Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
etc.) si drepturile germanice, ele fiind formate din aliajul dreptului roman si cutumele germanice
(Germania, Austria, Scandinavia, Elvetia etc.).
Sistemul comunist. Acest drept profund ideologizat a fost dreptul fostei URSS si a tarilor
satelite ale acesteia (tarile socialiste); doctrina era cea marxist-leninista.
Sistemul religios. Abordarea drepturilor religioase trebuie sa aiba în vedere, într-o oarecare
masura, diviziunea: drepturi orientale si drepturi europene. Modelul este ilustrat de dreptul
musulman.
Institutiile dreptului civil sunt: raportul juridic civil (care cuprinde normele privitoare la
pãrtile, continutul si obiectul acestui raport), bunurile, izvoarele raportului juridic civil (adicã
actele si faptele juridice) si dovada sau proba acestui raport; actul juridic civil, prescriptia
extinctivã, subiectele dreptului civil (persoana fizicã si persoana juridicã), drepturile reale
principale (dreptul de proprietate cu dezmembrãmintele sale - uzul, uzufructul, abitatia,
servitutea, administrarea ori folosinta), obligatiile civile, contractele civile speciale (contractul
de vânzare-cumpãrare, contractul de donatie, contractul de locatiune, contractul de mandat etc.),
dreptul de proprietate intelectualã (dreptul de autor si de inventator), succesiunile.
În al doilea rând, obiectul dreptului civil este format din raporturi patrimoniale si raporturi
nepatrimoniale stabilite între persoanele fizice ori persoanele juridice.
În dreptul civil, dupã pãrerea noastrã, deosebim douã categorii de principii si anume:
1) - principiile fundamentale ale dreptului român care au incidentã si în dreptul civil;
2) - principiile generale ale dreptului civil român.
Sunt principii fundamentale ale dreptului român si îsi au aplicatiune în întreaga
legislatie a României: principiul democratiei, principiul egalitãtii în fata legii, principiul
legalitãtii si principiul separatiei puterilor în stat. Principiile generale ale dreptului civil sunt
idei directoare, de bazã, aplicabile tuturor institutiilor dreptului civil. Cele mai importante sunt:
principiul proprietãtii, principiul egalitãtii în fata legii civile, principiul îmbinãrii intereselor
personale cu cele generale, principiul ocrotirii drepturilor subiective civile şi principiul bunei
credinţe. Aceste principii le gãsim formulate în legea civilã lato sensu.
Delimitarea dreptului civil fatã de alte ramuri de drept vizeazã mai multe criterii. Acestea,
în general, sunt: obiectul de reglementare, metoda de reglementare, calitatea subiectelor,
caracterul normelor, specificul sanctiunilor si principiile dreptului civil.
2
3
Obiectul de reglementare al dreptului civil este format din douã mari categorii: raporturi
patrimoniale si raporturi nepatrimoniale; nu însã toate aceste raporturi fac parte din obiectul
dreptului civil.
Metoda de reglementare. Specificã dreptului civil este metoda egalitãtii juridice a pãrtilor
dintr-un raport juridic civil
Alt criteriu care ajutã la delimitarea ramurilor de drept este acela al caracterului normelor:
norme dispozitive si norme imperative. Pentru dreptul civil sunt specifice normele dispozitive
(permisive, supletive sau interpretative).
Alt criteriu de delimitare a dreptului civil este caracterul sanctiunii.
Pentru dreptul civil sanctiunea specificã este restabilirea dreptului subiectiv civil încãlcat
care se face fie prin repararea prejudiciului cauzat, fie prin încetarea actiunii de vãtãmare a
dreptului personal nepatrimonial.
Principala clasificare care are în vedere caracterul normelor, distinge între normele
dispozitive si normele imperative.
Normele dispozitive (interpretative sau declarative) înlesnesc libertatea pãrtilor fie
suplinindu-le vointa neexprimatã, fie întregindu-le vointa, fie protejându-le drepturile sau
interesele în privinta cãrora are a decide însusi titularul dreptului. Normele permisive nici nu
impun si nici nu interzic sãvârsirea unei actiuni, lãsând la aprecierea pãrtilor sã aleagã conduita
pe care voiesc a o urma din mai multe variante posibile indicate de lege (de exemplu, art. 1296
C.civ.).
Normele supletive sunt acele reglementãri legale care în anumite situatii permit ca
persoanele singure sã-si aleagã conduita de urmat si numai în situatia în care nu si-au ales
singure aceastã conduitã, se vor aplica prevederile normei (art. 1305 C.civ).
Normele imperative (categorice) sunt cele care, prohibitiv sau onerativ, stabilesc o
conduitã univocã si strict determinatã de la care subiectul raportului de drept civil nu se poate
abate decât asumându-si riscul sanctiunii prevãzute de lege.
Notiune. Definire. Clasificare. În general, prin izvor de drept civil întelegem forma
specificã de exprimare a normelor de drept civil.
Izvoarele formale ale dreptului civil pot fi clasificate dupã mai multe criterii. Astfel:
1. Dupã criteriul ierarhiei organului de stat care emite norma distingem:
a) Legile (în sens restrâns) adicã actele normative adoptate de organul legiuitor al statului
(Parlamentul). La rândul lor legile pot fi clasificate în trei categorii: legi constitutionale, legi
organice, legi ordinare.
4
2. Alte izvoare ale dreptului civil. Morala nu constituie un izvor de drept distinct ci unul
derivat în mãsura în care ea este încorporatã în lege.
Obiceiul sau cutuma (obiceiul pãmântului, datina juridicã etc.) este o regulã de conduitã
statornicitã de-a lungul vremii în practica vietii sociale si care tinde uneori a deveni regulã de
drept.
3. Sunt considerate izvoare indirecte ale dreptului civil jurisprudenta (practica judiciarã) si
doctrina (stiinta dreptului).
4
5
Capitolul II
Raportul juridic civil
Notiunea de raport juridic civil. Sunt raporturi juridice acele raporturi sociale care sunt
reglementate de lege (de norme juridice).
Raporturile personale (nepatrimoniale) si raporturile patrimoniale reglementate de
norme de drept civil sunt raporturi juridice civile. Asa sunt, de pildã, raporturile de proprietate,
cele de obligatii, cele de succesiune, rudenie etc.
Caracterele juridice ale raporturilor juridice civile sunt urmãtoarele:
a) Raportul juridic civil este un raport social ; b) Raportul juridic civil are un caracter
volitional ; c) Raportul juridic civil se caracterizeazã esentialmente prin pozitia juridicã de
egalitate a pãrtilor (subiectilor).
