Proiect

"Program integrat de educație pentru diversitate" – PIED

MANUAL DE FORMARE
PENTRU LUCRATORII CU COPII
VULNERABILI

1
 CUPRINS

INTRODUCERE..................................................................................3
Prezentarea proiectului.........................................................................3
Obiectivul general al formării.................................................................4

MODULE PSIHOSOCIALE...................................................................6
1. Percepţie şi intervenţie......................................................................6
2. Nevoile şi resursele copilului / rezilienţă................................................9
3. Gestionarea emoţiilor ......................................................................17
4. Comunicare şi ascultare activă..........................................................25
5. Leadership.....................................................................................32
6. Rezolvarea conflictelor.....................................................................37
7. Politica de Potectie a Cpilului (PPC) ...................................................41
8. Participarea copilului (şi abordare comunitară).....................................45

MODULE MJS...................................................................................52
9. Caracteristicile şi obiectivele jocurilor...............................................52
10. Planificarea activităţilor..................................................................56
11. Activităţi pentru copii de 5 - 9 ani.....................................................71
12. Metodologia activităţilor fizice .........................................................72
13. Competiţie şi cooperare..................................................................75

SUPLIMENTE...................................................................................81
Evaluare şi feedback...........................................................................81
Competenţele unui lucrator cu copii vulnerabili........................................87

ANEXE.............................................................................................93
Programul formării sesiunile 1 şi 2.......................................................93
Jocul muţilor......................................................................................96
Jocul etichetelor.................................................................................98

REFERINŢE....................................................................................100

2
 INTRODUCERE

Prezentarea proiectului

Program integrat de educație pentru diversitate - PIED

Asociația pentru Dezvoltare și Promovare Socio-Economică

CATALACTICA București, în parteneriat cu Direcția Generală de Asistență
Socială și Protecția Copilului Sector 6 și Asociația Romano ButiQ
implementează proiectul "Program integrat de educație pentru diversitate" –
PIED, în perioada decembrie 2014 – aprilie 2016. Proiectul este finanțat cu
sprijinul financiar al Programului RO10 - CORAI, program finanțat de
Granturile SEE 2009-2014 și administrat de Fondul Român de Dezvoltare
Socială. Valoarea totală a proiectului este de 1.261.428,71 RON.

Proiectul a apărut ca răspuns la o nevoie identificată la nivelul

comunității din Sectorul 6, aceea de a îmbunătăți participarea în sistemul de
educație a copiilor cu risc de excluziune socială și economică.

Grupul țintă principal al proiectului este reprezentat de copii cu risc de

abandon școlar, cu vârste cuprinse între 6 și 15 ani. Din acest grup țintă,
beneficiază de serviciile proiectului 160 de copii, dintre care 100 de copii de
etnie romă.

Proiectul inițiază un serviciu integrat care oferă atât sprijin direct

copiilor în creșterea performanțelor și frecvenței școlare, suport pentru părinți
în dezvoltarea și punerea în practică a unor planuri personale de reducere a
riscului de excluziune socială a copiilor lor, cât și instruire pentru specialiști în
vederea dezvoltării unor metode de educație non-formală eficiente în lucrul cu
copii vulnerabili.

Caracterul inovator al serviciului creat este dat de abordarea non-

formală și integrată, dar mai ales de localizarea în școlile 161 si 153 din
Sectorul 6 în care sunt identificate cele mai multe cazuri de abandon școlar și
în care nu există servicii de suport pentru prevenirea unor astfel de situații.

3
 Obiectiv general

La sfarşitul formării, participanţii şi-au îmbunătăţit competenţele

personale, sociale, metodologice şi tehnice, pentru ca activităţile lor cu copiii
să aibă un accent mai degrabă psihosocial decat recreativ.
Cele patru niveluri de competenţe sunt complexe şi trebuie lucrate
simultan. Toate sunt la fel de importante şi cheia este de a avea un echilibru
între cele patru, pentru a fi un ghid mai bun pentru copii.

Abilităţi personale

 Managementul emoţiilor: să înţeleagă propriile emoţii, să conştientizeze

influenţa acestora asupra relaţiilor, aptitudinilor de lucru şi să ştie cum să le
stăpânească.
 Încrederea de sine: să aibă dezvoltat pronunţat şi pozitiv sentimentul
de valoare.
 Autocunoaştere şi auto feedback: să evalueze obiectiv punctele tari şi
cele slabe ale cuiva, să înveţe din experienţele altora şi să le integreze în noi
acţiuni.
 Încredere: să arate onestitate şi încredere în acţiunile cuiva.
 Lipsă de prejudecăţi şi adaptabilitate: să fie deschis pentru a învăţa
lucruri noi şi alte modalităţi de gândire, să se adapteze la situaţii tranzitorii şi
să depăşească obstacole.
 Cerinţă personală: să tindă spre autoperfecţionare.

Abilităţi sociale

 Leadership: să ia o poziţie în grup şi să-l conducă până la atingerea unui

obiectiv comun.
 Motivaţie: să redea spiritul de bucurie faţă de activităţile fizice de tip
practic (să fie activ) prin simţul umorului şi variere.
 Pedagogie: să încurajeze copii să-şi dezvolte propriile lor aptitudini prin
feedback-uri constructive.
 Comunicare: să vorbească prin mesaje clare, scurte şi convingătoare.
 Empatie: să simtă şi să înţeleagă emoţiile copiilor, să se arate interesat
de problemele lor.
 Receptare şi disponibilitate: să asculte necesităţile şi sugestiile copiilor,
încercând să le răspundă.
 Soluţionarea conflictelor: să ia în considerare diferite părţi şi să rezolve
problemele prin soluţii pozitive.

4
  Autoritate: să stabilească reguli şi limite clare, şi dacă acestea nu sunt
respectate, să ia în considerare consecinţele educative.
 Crearea legăturilor: să menţină legături afective cu toţi copiii.
 Cooperare: să promoveze lucrul în grup pentru a construi relaţii de
încredere între copii, între grupul de copii şi lucrator cu copii vulnerabili.

Abilităţi metodologice

 Lecţia şi perioada de planificare: să pregătească lecţii din trei părţi (va

fi nevoie de timp şi materiale), să planifice un set de lecţii pe termen
îndelungat cu obiective progresive, să integreze notificarea (debriefing)
echipei educaţionale.
 Anticipare şi adaptare: să adapteze următoarele tipuri de situaţii
(numărul de copii, atmosfera, locul, timpul – sărbători, etc.) şi să vizualizeze
lecţiile înainte de animare – reprezentare mentală.
 Obiective: să stabilească obiective adaptate care dezvoltă aptitudini
mentale, psihosociale şi fizice.
 Progresiune: să conducă participanţii la obiectivele stabilite (forma
finală, jocurile de competiţie, rase, etc.) într-un mod progresiv prin exerciţii
bine structurate.
 Participare: să organizeze activităţile astfel încât copiii să fie mereu
activi (să nu aştepte).
 Structura de învăţare: să alterneze momentele de experimentare cu
momente de corectare şi reflecţie (feedback).
 Imaginaţie: să diversifice activităţile în dependenţă de obiective şi să le
adapteze în raport cu abilităţile.
 Securitate: să prevadă tot timpul condiţii de securitate pentru a evita
astfel accidentele şi violenţa.

Abilităţi tehnice

 Starea fizică: să-şi menţină sănătatea (alimentaţie, somn, exerciţii).

 Reguli: să cunoască regulile jocurilor pentru a le explica copiilor, astfel
încât aceştia să poată fi arbitri.
 Varietate în activităţi: să cunoască şi să practice un număr suficient de
jocuri sportive în activitatea cu grupurile-ţintă
 Prevenire şi sănătate: să stabilească o legătură între activităţile fizice şi
igienă vieţii, să transmită mesaje despre sănătate prin intermediul jocurilor.

5
 MODULUL PSIHOSOCIAL

1. Percepţie şi intervenţie

Ce este?

„Noi nu vedem lucrurile aşa cum sunt ele; noi vedem lucrurile aşa cum
suntem noi”.
Anais Nin.

Nu există „o singură” realitate ci câte persoane, atâtea percepţii ale

realităţii. A interveni şi a acţiona în situaţii speciale implică să fii conştient de
propriile percepţii înainte de orice acţiune. Acest lucru se aplică fie la nivel
personal (când interacţionaţi cu un copil sau un adult), fie la nivel
organizaţional (când înfiinţaţi un nou proiect).

Trebuie parcurse trei etape pentru ca o intervenţie să fie eficace: observaţie,

analiză şi acţiune.

Prima etapă necesită o privire obiectivă şi acest lucru se poate învăţa.

Este nevoie de o capacitate de a privi ceva sau pe cineva fără să interpretaţi
sau să judecaţi. Pentru a face acest lucru este foarte util să analizaţi şi să
învăţaţi modul de funcţionare a percepţiei noastre şi a subiectivităţii sale.
Percepţia noastră despre lucruri depinde de mediul nostru social şi de
experienţa noastră de viaţă.

La ce serveşte?

Este esenţial pentru orice persoană aflată în interacţiune cu copii sau

cu adulţi (lucrator cu copii vulnerabilii, asistenţi sociali, părinţi, etc.) să
dobândească această înţelegere fundamentală şi să dezvolte anumite
competenţe astfel încât să devină conştientă că este greu să eviţi formularea
de judecăţi; totuşi dacă sunteţi conştienţi de acest lucru atunci când
interpretaţi anumite situaţii, puteţi să luaţi decizii mai potrivite aceste fiind
mai puţin subiective.

6
 Atunci când lucraţi cu copii în contexte dificile, este foarte important să
puteţi să ascultaţi şi să reacţionaţi fără să fiţi influenţaţi de propria „istorie”.

Cum se foloseşte?

Acest atelier vă învaţă cum să gestionaţi problema prejudecăţilor

dumneavoastră atunci când interacţionaţi cu ceilalţi pentru a vă îmbunătăţi
răspunsurile. De asemenea, vă arată cum să planificaţi intervenţii adecvate.

Percepţia

Atunci când avem de-a face cu o anumită situaţie, în general, credem

că ştim despre ce este vorba şi ne grăbim să interpretăm fără să înţelegem cu
adevărat ce se întâmplă şi fără să ţinem cont de context.

Felul în care noi percepem realitatea este departe de aceasta căci

observaţiile noastre sunt filtrate de filtre mentale care ne împiedică să
înţelegem cu adevărat situaţia:

1. Fiziologic (ochi, simţuri şi emoţii).

2. Sociocultural (coduri de conduită, valori, gen, etc.)
3. Experimental ( experienţa noastră de viaţă depinde de vârsta
noastră, de numărul şi de varietatea experienţelor trăite)

Strategii de succes

 Nu există o metodă de a observa o situaţie în mod absolut obiectiv.

 Eu sunt cel care dă un sens lucrurilor observate.
 Eu sunt 100% creatorul realităţii pe care cred că o observ.
 Ceea ce este adevărat pentru mine nu e neapărat adevărat şi pentru
altul.
 Am tendinţa să cred că ştiu când, de fapt, nu ştiu.
 Pot întotdeauna să aleg să văd lucrurile în mod diferit.
 Este mai uşor să ne schimbăm percepţiile despre ceilalţi decât sa-i
schimbăm pe ei.

7
 Intervenţia

Modul ideal de a privi o situaţie este combinarea următoarelor trei

etape: observaţia, analiza şi, în sfârşit, acţiunea.

Observaţia

Analiza Acţiunea

Cine? Ce?
Când? Unde?
Cum?

Iată ce se poate întâmpla dacă lipseşte o etapă:

 Observaţie şi acţiune = activism fără reflecţie sau analiză.
 Observaţie şi analiză = crearea de teorii fără a acţiona.
 Analiză şi acţiune = aplicarea de modele care nu sunt adaptate la
această situaţie specifică.

Fără o înţelegere a întregului context, o situaţie nu este înţeleasă cu

adevărat şi, ca urmare, intervenţia este inadecvată.

8
 2. Nevoile şi resursele copilului / rezilienţă

Ce este?

Acest modul analizează problema copilului şi dezvoltarea sa în diferite

culturi şi societăţi precum şi efectele unor evenimente dificile asupra
dezvoltării sale. Am hotărât să nu folosim cuvântul „traumatism” atunci
când evocăm efectele unor evenimente dificile asupra copilului
deoarece termenul ar putea fi înşelător şi ar putea duce la un diagnostic greşit.

Majoritatea psihologilor consideră că un procentaj foarte mic de copii

este cu adevărat „traumatizat” la un nivel patologic după ce au trăit sau au
fost martori ai unor evenimente dificile cum ar fi un conflict sau un dezastru
natural. În acest caz, copiii ar trebui să beneficieze de servicii specializate.

Cu toate acestea, majoritatea copiilor vor avea anumite

comportamente ca reacţie la evenimentele dificile şi aceste comportamente
sunt reacţii absolut normale în faţa unei situaţii anormale trăită de copil. S-a
demonstrat că termenul „traumatism” este un cuvânt înfricoşător pentru
familii şi comunităţi atunci când, de fapt, este vorba de tratarea unor reacţii
„normale” ale copiilor în faţa unei situaţii anormale trăite de aceştia. Este
important ca copilul şi comunitatea sa să fie înţeleşi şi susţinuţi în urma unor
evenimente dificile şi ca reacţiile lor să fie recunoscute mai degrabă ca
normale decât ca patologice.

În abordarea impactului evenimentelor dificile asupra dezvoltării

copilului, este important să ne amintim că comportamentul adoptat de
numeroşi copii în această situaţie este o reacţie datorată lipsei limbajului
necesar pentru a-şi exprima nevoile sau pentru a-şi articula reacţia faţa de
ceea ce au trăit.

In timp ce etapele de dezvoltare fizică a copiilor sunt universale,

etapele culturale şi ritualurile de trecere care marchează fazele dezvoltării în
viata unui copil variază de la o cultură la alta, la fel ca şi sensul dat acţiunilor
şi comportamentelor sociale. Este important pentru noi să lucrăm plecând de
la conceptele despre copilărie existente în culturile în care intervenim. Astfel,
ne asigurăm că nu impunem copiilor care frecventează centrele noastre semne
necunoscute de bunăstare sau definiţii ale stresului care nu fac parte din
conceptul local de necaz.

9
 Asociindu-ne cu părinţii şi tutorii pentru a defini semnele unui copil
fericit şi sănătos, putem să lucrăm împreună pentru a-i identifica pe cei care
ar avea nevoie de sprijin suplimentar.

Copii au nevoi fizice care trebuie satisfăcute pentru ca ei să crească –

au nevoie de hrană şi apă, au nevoie să stea la căldură, să fie uscaţi şi au
nevoie de asemenea să fie curaţi şi sănătoşi. Ei au şi nevoi psihosociale pentru
a se dezvolta la nivel emoţional – copiii au nevoie de dragoste şi sprijin, de
aprobare şi de limite şi au nevoie de o bază solidă de siguranţă în familiile
lor de unde pot să exploreze lumea.

Veţi găsi o referinţă la etapele fundamentale ale dezvoltării copilului în

Anexa 4, dar aici ne concentrăm pe dezvoltarea contextualizată a copiilor.

La ce serveşte?

Ca străini, este important pentru noi să începem prin a încerca să

înţelegem cât mai bine conceptul local de familie şi copilărie. Este important
pentru noi să înţelegem practicile care însoţesc educaţia copiilor pentru ca ei
să fie fericiţi şi sănătoşi în contextul culturii în care lucrăm.
Pentru a ne asigura că activităţile noastre sunt potrivite vârstei şi
convin copilului în etapa sa în curs de dezvoltare, trebuie să fim conştienţi de
nevoile copilului pentru a creşte. Când un copil creşte, nevoile lui se schimbă,
la fel ca şi sprijinul de care are nevoie din partea persoanelor care îl înconjoară.
Acest sprijin se schimbă treptat incluzând tot mai multe persoane, extinzându-
se puţin câte puţin de la părinţi la o comunitate mai mare.

Cum se foloseşte?

Toţi copiii au nevoie de „factori protectori” pentru bunăstarea lor

psihosocială şi aceştia există la nivel comunitar şi familial.
Este vorba de sprijinul acordat de familie şi comunitate, care există în
toate culturile, la nivel mondial. Participarea copiilor la practicile culturale
familiale şi la ritualuri reprezintă un factor protector important. Înţelegându-
le, programele psihosociale pot să susţină participarea copiilor la aceste
evenimente şi ritualuri.
De exemplu, sărbătorile, ceremoniile de înmormântare sau de nuntă,
activităţi şcolare şi sportive, etc.

10
 Acest modul se concentrează pe lucrul cu comunităţile pentru a defini
principalele aspecte ale dezvoltării copiilor la nivel fizic şi psihic precum şi
nevoile şi consecinţele unor evenimente dificile asupra copiilor.

Copii între 0 şi 4 Copii între 5 şi 11 Pre-adolescenţi şi

ani ani adolescenţi între 12
şi 18 ani

• 5 simţuri • explorare • comportament

• curiozitate • întrebări „de ce” riscant
• interacţiune • joc, imitaţie • afirmare de sine
• jocuri • lectură, scris, prin critică şi
• mişcare ştiinţă rebeliune
Învăţare

• limbaj şi plâns • valori, reguli • punere în discuţie a

sensului vieţii
• modele
• idei noi
• dezvoltare a
simţului moral
• separare de familie

• atenţie, îngrijiri • valori, credinţe • valori, credinţe

parentale • recunoaştere • independenţă,
• prieteni libertate
• conştiinţă • identitate
Nevoi

• jocuri • conştiinţă şi
expresie potrivită a
sexualităţii
• simţul apartenenţei
• recunoaştere

11
 • atenţie fizică şi • răspunsuri la • explicaţii, mărturii
emoţională întrebări • ascultare,
• complimente, elogii înţelegere
• reacţii pozitive de • spaţiu,
prieteni independenţă mărită
Răspuns pozitiv

• învăţare la şcoală şi responsabilităţi

• responsabilităţi • sfaturi şi ajutor
determinate dacă e necesar
• directive • interacţiune
determinate cu pozitivă cu
explicaţii persoanele din afara
familiei
• dragoste şi sprijin
continuu al familiei
• modele

• ataşament • reguli culturale şi • cultură, scopul vieţii

Resurse interioare

• încredere morale • identitate

• simţ al • încredere, • independenţă
apartenenţei responsabilitate • responsabilitate
• competenţe sociale • capacitate de a lua
• simţ al apartenenţei propriile decizii şi de
• cooperare a rezolva probleme
• conştiinţă de sine şi • construire de relaţii
de ceilalţi

12
 Rezilienţă şi sprijin psihosocial

Ce este?

Acest modul ar trebui abordat după ce noţiunea de bază a termenului

psihosocial a fost explicată participanţilor. O scurtă recapitulare în cele ce
urmează:
Ce înseamnă psihosocial?

„Psiho” se referă la psyche sau sufletul unei persoane. Acesta cuprinde

lumea interioară a emoţiilor, gândurilor, dorinţelor, credinţelor şi valorilor cât
şi felul în care ne percepem pe noi înşine şi pe ceilalţi. „Social” se referă la
relaţii şi la mediul înconjurător al unui individ. Acesta cuprinde nu numai lumea
materială dar şi contextul social şi cultural în care trăiesc oamenii, extinzându-
se de la reţeaua complexă a relaţiilor lor la comunitate şi stat. Lumea
interioară (psiho) şi cea exterioară (social) se influenţează reciproc.
„Psihosocial” se referă deci la bunăstarea indivizilor în raport cu mediul lor
înconjurător.
Rezilienţa se referă la capacitatea de a-şi reveni (sau de a rezista)
după un şoc sau o problemă. În psihologie, rezilienţa este un termen folosit
pentru a descrie capacitatea oamenilor de a gestiona un stres şi o catastrofă.

O persoană rezilientă foloseşte toate resursele pe care le are la

dispoziţie, atât la nivel psihologic cât şi la cel al mediului înconjurător.
Rezilienţa se construieşte prin existenţa şi întărirea factorilor protectori care
ne înconjoară în mediul şi în relaţiile noastre – familiale şi sociale – cât şi prin
resursele şi puterile noastre interioare. Factorii protectori sunt indicaţi în
Anexa 1.Conceptul de rezilienţă este bazat pe recunoaşterea importanţei
relaţiilor dintre o persoană şi comunitatea sa şi poziţia unei persoane în
societate.

La ce serveşte?

Conceptul de rezilienţă se bazează în mod esenţial pe recunoaşterea

faptului că adulţii şi copiii au la dispoziţia lor mijloacele necesare pentru a-şi
gestiona problemele.

Unul dintre scopurile programului psihosocial pentru copii care au trăit

un eveniment dificil este acela de a întări sau de a reconstrui mecanismele
de supravieţuire întrerupte de evenimentul în cauză.

13
 Acest modul este creat pentru a-i ajuta pe lucrator cu copii vulnerabilii
să-şi dea seama că au un rol de jucat în susţinerea copiilor, alături de familia
şi comunitatea copilului.

