Capitolul 13

PREPARAREA CAVITĂȚILOR PE DINȚII ANTERIORI PENTRU

RESTAURAREA CU MATERIALE ESTETICE

13.1 Introducere în estetica stomatologică

Cercetarea pentru un material estetic ideal a rezultat cu îmbunătăţirea, mai ales în

ultimii ani, a materialelor şi tehnicilor. Răşinile compozite au fost introduse în medicina
dentară în jurul anilor 1960. Adăugarea particulelor anorganice de umplutură la răşinile
sintetice a dus la apariţia răşinilor compozite cu o rezistenţă, durabilitate şi culoare mai bună
şi o contracţie de priză mai scăzută decât răşina fără umplutură. Legătura mecanică a răşinilor
de smalţ prin gravare acidă a fost descoperită în anii 1950 şi a devenit de uz în anii 1970
(Bryant RW;1999). Compozitele şi tehnica de gravare acidă reprezintă un avantaj major.
Materialele adezive care se leagă puternic la dentină şi smalţ au simplificat tehnicile
restaurative. Posibilităţile pentru folosirea inovaţiilor sunt mari şi aproape nelimitate
(Roberson TM şi colab;2006). Principala utilizare a răşinilor compozite este inserarea lor
directă în cavitatea preparată sau laminarea lor peste suprafaţa dentară pentru a îmbunătăţi
aspectul estetic.
Alegerea materialului care să restaureze leziunea carioasă şi alte defecte ale dinţilor,
unde esteticul este un factor important, continuă să fie un subiect controversat. Materialele
estetice ca cimentul silicat, răşinile acrilice, cimenturile ionomere şi compozitele au fost
folosite în toate tipurile şi dimensiunile de preparaţii. Aceste restauraţii au fost însoţite de o
pierdere minimă de structură dentară, disconfort redus sau absent, timp scurt de aplicare şi o
modestă cheltuială din partea pacientului în comparaţie cu coroanele de porţelan. Oricum,
când dintele este slăbit prin extensia defectului (mai ales în zona funcţională) şi esteticul este
cerinţa primară, cel mai bun tratament este coroana de porţelan (Roberson TM şi colab;2006).
O interpretare a esteticii, în primul rând este determinată de percepţia individului şi
este un subiect larg dezbătut. Ceea ce îi place unui pacient poate fi complet neacceptat de
altul. De exemplu, o anumită categorie de pacienţi nu au obiecţii împotriva restaurărilor cu
aur sau din alte metale la nivelul grupului frontal, pe când alţii le găsesc inestetice (Roberson
TM şi colab;2006).
Operatorului îi revine responsabilitatea de a prezenta logic pacientului alternativele de
restaurare, doar acesta va lua decizia finală în alegerea alternativei de restaurare. De mare
ajutor este explicarea pacientului şi prezentarea de fotografii color şi modele cu dinţii
restauraţi prin diverse metode. Simularea pe computer a posibilelor tratamente este de ajutor
utilizând tehnologia imaginii computerizate. În 1959 Skinner EW;1959 afirma: “Calitatea
estetică a restauraţiei poate să fie tot aşa de importantă pentru sănătatea mentală a

103
pacientului ca şi calităţile tehnice şi biologice ale restauraţiei pentru sănătatea fizică sau
dentară”.
Fiabilitatea unei restauraţii estetice depinde de mai mulţi factori: 1) natura problemelor
iniţiale; 2) procedurile de tratament; 3) materialul restaurator utilizat; 4) pregătirea
operatorului ca şi 5) factorul pacient cum ar fi igiena orală, ocluzia şi obiceiurile vicioase.
Operatorul este responsabil pentru fiecare procedură, care trebuie efectuată cu
meticulozitate şi atenţie la detalii. În plus, cooperarea pacientului reprezintă un factor
important în menţinerea aspectului clinic şi influenţarea longevităţii restauraţiei. Pentru o
fiabilitate îndelungată a restaurărilor este nevoie ca pacientul să aibă cunoştinţe despre cauza
bolii şi să i se motiveze practicarea măsurilor preventive incluzând o dietă potrivită, o igienă
orală bună şi vizitele regulate la medicul dentist (Roberson TM şi colab;2006).

13.2 Consideraţiile generale privind restaurările cu compozite

Aspectele privind estetica şi protecţia mediului sunt în creştere şi reale. Din fericire,
utilizarea materialelor de restaurare compozite este în ascensiune din cauza îmbunătăţirii
permanente a proprietăţilor şi tehnicilor adezive (Roberson TM şi colab;2006).
Preparările cavităților pentru resraurarea cu materialele compozite vor fi cât mai
conservative posibil. Extinderea preparării este de regulă determinată de dimensiunea, forma
şi localizarea defectului, iar uneori extensia este necesară pentru a lărgi accesul cu scopul de a
spori vizibilitatea şi instrumentarea. Tehnica de gravare acidă, sistemele adezive eficiente şi
îmbunătăţirea calităţii compozitelor au influenţat semnificativ designul preparaţiilor şi au
extins aria restaurării dinţilor (Roberson TM şi colab;2006).
Design-ul cavității care primeşte o restaurare de compozit poate varia în funcţie de o
serie de factori. De aceea, există t r e i t i p u r i de f o r m e de p r e p a r ă r i: 1)
preparări convenţionale; 2) preparări convenţional bizotate şi 3) preparări modificate.

13.3 Indicaţiile pentru restauraţiile din compozit

Indicaţia pentru o restaurare estetică plăcută este puternic influenţată de indicaţia de

folosire a materialelor compozite. Oricum, legătura puternică dintre smalţul gravat acid,
agenţii adezivi şi compozite, de asemenea promovează indicaţii suplimentare pentru aceste
materiale, în primul rând reducerea sacrificării de substanţă dentară şi evitarea restauraţiilor
extinse. Atunci când se folosesc compozite la dinţii posteriori se va lua în considerare
potenţialul de uzură care va fi evaluat prin examinarea ocluziei pacientului.
Oricum, succesul unei restauraţii compozite este puternic influenţat de meticulozitate,
de atenţia acordată detaliilor în realizarea cavității, manipularea materialelor restauratorii şi
controlul umidităţii (Roberson TM şi colab;2006).

13.4. Caracteristicile generale ale design-ului cavităților preparate

Când măsurile profilactice şi remineralizarea au eşuat iar leziunea carioasă evoluează

şi devine cavitară este necesară îndepărtarea dentinei infectate și uneori şi a dentinei afectate

104
pentru a evita formarea de cavităţi extinse şi acumulare de placă în continuare. Principiul
extensiei minime încurajează o protejare maximă a structurii dentare sănătoase (Mount GJ şi
colab;1999).
Fără a denigra în nici un fel pricipiile lui Black, se oferă o nouă abordare a leziunilor
carioase. Multe din vechile limitări nu mai sunt valabile astăzi. Noua clasificare propusă are
scopul de a simplifica identificarea leziunilor şi definirea complexităţilor, care vor să aducă
beneficii atât practicienilor cât şi pacienţilor (Mount GJ şi colab;1999).
Ce s-a schimbat este înţelegerea rolului florului în ciclul de demineralizare-
remineralizare şi apariţia adeziunii pe termen lung a materialelor restauratoare. Aceşti doi
factori permit o reevaluare a clasificării leziunilor carioase şi a cavităţilor realizată cu mai
mult de 100 de ani de G.V.Black. Pentru că principiile nu sunt în întrgime învechite, se vor
evalua unele principii de preparare a cavităţilor sub un obiectiv major de conservare a
structurilor dentare sănătoase (Mount GJ şi colab;1999).

13.4.1 Clasificarea modernă a localizării leziunilor carioase

Leziunile carioase se produc în trei locuri ale coroanei sau rădăcinii dintelui Fig.13.1
(Mount GJ şi colab;1999):
 Aria Nr.1 - şanţurile, fisurile şi defectele smalţului de pe suprafaţa ocluzală a
dinţilor posteriori sau alte suprafeţe netede, altele decât cele de mai jos.
 Aria Nr. 2 - smalţul proximal imediat de sub punctul de contact.
 Aria Nr.3 - treimea cervicală a coroanei sau pe suprafaţa radiculară ca urmare a
recesiunii gingivale.
Clasificarea este valabilă atât pentru dinţii posteriori cât şi pentru dinţii anteriori.

Fig.13.1 Cele trei localizări ale leziunilor carioase. 1- Şanţuri şi fisuri, defecte de smalţ pe
suprafaţa ocluzală sau de pe alte suprafeţe netede. 2 - Smalţul proximal imediat sub punctul de
contact pe toate suprafeţele proximale ale tuturor dinţilor. 3 - Marginea cervicală a coroanei sau
rădăcinii expuse, a tuturor dinţilor (Mount GJ şi colab;1999).

105
 13.4.2 Clasificarea modernă a dimensiunilor leziunilor carioase

Această clasificare urmăreşte dimensionarea preparării cavităților în funcţie de

extinderea leziunilor carioase. Tabelul 1(Mount GJ şi colab;1999). În funcţie de evoluţia
leziunilor de mai sus, cavitatea preparată şi restaurarea se consideră ca având patru
dimensiuni fără a lua în clacul şi mărimea iniţială a leziuni.
Cele patru dimensiuni sunt:
Dimensiunea 1: dentina afectată din leziunea carioasă este m i n i m ă şi este evaluată
numai după ce s-a efectuat tratamentul pentru remineralizare care nu a dat rezultatele
scontate.
Dimensiunea 2: implicarea dentinei din cavitatea carioasă este m o d e r a t ă. După
prepararea cavităţii, smalţul restant este sănătos, suportat de dentină sănătoasă şi este capabil
să suporte forţele ocluzale normale. Structurile dentare restante sunt suficient de puternice.
Dimensiunea 3: cavitatea carioasă este l a r g ă. Structura dentară restantă are o
rezistenţă scăzută care se extinde la nivelul cuspizilor şi margini incizale cu o mare
probabilitate de fracturare sau se pot distruge sub acţiunea forţelor ocluzale.Cavitatea necesită
să fie lărgită în aşa fel încât restauraţia să devină suport pentru structura dentară restantă.
Dimensiunea 4: cavitatea carioasă este e x t i n s ă cu o pierdere mare de structură
dentară.
Cavitatea carioasă de dimensiunea 1 este o leziune nouă iar materialele adezive sunt
ideale pentru restaurarea acestor cazuri. În ceea ce priveşte dimensiunea 2, 3 şi 4 se vor aplica
pricipiile fundamentale de preparare a dinţilor (Tabelul 1).