Structura raportului juridic civil cuprinde, într-o strânsã unitate, trei elemente distincte:
a) Subiectii sau pãrtile raportului juridic, adicã persoanele (fizice sau juridice) între care se
leagã raportul juridic;
b) Continutul raportului juridic, adicã drepturile si obligatiile care leagã cele douã pãrti ale
raportului juridic;
c) Obiectul raportului juridic, adicã însãsi prestatia (actiunea sau inactiunea) pe care o
parte a raportului juridic este îndreptãtitã sã o pretindã celeilalte si pe care aceastã din urmã parte
este obligatã sã o sãvârseascã (sau sã se abtinã de la sãvârsirea ei).
2.1. Notiune. Prin subiect al raportului juridic civil se întelege calitatea de a fi titular al
drepturilor si obligatiilor ce alcãtuiesc continutul raportului juridic. Sunt deci subiecti,
6
persoanele fizice sau persoanele juridice între care se leagã un raport juridic si care au unul fatã
de celãlalt fie drepturi subiective, fie obligatii civile corelative acestor drepturi.
2.5. Capacitatea civilã de folosintã este aptitudinea generalã de a avea drepturi si obligatii
civile, adicã aptitudinea de a fi subiect de drept civil, de a intra ca atare în raporturi juridice
civile. Capacitatea civilã de folosintã este recunoscutã de lege tuturor persoanelor fizice, fãrã nici
o discriminare (art. 4, Decretul nr. 31/1954); Capacitatea civilã de folosintã a persoanelor fizice
începe odatã cu nasterea persoanei si înceteazã odatã cu moartea sa.
2.6. Capacitatea civilã de exercitiu este aptitudinea persoanelor de a dobândi drepturi si de
a-si asuma obligatii prin acte juridice proprii. Dacã toate persoanele fizice au capacitatea de
folosintã recunoscutã de lege pe simplul considerent cã ele existã ca fiinte umane, apoi nu toate
persoanele fizice au capacitatea de exercitiu ci numai acelea care au o vointã constientã, care au
discernãmântul faptelor lor, deoarece numai acestea îsi pot da seama de consecintele actelor lor
producãtoare de efecte juridice.
Pânã la vârsta de 14 ani minorii sunt complet lipsiti de capacitate de exercitiu. Minorii care
au împlinit vârsta de 14 ani dobândesc, potrivit legii, o capacitate civilã de exercitiu restrânsã.
De regulã, capacitatea de exercitiu dobânditã la vârsta majoratului dureazã toatã viata încetând -
odatã cu capacitatea de folosintã - la moartea persoanei.
3.1. Notiunea de drept subiectiv civil. Dreptul obiectiv recunoaste indivizilor largi
prerogative de actiune sub forma unor drepturi individuale, adicã drepturi subiective.
Nota bene. Nu existã drept subiectiv decât în cadrul permis de dreptul obiectiv.
3.3. Notiunea de continut al raportului juridic civil. Continutul raportului juridic civil este
alcãtuit din drepturile si obligatiile pãrtilor (subiectilor) adicã din drepturile subiectului activ si
din obligatiile subiectului pasiv între care se stabileste raportul juridic; nota bene, elementele
continutului raportului juridic civil sunt: dreptul subiectiv si obligatia civilã.
3.4. Definitia si caracterele juridice ale dreptului subiectiv. Prin drept (civil) subiectiv
întelegem posibilitatea titularului (subiect activ) de a desfãsura o anumitã conduitã, garantatã
de lege prin putinta de a pretinde subiectului pasiv o anumitã comportare corespunzãtoare care
poate fi impusã la nevoie prin forta de constrângere a statului.
Reciproca dreptului subiectiv este obligatia, adicã legãtura de drept prin care debitorul se
gãseste obligat fatã de creditor sã dea, sã facã sau sã nu facã ceva, sub constrâgere statalã ;
obligatia este aspectul negativ al raportului obligational.
Drepturile civile subiective prezintã urmãtoarele caractere specifice:
a) Dreptul subiectiv presupune întotdeauna existenta unei obligatii corelative ; b) Dreptul
subiectiv conferã titularului sãu posibilitatea de a pretinde subiectului pasiv sã-si îndeplineascã
obligatia corelativã ; c) Dreptul subiectiv conferã titularului sãu posibilitatea de a desfãsura o
anumitã conduitã ; d) Dreptul subiectiv ia fiintã ca atare din momentul nasterii raportului juridic.
6
7
Obligatia civila poate fi definita ca fiind îndatorirea subiectului pasiv de a avea o anumita
conduita, pretinsa de subiectul activ corespunzatoare dreptului subiectiv corelativ, conduita
8
care consta în a da, a face sau a nu face ceva si care la nevoie poate fi impusa prin forta
coercitiva a statului.
Obligatiile civile (corelative drepturilor) pot fi clasificate în functie de diferite criterii.
Astfel:
b) În functie de obiectul lor, obligatiile se pot împãrti în:
- obligatii de a da, a face sau a nu face ceva ; - obligatii pozitive (dare si facere) si obligatii
negative (non facere); - obligatii determinate (sau de rezultat) si obligatii de prudentã sau
diligentã (ori de mijloace). Obligatia de rezultat rezidã în îndatorirea debitorului de a obtine un
rezultat determinat;
c) În functie de puterea sanctiunii lor, obligatiile se împart în obligatii civile (perfecte) si
obligatii naturale (imperfecte).
d) În functie de opozabilitatea lor, obligatiile pot fi obisnuite (opozabile numai
debitorului), opozabile si tertelor persoane (scriptae in rem) sau obligatii reale (propter rem).
Abuzul de drept în dreptul civil însemnã exercitarea unui drept civil subiectiv dincolo de
limitele sale firesti, adicã exercitarea lui în alt scop decât acela în vederea cãruia dreptul
respectiv este recunoscut de lege.
Adesea abuzul de drept este o sursã de rãspundere civilã.
Sanctiunea abuzului de drept constã în refuzul organului jurisdictional de a protegui
dreptul folosit abuziv iar atunci când el se concretizeazã într-o faptã ilicitã cauzatoare de
prejudicii, va fi antrenatã rãspunderea civilã.
3.9. Apãrarea drepturilor civile prin mijloace juridice. Principalul mijloc juridic de drept
civil pentru apãrarea drepturilor subiective este posibilitatea acordatã de lege titularilor de
drepturi de a cere, prin actiune în justitie, interventia fortei de constrângere a statului pentru a
obtine respectarea sau restabilirea dreptului împotriva oricãrei persoane care l-ar nesocoti sau
încãlca si pentru a impune prin constrângere juridicã executarea silitã a hotãrârii judecãtoresti
astfel pronuntate.