Cum se foloseşte?

În calitate de lucrător pentru protecţia copilului, trebuie să vă amintiţi

că aceşti copii au fost protejaţi şi însoţiţi în dezvoltarea lor înainte de dezastrul
care a dus la intervenţia noastră şi că au nevoie să fie susţinuţi în continuare.
Nu înlocuiţi metode existente sau impuneţi unele noi pentru a ajuta copiii şi
comunităţile; în schimb, ajutaţi comunitatea să lucreze cu elementele
psihologice şi sociale ale persoanei pentru a-i permite să-şi revină în contextul
propriei sale culturi. Este ceea ce numim o abordare psihosocială.

Putem să ajutăm copiii imediat după un eveniment traumatizant,

creând o bază solidă, în felul următor:
• Timp: petreceţi mai mult timp cu copiii şi permiteţi-le să se sprijine
mai mult pe adulţi timp de câteva luni după eveniment.

• Afecţiune: afecţiunea fizică este cu atât mai importanta pentru copii

după un traumatism (din partea părinţilor, a membrilor familiei sau a altor
adulţi de încredere).

• Joc: spaţiul emoţional şi fizic al jocului este unul dintre primele

elemente din viaţa unui copil care este întrerupt după un eveniment dificil.
Este important să se pună la dispoziţie locuri sigure şi organizate pentru copii
astfel încât să se poată juca de îndată ce e posibil. Jocul îi ajută pe copii să
dea un sens celor trăite.

• Cuvânt: încurajaţi copiii să vă vorbească şi să vorbească între ei

despre ceea ce au experimentat. Aceasta îi ajută să confirme ceea ce cred că
au trăit şi le reduce teama.

• Încurajare: încurajaţi-i pe copii arătându-le că sunt importanţi

pentru dumneavoastră şi asigurându-i că au reacţii emoţionale normale.

• Rutină: păstraţi o rutină normală cât mai mult timp posibil. Când
totul a fost dat peste cap, acest lucru este foarte liniştitor şi îi ajută pe copii
să se simtă în siguranţă datorită unei constante în viaţa lor.

14
 Concepte de bază

În cele ce urmează aveţi componentele unui individ şi ale lumii sale.

Este important să înţelegeţi aceste componente şi ce aduc ele unei
persoane pentru a şti cum să-i ajutaţi să-şi folosească resursele interioare şi
exterioare după un eveniment dificil.

Când lucraţi cu copii şi comunităţi în contextul unui eveniment dificil,

obiectivele dumneavoastră trebuie să fie următoarele:
AM = Reconstruirea relaţiilor, a încrederii şi al unui sentiment de
apartenenţă.

POT = Reînceperea unor activităţi, crearea unui spaţiu sigur pentru

reconstruirea încrederii şi competenţei în activităţile mele.

SUNT = Întărirea spiritualităţii, a avea din nou speranţă in viitor, a da

un sens celor întâmplate.

Am Construiesc
părinţi, familie, încredere,
Mă
Datorită prieteni, dragoste,
construiesc
relaţiilor… profesori, identitate, simţ
datorită
conducători al apartenenţei
relaţiilor
religioşi,
comunitate

Mă
Pot Construiesc
Datorită construiesc
Şcoală, muncă, competenţă,
activităţilor… datorită
activităţi încredere,
activităţilor
cotidiene iniţiativă

Mă
Sunt Construiesc
Datorită construiesc
valori, credinţe, stimă de sine,
spiritualităţii… datorită
cultură scop în viaţă,
spiritualităţii
responsabilitate

15
 Factori protectori

Mediu
Individ Familie înconjurător

• Temperament uşor • Ataşament şi • Relaţie pozitivă

• Inteligenţă / interacţiuni cu un
competenţe părinte-copil pozitive adult
cognitive • Rude de calitate • Participare la à
• Stimă de sine • Structuri şi reguli activităţi
• Sentiment de control acasă extraşcolare
asupra vieţii sale • Forţă familială • Implicare
• Planuri pentru viitor • Tată implicat în religioasă sau
• Optimism faţă de îngrijirea copiilor spirituală
evenimentele viitoare • Părintele sau • Experienţă
• Competenţe şi succes la tutorele doreşte un pozitiva la şcoală
activ viitor pozitiv pentru • Responsabilităţi
• Experimentarea unui copil acasă şi la muncă
eveniment pozitiv înainte • Mamă educată • Posibilităţi de
sau după o situaţie • Mamă care lucrează deschidere,
dificilă • Percepţii pozitive oportunităţi
• Capacitate de a se ale mamei • Sprijin din afara
detaşa de conflictele de • Familie puţin familiei pentru
acasă numeroasă mamă
• Simţul responsabilităţii • Detaşarea, ca adult, • Implicare în viaţa
sau al serviciului de un trecut dificil comunităţii
• Forţă, determinare • Sprijin al soţului-
soţie/ relaţie
• Relaţie maritală
pozitivă

16
 3. Gestionarea emoţiilor

Ce este?

Acest modul vizează recunoaşterea, înţelegerea şi gestionarea

emoţiilor. Vă va ajuta să consideraţi emoţiile şi exprimarea sentimentelor ca
pe un aspect sănătos al personalităţii dumneavoastră. Emoţiile pot fi descrise
ca reacţii fizice, ca răspuns la un eveniment extern.

În special lucrator cu copii vulnerabiliii trebuie să ştie să-şi recunoască,

înţeleagă şi accepte propriile reacţii emoţionale.

De asemenea, trebuie să ştie să-i ajute pe copiii din centre să-şi

exprime şi să-şi gestioneze sentimentele. Emoţiile pot fi contagioase: dacă
sunteţi trist sau supărat, oamenii din jurul dumneavoastră o vor simţi şi vor
reacţiona în consecinţă. Dacă sunteţi calm şi mulţumit, oamenii din jurul
dumneavoastră se vor simţi încurajaţi şi în siguranţă. Dacă vă lăsaţi dominat
de emoţii, acest lucru poate duce la teama şi îndepărtarea celorlalţi,
influenţând negativ munca şi anturajul dumneavoastră. Copiii ,mai ales, sunt
foarte receptivi la emoţiile adulţilor care îi înconjoară.

Totuşi, gestionarea unei emoţii nu înseamnă refularea sau ascunderea

ei. Să ştiţi să vă gestionaţi emoţiile în mod sănătos implică să le recunoaşteţi
atunci când apar şi să le lăsaţi să iasă la iveală în mod autentic.

De exemplu, dacă un copil foloseşte cămaşa voastră preferată pentru

a-şi curăţa pantofii de sport, este absolut normal să vă supăraţi. Dacă trebuie
să vă despărţiţi de prietenii voştri pentru că plecaţi pentru o lungă perioadă
de timp, este normal să fiţi trist. In funcţie de situaţie, emoţia simţita va varia
în intensitate.

Emoţiile sunt parte integrantă din viaţă. Există o tendinţa de a

considera emoţii ca mânia, tristeţea, sau teama ca fiind negative, dar, de fapt,
ele nu sunt. Emoţiile noastre pot să existe pentru a ne feri de un pericol
(teama), pentru a ne ajuta să schimbăm lucrurile într-o situaţie dată, etc.
Deseori, oamenii nu îşi folosesc emoţiile ca pe nişte aliaţi.

Oamenii nu îşi domină întotdeauna emoţiile, ci, din contră, ei permit

emoţiilor să îi domine.

Vezi: Teoria ataşamentului şi procesul de doliu

17
 La ce serveşte?

„Bunăstarea emoţională” este la fel de importantă ca şi igiena fizică şi

personală. Este primordial să-i învăţăm pe copii să-şi înţeleagă şi să-şi
gestioneze emoţiile şi reacţiile. Înţelegerea funcţiei esenţiale a emoţiilor
noastre ne va permite să evităm violenţele şi conflictele.

Prin această înţelegere, un lucrator cu copii vulnerabili sau un copil va

accepta aspectul pozitiv al emoţiei.

Învăţarea copiilor că orice emoţie este folositoare, că emoţiile şi

sentimentele trebuie exprimate într-un mod corespunzător, la momentul
potrivit, va duce la o atmosferă mai organizată în centre şi va reduce sau va
elimina certurile sau manifestările fizice ale mâniei. Este esenţial pentru un
lucrator cu copii vulnerabili să înţeleagă că refularea sentimentelor poate duce
la comportamente nesănătoase precum autoizolarea sau agresivitatea.

Acest lucru va permite lucratorului cu copii vulnerabili să comunice în

mod adecvat cu copiii într-o astfel de situaţie şi să răspundă corespunzător
nevoilor copilului.

Să fii trist, să vrei să fii cu o persoană dispărută sau cu prietenii tai, să

fii mâniat din cauza dispariţiei lor, să îţi fie teamă – toate acestea sunt
normale, mai ales după un eveniment dificil.

Toată lumea are emoţii şi este important de ştiut că ele nu vor dura
pentru totdeauna, mai ales dacă reuşim să vorbim despre ele şi să nu le
păstrăm în noi.

Cum se foloseşte?

Învăţându-i pe copii cum sa-şi exprime emoţiile prin desen, scris sau
sport, încurajându-i să-şi împărtăşească emoţiile cu o persoana de încredere,
le permitem să îşi gestioneze emoţiile într-un mod pozitiv şi sănătos.

Concepte de bază

Este important de luat în considerare punctele următoare:

Oricare ar fi emoţiile, ele simt normale şi folositoare. Ele sunt
temporare. Să nu vă fie niciodată teamă sau ruşine de emoţiile voastre.

18
 Lucrurile se vor schimba şi veţi putea trece peste ele dacă aţi hotărât
să faceţi asta. Toate emoţiile se transformă cu timpul, aceasta e natura lor.
E foarte important să ştiţi să aveţi răbdare înainte de a acţiona.
Intensitatea emoţională se diminuează cu timpul, nu reacţionaţi în
grabă. În primul rând trebuie să ştiţi să recunoaşteţi emoţia, să o acceptaţi
(nu să o negaţi) şi să o exprimaţi (nu să o refulaţi).
Orice sentiment inconfortabil este legat de o nevoie nesatisfăcută. Întâi
acceptaţi-o fără să încercaţi să o analizaţi, apoi încercaţi să stabiliţi o legătură
cu nevoia esenţială nesatisfăcută. În sfârşit, exprimaţi cererea subiacentă ce
se află la baza emoţiei.

Teama poate fi legată de nevoia de a fi în siguranţă. Ea este îndreptată

spre viitorul imediat pentru a preveni un pericol iminent. Fuga este o reacţie
normală pentru a evita ameninţarea. Teama faţa de un eveniment trecut este
însă un sentiment disfuncţional.

Reacţiile normale ar fi tremuratul, căutarea unui sprijin şi cererea de

ajutor. Atunci când lucrăm cu copii, este important să ne dăm seama că teama
nu poate fi raţionalizată, de exemplu „dar de ce ţi-e frică de câine, ia uite, e
drăguţ…”. Să cunoaştem nevoia persoanei pentru a o încuraja este singura
soluţie. „Ştiu că ţi-e frică, cum pot să te ajut ca să nu-ţi mai fie?”

Mânia poate fi legată de nevoia de a fi respectat. Este o mobilizare de

energie pentru a schimba lucrurile sau pentru a rezolva problemele. Este
îndreptată spre prezent pentru a încuraja schimbarea cât mai repede posibil.
Adeseori întâlnim mânia trecutului la copii cu care lucrăm. Este important să
o recunoaştem, dar trebuie şi să ştim că aceasta este disfuncţională.

Lucratorul cu copii vulnerabili trebuie să-i încurajeze pe copii să-şi

exprime mânia într-un mod sănătos. Metodele de a o face sunt numeroase:
eliberarea sentimentelor prin activităţi artistice, discuţii sau joc de roluri etc.

De asemenea, activităţile fizice pot fi folositoare când sunt concentrate

pe mânie – de exemplu, lovirea unei mingi de mai multe ori sau orice altă
activitate în care să se elibereze o energie blocată sau o frustrare.

Tristeţea poate fi legată de nevoia de a fi reconfortat. Oamenii sunt

trişti când pierd o persoană iubită sau un lucru important. Tristeţea ne permite
să acceptăm ceea ce nu putem să schimbăm căci este punctul de plecare al

19
procesului de doliu. Tristeţea este îndreptată spre un eveniment trecut:
pierderea a avut loc şi procesul de doliu trebuie să înceapă.

Durata acestui proces depinde de fiecare persoană şi de sentimentul ei

asupra gravităţii pierderii.

Bucuria poate fi legată de nevoia de recunoaştere din partea celorlalţi.

Este important să recunoaşteţi succesul pentru a-l ancora în realitatea voastră
şi pentru a-l folosi la următoarea provocare. Este nesănătos să te gândeşti
imediat la următoarea provocare fără să fii mulţumit de ceea ce a fost
îndeplinit. Acceptaţi-vă succesele şi faceţi-vă timp să le împărtăşiţi cu ceilalţi.

Emoţii de bază

Cum poate fi
Exemplu cu
Emoţie La ce serveşte? gestionată în
copiii
mod sănătos?

Avertizare la • Tremur • Teamă de

apropierea unui • Găsiţi o întuneric.
pericol. Trebuie să persoană cu care „De ce îţi este
fug pentru a evita o să rămâneţi, nu teamă?” „De tigrul
ameninţare. Teama rămâneţi singur. de sub patul meu.”
este o formă de • Cereaţi ajutor. Nu încercaţi să
protecţie. Teama este raţionalizaţi teama
TEAMA disfuncţională – „nu există tigri
Nevoia de a când este în această ţară”-
fi în orientată spre Întrebaţi-l pe copil
siguranţă trecut sau spre cum puteţi să îl
viitorul îndepărtat. încurajaţi.
Copilul este
actorul şi are
resurse, el ştie de
ce are nevoie
pentru a fi liniştit
– de lumină, de o
uşă deschisă, etc.

20
 Mobilizarea energiei O metodă Atunci când copii
pentru a schimba sănătoasă de a vă sunt mânioşi,
lucrurile, înfruntând exprima mânia trebuie să-i
o ameninţare sau este vocea încurajăm să
un atac. (ţipând, etc.), dar: exprime acest
Ex. cinema mă calcă • Nu răniţi pe sentiment în mod
pe picior, îl împing nimeni sănătos. Nu
pentru a-l • Nu vă răniţi pe încercaţi să îl
îndepărta. dumneavoastră refulaţi – „nu ţipa
Trei surse principale • Nu spargeţi în public, nu e
MANIE de mânie: nimic politicos” sau
Nevoia de a • Frustrare Mânia acumulată „copiii trebuie
fi respectat • Intruziune pe se caracterizează văzuţi, nu auziţi”.
teritoriul meu prin culpabilitate, Copii au nevoie de
• Control al libertăţii angoasă, depresie, spaţiu pentru a
mele deci este putea să se
important să o exprime fizic dacă
exprimaţi cât mai e necesar.
repede posibil.
Mânia funcţională
rezolvă
problemele. Mânia
disfuncţională este
o violenţă inutilă.

Tristeţea este o • Plângeţi Vezi procesul de

reacţie în faţa unei • Spuneţi că doliu
pierderi care, in cele sunteţi trist
TRISTETE din urmă, ne • Reconfort fizic (o
Nevoia de a permite să îmbrăţişare din
fi acceptam lucrurile partea cuiva)
reconfortat care nu pot fi Tristeţea este
schimbate. Este un orientată spre
sentiment însoţit de trecut. Dacă este
retragere şi îndreptată spre
singurătate. Ea ne viitor, este
permite să ne disfuncţională.

21
 reorganizăm viaţa
după o pierdere.

Bucuria Este Importantă Complimentaţi un

caracterizează o pentru ancorarea copil atunci când
realizare sau un experienţei reuşeşte ceva,
succes, ea ne pozitive care vă va împărtăşiţi cu
permite să le permite apoi sa vă ceilalţi şi spuneţi-i
validăm şi să le pregătiţi şi să că sunteţi mândri
împărtăşim cu aveţi încredere în de el.
ceilalţi. faţa noilor planuri Nu-i spuneţi unui
de viitor sau copil că „a avut
provocărilor. noroc” dacă
BUCURIE • Acceptaţi şi bucuria este
Nevoia de a sărbătoriţi legată de o muncă
fi realizările asiduă sau de
recunoscut • Fiţi satisfăcuţi de realizarea unui
succesul şi obiectiv pentru
fericirea care a muncit mult
dumneavoastră timp.
• Reflectaţi asupra Nu încurajaţi
etapelor care v-au copilul să nu
condus spre spună nimic de
bucurie teamă că va fi
judecat sau de
teama geloziei
celorlalţi.

22
 Teoria ataşamentului

Teoria ataşamentului se bazează pe faptul că toţi avem legături în viaţa

noastră – cu oameni, locuri, animale, obiecte, etc.

Cine spune legătură, spune despărţire. Pierdem ceva în fiecare zi, în

fiecare an şi în etape regulate din viaţa noastră. Toate acestea sunt parte din
etapele normale de ataşament şi despărţire.

Există un proces în patru etape, descris în figura următoare, pe care

nu putem să le evităm.

Identitate Ataşament Confort

Angajament/legătură
Doliu

Interes
Pregătire Despărţire

• Ataşamentul este procesul de creare a unei apropieri şi de stabilire a

unei legături; acest lucru aduce reconfortare.

• Angajamentul sau legătura este raportul emoţional care succede

apropierii şi reconfortării. Acesta este mai profund decât ataşamentul.

• Despărţirea este o întrerupere a proceselor de angajament şi

ataşament prin schimbare sau pierdere, prin decepţie sau frustrare. Ea poate
indica evoluţia normală a unei relaţii (creştere, diplomă) sau un moment brusc
(deces, accident).

• Doliul succede despărţirii; este procesul mental şi emoţional de

tristeţe, de renunţare şi de spunere adio. Acesta este esenţial pentru
dezvoltarea rezilienţei. Apoi un nou ciclu poate să înceapă.

23
 Procesul de doliu

Este important să înţelegem procesul de doliu atunci când analizăm

sentimentele de tristeţe. Există opt etape în acest proces, care nu respectă
neapărat ordinea de mai jos. Spunem că este modul normal şi sănătos de a
gestiona o pierdere.

1. Refuz: neacceptarea pierderii „Nu se poate să mi se întâmple asta,

nu mie!” Simptomele se pot manifesta printr-un refuz de a plânge sau, în cazul
unui deces, printr-o comportare ca şi cum persoana ar fi încă vie.

2. Mânie: „de ce eu?”, „viaţa e prea nedreaptă” sau o ură faţă de

Dumnezeu sau faţa de orice aspect spiritual. Un sentiment de mânie împotriva
persoanei decedate sau a celei care a provocat pierderea.

3. Tristeţe/depresie: sentiment de neputinţă şi lipsă de control.

Persoana, aspectul din viaţă care a dispărut sau casa distrusă ne lipsesc
îngrozitor. Pierderea speranţei si nimicirea visurilor de viitor care existau
înainte de pierdere.

4. Teamă, panică, îndoială: „ce o să fac acum?” „care va fi viitorul

meu?” „cum voi găsi o soluţie?”

5. Acceptare: acceptarea indică alinare şi vindecare. Posibilitatea de a

găsi consolare în amintiri frumoase, gândurile încep să se orienteze spre viitor,
spre noi proiecte şi spre o evoluţie pozitivă.

6. Crearea de noi ataşamente: aceasta înseamnă puterea de a trăi în

continuare şi de a crea liber noi legături fără teama unei alte pierderi.

7. Iertare: capacitatea de a oferi din nou, de a oferi celorlalţi.

8. Recunoştinţă: certitudinea că există o forţă superioară căreia îi

suntem recunoscători. Învăţăm să trăim din nou.
Procesul de mai sus este normal; emoţiile dureroase fac parte integrantă din
fiecare fiinţă umană. Este important să ne amintim că durerea trece şi ca
bucuria şi fericirea vor reveni.

24
 4. Comunicare şi ascultare activă

Ce este?

Întregul personal implicat în program şi lucrator cu copii vulnerabiliii

trebuie formaţi în comunicarea cu copiii. Chiar dacă au ei înşişi copii, se simt
în largul lor alături de copii şi sunt obişnuiţi să intre în contact cu aceştia, este
important să precizăm faptul că anumite competenţe necesare nu sunt
înnăscute, ci trebuie dobândite.

În contextul muncii noastre comunicăm cu copiii din diferite motive şi

este important să o facem în mod corect.
Atunci când comunicaţi nu vă bazaţi numai pe limbajul verbal (discurs)
pentru a transmite un mesaj. Comunicarea nu înseamnă numai transmiterea
unui mesaj. Este un proces cu două căi, implicând o persoană care transmite
un mesaj şi o alta care îl primeşte, reformulând ceea ce tocmai a auzit.

