Veche de aproape 100 de ani,

potcovaria lui Bondi este singura care mai supravietuieste in Targu Lapus

Pierduta in negura vremii, de la prima modelare a fierului si pana azi,

meseria de fierar (potcovar) n-a fost una fulguranta pe scena economica, sociala
sau istorica a vremii, ci una temeinica, asezata in norme bine stabilite. Se poate
spune ca fiecare lovitura de ciocan pe nicovala nu a fost decat un pas adaugat
civilizatiei. Caci, fara fierari si barbateasca lor meserie, lumea nu ar fi aratat cum
este astazi.

Ionel Todoran din Tg. Lapus este unicul potcovar de nadejde care lucreaza
pentru peste 30 de localitati din Tara Lapusului. Este ginerele batranului
potcovar Bondi, aflat acum la frumoasa varsta de 78 de ani si care i-a lasat
mostenire meseria. Varstnicul Bondi a imbratisat de la frageda varsta o
indeletnicire care avea sa-i aduca o multime de satisfactii. A invatat meseria de
fierar-potcovar de la un profesionist pursange, din comuna Baiut. Acum, la
batranete, unica lui grija e sa-si pastreze mestesugul indragit de peste 60 de ani
si sa nu-l lase sa piara. Este speranta lui, care moare ultima. Si-a pus nadejdea in
ginerele Ionel, care practica aceasta meserie de la Revolutie incoace.

Din patru fierarii a ramas doar una

In urma cu aproape 100 de ani, in orasul Tg. Lapus functionau patru

potcovarii. Rand pe rand acestea au disparut, singura care mai dainuieste este
cea a lui Bondi, care, din pacate, in multe zile de peste an duce lipsa de clienti.
Cea mai mare inghesuiala era in zilele de joi, cand veneau oamenii la targ, iar in
jurul potcovariei erau plin de cai. Acum, lumea nu mai tine cai ca in trecut,
tineretul este plecat la munca in strainatate, iar batranii nu mai au putere. Daca
in trecut zilnic „incalta” patru-cinci cai, in zilele de joi chiar si zece, acum sunt
zile cand nimeni nu trece pragul potcovariei. Sunt vremuri grele, dar inca se mai
poate trai din aceasta meserie.

„Sa ai un covaci priceput si un veterinar bun de partea ta e mana cereasca”

Cu clestele de foc si chiar cu iuteala focului, la aproape 1.000 de grade,

rasuceste drugul de fier incandescent din vatra de langa nicovala. De acolo
trebuie sa iasa o potcoava faina, ca de aia isi aduc oamenii caii la el la potcovit,
ca altul mai meserias cum e Ionel nu-i la kilometri distanta de aici. Tot ca nimeni
altul stie sa indoaie platbanda la precizie de milimetri, ca potcoava sa fie
uniforma, ca altfel calul schioapa in timp.

Ionel „incalta” caii din localitatile din imprejurimi si chiar si de mai

departe, spun oamenii prezenti joi la targul de animale. A indragit mestesugul
din tinerete si l-a invatat bine de la socrul Bondi. „Sa ai un potcovar priceput si
un veterinar bun de partea ta e mana cereasca. Numai ca potcovarii si mai ales
cei priceputi sunt acum rari ca floarea reginei, cat despre veterinari… ce sa mai
vorbim”, spun crescatorii de animale.

„E drept ca prima data cuiele de potcovit intrau cam greu in copite, dar m-
am obisnuit. Mai intai fac toaleta copitei la fiecare animal, o curat bine, de sa
poata bea omul apa din ea. Ca de treaba asta depinde cum sade potcoava.
Potcoava o fac indoind la cald platbanda de otel, apoi se modeleaza si sudeaza
vidia (care este foarte scumpa si se gaseste din ce in ce mai greu) si grifurile din
foi de otel. Potcoava, care contine patru vidia si trei grifuri, se bate pe copita
calului cu cuie de potcovit. Copita este foarte bine curatata cu o pila speciala si
cu cutitul”, explica Ionel.

Forja cu foale de burduf are 80 de ani

Daca te apuci sa cauti la Ionel in covacia noua, foale cu burduf sau forja
batraneasca, poti sa cauti mult si bine. Ea se gaseste de peste 80 de ani in
atelierul vechi in care lucreaza foarte putin. Forja cu foale actioneaza manual cu
pedale. Tot aici gasesti o nicovala si polizoare vechi de peste 50 de ani. El acum
e „covaci” modern. In atelierul nou are si forja, si foale electrica, si tot ce-i
trebuie la potcovit si ca sa bata fierul cat e cald. De un lucru e convins< ca, daca
ai unelte bune, jumatate din meserie e facut. Iar un meserias care se respecta
trebuie sa aiba si o rezerva buna de materiale.
Ca fieraritul nu-i nicio meserie

