CUPRINS

INTRODUCERE................................................................................................................................3

CAPITOLUL I. Aspecte teoretico-metodologice de definire a violenței domestice ..........................5

1.1. Tendințe de conceptualizare a violenței domestice..........................................................5

1.2.Teorii explicative ale comportamentului violent ..............................................................8

1.3.Amploarea fenomenului violenței domestice în R.Moldova...........................................11

CAPITOLUL II. Modalități de investigare și intervenție în cazurile de violență domestică.............14

2.1. Reglementarea socio-juridică a fenomenului de violență domestică în R.Moldova......14

2.2. Metode de intervenție în violența domestică..................................................................19

CONCLUZII ....................................................................................................................................24

BIBLIOGRAFIE..............................................................................................................................25
 INTRODUCERE

Violența domestică este una din cele mai răspîndite, dar totodată și neglijate încălcări ale
drepturilor omului din Republica Moldova. Principalele ținte ale violenței domestice în Moldova
sunt femeile.
Subiectul violenţei domestice este unul de importanţă majoră, deoarece amploarea violenţei
familiale constituie în prezent una din problemele grave cu care se confruntă societăţile
contemporane. Cuprinzând toate formele de agresiune care se exercită în cadrul căminului familial
– maltratarea partenerului, abuzul contra copiilor, părinţilor sau altor rude, incestul
(raporturile sexuale între rude în linie directă sau între frați și surori), violul marital – această formă
de violenţă se adaugă valului de agresiuni exercitate în afara familiei, contribuind astfel la generarea
unui climat social dominat de teamă, anxietate şi conflict. Violenţa s-a manifestat de multă vreme,
dar conştientizarea ei ca problemă socială a avut loc abia în ultimele decenii. Violenţa care se
exercită în cadrul familiei continuă să rămînă o problemă socială în majoritatea societăţilor
contemporane, atît pentru că nu şi-a găsit încă soluţii adecvate, cît şi pentru faptul că există un
consens foarte scăzut în ceea ce priveşte opiniile publicului sau ale specialiştilor asupra definirii
violenţei familiale.
Studiile sociologice au demonstrat că violenţa domestică se manifestă în toate grupurile
etnice, economice, religioase, de gen, vârstă şi clasă. În Republica Moldova 2/5 din vătămări
corporale sunt provocate de violenţa în familie. Violenţa este mai frecventă în mediul indivizilor cu
un nivel redus de instruire şi cu venituri joase, violenţa domină mai mult în familiile cu nivel scăzut
de instruire (circa 21%) decât în cele cu nivel înalt (8%), iar cele mai vulnerabile faţă de fenomenul
violenţei domestice sunt femeile de 45-59 ani.
În literatura de specialitate se vorbeşte de anumiţi factori care favorizează manifestarea
violenţei, şi anume:
 factori culturali (accepţiunile culturale ale rolurilor atribuite fiecărui gen, prejudecata
superiorităţii masculine inerente, obiceiuri, ritualuri, toleranţa faţă de agresivitate ca mijloc de
soluţionare a conflictelor etc.);
 factori economici (dependenţa financiară a femeilor faţă de bărbaţi, accesul limitat la resurse
financiare şi credite, discriminarea femeilor la angajarea la serviciu etc.);
 factori juridici (absenţa unui cadru legislativ coerent, funcţionarea deficitară a legislaţiei
existente etc.);
 factori politici (reprezentarea redusă a femeilor în sferele politice şi juridice, indiferenţa
politicienilor etc.);
 factori sociali (indiferenţa opiniei publice, tratarea defectuoasă a subiectului respectiv în mass-
media, atitudinile persoanelor de referinţă etc.).
2
 Un rol important în contracararea fenomenului violenţei o are mediatizarea şi prezentarea
informaţiei respective la nivel public. Printre evenimentele mediatizate în ultimii ani voi evidenţia
câteva care sunt, în opinia mea, mai importante. Astfel, în perioada 14-18 noiembrie 2016, în
incinta Cinematografului „Odeonˮ, a avut loc Săptămâna filmului „La Strada” (organizator:
Centrul Internaţional „La Strada”). Au fost prezentate 5 filme cu genericul „O imagine mai clară”,
cu ocazia împlinirii a 15 ani de activitate „La Strada” în Republica Moldova. În acest fel s-a
intenţionat ca prin evenimente culturale să se atragă atenţia privitor la persoanele în dificultate. Au
fost prezentate producţii de excepţie, la vizionarea cărora publicul este pus în situaţii-limită din
punct de vedere emoţional. Acest eveniment cinematografic a reprezentat un instrument de
autocunoaştere pentru spectatorii, care vor fi confruntaţi cu realităţile traficului de fiinţe umane, a
violenţei împotriva femeilor şi violenţei în familie, a hărţuirii copiilor pe Internet. Astfel, se va oferi
o imagine mai clară asupra fenomenelor pe care publicul larg le cunoaşte doar superficial, ceea ce
doar întăreşte stereotipurile şi multiplică experienţele de discriminare.
În anii anteriori, de asemenea, au fost desfăşurate evenimente, care nu pot fi neglijate. Spre
exemplu, în perioada 28 februarie – 15 martie 2012 circa 1600 persoane din raioanele Leova și
Orhei au vizionat spectacolul “Casa M”, o piesă realizată de Centrul de Arte „Coliseum”.
Spectacolul este inspirat din istorii reale şi reflectă viaţa unor femei şi copii care au suferit în urma
violenţei în familie. Dramatismul acestor cazuri reale transmite un mesaj ferm ce îndeamnă publicul
să acţioneze în favoarea stopării violenţei faţă de copii şi femei.
Scopul lucrării este de a evidenţia particularităţile violenţei domestice din Republica Moldova
în vederea identificării unor acţiuni asistenţiale de diminuare a acestui fenomen. Lucrarea este
structurată pe 2 capitole. În capitolul I Aspecte teoretico-metodologice de definire a violenţei
domestice sunt evidenţiate perspectivele de definire a conceptului de violenţă domestică, tipurile de
violenţă domestică şi a agresorilor, formele violenței domestice. Capitolul II al lucrării Modalităţi
de investigare şi intervenţie în cazurile de violenţă domestică evidenţiază cauzalitatea violenţei
domestice, cadrul legislativ privind violenţa domestică şi programele de protecţie a victimelor
violenţei domestice. De asemenea, sunt evidenţiate elemente ale intervenţiei asistenţiale şi
comunitare în cazurile de violenţă domestică. Un compartiment aparte îl constituie concluziile şi
recomandările de rigoare.

