Fizioterapie

Bazele fiziologice ale electroterapiei
• ELECTROTERAPIE – aplicarea în scop terapeutic/

diagnostic a energiei electrice
- Primele dovezi scrise sec 18 – Luigi Galvani (a demonstrat
electricitatea animalelor)
- orice modalitate de electroterapie necesită introducerea unei
anumite forme de energie fizică într-un sistem biologic →
modificări fiziologice utilizate ca beneficiu teraputic
- Fiecare celulă a organismului este delimitată la exterior de o
membrană celulară de natură lipoproteică, cu funcţie de
protecţie şi păstrarea formei celulei. În cazul neuronilor,
membrana celulară are şi rolul de transmitere a potenţialelor
de acţiune.
- În repaos - celula se caracterizează prin potenţialul de
repaos. (PA) -65-85 mV
- Proprietăţile membranei celulare stau la baza diferenţei de
potential ; stratul fosfolipidic din structura membranei se
caracterizează prin:
- impermeabilitate – care permite menţinerea diferenţelor de
concentraţie de o parte şi alta a membranei şi deci a unui
gradient chimic
- înaltă rezistenţă electrică care permite menţinerea unei
diferenţe de potenţial, deci a unui gradient electric.
- Proteinele proprii membranare au următoarele proprietăţi:
- canalele de potasiu sunt responsabile de o permeabilitate
selectivă a membranei, nelăsând să treacă decât ionii de
potasiu;
- pompa de sodiu-potasiu transportă activ ionii de sodiu spre
exterior şi pe cei de potasiu spre interior.
Pompa de sodiu-potasiu este o ATP-ază membranară
prezentă în toate celulele animale. Această pompă utilizează
energia conţinută în ATP pentru menţinerea unei diferenţe de
concentraţie ionică între interiorul şi exteriorul celulei
• Na, încărcaţi pozitiv, mai numeroşi la exteriorul celulei, tind să
treacă prin difuziune spre interiorul celulei,
K (încărcaţi şi ei pozitiv), mai numeroşi în interiorul celulei,
tind să treacă spre exterior. Este momentul când pompa de sodiu-
potasiu intră în joc. Pentru 3 ioni de Na expulzaţi la exterior, ea
va înlocui 2 ioni de K la interior. Deoarece cele două tipuri de
ioni au sarcini electrice pozitive, vor exista mai multe sarcini
https://lookaside.fbsbx.com/file/pt%20examn%20fizioterapie…DOuzKXxVZPeBelzDrLrpDIoUcVl1Zp2L99nQzOl-DIpPvPbgy_w 09/02/2018, 13T47

Page 1 of 42
pozitive la exteriorul celulei decât în interior, şi deci se creează
acel potenţial de -70 mV. Se spune despre neuron în această stare
că este polarizat, adică există mai multe sarcini pozitive la exterior
decât la interiorul celulei
• În timpul excitaţiei electrice ia naştere potenţialul de acţiune.
Acesta reprezintă o modificare bruscă, rapidă şi locală a
potenţialului de repaos la o celulă excitabilă.
• a) faza de depolarizare
stimularea → deschiderea canalelor de sodiu.
Ionii de sodiu traversează pasiv aceste canale şi intră în
celulă. Faţa externă a membranei devine electronegativă iar cea
internă electropozitivă.
• b) faza de repolarizare
– canalele de sodiu se închid.
- Canalele de potasiu se deschid iar ionii de potasiu ies din
celulă pentru compensarea intrării sodiului. Faţa externă a
membranei redevine electropozitivă, iar cea internă
electronegativă ; membrana celulară este din nou polarizată.
faza de hiperpolarizare
• rămân deschise canalele de potasiu iar ionii de potasiu
continuă să iasă din celule. Faţa externă a celulei devine
hiperpozitivă iar cea internă hipernegativă.
d) revenirea la potenţialul de repaos – restabilirea statusului
iniţial este activă : pompa sodiu-potasiu expulzează ionii de sodiu
şi permite intrarea celor de potasiu. Această fază necesită energie,
obţinută prin hidroliza ATP, care reprezintă forma de stocare a

Page 2 of 42
energiei celulare.
• Valoarea prag – intensitateea minima la care se poate produce

un PA
• potenţialului de acţiune - funcţionează după legea “tot sau
nimic”
• perioada refractară.
-după depolarizarea membranei axonale(dupa propagarea
unui PA) , trebuie ca membrana să se repolarizeze pentru a fi
capabilă să conducă un nou PA. =Perioada de după depolarizare
când membrana se repolarizează pentru a putea conduce un nou
potenţial de acţiune se numeşte perioada refractară. Durata ei este
cuprinsă între 0,5 şi 1 milisecunde şi nici un PA nu se poate
propaga deoarece ea este ocupată cu repolarizarea. Dacă această
perioadă nu ar exista, membrana axonală după un potenţial de
acţiune va rămâne în permanenţă depolarizată şi nu va putea
conduce potenţialul de acţiune.
• Modificările proprietăţilor fizice şi fiziologice ale ţesuturilor în
timpul excitării sunt determinate de sensul curentului şi
poartă numele de electrotonus.
• Dacă aceste modificări se produc la nivelul polului pozitiv
(anod) se numesc anelectrotonus
↓
scăderea excitabilităţii.
• dacă se produc la nivelul polului negativ (catod) se numesc

catelectrotonus → cresterea excitabilitatii
Parametrii electrofiziologici ce caracterizează excitabilitatea

nervoasă sunt:
• reobaza – intensitatea minimă a curentului electric care poate
produce o excitaţie într-un timp nedefinit; pentru realizarea
excitaţiei este necesară o anumită concentraţie a curentului pe
secţiunea de membrană (densitate);
• cronaxia – timpul minim necesar unui curent cu intensitatea
egală cu dublul reobazei să producă o excitaţie minimă. Ea
este invers proporţională cu excitabilitatea nervoasă. La
fibrele mielinice groase ,de tip A, valoarea cronaxiei este de
0,1-0,2 ms, pentru fibrele mielinice subţiri, de tip B, 0,2-0,3
ms, iar pentru fibrele amielinice, cronaxia are valoarea de
0,4-0,7 ms.
cronaxia fibrelor musculare:
• pentru muşchii din regiunea anterioară a corpului, cronaxia
este mai mică decât pentru cei din regiunea posterioară;
• pentru muşchii cu activitate rapidă (muşchi fazici, albi),
cronaxia este mai mică decât pentru muşchii tonici, roşii;

Page 3 of 42
• musculatura proximală a membrelor are cronaxia mai mică
decât musculatura distală.
• Echilibrul acido-bazic şi electrolitic, reactivitatea neuro-
vegetativă şi corticală, vârsta, temperatura mediului ambiant
sunt factori care influenţează valorile cronaxiei fiziologice
• În practica medicală, măsurarea cronaxiei este foarte utilă mai
ales în diagnosticul şi tratamentul afecţiunilor
neuromusculare
• Conductibilitatea este proprietatea membranei excitabile de a
conduce unda de depolarizare.
• Transmiterea excitaţiei se realizează în mod diferit, în funcţie
de prezenţa sau absenţa mielinei. Astfel, în fibrele amielinice
excitaţia se transmite continuu, prin propagarea din aproape
în aproape a curenţilor locali. În fibrele mielinice conducerea
se face saltator, deoarece teaca de mielină acţionează ca un
izolant pentru curentul electric. Impulsul va fi condus între
strangulaţiile Ranvier, unde teaca de mielină este întreruptă.
Avantajele conducerii saltatorii :
• - viteza de conducere foarte mare
• - consum energetic foarte scăzut pentru repolarizare.
• Din nervul motor influxul nervos trece în fibrele musculare în
zona plăcii motorii, care este o sinapsă neuromusculară la
nivelul căreia se eliberează acetilcolină.
• Numărul de fibre musculare inervate de un motoneuron
medular diferă în funcţie de muşchi: pentru muşchii
scheletici cca.2000 fibre, pentru muşchii ochiului 10 fibre.
• Fibra nervoasă motorie a unui singur neuron împreună cu
totalitatea fibrelor musculare striate pe care le inervează
constituie o unitate motorie (Sherrington). În cadrul acesteia,
fibrele musculare sunt inervate şi se contractă sincron.
CURENTUL GALVANIC (CONTINUU)
Curentul galvanic este un curent continuu, ce constă într-un

flux constant şi unidirecţional de electroni .
Caracterul unidirecţional conferă curentului continuu
proprietatea de a deplasa ionii liberi din soluţiile electrolitice ale
organismului, care este considerat ca un amalgam de electroliţi
într-o masă de apă.
În structura corpului omenesc, apa reprezintă 70% din
greutatea corpului, iar 30% reprezintă substanţă solidă,
reprezentată în principal de săruri dizolvate, în diverse concentraţii.
Corpul omenesc este considerat un conductor de gradul II,
ţinând cont de prezenţa soluţiilor electrolitice şi coloidale precum

Page 4 of 42
şi de gradul mare de heterogenitate al diferitelor ţesuturi. Astfel :
- sângele, limfa, LCR, corpul vitros sunt foarte buni
conductori (gradul I);
- muşchii, ţesutul subcutanat, glandele sudoripare, organele
interne sunt buni conductori (gradul II);
- ţesutul nervos, ţesutul adipos, ţesutul osos, glande sebacee
sunt rău conductori (gradul III) ;
- epidermul, falangele sunt foarte rău conductori (gradul IV).
Trecerea curentului galvanic prin organism va determina
apariţia efectelor polare (la nivelul electrozilor aplicaţi),şi a celor
interpolare (la nivelul regiunii cuprinse între cei doi electrozi).
Aceste efecte se manifestă concomitent.
În locul unde electrozii vin în contact cu tegumentul se
produc modificări complexe: are loc disocierea structurilor chimice
ionizabile, urmată de migrarea ionilor, fenomen care se supune
legii ionizării „polurile opuse se atrag iar cele cu acelaşi semn se
resping”.
La nivelul electrozilor, ionii îşi pierd sarcina electrică şi
devin atomi liberi (electroliză). Aceştia se combină între ei, astfel
că la catod reacţiile sunt de tip alcalin (datorită NaOH format din
cuplarea sodiului din NaCl cu gruparea OH provenită din
disocierea apei), iar la anod reacţiile sunt de tip acid, datorită
acidului clorhidric (HCl) format din cuplarea hidrogenului din apă
cu clorul din NaCl.
NaCl →Na+ + Cl¯ H2O → H+ + OH¯
Catod: Na+ → Na Anod: Cl¯ → Cl
(-) → H + → H (+ ) OH¯ → OH
Na +OH (din apă) Cl +H (din apă)
↓ ↓
NaOH HCl
Prin gruparea diferenţială a ionilor la cei doi poli, se obţin

efectele polare:
• la catod se grupează pe suprafaţa membranei celulare
ionii monovalenţi care determină creşterea
excitabilităţii la acest nivel (catelectrotonus), deci efect
excitomotor;
• la anod, se grupează ionii bivalenţi, care determină
scăderea excitabilităţii (anelectrotonus), deci efect
analgetic.
Efectele curentului galvanic depind de mai mulţi factori:

