Sunteți pe pagina 1din 242

1

ROBERT LUDLUM

FUM VERDE
(RUGUL DE DOLARI)
TRADUCERE DE SORIN ILIESCU

2
I.S.B.N.
973-96992-0-0

Casa de Presă şi Editură


„TOTAL PRESS”
IAŞI – 1995

3
Pentru autori, doar descrierea personajelor şi a vieţii lor private
este ficţiune; pentru restul, citiţi ziarele.

4
I
MANILLA
Dincolo de ziduri, rebeliunea era în toi. Str zile din Manilla nu
mai erau decât o maree uman . Zeci de mii de filipinezi urlau
„Marcos – demisia!”. La periferia oraşului, ocupau caz rmi şi
puncte strategice pe care trupele înc fidele dictatorului încercau,
f r pic de avânt, s le recucereasc . Se tr gea aproape de
pretutindeni, dar f r prea mare convingere. Marcos încercase din
r sputeri s trimit tancurile împotriva rebelilor, dar mul imea le
t iase calea, iar generalul care comanda coloana de blindate
preferase s se retrag decât s ajung la un masacru ce p rea
inevitabil.
Aici, în palatul preziden ial, nimic nu p rea s se fi schimbat.
Aceeaşi servitori în uniform roşie se strecurau prin culoarele
pustii, treceau dintr-o camer în alta ducând fie o vaz , fie câte un
platou cu fructe.
— Ea unde este? întreb Giancarlo.
— În apartamentele sale de la primul etaj, r spunse c pitanul
g rzii care-l înso ea.
Urcar împreun scara de marmur care ducea la sala de sus.
Era un hol imens pres rat cu mici separeuri gen salonaş, luminat
de impozante candelabre de cristal care se reflectau în zeci de
oglinzi cu marginile t iate oblic, oglinzi ce acopereau aproape în
întregime pere ii înal i de cinci metri. Chiar atunci când totul
mergea bine, pe vremea când familia Marcos inea bine în mân
frâiele rii, Giancarlo nu intrase niciodat în aceast sal f r o
anume team . Drept în cap t, în dreapta marelui orologiu, era uşa
ce d dea în anticamera Preşedintei. Dar aceast înşiruire de oglinzi
care îi reflectau frumosul s u chip de patrician îi d dea r gazul s
suprime acea nelinişte care îl cuprindea de fiecare dat când se
apropia de Preşedint .
Pe m sur ce înainta, aceste oglinzi îi permiteau s -şi corecteze
inuta şi totodat s -şi şlefuiasc masca de aristocrat trufaş,
schimbându-şi în luciul lor expresia gurii sau alura capului. În
fa a ultimei oglinzi, reuşea chiar, printr-o uşoar coborâre sau
ridicare a pleoapelor, s dea o expresie şi mai stranie privirii
albastre a ochilor s i sp l ci i.
5
Dup aceast serie de oglinzi, urma o uş dubl care d dea în
anticamer . De-a lungul anilor, acolo o întâlnea Giancarlo pe
Preşedint . Şi, în fa a acestei uşi, dup ce cioc nea regulamentar,
de patru ori, c pitanul g rzii se retr gea.
Ast zi, protocolul era respectat. C pitanul g rzii cioc ni de
patru ori, uşa se întredeschise cu pruden , dar în locul
obişnuitului majordom, ap ru un soldat cu pistolul mitralier , la
şold.
— Contele Potzo-Berghese, preciz c pitanul soldatului.
Italianul m sur din cap pân în picioare santinela care era mai
scund cu vreo cincisprezece centimetri decât el şi intr . De obicei,
când intra în aceast înc pere, Giancarlo g sea vreo dou zeci de
persoane: oameni de afaceri, bancheri, politicieni, poli işti, membri
ai serviciilor secrete, ofi eri, oameni buni la toate şi pentru
treburile murdare din poli ia politic , care discutau, în grupuri de
câte trei sau patru, aşteptând s fie primi i de c tre Preşedint .
Ast zi, Camera era goal . Giancarlo îşi zise în sine: „şobolanii”
au p r sit, deja corabia. Şi se gândi cu duioşie şi respect la
str moşii s i, acei prin i machiavelici care ştiuser întotdeauna
pân unde trebuia s r mâi fidel, s rezişti, s faci fa , pentru a
putea ob ine un profit cât mai mare dintr-un gest care nu ar putea
p rea decât elegant. În timp ce ei, „şobolanii” nu se preocupau
niciodat de valoarea epavei. Giancarlo ar fi putut s citeze cel
pu in vreo zece familii vene iene care f cuser avere aducând în
port navele prea devreme abandonate.
Giancarlo sim ea c are la îndemân cea mai frumoasa epav
care existase vreodat : averea familiei Marcos.
Soldatul care-i deschisese uşa îşi pusese arma pe un scaun, iar
acum st tea în picioare, cu bra ele încrucişate, lâng intrare.
Giancarlo se aşez într-unul din numeroasele fotolii care
înconjurau camera.
Va fi punctual , ca de obicei, gândi italianul. Îmi mai r mân
cinci minute ca s m preg tesc de confruntare.
În acele clipe, Giancarlo era mândru de el, ba chiar aproape
admirativ. El era cel care v zuse totul, prev zuse, canalizase,
structurase şi, de fapt, chiar esuse de-a lungul anilor aceast
imens pânz de p ianjen financiar . Sfaturile îi fuseser ascultate
chiar şi atunci and sugerase ceea ce era cel mai greu de înghi it:
crearea de conturi care aveau s fie abandonate în caz de vreo
nenorocire. Ast zi, nenorocirea era acolo, iar acele „conturi-
paravan”, care aveau s fie l sate haitei de justi iari aidoma unui

6
os aruncat la câini, erau marea sa mândrie. Bineîn eles, ştia c nu
fusese singurul consilier, dar transmiterea anumitor opera iuni ca
ceea ce era esen ial în planurile sale fusese adoptat. Singurul lucru
de care se temuse venind aici era ca nu cumva un altul dintre
fidelii Preşedintei s -i fi putut convinge pe alde Marcos s mearg
pe urmele lui şi s continuie f r el eşafodul financiar pe care-l
construise cu atâta migal . Dar ast zi, teama îi disp ruse. Nu mai
era nimeni în afar de el. El era singura cheie care putea s
deschid lac tul pe care-l pusese la uşile ce l sau drum liber spre
imensa avere a dictatorului. El va fi omul indispensabil pentru
aceast tranzac ie de cump rare, vânzare şi girare a banilor, iar
prin aceasta, cel mai puternic financiar din lume. Singura
încurc tur în care ar fi fost pus era aceea de a alege o banc
particular elve ian care s -i permit s se camufleze, neîncetând
s trag sforile şi s aştepte în umbr ca presa şi marile conştiin e
s se calmeze.
Uşa din fund, îmbr cat în es tur roşie, se întredeschise. Prin
deschiz tur se ivi un cap. Era majordomul care vroia s se
asigure c el este acolo. Un minut mai târziu, uşa se deschise de
tot şi, op ind ca o şcol ri , Preşedinta se avânt spre el.
Giancarlo abia avu timp s se ridice c ea îl strângea deja în bra e.
— Giani, dragule! îi sufl Preşedinta în ureche. Îl cuprinsese în
bra e, ap sându-şi pieptul ei mare pe stomacul lui. R mase aşa
câteva momente bune, apoi se d du înapoi, fixându-l cu ochii ei
c prui ce aveau în acelaşi timp un aer grav şi amuzat:
— Tu, m car tu, eşti aici!
Apoi schi un surâs de am r ciune şi ad ug :
— Ce p cat, z u, ce mare p cat!
— Da, doamn , dar acum trebuie s ne gândim la viitor… La
viitorul dumneavoastr . Şi timpul ne preseaz .
— Noroc c m ag de aceast idee, suspin Preşedinta, altfel…
Giancarlo se pref cu sup rat:
— Altfel? S nu-mi spune i c sunte i neliniştit . Doar am pus
totul în aplicare în ideea c s-ar putea întâmpla ceea ce se petrece
azi. Am prev zut totul. Pentru dumneavoastr nu e vorba decât de
o simpl retragere. Preşedintele Marcos şi dumneavoastr înşiv
a i v zut altele şi mai şi. V da i pu in la fund, doar nu-i sfârşitul
lumii!
— Sfârşitul lumii, poate nu, Giani. Dar sfârşitul unei lumi, da!
Acum Preşedinta îl privea într-un fel ciudat. La dracu! Îmi d
frisoane, se gândi Giancarlo. Apoi privirea Doamnei Marcos deveni

7
mai blând , aproape naiv .
— Ah! Giani, spuse ea, cuib rindu-se în bra ele sale, ai
dreptate; dar ce o s ne facem f r consilierii noştri cei mai
pre ioşi, cei mai fideli?
Giancarlo începu s mângâie p rul Preşedintei cu gesturi foarte
p rinteşti:
— Ei, haide, linişti i-v , doar nu sunte i abandonat , sunt aici.
— Desigur, Giani, acum eşti aici, dar acolo…
— E doar o chestie de câteva zile, cel mult de câteva s pt mâni.
Exact ce v trebuie s v instala i în noua dumneavoastr
locuin , pentru ca între timp presa şi duşmanii s v uite.
Preşedinta st tea nemişcat şi nu scotea nici un sunet. Semn
bun, gândi Giancarlo şi continu pe aceeaşi idee:
— Dar trebuie s fim foarte aten i. E dar c e mai bine s nu v
v d câteva s pt mâni. Ave i destui bani în Statele Unite, f r s
mai socotim cei pe care o s -i lua i cu dv., ca s rezista i unui
asediu de un an de zile şi s mai şi arunca i câteva oase la câinii
cei mai turba i. Şi dup câtva timp, când totul se va linişti, când
lumea va uita de dv., ne vom putea pune pe treab : s vedem ce
conturi abandon m pentru noul guvern filipinez, s le inventariem
pe cele care vor trebui s dispar , s le reactiv m pe cele care vor
trebui s func ioneze pentru nevoile dv. curente şi cele de care ve i
avea nevoie pentru afacerile dv. în general şi pentru sus inerea
fidelilor dv. în particular. Maşina este gata, nu mai trebuie decât
s alegem momentul potrivit ca s-o punem în func iune.
Sigur de el şi de puterea sa, o cuprinse pe Preşedint pe dup
umeri şi o privi. Se aştepta s întâlneasc privirea unei femei
supuse, uşurate de griji şi recunosc toare. Dar nu descoperi decât
un chip dur şi nişte ochi care-l sfidau.
— Drag Giani – glasul metalic al Preşedintei abia r zb tea
printre buzele ei strânse – sper c nu eşti întru totul convins c
lucrurile se vor petrece chiar aşa?!
Giancarlo îşi lu mâinile de pe umerii Preşedintei:
— Ce vre i s spune i?
— Nimic, despre care s nu ai deja cunoştin , Giani. Suntem
obliga i s ne desp r im de fidelii noştri consilieri… De to i
consilierii noştri!
— Bine, dar… conturile?
— Care conturi?
— Vreau s spun societ ile, trusturile pe care le-am creat noi,
va trebui neap rat s le conducem, nu putem l sa toate astea pe

8
mâna oricui!
— Nu în eleg ce vrei s spui.
Pentru Giancarlo aceste cuvinte c zur ca o condamnare la
moarte. Asta însemna c fidelii lui din Elve ia, din Liechtenstein,
din Jersey, din Caraibe şi din Olanda îl tr daser . Probabil c
tic loşii f cuser sa dispar totul, în afar , poate, de unele conturi
r mase foarte, la vedere, gata s fie sacrificate pe altarul c in ei şi
pe care erau dispuşi s le înapoieze acestui cumsecade popor
filipinez. Şi apoi, probabil c mai erau vreo dou sau trei conturi în
care s-ar putea g si şi numele lui, dovad c fusese complice la
combina iile dictatorului. În acest fel, se asigurau c nu va vorbi şi
nici nu va putea face nimic împotriva lor: Giancarlo îşi d du
seama, dintr-odat , c fusese înşelat pe toat linia!
Chipul lui tr da atâta z p ceal şi confuzie, încât cel al
Preşedintei se mai îmblânzi:
— Hai, nu mai f mutra asta, Giani! Trebuie s în elegi c
Preşedintele şi cu mine vom trece printr-o adev rat inchizi ie, cu
un tribunal alc tuit din cei mai mari profesionişti din lume. Vom
avea pe urmele noastre o întreag hait de avoca i, de oameni de
finan e, de speculan i, de oameni politici care vor profita de noi şi
de situa ia noastr ca s -şi fac pu in publicitate şi care vor fi,
mai ales, atraşi de setea de putere şi speran a de câştig. Prea mul i
oameni te cunosc, te-au v zut aici, la Manilla. Vei fi supravegheat,
spionat. Î i vor întinde o sumedenie de capcane. Poate o s reuşeşti
s scapi de o sut dintre ele, dar pân la urm tot o s cazi într-
una. Vezi tu, Giani, noi nu trebuie s ne mai întâlnim niciodat ,
nici m car ca s bem ceva împreun . Dragul meu Giani,
Preşedintele are datoria s pun la ad post fiecare b nu din
fondurile pe care atât de bine ne-ai sf tuit s le punem deoparte.
Giancarlo încerc s o fac s vad lucrurile corect:
— Dar tocmai eu sunt cel care…
— Hai, Giani, judec şi tu! Preşedinta îl mângâie pe obraz. Cum
ne-am putea sprijini pe un om care a lucrat pentru noi? O vedet
cunoscut şi recunoscut . Dovad c eşti aici şi sute de oameni o
ştiu.
Giancarlo devenea nervos:
— Vre i s spune i c fidelitatea mea…
— Dizgra ia şi dec derea ta, îl corect Preşedinta batjocoritoare.
Nu fi melodramatic, Giani, nu-i stilul t u. Fidelitatea ta a fost
r spl tit din plin.
— Cum aşa?

9
Era rândul Preşedintei s se enerveze:
— Prima dat când ne-am întâlnit, tu nu erai decât un ajutor de
b g tor de seam la o banc f r importan . Iar noi am preferat
s v acord m sute de lans ri de împrumuturi; am acordat b ncii
tale toate facilit ile ca; s poat încheia contracte grase în
beneficiul clientelei ei şi datorit acestui fapt, tu ai devenit
asociatul uneia dintre cele mai mari b nci interna ionale. Cred c
n-ai uitat asta, Giani?
— Nu, n-am uitat nimic. Dar eu nu-s totuna cu banca. Îndat
ce m voi întoarce la Londra, or s m dea afar … gra ie
dumneavoastr . Cincisprezece ani de munc duşi pe apa sâmbetei
şi pe deasupra şi concediat ca un umil servitor. G si i c e corect?
Preşedinta nu r spunse pe loc. Îl fixa cu privirea pe italian:
— Nu, spuse ea în cele din urm , nu e corect. Dar asta-i regula
jocului!
— Deci, s în eleg c aşa ne desp r im?! Pur şi simplu?!
— Da. Giani, aşa ne desp r im! Pur şi simplu!
D dea s ias , când Preşedinta îl opri, apucându-l de bra :
— Nu, aşteapt . Mai e înc un lucru m runt pe care-l pot face
pentru tine. Vino, o s - i ar t.
Giancarlo se l s condus de-a lungul unui culoar f r ferestre,
care primea lumin , indirect, dintr-o surs camuflat de un fals
tavan de abanos. Era incapabil să reac ioneze, s gândeasc şi
faptul c se l sa astfel condus, era pentru el o mare uşurare. Cel
pu in picioarele îl duceau singure.
Se oprir în fa a unei uşi mari, sculptate, cu mânere de bronz
aurit. Preşedinta scoase o cheie din corsaj, o r suci în broasc ,
întredeschise unul din canaturi şi îi f cu semn lui Giancarlo s se
apropie:
— Priveşte!
Giancarlo crezu c Preşedinta înnebunise. Ştia c acela era
dormitorul ei. Doar nu-i trecea prin cap, totuşi, s -i propun un
mic r sf drept cadou de adio!
— Priveşte! repet ea.
Giancarlo se apropie şi-şi trecu capul prin deschiz tur ; camera
era imens . Dintr-o privire, z ri rânduri de l zi pe care doi oameni
le închideau cu lovituri de ciocan. L zile, înc deschise, erau pline
ochi cu teancuri de dolari.
„Doar nu are de gând s -mi dea bacşiş o lad dintr-astea!”
Apoi se aplec spre Preşedint şi-i murmur la ureche:
— V d c nu o s ave i probleme ca s pl ti i taxiul când

10
ajunge i la destina ie!
— Taci din gur şi uit -te în stânga, lâng pat.
— Fata?
— Da, da, uit -te bine la ea.
Într-adev r, fata avea ceva straniu, chiar privit din spate. Mai
întâi de toate era foarte înalt , cu umeri largi, o talie sub ire, fese
superbe, totul acoperit de o rochie lung de m tase bej. P rul ei
castaniu deschis, prins cu o panglic , îi c dea pe spate într-o
coad împletit . D dea ordine unui servitor rostind fraze scurte
care sunau ca nişte melodii. Când se întoarse eu fa a, Giancarlo fu
de-a dreptul fascinat. Deşi purta ochelari şi nu era machiat , avea
un chip uluitor. Nasul era fin dar bine desenat, maxilare puternic
conturate, aproape masculine, iar ochii, imenşi, aveau o culoare pe
care Giancarlo nu o mai v zuse niciodat : un amestec de mov şi
verde str b tut de reflexe alb strui.
— O cheam Eloisa, preciz Preşedinta. E protejata mea. Nu ai
v zut-o niciodat la palat pentru simplul motiv c o p stram
pentru mine şi pentru o ocazie, s zicem, o eventualitate cu totul
special . E orfan de la vârsta de opt ani şi a fost luat în grij de
una dintre institu iile create imediat dup ce am ajuns noi la
putere. Am educat-o cu cei mai buni profesori particulari din ar .
Ştie de toate: contabilitate, buc t rie, istorie, geografie, filosofie şi
vorbeşte cinci limbi, printre care şi pe a ta, Giani. Şi-a luat diplome
în economie şi drept la dou universit i europene şi la o şcoal de
înalte studii comerciale din America. Toate prin coresponden ,
c ci înc nu a ieşit niciodat din Filipine. A mai urmat şi cursuri
foarte speciale de, s zicem, secretar particular .
— O gheiş european , ce mai! coment Giancarlo care ştia
foarte bine ce se ascundea în spatele şcolii de secretare particulare
de la palat.
— M rog, dac vrei tu, admise Preşedinta, pu in vexat . Dar e
cea mai bun elev pe care am avut-o vreodat . Şi cea mai
discret . În afar de câ iva fideli, nimeni nu ştie de raporturile ei
cu mine. Eloisa îmi este devotat trup şi suflet.
Giancarlo îşi lu un aer entuziasmat:
— Bravo, doamn ! Cu un om de o asemenea anvergur lâng
dv. n-o s v fie deloc greu s v gospod ri i averea. De fapt, ceea
ce v trebuia era o târf .
Preşedinta închise rapid uşa şi se sprijini cu spatele de ea:
— S taci, imbecilule! To i oamenii din lumea asta sunt nişte
târfe: tu, eu, Preşedintele, generalii, adversarii noştri care

11
trâmbi eaz peste tot ce morali sunt ei dar care sunt gata de orice
ca s pun mâna pe putere şi pe bani. Eşti aşa de naiv s crezi c
scumpa mea concurent , Madam Aquino este o sfânt ? Provine
dintr-una dintre cele mai bogate familii din ar , iar alde Aquino
au devenit boga i sub domnia noastr . Nimeni nu putea s devin
bogat f r sprijinul generalilor noştri, al politicienilor noştri, al
oamenilor noştri de afaceri şi al func ionarilor noştri. Aşa c s nu
scuipi niciodat pe calit ile care i-au permis s te coco i
deasupra celor pr p di i… Şi nu- i mai tot lua aerul la
dispre uitor al glorioşilor t i str moşi, c şi ei erau maeştri în
materie de curv s rie.
Preşedinta îşi trase sufletul înainte de a-i arunca în fa :
— V înşela i înc o dat , domnule conte. Eloisa n-a fost
niciodat destinat s vad de bunurile noastre, ci doar s le
serveasc . E capabil s îndeplineasc sarcini incredibil de
delicate. Şi pe deasupra… mai e şi virgin ! Este un cadou regesc
pe care vi-l ofer.
— Îmi oferi i o fecioar târf şi martir . Acesta e cadoul pentru
cei cincisprezece ani de loiale servicii? O târf , fie ea regal şi
fecioar , tot târf r mâne. Pur şi simplu am senza ia c visez!
— Asta este, r spunse într-o şoapt dulce Preşedinta, viseaz ,
viseaz cât mai mult, dar mai ales nu consuma. P streaz-o pentru
altcineva cu adev rat important care va şti s-o aprecieze. Acum am
mult treab , Giani. Cadoul care- i este destinat î i va fi livrat mai
târziu chiar dac nu-l vrei.
F r s -l sl beasc pe Giancarlo din ochi, deschise uşa camerei
sale şi disp ru. Italianul nu mai reuşea s fac nici o mişcare.
Sprijinit de peretele culoarului, nu se putu ab ine s nu asculte.
— Eloisa, urla preşedinta, de ce au fost l sate cuferele astea? Ar
fi trebuit s fie deja în camioane.
— Credeam c vre i s mai pune i în ele câteva lucruri, doamn
Preşedint .
— S nu mai crezi, Eloisa, închide cuferele. Şi pune s fie c rate
jos.
Cu vocea ei grav şi ferm , Eloisa, transmise ordinul
servitorilor. Timp de câteva minute, Giancarlo nu mai auzi decât
zgomotul l zilor şi cuferelor târâte şi împinse prin înc pere. Apoi
vocea Preşedintei întreb :
— Eloisa, avem ceva veşti de la clovnii ia americani c rora li se
spune senatori?
— Este unul care aşteapt la postul de gard .

12
— Cine este?
— Senatorul O’Reilly, doamn .
— Slav Domnului, este cel bun. Adic cel care trebuia.
— S anun s fie condus sus?
— Aşteapt s fie strânse toate astea de pe aici. Dac vede toate
cuferele şi l zile astea ar putea s -mi cear suprapre .

Giancarlo, în continuare sprijinit de peretele culoarului, nu mai


asculta, ci tr gea de-a binelea cu urechea. Surâse la gândul c
trebuise s ajung la vârsta de patruzeci şi cinci de ani ca s se
dedea la aceast oroare: s asculte pe la uşi.
— Eloisa! vocea Preşedintei urcase cu un ton.
— Da, doamn .
— Pe pat, paşapoartele… ar trebui s se afle în caseta mea de
mân . Nu crezi c avem şi aşa destule necazuri? Dar ce faci?
— Ei bine, pun paşapoartele în caseta dv. de mân !
— Numai paşaportul Preşedintelui şi al meu.
— Vre i s -l p strez pe al meu, pe al majordomului şi pe al
generalului?
— Tu nu vii cu noi, Eloisa. Nu lu m cu noi decât strictul
necesar şi uite şi tu câte bagaje sunt! Pur şi simplu nu este loc
pentru toat lumea. Şi oricum, împreun cu noi î i asumi prea
multe riscuri. Deocamdat , nimeni, sau aproape nimeni, nu ştie
cât eşti de ataşat de familia noastr , dar dac s-ar afla asta,
pentru tine ar începe necazurile. Nu te-am mai putea sc pa de un
interogatoriu, iar tu ştii prea multe lucruri care ar putea s „îi”
intereseze. Dac ai veni cu noi pân la aeroport te-ai compromite şi
dac dintr-un motiv sau altul nu i s-ar permite s pleci… În elegi?
— Atunci, voi veni dup dv. mai târziu, cu un alt avion? Dar
unde ve i fi?
— Nu vei veni dup noi nic ieri. Ne desp r im definitiv. Dar nu
vei avea nici o problem ca s p r seşti ara, c ci vei avea un
paşaport elve ian. Noi, vreau s spun Preşedintele şi cu mine, nu
avem bafta asta. Suntem în r zboi, Eloisa şi cred c nu ai vrea s
fii obligat s spui lucruri urâte despre noi? Sau s te sim i
obligat s te sinucizi? Ştii, via a în închisoare nu-i deloc uşoar !
Amenin area era abia voalat .
— Atunci ce trebuie s fac?
— Mai întâi s p r seşti cât mai degrab ara asta blestemat .
Dup aceea îl vei contacta pe acest domn la Londra. Iat adresa
lui. Te aşteapt . A venit timpul s pui în practic cei cincisprezece

13
ani de educa ie pe care i primit-o, s începi s cunoşti via a. Fii
ascult toare şi ine-m la curent cu toate lucrurile care ar putea
s -mi d uneze.
Giancarlo auzise destul. Cu siguran , se gândi el, era ziua
marii reduceri de pre uri la fidelitate. Se retrase f r zgomot şi
hot rî în sinea lui: s vin ea la Londra şi va fi bine primit .
Giancarlo, conte de Potzo-Berghese, al optsprezecelea care purta
acest nume, nu avea de gând s se înh iteze cu o târf , fie ea
frumoas şi fecioar , în afar de cazul în care, fireşte, era tot atât
de titrat , bogat şi influent !
Ceea ce, în aparen , nu era cazul frumoasei Eloisa.
Mergând de unul singur pe culoare, Giancarlo se mir de calmul
s u. Bineîn eles, fusese tras pe sfoar , iar parşiva asta de madam
Marcos era şi mai pui de lele decât îşi închipuise el, dar italianul
avea pielea t b cit . Ştia s piard „pe moment”. Şi când trecu din
nou prin fa a oglinzilor din holul cel mare, constat c aspectul
s u nu se schimbase deloc. Oglinzile trimiteau spre el aceeaşi
imagine a unui om elegant, sigur de el, pu in dispre uitor, cu
mersul uşor sacadat. Ajuns la cap tul holului se surprinse clipind
din ochi, semn c în cap prindea contur un plan!
C pitanul g rzii îl aştepta în josul sc rii de marmur .
— Ce face Preşedinta? întreb ofi erul.
— Tot superb , r spunse Giancarlo. Ea este unul dintre acei
oameni politici de mare inut care nu ies în eviden decât în
momentele de cump n .
— Am s v conduc pe la ieşirea din spate, e mai bine aşa,
suger c pitanul.
Merser de-a lungul unei întregi serii de culoare care se
întret iau în unghi drept, coborâr vreo zece rânduri de sc ri de
cinci sau şase trepte înainte de a ajunge într-o curte imens care
sem na în acest moment cu zona de livrare a unui supermagazin.
Zeci de camioane aşteptau la ramp . Solda i şi servitori alergau de
colo-colo şi îngr m deau în ele l zi şi cutii de carton legate cu
grij . Cei doi traversar curtea f r s se gr beasc , ferindu-se din
calea celor care ajutau la mutat, strecurându-se printre camioane
şi maşini. Când ajunser în fa a postului de gard , c pitanul se
întoarse c tre italian şi îl sf tui:
— Dup ce ieşi i din incinta palatului, lua i-o pe drumul din
stânga, e mai pu in riscant.
Trecând pragul por ii, Giancarlo remarc doi oameni care
aşteptau în interiorul postului de gard . Pe unul dintre ei il

14
recunoscu. Era senatorul american O’Reilly. Cel lalt, presupuse
Giancarlo, trebuie s fie un tip de la CIA îns rcinat s
supravegheze marea mutare. Trupa de schimb era asigurat . Când
îl v zu, senatorul întoarse repede capul.
— Prea târziu, necioplitule, url Giancarlo, te-am recunoscut!
Mergând de-a lungul zidului de incint , italianul surâdea.
— Lua i-o la stânga, îl sf tuise c pitanul g rzii.
Giani o apuc pe strada din dreapta, jurându-şi c din acel
moment nimeni nu avea s -i mai dea ordine.
Când se întoarse ca s mai vad pentru ultima dat palatul,
c pitanul g rzii îl conducea pe senator la D-na Marcos.
Giancarlo nu mai avea nimic de f cut la Manilla. Urma s se
Întoarc la Londra şi s înfrunte ceea ce ştia deja c va fi
pr buşirea lui. Se duse la hotel ca s -şi ia bagajele şi s cear o
rezervare la primul zbor al companiei British Airways.
Portarul, un elve ian roşu la fa , c ruia odinioar îi putea cere
orice serviciu, îi r spunse sec:
— Dezolat, domnule conte, este imposibil. Locurile sunt ocupate
pentru toate cursele şi v trebuie cam dou sau trei ceasuri ca s
ob ine i o rezervare la British Airwais.
— Foarte bine, replic Giancarlo, m voi ocupe eu însumi de
asta.
— Minunat, aprob portarul dar m-ar mira s pute i g si un loc
mai devreme de dou sau trei zile. E un adev rat exod, domnule
conte.
Apoi ad ug cu perfidie:
— A i putea încerca s v urca i în avionul Preşedintelui, c ci
to i „şobolanii” din Manilla vor fi acolo!
Lui Giancarlo i se t ie r suflarea. Ani de-a rândul, tipul sta
profitase de d rnicia bancherilor şi a oamenilor de afaceri afla i în
trecere prin Manilla. De fiecare dat când îi f cuse un cât de mic
serviciu, Giani îi mul umise cu o hârtie de o sut de dolari. Giani
ştia c elve ienii sunt oportunişti şi nu prea au scrupule, dar nu-şi
închipuia c sunt şi meschini. Mai ales tipul sta pe care-l servise
transferându-i în dou rânduri, discret, f r comision şi la un curs
mai mult decât avantajos, pesoss filipinezi a c ror origine preferase
s n-o cunoasc . Şi uite c acest rege al mişmaşurilor şi
combina iilor, acest peşte în uniform de portar, care de ani de zile
furniza fete tinere şi b ie i oricui îi cerea, îşi permitea s -l insulte
f cându-l „şobolan”.
Giancarlo îşi îmblânzi pe cât putu privirea, îşi pironi ochii lui

15
albaştri, sp l ci i în cei ai portarului şi îl întreb :
— Spune-mi, te rog, nu-i aşa c pe tine te cheam Schumacher?
— Exact, domnule conte, ave i o memorie bun .
— În orice caz, se pare c mai bun decât a ta, Schumacher!
C ci în afar de numele t u îmi mai amintesc c ai un cont bine
garnisit la banca Grumbach din Berna. O banc excelent ,
Schumacher, crede-m . Grumbach îmi este foarte bun prieten şi
ultima dat când i-am f cut acel mic serviciu pe care-l ştii, acest
cumsecade Grumbach se întreba cum dracu se face c un portar
fie el de la un mare hotel, a reuşit s câştige atâ ia bani într-un
timp atât de scurt.
Înainte de a se îndrepta spre lift, Giancarlo avu r gazul s vad
cum fa a roşie a lui Schumacher devine dintr-o dat alb ca varul.
Nu trecuser cinci minute de când intrase în camer şi telefonul
începu s sune. Chiar înainte de a ridica receptorul, ştia c îi
fusese rezervat locul la cursa spre Londra.
— Domnule conte, aici portarul. Avionul dv. pentru Londra
decoleaz peste dou ore. V-am preg tit nota de plat şi un boy va
veni s v ia bagajele. Cu toate cele câte se întâmpl e mai prudent
s pleca i mai devreme.
Surâzând, Giancarlo puse receptorul în furc , f r s
mul umeasc .