3
 CAPITOLUL I. ASPECTE TEORETICO-METODOLOGICE DE DEFINIRE

A VIOLENŢEI DOMESTICE

1.1 Tendințe de conceptualizare a violenței domestice

Violenţa este prezentă în toate domeniile vieţii individuale şi sociale. Ea este întâlnită în
procesul de socializare, în funcţionarea instituţiilor şi organizaţiilor sociale etc. Analiza
numeroaselor studii asupra violenţei lasă impresia că se operează mai curând cu o metaforă, decât
cu un concept. În acest sens, voi încerca să aduc o prezentare a definiţiilor cu care se operează în
literatura de specialitate.
Conceptul de “violenţă” are conotaţii diferenţiate în dependenţă de domeniul utilizării. În sens
larg, violenţa reprezintă utilizarea forţei şi a constrângerii de către un individ, grup sau clasă
socială în scopul impunerii voinţei asupra altora. Noţiunea dată dobândeşte semnificaţii
particulare în funcţie de contextul de referinţă în care îşi fixează sensul.
În psihologie, violenţa desemnează comportamentul agresiv manifestat, cel mai adesea, în
urma unor frustrări. În sociologie, violenţa nu este considerată numai o resursă a puterii claselor sau
grupelor privilegiate, ci şi un mijloc compensator la care recurg clasele şi grupurile sociale
defavorizate sau marginalizate. Violenţa este o consecinţă a marginalizării, a proceselor de
dezorganizare socială, a anomiei şi neintegrării sociale, manifestându-se prin comportamente
agresive care încalcă legea sau codurile normative nescrise.
Natura violenţei este o dimensiune esenţială de care trebuie ţinut cont în definirea violenţei. În
analiza conceptului de “violenţă” se impune necesitatea delimitării între agresiune şi violenţă,
prima fiind un fenomen biologic cu manifestări sociale, în timp ce cea de - a doua reprezintă
un fenomen social cu manifestări agresive.
Dacă violenţa este o agresivitate liberă, supusă dorinţei omului şi marcată de intenţie, atunci
agresivitatea exprimă o dispoziţie biologică, reacţională la situaţiile de mediu reprezentând astfel o
reacţie de apărare faţă de ambianţă. În practică, aceste noţiuni se confundă, mai ales în viaţa de
familie unde, comportamentele nefiind codificate etiologic, apar ca permise.
O altă delimitare ce este necesară în abordarea termenului de violenţă este cea dintre violenţă
şi abuz, termeni care ar avea aceeaşi conotaţie. Abuzul presupune:
1. exces în folosirea unui lucru,
2. denumire dată unor anumite încălcări ale legalităţii, în care se include şi abuzul de autoritate,
comis contra persoanei sau contra interesului public.
Formele sub care se manifestă violența în societatea contemporană sunt de cele mai multe ori
diferite de cele din societățile anterioare încît o comparație a gradului de intensitate nu este posibilă.

4
Astfel nu putem elabora o tipologie a violenței caracteristică tuturor societăților. Putem identifica
următoarele forme ale violenței domestice:
 Violența directă și indirectă - cea directă reprezintă forma în care agresorul se află în
contact direct cu victima sa, pe cînd cea indirectă presupune utilizarea unor obiecte în exercitarea
violenței.
 Violența ofensivă și defensivă – cea ofensivă reprezintă violența agresorului, iar cea
defensivă – contraviolența victimei.
 Violența personală și structurală – cea personală este exercitată de un individ sau de
un grup mic, agenții violenței pot fi ușor și direct identificați. Violența structurală este impersonală
și este exercitată de grupuri mari, de instituții și organizații sociale. Agenții violenței nu pot fi
identificați în anumite persoane.
 Violența materială și cea simbolică - primul tip este exercitat prin intermediul
obiectelor și în primul rînd prin producerea unor bunuri materiale, ea acționează prin luarea acestor
bunuri sau prin controlul producerii și distribuției lor și prin limitarea posibilităților unor indivizi de
a le utiliza. Violența simbolică acționează prin intermediul simbolurilor care sunt produse de
anumite raporturi de forță.
 Violența legală și nelegală – prima este organizată și exercitată conform unor coduri de
către instituții și forțe statale, cea nelegală este exercitată în afara acestor coduri sau împotriva
ordinii stabilite.
 Violența protestatară – reprezintă acțiuni violente întreprinse de grupurile minoritare
ca răspuns la un prejudiciu.
 Violența maritală sau familială – reprezintă ansamblul conflictelor din cadrul grupului
familial care au ca efect maltratarea partenerului sau copilului.
O altă delimitare necesară este aceea între caracterul instrumental și caracterul ostil al
agresivității. Această delimitare pătrunde în profunzime, pînă la stipularea constelației
motivaționale a faptului agresiv. În cazul violenței instrumentale este vorba despre un
comportament violent cu scopul de a obține un anumit rezultat, în timp ce violența ostilă are ca scop
provocarea suferinței. De exemplu, violența exercitată de soț asupra soției, în scopul impunerii
autorității masculine în familie, are un caracter instrumental. În schimb, atunci cînd soțul are o
conduită violentă față de soție, doar pentru a-i provoca suferință (violența ca rău în sine),
comportamentul său are un caracter ostil.
Violenţa este privită ca o relaţie socială. În cadrul acestei relaţii, se evidenţiază următoarele
elemente:

5
 1. Cel care exercită violenţa, autorul violenţei. Acesta poate fi un individ, un grup de indivizi
sau o organizaţie, o instituţie. La acest nivel există anumite interese şi scopuri a căror realizare este
urmărită prin diverse mijloace.
2. Cel care suportă violenţa, victima violenţei. Acesta poate fi un individ, un grup, o categorie
socială sau o societate în majoritatea ei.
3. Acţiunea coercitivă, violenţa ca atare. Prin exercitarea ei, prima categorie (autorul
violenţei) urmăreşte să obţină de la a doua categorie (victima violenţei) un răspuns (o atitudine, un
comportament, bunuri, servicii) care să îi permită să-şi realizeze scopurile şi interesele. Acţiunea
coercitivă poate fi exercitată direct sau indirect.
În analiza violenţei, este necesar să ţinem cont de întreaga relaţie şi nu numai situaţia victimei.
Un asemenea demers este util pentru stabilirea cauzelor violenţei, cât şi pentru aprecierea naturii ei.
Violenţa domestică constituie una dintre problemele cu care se confruntă societatea
contemporană. Acest lucru pare paradoxal, având în vedere că prin definiţie, alcătuire şi funcţie,
familia este un centru de afecţiune, de ocrotire, un refugiu contra agresiunilor, un mediu de
securitate pentru individ. Frecvenţa cu care se produce, precum şi efectele pe care violenţa
conjugală le are asupra indivizilor şi societăţii, atât pe termen scurt cât şi pe termen lung, trădează
gravitatea fenomenului. Cercetările sistematice asupra violenţei domestice sunt de dată recentă.
Pioneratul în acest domeniu îl deţine cercetătoarea britanică Erin Pizzey, care în anul 1971,
cu ajutorul unui grup de suporteri, înfiinţează primul centru de ajutor pentru femeile
agresate, în Londra. Trei ani mai târziu, cercetările sale se materializează într-o lucrare,
considerată în literatura de specialitate ca fiind prima lucrare având ca subiect agresiunea
domestică.
Ea atrăgea atenţia asupra faptului că ignorarea de către societate a fenomenului de violenţă
conjugală a determinat, la o bună parte a populaţiei, credinţa că agresarea femeii şi copilului face
parte din „politica internă a familiei” şi sunt evenimente de neevitat.
Ulterior, numărul cercetărilor şi rapoartelor care semnalau şi descriau fenomenul a crescut,
relevând preocuparea faţă de înţelegerea, prevenirea şi tratarea acestei „patologii de cuplu”,
determinată de complexitatea legăturii conjugale în condiţiile societăţii de azi.
Pornind de la însuşi termenul utilizat în literatura de specialitate, violenţa domestică se
delimitează de violenţa propriu-zisă, generând dificultăţi de abordare, legate tocmai de confuziile cu
privire la valabilitatea problematicii ridicate, în contextul sferei private a vieţii de familie. De aceea,
definirea violenţei familiale se îndreaptă spre un hiatus conceptual, din care poate ieşi doar prin
reformulare sau prin reprezentare. Ambele alternative sunt deosebit de importante în vederea
iniţierii unor schimbări legislative.