- tipul electrodului (formă, dimensiuni, compoziţie chimică);
- parametrii curentului electric (intensitate, durata de
aplicare, densitatea).
Densitatea este proporţională cu intensitatea curentului şi

Page 5 of 42
invers proporţională cu suprafaţa electrodului aplicat. În cazul
curentului continuu, densitatea normal tolerată este de 0,25-0,5
mA/cm2.
Efectele fiziologice ale galvanoterapiei se regăsesc la

nivelul:
a) fibrelor nervoase senzitive şi a receptorilor– efect analgetic
la nivelul electrodului pozitiv (anelectrotonus). Efectul analgetic
este mai crescut cu cât intensitatea curentului este mai mare.

b) fibrelor nervoase motorii – creşterea excitabilităţii
neuromusculare la nivelul electrodului negativ (catelectrotonus).
Catelectrotonusul este întâlnit la intensităţi mici ale curentului
galvanic.
Stimularea fibrelor nervoase motorii prin galvanoterapie se
utilizează ca pregătire a musculaturii denervate pentru aplicarea
curenţilor excitatori.

c) fibrelor nervoase vegetative vasomotorii – iniţial
vasoconstricţie, urmată de vasodilataţie persistentă, mai ales la
nivelul electrodului negativ.
Acest lucru explică apariţia eritemului cutanat ( care durează
câteva ore) şi a creşterii temperaturii locale. Vasodilataţia se
produce atât la nivelul vaselor superficiale, unde circulaţia creşte
cu cca 500%, cât şi la nivelul vaselor profunde, în ţesutul muscular
striat unde fluxul sanguin ajunge să crească cu 300%. Prin
activarea circulaţiei locale se ameliorează metabolismul tisular şi
se creează condiţii favorabile pentru resorbţia exudatelor şi
edemelor; astfel se justifică aplicarea galvanoterapiei în
acrocianoză, angioneuropatii, arteriopatii periferice aterosclerotice,
algoneurodistrofii.
Pacientul descrie o senzaţie de căldură plăcută la nivelul
electrodului, care persistă timp de câteva ore după întreruperea
tratamentului.
d) sistemului nervos central şi vegetativ:

- diminuare a reflexelor – în cazul aplicării descendente a
curentului galvanic (electrodul pozitiv situat cranial iar cel
negativ, caudal);
- creşterea excitabilităţii – în cazul galvanizărilor ascendente;
- la nivelul organelor de simţ apar senzaţii specifice: fosfene
(puncte luminoase), acufene (zgomote în urechi), vertij,
reacţii gustative (gust metalic la polul negativ şi acru la
polul pozitiv);
- sistemul nervos vegetativ reacţionează individualizat la

Page 6 of 42
aplicarea curentului galvanic în funcţie de predominanţa
tonusului simpatic sau parasimpatic. Când se urmăreşte în
principal influenţarea funcţiei sistemului nervos vegetativ,
locul de aplicare a procedurii este « gulerul lui Scerbac »
(zona reflexogenă în regiunea cervicală şi dorsală
superioară).
e) sistemului circulator – aplicaţiile ascendente cresc fluxul

sanguin de întoarcere de la nivelul membrelor inferioare, circulaţia
arterială de la nivel pulmonar si al membrului superior. Aplicaţiile
descendente cresc fluxul sanguin din mica circulaţie către cord.
Influenţa galvanizării asupra circulaţiei a fost observată de Schnee,
în cadrul aplicării galvanizării în băi 4-celulare.
Curentul continuu este folosit în terapeutică sub formă de
galvanizări simple, băi galvanice şi ionizări (ionogalvanizarea).
Tipuri de galvanizări
Galvanizarea simplă – constă în aplicarea a 2 electrozi de

dimensiuni egale sau diferite, în funcţie de regiunea pe care se
aplică, şi de efectele de polaritate urmărite.
Electrozii pot fi metalici sau din cauciuc electroconductor.
Dacă electrozii au dimensiuni egale (aplicaţie bipolară-
anodul şi catodul îşi exercită efectele simultan), densitatea
curentului este egală pe toată aria electrozilor.
Dacă dimensiunile sunt diferite (aplicaţie unipolară),
electrodul mic este cel activ (densitatea de sarcini electrice pe
unitatea de suprafaţă este mare), iar electrodul mare este
„indiferent”.
Electrozii se pot aşeza în două moduri:

• transversal – de-o parte şi de alta a regiunii tratate (umăr,
genunchi, gleznă);
• longitudinal –electrozii plasaţi la nivelul extremităţilor
membrelor.
În funcţie de efectele care trebuie induse, galvanizarea poate
fi:
- descendentă – cu efecte de stimulare motorie, în care polul
pozitiv se aplică proximal (la rădăcina membrului), iar cel
negativ cât mai distal;
- ascendentă – cu efect analgetic, în care polaritatea este
inversă.
Un element foarte important în aplicaţiile galvanice este

Page 7 of 42
obligativitatea ca între electrozi şi tegument să se interpună un
material textil (grosime 1-1,5 cm) sau un burete poros (grosime 2
cm), care să nu depăşească cu mai mult de 3 cm conturul
electrozilor.
Aceste materiale izolante sunt îmbibate cu apă călduţă simplă
sau sărată, şi au rolul de a preveni arsurile locale şi pentru a
contracara efectele polare induse sub electrozi.
Electrozii trebuie să fie perfect netezi iar tegumentul pe care
se aplică să fie indemn şi degresat dacă în prealabil pacientul a
folosit unguente sau anumite creme, pomezi. Din zona de tratat
trebuie îndepărtate obiectele metalice (lănţişoare, inele, brăţări etc).
Intensitatea curentului aplicat se va stabili în funcţie de
efectele terapeutice urmărite, gradul de sensibilitate şi toleranţa
individuală, mărimea electrozilor, stadiul de evoluţie al afecţiunii.
Pe lângă faptul că sensibilitatea cutanată la curent diferă în
funcţie de persoană, există pacienţi cu hipo sau hiperestezie
cutanată, ceea ce va determina stabilirea „pragului de sensibilitate”
(producerea senzaţiei de furnicături uşoare, la introducerea lentă a
curentului electric – O. Gillert).
De obicei, pentru efecte analgetice, valoarea intensităţii „de
prag” este de 0,1 mA/cm², iar pentru nevralgiile acute „sub prag”
(sub 0,1 mA/cm²); pentru efecte vasodilatatoare se foloseşte
intensitatea „peste prag”.
De obicei, în stadii acute se folosesc intensităţile „sub prag”,
iar în cele cronice „peste prag”.
Durata şedinţelor este de 20-30 minute, iar ritmul de aplicare
este de 1 şedinţă/zi. În afecţiunile acute sunt necesare 8-10 şedinţe,
iar în cele cronice 12-20 şedinţe (zilnice sau la două zile).

Page 8 of 42
B. Băile galvanice (hidroelectrice) – îmbină acţiunea
curentului electric cu efectul termic al apei.
Băile galvanice se aplică segmentar sau întregului corp.
Astfel, există vase speciale pentru membrele superioare şi
inferioare , dar şi pentru toate cele 4 membre – baia 4-celulară.
Pentru imersia totală se foloseşte baia Stanger.
Temperatura apei va fi la temperatura corpului sau mai mare,
dar nu va depăşi 38°C. Cantitatea de apă variază, când se doreşte
ca un pol să fie mai activ, cantitatea de apă va fi minimă.

Page 9 of 42
Baie 4-celulară
Baia 4-celulară poate folosi:

- toate cele 4 celule – se realizează 2 circuite, unul se închide
la nivelul membrelor superioare, şi unul la nivelul
membrelor inferioare. De obicei se aplică descendent
(membrele superioare la polul pozitiv şi cele inferioare la
polul negativ). Când este necesar ca toate cuvele să aibă
aceeaşi polaritate (de ex în poliartrita reumatoidă cu
articulaţii tumefiate şi dureroase atât la mâini cât şi la
picioare), cuvele se racordează la electrodul pozitiv
(pentru obţinerea efectului analgetic) iar electrodul negativ
se aplică pe spate sau torace.
- 2 celule – se realizează circuit numai pentru membrele
superioare sau inferioare, sau pentru membrul superior şi
inferior homolateral;
- o celulă – pentru un singur membru, electrodul indiferent se
plasează cervical sau lombar.
Intensitatea curentului este de 20 mA, durata şedinţelor 10-30
minute, ritmul de aplicare zilnic sau la 2 zile.
Băile galvanice generale (Stanger) constau în imersia

întregului corp într-o vană din material sintetic, cu pereţii interiori
acoperiţi cu un dielectric pentru ca electrozii să nu vină în contact
direct cu pacientul.
Pentru o mai bună eficienţă terapeutică a procedurii, în apă se
pot adăuga produse farmaceutice sau extracte de plante; astfel,
efectul curentului electric se cumulează cu efectul chimic produs
de ingredientele adăugate.
Căzile folosite sunt prevăzute cu un număr de electrozi fixaţi
pe pereţi (de obicei câte 3 pe părţile laterale, unul cranial şi unul
caudal), la care se pot adăuga şi electrozi suplimentari, mobili, în
funcţie de necesităţile terapeutice.
Intensitatea curentului galvanic este de 1000-1200 mA, mai
mare decât cea folosită la băile 4-celulare. Numai 1/3 din valoarea
intensităţii menţionate ajunge la organismul pacientului, restul
curentului se închide prin apă (bun conductor electric).