Comunicarea implică o comunicare verbală, o comunicare non verbală

sau limbaj corporal (gesturi, contactul privirii, tonul vocii…) şi o ascultare
activă. Toate aceste elemente sunt prezente în mod conştient sau nu şi este
important să luăm în considerare mesajele trimise de corpul nostru şi modul
în care sunt percepute. Comunicarea non verbală este uneori mai puternică şi
mai sinceră decât cea verbală. Gura poate să mintă, dar corpul nu. Acest
modul vă încurajează să vă gândiţi la diferitele moduri de comunicare cu copiii
şi la felul în care pot fi ameliorate şi dezvoltate aceste competenţe în avantajul
copiilor.

O ascultare activă implică folosirea întregului corp, a ochilor, a minţii,

a gurii şi a inimii.

De ce avem nevoie pentru a comunica?

A fi = prezenţă, deschidere
A simţi = empatie, încredere, respect
A vedea = observaţie
A vorbi = claritate, precizie
A asculta = atenţie, concentrare

Principalele elemente de comunicare sunt aceleaşi cu adulţii sau cu

copiii, chiar dacă există diferenţe legate de vârsta şi nivelul copilului. Adulţii
sunt capabili să vadă diferitele unghiuri ale unei situaţii, au capacităţi verbale

25
mai bune şi vor înţelege, în general, destul de repede scopul unei conversaţii
sau unui interviu. Ei sunt capabili să-şi ascundă sentimentele şi pot să-şi
exprime nevoile în mod mai clar. In general, sunt mai răbdători şi au o marjă
de concentrare mai mare.

În schimb, copiii îşi arată sentimentele de plictiseală sau frustrare.

Poate le e teamă sau se simt izolaţi în timpul unei discuţii, mai ales cu adulţi
pe care nu îi cunosc. Dezvoltându-vă tehnicile de comunicare, puteţi să
strângeţi mai multe informaţii despre situaţia copilului, astfel încât să-i oferiţi
sprijinul de care are nevoie.

De asemenea, este evident că elementele unei bune comunicări,

ascultare activă şi comunicare non verbală, sunt la fel de utile şi când lucraţi
cu adulţi.

La ce serveşte?

Pentru a putea face faţă problemelor care le afectează vieţile, copii au

nevoie să înţeleagă ce se întâmplă în jurul lor. Putem să fim siguri că acţionăm
spre binele copilului dacă putem comunica eficient cu el.

Mai ales în următoarele situaţii, este important să o putem face.

 Analiza unei situaţii centrate pe copil.

 Nevoie specială de protecţie ce trebuie luată în considerare.

 Situaţii în care trebuie să evaluaţi bunăstarea psihosocială a copilului.

 Copii despărţiţi a căror situaţie trebuie clarificată prin culegerea

de informaţii.

Cum se foloseşte?

Atunci când comunicăm cu copiii trebuie să luăm în considerare

numeroşi factori. Locul (spaţiul fizic) în care se desfăşoară discuţia trebuie ales
cu grijă, astfel încât copilul să se simtă cât mai în largul său. Mai multe
informaţii despre acest subiect se găsesc, care conţine şi sfaturi pentru o bună
ascultare activă, şi indicaţii despre atitudinile şi abordările care îi ajută pe copii
să se exprime şi despre felul în care să-i încurajaţi să comunice.

26
 Este important să ne amintim că atunci când ne aflăm în contact cu un
copil şi acesta nu răspunde in mod deschis, este posibil ca problema să vină
de la persoana care conduce interviul, aceasta trebuind, fără îndoială, să
schimbe strategia.

Deseori adulţii nu se simt în largul lor atunci când copiii se supără sau
sunt stânjeniţi. Puteţi să studiaţi, pe lângă acest modul, şi modulul
Gestionarea emoţiilor, pentru a vă simţi mai relaxaţi alături de copii care au
emoţii puternice în timpul unei discuţii. Durerea emoţională a copilului nu este
un motiv pentru a opri conversaţia – amintiţi-vă că aceasta l-ar putea ajuta
pe copil să se descarce.

Atelierul care urmează explorează tonul, limbajul corporal şi poziţia

elementelor esenţiale ce trebuie luate în considerare când lucraţi cu copii, şi
mai ales cu copii aflaţi în situaţii dificile.

Sfaturi pentru o bună ascultare

Ce să faceţi

• Aşezaţi-vă faţă în faţă

• Găsiţi un loc liniştit unde persoana să se simtă liberă să
vorbească
• Aplecaţi-vă înainte spre persoana respectivă
• Încuviinţaţi din cap sau folosiţi expresii care să încurajeze
persoana să spună mai multe sau prin care să-i arătaţi că
înţelegeţi.

• Păstraţi un contact vizual (nici prea mult, nici prea puţin)

• Observaţi postura celeilalte persoane
• Observaţi-i expresia feţei
• Căutaţi, pe lângă ceea ce se spune, ceea ce nu se spune.
• Găsiţi adevăratele sentimente din spatele poveştii şi al
limbajului non verbal.

• Ascultaţi cu atenţie şi încercaţi să vă amintiţi ce vi se spune

• Reformulaţi ce s-a spus pentru a arăta că înţelegeţi
• Cereţi precizări pentru a înţelege mai bine persoana

27
 • Faceţi comentarii adecvate, daţi sugestii sau răspunsuri
încurajator.

• Acordaţi persoanei întreaga dumneavoastră atenţie (eliberaţi-vă

mintea de orice alt gând)
• Evitaţi întreruperile sau distracţiile
• Arătaţi interes persoanei
• Fiţi amabili şi respectuoşi
• Concentraţi-vă asupra persoanei şi nu asupra propriilor
probleme sau a ceea ce aţi vrea să spuneţi.

• Fiţi răbdători, lăsaţi timp persoanei

• Fiţi demni de încrederea celui care ştie să păstreze un secret
• Să aveţi empatie, • Credeţi că există ceva bun în fiecare
persoană
• Fiţi toleranţi şi acceptaţi-l pe celălalt fără să-l judecaţi
• Evitaţi să aveţi în minte zvonuri despre interlocutorul
dumneavoastră care ar putea să vă influenţeze ascultarea
• Aveţi curajul să suportaţi reacţii sau comportamente de
respingere (pentru orice comportament există un motiv).

Ce să nu faceţi

• Faceţi reproşuri, acuzaţi

• Minimizaţi, subestimaţi ceea ce spune celălalt
• Daţi sfaturi, soluţii (ascultaţi soluţiile celui care vorbeşte)
• Povestiţi imediat propria poveste despre o experienţa
asemănătoare
• Minţiţi sau spuneţi adevărul pe jumătate
• Promiteţi lucruri pe care nu puteţi să le garantaţi (veţi pierde
încrederea celuilalt)
• Impuneţi disciplină sau folosiţi o voce intimidantă
• Interpretaţi ce se spune fără să clarificaţi înainte

In general credem ca ascultăm cu urechile, dar ascultăm şi cu ochii, cu

mintea, cu corpul şi cu inima. Toate calităţile unei bune ascultări menţionate

28
mai sus, îl vor ajuta pe cel care vorbeşte să-şi exprime adevăratele sentimente
şi gânduri, şi asta e ceea ce construieşte o relaţie bună.

Aspecte importante de luat în considerare în comunicarea cu copiii

a. Amplasamentul fizic

• Un spaţiu liniştit, cu un loc unde să stai confortabil si care să fie

adecvat din punct de vedere cultural. O plimbare, un joc sau lucrul împreună
pot oferi ocazii bune de comunicare.
• Aşezarea la acelaşi nivel va permite copilului să se simtă în largul
său. Solul este deseori potrivit şi fără bariere (spre deosebire de un birou de
exemplu) între adult şi copil.
• Intimitatea poate să fie importantă, mai ales când convorbirea este
despre lucruri personale sau dureroase.
• Un mediu liniştit este important pentru a nu fi deranjat. Opriţi
telefoanele mobile şi încercaţi să nu fie agitaţie în jurul vostru.

b. Atitudini şi abordări pentru interviuri şi evaluări

Aspectele ce urmează sunt indicate pentru crearea unei legături sau a

unui sentiment de încredere între adult şi copil. Urmând aceste indicaţii veţi
maximiza potenţialul copilului de a se angaja, a avea încredere în
dumneavoastră şi a comunica.

• Prezentările sunt importante pentru ca copilul să-l cunoască pe cel

cu care va vorbi, rolul său şi scopul conversaţiei. Este esenţial să explicaţi clar
cine sunteţi şi care este scopul întrevederii.
• Confidenţialitatea ar trebui respectată. Este important să explicaţi
clar de ce sunt strânse informaţii, cine le va folosi şi cum. Explicaţi faptul că
întrevederea este confidenţială, dar că s-ar putea să fie nevoie să împărtăşiţi
informaţiile cu alte persoane. Dacă este posibil, explicaţi şi consecinţele
întrevederii deoarece copiii au nevoie să fie scutiţi de sentimentul că ar putea
„să spună baliverne” despre ceilalţi.
• Un limbaj simplu ar trebui folosit cu copiii. Dacă la un moment dat
apar îndoieli în legătură cu ce aţi spus, ar fi bine să-i cereţi copilului să repete
sau să parafrazeze.
• O abordare prietenoasa, informală şi destinsă îl va ajuta pe
copil să se simtă în largul său.

29
 • Un timp suficient îl va ajuta pe copil să se simtă relaxat, să devină
încrezător şi îi va permite să simtă că este luat în serios. Un timp pentru a vă
juca împreună poate fi folositor pentru dezvoltarea de legături. De asemenea,
o conversaţie despre subiecte neutre (şcoală, jocuri, etc.) ar fi potrivită înainte
de abordarea unor subiecte mai personale şi dureroase..
• Este important să respectaţi timpul limitat de concentrare a
copiilor: o serie de întâlniri mai scurte ar putea fi mai folositoare decât
întâlnirile lungi.
• O atitudine non critică transmite ideea de acceptare a copilului în
ciuda a ceea ce a putut să facă. Este important să-i respectaţi credinţele,
sentimentele, etc. fără să-i judecaţi comportamentul – de exemplu, în cazul
unor copii foşti soldaţi sau al unor copii asociaţi cu grupuri armate.
• Luarea de notiţe în timpul întrevederii ar putea să distragă copilul
şi să-i provoace întrebări şi incertitudini în ce priveşte confidenţialitatea. Dacă
este necesar să luaţi notiţe, trebuie să-i explicaţi copilului motivele şi sa-i
cereţi permisiunea în prealabil.
• Încheierea întrevederii sau a conversaţiei într-un mod potrivit
este la fel de important: dacă îi daţi copilului ocazia să pună întrebări, să mai
spună ceva si să facă un rezumat al celor spuse sau hotărâte, îl veţi ajuta să
simtă că a fost luat în serios. De asemenea est recomandat să încheiaţi
întrevederea cu un element pozitiv, mai ales dacă copilul a povestit
evenimente traumatizante.
• După terminarea întrevederii, este important să vă asiguraţi că acel
copil va fi supravegheat în continuare, mai ales dacă au fost discutate subiecte
dureroase şi dificile.
Nu faceţi promisiuni vagi copilului („te vei întoarce in satul tău în şase
săptămâni/foarte curând”) chiar dacă încercaţi să-l încurajaţi. Dacă nu aveţi
un răspuns, spuneţi „nu sunt sigur” sau „vom încerca să-i găsim, dar nu ştim
unde se află părinţii tăi în acest moment”, „nu ştim dacă fratele tău se va
întoarce”. Nu creaţi aşteptări puţin realiste. Acest lucru îi va dăuna copilului,
mai ales dacă începe să aibă încredere în dumneavoastră.
c. Atitudini care îi încurajează pe copii să se exprime

Există numeroase tehnici pentru a-i ajuta pe copii să se exprime.

• Un ton calm al vocii poate să-l ajute pe copil să se simtă î siguranţă

şi indică faptul ca adultul este compătimitor.
• Gesturi precum încuviinţarea din cap (sau orice alt gest potrivit
culturii ţării respective) pot să-l încurajeze pe copil să continue să vorbească.

30
 • Un contact vizual adecvat ajută copilul. Acesta variază de
asemenea de la o cultură la alta.
• Ascultaţi cu atenţie şi arătaţi că îl ascultaţi pe copil – sintetizând
ce s-a spus, cerând precizări, etc.; acest lucru va confirma copilului faptul ca
îl ascultaţi cu atenţie..
• Respectaţi emoţiile copilului – adeverind emoţiile („ probabil că
asta te-a întristat/mâniat”, etc.). Astfel, veţi transmite empatie – capacitatea
de a vă identifica cu situaţia şi emoţiile copilului.
• Evitaţi să-l întrerupeţi pe copil.
• Un adult de încredere poate să participe la întrevedere dacă aşa
vrea copilul, dar este important să vă asiguraţi că nu va vorbi în numele
copilului şi că nu îl va influenţa să „vorbească frumos”.
• Realizarea unor desene pentru a explica ce s-a întâmplat ar putea
fi mai o metodă mai uşoară decât discuţia, în funcţie de vârsta copilului. De
asemenea ar putea fi utilă folosirea unor păpuşi sau a unor jucării din pluş
pentru un scenariu precis.
• Dacă puneţi întrebări deschise, îl veţi încuraja pe copil să explice
lucrurile în felul lui: de exemplu, o întrebare deschisa de tipul „descrie-mi viaţa
ta în satul tău” poate să ducă la un răspuns mai liber decât o întrebare închisă
precum „unde trăiai". Este recomandat să nu puneţi întrebări induse care
sugerează un răspuns copilului, cum ar fi „îţi place la şcoală, nu-i aşa?”. Evitaţi
de asemenea să întrebaţi „de ce” când nu este cazul, deoarece copilul ar putea
interpreta greşit şi l-aţi forţa să dea explicaţii.
Dacă un copil plânge să nu credeţi că trebuie să încheiaţi convorbirea
imediat. În funcţie de vârsta copilului, acordaţi-i un timp si întrebaţi-l dacă
doreşte ca întrevederea să aibă loc altă dată.
De asemenea, puteţi să-l întrebaţi „de ce eşti trist?”. Folosiţi-vă intuiţia,
dar este important să-i acordaţi spaţiu copilului, să rămâneţi calm şi să-i daţi
impresia că are voie să fie trist şi că o să aşteptaţi să se oprească din plâns.
Nu copleşiţi copilul, grăbindu-vă să-l consolaţi sau făcând gesturi fizice pe care
el le-ar putea considera nepotrivite. da

31
 5. Leadership

Ce este?

Scopul acestui modul este să exploreze felul în care un lucrator cu copii

vulnerabili ar trebui să se comporte cu copiii cu care lucrează la centru.

Să fi lucrator cu copii vulnerabili este o provocare pe cât de stimulantă

pe atât de satisfăcătoare. A fi un bun lucrator cu copii vulnerabili implică
responsabilităţi şi roluri variate, ca educator, învăţător şi organizator în
acelaşi timp.

Educatorul îi îndrumă pe copiii din centru, îi ajută să facă alegerile

corecte, le oferă afecţiune, îi încurajează când au nevoie, fără a uita să
stabilească limite clare. Lucrator cu copii vulnerabiliul ca învăţător are nevoie
de competenţe tehnice şi de cunoştinţe pentru a planifica şi a anima jocurile
şi alte activităţi adaptate copiilor de toate vârstele.

Organizatorul trebuie să aibă capacitatea de a organiza logistica,

materialul şi să gestioneze timpul avut la dispoziţie. Flexibilitate, decizii
rapide, un temperament stabil şi un bun simţ al umorului sunt alte calităţi
importante ale lucrator cu copii vulnerabiliului care îi permit să facă faţă
numeroaselor provocări ale meseriei.

Lucratorul cu copii vulnerabili trebuie să fie conştient de importanţa

faptului că este un şef al grupului şi un ghid. Trebuie să aibă calităţi de
leadership sau, cu alte cuvinte, capacitatea de a încuraja şi a însoţi grupul în
atingerea unui anumit scop. El trebuie să aibă o viziune clară asupra direcţiei
pe care doreşte să o urmeze cu copiii; dacă este motivat şi fericit cu munca
sa şi dacă dispune de instrumentele necesare, implicarea sa ca lucrator cu
copii vulnerabili va fi completă.

Există mai multe stiluri de leadership (sau aptitudine de a conduce)

adaptate anumitor situaţii. Diferitele stiluri includ stilul autoritar, democratic
sau de coaching (îndrumător). Provocarea leadership-ului de situaţie este
găsirea abordării corecte şi adaptării ei la maturitatea indivizilor şi la nevoile
grupului.

32
 La ce serveşte?

Să lucrezi cu copii în situaţii dificile este o mare responsabilitate.

Lucrator cu copii vulnerabiliii trebuie să aibă o idee clară despre modul în care
ar trebui să se comporte. Deseori, ei cred că ar trebui să compenseze
pierderile şi dificultăţile suferite de copii permiţându-le prea multe şi oferindu-
le multă afecţiune. Ei uită că un copil are nevoie de limite clare pentru a se
dezvolta într-un mod sănătos.

Prin explorarea rolului lor şi a diferitelor stiluri de leadership ce pot

avea un impact asupra lucrului lor cu copiii, lucratorul cu copii vulnerabili vor
înţelege mai bine abordarea psihosocială ca muncă zilnică cu copiii de care se
ocupă.

Cum se foloseşte?

Modulul oferă lucratorului cu copii vulnerabili baze de înţelegere a

leadership-ului şi le dă ocazia să reflecteze asupra muncii pe care o desfăşoară
în centre. Acest lucru le permite să-şi recunoască propriul stil de leadership şi
să înveţe când şi de ce să folosească celelalte stiluri.

Model de leadership

1. Viziune - CAP
Gândire: capabil de a da un sfat

2. Motivaţie – INIMA 3. Acţiune – MANA

Emoţie: capabil de a trăi o pasiune Faptă: capabil de a acţiona cu precizie

1. Un lucrator cu copii vulnerabili trebuie să reflecteze asupra direcţiei

pe care doreşte să o urmeze cu copiii într-un anumit interval de timp (şedinţă,
trimestru sau an) şi de ce; de asemenea, trebuie să găsească obiective
interesante, utile şi adecvate

33
 2. Un lucrator cu copii vulnerabili trebuie să lucreze în conformitate cu
valorile instituţiei şi să fie complet transparent în acţiunile sale.

3. Un lucrator cu copii vulnerabili trebuie să aibă competenţele tehnice

necesare pentru a organiza activităţi amuzante, motivante şi conforme cu
programa.

Aspectele 1-2-3 sunt corelate şi nu pot funcţiona în mod individual.

 A fi entuziasmat şi a acţiona fără un obiectiv precis este ineficace.
 A şti ce să faci şi cum să faci, dar fără energie sau plăcere este
ineficace.
 A fi motivat şi a avea un scop dar a nu avea competenţele
necesare este ineficace şi frustrant.

Stiluri de leadership pe scurt

Afiliativ
Îndrumător
Autoritar (care Democratic
(coaching)
uneşte)

Mobilizeaz Creează Creează un Dezvoltă copiii

Stil de ă copiii armonie şi consens pentru viitor, îi
acţiune spre a construieşte datorită sprijină pe copii,
avea o legături participării munceşte alături
viziune emoţionale cu copiilor de ei
copiii

Stil „Vino cu „Întâi copiii” „Tu ce crezi „Încearcă asta”

de a mine” despre asta?”
comanda

Competen
ţe Încredere Empatie, Colaborare, Îi dezvoltă pe
cognitive empatie, uşurinţă în a muncă în ceilalţi, empatie,
şi catalizato crea legături, echipă, conştiinţă de
emoţional r de comunicare comunicare sine
e schimbare
subiacente

34
 Aceste stiluri sunt folositoare în funcţie de situaţie. De exemplu, în caz
de urgenţă, stilul democratic şi abordarea sa „tu ce crezi că trebuie să facem
acum?” nu va funcţiona. În această situaţie specială, stilul constrângător este
necesar – „fă ceea ce îţi spun”.
Totul depinde de situaţie şi de maturitatea grupului şi ar fi ideal ca
lucrator cu copii vulnerabiliul să folosească aceste şase stiluri la momentele
potrivite. În general, fiecare persoană are un anumit stil mai dezvoltat, dar
este important pentru un lucrator cu copii vulnerabili să poată să-şi dezvolte
şi celelalte stiluri pentru a fi cât mai eficient.

Sfaturi pentru lucrator cu copii vulnerabili

1. Fiţi prezent
• Veniţi la timp şi fiţi întotdeauna prezent când anunţaţi acest lucru.
Copiii au nevoie să poată avea încredere în adulţii care se ocupă de ei.
• Să aveţi timp pentru copii sau să fixaţi un moment pentru a-i întâlni
dacă ei cer acest lucru. Dacă spuneţi „n-am timp de asta”, ei vor considera că
alte lucruri sunt mai importante decât ei.
• Fiţi prezent (nu lipsiţi) când copiii participă la diferite activităţi şi
observaţi cu atenţie.

2. Vedeţi partea bună a fiecărui copil

• Concentraţi-vă mai degrabă pe părţile pozitive ale copiilor decât pe
aspectele negative.