16
II
LONDRA
Lui Giancarlo îi pl cea tare mult iarna la Londra. Casa lui din
Chester Terrace avea privelişte spre Regent Park. Era una din acele
cl diri cu coloane de marmur alb , al c rei peristil înainta spre
parc, dând întregului ansamblu un oarecare aer de palat greco-
roman. Casele din acest cartier îi aduseser gloria D-lui Nash,
marele arhitect englez, care construise acest decor de teatru la
începutul secolului trecut.
În acest sezon, arborii desfrunzi i nu blocau vederea iar parcul îi
p rea imens. Din biblioteca aflat la parter şi unde st tea de
obicei, putea s vad reşedin ele particulare de pe Prince Albert
Road – de pe partea mai pu in frumoas a parcului – unde aveai
impresia c se înşiruie aceleaşi case, care de fapt nu erau decât
palide copii ale marelui Nash. La acea or din zi nu se auzea decât
un fel de zvon slab de circula ie. Dar ceea ce-i pl cea cel mai mult
lui Giancarlo, erau zorile, atunci când se întorcea de la câte o
petrecere şi când Chester Terrace devenea o lume aparte. Se
auzeau urlete stranii, zgomote de jungl în care se amestecau
mugetul elefan ilor, r getul leilor, ip tul strident al maimu elor, o
cacofonie de r cnete care p rea c vine dintr-o alt lume, dar care,
de fapt, venea dinspre gr dina zoologic din vecin tate, ale c rei
sute de animale se trezeau.
Şi apoi, Chester Terrace mai oferea şi alte avantaje. Mai întâi nu
se afla decât la dou sute de metri de sta ia de metrou care mergea
spre City. Îi trebuia mai pu in de jum tate de ceas. Ca s mearg
de acas la banc . Iar Chester Terrace era lâng London Clinic,
ceea ce-i permitea ca duminic diminea a, când îşi f cea plimbarea
prin parc, s le fac vizite prin ilor arabi frân i de oboseala vie ii,
politicienilor de toat mâna, industriaşilor, bancherilor şi
miliardarilor stresa i care veneau din toat lumea s -şi oblojeasc
aici ficat, inim , nevroze, toate bubu ele mai mari sau mai mici
care constituie apanajul celor care gust din plin toate pl cerile
vie ii, dar şi consecin ele loviturilor ratate la Burs . Pentru to i
aceştia, dou sau trei s pt mâni petrecute la London Clinic
Însemnau speran a de a se mai putea ag a de bani şi de putere
câ iva ani în plus.
17
Nu era moment mai prielnic de a vizita aceste epave mai mult
sau mai pu in ref cute de pe urma tratamentului, c ci se putea
profita de o intimitate for at care îi îndep rta pe consilierii
acestora dar şi pe concuren i. Da, duminicile, î i puteai face repede
prieteni în camerele luxoase cu mochete groase de la London
Clinic. Giancarlo ar fi putut men iona vreo dou zeci de afaceri care
începuser acolo, între dou injec ii şi r gazul oferit de luarea
temperaturii.

De cum ajunsese, Giancarlo se culcase şi dormise pân la


prânz. C l toria de la Manilla la Londra fusese epuizant . Portarul
acesta elve ian, roşu la fa , îi rezervase într-adev r locul, dar la
clasa turist pentru nefum tori. Aşa c suportase optsprezece ore
de zbor, înghesuit între un filipinez burtos, c ruia i-ar fi trebuit
dou scaune şi o englezoaic b trân care nu încetase s se
foiasc . Dar unsprezece ore de somn îl ref cuser , ceea ce îns nu
însemna c se sim ea în plin form .
Gerard, majordomul s u francez, îi servise micul dejun în
biblioteca de la parter. Era la a treia sa ceaşc de ceai şi îşi ungea
cu unt al doilea sanviş, când Gerard îi aduse ziarele. Toate aveau
titluri cu litere de-o şchioap despre averea familiei Marcos şi
despre sosirea acestora în Hawai.
„Averea familiei Marcos a ajuns în Hawai cu un avion militar
american” titra TIMES care continua: „Efectele personale ale
expreşedintelui filipinez şi ale celor vreo nou zeci de persoane care
îl înso eau – o avere de mai multe milioane de dolari, dup presa
american – au fost transportate cu un avion militar american în
Hawai, unde continu v muirea. Vameşii, care mai întâi au trebuit
s numere valuta – pesos filipinezi şi dolari americani – au fost
nevoi i s fac o pauz şi s -şi odihneasc degetele amor ite, în
momentul în care nu ajunseser decât la suma de trei milioane de
dolari. Le-a mai r mas s inventarieze aurul şi bijuteriile,
certificatele bancare şi titlurile de proprietate care se afl –
împreun cu arme cu tot – în cele trei sute de l zi transportate de
US Air Force şi a c ror valoare s-ar putea ridica la cincizeci de
milioane de dolari. Unii exper i apreciaz c averea familiei Marcos
în str in tate se ridic la mai multe miliarde de dolari”.
Articolul continua cu o lung declara ie a unui oarecare
Henerson Alvarez, consilier în Statele Unite al noii preşedinte
Corazon Aquino, consilier care afirma c guvernul filipinez va folosi
toate mijloacele legale pentru a recupera fondurile pe care familia

18
Marcos le transferase în str in tate.
Începe vân toarea, se gândi Giancarlo deschizând WALL
STREET JOURNAL care vorbea şi el despre bunurile fostului
dictator. Articolul preciza c averea D-lui Marcos în lume era
estimat la trei miliarde de dolari şi c bunurile acestuia în Statele
Unite atingeau suma de şase sute milioane de dolari.
Din NEW YORK DAILY NEWS, Giancarlo afl c într-o reşedin
particular , somptuos mobilat , din plin centrul New Yorkului,
fuseser descoperite obiecte de art apar inând familiei Marcos,
estimate la zece milioane de dolari. În aceast cas , proprietate a
republicii Filipineze şi care servea de anex a consulatului,
obişnuia Preşedintele Marcos s locuiasc atunci când venea în
vizit la New York. Ziaristul de la NEW YORK DAILY NEWS, care
vizitase aceast peşter a lui Aii Baba, povestea c locuin a era
plin de vaze chinezeşti şi vesel de por elan aurit. V zuse acolo o
cad cu jacusi, paturi cu aşternuturi de m tase, iar la ultimul etaj
– o sal de proiec ie şi o discotec private.
Dând de-o parte NEW YORK DAILY NEWS, Giancarlo surâdea: e
curios c nu spune nimic despre tablouri, gândea italianul, care îşi
amintea perfect de acea cas .
Revedea holul de la intrare cu covoarele sale persane şi pânzele
de pictori florentini pe pere i. Mai erau şi un Utrillo şi cei doi Goya
din salon şi un Velasquez deasupra şemineului vene ian pe care
Preşedinta îl adusese special din Italia pe la sfârşitul anilor
şaptezeci.
Probabil c cineva pusese mâna pe ceea ce era mai important,
pentru c numai la parter erau valori de peste zece milioane de
dolari. Iar casa avea dou zeci şi dou de camere repartizate pe
patru etaje.
Italianul b nuia cam cine ar putea fi la mijloc.
La rândul s u, NEW YORK TIMES scria c expreşedintele
Marcos ar fi dispus s restituie guvernului filipinez mai bine de
dou miliarde de dolari pentru „a-şi cump ra liniştea”. Dup cum
spunea ziarul, Dl. Marcos transmisese acest mesaj d-lui, Juan
David, un avocat filipinez de temut, care-i fusese ap r tor lui
Benino-Aquino, so ul asasinat al actualei preşedinte şi al mai
multor personalit i comuniste. Articolul preciza c negocierile ar
putea duce la restituirea a dou miliarde o sut de milioane de
dolari guvernului filipinez.
Într-un ziar din Miami, se vorbea despre averea familiei Marcos
plasat în b ncile elve iene. Giancarlo trebui s recunoasc faptul

19
c tipul care scrisese articolul era destul de bine informat.
„Fondurile b neşti din Elve ia ale familiei Marcos sunt evaluate
la circa optzeci de milioane de dolari, care sunt plasa i în cele mai
mari trei b nci elve iene. Doi oameni de afaceri new-yorkezi, care
fuseser mandata i de c tre expreşedintele filipinez s cumpere
propriet i funciare la New York au dezv luit, în fa a subcomisiei
Camerei Reprezentan ilor care ancheteaz asupra bunurilor din
America ale familiei Marcos, c dou b nci elve iene îi facilitaser
Imeldei Marcos s cumpere, în 1981, Crown Building, unul dintre
cele patru imobile pe care cuplul le poseda în Manhattan. Dup
spusele celor doi oameni de afaceri, D-na Marcos poseda, la acea
vreme, un cont de o sut dou zeci şi cinci de milioane de dolari la
Paribas – Geneva”.
O sut dou zeci şi şapte de milioane de dolari – rectific în gând
Giancarlo – care fu atras de o noti din josul paginii:
„Familia Marcos nu se poate deplasa nic ieri. Cei doi, au sosit
în Hawai f r paşaport, iar noul guvern filipinez refuz s le
elibereze altele!”
— Ia te uit , exclam Giancarlo, oare târfuli a aia mic a lor le-o
fi jucat vreo fest ?

20
III
STANFORD-PRINGLE
În ciuda celor doar patruzeci şi cinci de ani ai s i şi a alurii
decontractate, Giancarlo avu senza ia c are o sut de ani în
momentul în care intr în ascensorul care ducea la etajul rezervat
asocia ilor b ncii. Slav Domnului, nu întâlni pe nimeni în timp ce
str b tea lungul culoar, acoperit cu o mochet groas de culoare
verde şi placat cu lambriuri vechi, care ducea la anticamera
biroului s u personal. Acolo, oficiau secretara sa şi recep ionera
şef a Prea Onorabilului Charles Stanford-Pringle.
Le salut pe cele dou femei for ându-se s par bine dispus şi
amabil. Recep ionera Marelui Şef îi r spunse la salut cu un aer
în epat. Secretara sa, care p rea o idee cam încordat , se str dui
s -i fac o primire convenabil , deşi probabil c ştia deja c era
ultima ei zi la banc . Cu o mişcare aproape felin , recep ionera se
ridic de la birou şi se strecur în biroul Marelui Şef.
Telefonul nu va întârzia s sune, se gândi Giancarlo intrând în
biroul s u.
Abia lu loc la „masa partenerilor” c telefonul începu s ârâie:
— Giani?
Recunoscu f r greutate vocea t ioas a Prea Onorabilului
Stanford-Pringle. Obosit, Giancarlo ap s butonul de r spuns:
— Da, Charles? Bun ziua…
— Hm! Da, bun ziua, Giani, v d c te-ai întors teaf r şi
nev t mat.
— M rog, Charles. Ce pot face pentru dumneavoastr ?
Giancarlo mototoli o foaie de hârtie în dreptul microfonului ca
s arate limpede cât de pu in îl interesa aceast conversa ie
formal .
— S faci ceva pentru mine? Nu ai ce, dragul meu Giani. Dar aş
dori s fii prezent la o reuniune a asocia ilor pe care am fixat-o în
timpul prânzului în „partners dining-room”. Vom fi şapte. Igor şi
Martin au trebuit s plece ieri ca s se întâlneasc cu asocia ii
noştri new-yorkezi. Dar to i ar dori s aud cât mai curând
aprecierile tale în leg tur cu situa ia din Filipine. Le vei face o
dare de seam la telefon. Leg tura este prev zut pentru ora
14,30.
21
Giancarlo arunc o privire la coresponden a rânduit cu grij pe
birou. Scrisorile, cele comerciale, precum şi facturile sau
propunerile de afaceri fuseser desf cute. R spunsurile erau
prinse de ele cu agrafe, gata preg tite de semnat de c tre perla sa
de secretar . Scrisorile personale înc nu fuseser deschise, iar o
noti preciza c pentru cele care aveau adresa men ionat pe plic,
secretara trimisese deja un r spuns prin care explica c şeful ei
este plecat în c l torie şi c le va r spunde el însuşi, îndat ce se
va întoarce. Mai era şi teancul de mesaje telefonice şi groasa
agend neagr , deschis la pagina pentru zilele urm toare, dar
care era teribil de pu in înc rcat , în afar de trei întâlniri pentru
discu ii referitoare la crearea de noi societ i. Aceste întâlniri
fuseser t iate cu o linie cu men iunea urm toare „în absen a dv.,
Dl. Pringle a luat, personal, dosarele”.
— Abia am ajuns, Charles. Cred c ar fi de dorit s -mi dai un
r gaz de câteva ore ca s -mi eliberez biroul de afacerile curente şi
s redactez un raport complet asupra c l toriei pe care am f cut-o.
Giancarlo se întreba dac nu cumva, în mod inconştient,
încerca s câştige timp. În cele din urm aprecie c nu, deoarece
nu avea r ci un plan suficient de seduc tor ca s -şi salveze capul.
Nu remarca decât graba cu care dragii şi scumpii s i asocia i
aşteptau s -l vad luându-şi t lp şi a!
— Giani, tranş Pringle, las de-o parte detaliile acestea. Timpul
preseaz . Mai avem înc aproape trei miliarde de dolari în
obliga iuni şi împrumuturi diverse c tre guvernul filipinez şi
diverse societ i, a c ror activitate principal se desf şoar în
aceast ar şi în fruntea listei de emisiuni publice şi private ale
acestora se afl numele nostru. E vorba de lucruri precise şi
urgente care trebuie rezolvate cât mai repede posibil. Î i vei rezolva
micile probleme dup aceea. Atunci, r mâne pentru ora
dou sprezece în „dining-room”… de acord?
Giancarlo nu avu r gazul s spun da. Marele Şef închisese
telefonul.
Îşi privi ceasul: o or de linişte şi odihn ! Fatalist, începu s
semneze, maşinal, r spunsurile pe care i le preg tise secretara.
Apoi parcurse în diagonal scrisorile personale. Frunz ri o ultim
dat groasa agend neagr ca s fie sigur c nu uita nimic. La
pagina zilei de miercuri era o adnotare destul de lung pe care o
f cuse secretara: „Dl. Jaoques Mattel, ziarist la televiziunea
francez , solicit o întrevedere. Pretinde c v cunoaşte dar mi s-a
p rut prudent s -i spun c înc nu v-a i întors de la Manilla. Ştia

22
c v afla i acolo. E posibil s v telefoneze acas .”
Giancarlo îl cunoştea destul de bine pe acest ziarist pu in
nebun, avid de glorie şi oarecum inconştient. Îl prezentase chiar şi
D-nei Marcos care îi acordase un interviu. O interven ie care,
venind din partea lui, nu era complet gratuit , Giancarlo avea
astfel în mânec o carte destul de bun , c ci erau vreo doi, trei
ziarişti care nu aveau s ezite s -i ridice mingea la serviciu.
Interfonul sun pentru a doua oar :
— Domnule?
Giancarlo recunoscu vocea secretarei sale:
— Domnul Stanford-Pringle m-a rugat s v anun c v
aşteapt în „dining-room”.
Îşi privi ceasul: era dou sprezece şi cinci. Se ridic şi în drum se
opri o clip în fa a oglinzii ca s -şi rectifice inuta înainte de a
înfrunta eşafodul.
Giancarlo deschise uşa grea de lemn de la sufrageria asocia ilor.
Era o înc pere mare, rectangular , bine luminat gra ie unui şir
întreg de ferestre cu ochiuri mici de geam. Un foc de butuci
artificiali ardea, f r nici un fel de farmec şi zgomot, într-un
şemineu de lemn sculptat. Tablouri de pre , reprezentând cai de
curse, decorau pere ii îmbr ca i în lambriuri patinate. Masa era
pus : pahare de cristal pentru trei soiuri de vin, iar vinul pus cu
grij în carafe. Vinurile din rezerva b ncii Lukens and Barnard nu
aveau niciodat mai pu in de dou zeci şi cinci de ani vechime, iar
Porto, niciodat mai pu in de cincizeci. Aşa era de un secol şi
jum tate şi, pentru moment, nu era nici un motiv ca într-o bun zi
s fie altfel. Tacâmurile din argint masiv erau în stil rococo în afar
de enorma cup de punch câştigat de c tre un cal apar inând
asocia ilor, care puseser mân de la mân ca s cumpere
superbul animal în unicul scop de a i-l sufla de sub nas unui
bancher francez şi concurent. Cupa trona pe servanta pentru
aperitive în fa a c reia cei şapte asocia i ai b ncii, în costume cu
vest , închise la culoare, aşteptau s deschid focul. Peretele din
fund era acoperit de o fresc gigantic reprezentând o b t lie
naval între francezi şi englezi care nu l sa nici cea mai mic
îndoial asupra înving torului. Ocupa i cu preg tirea b uturilor,
asocia ii nu p rur s remarce sosirea lui Giancarlo şi oricum,
nimeni nu avea s-o fac înainte ca el s -şi prepare cocktailul.
Oricare ar fi fost împrejur rile, aşa ceva nu se c dea.
Semnul de bun venit sub forma unui „Ah! Giani, te-ai întors?”
nu se f cu auzit decât dup ce italianul d du drumul – oh ce

23
oroare! – unui cub de ghea în paharul s u cu sherry din 1929.
Apoi salut rile de bun venit venir f r nici o re inere. Erau
cordiali, chiar joviali. La urma urmei, gândi Giancarlo, au şi de ce
s fie aşa: au profitat cât au putut de pe urma muncii mele şi nu
lor le st capul pe butuc.
— Domnilor, spuse asociatul principal, la mas !
Prânzul se termin repede, în intimitatea f r fasoane a celor
obişnui i s fie împreun . Apoi veni momentul pentru Porto şi
brânzeturi, momentul adev rului!
În timp ce fiecare îşi t ia felii groase de cheddar şi-şi alegea
biscui ii prefera i dintr-un coşule de argint, The Right Honourable
Stanford-Pringle trase spre el carafa pântecoas şi îşi turn un
pahar plin cu Porto. Apoi trecu carafa vecinului s u:
— Deci, Giani, ce s-a petrecut pe acolo?
Glasul asociatului principal stop brusc conversa iile.
Giancarlo trecu rapid în revist numele fiec rei b nci şi al
fiec rui industriaş pe care îl vizitase, d du numele personalit ilor
care fuseser înlocuite, de c tre cine şi de ce. Apoi abord în
detaliu problemele de transferuri de fonduri sau de pl i, suger s
se foloseasc cutare sau cutare serviciu la cutare sau cutare
banc , recomand un birou englez de schimb din Hong Kong pe
care îl prefera celui din Singapore. La început, evit s vorbeasc
despre „situa ie” pentru a-l agasa la maximum pe Stanford-Pringle,
dar şi în speran a c ceilal i asocia i îi vor pre ui calmul, munca şi
vor aprecia c faimoasa „situa ie” nu era altceva decât un accident.
Spre marea uimire a italianului, tactica p rea s -i reuşeasc .
To i îl ascultau cu interes şi simpatie, unii mergând pân acolo
încât îşi luau noti e şi puneau întreb ri. Era pe punctul de a
încheia, când asociatul principal îl întrerupse:
— Toate acestea sunt foarte interesante, Giani şi v d c
evenimentele nu te-au f cut s - i pierzi busola, în ciuda
scandalului pe care îl fac ziarele şi televiziunea. Bravo, dragul meu.
Dar ce ai reuşit s faci ca s ne asiguri afacerile cu noua echip ?
Giancarlo se pref cu mirat:
— Nu în eleg, tocmai v-am spus-o adineaori, Charles, clien ilor
noştri de acolo nu le este absolut deloc team de politica pe care o
va duce D-na Aquino. La urma urmei şi familia ei este tot atât de
capitalist – dac pot folosi acest cuvânt pentru a descrie afacerile
de acolo – ca şi familia Marcos. E evident c ea va înlocui şefii
câtorva afaceri cu prieteni de ai ei, dar nu va încerca s distrug
nici lumea businessului şi nici b ncile. Nu are nici un interes s

24
distrug credibilitatea financiar a rii sale.
— Crezi?
— Sunt sigur de asta. Familia ei ar fi prima care ar suferi din
aceast cauz şi nu f r motiv s-au deplasat la fa a locului şapte
senatori americani, f r a-i mai pune la socoteal pe chinezi şi pe
japonezi.
— Eu credeam c ea îi ur şte cumplit pe yankei din cauza
sprijinului pe care i l-au acordat familiei Marcos, nu? întreb
vecinul din dreapta sa.
— Senatorii americani sunt cei care au denun at fraudele
electorale. Ei sunt cei care au convins familia Marcos s -şi ia
traista-n b şi au fost foarte conving tori. Dac nu erau ei, alde
Marcos r mâneau pe loc şi nu era deloc sigur, în ciuda a ceea ce
se putea citi în ziare, c D-na Aquino ar fi putut s pun mâna pe
putere şi pe ar . Dovad c familia Marcos nu era deloc neliniştit
când a p r sit palatul. Doar un singur senator se afla la postul de
gard pentru a le asigura transferul la baza american . Cât
priveşte mul imea dezl n uit , aceasta s-a masat, în mod
miraculos, în fa a intr rii principale a palatului, dar la ieşirea din
spate nu era nimeni.
— E incredibil! exclam unul dintre asocia i. Sunte i sigur de
ceea ce spune i?
— Eram acolo! r spunse Giancarlo f r s se gândeasc .
Imediat dup aceea îşi d du seama c tocmai comisese
„greşeala”.
Stanford-Pringle nu rat momentul. Îşi pironi privirea cu reflexe
alb strui ca de o el asupra italianului:
— Eram sigur c no iunea ta „continental ” – spuse el f r s se
poat ab ine – despre cavalerism te va împinge s faci aceast
prostie. Dar nu merit s angaj m o polemic asupra faptului c ai
fost v zut la familia Marcos şi c acest lucru subliniaz cât de
ataşat ai fost de ei. Ceea ce m deranjeaz , Giani, este faptul c în
expunerea ta ai uitat punctul cel mai important, adic întrebarea
pe care to i asocia ii b ncii Lukens and Barnard, cei de fa şi în
special cei de la New York şi-o pun: care sunt contactele pe care le-
ai avut cu D-na Aquino?
— Contacte? Sper c nu te gândeşti c ar putea fi vorba de aşa
ceva, Charles! D-na Aquino era şi în plin lupt electoral , dar şi
prins cu mini-revolta ei armat , başca o hait de americani care o
asediau, f r s mai pun la socoteal anturajul ei aproape isteric
care o p zea zi şi noapte. N-aş fi reuşit niciodat s ajung pân la

25
ea!
Charles înl tur aceast obiec ie:
— Poate nu chiar pe Aquino în persoan , dar nu era imposibil
s îi contactezi pe unii dintre partizanii sau prietenii ei.
— Nu am contactat pe nimeni, Charles.
Ceea ce nu era adev rul adev rat. C ci dac nu contactase el
însuşi pe nimeni, îl contactaser , în schimb unii dintre prietenii D-
nei Aquino. Se întâlnise cu aceştia în dou rânduri. Prima dat ,
târgul propus era cât se poate de gras: D-na Aquino ar fi avut
nevoie s fac mai multe împrumuturi de stat, enorm de mari, pe
termen de un an în cursul c ruia comer ul risca s fie
dezorganizat. Continuând s foloseasc serviciile aceleiaşi b nci
cunoscute şi recunoscute pe plan mondial, ea ar fi reuşit s
men in credibilitatea finan elor şi s asigure o bun desf şurare a
comer ului, pe viitor, cu Filipinele. Deci, D-na Aquino era dispus
s uite „leg turile” pe care banca Lukens and Barnard le avusese
cu vechiul regim doar pentru ca ea s se angajeze s -şi linişteasc
confra ii şi s -şi asume riscul s fie cap de coloan pentru cel
pu in zece împrumuturi bancare însumând un miliard şi jum tate
de dolari pentru urm torii cinci ani. La rândul s u, noul guvern ar
fi fost şi el dispus s închid ochii asupra leg turii, s zicem mai
deosebite, a tân rului bancher italian cu D-na Marcos. Dar, în
ambele cazuri, trebuia s fac dovada corectitudinii şi a
bun voin ei sale prin colaborarea activ la recuperarea fondurilor
pe care familia Marcos le transferase în loc sigur. Aceştia
insistaser , în aşa fel încât el s priceap cât se poate de bine c
m rturia lui despre şmecheriile financiare ale cuplului Marcos era
capital pentru viitorul lui şi al b ncii sale. Îi l saser dou zile ca
s-o contacteze pe D-na Marcos. În aceeaşi sear , Giancarlo afl c
un avocat care se ocupa de afacerile D-nei Marcos încasase
dou zeci de milioane de dolari pentru a dezv lui bunurile pe care
ex-Preşedintele le avea în Statele Unite.
A doua întâlnire fusese doar de form . Prietenii D-nei Aquino îl
aduseser pe avocatul cu pricina ca s depun m rturie despre
bun voin a noii preşedinte a Filipinelor. Giancarlo îl cunoştea
foarte bine. Era unul dintre cei mai credincioşi prieteni ai familiei
Marcos. Niciodat nu-şi putuse închipui c ar fi în stare de
tr dare. Nu era convenabil s se asocieze cu un astfel de „şobolan”
şi, îngrozit şi scârbit la gândul c ar putea fi tentat, comise o
greşeal fatal : nu numai c refuz colaborarea în ceea ce-l privea
pe el, dar l s s se în eleag c le vorbise despre toate,

26
influen ându-i şi asocia ilor s i. Dup cât se pare, colaboratorii D-
nei Aquino nu îl crezuser decât pe jum tate, deoarece se
interesaser direct la banc . Iat de ce Charles Stanford-Pringle se
transform dintr-o dat în c l ul care tocmai deschisese trapa
spânzur torii.

Ochii asociatului principal se îngustar , iar Giancarlo fu sigur


în acea clip c era la curent cu totul. Doar nu degeaba, la
cincizeci şi doi de ani era el şeful incontestabil al asocia ilor de la
Lukens and Barnard şi asta înc de la vârsta de treizeci şi doi de
ani. Giancarlo nu avea nici o scuz . Alegerea pe care o f cuse
fusese o mare eroare deontologic . R mânând „fidel” familiei
Marcos, îşi tr dase asocia ii, tr dase City şi deci Anglia. Era deja
mort. O citea limpede în ochii şefului s u. Crezuse cu sinceritate
c aflându-se la cârma unei averi atât de mari ca cea a familiei
Marcos, foştii lui asocia i ar fi profitat de afacerile grase pe care le-
ar fi oferit, c jocul pe care-l gândise el era mult mai rentabil şi
mult mai sigur decât propunerile noului guvern filipinez. În acel
moment, enormitatea iluziilor sale îl strivea.
Stanford-Pringle, ca un adev rat gentleman ce era, evit s dea
de gol minciunile lui Giancarlo de fa cu ceilal i asocia i; aşa c se
mul umi s spun esen ialul:
— Giani, dragul meu, se pare c nu în elegi situa ia în care ne-
ai amestecat pe noi to i. Noi avem reputa ia de a fi „prima cas ” de
emisiuni bancare. Practic, toate emisiunile care poart numele
nostru, domeniu în care suntem primii pe listele „Tombstones” au
fost adev rate succese şi sunt sinonime cu cea ce înseamn
calitate. Iar aceste succese sunt datorate în mare parte faptului,
c , spre deosebire de concuren ii noştri, am urm rit în totdeauna
evolu ia clien ilor noştri care au f cut împrumuturi de la noi şi am
f cut în aşa fel încât s nu se abat de la datoria de a rambursa
ceea ce ne datorau…
— Cel pu in în City şi pe Wall Street se ştie c noi facem cât mai
mult posibil în acest sens. „Sl biciunea” ta ne oblig la acroba ii
diplomatice inimaginabile ca s îndrept m situa ia. Ca s nu mai
vorbim de pierderile de venituri: trebuie s retroced m dou zeci şi
cinci la sut , sau mai mult, confra ilor noştri ca s binevoiasc s
ne ajute s vindem marfa. În plus, a ap rut o nou problem : cea
a piruetelor pe care le fac monedele forte şi dolarul. Giani, tu ştii
c îl pl tim pe economistul nostru cu cinci sute de mii de dolari pe
an ca s ne calculeze cât mai exact limita acceptat de c tre b nci

27
pentru ca ele s ne poat cump ra emisiunile. Şi dac el se înşeal
cu un sfert de punct, se pierd comisioane de dou sute cincizeci de
mii de dolari, f r s mai punem la socoteal c derea pre ului
obliga iunilor care ne poate costa milioane. Giani, cred c în elegi
foarte limpede c în acest moment, buna noastr reputa ie este
legat de îndep rtarea şi plecarea ta.
— Oare nu exagerezi pu in, Charles? îl întrerupse Giani.
— Ne po i garanta urm toarele noastre lans ri de împrumuturi?
Propuse, cu r utate, Stanford-Pringle, care continu f r s mai
aştepte r spunsul: Cred, drag Giani, c în virtutea fidelit ii de
care ai dat dovad în trecut… şi a prieteniei noastre, vei fi de acord
c singura solu ie la aceast problem este una singur : demisia
ta imediat ! E de la sine în eles c r scump rarea p r ii pe care o
de ii în cadrul asocia iei noastre se va face pe baza beneficiilor de
anul trecut, în afar de cazul în care nu preferi s aştep i bilan ul
anului în curs. Po i alege varianta care i se pare cea. Mai
profitabil , Giani. Ce zici?
Era limpede c Charles Stanford-Pringle ştia deja r spunsul.
Anul trecut fusese o perioad excelent pentru banc , iar cu ceea
ce se întâmpla acum în Filipine anul în curs, se anun a mai
degrab sumbru!
Giancarlo b tu cu vârful degetelor în paharul s u de Porto, îl
pip i şi apoi îl ridic ca pentru un toast. Apoi se scul în picioare:
— Domnilor şi dragi prieteni, nu pot decât s accept analiza
principalului nostru asociat. Deci, aşa cum o cere obiceiul,
demisionez. Demisionez repetându-v c am crezut, sincer, c
alegerea pe care am f cut-o era cea mai bun pentru noi to i. Şi
înc mai cred acest lucru. Doar timpul şi evenimentele vor hot rî
cine a avut dreptate. S bem…!
To i îşi golir paharele. Apoi Giancarlo strânse pe rând mâna
foştilor s i asocia i, primind cu un aer solemn inevitabilele p reri
de r u „Sorry old boy”, iar când ajunse în dreptul lui Charles
Stanford-Pringle, acesta îi murmur :
— Frumoas încercare, b trâne. Vei reuşi data viitoare!
Lui Giancarlo nu-i veni s -şi cread urechilor. Ascunzându-şi
emo ia, îi r spunse sec:
— Vreau imediat un cec pe biroul meu.
Stanford-Pringle surâse:
— Este deja acolo, b trâne prieten. Şi înc rotunjor bine…
Succes!
Giancarlo nu p ru surprins. Se lucra cu eficien la firma asta,

28
era cât se poate de clar. Se puseser de acord pân şi în privin a
sumei, ca s nu mai fie cazul s se discute în plen.
Trecând prin fa a biroului secretarei sale, constat c aceasta îşi
deschisese ziarul la rubrica „Oferte de serviciu”.

29
IV
CEALALTĂ REGULA A JOCULUI
În fa a gurii de metrou, Giancarlo se uit la ceas: 15,15. Ezit ,
apoi f cu semn unui taxi. Aproape uitase c printre pu inele
întâlniri pe care le stabilise secretara sa, un anume Luigi Ferrero îl
aştepta la ceai, la Claridge. Ferrero… O pal de c ldur şi de
soare… Abia aştepta s -l revad pe acest vechi mafiot. Cu cecul în
buzunar, cu frumoasa sa proprietate de lâng Vene ia şi cu o
ocupa ie în politica regional , Giancarlo spera s fac pace, cât de
cât, cu viitorul. În timp ce taxiul se strecura cu greu prin
ambuteiaje, începu s viseze la ceea ce ar putea face în Italia ca s
uite mocirla în care intrase.
Portarul de la Claridge îl salut cu toate onorurile cuvenite unei
persoane care timp de cincisprezece ani închiriase sau ocupase
adesea apartamentele hotelului.
— Bun ziua, domnule conte, ciudat timp, nu-i aşa? Dl. Ferrero
v aşteapt în salon.
Luigi tocmai servea o ceaşc de ceai, înghi ind în acelaşi timp o
enorm bucat de cake. Nu-l observ pe Giancarlo decât în ultima
clip . âşni prea repede în picioare, lovi cu pântecul col ul mesei
iar ceaşca se v rs pe fa a de mas .
— La dracu! exclam el, ştergându-şi firimiturile de pr jitur de
pe costumul reiat.
Apoi îşi ridic ochii c prui spre Giancarlo şi izbucni în râs:
— Ar trebui s -mi cump r o vopsitorie în loc s -mi cheltuiesc
banii în politic . Cu un client ca mine n-ar da niciodat faliment.
Apoi îşi puse pr jitura pe mas şi se arunc în bra ele lui
Giancarlo, b tându-l prieteneşte şi cu putere pe spate.
— Las -m s m uit la tine, Giani! Nu cumva eşti cam obosit?
Km! Da! În eleg… Pungi la ochi, tenul palid! Ar trebui s fii atent,
Giani. La patruzeci şi cinci de ani stresul nu e ceva grav, cu
condi ia s nu dureze pân la cincizeci. E timpul s te întorci
acas ca s te odihneşti, iar mama Ferrero s - i buc t reasc nişte
mânc ruri bune.
— Ai dreptate, Luigi. M voi întoarce chiar mai repede decât
crezi. Poate chiar s pt mâna viitoare şi pentru o bun bucat de
vreme.
30
— Bravo, bravo! Alora tutti va bene!
— Da, Luigi, am s - i dau o mare veste.
— S nu-mi spui c te însori!
— Luigi, ine-te bine s nu cazi: am luat hot rârea s plec de la
banca mea şi s m d ruiesc trup şi suflet pentru succesul
partidului t u. De acuma înainte, nu vei mai avea lâng tine doar
un candidat de form , ci unul activ.
— Ah! Nu, r spunse tranşant politicianul, pentru moment
treaba e oabl !
— „Oabl ”? Giancarlo tres ri. Te-ai retras?
În ochii cei mari ai lui Luigi se citea o mare jen , în timp ce
mâinile îi fluturau prin aer:
— Nici vorb de aşa ceva, Giani. De data asta viz m ceva foarte
sus. De fapt, nici mai mult, nici mai pu in decât locul de deputat
de Roma. Partidul Na ional e convins c cel pe care l-am propus
candidat îl va câştiga.
— Şi atunci?
— Atunci înseamn c nu mai poate fi vorba de nici un candidat
de form …
— Dar î i spun c sunt gata s …
Ochii solidului Luigi c p tar o expresie aproape patern , în
timp ce mâinile sale se ag ar de reverele de la haina contelui:
— Giani, tu ai pierdut alegerile locale de anul trecut cu toate c
ne-ai pus la dispozi ie o gr mad de bani. De data aceasta,
partidul va avea nevoie de şi mai mul i bani. Ne trebuie un nume
care s atrag finan ele, un nume cu care italo-americanii s se
identifice, fie c se afl la New York, Los Angeles sau oriunde în
alt parte.
— Pot fi omul potrivit pentru aceast situa ie.
— Numele t u e prea legat de micu a doamn din Filipine.
În elegi, Giani?
— Nu z u, se enerv Giancarlo, tu chiar crezi c incul ii din
Italia sunt în stare s fac vreo apropiere între mine şi…
— Şi înc cum. Deja s pt mâna trecut televiziunea italian a
difuzat o serie de reportaje despre m rirea şi dec derea familiei
Marcos. Şi cine crezi c a fost v zut în mai multe rânduri lâng
madam Marcos? Ia ghici? Reuşeşti s - i imaginezi cam ce front
comun ar face împotriva noastr ziariştii şi opozi ia, din cauza ta?
— Bine, de acord! Jos cu Giancarlo pentru postul de vedet . Dar
cu siguran c trebuie s existe ceva ce pot s ob in dup alegeri.
O nominalizare la…

31
— Nu, Giani. Partidul Na ional nu vrea s fii amestecat în
campania noastr . E prea periculos. Am venit la Londra tocmai
pentru ca s - i spun lucrul sta. Nu vroiam s -l afli de la al ii. Hai,
Giani, fii rezonabil, ei au dreptate. Eu unul, le dau dreptate. Asta-i
regula jocului!
Un surâs r ut cios încremeni pe chipul lui Giancarlo:
— Oamenii înal adesea scutul ra iunii pentru ca s nu se vad
din ce cotlon se va naşte laşitatea! Ciao, Luigi, S rut-o pe mama
din partea mea…
Şi Giancarlo îşi l s tovar şul în mijlocul salonului, morm ind:
— Hot rât lucru, azi e ziua desp r irilor!
F cu un mic semn de salut c tre portar şi hot rî s se întoarc
acas pe jos. Privi cerul şi gândi în sinea lui: „Azi, singurul lucru
care nu o s -mi cad în cap, este ploaia. E prea frig ea s plou ”
Cât de tare se înşela!

