PROIECT B.S.B.D.

Bacteriile- conditii de mediu (particularitati), semnificatia

ecologica, reprezentanti.

Student: Dragomir Valeriu-Costin

Specializare: Managementul si Expertiza Fondului Funciar, an I
 Bacteriile- conditii de mediu (particularitati), semnificatia ecologica,
reprezentanti.

Bacteriile sunt microorganisme procariote monocelulare, care formează

domeniul Bacteria (Eubacteria). Anterior, ele erau incluse în regnul Monera alcătuit
din două încrengături: Schizophita sau Bacteriophyta (bacteriile) și Cyanophyta
(algele albastre-verzi). Bacteriile sunt cele mai vechi forme de viață, foarte răspândite
în aer, apă, sol, pe obiecte, alimente și organisme.
Forma este un criteriu foarte important de clasificare și identificare a bacteriilor,
aceasta variind în funcție de vârstă, factori ereditari specifici și mediul de cultură.
Principalele forme de observație a bacteriilor sunt:
-formă sferică, specifică cocilor, în cadrul careia se pot deosebi și mai multe varietăți:
sferică, ovoidală, lanceolată, reniformă
-formă cilindrică sau alungită, specifică bacililor și bacteriilor nesporulate, ce pot avea
capete drepte (ex. Bacillus antracis), rotunjite (ex. Escherichia coli) sau ascuțite (ex.
Fusiobacterium fusiforme)
-formă spiralat-elicoidală, cu aspect de virgulă (vibrio - virgo), în forma literei S, sau
de resort, cu spire neregulate sau regulate
-formă de filament, care ajunge la zeci de microni lungime, fără prezența unor diviziuni
transversale
Majoritatea bacteriilor au un perete celular , care le protejează și le ajută să
mențină un echilibru osmotic dintre ele și mediu, membrană citoplasmatică,
citoplasmă și un nucleoid. Fiecare bacterie are un cromozom principal, ele mai
conținând segmente circulare de ADN, numite plasmide.

