Sistemul monetar

Pentru a-si realiza functiile prin fluxurile si circuitele monetare si financiare moneda
trebuie sa dispuna de propriul sistem de functionare ca institutie a societatii, sistem
care are la baza un anumit etalon caracteristic, care permite masurarea valorilor,
compararea si conservarea acestora, in functie de etalon definindu-secaracteristicile
monedei. Moneda circula, participa la plati si tranzactii, este economisita si investita in
forme monetare diverse, prin instrumente financiare specifice, insa indiferent de
periaoada si regiune moneda s-a regasit in componentele sale definitorii: etalon, unitate
de masura, putere de cumparare si convertibilitate, toate coagulate procesual, prin
modalitati determinate de constituire a formelor monedei, intr-un sistem monetar, mai
mult sau mai putin delimitat, consistent si coerent.
Sistemul monetar reprezinta un complex de institutii si de modalitati care permit
reglementarea circulatie monetare dintr-o tara, prin intermediul unui set de norme
juridice ce emana de la autoritatea publica, cat si totalitatea instrumentelor si tehnicilor
de plata.
Componentele sistemului monetar, derivate din organizarea si reglementarea circulatiei
monetare, trebuie saasigure realizarea urmatoarelor obiective: baza monetara a
sistemului; circulatia monedei; creatia monetara; dimensionarea cantitatii de moneda;
organizarea relatiilor monetare; stabilitatea monetara.

Sistemul monetar , privit ca o corelaţie dialectică între formele şi funcţiile

componentelor sale în cadrul procesului circulaţiei băneşti, a luat naştere istoriceşte o
dată cu consolidarea statalităţii diferitelor ţări ale lumii în secolele XVI-XVII, deşi
unele elemente ale acestui sistem apăruseră mult mai înainte. Pe măsură ce se
consolidau modul capitalist de producţie, se formau pieţele monetare şi se cristalizau
premisele obiective pentru introducerea reglementării de stat a circulaţiei băneşti,
fiecare ţară a început să determine pe cale legislativă, formele, condiţiile şi
mecanismul funcţionării sistemelor sale băneşti. Adoptînd o serie de legi, ce
reglementau organizarea circulaţiei băneşti, statul ţinea cont de tradiţiile, condiţiile
politice şi social-economice stabilite de-a lungul istoriei ţării. Fireşte, dezvoltarea
relaţiilor marfă-bani, au implicat unele corective în procesul de modificare a
sistemelor băneşti în diferite etape ale evoluţiei acestora.

Elemente structurale :
Potrivit conceptelor actuale, definiţia de „sistem bănesc" reflectă totalitatea mai
multor elemente de bază :

 denumirea unităţii monetare ca unitate de calcul a banilor, care e necesară

pentru exprimarea valorii mărfii;
 etalonul preţului;
 tipurile de bani şi de semne băneşti care se află în circulaţie şi reprezintă mijlocul
legal (oficial) de plată;
  modul (procedura) de emisiune şi caracterul garantării semnelor băneşti puse în
circulaţie;
 metodele de reglementare a circulaţiei monetare;
 modul de organizare a rotaţiei banilor în ţară.

Unele dintre conceptele expuse ceva mai sus au fost analizate în materialele din
prelegerile anterioare, altele vor fi studiate în cele ce urmează, însă, pînă şi o simplă
enumerare a elementelor fundamentale ale sistemului bănesc ne permite să tragem
concluzia ce urmează.
Definiţia „sistemului bănesc" include o serie de factori obiectivi şi subiectivi ce
determină formele şi conţinutul acestui sistem, condiţionate de existenţa şi puterea de
influenţă exercitată asupra lui de către relaţiile marfă-bani în dezvoltare, modul de
organizare a circulaţiei băneşti la nivelurile micro- şi macro- ale economiei naţionale.
Fireşte, primii (factori) includ, sub raport evoluţional, relaţiile marfă-bani în curs de
dezvoltare, iar cei de-ai doilea - actele juridice ale statului, ce reglementează atît
componentele structurale, cît şi componenta funcţională a sistemului bănesc. În
această ordine de idei, statul poate modifica parţial sau în întregime unele elemente ale
sistemului, însă nu poate să nu ţină cont de ele, dacă va fi necesar să modernizeze în
permanenţă anumite laturi ale organizării sistemului bănesc ca urmare a
perfecţionării în mod obiectiv a raporturilor marfă-bani.