6
 1.2 Teorii explicative ale comportamentului violent

Diversitatea formelor de violenţă nu a permis elaborarea unei teorii etiologice generale. În

7olution7r de specialitate explicaţiile date până în 7olutio sunt grupate în 3 teorii principale, pe care
le vom analiza:
a) Teoria violenţei înnăscute, formulată de S.Freud şi K.Lorenz;
b) Teoria violenţei-frustrare, formulată de J.Dollard;
c) Teoria violenţei-învăţare (teoria culturală), ce a apărut în special cu aportul studiillor
sociologice.
Una dintre primele teorii care a încercat să explice comportamentul violent a fost teoria
formulată de către Freud şi ulterior de către Lorenz: teoria violenţei înnăscute. Ei consideră că
violenţa este intrinsecă naturii umane. Individul se naşte cu predispoziţii agresive, violențe, iar
societatea, prin procesul de socializare, inhibă aceste porniri instinctive. În timp ce la Freud
agresivitatea şi violenţa apăreau ca predominant distructive, la Lorenz, agresivitatea interspecii are
o valoare adaptativă şi este esenţială supravieţuirii.
Deşi a fost mult timp acceptată datorită caracterului său facil, această teorie nu a fost
confirmată prin cercetarea ştiinţifică. Dimpotrivă, cercetările în domeniu au stabilit că violenţa nu
este înnăscută, ci apare pe parcursul socializării indivizilor şi este determinată de condiţiile în care
trăiesc indivizii şi grupurile umane.
Explicaţiile care întrunesc actualmente cea mai largă acceptare şi care se bazează pe
argumente ştiinţifice, sunt oferite de teoria frustrării şi teoria socializării.
Teoria violenţei-frustrării consideră că violenţa este rezultatul frustrării, al privării
indivizilor de plăcerea satisfacerii anumitor trebuinţe şi dorinţe. În acest sens, cea mai populară şi
cea mai cunoscută este teoria formulată de Jonh Dollard şi alţi colegi de la Yale University.
Această teorie stipulează două postulate:
- agresivitatea este întotdeauna o consecinţă a frustrării;
- frustrarea întotdeauna conduce către o anumită formă de agresivitate.
Individul uman trebuie să-şi satisfacă o serie de nevoi fundamentale. Satisfacerea acestora este
însoţită de un sentiment de plăcere, în timp ce nesatisfacerea provoacă neplăcere, frustrare. Pe
măsură ce socializarea avansează, necesităţile considerate fundamentale sunt completate cu altele,
modelate social-cultural.
Teoria frustrării susţine că, în măsura în care indivizii pot să-şi satisfacă nevoile şi trebuinţele,
ei sunt neagresivi, însă când nu mai pot să-şi satisfacă nevoile conform dorinţei lor şi din cauza
dificultăţilor, ei devin agresivi.
De obicei, în explicarea cauzelor frustrării, se face apel la factorii naturali sau sociali. Dintre
factorii naturali, cel mai des invocat este raritatea, care arată disproporţia dintre volumul resurselor

7
şi numărul indivizilor. Întrucât factorii naturali se întâlnesc extrem de rar, cauzele frustrării trebuie
căutate în factorii sociali şi nu în cei naturali.
Teoria violenţei-frustrare (prin factori sociali) prezintă câteva variante:
- teoria privării relative, elaborată de Gurr,
- teoria frustrării sistematice, elaborată de Feierabend,
- teoria frustrării prin modernizare a lui Huntigton.
În teoria lui Gurr, privarea relativă este înţeleasă ca un decalaj perceput de individ dintre
aşteptările şi posibilităţile sale. Aşteptările sunt bunurile şi condiţiile pe care individul pretinde că
are dreptul să le deţină, iar posibilităţile sunt bunurile şi condiţiile pe care le poate obţine în raport
cu mijloacele pe care le pune la dispoziţie societatea. Cu cât decalajul este mai mare, cu atât
nemulţumirea este mai mare. Nemulţumirea provocată de privaţiune este un impuls spre violenţă.
Samuel Huntigton consideră că violenţa este asociată procesului de dezvoltare. El afirmă că
societăţile trec prin trei etape: tradiţională, de tranziţie şi modernă. Violenţa apare mai ales în
societăţile în tranziţie. Începutul modernizării generează o diversificare şi accentuare a aspiraţiilor.
Societatea în tranziţie nu este încă pregătită să satisfacă noile aşteptări, ceea ce provoacă un
sentiment de frustrare. După opinia lui Huntigton, nu sărăcia provoacă frustrare şi violenţă, ci însăşi
modernitatea în primele etape.
Teoria violenţă-socializare (teoria culturală) explică violenţa prin procesele de socializare,
prin influenţa pe care o exercită modul de organizare şi funcţionare a societăţii asupra socializării şi
comportamentelor indivizilor.
Majoritatea cercetărilor pe care se întemeiază teoria culturală converg spre concluzia că
extinderea violenţei în societăţile contemporane este generată de stările critice şi de disfuncţiile
sociale apărute sau accentuate în ultimele decenii. Factori favorizanţi ai violenţei reprezintă
falimentul funcţiei socializatoare a familiei, înstrăinarea şi nesiguranţa ce caracterizează viaţa din
societăţile contemporane etc.
Cercetările efectuate la nivel guvernamental în Marea Britanie, S.U.A., Canada şi Finlanda au
constatat că mijloacele de comunicare în masă, şi în deosebi televiziunea, pot să influenţeze
violenţa. Pe de o parte, ele pot favoriza violenţa personală, neorganizată, prin faptul că o serie de
mesaje, cum ar fi publicitatea, accentuează sentimentul de frustrare şi evidenţiază decalajul dintre
ofertele societăţii şi posibilităţile inegale de obţinere a bunurilor oferite. În acest caz, violenţa
ajunge să fie privită ca un mijloc de compensare a inegalităţilor sociale. Prin natura lor, mijloacele
mass - media selectează şi transmit mai cu seamă evenimentele deosebite, senzaţionale, cele
violente constituind un subiect predilect pentru ele. În acest fel, anumiţi indivizi sunt incitaţi să
recurgă la acte de violenţă. Pe de altă parte, atrăgând atenţia asupra unor evenimente şi fapte
violente şi luând atitudine faţă de ele, mijloacele mass - media pot să modeleze opinia publică în

8
direcţia formării unor atitudini defavorabile comportamentelor şi acţiunilor violente. Ele pot, în
consecinţă, să reducă violenţa personală, neorganizată, făcând-o intolerabilă la nivel social.
Totuşi, cercetările întreprinse în acest domeniu nu au ajuns să stabilească relaţia directă dintre
violenţă şi mijloacele de comunicare în masă, doar că este un factor favorizant comportamentelor
violente.
Analizând aceste teorii, am putea spune că teoria frustrării şi teoria culturală prezintă doar
explicaţii parţiale. Teoria frustrării explică violenţa directă, personală, motivaţia violenţei şi
impulsurile violente. Ea este o teorie a violenţei-răspuns. Teoria culturală explică modul în care se
exercită violenţa, modul în care se poate soluţiona frustrarea, tehnica violenţei, răspândirea ei. În
acelaşi timp, teoriile menţionate lasă neexplicate o serie de mecanisme şi de tipuri ale violenţei.

