilor organice.Legile ordinare se adoptă cu votul majorității simple,din deputații
prezenți în ședința deliberativă
Noțiunea și elementele sistemului dreptului
Sistemul dreptului este totalitatea normelor juridice ,instituțiilor juridice și ramurilor de drept adoptate și asigurate de către stat în vederea
reglementării relațiilor sociale.
Elementele sistemului dreptului:
1)Normele juridice–este elementul necesar și
primar al sistemului dreptului
2)Instituțiile juridice–ansamblu de norme juridice
care au un obiect de reglementare ,metodă și
principiu de reglementare specifică.
Alt fel zis elementele de constituire a instituției juridice
-obiectului de reglementare-relația socială reglementată .
-metoda de reglementare – procedeu specific de reglementare a obiectului.
-principiul instituției –ideea care stă la baza ansamblului normelor juridice dinn cadrul instituției .
Dacă o normă juridică este exprimată într-un articol a actului normativ atunci instituția juridică poate fi exprimată într-o secțiune,fie capitol,fie
titlu a actului normativ.(cap II,titlul II al constituției este exprimată instituția juridică a dreptului și libertăților fundamentale.În capitolul VII al
codului penal,este exprimată instituția juridică a infracțiunilor contra familiei și minorilor.Cap. IV este exprimată instituția juridică a
infracțiunilor privind viața sexuală.)
3)Ramurile dreptului-este elementul structural al sistemului dreptului care întrunește în sine norme juridice și instituții juridice care au la bază
același obiect de reglementare ,principii și metodă.
Sistemul de drept al RM include în sine următoarele ramuri de drept:
Dreptul constituțional ,dreptul administrativ,dreptul contravențional,dreptul penal,dreptul procesual penal,dreptul execuțional penal,dreptul
vamal,dreptul financiar și fiscal ,dreptul mediului ,dreptul civil,dreptul procesual civil,dreptul muncii, dreptul protecției sociale,dreptul
familiei,dreptul internațional privat ,dreptul bancar .În RM nu există o listă oficială al ramurilor de drept

Dreptul constituțional – ramură de drept public care cuprinde norme juridice și instituții juridice , care reglementează relațiile sociale privind
organizarea și exercitarea puterii de stat .Izvorul principal al acestei ramuri este Constituția RM.
Dreptul administrativ- ramură de drept public care cuprinde norme juridice și instituții juridice, care reglementează organizarea și funcționarea
la nivel central și local,a puterii executive a statului.
Dreptul penal – ramură de drept public ca totalitate de norme și instituții juridice, care stabilesc infracțiunile și pedepsele .Izvorul principal al
acestei ramuri este Codul penal al RM.
Dreptul procesual penal este o ramură a dreptului public,ca o totalitate de norme și instituții juridice care reglementează urmărirea
penală,examinarea cauzelor în instanțele judecătorești și statului juridic al participanților.
Dreptul civil- este o ramură fundamentală de drept privat care cuprinde norme și instituții juridice și care reglementează relațiile sociale
patrimoniale și nepatrimoniale.

Dreptul procesual civil – este o ramură de drept privat ca totalitate de norme și instituții juridice, care reglementează ordinea examinării cauzelor
civile,în instanțele judecătorești.Izvorul principal este Codul Procesual Civil al RM.

Dreptul familiei – este o ramură de drept privat ca totalitate de norme și instituții juridice care reglementează relațiile familiale,cele de
rudenie,adopție, și actele de stare civilă.
De regulă ramurile de drept sunt exprimate în coduri de legi total sau parțial .

Dreptul muncii este ramura dreptului mixt care reglementează relaţiile sociale de muncă şi cele conexe de plasare în câmpul muncii, privind
protecţia muncii, privind jurisdicţia muncii, ş.a. Izvorul principal al acestei ramuri este Codul muncii al R. Moldova.

Drept public Drept privat

Apără și promovează interesele statului. Apără și promovează interesele particularilor(persoane


fizice și juridice).

Cuprinde următoarele ramuri de drept: Cuprinde următoarele ramuri de drept:


-Drept consituțional,administrativ,contravențional ,penal -Dreptul civil,muncii,familiei,procesual
,procesual penal,financiar și civil,protecției sociale,internațional
privat,comercial.
fiscal,vamal,execuțional,mediului.

Normele juridice specifice dreptului public sînt normele imperative. Normele juridice specifice dreptului privat sînt normele
dispozitive(ce se poate,ce se permite).

Metoda specifică dreptului privat este metoda coordonării


Metoda specifică dreptului public este metoda ordonării.
voinței și interesului părții.

În raporturile de drept privat statul de regulă nu


Subiectul necesar în raporturile de drept public este statul. participă,cu excepția cazurile de judecare și arbitrare a
litigiilor între particulari.