3. Faceţi complimente şi acordaţi atenţie

• Spuneţi bună ziua copiilor. Zâmbiţi-le când îi întâmpinaţi, toate
acestea sunt semne de atenţie
• Fiţi precişi când lăudaţi, faceţi în aşa fel încât copilul să ştie că îl
felicitaţi şi de ce.
• Fiţi sinceri când felicitaţi, limbajul vostru corporal vă revelează
sentimentele.

4. Fiţi respectuoşi

• Folosiţi cuvinte precum „te rog” şi „mulţumesc”, copilul se va simţi

apreciat.
• Fiţi umili, nu credeţi că ştiţi totul datorită poziţiei voastre de adult sau
leader
• Acceptaţi greşelile, ele sunt parte din comportamentul uman. Fiţi un
exemplu cerându-vă scuze dacă aţi greşit.

35
 • Delegaţi responsabilităţi; arătaţi-le copiilor că credeţi în ei.
• Acceptaţi diferenţele şi caracteristicile individuale, fiecare este diferit
şi nu putem să iubim pe toată lumea. Lăsaţi oamenii să fie ei înşişi.
• Nu vorbiţi de ceilalţi pe la spate, abordaţi problemele în mod direct.
Încurajaţi copii să facă la fel.

5. Ascultaţi şi puneţi întrebări

• Ascultarea indică interesul vostru pentru ceilalţi.
• Ascultând şi punând întrebări, puteţi înţelege nevoile celorlalţi.

6. Fiţi entuziaşti
• Arătând entuziasm îi faceţi pe oameni să se simtă bine şi le
demonstraţi că sunteţi interesat.
• Dacă sunteţi entuziast, păstraţi atenţia grupului.

7. Arătaţi ceea ce simţiţi (pozitiv sau negativ)

• Fiţi sinceri în legătură cu ceea ce simţiţi într-o anumită situaţie.
• Dacă vă comportaţi într-un mod pozitiv cu copiii, stimulaţi şi în ei
sentimente pozitive.

8. Fixaţi scopuri pentru grupul vostru

• Fixaţi scopuri accesibile în viitor cu copiii, dar şi printre colegii
dumneavoastră.
• Atingerea unui scop este un lucru pozitiv pentru copii pentru că le
oferă un sentiment de împlinire. Fără obiective, copiii pot să se simtă pierduţi
şi fără valoare.

9. Fiţi clari în ceea ce priveşte regulile

• Fixaţi limite, să nu vă fie teamă să spuneţi „nu”. Implicaţi-i chiar pe
copii în stabilirea regulilor în centru.
• Dacă regulile sunt încălcate, ar trebui să existe consecinţe care au
fost discutate şi acceptate în prealabil de copii.
• Fiţi corect şi echitabil.

10. Rezolvaţi conflictele dintre copii făcându-i pe aceştia să se

implice
• Folosiţi mai degrabă „eu” decât „tu” pentru a stimul o bună
comunicare şi pentru a evita acuzaţiile.
• Încurajaţi copiii să-şi împărtăşească sentimentele şi părerile.
• In cazul unei dispute, ascultaţi pe toată lumea la fel.

36
 6. Rezolvarea conflictelor

Ce este?

„Conflictul este o diferenţă de opinii, valori, între două sau mai multe
persoane, generând o tensiune, o emotivitate, un dezacord si o polaritate în
care legătura este ruptă sau nu mai există.”

Acest modul îşi propune să ajute lucrator cu copii vulnerabili să

gestioneze conflictele ce ar putea exista la diferite niveluri: între lucratorul cu
copii vulnerabili, între lucratorul cu copii vulnerabili şi copiii cu care lucrează
sau între copii.

De asemenea, sunt propuse strategii si tehnici folositoare pentru

gestionarea şi rezolvarea conflictelor în viaţa cotidiană.Este important să
înţelegem şi să abordăm direct conceptul de „conflict”.

Refularea conflictelor poate să ducă la o agravare a „blocajelor” şi a

„diferenţelor de opinii” care au cauzat conflictul iniţial, generând o degradare
a situaţiei. Înfruntarea „blocajelor” iniţiale va permite o abordare pacifistă a
viitorului şi vă da ocazia să vă cunoaşteţi mai bine atât pe voi înşivă, cât şi
persoana implicată.

Conflictele pot fi analizate în mai multe feluri. Totuşi, ar fi bine să vă

gândiţi la conflict în funcţie de categoria sa (care sunt „actorii” implicaţi) şi
nivelul său de intensitate. Conflictele variază de la un nivel intra personal (cu
sine însuşi) la o gamă largă de conflicte interpersonale (implicând mai multe
persoane): conflict intragrup (între membrii unui grup), conflict intergrup
(între diferite grupuri de actori), conflict social (între diferite sectoare ale
societăţii) sau conflict internaţional (între state sau grupuri de state).

Diferitele grade de intensitate variază de la conflicte latente, cu

afirmare calmă, la ceartă, hărţuire, insultă, asasinat şi până la gradul extrem
de genocid.

Oamenii au comportamente diferite in faţa unui conflict: de la fugă la

agresiune, de la compromis la colaborare. Există etape speciale în procesul de
negociere pentru restabilirea păcii. Acest modul analizează rădăcinile şi
consecinţele conflictului dacă acesta este gestionat şi exprimat în mod
sănătos.

37
 La ce serveşte?

Metafora peştelui:
Cu cât ţii mai mult peştele ascuns sub masă, cu atât va mirosi mai
urât; dar cu cât pui mai repede peştele pe masă, cu atât va fi mai bine.

Aşa cum indică această metaforă, cu cât mai repede un conflict

potenţial va fi acceptat, cu atât mai repede va putea fi abordat şi rezolvat.
Rezolvarea unui conflict şi competenţele de negociere sunt foarte importante
într-un cadru umanitar şi de urgenţă, deoarece deseori aceste contexte sunt
foarte stresante şi tensionate.

Ca urmare, este important ca toţi membrii echipei să aibă o formare

de bază în rezolvarea conflictelor, pentru a putea să acţioneze ca mediator în
caz de conflict potenţial sau să reducă riscul ca un conflict să degenereze.

Deseori grupul cu care lucraţi este foarte vulnerabil: au trăit, fără

îndoială, evenimente traumatizante, poate că sunt despărţiţi de familiile şi de
comunităţile lor sau au fost mutaţi de curând.

Acest lucru poate duce la un potenţial crescut de conflicte datorate

fricii, angoasei sau epuizării. Este important ca aceşti factori să fie recunoscuţi
şi luaţi în considerare în mod calm şi ca lucrator cu copii vulnerabili să se simtă
susţinuţi în gestionarea acestor conflicte.

Cum se foloseşte?

Următoarele elemente trebuie luate în considerare:

Reacţiile în faţa unui conflict

Înainte ca o situaţie să se degradeze până la stadiul de conflict deschis,

au loc mai multe etape. În primul rând, în cazul diferenţelor de opinie dintre
două persoane, acestea pot fie să vorbească despre asta şi să accepte faptul
că există o diferenţă de opinie, fie să ţină ferm la punctele lor de vedere,
iniţiind astfel un potenţial conflict.

Există diferite comportamente şi reacţii când oamenii se află în faţa

unui conflict. În general, este vorba despre una din următoarele patru situaţii:
• Evitare şi fugă de conflict
• Atac, atitudine agresivă
• Indiferenţă, ignorarea problemei

38
 • Realizarea de compromisuri şi colaborare.

Când încercaţi să rezolvaţi un conflict în care sunteţi implicaţi sau când

trebuie să gestionaţi un conflict implicând alte persoane, este important să
identificaţi una dintre aceste trei atitudini: sigur de sine, agresiv, neagresiv.

Gestionarea unui conflict

Pentru rezolvarea unui conflict, trebuie urmate trei etape:

• Creaţi un dialog deschis ascultând sentimentele celeilalte persoane.
• Puneţi întrebări (nu daţi numai răspunsuri) pentru o înţelegere mai
bună a punctelor-cheie ale problemei.
• Identificaţi-vă nevoile, exprimaţi-vă clar sentimentele şi formulaţi
cereri realiste.

Aceste aspecte reprezintă baza comunicării non-violente care duce

la rezolvarea pozitivă a unui conflict. Odată ce toate nevoile şi sentimentele
au fost exprimate, este posibil să se găsească o soluţie câştigătoare, ca cea
expusă în Anexa 2.

Pentru a fi eficient, dialogul trebuie să depăşească obstacolele sau

blocajele, precum pasivitatea, o implicare emoţionala prea puternică, prea
multă raţionalizare, prea mult accent pe detalii, prea multe generalizări sau
intenţii rele. Motivele unui conflict au totdeauna legătură cu nevoile, valorile,
interesele, sau pierderile unei persoane.

În cazul copiilor, de exemplu, un comportament nepotrivit reprezintă

manifestarea unei nevoi nesatisfăcute. Observaţi situaţia, analizaţi contextul
şi încercaţi să înţelegeţi motivele acestui comportament punând întrebări şi
ascultând sentimentele copilului. Urmând aceste etape, veţi găsi modul
potrivit în care să reacţionaţi în cazul copilului respectiv. Vezi studiul de caz
Anexa 1.

Istoria unei persoane va fi mereu prezentă într-un conflict – sexul,

etnia, credinţele culturale şi valorile sale; încercaţi să ţineţi cont de acest lucru
atunci când vă aflaţi în faţa unei situaţii de conflict, mai ales dacă lucraţi într-
un context unde există tensiuni etnice sau de alt fel.

39
 Etapele unei negocieri

Fie că sunteţi voi înşivă implicaţi într-u conflict, fie că sunteţi mediatorul
care încearcă să ajute două părţi să se înţeleagă, următoarele etape vă pot fi
de ajutor:
1. Creaţi o legătură între cele două părţi. Găsiţi aspecte comune chiar
dacă deseori aceasta este sursa conflictului.

2. Separaţi persoana de problemă. Nu consideraţi persoana ca fiind

problema, acţiunile ei sunt problema.

3. Identificaţi-vă propriile nevoi şi dorinţe.

4. Identificaţi nevoile şi dorinţele celeilalte persoane (sau celorlalte

persoane).

5. Puneţi întrebări şi ascultaţi părerile celorlalţi.

6. Creaţi o înţelegere şi un scop comun.

7. Găsiţi soluţii, faceţi propuneri şi concesii.

8. Negociaţi pentru un beneficiu reciproc.

9. Ajungeţi la o înţelegere sau un contract.

10. Menţineţi relaţia pentru a o încheia cu o nota pozitivă sau pentru a

o continua.

40
 7. Politica de Protecţie a Copilului (PPC)

Ce este?

Politica de Protecţie a Copilului (PPC), care conţine un „cod de

conduită” şi un „cadru de identificare şi denunţare a problemelor”, este un
ansamblu de norme şi principii la care trebuie să adere întregul personal al
organizatiei. PPC dă indicaţii precise despre standardele ce trebuie atinse de
către personalul nostru, din ţară sau din afară.

La ce serveşte?

Care este diferenţa între PPC şi protecţia copilului in

intervenţie?
Ar putea exista o confuzie între PPC şi munca efectuată pentru a proteja
copiii la nivelul programelor din cadrul comunităţilor lor. Facem o deosebire
între mizele externe şi interne ale protecţiei copilului.

De exemplu, există o diferenţă între cazul unui copil care frecventează

centrul nostru după ce a fost abuzat în comunitatea sa şi cazul unui membru
al personalului care abuzează sau se comportă necorespunzător cu un copil.

Dacă este implicat unul din membrii personalului nostru, este necesar
un răspuns PPC, implicând şeful misiunii. Într-o comunitate, un copil va fi
susţinut prin programul de protecţie şi structurile locale. Orice ruptură între
PPC şi organizatie trebuie raportată şefului misiunii pentru ca acesta să poată
să o trateze în colaborare cu sediul.

Dacă există un centru de protecţie în afară ţării (consilier, responsabil

de protecţie, etc.) în cadrul misiunii, responsabilul misiunii poate să lucreze în
colaborare cu acesta. Acest lucru este potrivit mai ales în situaţiile în care
responsabilul de misiune nu este un specialist în protecţie.

Un incident extern sau din afara organizaţiei = răspuns al programului.

Exemplu: un copil este abuzat în familia sau comunitatea sa într-unul
din zonele noastre de intervenţie.
Un incident intern sau din interiorul organizaţiei = răspuns al Politicii
de Protecţie a Copilului.
Exemplu: un copil este abuzat sau ameninţat de către un adult de
încredere sau un alt copil în interiorul organizatiei.

41
 Toţi membrii personalului, de la şofer la coordonatorul programului,
trebuie să citească, să înţeleagă şi să semneze Politica de Protecţie a Copilului.

Cum se foloseşte?

În cadrul tuturor programelor noastre, noi luăm măsuri pentru a crea

o cultură a protecţiei copilului. Scopul este acela de a asigura protecţia
copilului, atât externa cât şi internă, adică el să fie în siguranţă în centrele
noastre de intervenţie şi când se află în contact cu membrii personalului.

În cazul în care un copil care frecventează unul din centrele noastre se

află în pericol, răspunsul se va face prin intermediul programului de protecţie
a copilului şi cazul va fi tratat folosind structurile locale de protecţie, cum ar fi
spitalele, serviciile sociale şi poliţia.

PPC este folosită drept cadru pentru o conduita corespunzătoare a

personalului nostru.

Document Politica de Protecţie a Copilului (PPC)

Considerăm că beneficiarii programelor au dreptul să fie protejaţi, în

acord cu Convenţia Internaţională a Drepturilor Copilului.

PPC dă directive clare pentru angajaţii săi care lucrează sau nu în

contact direct cu copii. Dacă angajaţii au un comportament de mare risc în
viaţa lor profesională şi/sau privată, încălcând astfel Codul de Conduită, codul
va fi pus în vigoare în mod strict prin proceduri disciplinare pentru a ne asigura
de menţinerea celor mai înalte niveluri morale şi etice. Procedurile de
recrutare participă de asemenea la diminuarea riscurilor de abuz al copiilor.

Dacă apar bănuieli despre o încălcare a Politicii de Protecţie a Copilului

se vor lua în considerare obligaţiile sale legale de a denunţa aceste bănuieli
autorităţilor competente şi de a rezilia contractul.

Dacă sunteţi martor al unei încălcări a PPC, aveţi obligaţia să o

denunţaţi.

42
 Puncte-cheie ale Codului de Conduită

Ce să faceţi

• Trataţi copii cu respect şi consideraţi-i indivizi cu

drepturi depline.
• Daţi valoare părerilor copiilor şi luaţi-le în serios.
• Atunci când faceţi poze copiilor sau când îi filmaţi,
asiguraţi-vă că o faceţi în mod respectuos, că copiii
sunt îmbrăcaţi corespunzător şi că sune evitate pozele
sexuale sugestive. Cereţi permisiunea copiilor înainte
Comportamente
de a-i poza sau filma.
pe teren
• Fiţi conştient că orice contact fizic cu un copil, chiar
dacă e pentru a-l consola, poate fi interpretat greşit de
copil sau de alţii.
• Evitaţi situaţiile care izolează copiii şi unde nimeni nu
poate să vadă ce se întâmplă (maşini, birouri sau case).
• Asiguraţi-vă de prezenţa permanentă a unui alt adult;
regula stabilită între doi adulţi. Asiguraţi-vă că sunteţi
cât mai des vizibil în compania copiilor.

• Daţi putere copiilor, sensibilizându-i în legătură cu

drepturile copiilor.
Dacă munca • Îndoiţi-vă de practicile dubioase şi recunoaşteţi
voastră vă capcanele care ar putea duce la abuzarea unui copil.
pune în contact • Discutaţi subiecte problematice cu copiii şi explicaţi-le
direct cu copiii cum să le abordeze.
• Organizaţi ateliere de sensibilizare cu copiii pentru a
defini comportamentele acceptabile şi inacceptabile cu
adulţii.

Conducerea
promovează şi • Identificaţi şi evitaţi situaţii compromiţătoare şi/sau
susţine delicate care ar putea da naştere la acuzaţii.
denunţarea şi • Nu ezitaţi să vorbiţi dacă suspectaţi acţiunile şi
respectarea comportamentul unei alte persoane faţă de copii.
comunităţilor, • Să ştiţi cui puteţi să vă adresaţi la locul vostru de
copiilor şi muncă.

43
 personalului cu • Există o persoană responsabilă cu PPC .
care lucrează.

Ce să nu faceţi

• Nu vă puneţi într-o poziţie în care acţiunile şi intenţiile voastre cu copiii

pot fi puse la îndoială.
• Nu folosiţi nicio formă de „pedeapsă” fizică precum bătaie, agresiune
sau abuz fizic.
• Nu folosiţi ruşinea, umilirea, deprecierea, degradarea copiilor sau
abuzuri psihice.
• Nu împărţiţi, în nici un caz, patul sau camera cu un copil beneficiar.
• Nu întreţineţi în nici un caz relaţii sexuale cu copii.
• Nu aveţi în nici un caz un comportament fizic nepotrivit cu un copil
(sărut, îmbrăţişare sau atingere).
• Nu folosiţi limbaj sau acte provocatoare sau nepotrivite, fizice sau
sexuale.
• Nu dezvoltaţi relaţii abuzive sau de exploatare cu copiii.
• Nu invitaţi copii la voi acasă sau la locul vostru de rezidenţă.
• Nu faceţi discriminări printr-un tratament preferenţial faţă de un copil
(cadouri, sponsorizări, bani, etc.)
• Nu petreceţi timp singur cu un copil, izolându-l de ceilalţi.

Nu faceţi comentarii în presă în legătură cu protecţia copilului, decât

dacă supervizorul vostru are un interes sigur în presă şi a acceptat în prealabil
să răspundă.

44
 8. Participarea copiilor (şi abordarea comunitară)

Ce este?

„Copiii şi tinerii gândesc singuri, îşi exprimă părerile într-un mod

eficient şi interacţionează pozitiv cu ceilalţi” pentru a fi implicaţi în deciziile ce
le influenţează vieţile.

Participarea copilului este folosită ca un proces în sine însuşi şi ca un

mod de a maximiza implicarea unui copil într-un proiect, atât în timpul
cercetării cât şi în timpul desfăşurării şi evaluării.

Dreptul unui copil de a participa a fost determinat la Convenţia

Internaţională a Drepturilor Copilului, articolul 12, care stipulează că un copil
are dreptul „să-şi exprime liber o părere în toate domeniile care îl privesc şi
că această părere trebuie luată în considerare.” Amintiţi-vă că părerea fiecărui
copil reprezintă realitatea sa şi opinia lui ar trebui respectată în interesul
superior al copilului atunci când se ia o hotărâre.

Participarea copiilor nu înseamnă că adulţii trebuie să facă exact ceea

ce le cer copiii. Dar copiii trebuie să fie bine informaţi pentru a face alegerile
corecte şi pentru a vorbi în numele lor fără să spună ceea ce cred ei că ar vrea
să audă adulţii.

Aceasta înseamnă că, pentru a încuraja şi a facilita participarea copiilor,

trebuie să folosiţi o gama vastă de competenţe şi instrumente şi să vă întrebaţi
mereu dacă îi implicaţi pe copii, la cel mai bun nivel, în toate etapele unui
program.

Noţiunea de „copil-actor” permite aşezarea copilului în centrul

procesului de învăţare şi dezvoltare personală. Copilul îşi dă seama că are
puterea de a acţiona. Copilul are resurse la dispoziţia sa si nu este o victimă
fără putere. Copilul este considerat ca un participant activ, şi nu pasiv, la
realitatea sa.

La ce serveşte?

În contextul unui program pentru protecţia copilului, dacă copiii au

posibilitatea să participe, beneficiile sunt mult mai mari pentru ei, pentru
comunitate în general şi pentru eficacitatea programului.

45
 Participarea copilului este esenţială pentru a se asigura că o
intervenţie este utilă pentru a răspunde nevoilor lui. Chiar şi în situaţii
stresante de urgenţă, când timpul este scurt, copiii ar trebui să participe activ
la luarea deciziilor pentru că participarea lor poate să întărească pozitiv
sentimente de încredere şi să contribuie astfel la bunăstarea lor psihosocială.

De asemenea, datorită implicării lor într-un proces participativ, ei pot

să-şi dezvolte noi competenţe.

Pentru un mare număr de fete şi băieţi, procesul de implicare (ce

trebuie desfăşurat într-un mediu deschis şi de sprijin) poate să îi ajute pe copii
să analizeze experienţe trecute şi să-şi recâştige încrederea în viitor. Chiar
mai mult, participarea poate fi un instrument important pentru a ieşi din starea
de victimizare, pasivitate sau tăcere.

Cum se foloseşte?

Există numeroase moduri de a facilita participarea copiilor, dar este

important să vă daţi seama că o participare totală necesită timp şi resurse.