Potcovarul, electrician de meserie, a lucrat pana la Revolutie ca zidar si

zugrav la fostul IGO, dar, vazand ca se castiga mai bine din potcovitul cailor si
fierarie s-a reprofilat. Ca potcovitul, spune Ionel, nu-i nicio meserie. „Daca m-as
mai naste o data, tot potcovar m-as face”, zice meseriasul. Iar caii ii plac cum nu
se poate mai mult. Tresalta atunci cand ii vin clienti, in special cu animale
frumoase de munca. Ii si potcoveste cum scrie la carte. „Daca esti om serios
meseria o inveti cu sufletul si nu pe furate, ca nu iese nimic. E adevarat ca e grea
munca la nicovala, mai cu seama vara pe artita, cand toata lumea fuge la umbra,
atunci covaciul fuge la caldura, acolo unde dogoarea e mai mare decat afara.
Oricum langa vatra are vreo 45 de grade cu toate ca in atelier este umbra si nu
bate soarele. Iarna este la fel de greu, cand afara sunt minus 20-25 de grade (n.r.
– la Tg. Lapus gerul este mai aspru ca oriunde in Maramures), iar in covacie,
minus 30, atunci sa vezi reumatismul cum vine dupa un timp, mai ales daca pe
latura deschisa trage curentul. Nu as recomanda meseria aceasta la multa lume,
ca-i grea si ca s-o faci bine trebuie musai sa-ti placa de-adevarat caii si sa stii sa-
i strunesti cand trebuie. La meseria asta mai trebuie sa fi si om dur, ca daca nu
esti cu picioarele pe pamant, te pierzi pe langa cal. De munca de covaci sa te
apuci de tanar ca razbesti mai iute, mai tarziu, n-are rost. De imbogatit nu te
imbogatesti cu ea, dar nici nu mori de foame” spune potcovarul.

Atelierul trebuie dotat cu scule

Un atelier de potcovarie care se respecta trebuie sa aiba musai o nicovala,

un ciocan, apoi cate un baros, aparat de sudura, o masina de gaurit, flex, forja,
raspila si multe altele. Potcovarul curata copita calului de pamant si pietre, taie
unghia crescuta a copitei, apoi asaza potcoava dupa ce s-a racit, pentru a nu arde
copita. Fierul potcoavei se lucreaza la o temperatura intre 700 si 1000 de grade,
apoi se bate pe nicovala si se incovoaie. Gaurile potcoavei in care intra cuiele se
fac cu masina de gaurit. Un potcovar priceput pregateste mai multe sortimente
de potcoave destinate cailor de diferite tipuri si dimensiuni.

In trei sferturi de ceas e gata calul

Ca Prometeu, Ionica atata mereu focul. Pune carbuni, pune materialul pe

foc si-l lasa sa se incalzeasca la temperatura la care poate sa prelucreze. Apoi se
taie faltul, dupa ce ghideaza gaurile de cuie. „Cu un ciocan imprim gaurile si din
materialul asta rezulta o potcoava. Insa potcoava o faci dupa dimensiunea
copitei. Bineinteles ca exista si o platbanda mai mica, pentru cai mai usori, insa
un bun fierar trebuie sa se orienteze exact dupa copita calului. Nu poti sa pui o
greutate mare pe o copita micuta. Sunt cai semigrei, care necesita si o platbanda
de 50 cm. Acolo intervine coeficientul de frecare, e greutatea calului care are
contact cu solul, trebuie mai multe cuie. In trei sferturi de ora eu pot potcovi un
cal”, marturiseste potcovarul.

160 de lei pentru un potcovarit complet

Cand nu lucreaza cu caii, mesterul potcovar face sape si sapatori pentru

prasit, pluguri, securi, strafuri, prasitoare etc. Face orice, numai bani sa iasa.
Pentru un potcovarit complet, Ionel cere 160 de lei (pentru potcoave la patru
picioare), iar numai pentru curatat si reparat potcoava ia 60 de lei. Pentru sapa
cere 20 de lei, iar pentru o prasitoare 500 de lei. Cea mai scumpa lucrare este
confectionarea strafuului (1.200 de lei), iar cea mai ieftina este ascutitul securii
(10 lei).
 „Toate sunt scumpe si greu de procurat. Platbanda o cumpar din Baia
Mare, iar cuiele de potcoave de pe „piata rusilor”. In trecut, cu banii obtinuti din
aceasta meserie mi-am construit casa, iar acum abia supravietuiesc. Am doi
copii care invata la Liceul Teoretic „Petru Rares” din Tg. Lapus, care trebuie
intretinuti. Sotia este pensionara si are o pensie destul de mica. Sunt vremuri
grele, dar ma descurc, pentru ca alta alternativa nu mai am”, spune Ionica.

Potcoavele gasite aduc noroc

Din pacate, crescatorii de animale o duc din ce in ce mai greu. Foarte

putini dintre ei mai tin cai pe langa casa pentru ca sunt greu de intretinut.
Abracul este din ce in ce mai scump, lucrarile agricole sunt tot mai putine, iar
potcovitul a devenit o necesitate care cu foarte mare greutate poate fi suportata.
Din aceasta cauza, tot mai multi crescatori de cai prefera sa repare potcoavele
chiar daca pe vremuri acest obicei aproape ca nu exista. Atunci, puneau imediat
potcoave noi, iar acum sunt unii care mai poarta caii si fara potcoave. Chinuiesc
bietele animale pentru ca stau prost cu banii. In trecut aflai pe drumuri sau
camuri multe potcoave cazute de la cai (sau aruncate de proprietarii animalelor),
iar acum gasesti una la cativa ani. Se spune ca potcoavele aduc noroc pentru cei
care le gasesc. Acum, am avea mai mult ca oricand nevoie sa gasim o astel de
potcoava, insa ramanem cu speranta ca poate ne vom multumi daca intalnim un
hornar si ii smulgem un fir din peria de curatat, dupa care sa avem mai multe
reusite in viata.
SCOALA GIMNAZIALA “MIHAI VITEAZUL”CALARASI

FIERARUL - POTCOVAR

UN „ARTIZAN” DIN VREMEA STRABUNILOR

PANAITESCU ANDREI DENIS

CLASA a VI-a A