§5. Bunurile
8
9
5.1. Notiunile de "lucru" si "bun". Pentru ca un lucru sã devinã bun în sens juridic este
necesar ca acesta sã fie util omului, sã aibã o valoare economicã si sã fie susceptibil de
apropriere, sub forma unor drepturi ce intrã în compunerea unui patrimoniu, fie al unei persoane
fizice, fie al unei persoane juridice.
11. Bunuri sesizabile si bunuri insesizabile. Bunurile sesizabile sunt acele bunuri care pot
fi urmãrite în cadrul executãrii silite a debitorului.
12. Bunuri din domeniul public si bunuri din domeniul privat. Această clasificare se referă
exclusiv la bunurile care aparţin statului şi unităţilor administrativ-teritoriale.
13. Bunuri de capitalizare si bunuri de consumatie. Sunt bunuri de capitalizare acelea care
formeazã baza cea mai consistentã a averii private. Sunt bunuri de consumatie bunurile de
confort sau de uz curent.
Faptele juridice sunt acele împrejurãri care, potrivit legii, atrag dupã sine anumite
consecinte juridice. Dupã caracterul volitional, faptele juridice si o datã cu ele izvoarele
raportului juridic civil se clasificã în actiuni umane si evenimente.
a) Actiunile umane la rândul lor se împart în douã categorii si anume:
- actiuni sãvârsite cu intentia de a produce efecte juridice si actiuni sãvârsite fãrã intentia
de a produce efecte juridice dar care efecte se produc totusi, în puterea legii;
b) Evenimentele (adicã faptele naturale) sunt acele fapte juridice care se produc
independent de vointa omului si de care norma de drept civil leagã anumite efecte juridice
(consecinte juridice).
Capitolul III
Actul juridic civil
10
11
Vom defini actul juridic civil ca fiind acea manifestare de vointã destinatã sã producã
anumite efecte juridice (sã creeze, sã modifice sau sã stingã un raport juridic civil) în limitele si
conditiile dreptului obiectiv.
Clasificarea actelor juridice :
1. Acte juridice unilaterale (testamentul), bilaterale (contractul) si multilaterale(contractul
colectiv de munca).
2. Acte juridice cu titlu oneros (vânzarea-cumpararea) si acte juridice cu titlu gratuit
(donatia).
3. Acte juridice comutative si acte juridice aleatorii. Numai actele juridice cu titlu oneros
pot fi subclasificate astfel.
5. Acte juridice între vii si acte pentru cauzã de moarte.
6. Acte constitutive, translative sau declarative.
7. Acte de conservare, de administrare si de dispozitie.
8. Acte consensuale, acte solemne si acte reale.
9. Acte juridice subiective si acte juridice conditie.
10. Acte juridice principale si acte juridice accesorii.
11. Acte cauzale si acte abstracte.
2.1. Terminologie. Codul nostru civil nu se referã la actul juridic civil în general ci la
prototipul sãu - contractul civil - stabilind în art. 948 regula potrivit cãreia "conditiile esentiale
pentru validitatea unei conventii sunt: 1.capacitatea de a contracta; 2. consimtãmântul valabil al
pãrtii ce se obligã; 3. un obiect determinat; 4. o cauzã licitã".
A) Dupã criteriul aspectului la care se referã conditiile de validitate ale actului juridic civil,
pot fi:
a) Conditii de fond ; b) Conditii de formã ; c) Conditii de publicitate.
B) Dupã importanta lor pentru existenta actului, conditiile sau elementele structurale ale
actelor juridice civile pot fi:
a) Conditii esentiale ; b) Conditii neesentiale (întâmplãtoare)
C) Dupã criteriul izvorului lor formal, conditiile de validitate pot fi:
a) Conditii legale ; b) Conditii conventionale sau voluntare
D) Dupã criteriul legãturii lor cu actul la care se referã, conditiile de validitate pot fi: a)
Conditii intrinseci ; b) Conditii extrinseci .
E) Dupã criteriul efectelor pe care lipsa lor le produce, conditiile pot fi:
a) Conditii de validitate ; b) Conditii de eficacitate.
12
2.3. Capacitatea. - Prin capacitate civilã întelegem aptitudinea persoanei (fizice sau
juridice) de a fi subiect de drept, adicã de a sta în raporturi juridice civile si de a încheia acte
juridice civile spre a deveni astfel titular de drepturi si obligatii civile.
Este suficient sã amintim cã, în principiu, toate persoanele au capacitate civilã de exercitiu
cu exceptia celor pe care legea le declarã în mod expres ca fiind lipsite sau restrânse în aceastã
capacitate. Acest principiu este consacrat de textul art. 949 C. civ. potrivit cãruia "poate
contracta orice persoanã ce nu este declaratã necapabilã de lege".
Art. 950 C. civ. - indicã si exceptiile de la acest principiu dispunând cã: "Incapabilii de a
contracta sunt: 1. Minorii; 2. Interzisii; 4. În genere toti acei cãrora legea le-a prohibit oarecare
contracte" (textul pct. 3 care prevedea incapacitatea femeii mãritate a fost abrogat în 1932).
2.4. Consimtãmântul
12
13
evident cã persoana n-ar fi cumpãrat copia sau obiectul de alamã, dacã ar fi cunoscut adevãratele
calitãti ale obiectelor cumpãrate.
b) Eroarea asupra persoanei . Exemplu: când o persoană dorind să comande un tablou unui
pictor consacrat, se adresează din eroare altuia, eroarea constituie un viciu de vointă, deoarece
acea persoană n-ar fi comandat tabloul dacă cunostea identitatea aceluia căruia i s-a adresat. Tot
astfel, disimularea confesiunii religioase cu ocazia încheierii căsătoriei poate fi analizată ca o
cauză care antrenează o eroare asupra calitătilor esentiale ale persoanei.
3. Eroarea indiferenta (inexpresiva sau usoara) este eroarea care nu are nici o influenta
asupra validitatii actului juridic deoarece poarta asupra unor împrejurari mai putin importante ale
actului juridic.
Sanctiunea erorii : eroarea obstacol (indiferent cã este error in negotiam sau error in
corpore) antreneazã nulitatea absolutã. Pentru eroarea viciu de consimtãmânt sanctiunea este
nulitatea relativã iar eroarea indiferentã - asa cum am arãtat - nu desfiinteazã actul juridic
încheiat.