Trebuie să faceţi eforturi pentru a vă asigura că ei sunt implicaţi în mod

corect şi sensibil. Înainte de a începe procesul, ar trebui să verificaţi
următoarele puncte:
• Obţinerea consimţământului părinţilor şi copiilor înşişi înainte de a
începe orice consultaţie sau proces participativ. Copiii, familiile şi comunităţile
sunt informaţi corect în legătură cu acest proces?
• Spuneţi copiilor ce vreţi să faceţi cu informaţiile pe care vi le vor da.
Cereţi-le permisiunea de a le împărtăşi cu alţii, dar voi trebuie să decideţi dacă
informaţia primită trebuie împărtăşită sau nu. Ideal ar fi ca directorii
programului să redacteze anumite directive în caz de încălcare a
confidenţialităţii şi să le împărtăşiţi cu copiii.
• Copiii nu trebuie expuşi unor riscuri dacă nu obţin nici un beneficiu
din asta. De exemplu, nu ar fi constructiv pentru copii să fie încurajaţi să
participe dacă participarea lor implică rememorarea sau retrăirea unor
experienţe dificile.
• Asiguraţi-vă că întreg personalul este format în ceea ce priveşte
măsurile şi procedurile potrivite pentru protecţia copiilor, pentru a fi capabil
să răspundă eficient în caz de nevoie.
• Asiguraţi-vă că adulţii care lucrează cu copiii sunt formaţi să comunice
cu aceştia, şi mai ales cu copiii în dificultate.

46
 Copii nu reprezintă un grup omogen şi trebuie consultaţi în mod
adecvat pentru a vă asigura că sunt luate în considerare diferenţele de sex,
vârstă ş competenţe. Dacă sunt folosite instrumente adaptate vârstei, copiii
pot fi implicaţi de la şase ani.

În mod ideal, de la doisprezece ani, copiii sunt capabili să se implice în

etapele de planificare şi implementare a unui program. Dat fiind faptul că
majoritatea cercetărilor efectuate de copii implică desene şi planşe, este
important ca ei să fie proprietarii a ceea ce produc. Asta înseamnă că ideile şi
desenele create de copii nu ar trebui să le fie luate, ci să li se dea înapoi sau
să fie expuse pe pereţii centrului sau în comunitate.

Copii au anumite avantaje dacă sunt implicaţi în toate etapele unui

program. Pot să fie activi în cercetare, în desfăşurare şi în evaluare, atâta timp
cât sunt folosite mijloace corecte.

De exemplu, dacă copiii sunt responsabili cu desenarea indicatoarelor

unui program în care ei sunt beneficiari, vor reţine mai uşor proiectul atunci
când va fi pus în practică. Mai mult, ei se vor simţi mai capabili să fie implicaţi
în evaluare.

Câteva metode pentru a-i face pe copii să participe

Comitete de copii / grupuri de discuţie sau reuniuni de grupuri

Aceste grupuri sunt create pentru copii de sex şi vârste diferite care
se întâlnesc în mod regulat pentru a planifica, a discuta şi a organiza
programele. Copiii aleg ei înşişi un reprezentant din fiecare grupă de sex şi
vârstă. Regulat (lunar?) au loc reuniuni cu părinţii şi cu lucrator cu copii
vulnerabili, unde copiii îşi împărtăşesc părerile despre ceea ce se întâmplă şi
dau sugestii de îmbunătăţire. Este necesar ca lucrator cu copii vulnerabili să
acorde timp şi spaţiu copiilor pentru ca aceştia să strângă informaţii şi idei
înainte de reuniune. Alături de lucrator cu copii vulnerabili, copiii ar trebui
formaţi şi ei să participe la planificarea de proiecte şi să faciliteze implicarea
totală a copilului.

Metodele de prezentare pot să includă activităţi artistice sau lectura de

poveşti. Aceasta este o metodă simplă şi eficientă de a-i implica pe copii.

47
 Este important să vă asiguraţi că mai mulţi copii din fiecare grupă de
vârstă sau sex au şansa să participe, este deci recomandat să organizaţi
alegeri în mod regulat - de exemplu, o dată la trei luni, ar trebui să fie
schimbaţi membrii comitetului, iar copii care pleacă să îi sprijine pe cei care
vin în noile lor responsabilităţi. Ideal ar fi să aibă loc întâlniri regulate între
comitetul de copii şi cel de părinţi.

Cercetare: cereţi copiilor să descrie realitatea lor

Iată câteva metode eficiente pe care puteţi să le folosiţi atunci când

cereţi copiilor să vă povestească vieţile şi realităţile lor. Copiii nu trebuie să fie
neapărat alfabetizaţi – pot fi folosite orice fel de simboluri şi desene, în funcţie
de nevoile copilului şi de obiceiurile locale. Aceste instrumente sunt dezvoltate
din Evaluarea Participativă Rurală (EPR):
1. Ziua mea: cereţi oral copiilor să descrie activităţile lor cotidiene şi
săptămânale. Apoi creaţi o cartă cu orarul lor, folosind simboluri şi imagini.
Aceasta este o metodă interesantă de a vedea diferenţele dintre activităţile
fetelor şi băieţilor.

2. Cine contează pentru mine? Este o activitate în care îi cerem copilului

să spună cine este important în viaţa lui. La sfârşitul activităţii creaţi o cartă
cu reţeaua socială. Anexa 1.

3. Ce este un copil? Aceasta ne ajută să înţelegem părerile tinerilor

despre dezvoltarea copilului şi rolul acestuia în societate în legătură cu
conceptele culturale de vârstă. Această activitate este o trambulină utilă
pentru a explora munca, responsabilităţile şi şcoala.

4. Copilul creează „ Dosarul meu personal”. Anexa 2

48
Activităţile mele

Activităţile mele în timpul săptămânii

Activităţi Unde? Unde le practic? Cum mă simt?

De câte ori?

49
 Activităţile mele la sfârşit de săptămână

Unde le practic?
Cum mă simt?
Activităţi Unde? De câte ori?

Cum mă simt?
Mulţumit Trist Normal Îmi place Nu-mi place Mi-e teamă

Marcaţi cu activităţile pe care le consideraţi cele mai importante.

50
Care sunt etapele importante pentru a-mi atinge obiectivul?

Oportunităţi externe
Obiectivul
meu

Resurse meu

Obstacole:
dificultăţi pe care trebuie să le depăşesc

51
 MODULUL MJS

9. Caracteristicile şi obiectivele jocurilor

Obiective

 Să cunoască şi să aplice obiectivele pedagogice ale jocurilor (mentale,

psihosociale şi fizice).
 Să cunoască caracteristicile jocurilor şi să fie capabil să adapteze jocurile
în dependenţă de acestea.

Mesaje cheie
 Universul jocurilor copiilor este imens, iar exerciţiile de mişcare şi
regulile fac parte din el.
 Jocurile şi sportul dezvoltă capacităţile copiilor într-un mod global: cap
(mentale), inimă (valori şi sentimente) şi corp (fizice).
 Valoarea mişcării, jocurilor şi sportului ţine de modul (comportament şi
metodologie) în care lucratorul cu copii vulnerabili le pune în aplicare în
activităţile cu copiii.
 Este posibil să modificăm orice fel de joc în conformitate cu cele patru
caracteristici (scopuri, reguli, roluri şi cadru) pentru a adapta jocul în cazul
când acesta este prea dificil, să fie creativ sau sa transforme un joc de
competiţie în unul de cooperare.
 A se face diferenţa între scopul jocului (ce trebuie să facă copiii în joc)
şi obiectivele jocului (ce vrea lucratorul cu copii vulnerabili să înveţe copiii din
joc)

Conţinuturi

a. Joc practic: vrăjitoarele

b. Lucru în grup: a se identifica diferitele caracteristici ale jocului şi a se
identifica competenţele dezvoltate prin joc.
c. Discuţii
 Cap – inimă - mâini: abilităţi dezvoltate prin jocuri şi sport.
 Caracteristicile jocului şi cum să modificăm jocul „vrăjitoarele” în
dependenţă de caracteristici.
File resursă

52
 A. Caracteristicile unui joc
B. Abilităţi dezvoltate
C. Exemplu Găini, Vulpi, Vipere

A. Caracteristicile unui joc

REGULI

SCOP

CADRU ROLURI

Puteţi foarte uşor să transformaţi un joc competitiv pe care deja îl

cunoaşteţi într-un joc cooperativ. Acest lucru se poate face schimbând una
sau mai multe caracteristici:
1. Scop: faceţi obiectivul colectiv în loc de individual (ex. baschet : cele
două echipe trebuie să marcheze acelaşi număr de coşuri în acelaşi timp =
scop colectiv, etc.)
2. Regulile: schimbaţi regulile (ex. toată lumea trebuie să fi atins
mingea înainte de a marca un punct, băieţii trebuie să paseze mingea fetelor
o dată din două, sau vezi mai jos, scaune muzicale).
3. Rolurile: schimbaţi rolurile jucătorilor (ex. doi jucători să fie legaţi
împreună de mână sau de picior, ceea ce îi face pe parteneri să se concentreze
mai degrabă pe cooperare decât pe forţa individuală, etc.)
4. Cadrul: micşoraţi terenul, puneţi mai multe porţi (ex. fotbal: puneţi
4 porţi în loc de 2 pentru a încuraja mai multe pase şi cooperarea între
jucători).

53
 B. Abilităţi dezvoltate prin program

3 H: Cap – inimă – mâini

Abilităţi mentale
- observarea
A GÂNDI - anticiparea
- deciderea
- concentrarea
- strategia
Abilităţi personale
- entuziasm
- bucurie
- stima de sine
- determinarea
- creativitatea
- responsabilitatea
- onestitatea,
- corectitudine A SIMŢI
Abilităţi sociale
- respect
- cooperare
- comunicare (verbală
şi non-verbală)
- empatie
- încredere

A FACE

Abilităţi de coordonare Abilităţi fizice Abilităţi pentru jocuri cu

- orientare - forţă mingea:
- reacţie - viteză - pasarea şi primirea
- ritm - flexibilitate - transmiterea
- echilibru - anduranţă - apărarea
- rezistenţă - viziune periferică
- buna localizare

54
 C. Caracteristicile jocului

Exemplu Găini, Vulpi, Vipere

Scopul: Găinile mănâncă viperele care prind Vulpile care, la rândul lor,
mănâncă găinile. Fiecare jucător îşi pune o bucată de pânză pe post de coadă.
Reguli: Jucătorul prins îl face imun pe cel care l-a prins, tapaţi mâinile
prizonierilor pentru a-i elibera
Roluri: 3 echipe egale găinile, vulpile şi viperele
Cadru: Caţi jucători, atâtea eşarfe, 3 cercuri pentru cuiburi. Un teren
adaptat numărului de jucători
Modificări posibile
Scop:
Eliberarea a 15 prizonieri
Reguli:
Se poate face mergând, sărind sau cate doi, posibilitatea de a elibera
prizonierii printr-o îmbrăţişare sau prin trecerea printre picioare
Roluri: aceleaşi
Cadrul: un spaţiu mai mare sau mai mic

Orice altă modificare creativă este binevenită!

Obiective pentru «Găini, Vulpi, Vipere»

Antrenarea abilităţilor mentale:
- Strategia echipelor pentru a se apăra, pentru a elibera prizonierii şi
pentru a ataca.

Antrenarea abilităţilor psihosociale:

- Respect şi încredere: contact fizic
- Onestitate şi responsabilitate: respectarea regulilor
- Cooperarea.

Antrenarea abilităţilor fizice:

- Reacţia.

55
 10. Planificarea activităţilor

Ce este?

Acest modul explică felul în care se construieşte planul unui atelier sau
al unei şedinţe de formare. O planificare este un instrument util pentru a vă
gândi la ceea ce doriţi să obţineţi (obiective) şi dacă le-aţi îndeplinit (evaluare)
în cadrul atelierului.

Ele asigură, de asemenea, o anumită coerenţă într-o organizare în

general. Planificările reprezintă rapoarte scrise despre ceea ce vreţi să faceţi
in cadrul şedinţei, indicând obiectivele de învăţare, activităţile şi rezultatele
şedinţei pe care o organizaţi.

Aceeaşi structură de planificare poate fi folosită pentru a planifica o

şedinţă unică sau pentru un plan de formare pe termen lung ca, de exemplu,
un plan de lucru pe trei luni.

Puteţi să aveţi acelaşi scop pentru mai multe ateliere diferite.

Planificând, identificaţi şi clarificaţi obiectivele de învăţare. Procedeul de
evaluare va arata dacă aţi putut atinge aceste obiective.

1.Planificare 2.Desfăşurare atelier sau

şedinţă de formare

3.Evaluare

La ce serveşte?

O planificare vă permite să organizaţi atelierul sau şedinţa de formare

în:
 Obiective de învăţare a participanţilor
 Conţinutul şedinţei
 Materialul necesar
 Durata necesară

56
  „Echilibrul” atelierului sau al şedinţei cu durata prevăzută pentru lucrul
individual sau în grup, care poate fi planificată şi evaluată pentru o mai bună
coerenţă.
 Evaluarea lucrului şi eficacităţii şedinţei. Comparaţi obiectivele iniţiale
cu rezultatele obţinute. Când planificaţi este important să stabiliţi procedeul
de evaluare (feedback, autoevaluare sau orice altă metodă). Evaluarea va
avea loc după desfăşurarea şedinţei şi va permite îmbunătăţirea şedinţei
următoare.
 Vedere de ansamblu pe termen lung, utilă pentru proiectele de
planificare şi de evaluare.

Un plan este un instrument esenţial înainte, în timpul şi după atelier şi

de aceea este foarte important să vă faceţi timp pentru a-l elabora. Datorită
clarităţii obiectivelor şi identificării lecţiilor învăţate, veţi pierde mai puţin timp
în continuare.

Cum se foloseşte?

Când planificaţi o şedinţă de formare sau un atelier, gândiţi-vă la ceea

ce doriţi să obţineţi. Planurile sunt utilizate pentru a planifica o gamă largă de
activităţi cum ar fi activităţi sportive şi jocuri, dar şi explorări intelectuale şi
ateliere tematice.

Datorită planificării puteţi să reflectaţi cu atenţie la „structura”

şedinţei: cum veţi începe şedinţa, cum îi veţi însoţi pe participanţi în
experienţa lor de învăţare şi cum veţi închide şedinţa astfel încât aceasta să
fie „înţeleasă” şi toţi participanţii să se simtă susţinuţi şi inspiraţi pentru a
continua să înveţe. Un atelier ar trebui să fie gândit în trei etape.

Cele trei etape ale atelierului

1. Pregătirea
Reprezintă „începutul” atelierului. Deseori participanţii vin la un atelier
sau la o şedinţă de formare cu capul plin de gânduri şi probleme. Folosiţi
„pregătirea” pentru a aduna grupul şi pentru a-l pregăti pentru activitatea de
învăţare aşa cum un sportiv îşi face încălzirea înaintea unei curse. Activităţile
de demarare creează o idee participanţilor despre tipul şedinţei pe care
urmează să o desfăşuraţi.

Dacă desfăşuraţi o şedinţă fizică, trebuie să începeţi cu activităţi fizice

de intensitate slabă care să conducă spre activităţile ulterioare. Dacă nu

57
desfăşuraţi un atelier de activităţi fizice, gândiţi-vă la metode care să faciliteze
intrarea în subiect.

Este util să începeţi cu un ritual sau o activitate de grup care creează

contextul şi atmosfera de care veţi avea nevoie. Nu începeţi cu o pregătire
foarte energică dacă nivelul de energie cerut mai târziu nu este mai ridicat.

2. Activitatea principală
Aceasta este deseori formată din mai multe activităţi sau jocuri
progresive care aprofundează tema. Trebuie să fiţi conştient de obiectivele
specifice fixate, pentru că acum veţi verifica dacă învăţarea are loc şi veţi
adapta nivelul daca este necesar.

3. Liniştirea
Este sfârşitul atelierului, „încheiaţi” ceea ce aţi făcut printr-un joculeţ,
o discuţie, o activitate care calmează. În acest stadiu al atelierului sau al
şedinţei de formare vă asiguraţi că participanţii au învăţat ceva şi pleacă, nu
în stare de surescitaţie (copiii), ci calmi şi mulţumiţi de ceea ce au învăţat.
Este momentul să introduceţi schimbul de feedback-uri.

Principalele elemente ale planului unui atelier

1. Obiectiv general
Fiecare planificare a unui atelier sau a unei şedinţe de formare are un
obiectiv general care se referă la ceea ce doriţi să obţineţi, la nivel global, cu
grupul dumneavoastră. Şi planul de lucru pe termen mai lung are un obiectiv,
dar acesta poate fi lucrat de-a lungul mai multor sesiuni, prin activităţi diferite.

Termenul „schemă de lucru” este folosit dacă faceţi o planificare pentru

o durată mai mare de timp. În acest caz, obiectivul principal va trebui împărţit
în mai multe obiective specifice, mai mici, realizabile şi care pot fi atinse într-
o singură şedinţă sau atelier.

2. Obiective specifice
Obiectivul este mai specific şi reprezintă ceea ce doriţi să obţineţi la
sfârşitul unei şedinţe. Pot exista mai multe obiective pentru o singură şedinţă.
Acestea sunt realizabile şi măsurabile, adică trebuie să fiţi capabil să vă daţi
seama dacă le-aţi îndeplinit sau nu la sfârşitul şedinţei.
De exemplu, „participanţii trebuie să dea zece pase fără să lase
mingea să cadă” sau „participanţii pot să utilizeze competenţele de Ascultare
activă cu un coleg” sunt obiective pe care le putem observa şi măsura.

58
 3. Activităţi
Acestea sunt activităţile pe care le veţi utiliza, care descriu în mod
concret felul în care vă veţi atinge obiectivele. Când descrieţi activităţile,
enunţaţi pas cu pas etapele şi metodele pe care le veţi folosi – o activitate
artistică, teatrală sau sportivă de exemplu.

Este important să indicaţi durata fiecărei activităţi pentru a vă asigura

că nu aveţi nici prea mult dar nici prea puţin timp. Când planificaţi activităţile
să aveţi mereu în minte obiectivele specifice. Activităţile alese trebuie să
contribuie la atingerea obiectivului şi trebuie să aibă legătură între ele şi cu
ciclul atelierului.

De exemplu, dacă alegeţi un joc de mare intensitate urmat apoi de un

joc silenţios, participanţii trebuie să sară de la o atmosferă şi un nivel fizic la
altul fără nici un fel de tranziţie. Pentru a realiza această tranziţie ar trebui
inclusă o altă activitate. Folosiţi diferite metode şi moduri de lucru pentru a
varia activităţile, de exemplu activităţi individuale, în perechi, în grupuri mici
şi mari.

4. Elemente-cheie 1
Elementele cheie sunt punctele importante pe care participanţii trebuie
să le fi înţeles şi integrat la sfârşitul şedinţei sau atelierului.

De exemplu, „badmintonul este un joc complex cu multe reguli şi este

o activitate interesantă chiar şi pentru debutanţi”; aceasta este o cunoştinţa
pe care doriţi să o vedeţi asimilată la sfârşitul şedinţei de formare.

5. Vârsta participanţilor
In cazul unui atelier pentru copii, este fundamental ca activităţile să fie
adaptate vârstei grupului.

Este primul lucru ce trebuie ştiut înainte de a planifica o şedinţă: care

sunt vârsta şi nivelul de înţelegere ale grupului-ţintă.

6. Numărul şi nivelul participanţilor

Acestea sunt utile pentru jocurile şi activităţile speciale pentru a fi sigur
că activitatea este adaptată grupului. Experienţa şi numărul de participanţi
vor determina modul în care va fi abordat un anumit subiect. Când folosiţi o

59
abordare participativă în formare, trebuie să vă asiguraţi că aveţi destule
persoane (masa critică), dar nici prea mulţi participanţi, astfel încât toată
lumea să participe. Numărul ideal variază între 12 şi maximum 25 de
participanţi.

7. Durata şedinţei
Reprezintă timpul avut la dispoziţie şi/sau necesar pentru ansamblul
şedinţei. Obiectivele trebuie să poată fi atinse în acest interval precis de timp.

8. Material şi timp necesar

Materialul poate să varieze de la planşe albe, markere la mingi de fotbal
şi tricouri. Este important să aveţi materialul pregătit dinainte şi accesibil la
momentul dorit.

Ar putea fi frustrant pentru participanţi să aştepte privindu-vă cum

scrieţi la tablă sau cum vă căutaţi markerele în timpul şedinţei. Există riscul
de a deconcerta pe toată lumea, şi pe dumneavoastră ca şi pe participanţi, şi
va fi dificil să le captaţi din nou atenţia, mai ales în cazul copiilor.

Evaluarea timpului necesar pentru fiecare activitate vă permite să

controlaţi durata şedinţei pentru a evita să propuneţi prea multe sau prea
puţine exerciţii.