Tabelul 1.Corelarea clasificării moderne a localizării leziunilor carioase şi clasificarea modernă a

dimensiunilor cavităţilor carioase (Mount GJ şi colab;1999)

Dimensiune Minimă Medie Lărgită Extinsă

Localizare 1 2 3 4
Şanţ/Fisură 1.1 1.2 1.3 1.4
1
Arie de contact 2.1 2.2 2.3 2.4
2
Colet 3.1 3.2 3.3 3.4
3

106
 Dimensiunea Suprafaţă Smalţ Afectare Afectare Cavitate Cavitate
Sănătoasă afectat dentinară dentinară Lărgită extinsă
minimă medie

00 0 1 2 3 4
Localizare

Clasa VI Black Clasa VI Black Clasa VI Black Clasa VI Black

Eroziuni şi abrazii Eroziuni şi abrazii Eroziuni şi abrazii Eroziuni şi abrazii
pe suprafaţa ocluzală şi pe suprafaţa ocluzală şi pe suprafaţa ocluzală şi pe suprafaţa ocluzală
1 margine incizală margineincizală margine incizală şi margine incizală
Şanţuri, fose Clasa I Black Clasa I Black Clasa I Black
şi #1.1
fisuri #1.00 #1.0 #1.2 #1.3 #1.4

*Tunelizare Clasa a II-a Clasa a II-a Clasa II-a Black

2 *Abordare Black Black MOD MO-OV-D
proximală
Smalţul proximal *Abordare Clasa a III-a Clasa a III-a Clasa a IV-a
imediat sub “în şanţ” Black Black Black
punctul de
contact la toţi
dinţii. #2.00 #2.0 #2.1 #2.2 #2.3 #2.4

Smalţ V şi O Eroziuni şi Eroziuni şi Eroziuni şi Eroziuni şi

abrazii abrazii abrazii abrazii
3 Cl.a V a modificată Cl.a Va modificată Proximal pe Suprafaţa
Cl.a V a convenţională suprafaţa radiculară
Suprafaţă radiculară circular
radiculară #3.00 #3.0 #3.1 #3.2 #3.3 #3.4
V-M-O-D

În clasificarea lui Black nu sunt incluse leziunile de dimensiunea 1 nici în localizarea

1 nici în localizarea 2 datorită absenţei materialelor adezive de restaurare.
Pentru compozite se folosesc trei forme de cavităţi preparate, iar uneori combinaţii ale
acestora. Acestea sunt: 1) cavitatea preparată convenţional; 2) cavitatea preparată
convenţional şi bizotată şi 3) cavitatea preparată modificat (Roberson TM şi colab;2006).
Caracteristicile generale ale design-ului cavităţilor preparate sunt următoarele:

13.4.3 Prepararea convenţională a cavităţilor

Prepararea convenţională, de regulă se realizează cu freze de carbid şi instrumente de

mână. Forma cavităţii preparate necesită plasarea pereţilor externi la o adâncime iniţială
dentinară uniformă, limitată şi direcţionarea pereţilor externi ai cavităţii paralel cu direcţia
prismelor de smalţ existente care se vor întâlni cu materialul de restaurare într-un unghi de 90
de grade. Dacă marginile cavităţii se găsesc pe suprafaţa radiculară, pereţii externi se vor
întâlni cu suprafaţa radiculară în unghiuri drepte.
Tabelul 2 .Corelaţia dintre clasificarea modernă şi clasificarea Black (Autorii ;2012).

107
 În toate preparările convenţionale, configuraţia marginală cap la cap şi şanţurile de
retenţie reprezintă o trăsătură caracteristică. Acest design al cavităţii a fost larg folosit în
trecut şi poate să fie întâlnit în cazul în care se cere înlocuirea vechilor restauraţii. Folosirea în
trecut a preparării convenţionale pentru compozite nu s-a limitat numai pentru prepararea
cavităţii convenţionale pe suprafaţa radiculară, Fig.13.2 (Roberson TM şi colab;2006).

Fig.13.2 Modele care ilustrează desenul vechilor preparări convenţionale pentru Clasa a III a,
Clasa a IV - a şi clasa a V - a. Configuraţia marginală de cap la cap şi şanţurile de retenţie în dentină
caracterizează acest gen de preparae. Acest desen de preparare se utilizează, în primul rând, pentru
restaurarea suprafeţei radiculare şi a cavităţilor largi de clasa a I - a şi clasa a II - a (Roberson TM şi
colab;2006).

Indicaţiile principale pentru prepararea convenţională în restaurările compozite sunt:

i) preparările localizate pe suprafaţa radiculară (arii fără smalţ înconjurător) şi ii) pentru
restaurarea cavităţilor largi de clasa a I-a şi clasa a II-a.
Designul convenţional al preparaţiei este necesar pentru materialele restauratorii
fragile cu rezistenţă scăzută la nivelul marginilor cum ar fi cimentul de silicat, amalgamul şi
porţelanul. De altfel, acest design poate fi utilizat şi pentru compozite, dar nu este designul
preferat. Tratarea acidă în preparările convenţionale îmbunătăţeşte închiderea marginală şi
reduce colorarea marginală a materialelor compozite. Din această cauză numai câteva
preparări convenţionale sunt indicate pentru compozite. Prima indicaţie de preparare de
cavitate convenţională pentru compozite este atunci când marginile cavităţii sunt localizate
pe suprafeţele radiculare (fără smalţ înconjurător). În aceste zone, configurația marginală cap
la cap este cea mai bună pentru ca realizează o bună sigilare între suprafaţa dentinară sau
cementară şi restauraţia de compozit, iar împreună cu şanţurile de retenţie sporesc
retenţionarea materialului compozit în cavitate deoarece folosirea numai a sistemului de
adeziune la dentină nu este un succes deosebit, Fig.13.3 (Roberson TM şi colab;2006).

108
 Fig.13.3 Dacă prepararea cavităţii s-a extins şi pe suprafaţa radiculară se va prepara o cavitate
convenţional bizotată sau o cavitate modificată la nivel coronar unde există smalţ şi o cavitate
convenţională pe suprafaţa radiculară (Roberson TM şi colab;2006).

Pentru restaurarea cu materiale compozite a preparărilor moderate şi largi de clasa a I-

a şi clasa a II-a, prepararea convenţională creşte forma de rezistenţă. Pentru preparare se
utilizează freza Nr.330 sau 245 care va realiza o cavitate similară ca cea pentru amalgam,
dar de regulă mică în lăţime şi extensie gingivală şi fără preparaea formei secundare de
retenţie (Roberson TM şi colab;2006), Fig.13.4 (Roberson TM şi colab;2006).

Fig.13.4 Cavitate de clasa a II a convenţională preparată pentru compozite. A. Vedere ocuzală. B.

Vedere proximală (Roberson TM şi colab;2006).

Prepararea se poate face și cu freze diamantate de forma frezelor de mai sus deoarece
lasă o suprafaţă rugoasă şi o extensie vestibulo-orală redusă din cauza design-ului acestora.
Unghiul conturului marginal nu este nevoie să fie de 90 de grade, poate să fie mai mare
(obtuz) dar pereţii laterali converg înspre ocluzal. Instrumentele diamantate crează un strat de
detritus dentinar restant mai gros (Tani C. şi colab;2003). Acest efect poate să necesite
sporirea timpului de aplicare al primer-ului. Sistemul adeziv autogravant poate să fie
influenţat negativ de stratul de detritus din cauza slabei agresivităţi a acidului conţinut.
Prepararea de cavităţi convenţionale de clasa a I-a şi clasa a II-a moderate, largi sau
mici depinde de operator, i m p o r t a n t e s t e să nu se extindă cavitatea vestibulo-oral şi
gingival iar extensia în şanţurile şi fosetele suprafeţei ocluzale să nu devină o rutină deoarece
există o alternativă, materialele de sigilare.

109
 13.4.4 Prepararea cavităţilor convenţional - bizotate

Acest gen de preparare este similară cu cea convenţională, dar cu marginile de smalţ
bizotate. Acest tip de preparare este indicat atunci, când se recomandă o restaurare cu
compozit în locul altei restauraţii vechi (de regulă din amalgam) plasată într-o preparare
convenţională dar cu pereţii în smalţ. Design-ul tipic al preparării convenţionale - bizotată
este indicat atunci când o restauraţie din compozit înlocuieşte o restauraţie existentă (de
regulă din amalgam) care este plasată într-o preparare convenţională cu marginile în smalţ
sau pentru a restaura o preparare largă sau extinsă. Prepararea se efectuează cu o freză din
carbid sau diamantată. Acest design este cel mai indicat pentru preparările de clasa a III-a,
clasa a a IV-a şi clasa a V-a. Vechiul material se îndepărtează fie în totalitate, fie parţial în
cazul în care nu există o carie reziduală iar pulpa este asimptomatică. Pentru a realiza o
închidere marginală bună şi aplicarea adezivului, toate marginile de smalţ vor fi bizotate şi
gravate acid. Bizoul se va realiza cu freze diamantate, Fig.13.5 (Roberson TM şi colab;2006).

Fig.13.5 (Roberson TM şi colab;2006). Design-ul preparării cavităţilor convenţional -

bizotate în cazul restaurărilor de clasa a III-a (A şi B), clasa a IV-a (C şi D) şi clasa a V-a (E şi F)
(Roberson TM şi colab;2006).

Avantajul bizotării marginilor de smalţ este acela că odată tăiat capul prismelor
de smalţ, sunt mai eficient gravate de acid decât părţile lor laterale (Craig RG;2001), Fig.
13.6 (Roberson TM şi colab;2006).

110
 Fig. 13.6 Capătul bizotat al prismelor de smalţ (A) este mult mai eficient gravat acid, producând
microretentivităţi adânci decât atunci când este gravată acid partea laterală a prismelor (B) (Roberson
TM şi colab;2006).

De asemenea, sporirea suprafeţei gravate rezultă într-o legătură puternică răşină-smalţ,

ceea ce sporeşte retenţia şi reduce microinfiltraţiile şi percolorările marginale. Acest tip de
preparare este potrivit pentru materiale de restaurare răşinice, care posedă un coeficient mare
de expansiune termică (ex.: răşinile compozite microfile). În plus, bizotarea conturului
marginal îmbunătăţeşte estetica prin dispariţia demarcaţiei nete dintre material şi structurile
dentare înconjurătoare. Absenţa bizoului creează din punct de vedere clinic un halou alb la
interfaţa material-dinte. Acest halou este cauzat de microfractura marginii de smalţ în timpul
finisării restauraţiei (Welk DA şi colab;1976). Recunoscând aceste avantaje, de regulă bizoul
nu se recomandă pe suprafaţa ocluzală a dinţilor posteriori sau în alte zone de contact pentru
că un desen convenţional produce, deja o tăiere a capului prismelor prin virtutea direcţiei
prismelor spre suprafaţa ocluzală.

13.4.5 Prepararea cavităţilor modificate pentru compozite

Prepararea cavităţii modificate pentru restaurările compozite nu are o configuraţie

specială a pereţilor cavităţii, nu are o adâncime specifică, dar are margini de smalţ.
Obiectivul este acela de a îndepărta defectul cât mai conservativ posibil şi a lega
restauraţia la dinte prin intermediul smalţului tratat acid. Prepararea modificată conservă mult
structura dentară deoarece retenţia este obţinută prin gravarea acidă a smalţului înconjurător şi
nu prin retenţii mecanice în dentină. Prepararea modificată, faţă de cea convenţională, nu are
o adâncime dentinară uniformă deoarece atât extensia laterală a marginilor cât şi adâncimea
sunt dictate de extensia laterală sau internă a procesului carios sau a altui defect. Pentru
prepararea modificată se foloseşte o freză globulară de carbid sau diamantată, în final
rezultând un desen marginal similar cu cel al cavității convețional-bizotate, dar cu structuri
dentare mult mai puţin îndepărtate din porţiunea internă a cavităţii. Adesea cavităţile
superficiale preparate modificat au formă concavă și un aspect scobit, fără unghiurile distincte
caracteristice preparării convenţionale. Fig.13.7 (Roberson TM şi colab;2006).

111
 Fig.13.7 Cavitate preparată modificat pentru clasa a III-a (A şi B), clasa a IV-a (C şi D) şi clasa
aV-a (E şi F) (Roberson TM şi colab;2006).

Preparările modificate sunt indicate în primul rând pentru restaurarea i n i ţ i a l ă a

leziunilor mici care sunt înconjurate de smalţ şi pentru corectarea defectelor smalţului.
Pentru restaurarea preparărilor extinse, pe lângă sistemele de adeziune moderne se
recomandă şi sistemele mecanice de retenţie (şanţurile de retenţie).

13.5. PROCEDURI CLINICE PENTRU PREPARAREA CAVITĂŢII DE CLASA A III -A

RESTAURATE CU COMPOZITE.