Page 10 of 42
Creşterea intensităţii se face progresiv, în funcţie de senzaţia
descrisă de pacient.
Senzaţia resimţită de pacient trebuie să fie de uşoară căldură
şi furnicătură plăcută.
Temperatura apei folosite este de 36-37º C.
Durata procedurii este de 15-30 minute, iar ritmul de aplicare
este de o şedinţă la 2-3 zile. Se indică 10-12 procedee/cură.
C. Ionogalvanizarea (ionoforeza) – este o metodă ce are la

bază proprietatea curentului galvanic de a disocia electrolitic
diferite substanţe medicamentoase şi de a transporta ionii rezultaţi
către electrozii cu semn opus, traversând ţesuturile organismului.
Unul din avantajele acestui procedeu îl reprezintă faptul că se
realizează concentraţii loco-regionale importante, care nu s-ar
putea obţine prin administrare generală.
Penetrarea substanţelor medicamentoase ionizate depinde de
următorii factori:
➢ solubilitatea substanţei medicamentoase – medicamentul care
trebuie să penetreze prin procesul de migraţie ionică trebuie
să fie un electrolit, adică să fie soubil în apă şi ionizabil.
➢ concentraţia substanţei medicamentoase – concentraţia mai

mare sau mai mică a medicamentului în soluţie afectează
cantitatea de ioni transferabili; concentraţiile uzuale
recomandate sunt de 1-2%.
➢ absenţa ionilor competitivi cu medicamentul în soluţie –
migrarea ionică interesează toţi ionii existenţi în soluţie,
anionii sunt atraşi de anod şi cationii de catod. Dacă în
soluţie sunt prezenţi alţi ioni decât substanţa
medicamentoasă, ei intră în competiţie pentru migrare.
Penetrarea medicamentului va fi mai mică cu cât cantitatea
de ioni competitivi este mai mare.
➢ ph-ul soluţiei – pH-ul intervine pentru că poate influenţa

polaritatea substanţei medicamentoase ionizate dar şi sarcina
electrică a porilor din tegument.
➢ plasarea soluţiei la nivelul electrodului – în funcţie de
polaritatea medicamentului ionizat, trebuie plasată soluţia
medicamentoasă la nivelul anodului sau catodului.
Medicamentele cu sarcină pozitivă trebuie plasate la nivelul
electrodului pozitiv (anod) iar cele cu sarcină negativă la
nivelul electrodului negativ (catod). Medicamentul ionizat
este plasat la nivelul electrodului de aceeaşi polaritate pentru
a fi respins de acesta şi atras de celălalt electrod.
➢ absenţa grăsimii pe suprafaţa cutanată – stratul de grăsime

Page 11 of 42
dintre soluţia medicamentoasă şi tegument împiedică
penetrarea medicamentului, motiv pentru care înainte de
procedură tegumentul trebuie pregătit corespunzător..
➢ abundenţa canalelor sudoripare la nivelul tegumentului –

pielea, cu stratul superficial de keratină este impermeabilă
pentru apă şi substanţele dizolvate în ea, astfel încât
penetrarea la nivelul pielii nu se face decât prin porii cutanaţi.
Cu cât canalele sudoripare sunt în număr mai mare, cu atât
penetrarea substanţei medicamentoase este mai bună.
➢ densitatea curentului – cu cât densitatea curentului este mai

mare, cu atât penetrarea substanţei medicamentoase este mai
bună. La densităţi prea mari ale curentului electric există
riscul de apariţie al arsurilor. Densitatea optimă este de
0,05mA/cm.
➢ durata tratamentului – primele 15 secunde sunt necesare
pentru punerea în acţiune efectivă a mecanismului de
migrare. Apoi, cu cât timpul trece, o cantitate din ce în ce mai
mare de medicament trece în organism.
Ionogalvanizare
Soluţia Electrod Durata Acţiune Indicaţii

medicamentoasă activ (minute)

Page 12 of 42
Salicilat de sodiu - 6-10 Antialgică Afecţ. reumatis-
2-4% antiinflamatorie male, mialgii,
nevralgii
Alfachimiotripsină + 10-20 Antiedematoasă Entorse, contu-
antiinflamatorie zii, edeme,
celulită
Acetilcolină 1% + 10 Antiinflamatorie Leziuni
Decontracturantă posttraumatice,
antialgică entorse, contuzii
vasodilatatorie
Aconitină 0,25‰ + 5-8 antialgică Nevralgie de
trigemen
Hialuronidază + 10-20 Antiedematoasă Limfedem,
antiinflamatorie contuzii
Histamină 0,2‰ + 5 Vasodilatatorie Dureri artic,tra-
antialgică umatisme
Clorură calcică + 10-15 sedativă Algii
2% posttraum,reum.,
nevralgii
Iodură de potasiu + 10-15 Fibrolitică, Cicatrici aderen-
2% sedativă te, cheliode
Iodură de sodiu + 10-15 Boala
Dupuytren
Clorhidrat + 10-15 antialgică Nevralgii,
novocaină 1-5% nevrite, artralgii
Substanţe folosite la ionogalvanizare
Electrozii sunt de obicei metalici, cu grosime 0,5 mm. Între

electrod şi tegument se interpune un material hidrofil îmbibat cu
20-30 ml soluţie medicamentoasă.
Soluţia de protecţie se adaugă la electrozi cu aproximativ 1

oră înainte.
Dacă în loc de soluţie se folosesc unguente, acestea se aplică
în strat subţire pe tegument, iar deasupra se pune materialul
hidrofil umezit cu apă distilată .
Ionogalvanizarea se foloseşte în principal în afecţiuni
dermatologice, în cazuri în care se doreşte obţinerea unei anestezii
cutanate (dacă se asociază un anestezic-procaina cu un
vasoconstrictor de tipul adrenalinei, efectul va fi mai intens şi
persistent), în nevralgii, nevrite etc
Complicaţiile care pot apare sunt:
- arsuri chimice – prin formarea în exces a hidroxidului de

Page 13 of 42
sodiu la catod;
- reacţii alergice – la metale, corticoizi.
Indicaţiile şi contraindicaţiile galvanoterapiei:
Indicaţii
➢ afecţiuni ale aparatului locomotor – posttraumatice,
reumatismale cronice degenerative (artroze) cu diferite
localizări sau inflamatorii acute sau între pusee (periartrită
scapulohumerală; inflamaţii ale ţesuturilor moi periarticulare
(tendinite, bursite, epicondilite, fibromialgii, celulite etc)
➢ afecţiuni neurologice: nevrite, nevralgii, pareze, paralizii de
nervi periferici;
➢ afecţiuni cardiovasculare: tulburări de circulaţie periferică
(arteriopatia obliterantă, boala Raynaud, flebite în faza
subacute şi cronice, hipertensiunea arterială stadiul I-II,
limfangite);
➢ afecţiuni dermatologice: acnee, prurit, eczeme, erizipel,
cicatrici cheloide hipertrofice, ulceraţii atone;
➢ afecţiuni oftalmologice: conjunctivite, ulcere corneene, irite,
herpes corneean)
Contraindicaţii
➢ neoplasme;
➢ alergii;
➢ tuberculoză cutanată;
➢ stări febrile de diverse etiologii;
➢ intoleranţă la curent electric;
➢ insuficienţă cardiacă.
CURENŢII DE JOASĂ FRECVENŢĂ (CJF)
- frecvenţă sub 1000 Hz (cicli/sec).

- forme ale impulsurilor: triunghiulară, dreptunghiulară,
trapezoidală, exponenţială etc

Page 14 of 42
- CJF- folosiţi pentru electrostimularea unor substraturi
biologice cu excitabilitate specifică: fibrele musculare şi nervoase.
Efectele curenţilor de joasă frecvenţă se răsfrâng asupra musculaturii
striată normal inervată, pe cea total denervată şi pe musculatura netedă.

1. Aplicarea CJF pe musculatura striată normal inervată.
Musculatura scheletică normal inervată răspunde la impulsuri

cu frecvenţă 30-50 Hz prin contracţie. Durata impulsului cu efect
de contracţie este între 0,1 şi 5 ms (milisecunde).
Pentru a stimula musculatura normal inervată se folosesc:
curenţii dreptunghiulari, curenţii faradici şi neofaradici.
Efectele CJF pe musculatura normal inervata:
-excitomotorii;
-analgetice
-vasodilatatorii (trofice)
Electrozii
-pe musculatura normal inervată, electrostimularea solicită
direct terminaţiile nervoase şi indirect fibrele musculare
- fibrele nervoase sunt mai excitabile decât cele musculare.
-Tipul electrozilor folosiţi este variabil: plăci metalice
acoperite cu un material textil sau burete umidificat, cauciuc,
elastomeri ( elastomerii prezintă avantajul că sunt mai puţin nocivi
pentru tegument, mai uşor de folosit, se adaptează mai uşor
suprafeţelor pe care sunt aplicaţi; grosimea redusă a electrozilor
favorizează adaptarea mai bună la variaţia de formă a muşchilor în
timpul contracţiei).
Localizarea electrozilor- Se folosesc două tehnici de

electrostimulare:
➢ tehnica monopolară – când se urmăreşte contracţia unui
singur muşchi
➢ utilizează un electrod mare numit electrod indiferent plasat pe
o altă regiune decât cea care se doreşte a fi stimulată şi unul
sau doi electrozi mici, numiţi electrozi activi plasaţi la nivelul
muşchiului.
Densitatea mai mare a curentului la nivelul electrodului activ
permite generarea efectului excitomotor.
➢ tehnica bipolară – foloseşte doi electrozi de dimensiuni egale

plasaţi pe muşchiul care trebuie excitat, unul în partea distală
şi unul proximal. Distanţa dintre electrozi influenţează
gradul de penetrare al curentului în muşchi; cu cât electrozii
sunt mai depărtaţi, cu atât stimularea electrică este mai

Page 15 of 42
profundă.
• La modul general pentru cele două tehnici, electrozii se
poziţionează la nivelul punctului sau punctelor motorii. .
Acestea corespund proiecţiei la nivelul tegumentar a zonei
din muşchi în care se află cea mai mare concentraţie de plăci
motorii ( Punctul motor este deci o entitate anatomică şi
nu o proprietate fiziologică a fibrei musculare). De obicei, pct
motorii se găsesc la joncţiunea 1/3 sup cu 1/3 medie a
corpului muscular.
-densitatea curentului = intensitatea pe unitatea de suprafaţă.