Tipuri de bacterii:
-bacterii celulolitice - bacterii care degradează celuloza din resturile vegetale în
compuși mai simpli, jucând astfel un rol important în circuitul carbonului în natură;
-bacterii cromogene - bacterii care formează pigmenți;
-bacterii de putrefacție - bacterii care atacă substanțeleorganice vegetale și animale
descompunându-le în apă, dioxid de carbon, metan, hidrogen sulfurat;
-bacterii lactice - bacterii care descompun hidrații de carbon, formând în special acidul
lactic și a căror acțiune este folosită la conservarea alimentelor și la însilozarea
nutrețurilor;
-bacterii patogene - bacterii care produc diferite boli la oameni, animale sau plante, de
exemplu: tuberculoza, dizenteria, difteria, putregaiurile umede sau uscate la plante.
Reprezintă totalitatea proceselor prin care bacteriile preiau și utilizează anumite
substanțe din mediu, pentru acoperirea nevoilor energetice și plastice. Aceste
substanțe nutritive trebuie să conțină:
macrobioelemente - C, O, H, N, S, P, K, Mg, Ca, Fe
microbioelemente - Zn, Mn, Na, Cl, Mo, Se, Co, Cu, W
Nutriția bacteriană corespunde fazei de anabolism a metabolismului
Cunoașterea modului de nutriție a bacteriilor are importanță practică pentru
cultivarea lor și prepararea vaccinurilor. Creșterea, dezvoltarea și multiplicarea
bacteriilor sunt condiționate de pătrundearea nutrienților esențiali prin învelișurile
celulare și eliminarea unor substanțe uzate rezultate din catabolism. Nutriția se
realizează prin mecanisme de tip absorbtiv. După sursele de hrană, bacteriile pot fi:
-autotrofe - își asigură nevoile plastice și energetice exclusiv din substanțe
anorganice, folosind dioxidul de carbon ca sursă de carbon, iar ca sursă de azot
utilizând sărurile amoniacale, nitriții și nitrații. Bacteriile autotrofe nu sunt patogene,
unele dintre ele fiind de mare folos agriculturii, prin contribuția adusă îmbogățirii
solului în azot.
-heterotrofe - pe lângă substanțele anorganice au absolută nevoie pentru
acoperirea necesitaților de carbon și azot - de substanțe organice sintetizate de
către alte organisme. În această grupă se încadrează toate bacteriile patogene
-mixotrofe - sunt capabile să folosească ca sursă de carbon fie substanțe
organice, fie substanțe anorganice, în special dioxidul de carbon. Bacteriile de acest
tip sunt foarte răspândite în natură dar nu sunt patogene pentru organismele animale
și umane.
Principalele conditii de care depind cresterea si multiplicarea bacteriilor,
atat in mediu natural, cat si in vitro (cultura), sunt: suportul nutritiv, pH-ul,
temperatura, presiunea de oxigen, presiunea ionica, etc.
SUPORTUL NUTRITIV
Acesta este asigurat de: prezenta donatorilor si acceptorilor de hidrogen, surse de
carbon, surse de azot, prezenta substantelor minerale (sulf, fosfor, activatori
enzimatici - magneziu, fier, potasiu, calciu), factori de crestere (aminoacizi, purine si
pirimidine, vitaminedin grupul B, ca si vitaminele A si D, acizi grasi).
 In ceea ce priveste substantele minerale necesare cresterii si multiplicarii
bacteriilor:
Ÿ fosforul din structura acizilor nucleici, a fosfolipidelor, a acizilor teichoici, a
nucleotidelor macroergice (ATP, GTP) sau coenzimele (NADP, flavine) este asimilat
ca ion fosfat;
Ÿ sulful din structura unor aminoacizi, a coenzimei A poate fi asimilat din surse
variate: compusi organici, H2S, SO42-;
Ÿ K+, Ca2+, Mg2+, Fe2+ sunt activatori enzimatici; Fe2+ face parte din
structura citocromilor, a peroxidazelor; Mg2+ impreuna cu K+ asigura
functionalitatea ribozomolor; Ca2+ intra in structura dipicolinatului de calciu din spori.
Impreuna cu Cl- si Na+, acesti ioni sunt asimilati ca saruri minerale;
Ÿ micronutrientii (Zn, Mn, Co, Cu) sunt asigurati in forma minerala prin apa de
robinet sau impuritati ale altor ingrediente folosite pentru prepararea mediilor de
cultura sau chiar din sticlaria de laborator.
TEMPERATURA
Temperatura optima de dezvoltare a bacteriilor este cea a habitatului lor
natural. In functie de aceasta temperatura, bacteriile se impart in psihrofile, care se
inmultesc optim la 200C dar si sub aceasta temperatura, mezofile, cu temperatura
optima cuprinsa intre 20-400C si termofile, care se inmultesc optim la peste 450C.
Bacteriile mezofile sunt cele patogene deoarece se inmultesc la temperatura
organismului, fiind denumite si bacterii “homeoterme”.
Bacterii Temperatura Temperatur Temperatura
minima 0C a optima 0C maxima 0C
Psihrofil 0 15-20 30
e
Mezofile 2-25 18-45 30-50
Termofil 25-45 Peste 55 60-l00
e