9
 1.3 Amploarea fenomenului violenței domestice în Republica Moldova

Faptele și comportările violente au persistat în relațiile dintre oameni încă din cele mai vechi
timpuri, chiar de la apariția umanității. Manifestările agresive au rădăcini adînci în tradițiile
culturale și religioase, de multe ori fiind justificate, încurajate, ba chiar legalizate într-un șir de
societăți, unde bărbaților li se "încredința grija față de femei", prin aceasta oferinduli-se, de fapt,
privilegiul nelimitat de a predomina, de a asupri, ba chiar și de a stăpîni femeia. În ultimele decenii
ale sec. XX violența a luat proporții îngrijorătoare. Astăzi femeile din majoritatea țărilor sunt supuse
unei violențe cvasi permanente, atît în familie cît și în societate, la serviciu. Traficul cu femei și
prostituția forțată reprezintă în fond forme moderne de violare gravă a drepturilor persoanelor de
gen feminine. Într-o stare deplorabilă se află femeile din categoriile vulnerabile, iar cele din zonele
de conflict sunt supuse celor mai odioase forme de violență. Cu toate că forța brutală aplicată
femeilor a devenit o problemă globală, în multe societăți continuă să se manifeste o atitudine
tolerantă față de violență în general, iar crimele comise împotriva genului feminin sunt trecute sub
tăcere. Dreptul la libertate de violență reprezintă unul dintre drepturile fundamentale ale omului.
Națiunile Unite au început să recunoască problema violenței împotriva femeii în contextual decade
ONU pentru femei. La toate cele trei conferințe mondiale ale femeilor din această perioadă -
Mexico City (1975), Copenhaga (1980), Nairobi (1985), precum și în forurile guvernamentale
paralele, s-au depus eforturi susținute pentru ca acestui flagel să i se acorde atenție specială pentru
că discriminarea căreia femeia este supusă în raport cu bărbatul să fie eliminate. La fel ca alte țări,
Republica Moldova a ratificat convențiile internaționale de apărare a drepturilor, astfel asumîndu-și
responsabilitatea privitor la protecția femeilor împotriva violenței în familie. Perioada de tranziție
pe care o traversează Republica Moldova, ca și celelalte țări din estul Europei, se caracterizează
prin creșterea nivelului de agresivitate și violență în societate. În parte, acest fenomen este cauzat de
sărăcia și mizeria ce afectează societatea postsovietică și posttotalitară: totodată, transparența a scos
la iveală multe vicii și tradiții dăunătoare care în trecut erau bine camuflate de către creatorii
imaginii "pozitive" a "socialismului dezvoltat". Republica Moldova este un stat de drept,
democratic, în care demnitatea omului, drepturile și libertățile lui, libera dezvoltare a personalității
umane, dreptatea și pluralismul politic reprezintă valori supreme și sunt garantate. Ca și orice tip de
violență, violența domestică constituie lezarea drepturilor și libertăților omului, drepturile și
libertățile femeilor prevăzute de Constituție. Pînă nu demult o mare parte din țări tratau violența în
familie drept un caz "privat", produs de persoane neoficiale, penru al căror comportament statul nu
poartă nici o răspundere. Statul nu acordă femeii posibilitățile necesare de protecție și încurajare
deoarece conform Constituției Republicii Moldova, articolul 28, statul respectă și ocrotește viața
intimă, familială și privată. Răspunderea pentru violență este prevăzută de articolele Codului Penal.
Pînă nu demult nu existau legi referitoare nemijlocit la violența domestică, articolele prevedeau

10
sancționarea violenței în general, adică: sancțiuni pentru vătămarea corporală (gravă sau mai puțin
gravă), pentru omor (premeditat sau săvîrșit în stare de afect), pentru bătaie, tortură, viol, alte
acțiuni violente. Însă recentele modificări ale Codului Penal conțin articole cu privire la violența în
familie, la capitolul "Infracțiuni contra vieții și sănătății persoanei". Articolul 151 se referă la
"vătămarea intenționată gravă a integrității corporale sau a sănătății, savîrșită asupra
soțului/soției sau a unei rude apropiate prin schingiuire" și se pedepsește cu privațiune de
libertate de la 6 la 12 ani. De asemenea articolul 154 se referă la "maltratarea intenționată sau
alte acte de violență" care sunt săvirșite asupra soțului/soției sau altor rude, sancțiunea în astfel de
cazuri constituind o amendă în mărime de la 500 la 1000 unități convenționale, sau de la 3 la 6 luni
privațiune de libertate. Dreptul penal nu prevede întotdeauna că victimele pot să aspire la păstrarea
relațiilor familiale. Sancțiunile formulate pentru agresor pot fi considerate de femeia-victimă ca
fiind destul de aspre ca să fie aplicate în raport cu soțul său, deci este necesară o flexibilitate cînd
sunt fixate măsurile de pedepsire. Totodată, legile nu au capacitatea de a asigura securitatea fizică
pentru femei și pentru copii. Protecția femeii ar putea fi asigurată de mandatele excepționale de
restricție temporară ori de mandatele penale care ar fi interzis violența în continuare în raport cu
victima.
Un obiect primordial al statului este să întreprindă diverse măsuri pentru a anihila violența în
familie. Acest obiectiv include: perfecționarea legilor, extinderea asigurării legislative a drepturilor
femeilor, supravegherea privind executarea legilor. Se impune, de asemenea, elaborarea unor
proceduri de cercetarea a fenomenului pentru a putea fi proiectat sistemul de sancțiuni. De
asemenea, se încearcă a instrui reprezentanții organelor de poliție, juriștii, medicii cu privire la
problema dată, modalitățile de acțiune pentru a putea reacționa competent la solicitările victimei ori
la punerea în fapt a drepturilor ei. Statul încearcă să susțină adecvat, inclusiv financiar, organele și
organizațiile care oferă ajutor victimelor.
Un rol important în acordarea ajutorului îl are poliția, care preia responsabilitățile pentru
adoptarea hotărîrilor referitor la violența în familie. Poliția colectează probe și dacă este nevoie îl
reține pe agresor, ea are dreptul să solicite medical și să întocmească proces-verbal.
Colaborările de poliție care se deplasează la apelurile de violență domestică au deja un model
special de protocol pentru astfel de cazuri, în care este înscrisă informația necesară și întrebările
care vor fi puse agresorului. Ei frecventează treninguri special în care li se informează cum trebuie
să se comporte, cum să înțeleagă corect situația actelor de violență în familie, unele cunoștințe
medicale special suficiente pentru evaluarea stării victimei și pentru luarea de decizii privind
necesitatea asistenței medicale. Dacă este nevoie polițiștii pot transporta victima într-un loc sigur, o
pot însoți la locuința sa ca să-și ia lucrurile. De asemenea, ei trebuie să o familiarizeze cu drepturile
sale și să-i explice importanța fixării probelor. Alte instituții împuternicite cu aplanarea violenței în

11
familie sunt procuratura și judecătoria, care trebuie să interpreteze cu toată seriozitatea cazurile de
violență domestică. Dosarele privind aplicarea vătămărilor corporale trebuie să fie investigate cu
scrupulozitate și cercetate în ordine penală. O responsabilitate mare o au și cadrele medicale care
acordă asistență medicală victimei. Pe lîngă ajutorul medical nemijlocit, medicii trebuie să aibă
abilități pentru a purta o discuție profesională și convingătoare, trebuie să poartă determina gradul
prejudiciilor produse. Dacă au fost evidențiate semne ale vătămărilor corporale, arsuri suspecte,
utilizări sexuale, cadrele medicale pot informa organele de drept.
Vorbind despre numărul femeilor afectate de violență domestică, voi preciza că nu există o
statistică unică, fiecare organizație făcând trimitere fie la cifrele proprii, fie la unele rapoarte,
sondaje de opinie. De exemplu, un studio realizat de Winrock International în Moldova "Femeile în
situații de risc din Republica Moldova" menționează că circa 41 % din femei au fost afectate de
violență în familie cel puțin o data în viață sau fiecare a patra femeie suferă de violență: 20% din
femei nu pot lua nici o decizie fără voia/acceptul bărbatului. Același studiu precizează că rata
globală a violenței în familie, estimtă pe durata întregii vieți, este semnificativ ridicată pentru
femeile cu vîrsta cuprinsă între 25 și 35 de ani. Rata violenței este, de asemenea mai ridicată pentru
femeile cu studii neterminate, precum și pentru femeile din zonele de nord și de sud ale republicii,
adică din zonele rurale. Ponderea femeilor cu copii afectate de violență în familie este mai înaltă
decît cea a femeilor fără copii. Este important de menționat că cea mai răspîndită formă formă de
violență domestică în Moldova este violența psihologică, însoțită de toate celelalte forme de
violență enumerate. 39% dintre femei care s-au declarat victim ale violenței, au menționat că
violența psihologică este cea mai dureroasă. De asemenea, UNICEF a realiza un studiu care se
referă mai mult la abuzarea copilului în familie și în școală (un studio demografic și de sănătate
realizat în 2007). Iată cîteva date din studiu privind violența față de copii, care a cuprins un eșantion
de 1620 copii cu vîrsta între 10-18 ani (adică elevi) și 630 de părinți, fiind unul reprezentativ atît din
punct de vedere geografic, cît și ca vîrstă și sex; 20% dintre copiii intervievați spun că suferă de
violență verbală; 10% dintre părinți recunosc că își abuzează emoțional și psihologic copii; 25% din
numărul copiilor participanți la sondaj mărturisesc că sunt abuzați fizic sau bătuți de către părinți,
7% dintre părinți recunosc că-și palmuiesc copii, iar alte 4% că îi bat des. Dintre elevii intervievați
10% spun că sunt nevoiți să lipsească de la școală 1-2 săptămîni pe un an pentru că părinții "îi pun
la lucru în gospodărie", fapt care constituie o încălcare a drepturilor copiilor. Acest lucru li se
întîmplă de 2 ori mai des băieților decît fetelor, se mai arată în studiul realizat de UNICEF