Dupã criteriul naturii realitãtii asupra cãreia poartã eroarea, se disting:
a) Eroarea de fapt (error facti) care constã în falsa reprezentare a unei situatii de fapt cu
privire la încheierea actului juridic.
b) Eroarea de drept (error iuris) care constã în falsa reprezentare a existentei ori
continutului unei norme de drept.
B. Dolul (viclenia). Prin dol se întelege inducerea în eroare a unei persoane prin mijloace
viclene în scopul încheierii unui act juridic.
Structura dolului se compune din douã elemente:
a) un element intentional (subiectiv) ; b) un element material (obiectiv).
Pentru a constitui viciu de consimtamânt, dolul trebuie sa îndeplineasca doua conditii
cumulative: a) sa fie determinant pentru manifestarea de vointa; b) sã provinã de la cealaltã
parte sau mai exact spus, de la una din pãrtile contractante.
C. Violenta. Consimtamântul la încheierea unui act juridic este viciat prin violenta atunci
când persoana în cauza este amenintata cu un rau în asa fel încât i se insufla o temere de natura
a o face sa încheie un act juridic pe care altfel nu l-ar fi încheiat.
Si violenta are o structura complexa incluzând doua elemente distincte:- un element
exterior constând într-o amenintare cu un rau ; - un element psihologic constând din starea de
teama insuflata persoanei.
Doctrina si practica disting între:
1. Violenta fizica (vis), atunci când amenintarea cu un rau priveste integritatea fizica ori
bunurile persoanei.
2. Violenta morala (metus) atunci când amenintarea se refera la onoarea, cinstea ori
sentimentele persoanei.
D. Leziunea. Leziunea a fost definita ca reprezentând paguba materiala pe care o sufera
una din partile unui contract oneros si comutativ din cauza disproportiei vadite de valoare
14
dintre cele doua prestatii reciproce (privite ca echivalente valoric). Mai simplu spus, ea
reprezintã un dezechilibru economic al contractului.
Din punct de vedere practic, leziunea are o aplicabilitate foarte restrânsa pentru ca, potrivit
art. 1165 C. civ., "Majorul nu poate, pentru leziune, sa exercite actiunea în resciziune".
2.6. Obiectul actului juridic civil. Notiune. Potrivit art. 962 C. civ. (care se referã expres
numai la conventii dar se aplicã oricãror acte juridice), "obiectul conventiilor este acela la care
pãrtile sau numai una din pãrti se obligã". Rezultã de aici cã prin "obiect al actului juridic"
trebuie sã întelegem prestatia (adicã actiunea sau inactiunea) pe care subiectul activ o poate
pretinde iar subiectul pasiv este obigat sã o sãvârseascã în temeiul angajamentului luat prin
încheierea actului juridic.
Conditiile obiectului actului juridic.
În lumina dispozitiilor legale aceste cerinte sunt:
a) Obiectul trebuie sã existe.
b) Obiectul (lucrul la care se refera prestatia) trebuie sa fie în circuitul civil
c) Obiectul trebuie sã fie determinat sau determinabil.
d) Obiectul actului juridic trebuie sã fie posibil cãci "nimeni nu se poate obliga la
imposibil" (ad impossibilium nulla est obligatio).
e) Obiectul actului juridic trebuie sa fie licit.
f) Obiectul actului juridic trebuie sã constea într-un fapt personal al celui ce se obligã.
g) La actele juridice translative sau constitutive de drepturi reale, se mai cere o conditie cu
privire la obiectul obligatiei de a da: cel ce se obligã a da trebuie sã fie titularul dreptului
respectiv.
Notiunea de cauzã a actului juridic. Prin "cauzã", în sensul textelor citate, se întelege
scopul concret în vederea cãruia se încheie un act juridic.
Cauza cuprinde în dreptul nostru douã elemente distincte:
a) un element abstract, obiectiv si invariabil în aceeasi categorie de acte juridice ; b) un
element concret, subiectiv si variabil de la caz la caz.
Conditiile de valabilitate ale cauzei actului juridic.
a) Cauza trebuie sã existe
b) Cauza trebuie sã fie realã, adicã sã nu fie falsã.
c) Cauza trebuie sã fie licitã şi morală (art 968 C.civ.)
14
15
În sens restrâns, prin "forma" actului juridic civil întelegem modul în care se exteriorizeaza
vointa interna a partii (partilor) actului juridic.
Problema formei actului juridic civil este dominatã de principiul consensualismului potrivit
cãruia un act juridic civil este valabil încheiat prin simpla manifestare de vointã a pãrtilor,
indiferent de forma în care ea se exteriorizeazã (solo consensu).
A. Forma cerutã "ad validitatem". Legiuitorul a prevãzut pentru unele acte juridice civile,
necesitatea încheierii lor într-o anumitã formã solemnã cerutã ca conditie de validitate a actului
(ad validitatem sau ad solemnitatem) (exemplu: contractul de donatie – art. 813 C.civ.).
B. Forma cerutã "ad probationem". Uneori, chiar pentru actele juridice consensuale, legea
sau vointa pãrtilor poate sã impunã încheierea actului juridic într-o anumitã formã (scrisã)
necesarã nu pentru validitatea actului juridic ca atare (ca negotium) ci doar pentru dovedirea
existentei si continutului acestuia (ad probationem).
(deoarece manifestarea de vointã trebuie sã îmbrace forma scrisã).
C. Forma cerutã pentru opozabilitatea fatã de terti. Aceastã formã înseamnã acele
formalitãti care sunt necesare, potrivit legii, pentru a face actul juridic opozabil si persoanelor
care nu au participat la încheierea lui, în scopul ocrotirii drepturilor ori intereselor lor.
3.1. Notiune. Prin modalitãti ale actului juridic civil întelegem anumite elemente sau
împrejurãri viitoare care înfluenteazã existenta sau executarea drepturilor si obligatiilor ce
rezultã din actul juridic.
Aceste elemente sau împrejurãri - ulterioare momentului încheierii actului - pot consta fie
în scurgerea timpului (în cazul modalitãtii numitã termen), fie într-un eveniment natural sau într-
o actiune omeneascã (în cazul modalitãtii numitã conditie si a celei numitã sarcinã).
3.3. Termenul. Notiune. Termenul (ca modalitate a actului juridic) este un eveniment viitor
si sigur ca realizare de care depinde fie începerea, fie stingerea efectelor actului juridic.