Limitele de temperatura in care aceste bacterii pot sa creasca sunt insa mai
mari si variaza de la specie la specie. Astfel, gonococul si meningococul nu suporta
temperaturi mai mari de 1-20C fata de temperatura optima, spre deosebire de
enterobacterii, care cresc in limite foarte largi.
Microorganismele sunt sensibile la temperaturile ridicate, aplicatia practica a
acestui aspect fiind sterilizarea.
Temperaturile moderat scazute, ca, de pilda, cea de + 40C din frigidere, nu
distrug bacteriile, dar opresc in general inmultirea lor prelungindu-le viabilitatea. Din
acest motiv, majoritatea produselor biologice sau patologice destinate examenului
bacteriologic se pastreaza in aceste conditii. Totusi, exista tulpini microbiene care se
inmultesc si la temperatura frigiderului ca, de exemplu, tulpinile criogene de
Pseudomonas aeruginosa, ce se inmultesc la + 50C. Acest aspect trebuie luat in
calcul de catre medicul bacteriolog, mai ales acolo unde implicatia etiologica a unui
germene intr-o infectie se bazeaza pe criteriul numeric.
 Congelarea. Daca o suspensie bacteriana este supusa inghetului la
temperaturi nu prea mici fata de 00C, cristalizarea apei determina formarea unor
spatii ce contin solutii concentrate de saruri care nu cristalizeaza decat la
temperaturi mult mai joase (-200C pentru NaCl de exemplu), cand solutiile devin
saturate si pot cristaliza. Aceste concentratii ridicate de saruri minerale, la care se
adauga cristalele de apa, vor leza structurile bacteriene. Prin inghetare nu vor fi
omorate toate celulele unei suspensii, dar inghetul si dezghetul repetat scad foarte
mult numarul de bacterii viabile.
Conservarea prin congelare. Temperatura congelatoarelor casnice (-l00C) nu
este destul de scazuta pentru a permite conservarea bacteriilor. Temperatura optima
este cea realizata de CO2 (-780C) sau de azotul lichid (-l800C). Conservarea
bacteriilor, a virusurilor prin congelare este favorizata de adaosul de glicerol sau
dimethilsulfoxid. Acesti agenti chimici induc o solidificare amorfa, vitroasa care
inlocuieste solidificarea prin cristalizare.
. PH-UL
Bacteriile se pot dezvolta in limite largi de pH, cele patogene pentru om
dezvoltandu-se optim la un pH de 7,2-7,4. Exista si exceptii ca, de pilda, bacteriile
din genul Brucella care cresc la un pH de 6,0 si vibrionul holeric la pH de 9,0.
Lactobacilii, prezenti in flora vaginala normala se dezvolta chiar si la un pH de 3,9.
Unele bacterii modifica ele insasi, prin procesele metabolice, pH-ul mediului.
Aceasta modificare poate opri inmultirea sau chiar distruge cultura. Din acest motiv,
multe medii au in compozitia lor solutii tampon care mentin pH-ul in limite
convenabile.
Modificarea de catre o bacterie a pH-ul unui mediu poate avea valoare
deosebita in identificarea unui microb si poate fi sezizata prin adaugarea in mediu a
unui indicator de pH. Foarte multe bacterii se identifica biochimic prin proprietatea lor
de a fermenta diferite zaharuri. Aceasta capacitate se evidentiaza tocmai prin
insamantarea unei bacterii pe mai multe medii ce contin fiecare alt zahar si un
indicator de pH. In cazul fermentarii, acidifierea va determina schimbarea culorii
mediului.
UMIDITATEA
Apa libera este absolut necesara cresterii si multiplicarii microbilor. Necesarul
de apa variaza in functie de specie. Astfel, datorita continutului sarac in apa a unor
alimente cum sunt gemul de fructe, painea, unele sorturi de cascaval, arahidele, etc.,
multiplicarea bacteriilor este practic imposibila, in timp ce mucegaiurile se pot
dezvolta foarte bine chiar si in aceste conditii.
Pentru a aprecia umiditatea, se a continutul in apa a vaporilor deasupra apei
curate, care se noteaza cu 1, cu continutul in vapori deasupra mediului de cultura.
Bacteriile de interes medical au nevoie de o umiditate de 0,98, pe cand ciupercile
cresc si la o umiditate de 0,80.
Prin liofilizare (desicare brusca la - 780C), care este o metoda de conservare
a microbilor, se extrage practic intreaga apa libera din celulele bacteriene, ceea ce
are ca urmare cresterea stabilitatii biopolimerilor si incetarea metabolismului.
Bacteriile liofilizate se pastreaza ani de zile.
CONCENTRATIA DE BIOXID DE CARBON
Cu toate ca bacteriile de interes medical nu pot folosi bioxidul de carbon ca
sursa de carbon, acesta este absolut necesar reactiilor de carboxilare in biosinteza
unor substante proprii celulei bacteriene (purine, aminoacizi, pirimidine etc.).
Necesarul de bioxid de carbon al bacteriilor este diferit. Astfel, unele specii