Tipul sistemului bănesc e determinat de forma de funcţionare a banilor: ca marfă-

echivalent general sau ca semne monetare. Astfel,sistemele banesti se clasifica in
urmatoarele tipuri :

*sistemul circulaţiei metalice, cînd marfa bănească (metalele nobile) circulă nemijlocit
şi îndeplineşte toate funcţiile banilor, iar banii de credit pot fi schimbaţi pe aceste
metale;
*sistemul circulaţiei semnelor monetare, cînd în circulaţie se află bani de credit şi de
hîrtie, care nu pot fi schimbaţi pe aur şi argint, iar banii efectivi (cu valoare deplină)
sunt scoşi din circulaţie.
*după cum ne arată experienţa istorică, sistemele băneşti depind de o serie de factori-
condiţii:
*stabilitate şi echilibru, care indică invariabilitatea relativă a valorii masei monetare;
*elasticitate, adică de capacitatea circulaţiei monetare de a se extinde sau restrînge
corespunzător necesităţilor băneşti ale circuitului economic.

Tipuri de sisteme monetare

- Sistem monetar pe argint (monometalismul)

- Sistem monetar etalon aur-argint (bimetalismul)

 - Sistem monetar etalon aur (monometal) - care a cunoscut patru forme:

* sistem monetar bazat pe etalon aur clasic

* sistem etalon aur-lingouri

* sistem etalon aur-devize

* sistem monetar bazat pe etalon putere de cumparare (actual)