Clasificarea termenelor. Termenele pot fi clasificate în functie de mai multe criterii:
- a. Termenul cert ; b. Termenul incert (de pildã, data mortii întretinutului în contractul de
vânzare cu clauzã de întretinere sau o închiriere a unei locuinte pânã la moartea locatarului).
- a. Termen voluntar (sau conventional) ; b. Termen legal, stabilit de legiuitor; c. Termenul
judiciar, stabilit de cãtre judecãtor.
- a. Termen expres ; b. Termen implicit (tacit) .
- a. Termenul suspensiv ; b. Termenul extinctiv.
Efectele termenului. Ceea ce este caracteristic acestei modalitãti a actului juridic din punct
de vedere al efectelor sale, este faptul cã termenul nu afecteazã existenta ci numai executarea
actului juridic, adicã a drepturilor si obligatiilor izvorâte din act.
16
Renuntarea la termen si decaderea din beneficiul termenului. Partea în favoarea careia s-a
stabilit un termen suspensiv poate sa renunte la acest termen; în acest caz, obligatia devine de
îndata exigibila ca o obligatie pura si simpla.
3.6. Sarcina. Notiune. Sarcina este o obligatie (de a da, a face sau a nu face ceva) impusã
de cãtre dispunãtor gratificatului în actele juridice cu titlu gratuit (donatii sau legate
testamentare).
Spre deosebire de termen si conditie care pot afecta orice act juridic civil, sarcina poate
afecta numai liberalitãtile.
Efectele sarcinii. Dacã gratificatul îndeplineste sarcina actul juridic gratuit se consolideazã
ca si când ar fi fost un act pur si simplu.
Dacã însã gratificatul nu executã sarcina, dispunãtorul sau mostenitorii sãi au dreptul sã
cearã revocarea donatiei sau a legatului. Revocarea va produce efecte retroactive întocmai ca si
rezolutiunea unui contract oneros.
Existã trei mari principii care guverneazã efectele actului juridic civil si anume: principiul
fortei obligatorii a actului juridic, principiul irevocabilitãtii actului juridic si principiul
relativitãtii efectelor actului juridic civil.
4.2. Principiul fortei obligatorii a actului juridic. Continutul principiului fortei obligatorii
a actului juridic (pacta sunt servanda) este stabilit prin dispozitia art. 969 alin. 1 C. civ. potrivit
cãruia "Conventiile legal fãcute au putere de lege între pãrtile contractante".
16
17
4.3. Principiul irevocabilitãtii actului juridic. Acest principiu este consacrat de alin. 2 al
art. 969 C. civ. care, referindu-se la conventii - dispune cã "ele se pot revoca numai prin
consimtãmânt mutual sau din cauze autorizate de lege", de unde rezultã per a contrario cã actul
juridic nu poate fi revocat prin vointa unilateralã a uneia din pãrtile care l-a încheiat.
4.4. Principiul relativitãtii efectelor actului juridic civil. Acest principiu este consacrat de
textul art. 973 C. civ. astfel: "Conventiile nu au efect decât între pãrtile contractante". Regula
este cunoscutã si dreptului roman fiind exprimatã în adagiul res inter alios acta, aliis neque
nocere neque prodesse potest.
Exceptiile de la principiul relativitãtii actului juridic civil sunt :
a. Stipulatia pentru altul ; b. Actiunile directe, c. Contractul colectiv de muncã
"Exceptiile aparente" la principiul relativitãtii sunt : a. Avânzii-cauzã ; b. Promisiunea
pentru altul ; c. Simulatia ; d. Reprezentarea.
5.1. Definire. Nulitatea este sanctiunea de drept civil care desfiinteazã actul juridic atunci
când a fost încheiat cu nesocotirea conditiilor sale de validitate (de fond sau de formã) impuse
de lege. Nulitatea este principala si cea mai vastã specie a ineficacitãtii actului juridic civil.
5.4. Functiile nulitatii. Ca sanctiune juridica civila, nulitatea îndeplineste o functie
preventiva; de asemenea o functie represiva sanctionând încalcarea savârsita; si o functie
reparatorie prin care se asigura restabilirea ordinii de drept încalcate.
e. Caducitatea este acea cauzã de ineficacitate care constã în lipsirea de efecte a unui act
juridic datoritã unui eveniment independent de vointa sau de culpa pãrtilor si care survine
ulterior încheierii valabile a actului. În mod obiectiv, producerea efectelor actului nu poate avea
loc.
f. Reductiunea succesoralã este sanctiunea civilã care constã în reducerea liberalitãtilor
excesive, cu efecte retroactive de la data deschiderii succesiunii, a legatelor si a donatiilor fãcute de
defunct, la cererea mostenitorilor rezervatari, în mãsura necesarã reîntregirii rezervei lor
succesorale.
g. Inexistenta.
Din cele expuse rezultã cã inexistenta este sanctiunea care declarã invaliditatea unui act
juridic civil care s-a îndeplinit cu neobservarea conditiilor esentiale prevãzute de lege pentru
existenta sa; actul inexistent nefiind o realitate juridicã, este un act aparent.
5.6. Cauzele nulitãtii sunt acele împrejurãri care învedereazã lipsa unui element structural
al actului juridic sau încãlcarea unei conditii legale de validitate a actului.
Cauzele de nulitate absolutã :
- nesocotirea regulilor privind capacitatea în unele ipoteze ; - lipsa consimtãmântului în
cazul erorii obstacol nevalabilitatea obiectului actului juridic civil;
- nevalabilitatea cauzei actului juridic ; - nerespectarea formei cerute ad validitatem; - lipsa
ori nevalabilitatea autorizatiei administrative; - încalcarea ordinii publice; - fraudarea legii; -
încalcarea dreptului de preemtiune al statului (de pilda, art. 52 din Codul silvic, Legea nr.
26/1996).
Cauzele de nulitate relativa: - -lipsa discernamântului în momentul încheierii actului
juridic civil; - viciile de consimtamânt: eroarea (mai putin eroarea obstacol), dolul, violenta si
leziunea; - nerespectarea dreptului de preemtiune (de pilda, art. 14 alin. 1 din Legea nr. 54/1998
privind circulatia juridicã a terenurilor).
5.7. Clasificarea nulitãtilor. Cea mai importantã clasificare a nulitãtilor se face în functie
de natura interesului ocrotit prin norma încãlcatã si numai derivat de regimul juridic care li se
aplicã; ea distinge nulitãtile absolute de cele relative.