Participanții în raporturile de drept public sînt pe poziții de În raporturile de drept privat participanții ,se află pe
inegalitate,un subiect e superior(statul), iar altul este inferior. poziții de egalitate.

Sistemul dreptului Sistemul legislației

Explică strucutră internă a dreptului obiectiv Arată structura externă a dreptului obiectiv

Elementul primar este norma juridică Elementul primar este articolul actului normativ

Macroelementul sistemului de drept este ramura de drept Macroelementul sistemului legislației este codul de legi

Ambele sunt sisteme de drept,totalități de elemente constitutive.


Ambele explică dreptul obiectiv(pozitiv).
Fac parte din sistemul juridic al sociaetății (realitate juridică a societății).
Exprimă voința statului.

1.Acțiunea actelor normative în timp.


Acțiunea actelor normative în timp sunt :
1)Intarea în vigoare a actului normativ– conform art. 76 în Constituție,actele normative intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial
al RM,sau la o altă dată prevăzută în textul actului normativ.De la intrarea în vigoare a actului normativ încep să se producă efectele juridice ale
acestuia ,i-au naștere se modificică ,încetează raporturile juridice, se exercită drepturile subiective, și se execută îndatoririle juridice prevăzute de
actul normativ. De la data intării în vigoare a actului normativ,statul invocă prezumția absolută de cunoaștere a actului normativ de către toata
populația. Astfel de la data intrării în vigoare,nimeni nu se poate scuza cu necunoașterea lui.
2)Acțiunea propriu-zisă a actului normativ- implică reglementarea relațiilor sociale prevăzute de actul normativ, de la intrarea în vigoare și pînă
la eșirea din vigoare. Actul normativ cu o acțiune temporară, are o acțiune în timp determinată(de ex. legea bugetului de stat p/u anul 2015).
Majoritatea actelor normative au o acțiune nedeterminată în timp(știm data intrării în vigoare, nu știm data ieșirii).Acțiunea propriu-zisă este
subordonată principiului neretroactivității legii, potrivit acestui principiu toate actele normative produc efecte juridice de la intrare în vigoare și
pînă la eșire din vigoare .
De la acest principiu facultatea excepție (ultraactivează) unele acte normative :
–Legea penală mai blîndă.
–Pedeapsa capitală a fost înlocuită cu detențiunea pe viață.
-Legile sau actele normative pentru care este prevăzut efectul ultraactiv(acțiune după eșirea din vigoare) sau retroactiv(acțiunea de pînă la
activitate).
-Legile intrepretative – legi prin care se explică alte acte normative adoptate anterior.
3)Ieșirea din vigoare a actului normativ- ieșirea din vigoare a actului normativ semnifică încetarea acțiunii acestora precum și incapacitatea
actului normativ de a reglementa relațiile sociale și de a produce efecte juridice.
Legea privind actele legislative legea.nr 780 prevede următoarele căi de ieșire din vigoare:
–Abrogarea – ieșirea din vigoare a unui act normativ învechit parțial sau total,prin substituirea acestuia cu un alt act normativ corespunzător
necesităților sociale. (scoaterea din circuit cu substituirea cu act corespuzător).
După volum deosebim abrogare totală și parțială.
-abrogare totală–scos din circuit și substituit complet.
–abrogare parțială – scos din circuit doar o parte a actului normativ.
După formula sau expresia de abrogare deosebim:
-abrogarea expresă directă–cînd se arată în text ceea ce se abrogă.(actul în capitol,în ansamblu).
-abrogarea expresă indirectă–cînd se arată la general că actele normative necorespunzătoare cu noul act normativ se abrogă.
-abrogarea tacită(implicită) – denotă absența unei expresii de abrogare.
–Ajungerea la termen – data expirării actului normativ,adică ajungerea la limita normei ,este procedeul de eșire din vigoare a actelor normative
temporare.
–Declararea nulității actului normativ – este calea de ieșire din viagoare declarate nule prin hotărîrea organelor competente de stat (curtea
constituțională, judecătorești).
–Caducitatea – este o cale de ieșire din vigoare a actelor normative care își pierd obiectul de reglementare.
–Consumarea actului normativ- procedeu de eșire a actului normativ,care și-a atins scopul.
2.Acțiunea actelor normative în spațiu.
Implică extinderea efectelor juridice ale actelor normative ale unui stat pe întreg teritoriu a statului normativ. Această regulă exprimă principiul
teritorialității,potrivit căruia legislația unui stat activează doar pe teritoriul statului respectiv.
Excepții extrateritoriale – legislația unui stat acționează dincolo de frontierele de stat :
a)La sediul ambasadelor și consulatelor străine acționează legislația statului reprezentat.
1. b) La bordul navelor maritime,fluvial,aeriene acționează legislația statului de înmatriculare a navelor.