Monometalismul

Monometalismul - sistem bănesc, care prevede că un singur metal (aurul sau

argintul) poate servi ca echivalent general şi drept bază a circulaţiei băneşti, iar
monedele şi semnele valorice aflate în funcţiune sunt convertibile în aur sau argint.
Monometalismul argint a funcţionat în Rusia (aa. 1843-1852), în India (aa. 1852-
1893), în Olanda (aa. 1847-1875).
Monometalismul aur (standard), ca tip de sistem bănesc, s-a constituit mai întîi în
Marea Britanie (sfîrşitul sec. XVIII) fiind consfinţit prin lege în anul 1816. În majoritatea
altor state, monometalismul a fost introdus în ultima treime a secolului XIX: în
Germania - în anii 1871-1873, în Suedia, Norvegia şi Danemarca - în 1892, în Franţa - în
anii 1876-1878; în Austria - în 1892, în Rusia şi Japonia - în 1897, în S.U.A. - în 1990.
Din cauza restricţiilor privind extragerea aurului şi argintului în lume, a apărut tendinţa
generală de stopare a creşterii masei monetare şi, drept urmare, de încetinire a
dezvoltării producţiei de mărfuri. Discordanţa dintre cantitatea (volumul) mărfii
monetare şi necesitatea de bani a pieţei a putut fi înlăturată prin punerea în circulaţie a
semnelor valorii banilor efectivi (cu valoare deplină): de credit şi de hîrtie.
Evoluţia sistemelor valutare naţionale vom analiza-o în detaliu mai jos. Aici putem
remarca doar faptul că, în funcţie de caracterul circulaţiei şi al schimbului semnelor
valorice băneşti în aur, există trei varietăţi de monometalism-aur: standardul-aur,
standardul-aur lingouri şi standardul-aur devize (aur valută).
Cel mai stabil şi mai flexibil (elastic) dintre sistemele băneşti a fost sistemul
standardului-aur (monedă), care corespundea mai bine cerinţelor capitalismului din
perioada liberei concurenţe, contribuind la dezvoltarea rapidă a producţiei, sistemului
de credit, comerţului mondial şi exportului de capital, şi de aceea ulterior este
recunoscut ca sistem clasic de circulaţie bănească. Acest standard se evidenţia prin
următoarele particularităţi fundamentale:
 în sfera circulaţiei interne a ţării se aflau monede de aur, aurul îndeplinind toate
funcţiile băneşti;
 se permitea baterea liberă a monedelor de aur cu conţinut fix de aur de către
persoane private (de regulă, la monetăria ţării);
  banii de credit aflaţi în circulaţie (bancnote, monede metalice divizionare) puteau
fi schimbaţi liber şi în cantităţi nelimitate pe monede de aur după valoarea lor
nominală;
 se permitea exportarea şi importarea fără restricţii a aurului şi valutei străine şi
funcţionarea pieţelor de aur libere.
Din cauză că valoarea aurului-marfă era supusă doar unor fluctuaţii nesemnificative, iar
surplusul de bani în monedă de aur se scotea din circulaţie, acumulîndu-se la particulari
sub formă de tezaur, standardul-aur, ca sistem bănesc autocrescînd, datorită
elasticităţii şi stabilităţii sale, corespundea perfect cerinţelor economiei de piaţă. Acest
sistem bănesc stabil stimula dezvoltarea relaţiilor de credit, legăturilor economice
externe, realizarea plenară a legilor economiei de piaţă, deci, prin urmare, contribuia la
accelerarea ritmului creşterii producţiei sociale.Dar funcţionarea standardului-aur cerea
ca băncile centrale de emisiuni să dispună de rezerve suficiente de aur, care puteau fi
fonduri de rezervă pentru circulaţia internă, asigurînd preschimbarea în aur a
bancnotelor şi servind totodată drept rezervă de bani universali. Tocmai din acest motiv,
în anii primului război mondial, creşterea deficitelor bugetare, acoperirea acestora cu
împrumuturi şi cu emisiuni monetare sporinde s-au soldat cu creşterea masei băneşti în
circulaţie, ce depăşea vădit ca volum rezervele de aur ale băncilor de emisiune, fapt ce a
pus în pericol schimbul liber al banilor cu valoare redusă (nominală) pe monede de aur.
În această perioadă, standardul-aur a încetat să mai existe şi, ulterior, nici o ţarăi n-a
mai reuşit să-şi stabilizeze moneda prin restabilirea standardului-aur.Pe parcursul
reformelor băneşti (1924-1929) revenirea la standardul-aur s-a produs sub două
forme reduse - de standard-aur lingouri şi de standard-aur devize, căci şi o formă şi
cealaltă formă avea ca scop limitarea preschimbării în aur a semnelor
valorice.Standardul-aur lingouri, păstrînd aurului rolul de marfă monetară, prevedea,
totuşi, restricţii severe la utilizarea lui în operaţiile comerciale. Spre deosebire
de standardul-aur (monedă), în circulaţie lipseau monedele de aur şi nu se permitea
baterea lor liberă, iar schimbul bancnotelor se efectua pe bază de lingouri-aur. În
circulaţie se aflau bancnote inconvertibile în aur, fiind interzisă libera migraţie a aurului
dintr-o ţară în alta. În Marea Britanie valoarea unui lingou-standard de 12,4 kg de aur
echivala cu 1700 de lire sterline, în Franţa valoarea unui lingou de 12,7 kg era de 21500
de franci.După Primul Război mondial, în Austria, Germania, Danemarca, Norvegia şi
încă în vreo 30 de ţări a fost fixat standardul-aur devize (aur valută), cînd de
asemenea nu mai circula monede de aur şi nu era permisă baterea liberă a banilor, iar
preschimbarea bancnotelor se făcea pe devize (mijloace de plată în valută străină), care
erau schimbate în valuta ţărilor cu standard-aur lingouri.Metoda politicii de devize
permite cumpărarea în cantităţi mari a valutei străine sau vînzarea monedei naţionale
pe bani străini în funcţie de cursul de piaţă al acestora din urmă, menţinînd astfel cursul
stabil al monedei naţionale. Prin această metodă s-a reuşit ca încă pe o scurtă perioadă
să fie păstrată raportul indirect dintre aur şi unităţile băneşti ale ţărilor standardului-
aur şi devize. Datorită acestui fapt, au apărut create condiţii favorabile pentru
restaurarea temporară a stabilităţii sistemelor băneşti ale multor ţări şi au putut fi
concentrate în băncile centrale ale statelor economic dezvoltate a rezervelor naţionale de
aur şi a rezervelor valutare. Totodată a crescut rolul statelor în reglementarea
organizării circulaţiei băneşti, fiind reduse costurile de deservire a acestui proces.Însă
marele crah economic din anii 1929-1933 a eliminat monometalismul aur din circulaţia
monetară ( În S.U.A. preschimbarea în aur a bancnotelor a fost suspendată în august
1971 (până atunci acest schimb era permis, însă numai băncilor centrale străine), iar în
locul lui a fost implementat noul sistem de rulaj intern de semne valorice inconvertibile
- un sistem monetar al banilor de credit şi de hîrtie neconvertibili aur neacoperiţi în aur.
Semnele valorice (bancnote, cecuri, cambii, bilete de tezaur) au eliminat aurul din
circulaţie. Acesta s-a depus în băncile centrale, a fost tezaurizat de gospodăriile casnice
şi de diverse firme şi companii.O nouă tentativă de reanimare a standardului-aur şi
devize a fost făcută în 1944 prin înfiinţarea sistemului valutar mondial din Bretton-
Wood cu participarea ţărilor cu valută liber convertibilă. De menţionat că acest sistem a
fost introdus doar pentru băncile centrale şi instituţiile guvernamentale ale ţărilor care
cumpărau lingouri-aur pe dolari S.U.A. Şi numai Sistemul valutar internaţional din
Jamaica (1976-1978) a consfinţit prin lege demonetizarea aurului, care a fost scos
definitiv şi din circuitul internaţional de bancnotele inconvertibile.