12
 CAPITOLUL II. MODALITĂŢI DE INVESTIGARE ŞI INTERVENŢIE ÎN
CAZURILE DE VIOLENŢĂ DOMESTICĂ
2.1 Reglementarea socio-juridică a fenomenului de violenţă domestică
în Republica Moldova

Violenţa domestică reprezintă în lumea contemporană una din cele mai răspândite încălcări a
drepturilor omului şi un obstacol în realizarea egalităţii genurilor. Acest tip de violenţă rămâne să
poarte adeseori un caracter latent. Din această perspectivă, vom analiza în continuare documentele
care stipulează drepturile respective.
Documente internaţionale:
1. „Declaraţia Universală a Drepturilor Omului”, adoptată şi proclamată de Adunarea
Generală prin Rezoluţia 271 a (III) din 10 decembrie 1948. Republica Moldova a aderat la
Declaraţie prin Hotărârea Parlamentului nr.217-XII din 28.07.1990. În Declaraţie se consideră că
recunoaşterea demnităţii inerente tuturor membrilor familiei umane şi a drepturilor lor egale şi
inalienabile constituie fundamentul libertăţii, dreptăţii şi păcii în lume. Articolele Declaraţiei
Universale a Drepturilor Omului prevăd că toate fiinţele umane se nasc libere şi egale în demnitate
şi în drepturi (art. l), orice fiinţă umană are dreptul la viaţă, la libertate şi la securitate (art. 3) şi
nimeni nu va fi supus torturii, nici la pedepse sau tratamente crude, inumane sau degradante (art.4).
Cu toate că Declaraţia Universală a Drepturilor Omului nu se referă nemijlocit la cazurile de
conflict din familie, totuşi ea prezintă un document în reglementarea relaţiilor dintre oameni.
2. „Convenţia internaţională cu privire la drepturile copilului”, adoptată la 20 noiembrie
1989 la New – York (Ratificată prin Hotărârea Parlamentului nr.408-XII, 12.12.1990 şi este în
vigoare pentru Republica Moldova din 25.02.1993). Articolele 9; art.19 alin1; art.20; art.32; art.36;
art.37 şi art.39 ale prezentei Convenţii, stipulează că statele părţi vor lua toate măsurile legislative,
administrative, sociale şi educative corespunzătoare pentru protejarea copilului împotriva oricăror
forme de violenţă, vătămare sau de abuz fizic sau mental, de abandon sau neglijenţă, de rele
tratamente sau de exploatare, inclusiv violenţă sexuală, în timpul cât se află în îngrijirea părinţilor
sau a unuia dintre ei, a reprezentantului sau reprezentanţilor săi legali. De asemenea, statele
recunosc dreptul copilului de a fi protejat împotriva exploatării economice şi a implicării în orice
muncă ce ar comporta riscuri sau ar împiedica educaţia, sau care ar dăuna sănătăţii şi dezvoltării
sale fizice, mentale, spirituale, morale sau sociale.
3. „Convenţia asupra Eliminării Tuturor Formelor de Discriminare faţă de Femei”,
adoptată de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite prin Rezoluţia 34/180 din 18 decembrie 1979. În
Republica Moldova a fost ratificată prin Hotărârea Parlamentului nr.87-XIII din 28.04.1994, intrând
în vigoare la 31 iulie 1994. Convenţia dată stipulează faptul că discriminarea faţă de femei violează
principiile egalităţii în drepturi şi respectului demnităţii umane, că ea împiedică participarea
13
femeilor, în aceleaşi condiţii ca bărbaţii, la viaţa politică, socială, economică şi culturală, creează
obstacole în calea creşterii bunăstării societăţii şi a familiei.
Articolele Convenţiei definesc discriminarea faţă de femei care vizează orice diferenţiere,
excludere sau restricţie bazată pe sex, care are drept scop să compromită sau să anihileze
recunoaşterea, beneficiul şi exercitarea de către femei..., a drepturilor omului şi libertăţilor
fundamentale, în domeniul politic, social etc., sau în orice alt domeniu. De asemenea, Convenţia
stipulează că statele părţi vor lua măsuri corespunzătoare pentru a modifica schemele şi metodele de
comportament social şi cultural al bărbatului şi femeii, pentru a se ajunge la eliminarea
prejudecăţilor şi practicilor cutumiare sau de altă natură care sunt bazate pe ideea de inferioritate
sau superioritate a unui sex, sau pe imaginea şablon privind rolul bărbatului sau al femeii. Statele
membre vor contribui la eliminarea tuturor formelor de discriminare a femeii, în special în cadrul
familiei.
4. „Declaraţia privind Eliminarea Discriminării faţă de Femei” reprezintă un document,
care vine să completeze cele stipulate de Convenţia asupra Eliminării tuturor Formelor de
Discriminare faţă de Femei. Prezenta Declaraţie revine la definirea noţiunii de discriminare a femeii
şi la promovarea egalităţii în drepturi a femeii cu bărbatul. „Declaraţia asupra Eliminării Violenţei
împotriva Femeii” a fost adoptată de Adunarea Generală a ONU în 1993. În Declaraţie se
menţionează că violenţa faţă de femei reprezintă uzurparea drepturilor fundamentale ale femeilor şi
reducerea posibilităţilor lor de a se folosi de aceste drepturi. Primele articole definesc violenţa
împotriva femeii şi tipurile ei. Violenţa exercitată faţă de femei vizează orice act de violenţă comis
pe bază de sex, care provoacă sau poate provoca prejudiciu stării fizice sau psihice, precum şi
ameninţările cu astfel de acte, privaţiunea de libertate forţată sau spontană, atât în viaţa socială, cât
şi cea particulară. Violenţa faţă de femei cuprinde următoarele cazuri: violenţa fizică, sexuală sau
psihologică în familie, inclusiv violul, hărţuirea sexuală, persecutarea şi intimidarea la serviciu etc.
În Declaraţie sunt formulate obligaţiunile statelor în vederea eradicării violenţei, elaborării în cadrul
sistemului legislativ intern a sancţiunilor administrative, penale, civile şi de muncă pentru a
penaliza infracţiunile legate de abuz, precum şi prevederi vizînd repararea prejudiciilor cauzate
femeilor supuse violenţei. Declaraţia determină un şir de acţiuni concrete, care urmează să fie
întreprinse de către organismele şi instituţiile specializate ale ONU, pentru a contribui la
recunoaşterea şi realizarea drepturilor femeilor şi a principiilor expuse în Declaraţie.
5. „Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor
Fundamentale”, adoptată de Consiliul Europei la 4 noiembrie 1950, ratificată şi intrată în vigoare
în Republica Moldova din 31 iulie 1994. Convenţia dată revine la unele aspecte enunţate în
Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi anume la exercitarea drepturilor şi libertăţilor fără
nici o deosebire bazată pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, sau orice altă situaţie.