Într-un stat unitar legislația statului acționează uniform pe tot teritoriul statului respectiv.Într-un stat compus(federație) este un dublu nivel al
legislației ,respectiv și o dublă acțiune a legislației: în toate subiectele federate acționează legislația federală,care are supremație ,precum și
legislația subiectului federat,care este subordonată celei federale. Legislația subiectelor federate poate să difere între ele ,însă trebuie să fie
corespundere cu legislația federală.
Actele normative produc efecte juridice față de subiecți de drept.
După criteriul politico-juridic persoanele se divizează astfel:
-cetățeni
-cetățeni străini
-persoane fără cetățenie
După criteriul patrimonial persoanele se divizează în:
-persoane fizice
-persoane juridice
După criteriul cantitativ deosebim:
-subiecte individuale de drept
-subiecte colecive de drept
De regulă legislația unui stat acționează în egală măsură (fără discriminare) față de toți subiecții de drept.Totușiasupra unor subiecți de drept
(cetățenii străini și apatrizii) nu produc efecte juridice,normele juridice care consacră drepturile subiective și îndatoririle juridice cu caracter
politic.
Legislaţia R. Moldova nu acţionează asupra corpului diplomatic(reprezentanți) străin acreditat în R. Moldova, precum şi faţă de agenţii consulari
străini, care activează în R. Moldova. Aceştia beneficiază de privilegii şi imunităţi diplomatice şi consulare, în special de imunitatea de
jurisdicţie a statului reprezentat.De regulă reprezenanții diplomatic și consulari nu pot fi reținuți,percheziționați,nu pot fi trași la răspundere
penală,contravențională ,în unele cazuri la răspundere civilă,pentru faptele săvîrșite pe teritoriul statului gazdă.
1.Noțiunea și formele normelor juridice
Realizarea normelor juridice este activitatea posterioară elaborării actelor normative care se exprimă în reglementarea juridică a relațiilor
sociale ,prevăzute de actele normative și producerea efectelor juridice față de subiecții de drept.
Realizarea dreptului este activitate atît oficială și neoficială a subiecților de drept,care se exprimă în următoarele forme :
1)Respectarea dreptului –constă în abținerea (nesăvîrșirea) de fapte ilicite(încălcări de drept).Respectarea dreptului se exprimă în realizarea
normelor juridice prohibitive care stabilesc infracțiunile ,contravențiile administrative,abaterile disciplinare și alte încălcări de drept.
2)Executarea dreptului – constă în săvîrșirea unor fapte trebuincioase ,pretense de subiecții de drept .Executarea dreptului se exprimă în
realizarea normelor juridice onerative.
3)Exercitarea dreptului (осуществление права)– se exprimă în realizarea drepturilor subiective ,consecrate în norme juridice dispozitive.
4)Aplicarea dreptului – este forma specială de realizarea a dreptului ,înfăptuite de organe competente în stat , în temeiul normelor juridice în
vigoare ,și care se exprimă în soluționarea juridică a unor stări de fapt.Aplicarea dreptului intervine în cazul nerespectării normelor juridice
,adică săvîrșirea faptelor ilicite în cazul neexecutării obligațiilor juridice sau executării necorespunzătoare a obligațiilor juridice de către subiecții
de drept, precum și în cazul impedimentelor(obstacolelor) în calea exercitării drepturilor subiective. Aplicarea dreptului este o activitate exclusiv
oficială.Toate organele statului sînt implicate în activitatea de aplicare a dreptului,însă volumul competențelor diferă de la organ la organ.
2.Etapele de aplicare a normelor juridice
1)Stabilirea unei stări de fapt care necesită soluții juridice,stabilirea se face în baza unor înscrisuri(cereri,declarații,acte,petiții,scrisori,note
informative ).
2)Selectarea normelor juridice în vigoare,în temeiul cărora se v-a soluționa starea de fapt.Normele juridice se verifică dacă sunt în vigoare și
acționează în teritoriul respectiv, și asupra subiecților din cadrul înregistrat.De asemenea norma selectată se interpretează(se distinge sensul
deplin și exact al normei juridice).
3)Emiterea actelor de aplicare a dreptului care exprimă soluția juridică pe marginea cazului examinat. (ordini ale conducătorilor ,instituții
judecătorești, ordini judecătorești ,dispozițiile guvernului).
4)Aducerea la cunoștință a destinatarilor actului de aplicare a dreptului.
5)Executarea actului de aplicare – de la o anumită dată și în condiții determinate.
Actul de aplicare dreptului este actul juridic emis de către un organ competent de stat în temeiul normelor juridice în vigoare cu prilejul
soluționării unei stări de fapt(cauze).
Trăsăturile actului de aplicare :
-Caracter oficial
-Caracterul individual juridic-nu exprimă norme juridice ci soluții sau dispoziții individuale.
-Caracterul obligatoriu-doar pentru cazul examinat și pentru persoanele vizate de caz.
-Caracterul executoriu- actele de aplicare se execută imediat după emitere(pronunțare).