Sistemul monetar monometalist aur, in care continutul de aur al monedei este

fixat prin lege, a cunoscut urmatoarele forme:

- monometalismul aur moneda, forma clasica a etalonului aur, baterea, circulatia,

convertibilitatea fiind libere, moneda avand valoare integrala,

- monometalismul aur lingouri, forma limitata a etalonului aur, aurul moneda fiind
retras de pe piata, convertibilitatea fiind limitata la valoarea unui lingou, bancile
intervenind pentru a regla circulatia monetara;

- monometalismul aur devize, se abate de la automatismele etalonului aur, alaturi de

aur functionand ca etalon anumite monede nationale puternice, monede forte, care
treptat au eliminat aurul din functia directa de etalon, paritatile fixe fiind inlocuite cu
flotarea libera, pe piata, a valorii monedelor, a cursurilor de schimb.

Sistemul monometalismului-aur s-a prăbuşit din cauza mai multor cauze: costurile
prea mari ale circulaţiei; limitarea extragerii metalelor nobile ş.a. Totodată, o altă cauză
decisivă a fost intensificarea procesului reglementării de către stat a circulaţiei băneşti şi
necesităţii redistribuirii venitului naţional prin intermediul beneficiului de la emisiunea
banilor.
Din acel moment, pe arena evoluţiei istorice a banilor şi a sistemelor băneşti ale ţărilor
străine a început să funcţioneze sistemul de circulaţie a semnelor monetare
inconvertibile în aur - banii de credit şi de hîrtie. Să analizăm deci mai detaliat evoluţia
şi starea actuală a elementelor de bază ale sistemului bănesc, enumerate la începutul
prelegerii date.
Formarea şi consolidarea, în orice ţară, a unui anumit tip de sistem bănesc au fost
condiţionate de mai mulţi factori social-politici, în primul rînd, de nivelul dezvoltării
producţiei sociale. De aceea, cînd analizăm şi evaluăm elementele sistemelor băneşti,
după cum s-a remarcat la începutul prelegerii, trebuie să pornim de la realitatea
materială şi de la forma de funcţionare a banilor

In cadrul monometalismului aur exista unele caracteristici ale elementelor:

- o unitate monetara definita legal printr-o cantitate de aur;

- o convertibilitate libera si nelimitata in aur a bancnotelor (a monedei de hartie);

- detinerea unei rezerve de aur de catre autoritatile monetare (Banca Centrala);

- libera transferabilitate a fondurilor.