32
V
CHESTER TERRACE
Abia ajunsese la marginea parcului Regent c ploaia începu s
cad . Lungul şir de case cu coloane abia se mai distingea pe
fundalul cenuşiu şi un fel de pâcl plutea deasupra peluzelor, se
înv l tucea în jurul arborilor, asedia în falduri groase casele.
Era aproape noapte. De obicei, era exact felul de vreme care îi
pl cea. Îns ast zi, pâcla asta lipicioas şi muiat de ploaie îl
deprima şi sim i o imens nevoie de c ldur , indiferent ce fel de
c ldur , chiar şi cea a casei sale goale. O lu la fug ca s nu îl
cuprind frigul şi s înceap s tremure şi ajunse în fa a uşii cu
sufletul la gur . Trebui s încerce de trei ori pân reuşi s bage
cheia în broasc , deschise nervos uşa şi urc , tot în fug , scara ce
ducea în camera de zi. Îşi arunc mantoul pe un divan şi se repezi
spre bar. Lu un pahar mare şi-şi turn ce mai r m sese într-o
sticl de Chivas. Paharul d du pe dinafar . Se aplec s soarb
prea plinul, apoi ridic paharul cu inten ia v dit de a-l goli dintr-o
înghi itur . Dar se înec şi-l apuc tuşea, stropind nucul masiv al
barului.
Hot rât lucru, se gândi Giancarlo, azi nu-mi reuşeşte nimic!
Se îndrept spre consola stereo bomb nind: „Ar trebui s se
produc o minune ca s pot s pornesc dr cia asta de scul ”.
Umbl pe la butoane şi clape, minunea se produse şi înc perea
fu inundat de Mozart. Trecu din nou în spatele barului, lu
paharul cu whisky şi se duse s se aşeze în fotoliul de piele de
lâng birou. Apoi îşi puse paharul pe birou şi apuc cu stâng cie
teancul de scrisori. Cinci sau şase dintre ele c zur pe covor. Le
adun de pe jos suspinând şi le deschise maşinal. Primele dou ,
neinteresante, sfârşir în şemineu. Cea de-a treia con inea
extrasul de cont de la trustul s u din Jersey. În scrisoarea care-l
înso ea, bancherul s u explica de ce vânduse aproape toate
titlurile englezeşti şi d dea motivele clasice care-l constrânseser
s cedeze în pierdere dou sau trei ac iuni pentru ca s urmeze
lichidarea general . Ochiul s u se fix asupra a ceea ce era
esen ial, adic asupra ultimei cifre înscrise în dreptul rubricii
„Totalul bunurilor”: un milion opt sute optzeci şi trei de mii cinci
sute nou zeci de lire sterline. La cursul zilei, asta însemna
33
frumuşica sum de trei milioane şase sute de mii de dolari. Giani
adun în minte şi suma de pe cecul încasat dup -amiaz şi dintr-o
dat se sim i mult mai bine. Opt milioane şase sute de mii de
dolari, cu o dobând de numai cinci la sut i-ar permite s
tr iasc confortabil pân la sfârşitul zilelor. Şi-ar putea men ine
acelaşi nivel de via şi-ar putea p stra castelul de familie din
Italia, casa de la Londra şi n-ar fi nevoit s renun e la vân torile
sale din Austria, Sco ia şi Spania.
Dar aceast euforie nu fu decât de scurt durat . Giancarlo ştia
c invita iile la mai marii acestei lumi necesitau întotdeauna o
contrapartid . Cu condi ia s aib ceva de oferit, ar trebui s
multiplice geometric invita iile pe care le-ar primi. Iar asta ar costa
foarte scump. Ar fi fost probabil posibil dup vreo zece luni,
r stimp în care s pun mâna pe vreo afacere. Dar cu numai opt
milioane de dolari nu puteai pune o afacere pe picioare de unul
singur. Ar fi obligat s se mul umeasc doar cu o participare, chiar
şi o participare minoritar . Hot rârile importante ar fi luate f r el
şi, fireşte, toate lichidit ile lui ar fi blocate. Inevitabil, nivelul s u
de via ar primi o lovitur serioas c ci acest gen de opera ie este
de lung durat . Dar ceea ce nu suporta, era mai ales gândul de a
ajunge un ajutor de b g tor de seam , un „al doilea stilou” cum se
spune în mediul bancar şi asta în ciuda fondurilor pe care le
de inea.
Deschise o ultim scrisoare şi începu s-o citeasc atent: „Lady
Alexandra şi Lord Elie Seligman ar fi bucuroşi s -l primeasc la
Landson House pe contele Giancarlo de Potzo-Berghese, vinerea
viitoare, la un cocktail urmat de un dineu în inut de gal –
cravat alb şi decora ii – în onoarea senatorului Statelor Unite,
Richard K. O’Reilly”.
Giancarlo privi plicul; fusese expediat prin poşta pneumatic în
aceeaşi diminea . Lordul Seligman, unicul patron al celei mai
mari b nci de emisiuni f r prea mare importan , era totuşi
campionul de necontestat al informa iilor de ordin financiar. Darul
lui de a adulmeca loviturile perfide era legendar, snobismul sau
aproape c f cea parte din folclorul na ional şi dac , din
întâmplare, îi sc pa ceva, un zvon, de exemplu, so ia lui,
b g cioas , scormonitoare şi intrigant f r pereche, nu l sa s -i
scape nimic. De patruzeci de ani cuplul se în elegea de minune şi
cu siguran c erau la curent cu dec derea lui. Atunci pentru ce
aceast invita ie?
Bizar şi faptul de a organiza un dineu de gal , la Londra, într-o

34
sâmb t , când se ştie foarte bine c pentru englezi weekendul este
aproape sacrosanct. În fine, Lord Seligman, recent înnobilat de
c tre laburişti pentru generoasele sale contribu ii f cute partidului
– peste optzeci de milioane de lire sterline – şi pentru un dar de
aceeaşi valoare c tre statul Israel, nu se sim ea niciodat în largul
lui în înalta societate. Pentru el, a obliga înalta societate s
r mân în capital nu era decât un mod de a-şi încerca puterea.
Faptul c reuşise s -l aduc la masa lui pe senatorul O’Reilly era o
realizare. Toat lumea ştia c americanul detest reuniunile
mondene în timpul c rora nu-şi putea permite s alerge dup fuste
şi s bea pe s turate. F r s mai punem la socoteal c , de dou
s pt mâni, senatorul era pe prima pagin a tuturor ziarelor care-l
porecliser Domnul. „Fix-it” (care aranjeaz totul) pentru c
supraveghease ultimele ore ale cuplului Marcos în Filipine. El era
americanul pe care-l intuise cu privirea la postul de gard al
palatului din Manilla.
În mod normal, o asemenea invita ie l-ar fi copleşit. Dar azi,
dup înfrângerile sale succesive, Giancarlo nu o vedea decât ca pe
o nou şi foarte probabil încercare de a-l umili. C ci era limpede
c dizgra ia şi dec derea lui nu putuser s scape acestei
adev rate rachete cu cap radar care era cuplul Seligman.
Îl vedea deja pe Lord Seligman primindu-l cu bra ele deschise,
cu un aer fals proteguitor, plângându-se de zvonurile care circulau
pe seama dec derii lui dar vorbind exact cât trebuia de tare pentru
ca toat protipendada londonez s nu scape nici un am nunt.
Astfel ar fi pus în situa ia de a accepta o colaborare de doi bani
care l-ar face s lucreze în anonimat în umbra familiei Seligman.
Giancarlo îşi mai închipuia şi schimbarea de atitudine a oamenilor
pe care îi tratase f r complezen şi menajamente, victime ale
spiritului s u r ut cios şi incisiv care nu doar o dat deranjase
toat aceast lume de laşi şi de pupincurişti. Statutul s u social
era singurul lucru pe care înc mai putea spera s -l salveze.
Decizia lui era luat : nu se va duce s intre singur în aceast
capcan !
Înc un gât de whisky îl f cu s -şi schimbe p rerea. Se aşez la
m su a de abanos la care obişnuia s -şi scrie coresponden a şi
scrise o scrisoare de acceptare în care preciza c îşi va permite s
vin înso it. Era o insolen care îi era iertat pe vremea când înc
mai era cineva!
Apoi se întoarse în fotoliu, d du din nou peste scrisoarea de la
bancherul s u pe care, de ast dat , o citi cu mare aten ie şi în

35
care îi re inu aten ia fraza în care acesta îşi exprima neliniştea în
leg tur cu evolu ia haotic a dolarului şi cu neputin a agen ilor
de schimb de a controla monedele. Apoi puse pe un magnetofon
sofisticat o rol de şase ore, înşf c sticla de whisky şi îi adres un
toast solitar celui de-al optsprezecelea conte Potzo-Berghese care
urma s -şi ofere o r zbunare memorabil dup ce avea s trag o
be ie de pomin .
Preşedinta Marcos îi spusese c este o curv , dup Charles
Stanford-Pringle era un tr d tor, iar dup Ferrero era un gigolo.
Chiar aşa? Fie! Dar oricum, cele trei la un loc ar fi putut s dea
naştere unei maladii d un toare pe care se sim ea întru totul
capabil s o r spândeasc .
Ochii i se pironir asupra şemineului şi se apuc de b ut!

36
VI
CHIVAS REGAL
Giancarlo plutea într-o pâcl groas , auzea zgomote vagi,
cuvinte care îi p trundeau cu greu în cap. Z ri fa a deformat a
servitorului s u pe care-l d du afar în momentul în care
picioarele îi c lcau pe sticle goale. C zu cât era de lung f r s
încerce s -şi men in echilibrul, r sturn gheridonul cu trei
picioare pe care st tea vaza Ming la care inea atât de mult şi
întins cum era – aştept ca înc perea s binevoiasc odat şi odat
s înceteze s se mai învârteasc . Acesta fu momentul în care
soneria g si cu cale s -i sfredeleasc creierul. Pentru o clip ,
Giancarlo avu impresia c o frez de dentist îi str punge urechea.
Sim i o mare uşurare când îşi d du seama c era soneria de la
intrare şi, mergând de-a buşilea, reuşi s ajung în cap tul
sc rilor. Se ag de balustrad , îşi încord încheieturile mâinilor
şi se ridic în picioare şi, f r s ştie cum, se trezi nev t mat la
picioarele sc rii. Era gata s deschid , când îi veni ideea s se uite
în oglinda în care îşi verifica inuta în fiecare diminea înainte de
a ieşi din cas .
— Fir-ar al dracului s fie! Oare ar tarea asta sunt chiar eu?
Apoi url c tre vizitatorul care aştepta la uş :
— Aştepta i, vin îndat , nu g sesc cheia!
Urc , mai mult c rându-se, pân la etajul doi, unde era baia,
goli pe jum tate un spray cu spum de ras şi începu s se
b rbiereasc nervos cu o maşin de ras de unic folosin . Apoi îşi
vârî capul sub robinetul de ap rece, se şterse pe jum tate înainte
de a trage pe el o c maş şi un pantalon curate, trase dintr-un
cuier o vest de brocart verde închis, în timp ce soneria r suna şi
mai avan. Coborî n valnic pe trepte gândind c toate astea îi luau,
de obicei, o or întreag .
În momentul în care deschise uşa, se întreb dac va reuşi s
nu vomite. O pal de aer rece îl f cu s dea înapoi. Din cauza
luminii de afar trebui s -şi pun mâna pav z la ochi. La început
nu v zu decât o pereche de picioare care se pierdeau sub un
mantou negru de lin . Apoi recunoscu imediat ochii migdala i cu
acel amestec de mov şi verde, str b tut de reflexe alb strui.
— La dracu, l s Giancarlo s -i scape, târfa Preşedintei!
37
— Contele Potzo-Berghese? Vocea era aproape r guşit . Vin din
partea D-nei Preşedinte Marcos. M numesc Eloisa Bonv…
— Bun ziua şi adio, o întrerupse Giancarlo trântind uşa.
Deja pusese mâna pe balustrada sc rii când se opri brusc. F cu
cale-ntoars şi se apropie în vârful picioarelor de fereastra din
stânga uşii de la intrare şi, încetişor, d du la o parte un col de
perdea: fata era tot acolo, nemişcat .
Deschise uşa brusc:
— Intr , morm i Giancarlo, poate am ceva de lucru pentru
dumneata.
Se aplec şi ieşi pe jum tate pe uş , privind în stâng şi-n
dreapta ca şi cum tocmai b gase în cas o femeie periculoas ,
c utat de toat poli ia din regat.
— Unde î i sunt bagajele?
Fata trase de cureaua pe care o purta în bandulier şi scoase la
iveal o geant de voiaj în form de cârnat.
— Asta-i tot? întreb Giancarlo.
— Asta-i tot, confirm fata.
— Începe bine, coment italianul. Şi nu mai sta acolo ca o
momâie, intr şi vino dup mine.
Se întoarse şi începu s urce sc rile, l sându-i fetei grija s
închid uşa de la intrare. În timp ce urca, îi spuse s -l aştepte în
salonaşul de pe dreapta de la primul etaj.
Giancarlo d du buzna în camera de zi şi începu s strâng
discurile sparte, cravata, sticlele, hârtiile, paharele sparte, toate
martori martiriza i ai be iei sale. Aplecându-se sub birou d du nas
în nas cu înc l rile sale:
— La dracu, de mii şi mii de ori, la dracu!
Tocmai îşi d duse seama c era în picioarele goale. De draci, îşi
arunc cravata împreun cu trei discuri ciobite în şemineu. Apoi,
adun cinci sticle şi se duse s le pun în bar.
— Vrei o cafea? întreb Giancarlo.
O voce de copil îi r spunse din salon:
— Nu, mul umesc, am servit deja prânzul.
— Prânzul?
Giancarlo se uit la ceas. Era ora 15,30. Masându-şi tâmplele
se îndrept spre locul de unde venea vocea. Fata st tea cuminte pe
marginea canapelei, cu mâinile pe genunchi.
— Dac vrei un ceai, m tem c n-ai decât s i-l faci singur .
Se pare c servitorii mei nu au ap rut ast zi (oare chiar îi d duse
afar ?). Buc t ria este la parter. E nişte cake într-o cutie, lâng

38
maşina de pr jit pâine şi, poate şi nişte sandvişuri cu creson în
frigider.
Fata se ridic de pe canapea f r s spun un cuvânt şi se
îndrept spre scar . Giancarlo se l s s cad pe canapea, închise
ochii şi adormi pe dat .
Z ng nitul platoului de metal aşezat pe masa din salon îl f cu
s tresar din somn.
Fata era aplecat deasupra mesei. Îşi scosese mantoul, iar
rochia pe care o purta nu l sa deloc frâu liber imagina iei. Se
întoarse încet şi-i întinse o ceaşc cu ceai aburind.
— Nu am pus decât un cub de zah r, e de ajuns?
— Sunt zile în care po i bea orice, oricum, numai cald s fie,
morm i Giancarlo.
Apoi, fata îi întinse cu ambele mâini o bucat de cozonac pus
pe o farfurie, împreun cu un şerve el şi o furculi . Giancarlo
puse repede mâna pe cozonac şi renun la farfurie. Calm , Eloisa
îşi lu ceaşca cu ceai şi se aşez pe canapeaua din fa a lui.
Giancarlo nu se putea împiedica s se iute la ea. Fata asta
lung de 1,80 metri care se mişca şi se comporta ca o şcol ri de
opt ani îl scotea din s rite. Timid , tot timpul cu privirea în jos…
Italianul g sea c pentru o „târf regal ” ce era, cam exagera.
— Ai prieteni aici?
— Nu.
— Familia î i este în Europa?
— Nu am familie.
— Te gândeşti s stai mult timp la Londra?
Ea ridic capul şi îşi înfipse privirea în ochii lui Giancarlo:
— Atâta timp cât ve i avea nevoie de mine!
— Mda… bine… o s vedem. M îndoiesc c o s mearg , dar nu
se ştie niciodat . Pân atunci am s - i ar t camera în care o s
stai. Presupun c vrei s te odihneşti dar fiindc e vineri, va fi
foarte greu s g sim o mas la un restaurant bun. Tot ce putem
spera la ora asta, este s cin m la una din cafenelele alea
chinezeşti sau vietnameze de mâna a treia pe care le g seşti la
orice col de strad . Sau, dac nu, la Gaylord, dac crezi c supor i
mâncarea indian preg tit la Londra. Mai este şi… Dar de ce
dracu te ui i aşa ciudat la mine?
— Pur şi simplu pentru c a i spus c azi e vineri şi, de fapt, e
sâmb t toat ziua!
El arunc o privire rapid la calendarul de la ceas:
— La dracu, totuşi aşa este şi dineul de la Seligman e chiar în

39
seara asta!
O privi cu amabilitate pe Eloisa şi o întreb :
— Nu cumva ai din întâmplare vreo rochie de sear printre
lucrurile tale?
Ea f cu semn c da!

Dup o şedin de saun şi un duş rece ca ghea a, Giancarlo se


sim ea gata de atac. Îşi îmbr case fracul de zile mari şi arbora o
groaz de decora ii câştigate, e drept, f r glorie, dar nu f r
riscuri financiare. Cea mai mare parte dintre aceste medalii îi
fuseser decernate de c tre guvernele îndatorate c rora el le
d duse concursul pentru a ob ine împrumuturi de stat. Inten iile
lui din ziua aceea erau departe de a fi curate, aşa c renun ase la o
serie de decora ii printre care cravata de Cavaler de Onoare şi
Devo iune a Ordinului Militar al Sfântului Ion de Ierusalim, de
Cipru, de Rhodos şi de Malta.
Eloisa îl aştepta la piciorul sc rii. Purta o rochie lung de
m tase, roz-somon, cu o croial diabolic de simpl . De la umeri
pân la şold, rochia c dea dreapt . De la jum tatea coapsei,
materialul, care atingea uşor p mântul, era despicat într-o parte.
Numai bustul rochiei, pu in plisat, desena cu o curb dulce un
balcon care ascundea cu greu impetuoasa linie ce tr da locul din
care porneau sânii. P rul, piept nat pe spate şi prins într-o
pamblic , l sa liberi nişte umeri largi pe care rochia nu-i acoperea
decât pe jum tate. Singura bijuterie pe care şi-o îng duise erau
dou clipsuri în form de margaret . Nimic altceva, nici la
încheietura mâinii, nici în jurul gâtului, nici un inel cât de mic la
deget.
De altfel, aprecie Giancarlo, nici o piatr pre ioas nu poate
rivaliza cu ochii fetei steia.
— Merge? întreb Eloisa.
— O s mearg , bolmoji Giancarlo. Am închiriat o limuzin cu
şofer. Probabil c ne aşteapt deja. Nu e nevoie s - i mai iei
mantoul.
Italianul profit de drumul cu maşina ca s -i explice Eloisei ce
aştepta de la ea. Îi spuse cine va fi probabil de fa , de cine s se
fereasc , ce probleme s treac sub t cere – în special cele legate
de trecutul ei – ce-i pl cea fiec ruia şi mai ales îi d du de în eles
indirect, folosind tot tactul de care era în stare, importan a pe care
o d dea el unui contact agreabil, dar distant, cu senatorul O’Reilly.
Eloisa asculta f r s scoat un cuvânt. Oare în elesese? Era

40
într-adev r super-gheişa anun at ?
Aceste întreb ri f r r spuns accentuar angoasa latent a
italianului.

Parcul de la Landson House, adev rat palat în centrul Londrei,


era deja plin de Rolls Royce, de Bentley, de Cadillacuri şi de acele
imense Austin negre, special fabricate pentru Curtea Angliei. Holul
de la intrare fusese transformat în vestiar, unde o duzin de
servitori îi îndrumau pe invita i dup ce îi debarasau de mantouri,
cape, etole şi alte bl nuri de lux. Ajuns la primul etaj, Giancarlo se
opri ca s observe sala. Un bancher elve ian s-ar fi crezut în
paradis. Tot ce avea mai de pre elita capitalismului de ras alb
era în p r acolo: industriaşi, financiari, armatori, politicieni. Nu
lipseau decât peştii şi şmenarii de mare anvergur care reuşeau
aproape întotdeauna s se strecoare la acest gen de recep ii. Pe
lista invita ilor figurau şi câ iva bijutieri care f cuser ca gâturile
despuiate de b trâne e s fie din plin împodobite cu pietre
pre ioase demne de acea ocazie. Ca s supravegheze cele vreo
cincizeci de milioane de lire sterline, cât valorau splendorile ce
scânteiau pe pielea acelor doamne, pruden i, bijutierii angajaser
vreo zece haidamaci care n duşeau în fracurile lor de închiriat.
În rest, nici un negru, nici un arab. Pentru ei se organizau alte
petreceri!
Preludiu la dineu, cocktailul era servit în sala mare. B rba ii,
to i cu cravate albe, se îndreptau spre bufete, urma i de un val de
rochii somptuoase, cu decolteuri largi, care mai toate proveneau de
la marile case de mod pariziene. Gâturile, încheieturile mâinilor şi
degetele scânteiau de smaralde, diamante, safire şi rubine.
R m şi ele Imperiului Britanic erau str lucite şi se inea neap rat
ca acest lucru s fie cunoscut de invita ii str ini care, încercaser
s fac mai bine, era limpede acest lucru, dar f r succes.
Vechea aristocra ie englez era acolo, echilibrând noua
nobilime, cea a finan elor şi a dinamismului economic.
Aplecându-se la urechea Eloisei, Giancarlo îi enumer pe
reprezentan ii acestui nou val: Sir Harry Gold, lan de mari
magazine, Sir Elie Hirsh, monopolul linii, Lord Eliot Hreshberg,
proprietarul a 136 de hoteluri interna ionale, Sir Allen Ginsberg,
magnat în industria de bere şi whisky, Lord Issy Klein, regele
afacerilor imobiliare, Sir Yehudi Smith, 275 de agen ii de scont, Sir
Charles Simon, al c rui trust tocmai cump rase a o suta sa
afacere industrial în Statele Unite, Lord Nathan Jacob, regele

41
metalelor pre ioase etc.
— Vezi, coment Giancarlo, to i sunt aici. To i se distreaz şi se
sus in. În asta const marea lor putere. Au pornit la cucerirea
Lumii Noi şi vor reuşi.
Era un fapt cunoscut c Anglia, ruinat de r zboi şi apoi de
Partidul Laburist, devenise, gra ie acestei noi aristocra ii, o vast
plac turnant a serviciilor financiare. Ceea ce nu se mai putea
spera câştiga în insulele britanice f r s te laşi sugrumat de
impozite şi de greve, te duceai s cau i în alt parte. Prin anii
şaptezeci, un anume domn Foot, tribun al Partidului Laburist,
aflat pe atunci la putere, afirmase c -i va stoarce pe cei boga i ca
pe o l mâie. Dar se trezise în mân cu un s pun care-i alunecase
printre degete. Afacerile din Anglia fuseser l sate s moar , iar
lumea cump r cu gr mada sute de societ i sub alte ceruri al
c ror climat financiar era mai îng duitor. Nu a fost repatriat decât
atât cât trebuia ca s fie satisf cut fiscul şi Banca Angliei s fie
mul umit , c ci ea, sensibil la problema asta, d duse min liber
industriaşilor şi financiarilor ca s -şi exporte capitalurile,
necerând în schimb decât ca ei s -şi repatrieze beneficiile.
De altfel nu era decât o revenire la tradi ie, c ci englezii au ştiut
dintotdeauna s -i fac s munceasc pe al ii.

Giancarlo sosise cu întârziere. Cu toate acestea, Lordul şi Lady


Seligman, care-şi primeau oaspe ii la intrare, îl întâmpinar
c lduros. Lady Seligman îl felicit c a adus o creatur aşa de
dr gu ca s înfrumuse eze Landson House, iar st pânul casei îl
asigur c dup dineu va fi prezentat invitatului de onoare.
Lord Seligman f cu semn c tre maître d’hotel c se putea trece
la mas .
Giancarlo nu se sim ea în largul s u. Planul s u, dac ideea
care-l rodea putea fi numit „plan”, nu beneficiase înc nici m car
de umbra unei împrejur ri favorabile ca s poat fi pus în aplicare.
Îl c uta din ochi pe senator dar era prea mult lume, iar slugile
începuser deja s îndemne invita ii s se îndrepte spre sufragerie.
Giancarlo fusese plasat departe de masa de onoare. Nu se
formaliza din cauza asta c ci, la urma urmei, în mijlocul acestei
str lucite adun ri, el nu cânt rea prea mult. Arunc o privire
rapid la mesele învecinate şi în câteva secunde reuşi s identifice
pe cumnata unui preşedinte de stânga care discuta cu un dictator
de dreapta, o prin es de sânge flancat de un rege al bideurilor
italiene, o duces oribil de bogat şi un duce slab din punct de

42
vedere economic, dar, care, totuşi, prezida destinul unui club
foarte select. Probabil c pân f cuser planul meselor le trecuse
p rul prin c ciul !
În cele din urm Giancarlo era destul de mul umit: tovar şii s i
de mas f ceau parte dintr-un grup de cheflii veseli din înalta
burghezie londonez , vecina sa din dreapta era una dintre fostele
lui amante care tocmai se c s torise pentru a treia oar cu „un tip
care avea mul i bani”. Cât o privea pe Eloisa, ea nu avea de ce s
trebuiasc s se fr mânte, c ci vecinul ei din stânga, un b rbos de
vreo cincizeci de ani, genul de ecologist de lux, p rea s fie tot atât
de timid ca şi ea. Cât timp dur masa, Giancarlo capt aten ia
tuturor, povestind, între altele, cum trebuie procedat ca s câştigi
o b t lie electoral pentru deput ie în Italia. Mai câştigase şi
înalta considera ie a celor de fa , explicându-le veselilor cheflii
care-l înconjurau cum procedase o dam „prezent printre invita i”
care – gra ie acestui gen de serate de la care pleca cu câte zece
rânduri de tacâmuri – reuşise s -şi pun la punct serviciul de
argint rie.
— Necazul e c nu mai poate invita, pe nimeni de team ca
lumea s nu-şi recunoasc obiectele, hohoti de râs Giancarlo.
Tocmai îşi termina istorisirea când Lord Seligman îl b tu pe
um r:
— Giani, dragul meu Giani, e cineva aici care ar dori tare mult
s te vad . Fii, te rog, gentil şi vino pân la noi… împreun cu
încânt toarea ta înso itoare, fireşte. Numai dac am putea s-o
r pim de lâng vicontele Dudley!
Abia în acel moment observ Giancarlo c Eloisa era prins
într-o discu ie, care p rea cât se poate de serioas , cu vecinul ei
cel b rbos.
— Ian? Hei! Hei! Iaan? f cu Lord Seligman.
În sfârşit, b rbosul se întoarse.
— M tem c va trebui s i-o r pim pe aceast Venus înainte
de a o pune într-o vitrin de sticl în muzeul t u! glumi Lord
Seligman.
— Oh! Da, desigur. Scuza i-m .
Ian Dudley roşi, se ridic brusc şi s rut mina Eloisei:
— A fost o mare onoare s v cunosc, miss Eloisa. Nu am avut
niciodat ocazia s vorbesc cu cineva care s cunoasc atât de
bine arta celtic . Şi mai ales care s-o şi în eleag . Sunte i oricând
binevenit la British Museum. Ar fi o pl cere s v pot ar ta
comorile noastre cele mai de pre .

43
Privirile lui Lord Seligman şi Giancarlo se întâlnir , amuzate.
Emo ia b rbosului era atât de mare, încât încerc s se
disculpe:
— Dragul meu Seligman, aceast tân r este cu adev rat
epatant ! Concep iile ei despre şarpe ca simbol interna ional al
vechilor civiliza ii care vedeau în el apa, via a, infinitul şi care
f ceau din el un element de leg tur între lumea fizic şi lumea de
dincolo sunt deja uimitoare prin ele însele. Dar ca s ajungi pân
acolo încât s vezi în senzualitatea şarpelui for a motrice care-i
permite omului s ating erotismul este ceva cu totul şi cu totul…
Cum s spun? Absolut… De-a dreptul….
— Excitant! complet sec Giancarlo.
Eloisa se ridic de pe scaun f r s spun nimic. Lord Seligman
îi conduse c tre un grup care se refugiase în apropierea bufetelor.
Cu mult înainte de a ajunge la el, Giancarlo recunoscu vocea
puternic şi fonf it a senatorului ale c rui spuse stârneau râsul
adulatorilor prezen i.