13.5.1 Proceduri clinice iniţiale

Înainte ca pacientul să fie programat pentru tratament, se recomandă să fie finalizată

examinarea completă, diagnosticul şi planul de tarament (cu excepţia urgenţelor). O revedere
a fişei de tratament (inclusiv a istoricului medical), a planului de tratament şi a
radiografiilor va preceda fiecare procedură operatorie. Se va examina cu atenţie ocluzia şi în
mod particular cea a dinţilor ce vor fi trataţi iar contactele ocluzale se vor permanentiza cu un
lac.

Anestezia locală

Contribuie la o mai bună desfăşurare a actelor operatorii prin activitate neîntreruptă şi

reducerea salivaţiei. Efectul anesteziei contribuie la o mai bună terapie operatorie şi mai ales
atunci când se realizează restauraţii adezive.
112
 Pregătirea câmpului operator

Este obligatorie igienizarea zonei de operat îndepărtând tartrul, placa, pelicula şi

colorările superficiale, Fig.13.10 (Riethe P şi colab;1988).

Fig.13.10 Igienizarea dinţilor pentru a îndepărta coloraţiile extrinseci (Riethe P şi colab;1988).

Se va evita utilizarea pastelor de lustruit colorate, cu glicerină sau fluor pentru a evita
contaminarea şi eventualul conflict cu tehnica acidă de gravare. Pentru această procedură se
recomandă o pastă umedă de piatră ponce.

Selectarea culorii

Selectarea culorii reprezintă o etapă esenţială care va realiza o concordanţă cromatică

perfectă între aspectul dintelui şi materialul
compozit ales. Determinarea culorii dintelui se face
înainte ca dinţii să fie sediul unor proceduri
prelungite de uscare, deoarece deshidratarea
modifică tenta şi reduce translucidita tea (Roberson
TM şi colab;2006).
În mod normal dinţii sunt albi cu diverse
grade de gri, galben sau oranj. Culoarea, de
asemenea variază cu transluciditatea, grosimea şi
distribuţia smalţului şi dentinei precum şi cu vârsta
Fig.13.11 Secţiune longitudinală a unui pacientului. Alţi factori, cum ar fi fluoroza,
dinte frontal care arată trei zone de colorările tetraciclinice şi tratamentele endodontice,
culoare(Roberson TM şi colab;2006).
w – treime incizală translucidă; x – treime de asemenea afectează culoarea dintelui. O secţiune
medie; longitudinală printr-un dinte anterior arată trei zone
y – treime cervicală de culoare mai închisă
de culoare Fig.13.11 (Roberson TM şi colab;2006).
Treimea incizală, unde există mai mult smalţ, este albă şi mai translucidă decât treimea
cervicală cu mai multă dentină, în timp ce treimea mijlocie este un amestec dintre culoarea
incizală şi cervicală.
Mulţi fabricanţi însoţesc produsele lor de chei de culori, care de regulă nu trebuie
schimbate cu altele de la alţi fabricanţi. În ultima vreme mulţi fabricanţi şi-au adaptat cheile
113
de culori după ghidul de culori VITA. Cele mai multe compozite sunt livrate în culorile
smalţului şi dentinei precum şi tente opace şi translucide.

Fig.13.12 Determinare culorii dintelui de restaurat cu ajutorul cheii de culori.(Riethe P şi

colab;1988).

În medicina dentară culoarea se descrie în patru dimensiuni: (1) nuanţa care este
culoarea de bază a dintelui şi se situează de obicei în gama galbenă sau gri de culori, (2)
saturaţia sau intensitatea culorii de bază, corelată cu nuanţa, (3) luminozitatea care este
proprietatea acromatică dintelui care exprimă calitatea nuanţei de gri din structura culorii și
(4) culorile maverick care sunt zone concentrate de culoare diferite de toate celelalte culori de
bază, pot apărea oriunde şi individualizează dintele.
Percepția culorii este afectată de trei factori principali: caracterul luminii, observatorul
și obiectul de vizualizat. Cel mai frecvent oameni sunt vizualizați în picioare la o distanța
conversațională, astfel prima regulă în analiza culorii este de evalua culoarea cu pacientul
sezând drept, cu ochii la același nivel, la distanță conversațională.
Pentru selectarea culorii este necesară lumina naturală. Temperatura culorii este o
caracteristică a luminii vizibile, care are aplicații importante în iluminat, fotografie, filmare,
editare, producție, astrofizică, horticultură și alte domenii. Există multe tipuri diferite de
lumină, dar atunci când cheile de culori sunt fabricate acestea sunt comparate cu un standard
într-o lumină controlată. Există multe controverse cu privire la temperatura culorii utilizate,
de exemplu: 5.000 K, 5500 K, sau 6500 K. Cele mai multe chei de culori sunt fabricate pentru
a se potrivi unui standard într-o sursă de lumină de 5500K.
Dinţii naturali sunt policromatici iar determinarea culorii se face în mai multe etape.
Dintele cheii de culoare va acoperi parţial buza pacientului pentru a obţine un efect natural
Fig.13.12 (Riethe P şi colab;1988). Selectarea culorii trebuie să se facă în maximum 30 de
secunde, deoarece după acest timp receptorii oculari disting cu greu diferenţa dintre culorile
asemănătoare (Sturdevant CM şi colab;1968). Dacă este necesar mai mult timp operatorul
trebuie să-și odihnească ochii privind un obiect albastru sau violet, acestea fiind culorile
complementare nuanțelor de galben și portocaliu ale dinților.
Luminozitatea este cea mai mai importantă dimensiune și se stabilește în treimea
medie a dintelui care este caracterizată de o saturație mai scăzută a culorii și o luminozitate
mai mare. Cheia de culori VITA 3D Master are nuanțele aranjate în funcție de luminozitate de
la 0 la 5. Treimea incizală face tranziţia spre transluciditatea incizală încadrată de efectul de
114
halou și este a doua dimensiune ca importanță. Pasul trei constă în determinarea nuanței în
treimea gingivală și este cea mai puțin importantă dimensiune. Tot în treimea gingivală se
determină și saturația culorii de bază care este crescută în această zonă și este a treia
dimensiune ca importanță. Saturaţia culorii de bază a incisivului lateral superior este de obicei
aceiaşi cu cea a centralului însă luminozitatea este uşor mai scăzută. În cazul caninului
saturaţia culorii de bază este crescută mai ales în treimea gingivală, luminozitatea este scăzută
iar transluciditatea incizală este de obicei minimă, rar apărând efectul de halou.
Dacă rezultatul evaluării culorii nu se regăsește în cheia de culori, întotdeauna se
folosește cea mai apropiată în privința saturației. Pentru siguranţă se aplică o cantitate mică
din materialul ales pentru restaurare pe zona ce trebuie refăcută și se polimerizează. Fig.13.13
(Riethe P şi colab;1988). În final, pacientul verifică culoarea aleasă.

Fig.13.13 Selectarea culorii prin comparare cu o cantitate de compozit aleasă pentru eventuala
restaurare (Riethe P şi colab;1988).

Izolarea câmpului operator

Izolarea pentru restauraţiile estetice se face fie cu sistemul de izolare cu folie elastică,
fie cu rulouri, cu sau fără fir de retracţie gingivală însă acestă metodă se recomandă doar
operatorilor cu experiență deoarece izolarea zonei de operat este un imperativ, dacă se
doreşte o adeziune. Contaminarea cu salivă a smalţului gravat acid sau a dentinei con-
diţionate are ca rezultat reducerea sau chiar dispariţia adeziunii. Contaminarea materialului
de restauraţie în timpul inserţiei duce la degradarea proprietăţilor sale, Fig.13.14 (Riethe P şi
colab;1988).

Fig.13.14 Controlul umidităţii câmpului operator cu ajutorul foliei elastice de izolare (Riethe P şi
colab;1988).

115
 Unii operatori preferă prepararea cavităţii primare înainte de izolare. Restul
procedurilor operatorii se fac într-un câmp izolat cât mai bine.

Fig.13.15 Leziune carioasă tipică proximală pe faţa distală a unui incisiv central (Kidd EAM şi
colab;2003).

13.5.2 Prepararea cavităţii de clasa a III a pentru compozit

Prepararea cavităţii de clasa a III a, prin definiţie este localizată pe suprafaţa proximală
a dinţilor anteriori al căror unghi incizal este integru, Fig.13.15 Kidd EAM şi colab;2003).
Această localizare constituie zona predominantă pentru folosirea, în restaurare a
materialeleor compozite din necesităţi de ordin estetic. Din cauza legăturii puternice dintre
materialul compozit, via sistemul adeziv, şi structura dentară, nu sunt necesare alte modalităţi
de retenţie. Pentru preparare se foloseşte o freză diamantată globulară, potrivită ca mărime,
care lasă o suprafaţă preparată rugoasă, crescând aria necesară adeziunii prin microretenţiile
mecanice. Însă, frezele diamantate produc un strat de detritus dentinar mult mai gros care va
afecta negativ sistemul adeziv autogravant din cauza acidului conţinător de agresivitate medie
(Ogata M şi colab;2002). Selectarea instrumentarului rotativ se face în funcţie de cunoştiinţele
acumulate în această direcţie şi de tehnica pe care o stăpâneşte. În cavităţile extinse pe
suprafaţa radiculară pot fi preparate retenţiile secundare (şanţurile de retenţie). O formă
suplimentară de retenţie se poate câştiga prin creşterea ariei de bizotare de a lungul marginilor
de smalţ.
Când o suprafaţă proximală, la dinţii anteriori trebuie tratată şi restaurată se pune
problema alegerii căii de acces: fie dinspre vestibular, fie dinspre oral. De preferat este calea
dinspre oral.
Avantajele restaurării cavităţii proximale cu abordarea orală sunt: 1) se păstrează
smalţul vestibular care sporeşte calitatea estetică; 2) smalţul fără suport dentinar, dar nu friabil
poate fi lăsat pe peretele vestibular al preparaţiei de clasa a III-a şi a IV-a; 3) combinarea culorii
compozitului nu este aşa critică; 4) discromia sau deteriorarea restauraţiei este mai puţin vizibilă
în cazul acestei abordări; 5) faţa orală este mai puţin subiectul modificărilor termice.
O abordare vestibulară devine valabilă când:

116
 Fig.13.16 Leziune carioasă proximală la dinţii anteriori naliniaţi (Kidd EAM şi colab;2003).

1) leziunea carioasă este cantonată înspre faţa vestibulară, iar accesul va conserva
semnificativ structura dentară; 2) există un aliniament neregulat al dinţilor care face abordarea
orală nedorită; 3) caria extensivă s-a extins pe suprafaţa vestibulară şi 4) există o restauraţie
veche ce trebuie înlocuită care a fost plasată prin abordare vestibulară. Fig.13.16 (Kidd EAM
şi colab;2003);
Când ambele feţe sunt implicate, abordarea se va face din ambele direcţii deoarece
oferă un acces bun instrumentării. Când există o leziune sau restauraţie defectă pe faţa
proximală adiacentă feţei de tratat, se va rezolva în aceeaşi şedinţă. De regulă, o cavitate va fi
mai mare decât cealaltă. Prima dată se va prepara iniţial cavitatea mare şi apoi prin accesul
creat se poate trata și mai conservativ cavitatea mică. Când se va insera materialul restaurator
se va proceda invers. Cavitatea de clasa a III-a pentru restaurarea cu materiale compozite se
prepară diferenţiat, în funcţie de localizarea cariei sau a defectului de pe suprafaţa proximală a
dinţilor anteriori.