Părțile unui act de aplicare :


1)Titlu
2)Partea de Constatare a stării de fapt(partea descriptivă a actului de aplicare).
3)Partea de întemeiere juridică a actului de aplicare .
4)Partea rezolutivă(decizională).
5)Formula de autentificare a actului de aplicare-conține informații despre organul emitent,data emiterii,locul emiterii,nr. actului și persoana
responsabilă de emitere.
3.Lacunele în drept
Problema lacunelor dreptului pozitiv ţine de realizarea dreptului. Anume în procesul aplicării dreptului, organul competent de examinarea şi
soluţionarea un anumit caz poate constata lipsa normei (normelor) corespunzătoare cazului.
Lacuna în drept este interpretată ca o absenţă a reglementării normativ juridice, impusă de situaţia concretă dată, justificată atât din punct de
vedere teoretic, cât şi practice. Lacuna în drept este absenţa fie parţială, sau totală a normelor juridice necesare pentru soluţionarea unui caz şi
adoptarea deciziei corespunzătoare. Lacuna dreptului pozitiv este absenţa fie a legii, fie a actului subordonat legii, fie a obiceiului juridic, fie a
precedentului judiciar.
Lacunele în drept sunt divizate în :
1. a) adevărate şi b) false;
2. c) “scuzabile” şi d) “nescuzabile”.
3. a) Adevărata lacună constă în absenţa normei aplicabile, care ar reglementa relaţia socială de natură juridică.
4. b) Falsa lacună constă în existenţa normei, considerată nesatisfăcătoare; or, când o relaţie socială fără natură juridică ar pretinde nefondat reglementare
juridică234. Adevăratele lacune necesită completare; falsele lacune nu necesită umplere, fiind deduse chiar din interpretarea extensivă a unei norme.
5. c) Lacunele “scuzabile”, numite şi primare, sânt condiţionate de absenţa necesităţii de reglementare juridică a unei relaţii sociale.
6. d) Lacunele “nescuzabile”, numite ulterioare (posterioare), apar în procesul redactării proiectului actului normativ, când este necesară previziunea
legiuitorului privind noile relaţii sociale ce pretind reglementarea juridică.

Cauzele care determină apariţia lacunelor sânt:


1. Omisiunea legiuitorului de a reglementa o problemă, condiţionată de “globalitatea” problemei, neputinţa legiuitorului de a sesiza toate aspectele acesteia;
2. Contradicţiile interne ale legii, adică existenţa în lege a prevederilor ce se anulează reciproc, provocând absenţa de facto a reglementării;
3. Lăsarea unor probleme deschise de legiuitor, considerându-le prea delicate pentru a le reglementa juridiceşte la moment;

1.Noțiunea, obiectul ,scopul și subiecții interpretării juridice


Interpretarea juridică este activitatea oficială și neoficială de explicare (distingere,lămurire), a sensului exact și deplin al normelor
juridice,principiilor juridice,conceptelor juridice, actelor de aplicare a dreptului,de către subiecții de drept în vederea realizării dreptului.
Obiectul interpretării – este ceea ce se supune interpretării:
a)Normele juridice
b)Instituțiile juridice
c)Principiile juridice
d)Conceptele juridice
e)Teoriile juridice
Subiecții interpretării – sunt organele statului și particularii.
Scopul interpretării este stabilirea sensului exact și deplin al obiectului interpretării. În cazul normelor juridice scopul interpretării este
distingerea voinței legiutorului de către interpret.
2.Formele interpretării juridice
Formele interpretării distingem mai multe forme ale interpretării în dependență de mai multe criterii:
1.În dependență de organul interpret distingem : a)interpretare legislativă (hotărîri)
b)interpretarea administrativă
c)interpretare judecătorească
2.După caracterul interpretării distingem: a)interpretare oficială (obligatorie)
b)interpretare neoficială(neobligatorie) se împarte în :
-științifică(doctrinară)
-profesională
-neprofesională(comună).
3.După gradul de generalitate deosebim:
a)interpretare generală (normativă) –care are caracter general obligatoriu pentru destinatari(sunt exprimate în norme juridice).
b)interpretare de caz sau concretă – respectiv este obligatoriu doar pentru cazul examinat și se exprimă într-un act de aplicare a dreptului . (de ex
hotărîrea judecătorului.)
4.După competența de interpretare deosebim:
a)interpretare autentică-interpretul este același organ de stat care a adoptat actul normativ.
b)interpretare legală- interpretul este un alt organ se stat decît cel emitent(de ex.art 135 alin (1) b) const RM.