Când ajunser în cercul admiratorilor s i, senatorul tocmai le


povestea sosirea familiei Marcos în Hawai:
— Ar fi trebuit s vede i ce mutr a f cut ofi erul de la serviciul
de imigr ri! D-na Marcos i-a dat paşaportul ei şi al so ului cu un
gest de parc ar fi aruncat un rahat de câine la coşul de gunoi.
Apoi, mutra ofi erului când a început s le examineze. Mai întâi s-a
f cut stacojiu, apoi s-a albit ca varul înainte de a bâigui: „Unde
sunt aceste persoane?” Jignit c nu fusese recunoscut , D-na
Marcos se întoarse c tre reprezentantul Departamentului de Stat:
„Z u aşa, î i putea s ave i m car un ofi er care s citeasc ziarele,
nu?” Apoi, adresându-se ofi erului, stuchi furioas : „Noi suntem
Dl. şi D-na Marcos!”.
Grupul izbucni într-un hohot de râs repede întrerupt de c tre
senator care continu :
— Dar asta nu e totul. E abia începutul. Şti i ce i-a r spuns
ofi erul D-nei Marcos? „Ştiu cât se poate de bine cine sunte i,
doamn , dar cine sunt şi unde sunt un anume general Fernandez-
Hernandez şi Julio Amus, de profesie maître d’hotel?” D-na Marcos
îi smulse paşapoartele din mân , examin la rândul ei
documentele şi se f cu la fel de verde ca şi reprezentantul
Departamentului de Stat care citea peste um rul ei. Ei da, dragi
prieteni! Afar erau desc rcate trei sute de l zi burduşite cu dolari,
bijuterii şi alte lucruri personale, şapte senatori fuseser mobiliza i

44
ca s negocieze permisele de liber trecere ale familiei Marcos,
fuseser luate toate precau iile pentru ca totul s se petreac f r
necazuri şi tâmpi ii luaser din greşeal alte paşapoarte!
Un imens hohot de râs urm dup cuvintele senatorului care,
mândru de succesul lui, trecu în revist asisten a.
— He! He! exclam americanul fixând chipul Eloisei. Ce-mi v d
ochii?!
Se apropie de fat şi-i depuse pe mân un s rut ceremonios şi
umed. Era deja uşor beat şi era cât pe ce s -şi piard echilibrul.
— Seligman, b trâne prieten, unde naiba ai ascuns minunea
asta toat seara? La mine în ar am fi scos-o goal dintr-un tort
imens în momentul desertului!
— Probabil pentru c nu şti i s le scoate i din altceva, replic
Eloisa.
Senatorul se d du înapoi cl tinându-se, pref cându-se exagerat
de surprins:
— Oh! Şi pe deasupra mai şi muşc ! Hai, Seligman, f r mistere
cu mine, spune-mi de unde vine aceast … surpriz ?
— Este… Hm! Domnişoara…
Bancherul îl c ut din priviri pe Giancarlo, cerându-i s -i vin
în ajutor:
— Eloisa.
— Escorta dumitale, ai? Trase concluzia senatorul întorcându-
se spre Giancarlo.
Americanul îşi îngust pleoapele, il examin pe Giancarlo din
creştet pân -n t lpi şi exclam :
— Dar pe dumneata te cunosc de undeva?
— Nu cred, interveni Lord Seligman, dar vroiam s vi-l prezint
ast sear : Giancarlo Potzo-Berghese, un concurent redutabil, dar
totuşi un prieten.
Senatorul îl salut scurt pe italian şi începu s trag cu coada
ochiului la fat .
— Oare aceast fermec toare Eloisa are şi un nume de familie?
— Bonvin, r spunse fata.
Pe Giancarlo îl apuc sughi ul.
— Oh! La dracu, Bonvin! Un nume mai comun nici c se putea.
Pur şi simplu îmi vine s mor!
— Bonvin! Goodwine! exclam senatorul. Hei! Yehudi!
Sir Yehudi Smith înaint pe picioarele sale scurte.
— Uite numele pe care trebuia s i-l iei atunci când te chema
Weinstein.

45
Omule ul începu s râd strâmb.
— F r îndoial , domnule senator, dar nu-mi plac francezii.
— Dar elve ienii, da? glumi senatorul f când aluzie la noua
reşedin pe care Sir Yehudi şi-o cump rase de curând lâng
Geneva.
— Eloisa Bonvin, murmur senatorul, dezbr când-o din priviri
pe tân ra femeie, a i putea fi muza mea!
— Iar dumneavoastr a i putea fi un senator, replic prompt
Eloisa. Apoi întorcându-se spre Giancarlo care r m sese cu gura
c scat : C l toria m-a obosit foarte tare Giani. Am putea s ne
întoarcem acas ?
Şi f r s -i mai aştepte r spunsul, îi mul umi gazdei şi lui Lady
Seligman, îl m sur pe senator din cap pân -n picioare şi îi întinse
mâna, pe care acesta o lu maşinal:
— La revedere, senator O’Reilly, povestea dv. despre sosirea
familiei Marcos m-a încântat. Sper c vom mai avea ocazia s mai
auzim şi alte povestiri interesante din pasionanta dv. via .
Apoi luându-l la bra pe Giancarlo aproape c -l purt pe sus
pân la maşin .
Giancarlo se cufund în moliciunea pernelor maşinii,
str duindu-se s -şi redobândeasc calmul. Pentru el, dezastrul era
complet iar când Eloisa îl întreb ce nu este în regul explod :
— Cuuum, url el, domnişoara mai şi îndr zneşte s întrebe ce
nu este în regul ?! O invit pe domnişoara Rahat Bonvin la un
dineu important, li spun cum nu se poate mai limpede ce are şi ce
nu are voie de f cut, în special s -şi in fleanca şi doar s se
str duiasc s fac impresie bun ! Şi ea, poftim! Se apuc s -l
fac de râs pe invitatul de onoare de fa cu cele mai importante
dou zeci de personaje din regat!
Furia lui Giancarlo creştea pe m sur ce-şi amintea de replicile
tinerei femei, dar în sinea lui era obligat s recunoasc c era un
pic gelos pe tupeul ei.
Maşina se oprise la uşa casei lui. Giancarlo îşi trecu mâna pe
frunte şi murmur :
— M-ai f cut s tr iesc cel mai prost moment din via a mea,
f r s mai pun la socoteal c ai reuşit s strici petrecerea gazdei
mele. Da doamn , iat ce nu este în regul . În principiu nu trebuia
decât s -l acroşezi pe senator ca s -mi creezi oportunitatea de a-l
mai putea revedea şi tu, uite ce-ai f cut? L-ai b gat în rabat pân -
n gât şi apoi ai tras apa! i-am r spuns bine la întrebare?
Eloisa se mul umi s -şi priveasc picioarele.

46
— R spunde-mi, de ce ai stricat totul?
Atunci ea îşi ridic privirea, îl fix pe Giancarlo cu imenşii ei
ochi mov şi îl întreb :
— Sunte i sigur c e chiar aşa?
Giancarlo începu s se uite la l mpi a care indica c şoferul
deschisese portiera:
— Mâine e duminic . M scol la ora opt şi jum tate, iar micul
dejun e la ora nou , iar la nou şi cinci minute vreau ca valiza ta
şi curişorul t u nostim s fie de cealalt parte a uşii de la intrare.
Adic afar !
Apoi coborî din maşin şi se îndrept spre cas .

47
VII
CONTRACT LA UN PAHAR DE BOURBON
În timp ce aştepta s -i fie servit micul dejun, Giancarlo se uit
în treac t prin ziare. Lumea financiar era în efervescen , dolarul
f cea salturi precum crapul la b taia peştelui, titra FINANCIAL
TIMES în timp ce WALL STREET JOURNAL vorbea de creşterea
vertiginoas a yenului iar BARON întreba: „Cât de jos va coborî
dolarul?” în articol, Volcker preconiza o reducere a dobânzilor în
Europa în timp ce Backer era de p rere c dolarul urma s mai
scad . La rândul s u, senatorul O’Reilly, întors din Filipine,
considera c politica majorit ii era dezastruoas pentru dolar, dar
c , în timp ce guvernele europene şi cel japonez îşi cântau victoria,
popoarele lor cump rau produse americane şi îşi f ceau afacerile
în dolari US. Atunci s -i l s m pe miniştri s -şi vad de juc relele
lor, afirma senatorul, Americii pu in îi pas . Dolarul va fi
întotdeauna suveran c ci, în materie de moned , pân la urm
popoarele sunt cele care hot r sc, iar popoarele voteaz dolarul
care câştig de fiecare dat !
Giancarlo lu un pix gros cu vârf de fetru şi sublinie
considera iile senatorului, morm ind:
— Be ivanul sta începe s -mi plac !
Când ridic privirea v zu c Eloisa st tea în picioare lâng uşa
de la sufragerie. Ceea ce pentru el fu ca un duş rece. La ce bun
acum considera iile lui O’Reilly!
Îi f cu semn s intre:
— Ia loc! N-am s te înghit. Micul dejun este preg tit pentru
dou persoane.
Eloisa lu loc f r s scoat un cuvânt în timp ce Giancarlo se
cufunda din nou în lectura lui BARON şi constata satisf cut c
fata îşi pusese geanta de voiaj la picioarele scaunului.
În momentul acela, telefonul f r fir, aşezat lâng teancul de
ziare începu s sune. F r s -şi ia ochii din ziar, r spunse:
— Da?
Dintr-o mişcare, Giancarlo fu în picioare.
— Lady Seligman? Bun diminea a, Alexandra, vroiam s te sun
mai târziu ca s - i mul umesc… A fost formidabil ieri sear . Te rog
s m crezi c -mi pare nespus de r u…
48
— Dragul meu Giani, îi t ie doamna vorba şi mie îmi pare r u
c te sun aşa de diminea . Sper c nu te deranjez.
— Nu, nici vorb , sunt deja dou ceasuri de când sunt pe
punte!
— Exact ce-mi spunea so ul meu: un om de afaceri dinamic se
scoal devreme chiar şi în weekend. În fine, bine c am reuşit s
dau de tine înainte ca s pleci de acas !
— Ce pot face pentru dv. Alexandra?
— Cum s - i spun… îl avem pe senator pe cap pân mâine. Şi
nici nu poate fi vorba s preg tim prânzul la noi, personalul este
foarte obosit, ultimii invita i au plecat azi diminea la cinci, aşa c
m-am gândit c am putea organiza o mic mas într-un
restaurant. Senatorul ador fructele de mare!
— V pot recomanda restaurantul Wheelers, este pe Duke of
York Street şi toate produsele sunt proaspete acolo; şi stridiile şi
peştele. Nu sunt decât câteva mese la fiecare etaj şi se poate
mânca f r s fii nevoit s supor i conversa iile vecinilor. Nu o s
v deranjeze nimeni acolo. Vre i s v re in o mas ?
— Splendid! exclam Lady Alexandra. Oare ce ne-am face noi,
b trânele cupluri care stau mai mult pe lâng cas , f r prietenii
noştri celibatari? Chiar ce ne-am face? Apropos, Giani, ai putea s -
mi mai faci un serviciu, tot la fel de mare?
— Desigur, Alexandra, tot ceea ce dori i. Şti i foarte bine c sunt
pe de-a-ntregul la dispozi ia dumneavoastr şi c acest lucru îmi
face pl cere!
— Eşti sigur?
— Hai, curaj! Spune i, doar, ce v doreşte inima şi o s vede i c
aşa este.
— Ei bine, uite Giani… So ul meu este obosit. M tem c a b ut
cam mult asear , iar eu nu m simt în stare s fac fa unei
conversa ii cu senatorul. Aşa c … ar fi foarte dr gu din partea ta
dac ai reuşi s-o convingi pe fermec toarea ta prieten s v
sacrifica i planurile de prânz şi s veni i cu noi la mas .
Lady Alexandra în elesese greşit t cerea care urm :
— Se poate? Giani! Te rog, f -o pentru mine…! Asear se p rea
c v în elege i de minune!
— Desigur, Alexandra, pentru nimic în lume nu v-aş l sa
singur în fa a unui asemenea pericol!
— Mul umesc, Giani, mul umesc. La ora unu, e bine?
În receptor se auzi un s rut şi Lady Alexandra se gr bi s
închid telefonul de team , poate, ca el s nu se r zgândeasc .

49
Giani nu-şi mai revenea din uluial :
— Asta-i bun ! Ghici cine era la telefon? spuse el la adresa
Eloisei. Lady Seligman…
Scaunul Eloisei era gol, iar geanta ei de voiaj disp ruse. Cuprins
de panic , Giancarlo se repezi la uşa de la intrare, aproape c o
smulse din balamale deschizând-o şi se uit în toate p r ile
urlând:
— Eloisa!
Dar aleea era pustie.
— Ce idiot! Doamne Dumnezeule, ce idiot pot s fiu! repeta în
gând Giancarlo în timp ce intra în cas .
— M-a i chemat? întreb Eloisa.
St tea în picioare, în capul sc rii, cu picioarele încrucişate, cu o
mân pe balustrad . Cu capul plecat pe un um r, se uita la el cu
un surâs nostim.
— Ce faci acolo sus?
Ea îşi îndrept picioarele şi-şi aplec capul pe cel lalt um r:
— P i mi-am dus geanta de voiaj în camer , domnule conte.
Giani se uita la ea, nevenindu-i s cread . R mase cel pu in
cinci secunde cu gura c scat , apoi râsul s u izbucni din toat
inima şi inund întreaga cas . Se aşez pe ultima treapt a sc rii,
ştergându-şi cu dosul palmei lacrimile ce nu încetau s -i curg de
atâta râs:
— O! Doamne! Ce bine e s râzi!
Eloisa se aşezase lâng el, aşteptând s -şi revin în sim iri.
— Acum ce facem?
Giancarlo se uit la ceas. Era zece f r un sfert:
— Ei bine, draga mea domnişoar Bonvin, mai întâi voi rezerva
o mas de cinci persoane la Wheelers, apoi am s fac o baie pe
cinste dup care mergem s lu m prânzul cu senatorul. Iat ce
vom face.
— Nu, r spunse Eloisa, dv. ve i face o baie şi ve i servi prânzul
împreun cu senatorul. Eu…
Giancarlo o întrerupse:
— Ascult Eloisa, dac e din cauza a ceea ce s-a întâmplat
asear în maşin , te rog s m ier i. De o s pt mân încoace am
avut numai necazuri şi toat lumea s-a purtat urât cu mine. Eram
la cap tul puterilor, parc eram beat de oboseal , pricepi?
— Voi profita de lipsa dv. de acas ca s -mi calc câteva haine
c ci, în afar de rochia de sear , n-am nimic impecabil cu care s
m îmbrac.

50
— Şi dup aceea vii direct la restaurant?
— Nu o s am timp. Trebuie s m duc la coafor ca s fiu
prezentabil la dineul de disear .
— Dar nu va fi nici un dineu disear , ci doar un prânz cu
senatorul.
Eloisa îl privi drept în ochi şi murmur :
— Crede i?
În loc de orice alt r spuns, Giancarlo întreb :
— Ai bani?
— Nu, dar simt c dv. ave i!
— În sertarul de la birou sunt dou mii de lire… Ia-le!
Dup ce f cu baie, Giancarlo nu mai g si prea mare lucru de
f cut. Cum se s turase s se tot învârt f r rost prin bibliotec se
hot rî s -i scrie bancherului s u din Jersey ca s -i cear s
g seasc şi s cumpere o societate „offshore” (din exterior) care s
fi servit doar pentru investi ii de ac iuni sau obliga iuni şi s
trimit , pe rând, echivalentul a un milion dou sute cincizeci de
mii de dolari la banca din Elve ia.
Apoi îi d du un telefon acas bancherului s u elve ian ca s -l
anun e despre viramentul sumei respective, cerându-i s o
reexpedieze, în mai multe tranşe, prin Hong Kong şi Singapore,
bancherului s u din Jersey.
Bancherul elve ian protest , g sind c aceast manevr va costa
foarte scump. Giancarlo îi r spunse: „Nu z u!” şi închise telefonul.
Sim indu-se dintr-o dat reîntinerit, se duse la garaj şi se aşez
la volanul vechiului s u Jaguar sport, un XT 120. Vroia s ajung
la restaurant suficient de devreme ca s se conving c i se
asigurase o mas discret la etajul doi.

Restaurantul Wheelers se afla în spatele marilor magazine


alimentare Fortnum and Mason. Era o cl dire de la începutul
secolului XVII, îngust , cl dit pe în l ime, aşa cum construiau pe
vremea aceea arhitec ii olandezi. La barul de la intrare se serveau
stridii pe care le puteai stropi cu dou sau trei vinuri fran uzeşti.
Lady Seligman şi senatorul O’Reilly venir înso i i de doi
membri ai Congresului, respectiv preşedintele şi vicepreşedintele
Subcomisiei pentru Afaceri Europene. Doi „n t r i” pe care
Giancarlo îi aprecie ca lipsi i de importan şi care r maser mu i
cât timp dur prânzul.
Abia se f cur prezent rile, c senatorul aruncând în jurul s u
priviri pline de ner bdare, întreb :

51
— N-o v d pe zei a noastr ! Poate îşi va face apari ia ieşind
dintr-o stridie la momentul potrivit.
— Eloisa mi-a cerut s v rog s o scuza i. N-a avut cum s
vin . British Airwais i-a pierdut toate bagajele şi m-a rugat din tot
sufletul s-o las s -şi fac mici cump r turi. Duminica diminea a
este singurul moment din weekend când cele mai bune magazine
sunt deschise. Cel pu in aşa spune ea.
— S rmana de ea! exclam Lady Seligman, îmi închipui cam ce
trebuie s fie în sufletul ei. E de-a dreptul oribil s te afli la Londra
f r lucrurile tale.
— „S rmanul”, corect , râzând, senatorul, o s te coste ceva
b trâne! Vine şi ea aici?
Ochii albaştri ai senatorului devenir insisten i. Giancarlo
schi un surâs decontractat:
— Nu cred. Ne aşez m?

La începutul mesei, Lady Seligman f cu mari eforturi ca s


scoat câteva cuvinte de la senator. Cei doi congresmani se
mul umeau s se ghiftuiasc f r s spun nimic.
O’Reilly d duse deja pe gât trei pahare de whisky o dat cu
stridiile şi începuse a doua caraf de vin alb f r s fi gustat m car
din somon.
V zând c Lady Seligman nu reuşeşte s -l scoat pe senator din
moroc neala lui, Giancarlo, sim ind c momentul îi era prielnic, se
hot rî s atace:
— Am citit cu mare interes declara ia dv. din BARON, domnule
senator.
— Ah! Da! Sunte i de acord cu cele spuse de mine?
— Nu asta e problema, d-le senator. E important de ştiut dac
majoritatea oamenilor gândesc acelaşi lucru.
— Pu in cam iezuit r spunsul t u, nu? Po i s vorbeşti mai
limpede?
— Bineîn eles, dac ave i pu in timp la dispozi ie?
— Senatorul are la dispozi ie toat dup -amiaza, se gr bi s
spun Lady Seligman. Dar vai, eu am un so care este mahmur şi
care, ce s mai spun? O s m certe dac nu m întorc repede
acas ca s -l corcolesc. Ca s nu mai zic c trebuie s m şi
preg tesc pentru dineul de disear . Aşa c , domnule senator, dac
ve i fi atât de amabil s m scuza i, voi fi atât de nepoliticoas şi
am s-o şterg.
Şi f r s mai aştepte vreun r spuns, se ridic de la mas şi

52
ceru s i se aduc haina.

— Cafea, domnule senator? întreb Giancarlo.


— Nu, coniac. Dar hai, d -i drumul! Te ascult.
Giancarlo începu un expozeu clar şi precis despre finan ele
interna ionale. Îl preg tise cu grij şi nu fu întrerupt nici m car o
dat , nici de senator, nici de cei doi congresmani care ascultau cu
gura c scat şi-şi luau noti e. Vorbi aproape jum tate de or pân
s ajung la concluzii:
— Vede i dv., domnule senator, sunt convins c din punctul dv.
de vedere de american, ave i dreptate. C ci, efectiv, dolarul folosit
în interiorul rii dv. cump r mai mult sau mai pu in acelaşi
lucru, dac , desigur, d m de-o parte infla ia. Dar manipula iile de
ordin politic ale acestei monede prin intermediul creşterilor şi
c derilor nechibzuite ale ratei dobânzilor, sunt atât de mari încât
doar un american le poate accepta pentru c numai el poate avea o
încredere nelimitat în America. În Europa, oamenii nu manifest
aceeaşi încredere în rile lor ceea ce explic neîncrederea lor fa
de o ar str in , oricât de mare şi puternic ar fi ea. Tot ceea ce
ştiu ei este c au fost înşela i de nenum rate ori de c tre propriile
lor guverne şi c din 1970 încoace li s-a tot tras clapa ba cu
c derea dolarului, la început, ba cu revenirea lui cu sut la sut ,
ba din nou pr buşirea lui, în ultima vreme. Şi s nu mai vorbim de
varia iile cursului de schimb care pot atinge cinci la sut într-o
singur zi şi care cu timpul nu pot decât s creeze un dezastru în
comer ul interna ional. D-le senator, a i spus c pân la urm ,
poporul e cel care decide dac o moned este credibil sau nu.
Atâta vreme cât fluctua iile dolarului nu-l sperie pe om, încrederea
în moneda respectiv se men ine. Este exact ceea ce se petrece în
Statele Unite, deoarece industria american este orientat spre
consumul intern. Dar în ceea ce priveşte Europa şi restul rilor
industrializate care tr iesc din turism şi din export din cauza lipsei
unor pie e interne suficient de importante, încrederea lor începe s
fie serios zdruncinat .
— Încrederea în dolar? întreb senatorul pentru prima dat de
când vorbea Giancarlo.
— În toate monedele, d-le Senator.
— Atunci, ce vor face? Se vor replia pe nenorocitul lor de ECU?
spuse senatorul cu un aer dezgustat.
Giancarlo râse cu dezam gire:
— Asta n-ar putea fi decât o tentativ a miniştrilor de finan e.

53
Dar cum ei sunt considera i a fi r spunz tori de salturile
monedelor, credibilitatea unei astfel de opera iuni ar fi limitat
prin for a împrejur rilor. În plus, e limpede c o ra şchioap
cuplat cu alte dou ra e sifilitice şi cu o a patra atins de v rsat
de vânt nu are nici o şans s fac un ou de aur! Nu, ceea ce v d
eu mai degrab , ar fi o punere sub papuc a politicii monetare
americane.
— Cum, se indign senatorul, o punere sub tutel ? Sper c nu
te gândeşti serios la aşa ceva!
Într-adev r, Giancarlo nu se gândea la aşa ceva, dar continu :
— B ncile na ionale pot foarte bine s se adune în cadrul
Fondului Monetar Interna ional – unde cel pu in teoretic sunte i
minoritari – sau chiar în afara FMI, ca s creeze un fel de
„package” (comprimare) a datoriilor Lumii a treia, în care toat
lumea va fi solidar în a decide unilateral s -i dea o alt valoare în
dolari. Apoi europenii nu vor mai avea decât s v pun cu itul în
gât cerând ca guvernul dv. s ramburseze b ncilor sale cota parte
care-i revine şi, crede i-m , nota de plat va fi tare piperat .
— Toate astea nu sunt ceva nou, morm i senatorul nemul umit.
Noi am propus deja un plan asem n tor.
— Da, dar a i propus acest plan f r , s zicem aşa, cooperarea
voastr . Cu ceea ce ar putea face europenii, voi nu ve i mai avea
drept de veto şi creditorii, adic „cartelul”, ar deveni o for care v-
ar obliga s accepta i un control al dolarului de c tre str ini şi
chiar un control al tezaurului american.
— Fleoşc! f cu senatorul în semn de apreciere. Înainte ca
europenii s -şi strâng rândurile, nepo ii noştri vor fi deja la
pensie.
— Poate da, poate nu, replic Giancarlo c ruia pu in îi p sa de
asta.
Ceea ce-l interesa pe italian era constatarea c cei doi
congresmani îşi luau noti e. Mutra buh it a senatorului îi urm ri
privirea:
— Nu-i nevoie s v lua i noti e, b ie i, c Giani are totul în cap
şi avem tot timpul s -l chestion m pe îndelete mai târziu.
Apoi senatorul începu s scrie pe şervet: „Vreau un raport
complet de la Langley1 despre o anume Eloisa Bonvin. Deschide i o
anchet chiar aici, începând cu vicontele Dudley, de la British
Museum”. Apoi rupse o bucat din şervet, o împ turi în patru şi o

1 Langley – sediul CIA, (n.t.).


54
întinse unuia dintre congresmani care o citi înainte de a o strecura
în buzunar.
— De ce spunea i c ve i avea tot timpul la dispozi ie ca s -mi
pune i întreb ri? se interes Giancarlo.
— Pentru c începând de azi faci parte din comisia mea „Fact
Finding Mission” din Europa, Giani.
Giancarlo ar fi vrut s sar în sus de bucurie, dar se mul umi
s spun :
— Dar înc nu am acceptat nimic!
— Oh şi înc cum! Cel pu in Lord Seligman a f cut-o pentru
dumneata. Ceea ce înseamn acelaşi lucru.
Giancarlo îşi d du toat silin a s par ofuscat:
— Dar de fapt, ce amestec are Lord Seligman în toat afacerea
asta? Mai întâi, eu nu sunt salariatul lui. În al doilea rând, nu am
fost consultat. În al treilea rând, nimeni nu mi-a vorbit de salariu.
În al patrulea rând, am altceva de f cut şi nu-mi place deloc s mi
se vorbeasc astfel! La revedere, domnule senator!
Giancarlo se pref cu c vrea s se scoale de la mas . Senatorul
îl prinse de mân şi-l for s se aşeze la loc:
— Ascult -m bine, conte. Dup aceea po i s pleci. Unu, în
meseria dumitale eşti un om mort. Doi, nu mai ai nimic de sperat
de la politic în Italia. Trei, prietenul dumitale, care se pricepe bine
la oameni, mi-a spus c dec derea ta din lumea financiar i-ar fi
intolerabil . Şi sunt convins c are dreptate. Patru, singurul mod
de a ieşi onorabil din situa ia în care te afli, este acela de a putea
spune c eşti consilier pe lâng ilustrul senator O’Reilly – aici
senatorul f cu o mic plec ciune – şeful unui mare partid
american, ceea ce…
Acum Giancarlo era furios de-a binelea. Se ridic , împinse
scaunul dintr-o mişcare în timp ce senatorul continua:
— Ceea ce va închide definitiv gurile rele care tr nc nesc despre
peştele D-nei Marcos! Ia loc, te rog! Se r sti, în cele din urm
senatorul.
Însp imântat, Giancarlo îi d du ascultare. Degetul senatorului
se înfipse în pieptul italianului:
— V d c ai priceput, conte. E bine; Seligman avea dreptate: nu
eşti un idiot! Acum ai s te întorci acas şi ai s reflectezi înainte
de a- i pune un smoking pentru un mic dineu pe care prietenii mi
l-au preg tit la ambasad . Apoi î i vei lua maşina şi pe prietena
dumitale, Eloisa, nu alta şi ve i veni s m lua i de la familia
Seligman la 19,30. Vreau s fim v zu i sosind împreun , întreb ri?

55
— Una singur .
— D -i drumul.
— Cât timp voi fi obligat s petrec la Washington?
— Pu in. În principiu sarcina ta este s m reprezin i în lumea
bun de aici, din Europa. Vei fi consilierul meu îns rcinat s
analizeze genul de prostii pe care mi le-ai debitat ast zi, pentru ca
eu s le pot demola.
— Garcon! strig Giancarlo.
— Da, domnule?
— F nota de plat .

La întoarcere, Giancarlo g si casa goal . Eloisa nu se întorsese.


Pentru câteva clipe îl cuprinse panica c ci cu dou mii de lire şi un
paşaport… N v li în camera ei. Lucrurile erau tot acolo, iar rochia
de sear pus pe un umeraş în şifonier. Când cobora scara, cineva
sun la uş . Se str dui s deschid uşa cu cât mai mult calm:
— Unde naiba ai fost?
— Oh! Şti i, chiar cu adresele pe care mi le-a dat D-na
Preşedint , nu-i aşa uşor s dai peste nişte negustori care s
binevoiasc s - i deschid uşa într-o zi de duminic . Aici nu e ca
la Manilla.
Eloisa îi puse câteva pachete în bra e, ca s le poat lua pe cele
pe care le l sase pe jos. Cu r suflarea t iat se scuz :
— Pe deasupra, nici nu mi-a i l sat cheia de la cas !
Numai asta mai lipsea, gândi Giancarlo care, ca un adev rat
celibatar ce era, nu d duse niciodat cheile casei vreunei femei!
Uitându-se la pachetele pe care Eloisa le adusese cu ea, o întreb :
— Cel pu in ai g sit ce c utai?
— Nu, dar pentru câteva zile e de ajuns!
— Ah, bine!
— Mi-a mai r mas ceva m run iş.
Eloisa d du din nou drumul pachetelor ca s cotrob ie prin
geant din care scoase triumf toare dou hârtii de dou zeci de lire
pe care le flutur deasupra capului.
— Asta-i tot?
Eloisa scormoni din nou în poşet şi scoase, cu un suspin de
uşurare, înc o hârtie de zece lire.
— Uff! În sfârşit, m-am liniştit, declar surâzând Giancarlo.
Sper c la pre ul sta ai reuşit s g seşti o rochie de cocktail?
În timp ce urca scara, Eloisa îi explic ce greu îi fusese pentru
c nu g sise decât dou culori, roşu sau negru, sau chestii foarte

56
„funky” ori nişte rochii pentru matroane b trâne.
— Şi ce ai ales?
— Din amândou , spuse ea aruncând pachetele pe pat. Am s
vi le ar t.
Se apuc s desfac cel mai mare dintre pachete ca un copil
care-şi desface darurile în ziua de Cr ciun:
— Am luat-o pe asta şi pe asta.
Şi le potrivi pe corp, ar tându-i fa a apoi spatele rochiilor.
— Cred c cea neagr este mai sobr pentru ast sear , cu toate
c decolteul de la spate mi se pare pu in cam îndr zne .
Chipul Eloisei se lumin :
— Atunci nu va fi nici o problem , va fi cea neagr , pentru c
decolteul se poart în fa !
— Ei bine! Atunci nu mai zic nimic. M duc în bibliotec s
lucrez şi ne vedem jos la şapte şi jum tate. De acord?
Eloisa începuse deja s se dezbrace, dând la iveal , f r
pudoare, doi sâni perfec i.
— Nu vre i s vede i şi restul? întreb ea decep ionat … ar tând
pachetele înşirate pe pat.
— Nu, nu înainte… Vreau s spun c trebuie s m gândesc la
tot ceea ce mi s-a întâmplat… Pe curând…
În loc s coboare în bibliotec , Giancarlo se n pusti în baie şi se
b g sub un duş rece! La dracu, fata asta transpir erotism… Şi ce
sâni poate s aib !

Pentru Giancarlo evenimentele se desf şurau cu asemenea


vitez încât avea impresia c se afl în mijlocul unui caleidoscop
pe care o mân uriaş îl scutura şi-l învârtea neîncetat,
aruncându-l de ici colo, pentru ca în cele din urm s -l aşeze în
locul potrivit. El care avea obiceiul s întoarc orice gând pe toate
fe ele, s analizeze fiecare situa ie înainte de a trece la ac iune, se
sim ea târât împotriva voin ei lui acolo unde, în cele din urm , era
bine s se afle. Evenimentele din aceste ultime zile îl ame eau iar
nebunia planului s u i se p rea din ce în ce mai evident . Singurul
lucru concret, cu toate c era umilitor, era ceea ce spusese
senatorul: „Nu ai de ales.” Acest necioplit be iv, acest politician
putred era singura lui scândur de salvare, cu sau f r planul s u.
Planul s u… Ce tâmpenie! Giancarlo se întinsese pe pat şi
vorbea de unul singur. Totul se baza pe aceast fat pe care nu o
cunoştea şi c reia nici m car nu-i ceruse p rerea. Gândindu-se la
cele câteva ceasuri petrecute cu ea, sim ea în mod confuz c ea i-

57
ar putea aranja un viitor cât se poate de agitat. Eloisa îi spusese c
va r mâne atâta timp cât va dori el. Dar cât cânt reau în gura unei
femei spusele „atâta vreme cât”? De fapt, va fi obligat s -i propun
o adev rat asociere – acest cuvânt îi d du frisoane. Şi asta nici
m car pentru a-şi pune „planul” în aplicare, ci doar pentru a urma
curba dec derii sale. Pentru c nenorocitul la de senator avea s
cear s-o amestece şi pe ea în toate.
Giancarlo se vedea deja peste un an, îmb trânit, fricos,
aprinzându-i senatorului trabucul, ducându-l de min la toalet ,
repetând tot timpul „da, domnule senator, nu, domnule senator…”.
Şi dac fata respecta regulile jocului, dac printr-un miracol
„aceast monstruozitate a politicii americane” avea un punct slab
iar acest punct slab se numea Eloisa? Ce spusese Pringle, fostul
lui asociat? „Vei reuşi data viitoare!” Prev zuse, oare, ceva ce nici
el nu ştia? Pringle era unul dintre oamenii pe care Giancarlo îi
respecta cel mai mult. Cât despre Seligman, pe care-l dispre uia
din cauza manierei lui de a trata „afacerile”, îi recunoştea o
calitate: era un mare cunosc tor al oamenilor. Giancarlo se întreba
dac între cei doi nu exista vreo leg tur , dac nu cumva se
în eleseser s se foloseasc de el. În ce scop? La urma urmei,
pu in îi p sa. Dac , printr-o minune îi reuşea planul, vor avea cu
totul alte griji.
Cu acest gând liniştitor, Giancarlo îşi îmbr c smokingul pentru
prima sa zi de lucru în serviciul senatorului.
Eloisa îl aştepta la piciorul sc rii. Era şi mai fermec toare decât
în ajun. Giancarlo nu se putu împiedica s nu arunce o privire
pofticioas la decolteul ei, apoi observ c purta ochelari?
— Ai probleme cu ochii?
— Numai când citesc. Dar aşa voi avea un aer mai serios, nu?
— Desigur.
Era gata s porneasc spre uş , când Giani o opri.
— Stai pu in!
Italianul urc la etaj şi câteva secunde mai târziu coborî inând
în mân o etol de vulpe argintie.
— Poftim, spuse el. Era destinat unei prietene foarte dragi, dar
cred c ai s-o por i mai bine decât ea. Şi în plus afar e frig.