14
 6. „Protocolul nr. 7 privind Protecţia Drepturilor Omului şi a Libertăţilor sale
Fundamentale” reprezintă o anexă la Convenţia anterioară semnată la 4 noiembrie 1950 la Roma.
Protocolul prevede egalitatea soţilor în drepturile şi răspunderile lor cu caracter civil şi în relaţiile
cu copiii lor.
7. „Declaraţia cu privire la Egalitatea dintre Femei şi Bărbaţi” constată că în societatea
actuală inegalităţile între femei şi bărbaţi subzistă atât în drept, cât şi în fapt. În punctul VI se
declară protecţia drepturilor individuale, drepturilor în viaţa de familie şi eradicarea violenţei în
familie şi societate. Prezenta Declaraţie este una care are drept scop eliminarea şi eradicarea
violenţei domestice.
Printre documentele naţionale considerăm că trebuie să fie menţionate următoarele:
1. „Constituţia Republicii Moldova”, care prevede următoarele norme ce garantează
drepturile omului: „statul garantează fiecarui om dreptul la viaţă” (art.24). Conform articolului 43
din Constituţie, orice persoană are dreptul la muncă, la libera alegere a muncii, la condiţii echitabile
şi satisfăcătoare de muncă. Durata săptămânii de muncă este de cel mult 40 de ore. Acest articol
impune o abordare deosebită a muncii prestate de persoane mai tinere de 18 ani, astfel încât
caracterul muncii şi condiţiile în care se prestează să nu prejudicieze sănătatea, securitatea sau
moralitatea copiilor. “Toate preocupările privind întreţinerea, instruirea şi educaţia copiilor orfani şi
a celor lipsiţi de ocrotirea părinţilor revin statului şi societăţii” (art. 49 al. 3);
2. „Codul Familiei” nr.1316-XIV din 26 octombrie 2000, care este legea de bază în
reglementarea relaţiilor de familie. Titlul I, capitolul II, articolul 5 menţionează, că toate persoanele
căsătorite au drepturi şi obligaţii egale în relaţiile de familie. Aceeaşi idee este stipulată şi în
articolele capitolului 4: toate problemele vieţii familiale se soluţionează de către soţi în comun, în
conformitate cu principiul egalităţii lor în relaţiile familiale (punctul 1) şi relaţiile dintre soţi se
bazează pe stimă şi ajutor reciproc (punctul 4). Asupra cazurilor de violenţă familială prezentul Cod
nu stipulează nimic.
3. „Codul Penal” cuprinde unele articole referitoare la violenţă:
Articolul 145 care prevede omorul intenţionat şi anume aliniatul 3 care prevede „omorul
săvîrşit asupra soţului sau soţiei sau a unei rude apropiate... se pedepseşte cu închisoare de la 20 la
25 de ani sau cu detenţiune pe viaţă”.
Articolul 150 care prevede determinarea la sinucidere, aliniatul 2 „determinarea la sinucidere
sau la tentativă de sinucidere a soţului sau a soţiei… se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 7 ani.
Articolul 151. Vătămarea intenţionată gravă a integrităţii corporale sau sănătăţii, aliniatul 2
care prevede aceeaşi acţiune săvîrşită asupra soţului sau soţiei sau unei rude apropiate… se
pedepseşte cu închisoare de la 6 la 12 ani.

15
 Articolele 152, 153 care prevăd vătămarea intenţionată medie a integrităţii corporale sau a
sănătăţii… asupra soţului sau soţiei…se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 7 ani şi vătămarea
intenţionată uşoară a integrităţii corporale sau a sănătăţii asupra…soţului sau soţiei… se pedepseşte
cu amendă în mărime de la 200 la 300 unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul
comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de pînă la un an.
Articolul 154. Maltratarea intenţionată sau alte acte de violenţă. Aliniatul 1. Maltratarea
intenţionată sau alte acte de violenţă, dacă nu a provocat urmările prevăzute la art. 151 – 153 se
pedepseşte cu amendă în mărime de la 200 la 500 unităţi convenţionale sau cu arrest de pînă la 6
luni. Aliniatul 2. Aceleaşi acţiuni săvîrşite: asupra soţului sau soţiei sau unei rude apropiate… se
pedepseşte cu amendă în mărime de la 500 la 1000 unităţi convenţionale sau cu închisoare de pînă
la un an.
4. „Legea pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie”, nr.45 din 01.03.2007,
prin care s-a urmărit crearea unui mesanism de implementare, iar aceasta reprezintă un pas înainte
în lupta împotriva violenţei în familie, dat fiind că a plasata problema respectivă pe agenda
factorilor de decizie politică. În conformitate cu Legea nr.45, fenomenul violenţei în familie este
definit în felul următor: „Orice acţiune sau incaţiune intenţionată, cu excepţia acţiunilor de apărare
sau autoapărare a unor persoane, manifestată fizic sau verbal, prin abuz fizic, sexual, psihologic,
spiritual sau economic, ori din cauze de prejudiciu material sau moral, inclusiv contra copiilor,
precum şi contra proprietăţii comune sau personale”. Această Lege, de fapt, extinde aplicabilitatea
prevederilor pentru violenţa fizică, sexuală şi psihologică, dar mai defineşte drept violenţă în
familie actele comise se partenerii care nu sunt în relaţii oficiale de căsătorie.
Este cert faptul, că un obiectiv primordial al statului este să întreprindă diverse măsuri pentru
a anihila violenţa în familie. Acest obiectiv include: perfecţionarea legilor, extinderea asigurării
legislative a drepturilor femeilor, supravegherea privind executarea legilor. Se impune, de
asemenea, elaborarea unor proceduri de cercetare a fenomenului pentru a putea fi proiectat sistemul
de sancţiuni. De asemenea, se încearcă a instrui reprezentanţii organelor de poliţie, juriştii, medicii
cu privire la problema dată, modalităţile de acţiune pentru a putea reacţiona competent la solicitările
victimei ori la punerea în fapt a drepturilor ei. Statul încearcă să susţină adecvat, inclusiv financiar,
organele şi organizaţiile care oferă ajutor victimelor.
Un rol important în acordarea ajutorului îl are poliţia, care preia responsabilităţile pentru
adoptarea hotărîrilor referitor la violenţa în familie. Poliţia colectează probe şi dacă este nevoie îl
reţine pe agresor, ea are dreptul să solicite medicul şi să întocmească proces-verbal. Colaboratorii
de poliţie care se deplasează la apelurile de violenţă domestică au deja un model special de protocol
pentru astfel de cazuri, în care este înscrisă informaţia necesară şi întrebările care vor fi puse
agresorului. Ei frecventează traninguri speciale în care li se informează cum trebuie să se comporte,