9. Evaluare / Feedback-uri
Evaluarea se hrăneşte cu feedback-urile de la sfârşitul şedinţei. Este
important să se facă diferenţa între autoevaluarea lucratorului cu copii
vulnerabili în ceea ce priveşte munca sa şi evaluarea participanţilor în ceea
ce priveşte experienţa lor şi cunoştinţele dobândite.

Notarea în scris a acestor două surse de informare asupra derulării

atelierului este esenţială pentru a putea efectua schimbări în continuare şi
pentru a vă îmbunătăţi practica.

60
 10. Planificarea activităţilor

Obiective

- Aplicaţi modelul de acţiune în trei etape : planificare – animare –

evaluare;
- Să ştiţi cum să planificaţi o activitate în trei părţi şi să aplicaţi acest lucru
la diferite tipuri de activităţi, incluzand jocuri şi sport.

Mesaje cheie

 Fiecare activitate ar trebui împărţită în trei părţi (încălzirea cu un ritual

de bunvenit,partea principală cu o progresie ce duce la învăţare, relaxare cu
feedback). Această structură este foarte importantă pentru a-I ajuta pe copii
să-şi dezvolte competenţele.
 Este important să respectaţi curba de efort în cele trei faze (joasă-
medie-înaltă-medie-joasă)
 Acelaşi interval de timp ar trebui acordat fiecărei etape, planificarea fiind
la fel de importantă ca animarea şi evaluarea.
 Planificarea îmbunătăţeşte calitatea acţiunii, intervenţia cu copii, pentru
o mai bună învăţare şi bunăstare.
 Acordarea unui timp pentru autoevaluare activităţii ajută la adaptarea
sau schimbarea unor exerciţii pentru data viitoare.

Conţinuturi

a. Lecţie de volei (1h 15)

b. Discuţie în grup despre conţinutul fiecărei părţi şi de ce.

Resurse pe hartie

A. Foaia de planificare a activităţii

B. Planificarea activităţii – lecţie de volei

C. Conţinutul celor trei părţi.

61
 A. Foaia de planificare a activitatii

1. Organizare

Data si orarul activitatii: …………………………………………………………………………………

Numarul si varsta copiilor: ……………………………………………………………………………...

Tema (continutul) lectiei: ………………………………………………………………………………..

Obiectivele lectiei (psihosociale / fizice):

……………………………………………………………………………………………………………………………

……………………………………………………………………………………………………………………………

Echipament, material necesar: …………………………………………………………………………

……………………………………………………………………………………………………………………………

2. Animare: competente pe care vreau sa le folosesc in timpul

activitatii (alegeti nu mai multe de 2 pe grup A, B, C)

A. Competente MJS

Competente de coordonare Competente fizice

 orientare  viteza
 reactie  forta
 diferentiere  rezistenta
 ritm  flexibilitate
 echilibru  anduranta

B. Competente psihosociale (personale, sociale)

Competente personale Competente sociale

 stima de sine  respect
 exprimarea emotiilor  cooperare
 entuziasm  comunicare (verbala si non-verbala)
 creativitate  empatie
 responsabilitate  incredere
 onestitate, “fair-play”  angajament
 disciplina  altele: …………………….
 altele: …………………….

62
C. Competente mentale
 observatie, concentrare
 reflectie, strategie
 decizie
 altele: …………………….

3. Evaluare

Feedback de la copii
……………………………………………………………………………………………………………………………

……………………………………………………………………………………………………………………………

……………………………………………………………………………………………………………………………

Auto-feedback
……………………………………………………………………………………………………………………………

……………………………………………………………………………………………………………………………

……………………………………………………………………………………………………………………………

ORGANIZARE
ACTIVITATI (exercitii, (echipament necesar,
Timp
jocuri, sport, etc.) organizarea
grupurilor,observatii)

INCALZIRE

(bunvenit,
obiective, mici
jocuri,
exercitii)

63
PARTEA
PRINCIPALA

(activitati,joc)

CALMARE
(stretching,
relaxare,
feedback de la
copii)

64
 B. Planificarea activităţii – lecţie de volei

1. Organizare

Data şi programul activităţii:

Numărul şi varsta copiilor: 16 jucători

Tipul activităţilor: Volei adaptat

Obiectivele lecţiei (psihosocial / MJS):

1. Fizice: participanţii sunt capabili să dea correct o pasă înaltă în doi.

2. Psihosociale: participanţii sunt capabili să colaboreze pentru a arunca
balonul de apă de la o echipă la alta fără să îl spargă. (Comunicare şi
cooperare).

Echipament necesar: teren delimitat cu o coardă ca fileu, pe lungime (nu

lăţime), împărţit în două părţi / 16 mingi de volei / 22 baloane cu apă / 8
prosoape

2. Animare: competenţe pe care vreau să le folosesc în timpul

activităţii

Competenţe MJS

Competenţe de Coordonare Competenţe fizice

 orientare  viteză
 reacţie  forţă
 diferenţiere  rezistenţă
 ritm  flexibilitate
 echilibru  anduranţă

Competenţe psihosociale (individuale, sociale şi mentale)

Competenţe individuale Competenţe sociale

 stimă de sine  respect
 exprimarea emoţiilor  cooperare
 entuziasm  communicare (verbală şi non-verbală)
 creativitate  empatie

65
  responsabilitate  încredere
 onestitate, “fair-play”  angajament
 disciplină / voinţă  altele: …………………….
 altele: …………………….

Competenţe mentale
 observare, concentrare
 anticipare
 reflecţie, strategie
 decizie
 altele: …………………….

3. Evaluare

Feedback de la copii:

Auto-feedback:

ORGANIZARE(echip
ACTIVITATI (exerciţii, jocuri, ament necesar,
Ora
sport, etc.) organizarea
grupurilor,observaţii)

INCALZIRE 10.30 Introducere şi împărtăşirea

obiectivelor cu participanţii. 4 grupuri de câte 4 si
(bunvenit, un grup de 6 cu o
obiective, Jucătorii au fiecare câte o minge, minge pentru fiecare
jocuri, 1 = 3 pase înalte, 2 = aruncă grup
exerciţii) mingea de sus în jos printre
picioare, 3 = Patru jucători fătă în
1. b. Pasează şi pleacă (pasează faţă cu alţi patru (sau
20 min mingea şi fugi în spatele ultimului 3-3)
10h40 jucător al grupului din faţă.)

2. Stretching pe perechi

66
 - tot corpul şi încheieturile : A şi B Insistaţi pe o bună
se apleacă înainte, ţinându-se de colaborare, nimeni nu
mâini şi încercând să coboare cât trebuie să cadă!
mai mult în poziţie orizontală.
- picioare (cvadricepşi): A şi B stau
spate în spate, cu genunchii îndoiţi
şi trebuie să se ridice fără a se
folosi de mâini ca sprijin.

PARTEA 3. Tehnic: pase înalte

PRINCIPALA
4. pase cu baloane 8 perechi cu o minge
(activităţi, joc) a. A şi B ţin un prosop şi fac de volei
10h50 mingea să “sară” pe prosop
b. Două perechi împreună.
Pasează mingea de la un prosop la 8 perechi cu o minge
45 min 11h00 altul. de volei şi un prosop.
c. Acelaşi lucru cu un balon plin cu
apă. Exersarea mişcărilor
de coordonare între
5. Meci între echipa A (3 perechi) cei doi jucători în
11h20 şi echipa B (3 perechi) şi între pereche.
echipa C (2 perechi) şi echipa D (3 Progresie: perechile
perechi) sunt apropiate, apoi
a. Ecphipele trebuie să arunce se îndepărtează.
mingea peste coardă şi să dea 2
pase în echipă, înainte de a o Schimbarea echipelor
trimite la cealaltă echipă (A contra C şi B contra
D) etc.
RELAXARE 11h35 1. Stretching pe perechi
b. aşezare faţă în faţă cu picioarele
(stretching, depărtate (V) şi să se atingă. A şi
relaxare, B încearcă să-şi atingă mâinile şi
feedback) se apleacă înainte alternativ.

10 min 2. In cerc, relaxare. Toată lumea

închide ochii şi respiră ascultând
adierea vântului printre copaci.

67
 Eliberarea de toate tensiunile din
11h45 muşchi şi de agitaţia jocului..

Feedback: ce a fost dificil? Ce au

învăţat? Ce pot să
îmbunătăţească?
Feedback-ul lucratorului cu copii
vulnerabili despre comportamentul
copiilor şi despre învăţare

C. Conţinutul celor trei părţi

DE FACUT
INCALZIRE - o treime din timpul total de
activitate (de exemplu: 10
minute din totalul de activitate
de 30 de minute)
- aşezaţi copiii în cerc pentru
ritualul de bunvenit şi pentru
explicarea obiectivelor activităţii
- nu este obligatoriu un obiectiv
de învăţare, scopul este să
pregatiţi corpul şi mintea pentru
activitate prin exerciţii şi jocuri
de mişcare şi alergare (nu numai
exerciţii statice)
- folosiţi un joc, ar trebui să fie
ceva entuziasmant şi distractiv
pentru a-I motiva pe copii
- folosiţi metode diferite de a
alcătui echipele (nume de
animale, Simon a spus “grupuri
de 5, 3, 2”, etc.)
- Exerciţii specifice de încalzire
legate de partea principală
DE EVITAT
- Repetarea de mişcări
individuale, fără nicio
interacţiune cu ceilalţi
- Alergarea în cerc, fără
niciun scop, nicio
distracţie
- Exerciţii statice
- Exerciţii de stretching
prea rapide şi fără
corectare a poziţiei
- Efort intens de genul
competiţie de alergare
- Incălzirea fără nicio
legătură cu partea
principală

68
 DE FACUT
PARTEA - Explicaţi ce aşteptati să fie
PRINCIPALA capabili să facă la sfârşitul
părţii principale copiii, ce
aşteptaţi ca ei să înveţe
- Arătaţi exerciţiile, nu le
explicaţi : 1 demonstraţie
valorează cât o mie de
cuvinte !
- Adaptaţi activitatea la nevoile
şi vârsta copiilor: gândiţi-vă
mereu “este destul de
provocator, de interesant
pentru copii, învaţă ei ceva
nou? »
- Impărţiţi în grupuri mici, cu
materiale destule pentru ca ei
să poată exersa şi învăţa (să
fie activi)
- Toţi copiii trebuie să aibă
ocazia să joace fiecare rol din
joc
- Puneţi copiii în situaţii de
succes şi de provocare (nu
prea uşoare, nu prea grele)
- Daţi feedback-uri individuale şi
corectaţi copiii în timpul
activităţii
- Corectaţi colectiv tot grupul
(cei trei paşi de învăţare)
- Puneţi copiii în situaţii în care
trebuie să colaboreze pentru a
atinge un scop, nu-I puneţi în
opoziţie.
DE EVITAT
- Să aveţi un grup de 20
sau 30 de copii cu o
singura minge
- Să faceţi acelasi
exerciţiu prea mult
timp, iar copiii să se
plictisească
- Jocuri şi exerciţii prea
uşoare pentru
adolescenţi.
- Să continuaţi cu un
exerciţiu prea uşor sau
prea greu fără să-l
schimbaţi sau să-l
adaptaţi.
- Să continuaţi cu o
activitate chiar dacă
copiii o execută greşit
- Să începeţi cu forma
finală a jocului
- Să puneţi echipele să
se înfrunte şi să
număraţi punctele
pentru a insista pe
învingători şi învinşi
- Să faceţi mereu jocuri
de competiţie
69
 DE FACUT DE EVITAT
RELAXAREA - Găsiţi un loc liniştit cu umbră - Să staţi la soare
- Puneţi copiii să stea în cerc cu - Exerciţii care agită în
spaţiu între ei loc să calmeze (ex :
- Sugeraţi exerciţii de relaxare bătut din palme, ţipat,
(respiraţie, imaginaţie, etc.) râs…)
cât şi mişcări de stretching - Exerciţii care
destul de lungi (20 de antrenează muşchii
secunde fiecare poziţie) - Să le arătaţi copiiilor
- Puneţi copiii să stea jos, într- greşelile
un cerc mai apropiat pentru
feedback, pentru ca fiecare
să-l audă pe celălalt
- Întrebaţi-I ce a fost greu în
timpul activităţii şi ce pot face
să o îmbunătăţească
- Daţi-le şi feedback-ul vostru
despre comportamentul lor:
ce a fost bine şi ce aţi vrea să
îmbunătăţească.

70
 11. Activităţi pentru copii de 5-9 ani

Obiective

- Să cunoască o varietate de exerciţii adaptate pentru copiii mici:

locomoţia, manipularea şi exprimarea
- Să varieze activităţile şi să depăşească modelul obişnuit de mici jocuri
- Să adapteze dificultatea exerciţiilor la capacităţile copiilor.

Mesaje cheie

 Dă preferinţă activităţilor ce nutresc atât descoperirea corpului,

cât şi acţiunile individuale
 Antrenează diferite mişcări de bază ale corpului precum fuga,
săritul, târâtul, căţăratul, slalom, legănare, rostogolire, mersul balansat,
mersul înapoi, etc.
 Utilizează jocuri colective simple cu doar una sau două reguli.
 Dă preferinţă jocului care stimulează imaginaţia şi expresia fizică
(imagini, personaje, animale, etc.)
 Utilizează material variat şi creativ (elemente naturale (beţişoare,
frunze, …), baloane, mingi moi, frânghii, cercuri, …) şi diverse acţiuni:
aruncare, împingere, transportarea, tragere, construire, rostogolire, etc.)

Conţinuturi

Traseu de abilitate + variante

Jocuri de mimă cu animale

Competenţe lucrate:
 Locomoţie
 Manipulare
 Expresie

Descrie diferenţa dintre schemele acţiunilor pentru a lucra astfel asupra

abilităţilor transversale.
Discuţie generală: descrierea diferitelor acţiuni şi a obiectivelor lor.

71
 12. Metodologia activităţilor fizice

Obiective

- Să identifice diferite elemente importante (tehnice, strategice,

fizice) pentru toate jocurile colective.
- Să identifice şi să aplice cele cinci principii metodologice:
obiective, învăţarea în trei etape, participare, progresare şi varietate.

Mesajele-cheie

 Pentru a ajunge la o formă finală calitativă a unui joc este

important să se prelucreze diferite elemente ale acestui joc: fizice, tehnice şi
strategice.
 Un obiectiv este mai uşor de verificat dacă acesta este un
comportament observabil printr-o acţiune concretă.
 Copiii învaţă mai bine atunci când obiectivele sunt adaptate la
necesităţile şi capacităţile lor, când sunt puşi în situaţii participative (acţiune
maximă şi aşteptare minimă) şi când exerciţiile sunt variate şi progresive
(uşor solicitante şi dificile).
 Procesul de învăţare este mai bine integrat atunci când există o
reflecţie comun ă despre ceea ce se face împreună în grup, despre punctele
pozitive (motivaţia) şi momentele care trebuiesc ameliorate.
 Durata activităţilor trebuie să fie adaptată la necesităţile copiilor
(nici prea scurtă, nici prea lungă).
 Activităţile noi şi originale vor stimula cel mai probabil motivaţia
copiilor
 Corectarea individuala în timpul practicii este indispensabilă
pentru a se ajunge la un nivel de calitate.

Conţinuturi

a. Exerciţii practice: mingea dincolo de linie pentru a lucra diferite

tipuri de activităţi cu mingea (fizice (reacţie) / tehnice (pase) şi strategice
(demarcaj şi apărare)
b. Discuţia în grup: să identifice 5 principii metodologice importante
începând cu experienţa de la activitatea precedentă

72
 Paginile resursă
A. Cinci principii metodologice
B. Exemple şi obiective SMART

A. Cinci principii metodologice

1. Obiective
- Comunică obiective clare copiilor la începutul lecţiei
- Stabileşte un obiectiv fizic bine determinat
- Stabileşte un obiectiv psihosocial bine determinat
- Obiectivele sunt adaptate la vârsta copiilor (nici uşoare, nici dificile)
- Obiectivele pot fi atinse în timpul de care se dispune şi pot fi observate
în calitate de comportamente distincte

2. Cei trei paşi de învăţare

- Utilizează cei trei paşi de învăţare în timpul activităţilor: 1

experimentarea – corectarea – 2 experimentarea
- Corectează individual şi colectiv înainte şi după activitate
- Acordă timp copiilor pentru a repeta şi a ameliora exerciţiile şi mişcările
- Fii exigent şi corect cu copiii până când vor obţine calitatea aşteptată

3. Progresare

- Nivelul de dificultate al exerciţiului creşte pe parcursul lecţiei

- Există o legătură logică între exerciţii
- Copii pot învăţa prin intermediul etapelor succesive (nu există formă
finală fără pregătire).

4. Participare

- Utilizează grupuri mici cu tot materialul disponibil

- Divizează grupul în mai multe grupuri mici dându-le copiilor posibilitatea
de a fi activi tot timpul
- Copiii sunt mereu implicaţi în exerciţii, este foarte puţin timp de aşteptare
- Copiii au oportunitatea de a juca orice rol într-un joc.

5. Varietate

- Echilibrează timpul de învăţare şi schimbarea exerciţiilor

- Variază organizarea diferitor tipuri de activităţi – individuale, în perechi,
în grupuri mici şi pentru întregul grup de copii

73
 - Exerciţiile au o durată corespunzătoare (nici prea lungi pentru a plictisi
copiii, nici prea scurte încât copii sa nu aibă timp de a învăţa)
- Copii sunt motivaţi şi se distrează în timpul activităţii
- Sugerează exerciţii şi jocuri originale.

B. Exemple şi obiective SMART

Specifice descrise foarte precis

Măsurabile comportament observabil
Adaptate adaptate la grup (nici uşoare, nici dificile)
Realistice posibile de realizat
oporTun posibile de realizat în timpul acordat

Exemple

Fizice: ritm

Obiective:
Copii sunt apţi să urmeze ritmul dat de lucratorul cu copii vulnerabili.

Exerciţiu:
Fiecare copil trebuie să sară la dreapta, la stânga, înainte, înapoi urmând
ritmul dat de lucratorul cu copii vulnerabili bătând din palme.
În perechi, copii unul în faţa celuilalt trebuie să-şi bată unul altuia în
palme.(cooperare)
Lucratorul cu copii vulnerabili dă un ritm mai lent sau mai accelerat şi poate
observa dacă copiii pot sau nu să-l urmeze.

Psihosocial: cooperare

Obiective:
Copiii sunt capabili să ia o poziţie pentru cel puţin 10 secunde.

Exerciţiu:
În perechi, construiţi o piramidă (A stă în pirostrii, B îl ia pe A de mâini şi stă
la el pe genunchi)
În grup a câte trei construiţi o piramidă (la fel, doar că B şi C stau fiecare pe
câte un genunchi a lui A, ţinându-se de mâini)
În grup a câte cinci, construiţi o piramidă şi păstraţi poziţia timp de 10
secunde.Efectuaţi acest exerciţiu atent, cu o securitate maximă, pe un teren
moale (pe nisip).

74
 13. Competiţie şi cooperare

Ce este?

Când lucraţi cu copiii, este foarte important să vă faceţi timp să studiaţi

principiile cooperării. În cea mai mare parte a timpului, copiii sunt expuşi unui
model de „competiţie”.

Deşi acest concept joacă un anumit rol în dezvoltarea lor psihosocială,

el nu reprezintă singurul mod de a participa la jocuri şi activităţi sportive.

Cooperarea este definită ca fiind capacitatea de a lucra cu ceilalţi într-

o activitate, un joc sau un proiect în care fiecare participant contribuie la
atingerea obiectivului, în funcţie de propriile competenţe, şi este respectat
pentru caracterul său unic şi pentru contribuţia sa.

Acest modul explorează modelele de cooperare şi competiţie legate de

jocuri şi activităţi sportive în contextul unei bunăstări psihosociale.

La ce serveşte?

A lucra după principiul cooperării, mai degrabă decât al competiţiei,

ajută la dezvoltarea următoarelor competenţe psihosociale:
• Încredere
• Stimă de sine
• Comunicare
• Leadership
• Empatie
• Toleranţă
• Negociere
• Luare de decizii
• Capacitate de a da şi a primi feedback-uri.
Accentul este pus pe punctele următoare: plăcere, o interdependenţă
pozitivă între jucători, acceptarea celorlalţi fără a-i judeca şi dezvoltarea
simţului responsabilităţii şi al angajamentului colectiv.
Cercetări ştiinţifice despre cooperare arată că copiii învaţă mai bine când
lucrează în grup decât atunci când lucrează individual.

Cooperarea pentru atingerea unui scop împreună este fundamentală

pentru dezvoltarea unui copil. Totuşi, nu ar trebui eliminată orice formă de
competiţie, ci doar diminuată.

75
 Cum se foloseşte?

Lucratorul cu copii vulnerabili, asistentul social sau adultul, are

responsabilitatea de a-i pune pe copii în situaţii care să le permită să-şi
dezvolte potenţialul. Un lucrator cu copii vulnerabili trebuie să fie conştient de
obiectivele pe care vrea să le îndeplinească.