*Etalonului aur-clasic (caracteristici) :

- aurul moneda circula liber pe piata interna si internationala;

- alaturi de aurul moneda functiile monetare erau indeplinite in paralel si de

bancnote;

- baterea libera a monedelor de aur asigura echivalenta intre valoarea nominala si

valoarea comerciala (de piata);

- convertibilitatea este mecanism intern al economiei de piata.

*Etalon aur-lingouri:

Apare dupa primul razboi mondial fiind o forma limitata de etalon aur. Aurul nu mai
circula efectiv pe piata fiind tinut in regim bancii emitente de banc. sub forma de
lingouri. Pe piata interna circula moneda de hartie. Convertirea lor nu se mai face in
aur-moneda ci in aur-lingouri.

*Etalon aur-devize:

Este pus in practica de tarile europene in urma masurilor adoptate de Conferinta

Monetara din 1922 de la Geneva, si anume:

- A constituit prima derogare de la caracterul mecanic al etalonului clasic,

datorita introducerii in sistemul monetar alaturi de aur, a valutelor si devizelor
(CEC, cambii, trate) ca instrumente de completare a rezervei monetare.

- Definirea unitatii monetare se face fie printr-o cantitate de aur, fie in functie de
o anumita valuta;

- Convertibilitatea bancnotelor era la alegerea bancii de emisiune, in aur, sau in

valuta, in mijloc de plata al unei tari in care moneda era convertibila in aur.

- Detinerea unei rezerve de mijloace de plata internationale formata din aur,

valuta de rezerva, alte active. Transferabilitatea fondurilor era libera sau cu
anumite restrictii.

- Etalonul aur - devize (gold exchange standard) a fost pus la baza sistemelor
monetare nationale dupa Conferinta Monetara din 1922 de la Geneva, pentru ca
in 1944 la Conferinta Monetara si Financiara de la Bretton Woods sa fie adoptat
si de sistemul monetar international nou creat.
 Bimetalismul
Bimetalismul este un sistem monetar care recunoaște două parități metalice legale,
un sistem monetar bazat pe valoarea a două metale-etalon.

Bimetalismul a existat in doua variante:

a) raportul de valoare dintre cele doua metale era fixat prin lege -sistemul
monedei duble (bimetalism integral);

b) raportul dintre cele doua monede argint - aur era lasat sa floteze liber pe
piata - sistemul monedei paralele (bimetalism schiop).

In realitate, in sfera circulatiei monetare numai o singura marfa poate servi ca moneda.
Bimetalismul rezulta ca fiind o creatie artificiala a legii, de fapt functionand efectiv fie
aurul fie argintul, potrivit teoriei lui Thomas Gieshman:

"Cand intr-o tara circula concomitent doua monede, dintre care una este considerata
ca fiind mai buna si cealalta ca fiind mai rea, moneda rea goneste din circulatie pe cea
buna. Moneda mai buna realizeaza pe piata o crestere a pretului si este tezaurizata
sau folosita in plati cu strainatatea. In aceste conditii raportul dintre valoarea celor
doua monede era din nou modificata prin lege, dar foarte curand noua valoare
nominala intra in acelasi conflict cu raportul real al valorii."