Dacă curentul traversează o suprafaţă redusă de membrană , efectul
local de variaţie a potenţialului este mai intens. Acest fapt este în
favoarea focalizării asupra punctului motor cu un electrod de talie
mică, dar poate antrena apariţia unor senzaţii dezagreabile.
Electrozii mari sunt mai confortabili pentru pacient, dar dispersia
curentului va duce la scăderea efectului motor, iar stimularea va fi
mai puţin specifică, mai puţin intensă şi poate antrena contracţia
muşchilor vecini.
Electrostimularea nu poate fi considerată ca un mijloc de

substituire a antrenamentului sau a activităţii fizice, dar ca un
adjuvant la metodele clasice de antrenament.
Este necesar un bilanţ medical minim înaintea oricărui
program de electrostimulare
Indicaţii:
➢ atonii şi atrofii musculare de diferite cauze
- imobilizări prelungite. Atrofia de inactivitate reprezintă
indicaţia de elecţie a electrostimulării. După un traumatism
articular sau osos, imobilizarea duce la atrofie macroscopică,
obiectivată prin perimetrie.
- hipotrofii în afecţiuni articulare
- hipotonii din cadrul unor deficienţe: ale coloanei vertebrale
(scolioze, cifoze), ale piciorului (picior plat)
(„electrogimnastică musculară”);
➢ nevralgii, nevrite

Page 16 of 42
➢ hipoestezii cutanate
➢ profilaxia trombozelor şi emboliilor postoperatorii
Contraindicaţii:
- paralizii spastice, musculatura parţială sau total denervată.
2. Aplicarea curenţilor de joasă frecvenţă pe musculatura total

denervată
În atingerile de tip neurogen, indiferent de cauza lor
(medicală sau traumatică), modificările de structură ale muşchiului
vor antrena un deficit major, care va duce la rândul lui la
inactivitate parţială sau totală, definitivă sau tranzitorie şi de obicei
de lungă durată.
Locul şi rolul stimulării electrice în cazul musculaturii
denervate este încă destul de controversat.
La nivel histologic, modificările muşchiului denervat sunt:
- pierdere a cantităţii de apă
- scăderea diametrului fibrelor
- stază venoasă intramusculară care produce scăderea
efectului de pompă vasculară pe care îl are muşchiul
indemn
Din punct de vedere electrofiziologic, la muşchiul denervat
se constată:
- scăderea potenţialului membranar de repaus
- creşterea perioadei refractare
- creşterea potenţialului de acţiune
- modificările constantelor electrice (reobaza, cronaxia)
Exista 3 feluri de leziuni nervoase:

- neuropraxie – blocaj in conducerea nervoasa cauzat de o
trauma ce a afectat teaca de mielina; recup se produce spontan in
max 8 spt
-axonotmesis – leziune severa axonala cu pastrarea doar a
endonervului si degenerare a segmentului distal al nervului; se
produce regenerare cu 1-2 mm/zi a axonului
- neurotmesis – leziune f severa cu intreruperea totala a
axonului; nu exista regenerare fara sutura chirurgicala
Electrostimularea asigura pastrarea capacitatii muschiului de a raspunde
la stimuli electrici , impiedica atrofia musculara si mentine placa
neuromusculara in stare de functionare . Nu se face electrostimulare daca nu
exista sanse de reinervare
-Fibrele cu cronaxie mare nu mai răspund la impulsuri
drepunghiulare ca şi mm normal inervată, ci reacţionează doar la
stimuli electrici cu intensitate progresivă, aplicaţi timp
îndelungat. Din acest motiv se folosesc CJF cu impulsuri în pantă
progresivă (exponenţiale, trapezoidale).

Page 17 of 42
În practică se foloseşte curent cu impulsuri la 2-3 sec, de 3
ori pe săptămână, până ce muşchiul ajunge la forţa 3, 3 +.
Folosirea acestor tipuri de curent previne şi încetineşte
instalarea atrofiei musculaturii denervate, condiţia fiind ca terapia
să se instituie cât mai precoce după leziunea de neuron motor
periferic.
Electrostimularea selectivă se realizează numai după

efectuarea electrodiagnosticului (bilanţul leziunilor motorii şi
senzitive). Se deseneaza graficul intensitate-durata pt stabilirea
gravitatii denervarii si stabilirea parametrilor de stimulare. Graficul
stabileste legatura dintre amplitudine si durata impulsului care
produce o contractie minim a muschiului. Se face cu impulsuri
triunghiulare si apoi rectangulare. Curba cu impulsuri triunghiulare
este pentru fibrele denervate iar cea cu impulsuri dreptunghiulare
pentru fibrele ramase indemne. Pentru musculatura denervata
curba este deplasata mult la dreapta, iar pe masura ce reinervarea
progreseaza, curba se deplaseaz la stanga. Se repeta la 2- 3 spt.
Dupa stabilirea curbei I/T se face stimularea propriu-zisa.

Se aplica tehnica bipolara, cu electrozii plasati la capetele
muschiului denervat, cu polul + proximal si cel – distal. Muschiul
denervat nu mai are dpdv functional punct motor. Se fac 15-20
stimulari/sedinta sedinte zilnice pina la reinervare.
Pe perioada electrostimularii pacientul se concentreaza
asupra tratamentului, imaginandu-si miscarea pt a pastra imaginea
corticala a miscarii. Pozitia pacientului treb aleasa astfel incat
membrul respectiv sa fie plasat antigravitational; muschiul
denervat poate fi pregatit inainte de electrostimulare prin aplic
locale de caldura, masaj

3. Stimularea contracţiei musculaturii netede – se realizează
cu ajutorul curenţilor exponenţiali. Se indică în constipaţii atone,
atonia vezicală postoperatorie, contracţii uterine slabe în timpul
naşterii.
Indicaţie Electrozi Impuls Pauză Durata
(milisec) (milisec) (min)
Dim Poziţie
(cm)
Constipaţii 200-400 flancurile 400-500 1000-3000 30-50
cronice abdominale
Atonia postop 100-200 catod-pubian 200 1000 10-15
vezica urinară anod sacrat
Atonii uterine 100-200 catod-pubian 200 1000-3000 30-60
postpartum anod sacrat

Page 18 of 42
Tipuri de curenţi de joasă frecvenţă
În scop analgetic, curenţii de joasă frecvenţă se folosesc sub

următoarele forme:
Curenţii diadinamici – sunt curenţi derivaţi din curentul
sinusoidal de 50 Hz, redresat (suprimarea fazei negative) şi sub
formă de pulsaţii. Ei se folosesc numai pentru musculatura normal
inervată.
Există mai multe forme de curenţi diadinamici, fiecare având
particularităţi din punct de vedere al efectelor, după cum urmează:
• Monofazat fix (MF), cu frecvenţa de 50 Hz, are efect
excitator, creşte tonusul muscular, produce vibraţii ce acţionează ca
un masaj profund; acţiune vasoconstrictoare; se obţine din curentul
alternativ, în care se păstrează numai semiundele pozitive, iar cele
negative dispar şi sunt înlocuite cu pauze egale cu impulsurile
(redresare simplă)
Are şi acţiune antialgică, dar efectul este mai puţin intens, se
instalează mai lent şi durează mai mult.
• Diafazat fix (DF) , frecvenţa de 100 HZ, are cel mai
important efect analgetic şi este utilizat la începutul şedinţei,
înaintea celorlalţi curenţi diadinamici. El scade rezistenţa cutanată
şi implicit sensibilitatea dureroasă ; efectul analgetic se instalează
foarte repede. Are şi efect de inhibiţie simpatică, fiind astfel indicat
şi în cazurile cu hipertonie simpatică.
Se obţine prin trecerea curentului sinusoidal de la reţea
printr-o dublă diodă (dublă redresare) ; trec semiundele pozitive
dar şi cele negative care însă răsturnate se transformă în pozitive,
astfel că frecvenţa impulsurilor va fi dublul frecvenţei ciclurilor
din curentul de bază ; impulsurile se succed fără pauză.
Acomodarea se instalează într-un timp relativ scurt, motiv
pentru care trebuie crescută intensitatea de câteva ori în timpul
aplicaţiei ; poate apare contracţie tetanică, nedureroasă, dar care
determină rapid oboseala musculară.
• Perioada lungă (PL) – are efect analgetic, miorelaxant
decongestiv; este indicat în algiile intense şi persistente; este
caracterizat printr-o alternanţă de monofazat fix (10 sec) şi difazat
fix (5 sec), printre acestea se intercalează sinusoide cu amplitudine
crescătoare de la 0 şi descrescătoare
• Perioada scurtă (PS) – efect excitator, acţionează ca
un masaj profund;stimulează şi musculatura netedă. Are efect
resorbativ, datorită componentei vasoconstrictoare fiind indicat în
sufuziunile sanguine şi hematoame posttraumatice, edeme; este o

Page 19 of 42
alternanţă de monofazat fix(1 sec) şi difazat fix (1 sec).
Are efect stimulant şi pe musculatura netedă.
• Ritmul sincopat (RS) – are cel mai pronunţat efect
excitomotor. Se caracterizează prin ciclul: monofazat fix 1 sec, 1
sec pauză.
Indicaţii:
- traumatologie: entorse, edem, contuzii, întinderi
ligamentare;
- reumatologie: artroze, artrite, mialgii;
- neurologice: nevralgii cu diverse localizări.
Contraindicaţii:
- sarcină, regiunea precordială, tegumente cu soluţii de
continuitate.
Indicaţia Tip DD Durata Plasare electrozi

(min)
Stări posttraum.
contuzii, entorse DF 2-3 transversal, catodul pe locul
hematoame, lu- PS 2-3 dureros
xaţii, edeme PL 4
contracturi DF 2 longitudinal pe punctele
musculare PL 4 motorii ; catod cranial
hipotrofii post MF 2-4 longitudinal pe punctele
imobilizare PL 4 motorii ; catod cranial
RS 4-6
Afecţiuni
reumatismale
artrite DF 2 transversal sau paravert.
PL 4 catodul la locul dureros,
anodul cât mai aproape
reum. tes moale MF 2-4 transversal / longitudinal
PS 2 catodul la locul dureros,
PL 4 anodul cât mai aproape
artroze DF 2-4 transversal sau paravert.
PS 2-4 catodul la locul dureros,
anodul cât mai aproape
Afecţiuni
neurol periferice
sciatalgii PS 1 longitudinal pe punctele
PL 3 Valleix, desc.pe coapsă şi
gambă
nevralg. trigemen DF 2 anod la niv mastoidei, catod
PL 4 pe pct.dureroase
Afecţ. circulat. MF 2-4 longitudinal, anod mare

Page 20 of 42
periferice DF 2-4 proximal, catod mic distal
PS 2-3
Stări însoţite de DF 2 transversal în staţia
hipertonie PS 2 ganglionară a segmentului
simpatică PL 4
Aplicarea electrozilor se poate face longitudinal, de-a lungul

unui nerv periferic (electrodul pozitiv se aplică proximal),
transversal (de-o parte şi de alta a regiunii dureroase), punctiform
(polul negativ direct pe locul dureros, iar cel pozitiv la 2-3 cm
distanţă), paravertebral.
Se pot face şi aplicaţii la nivelul ganglionilor vegetativi
(aplicaţii gangliotrope) – se utilizează electrozi mici, rotunzi, cel
negativ pe zona ganglionară iar celălalt la 2-3 cm distanţă.
Durata unei şedinţe este de 5-10 minute, nu mai mult pentru a
împiedica fenomenul de acomodare.
La începutul curei, curenţii diadinamici se aplică în asociere
cu cel galvanic (pat de curent continuu cu intensitate de 1-3 mA).
3.4.2. Curenţii Trabert sunt curenţi cu efect predominant

analgetic. Ei pot fi produţi de orice tip de aparat de curenţi
excitatori de joasă frecvenţă, forma impulsurilor este
dreptunghiulară.
Electrozii se aplică bipolar şi au aceeaşi dimensiune, care
variază în funcţie de zonele tratate. Stratul hidrofil de protecţie
aplicat este foarte gros.
Electrodul negativ se aplică pe locul cel mai dureros, iar cel
pozitiv, proximal de catod, la 3-5 cm distanţă.
Pacientul descrie senzaţia resimţită ca o vibraţie plăcută,
suportabilă. Dacă se trece de acest prag se instalează o contracţie
tetanică dureroasă. După ce senzaţia de vibraţie dispare, datorită
acomodării, se trece la creşterea intensităţii, în decurs de 10
minute, până la apariţia senzaţiei maxime de vibraţie nedureroasă,
care va fi menţinută 10-15 minute. La sfârşitul şedinţei,
intensitatea se va scădea foarte lent.
Efectul analgetic trebuie să se instaleze imediat după
încheierea şedinţei. Numărul de şedinţe este de obicei de 6-8, iar
ritmul de aplicare este zilnic. Dacă după primele 3 şedinţe nu se
obţin efectele analgetice scontate, tratamentul trebuie sistat.