Senatorul se plimba ner bd tor în fa la Landson House.


Salut curtenitor perechea şi, f r s scoat un cuvânt în plus, lu
loc lâng Giancarlo. „Ce frig nenorocit!” fu singura lui remarc cât
dur drumul cu maşina.

58
În fa a ambasadei americane erau câ iva curioşi şi doi, trei
fotografi care aşteptau. Senatorul deschise el însuşi portiera şi-i
ajut pe Giancarlo şi pe Eloisa s coboare din maşin . Apoi trecu.
Între cei doi, îi cuprinse cu bra ele de dup umeri, arbor un surâs
aproape hollywoodian şi îi conduse pe foarte dragii lui prieteni
suficient de încet pentru ca fotografii s poat face treab ca
lumea.
Ambasadorul îi aştepta la intrare şi îi conduse într-o sal mare
unde invita ii atacaser serios bufetul. Erau acolo şi câteva
notabilit i ale regatului, dar mai ales suporteri expatria i ai
partidului lui O’Reilly. Senatorul fu repede înşf cat de o mul ime
de mâini şi de bra e care ineau s -l salute. Acesta îi p r si pe cei
doi, care se refugiar lâng un bufet, aşteptând ca dineul s fie
servit. Dup o jum tate de or se anun c invita ii puteau s ia
loc unde doreau în sufragerie. Doar cele trei mese din fund erau
rezervate pentru senator şi apropia ii s i. Complet absorbit de
c tre fanii s i, senatorul nu f cu nici un efort ca s -l prezinte pe
Giancarlo. Italianul recunoscu câ iva bancheri. Unii se pref cur
c nu-l v d. Zvonurile circulau repede în lumea afacerilor. Eloisa
nu spunea nimic şi se mul umea s se uite la lumea aia frumoas
adunat acolo şi s stea cuminte în spatele lui Giancarlo. Italianul
tocmai se întreba unde naiba s se aşeze, când cei doi
congresmani pe care-i întâlnise la prânz îi cerur s -i înso easc la
masa lor.
Dineul avea un meniu clasic şi simplu. Veşnicul p str v afumat
pentru început, nu mai pu in veşnica friptur de vit în sânge abia
c ldu şi inevitabila înghe at care deja se prelingea din forme
înainte de a ajunge în farfurii. Cei doi congresmani erau în culmea
fericirii pentru c reuşiser , nu f r oarecare greutate, s se
instaleze de-o parte şi de alta a Eloisei. Oricum, pe italian pusese
mâna preşedinta atotputernicului American Women’s Club, o
scriitoare preten ioas de vreo 45 de ani care îl asaltase cu
întreb ri având foarte mare grij s nu aib nici o clip de r gaz ca
s poat privi înspre Eloisa. La cafea, preşedinta, care era o
fanatic a lui O’Reilly (Giancarlo trase concluzia c probabil îi
fusese amant ), se scuz şi se duse s ia un microfon instalat pe
masa senatorului.
Cioc ni uşor în microfon apoi, mul umit de cum se auzea,
atac f r complexe:
— Domnule ambasador, doamnelor, domnilor! Iat momentul pe
care l-am aşteptat cu to ii. Am onoarea de a vi-l prezenta pe

59
senatorul nostru preferat, Richard K. O’Reilly!
Senatorul se ridic şi salut , în stilul boxerilor, asisten a
dezl n uit care aplauda mai, mai s -şi rup mâinile. Când calmul
se instal din nou, preşedinta îi oferi microfonul iar el începu un
discurs care nu era altceva decât o diatrib electoral . Giancarlo îi
admir îndemânarea, în ciuda vocii forn ite care-l f cea s
scrâşneasc din din i. În discursul senatorului erau de toate: şi
patos şi glume şi clişee umanitariste, totul superb îmbr cat în
explica ii şi analize originale. Senatorul avu un cuvânt pentru
fiecare notabilitate prezent , insistând asupra importan ei fiec reia
şi asupra rolului pe care îl puteau juca în acest moment crucial al
istoriei noastre economice. Str lucind în ipocrizie, senatorul îşi
f cu auditoriul s înghit şi ideea c doar el şi partidul lui duceau
grija aspira iilor şi nevoilor b trânei Europe care era, ad ug el,
„mult mai tân r şi mai dinamic decât pretind incapabilii care ne
guverneaz la Washington”.
O imens ova ie, din care r zb teau fluier turi admirative, primi
aceast şarj contra guvernului instalat la putere. Senatorul
surâdea cu gura pân la urechi, plimbându-şi lent prin sal
privirea pe care succesul o f cea scânteietoare. Apoi întinse
mâinile pentru a-i potoli pe fani şi continu :
— Iat de ce, doamnelor şi domnilor şi înainte de toate dragi
prieteni, am hot rât s creez aici, în Europa, o misiune
permanent a partidului, care nu va avea decât un singur scop:
acela de a culege faptele, adic de a ne face s cunoaştem
nemul umirea şi furia justificate ale prietenilor noştri europeni, s
analizeze cauzele acestora şi s sugereze remediile care se impun
f r s mai trecem pe la func ionarii de la Departamentul de Stat
care în cea mai mare parte cred c Capri nu este altceva decât o
pizzeria din Georgetown iar palatul lui Cezar un hotel din Las
Vegas!
Sala explod literalmente şi trebuir dou minute bune pentru
ca senatorul, cu surâsul pe buze, s reuşeasc s potoleasc
asisten a.
— Iat de ce, continu senatorul, aş dori s profit de aceast
ocazie ca s v prezint în seara aceasta un european care crede în
programul nostru, o persoan pe care o cunosc bine, o persoan
care a f cut deja nu doar un singur serviciu rii noastre şi care a
hot rât s se sacrifice pentru a înt ri într-un mod mai corect, mai
drept şi mai eficient, leg turile dintre Statele Unite ale Americii şi
B trânul Continent. Astfel, când partidul nostru va ajunge la

60
putere, discu iile sterile şi interpret rile greşite vor apar ine
trecutului… Giancarlo şi încânt toarea sa asistent sunt în sal ?
Giancarlo nu-şi mai revenea din uimire. Eloisa avea o min care
tr da faptul c se întreba ce dracu’ caut ea în toat nebunia asta.
Împins de la spate de c tre preşedint , cuplul îşi croi drum
printre mese. âşnir câteva fluier turi admirative destinate
Eloisei care se înroşise tare de tot.
— Ah! Iat -i, exclam senatorul. Vi-i prezint pe colaboratorii mei
cei mai fideli din Europa!
Aplecându-se spre Giancarlo, îi şopti la ureche:
— Se pare c asta le închide gura foştilor dumitale prieteni, nu?
Apoi se întoarse c tre sal :
— Prieteni, înc o precizare: pentru cei care s-ar putea s nu
ştie, contele Giancarlo Potzo-Berghese a fost unul dintre asocia ii
prestigioasei b nci interna ionale Lukens and Barnard. Deci Giani,
ce sim i acum când ai p r sit lumea retras , liniştit şi calm a
b ncii pentru aceea cu mult mai zgomotoas a politicii?
Giancarlo lu microfonul pe care i-l întindea:
— Sper, r spunse râzând italianul, c voi avea informa ii bune!
Senatorul, pr p dindu-se de atâta râs, se b tu pe coapse. Un
hohot imens de râs se rostogoli de la o mas la alta, în timp ce
O’Reilly, ştergându-şi lacrimile, lua înapoi microfonul pentru a
anun a:
— Şi iat-o aici pe Eloisa Bonvin! Superb , nu?
Sala aprob zgomotos în timp ce O’Reilly o cuprinse pe Eloisa de
talie şi începu s se frece f r pudoare de coapsele ei.
— Şi care este func ia pe care o vei de ine în noua noastr
asocia ie?
Eloisa lu microfonul, îşi scoase ochelarii, privi în sal , apoi la
senator şi murmur cu un gl scior voit exagerat de inocent:
— Rela ii cu publicul, domnule senator!
A fost un delir. Aplauze, urlete şi fluier turi admirative aprobau
alegerea pe care o f cuse senatorul.

61
VIII
CELĂLALT CONTRACT
Eloisa tocmai se trezise. O durere ascu it îi str b tu capul
când încerc s se ridice. Mai r mase lungit în pat, aşteptând s -i
treac durerea. Se uit la ceas; era patru dup -amiaza. Avea s -şi
aduc mult vreme aminte de serata senatorului, nu pentru c ar
fi fost prima ei ieşire adev rat în lume, ci numai pentru c aceea
fusese prima ei be ie…
Ce sear … Senatorul o înghesuise la ieşirea din toalet . O’Reilly,
beat, o surprinsese pe la spate şi începuse s-o pip ie şi s-o
ciupeasc de sâni. Eloisa îl l sase s -şi fac damblaua pân în
momentul în care, încurajat de pasivitatea ei, se lipise de ea,
proptindu-i pe coapse un sex deja destul de rigid:
— Uite aicea b rbat, nu? îi rostise el b los în ureche.
Eloisa i se r suci în bra e, îşi lipi obrazul de al lui, ca o pisic şi-
i trânti:
— Un senator, desigur, dar un senator be iv… este un amestec
din care nu rezult neap rat un B RBAT.
Apoi Eloisa se d du uşor înapoi, pip i bra ul senatorului şi îl
ciupi. O durere scurt , ca o desc rcare electric , trecu prin bra ul
senatorului care trebui s -i dea drumul. Apoi privi drept în ochii
înroşi i de alcool ai senatorului şi îi spuse calm:
— O fiin bea pentru c îi este fric . Iar o fiin fricoas nu este
un B RBAT.
— Venind din partea metresei unui macaronar… replic O’Reilly
masându-şi bra ul, nu e prea conving tor ce-mi spui.
Eloisa surâse, apoi b tu uşor cu ar t torul în nasul
senatorului:
— Înc nu l-a i f cut mai pe macaronar, aşa cum v place dv.
s -i spune i, domnule senator-be ivan!
Şi apoi se îndep rt leg nându-şi şoldurile!

Aşa cum st tea în pat, Eloisa se întreba cum ar fi reac ionat


Giancarlo dac ar fi asistat la incident.
Probabil c sunt mahmur , gândi ea.
Adev rul este c nu era în apele ei. Un soi de melancolie pusese
st pânire pe ea. Niciodat nu se sim ise atât de singur . Ar fi vrut
62
s-o revad pe D-na Preşedint , s -şi pun capul la pieptul ei şi s -i
povesteasc toate spaimele sale, aşa, ca alt dat . Ar fi dorit s o
aud , chiar dându-i ordine. Orice care s-o poat ajuta s uite cum
o p r sise D-na Marcos, plecarea şi decep ia ultimei zile la Manilla.
O adorase şi o venerase pe Preşedint timp de cincisprezece ani,
c ci fusese singura persoan care se ocupase regulat de ea.
Retr ia lungile ore de lucru cu profesorii ei care o obligau s înve e
pe de rost c r i imposibile. Îl revedea pe b trânul chinez care o
punea s repete de mii de ori aceleaşi gesturi pentru ca s fie în
stare s identifice, chiar şi cu ochii lega i, toate punctele de
acupunctura; vacile alea b trâne de la „secretariat” care o b teau
dac nu executa bine o mângâiere, c ci trebuia s ajung s
cunoasc fiecare punct sensibil al corpului uman; sau şi mai r u,
încerc rile de „trezire” pe care trebuia s le fac pe nişte b trâni
ştirbi şi pu ind de mizerie care încercau s-o violeze dup ce reuşea
s -i excite. Acceptase totul, ca o adev rat fanatic , numai ca s
fie sigur c într-o bun zi Preşedinta o va chema la palat ca s -i
spun c profesorii erau mul umi i de ea. Şi chiar şi în ultimii ani,
dup ce D-na Marcos îi f cuse rost de un mic apartament şi de un
post de misit în domeniul materiilor prime, ea continuase s -i
cheltuiasc banii şi s -şi piard nop ile studiind, aprofundând
ceea ce înv ase, ca s poat în elege, s poat ghici mai bine
dorin ele Preşedintei. Toate astea pentru ca la urm , înainte de a
p r si Manilla, Preşedinta s -i spun :
— Eloisa, s nu ui i niciodat , via a este un imens tripou cu mii
de jocuri. Oamenii inteligen i sunt conştien i de asta şi sunt
numeroşi. Imbecilii care se las în voia ei sunt o mul ime, dar
foarte pu ini dintre ei îşi dau osteneala s -i cunoasc regulile.
Dac nu le vei cunoaşte vei fi nevoit s te bazezi pe norocul t u…
iar tu nu ai aşa ceva. Şi mai r u înc este pentru cei care tr iesc
din speran . Aceştia vor fi întotdeauna nişte sclavi manipula i.
Pentru orice lucru trebuie s înve i REGULA şi, mai devreme sau
mai târziu, vei reuşi s -l învingi chiar şi pe cel mai tenace şi feroce
adversar, c ci pân la urm va face o greşeal de care s po i
profita. Numai s nu te ucid înainte!

Eloisa începu s tremure. De ce o concediase ca pe o slujnic ?


Dar dac aceast misiune obscur pe lâng italian, f r consemn,
f r nici o indica ie, nu era decât un ultim examen? Eloisa se
ag a din toate puterile de aceast speran .
Trebui s fac un efort ca s -şi ia geanta de voiaj pe care o

63
l sase la picioarele patului. Scoase din ea trei paşapoarte. Îl puse
pe al ei la loc şi începu s le frunz reasc pe celelalte dou , pe care
le deschise la prima pagin . R mase aşa o bun bucat de vreme
uitându-se la fotografia preşedintelui Marcos şi la cea a so iei sale.
Oare ce-i venise atunci de înlocuise aceste dou paşapoarte cu cele
ale generalului şi majordomului? Dorin a de r zbunare? Ura? Sau
pur şi simplu dorin a de a-i ar ta Preşedintei c înv ase bine
lec ia? Sau poate tot atât de bine, se gândi ea, ca s aib la
îndemân un mijloc de şantaj? Îşi aminti ce povestise senatorul
despre sosirea în Hawai a familiei Marcos. Era limpede c ei ar fi în
stare s fac şi s dea orice şi oricât ca s -şi recupereze
paşapoartele.
Neg sind nici un r spuns, Eloisa începu s inspecteze camera
ca o cunosc toare ce era. Şi asta tot Preşedintei i-o datora. S dea
un nume de pictor oric rei pânze, s identifice orice sculptur , s
recunoasc stilul unui arhitect, s stabileasc data unei mobile
sau epoca din care provenea un obiect, toate acestea f cuser
parte din educa ia ei. Profesorul de la Manilla, recomandat de Casa
de licita ie Sotheby, o înv ase timp de cinci ani ceea ce Preşedinta
numea ABC-ul artei şi al bunului gust.
Lemn ria, vopsit în alb, era împodobit cu desene f cute cu
sanguina de c tre Russel Flint şi reprezentau nişte ig nci
frumoase. Deasupra şemineului din lemn sculptat de Adams era
un tablou de Fernand Leger care la vremea când îl pictase, înc nu
devenise întru totul cubist. În col ul de vis-a-vis de uş , pe un
soclu de o el de culoare închis , trona un bust de Archipenko.
Patul cu baldachin era de epoc , iar c r ile din bibliotec , care
ocupa un întreg perete, erau legate în piele. Mai era şi un birouaş
şi un scaun Ludovic XVI şi de fiecare parte a patului, dou
noptiere pe care era câte o lamp din bronz aurit. Totul d dea o
impresie de confort, bun gust sobru şi vesel. Puteai s stai
s pt mâni întregi într-un astfel de interior f r s sim i nevoia s
ieşi din cas . Trecând în revist camerele pe care le cunoştea,
trebuia s recunoasc c toat casa era la fel ca şi camera ei:
frumoas , cald şi confortabil . Apoi ochii Eloisei c zur pe blana
pe care i-o d duse Giancarlo, apoi pe patul pe care z ceau cele
dou paşapoarte. Le lu , le cânt ri în mân , închise ochii şi le
rupse în mii de buc ele.
Alesese de partea cui era.
Cineva b tu la uş . Eloisa strânse în graba mare buc elele
împr ştiate ale paşapoartelor şi le ascunse sub p turi lâng ea.

64
— Intra i!
Giancarlo, într-un halat de velur negru, o întreb :
— Nu vrei s m nânci ceva?
— Nu, mul umesc. Giani. Sunt bolnav . În fine, vreau s spun
ame it şi cleioas . Nu sunt obişnuit cu şampania.
Vizibil încurcat, Giancarlo st tea nemişcat în pragul uşii. În cele
din urm apuse:
— În leg tur cu ieri sear , n-aş vrea s crezi c totul era
aranjat dinainte. Şi eu am fost tot atât de surprins ca şi tine.
— Dar a fost formidabil, Giani!
— Formidabil în ceea ce m priveşte, dar pentru tine?
— Pentru mine? Cred c am un noroc chior fiindc am ascultat-
o pe Preşedint şi c te-am întâlnit.
— i-ar trebui pu in s mai reflectezi c ci lucrurile s-au
petrecut atât de repede.
— Trebuie s - i m rturisesc un lucru, domnule conte: nu am de
ales.
Apoi, privindu-l drept în ochi, ad ug :
— Şi cred c nu sunt singura în aceast situa ie.
— Ah, bine! concluzion Giancarlo, dac o iei aşa!
— Şi acum ce o s mai facem?
— Tocmai mi-a telefonat senatorul. Vrea s …
— S îl înso im la Washington. Aşa e?
— Cum de ai ghicit? În tot cazul, avionul pleac . Mâine la
17,30.
— Excelent! exclam Eloisa; voi avea timp s -mi refac
garderoba.
— Excelent! Cum s nu?! r spunse Giancarlo pref cându-se
sup rat.
— Acum, ad ug Eloisa râzând, scuz -m dar simt c o s -mi
fie r u din nou.
— Şi mie, r spunse Giancarlo închizând uşa.
Italianul se întoarse în camera sa, lu dou somnifere şi înainte
de a se culca mai privi o dat fotografia care se l f ia pe prima
pagin din SUN care-l ar ta pe senatorul O’Reilly bra la bra cu
contele Potzo-Berghese şi fermec toarea lui înso itoare.
„De data asta, zarurile au fost aruncate”, gândi Giancarlo.
„Avanti tutti!”

Cu toate c luase somnifere, se trezi devreme. Era ceva care nu-


i d dea pace, dar nu ştia ce anume. Abia sub duş îşi d du seama

65
c era cât pe ce s uite ceea ce în Anglia nu era trecut cu vederea:
s scrie câteva rânduri de mul umire familiei Seligman. Acest gen
de scrisoare trebuia s ajung în cel mult trei zile dup recep ie
sau dineu. Altfel erai definitiv calificat drept „necioplit”. Ca italian
locuind în Anglia, deci mai englez decât englezii, Giancarlo f cuse
în aşa fel ca de fiecare dat scrisorile sale s ajung printre
primele, expediindu-le expres. Englezii, politicoşi şi ei, dar zgârci i,
se mul umeau s -şi expedieze scrisorile la tarif normal.
Abia lipise scrisoarea, c telefonul începu s sune. Ia te uit , îşi
zise Giancarlo, mai e cineva pe lumea asta nenorocit care s se
gândeasc la mine înc din zori!
L s telefonul s sune de cinci ori, apoi ridic receptorul.
Încerc s vorbeasc cu vocea unuia care a f cut deja zece
kilometri de jogging şi care a înghi it şi ou le cu şunc de la micul
dejun.
— Da, ascult!
— Domnul Potzo-Berghese?
— Spera i s da i peste altcineva?
Vocea de la cel lalt cap t al firului deveni ezitant :
— Hm! Nu! Vroiam s vorbesc cu contele Potzo-Berghese.
— Nu ştiu cine eşti, tinere (îl recunoscuse pe ziaristul francez),
dar te felicit. Ai câştigat.
— Bun -diminea a, domnule conte. Sunt Jacques Mattel,
ziaristul de la televiziunea francez . Ne-am cunoscut la Manilla. V
mai aminti i?
— Îmi amintesc perfect de bine. Ei, cum s-a desf şurat
întrevederea cu pasionanta D-na Marcos?
— Gra ie dumneavoastr , foarte bine.
— Ce aş mai putea face pentru dumneavoastr ? întreb
Giancarlo care vroia s -l fac pe interlocutor s în eleag c îi era
deja obligat cu ceva.
— Preg tesc o emisiune de o or despre perioada de dup
Marcos. Mi-am propus s m duc în Hawai ca s m întâlnesc cu
el, apoi în Statele Unite pentru o anchet despre ultimele lor zile la
Manilla. Şi m-am gândit c aş putea face o escal la Londra ca s
v întâlnesc. Numai dumneavoastr pute i face lumea s în eleag
ceea ce s-a petrecut acolo.
— Nu cred c v pot ajuta. Situa ia evolueaz atât de repede.
— Sunt sigur c ar fi, s zicem, neap rat nevoie s ne întâlnim,
domnule conte. Şti i c lumea a început s vorbeasc despre
dumneavoastr şi c are tendin a s spun verzi şi uscate? N-ar

66
strica s pute i restabili „adev rul dumneavoastr ”. Ce zice i?
Giancarlo îşi miji ochii: ia te uit , ia te uit ! Micul tic los îmi
cam las impresia c încearc un şantaj!
— Dac am în eles bine, îmi propune i un târg?
— Un târg? Nu în eleg ce vre i s spune i.
— Ba da, ba da. Sunt sigur c în elege i foarte bine. Dar dac
dori i pot s pun punctul pe „i”. Sau v acord un interviu, sau
dac nu, în emisiunea dv., cu ajutorul documentelor de arhiv ,
ve i explica telespectatorilor dv. c eu, contele Potzo-Berghese,
eram financiarul favorit al Preşedintei şi c probabil datorit mie,
alde Marcos au pus la ad post averea lor sfruntat . Nu-i aşa c
sta este planul dumneavoastr ?
— Drag conte, şti i foarte bine c ar fi foarte greu s trec sub
t cere rolul dumneavoastr într-o emisiune despre familia Marcos!
— Greu, dar nu imposibil, nu-i aşa? Apropo, unde sunte i acum
domnule Mattel?
— La Paris.
— Foarte bine. Deci vei putea fi la Londra pentru dejun?
— F r discu ie.
— Atunci te aştept la ora 13,00 la Guinea and Piggy. Ştii
localul?
— Îl ştiu, este restaurantul din apropiere de Berkeley Square.
— Bravo! glumi Giancarlo. Dac ştii unde se afl Guinea and
Piggy la Londra, se cheam c nu eşti chiar provincial. Atunci pe
curând.
Şi închise telefonul.

Suişurile şi coborâşurile hazardului din s pt mâna trecut îl


z p ciser bine de tot. Dar acum pentru c intrase în hor , capul
începea s -i func ioneze ca unui bun juc tor de biliard.
Rememorând conversa ia avut cu senatorul şi mai ales încercând
s analizeze garan ia dat de Seligman pentru acel post de
consilier, se întreba ce leg turi puteau fi între politician şi
bancher. Nici nu era nevoie s -şi fr mânte mintea cu asta c ci,
oricum, dac planul lui reuşea, mica lor combina ie avea s fie
dat peste cap f r ca ei s ştie de c tre cine. Dar trebuia ca
Giancarlo s risipeasc orice îndoial pe care cei doi ar fi putut-o
avea în leg tur cu acceptarea sa, atât de rapid , a ofertei
senatorului.
Italianul aprecie c asta necesita o mic discu ie cu Seligman.
Giancarlo avea tot timpul ca s se duc în City înainte de a servi

67
prânzul cu ziaristul. Dac Seligman avea un plan în leg tur cu el,
trebuia s afle c pleac împreun cu senatorul: astfel va fi obligat
s spun ce aşteapt de la el şi, dac era important, Seligman se
va da de gol acceptând s -l primeasc pe nepus mas , ceea ce el
nu f cea niciodat .

O jum tate de or mai târziu, Giancarlo se prezenta la banc .


Dup ce l-a anun at, recep ionerul îl conduse imediat pân la
biroul lui Seligman.
Bancherul se ridic în picioare ca s -l primeasc :
— Giani, ce surpriz ! Vino s stai pe sofa. E mai confortabil. O
cafea?
Giani accept . Secretara particular sosi imediat cu dou ceşti
de cafea neagr îndulcit .
— C rui fapt datorez aceast vizit neaşteptat dar pl cut ?
— Vroiam doar s v mul umesc pentru recomandarea f cut
pe lâng senatorul O’Reilly. F r dv. aş fi r mas pe drumuri.
— E cât se poate de firesc s aju i un prieten.
— Dup cum şti i, în seara asta plec împreun cu senatorul.
— Ştiu, toate astea, Giani. Dar de ce pari aşa de sup rat?
— Sup rat, nu, dar prost dispus, asta în mod categoric. Sunt
flatat de încrederea dv., dar v m rturisesc c tot nu-mi dau
seama ce aştepta i din partea mea.
— Nimic altceva decât ceea ce, probabil, î i închipui. Senatorul
este de stâng , se ocup de negri şi de hispanici şi datorit acestui
fapt este foarte bine plasat la ONU şi iubit de rile din Lumea a
Treia.
— Iar dv. sunte i un specialist în împrumuturile c tre aceste
ri, nu?
— Aşa e! Dar concuren a este din ce în ce mai mare, iar
afacerile din ce în ce mai dificile. Senatorul nu se pricepe de loc la
finan e, mai ales la cele specializate în împrumuturi. El poate
recomanda banca noastr – de altfel a şi f cut-o – dar asta nu este
suficient. Ca s le-o putem lua înainte concuren ilor noştri, e
nevoie de cineva care s -i ofere structurile predeterminate
referitoare la cum se fac şi se acord împrumuturile şi alte
am nunte care pot fi aranjate între o ar oarecare şi o banc .
— Dar v poate consulta?
— Bineîn eles. Dar eu îmb trânesc, iar rela iile prea strânse cu
un senator american nu sunt totdeauna un lucru bun. F r s
mai pun la socoteal c în acest domeniu situa iile favorabile se

68
ivesc adesea pe neaşteptate. Dac cineva este pe faz ca s pun
mâna pe una dintre ele, asta poate fi un mare avantaj.
— Dac lucrez pentru senator, cred c fidelitatea mea trebuie s
fie deplin fa de el. El este la curent cu planurile dv. în ceea ce
m priveşte?
— Am contribuit cu mai bine de trei milioane de dolari pe an – şi
asta de foarte mult vreme – la bunul mers al partidului s u.
Senatorul ar dori ca alegerile din noiembrie s fie un mare succes.
Crezi c e suficient ca r spuns la întrebarea ta?
— Asta e tot? Nu mai e nimic altceva?
Lord Seligman avu un moment de ezitare înainte de a r spunde:
— Nu v d ce altceva ar mai putea fi, în afar , poate, de o foarte
mare afacere pe care ai putea-o descoperi f r s -l compromi i pe
prietenul nostru. Nu vreau informa ii bursiere, nici despre contacte
guvernamentale. Crede-m , chestiile astea sunt o adev rat
otrav . De când cu scandalurile legate de mit , americanii au
devenit paranoici în leg tur cu acest subiect. Nu, Giani, tu
mul umeşte-te s -l aju i pe senator în ofertele pe care le face, f
treab bun pentru „imaginea” lui în Europa. Va fi încântat iar tu
vei fi bogat.
— Bogat?
— Da, Giani! Bogat. Am pus deoparte pentru tine o mie de
ac iuni de la societatea noastr a c ror valoare este calculat pe
baza sporului de profit din ultimul an. Peste doi ani î i vor fi oferite
la acest pre . Dac afacerile noastre merg bine de acum încolo, tu
vei încasa o diferen frumuşic . Şi pentru c la ora actual înc
nu le de ii, iar eu nu- i v rs m car o centim , nimeni nu te va
putea acuza c lucrezi pentru altcineva decât senatorul O’Reilly.
— Totuşi, înseamn c eu lucrez pentru dumneavoastr …
— Dar şi senatorul face acelaşi lucru, c ci a f cut exact acelaşi
aranjament cu cabinetul de avoca i în care era asociat înainte de a
se lansa în politic . To i o fac, inclusiv preşedintele.
— Bine, dar în leg tur cu marea afacere care poate ap rea pe
neaşteptate?
— Dragul meu Giani, s fim sinceri. Asta las la aprecierea ta.
Oricum, nu vei avea banii necesari ca s-o faci singur, deci ai tot
interesul s -mi spui dac afacerea nu prezint vreun risc, c ci
ac iunile tale vor fi cele care vor beneficia pe urma ei în cadrul
b ncii mele. Deci, în ceea ce priveşte loiala ta colaborare, sunt pe
deplin asigurat.
Poate nu, gândi Giancarlo. Lord Seligman se uit la ceas, se

69
ridic şi îi întinse mâna:
— Acum eşti liniştit?
Giancarlo îi strânse mâna f r prea mare entuziasm:
— S zicem c este mai limpede.
Ochii b trânului bancher sclipeau de mali iozitate:
— Peste doi ani va fi şi mai limpede, crede-m . Tot ce am f cut
pe dolari, putem face din nou, acum, pe m rci germane, franci
elve ieni sau chiar pe lire şi franci francezi. Dolarul se pr buşeşte
iar lumea caut s fac plasamente în orice alt valut decât
biletul verde. E o chestie unic , dragul meu, o adev rat min de
aur. Şi apoi mai e şi ECU. Ce minunat inven ie. Ruşii se
înnebunesc dup el. Fac împrumuturi enorme la pre sc zut şi le
paseaz imediat ca s cumpere înc şi mai ieftin produse europene
şi americane care tranziteaz prin Germania Federal . D -mi o
ar , oricare, investim m rci germane în loc de dolari şi bum!…
Ceea ce este nevandabil devine un produs de lux c utat de toat
lumea. Acum e rândul t u, Giani şi mult noroc.
Lord Seligman îl conduse pân la uşa biroului. Dar înainte de a
închide uşa în urma lui îi spuse:
— Ah! Era s uit s te felicit pentru noua ta cucerire. E
fermec toare! Un argument la care nu m gândisem. Am aflat c
este de acord s te urmeze. Din câte se pare şi ea ştie s profite de
ocaziile favorabile. Bravo!
Hot rât lucru, nimic nu-i sc pa banditului stuia de Seligman.
Aprecierile sale despre Eloisa îl linişteau pe italian mai mult decât
toate celelalte motive discutate în cadrul întrevederii.
La rândul s u, Lord Seligman îl binecuvânta pe Stanford-Pringle
pentru c îşi abandonase asociatul. I-o va spune la masa de prânz!

Seara, Guinea and Piggy era locul de întâlnire al artiştilor şi


scriitorilor. Dar la prânz, şefii de birouri, cadrele de conducere,
micii patroni şi func ionarii b ncilor din Bond Street veneau aici ca
s m nânce. Era un restaurant aranjat în mod ciudat. Intrarea
d dea într-un bar minuscul. Lâng tejghea, o uş d dea într-o
înc pere rectangular în care ardea un şemineu. De fiecare parte a
şemineului, câte o gr mad de biftecuri în echilibru permitea
clientului s -şi aleag bucata de carne care-i pl cea şi s spun
buc tarului cum doreşte s fie preg tit , iar acesta nu mai avea
decât s arunce carnea pe gr tar.
Sala restaurantului, destul de mare, avea un aer de gr din
datorit grilajelor de lemn pe care se c rau liane de ieder din

70
plastic. Era ceva cu totul ridicol dar destul de vesel, la urma
urmelor.
Taxiul ziaristului şi cel al lui Giancarlo ajunser în acelaşi timp
în fa la Guinea and Piggy. Cei doi b rba i se salutar f r prea
mult c ldur şi intrar împreun în restaurant.
Şeful de sal le indic una dintre mesele rotunde din fundul
s lii.
Abia începuser s m nânce c Giancarlo şi atac :
— Ei bine! Ce vre i de fapt?
— Foarte simplu: un interviu televizat.
— Despre ce?
— Primo, câteva anecdote despre via a familiei Marcos din
vremea când erau în plin ascensiune, secundo, la cât se ridic
averea lor, ter io, cum au procedat ca s-o ascund . Şti i cum se
lucreaz la televiziune. Trebuie s fii precis şi scurt. Vor mai fi şi
multe alte interviuri şi fiecare nu trebuie s dep şeasc cinci
minute, cinci minute şi jum tate.
— Asta-i tot?
— Va fi de ajuns, afirm ziaristul care în mod vizibil credea c
rezolvase problema.
Giancarlo se uit îndelung în ochii reporterului înainte de a
spune:
— N-o s ave i absolut nimic. Şi am s v spun de ce. Dup
cum probabil şti i, am p r sit banca şi lucrez acum pentru
senatorul O’Reilly. Faptul c senatorul se g sea la Manilla ca s
aranjeze fuga familiei Marcos în timp ce şi eu m aflam acolo nu
este decât o întâmplare.
— Oare chiar o întâmplare? îl întrerupse ziaristul. S-ar zice mai
degrab c era un aranjament, nu?
— Pute i crede ce vre i. Nu are importan . Chiar era i convins
c voi ceda micului dv. şantaj, c v voi spune totul despre averea
familiei Marcos şi despre cum s-a pierdut aceasta în natur ?
— Nu se ştie niciodat ! Am v zut altele şi mai şi în genul sta.
Şti i c în cazul marilor afaceri, se g sesc tipi care s vorbeasc la
televiziune ca şi cum s-ar dest inui la psihiatru. Asta le face bine.
Scuip totul, f r s se preocupe de consecin e. Asta le uşureaz
sufletul. Şi dup ce emisiunea este difuzat , fac scandal c ar fi
fost, chipurile, atraşi în capcan . S-ar fi putut s fie valabil şi în
cazul dumneavoastr . Dar ca s fiu sincer, v voi m rturisi c nu
prea contam pe asta. Nu sunte i genul de om care s spun în
public tot ce are pe suflet.