Astfel, în principiu, nulitatea absolutã intervine în cazul în care la încheierea actului s-au
încãlcat norme juridice imperative (de ordine publicã) care au ca scop ocrotirea unor interese
generale pe când nulitatea relativã intervine în cazurile în care la încheierea actului s-au încãlcat
dispozitii legale care au ca scop ocrotirea unor interese personale (de interes privat).
Regimul juridic al nulitãtii absolute diferã de regimul juridic al nulitãtii relative sub trei
aspecte:
a. Nulitatea absolutã poate fi invocatã de orice persoanã interesatã si chiar din oficiu de
cãtre instanta de judecatã, pe când nulitatea relativã, poate fi invocatã, de regula, numai de
cãtre persoana ocrotitã prin dispozitia legalã încãlcatã la încheierea actului ;
18
19
b. Nulitatea absolutã poate fi invocatã oricând, fie pe cale de exceptie, fie pe cale de
actiune (actiunea în constatarea nulitãtii absolute fiind imprescriptibilã), pe când nulitatea
relativã nu poate fi invocatã decât în limita termenului legal de prescriptie, actiunea în anulare
fiind prescriptibilã în termenul general de prescriptie de 3 ani dacã legea nu prevede un termen
mai scurt
c. Nulitatea absoluta nu poate fi acoperita prin confirmarea actului, pe când nulitatea
relativa poate fi acoperita prin confirmarea actului de catre cel îndreptatit a cere anularea lui.
5.8. Efectele nulitãtii actului juridic. Consideratii generale. În esentã, efectul nulitãtii
constã în desfiintarea actului juridic si a raportului juridic creat prin act.
Cele trei principii ale efectelor nulitãtii sunt: principiul retroactivitãtii, principiul repunerii
în situatia anterioarã si principiul resoluto jure dantis resolvitur jus accipientis, adicã desfiintarea
actelor subsecvente ca urmare a anulãrii actului initial.
5.9. Mentinerea efectelor actului lovit de nulitate în temeiul unor principii de drept.
Neaplicarea în unele situatii a consecintelor firesti ale nulitãtii actului juridic se explicã si se
întemeiazã pe aplicarea altor principii de drept care impun aceastã solutie. Astfel:
a. Principiul conversiunii actului juridic nul într-un alt act juridic ale cãrui conditii de
validitate sunt în întregime îndeplinite.
b. Principiul raspunderii civile delictuale consacrat de art. 998 C. civ.
c. Principiul validitatii aparentei în drept exprimat de adagiul latin error communis facit jus,
poate justifica si el uneori mentinerea efectelor juridice produse de un act lovit de nulitate.
Test de autocontrol:
Ce întelegeti prin act juridic civil?
Identificati articolul din Codul civil care reglementeaza conditiile de valabilitate ale actului
juridic civil.
Dati exemplu de eroare asupra substantei obiectului actului juridic.
Realizati o privire comparativa asupra viciilor de consimtamânt.
Ce întelegeti prin forma ad validitatem? Aplicatii ale acestei forme.
Car sunt efectele conditiei rezolutorii?
Explicati principiul pacta sunt servanda. Articolul din Codul civil.
Care sunt principalele diferente dintre nulitatea absoluta si nulitatea relativa?
Explicati principiul restitutio in integrum.
Capitolul IV
Proba dreptului subiectiv civil
În general prin probe sau dovezi vom întelege acele mijloace de convingere cu ajutorul
carora se stabileste existenta sau inexistenta unui fapt juridic sau unui act juridic din care
izvorasc drepturi sau obligatii.
Obiectul probei îl constituie actele sau faptele juridice generatoare de drepturi si obligatii.
Altfel spus obiectul probei este constituit din toate faptele, toate evenimentele care au relevantã
juridicã.
Sarcina probei, adicã obligatia de a dovedi existenta actului sau faptului juridic generator
de drepturi si obligatii, revine, în primul rând, reclamantului sau, altfel spus, celui care invocã
dreptul sau obligatia respectivã (art. 1169 C.civ.) ; asadar, actori incumbit probatio (sarcina
probei incumbã reclamantului).
Sarcina probei se inverseazã însã în cazul prezumtiilor legale.
Conditiile generale de admisibilitate a probelor : a. sã nu fie opritã de lege; b. sã fie
verosimilã ; c. sã fie utilã ; d. sã fie pertinentã ; f. sã fie concludentã ;
2.1. Consideratii generale. Potrivit art. 1170 C. civ. "dovada se poate face prin înscrisuri,
prin martori, prin prezumtii si prin mãrturisirea uneia din pãrti...". La aceste mijloace de probã
Codul de procedurã civilã mai adaugã si reglementeazã expertiza (art. 201-214) si cercetarea la fata
locului (art. 215-217).
2.2. Înscrisurile. Notiune. Înscrisurile sunt declaratii sau consemnãri ale pãrtilor, fãcute în
formã scrisã, cu privire la acte sau fapte din care izvorãsc raporturile juridice dintre ele.
Cele mai importante sunt : înscrisul autentic si înscrisul sub semnatura privata.
Alte înscrisuri : registrele comerciantilor, registrele si hârtiile casnice, orice adnotatie
"fãcutã de creditor în josul, pe marginea sau pe dosul unui titlu de creantã", rãbojurile,
înscrisurile si celelalte imprimãri asimilate lor care au apãrut ulterior elaborãrii Codului
(înregistrãri magnetice, fonice sau video, fotografii etc.).
2.3. Mãrturia (proba testimonialã). Notiune. Mãrturia este relatarea fãcutã oral în fata
instantei de cãtre o tertã persoanã - alta decât pãrtile - numitã martor, cu privire la acte sau
fapte întâmplate în trecut si aflate în legãturã cu pretentiile pãrtilor, despre care are cunostintã
personalã.:
Raportul juridic civil
Test de autocontrol :
Ce întelegeti prin proba dreptului subiectiv ?
Care este obiectul probei si cui incumba sarcina ei ?
Care sunt mijloacele de proba ?
Care este forta probanta a înscrisului autentic în comparatie cu cea a înscrisului sub
semnatura privata ?
Care sunt conditiile de admisibilitate a marturiei ? Explicati.
Dati exemplu de o marturisire calificata.
Dati exemplu de o prezumtie juris tantum.
Prin ce se deosebeste o prezumtie absoluta de una relativa ?
Capitolul V
Prescriptia extinctivã
Prin domeniu al prescriptiei extinctive vom întelege totalitatea drepturilor subiective ale
caror drepturi la actiune sunt sub incidenţa sau câmpul prescripţiei extinctive.