Indicaţii:
- afecţiuni posttraumatice: entorse, contuzii, luxaţii, întinderi
musculo-ligamentare;

Page 21 of 42
- artroze cu diferite localizări;
- spondilită anchilozantă;
- periartrită scapulo-humerală
Metode de aplicare a TENS (Transcutaneous

Electrical Nerve Stimulation)
Neurostimularea electrică nervoasa transcutanată este o

tehnică nemedicamentoasă şi neinvazivă de obţinere a efectului
antialgic cu ajutorul unui curent electric de intensitate joasă prin
intermediul electrozilor plasaţi pe tegument.
Această tehnică a fost sistematizată şi denumită TENS în
1965 de către R. Melzack (psiholog) şi P. Wall (fiziolog).
Mecanismele de acţiune prin care curentul electric are efect
antialgic nu sunt pe deplin cunoscute. Există două teorii care pot
explica scăderea durerii:
- teoria „controlului de poartă” – detaliată mai sus
- teoria analgezicelor endogene - atunci când apare senzaţia
de durere, organismul secretă endorfină care este un
analgezic endogen. Cercetările privitoare la TENS arată că
producţia de endorfină poate fi crescută prin trecerea
curentului electric prin nervi. Stimularea electrică nu
trebuie să fie dureroasă pentru a produce acest efect.
S-a constatat că frecvenţele joase sunt favorabile în algiile
cronice, la pacienţii la care rezervele de endorfină au fost spoliate
în luni sau poate chiar ani de durere.
Numeroase studii efectuate în dublu orb subliniază un efect
placebo al TENS de aproximativ 30%, procent asemănător cu cel
produs de antialgice.
Efectul antialgic al TENS este evaluat la 60%. Eficacitatea
terapeutică este măsurată graţie mărturiilor pacienţilor care
evaluează efectul antialgic cu ajutorul unei scale a intensităţii
dureroase.
Tehnica de aplicare
a) În neurostimularea electrică transcutanată clasică ,
intensitatea variază între 10-50 mA, frecvenţa folosită este
cuprinsă între 40-150 Hz; durata stimulării 50-µsec.
Electrozii, de obicei în număr de 2 sau 4 se fixează pe piele
cu ajutorul benzilor adezive. Ei se plasează fie la nivelul regiunii
dureroase, fie de-a lungul traseului unui nerv periferic. Se încearcă
dozarea parametrilor curentului până se atinge efectul analgetic dar
cu minim de disconfort pentru pacient.

Page 22 of 42
fig. 39 Aplicaţie TENS
Parametrii curentului, dar şi durata şi ritmul de aplicare al

şedinţelor de TENS pot varia considerabil de la un pacient la altul.
Unii pacient resimt efectul analgetic imediat, în timp ce la alţii
acest efect apare după 30 minute sau chiar mai mult. La unii
pacienţi, analgezia obţinută poate dura ore şi chiar zile, în timp ce
la alţii analgezia dispare odată cu întreruperea tratamentului.
Deoarece aparatul utilizat produce un curent bifazic numit
curent „compensat”, polaritatea fiecărui electrod nu contează foarte
mult. Dacă se schimbă polaritatea electrozilor, va diferi numai
senzaţia resimţită de pacient.
Ritmul de aplicare a şedinţelor TENS poate fi:
- continuu (pe durata zilei) în cazul durerilor cronice şi
permanente;
- de mai multe ori pe zi, câte o oră;
- preventiv, înaintea unor mişcări care pot determina apariţia
durerii.
icaţie TENS

Page 23 of 42
b) TENS acupunctura – este o tehnică care îmbină efectele
acupuncturii cu cele ale curentului electric. Frecvenţa de lucru este
mai mică , 1-10 Hz, electrozii se plasează pe punctele de
acupunctură, lărgimea impulsului 150 microsecunde, intensitate
crescută până la limita de toleranţă a pacientului, durata 45 minute.
Se obţine o analgezie mai lentă, dar cu durată mai mare.
Tabel comparativ între TENS clasic şi TENS acupunctura
TENS clasic TENS acupunctura

Page 24 of 42
Condiţii de stimulare
Intensitate joasă crescută
Localizare local la distanţă
Frecvenţă Crescută 70-100 Hz Scăzută 2-5 Hz
Senzaţia produsă
Calitate parestezii lovituri
Intensitate confortabilă intensă
Analgezie
Topografie localizată difuză
Instalare rapidă lentă
Post-efect scurt lung
fig. 41 Tens acupunctura

fig42 Tens acupunctura
TENS trigger – electrozii sunt plasaţi pe punctele trigger,

frecvenţa de 150 Hz, lărgimea impulsului 200 microsecunde,
intensitate crescută şi durata 15-20 minute. Se obţine o analgezie
rapidă, locală dar fugace.
TENS vertebral – electrozii sunt plasaţi de-o parte şi de alta a
coloanei vertebrale, la etajul corespunzător sectorului dureros.

Page 25 of 42
Electrodul mare (indiferent, pozitiv) se plasează pe emergenţa
nervului responsabil de teritoriul respectiv, iar electrodul mic pe
traseul nervului . Acest tip de montaj este folosit pentru dureri
cronice şi generalizate. Durata este de cel puţin 30 minute,
intensitatea medie.
Avantajele TENS sunt următoarele:
- este o tehnică ce poate fi aplicată în ambulator,
nemedicamentoasă şi cu puţine efecte nedorite;
- este o tehnică simplă, neinvazivă;
- scăderea durerii determină scăderea medicaţiei antialgice
folosite de pacient;
Indicaţii:
a) dureri neuropatice
➢ neuropatii radiculare/tronculare;
➢ zona zoster;
➢ leziuni nervoase periferice posttraumatice;
➢ neuropatii metabolice sau endocriniene (cruralgia
diabeticului);
➢ dureri de amputaţie (membrul fantomă).
b) dureri nociceptive acute

➢ dureri musculare posttraumatice
➢ dureri în caz de fractură
➢ dureri ligamentare (entorse)
➢ dismenoree
c) dureri nociceptive cronice

➢ dureri reumatice: lombalgii, artroze, tendinite, artrite,
cervicalgii, algoneurodistrofii
➢ fibromialgii
Precauţii şi contraindicaţii:
- electrozii nu se plasează în zona sinusului carotidian;
- pacienţii cu pace-maker;
- zone cu iritaţii cutanate;
- sarcină;
- epilepsie;
- anestezia completă a teritoriului dureros determină ca TENS
să fie ineficientă

Page 26 of 42
CURENŢII DE MEDIE FRECVENŢĂ
In practica medicală se folosesc curenţii cu frecvenţă

cuprinsă între 1000-10000 Hz, cu o eficacitate maximă între 3000
şi 8000Hz.
Sunt curenţi alternativi sinusoidali care constituie mijlocul
ideal de a determina contracţia muşchiului sănătos.
Excitabilitatea creşte în funcţie de frecvenţă până când
aceasta atinge valoarea de 2500 Hz. De la 2500 până la 5000 Hz
excitabilitatea se menţine în platou, iar peste 5000 Hz, ea scade
rapid, devenind nulă în jurul valorii de 8000 Hz.
Proprietăţile curenţilor de medie frecvenţă

➢ impedanţa pielii (rezistenta la fluxul de energie electrica)
scade paralel cu creşterea frecvenţei, ceea ce permite o
penetrare electrică transcutanată mai mare;
➢ rapiditatea alternanţelor înlătură orice efect electrolitic cutanat
ca şi riscul de apariţie al arsurilor. Acest fapt permite ca
aplicarea de curenţi de medie frecvenţă să se poată face ţi în
prezenţa unor piese metalice endotisulare ;
➢ o creştere progresivă a frecvenţei unui curent excitator duce la
dispariţia progresivă a excitaţiei motorii şi senzitive. Cele
două efecte nu variază într-o manieră identică ; prima care se
atenuează este excitaţia senzitivă. Astfel, pentru o anumită
frecvenţă, există curenţi care cu o intensitate suficientă, pot
provoca contracţii musculare puternice neînsoţite de durere.
Clasificare
4.1. Curenţi alternativi de medie frecvenţă pulsaţi
Aceşti curenţi cunoscuţi sub numele de „curenţi ruseşti” sau
curenţi Kotz sunt alcătuiţi dintr-un curent alternativ sinusoidal de
2500 Hz modulat la 50 Hz dând naştere la salve alternante de 10
milisec separate între ele de intervale de 10 milisec . Fiecare
alternanţă are durata de 400 µsec, cu o fază de 200 µsec.


Page 27 of 42
fig43 Curenti Kotz

Au efect de blocaj al fibrelor nervoase aferente ca urmare a
frecvenţei crescute a undelor, determinând un efect anestezic şi
permiţând recrutarea maximă a fibrelor eferente de diametru mare.
Au puternice efecte excitomotorii, dar şi efecte analgetice ;
sunt bine toleraţi de subiect, necesită aparatură simplă.
Sunt indicaţi în tonifieri musculare (în mod particular a
muşchiului cvadriceps).
O formă particulară a curenţilor cu frecvenţă medie o

reprezintă curenţii interferenţiali. Aplicarea lor a fost introdusă în
terapeutică de Hans Nemec (1950).
Aceştia rezultă prin încrucişarea a doi curenţi alternativi de
frecvenţă medie decalaţi cu 100Hz. Diferenţa dintre cei doi curenţi
este o rezultantă din domeniul joasei frecvenţe.
Locul unde cei doi curenţi cu frecvenţe diferite se întâlnesc
se numeşte câmp interferenţial. La acest nivel, în profunzime se
localizează maximul de energie, în timp ce minimul se află la
nivelul electrozilor.
În practică, de obicei unul din curenţi păstrează o frecvenţă
constantă şi fixă, în timp ce frecvenţa celuilalt curent este uşor
decalată.
Aplicaţia curenţilor interferenţiali permite:

- aplicaţii din domeniul joasei frecvenţe;
- absenţa senzaţiilor dezagreabile la nivelul pielii;
- absenţa iritaţiilor cutanate la nivelul tegumentului ;
- aplicarea şi în cazul în care există piese metalice
endotisulare ;
- aplicarea de stimuli asincroni, deci mai fiziologici şi
evitarea riscului de oboseală musculară inerent în
aplicaţiile sincrone.
- provocarea de contracţii musculare nedureroase.