16
cum să înţeleagă corect situaţia actelor de violenţă în familie, unele cunoştinţe medicale speciale
suficiente pentru evaluarea stării victimei şi pentru luarea de decizii privind necesitatea asistenţei
medicale. Dacă este nevoie poliţiştii pot transporta victima într-un loc sigur, o pot însoţi la locuinţa
sa ca să-şi ia lucrurile. De asemenea, ei trebuie să o familiarizeze cu drepturile sale şi să-i explice
importanţa fixării probelor.
Alte instituţii împuternicite cu aplanarea violenţei în familie sunt procuratura şi judecătoria,
care trebuie să interpreteze cu toată seriozitatea cazurile de violenţă domestică. Dosarele privind
aplicarea vătămărilor corporale trebuie să fie investigate cu scrupulozitate şi cercetate în ordine
penală.
O responsabilitate mare o au şi cadrele medicale, care acordă asistenţă medicală victimei. Pe
lângă ajutorul medical nemijlocit, medicii trebuie să aibă abilităţi pentru a purta o discuţie
profesională şi convingătoare, trebuie să poată determina gradul prejudiciilor produse. Dacă au fost
evidenţiate semne ale vătămărilor corporale, arsuri suspecte, utilizări sexuale, cadrele medicale pot
informa organele de drept.
Este cert faptul, că victimele violenţei domestice, de regulă, au frică de a apela la servicii
specializate (poliţie, centre de asistenţă socială, ş.a.), deoarece se tem de consecinţele care urmează.
În acest sens, nu poate fi neglijată o formă foarte răspândită şi menţionată de experţii intervievaţi –
telefonul fierbinte.
În concluzie voi menţiona, că informaţia prezentată şi documentele legislative analizate
reflectă diverse puncte de vedere în reglementarea fenomenului de violenţă domestică. După cum
am văzut în urma analizei actelor normative, legislaţia protejează familia de orice formă de violenţă,
cu toate acestea, este dificil pentru instituţiile statului abilitate cu drepturi respective să intervină în
situaţiile care erau considerate drept conflicte de familie. Aceasta se întâmplă, de regulă, deoarece
accesul la justiţie al victimelor este destul de anevoios şi nu întotdeauna dorit de către victimă.

17
 2.2 Metode de intervenție în violența domestică

Datorită complexității și înmulțirii cazurilor de violență domestică, intervenția în astfel de

situații presupune folosirea unei strategii specifice acestor cazuri și tehnici și instrumente particulare
care se impun în astfel de situații.
Fiecare intervenție presupune un plan de intervenție care cuprinde obiective precise,
conștiente și care are în vedere recuperarea acesteia, încât să devină o resursă eficientă pentru
societate. Intervențiile urmăresc: sănătatea fizică și psihică a femeii și a copiilor, creșterea încrederii
în sine, întreruperea lanțului violențelor în familia în care apare și stoparea transmiterii acesteia de
la o generație la alta.
Întrucât sunt urmărite mai multe domenii, intervenția presupune rezolvarea cazului de către o
echipă interdisciplinară. La baza lucrului în echipă în astfel de situații stau următoarele principii:
a) etica profesională ce impune: - gestionarea informației cu discretie;
- profesionalism și competență;
- respectarea valorilor morale a persoanelor implicate.
b) confidențialitate: explicarea clientului a rolului pe care îl are în echipă.
c) luarea deciziei se realizează în consens cu toți specialiștii participanți și implică:
respectarea părerii fiecăruia și acordul clientului.
Pentru a acționa cu eficiență maximă în astfel de cazuri, asistentul social trebuie să cunoască
elementele necesare în procesul de intervenție și modul de procurare a informațiilor utile.
Elementele necesare în procesul de intervenție cuprind:
a) Ințelegerea analizei femeii bătute, care începe cu adunarea de informații. Aceasta
presupune abilități de bază în ce privește ascultarea activă și respect pentru viață, cultură și dreptul
de luare a deciziilor ale fiecărei persoane agresate.
Adunarea informațiilor, presupune apropierea, înțelegerea unui individ cu probleme, cu
realități, cu informații și cu opțiuni, precum și menținerea sensibilității interacțiunii cu persoana
agresată.
Adunarea informațiilor se poate face folosind trei modalități:
- a aborda fiecare femeie bătută ca pe un individ unic,
- a asculta efficient,
- a înțelege că perspectiva femeii se poate schimba.

18
 Modele de intervenție
În ultimul timp, violența domestică a înregistrat cote alarmante și se regăsește ca un fenomen
social în diverse segmente sociale, cu impact asupra întregii comunități, astfel modelele de
intervenție sunt clasificate în funcție de gradul de extindere:
- modelul lucrului pe caz;
- modelul intervenției în rețea;
- modelul campaniilor de sensibilizare la nivel comunitar și politic.
Modelul lucrului pe caz - subiectul îl constituie victima și familia acesteia, presupunând
înțelegerea situației în care se află aceasta, fiind necesară intervenția specialiștilor pentru reducerea
traumei și asigurarea protecției persoanei.
Modelul intervenției în rețea - urmărește construirea în jurul victimei a unui cerc alcătuit din
servicii și profesioniști în domeniu dar și din persoane exterioare sistemului de servicii.
Modelul campaniilor de sensibilizare la nivel comunitar și politic - urmărește influențarea
contextului socio-cultural al intervențiilor. Posibilitatea comunității de a ajuta în situații de violență
domestică poate fi stimulată prin educație și campanii de avocatură, care au ca scop :
- sensibilizarea comunității;
- multiplicarea serviciilor de intervenție comunitară;
- crearea și funcționarea rețelelor de sprijin;
- apariția voluntarilor;
- inițiative la nivel legislativ;
- apariția proiectelor de intervenție comunitară.
Cele trei tipuri de intervenție implică diferite niveluri ale sistemului social, se completează și
se îmbină reciproc.
În cazul violenței domestice , intervenția prin prisma asistenței sociale se poate realiza :
- pe termen scurt, având ca obiectiv general depășirea situației de criză;
- pe termen lung, urmărindu-se reabilitarea victimei.
Modelul general de intervenție folosit în rezolvarea problemelor cu aspect social, presupune
parcurgerea a trei momente pricipale (momentul contactului, momentul contractului, și momentul
acțiunii), care trebuiesc stabilite de comun acord cu clientul și acceptate de acesta.
Tehnici și instrumente de intervenție
Cele mai importante tehnici și instrumente folosite de asistentul social în cazurile de violență
domestică sunt: planul de securitate, evaluarea inițială a violenței domestice, încurajarea și liniștirea
clientului, inversarea rolului, redefinirea, sculptura familiei, fișa procesului decizional, matricea
procesului decisional.

19
 1) Planul de securitate
Planul urmărește protejarea victimei și a copilului și este întocmit împreună cu un asistent
social specializat fiind reînnoit continuu, în funcție de elementele noi care apar. El conține
instrucțiuni clare, precise ce trebuiesc urmate în cazul când violența apare din nou. Amintim pe
scurt câteva elemente ale planului de securitate:
- Anticiparea violentei;
- Ce faci când ești în pericol;
- Pregătirea copiilor;
- Adunarea de dovezi asupra violenței;
- Ce trebuie să iei cînd pleci;
- Scăparea – fuga;
- Unde vei merge;
- Protecția la serviciu;
- Protecția în public;
- Protejarea copiilor;
- Chemarea ajutoarelor;
- Întâlnirea cu abuzatorul;
- Păstrarea în secret a noului domiciliu;
- Să menții în siguranță noua casă;
- Folosirea unui plan de siguranță personalizat;
- Sugestii pentru amplificarea siguranței în cadrul relației;
- Sugestii pentru amplificarea siguranței cînd relația s-a terminat.
2) Evaluarea inițială a violenței domestice
Această evaluare, ca instrument de lucru, include alcătuirea unor fișe pentru agresor și pentru
victimă, în care sunt cuprinse datele primare referitoare la cauzele fenomenului. Fișa agresorului
cuprinde datele de identificare a persoanei în cauză și o scurtă biografie structurată. Poate exista și
o fișă anexă, care să cuprindă relatări ce privesc manifestările violente pe care le-a avut față de
victimă. Fișa victimei, de asemenea cuprinde datele de identificare, o scurtă biografie a violenței la
care a fost supusă, precum și unele consecințe ale acesteia.
3) Încurajarea și liniștirea clientului
Această tehnică urmărește sprijinirea emoțională a clientului, conducând spre consolidarea
punctelor tari ale acestuia. Se recomandă folosirea ei când clientul manifestă abilități în utilizarea
punctelor tari.
Calmarea este propice cînd clientul manifestă îndoială în capacitățile sale fizice și psihice.