Emisiunea banilor
Un alt element al sistemului bănesc îl constituie emisiunea - procedură, consfinţită
prin lege, de emitere a semnelor băneşti. În ţările cu economie avansată, banca centrală
deţine dreptul de emisiune a biletelor de bancă (bancnotelor), care constituie segmentul
majoritar al circulaţiei băneşti în numerar. O parte neînsemnată a emisiunilor de bani
cash (circa 10%), revine trezoreriilor, care emit, de regulă, monede divizionare şi semne
monetare de hîrtie de mică valoare - bilete de tezaur.
Banca de emisiune, în calitatea sa de creditor final (de ultimă instanţă), se achită cu
băncile comerciale în bancnote. Bancnotele puse în circulaţie reprezintă bani de credit.
În afară de bancnote, instrumentele de credit ale circulaţiei includ cambiile, cecurile.
Circulaţia banilor de credit, din momentul emiterii şi pînă în momentul scoaterii lor din
circuit, e necesar să fie intermediată de mişcarea (traficul) mărfurilor. Un asemenea
mecanism de emisiune a banilor creează un sistem elastic de „reglementare automată" a
masei monetare aflate în circulaţie. Într-adevăr, pe măsură ce sporeşte volumul de
producţie, creşte volumul circulaţiei de mărfuri, creşte cererea de credit. Băncile de
emisiune îşi sporesc investiţiile de credit în economia naţională prin emiterea banilor de
credit, satisfăcînd în felul acesta necesitatea pieţei de mijloace suplimentare de plată.
Un alt element important al sistemului bănesc îl constituie procedura emisiunii
banilor de credit şi de hîrtie neconvertibili în aur. Premisele economice şi istorice
diferite ale apariţiei şi utilizării banilor de credit şi de hîrtie au predeterminat şi o
procedură diferită a emiterii lor. Banii de credit sunt emişi de băncile de emisiune.
Volumul emisiunilor este limitat. Banii de credit puşi în circulaţie sunt asiguraţi
(acoperiţi) de rezerva de aur a băncii emitente, precum şi de rezervele valutare şi
cambiile de care dispune.
Emisiunea banilor de hîrtie o executa statul (trezoreria). Banii emişi nu aveau o
acoperire specială. Era suficientă autoritatea puterii de stat (guvernului). În prezent,
emisiunea semnelor monetare inconvertibile în aur este monopolizată de stat. Emiterea
tuturor tipurilor de semne monetare intră în atribuţiile băncilor de emisiune -
responsabile de organizarea circulaţiei băneşti în ţară şi răspunzătoare de buna
funcţionare a acesteia. Regulile de emisiune nu fac nici o deosebire între banii de credit
şi cei de hîrtie, căci ambele tipuri de bani reprezintă mijloace de cumpărare şi de plată
obligatorii pe piaţa internă a ţării, iar unele valute (convertibile) - şi pe piaţa externă. În
plus, ambele tipuri de bani, treptat, încep a îndeplini în circuitul bănesc funcţia de
bancnote.Datorită faptului că politica monetară e strîns legată de cea a creditelor, statul
este acela care realizeazăreglementarea bănească şi de credit a economiei. În
multe ţări puternic industrializate, în anii 70 a fost implementată targhetarea, adică
stabilirea unor repere (scopuri) privind reglementarea creşterii masei monetare în
circulaţie şi a creditului pentru perioada ulterioară, după care se orientează în politica
lor băncile centrale. În S.U.A., începînd din 1975, Sistemul Federal de Rezervă (S.F.R.)
prezintă periodic Congresului dări de seamă cu privire la ritmurile de creştere sau de
reducere a masei monetare în circulaţie, planificate pentru viitoare 12 luni. S.F.R.
publică cu regularitate datele privind reperele (scopurile) şi ritmurile de creştere a
mijloacelor băneşti.
În ţările cu economie de piaţă dezvoltată, organizarea întregii circulaţii băneşti, a
componentelor ei este reglementată de stat conform legislaţiei. Banca Centrală, ca
centru de emisiune a ţării, asigură monitorizarea circulaţiei băneşti şi perfecţionează
mereu sistemul ei de organizare. La dispoziţia B.C. se află un întreg sistem de măsuri
economice şi administrative de reglementare a masei monetare puse în circulaţie.
Cea mai răspîndită măsură de reglementare economică a circulaţiei băneşti constă în
participarea Băncii Centrale la operaţiile de pe piaţa publică de hîrtii de
valoare. Activizînd procesul de vînzare şi cumpărare (în proporţii mari) a hîrtiilor de