A. Domeniul prescripţiei extinctive în materia drepturilor patrimoniale.
Prescriptia extinctiva în domeniul drepturilor de creanta. În principiu, drepturile la acţiune
privind drepturile de creanţă sunt pescriptibile extinctiv.
2. Prescriptia extinctivã în domeniul drepturilor reale. Actiunile privitoare la drepturile
reale principale nu intra sub incidenta Decretului nr. 167/1958 în timp ce actiunile relative la
drepturile reale accesorii ramân, în principiu, sub aceasta reglementare.
Actiunea în revendicare imobiliara (proprietate privata) este imprescriptibila sub aspect
extinctiv dar poate fi paralizata daca se invoca uzucapiunea (prescriptia achizitiva).
Actiunea în revendicare mobiliara si imobiliara care urmareste valorificarea dreptului de
proprietate publica este imprescriptibila în temeiul prevederilor art. 1844 C. civ. Actiunea prin
care se urmareste iesirea din indiviziune si, deci, împartirea succesiunii este imprescriptibila.
Actiunea negatorie prin care proprietarul cere încetarea exercitiului nelegitim asupra
bunului sau, al unui drept de uz, uzufruct, abitatie, servitute sau superficie, este considerata
imprescriptibila.
B. Domeniul prescriptiei extinctive în materia drepturilor personal nepatrimoniale. Din
interpretarea per a contrario a art. 1 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 se ajunge la concluzia cã
dreptul la actiune pentru valorificarea unor drepturi personale nepatrimoniale nu este supus
prescriptiei extinctive cu unele exceptii.
Termenele de prescriptie sunt statuate, asa cum am arãtat, prin lege, ceea ce înseamnã cã
pãrtile nu pot sã stabileascã sau sã modifice aceste termene prin acte juridice civile.
Termenul general de prescriptie atât pentru persoanele fizice, cât si pentru persoanele
juridice, va fi cel prevãzut în art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, adicã termenul de 3 ani. Un
alt termen general de prescriptie este cel de 30 de ani.
Termenele speciale de prescriptie extinctivã sunt acele termene care derogã de la termenul
general de prescriptie si sunt cuprinse fie în Decretul nr. 167/1958, fie în legi civile ulterioare
22
Raportul juridic civil
acestui act normativ, fie în legi anterioare, dacã sunt mai scurte decât termenele corespunzãtoare
prevãzute de decretul sus mentionat.
Regula generalã privind începutul cursului prescriptiei extinctive. Principiul consacrat atât
de Codul civil (art. 1886) cât si de Decretul nr. 167/1958 (art. 7 alin. 1) este acela cã prescriptia
extinctivã începe sã curgã la data când se naste dreptul la actiune sau dreptul de a cere
executarea silitã.
§5. Suspendarea cursului prescriptiei extinctive
Notiune, justificare si efecte. Prin suspendare prescriptia nu curge cât timp dureazã împie-
dicarea dar îsi reia cursul la încetarea împiedicãrii iar la stabilirea momentului împlinirii
termenului se tine seama si de termenul scurs înainte de ivirea împiedicãrii.
Cauzele de suspendare a prescriptiei pot fi cauze generale, care actioneazã în raporturile
dintre orice persoane, sau cauze speciale care se referã numai la raporturile dintre anumite
persoane ; ele sunt reglementate de art. 13 din Decretul 167/1958.
Notiune si efecte. Cursul prescriptiei se întrerupe cu efect retroactiv (stergând timpul deja
scurs de la nasterea dreptului la actiune si pânã la interventia cauzei de întrerupere) atunci când -
fie cã titularul dreptului la actiune iese din pasivitatea sa si introduce actiunea sau cererea de
executare - fie cã debitorul recunoaste pretentia creditorului, înlãturând astfel orice îndoialã cu
privire la temeinicia pretentiei sau la caracterul ei litigios (art. 17 din Decretul nr. 167/1958).
Pentru a putea opera repunerea în termen trebuie sã fie îndeplinite urmãtoarele conditii: a)
în primul rând, trebuie sã existe o cerere de chemare în judecatã ; b) depãsirea termenului de
introducere a actiunii sã se fi datorat unor "cauze temeinic justificate" ; c) introducerea actiunii -
si, odatã cu ea, a cererii de repunere în termen - trebuie sã fi fost fãcutã în termen de cel mult o
lunã de la încetarea cauzelor care au justificat depãsirea termenului de prescriptie ; d) repunerea
în termen sã fie stabilitã de instantã prin hotãrâre motivatã.
Test de autocontrol :
Faceti o comparatie între prescriptia extinctiva si prescriptia achizitiva.
Care este regimul actiunii în revendicare imobiliara din punctul de vedere al
prescriptibilitatii sub aspect extinctiv ?
24
PERSOANA FIZICĂ
CAPITOLUL I
EXISTENŢA PERSOANEI FIZICE
24
Raportul juridic civil
Test de autocontrol:
Care sunt caracterele juridice ale drepturilor personalităţii?
Ce înţelegeţi prin capacitate de folosinţă a persoanei fizice? Explicaţi caracterele acesteia.
Care este prezumţia timpului legal al concepţiunii? Ce fel de prezumţie este aceasta?
Când încetează capacitatea de folosinţă a persoanei juridice?
Care sunt ipotezele morţii unei persoane?
Expuneţi procedura declarării judecătoreşti a morţii.
Care sunt efectele hotărârii judecătoreşti de declarare a morţii?
Ce înţelegeţi prin comorienţi? În ce materie interesează ipoteza comorienţilor?
CAPITOLUL II
26
CAPACITATEA DE EXERCIŢIU
§. 1. Definiţie. Capacitatea de exerciţiu este acea parte a capacităţii civile care constă în
aptitudinea acestuia de a dobândi şi exercita drepturile civile şi de a-şi asuma şi executa obligaţii
civile prin încheierea de acte juridice.
Caracterele juridice: legalitate, generalitate, inalienabilitate, intangibilitate, egalitate.
§. 2. Fazele capacităţii de exerciţiu. Acestea sunt următoarele:
- faza lipsei totale a capacităţii de exerciţiu (minorii sub 14 ani şi persoanele puse sub
interdicţie);
- faza capacităţii de exerciţiu restrînse (minorii între 14 şi 18 ani);
- faza capacităţii de exerciţiu depline (majorii, cei peste 18 ani).
Test de autocontrol:
Ce înţelegeţi prin capacitate de exerciţiu? Explicaţi caracterele juridice ale capacităţii de
exerciţiu.