1. Prepararea cavităţii de clasa a III-a convenţională

Desenul specific pentru cavitatea de clasa a III-a convenţională este similar cu cel
descris pentru amalgam. Indicaţia primară pentru acest tip de preparare este pentru
restaurarea suprafeţei radiculare. De regulă sunt rare situaţiile, care permit realizarea în
întregime a unei astfel de preparaţii. În cele mai multe cazuri numai o porţiune a cavităţii se
prepară în această manieră, Fig.13.17 (Roberson TM şi colab;2006).

117
 Fig.13.17 Pe suprafaţa radiculară se va prepara o cavitate de clasa a III a convenţională iar pe suprafaţa
coronară, în funcţie de cazul clinic fie o cavitate convenţional-bizotată, fie o cavitate modificată (Roberson
TM şi colab;2006).

Forma finală a preparării va fi o combinaţie a preparării modificate sau a preparării

convenţionale bizotate cu prepararea convenţională de pe suprafaţa radiculară.
Excepţie se va face de la această regulă, când leziunea este în întregime pe suprafaţa
radiculară a dintelui şi preparaţia este de tip convenţională care arată un contur marginal de 90
de grade şi o întâlnire perete-material restaurator cap la cap, Fig.13.18 (Roberson TM şi
colab;2006).
Secvenţele de preparare sunt identice cu cele din prepararea cavităţii de clasa a II-a
în şanţ, pentru amalgam, de pe suprafaţa radiculară dar o prezentăm şi pentru compozit în
paragraful următor.
Pentru această preparaţie se foloseşte freza rotundă Nr ½, 1 sau 2, sau o freză
diamantată de aceiaşi dimensiune. Conturul marginal este preparat în întregime pe suprafaţa
radiculară iar pereţii laterali se extind până în structuri dentare sănătoase. Preparaţia se
extinde axial la o adâncime iniţială de 0,75 mm dacă se anticipează necesitatea şanţurilor de
retenţie, Fig.13.18 B (Roberson TM şi colab;2006). Dacă nu se anticipează retenţiile
secundare adâncimea cavităţii se limitează numai la îndepărtarea ţesutului cariat sau a
defectului şi oricum nu se va depăşi adâncimea de 0,75 mm. La acestaă adâncime, freza poate
să atingă dentina, materialul restaurator vechi sau poate să fie în ,,gol”. Pereţii laterali
formează la întâlnirea cu suprafaţa radiculară (conturul marginal) un unghi de 90 de grade. În
această etapă iniţială, instrumentarea se face în limitele acestei adâncimi. Eventuala dentină
cariată reziduală se face în etapa finală de preparare a cavităţii, Fig.13.18 C (Roberson TM şi
colab;2006).

Fig.13.18 Indicaţia majoră pentru prepararea cavităţii de clasa a III a convenţionale este atunci
când leziunea se găseşte în întregime pe suprafaţa radiculară (Roberson TM şi colab;2006).

118
 Desenul casetei realizate se poate considera a fi parte a formei de retenţie deoarece
pereţii externi pot fi retentivi din cauza paralelismului opozant sau uşoarei subminări. Caseta
poate să nu fie retentivă din cauza uşoarei divergenţe a pereţilor externi spre suprafaţa
radiculară. În acest caz se vor realiza şanţuri de retenţie în unghiurile diedre axio-incizal şi
axio-gingival, Fig.13.18 D şi E (Roberson TM şi colab;2006). Dacă s-a realizat preparaţia cu
instrumente diamantate pereţii sunt mai rugoşi.

2. Prepararea cavităţii de clasa a III-a convenţională bizotată

Prepararea convenţional bizotată a unei cavităţi pentru compozite este indicată atunci
când se înlocuieşte o restauraţie estetică defectă efectuată din materiale neadezive extinsă atât
pe suprafaţa radiculară cât şi pe suprafaţa coronară proximală
a dintelui. Prepararea convenţională a cavităţii de pe suprafaţa
radiculară prezintă în zona coronară margini de smalţ. În acest
caz se recurge la prepararea convenţională bizotată. Situaţiile
clinice pentru acest tip de preparare sunt date fie de o
restaurare veche extinsă în porţiunea coronară, fie de o
Fig.13.19 Desenul prepararii leziune carioasă largă, care necesită sporirea formei de
combinate(convenţională şi
convenţional-bizotată) pentru
retenţie şi rezistenţă coronar. Cavitatea preparată în conturul
clasa a III a care s-a extins pe său va include restauraţia veche, caria secundară marginală şi
suprafaţa radiculară şi coronară recurentă, structurile dentare friabile şi defectele. Tipul
(Roberson TM şi colab;2006).
convenţional bizotat de cavitate se caracterizează prin pereţi
externi perpendiculari pe suprafaţa de smalţ şi bizotaţi. Unghiurile interne pot să fie sau nu
la adâncime uniformă în dentină, variind cu grosimea porţiunii de smalţ a pereţilor externi.
Astfel că dacă jumătate din restaurare este pe rădăcină se va prepara în manieră
convenţională, iar restul jumătăţii din coroană se va prepara în stil convenţional bizotat. În
cazul în care cavitatea nu este extinsă suficient pe suprafaţa coronară se va prepara, la acest
nivel, o cavitate modificată iar retenţia se obţine numai prin tehnica gravării acide a pereţilor
de smalţ care au fost bizotaţi. Când se restaurează o cavitate de clasa a III-a este mult extinsă
operatorul decide dacă va spori retenția plin plasarea unor şanţuri de retenţie (gingival) şi a
unui godeu retentiv (incizal), Fig.13.19 (Roberson TM şi colab;2006).

3. Prepararea cavităţii de clasa a III-a modificată

Prepararea modificată a cavităţii de clasa a III-a este cea mai folosită preparare pentru
a fi restaurată cu compozite. Sunt indicate în leziunile mici şi moderate cu scopul de a fi cât
mai conservative posibil. De regulă, aceste carii mici şi moderate sunt mărginite de smalţ şi la
nivelul marginii gingivale.
A. Accesul la carie prin suprafaţa orală
Când dinţii sunt aliniaţi şi smaţul care acoperă caria are aceiaşi grosime atât la nivel
vestibular cât şi la nivel oral, cea mai indicată cale de abordare a leziunii carioase este prin
faţa orală pentru că aspectul estetic oferit de smalţul restant este superior celui oferit de

119
restauraţie. În plus, după prepararea cavităţii smalţul oral restant este subţire şi se va fractura
sub acţiunea forţelor ocluzale, Fig.13.20 (Roulet JF şi colab;2001).

Fig.13.20 Leziune carioasă tipică pe suprafaţa proximală a unui dinte anterior cu indicaţia de
acces dinspre oral (Roulet JF şi colab;2001).

Etapa i n i ţ i a l ă de preparare a cavităţii

În această situaţie de regulă se utilizează vizualizarea indirectă. Uneori se poate utiliza
şi vederea directă prin înclinarea capului pacientului.
După efectuarea anesteziei, igienizarea zonei, selectarea culorii şi izolare se foloseşte
o freză globulară de carbid de dimensiune compatibilă cu cea a defectului (de ex. nr. 1/2; 1; 2)
sau un freză diamantată de aceiași dimensiune pentru stabilirea conturului marginal,
dimensiunea depinzând de extinderea procesului carios sau a restauraţiei vechi defecte
(Roberson TM şi colab;2006).
Înainte de a aborda dintele, se poziţionează freza pentru penetrare şi se rotează la
turbina cu spray aer-apă. Freza va intra în rotație în interiorul dimensiunii incizo-gingivale a
defectului sau a restauraţiei vechi cât mai aproape de dintele vecin însă fără a-l atinge.
Fig.13.21 (Roulet JF şi colab;2003).

Fig.13.21 Accesul realizat prin suprafaţa orală în interiorul dimensiunii incizo-gingivale (Roulet
JF şi colab;2003).

Se direcţionează freza perpendicular pe suprafaţa de smalţ, dar într-un unghi de intrare

care plasează colul frezei cât mai în interiorul ambrazurii, lângă dintele vecin Fig.13.22
(Roberson TM şi colab;2006). Se foloseşte o presiune mică şi tăiere intermitentă.

120
 Fig.13.22 Unghiul corect de intrare este paralel cu direcţia prismelor de smalţ (Roberson TM şi
colab;2006).

O penetrare incorectă va supraextinde conturul marginal oral în zone potenţial supuse

stresurilor ocluzale şi va slăbi rezistenţa dintelui fără rost, Fig.13.23 (Roberson TM şi
colab;2006).

Fig.13.23 O intrare incorectă va supraextinde conturul marginal oral (Roberson TM şi colab;2006).

Aceeaşi freză se va folosi pentru a lărgi suficient intrarea (forma de convenienţă) ca să

permită ulterior îndepărtarea dentinei infectate, completarea preparării şi inserţia materialului
restaurator, Fig.13.24 Roulet JF şi colab;2003).

Fig.13.24 Îndepărtarea smaţului cariat şi lărgirea accesului (Roulet JF şi colab;2003).

Extinderea conturului marginal va fi minimă posibil, dictată de procesul carios sau

materialul restaurator anterior. Este contraindicată includerea în totalitate a punctului de
contact şi extinderea pe suprafaţa vestibulară sau subgingival.
Dentina cariată infectată se îndepărtează cu o freză rotundă din carbid la turaţie joasă,
Fig.13.25 (Roulet JF şi colab;2003).
121
 Fig.13.25 Îndepărtarea dentinei cariate de pe pereţii laterali ai cavităţii (Roulet JF şi colab;2003).

În primul rând se va îndepărta dentina de pe pereţii laterali şi de la nivelul JSD.

Dentina cariată reziduală de pe peretele axial se va îndepărta în etapa finală. Smalţul
nerezistent şi friabil se va îndepărta, în timp ce se stabileşte conturul marginal. Smalţul restant
vestibular este subţire şi fără suport dentinar, dar se va păstra din motive estetice şi pentru că
sporeşte retenţia restauraţiei prin gravarea acidă a suprafeţei sale interne, Fig.13.26 Roulet JF
şi colab;2003).

Fig.13.26 Forma cavităţii, după finalizarea etapei iniţiale este concavă, Roulet JF şi colab;2003).

Nu se va insista în prepararea unor pereţi perpendiculari pe suprafața smalțului. De

asemenea extensia pulpară este dictată de leziune sau defect şi de regulă nu are o adâncime
uniformă. La cavitățile mici pereții pot fi divergenți dinspre axial spre exterior rezultând un
contur marginal bizotat cu conservarea maximă a structurii dentare interne, cavitatea având o
formă concavă, „scobită” (Fig.13.27, A). În cazul cavităților mai largi prepararea inițială se
va face la fel de consevativ însă pereții externi nu vor mai fi atât de divergenți. (Fig.13.27, B)
Poate fi necesară bizotarea ulterioară a marginilor de smalț accesibile.

A B

122
 Fig.13.27 A. Forma concavă a unei preparări mici de clasa a III-a. B. Cavitate de clasa a III-a largă.
(Summitt JB şi colab; 2012).