20
 4) Inversarea rolurilor
Această tehniăa are valoare terapeutică și este folosită pentru a ajuta o persoană să înțeleagă
care sunt percepțiile și sentimentele altor persoane referitoare la situația în care se află.
Există două categorii de inversări:
- între subiect și persoana care îl percepe;
- între client și consilier.
Cînd conflictul este latent, persoana substituită este imaginară, iar cînd conflictul este
manifest, persoana este reală.
5) Redefinirea
Este o tehnică folosită de asistentul social pentru a modifica semnificația pe care clientul o
atribuie unui evenimant sau comportament. Este utilizată preponderenet în cazul persoanelor aflate
în conflicte interpersonale, fiind foarte utilă în identificarea problemei clientului, deschizînd drumul
spre schimbare. Redefinirea oferă alternative ale perceperii, stimulînd capacitatea receptivă a
clientului și abilitatea sa de a gîndi tolerant în raport cu ceilalți.
6) Sculptura familiei
Această tehnică flexibilă, ajută un client sau o familie să înțeleagă nu numai propriile
sentimente și comportamente, ci și pe ale celorlalți membri, prin traversarea unor evenimente
importante din familie. Prin intermediul sculpturii familiei, clientul poate reprezenta relațiile dintre
membrii familiei așa cum le vede el, fiind totodată și un mod de a se vedea așa cum este perceput de
sculptor, membrul respectiv. Asistentul social joacă un rol important, instrumentul putînd fi folosit
atît pentru evaluare cît și pentru tratament.
7) Fișa procesului decizional
În încercarea de a răspunde așteptărilor potențialilor clienți, un asistent social îl poate sprijini
pentru a se decide asupra unor alternative, punându-i la dispoziție o fișă care cuprinde diverse
întrebări structurate, în funcție de problemele clientului, provocînd clientul la analiza propriei
situații, dar fiind folosită și în ședințele de întîlnire.
8) Matricea procesului decizional
Aceasta contribuie la sprijinirea clientului care trebuie să decidă, alegînd între mai multe
variante. Matricea are valoare de instrument și contribuie la stimularea clientului pentru a găsi el
însuși alternativele, el trebuind să ia decizia finală.
Dintre tehnicile folosite frecvent, mai ales în cazul consilierii în caz de criză, putem
menționa: ascultarea activă, evocarea, verificarea sau clarificarea, parafrazarea, reflexia,
confruntarea sau sumarizarea.
a) Ascultarea activă clarifică cele spuse de ambele persoane și se realizează prin repetarea
afirmațiilor de către persoana care vorbește.

21
 b) Evocarea constă în a încuraja pe celălalt să continue.
c) Verificarea celor întelese sau clarificarea este o întrebare folosită după un mesaj ambiguu
transmis de client.
d) Parafrazarea este folosită pentru a atrage atenția clientului asupra conținutului mesajului,
ajutînd clientul să se concentreze la persoană, obiect sau la idee, asupra mesajului cognitiv.
e) Confruntarea ajută pe client să exploreze fiecare parte a mesajului, pune în evidență
discrepanțele, distosiunile și jocurile pe care le foloseste clientul pentru ascunderea unor lucruri.
Consilierul, pe baza celor relatate și prin prisma gîndurilor și a sentimentelor clientului, face
observații și pune întrebări în legătură cu sentimentele clientului care se desprind din
comportamentul verbal și nonverbal al acestuia.

22
 CONCLUZII

Violenţa domestică este un construct socio-cultural, care determină reacţii diferite de la un

mediu social la altul. Lipsa unei condamnări explicite a violenţei domestice şi păstrarea familiei în
afara zonei publice, prin promovarea principiului nonintervenţiei, devin elemente ale controlului
social, favorizând dezvoltarea unor conduite violente în interiorul familiei. Aşa cum familia
constituie cea mai consistentă şi funcţională formă de comunitate umană, ea prin funcţiile sale
extrem de importante contribuie la întărirea spiritului de solidaritate socială a membrilor oricărei
societăţi. În mod evident funcţionalitatea grupului familial depinde de funcţionalitatea sferei
sociale, pe care o poate influenţa la rândul său. De aceea, orice problemă mai importantă cu care se
confruntă familia este dependentă de problemele societăţii globale.
În esenţă, violenţa domestică constituie un model sistematic de comportamente abuzive,
desfăşurate pe o perioadă de timp, putând deveni mai frecvente şi mai grave, aplicate în scopul
controlului, dominării şi/sau coerciţiei. În cadrul lucrării am prezentat informaţia, că violenţa în
familie se manifestă prin mai multe forme, care pot fi reduse la abuz fizic, psihologic şi emoţional,
abuz sexual şi economic. Cauzele violenţei în familie sunt plasate în zona economicului, patologiei
medicale, derutei axiologice – anomiei sociale, în mod excepţional legate de gen ori de sfera
drepturilor umane.
Violenţa domestică este un fenomen ciclic, adică parcurge unele etape care de fiecare dată
devin din ce în ce mai grave şi mai periculoase. Rolul principal în investigarea şi intervenţia
cazurilor de violenţă domestică le revine instituţiilor de asistenţă socială, instituţiilor şi
organizaţiilor care se ocupă nemijlocit de problema dată, adică de protecţia şi asistenţa victimelor,
acestea fiind atât la nivel statal, cât şi ONG-uri. Serviciile acordate de aceste instituţii includ o
multitudine de aspecte, precum consiliere juridică, psihologică, sprijin material (dacă organizaţia
dispune de resurse), ajutor medical etc.
Este indiscutabilă necesitatea efectuării mai multor cercetări asupra legăturii dintre
drepturile omului, drepturile juridice şi economice şi consecinţele violenţei asupra sănătăţii publice.
Creşterea rapidă a numărului de mărturii arată că actele de violenţă domestică au urmări directe nu
numai asupra bunăstării indivizilor, dar şi asupra familiilor şi comunităţilor. Pe lângă leziuni
corporale, arsuri şi fracturi, abuzul poate avea urmări mintale de lungă durată, inclusiv depresii,
încercări de sinucidere şi afecţiuni posttraumatice. Violenţa provocată de agresarea sexuală poate de
asemenea cauza boli venerice transmisibile, sarcini nedorite şi alte probleme sexuale sau de
reproductibilitate.

23
 BIBLIOGRAFIE

1. http://www.drepturi.md/ro/violenta-domestica [10.11.17 ora 10:30]

2. Constituția Republicii Moldova art. 28
http://lex.justice.md/document_rom.php?id=44B9F30E:7AC17731 [10.11.17 ora 11:15]
3. Codul Penal al Republicii Moldova
http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&id=286230 [10.11.17 ora 13:50]
4. https://www.scribd.com/document/26474108/Violenta-domestica-Studiu [10.11.17 ora 15:30]

5. Violenţa faţă de femei în Republica Moldova. – Chişinău, 2011, 150 pag

http://www.statistica.md/public/files/publicatii_electronice/Violenta/Raport_violenta_fam.p
df [11.11.17 ora 10:50]

24