valoare, B.C. îşi exercită influenţa asupra volumului şi structurii masei monetare în
circulaţie.
Operaţiile băncilor comerciale de asemenea contribuie la sporirea masei
monetare, căci suma creditului acordat, trecută în contul clientului, influenţează
agregatul M2, făcîndu-l să crească, iar creşterea soldurilor (rămăşiţilor de mijloace) în
conturile de decontare şi conturile curente face să sporească resursele de credit ale
băncii comerciale şi, prin urmare, să crească şi investiţiile de credit. Totodată, cambiile
bancare emise de băncile comerciale, certificatele de depozit pot fi folosite ca mijloace
de plată, fapt ce va spori considerabil masa monetară în circulaţie.
Măsurile administrative de reglementare a masei monetare aflate în circulaţie
includ restricţiile impuse băncilor comerciale privind acordarea anumitor feluri de
credite (creditul pentru consum, creditul oferit speculanţilor de bursă etc.). În unele
ţări, băncilor comerciale le-au fost stabilite norme-limită pentru sporul anual de credit
bancar (conform deciziei Băncii Centrale sau organului guvernamental de resort).
Pentru organizarea eficientă a circulaţiei băneşti în ţară, are o deosebită importanţă
emisiunea biletelor bancare, efectuată în procesul de creditare a statului, a băncilor
comerciale, în timpul operaţiilor de cumpărare a valutei străine, sau hîrtiilor de valoare
de stat (H.V.S.). În asemenea cazuri, masa monetară creşte ca rezultat al sporirii atît a
soldurilor (rămăşiţelor) de bani cash, cît şi, în special, a mijloacelor de plată în sfera
decontărilor prin virament (fără numerar).
După cum se ştie, în ţările cu economie avansată, peste 90% din volumul operaţiilor
băneşti se face sub formă de decontări prin virament. Datorită acestui fapt, masa
monetară aflată în circulaţie sporeşte, în primul rînd, pe baza emisiunilor de depozit-
cecuri, care se efectuează prin trecerea sumei de credit în conturile corespondente ale
băncilor comerciale, în conturile bugetului de stat din Banca Centrală.
În felul acesta, analizînd elementele sistemelor băneşti în diferite faze ale constituirii şi
dezvoltării, putem remarca cele mai tipice trăsături caracteristice care reflectă
particularităţile lor actuale:
 anularea conţinutului oficial de aur, asigurării în aur a bancnotelor şi
preschimbării lor în aur, retragerea aurului din circulaţie;
 trecerea la banii de credit inconvertibili în aur, care, treptat, se transformă
(degenerează) în bani de hîrtie;
 punerea bancnotelor în circulaţie nu numai pentru creditarea bancară a unităţilor
economice, ci şi, într-o mai mare măsură, pentru acoperirea cheltuielilor statului
(emisiunile fiind asigurate, în fond, cu titluri de stat);
 predominarea în circulaţia bănească a operaţiilor prin virament;
 intensificarea reglementării monopoliste de stat a circulaţiei băneşti.
Cuprins :
1 .Sistemul monetar-caracterizare
2.Elementele structurale ale sistemului economic
3.Tipurile de sisteme monetare
4.Monometalism (caracterizare )
5.Bimetalism (caracterizare )
6.Emisiunea banilor
Concluzie :
Sistemul monetar reprezinta un ansamblu institutional si reglementativ prin care se
realizeaza circulatia monetara pe un anumit teritoriu delimitat, in economia
contemporana sistemele monetare indeplinind doua functii interdependente,
anume, crearea banilor si redistribuirea acestora, functii realizate printr-un ansamblu
de relatii monetare sifinanciare, concretizate intr-o diversitate de tranzactii financiare,
generatoare de fluxuri financiare purtatoare de moneda si de instrumente financiare de
transfer a monedei ( de plata, Moneda emisa si pusa azi in circulatie pe plan national si
international are drept corespondent un etalon format prin contributia bunurilor si
serviciilor create in cadrul fiecarei economii nationale. Tocmai, diversitatea acestor
bunuri si servicii face imposibila redarea sub forma fizica a valorii de intrebuintare care
ar corespunde la un moment dat unitatii monetare.de finantare, de economisire etc).

Bibliografie :
http://www.rasfoiesc.com/business/economie/finante-banci/Sistemele-monetare-
nationale29.php

http://www.rasfoiesc.com/business/economie/Sistemul-monetar34.php

https://conspecte.com/Moneda-si-Credit/sistemul-monetar-tipurile-si-elementele-
sale-de-baza.html