El trebuie să propună situaţii în care copiii să participe activ şi să se

simtă cu adevărat împliniţi. Când lucratorul cu copii vulnerabili vizează
cooperarea, copiii nu sunt eliminaţi din jocuri, nu le e ruşine dacă nu au
„câştigat” şi nimeni nu îşi bate joc de ei dacă „pierd”.

Competiţia

Forţa interioară o oricărei fiinţe umane o împinge în mod natural spre

dezvoltare. A-i pune pe copii în situaţii în care trebuie să-şi stabilească
propriile obiective şi să le atingă, să facă eforturi pentru a-şi depăşi propriile
limite, este foarte sănătos.

Competiţia ne învaţă să câştigăm sau să pierdem, concepte esenţiale

în viaţa noastră de zi cu zi.

Totuşi, există deseori consecinţe negative atunci când obiectivul

vizează persoana şi nu sarcina sau acţiunea. Nevoia de a fi mai bun şi mai
puternic decât ceilalţi, pentru a-i învinge şi a-i elimina, nu este sănătoasă.
Este important pentru copii să înveţe să respecte adversarul, să nu folosească
tactici agresive şi să nu le fie teamă de înfrângere.

Amintiţi-vă că dacă folosiţi jocuri de competiţie care exclud copiii, unii

membri ai grupului s-ar putea plictisi sau i-ar putea deranja pe ceilalţi după
ce au „ieşit” din joc. Dacă organizaţi jocuri competitive cu excluderea de
echipe, propuneţi alte joculeţe sau ocupaţii pentru copiii care sunt eliminaţi,
aşteptând ca jocul principal să se termine şi să poată să se reintegreze în grup.

Totuşi ar fi mai bine să organizaţi mai degrabă jocuri care să integreze

decât jocuri care să excludă.

76
 Cooperarea

Fiecare persoană participă activ, se amuză şi atinge un scop, deci într-

un fel, „câştigă”. Nimeni nu este exclus din cauza aşa ziselor capacităţi slabe.
Scopul activităţii sau jocului este de a stimula şi a pune la încercare toţi
participanţii pentru atingerea unui obiectiv comun.

De la competiţie la cooperare

În locul unui joc care implică excludere, este vizată integrarea

tuturor. În loc să existe o echipă de învingători şi o echipă de învinşi, există
un singur grup care lucrează împreună pentru un singur scop.

Lucratorul cu copii vulnerabili îi ajută pe copii să-şi dezvolte, în acelaşi

timp, determinarea, să devină mai buni individual prin intermediul unor jocuri
competitive centrate pe sarcină şi să-şi îmbunătăţească capacitatea de a lucra
în grup prin intermediul unor jocuri şi activităţi centrate pe cooperare.

Competiţie şi cooperare

Obiective

- Să înţeleagă avantajele şi dezavantajele competiţiei şi cooperării

- Să recunoască caracteristicele jocului de competiţie şi a celui de
cooperare
- Să poată modifica un joc de competiţie într-un joc de cooperare.

Mesaje cheie

 Competiţia poate fi pozitivă atunci când accentuează condiţia

jocului (se efectuează un joc de calitate) sau negativă când pune accentul pe
persoană (să învingă o altă echipă)
 Cooperarea trebuie să fie încurajată în cadrul activităţilor pentru
copii, or, studiile arată ca ei pot învăţa mai bine atunci când lucrează în grupuri
şi lucrează asupra unor sarcini colective.
 Un joc de cooperare implică amuzament, misiuni colective,
integrarea tuturor, succes colectiv, etc.
 Un joc de competiţie poate să devină unul de cooperare
mergându-se de la excludere la integrare, de la învingător-învins la scopuri
colective în grup.
Conţinuturi

77
 a. Jocul: mingea cu prizonieri; pase în cinci (frisbee, mingi)
b. Discuţie despre avantajele şi dezavantajele competiţiei
c. Discuţie despre caracteristicile unui joc de cooperare
d. Activitate de grup: cum să transformăm un joc de competiţie într-un joc
de cooperare.

Pagini resursă

A. Definiţia competiţiei
B. Definiţia cooperării
C. De la competiţie la cooperare

A. Competiţia

Definiţia pozitivă

“C. este acea forţa interioară a fiecărei fiinţe umane care duce spre
creştere/ cultivare”.

Competiţia pozitivă este centrată pe SARCINĂ.

Scopul este de a face ceva, de a atinge un obiectiv.

Competiţia pozitivă necesită 3 elemente fundamentale:

- Respectul celuilalt
- Căutarea performanţei
- Acceptarea responsabilităţii şi libertăţii (ca să fii responsabil de victorie,
trebuie de asemenea să fii responsabil de eşecul şi erorile posibile).

Definiţia negativă

“C. este nevoia de a fi mai bun, mai puternic decât ceilalţi şi de ai elimina”.

Competiţia negativă este centrată pe PERSOANĂ.

Scopul este de a-l elimina, de a-l înjosi pe celălalt.

Cauzele acestui tip de competiţie sunt:

- Lipsa stimei de sine

- Nevoia de apreciere
- Frica de a eşua
Avantaje Dezavantaje

78
Plăcerea efortului Victoria celui mai bun
Depăşirea propriilor limite Frica de a eşua
Respectul adversarului Agresivitate

B. Cooperarea

Definiţie

“Cooperarea este capacitatea de a lucra cu alţii în cadrul activităţii/

jocului/ proiectului când fiecare contribuie la realizarea obiectivului în
dependenţă de competenţele sale şi când fiecare este respectat pentru natura
sa unică.”

Au fost efectuate mai multe investigaţii despre cooperare, una din

concluzii este că copiii învaţă mult mai mult când lucrează în grup.

COOPERAREA ajută la învăţat!

Spunem despre o activitate sau despre un joc că este COOPERATIV

atunci când:
1. Este plăcut şi distractiv
2. Există o interdependenţă pozitivă: jucătorii (copii sau adulţii) ştiu
că au nevoie unul de celălalt pentru a atinge un obiectiv.
3. Sunt acceptaţi ceilalţi fără a fi etichetaţi.
4. Există o responsabilitate individuală şi un angajament colectiv.
5. Sunt dezvoltate competenţele psihosociale:
- încrederea
- stima de sine
- comunicarea
- spiritul de lider
- empatia
- negocierea
- luarea unei decizii
- feedback pozitiv.

Principiile cooperării

a. Toţi trebuie să se distreze

b. Toţi trebuie să treacă prin situaţii de succes
c. Toţi trebuie să participe activ

79
 d. Nimeni nu trebuie să fie eliminat
e. Nimeni nu trebuie să fie pus în evidenţă
f. Toţi trebuie să învingă
g. Fiecare trebuie să favorizeze schimburile şi gesturile cooperante
h. Activitatea sau jocul trebuie să aibă un scop stimulator, motivat
(provocare)

C. De la competiţie la cooperare

EXCLUDERE INTEGRARE

A INVINGE CENTRATA PE
CEALALTA ECHIPA SARCINA DE GRUP

80
 SUPLIMENTE

Evaluare şi feedback

Ce este?

În acest modul, evaluarea şi feedback-urile se referă la şedinţele de

formare şi la ateliere. Nu este vorba de evaluarea performantelor unui
membru individual al personalului în munca sa. Pentru acest tip de evaluare,
vedeţi departamentul de resurse umane.

Evaluare făcută de grupul de participanţi – adulţi sau copii – care

au participat la o activitate şi îşi spun părerea despre ceea ce au învăţat sau
experimentat. O evaluare este folositoare pentru a-ţi spune părerea atât
despre metodologia şi abordările utilizate de formator, cât şi despre conţinut.
Evaluarea este făcută la sfârşitul unei şedinţe sau formări, sub formă scrisă
sau orală.

Feedback-uri împărtăşite de-a lungul întregului atelier: ele

reprezintă un instrument în procesul de învăţare – formatorul sau lucratorul
cu copii vulnerabili dă feedback-uri grupului, iar participanţii fac schimburi
între ei de-a lungul întregii şedinţe. Feedback-urile sunt folosite ca parte
integrantă a atelierului şi ar trebui să fie considerate de toată lumea ca o
ocazie de a învăţa şi nu ca nişte critici negative.

La ce serveşte?

Este important pentru un formator să primească o evaluare din partea

participanţilor în ce priveşte conţinutul, ce au învăţat sau nu, cât şi abordările
folosite. Acest lucru îl va ajuta pe formator să facă modificări, dacă sunt
necesare, şi să-şi îmbunătăţească practica.

De asemenea, este important pentru participanţi să aibă ocazia să

împărtăşească ceea ce au învăţat, cum au înţeles şi cum pot să folosească
informaţia primită în viaţa lor de zi ci zi.

Când participanţii fac schimb de feedback-uri legate de activităţi şi

experimente, ei se concentrează întâi asupra lor, ce le-a plăcut şi ce pot să
îmbunătăţească, apoi asupra muncii celorlalţi, partea bună şi îmbunătăţirile
posibile. Scopul este acela de a permite tuturor să înveţe şi să progreseze.

81
Faptul că ei pot să dea un feedback despre munca unui alt grup arată că au
fost atenţi la munca fiecăruia, dar şi la propria învăţare şi înţelegere a
experienţei lor; acest lucru validează şi munca celorlalte grupuri.

Este important pentru formatorul sau lucratorul cu copii vulnerabili

care lucrează cu copii să creeze o „cultură a feedback-ului”, prin noţiunile de
a exprima, a face şi a primi observaţii într-o atmosferă de respect reciproc.

Cum se foloseşte?

Feedback-uri ca instrument de învăţare în lucrul în grup

Ceea ce urmează se vrea un ajutor pentru formator sau lucratorul cu

copii vulnerabili pentru:
• A da feedback-uri copiilor şi participanţilor la ateliere în mod corect.
• A şti să încurajeze grupurile să-şi dea feedback-uri între ele pentru o
mai bună învăţare.

Când daţi un feedback

• Fiţi pozitiv! Înainte de a da sugestii de schimbare, spuneţi ce a avut
un efect pozitiv asupra voastră şi ce v-a plăcut.
• Faceţi referinţă la exemple concrete, fiţi cât mai precis posibil, astfel
veţi ajuta grupul sau individul să progreseze.
• Nu vorbiţi în mod impersonal, ci spuneţi „eu”. De exemplu, „eu cred
că povestea cu văcuţa magică nu este prea clară pentru că…” decât să
formulaţi judecăţi generale cum ar fi „Folosirea poveştii cu văcuţa magică nu
prea a fost utilă…”
• Nu interpretaţi aspectul sau acţiunea unei persoane. În loc de asta,
vorbiţi despre ceea ce simţiţi. Nu judecaţi, dar descrieţi percepţia voastră.
• Raportaţi-vă la situaţie aici şi acum, nu faceţi referinţă la probleme
din trecut.
• Acordaţi sprijin şi faceţi sugestii pentru îmbunătăţirea lucrului.
• Când persoanele din grup fac schimb de feedback-uri, în calitate de
formator, trebuie să conduceţi procesul, creând un cadru clar. De exemplu:
„Aţi putea să sugeraţi o alternativă grupului 2?” sau „Ce v-a plăcut în această
prezentare? De ce? Aveţi propuneri de ameliorare pentru grupul 4?”
• Nu fiţi personali în comentariile voastre (pozitive si negative) şi
implicaţi întregul grup în loc să vă concentraţi asupra reprezentantului care s-
a oferit voluntar să reprezinte grupul. De exemplu, „ Grupul 3, am fost
interesat de felul în care aţi dezvoltat…” şi nu „Bob, am fost impresionat de

82
felul…” Dar când feedback-ul este personal, vorbiţi direct persoanei în cauză.
De exemplu, „Ana, când jucai rolul profesorului…” în loc de generalităţi precum
„Rolul profesorului a fost jucat în XYZ mod…”

Când primiţi un feedback

• Nu vă justificaţi acţiunile sau alegerile ca şi cum ar trebui să vă
apăraţi. Nu sunteţi „atacat”.
• Dar dacă într-adevăr credeţi că aţi fost înţeles sau judecat greşit,
permiteţi-i persoanei care face feedback-ul să termine. Apoi rugaţi-l pe
formator să vă permită să explicaţi grupului punctul vostru de vedere.
• Folosiţi această ocazie să învăţaţi şi să înţelegeţi ce spun ceilalţi
despre munca, intervenţia sau modul vostru de prezentare. Nu profitaţi pentru
a vorbi de greşelile altui grup: „Da, dar când grupul 4 a făcut asta, nimeni n-
a zis nimic…”
• Toată lumea face şi primeşte feedback-uri, nu veţi fi singurul care să
primească. Este o şansă să primiţi un feedback!

Evaluarea formatorului şi lucratorului cu copii vulnerabili

Este important pentru formator să fie dispus să primească atât o

evaluare negativă, cât şi una pozitivă, şi să dea participanţilor mijloacele
adecvate pentru e evalua cu sinceritate.

Acest lucru este mai dificil de realizat cu copiii şi mijloacele trebuie

dezvoltate pentru a maximiza participarea lor în procesul de evaluare. Mai ales
la început, participanţii ar putea să nu se simtă în largul lor să facă evaluări
negative.

Iată câteva puncte de luat în considerare:

Evaluarea îi permite formatorului să:
• Estimeze gradul de învăţare (cât am învăţat, cum pot să folosesc asta
în munca mea, etc.)
• Evalueze abordările folosite în formare.
• Primească un feedback despre logistică, organizare şi material. Dar
atenţie în a acorda un loc egal fiecărui punct de evaluat – nu vreţi o situaţie
în care toată evaluarea se concentrează pe orezul ars, mirosul de pe coridor
sau zgomotul de afară, fără nicio menţiune despre conţinut sau metodologie.
• Înţeleagă cum a învăţat grupul cel mai bine.

83
 • Modifice atelierul daca este necesar. Puţin mai multă sau mai puţină
teorie, adaptarea orarului, introducerea unor momente pentru rezolvarea
tensiunilor, etc.
• Aibă o bază de discuţie: „După ce am citit evaluările voastre de ieri,
îmi dau seama că simţeaţi…”

Evaluarea funcţionează bine când:

• Este făcută în mod anonim. Participanţii nu se vor teme să nu vă
rănească dacă nu ştiţi cine sunt.
• Participanţii pot să evalueze formarea în mod regulat, la sfârşitul
fiecărei zile, de exemplu.
• Formatorul discută cu participanţii despre evaluare a doua zi sau la
următoarea şedinţă. Acest lucru este important pentru a le arăta
participanţilor că aţi ţinut cont de comentariile lor.

Legătura între începutul formării (aşteptări, obiective) şi

evaluarea (rezultate)de la sfârşitul acesteia

Puneţi participanţilor următoarele întrebări pentru e vedea că părerea

lor e importantă. Acest lucru va da tonul evaluării de la sfârşitul formării,
arătând că vă aşteptaţi la comentariile lor.

Unele dintre aceste întrebări pot fi folositoare:

• Daţi informaţii importante despre voi şi despre experienţele voastre.
Acest lucru vă va ajuta să adaptaţi atelierul la nevoile lor.
• Aţi mai fost implicaţi înainte în vreo formare? Ce abordări au
funcţionat bine pentru voi?
• Care este elementul, aspectul cel mai important pe care vi l-ar putea
oferi această formare?
• Care sunt criteriile pe care le-aţi folosi pentru a evalua reuşita acestei
formări în funcţie de aşteptările voastre?
• Care sunt aşteptările voastre? „Mi-ar plăcea ca această formare să
mă ajute să…”
• Ce aţi vrea să evitaţi cu orice preţ?
• Care este primul semn ce vă va permite să spuneţi că această
experienţă a fost benefică pentru dumneavoastră?

84
 Scurtă activitate pentru a preciza aşteptările/nevoile/temerile
la începutul formării
Toată lumea se află în picioare în cerc. În primul rând, se lucrează
aşteptările/nevoile. O persoană avansează în centrul cercului şi menţionează
o aşteptare în contextul formării. De exemplu, „Mi-ar plăcea să cunosc mai
multe despre protecţia copilului”.

Toţi cei care au aceeaşi aşteptare avansează în centrul cercului. Apoi

toată lumea se retrage şi o altă persoană avansează, cu o altă
aşteptare/nevoie.

În al doilea rând, se lucrează temerile legate de formare. De exemplu,

„ Mi-e teamă că vom sta prea mult timp aşezaţi şi nu vom face destule exerciţii
practice”, etc.

Acest exerciţiu permite evitarea repetiţiei aceloraşi aşteptări/temeri şi,

de asemenea, permite să ne dăm seama că nu suntem singurii care au o
anumită teamă, de exemplu. Acest lucru poate fi liniştitor. Pentru formator,
acest exerciţiu este ideal pentru a estima cu aproximaţie cele mai puternice
aşteptări.

Instrumente de evaluare în timpul/la sfârşitul formării sau

atelierului

• Smileys zâmbitoare, mulţumite, triste, plictisite, supărate; sau meteo

cu soare, nori, ploaie, furtuni, etc. Aceste metode rapide şi eficiente pot fi
folosite în paralel cu alte metode.
• O planşă mare pe perete, pe care participanţii să-şi noteze părerile.
Coloanele ar putea avea anteturi de tipul „las aici…”, „voi folosi…”, „voi
păstra…”. Dacă se foloseşte această metodă, formatorul va trebui să nu se
afle în sală. Dezavantajul acestei abordări este că membrii grupului se pot
influenţa reciproc.
• Participanţii pot completa foi individuale pentru a răspunde la
întrebări specifice despre formare – pertinenţă, metodologie, etc.
• O roată de evaluare cu o secţiune despre fiecare subiect abordat şi o
notă de la 1 la 10 acordată individual de participanţi.
1: ineficient, 5: mediu, 10: foarte eficient. Acelaşi lucru cu plictisitor,
interesant, etc.

85
 Instrumente de evaluare adaptate copiilor
• Jocuri practice. Copii trebuie să se poziţioneze fizic de-a lungul unei
linii pe sol: partea din faţă a sălii reprezintă ceea ce e foarte
util/eficient/interesant, iar cealaltă parte a sălii reprezintă ceea ce e foarte
inutil/plictisitor/nesemnificativ, etc. Pentru a evita orice colaborare, cereţi
copiilor să se poziţioneze ei înşişi în funcţie de diferite elemente, într-un
interval de timp determinat. De exemplu, „Cum v-aţi simţit” în 10 secunde
toată lumea, fără să vorbească, se plasează pe linie.

• Fotografii. În grupuri, copiii fac o „fotografie” care indică ce au simţit

în timpul şedinţei sau atelierului, adoptând anumite poziţii, strâmbându-se,
etc. Lucratorul cu copii vulnerabili poate să le ceară să se mişte sau să-şi
împărtăşească gândurile. Instrument interesant pentru copii de 12 ani şi mai
mult.

• Interviu. Un copil jucând rolul unui ziarist intră şi îi interoghează pe

ceilalţi despre experienţa lor. Este important să pună întrebările ca un ziarist
care nu cunoaşte nimic despre subiect; acest lucru îi va încuraja pe copii să
arate ce au învăţat (ziaristul poate să fie puţin sau foarte ignorant – în funcţie
de vârsta copilului). De exemplu: Ziaristul: „ Ah, drepturile copilului deci, asta
înseamnă că copiii pot să facă ce vor? Ce idee bună!” Copilul explică. Ziaristul:
„Da, înţeleg. Dar nu văd cu ce mă ajută asta. De fapt de ce copiii trebuie să
aibă un certificat de naştere? Cu siguranţă că ştim toţi cine suntem!”

După ce a strâns destule informaţii, ziaristul poate să ceară o poză

pentru prima pagină, desenată de copii. Apoi schimbare de roluri, un alt ziarist
pune alte întrebări grupului, etc. Metodă interactivă, dar care necesită un
anumit timp.

86
 Competenţele unui formator

Ce este?

Acest modul îi ajută pe formatori să animeze şedinţe şi ateliere in

grupuri. Fiecare formator are propriile metode şi instrumente şi este important
să vă dezvoltaţi un stil propriu atunci când faceţi o formare.

Totuşi există unele puncte importante, descrise mai jos, pe care trebuie
să le luaţi în considerare. Cele două aspecte fundamentale ale unei bune
animări sunt pregătirea şi flexibilitatea.

Un formator experimentat va putea să-şi adapteze planul în funcţie de

nevoile grupului şi de un cadru special, pentru a oferi un mediu de învăţare
care să inspire.

La ce serveşte?

Fie că este vorba despre formarea unui grup de adulţi pentru a

introduce noi concepte, sau pentru a revedea anumite subiecte sau de a lucra
cu un grup de copii pentru abordarea unei noi teme sau participarea la un joc,
trebuie să fiţi conştienţi de competenţele voastre de lucrator cu copii
vulnerabili şi de felul în care interacţionaţi cu grupul. Să predaţi, să faceţi o
formare nu este uşor, chiar dacă sunteţi bine pregătit şi vă cunoaşteţi
domeniul.