3.Metodele interpretării juridice


Metodele interpretării juridice sunt procedeele utilizate de interpret în vederea distingerii sensului exact și deplin al actului interpretat.
Metoda gramaticală (textuală sau literală) – metoda implică cercetarea textului actului normativ în vederea stabilirii sensului cuvintelor
utilizate ,a legăturii cuvintelor între ele. Cu alte cuvinte interpretul efectuează o analiză semantică,sintactică,morfologică.
Metoda logică – implică cercetarea actului interpretat prin utilizarea principiilor și categoriilor logicii formale.
(deducție,inducție,analiză,sinteză).
Metoda sistematică – constă în analiza contextuală a actului interpretat .( de ex normele juridice se interpretează în contextul instituției juridice.
Instituția juridică se interpretează în contextul ramurii de drept. )
Metoda istorică – implică cercetarea premiselor ,antecedentelor(proiectul) adoptării actului normativ.
Metoda teleologică – stabilirea sensului actului interpretat după scopul urmărit de emitent.
Metoda exegetică –implică desluşirea sensului normelor juridice prin intermediul textului actului normativ, care este suficient pentru înţelegerea
mesajului legiuitorului.
Metoda liberei cercetări –implică depistarea sensului normelor juridice prin distanţare de la textul normativ, acesta considerându-se de către
interpret insuficient pentru decelarea voinţei legiuitorului. Astfel, interpretul, cercetând stările de fapt dincolo de lege, devine un creator al
dreptului.
4.Principiile și rezultatele interpretării juridice
Principiile interpretării juridice sunt ideile de care se conduce interpretul în procesul interpretării juridice.
a)Voința limpede și clară a legiutorului pe care trebuie să o distingă interpretul,unde legiutorul nu distinge nici interpretul nu trebuie să
distingă.Interpretul nu se substituie legiutorului.
b)Tot ce nu este direct interzis prin lege sau obligatoriu de făcut ,tot ce nu este direct interzis prin lege,se permite.
c)Excepțiile sunt de stricta interpretare .
d)Efectul util al interpretării
e)Interpretarea se face în vederea aplicării adecvate a normelor juridice.Interpretarea cu bun simț sau în sensul uzual al cuvintelor.
f)Legea posterioară derogă de la cea anterioară,fiind aplicată cea dintîi.Prevederile speciale derogă de la cele generale avînd prioritate în
aplicare.

Rezultatele interpretării –în urma interpretării interpretul poate ajunge la unul din 3 rezultate.
1)Interpretarea literală – avem astfel de interpretări cînd între litera „legii”și „spiritul” legii nu există nici o diferență.
2)Interpretarea extensivă sau lărgită – atunci cînd textul actului normativ prevalează asupra sensului ,interpretul constată că norma sau normele
juridice pot fi aplicate și în alte cazuri decît cele expres prevăzute în textul actului normativ.Interpretarea extensivă se face în cazul textelor care
nu sunt complete ,exprimîndu-se în cuvintele (alte împrejurări,cazuri,domenii).
3)Interpretarea restrictivă sau îngustă – interpretul constată existența unor condiții sau excepții în aplicarea normelor juridice ,altfel zis există
prevederi normative care limitează sau restricționează aplicarea normei interpretate.
1.Noțiunea și trăsăturile
Raportul juridic este relația socială reglementată de drept(pozitiv) .
Raportul juridic este relația socială,intersubiectivă,volitivă și valorică întemeiată pe normele juridice în vigoare stabilită între subiecții de drept
în vederea realizării drepturilor subiective și îndatoririlor juridice.

Trăsăturile raportului juridic:


Caracterul social -raporturile juridice se realizează (apar, se modifică, încetează) în cadrul social şi între membrii societăţii.
Caracterul intersubiectiv – în relațiile juridice se întilnesc între subiecții de drept .
Caracterul volitiv – exteriorizează voința subiecților de drept.
Caracterul valoric– valorile sociale sânt valorificate, protejate şi promovate prin raporturi juridice.
Caracterul istoric (evolutiv) – raporturile juridice au evoluat în timp concomitent cu tipurile şi formele dreptului.
Caracterul normativ- juridic-raporturile juridice sânt prevăzute de legiuitor în normele juridice, care reglementează relaţiile sociale,
transformându-le ulterior în raporturi juridice.
Raporturile juridice coexist cu alte relații sociale,economice,religioase,interpersonal .

Raporturile juridice pot fi clasificate :


După nr de participanți:
a)bilateral
b)multilaterale
După tipul relațiilor sociale sau obiectul de reglementare deosebim:
a)raporturi juridice constituționale
b)raporturi juridice administrative
c)raporturi juridice penale
d)raporturi juridice civile,familiale.

După repartiția drepturilor și îndatoririlor juridice deosebim :


a)raporturi juridice relativ determinate –ambii participanți au drepturi subiective și obiective.
b)raporturi juridice absolut determinate – o parte are doar îndatoriri,alta doar drepturi.