(Neisseria meningitidis, Neisseria gonorrhoeae) sunt dependente de prezenta lui in
concentratii ridicate pana la 10% in atmosfera in care se dezvolta, pe cand altele ca,
de exemplu, Staphilococcus aureus se dezvolta in concentratia obisnuita de bioxid
de carbon din atmosfera (0,003%), dar nu si intr-o atmosfera complet lipsita de
bioxid de carbon.
Astazi, incubarea produselor patologice din care se urmareste izolarea
bacteriilor se efectueaza in termostate de CO2 (6%), deoarece dezvoltarea lor este
superioara celei din termostatele obisnuite.
ULTRASUNETELE
Ultrasunetele, cu o anumita frecventa, sunt bactericide. Bacteriile si virusurile
sunt distruse de ultrasunete intr-un interval de o ora. Ultrasonarea
microorganismelor se foloseste mai putin pentru sterilizare, cat pentru a obtine
diferite componente bacteriene sau virale, cum sunt: enzime, perete celular, acizi
nucleici bacterieni, in scopul cercetarii acestora.
PRESIUNEA HIDROSTATICA
Bacteriile obisnuite sunt rezistente la presiunea atmosferica. Formele
vegetative sufera alterari la 300 de atm si sunt omorate la 600 atm, presiune intalnita
in oceane la o adancime de 6000 m. Cultivarea bacteriilor la presiuni mari induce
cresterea lor filamentoasa scazandu-le capacitatea de diviziune.
PRESIUNEA OSMOTICA
Bacteriile se inmultesc optim pe medii izotonice, rezistenta lor la variatiile
presiunii osmotice fiind inabil mai mare decat cea a celulelor organismelor
superioare. Aceasta rezistenta se datoreaza peretelui celular. Bacteriile din genul
Mollicutes, lipsite de actiunea protectoare a peretelui celular, sunt foarte sensibile la
variatii mici ale presiunii osmotice.
Intr-un mediu puternic hiperton, bacteriile vor pierde apa din citoplasma si vor
muri. Acest fenomen se numeste plasmoliza.
Daca presiunea osmotica a mediului este foarte scazuta, apa va patrunde in celula,
care se va umfla devenind turgescenta. Moartea bacteriei se produce prin
plasmoptiza.
Cresterea presiunii osmotice a unui mediu prin adaus de NaCl sau zaharuri sta la
baza conservarii unor alimente.
 Exista insa bacterii osmofile, dintre care cele halofile sunt capabile sa se
inmulteasca in solutii hipersaline (bacteriile din genul Staphylococcus si
Enterococcus). Pe baza acestei proprietati se prepara unele medii de imbogatire si
selective asa cum este mediul hiperclorurat Chapmann pentru stafilococi. Acesta
contine 7,5g NaCl la 100 ml de mediu, spre deosebire de mediile obisnuite care
contin doar 5g/l. Dintre bacteriile osmofile mentionam si pe cele zaharofile, care sunt
capabile sa se inmulteasca pe medii cu un continut mare de glucide (6g%). Acest
aspect este important pentru unele medicamente, ca de pilda, siropurile care, in
ciuda continutului ridicat de zaharoza, se pot altera in urma contaminarii cu aceste
bacterii.
ELECTRICITATEA
Electricitatea sub forma de curenti galvanici, curenti de joasa sau inalta
frecventa, nu afecteaza bacteriile.
Daca insa curentul electric este trecut printr-un mediu lichid, bacteriile pot fi afectate
sub actiunea unor ioni sau produsi chimici rezultati in urma electrolizei.
RADIATIILE
1. Radiatiile neionizate - razele ultraviolete (UV)
Puterea bactericida a razelor luminoase devine perceptibila la o lungime de
unda de 330nm, crescand pe masura scaderii lungimii de unda a luminii UV. Timpul
necesar distrugerii microorganismelor depinde de intensitatea luminii, distanta de
sursa de emisie si mediul in care se gasesc microorganismele.
Mecanismul bactericid al razelor UV consta in inducerea formarii in celula
bacteriana a unor dimeri de timina care interfereaza replicarea ADN. Alterarile altor
elemente structurale bacteriene sunt neglijabile.

2. Radiatiile ionizate
Mecanismul bactericid al acestor raze consta in formarea in celula a unor
radicali cu viata scurta si protoni. Acesti produsi vor altera bazele azotate si
legaturile dintre ele.
Efectul bactericid al razelor ionizante depinde de cantitatea de energie
absorbita, temperatura, presiunea partiala a oxigenului, continutul in substante
organice, prezenta unor substante protectoare (alcoolii alifatici sau substante bogate
in grupari sulfhidrilice), specia microorganismului si continutul in apa.
Sporii sunt in general mai rezistenti decat formele vegetative ale bacteriilor,
exceptie fiind o bacterie nesporulata, Micrococcus radiodurans, care este cel mai
rezistent microorganism la radiatii. El rezista la doze de 200 de ori mai mari decat
restul bacteriilor datorita faptului ca este echipat cu mecanisme deosebit de eficiente
de reparare a alterarilor acizilor nucleici.