Care sunt diferenţele între minorii lipsiţi de capacitate de exerciţiu şi cei cu capacitate
restrânsă?
Ce acte juridice pot încheia singuri minorii lipsiţi de capacitate de exerciţiu.
Care este sancţiunea aplicabilă actelor juridice încheiate fără încuviinţarea ocrotitorului
legal de către minorii cu capacitate restrânsă?
CAPITOLUL III
IDENTIFICAREA PERSOANEI FIZICE
26
Raportul juridic civil
Test de autocontrol:
Ce semnifică numele persoanei?
Enumeraţi ipotezele şi explicaţi stabilirea numelui de familie al copilului din afara
căsătoriei.
Cum se stabileşte numele unui copil găsit, din părinţi necunoscuţi sau abandonat la
naştere?
Ce nume va purta copilul din căsătorie în ipoteza unei acţiuni în tăgăduirea paternităţii
admisă?
Care sunt ipotezele în cazul modificării numelui în cazul soţului adoptat?
Consideraţi că soţului care i s-a încuviinţat păstrarea numelui avut în timpul căsătoriei
după desfacerea acesteia poate trasmite soţului dintr-o căsătorie subsecventă acest nume?
Argumentaţi.
Care este regula care guvernează prenumele?
Care sunt regulile incidente domiciliului de drept comun?
Care sunt caracterele juridice ale stării civile?
28
CAPITOLUL IV
OCROTIREA PERSOANEI FIZICE
Sunt unele persoane care datorită vârstei, sănătăţii fizice sau mintale sau altor circumstanţe
au nevoie de o protecţie specială. Aceste persoane sunt: minorii a căror ocrotire se realizează prin
ocrotirea părintească, prin tutelă, curatelă dar şi prin alte mijloace; alinaţii sau debilii mintali a
căror ocrotire se realizează prin punerea sub interdicţie şi instituirea tutelei sau curatelei
persoanele aflate în situaţii deosebite a căror ocrorire se realizează prin curatelă.
Test de autocontrol:
Care sunt modalităţile de ocrotire a persoanelor minore?
Cum se exercită şi care este conţinutul ocrotirii părinteşti?
Care sunt cazurile deschiderii tutelei minorului?
Explicaţi atribuţiile tutorelui.
Care sunt cazurile de instituire a curatelei minorului?
Care sunt condiţiile punerii sub interdicţie a majorului?
Care sunt regulile care se aplică curatelei majorilor?
Are vreo influenţă instituirea curatelei majorului asupra capacităţii de exerciţiu a acestuia?
Explicaţi.
PERSOANA JURIDICĂ
CAPITOLUL I
CONSIDERAŢII PRELIMINARII
28
Raportul juridic civil
Persoanele juridice de drept privat se împart la rândul lor în persoane juridice cu scop
lucrativ şi persoane juridice fără scop lucrativ.
Persoanele juridice cu scop lucrativ sunt societăţile comerciale (Legea nr. 31/1990).
Formele pe care le îmbracă societăţile comerciale sunt următoarele: societatea în nume colectiv,
societatea în comandită simplă, societatea pe acţiuni, societatea în comandită pe acţiuni şi
societatea cu răspundere limitată. Primele două sunt societăţi de persoane, celelalte două sunt
societăţi de capitaluri iar ultima se situează la frontiera dintre cele două.
Persoanele juridice fără scop lucrativ sunt asociaţiile şi fundaţiile.
§. 3. Elemente definitorii ale persoanei juridice. Organizarea proprie, patrimoniul propriu
şi scopul determinat şi licit sunt elementele imperativ cerute de lege pentru constituirea oricărei
persoane juridice.
Test de autocontrol:
Realizaţi o schemă a formelor persoanelor juridice după criteriile cunoscute.
Comparaţi societatea pe acţiuni cu societatea în nume colectiv.
Ce înţelegeţi prin asociaţie? Dar prin federaţie?
Explicaţi elementele constitutive ale persoanei juridice.
CAPITOLUL II
ÎNFIINŢAREA PERSOANEI JURIDICE
Test de autocontrol:
Explicaţi procedura de înfiinţare a unei societăţi cu răspundere limitată.
Ce înţelegeţi prin capacitate de folosinţă a persoanei juridice? De câte feluri este ea?
Care sunt caracterele juridice ale capacităţii de folosinţă?
Faceţi o schemă a începutului capacităţii de folosinţă ţinând cont de formele ei.
Explicaţi principiul specialităţii capacităţii de folosinţă.
Care sunt principiile capacităţii de exerciţiu?
CAPITOLUL III
IDENTIFICAREA PERSOANEI JURIDICE
Test de autocontrol:
Ce înţelegeţi prin identificare a persoanei juridice?
Care sunt atributele de identificare?
Explicaţi noţiunea de sediu.
Care este actul normativ care reglementează denumirea persoanei juridice?
CAPITOLUL IV
REORGANIZAREA ŞI ÎNCETAREA PERSOANEI JURIDICE
30
Raportul juridic civil
Reorganizarea este operaţiunea juridică ce cuprinde cel puţin două persoane juridice şi
care produce efecte creatoare, modificatoare ori de încetare a lor (Decretul nr. 31/1954).
Reorganizarea îmbracă două forme: comasarea şi divizarea.
Comasarea este procedeul tehnico-juridic de reunire a două sau mai multe persoane
juridice existente într-una singură. Ea se realizează prin fuziune şi absorbţie.
Divizarea este o formă a reorganizării realizată prin împărţirea patrimoniului persoanei
juridice şi transmiterea fracţiunilor obţinute către una sau mai multe persoane juridice existente
ori care iau fiinţă cu acest prilej. Ea poate fi totală sau parţială.
Încetarea persoanei juridice. Această sintagmă desemnează dispariţia persoanei juridice ca
subiect de drept, încetarea capacităţii juridice. Încetarea are loc fie prin reorganizare (mai sus
menţionată), fie prin dizolvare. Încetarea prin dizolvare este definitivă, spre deosebire de
reorganizare, deoarece în locul persoanei dizolvate nu apar alte subiecte de drept cărora să le
transmită patrimoniul în tot sau în parte.
Test de autocontrol:
Cum definiţi reorganizarea în comparaţie cu încetarea persoanei juridice?
Care sunt formele pe care le îmbracă reorganizarea? Explicaţi-le.
Care este diferenţa dintre comasare şi divizare?
Care sunt cauzele de dizolvare a societăţilor comerciale? Dar ale asociaţiilor şi fundaţiilor?