2.Premisele raportului juridic


Premisa majoră al oricărui raport juridic este norma juridică în vigoare.
Premisa minoră este faptul juridic împrejurare sau o stare reală de care legiutorul leagă apariția ,fie încetarea unui raport juridic).
Faptele juridice se clasifică după criteriul volitiv în acțiuni (faptele săvîrșite cu voința omului).
La rîndul lor acțiunile se divizează în:
a)licite –fapta volitivă care corespunde normelor juridice în vigoare.(contracte).
b)ilicite –fapta săvîrșită prin încălcarea normelor juridice în vigoare.(infracțiuni,încălcări,prejudicii).

Evenimentele – sunt faptele juridice nevolitive (nașterea omului,decesul,calamnitățile naturale,scurgerea timpului,termenul de valabilitate).
După gradul de complexitate deosebim fapte juridice :
-simple-o singură faptă juridică.
-complexe- două sau mai multe fapte juridice.

Printe acțiunile licite ale subiecților de drept distingem actele juridice ,acele acțiuni licite săvîrșite de subiecții de drept în vederea creării
efectelor juridice.
Deosebim acte juridice: a)acte juridice civile,administrative,de dreptul muncii,acte de drept internațional.
Premisele raportului juridic sunt necesare comulativ .

3.Structura raportului juridic


Orice raport juridic este construit din 3 elemente : a)subiecții raportului juridic (participanții).
b)obiectul raportului juridic(elementele de legătură).
c)conținutul raportului juridic(dreptul și obligația).
Pe poziția de subiect se poate plasa personale fizice și persoanele juridice ,statul,organele de stat.Persoana fizică este individul titular de drepturi
și îndatoriri juridice.
Semnele de identificare a persoanei fizice:
a)Numele
b)Domiciliul
c)Starea civilă

Persoanele fizice participă în raporturi juridice dacă au capacitate juridică. Prin capacitate juridică întelegem aptitudinea persoanei fizice de a
avea drepturi subiective și de a executa obligațiile.
Capacitatea juridică de folosinţă este aptitudinea persoanelor fizice de a avea drepturi subiective şi obligaţii juridice. Capacitatea juridică de
folosinţă apare odată cu naşterea omului şi încetează odată cu decesul omului.
Capacitatea juridică de exerciţiu este aptitudinea persoanelor fizice de a-şi exercita drepturile subiective şi de a-şi executa obligaţiile juridice.

Persoana juridică este o colectivitate de persoane fizice care urmărește un scop comun legal ,se organizează într-o formă organizatorică
juridică,în baza unui act constitutive și care are capacitate juridică.
Semnele de identificare a persoanei juridice:
a)Denumire
b)Formă
c)Sediu
d)Patrimoniu (cont bancar ).
Capacitatea juridică a persoanei juridice începe odată cu înregistrarea de stat a persoanelor juridice (camera de registru) și încetează odată cu
excluderea persoanei juridice din registru de stat a persoanelor juridice.
Obiectul raportului juridic este ceea ce leagă subiecții în cadrul raportului juridic.Din punct de vedere a teoriei moniste obiect al raportului
juridic este doar conduita subiecților raportului juridic.
Conform teoriei pluraliste în calitate de obiect al raportului juridic pot fi acțiunile și inacțiunile subiecților raportului juridic,bunurile materiale,
valorile nepatrimoniale(demnitatea,onoarea,reputația),banii,hîrtiile de valoare(check-uri,testament,act de studii ,documentele.

Conținutul raportului juridic este ansamblul drepturilor subiective și îndatoririlor juridice,ale subiecților raportului juridic. De regulă în cadrul
raporturilor juridice ambii participanți sunt titulari de drepturi subiective și de îndatoriri juridice(ceea ce trebuie de făcut).Dacă dreptul subiectiv
este conduita posibilă legală a participanților la raportul juridic,atunci îndatorirea juridică este conduita necesară,a unui subiect față de celălalt
subiect .
-Subiectul raportului juridic care este titularul dreptului subiectiv se numește parte îndrituită(subiect activ al raportului juridic).
-Subiectul raportului juridic care este titularul de îndatoriri se numește parte îndatorată(subiect pasiv al raportului juridic).
Într-un raport juridic se impune asigurarea unității de drepturi subiective și îndatoriri juridice ale subiecților.

Identificați elementele structurale ale raportului juridic familial(soț ,soție).


Raportul juridic de muncă
Raport juridic de vînzare-cumpărare.
1.Noțiunea și trăsăturile răspunderii juridice

Răspunderea juridică este un raport juridic instituit de regulă de către un organ competent de stat ,în urma săvîrșirii unei fapte ilicite,de către un
făptuitor ,cel din urmă fiind ținut să execute o sancțiune juridică corespunzătoare faptei săvîrșite. Observăm într-un raport de răspundere juridică
prezența necesară a statului judecătorul ,procurorul,ofițerul de urmărire penală ,organul serviciului vamal,organul de interne. În afară de stat în
raportul juridic de răspundere juridică participă făptuitorul și victima (sau partea prejudiciată)

Raportul de răspundere juridică este constituit, ca şi orice raport juridic, din:

a) subiectele raportului;
b) obiectul raportului
c) conţinutul raportului.

