Constantin Negruzzi

Constantin (Costache) Negruzzi a fost un om politic și scriitor român din perioada pașoptistă.
Costache Negruzzi s-a născut în anul 1808 la Trifeștii Vechi (astăzi Hermeziu), din
apropierea Prutului, lângă Iași, fiind fiul lui Dinu Negruț[, de origine răzășească, ajuns boier în rang
de paharnic, și al Sofiei Hermeziu, fiica logofătului dreptății Iorgu Hermeziu. În anul 1809 mama sa
s-a stins din viață.
Costache Negruzzi și-a început învățătura în greacă cu unul din dascălii greci mai cu renume pe
atunci în Iași, iar să citească românește a învățat singur dintr-o carte a lui Petru Maior, precum
însuși mărturisește într-un articol intitulat Cum am învățat românește, foarte interesant pentru
detaliile pe care le dă asupra metodelor întrebuințate de profesorii din acea vreme.
Izbucnind revoluția din 1821, a fugit în Basarabia cu tatăl său. La Chișinău face cunoștință cu poetul
rus Pușkin, care-i trezește interesul pentru literatură și cu un emigrant francez de la care ia lecții de
limba și literatura franceză. Din această perioadă datează primele sale încercări literare: Zăbavele
mele din Basarabia în anii 1821, 1822.
După moartea tatălui său, intră copist la visterie, începând astfel viața politică, cum făceau mulți fii
de boieri pe atunci.
În acest timp publică câteva traduceri de poezii (Mnemon de Voltaire, Prostia
Elenei de Marmontel), și câteva nuvele, care făcură mult efect. Îndemnat de scrierile patrioților de
peste munți, studiază istoria și dă la lumină poemul Aprodul Purice ca un fel de protest indirect la
adresa domnului și a boierilor din timpul său.
Ales, în 1837, deputat de Iași în Obșteasca obișnuită adunare, instituită de Regulamentul Organic,
apoi ca funcționar superior și ca director al teatrului (alături de Mihail Kogălniceanu și Vasile
Alecsandri), se arată pătruns de idei liberale și doritor de progres. În 1840 este ales primar al
orașului Iași.
Negruzzi nu ia parte la mișcarea din 1848 și mult timp rămâne retras din afacerile statului, reintrând
mai târziu ca judecător, membru în Divanul domnesc (1857) și apoi, sub domnia lui Cuza, ca director
al departamentului finanțelor, deputat și epitrop la Sf. Spiridon.
Se stinge din viață la 24 august 1868, și este înmormântat în cimitirul bisericii din Trifeștii Vechi.