În general, o leziune carioasă care necesită restaurare se extinde de obicei în dentină,

iar la prepararea cavității de clasa a III-a pentru compozit peretele axial se va plasa la o
adâncime inițială axială ideală de 0,2 mm în dentină fără a se face efortul creării unui perete
axial distinct sau cu adâncime uniformă. Obiectivul este de a include în preparație, cât mai
conservativ posibil, doar zonele de dentină cariată printr-o manoperă, mai de grabă, de scobire
a acestor structuri defecte. O excavare suplimentară a dentinei cariate poate fi necesară în
etapa finală.
Adîncimea peretelui axial trebuie să permită accesul pentru îndepărtarea dentinei
infectate și aplicarea adezivului și a compozitului.
Dacă prepararea se extinde gingival pe suprafața radiculară, peretele gingival trebuie
să aibă un unghi al conturului marginal de 90 o iar adâncimea inițială a peretelui axial în acea
zonă nu trebuie să depășească 0,75 mm în acestă etapă. Pereții externi se prepară
perpendicular pe suprafața radiculară pentru că în acestă zonă sunt alcătuiți exclusiv din
dentină și cement, Fig.13.17. Pe acestă porțiune a preparării se poate lua în considerare
aplicarea unui cimet ionomer de sticlă modificat cu rășină înaintea compozitului (tehnica
laminării) pentru evitarea formării lacunelor la interfața dentină-compozit.
Prepararea inițială extinde conturul marginal atât cât să includă tot defectul în cazul în
care nu s-a anticipat un bizou adițional pentru îndeplinirea acestui obiectiv. Preparările mici
au de obicei configurat un contur marginal bizotat încă din acestă etapă.
Oricum, obiectivul preparării iniţiale modificate este acela de a conserva structura
dentară cât mai mult posibil, prin extinderea conturului marginal numai atât cât să cuprindă
extinderea periferică a leziunii. Smalţul friabil de la nivelul marginilor se va îndepărta
întotdeauna. Aceasta se poate efectua şi în timpul bizotării. Pe cât posibil, forma cavităţii 1)
nu va include întreaga arie de contact; 2) nu se va extinde pe suprafaţa vestibulară sau 3) sub-
gingival.

E t a p a f i n a l ă de preparare a cavităţii
Dacă a rămas dentină cariată reziduală pe peretele axial se va îndepărta cu o freză
globulară potrivită ca dimensiune şi cu/sau un excavator mic, Fig.13.28 (Roulet JF şi
colab;2001).

Fig.13.28 Aspectul cavităţii după îndepărtarea dentinei cariate reziduale (Roulet JF şi

colab;2001).

123
 În cavităţile largi se va executa bizotarea marginilor accesibile de smalț cu o freză
diamantată flacără sau globulară, orientată 45° pe suprafaţa externă a dintelui şi cu o lăţime a
bizoului de 0,25-0,50 mm, Fig.13.29 (Summitt JB şi colab;2006). Lățimea bizoului depinde
de dimensiunea preparării, localizarea marginilor de smalț și de cerințele estetice ale
restaurării.

A B
Fig.13.29 A. Prepararea bizoului cu ajutorul unui freză diamantată flacără. B. Reprezentarea
schematică a cavităţii preparate cu marginile externe de smalţ bizotate (Summitt JB şi colab;2006).

Dacă marginea de smalţ gingivală este subţire, nu se va bizota, ca de altfel şi marginea

orală a incisivilor superiori care primeşte contacte centrice ce dezvoltă forţe masticatorii
puternice. La fel, nu se bizotează marginea gingivală dacă s-a extins pe suprafața radiculară
pentru a păstra un unghi al conturului marginal de 90o.

B. Accesul la carie dinspre suprafaţa vestibulară

Cu câteva excepţii, aceleaşi etape sunt parcurse ca şi în cazul abordării orale.
Procedurile sunt mai simple datorită vizibilităţii directe şi a dimensiunii leziunii sau vechii
restauraţii, care în cazul necesității abordării vestibulare, de regulă sunt mari iar preparația
rezultată va fi o cavitate de clasa a III-a largă.

Etapa i n i ţ i a l ă de preparare a cavităţii

Exemplu va fi incisivul central superior drept, faţa distală.
După ce s-a ales culoarea şi s-a efectuat anestezia, se aplică diga şi un ic interdentar
care va presa cauciucul şi ţesuturile moi subiacente pentru a îmbunătăţi accesul gingival
(Roberson TM şi colab;2006).
Conturul marginal se stabileşte cu freza globulară din carbid sau diamantată nr. 2
montată la turbina cu răcire aer-apă, la fel ca în cazul abordării orale. Pentru a evita lezarea
dintelui vecin, în timpul preparării cavităţii se poate aplica o bandă de protecţie, Fig.13.30
(Riethe P şi colab;1988).

124
 Fig.13.30 Protecţia dintelui vecin cu bandă metalică şi prepararea cavităţii cu un freză
diamantată rotund (Riethe P şi colab;1988).

Forma conturului marginal și adâncimea inițială a peretelui axial se prepară după

aceleași principii descrise anterior păstrând o extensie a pereților laterali în concordanță cu
extinderea leziunii carioase.
După etapa iniţială cavitatea va avea formă concavă, dar pereții laterali nu vor fi atât
de divergenți ca și în cazul preparării unei cavități mici, Fig.13.31 (Riethe P şi colab;1988).

Fig.13.31 Aspectul final al cavităţii, de formă concavă după etapa iniţială (Riethe P şi colab;1988).

E t a p a f i n a l ă de preparare a cavităţii
Îndepărtarea dentinei infectate reziduale
Se realizează fie cu o freză globulară potrivită, fie cu un excavator mic, fie cu
amândouă. Sonda dentară nr. 2 este cea mai indicată pentru a verifica existenţa şi a îndepărta
eventuala dentină infectată de la nivelul joncţiunii smalţ-dentină, Fig.13.32 (Roberson TM şi
colab;2006). Zone de smalț subminat pot fi păstrate dacă nu sunt friabile și nu se află în zone
de stress ocluzal.

125
 A B

Fig.13.32 A. Îndepărtarea dentinei cariate reziduale cu ajutorul excavatorului. B. Îndepărtarea

dentinei cariate de la nivelul JSD cu ajutorul unei sonde dentare (Roberson TM şi colab;2006).

În privinţa existenţei materialului vechi pe peretele axial, se va lua atitudine conform

principiilor enumerate anterior. Dacă stratul de dentină restant este mai subțire de 1,5 mm
(cavități de tip C) se va proteja pulpa cu un liner de CIS modificat cu răşină aplicat doar în
porțiunea cea mai adâncă a cavității. Hidroxidul de calciu va fi aplicat doar atunci când avem
o expunere pulpară sau suspectăm o deschidere microscopică a camerei pulpare (cavități de
tip D1 sau D2). Dacă se folosește, hidroxidul de calciu va fi acoperit întotdeauna de un strat
de CIS modicat cu rășină pentru a sigila zona și a preveni dizolvarea linerului de către acidul
aplicat ulterior. Fig.13.33 (Riethe P şi colab;1988).

Fig.13.33 Protejarea pulpei dentare cu un liner pe bază de CIS modificat cu răşină (Riethe P şi
colab;1988).
Bizoul pe marginile de smalţ accesibile se execută cu un freză diamantată flacără sau
globulară, în unghi de 45° cu suprafaţa dintelui pentru a realiza un bizou lat de 0,25-0,50 mm,
Fig.13.34 (Riethe P şi colab;1988).

126
 Fig.13.34 Bizotarea marginilor de smalţ cu un freză diamantată flacără (Riethe P şi colab;1988).

În final, prepararea este spălată, uscată şi inspectată.

În cazul leziunilor extinse şi oral, cavitatea se va prepara din ambele direcţii. Va
rezulta o cavitate de clasa a III-a extinsă unde operatorul va stabili dacă este necesară sporirea
retenției prin plasarea unui șanț de retenție gingival. În cazul în care prepararea s-a extins şi pe
suprafaţa radiculară, la acest nivel, cavitatea se va prepara numai convenţional .

13.5.3 Prepararea ,,în tunel” la nivelul dinţilor anteriori

Accesul la leziunile situate pe frontali este similar cu cel descris la laterali şi se poate
face dinspre vestibular sau oral. Totuşi se preferă accesul dinspre oral pentru a conserva
smalţul vestibular şi a micşora problemele estetice în viitor. Nu sunt necesare elemente
retentive Fig.13.35 A şi B (Mount GJ şi colab,1999). Dacă smalţul proximal nu prezintă
cavitaţie în zona leziunii iniţiale se lasă intact pentru a se remineraliza. Dacă dimpotrivă, este
prezentă cavitaţia, se curăţă defectul cu grijă protejând dintele vecin cu o bandă metalică
standard.
Prezenţa smalţului nesusţinut nu are nici o consecinţă, pentru că va fi fortifiat prin
adeziunea la materialul restaurator. (Cis sau material compozit sau CIS laminat cu compozit).

A B

Fig.13.35 A. Leziune mică sub punctul de contact la un incisiv central superior.

B. Cavitatea preparată. Smalţul proximal rămâne intact cu excepţia
unui mic orificiu sub punctul de contact, similar ca la „tunelul”
posterior (Mount GJ şi colab;1999).

127
 Restaurarea cavităţii preparate în tunel

Pentru restaurarea cavităţii de clasa a II-a sau clasa a III-a, preparată în „tunel” se
recomandă ca material de elecţie CIS. Prima dată s-a utilizat ciment CIS din cauza opacităţii
sale şi eliberării de fluor. S-a demonstrat că aceste cimenturi reduc riscul cariei secundare şi al
cariei suprafeţei proximale a dintelui adiacent. În plus, numărul s. mutans în placa proximală
vecină restauraţiei cu CIS este mult mai scăzut decât în cazul amalgamului sau compozitului
(Svanberg M şi colab;1990).
Mai nou, ca material de elecţie, pentru restaurarea unei astfel de preparări se recomandă
CIS cu adaos de răşină pentru că este radioopac şi s-a demonstrat că previne microinfiltraţiile.
CIS se va aplica în conformitate cu recomandările fabricantului, aproximativ la nivelul
joncţiunii smalţ-dentină.
La clasa a II-a, restul preparării ocluzale de 1,5-2 mm se va restaura cu material
compozit după tehnica laminării. Răşina compozită este mai rezistentă la uzură şi va spori
rezistenţa dintelui la fractură.
Modelarea, finisarea şi lustruirea se vor face după tehnica deschisă în acest capitol.

13.6. PROCEDURI CLINICE PENTRU PREPARAREA CAVITĂŢII DE CLASA A IV-A

RESTAURATE CU COMPOZITE

13.6.1 Proceduri clinice iniţiale

Restaurarea compozită de clasa a IV-a a fost imaginată ca un tratament conservativ

care să restaureze dinţii anteriori cu defecte sau cu leziuni carioase, ce au implicat marginea şi
unghiul incizal. Evaluarea preoperativă a ocluziei este esenţială, deoarece poate să influenţeze
extensia preparării cavității (pentru a plasa marginile cavităţii în arii fără contacte ocluzale) şi
forma de retenţie şi rezistenţă. Factorii ocluzali pot să dicteze realizarea unei preparări cu o
formă a rezistenţei și retenției mult mai accentuate. De asemenea alegerea culorii ridică
probleme importante clinice în cazul preparărilor largi, pentru resturare, adesea fiind necesară
alegerea unor nuanțe opace și translucide. Pentru un contact interdentar bun se recomandă
inserarea icului înainte de începerea preparării.
Pentru preparaţiile largi sau în caz de fracturi izolarea ridică probleme clinice iar o
extensie pe suprafaţa radiculară poate să altereze design-ul preparării. De asemenea, este o
manoperă benefică amprentarea preoperatorie, amprenta folosindu-se ca șablon pentru
realizarea unui contur potrivit.

A. Prepararea cavității de clasa a IV-a a convenționale

Acest tip de preparare se limitează numai la aria cavităţii de clasa a IV a care s-a
extins pe suprafaţa radiculară. Oricum, pe suprafaţa radiculară este necesar un contur
marginal de 90° şi şanţuri de retenţie, iar pe porţiunea coronară se va adapta forma modificată
de preparare a cavităţii.