Subiectele raportului de răspundere juridică sunt, de regulă, făptuitorul şi organul statului (de urmărire penală, organul judecătoresc, etc.)
competent de a aplica sancţiunea juridică corespunzătoare faţă de făptuitor. Cercul participanţilor la raportul procesual de răspundere juridică nu
se limitează la făptuitor şi organul competent de tragere la răspundere juridică, antrenând subiectul prejudiciat, reprezentanţii părţilor ş.a. potrivit
normelor dreptului procesual.

Obiectul raportului de răspundere juridică este fapta ilicită care prejudiciază o valoare socială consacrată prin normele dreptului material.

Conţinutul raportului de răspundere juridică este ansamblul drepturilor subiective şi obligaţiilor juridice ale participanţilor (făptuitor, 256
subiectul prejudiciat (victima), organul competent al statului etc.) la raportul juridic corespunzător.
Trăsăturile (semnele) răspunderii juridice:

a)Caracterul social (răspunderea juridică este o varietate a responsabilităţii sociale);

b) Caracterul statal (răspunderea juridică este instituită, iniţiată, de regulă, de către un organ competent al statului);
c) Caracterul coercitiv (răspunderea juridică implică constrângerea statală faţă de făptuitor);
d) Caracterul legal (răspunderea juridică are un temei legal: normele de drept material şi de drept procesual în vigoare);
e) Caracterul procedural (răspunderea juridică se desfăşoară conform unei ordini (proceduri) prestabilite de către stat în legislaţia în vigoare);
f) Caracterul negativ (răspunderea juridică implică valorificarea de către făptuitor a consecinţelor negative ale faptei ilicite săvârşite);
g) Caracterul privator (răspunderea juridică implică suportarea de către făptuitor a unor contraprestaţii: privaţiuni patrimoniale, nepatrimoniale).
2.Formele răspunderii juridice

Formele răspunderii juridice sânt determnate de tipurile încălcărilor de drept (faptelor ilicite).

Astfel, distingem următoarele forme ale răspunderii juridice:

a) răspunderea juridică penală;


b) răspunderea juridică contravenţională;
c) răspunderea juridică disciplinară;
d) răspunderea juridică civilă;
f) răspunderea juridică materială ş. a.

a)Răspunderea juridică penală este acea formă a răspunderii juridice care se întemeiază pe normele dreptului penal şi pe infracţiunile săvârşite,
în urma cărora organele competente aplică pedepse corespunzătoare (amenda (penală), privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a
exercita anumite activităţi, munca neremunerată în folosul comunitţii, închisoarea, detenţiunea pe viaţă, etc.)

b) Răspunderea juridică contravenţională este acea formă a răspunderii juridice care se întemeiază pe normele dreptului contravenţional şi pe
contravenţiile săvârşite, în urma cărora organele competente aplică sancţiuni contravenţionale adecvate (amenda, privarea de un drept special,
acordat cetăţeanului respectiv, privarea de a deţine anumite funcţii şi de a exercita anumite activităţi, arestul contravenţional, expulzarea etc.)
c)Răspunderea juridică disciplinară este acea formă a răspunderii juridice care se întemeiază pe normele dreptului muncii (Codului muncii,
regulamentelor disciplinare etc.) şi pe contravenţiile (abaterile) disciplinare săvârşite, în urma cărora organele competente aplică sancţiuni
disciplinare adecvate ( mustrarea, mustrarea aspră, retrogradarea în funcţie, concedierea salariatului, etc.)

d) Răspunderea juridică civilă este acea formă a răspunderii juridice care se întemeiază pe normele dreptului civil şi pe delictele civile săvârşite
sau pe neexecutarea obligaţiilor contractuale, în urma cărora organele competente aplică sancţiuni juridice civile corespunzătoare (nulitatea
actelor juridice civile, clauza penală (penalitatea de întârziere), repararea prejudiciilor, executarea obligaţiilor în natură, etc.)
f) Răspunderea juridică materială este acea formă a răspunderii juridice care se întemeiază pe normele dreptului muncii şi pe prejudiciile
materiale cauzate de către angajatul salariat/angajator, în urma cărora angajatorul/organele competente aplică sancţiuni materiale
corespunzătoare faţă de făptuitor (compensarea prejudiciului material, repararea prejudiciului material, restituirea bunului material, etc.)