71
— Dar mai ales nu sunt un tip care s cedeze la şantaj, oricât
de mic ar fi el.
— A i fi putut s -mi spune i toate astea la telefon, azi
diminea . Nu era nevoie s m face i s vin pân aici. Nu?
— V rog s m crede i c sunt pe lume lucruri mult mai
interesante decât averea unui fost dictator. Afacerea Marcos e
aproape de domeniul trecutului. Poate se va mai vorbi despre ea
înc vreo câteva s pt mâni dup care se va dezumfl ca baloanele
alea care plutesc la cap tul unui fir de a şi pe care vânz torii le
ofer copiilor când p rin ii le cump r o pereche de pantofi.
— Asta nu-i împiedic pe oameni s fie fascina i de povestea
asta.
— Face i-v emisiunea, d-le Jacques, dar pe mine uita i-m . Şi
eu v promit c în scurt timp voi putea s v ofer cel mai mare
subiect din cariera dv. O afacere la care nici un ziarist n-ar
îndr zni s viseze!
— Oare nu cumva dl. Conte încearc s m momeasc cu o
poveste de adormit copiii? insinu cu un aer pişicher, ziaristul.
— Dumneavoastr trebuie s hot râ i. Acum. Ori senza ional de
mâna a doua, pe loc, dar f r mine, ori ceva serios, solid, peste
câtva timp.
— În ce const afacerea dv.?
— Nu va fi afacerea MEA ci o afacere care va fi concluzia logic a
unei serii de evenimente aflate deja în curs de desf şurare.
Dovada? Am abandonat totul ca s prind unul dintre cele mai
bune locuri. Deci voi fi foarte bine plasat ca s fiu primul care va fi
informat.
— Ceea ce este mai r u, este c aproape c doresc s v cred.
Dar cine îmi garanteaz c , odat trecut furtuna Marcos, nu ve i
fi tentat s m uita i?
— Ave i cuvântul meu, asta e tot.
— Care? Cuvântul fostului bancher sau cel al consilierului
senatorului O’Reilly?
— Amândou , Jacques. Şi îl mai pute i ad uga şi pe cel al unui
conte de Potzo-Berghese, al optsprezecelea care poart acest nume!
— Nu cuvântul acestuia din urm este cel care îmi d mai multe
garan ii. M-aş mul umi, deci, cu cel al fostului bancher. Este,
probabil, cel mai sfânt!
— Atunci, de acord? întreb Giancarlo.
— Vede i dv., drag conte, nu numai bancherii fac plasamente
riscante!

72
— Contractul mai presupune o condi ie, Jacques.
— Sunte i insa iabil, dar da i-i drumul, v ascult.
— Când ve i fi contactat, peste şase sau şapte luni, reveni i şi
face i ceea ce vi se va spune. Începând din acest moment, nu ne
mai cunoaştem.
Apoi Giancarlo se ridic de la mas şi întinse mâna ziaristului
care îi spuse surâzând:
— S presupun c eu sunt cel care trebuie s achite nota de
plat ?
— Ah nu! replic italianul. Asta este pentru mine.

73
IX
WASHINGTON DC
Serviciul de pres al senatorului f cuse treab bun . Sosirea lui
O’Reilly la Washington fu un eveniment. Vreo treizeci de ziarişti,
cele mai mari canale de televiziune şi o duzin de fotografi se
deplasaser pân la Dulles Airport, sperând s ob in un interviu
de la cel care devenise liderul incontestabil al opozi iei fa de
administra ia Reagan. La coborârea din avion, când şeful
serviciului s u de pres îi prezent lista personalit ilor prezente
ca s -l întâmpine, O’Reilly jubil . În afar de şaptesprezece
senatori şi congresmani din partidul s u, Casa Alb îl delegase pe
Dowson, consilier al preşedintelui pentru afaceri europene, fost
subdirector al CIA, care acum f cea politic , tot aşa cum pe
vremuri se ocupase de informa ii.
Încântat, senatorul îi întinse lista lui Giancarlo, ar tând cu
degetul numele lui Dowson:
— Vezi, Giani, când preşedintele i-l trimite pe tipul sta pe cap,
înseamn c începi s devii important.
În holul aeroportului fu o îmbulzeal de nedescris. âşnind din
gloata de ziarişti şi de politicieni, gra ie celor patru g rzi de corp
care-i deschideau drumul, o doamn elegant , care ar ta exact
vâr. Sta pe care o avea – nu mai pu in de patruzeci de ani – se
repezi în bra ele lui O’Reilly. La cererea fotografilor îl îmbr iş de
câteva ori la rând pe senator, îi salut pe congresmanii care-l
înso iser în Europa şi întinse o mân viril Eloisei şi lui
Giancarlo.
Un pic jenat, senatorul murmur rapid câteva cuvinte la
urechea doamnei care, numai zâmbete, exclam fixându-i pe cei
doi:
— Oh! Eloisa şi Giancarlo? Bun venit la Washington. Sunt
încântat s aflu c ve i face parte din marea noastr familie. M
numesc Daisy, Daisy O’Reilly. Ei! Da, sunt so ia monstrului. Şi
cum îl cunosc bine, ştiu c n-a i prea dormit în ultimul timp. Aşa
c v propun s l s m vedeta pe mâna gloatei şi s veni i la
Washington în maşina mea.
Când se îndep rtar , senatorul r spundea deja întreb rilor
ziariştilor:
74
— Domnilor, afirma O’Reilly, în trei s pt mâni petrecute în
Filipine şi în Europa am înv at mai mult decât în zece ani
petrecu i pe culoarele Congresului. N-aş şti cum s le recomand
domnilor care ne guverneaz s mai ias din când în când din
bunkerul lor, s mai vad pu in ce se mai petrece prin lume. Le-ar
prinde cât se poate de bine!
Mul imea celor prezen i se pr p dea de râs în momentul în care
Giancarlo, Eloisa şi so ia senatorului treceau prin uşile automate
ale aeroportului.

Abia luaser loc în maşin , c meli a care era Daisy se puse în


func iune:
— Biroul senatorului v-a rezervat un apartament de serviciu la
Watergate. Ve i vedea c , atunci când nu sunt microfoane, este
foarte pl cut2. Este un oraş în oraş. Are tot ce trebuie: piscin ,
restaurante, sal de sport, magazine, teatru şi unul dintre pu inele
parcuri din Washington unde te po i plimba la orice or din zi sau
din noapte f r teama c vei fi atacat. Sunt paznici şi poli işti peste
tot. Singurul risc, pentru o femeie, este poate, acela de a întâlni pe
la patru diminea a un senator beat care se întoarce de la o şedin
de noapte şi care s -i propun s vin cu el s bea ultimul pahar
pe teras . În general nu sunt periculoşi. În orice caz, s nu
accepta i niciodat . Tipii ştia au o sup r toare tendin de a uita
c sunt c s tori i şi c doamna îi aşteapt neagr de furie, pe
terasa cu pricina.
Încântat de expozeul ei, Daisy se întoarse c tre Giancarlo şi
începu cu el o discu ie care, înc de la început îi st tea pe inim ,
de fapt un adev rat interogatoriu ca s -l cunoasc pe acest individ
pu in ciudat pe care so ul îl c rase printre bagajele sale. Şi nu o
lu pe ocolite. De unde venea? Ce f cea înainte de a-l cunoaşte pe
senator? De când lucra pentru el? Ce avea de gând s fac acum?
Pentru ce munc , exact, fusese angajat? Era c s torit? Logodit?
Nu avea probleme cu s n tatea? Putea s bea tot atât cât şi so ul
ei? Etc.
Giancarlo îi r spundea scurt dar cu sinceritate, gândind c era
mai bine s fie în raporturi bune cu acest dragon care cu siguran
nu doar o dat îl terorizase pe aceast teroare care era O’Reilly.

2 Aluzie la celebra şi scandaloasa „afacere Watergate” când au fost


ascultate ilegal discu iile politice purtate în camerele hotelului cu acest
nume, (n.t.).
75
Apoi fu rândul Eloisei s suporte întreb rile directe ale lui
Daisy. Când o întreb ce avea s fac exact fiind în slujba
senatorului, Eloisa ezit . Daisy izbucni în râs:
— Oh! V d c senatorul nu te-a cucerit înc , nu? Deocamdat e
abia în faza „bomboane şi ciocolat ”, departamentul rela ii publice!
Nu-i aşa?
Se întoarse c tre Giancarlo:
— Scuz -m , drag Giancarlo, dar e mai bine s fii la curent.
Trebuie s te aştep i la tot ceea ce e mai r u. Atacurile pe care
mititica asta a trebuit s le suporte din partea scumpului meu so
nu sunt decât preliminariile.
V zând c Eloisa se înroşeşte, Daisy O’Reilly, foarte matern , îi
puse mâna pe coaps :
— Nu- i f griji, s rmana mea micu , mama Daisy e cu tine.
Ştii cum îmi spun secretarele şi consilierele care îl înconjoar pe
b rbatul meu?
—?
— Zorro! Şi ca s po i s r mâi mai mult sau mai pu in intact ,
în afar de câteva pip ieli şi alte câteva scurte contacte cu mâinile
lui O’Reilly, am s - i dau câteva sfaturi. Mai întâi s nu r mâi
niciodat singur cu el într-o înc pere sau într-un col de birou.
Apoi, dac acest lucru devine inevitabil – c ci este şiret – d -i s
bea mult, chit c te chercheleşti şi tu. Mai bine o be ie zdrav n
decât o lupt corp la corp cu gorila. Şi ca s ai linişte, un ultim
sfat: devino colaboratoarea mea, atunci când ai timp liber. Fac
parte din comitetul a cel pu in optzeci şi cinci de asocia ii şi tot
atâtea cluburi. E destul treab şi, la mine, î i va da pace. Cum
trece pragul uşii mele îi e fric . Chiar când e beat. Dac nu, Zorro
îşi scoate sabia, adic numele avocatului meu şi pu a zburdalnic
din Washington ştie c va fi atât de h cuit prin tribunale încât nu
va mai fi în stare s fac dragoste nici m car cu o p puş
gonflabil , iar contul lui din banc va fi însemnat cu „Z” de la zero.
— Mul umesc, doamn sena…
— Daisy! îi t ie vorba so ia lui O’Reilly, mai ales s nu-mi
spune i „doamn ”. M îmb trâneşte, iar la Washington nu este
admis aşa ceva. Aici trebuie s fii indestructibil. V voi ar ta cum!

În col ul lui, Giancarlo nu se sim ea în largul s u. Se întreba


cum avea s poat face ca s-o in la distan pe zgrip uroaica asta
care se preg tea s-o ia pe Eloisa sub protec ia ei.
Daisy îi l s în fa a marii intr ri de la Watergate, unde îi aştepta

76
un om ca s -i conduc la apartamentul lor.
— Jack, explic so ia senatorului, ei sunt Giancarlo şi Eloisa,
noii colaboratori ai so ului meu.
Şi adresându-se lui Giancarlo:
— Jack este omul bun la toate al partidului, aici la Watergate.
Dac ave i nevoie de indiferent orice, lui trebuie s v adresa i. La
etajul trei, partidul ocup o serie de apartamente care sunt puse la
dispozi ia senatorilor şi a altor politicieni afla i în trecere prin
Washington. Jack are dificila sarcin s men in pu in ordine în
familie. Şi asta nu se vede întotdeauna. Mai ales când domnii
aceştia se întorc de la o petrecere stropit din belşug cu b utur .
Adic aproape în fiecare sear . Mai e de asemenea şi problema
so iilor care au o sup r toare tendin de a veni din provincie f r
s strige „p zea!” la orice or din zi şi din noapte. Santinel
subtil , Jack e cu ochii în patru. S batem în lemn, pân acum
creaturile aflate în trecere au putut fi evacuate înainte de sosirea
celor legitime. Jack mai are şi redutabilul privilegiu de a-i scoate
pe oameni din pat în zilele când au loc sesiunile Congresului. Şi
crede i-m nu e deloc uşor s trimi i banda asta de cheflii veseli la
treab . Îmi pare teribil de r u c nu pot s v fac chiar eu
onorurile noii voastre „sweet home”, dar am un cocktail la centrul
Kennedy şi sunt deja în mare întârziere. Nu v face i griji în
leg tur cu bagajele, c ci se ocup de ele intenden a senatorului.
Vor ajunge aici în câteva clipe.
Şi Daisy îi f cu semn şoferului c poate s porneasc .

Intrând în halul de marmur de la Watergate, Eloisa surâdea.


Se întoarse spre Giancarlo şi îl întreb :
— Nu g seşti c Zorro este o dulcic nostim ?
Giancarlo nu avu nevoie s reflecteze ca s -i r spund :
— M-ar mira ca şi senatorul s fie de aceeaşi p rere!

Uşierii şi paznicii de la Watergate aveau o inut mândr .


Uniforma lor sem na cu cea a curierilor de la Maxim’s aceeaşi
caschet , aceeaşi vest , trei sferturi cu ornamente aurite, acelaşi
pantalon. Dar în loc s fie roşie, uniforma era de un albastru regal
şi se armoniza perfect cu albul incert al marmurelor şi griul
deschis al mochetelor.
Jack se opri în fa a recep iei ca s prezinte cuplul şefului
paznicilor, un superb atlet de patruzeci şi cinci de ani, care st tea
în spatele ghişeului precum un amiral pe pasarela unui portavion.

77
— Barry, dumnealor sunt Eloisa Bonvin şi contele Giancarlo
Potzo-Berghese, noii colaboratori ai senatorului.
Acesta îşi compuse o min impresionat şi încântat în fa a
noilor sosi i, ca şi cum, în sfârşit, nişte persoane demne de
cascheta lui cu galoane veniser s locuiasc la el:
— Bun venit la Watergate! Apartamentele dv. se afl la etajul
trei. Ve i avea o privelişte minunat şi soare toat ziua. Dac v
lipseşte ceva, sunt aici de la ora opt diminea a pân la şase seara.
— OK, Barry, îl întrerupse Jack, musafirii noştri sunt obosi i
aşa c le vei da restul informa iilor mâine.

Apartamentul se afla la cap tul culoarului, chiar înainte de uşa


împotriva incendiilor. Era compus dintr-un vestibul, o buc t rie şi
dou camere pe care le desp r ea un salon imens. Fiecare camer
avea propria ei baie şi toate înc perile d deau pe o imens teras
plin de flori artificiale.
— Cred c o s -mi plac aici, aprecie Eloisa admirând peisajul.
— În America, nimic nu este imposibil, replic Giancarlo care se
l s s cad pe una din canapelele din salon. Ce camer î i alegi?
— Totuşi nu te pot obliga s te culci în cea roz.
— Mul umesc Eloisa. Cea albastr este deja la limita
suportabilului pentru gustul meu. În schimb, cea roz i se va
potrivi foarte bine.
Clopo elul de la intrare care imita destul de bine orologiul Big
Ben, o f cu pe Eloisa s tresar :
— Ce se aude?
— Exact o mostr a gustului local, ironiz Giancarlo. Probabil
c e cineva la uş .
Eloisa se duse s deschid . Jack şi unul dintre amirali aduceau
bagajele.
— Pe viitor nu mai deschide i uşa f r s şti i cine e înd r tul
ei, le recomand Jack. În principiu fiecare vizitator este anun at de
c tre paznic. Când nu se întâmpl aşa, e mai bine s arunca i o
privire prin vizor.
În timp ce amiralul ducea bagajele în camera fiec ruia, Jack le
explic cum func ioneaz „casa” O’Reilly. Le d du numerele de
telefon ale principalilor colaboratori ai senatorului, cum s
procedeze ca s cheme maşina de serviciu, lista şi datele a tot ceea
ce era important la Washington: bancheri, oameni politici, ziarişti,
canale de televiziune, ataşa i de pres , etc. Într-un voluminos
clasor intitulat „Trombinoscope” se afla o documenta ie complet

78
despre Senat, Congres şi Casa Alb .
— Iat , încheie Jack, cu astea nu v ve i pierde niciodat . Dac
v e foame şi nu vre i s ieşi i, buc tarul preferat al senatorului va
fi încântat s v aduc mâncarea zilei pe care a preg tit-o, dar
trebuie s v spun de pe acum, nu are decât vin californian. Şi cu
asta, v doresc s petrece i o prim noapte bun la Washington.

Giancarlo dormea deja când soneria telefonului îi r sun la cap.


Îi trebui vreo jum tate de minut pân s g seasc , pe pip it,
receptorul.
— Ha! Ha! Ha! url vocea senatorului, a i inut s nu r spunde i
pân nu termina i. Sper c telefonul nu a traumatizat-o pe mititic
tocmai în momentul crucial. Mâine ave i zi liber . Ai toat ziua la
dispozi ie ca s-o duci pe micu s adulmece aerul puternicei
Americi. Apoi, la treab . Te aştept poimâine diminea la ora dou
la biroul meu. Şi ai grij ca Eloisa s nu aib cearc ne la ochi.
Noapte bun !
Ninsese toat noaptea şi când Giancarlo şi Eloisa ieşir ca s
serveasc prânzul, Washingtonul avea un aspect feeric. Eloisa era
excitat ca o feti în diminea a de Cr ciun.
Mâncar la Blackie’s. Şeful de sal care nu se schimbase de la
ultima c l torie a lui Giancarlo, le d du cea mai bun mas dintr-
unul din micile saloane pline de flori de la parter. Ieşind de la
restaurant, Giancarlo îi ceru şoferului s fac turul oraşului, dar
s nu dep şeasc Strada 14.
— De ce? întreb Eloisa.
— Acolo începe cartierul negrilor.
— Şi ce-i cu asta?
— Doar nu vrei ca frumoasa maşin a senatorului s fie lovit
de pietre?
— Chiar vorbeşti serios?
— Aproape. De fapt negrii s-au liniştit destul de mult dup ce
au fost promulgate legile civice. Şi se agit mai ales vara. Dar nu
uita c ne afl m în maşina unui senator care îi ap r pe negri şi
dac o piatr i-ar sparge parbrizul, O’Reilly s-ar afla într-o postur
foarte proast . Închipuie- i ce titluri vor ap rea în ziare: „Negrii
lapideaz maşina ap r torului lor”. Tot Washingtonul ar râde de el
şi nu ne-ar ierta-o.
— Te gândeşti la tot.

Era noapte când s-au întors la Watergate. Hot râr s ia cina în

79
apartament ca s -l încerce pe buc tarul senatorului. D dur
comanda prin telefon şi, o or mai târziu, doi ajutori de buc tar, în
inut de maestru buc tar, sunau la uş . Împinser o mas
rulant deja aranjat pe care o instal în fa a ferestrelor culisante
ale salonului, aprinser lumân rile de la un candelabru cu trei
bra e şi disp rur f r un cuvânt.
Mâncar cu poft caviarul şi somonul afumat, golir dou sticle
de vin alb de California iar Eloisa servi de trei ori din desert, un fel
de cozonac din straturi suprapuse de biscuit, crem chantilly şi
zmeur . La sfârşitul mesei, Giancarlo se duse s ia o sticl de
şampanie din frigider. Erau deja bine f cu i când ridicar paharele
ca s ciocneasc :
— Pentru succesul t u! reuşi s articuleze Eloisa.
— Pentru succesul nostru! corect Giancarlo.
Se ridicar şi se apropiar de glasvandul terasei. Afar ,
începuse s ning din nou şi luminile din parc str luminau
vârtejurile de fulgi mari din jurul copacilor.
— Când eram la Manilla, aşa îmi imaginam un ajun de Cr ciun,
murmur Eloisa.
— Ast zi, se pare c ar fi mai degrab ajunul unui r zboi,
replic mai prozaic Giancarlo. Şi acum, nani. Mâine pornim noi la
cucerirea America!

Biroul senatorului sem na cu cel al unui notar de provincie.


Mobilele erau vechi, fotoliile jerpelite, iar pe nişte etajere de lemn
se îngr m deau dosare şi ziare pr fuite. Prin col uri erau
înghesuite cutii de carton burduşite cu documente. Doar masa de
lucru a senatorului era liber . Un drapel american era pus în
col ul din stânga al biroului, lâng trei telefoane şi un interfon. La
dreapta, un teanc de mape cartonate de toate culorile st teau
lâng un exemplar legat al Constitu iei.
— Bun-venit în grot ! exclam O’Reilly ar tând fotoliile Eloisei şi
lui Giancarlo.
— E… pitoresc! aprecie Giancarlo privind harababura de hârtii
şi cutii de carton.
— Spune mai degrab c e mizerie. La început te surprinde
pu in. Dar ve i vedea, te obişnuieşti foarte repede. Oricum, aici îmi
petrec timpul de vreo cincisprezece anişori buni. Şi tot aşa va fi
când voi p r si senatul pentru Casa Alb . Dar ce zice frumoasa
Eloisa?
— Cred c schimbând mocheta, mobilierul, tapetul şi perdelele

80
s-ar putea face un birou foarte prezentabil.
— Se vede c nu te pricepi deloc la politic , scumpete mic .
— Dar ce are a face politica cu amenajarea unui birou?
— Explic -i, Giani.
Giancarlo se întreba unde vroia s bat senatorul. Vrea s m
pun la încercare, gândi el. Dar se frecase destul pe lâng
politicienii italieni ca s poat g si un r spuns la ceea ce-i cerea
senatorul.
— E foarte simplu ceea ce vrea senatorul s spun , începu
Giani. În toate rile din lume oamenii politici au o foarte proast
reputa ie. Ceea ce li se reproşeaz în mod deosebit, este
sup r toarea lor tendin de a cheltui banii contribuabililor. Ei
bine, când cei care l-au ales pe Dl. senator O’Reilly vin s -l viziteze
la Washington, pot constata c omul c ruia i-au dat votul tr ieşte
modest, lucreaz într-o camer nenorocit unde singurul obiect
care nu este şifonat şi pr fuit este acest drapel american, singurul
ornament din biroul s u. Apoi se întorc acas , în provincie, ului i
de atâta austeritate şi asta devine un inepuizabil subiect de
conversa ie (şi de admira ie) la „petrecerile politice” care sunt unul
dintre farmecele provinciei americane. Dar ceea ce nu ştiu r noii,
este c senatorul are în oraş un superbirou, în stilul biroului oval
de la Casa Alb , unde lucreaz cu adev rat şi unde poate primi,
f r complexe, al i politicieni la fel de ipocri i ca şi el. Am r spuns
bine la întrebarea dumneavoastr , d-le senator?
— Nu-i r u, aprob O’Reilly. Simt c noi trei vom face o echip
dat dracului.
— Şi când începem? întreb Giancarlo.
— Chiar acum. Ceea ce aş vrea, dragul meu Giani, este s -mi
faci un raport scris şi detaliat despre ideile şi argumentele pe care
mi le-ai prezentat când am luat prânzul împreun la Londra. Şi
ceea ce m intereseaz , sunt mai ales remediile care ar trebui
aplicate – odat admise ipotezele tale – ca s ieşim din rahatul
economic şi financiar în care ne-a vârât administra ia Reagan.
— Toate astea au început cu mult înainte ca Reagan s vin la
putere, d-le senator. Acum pl ti i decenii de incompeten pentru
care partidul dv. şi reprezentan ii s i au partea lor de
responsabilitate.
— Ascult bine, Giani. Eu fac politic , nu istorie şi înc şi mai
pu in moral Pu in îmi pas de tâmpeniile pe care noi, democra ii,
le-am putut face şi pe care înc le vom mai face. Ceea ce vreau eu,
sunt argumente ca s pot contra administra ia actual . Probabil

81
vom face acelaşi lucru când vom fi la putere, dar nu spunând asta
îi vom da jos pe republicani.
— Giani, de ce te prefaci c nu pricepi ce vrea senatorul?
întreb cu o voce liniştit Eloisa.
Uluit de interven ie, Giancarlo îi arunc :
— Dar ce, tu ai o idee limpede şi precis despre ceea ce cloceşte
el în minte?
— Ei hai, d -i drumul, domnişoar Bonvin. Explic -ne cum
crezi c vede viitorul bunul senator O’Reilly.
— Nu sunt în stare s v prev d viitorul, d-le senator. Dar v d
foarte bine de ceea ce ave i nevoie. Şti i, la Manilla, politica
american era urm rit foarte îndeaproape. În tot cazul, suficient
de atent ca s ştim c marea problem a partidului dv. este aceea
c nu are pe nimeni cu umerii atât de puternici, nimeni care s se
bucure de o notorietate şi de o popularitate care s se poat
m sura cu cele ale lui Reagan. E o mare nenorocire pentru
partidul dv., dar pentru dv. personal e o binecuvântare. Pentru c
dv. spera i s fi i acel tip providen ial care îi va reinstala pe
democra i la putere. Pentru asta ave i nevoie de o idee-for care s
r scoleasc mul imile, s agite lumea finan elor şi care uneori, s -i
lase cu gura c scat pe adversarii dv. Vre i s fi i omul care simte
venind catastrofa economic şi care va şti s-o evite.
— Cum dracu de ştii toate astea? se mir senatorul.
— Le ştiu, pur şi simplu. Dar mai ştiu c în sânul propriului dv.
partid nu ave i numai prieteni şi c a i sc pat ca prin urechile
acului şi era s r mâne i în afara cursei. E exact?
— Nu v d ce vrei s insinuezi.
— Când era i la Londra şi ne-a i angajat, în Statele Unite s-a
petrecut ceva foarte important.
— Şi m rog, ce anume, domnişoar Bonvin?
— Aminti i-v , d-le senator. Cu dou zile înainte de dineul de la
familia Seligman.
Giancarlo şi O’Reilly se priveau împietri i având aerul c -şi spun
unul altuia: nu-i proast deloc micu a asta! Amândoi ştiau la ce
face aluzie Eloisa. Dar ca s fie sigur c nu se înşeal , senatorul o
încuraj :
— Hai, feti o, ia spune-i tu lui t ticu’ O’Reilly de ce anume a
sc pat?
— Prietenii dv. din partid v g seau pu in cam, s zicem, f r
greutate, ca s pute i duce lupta în alegerile preziden iale. Aşa c
în locul dv. l-au preferat pe preşedintele de la Chrysler. Ei bine, cu

82
dou zile înainte de faimosul dineu de la Seligman, preşedintele de
la Chrysler anun a c , dup ce a reflectat îndelung, declin
onoarea de a fi candidatul democra ilor la investitura preziden ial .
Ceea ce v-a l sat câmp liber şi v-a permis ca în cursul dineului în
chestiune s v rosti i primul discurs electoral.
O’Reilly nu-şi mai revenea. Se uita la Eloisa ca şi cum o vedea
pentru prima oar în via a lui. Cât îl priveşte pe Giancarlo, acesta
se mul umi, ca în sinea lui, s -şi scoat p l ria în fa a D-nei
Marcos, pentru perfecta educa ie politic pe care i-o d duse
micu ei.
— Foarte bine, domnişoar Bonvin, aprecie O’Reilly, ridicându-
se de la birou. Acum, vino cu mine, am s te prezint secretarei
mele. Vei lucra cu ea. Trebuie ca în câteva s pt mâni s -i cunoşti
pe to i prietenii mei politici pentru ca, prin deduc ie, s -i afli pe cei
care nu-mi sunt cu adev rat prieteni.
Biroul secretarei particulare se învecina cu cel al senatorului.
Era o înc pere, mare, p trat , care ar fi avut nevoie de o v ruial
bun , dar care, în schimb, era într-o ordine des vârşit .
— Iat care este domeniul t u, Eloisa, spuse senatorul
ar tându-i vreo dou zeci de dulapuri cu sertare. Totul e acolo
în untru. E fişierul cel mai la zi din tot Washingtonul. Tu trebuie
s -l completezi cu tot ceea ce nu vei l sa s - i scape în
s pt mânile şi lunile care vor urma. Ah! Şi iat-o pe Patricia. Ea
este alter egoul meu. Şi dac ştii cum s-o iei, î i va povesti cu
siguran câteva istorii picante despre mine. De doisprezece ani
m supravegheaz şi tot timpul mi-e fric s nu se apuce s -şi
scrie memoriile!
Patricia, secretara particular a senatorului, era o brunet
destul de dr gu care se cam apropia de patruzeci de ani. Îl trata
pe O’Reilly ca pe un copil obraznic ce era.
— OK, Richard, acum c toat lumea a în eles ceea ce am fast
eu şi ceea ce am devenit pentru tine, du-te s - i semnezi
coresponden a. Sunt trei autentific ri pe birou, care aşteapt s le
semnezi şi coresponden a se ridic din nou la ora unsprezece.
Apoi, ca şi cum O’Reilly nu era acolo, o lu pe Eloisa de bra şi o
duse s viziteze secretariatul, ar tându-i diversele maşini
electronice, cartotecile confiden iale şi cele publice, lista invita ilor
pentru cutare sau cutare ocazie. Se opri în fa a propriului ei birou
şi o privi insistent pe Eloisa o bun bucat de vreme. Sim ind jena
tinerei femei, începu s vorbeasc din nou cu vocea aceea
t r g nat , specific celor din sud.

