Sunteți pe pagina 1din 1

Eficiența economică și socială a investițiilor

Pop Cristina Raluca

MISIUNILE ARHITECTULUI
Îmi amintesc cum am luat decizia de a studia arhitectura, eram în clasa a VIII-a, înainte de liceu. Când
eram copil îmi plăcea să mă joc cu păpuși, ca oricărei fete, însă nu mă interesa prea mult ce tip de Barbie este,
ci, să am tot timpul mobilier nou sau casă pentru ele. De fiecare dată când mergeam la bunica strângeam din
coșul de lemne bucățile care îmi plăceau și începeam să construiesc mobilier pentru păpuși. Desenele mele
erau în general scene dintr-o casă sau din jurul acesteia. Îmi amintesc că încercam să desenez un prag de ușă
care să îmi placă și să fie unic. Timpul a trecuse și între timp am trecut prin multe etape, ca orice copil. Mi-am
dorit să devin astronom, veterinar și creator de modă. Când eram la începutul liceului începusem să mă gândesc
din nou la a deveni arhitect. Am studiat matematică-informatică-bilingv și aveam ca opțional desen tehnic, un
curs care ne învăța bazele acestuia. Eram singura din clasă pasionată de acest curs, ceea ce a contribuit la
decizia mea de mai târziu în a începe pregătirea pentru arhitectură în clasa a XI-a.
După o lungă pregătire de 2 ani, în care mergeam în fiecare sfârșit de săptămână de la Satu Mare la
București și înapoi, timp în care alți colegi își sărbătoreau majoratele, eu îmi sacrificam timpul liber pentru a
reuși la universitatea de arhitectură. Am spus această poveste pentru a sublinia cât de importantă este vocația.
Desigur, am avut multe momente în care mi-am pus întrebări sau am simțit că nu sunt suficient de bună, dar
de fiecare dată îmi spuneam ”eu ma văd designer”. Spun designer deoarece am înclinație spre design
(arhitectural și nu numai), spre partea creativă.
O schimbare de perspectivă, o altă treaptă în viața mea, a fost când, în anul V, am simțit că vreau o
pauză. Mă simțeam extenuată, vroiam să fac ceva nou, să cunosc alte culturi, să încerc să văd cum e sa lucrezi
într-o firmă de arhitectură, până atunci lucrasem doar pe partea de arhitectură de interior și design de produs.
Am luat un an de pauză care a fost una dintre cele mai bune decizii. Am plecat în Berna, Elveția, care, deși e
capitala, este un oraș mic, complet opus Bucureștiului. A fost foarte ciudat la început: limba, programele și
cultura diferită, însă când a venit vorba de arhitectură mi-am dat seama că e un limbaj universal. Este foarte
important să știi să îți exprimi ideile și desenul este cel mai eficient mod de a comunica.
Am pomenit de Elveția deoarece acolo am avut șansa să descopăr un program pe care eu îl consider
extrem de interesant: arhitectura pentru demență. Îmi amintesc că am spus tot timpul că eu nu vreau să
construiesc spitale, fără un motiv anume. Cred că este din cauză că nu am o înclinație aparte spre medicină și
îmi place să înteleg fundamentul și cultura contextului, însă când vine vorba de demență există această latura
psihologică extrem de interesantă. Printre principalele simptome ale demenței sunt pierderea de memorie și
a orientării în spațiu, ceea ce automat subliniază importanța spațiului construit pentru persoanele afectate. De
aici a venit și ideea pentru proiectul de diplomă – Cămin pentru persoanele vârstnice cu demență și curiozitatea
mea de a explora domeniul acesta. Este o boală specifică secolului nostru și, în contextul îmbătrânirii
demografice, reprezintă una dintre prioritățile de stat, cel puțin în Elveția. Este interesant că în toate țările
europene există această problemă, inclusiv România, singurul factor care se schimbă este cultura fiecărei țări.
În ceea ce privește viitorul, aș dori să înțeleg mai bine acest program menționat mai sus și să am ocazia
să particip în continuare la proiecte pentru demență. În momentul actual nu doresc să îmi fac propria firmă, mi
se pare important să învăț pas cu pas ce înseamnă o firmă de arhitectură, urmând modelul elvețian: este
important să înveți meseria prima dată și apoi să ai propria firmă. Mi-aș dori să realizez niște proiecte part-time
de care să pot să mă bucur, cum ar fi realizarea unor prototipuri sau proiecte pentru awareness în ceea ce
privește demența. Firma ar putea să se numeasca POP ARCHITECTURE (numele meu de familie cu trimitere la
curentul “pop”).