Tdh foloseşte o abordare participativă în timpul formărilor, metodă ce

ar putea părea dificilă dat fiind faptul că astfel puneţi accentul pe interacţiunile
cu şi în grup şi ca nu puteţi să planificaţi reacţiile grupului. Este important să
aveţi în minte bazele esenţiale ale animării căci ele vă vor ajuta să faceţi faţă
neprevăzutului cu flexibilitate – o provocare pentru un formator. Şi asta fără
să mai punem la socoteală constrângerile suplimentare pentru cei din
domeniul umanitar care, deseori, trebuie să lucreze cu traducători.

Cum se foloseşte?

Un plan bun de formare este esenţial dacă vrem să atingem scopurile

şi obiectivele fixate. Competenţele bune şi instrumentele de facilitare pot să
vă ajute în următoarele situaţii: când cerinţele grupului nu sunt enunţate clar;
când anumiţi membrii ai grupului nu participă; când apare o confuzie datorată

87
problemelor de comunicare; când nivelul de concentrare se diminuează şi când
nivelul de energie al grupului este în scădere.

Fiecare persoană învaţă într-un mod diferit şi este important să

includeţi activităţi care să satisfacă diferitele stiluri de învăţare. De exemplu,
unii învaţă prin reflecţie, prin discuţii; alţii învaţă prin întrebări, acţiune,
intuiţie sau în funcţie de valoarea a ceea ce s-a predat - sau printr-un amestec
al acestor puncte.

Pentru a răspunde la nevoile tuturor participanţilor, este important să

folosiţi diferite abordări, oferind oportunităţi de analiză, de reflecţie, de
experienţă concretă, de studiu de caz, de discuţii.

Dispozitive care favorizează învăţarea

Aşezarea
Există mai multe tipuri de aşezare pe care puteţi să le folosiţi în funcţie
de nevoi. Cea mai eficientă aşezare pentru abordarea participativă este
cea în cercul. Cercul este ideal pentru momentele de feedback, după o
activitate individuală sau în grup.

Iată care sunt avantajele şi anumite puncte ce nu trebuie pierdute din

vedere când lucrăm în cerc:
• Egalitate între toţi, fără structuri ierarhice sau diferenţe între
participanţi; toţi participanţii se văd, nimeni nu stă ascuns sau retras.
• Fiecare persoană vorbeşte la rândul ei, dar în acelaşi timp fiecare
poate să lase rândul altcuiva fără să dea neapărat un feedback.
• Acest lucru creează o atmosferă de proximitate, de confidenţialitate.
• Vorbiţi clar şi la obiect şi asiguraţi-vă că şi participanţii fac la fel.
• Acordaţi participanţilor timpul necesar pentru a se gândi la o întrebare
şi un răspuns înainte să vorbească.
• Ascultaţi răspunsul şi reformulaţi.
• Validaţi orice răspuns într-un mod verbal sau non-verbal.
• Înainte de a trece la întrebarea următoare, rezumaţi ce s-a discutat
până atunci.

88
 Reguli de bază

Stabiliţi proceduri sau reguli de bază cu participanţii. Acestea ar trebui

scrise pe o planşa, ca o cartă de grup, vizibilă tot timpul atelierului.

Regulile ar trebui să includă domenii ce acoperă trei puncte esenţiale:

1. Ce este important pentru mine ca individ?(I)
2. Ce este important pentru a avea o relaţie bună cu ceilalţi (C)
3. Ce este important pentru ansamblul grupului?(G)

Exemple de reguli:
• Participantul este responsabil de propria învăţare, comportament şi
participare (I)
• Posibilitatea de a renunţa oricând la rândul său, dreptul de a nu
participa (I)
• A fi de acord sau nu cu ideile şi nu cu persoana în cauză (C)
• A se respecta pe sine însuşi şi pe ceilalţi (C)
• A vorbi în numele său, nu în numele altora, a vorbi la persoana I (C)
• A-i asculta pe ceilalţi (C)
• A pune întrebări la momentele importante şi oportune (în funcţie de
nevoile personale, de grup sau ale formatorului) (C)
• A respecta orarul, termenele şi pauzele (G)
• A opri mobilele sau a le pune pe silenţios (G)
• A nu întrerupe sau deranja vorbind (G)

Spaţiu pentru întrebări

In prima zi, în timpul introducerii, prindeţi o foaie albă pe perete, cu un

semn de întrebare în partea superioară. Această foaie poate fi folosită de
participanţi oricând şi în mod anonim.

Ea foloseşte la strângerea întrebărilor şi comentariilor participanţilor,

dacă lucrurile nu sunt clare, dacă vor mai multe explicaţii sau dacă un subiect
trebuie reluat. Dacă formatorul îşi dă seama că are nevoie de mai mult timp
pentru a explica un subiect, poate să noteze acest lucru pe foaie pentru a nu
uita mai târziu.

Gândiţi-vă să planificaţi un moment în ultima zi a formării pentru a

trece, împreună, această foaie în revistă şi pentru a clarifica îndoielile sau a
aprofunda anumite puncte.

89
 De asemenea puteţi să formaţi un „comitet” (de 2-4 persoane) care să
prezinte, în fiecare dimineaţă, o recapitulare formatorului şi grupului.

Acest comitet primeşte comentariile tuturor participanţilor şi, înainte

de şedinţa de a doua zi dimineaţa, stă de vorbă cu formatorul despre nevoi,
conţinut, formă, etc. Astfel, formatorul va putea să se adapteze nevoilor şi
cerinţelor grupului. Schimbaţi în mod regulat membrii comitetului.

Munca în grup

Munca în grup este importantă pentru participanţi pentru că le permite

să discute, să coopereze şi să-şi împărtăşească experienţele. Atunci când
formaţi grupuri, încercaţi să amestecaţi diferite domenii de expertiză si diferite
organizaţii pentru a încuraja învăţarea, mai ales dacă subiectul este nou
pentru toată lumea.

În anumite cazuri, dacă studiaţi aspecte diferite ale aceleiaşi

probleme, ar fi mai eficient, de exemplu, să grupaţi participanţi ce au aceleaşi
competenţe, astfel ca fiecare grup să poată să-şi împărtăşească reacţiile cu
ceilalţi dintr-un unghi specific.

Încercaţi să nu aveţi aceleaşi grupuri care lucrează mereu împreună şi

folosiţi dispozitive pentru a-i separa – jocul cu salata de fructe, număraţi şi
grupaţi toate numerele 1, apoi numerele 2, etc.

Instrumente de animare

• Prezentările PowerPoint trebuie să fie scurte şi traduse în limba

locală.
•Feedback-ul după o experienţa de învăţare îi ajută pe participanţi să
reflecteze. Experienţa nu determină o învăţare sau o schimbare, decât dacă
este însoţită de o analiză şi o verbalizare. Discuţia le permite participanţilor să
înveţe pornind de la propria experienţă şi să integreze această învăţare pentru
a face o schimbare în viaţa lor activă. Când participanţii ştiu că după
activitatea de învăţare sau de predare urmează o discuţie, ei sunt mai atenţi
la ce se întâmplă în timpul experienţei.
• Folosirea unor studii de caz furnizate de participanţi este un mijloc
eficient de a integra în formare întâmplările prin care au trecut ei. Exemplele
concrete, luate din experienţa participanţilor, favorizează însuşirea temelor şi
consolidarea învăţării.

90
 •Exerciţiile scurte sau jocurile care să spargă gheaţa ajută la
schimbarea stării de spirit după o perioadă de muncă intensă. De asemenea,
dacă este necesar, pot fi folosite şi pentru a reda energie grupului. Când
propuneţi jocuri şi exerciţii noi, scrieţi numele activităţii pe o planşă pentru ca
participanţii să-l ţină minte şi să poată să-l folosească apoi în practica lor.

Consolidarea experienţei

• Participanţii pot să folosească un carnet de notiţe / jurnal pentru a-şi

aminti de ceea ce au făcut şi învăţat.
• Înainte de a începe o nouă zi, una sau două persoane pot fi
responsabile de realizarea unui rezumat al punctelor principale discutate în
ziua precedentă. Schimbaţi persoanele în fiecare zi pentru a favoriza simţul
responsabilităţii.
• Temele dezvoltate pe planşă pot fi rezumate şi xeroxate pentru toţi
participanţii.
• Conţinutul cursului poate fi distribuit la sfârşitul formării.
• Planuri de acţiune personale pot fi create şi împărtăşite cu restul
grupului.
• Participanţii pot să facă schimb de coordonate dacă fac parte din
diferite organizaţii, pentru a crea o reţea sau un grup de sprijin pentru
implementarea noilor abordări văzute în cadrul formării.
• Gândiţi-vă să planificaţi ateliere de recapitulare a temelor dacă acest
lucru este necesar.
• Distribuiţi certificate după formare. Acest lucru este important mai
ales dacă se înfiinţează o formare regulată, pentru ca participanţii să aibă o
dovadă a diferitelor subiecte abordate.

Sfaturi pentru formator

• Atunci când lucraţi cu un grup nou, prezentaţi-vă la începutul şedinţei

şi vorbiţi pe scurt despre formarea voastră.
• Folosiţi contactul vizual şi un limbaj non verbal primitor (poziţia
corpului, gesturi, etc.) pentru ca participanţii să se simtă în largul lor şi să
îndrăznească să pună întrebări.
• Fiţi deschişi în limbajul vostru corporal. Braţele încrucişate, picioarele
încrucişate, cu spatele la grup, toate aceste atitudini sunt mesaje negative şi
nu vor încuraja grupul sa fie deschis şi atent. Încercaţi să vă reduceţi ticurile
obişnuite, de limbaj sau corporale (să vă legănaţi înainte şi înapoi, să vă jucaţi

91
cu parul sau să mestecaţi un creion). Aceste gesturi pot să indice nervozitate
din partea voastră şi să îi distragă pe participanţi.
• Fiţi clari în ceea ce priveşte modul şi momentul în care se pot pune
întrebări. De exemplu, vreţi să păstraţi toate întrebările pentru la sfârşit? Sau
participanţii pot să pună întrebări oricând?
• Informaţi pe toată lumea de orele de lucru şi pauză şi respectaţi-le.
Acest lucru îi va ajuta pe toţi să se concentreze până la sfârşit, chiar dacă se
simt obosiţi.
• Dacă nu aveţi răspunsul la o întrebare, spuneţi acest lucru. Găsiţi
răspunsul şi daţi-l atunci când îl aveţi. Dacă vă prefaceţi că îl ştiţi, mai devreme
sau mai târziu participanţii îşi vor da seama de asta şi îşi vor pierde încrederea
în voi.
• Dacă lucraţi cu un coleg, găsiţi un semnal clar între voi dacă unul
dintre voi vrea să îl întrerupă pe celălalt. Lăsaţi persoana care conduce
activitatea să-şi termine partea, înainte de a adăuga sau clarifica anumite
puncte. Nu vă contraziceţi colegul în faţa grupului. Dacă simţiţi nevoia urgentă
să interveniţi, aşteptaţi un moment potrivit şi întrebaţi „Aş putea să adaug
ceva?” Cu cât doi formatori lucrează mai mult împreuna, cu atât au mai multă
încredere unul în celălalt.

92
 Anexe

Program sesiune de formare (exemplu)

Perioada:

Duminică, 3 august

Timpul Subiect

3 - 6 pm Plecarea cu autocarul de la Craiova la Tismana

6.30 – Cina
7.30
 Întâmpinarea şi prezentarea sesiunii
8 -9.30
 Chestionar individual
pm
 Jocuri de prezentare
 Aşteptări, dorinţe şi îndoieli

Luni, 4 august

Timpul Subiect

7.45 - 8.30 Dejunul

am
 Activităţi asemănări-deosebiri
8.45 -10.30  Conceptul nonformal şi obiectivele formării concept
am (lumânarea aprinsă)
 Jocul încrederii
 Elaborarea cartei grupului (reguli de bază)
10.30 - Pauză
11am
11 – 12.30  Psihosocial: percepţia
12.45 – Prânz
1.45 pm
2.00 - 3.30  Psihosocial: necesitatile si resursele unei persoane
3.30 - 4 pm Pauză
4 - 5.15  MJS: caracteristici si obiective ale activitatilor de joc
5.15– 5.30  Evaluarea zilei

93
6.45 – 7.30 Cina
pm
8 – 9.30 pm  Activităţi creative

Marţi, 5 august

Timpul Subiect

7.45 – 8.30 Dejunul

am
8.45 – 9.15  Lecţiile învăţate în ziua precedentă
 Trecerea în revistă a zilei
9.15 -10.30  MJS: lecţie de volei
am
10.30 - Pauză
11am
11 – 12.30  MJS: planificarea activitatilor
12.45 – Prânz
1.45 pm
2.00 - 3.30  Psihosocial: managementul emotiilor
3.30 – 4 pm Pauză
4 - 5.15  MJS: exerciţii şi jocuri pentru copiii de la 5 la 9 ani
5.15– 5.30  Evaluarea zilei
6.45 – 7.30 Cina
pm
Seara  Liber

Miercuri, 6 august

Timpul Subiect

7.45 - 8.30 Dejunul

am
8.45 – 9.15  Lecţiile învăţate în ziua precedentă
 Trecerea în revistă a zilei
9.15 -10.30  MJS: metodologie, activitati fizice
10.30 - Pauză
11am
11 – 12.30  Psihosocial: comunicare (jocul T)

94
12.45 – Prânz
2.00 pm
2.15 – 3.30  MJS: pregătirea lecţiilor lucru în grup
 MJS: lecţia primului grup + feedback
3.30 – 4 pm Pauză
4 – 5.15  MJS: lecţia grupului 2 + feedback
 MJS: lecţia grupului 3 + feedback
5.15– 5.30  Evaluarea zilei
6.45 – 7.30 Cina
pm
8 – 9.30 pm  Seara jocurilor

Joi, 7 august

Timpul Subiect

7.45 – 8.30 Dejunul

am
8.45 – 9.15  Lecţiile învăţate în ziua precedentă
 Trecerea în revistă a zilei
9.15 -10.30  Lecţia grupului 4 + feedback
 Lecţia grupului 5
10.30 - Pauza
11am
11 – 12.30  Feedback 5
 Lecţia grupului 6 + feedback
12.45 – Prânz
2.15 pm
 Evaluarea primei sesiuni
2.15 – 3.30  Jocul final: scaunele muzicale
 Poza de grup, feedback si concluzii
3.30 - 4 pm  Pauză + plecarea cu autocarul

95
 Jocul muţilor

Origine: ITECO l-a obţinut de la Comitetul elveţian pentru Unicef.

Număr de participanţi:
Cinci. Mai multe grupuri, de câte 5 persoane fiecare, pot juca simultan.
În cazul în care numărul participanţilor nu poate fi împărţit la 5, surplusul de
membrii va avea ca sarcină să observe desfăşurarea jocului şi va interveni cu
profit în analiza procedurii.

Durata activităţii:
In jur de o oră, o oră şi jumătate (incluzând asamblarea şi analiza).

Spaţiu necesar:
O sală care să conţină un număr de mese egal cu numărul grupurilor
care joacă.

Obiective:
Jocul propune o reflecţie prin acţiune asupra mecanismelor de
colaborare din cadrul unui grup. Alternativele sunt următoarele: dacă membrii
grupului colaborează între ei, soluţia problemei propuse le va fi la îndemână;
dacă refuză să colaboreze între ei, soluţia devine complicată, chiar imposibilă.
Deşi instrucţiunile interzic alte schimburi în afară de cele ale cartoanelor, jocul
arată cât este de imposibil să nu existe comunicare.
Desfăşurare:
Participanţii se aşează în jurul meselor în grupuri de câte cinci. Primesc
cele cinci plicuri, A, B, C, D, E, conţinând piese din pătrate (vedeţi mai jos).
Fiecare plic conţine piesele următoare:
Plicul A: i, h, e
Plicul B: a, a, a, c
Plicul C: a, j
Plicul D: d, f
Plicul E: g, b, f, c.
Piesele din pătrate sunt împărţite în aşa fel încât soluţia jocului să nu
fie posibilă decât dacă există schimb între participanţi.
Fiecare grup are ca sarcină să construiască, cu ajutorul pieselor din pătrate,
cinci pătrate, toate de aceeaşi dimensiune. Anumite piese pot fi folosite pentru
construirea unor pătrate de dimensiuni mai mici, dar aceasta este o soluţie
falsă. Sarcina este îndeplinită când fiecare membru al unui grup are în faţa lui
un pătrat complet şi când toate pătratele au aceeaşi dimensiune.

96
 Participanţii nu pot să comunice nici verbal, nici prin semne. Nici un
jucător nu are dreptul să ia piese de la alt jucător sau să indice prin semne că
are nevoie de o piesă pentru a-şi termina pătratul. Dacă un jucător nu
foloseşte o piesă pe care o are în mână, poate să o pună în mijlocul mesei, de
unde ceilalţi jucători pot să o ia şi să o folosească. Piesele nu se pot lua decât
din mijlocul mesei.

Analiză
Jocul se termină prin punerea în comun a pieselor, când se încearcă şi
să se răspundă la întrebări precum:
 Ce a facilitat colaborarea în grup, ce a împiedicat-o?
 Ce putem spune despre modul de a lucra în grup şi de a ajunge la
rezolvarea unei probleme comune?
Jocul creează condiţii pentru o adevărată colaborare; dintre acestea
putem menţiona:
 A cunoaşte problema ce trebuie rezolvată.
 A şti în ce fel poate contribui fiecare la rezolvarea problemei.
 A deveni conştienţi de contribuţiile pe care ceilalţi pot să le aibă la
rezolvarea problemei.
 A observa problemele individuale ale membrilor, probleme care ar putea
necesita ajutor înainte de a trece la rezolvarea problemei comune.
 A înţelege că rezolvarea unei probleme colective poate necesita o punere
la îndoială a soluţiilor individuale, cât şi o punere în joc a atuurilor pe
care fiecare le posedă (aici piesele de puzzle).

Piesele de împărţit în plicuri

a c e a
b h
d f
a c f g
gg

a
j
i

97
 Jocul etichetelor

Extras din cartea „practica educaţiei emoţionale: o abordare ludică” de

Michel Claaeys Bouuaert, 2004.

Obiectiv
Această activitate poate fi utilă pentru introducerea unor subiecte
diferite.
- nevoile de bază ale unei persoane
- percepţia
- prejudecăţile
- cum se simte o persoană când este respinsă.

Descriere
Este o activitate non-verbală. Jucătorii nu au voie să vorbească, dar
pot să comunice prin gesturi şi semne non-verbale.

Formatorul pune o bulină colorată pe fruntea fiecărei persoane.

Jucătorii nu au voie să se uite la ea, nu trebuie să ştie ce culoare are.
Sunt 5 culori diferite, inegale ca număr: 10 albastre, 10 roşii, 6 galbene, 3
verzi şi una portocalie.

După ce au toţi bulinele, primesc următoarele instrucţiuni:

a. In prima etapă trebuie să se grupeze alături de cei cu aceeaşi
culoare.
Singurul care rămâne este portocaliul.
Jucătorii trebuie să-şi dea seama de ceea ce simt, ce doresc sau de ce
se tem.

b. In a doua etapă, trebuie să se grupeze în grupuri multicolore, cu

un maxim de culori pe grup.

De data aceasta verdele şi portocaliul au mai puţine dificultăţi. Din

contră, albastru şi roşu sunt respinşi mai des.
Jucătorii trebui să-şi observe sentimentele şi emoţiile şi diferenţa faţă de prima
etapă.

Discuţie
- Cum s-a simţit portocaliul la început? De ce?
- Ce au simţit si gândit ceilalţi despre portocaliu?

98
 - Cum v-aţi simţit când aţi fost respinşi sau a trebuit să respingeţi pe
cineva?
- V-aţi ajutat unii pe alţii?
- A doua etapă a fost mai uşoară sau din contră?

Comentarii
Pentru cel ce rămâne singur poate fie să fie foarte dificil pentru că e
singur şi respins, fie foarte plăcut pentru că se simte unic.
În primul caz, este nevoia de a face parte dintr-un grup, de a aparţine,
de a fi acceptat şi iubit, iar în al doilea caz, este nevoia de a fi recunoscut ca
unic şi diferit, ca o stea.

99
 REFERINTE

1. Gérer ses émotions : des réactions indispensables, Olivier

Nunge, Simonne Mortera, Ed. Jouvence, 1998.

2. Handbook for teachers and training manual for teachers, AVSI

(Associazione Volontari per il Servizio Internazionale), USAID, 2003.

3. Pratique de l’éducation émotionnelle : une approche ludique,

Michel Claeyys Bouuaert, Ed. Le Souffle d’Or, 2004.

4. Observation, écoute et communication: prérequis pour l

intervention, manuel de formation Tdh, Lausanne, 2005.

5. Manuel de jeux à but psychosocial: bouger, courir, rire pour

mieux grandir ensemble, manuel Tdh, Lausanne, 2006.

100