 Paharnic era un titlu purtat, în evul mediu, de boierul de la curtea domnilor români din Țara
Românească și din Moldova, care avea în grijă băutura domnului, iar în împrejurări deosebite sau la
sărbători îl servea personal pe domn, gustând băutura înaintea acestuia, pentru a se convinge că nu
este otrăvită.
Negruzzi debutează cu traducerea poeziei Șalul negru după Aleksandr Pușkin. Apoi
întreprinde traducerea baladelor lui Victor Hugo, lucrare meritorie, pentru că a căutat să
întrebuințeze un vers analog cu al poetului francez, vers greu de făcut în românește, mai ales în
timpul când scria Negruzzi (ex. Pasul de arme al Regelui Ioan) și pentru că multe din ele exprimă
foarte bine ideea autorului într-o românească curată. Dintre cele mai reușite se poate cita Uriașul. O
altă traducere importantă este a satirelor lui Antioh Cantemir, din rusește, făcută împreună
cu Alexandru Donici.
Negruzzi a scris și poezii originale, dar acestea nu sunt partea cea mai strălucită din opera lui.
Cea mai însemnată lucrare în versuri e Aprodul Purice. Începutul e pastoral; tonul epic e păstrat
cumva, dar interesul și calitățile poetice scad la un moment dat, și de aici încolo este numai o
cronică rimată.
 Poemul începe prin a descrie starea liniștită a Moldovei, care scăpase de războaie. Hroiot, un
general ungur al regelui Matias Corvin, aflând că Ștefan este departe de hotarele ungurești, hotărî
să întreprindă o năvălire în principat ca să se răzbune împotriva lui Ștefan, care-l învinsese de multe
ori. Pregătirile pe care încep să le facă ungurii sunt însă aflate de un român, care se găsea rătăcit
prin armata dușmană. Acesta, îmboldit de iubirea de patrie, alergă la pârcălabul din Roman și-i
spuse ce se uneltea între unguri. Pârcălabul trimite în pripă un curier la Ștefan și în același timp ia
oarecare măsuri ca să întâmpine pe inamic, dacă ar sosi mai înainte.
Operele în proză sunt împărțite în trei grupe, botezate cu titlul general de Păcatele
tinerețelor (1857). În prima intră Amintirile din junețe, câteva povestiri, din care unele cu caracter
personal, de exemplu Zoe (1829) și O alergare de cai (1840), nuvele în care intriga e bine condusă
și plină de interes, iar limba e românească și cu expresiuni nimerite. Fiziologia
provințialului reprezintă poate cea mai bună fiziologie scrisă în limba română.
Tot în această grupă intră și povestea Toderică, jucătorul de cărți (1844), imitată cu destulă
libertate după Federico de Prosper Mérimée. E vorba aici de un jucător de cărți care pierduse toată
averea, și găzduind odată pe Iisus Hristos și pe Sfântul Petru, a obținut ca răsplată trei lucruri: cărțile
pe care le avea în mână au fost dăruite cu putere ca totdeauna să-i aducă câștig lui Toderică, pomul
de la ușa lui să fie așa ca oricine se va sui să nu se poată coborî fără voia lui Toderică, în fine un
scaun de asemenea fu blagoslovit ca oricine va sta pe el să nu se ridice fără voia lui Toderică. Cu
mijloacele acestea el făcu avere mare, scăpă în câteva rânduri de moarte și în fine, când muri, izbuti
să intre în rai prin șiretenia lui.
Această glumă nevinovată, despre care însuși Negruzzi ne spune că s-a tipărit mai mult ca să
umple coloanele revistei decât cu vreo pretențiune literară, supără grozav clerul și administrația din
acel timp - 1844 - încât îl trimiseră în exil la o mănăstire, iar revista Propășirea a fost suspendată.
Dintre fragmentele care alcătuiesc grupa a doua, cea mai însemnată lucrare este Alexandru
Lăpușneanul, publicată în Dacia Literară în 1840, una din nuvelele de referință ale literaturii române.
Nuvela se compune din patru părți, fiecare purtând un motto, care este tema ei. Iacob Eraclid,
cunoscut sub numele de Despot Vodă, fusese ucis de Tomșa, care devenise domn
al Moldovei; Alexandru Lăpușneanu, care mai domnise o dată, vine cu oști turcești ca să reintre în
posesia tronului.
A treia grupă din scrierile lui Negruzzi o formează Scrisorile, peste 30 de bucăți. În unele se
găsesc observații critice și satirice asupra obiceiurilor societății; în alte notițe despre diferiți scriitori
(Scavin, Alexandru Donici), în altele amintiri personale sau povestiri din istoria țării. Tonul este în
genere glumeț, potrivit cu genul acesta chiar când tratează chestiuni serioase și tratează asemenea
chestiuni cum sunt cele privitoare la ortografie și la limbă. Scrisorile au fost publicate antum în
volumul Negru pe alb.
Negruzzi ia parte la discuții cu Ion Heliade Rădulescu și cu ardelenii și înfățișează, chiar din primii
ani ai acestei lupte, punctul de vedere cel mai cuminte. Scrisorile acestea sunt un bogat izvor de
informații de tot felul, de care nu se poate lipsi cel care voiește să cunoască viața socială și culturală
a epocii dintre 1838-39.
Negruzzi s-a ocupat și de teatru. Știm că a fost unul din cei care au pornit mișcarea din 1840.
Pentru aceasta a tradus din franceză și a scris și lucrări originale - slabe ca întocmire dramatică, dar
cu pasaje satirice hazlii: Cârlanii, vodevil într-un act (1857) și Muza de la Burdujeni (1850), în care
își propune să ridiculizeze pe puriști și neologiști.
Se stinge din viaţă la 24 august 1868, şi este înmormântat în cimitirul bisericii din Trifeştii Vechi.