128
 B. Prepararea cavităţii de clasa a IV-a modificată

Preparaţia de clasa a IV-a modificată este indicată pentru restaurările cu compozite a

leziunilor mici sau moderate şi în fracturi mici şi mijlocii ale unghiului incizal.
Obiectivele preparării unei cavități de clasa a IV-a sunt similare cu cele ale
preparărilor de clasa a III-a: (i) creearea accesului spre structurile defecte (carie, fractură,
defect necarios), (ii) îndepărtrea tuturor structurilor defecte (carie, smalț și dentină, restaurare
anterioară și material de bază), (iii) creearea formei de conveniență pentru aplicarea
materialului restaurator.
Obiectivul major este acela de a îndepărta cât mai puţină substanţă dentară, în timp
ce se realizează cea mai potrivită formă de rezistenţă şi retenţie. Odată ce cavitatea a inclus, în
forma sa unghiul incizal şi o arie din marginea incizală, indiferent dacă aceasta este rezultatul
unui proces carios, al deteriorării unei vechi restauraţii sau al unui traumatism, accesul la
leziune nu este dificil, Fig.13.36 (Kidd EAM şi colab;2003).

Fig.13.36 Cavitate reprezentativă care a inclus unghiul incizal şi presupune prepararea cavităţii
de clasa a IV-a modificată (Kidd EAM şi colab;2003).

Indiferent de dimensiunea defectului, extensia preparației de clasa a IV-a este dictată

de dimesiunea leziunii carioase, a fracturii sau a restaurării ce trebuie înlocuită. Se prepară
conturul marginal incluzându-se şi smalţul friabil sau nerezistent. Problema cu desenul acestei
cavităţi este obţinerea unei forme de retenţie adecvate. Din această cauză tot smalţul restant,
chiar dacă este fără suport dentinar se va păstra, Fig.13.37 (Kidd EAM şi colab;2003).

Fig.13.37 Păstrarea smalţului restant este un avantaj în favoarea sporiri retenţiei cavităţii (Kidd
EAM şi colab;2003).
Prepararea în cazul unui defect extins care implică fața proximală și unghiul incizal
se face cu ajutorul unei freze globulare din carbid sau diamantate de dimensiune potrivită,

129
monată la turbină cu care se realizează forma conturului marginal. Se îndepărtează tot smalțul
nerezistent și se stabilește adâncimea inițială a peretelui axial.
Prepararea finală include după caz: exereza dentinei cariate infectate, protecția
pulpară, bizotarea marginilor accesibile de smalț și toaleta cavității și inspecția.
După îndepărtarea leziunii carioase sau a vechii restauraţii cavitatea preparată va avea
o formă concavă similară cu cea discutată la cavitatea de clasa a III-a modificată. Marginile
de smalţ ale cavităţii preparate se bizotează la 45 o față de suprafața externă a dintelui cu o
freză diamantată flacără sau globulară. Lățimea bizoului este de 0,5-2 mm și depinde de
cantitea de structură dentară pierdută și de retenția necesară restaurării compozite. Uneori un
bizou dantelat, nonliniar ajută la mascarea marginilor restaurației. La nivelul unghiului incizal
bizoul va avea o lăţime de minim1 mm, Fig.13.38 (Summitt JB şi colab;2006).

Fig.13.38 La nivelul unghiului incizal bizoul va avea o lăţime de 1 mm (Summitt JB şi colab;2006).

De regulă nu sunt necesare şanţuri de retenţie deoarece retenţia se obţine prin sistemul
adeziv.
Uneori când se restaurează o zonă extinsă incizo-proximală și leziunea se află într-o
zonă de stress ocluzal poate fi nevoie de sisteme de retenție secundare chiar dacă periferia
leziunii se află în întregime în smalț. Astfel se trasează un șanț de retenție gingival la 0,2 mm
de JSD cu ajutorul frezei globulare ¼, cu adâncimea de 0,25 mm. Freza se poziționează de-
alungul bisectoarei unghiului diedru format de peretele gingival și cel axial. Șanțul se extinde
de-alungul peretelui gingival și coboară puțin în unghiurile formate de peretele axial cu pereții
vestibular și oral. Retenția suplimentară nu este necesară în zona incizală care este formată în
cea mai mare parte din smalț însă se poate crește lățimea bizoului, extinzând astfel suprafața
de smalț disponibilă pentru gravajul acid. Totodată se poate obține și un aspect estetic mai
bun.
În cazul fracturii minore a unghiului incizal, în care leziunea se limitează numai la
smalţ nu se recomandă prepararea iniţială de cavitate ci doar se bizotează marginea ascuțită
a zonei fracturate (cu o freză flacără diamantată) după tehnica expusă mai sus, urmată de
tehnica adezivă, Fig.13.39 (Roberson TM şi colab;2006).

130
 .

Fig.13.39 Smalţul fracturat este bizotat cu un instrument diamanta flacără (Roberson TM şi

colab;2006).

După o fractură traumatică care a expus dentina este necesară de asemenea o preparare
minimă. Dentina expusă trebuie protejată cât mai rapid cu un ciment glasionomer rezistent,
care poate rămâne ulterior ca protecţie pulpară, Fig.13.40 Mount GJ şi colab;1999).

A B

Fig.13.40 A. Fractură traumatică a unui incisiv central superior. Dentina este expusă dar nu şi
pulpa. B. A fost aplicat un ciment glasionomer ca procedură de urgenţă şi lăsat o săptămână până ce
dintele nu mai este sensibil (Mount GJ şi colab;1999).

După o săptămâna cimentul glasionomer s-a îndepărtat de pe dinte cu excepţia

dentinei peste care rămâne ca protecţie pulpară. Se bizotează marginile cavităţii şi se gravează
acid atât smalţul cât şi cimentul glasionomer, Fig.13.41 (Mount GJ şi colab;1999).

Fig.13.41 Bizotarea marginilor de smalț şi a cimentului ionomer de sticlă (Mount GJ şi

colab;1999).

În cazul unei leziuni carioase asociată cu fractura unghiului incizal, Fig.13.42 (Riethe
P şi colab;1988) se îndepărtează dentina şi smalţul cariat cu o freză rotundă diamantată şi se
lasă numai dentina afectată, Fig.13.43 (Riethe P şi colab;1988).
131
 Fig.13.42 Când unghiul s-a fracturat din cauza procesului carios se îndepărtează smalţul şi
dentina cariată (Riethe P şi colab;1988).

Se îndepărtează smalţul friabil și cariat dar cel sănătos şi nesusţinut se păstrează,

Fig.13.43 (Riethe P și colab;1988).

Fig.13.43 În caz de cavitate profundă se recomandă protecţie pulpară cu ciment glasionomer. Se

contraindică utilizarea pinurilor de retenţie (Riethe P și colab;1988).

Se contraindică folosirea pinurilor de retenţie din cauza posibilelor microfracturi

ulterioare în dentina de suport. În cazul în care leziunea este adâncă, cu stratul de dentină
restant mai subțire de 1,5 mm se va proteja pulpa cu un liner de CIS modificat cu rășină.

13.7 TEHNICA DE PREPARARE A CAVITĂŢII DE CLASA A V-A RESTAURATĂ CU

COMPOZITE.

Prin definiţie, leziunea carioasă, care în urma tratamentului rezultă cavitatea de clasa a
V-a este localizată în treimea gingivală vestibulară şi orală a suprafeţei tuturor dinţilor,
Fig.13.44 (Summitt JB şi colab;2006).

132
 A B

Fig.13.44 A. Exemplu de carie tipică în treimea cervicală vestibulară la nivelul marginii gingivale.
B. Exemplu de carie în treimea cervicală orală (Summitt JB şi colab;2006).

Din motive estetice, materialele compozite sunt materialele de elecţie utilizate pentru
restaurarea cavităților de clasa a V-a la dinţii anteriori. Când se alege materialul restaurator se
ia în considerare o serie de factori ca esteticul, activitatea carioasă, accesul la leziune,
controlul umidităţii şi vârsta pacientului. (Roberson TM şi colab;2006).

De fapt, creşterea mediei de viaţă a populaţiei este un fapt important, când se tratează
leziunea de pe suprafaţa radiculară. Cu cât pacientul este mai în vârstă, cu atât este mai
importantă retracţia gingivală. Cu cât sunt expuse mai multe suprafeţe radiculare, cu atât va
creşte mai mult prevalenţa cariei radiculare şi/sau eroziunile cervicale sau defectele de
abrazie, Fig.13.45 (Kidd EAM şi colaB;2003).
Din această cauză, cele mai multe necesităţi restaurative vor implica suprafaţa
radiculară cel puțin la nivel gingival, în consecință alegerea materialului restaurator se va
face judicios. Aşa cum s-a amintit, se preferă cimentul ionomer de sticlă. Folosirea altor
materiale restauratorii decât compozitele este indicată, dacă pacienţii vârstnici prezintă şi alte
probleme ce contraindică materialele compozite. Printre acestea se numără: scăderea fluxului
salivar, reducerea salivaţiei si îndemânării în efectuarea periajului, sporirea dificultăţii de
izolare a zonei de operat, dificultăţi în efectuarea unor manopere operatorii din cauza
problemelor medicale şi fizice ale pacienţilor.

A B C

Fig.13.45 A. Carie activă pe suprafaţa radiculară a unui canin superiror. B. Eroziuni pe

suprafaţa vestibulară a dinţilor anteriori maxilari. C. Abrazii pe faţa vestibulară a dinţilor mandibulari
(Kidd EAM şi colaB;2003).

133
 13.7.1 Proceduri clinice iniţiale

Când se realizezază o cavitate de clasa a V-a este necesară anestezia. Înainte de a

începe prepararea cavităţii, la selectarea culorii materialului compozit ce se va utiliza se va
ține cont de faptul că dinții sunt mai închişi la culoare și mai opaci în treimea cervicală.
Izolarea se va face fie cu sistemul cu folie elastică şi clame de retracție gingivală nr. 212, fie
cu rulouri de vată absorbantă şi fir de retracţie gingivală pentru operatorii mai experimentați.
Pentru restaurarea cavităţii de clasa a V-a se vor utiliza compozite microfile, deoarece
sporesc netezimea suprafeţei şi flexibilitatea restauraţiei în zona cervicală unde dintele suferă
o îndoire sub acţiunea forţelor ocluzale (Heymann HO şi colab;1991).

A B

Fig.13.46 A. Izolarea cu folie elastică şi clema a unei leziuni necarioase localizată în treimea cervicală a
molarilor. B. Izolarea cu folie elastică şi clema 212 a unei leziuni carioase din treimea cervicală a
unui dinte frontal, (Kidd EAM şi colab;2003).

13.7.2 Prepararea cavităţii de clasa a V- a

A. Prepararea convenţională a cavităţii de clasa a V- a

Prepararea de clasa a V-a convenţională pentru compozite este indicată în situaţiile,

când leziunea carioasă sau defectul este situat în întregime sau parţial pe suprafaţa
radiculară vestibulară şi orală a tuturor dinţilor.
Prepararea convenţională de clasa a V-a este similară cu cea descrisă pentru amalgam,
Fig.13.47 (Roberson TM şi colab;2006).
134
 Fig.13.47 Exemplu de cavitate de clasa a V a preparată convenţional pentru restaurare cu
amalgam (Roberson TM şi colab;2006).

Trăsăturile caracteristice ale cavităţii includ unghiuri de 90° la nivelul conturului

marginal, adâncime uniformă a peretelui axial şi şanţuri de retenţie.
Preparaţia de clasa a V-a convenţională se va prepara numai la nivelul leziunii
cantonate pe suprafaţa radiculară.