Page 28 of 42
După cum am menţionat, energia eficace se localizează în
centrul de încrucişare al curenţilor.
Tipuri de electrozi folosiţi :

• electrozi de suprafaţă, plani, alcătuiţi dintr-o placă de aluminiu
sau de silicon-carbon inserată într-o substanţă spongioasă ;
Efectele curenţilor interferenţiali sunt:

• excitomotorii pe fibrele musculare striate cu inervaţie
normală şi pe musculatura netedă;
• analgetic;
• miorelaxant, decontracturant;
• vasculotrofic.
Indicaţiile curenţilor de medie frecvenţă sunt:

• electrostimulare în scop vasculotrofic;
• amiotrofii de inactivitate;
• retard al consolidării osoase;
• afecţiuni posttraumatice ale aparatului locomotor;
• dureri acute sau cronice ;
• afecţiuni ale aparatului locomotor: posttraumatice,
reumatismale;
• afecţiuni neurologice: nevralgii, nevrite, pareze;
• afecţiuni cardiovasculare: arteriopatii periferice, boala
varicoasă; boala Raynaud, prevenirea tromboflebitelor
de imobilizare;
• afecţiuni uroginecologice: incontinenţă urinară, anexite,
dismenoree.
Tipuri de aplicare a curenţilor interferenţiali

Page 29 of 42
5. CURENŢII DE ÎNALTĂ FRECVENŢĂ
Generalităţi
Curenţii de înaltă frecvenţă sunt curenţi alternativi sinusoidali

a căror frecvenţă depăşeşte 100.000Hz.
Proprietatea undelor scurte de a stabili o legătură capacitivă
prin aer permite suprimarea contactului direct al electrodului cu
tegumentul.
Există două metode care fac posibilă penetrarea în ţesut a
frecvenţei înalte : metoda în câmp condensator (bipolară) şi cea în
câmp inductiv (monopolară)
Tipuri
Din punct de vedere terapeutic se folosesc undele scurte,
undele cu frecvenţă înaltă pulsatilă şi microundele.
5.1- Undele scurte au următoarele proprietăţi:

• efect caloric de profunzime, fără influenţarea
tegumentului;
• incapacitatea de a provoca excitaţie neuromusculară;
• nu produc fenomene de polarizare.
Transformarea energiei electromagnetice în energie calorică
se numeşte endotermie tisulară. Penetrabilitatea în ţesuturi este cu
atât mai mare cu cât frecvenţa este mai crescută.
Efectul caloric determină creşterea catabolismului tisular,
activarea circulaţiei (prin acţiune directă locală şi prin acţiune
reflexă-eliberarea de substanţe vasoactive), scăderea tonusului
muscular, efect miorelaxant.
Aplicaţiile terapeutice cu înaltă frecvenţă au efect remanent
(de lungă durată); căldura se menţine 48-72 ore după procedură.
Indicaţii:
• afecţiuni ale aparatului locomotor: reumatice (de tip
degenerativ şi inflamator), postraumatice (contuzii,

Page 30 of 42
entorse, luxaţii);
• afecţiuni ale aparatului respirator şi ORL: bronşite
cronice, sechele după pleurezii netuberculoase, sinuzite,
otite, rinite, faringite);
• afecţiuni cardiovasculare: sindrom Raynaud, arteriopatii
periferice;
• afecţiuni ale aparatului digestiv: diskinezii biliare,
constipaţii cronice;
• afecţiuni genito-urinare: anexite, mastite, colici nefretice,
prostatite;
Contraindicaţii:
- hemoragii;
- tromboze venoase, flebite;
- sarcina;
- neoplazii;
- pacienţi cu pace-maker sau cu proteze metalice;
- procese inflamatorii în stadiu acut;
- tuberculoză.
Aplicaţiile de unde scurte se pot face prin metoda în câmp

condensator sau prin metoda în câmp inductor.
a) Pentru metoda în câmp condensator se utilizează electrozi
de tip Schliephake, denumiţi şi electrozi rigizi .
Regiunea tratată se găseşte plasată în interiorul unui câmp
condensator, reprezentat de cei doi electrozi, care formează
împreună cu aerul un dielectric.
Acţiunea undelor scurte asupra ţesuturilor, depinde atât de
natura lor diferită, care le imprimă constante dielectrice şi
rezistenţe specifice deosebite, cât şi de distanţa electrozilor faţă de
suprafaţa corporală.
Organele interne şi muşchii au constantă dielectrică mare;
prin aceste structuri curentul de înaltă frecvenţă trece ca un curent
de deplasare, fără a produce căldură.
Ţesutul adipos este rău conducător electric şi se încălzeşte
mai puternic.
În cazul terapiei cu unde scurte, când se doreşte
încalzirea profundă a ţesuturilor şi evitarea încălzirii stratului
adipos, trebuie mărită distanţa dintre electrozi şi tegument.
Distanţa electrozilor faţă de tegument este de 2-3 cm.
Micşorarea acestei distanţe duce la o încălzire mai mare în
suprafaţă, în timp ce mărirea distanţei duce la încălzirea profundă a
ţesuturilor.
De obicei, se folosesc electrozi de aceeaşi mărime, pentru a
se realiza un câmp uniform de încălzire tisulară.
Foarte important este ca electrozii să fie aplicaţi paralel cu
suprafaţa tratată ; dacă electrozii se aplică oblic, apare efectul de

Page 31 of 42
oblicitate (concentrarea câmpului în zonele mai apropiate de
electrozi).
fig.50 Electrod Schliephake
b) Metoda în câmp inductor

Prin această metodă, energia este transferată regiunii tratate
prin intermediul unui cablu de inducţie sau a unei bobine metalice
tubulare.
Se pot utiliza mai multe tipuri de electrozi:
- electrod „diplodă” care cuprinde două cabluri-bobină
dispuse în două planuri ce formează un diedru
fig.51 Electrod diplodă
- electrod „monodă” la care cablul-bobină este amplasat în

carcase de material plastic;

Page 32 of 42
fig.52 Electrod monodă
- cablu înfăşurat în spire în jurul regiunii tratate .
Fig. 53 Cablu
inductor
Faţă de metoda în câmp condensator, în acest caz se

realizează o încălzire mai profundă şi mai eficientă la nivelul
ţesutului muscular (3-4 cm profunzime).
Doza de unde scurte care se aplică depinde de:
- sensibilitatea termică a fiecărui individ ;
- natura regiunii tratate ;
- distanţa electrozilor faţă de corp ;
- scopul terapeutic urmărit ;
- gradul de evoluţie al bolii.
• doza I (atermică) – numită şi doza rece ; pacientul nu resimte
nici o senzaţie ; se aplică ca introducere la cei cu hiperalgii
sau afecţiuni acute ;

Page 33 of 42
• doza II (oligotermă) – produce o senzaţie de căldură slab
perceptibilă ; acţiune antispastică ;
• doza III (termică)- produce o senzaţie de căldură plăcută,
suportabilă ; acţiune antispastică
• doza IV (hipertermică) – pentru unii pacienţi este greu de
suportat
De obicei, pentru afecţiunile în stadiu acut se recomandă
dozele I-II, cu durată scurtă (3-5 min), zilnic sau la 2 zile.
În cazul afecţiunilor cronice se aplică dozele III-IV, cu durată
de 20-30 min, zilnic sau la 2-3 zile (10-12 şedinţe).
La aplicarea tratamentului cu unde scurte se va avea în
vedere ca patul sau scaunul pe care stă pacientul să nu conţină
elemente metalice; de asemenea se vor înlătura toate obiectele
metalice (inele cercei, agrafe etc) şi nu se vor trata regiunile în care
se află endoproteze, tije. Pacientul va fi informat că senzaţia pe
care trebuie să o simtă trebuie să fie de căldură plăcută,
confortabilă. Orice senzaţie neplăcută trebuie adusă la cunoştinţa
fizioterapeutului pentru înlăturarea riscului arsurilor.
Nu se va aplica terapia cu unde scurte la pacienţii cu
pacemaker şi la femeile gravide.
5.2. Unde cu înaltă frecvenţă pulsatilă (diapuls) au frecvenţa

de 27,12 MHz. Impulsurile au durata de 65 µsec iar pauzele de
după impulsuri au durata de 25 ori mai mare decât a impulsului.
Frecvenţa impulsurilor este de 400-600/secundă. Acest tip de
curenţi nu au efecte endotermice.
Curenţii de înaltă frecvenţă pulsaţi acţionează în principal
prin influenţarea mişcărilor ionice intra şi extracelulare dar şi a
potenţialelor bioelectrice de la nivelul membranelor celulare.
Câmpul electromagnetic creat de curenţii de înaltă frecvenţă
pulsată influenţată favorabil metabolismul celular, prin stimularea
repolarizării.
Efecte:
• favorizează resorbţia hematoamelor;
• favorizează formarea calusului;
• ameliorează osteoporoza;
• stimulează formarea ţesutului de granulaţie şi reduce
perioada de vindecare a plăgilor;
• diminuarea spasmului musculaturii netede
Indicaţii:
• afecţiuni ale aparatului locomotor: fracturi, osteoporoză,

Page 34 of 42
contuzii, hematoame, bursite, tenosinovite;
• afecţiuni cardiovasculare: arteripoatii periferice, ulcere
varicoase;
• afecţiuni respiratorii şi ORL: bronşite, faringite, sinuzite
• inflamaţii pelvine, cistite
Contraindicaţii:
- pacienţi cu pacemaker.
ULTRASUNETELE
Sunetele a căror frecvenţă depăşeşte pragul de audibilitate

umană (16-20000 Hz), poartă numele de ultrasunete.
Spre deosebire de undele sonore, ultrasunetele se propagă
numai în linie dreaptă, sub forma unui fascicul de raze. Propagarea
depinde de felul şi forma sursei de producere, de cuplarea cu
mediul în care se propagă şi de frecvenţă ( cu cât frecvenţa este
mai ridicată, cu atât penetrarea este mai mare).
În medii biologice, propagarea se realizează sub forma unui
mănunchi cilindric de raze, care pe măsură ce se depărtează de
capul sonor, are tendinţa să se lărgească divergent. Particulele
tisulare intră în vibraţie, mediul absoarbe o parte din această
energie mecanică şi această capacitate de absorbţie este dependentă
de densitatea mediului străbătut.
Viteza de propagare a ultrasunetelor este o constantă (de
material, ţesut); în lichidele organismului uman valoarea medie a
vitezei de propagare este de 1500 m/s., iar la nivelul osului ajunge
la 3000 m/s. Ea se calculează prin produsul între lungimea de undă
şi frecvenţă.
Ţesuturile prezintă o anumită rezistenţă la trecerea
ultrasunetelor. Această rezistenţă se numeşte impedanţă şi este în
funcţie de densitatea mediului traversat. Impedanţa diferă de la un
ţesut la altul, iar limita dintre două ţesuturi se numeşte interfaţă. La
limita de separaţie dintre straturi, o pare din ultrasunete sunt
reflectate iar o parte traversează. Gradul de traversare se exprimă
în procente şi reprezintă radiaţia emitentă care reuşeşte să ajungă
în ţesutul subiacent trecând prin limita de separaţie; la limita de
separaţie dintre aer şi tegument reflexia ultrasunetelor este de
100%. Din acest motiv, între capul traductorului şi tegument se
interpune un strat de cremă sau gel.
Direcţia de transmitere şi de reflexie sunt în funcţie de