Opera

 Amintiri de junețe
  Cum am învățat românește
 Zoe
Fragmente istorice
 Alexandru Lăpușneanul (1840)
 Aprodul Purice (1837)
 Sobieski și românii (1845)
Poezii
 Apolog (variantă la Domnul P. Prunco) (1857)
 Melancolie (1838)
 Gelozie (1840)
 La Maria (1839)
 Fabulă (1839)
 Ursu și oaspeții săi
 Eu sunt român... (1855)
 Princesei Catinca Conaki Vogoride (1856)
 Strofe dedicate D-nei Smaranda Docan (1892)
 Potopul (1837)
 Floarea, Florărița româncă (după Levitschnigg) (1869)
 Uriașul Daciei
 Disțărare șlicului
 Întâia noapte a lui Iung
 Epitaful vornicului Alexandru Dimitrie Sturza
 Enigmă
Teatru
Cârlanii, vodevil într-un act (1849)

 Muza de la Burdujăni (1851)

 Crispin, rival stăpână-său

Proză
Zăbăvile mele din Basarabia în anii 1821, 1822, 1823, la satul Șărăuții, în Raiaua Hotinu

 Moralicești haractiruri
 Moartea lui Lumânărică
 Pentru bărbatul cel greu cari, luând o fimei guralivă, să duci să cei moarte la giudecată
 Idilie
 Noapte
 Împăratul Albert
 Vergiss-Mein-Nicht
 Călătoria arabului patriarh Macarie de la Allep la Moscva
 Anecdote
 Flora română (1867)
Constantin (Costache) Negruzzi (n. 1808, satul Hermeziu, județul Iași – d. 24 august 1868) a fost
un om politic și scriitor român din perioada pașoptistă.
1840 – Apare la Iași “Dacia literară” sub direcția lui Kogălniceanu, a lui Alecsandri și a lui C.
Negruzzi. În chiar numărul 1 al Daciei literare apare nuvela istorică Alexandru Lăpușneanul,care
este de asemenea si prima nuvela istorica din literatura română.

 1868 – C. Negruzzi moare la Iași, fiind înmormântat la moșia sa din Trifești.

Volumul „Păcatele tinereţelor” ce cuprinde:

- Amintiri de junete - cuprinde schita „Cum am învățat româneste,” nuvelele

romantice Zoe, O alergare de cai;

- Fragmente istorice - conține scrieri inspirate din cronicile si legendele Moldovei

- Aprodul Purice(primul poem eroic în literatura româna), Alexandru Lapusneanul,
Sobieski si românii, regele Poloniei si domnul Moldovei;

- Neghina si Palamida - conține poezii; cele mai multe sunt prelucrari si

traduceri;

- Negru pe alb - conține 30 de scrisori la un prieten.

“Alexandru Lăpușneanul „este prima nuvelă istorică din literatura română. Publicată în perioada
pașoptistă, în primul număr al „Daciei literare” (1840),nuvela aparține prozei romantice ,fiind
inspirată din istoria națională.
Nuvela are ca temă evocarea artistică a celei de-a doua domnii a lui Alexandru
Lăpușneanul(1564-1569),Lupta pentru impunerea autorității domnești și consecințele deținerii
puterii de un domnitor crud se raportează la realitățile social-politice din Moldova secolului al
XVI-lea.