83
— Iat , draga mea, toate secretele adev ratului creier al lui
Richard O’Reilly. Dac ai nevoie de ceva, m chemi. Ah da, era s
uit…
Se îndrept spre un birou din mijlocul înc perii şi deschise
sertarul de sus. Spre marea uimire a Eloisei, acesta era plin de
pungu e de plastic transparent cu pilule anticoncep ionale.
— Acesta este dulapul cu trusa de prim-ajutor din secretariatul
O’Reilly.
Eloisa f cu ochii mari şi se mir :
— Anticoncep ionale!
— Nu, scumpo, toate m rcile posibile de anticoncep ionale, în
cazul în care vreuna dintre noi şi le uit pe ale ei. Nu se ştie
niciodat unde şi când îl apuc criza pe Superman şi, inând cont
de num rul de ânci pe care i-a fabricat, ai tot interesul s te
protejezi…
Secretara îşi îndrept degetele ei lungi şi fine c tre o cutie de
tampoane „Tampax” pe care scria „Panic ”.
— Astea sunt pentru cazurile extreme, când nu ai chef s fii
pus cu picioarele în sus. Dar nu merge întotdeauna.
În fine îi mai ar t şi ghivecele cu flori aşezate pe nişte clasoare
mari.
— Iar astea, de aruncat cu ele, aşa ca o ultim solu ie. Dar fii
atent , micu a mea, trebuie s le foloseşti cu mult cump tare
c ci altfel te trezeşti secretar la D-na O’Reilly, care are şi ea cam
aceleaşi înclina ii, îns îi plac damele, dar în cazul acesta nu vei
avea nevoie decât de un tub cu vaselin pentru buzele cr pate.
Priceput?
Revenind la un ton mai neutru, Patricia îi preciz :
— O s lucrezi la biroul cel mic de mahon, de lâng fereastr .
Am cerut s i se prezinte revista presei cotidiene. Este un început
bun ca s po i cunoaşte toat lumea asta superviciat care se
vânzoleşte prin Washington. Şi pân ce vei înghi i toate bârfele din
oraş, se va face ora prânzului. O s putem vorbi în linişte, despre
ceea ce te aşteapt , la o pizza la Paulo. Eşti de acord?
— E perfect, conveni Eloisa. Dar nu am putea evita pizza?
— Nu- i place?
— Ba da, ba da. Sunt înnebunit dup ea. Dar aş dori s -mi
amintesc de prima mea zi de lucru asociind-o cu altceva decât cu
pizza de la Paulo.
— Ha, ha, ha! spuse râzând Patricia, avem memorie
gastronomic . Atunci nu vei uita niciodat prima ta zi de lucru în

84
slujba senatorului: voi rezerva o mas la Catherine, în Georgetown.
E foarte bun mâncarea, e foarte scump , dar vom trimite nota de
plat pe numele senatorului! În fond şi la urma urmei, notele de
cheltuieli fac parte dintre privilegiile compartimentului „public
relations”, nu-i aşa? Iar eu, dup al treilea pahar de Bourbon, voi
deveni un izvor nesecat despre n zbâtiile trecute şi prezente ale
scumpului nostru şef! Po i s te preg teşti pentru tot ce-i mai
r u…

Giancarlo îl urmase pe senator în biroul s u. În timp ce acesta


semna coresponden a, f r s-o citeasc , italianul citea în
WASHINGTON POST un articol al trimisului special la Manilla care
relata despre eforturile guvernului Aquino pentru a-i convinge pe
şefii gherilei comuniste s semneze un armisti iu. Înc mai era
cufundat în lectura ziarului, când senatorul se ridic de la birou şi
veni în spatele fotoliului în care st tea Giancarlo.
— Giani, uit -i pe Marcos şi Manilla. Aşa va fi mai bine pentru
toat lumea. Concentreaz -te asupra a ceea ce se petrece aici.
Dac vrei s faci treab ca lumea, în câteva s pt mâni
Washingtonul nu trebuie s mai aib nici un secret pentru tine.
Tot stafful meu î i st la dispozi ie ca s te ajute. Organizeaz toate
dejunurile şi dineurile care i se vor p rea utile. Voi fi întotdeauna
disponibil ca s fac figura ie inteligent la toate aceste ocazii. Sap
şi cerceteaz bine raporturile economice şi financiare dintre
Europa şi Statele Unite şi f -mi un raport betonat bine, f r nici o
lacun . N-am nici un chef ca vreunul dintre idio ii ia de la
Departamentul de Stat s m pun la punct în public cu vreun
argument la care tu s nu te fi gândit.
— Nu va fi uşor s înghi i i toat adun tura asta de date, de
acorduri, de cifre, de nume…
O’Reilly îl opri cu un gest al mâinii:
— S ştii un lucru, Giani. Am o memorie fabuloas , în afar de
ceea ce ine de femei. Şi ca s pot deveni candidat democrat la
Casa Alb sunt gata s înv pe de rost cartea de telefoane a New
Yorkului.
— Dac în eleg eu bine planul dv. de lucru, eu voi fi capul care
gândeşte, iar dv. bra ul care loveşte.
— Cam aşa ceva, dar mult mai subtil. Când eram mic, la ora de
religie ni s-a povestit istoria unui preot tân r care trebuia s in
prima sa predic în parohia în care tocmai fusese numit. Preg tise
un discurs foarte lung, dar odat urcat în amvon, se emo ion atât

85
de tare, încât nu reuşea s articuleze nici un sunet din gur .
Atunci, cuprins de panic , s-a întors spre statuia care-l reprezenta
pe Hristos r stignit pe Cruce şi strig : „Doamne… iat trompeta
ta… sufl în ea!” Ai priceput cât e de simplu? Şi acum s mergem
s mânc m. Ne vom pune tactica la punct în fa a unei mânc ri
bune.
— Sunte i sigur c putem mânca bine, undeva la Washington?
— Sigur c da, Giani. Nu vei mânca nic ieri mai bine ca la
Catherine, la Georgetown. E oribil de scump, dar n-o s ne
împiedic m de notele de plat chiar din prima zi.
Când ajunser la restaurant, d dur peste Eloisa şi secretara
lui O’Reilly în plin discu ie. Senatorul se apropie de masa lor şi le
spuse:
— Hei, fetelor, v d c nu v refuza i nimic.
Giancarlo nici nu-şi d du seama când trecur dou s pt mâni.
În fiecare diminea se scula la ora şapte, îşi preg tea micul dejun
şi se apuca de treab . Îşi transformase camera în birou cu ajutorul
lui Jack care-i instalase o planşet de lemn pe o capr de-a lungul
peretelui în fa a glazvandului care d dea pe teras . Pân la ora
nou lucra la raportul pe care i-l ceruse senatorul. Pe m sur ce
avansa în redactarea lui, avea surpriza s constate c teoriile sale
st teau în picioare iar el începea s cread în ele. Toate analizele
faptelor obiective, toate compara iile pe care le putea face cu ceea
ce se petrecea în Elve ia, Fran a, Germania, Japonia şi în Statele
Unite, toate acestea p reau s aib acelaşi sens, înt rindu-i
convingerea c şi cele mai mici cauze au întotdeauna efecte
dispropor ionate. Sistemul monetar fiind într-un perpetuu
echilibru instabil, cea mai uşoar briz putea s dea totul peste
cap, s declanşeze panica pe pie ele bursiere. Giancarlo mai
verificase înc o dat acest lucru, ieri şi raporta în scris
senatorului ca s -i dovedeasc limpede iresponsabilitatea, aproape
criminal a unor conduc tori americani.
Giancarlo se felicit c avusese reflexul s porneasc
magnetofonul când Kurt Geisler, prietenul s u care era agent de
schimb valutar, îl sunase de la Geneva. Nu avusese altceva de
f cut decât s scrie cuvânt cu cuvânt ceea ce fiecare ar putea-o lua
drept o edificatoare conversa ie.
— Alo Giani? Aici Kurt Geisler. Îmi pare r u c nu te-am putut
suna mai repede, dar aici lumea e cuprins de panic .
— Ce se întâmpl ?
— Nu eşti la curent cu declara ia tic losului luia de secretar al

86
Trezoreriei americane?
— Cine? Baker?
— Acum o jum tate de or nenorocitul la a declarat câtorva
ziarişti c el este de p rere c dolarul ar mai trebui s scad şi c
nu este împotriva unei sc deri mai sensibile a ratei dobânzilor. Î i
închipui ce panic s-a produs. Treizeci de secunde mai târziu,
patronii mei mi-au dat ordin s vând cinci sute de milioane de
dolari. Apoi clien ii b ncii au început s -mi dea ordine de vânzare,
ba de zece milioane, ba de cincizeci şi o sut de milioane, ce mai, o
adev rat vânzare de solduri. Cei care se treziser mai târziu
vroiau s vând la orice pre . Erau şi şmecheri care vroiau s -mi
dea ordin de rechizi ionare cu zece, cincisprezece la sut sub
cursul ultimelor vânz ri. Nici nu- i po i închipui ce harababur
era! Cei care au vândut primii au ob inut un câştig de trei, patru la
sut în mai pu in de un sfert de or . Cei care nu au reac ionat
chiar din primele minute au fost executa i ca nişte porumbei, li s-a
sucit scurt, gâtul. Şi nu- i mai spun de cei care jucaser la termen
mizând pe creşterea dolarului. O adev rat sacrificare financiar .
ORIBIL!
— V d c ai avut o zi plin şi agitat .
— Mda! O zi care a adus pierderi de treizeci de milioane în
fondurile proprii ale b ncii, iar clientelei i-a produs o pagub de
75.000.000-100.000.000 de dolari.
— Dar s nu-mi spui c banca ta joac cu fondurile proprii.
— Nu, sau foarte pu in. Dar avem un portofoliu în dolari pentru
fondurile de pensii şi obliga iuni în dolari, aşa cum are toat
lumea. Şi mai sunt şi afacerile noastre din SUA şi împrumuturi
care se ridic la zeci de milioane. Aşa c atunci când un tâmpit de
ministru de finan e casc botul la mare al lui, trebuie neap rat s
încerci s protejezi toate astea. A trebuit s facem la fel ca toat
lumea, adic s vindem. Dar asta nu-i totul, Giani. Stai s vezi.
Nici nu terminase bine Baker s dea mâna cu ziariştii care il
intervievaser , c atotputernicul Volcker, şeful de la Federal
Reserve Bank, îşi desc rca, la rândul lui, sufletul în fa a unei
adun ri de bancheri şi industriaşi. Şi ştii ce a spus la numai un
sfert de or dup sinistrul Baker?
— S nu-mi spui c …
— Ba chiar aşa! Ai ghicit, Giani. Dumnezeul finan elor mondiale
a declarat c crede c dolarul a sc zut suficient şi c este
momentul propice s urce din nou!
— Î i ba i joc de mine! Exagerezi!

87
— Nu ai decât s ascul i ştirile. Am rechizi ionat mai bine de un
miliard de dolari de unde am putut şi cum am putut: bani ghea ,
cu termen de livrare în şapte zile, o lun , şase luni…

Ajuns la aceast parte a conversa iei, Giancarlo aprecie c era


mai bine ca senatorul s nu afle şi restul, începu s retranscrie
meticulos ceea ce ascultase. Lucrul acesta dur pân la ora zece.
Tocmai termina de b tut la maşin raportul când îşi f cu apari ia
Eloisa. Era frapant , elegant , machiat perfect şi purta un taior
de tweed care o transforma.
— Oh! Oh! Ne-am îmbr cat ca o femeie de afaceri perfect ?
— Coco Chanel n-ar fi chiar foarte încântat dac ar şti c
modelele ei sunt purtate drept uniform .
— În tot cazul te virilizeaz . S te aştep i de acum înainte ca
toate lesbienele din Washington s fie moarte dup tine.
— Cu atât mai bine, ironiz Eloisa. Când ai o pozi ie ca a
noastr nu trebuie s neglijezi nimic!
Eloisa lu foile dactilografiate, le cânt ri în mân surâzând şi
întreb :
— Chiar eşti convins c acest cumsecade senator va citi toate
astea pân la cap t?
— Poate nu, dar în orice caz nu va putea pretinde c i-am
ascuns ceva.
— Dar eu? Pot s citesc?
— E obligatoriu. Ai s -mi spui ce p rere ai.
Eloisa se aşez lâng peretele de sticl şi se cufund în lectura
documentelor. Când termin îi întinse foile lui Giancarlo:
— E perfect. Dar nu ştiu de ce, am impresia c lipseşte
esen ialul. Aşa e, sau m înşel?
Giancarlo surâse.
— Şireat , micu a secretar a D-lui senator! Vino s ascul i şi
continuarea.
Giani puse în func iune magnetofonul şi vocea forn it a lui
Kurt umplu înc perea:
— Miliarde, omule… E suficient s ai o garan ie minim . Ca s -
i dau un exemplu, pe pia a tranzac iilor la termen se afl peste
cincizeci şi cinci de miliarde de dolari necontrola i, doar o singur
lun .
— Kurt, e pasionant tot ceea ce-mi povesteşti. Aş vrea tare mult
s -mi ii un curs ca s -mi explici am nun it cum func ioneaz
totul.

88
— Nu ai decât s te vezi cu agentul t u de schimb preferat.
— Şi m vezi tu pe mine, „marele bancher asistent al unui
senator” cerând l muriri despre via a valutar ?
— Ei bine, vino aici. Vom petrece weekendul în cabana mea de
la Crans şi- i voi explica mecanismul. Vei în elege foarte repede. E
copil resc de simplu şi uşor. În schimb ceea ce nu este uşor, este
s ai curaj şi s nu- i pierzi sângele rece. Te cost zece ani din
via ca s înve i s fii aşa, ceea ce nu- i mai las decât pu ini ani
ca s devii un erou eficace într-o banc , înainte de a deveni o
zdrean uman . Deci, când vii? Dac eşti gr bit s - i pierzi banii,
acum e momentul! Dar po i s pierzi mult mai mul i în septembrie,
în timpul echinoc iului. E perioada când se agit la fiecare
mişcare.
— Pic bine, trebuie s trec pe la Geneva în septembrie.
— OK, te aştept… dac pân atunci nu m bag în vreun azil!
Ascultându-l pe Kurt, Giancarlo surâdea.
— Ce te amuz ? întreb Eloisa.
— Septembrie este un moment bun. Este exact înainte de
alegerile americane, europenii vin din concedii şi tot atunci este şi
momentul discursurilor, al marilor promisiuni, perioada de livr ri
de m rfuri pentru s rb torile de sfârşit de an şi cea a marilor pl i,
Kurt are dreptate, Eloisa. La echinoc iu… pescuitul cel mare!

89
X
WASHINGTON, TREI SĂPTĂMÂNI MAI
TÂRZIU
Pe masa pentru micul dejun, o gr mad de ziare şi trei teancuri
de cartonaşe verzi, roşii şi albe.
Giancarlo îşi sorbea cafeaua parcurgând paginile financiare ale
ziarelor. Lumea asista la pr buşirea dolarului, dar comentariile şi
felul în care se exprimau „exper ii” erau tot atât de interesante
pentru el ca şi rezultatul. În fiecare zi se g sea un articol consacrat
sc derii sau revenirii dolarului, în fiecare s pt mân era câte un
raport despre o vinere sau o miercure neagr în care moneda
american f cuse salturi de crap, cu varia ii de unu şi jum tate la
sut în cursul zilei respective.
De câ iva ani, italianul se înh mase s fac un recens mânt
deosebit. Nota grijuliu numele marilor guru ai finan elor care azi
prevedeau creşterea dolarului iar mâine Coborârea lui, frecven a
interven iilor lor şi când se repetau aceleaşi fenomene, oamenii
politici care se amestecau în via a finan elor şi mai ales frecven a
întâlnirilor între miniştrii de finan e, punctate de marile întâlniri la
vârf. Dar de la sosirea sa la Washington, ad ugase un strop de
rafinament acestei îndeletniciri. Marii guru ai finan elor erau
clasa i pe cartonaşe de trei culori. Albe pentru numele care erau
cunoscute ca purt tori de cuvânt al D-lui Paul Volcker; verzi
pentru economiştii care credeau c pot stabili o proiec ie pe baza
informa iilor date în publica iile oficiale (dac opinia era
antieuropean ap rea un zero); roşii pentru cei câ iva miniştri de
finan e şi politicieni care emiteau (din ce în ce mai pu in) o idee
personal în leg tur cu problema respectiv . Fiecare cartonaş
avea un nume, adresa personajului (dac era posibil), data
discursului s u şi pirueta efectuat de dolar în timpul celor trei
zile care încadrau data respectiv .
Giancarlo f cu acelaşi lucru pentru membrii Congresului
american: alb pentru prietenii guvernului şi cei care se aflau
necondi ionat de partea lui Volcker; verde pentru cei care p reau
s aib o p rere personal asupra finan elor interna ionale; roşu
pentru cei care de ineau o putere important în diversele comitete

90
ale Congresului şi pe care presa îi asculta. Fiecare carton
cuprindea data şi frecven a discursurilor cu un semn plus dac
personajul era în favoarea politicii lui Reagan, un semn minus
dac era împotriva lui Volcker, dou minusuri dac era împotriva
lui Baker. Zero însemna eventuale atacuri, în public sau în
particular, de natur antieuropean . Un „X” îi semnala pe cei pe
care Giancarlo îi întâlnise la dineurile senatorului.
Apoi mai erau şi cartonaşe violet, pe care erau scrise tot felul de
nume, plus cele ale industriaşilor, financiarilor, artiştilor,
ziariştilor şi ale altor personalit i la mod care emiteau opinii
politice şi care personaje erau repertoriate astfel: „prieteni ai
senatorului O’Reilly”, „negativ despre Europa”, „de stâng ” sau „de
dreapta”, inclusiv date privind rasa, religia…
Sim i o uşoar und de parfum şi un s rut pe frunte.
— Bun ziua, Giani. Vocea aspr a Eloisei îl smulse din
gândurile sale. Ce mai face lumea? Bine? Merge, merge, raportul
pentru senator?
— Tot aceeaşi por ie de tâmpenii. Dolarul a sc zut într-o zi cu
unu şi jum tate la sut . Aurul nu urmeaz s creasc , deci putem
fi siguri c guvernele s-au pus de acord ca s -l fac s stea liniştit
şi astfel s -i descurajeze pe r noi s mai cumpere aur pe care s -
l foloseasc drept refugiu pentru profiturile lor la Burs , c ci
pretutindeni urc în mod ira ional, mai ales în Italia şi Japonia,
Dumnezeu ştie de ce.
— De ce crezi c guvernele împiedic pre ul aurului s creasc ?
— Oh, asta e simplu. Când dolarul valora trei franci elve ieni,
aurul era cotat în medie la 350 de dolari uncia. Acum dolarul
valoreaz doi franci elve ieni, adic cu treizeci şi trei la sut mai
pu in şi de fiecare dat când aurul încearc o creştere peste trei
sute cincizeci de dolari uncia, i se d în cap. Sc derea cu treizeci şi
trei la sut a dolarului ar fi trebuit s duc la o creştere a pre ului
aurului. Termometru sensibil al s n t ii oric rei monezi, la cel
pu in patru sute şaizeci de dolari.
— Richard spune c lumea, atras de câştigul pe care-l ofer
Bursele, îşi pierde orice interes pentru materiile prime, inclusiv
pentru aur.
— În parte are dreptate. Dar numai dac aurul s-ar fi restabilit
la valoarea de patru sute şaizeci de dolari. F r nici o creştere de
compensa ie înseamn c la mijloc e o afacere dubioas .
— În ce scop?
— În scopul de a-i obliga pe oameni s -şi cure e sertarele şi s -

91
şi dea ultimul b nu ca s cumpere mai mult în Burs şi, dac vor
beneficii, s le plaseze în obliga iuni „sigure”, cele mai sigure fiind
împrumuturile guvernamentale, bonurile de tezaur, etc. Oamenii
nu se mai gândesc la altceva decât cum s câştige mai mult.
Recunoscându-i-se pre ul, aurul nu mai prezint nici o atrac ie
speculativ . Sc zându-se rata dobânzilor sau amenin ând c o vei
face s mai scad înc şi mai mult, sunt atraşi astfel micii
hr p re i care se cred vulturii finan elor. Tot ce încaseaz ei,
creşte. Aşteptând, ceea ce nu intr în Burs intr în seifurile
guvernelor sub form de împrumuturi acordate, îndeosebi de cel al
Statelor Unite şi cum financiarii scad valoarea dolarului, omenirii i
se ia un adev rat impozit, spre marea bucurie a tuturor fraierilor,
c ci ei câştig bani. Banii valoreaz mai pu in, dar sunt mai
mul i… pe hârtie. (Chiar contul lui în banca din Jersey crescuse cu
un milion de dolari, dup cursul obliga iunilor pe care tocmai îl
citise). Orice opera iune cu aur este un mijloc mnemotehnic,
repudiat de guverne, care le reaminteşte oamenilor simpli c doi şi
cu doi nu mai fac patru.
Eloisa îl privi o clip f r s spun nimic.
— Va trebui s m concentrez asupra acestui lucru.
Jenat, Giancarlo încearc o diversiune.
— Dar creând o euforie financiar , se abate aten ia oamenilor şi
ei nu şi-o mai îndreapt spre dezvoltarea afacerilor. Şi este foarte
periculos, c ci, de patru ani încoace, nu se mai poate vorbi despre
o expansiune a afacerilor decât la nivelul canibalismului altor
afaceri. Nu este problema noastr . Noi alunec m spre o
restrângere a comer ului. Din contr , atâta vreme cât lumea
finan elor uit aurul şi se concentreaz asupra piruetelor
monedelor forte, politica e regin iar noi st m ca nişte bufoni la
picioarele ei, aici, la Washington.
Eloisa interveni:
— Atunci, care este problema noastr ? Vreau s spun, nu
numai a ta, ci cea la care ar trebui s particip şi eu. Nu vorbesc de
micul joc pe care trebuie s -l fac cu cel care- i este boss.
Giancarlo ridic o sprincean .
— Î i displace lucrul sta?
— Nu, nu chiar. E chiar dr g laş şi delicat înd r tul avansurilor
sale groteşti. E foarte flatant pentru o femeie. Dar simt c e o alt
latur a jocului care-mi scap complet.
— Dar nu mai e nimic altceva…
— Hai, Giani, oi fi venind eu de la ar , dar idioat nu sunt. C

92
ai avut nevoie de mine ca s ob ii slujba la senator, asta ine de
acum de domeniul trecutului, sunt dou luni de când suntem la
Washington şi lucr m în sectoare foarte specializate – finan e,
repercusiuni politice, dar mai ales efectele dolarului şi în acest
domeniu te în eleg mai pu in şi absolut deloc în leg tur cu rolul
care îmi revine mie. i-e chiar aşa de fric s nu te dea afar dac
cedez la avansurile lui? Nu! Fric s nu m dea pe mine afar dac
nu r mân cu tine? Posibil, dar nu prea pari tu omul c ruia s -i fie
fric c -l p r seşte o femeie, mai ales una care se pare c nu-l
intereseaz din punct de vedere sexual…
Giancarlo se înroşi.
— Slujba ta…
— E foarte bun . Mul umesc Giani. O ştiu. Aveam note bune la
şcoal . Dar dac într-adev r vrei s te ajut, e timpul s -mi spui
mai mult din ceea ce gândeşti. Cred c merit mai mult încredere.
Sunt şi eu mare de acum.
Avea dreptate. De trei s pt mâni, Eloisa se comportase
exemplar. Ca secretar , era de departe superioar celei pe care o
avusese. Ca st pân a casei, pentru el, pentru senator, când
nevasta acestuia era absent , era perfec iunea întruchipat . Iar în
ceea ce-l privea pe senator, Eloisa ştiuse s câştige prietenia so iei
lui.
Giancarlo îi observase cu aten ie comportamentul. Da, ea juca
instinctiv rolul pe care el vroia ca ea s -l joace. Ca s poat avansa
în planul s u, trebuia ca ea s cunoasc o mai mare parte din
gândurile sale, dar îi era ruşine de ceea ce era nevoit s -i spun , în
ciuda celor spuse de D-na Preşedint despre Eloisa. Gândul acesta
îl f cu s se hot rasc .
— Bine Eloisa, am încredere în tine. Nu pot s - i explic totul,
pentru c totul depinde de cum se vor desf şura evenimentele. În
primul rând, contrar a ceea ce gândeşti tu, chiar mi-e foarte fric
s nu-mi pierd slujba la senator. În al doilea rând, cred c este din
ce în ce mai legat de persoana ta, dar dac i-ai ceda ar fi repede
considerat doar ca o nou cucerire, cea cu num rul 21 989, s
zicem şi asta ar fi o adev rat dram , c ci, în al treilea rând,
închipuieşte- i c sunt conştient de acest lucru, lui pu in îi pas de
ideile mele. Pentru el, atâta timp cât le expun şi poate folosi ici şi
colo fragmente din ele, este suficient. Oricine poate s fac asta.
— Oricine? Nu sunt de acord, Giani. Din contr , este foarte
impresionat.
— i-a spus-o el?

93
— Nu, dar felul în care încearc s te demoleze, s te denigreze
când îmi vorbeşte despre tine, demonstreaz c are un respect
nem rturisit pentru ceea ce spui. De altfel, nu ai decât s citeşti
ultimele lui discursuri şi ceea ce le-a spus în particular
congresmanilor… Amenin area din ce în ce mai mare c europenii
se vor împotrivi, Japonia la fel; şi…
— St mult de vorb cu tine?
— Bineîn eles, de fiecare dat când reuşeşte s m înghesuie
dup vreun palmier sau în alt parte. Ochii Eloisei devenir imenşi
şi copil roşi. Dar eu î i iau ap rarea, Giani. Crede-m ! Îi spun c
dup p rerea mea, tu ai dreptate, iar c el e tot timpul beat. Nu
vreau s m culc cu el…
Ochii Eloisei se umezir .
— Vezi tu, îi t ie Giancarlo vorba, pref cându-se c nu în elege
unde b tea ea, tu faci exact ceea ce aştept eu de la tine: ine-l în
les , dar s fie cât mai lung , f -l gelos dar nu prea mult şi ap r -
m , mai ales atunci când abordeaz subiectul atotputernicului
dolar, ap r -mi ideea şi sus ine-o cât po i tu de mult, c ci trebuie
s în eleag . Cu cât îi vei rezista mai mult, cu atât va rezista şi el
mai mult la ideea mea.
Of, iat c -i d duse drumul! Giani aştept s vad dac Eloisa
va reac iona. Nici pomeneal .
— Nu în eleg! Tu vrei ca el s reziste la ideea ta?
Încurajat, Giani d du drumul la restul.
— Da, pentru c poate într-o zi, obosit, va ceda şi în ziua aceea
voi fi câştigat dac nu totala lui încredere, cel pu in o oarecare
recunoştin . Asta îmi este de ajuns ca s -mi cl desc o nou via .
Giancarlo evita ochii fetei. Ştia prea bine ce-i cere ea pe t cute.
Ştia c dac O’Reilly va ceda, o va face pentru c va fi cedat şi ea.
Giancarlo spera ca ea s -i accepte doar ra ionamentul şi s nu
împing lucrurile mai departe. Ştia c din contr , dac ea ar ceda,
senatorul ar fi nebun de gelozie.
Se uitar unul la altul o clip . În fine, Eloisa d du din umeri.
— Bine, tu eşti şeful. Îl in pe c eluş în les . Î i iau ap rarea şi
continui s completez cartonaşele astea mov.
— Da, asta-i totul! surâse italianul, în afar de ceea ce ai spus
în leg tur cu cartonaşele mov.
— Adic ?
— Acum vei completa cu comentarii partea de jos a acestor
cartonaşe.
— Ce fel de comentarii?

94
— Începem s cunoaştem personal o mare parte dintre aceste
nume, datorit recep iilor date de senator, nu-i aşa? Bun, atunci
de fiecare dat când vei sta de vorb cu unul dintre ei, vei pune
întreb ri în leg tur cu finan ele, cu ce gândesc ei despre Europa,
etc. În cazul în care cunoştin ele lor în leg tur cu finan ele
interna ionale sunt limitate, marchezi cu un F, iar pentru Europa
pui un E. Dac îmbr işeaz ideile mele, pui un K3.
Giancarlo continu pre de cincisprezece minute s -i explice în
detaliu întreb rile pe care trebuia s le pun .
Ai priceput?
— Da! Pot s întreb pentru ce?
— Foarte simplu, min i Giancarlo, vreau s ştiu cine este
impermeabil la ideile mele sau la problema dolarului în general şi
cine nu este. Prin asta voi putea şti care îmi vor fi alia i poten iali
şi s m sus in pe lâng senator, care îmi vor fi duşmani şi care
au fost influen a i de ideile mele, prin intermediul senatorului.
— Şi dac te d afar , vei avea astfel o plas de siguran în
care s cazi, dar s nu te pr buşeşti! Dac te d afar , vei avea
alte propuneri din partea altora.
— Exact, ai în eles totul!
Dar Giancarlo, neputându-se împiedica s viseze, se uita la
celelalte cartonaşe. Dac sumara lui analiz reuşea m car pe
jum tate, va declanşa cea mai mare harababur şi cel mai mare
scandal din lumea finan elor, f r ca cineva s priceap ceva.
Singurul lucru care-l agasa, era leg tura dintre Seligman şi
O’Reilly. Oare ce inten ionau cu adev rat în leg tur cu persoana
lui?
Giancarlo se uit la ceas. Zece şi un sfert. Discu ia cu Eloisa îi
amintise c trebuia cu orice pre s -l sune pe bancherul din
Jersey, dar, mai ales, nu din apartamentul s u.
— Trebuie s ies, draga mea. Uite aici alte nume pe care Argus
trebuie s le urm reasc pentru noi. Verific s vezi dac
informa iile culese de Argus sunt bine clasate şi aranjate dup
cartonaşe şi, îndat ce m întorc te invit s lu m prânzul la
Georgetown.

Odat ajuns în strad , Giancarlo c ut un telefon public. Form


rapid num rul de la banca lui din Jersey.
— Unde ai disp rut, Giani? întreb vocea gâfâit a bancherului
s u. i-am scris acas , la fosta ta banc şi numai Dumnezeu ştie
câte telefoane am dat. Nimic. Domnul conte disp ruse. Ce-i cu

95
mişmaşul sta cu o nou societate?
— Eram în voiaj, dragul meu şi înc mai sunt.
— Cau i o slujb ? Scuz -m c sunt aşa de direct, dar s-a
vorbit în toate ziarele despre demisia ta şi d -mi voie s - i spun c
a fost foarte scârbos felul în care te-au…
— Mul umesc pentru slujb , am una.
— Logodna ta cu senatorul O’Reilly? Şi asta era în ziare… dar pe
scurt. Dar nu acela este locul pentru un om de calibrul t u. Vino
la noi, suntem mici, dar administr m banii clien ilor în stil mare şi
asta datorit elve ienilor care au devenit enorm de scumpi din
cauza comisionului pe care-l încaseaz şi a acordurilor pe care le-
au încheiat cu americanii în leg tur cu sacrosanctul lor secret
bancar. Marii speculan i de burs vin la noi cu miile. Clientelei
noastre pu in îi pas de Madam Marcos, iar secretul nostru bancar
este intangibil.
— Mul umesc, propunerea ta m emo ioneaz , drag prietene,
dar pentru moment m amuz.
— Ah, asta este o idee bun ! Atunci, ce pot face pentru tine?
— Ai reuşit s -mi g seşti o societate mai de departe şi care s
aib deja o istorie a ei?
— Da. Bineîn eles, pu in cam scump , dar în regul . F r
cadavre! Un trust al c rui cont a fost retras pentru motive pe care
n-am s i le descriu acum.
— Perfect, atunci ai s-o pui pe un cont-trust al c rui beneficiar
va fi Eloisa Bonvin… Ai primit bani din Asia?
— Ah, tu erai la mijloc, era s …
— F r prea mult vorb rie la telefon, dragul meu. Vireaz
sumele care vor veni prin intermediul celor cinci societ i pe care le
ştii. Foloseşte cecul pe care l-ai primit din partea scumpilor mei
foşti asocia i şi restul contului meu.
Giancarlo îi d du o list cu patru b nci, una în Olanda, cealalt
în Germania, a treia în Ungaria şi al patra în Uruguay. În timp ce
d dea instruc iunile, Giancarlo c ut în agend num rul celor
patru b nci în chestiune ca s poat da instruc iuni avocatului şi
notarului s u care, la rândul lor, vor da ordin s se deschid
conturi în vreo zece b nci elve iene pe care avea s le aleag el.
Nici o ar şi mai ales nu Elve ia, nu ar putea afirma c fondurile
v rsate proveneau de undeva de aproape sau de departe, de la o
persoan anume, din vreo ar anume şi înc şi mai pu in va
putea fi identificat beneficiarul. Sau, cel pu in, toate astea ar cere
o gr mad de timp, iar dac îi reuşea combina ia, cei care ar vrea

96
s fac cercet ri vor avea alte griji.
— S-ar putea ca într-una din zilele astea s primeşti vizita
domnişoarei Bonvin. La revedere!