B. Prepararea cavităţii de clasa a V-a convenţională bizotată

Această preparaţie este indicată fie când se înlocuieşte o restauraţie veche, care a
utilizat prepararea convenţională, fie pentru o nouă leziune mult extinsă. Inițial, preparările
extinse de clasa a V-a au unghiul conturului marginal de 90o (care se bizotează ulterior dacă
sunt în smalț) și adâncimea uniformă în dentină a peretelui axial, Fig. 13.48 (Roberson TM şi
colab;2006). Multe dintre preparările extinse de clasa a V-a sunt o combinație dintre
preparările conveționale cu unghiul conturului marginal de 90o care se realizează pe porțiunea
radiculară, fără smalț și margini de smalț bizotate pe porțiunea coronară a preparării. Dacă se
consideră necesar pe porțiunea radiculară, preparată convețional se pot trasa șanțuri de
retenție, Fig.13.49 (Roberson TM şi colab;2006).

135
 Fig.13.48 O cavitate de clasa a V-a convenţională bizotată largă complet preparată (Roberson TM
şi colab;2006).

Prepararea inițială a cavității se poate face cu o freză cilindro-conică de carbid

(nr.271) sau diamantată montată la turbină. Dacă accesul la leziune este limitat se poate folosi
o freză globulară din carbid sau diamantată de dimensiune potrivită.
Dacă se folosește o freză cilindro-conică, pe tot parcursul preparării, axul lung al
frezei trebuie să fie perpendicular pe suprafața externă pentru a putea crea un unghi al
conturului marginal de 90o. În această etapă inițială extinderea preparării în toate direcțiile se
va face până în țesut sănătos cu excepția peretelui axial, de unde caria sau materialul
restaurator restant se vor îndepărta în etapa finală. Menținând direcția perependiculară pe
suprafața externă se deplasează freza distal, mezial, incizal (ocluzal) și gingival la o adâncime
uniformă de 0,75 mm, pentru ca peretele axial preparat să urmeze conturul dintelui în acea
zonă, acesta fiind convex în sens mezio-distal și uneori ocluzo-gingival. Pereții laterali vor
rezulta divergenți înspre exterior.
Preapararea finală va consta în: îndepărtarea dentinei cariate infectate sau a
materialului vechi restaurator restant de pe peretele axial, protecția pulpară dacă este necesară,
bizotarea marginilor de smalț și trasarea șanțurilor de retenție dacă sunt necesare. Bizotarea se
realizează cu o freză flacără sau globulară diamantată, la aproximativ 45 o cu suprafața externă
a dintelui pe o lățime minimă de 0,5 mm, depinzând de dimensiunea preparării și cerințele
estetice.
Avantajele bizotării sunt: 1) sporirea retenţiei prin existenţa unei suprafeţe mari de
smalţ tratat acid; 2) reducerea microinfiltraţiilor prin sporirea legăturii dintre material şi dinte
şi 3) înlăturarea necesității şanţurilor de retenţie (în consecinţă se conservă mult din structura
dentară).

Fig.13.49 Cavitate de clasa a V-a extinsă pe suprafaţa radiculară complet preparată; cavitatea
coronară are un desen convenţional bizotat iar cavitatea radiculară un desen convenţional. Șanțurile de
retenție rar sunt necesare. (Roberson TM şi colab;2006).

C. Prepararea cavităţii de clasa a V-a modificată

136
 Este indicată pentru restaurarea defectelor sau leziunilor mici şi moderate care nu s-
au extins pe suprafața radiculară. Obiectivul major – să se restaureze defectul sau leziunea
cât mai conservativ posibil. Leziunea sau defectul sunt superficiale iar după preparare rezultă
o cavitate cu pereţi divergenţi şi suprafaţă axială mare, fără adâncime uniformă şi cu un aspect
de godeu.
Prepararea de clasa a V-a modificată este ideală pentru defectele mici ale smalţului
sau carii primare de dimensiuni reduse, cu toate marginile în smalț. Acestea includ ariile
decalcificate şi hipoplazia treimii cervicale a dinţilor, Fig.13.50 (Roberson TM şi colab;2006).

Fig.13.50 Leziune carioasă minimă localizată în treimea cervicală în întrgime în smalţ, ideală
pentru a prepara o cavitatea de clasa a V-a modificată (Roberson TM şi colab;2006).

E t a p a i n i ţ i a l ă de preparare a dinteluii
După procedurile obişnuite preliminare, iniţial cavitatea se prepară cu o freză rotundă
din carbid sau diamantată, Fig.13.51 (Roberson TM şi colab;2006) cu care se îndepărtează
întreaga leziune din smalţ.

Fig.13.51 Prepararea cavităţii, în întregime în smalţ cu ajutorul unui freză diamantată rotund
(Roberson TM şi colab;2006)

Dacă leziunea carioasă sau defectul s-au extins până la dentină, prepararea în această
etapă nu va fi mai adâncă de 0,2 mm în interiorul dentinei pentru că nu sunt necesare şanţurile
de retenţie. Nu se va îndepărta inutil substanţa dentară pentru a realiza un unghi de 90° la
nivelul conturului marginal.

E t a p a f i n a l ă de preparare a dinteluii

137
 Dacă există dentină infectată restantă, se va îndepărta cu o freză globulară sau un
excavator mic sau cu ambele. În mod normal, în urma acestei tehnici de preparare marginile
cavității vor rezulta ușor bizotate. Dacă se consideră necesar se va face o bizotare
suplimentară. În final cavitatea are forma unui godeu, Fig.13.52 Roberson TM şi colab;2006).

Fig.13.52 Cavitatea de clasa a V-a modificată, complet preparată are forma unui godeu (Roberson
TM şi colab;2006).

O cavitate mică de clasa a V-a modificată se prepară și atunci când de la leziunea

carioasă cavitară sau de la o restaurare existentă iradiază mezial și/sau distal o decalcificare
cavitară a smalțului cu aspect opac, rugos. După prepararea leziunii cavitare sau îndepărtarea
restaurării anterioare necorespunzătoare se extind marginile preparării pentru a include ariile
decalcificate. Marginile conturului marginal se prepară cu ajutorul unei freze globulare din
carbid sau diamantate sub forma unui chanfrein, extinzându-se în adâncime doar cât să se
elimine defectul smalțului.

13.7.3 Prepararea cavităţii de clasa a V-a modificată în leziuni necarioase

(abrazii/eroziuni)

Pentru restaurarea zonelor cervicale abrazate sau erodate se va realiza de asemenea o

preparaţie de clasa a V-a modificată.
Abrazia în formă de crestătură şi adesea de “V” reprezintă o pierdere a structurii
dentare prin uzură sub acţiunea forţelor mecanice cum ar fi un periaj incorect şi puternic cu o
perie de dinţi dură şi o pastă abrazivă (Mair LH;1992), Fig.13.45 C (Kidd EAM şi
colab;2003).
Eroziunea, adesea sub forma unei crestături se întâmplă în primul rând ca rezultat al
dizolvării chimice (ex.: expunere susţinută la acizi citrici – sucuri, coca-cola, etc) sau
vomismente (Jaarvinen VK şi colab;1991), Fig.13.45 B (Kidd EAM şi colab;2003).
Eroziuni idiopatice sau abfracţiile se pot întâmpla din cauza îndoirii dinţilor în aria
cervicală sub acţiunea forţelor ocluzale şi debutează cu microfractura structurii smalţului
subţire de la nivelul joncţiunii smalţ-ciment combinată cu un periaj dentar abraziv.
Aceste leziuni sunt progresive, lărgindu-se cu timpul, dacă nu se elimină factorul
cauzator (Lee WC şi colab;1984), Fig.13.53 (Summitt JB şi colab;2006).

138
 Fig.13.53 Teoria abfracţiei care postulează că flexarea dintelui cauzează fracturarea prismelor de
smaţ şi pierderea smalţului care va iniţia leziunea necarioasă în zona cervicală (Summitt JB şi
colab;2006).

Dacă aceste defecte au apărut, operatorul va decide, cu aprobarea pacientului dacă

aceste zone vor fi restaurate. Decizia de restaurare se va baza pe următoarele considerente
(Lee WC şi colab;1984):
 cariile – dacă sunt prezente, active şi nu a beneficiat de
avantajul remineralizării se vor restaura. Dacă leziunea este incipientă
sau foarte superficială şi este localizată pe suprafaţa radiculară,
tratamentul constă numai din reconturarea minoră a zonei şi aplicarea
topică de fluor sa a unui adeziv. Cariile oprite în evoluție se
monitorizează nefiid nevoie să fie restaurate cecât dacă sunt
nesatisfăcătoare din punct de vedere estetic. Cele mai multe eroziuni şi
abrazii nu sunt cariate sau sunt carii oprite în evoluţie (remineralizate),
Fig.13.54 (Kidd EAM şi colab;2003);

A B

Fig.13.54 A. Caria treimii cervicale a dintelui şi suprafeţei radiculare întreţinută de aspectul smalţului
anfarctuos şi retentiv. B. După reconturarea zonei cu îndepărtarea smalţului nesusţinut caria a fost oprită
în evoluţie (Kidd EAM şi colab;2003);

139
  aspectul gingiei – dacă defectul a produs inflamaţie gingivală
prin retenția plăcii bacteriene şi/sau se anticipează recesiune gingivală, se
va restaura (de regulă gingia este sănătoasă, neinflamată iar defectul se
produce după retracţia gingivală), Fig.13.55 (Summitt JB şi colab;2006);

Fig.13.55 Leziunea carioasă a produs înflamaţia gingivală (Summitt JB şi colab;2006);

 esteticul – dacă defectul s-a produs într-o zonă estetică

importantă, pacientul va opta pentru restaurare cu un material estetic;
 sensibilitatea – dacă aceste angulaţii sunt foarte sensibile,
aplicarea unui adeziv dentinar sau a unui desensibilizator, pentru un timp
reduce sau elimină sensibilitatea. Dacă sensibilitatea continuă să fie
prezentă se impune restaurarea;
 protecţia pulpară – dacă defectul este larg şi penetrant spre
pulpă, se indică restaurarea sa;
 rezistenţa dintelui – dacă zona abrazată sau erodată este largă şi
adâncă, rezistenţa dintelui în regiunea cervicală este compromisă.
Aplicarea unei restauraţii adezive va elimina progresia leziunii şi
îmbunătăţi rezistenţa dintelui Fig.13.56 (Kidd EAM şi colab;2003).
Terapia parodontală cu grefe gingivale poate fi luată în considerare ca opțiune de
tratamet al acestor leziuni care expun suprafețele radiculare.

Fig.13.56 Abrazie accentuată în treimea cervicală care pune în pericol rezistenţa dintelui (Kidd EAM şi
colab;2003).

Preparaţia de clasa a V-a modificată în cazul zonelor abrazate şi erodate necesită de

regulă numai realizarea de rugozităţi pe pereţii interni ai cavităţii și bizotarea marginilor de
140
smalţ cu ajutorul unei freze diamantate. Fig.13.57 (Roberson TM şi colab;2006). Dacă este
necesar, unghiul conturului marginal situat pe suprafața radiculară se va prepara la
aproximativ 90o. Frecvent nu mai este necesară altă preparare a marginilor cavității aflate pe
suprafața radiculară datorită formei inerente a acestur leziuni.

Fig. 13.57 Prepararea unei cavităţi de clasa a V-a modificată în

abrazii şi eroziuni.
A. Leziunea preoperatorie. B. Bizotarea smalţului marginal. C și D Rugozitarea peretelui
intern. (Roberson TM şi colab;2006).