Page 35 of 42
unghiul de incidenţă al undei sonore.
Dacă incidenţa este directă (perpendiculară pe interfaţă),
transmisia se face în aceeaşi direcţie şi acelaşi sens cu unda sonoră
iar reflexia se va face în aceeaşi direcţie dar în sens invers.
Dacă incidenţa nu este perpendiculară pe interfaţă, unda
transmisă suferă o deviaţie (refracţie). Unda este deviată sub un
unghi egal cu cel al undei incidente.
Fig. 54 Transmisia ultrasunetelor
Ultrasunetele se pot obţine prin mai multe procedee:

mecanice, termice, magnetice şi piezoelectrice.
Anumite cristale minerale (germaniu, cuarţ, turmalină) sau
sintetizate artificial (PZT) au proprietatea de a transforma energia
mecanică în energie electrică (fenomen piezoelectric direct).
La baza construcţiei aparatelor cu ultrasunete stă fenomenul

piezoelectric inversat, adică transformarea variaţiilor de potenţial
electric în efect mecanic prin intermediul cristalelor de cuarţ.
În cazul folosirii în scop terapeutic a ultrasunetelor, există o
serie de parametrii ai acestora de care trebuie să se ţină seama:
• intensitatea – exprimată în watt/cm²;
• propagarea - ultrasunetele se propagă în linie dreaptă,
sub formă de fascicul de raze; ea depinde de mediul
străbătut (omogen, neomogen) şi de sursa de producere;
• absorbţia – ultrasunetele sunt absorbite de ţesuturi şi

transformate în căldură (efect termic); ţesuturile cu
conţinut mare de apă (sânge, ţesut muscular), au putere
mai mare de absorbţie decât ţesuturile mai puţin
hidratate. Ţesutul nervos este un excelent conducător al
ultrasunetelor.

Page 36 of 42
• reflexia – ultrasunetele se supun legilor reflexiei; dacă
undele întâlnesc un mediu unde nu se pot propaga,
atunci apare fenomenul de reflexie. Ultrasunetele nu se
transmit prin aer, astfel că anumite substanţe (soluţii de
contact) trebuie interpuse între capul traductorului şi
tegument. Pelicula de soluţie preia energia ultrasonoră
emisă de traductor şi o transmite corpului. Cel mai
frecvent se folosesc glicerina, parafina, vaselina.
Doza de ultrasunete reprezintă cantitatea de energie absorbită

într-o unitate de timp de o unitate de volum a obiectului iradiat.
Clasificarea intensităţilor ultrasunetelor este:
- domeniul I de acţiune (domeniul terapeutic) (0,1-0,4
W/cm2)- procesele sunt reversibile;
2
- domeniul II de acţiune (0,5-1,5 W/cm )- uneori procesele
pot fi ireversibile; poate apare vasoconstricţie intensă
trecătoare;
- domeniul III de acţiune – apar modificări ireversibile 2-3
W/cm2 în regim continuu.
Efectele ultrasunetelor sunt:

1) termice – o parte din ultrasunete se transformă la nivelul
ţesuturilor în energie calorică. Cantitatea de căldură dezvoltată
depinde de:
- gradul de absorbţie caracteristică a ţesuturilor; de exemplu,
proteinele absorb mai bine ultrasunetele şi cantitatea de căldură
produsă va fi mai mare;
- numărul de treceri ale transductorului deasupra regiunii în
cauză;
- tipul de ultrasunete – cele pulsatorii (discontinue),
determină un efect termic mai scăzut decât cele în câmp continuu;
- reflexia ultrasunetelor la nivelul unei interfeţe tisulare,
produce concentrarea căldurii într-un anume punct; de exemplu, la
nivelul interfeţei dintre os şi periost – ca urmare a reflexiei
ultrasunetelor pe os, apare o dublare a intensităţii undelor în
regiunea periostală, care poate determina supraîncălzirea şi se
manifestă prin dureri periostale .
Creşterea temperaturii locale accelerează vindecarea unor
leziuni; extensibilitatea colagenului este crescută de temperatura
ridicată, iar deplierea unor cicatrici se face mai uşor după
ultrasunete; în plus trebuie menţionat şi reducerea durerii de către
efectul termic.
2) mecanice – sunt reprezentate de vibraţiile produse, care se

transmit din aproape în aproape, fiecare moleculă fiind pusă în

Page 37 of 42
mişcare cu o frecvenţă egală cu cea a sursei. Efectul de cavitaţie
constă în producerea de fisuri, rupturi, în interiorul lichidului
interstiţial; el apare deoarece ultrasunetele produc comprimări şi
dilatări succesive în lichidul interstiţial. Acest fenomen apare la
intensităţi ultrasonice foarte ridicate şi în medii lipsite de aer sau
alte gaze. În practică acest efect trebuie evitat prin folosirea
intensităţilor scăzute (sub 3 W/cm²).
Vibraţiile produse de ultrasunete sunt folosite în terapeutică
în caz de organizare fibroasă a ţesuturilor, pentru ruperea
aderenţelor şi a depozitelor calcare.
3) chimice – oxidare, reducţie; la nivel tisular, sub acţiunea

ultrasunetelor se produce alcalinizarea ph-ului. Efectul de
alcalinizare este favorabil în cazul inflamaţiilor, când ph-ul tinde
spre acid.
4) biologice – permeabilitatea membranelor celulare este

crescută de către ultrasunete.
Efectele ultrasunetelor la nivelul ţesuturilor şi organelor sunt:
• la nivelul ţesutului nervos- efect analgetic prin blocarea
transmiterii nervoase, pe timp limitat, pentru fibrele care
conduc durerea (fibrele C amielinice sau fibrele Aδ.
• La nivelul sistemului vascular – dozele mici produc
vasodilataţie prin hiperemie, iar dozele mari produc stază
venoasă; la doze foarte mari se poate produce necroză
tisulară. În practică se folosesc doze mici pentru obţinerea
vasodilataţiei cu creşterea permeabilităţii celulare şi creşterea
metabolismului tisular.
• La nivelul ţesutului muscular – se produce hiperemie,
spasmoliză, scăderea tonusului muscular.
• La nivelul ţesutului tumoral – s-a demonstrat experimental că
dozele mari duc la distrugerea ţesutului tumoral. În orice caz,
în caz de neoplasme este contraindicată orice formă de
electroterapie.
Aparatele de ultrasunete au în alcătuire 3 componente:
- traductorul - conţine la nivelul lui un cristal piezoelectric la
nivelul căruia se produce fenomenul piezoelectric inversat.
Dimensiunile standard sunt 4 şi 10 cm2.
- generatorul electric – sursa de energie o constituie curentul
de la reţea. Intensitatea se reglează liniar. Dacă contactul
dintre traductor şi tegument scade sub 50% din valoarea
maximă a transferului de energie, aparatul va avertiza
sonor şi se va opri.
- sistemul de cabluri.

Page 38 of 42
Există două forme de ultrasunete care se folosesc în scop
terapeutic: în câmp continuu şi în câmp discontinuu (cu impulsuri).
În primul caz, unda ultrasonoră neîntreruptă are acţiune continuă
asupra mediului, cu producerea permanentă a „micromasajului
tisular intern”. Cea de-a doua formă se obţine prin întreruperea
ritmică, cu o anumită frecvenţă, a ultrasunetului în câmp continuu .
Sonoforeza. Prin acest procedeu neinvaziv, cu ajutorul
ultrasunetelor, sunt introduse în organism anumite substanţe, în
scop terapeutic. Substanţele folosite sunt:
- hidrocortizonul (efect antiinflamator şi analgetic-);
- lidocaina (analgezic, anestezic local);
- iodine (vasodilatator, antiinflamator,);
- salicilat (antiinflamator, decongestiv);
- zinc (indicat în tratamentul plăgilor).
Toate aceste substanţe se vor aplica pe tegument înaintea
gelului folosit în mod normal pentru aplicarea de ultrasunete.
Tot în cadrul efectelor biologice trebuie menţionat că sub
acţiunea ultrasunetelor este stimulată formarea colagenului de către
fibroblaşti.
Ultrasunetele se aplică în scop terapeutic pentru inducerea
efectelor analgetic, miorelaxant, vasodilatator, simpatolitic (prin
acţiune directă sau reflexă asupra structurilor neurovegetative).
Aplicarea ultrasunetelor se poate face direct, asupra
tegumentului pe care s-a aplicat în prealabil soluţia de contact, sau
în apă (băi parţiale). În acest al doilea caz, traductorul este plasat la
distanţă (2-3 cm) de zona care necesită tratamentul cu ultrasunete .
Aplicarea ultrasunetelor în baie de apă se foloseşte în

principal în cazul regiunilor cu relief neregulat (mână, picior),
unde riscul reflexiei este foarte mare. În acest caz trebuie
îndeplinite următoarele condiţii:
• temperatura apei să fie cuprinsă între 33-34 °C;
• să se îndepărteze permanent bulele de gaz care apar la
suprafaţa apei;
• fascicolul de ultrasunete să fie perpendicular pe
tegument;
• mâna celui care aplică ultrasunetele să fie în afara apei.
Cel mai frecvent, doza recomandată de ultrasunete are o
intensitate de 0,5-1 W/cm2; intensităţile mai mari (1,5-2 W/cm2) s-
au dovedit a fi mai puţin eficace.
Durata tratamentului este cuprinsă între 1-8 minute, în funcţie