3.Condițiile răspunderii juridice

Condiţiile răspunderii juridice, necesare cumulativ, pentru declanşarea şi realizarea răspunderii juridice sânt:

Fapta ilicită (acţiunea sau inacţiunea), prevăzută de normele dreptului pozitiv, săvârşită de către făptuitor şi care implică răspunderea juridică.
Faptele ilicite, în dependenţă de tipul normelor juridice, sânt:

a)penale (infracţiunile).
b)contravenţionale (contravenţiile administrative).

c)disciplinare (abateri disciplinare).

d) civile (delictele civile).


e)internaţionale (crimele şi delictele internaţionale) .

2) Rezultatul prejudiciabil este prejudiciul material, moral, fizic, etc. înregistrat în urma săvârţirii faptei ilicite. De ex. decesul omului, leziunea
corporală, degradarea, diminuarea averii publice, dezonorarea persoanei, etc.

3) Legătura cauzală dintre fapta ilicită şi prejudiciul produs. Legătura respectivă trebuie să fie directă, cauza este fapta ilicită, iar efectul este
rezultatul prejudiciabil. Stabilirea legăturii cauzale este pusă în sarcina organelor de urmărire penală, organelor judecătoreşti şi altor organe care
efectuează cercetarea cauzei.

4) Vinovăţia făptuitorului este starea psihică a făptuitorului faţă de fapta ilicită săvârşită şi rezultatul prejudiciabil al faptei.

Formele vinovăţiei sânt: intenţia şi imprudența(culpa).

Intenția se exprimă în conștientizarea faptei ilicite în previziunea prejudiciului și dorința survenirii prejudiciului.

În dependenţă de atitudinea făptuitorului faţă de rezultatul prejudiciabil, intenţia este directă (dacă făptuitorul doreşte rezultatul prejudiciabil) sau
indirectă (dacă făptuitorul admite rezultatul prejudiciabil).

Imprudența se exprimă în conștientizarea faptei ilice de către făptuitor dar fără previziunea prejudiciului,cu toate că făptuitorul putea și trebuie
să-l prevadă.

În dependenţă de atitudinea făptuitorului faţă de rezultatul prejudiciabil, culpa se divizează în culpă cu previziune dar cu speranța ușuratică de a-l
evita (imprudenţă), care atestă o lipsă de diligenţă, şi culpă fără previziune (neglijenţă). De ex., conform art. 17 şi art 18 ale Codului penal al R.
Moldova formele vinovăţiei sânt: intenţia şi imprudenţa. Iar art.19 al Codului penal prevede două forme de vinovăție.

5)Absența unor împrejurări care înlătură caracterul ilicit al faptei și răspunderea juridică.

-minoritatea (persoana nu și-a atins vîrsta de 16 ani și nu poate fi luată la răspundere).

-iresponabilitatea (alienația mentală constatată printr-un act de expertiză psihiatrică la momentul săvîrșirii faptei ilicite.(art 23 Codul Penal).

-starea de legitimă apărare(art.36 Codul Penal).

-starea de extremă necesitate (art. 38 Codul Penal).

-starea de ebrietate (stare agravată).

Doar în prezența tuturor condițiilor arătate mai sus are loc răspunderea juridică.
4.Principiile și scopurile răspunderii juridice

Ideile care ghidează organele de aplicare a dreptului în procesul tragerii la răspundere a făptuitorului.

a)Principiul legalității faptei și sancțiunii juridice-doar pentru faptele ilicite prevăzute în normele juridice survine pedeapsa. Respectiv și
sancțiunile juridice trebuie să fie prevăzute în normele juridice prevăzute de lege. (art. 3 Codul Penal Principiul legalității).

b)Principiul răspunderii juridice pentru fapta proprie (caracterul personal al răspunderii juridice)- se exclude prezenta reprezentanților (doar în
dreptul civil se permite răspunderea pentru fapta altuia).

c)Principiul individualizării răspunderii juridice și sancțiunii juridice –în fiecare caz examinat de organul judecătoresc sancțiunea juridică este
raportată la un șir de împrejurări care atenuează sau agravează răspunderea făptuitorului.

d)Principiul justeței răspunderii juridice (proporționalizării sancțiunei și faptei) – balanța ,cu cît este mai gravă fapta cu atît sancțiunea mai dură.

e)Principiul umanismului –legea penală nu permite aplicare tratamente inumane (art.4 Codul penal).

f)Principiul celerității (operativițății) –tragerea la răspundere juridică trebuie să aibă loc cît de rapid posibil.

g)Principiul unicității tragerii la răspundere (non bis in idem) (nu de două pentru aceeași faptă)- o pedeapsă pentru o faptă săvîrșită, dar nu
exclude pedeapsa cumulativă .

Finalitățile(scopul) răspunderii juridice– scopurile răspunderii juridice sunt elementele de viitor ale răspunderii juridice pe care și le propune
legiutorul ,organele de tragere la răspundere juridică,în procesul aplicării sancțiunilor juridice . a)scopul general de prevenție a altor fapte ilicite
b)scopul educativ de tragere la răspundere

c)scopul de a promova dreptatea și justiția. d)consolidarea ordinii legale