13.7.4. Prepararea cavităţilor în defectele punctiforme de pe suprafeţele netede

Ocazional, o suprafaţă dentară, care în mod normal este netedă, poate să prezinte mici
defecte ale smalţului, Fig. 13.58 A (Roberson TM şi colab;2006).

Fig.13.58 A. Fosetă defectă pe faţa vestibulară a unui incisiv maxilar. B. Prepararea cavităţii
modificată finalizată (Roberson TM şi colab;2006).

Acestea se vor restaura după tehnica preparări modificate a cavităţii de clasa a V-a. O
preparare în asemenea fose aberante va avea un contur marginal dictat de extensia defectului
şi/sau leziunii. Fosa aberantă defectă aflată în întregime în smalţ se prepară cu o freză rotundă
din carbid potrivită ca dimensiune sau o freză diamantată, numai cât să elimine defectul. Fig.
141
14.38 B (Roberson TM şi colab;2006). Retenţia se obţine prin tehnica de tratare acidă şi
folosirea materialelor restauratorii adezive. Dacă defectul a inclus şi dentina, se îndepărtează
şi dentina infectată, iar marginile de smalţ vor fi bizotate. În final preparaţia are formă de
godeu.

13.8 BIBLIOGRAFIE

BAUM,L et al; Textbook of Operative Dentistry.Ed W.B Saunders Company 1995.

BAUM,L et al; Textbook of Operative Dentistry Ed Saundesr 1999.
BAYNE,CS;THOMPSON,JY; Biomaterials.Cap 4 Art and Science of Operative Dentistry
Sturdevant,s Ed Mosby 2006.
BOCSKAY,I et al; A fogszuvasodas kor-es gyogytana.Ed Lyra Kiado Marosvasarhely,2006:
BLACK, G.V.: A work on operative dentistry; the technical procedures in filling teeth.
Chicago: Medico-Dental Publishing Company.
BOWEN,RL; Dentals materials filling composites and reaction product of BIS phenol and
glycidyl acrylat.US Patent3066.1962.
BUONOCUORE,MG; Simple method of increasing the adhesion of acrylic filling materials
to enamel surfaces.J Dent res.1955.
BRATU,D et al; Materiale Dentare.Lito UMF timisoara 1993.
BRATU,D et al; Materiale Dentare.Ed Helicon Timisoara 1995.
BRATU,D et al; Materiale Dentare.Ed Helicon Timisoara 1998.BRYANT, R.W., Long-term
implications for composite resin restorations. ,,Ann Roy Aust Coll Dent Surg” 1989; 10:84–
90.
BRYANT, R.W., Direct posterior composite resin restorations. 1. Factors influencing case
selection (Review). Aust. Dent. J. 1992; 37:81-7.
CARLIGERIU,V; Tratat de Odontoterapie conservatoare şi Restauratoare.Ed Mirton
Timisoara 2002.
CAZACU,NCE et CAZACU,C;Ghid d utilizare a sistemului de izolare cu folie
elastică)digă)în specialităţile medico-dentare.Ed universitară Carol Davila Bucureşti 2009.
CHARBENEAU,GT;Principles and Practice of Operative Dentistry.Ed 3 Philadelphia Lea &
Febiger 1988.
CONDON,JR et al; Assesing the effect of composite formulation on polymerization stress.J
Am Dent Assoc.2000.
DAVIDSON-KABAN,SS; The effect of curing ligth variations on bulck curing and wall
quality of two types and various shades of resin composites,Dent Mater.1984,1997.And Am J
Dent 1994.
DIETSCHI D ; Free-hand bonding in the esthetic treatment of anterior teeth.J Esthet Dent
9.1997.
FEILZER,AJ et al; Setting stress in composite resin in relation to configuration of the
restoration.J Dent Res.1987.
FEILZER,AJ et al; Relaxation of polymerization contraction shear stress by hygroscopic
expansion.J Dent Res.1990.
142
FEILZER,AJ et al; Influence of ligth intensity on polymerization shrinkage and integrity of
restoration-cavity interface.Eur J Oral Sci.1995.
FEJERSKOV,O;KIDD,EAM;Dental Caries.The disease and its clinical management.Ed
BlackWell.2004.
FORSTEN,L;Fluoride release of glass-ionomer.Ed Hunt P 1994.GAFAR,M et al; Metode şi
Tehnici curente în ODONTOLOGIE.Ed Medicală.Bucureşti 1980.
GAFAR,M et al ; Odontologie şi Parodontologie.Ed Didactică şi Pedagogică Bucureşti 1983.
JAARVINEN VK et al ; Risk factorsin dental erosion.J Dent Res.1991.
HANSEN EK et al; Improved efficacy of dentin-bonding agents.Eur J Oral Sci.1997.
HEYMANN HO et al; Examining tooth flexure effects on cervical restorations.J Am Dent
Assoc.1991.
HUME,WR; Pulpal response to glass-ionomers.Hunt P .Philadelphia 1994.
ILIESCU,A et GAFAR,M ; Cariologie şi Odontoterapie Restauratoare.Editura
Medicală Bucureşti 2006.
INOKOSHI,S et al;Dual-cure luting composites .J Oral Reabilit 1993.
JACOBSEN,T et al; Some effects of water on dentin bonding.1995.
JOHNSON,GH et al; Postoperative sensitivity associated with posterior composite and
amalgam restorations.Oper Dent 1988.
KEMP-SCHOLTE,CM; Marginal integrity of cervical composite.ACTA 1989.
KIDD,EAM et al; Pickard,s Manual of Operative Dentistry Ed 8. Oxford
2003.
KIDD,EAM et al;Dental Caries Ed Blackwell 2004 Cap.7.
KIDD,EAM et al;Pickard,s manual of operative dentistry.Oxford 1996.
ENANS, J.R.; WETZ, J.H.: The pinned amalgam restorations. Part 1, J Prosthet Dent 1977;
37; 37-41.
LANG,BR et al; Filler particle size and composite resin classification systems.J Oral rehabil
1992.
LEE WC et al; possible rol of tensile stress in the etiology of cervical erosive lesions of
teeth.J Prosthet Dent 1984.
LEINFELDER,KF; Composites: current status and future developments .1986.
LEINFELDER,KF; An in vitro device for determining wear of posterior composites.J Esthet
Dent 1999.
LEINFELDER,KF; Packable composites:overview and technical consideration.J.Esthet dent
1999.
MAIR LH; Wear in dentistry:current terminology.J Dent 1992.
MOUNT,GJ; Glass ionomer cements:clinical consideration.Clinical Dentistry.1984.
MOUNT, G.J., Adhesion of glass–ionomer cement in the clinical environment. ,,Oper Dent”
1991; 16:141–8.
MOUNT, G.J., Clinical placement of modern glass–ionomer cements. ,,Quintessence Int”
1993; 24:107–11.
MOUNT, G.J., An atlas of glass–ionomer cement: a clinician guide, 2nd ed. London: Martin
Dunitz; 1994.

143
MOUNT, G.J., Longevity in glass–ionomer restorations: review of a successful technique.
,,Quintessence Int” 1997; 28:643–50.
MOUNT,GJ;BRYANT,RW; Conservarea şi Restaurarea structurii dentare .Ed All Educational
1999.Cap.8 Glasionomerii(Cementurile ionomere de sticlă).Pag;69-92.
MOUNT, G.J., MAKINSON OF, PETERS MCRB. The strength of auto-cured and light-cured
materials. The shear punch test. ,,Aust Dent J” 1996; 41:118–23.
MOUNT,G,J ; HUME,W,R ; Conservarea şi Restaurarea structurii dentare .Ed All Educational
1999.
MOUNT,GJ; Clinical requirements for a successful ,,sandwich“.Aust Dent J 1989.
NAKABAYASHI,M et al; Effect of HEMA on bonding to dentine .Dent Mater 1992.
MORAND, J.M.; JONAS, P.: Resin-modified glass-ionomer cement restorations of posterior
teeth with proximal carious lesions. Quintessence Int 1995; 26:389-394.
MOUNT, G.J.: The use of amalgam to protect remaining tooth structure. NZ Dent J 1977;
73:15-20.
MOUNT, G.J.: Minimal treatment of the carious lesion. Int Dent J 1991; 41:55-9.
NICHOLSON, J.W., ANSTICE, M., The development of modified glass–ionomer cements for
dentistry. ,,Trends Polymer Sci” 1994; 2:272–6.
NICHOLSON, J.W., ANSTICE, H.M., McLEAN, J.W., A preliminary report on the effect of
storage in water on the properties of commercial light cured glass- ionomer cements. ,,Br
Dent J” 1992; 173:98–101.
NICHOLSON, J.W., CZAMECKA, B., LIMANOWSKA-SHAW, H., Effect of glass–ionomer
and related dental cements on the pH of lactic acid storage solutions. ,,J Dent Res” press.
NUSSBAUM,R;Probleme de cariologie.LITO IMF Timisoara 1979.
OGATA M et al; Effect of sel-etching primer vs phosphoric acid etchant on bonding to bur-
prepared dentin.Oper Dent 2002.
PAPA, J.; WILSON, P.R.; TYAS, M.J.: Tunnel restorations. J Esthet Dent 1992; 4:4-9.
PASHLEY,DH et al; Smear layer.Oper Dent 1984.1992.
PICKARD,HM; A Manual of Operative Dentistry.Ed Oxford Londra 1970.
RIETHE,P et al; Kariesprophylaxe und konservierende Therapie.Ed Thieme 1988.
ROBERSON TM et al; Biomaterials.Cap 11 Art and Science of Operative Dentistry
Sturdevant,s Ed Mosby 2006.
ROMÂNU,M;BRATU,D;Polimerizarea în Stomatologie.Ed Brumar 2000.
ROMÂNU,M;BRATU,D;Materiale Dentare.Noţiuni teoretice şi aplicaţii clinice.Ed Brumar
2003.
ROYDHOUSE, R.H.; RICHARDSON, A.S.: The current clinical status of fissure sealants. J
Canad Dent Assoc 1972; 38; 219-20.
SCHWARTZ,RS et al; Fundamentals of Opreative Dentistry .A conteporary approach.Ed
Quintessence Int 1996.
SCHWARTZ,RS et al; Fundamentals of Operative Dentistry A approach Conteporary Ed
Quintessence book 1996.SCH
SEVERINEANU,V; Odontologie-Parodontologie ; Ed.Medicală Buc.1985.
SILVERSTONE, L.M. et al: Dental caries, New York, 1981, Macmillian Publishing.

144
SKINNER EW; Comparison of the properties and use of silicate cement and acrylic resine in
operative dentistry.J Am Dent Assoc1959.
SMITH,GE;Sturdevant,s 2006.Ed Mosby.Ch. 21.
SIMONSEN, R.J.: Cost effectivness of pit and fissure sealant at 10 years. Quintessence Int
1989; 20:75-84.
STARR, C.B.: Amalgam crown restorations for posterior pulpless teeth. J Prosthet Dent 1990;
63:614-9.
STURDEVANT CM et al; The art and science of operative dentistry .Ed 1 New York
1968.McGraw-Hill.
STURDEVANT,JR et al;Art and science of Operative Dentistry.Ed Mosby by Roberson,TM
2006.
SUMMITT,JB et al; Fundamentals of Operative Dentistry.A conteporary approach.Ed
Quintessence Int 2006.
SUMMITT,GB ; Fundamentals of Operative Dentistry A approach Conteporary Ed
Quintessence book 1996.Ch 4.
TANI C et al; Effect of smeare layerThickness on bond strength .J Adhes Dent 2003.
WELK DA et al; Rationale for desingning cavity preparations in ligth of current knowledge
and technology.
WILDER,,AD, Jr et al; 5-yaer clinical performance of packable posterior composite .J Dent
Res 2004.

--------------//---------------

145