Page 39 of 42
de regiunea anatomică tratată şi de modul de administrare al
ultrasunetelor. Astfel, în administrarea directă pe tegument, durata
este de 2-3 minute, iar când se administrează sub apă 5-8 minute.
Indicaţii:
• afecţiuni ale aparatului locomotor:
- artroze;
- reumatisme abarticulare: PSH, tenosinovite,
epicondilalgii;
- leziuni posttraumatice (entorse, contuzii, luxaţii)
- compresiuni radiculare de natură reumatismală:
sciatalgii, cervico-brahialgii;
Efectul constă în scăderea durerii, ameliorarea mobilităţii
articulare, reducerea contracturii musculare.
• afecţiuni cardiovasculare:
- arteriopatii obliterante stadiul I şi II;
- sindrom Raynaud:
• afecţiuni dermatologice:
- ulcere trofice ale membrelor;
- plăgi atone;
- cicatrici cheloide;
• afecţiuni neurologice:
- nevralgii, nevrite;
- sindroame spastice şi hipertone de cauză piramidală şi
extrapiramidală.
În tabelul de mai jos sunt prezentate o serie de afecţiuni care

beneficiază de terapia cu ultrasunete.
Dozele indicate precum şi durata şi numărul şedinţelor sunt
preluate din rapoartele europene şi americane privind tratamentul
cu ultrasunete.
Parametrii tratamentului cu ultrasunete
Indicatia Aria de Mod Durata Ritm Observaţii
trat. aplicare (min) aplicare
nr şedinte
Artroze 5-10 - la 2-3
- coloana - paravert D zile
vertebrală 10-25 şed
D/W 5-10
- art.umăr - periart - la 2-3
C4-T2 zile
5-10 10-25 şed
- cot - periart D/W
C4-T6 5-10 10-15 şed
- mînă şi - periart D/W
degete C5-T2
5-10 10-15 şed
- şold - periart
L3-L5

Page 40 of 42
- genunchi - periart D/W 5-10 10-12 şed
T12-L3
- picior periart D/W 5-10 10-15 şed
S1-S4
Abcese local sau D 2-8 5-10
periferic
Boala Paravert şi D 5-10 Zilnic sau
Bechterew procese la 2-3 zile
spinoase 15-40 sed
Bursite local si D 5-10 10-18
periferic
Cicatrizare local W 5-10 Zilnic Nu se apli
prelungită 8-15 şed că ung.
Contuzii local D 3-8 Zilnic În contuzii
3-20 şed recente se
începe cu
intensităţi
scăzute (0,2-0,5
Coxartroză Local D 5-15 - la 2-3
zile
10-20 şed
Eczemă local D 5-10 5-10
Escare local D/W 5-10 Zilnic În asociere cu
15-20 şed masaj
paravert. Terapia se
L3-S1 şi pe zilnic poate combina
Lumbago apofizele D 5-15 2-15 şed cu
spinoase L2- electrostimulare
S1
Mialgie local D 5-10 La 2-3 zile
3-20 şed
Miozită local D 5-10 10-20
Nevralgie spaţii D 5-10 Zilnic ! evitarea ariei
intercostală intercostale 5-10 şed precordiale
şi paravert
Osteită local şi D 3-10 10-30
perifocal
Osteomielită local D 5-10 10-30
Periartită local D 5-10 La 2-3 zile Sonoforeză cu
scapulohum 10-20 şed prednisolon
B.Raynaud local 10 15-25 şed
paravert. L3-
Sciatică S1 şi D 5-15 5-20
apoi L5-S1
Sinuzită local D 4-8 5-10
frontală
Sinuzită local D 5-10 5-15
maxilară
Ulcer varicos local W 3-20 Zilnic
10-30 şed

Page 41 of 42
Tromboflebită local D 4-10 5-15
Legendă D- contact direct
W – tratament în apă

În afecţiuni acute – ultrasunete aplicate în mod continuu – 0,1-0,3
W/cm2
- ultrasunete aplicate în modul pulsat – 0,1-0,5
2
W/cm
În afecţiuni cronice – ultrasunete aplicate în mod continuu – 0,1-

0,5 W/cm2
- ultrasunete aplicate în modul pulsat – 0,1-3
2
W/cm

Page 42 of 42

Fizioterapie

Încărcat de

Informații document

Descriere:

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Descriere:

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Fizioterapie

Titlu original:

Încărcat de

Descriere:

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Bazele fiziologice ale electroterapiei

• ELECTROTERAPIE – aplicarea în scop terapeutic/

https://lookaside.fbsbx.com/file/pt%20examn%20fizioterapie…DOuzKXxVZPeBelzDrLrpDIoUcVl1Zp2L99nQzOl-DIpPvPbgy_w 09/02/2018, 13T47

https://lookaside.fbsbx.com/file/pt%20examn%20fizioterapie…DOuzKXxVZPeBelzDrLrpDIoUcVl1Zp2L99nQzOl-DIpPvPbgy_w 09/02/2018, 13T47

• Valoarea prag – intensitateea minima la care se poate produce

• dacă se produc la nivelul polului negativ (catod) se numesc

Parametrii electrofiziologici ce caracterizează excitabilitatea

https://lookaside.fbsbx.com/file/pt%20examn%20fizioterapie…DOuzKXxVZPeBelzDrLrpDIoUcVl1Zp2L99nQzOl-DIpPvPbgy_w 09/02/2018, 13T47

CURENTUL GALVANIC (CONTINUU)

Curentul galvanic este un curent continuu, ce constă într-un

https://lookaside.fbsbx.com/file/pt%20examn%20fizioterapie…DOuzKXxVZPeBelzDrLrpDIoUcVl1Zp2L99nQzOl-DIpPvPbgy_w 09/02/2018, 13T47

Prin gruparea diferenţială a ionilor la cei doi poli, se obţin

Efectele curentului galvanic depind de mai mulţi factori:

https://lookaside.fbsbx.com/file/pt%20examn%20fizioterapie…DOuzKXxVZPeBelzDrLrpDIoUcVl1Zp2L99nQzOl-DIpPvPbgy_w 09/02/2018, 13T47

Efectele fiziologice ale galvanoterapiei se regăsesc la

d) sistemului nervos central şi vegetativ:

https://lookaside.fbsbx.com/file/pt%20examn%20fizioterapie…DOuzKXxVZPeBelzDrLrpDIoUcVl1Zp2L99nQzOl-DIpPvPbgy_w 09/02/2018, 13T47

e) sistemului circulator – aplicaţiile ascendente cresc fluxul

Galvanizarea simplă – constă în aplicarea a 2 electrozi de

Electrozii se pot aşeza în două moduri:

https://lookaside.fbsbx.com/file/pt%20examn%20fizioterapie…DOuzKXxVZPeBelzDrLrpDIoUcVl1Zp2L99nQzOl-DIpPvPbgy_w 09/02/2018, 13T47

https://lookaside.fbsbx.com/file/pt%20examn%20fizioterapie…DOuzKXxVZPeBelzDrLrpDIoUcVl1Zp2L99nQzOl-DIpPvPbgy_w 09/02/2018, 13T47

https://lookaside.fbsbx.com/file/pt%20examn%20fizioterapie…DOuzKXxVZPeBelzDrLrpDIoUcVl1Zp2L99nQzOl-DIpPvPbgy_w 09/02/2018, 13T47

Baia 4-celulară poate folosi:

Băile galvanice generale (Stanger) constau în imersia

https://lookaside.fbsbx.com/file/pt%20examn%20fizioterapie…DOuzKXxVZPeBelzDrLrpDIoUcVl1Zp2L99nQzOl-DIpPvPbgy_w 09/02/2018, 13T47

C. Ionogalvanizarea (ionoforeza) – este o metodă ce are la

➢ concentraţia substanţei medicamentoase – concentraţia mai

➢ ph-ul soluţiei – pH-ul intervine pentru că poate influenţa

➢ absenţa grăsimii pe suprafaţa cutanată – stratul de grăsime

https://lookaside.fbsbx.com/file/pt%20examn%20fizioterapie…DOuzKXxVZPeBelzDrLrpDIoUcVl1Zp2L99nQzOl-DIpPvPbgy_w 09/02/2018, 13T47

➢ abundenţa canalelor sudoripare la nivelul tegumentului –

➢ densitatea curentului – cu cât densitatea curentului este mai

Soluţia Electrod Durata Acţiune Indicaţii

https://lookaside.fbsbx.com/file/pt%20examn%20fizioterapie…DOuzKXxVZPeBelzDrLrpDIoUcVl1Zp2L99nQzOl-DIpPvPbgy_w 09/02/2018, 13T47

Substanţe folosite la ionogalvanizare

Electrozii sunt de obicei metalici, cu grosime 0,5 mm. Între

Soluţia de protecţie se adaugă la electrozi cu aproximativ 1

https://lookaside.fbsbx.com/file/pt%20examn%20fizioterapie…DOuzKXxVZPeBelzDrLrpDIoUcVl1Zp2L99nQzOl-DIpPvPbgy_w 09/02/2018, 13T47

​ Indicaţiile şi contraindicaţiile galvanoterapiei:

CURENŢII DE JOASĂ FRECVENŢĂ (CJF)

- frecvenţă sub 1000 Hz (cicli/sec).

https://lookaside.fbsbx.com/file/pt%20examn%20fizioterapie…DOuzKXxVZPeBelzDrLrpDIoUcVl1Zp2L99nQzOl-DIpPvPbgy_w 09/02/2018, 13T47

Musculatura scheletică normal inervată răspunde la impulsuri

Localizarea electrozilor- Se folosesc două tehnici de

➢ tehnica bipolară – foloseşte doi electrozi de dimensiuni egale

https://lookaside.fbsbx.com/file/pt%20examn%20fizioterapie…DOuzKXxVZPeBelzDrLrpDIoUcVl1Zp2L99nQzOl-DIpPvPbgy_w 09/02/2018, 13T47

-densitatea curentului = intensitatea pe unitatea de suprafaţă.

Electrostimularea nu poate fi considerată ca un mijloc de

https://lookaside.fbsbx.com/file/pt%20examn%20fizioterapie…DOuzKXxVZPeBelzDrLrpDIoUcVl1Zp2L99nQzOl-DIpPvPbgy_w 09/02/2018, 13T47

2. Aplicarea curenţilor de joasă frecvenţă pe musculatura total

Exista 3 feluri de leziuni nervoase:

https://lookaside.fbsbx.com/file/pt%20examn%20fizioterapie…DOuzKXxVZPeBelzDrLrpDIoUcVl1Zp2L99nQzOl-DIpPvPbgy_w 09/02/2018, 13T47

Electrostimularea selectivă se realizează numai după

Dupa stabilirea curbei I/T se face stimularea propriu-zisa.

https://lookaside.fbsbx.com/file/pt%20examn%20fizioterapie…DOuzKXxVZPeBelzDrLrpDIoUcVl1Zp2L99nQzOl-DIpPvPbgy_w 09/02/2018, 13T47

În scop analgetic, curenţii de joasă frecvenţă se folosesc sub

https://lookaside.fbsbx.com/file/pt%20examn%20fizioterapie…DOuzKXxVZPeBelzDrLrpDIoUcVl1Zp2L99nQzOl-DIpPvPbgy_w 09/02/2018, 13T47

Indicaţia Tip DD Durata Plasare electrozi

Indicaţiile şi contraindicaţiile galvanoterapiei:

3.4.2. Curenţii Trabert sunt curenţi cu efect predominant

Metode de aplicare a TENS (Transcutaneous

Neurostimularea electrică nervoasa transcutanată este o