97
XI
IUNIE-IULIE. ITALIA
La începutul lui iunie, senatorul d du semnalul de plecare.
Giancarlo avu la dispozi ie o lun ca s preg teasc c l toria şi
alese ca prim etap Roma şi pe cel mai bun prieten al s u,
contele de Arano, industriaş şi financiar din noul val. Copiindu-i
pe englezi, Goldseshmidt şi Hanson, îşi transformase mica afacere
familial de construc ii într-un adev rat aspirator de societ i.
Snob, dar foarte ospitalier, de Arano primea oameni din toate
col urile lumii în vila sa de la Pinto. Era foarte interesat s -l
g zduiasc pe şeful opozi iei din America, deci nu avea s se
formalizeze de grosol nia notorie a lui O’Reilly.
Înc din prima noapte, atmosfera roman fu mai degrab
încordat .
S rmana Eloisa ieşi din lumea viselor, trezit de un zgomot de
pe culoar. Cineva b tea la uşa lui Giancarlo şi-l auzi pe italian
f când câ iva paşi gr bi i ca s deschid .
— Ah, Giani, suspin o voce pe care o recunoscu ca fiind cea a
contesei de Arano, gazda lor, am venit doar s - i spun c n-am nici
un chef s fiu comparat cu târâtura care te înso eşte.
— Nu, o corect italianul pe un ton rece, vii doar ca s afli exact
dac Eloisa îmi este amant sau numai secretar , pe scurt, dac te
înşel.
— Tic losule!
— Da, dar lucid!
— Oh, ce faci? vocea deveni ascu it . Stop it, Giani, nu…
Opreşte-te, nu pot s r mân, Giani. So ul meu este foarte bolnav.
Îndur un adev rat martiriu cu sciatica lui…
— L-ai adormit cu trei caşete de Spasfon.
Eloisa auzi pârâitul unei es turi rupte urmat de un mic ip t
r guşit.
— Acum nu mai po i s pleci, se auzi glasul italianului.
Eloisa se d du jos din pat şi din trei paşi fu lâng uşa care f cea
leg tura între cele dou camere şi îşi lipi urechea de ea.
Vocile, zgomotele, rug min ile amestecate cu gemete care
deveneau din ce în ce mai tari f cur ca mâinile frumoase ale
Eloisei s se transforme în pumni strânşi. Transpira, maxilarele îi
98
erau aşa de încleştate încât o dureau din ii.
Ora nou şi jum tate. Micul dejun era servit sub un cort, lâng
piscin . Eloisa iu surprins . Primul sosit era senatorul O’Reilly
îmbr cat de jogging. În plus, comandase doar un simplu iaurt, suc
de portocale şi ceai. Citea gr bit un teanc de ziare şi f cea adnot ri
ici şi colo. Îşi ridic privirea.
— Ah, frumoasa Eloisa! Bun diminea a, zei o! Ce mai faci,
bine?
Era ceva schimbat în atitudinea senatorului. Era cât se poate de
jovial. Nici cea mai mic urm de lubricitate, ochii îi erau limpezi,
iar buh iala de pe fa îi disp ruse. Sl bise, burdihanul îi sc zuse.
P rea mai tân r cu dou zeci de ani. Dar Eloisa nu era într-o
dispozi ie prea bun ca s aprecieze rezultatul. O surprinsese când
îl fixa cu privirea şi ea era pu in ruşinat .
— Bun diminea a, d-le senator, r spunse ea cu r ceal .
— Ia loc şi serveşte micul dejun.
— E prea de diminea ca s beau, r spunse ea r ut cioas .
El îşi privi sucul de portocale şi izbucni în râs.
— Oh, sta? Nu, scumpa mea! Nu e decât suc de fructe, nici o
lacrim de vodc . Hai, nu fi aşa uricioas . Priveşte. Îşi plimb
mâna spre orizont. Castelul e frumos, soarele str luceşte, iar
gazda noastr , contesa, este cum nu se poate mai primitoare. Îi
f cu cu ochiul cu un subîn eles desfrânat şi primi în schimb o
privire urât .
— Iar priveliştea este sublim .
— Am s fac o baie!
— Asta în nici un caz, e frig!
— Cu atât mai bine!
Eloisa l s s -i cad halatul şi se în l în vârful picioarelor.
Costumul ei de baie dintr-o bucat punea în eviden un corp
bronzat cu carnea tare, perfect alc tuit. F cu trei paşi şi se arunc
în piscin .
— Doamne, cât e de frumoas , murmur senatorul.
— În privin a asta nu mai e nici o îndoial , f cu Giancarlo.
— Ah, ai ap rut, Giani! Ia spune, ai un aer r v şit, b trâne.
Oare ce-i cu el de este aşa de vesel în diminea a asta? Se întreb
italianul.
— Ce mai face fermec toarea noastr gazd ? întreb senatorul
pe un ton cam prea inocent.
Drept r spuns, Giancarlo se adres majordomului:
— Dou ou , patru felii de şunc şi multe felii de pâine pr jit

99
unse cu unt. Mi-e o foame de lup.
— V d! r spunse O’Reilly, zâmbind.
Giancarlo nu se putu împiedica s -i zâmbeasc şi el.
— V d c tot la regim eşti, Richard. În diminea a asta pari în
plin form .
— Mda, de când am început s fac din nou jogging – am f cut
cincisprezece kilometri în diminea a asta – şi de când nu mai beau,
sau, oricum foarte pu in, m simt mult mai bine.
Apoi începur s se uite amândoi la Eloisa care înota frenetic,
f r oprire, de la un cap t la altul al piscinei.
— Aş zice c sportul nu-i creeaz o dispozi ie prea bun
domnişoarei Bonvin. Mai, mai s m înghit în diminea a asta.
— Fleoşc, r spunse italianul, nu v d de ce. Doar s-a culcat
devreme asear .
— Dar tu, nu.
Giancarlo îşi vârî nasul în paharul de suc de portocale (ah, deci
asta era!). Senatorul se sim ea foarte bine şi într-adev r via a era
frumoas , chiar foarte frumoas azi.
Exact acesta fu momentul în care Eloisa se c r pe marginea
piscinei, chiar sub ochii senatorului.
Pe to i dracii, îşi spuse el. Sfinte Patrick, f în aşa fel ca s m
iubeasc şi- i promit c am s fac un pelerinaj pe jos pân la
Lourdes!
Eloisa se întinse la picioarele lui. Era un semn, oare?
— Ah, uite-l pe majordom. Bun -diminea a, Alberto, come vai?
— Bene, bene, grazie, signor Senatore, ma il patron nu face bine
deloc.
— Sciatica?
— Si, si, signor. Are nişte dureri cumplite, e complet paralizat pe
partea dreapt . Nu ştiu ce s fac. Contesa a dat dispozi ie s n-o
deranj m înainte de prânz.
— Ce are de fapt? întreb Eloisa într-o italian perfect .
Alberto se lans în nişte explica ii lungi, înso ite de gesturi.
Oamenii pricepur c ai casei nu ştiau dac s cheme sau nu un
doctor, cu toate c d-na contes cerea s fie adus o ambulan .
— Pot s -l v d? întreb cu o voce dulce Eloisa.
— Nu ştiu. Majordomul începu s se scarpine în cap. Contelui
nu-i plac vizitele când are dureri.
— Cred c pot s -i alin suferin ele.
— Dumneavoastr , signora?
— Da.

100
— Ma…
— Dac nu merge, oricum strig tele lui o vor trezi pe contes .
— Ma, la contessa nu va auzi nimic, o asigur majordomul. Nu
st în aceeaşi camer .
— Da, ştiu, îi t ie vorba Eloisa, pe un ton un pic cam prea dur.
Giancarlo se înec cu pâine pr jit şi începu s tuşeasc .
— Nu cred c durerile st pânului t u sunt aşa de grave. Eloisa
se ridic în picioare. Şi dac nu reuşesc, o voi trezi chiar eu pe
so ia lui.
— Va, alora. Alberto f cu o plec ciune. Dac signora binevoieşte
s m urmeze.
Eloisa trecu prin fa a celor doi b rba i care st teau pe scaune.
— Nu vrei s iei halatul? întreb senatorul.
— Nu, pentru c o s m încurce la ceea ce am de f cut,
r spunse ea glacial.
B rba ii o urm rir cu privirea.
— Ai dreptate, d-le senator, Eloisa e prost dispus . E prima oar
când o v d aşa.
Încântat, senatorul îşi frec palmele.
— Bun, ce-ar fi s ne apuc m de lucru… Congresul intr din
nou în sesiune de pe 8 august. Trebuie s prezint mai multe
discuri pe tema „M rirea tarifelor vamale sau sc derea dolarului?”
Le-ai citit?
— Da, d-le senator.
— Ce p rere ai?
— Discursuri de calitate, excelente, dar, o voi repeta pân la
ultima suflare, con inutul nu m priveşte. E politica dv. ideile dv.
de guvernare a Statelor Unite, sau ca s pune i piedic majorit ii.
Eu nu sunt pl tit decât ca s v atrag aten ia asupra a ceea ce
gândesc europenii. Giancarlo scoase dintr-o serviet un teanc gros
de hârtii.
— Iat adnot rile pe care le-am f cut.
Senatorul morm i şi începu s citeasc . Giancarlo se pref cu c
citeşte ziarele senatorului. Dup trei sferturi de or , O’Reilly se
opri din lectur şi l s hârtiile s cad pe mas .
— La dracu!
Giancarlo ridic dintr-o sprincean .
— E ceva în neregul ?
— Tu chiar crezi ce spui în hârtiile astea?
— N-am f cut decât s v prezint pe scurt problemele deosebite
din ultimele luni: piruetele şi salturile dolarului se accentueaz , n-

101
am ce face.
— Mda, dar felul în care condensezi tu faptele, arat c totul nu
este decât o maşina iune a SUA.
— Şi nu-i aşa?
— Ştii, voi, europenii reuşi i, pân la urm . S m scoate i din
s rite! Prin anii şaptezeci r gea i ca nişte m gari c dolarul e
subevaluat; l-am urcat, apoi a i urlat c urcase prea mult. Acum
toat lumea plânge c scade. Ar trebui s şti i ce vre i de fapt.
— Eu nu vreau absolut nimic. Am auzit deja de o mie de ori
pledoaria asta a ta, Richard şi singurul comentariu pe care-l voi
face pe marginea ei, este c acest mod de a rezuma lucrurile nu
este deloc cinstit, dar serveşte din plin interesele rii tale.
— Cum şi nu sta-i adev rul?
— Felul în care descrii sc derea şi creşterea dolarului este o
minciun flagrant prin omisiune. În câteva luni voi a i coborât
dolarul (s lu m ca referin francul elve ian) de la patru treizeci la
unu cincizeci. Asta e valabil pentru anii şaptezeci. Astfel, a i
torpilat şarpele monetar european, f cându-l ineficient, c ci acesta
încerca s lase impresia unei aparente ordini pentru ca m rfurile
s se vând la export într-o aparen de fair-play. În timp ce alia ii
voştri aranjau, cu greu, costuri cu o marj de cinci la sut , voi v
vindea i produsele cu o marj de 66 la sut reducere, apoi când au
început s se ruineze de-a binelea şi când, din disperare, au
început s -şi vând produsele în moned na ional , voi, total
ipocri i, a i dat neputincioşi din umeri la aşa-zisa lor cerere şi
dintr-o mişcare a i înt rit dolarul cu sut la sut , ceea ce a dus la
sc derea comer ului în alte monede, inclusiv la ruinarea Lumii a
Treia, printre altele. Şi toate acestea p strând rata dobânzilor
anormal de ridicat pentru ca cea mai pr p dit moned
european , precum şi celelalte monede în lume, în general, care ar
fi trebuit s fie folosit la modernizarea industriilor din rile
europene, s se limiteze la cump rarea de obliga iuni de stat sau
de plasamente pe termen scurt în ara voastr .
— Voi a i profitat din plin de aceast creştere ca s v vinde i
marfa proast la noi în ar , mârâi O’Reilly.
— Da, dar la cel mai sc zut pre ca s putem asigura
func ionarea unor uzine învechite. Sudamericanii nu aveau
aceast şans . Ei nu aveau de vânzare decât materii prime şi
nimeni nu le vroia, în timp ce datoriile lor creşteau în propor ie
geometric .
— Nu e vina Americii dac tâmpi ii ia împrumut prea mult,

102
nu?
— Şi cine le-a trimis pe cap zeci de bancheri ca s le propun
împrumuturi pentru orice? Cine le-a trimis generali ca s -i
conving s cumpere armament?
— Şi Europa a f cut-o.
— Da, din p cate şi Europa, dar ai vrea s compari cifrele şi
propor iile?
— E formidabil, izbucni senatorul. Asta-i chiar culmea! De
fiecare dat când scoatem Europa din rahat, e vina noastr .
— Şi argumentul sta l-am mai auzit deja. El pune cap t
oric rei discu ii când nu mai sunt alte argumente. Dar faptele sunt
înc p ânate, d-le senator. Tot jucându-v cu moneda voastr
na ional , care de patruzeci de ani este instrumentul primordial în
dezvoltarea comer ului interna ional, crede i c ve i avea mare
succes? Dar înainte de asta, din disperare – c ci Europa nu este
atât de ingrat pe cât o crede i voi c ci a f cut totul ca s joace
corect – Europa, constrâns şi for at , v va smulge juc rica din
mâini. Şi dac nu va fi Europa, va fi Japonia, care nu are de ales şi
care n-a crezut niciodat c voi, barbarii, a i câştigat r zboiul.
Ceea ce spun acum, d-le senator, este un fapt, nu o interpretare.
Devalorizarea lirei sterline în anii treizeci i-a costat pe englezi
imperiul, iar moneda lor, folosit ca mijloc de plat , a fost înlocuit
de dolarul american. S-ar putea ca Japonia s v fac aceeaşi
figur înainte ca Europa s-o fac în locul ei.
Atins în amorul propriu, senatorul url :
— Chiar aş vrea s-o v d şi pe asta! Crezi c adun tura aia de
p uni şi de maimu e care discut între ei în cadrul unor comisii pe
care le inventeaz ca s -şi asigure pensia, vor reuşi s ne smulg
propria noastr moned din mâini? O s -i facem piftie, aşa cum
am f cut şi în trecut!
Giancarlo îşi ascundea cu greu mul umirea.
— Mul umesc, Richard, asta vroiam s te aud spunând! url la
rândul lui, Giancarlo.
Cei doi b rba i se priveau chiorâş. Apoi o voce îi opri:
— Ei, haide, haide, domnilor! F r ceart v rog. Nu-i sezon de
bonc luit şi v atrag aten ia c , oricum, cerbul care câştig se
trezeşte, în general, ori cu un glon în el, la pu in timp dup aceea,
ori cu prea multe c prioare, ceea ce, oricum, îl va doborî. Privi i
mai degrab un adev rat miracol…
Nici unul din cei doi nu remarcase prezen a contelui de Arano şi
a Eloisei, care, discret, îşi reluase locul de plaj între senator şi

103
marginea piscinei.
Senatorul fu primul care se desprinse de rivalul s u, c ci
discu ia, repetat de nenum rate ori timp de luni de zile, nu mai
sem na deloc cu ceea ce se cheam descoperirea adev rului.
— Arano? Asta chiar c e o surpriz ! Te credeam pe patul de
moarte.
— Şi eu, dragul meu. Dar aceast vr jitoare divin şi-a trecut
mâinile, genunchii şi picioarele peste corpul meu chinuit şi presto,
m-am trezit f r urm de durere. Un adev rat miracol. Am tot
auzit ba de unul, ba de altul care îşi punea so ia s -l fr mânte cu
picioarele, dar acum, ca s se poat face diferen a între un
tratament prost şi unul bun, va trebui s propun Academiei s
adopte un nou verb: „a eloisa”! izbucni în râs, se l s de patru ori
pe vine, apoi s ri în sus. Ah, uite-o pe scumpa mea so ie. Uuuuu!
— Mario, ce faci, de ce nu stai în pat?
Contesa se uita la so ul ei cu un aer îngrozit.
— Minune, draga mea. Se repezi s-o strâng dr g stos în bra e.
Uite, sunt complet vindecat.
— Fii atent, Mario, în diminea a asta sunt tare fragil .
— i-e r u, s rmana mea porumbi ?
— Da, m doar peste tot! Ajunge, Mario! Mai bine ajut -m s
m aşez pe un şezlong.
Ajutat de conte, contesa se l s s cad pe un şezlong c ptuşit
cu o saltea groas .
— Of, f cu ea strâmbându-se.
— La ce or sosesc invita ii? întreb O’Reilly.
— Nu peste mult timp, de ce?
— Mi-e o foame de lup.
— Pentru un politician, e ceva normal, ad ug Giancarlo.
O’Reilly se f cu c nu aude şi se întoarse spre Eloisa.
— M-a apucat un junghi în spate. N-ai vrea s m masezi
pu in?
— Las-o s se odihneasc , Richard! spuse contele. S-a d ruit
total pân acum.
— Dar nu cer un masaj complet, rânji senatorul, ci doar pu in
masaj pe spate. M car asta po i s faci şi tu pentru bossul t u, nu,
Eloisa?
Ea se încord dintr-o dat .
— Oh, Richard nu e prea frumos ce spui, mai ales dup cât
osteneal şi-a dat. Te rog s -i ceri scuze, spuse Mario.
— Nu e nevoie, conte, spuse Eloisa întinzându-se, pot, s m

104
ap r şi singur … când merit s -mi dau osteneala pentru aşa
ceva.
— Bine, în fine, s vorbim despre altceva. Giani, nu m-am putut
ab ine s nu ascult pasionanta ta discu ie cu Richard. Aş putea
s - i pun o întrebare care-mi st pe inim ?
— Bineîn eles.
— E vorba de banii mei. Auzind cele spuse de voi în timp ce v
duela i, se pare c , cel pu in asupra unui punct, sunte i de aceeaşi
p rere: dolarul american va r mâne pentru înc mult vreme
moneda de schimb. Fie, dar am nuntul de care v împiedica i, este
valoarea acestui dolar. Aici, nu mai în eleg nimic.
Giancarlo l-ar fi luat în bra e, aşa de bine îi pica întrebarea.
— Senatorul sus ine c dolarul va fi de-a pururi rege, în ciuda
manipula iilor exagerate ale acestei monede, cu urm rile lor în
întreaga lume pe care le-am putut constata cu to ii. Şi c nimeni şi
nimic nu va putea s contracareze politica economic american .
Eu zic c probabil dolarul va r mâne rege, nu datorit puterii
Statelor Unite şi din cauz c celelalte ri sunt slabe, ci pentru c
pur şi simplu s-a încet enit obiceiul de a utiliza aceast moned .
Dar şi acesta este punctul în care nu ne mai în elegem (aici
Giancarlo se rug ca glasul s nu-i tr deze minciuna) pentru mine
şi istoria o dovedeşte, mai ales în secolul trecut şi mai ales în
istoria american , când copiii se joac prea mult cu arme
periculoase, chiar şi sclavii cei mai proşti şi mai fricoşi încearc s
li se ia din mâini, chit c şi ei le vor folosi tot atât de r u. Spaima
şi disperarea vor face în aşa fel ca Europa s încerce s adune la
un loc suficient de multe ri ca s impun un regim mai rezonabil
dolarilor emişi de Statele Unite.
— Am luat-o de la cap t, suspin senatorul. Spune-mi Giani, ce
faci tu cu banii? Îi m nânci?
— E o întrebare bun ? Giani, ce faci tu cu banii, dup
principiile tale?
— Oh, e tare simplu. În afar de câteva investi ii în ac iuni de
familie, nu mai am dreptul s posed ac iuni la burs . Aşa c a
trebuit s lichidez.
— Nu mai po i investi la burs ? întreb contele, îngrozit. Dar
cursul creşte în fiecare zi şi-n Europa şi-n Statele Unite.
— Drag prietene, eu lucrez pentru un senator al Statelor Unite
ale Americii. Şi nimeni nu trebuie s fie b nuit c ar de ine ac iuni
care, fie şi accidental, ar putea fi puse în leg tur cu informa ii pe
care le-aş putea ob ine gra ie pozi iei mele privilegiate.

105
Senatorul se pref cu a aplauda. Vexat, Giancarlo se f cu roşu la
fa , iar vocea lui scrâşni.
— Asta-i regula jocului, iar eu joc corect.
Senatorul în l din umeri.
— Asta da, o cred… Eloisa, vino s -mi faci pu in masaj, te rog.
Acum vin invita ii şi chiar nu am chef s m scol de fiecare dat în
picioare ca s spun bun -ziua. Hai, un mic efort pentru şeful
omului t u.
Eloisa se ridic brusc în fund şi se uit la senator cu un aer
jignit, pe deasupra ochelarilor s i negri.
— Pentru cel care e şeful omului meu?
— Dumnezeule Mare, cât e de susceptibil !
— De acord, Richard, de acord.
Eloisa se scul rapid şi trase un şezlong cu saltea lâng ea.
— Big Boss vrea un masaj, deci Big Bossul omului meu va fi
servit cu un masaj… Hai, vino.
— Dar ce faci, Giani, cu lichidit ile tale? întreb gazda oare nu
pierduse şirul expozeului lui Giani.
Senatorul, care se preg tea s se întind pe şezlong, se opri
brusc.
— Da, chiar ce faci cu ele, Giani? Şi asta-i o întrebare bun .
— Ei bine, la plasez în obliga iuni pe eurodolari pe care le d cu
împrumut o banc european na ionalizat , min i Giani. Astfel,
dac am dreptate, iar dolarul interna ional zis eurodolar devine
într-adev r o moned girat de Europa, pot s stau liniştit c ci
valuta pe care o va împrumuta banca, va c p ta valoare.
— Dar nu te temi c dolarul va continua s scad ?
— Asta o las în grija bancherului meu care se amuz nebuneşte
s vând – s r scumpere – s revând o sum egal cu portofoliul
meu în dolari şi asta în aşa-zisele monede forte ca yenul, marca
german , francul elve ian. I-am interzis celelalte monede.
— Şi nu e periculos?
— M rog, utilizând pia a primelor de asigurare, asta nu poate
duce prea departe. Într-o zi câştig , în alta pierde, asta-i d o
ocupa ie şi e foarte mul umit. În plus, mai e un alt avantaj. M
h r uieşte tot timpul ca s cump r titluri de rahat, pardon vreau
s zic f r valoare, care, zice el, m-ar costa mult mai scump.
Senatorul se îndrept spre Eloisa.
— E nebun, italianul, tot m laiul lui în afara Statelor Unite! M
rog… Aşa trebuie s m aşez, Eloisa?
— Pe burt , d-le senator.

106
— Dar m dor aşa de tare muşchii de la burt ; şi…
— Pe burt , d-le senator. N-ai spus c vrei o scuz ca s nu fii
nevoit s te tot scoli s -i salu i pe invita i?
Eloisa înc lecase deja corpul senatorului şi, cu mâinile în
şolduri, îl cerceta am nun it cu nişte ochi oare sclipeau periculos.
Ştiindu-se înc lecat de fata aproape goal şi cu picioarele
dep rtate, senatorul sim i o furnic tur şi îl cuprinse un val de
c ldur . Dintr-o dat . Sim i trupul proasp t al Eloisei lipindu-i-se
de spate şi sânii zdrobindu-i-se de el. Obrajii lor se atinser , în
timp ce ea coborî brusc cap tul şezlongului care sus inea capul
senatorului la orizontal .
— Destinde-te, îi murmur Eloisa în ceaf .
— Dac - i închipui c e uşor…
Pântecul îi ardea deja. Sim i uleiul pe care Eloisa il turna pe
spate, apoi cum mâinile ei ferme începur s -l maseze.
Invita ii soseau în grupuri mici. Giancarlo şi gazdele sale îi
întâmpinau în cel mai bun stil roman, cu îmbr iş ri şi s rut ri de
mâini teatrale. În scurt timp, terasa din jurul piscinei era plin de
o mul ime vesel şi elegant , rochiile de plaj dezv luind farmecele
fiec rui corp feminin. Câ iva invita i, care mureau de dorin a de a-l
întâlni cât mai curând pe senator, încercar s fie prezenta i, dar
r maser cu buzele umflate în fa a unui bun -ziua în buşit şi a
unei mâini molatice sau uneori crispate. Imperturbabil , frumoasa
leoaic ce şedea c lare peste O’Reilly continua s -i maseze
sârguincios spatele şi ceafa, folosindu-se de mişcarea de du-te-vino
pe care o f ceau coapsele şi fesele sale ca s i le maseze şi pe ale
lui.
Eloisa sim i cum corpul senatorului se încordeaz .
— Cred c trebuie s te opreşti, gemu, înnebunit senatorul.
Eloisa nu p rea s -l fi auzit, dar începu s prelungeasc
mişc rile mâinilor şi ale bazinului.
— Toat lumea la mas ! strig gazda, b tând din palme.
— Eşti încordat, d-le senator, îi sufl fata în ureche şi nu e bine
pentru circula ie.
Las s -i alunece bazinul pe deasupra feselor senatorului, îşi
vârî mâinile sub pântecele lui şi cotrob i ca s descheie nasturele
de la şort, ignorând complet sexul rigid ca obeliscul care trona în
fundul gr dinii.
— Pentru numele lui Dumnezeu, opreşte-te, f cu o voce
în buşit .
— Iat , acum circula ia ar trebui s se fac mai bine! spuse ea

107
mul umit .
F cu din nou câteva mişc ri rapide pe corpul lui O’Reilly, se lipi
cât era de lung pe spatele lui, apoi se l s s alunece încet de-a
lungul nenorocitului care începu s tremure.
— Oh! La dracu! La dracu!
— Ce s-a întâmplat? întreb vocea nevinovat a Eloisei, care-şi
frec pentru o ultim dat bazinul de fesele senatorului
provocându-i acestuia o tres rire în loc de orice alt r spuns.
Eloisa se desprinse de senator, care p rea c se topeşte şi se
face una cu salteaua şi-l examin cu satisfac ie.
— Cred c acum eşti suficient de destins şi apoi toat lumea s-a
aşezat deja la mas .
— Ordinar ce eşti!
— Oh, f cu glasul contelui de Arano, care se apropiase de cei
doi. Încep s cred c grosol nia ta este o dovad de afec iune,
dragul meu! Dac i-e foame, e momentul s treci la mas . Nu te
aştept m decât pe tine ca s începem.
Senatorul ridic cu greu capul. Ochii îi erau ficşi ca la peşte,
stria i de vinişoare roşii, rug tori.
— Nu pot s … vreau s spun c înc m doare foarte tare. Cred,
ar trebui s mai stau un pic lungit.
— Ah?! Gazda strânse din buze.
— Nu ai un prosop?
— Desigur, o s i se aduc unul, dar va trebui s aştep i pân
ce slugile mele vor termina s -i serveasc pe oaspe i, r spunse
contele, jignit. Apoi luând-o la bra pe Eloisa:
— Vino draga mea, invita ii noştri nu vor fi decep iona i când ne
vor vedea împreun . Ce crezi despre ideile lui Giani al nostru?
— Geniale!
Pe la mijlocul mesei, senatorul reuşi s se al ture celorlal i
invita i. Nimeni nu-i d du vreo aten ie. Societatea care frecventa
familia contelui nu-i agrea pe neciopli i. Cu fa a stacojie, senatorul
se aşez la locul lui. În schimb, Giancarlo str lucea, lansând
butad dup butad . O’Reilly, care accepta cu greu s nu fie în
centrul aten iei, Încerc în dou rânduri s -i dea replica dar rat ,
maiestuos. Invita ii care-l auziser râser pu in şi din polite e şi se
întoarser imediat spre Giancarlo care, ignorând întreruperea,
începu o alt istorisire. La desert, Giancarlo povesti cum D-na
Marcos prezentase alt paşaport la vama american . Auditoriul era
subjugat, iar ilaritatea, general . Eloisa, cu ochii plini de
admira ie, sorbea fiecare cuvânt al lui Giancarlo, pr p dindu-se de

108
râs.
Senatorul O’Reilly se sim ea umilit ca niciodat pân atunci.
Plouat, încerc s recupereze terenul pierdut având grij ca la
cafea s stea de vorb cu fiecare invitat. Dar n-avea inim pentru
aşa ceva. Fu un adev rat supliciu. Imediat dup ce plec ultima
pereche, se repezi în camera sa, îşi scoase prosopul din jurul taliei
şi şortul murdar şi se ghemui covrig, în pat.
Giancarlo mai r mase pu in la taifas cu gazdele sale, evitând cu
grij privirile duioase ale Eloisei. În ciuda str lucitei sale reuşite,
se sim ea r u, chiar foarte r u, iar r ul sta era de nem rturisit.
Viziunea Eloisei lipindu-şi tandr obrazul de cel al lui O’Reilly şi
mâinile ei mângâind languros corpul acestui animal desfrânat îi
punea un nod în gât. Mocnea de furie şi, pentru prima dat în
via a lui, afla ce este gelozia.
În ceea ce o privea, Eloisa era tare mândr . Preşedinta ar fi fost
încântat de performan a ei. Primise jocul şi-şi r zbunase orgoliul
r nit ca şi pe cel al „omului ei” cu o mân de maestru. În timpul
mesei, Giani reuşise o victorie deplin . Azi era o mare zi. Eloisa
putea s risipeasc toate angoasele pe care le acumulase în aceste
ultime luni. În rela iile sale cu cei doi b rba i nu mai era nici cea
mai mic urm de ambiguitate. F r îndoial , azi ac ionase ca o
adev rat asociat a lui Giancarlo.
Pentru prima dat în via a ei, Eloisa cunoştea iubirea şi în
adâncul inimii ei ştia ce-i putea place lui Giancarlo. De acum nu-i
va mai fi fric … V zându-l urcând sc rile spre camera sa, inima îi
tres ri. Urc treptele patru câte patru, d du drumul la duş şi se
preg ti dup toate regulile artei pe care o înv ase. Trupul ei
trebuia s fie perfect. Se unse pe ici pe colo cu creme şi esen e.
Trupul ei bronzat începu s luceasc . De la sub iori pân în vârful
unghiilor, totul era perfect. Eloisa urma s se d ruiasc omului ei.
Dup o or de preg tiri, se mai uit pentru ultima dat în
oglind , f cu o scurt rug ciune pentru D-na Marcos,
mul umindu-i pentru ceea ce îi oferise în marea ei în elepciune şi
bun tate, apoi, mul umit de cum ar ta, îmbr c un halat de baie,
aranjându-l în aşa fel încât s nu se petreac parte peste parte, îl
strânse cu cordonul şi se apropie de uşa comun de la micul salon
care era camera ei şi dormitorul italianului. Îşi lipi urechea de uş
şi cioc ni uşor.
— Da? r spunse o voce seac .
— Pot s intru, Giani?
— Intr !

109
Şi Giani îşi pusese un halat de baie. Tr sese perdelele şi se
lungise pe pat. De o or se uita în tavan, când îşi f cu apari ia
Eloisa.
Ea înaint încet c tre el. Fiecare mişcare a picioarelor ei
deschidea şi închidea la loc halatul, abia l sând s se vad
perfec iunea coapselor sale musculoase şi fine şi partea de jos a
pântecelui. El nu se putu împiedica s-o urm reasc cu privirea în
timp ce se apropia de patul lui.
— Ce vrei? spuse el îndreptându-şi din nou privirea în tavan.
În loc de r spuns, Eloisa trase de nodul cordonului, mişc uşor
din umeri şi l s s -i cad halatul. Cum st tea aşa, cu lumina
b tându-i din spate, p rea venit din alt lume. O durere
fulger toare str b tu pieptul lui Giancarlo. Dintr-un salt fu în
picioare ca şi cum l-ar fi muşcat un şarpe.
— Eşti nebun ? Ce-i cu tine?
La şocul pe care i-l provoc glasul lui, Eloisa se d du un pas
înapoi.
Neîn elegând, ea încerc s -şi petreac bra ele pe dup gâtul
lui. O apuc de încheietura mâinilor şi-i d du bra ele la o parte cu
un gest brutal.
— Ascult -m cu aten ie, Eloisa. Am s - i fac nişte m rturisiri,
începu el pe un ton dulce şi tremurând de furie, strângând-o în
continuare de încheieturile mâinilor. Unu, nici o femeie nu m
poate excita pân la erec ie, numai dac este bogat sau face parte
din aceeaşi clas social cu mine. Doi, nu fac niciodat dragoste
cu o femeie aflat în slujba mea, nici dac îndeplineşte condi iile
de mai înainte. Trei, contrar reputa iei de peşte care mi-a fost
creat , nu testez niciodat marfa destinat clientelei. Şterge-o de
aici, Eloisa şi concentreaz -te asupra muncii tale.
Îi d du drumul. Eloisa încremenise ca o statuie de marmur .
F r un cuvânt, se aplec s -i ia halatul, îl trase pe ea şi se
întoarse în camera ei. Dup trei minute, Giancarlo nu mai rezist .
Se scul din nou şi se repezi la uş , strigând-o. B tu mai tare. Nici
un r spuns. Încerc mânerul. Uşa nu era încuiat . Nu o deschise
decât pe jum tate.
— Eloisa, te rog, iart -m !
Tot nici un r spuns.
— Eloisa, te rog s m ier i, eram gelos. Nu am…
Deschise uşa larg. Eloisa nu era în camer . Panicat, Giancarlo
se repezi spre baie, dar nici acolo nu era nimeni. Îşi cuprinse fa a
în mâni. Ce idiot! Oh, ce idiot!

110
Senatorul O’Reilly dormea tot în pielea goal , ghemuit în pat
când cineva îl trezi.
— Ce este?
Nici un r spuns.
— Cine dracu’ este acolo?
— Eloisa.
Dintr-un salt, O’Reilly fu în picioare. Ah, târâtura, avea el s -i
arate ei!
Uşa de deschise brusc şi-n pragul ei se ivi un senator
spumegând de furie, cu mâinile în şolduri şi tot atât de îmbr cat
ca şi un vierme.
— Ce pofteşti?
— Pot intra?
Încuviin din cap şi-i f cu loc s treac . Ea înaint pân în
mijlocul camerei şi încremeni acolo, aşteptându-l s vin în fata ei.
— Ei?
— Am venit s m scuz, r spunse Eloisa cu un glas firav.
— Într-adev r?
Vocea senatorului tremura.
Ea r mase locului, nemişcat .
— Nu-mi închipuiam c poate face atâta r u.
— Asta-i tot?
— Ei bine, las -m s - i spun, micu a mea Eloisa Bonvin –
vocea senatorului tremura – c nu e de ajuns!
Apuc halatul cu ambele mâini şi cu un gest brutal o dezbr c .
Eloisa se cl tin sub violen a gestului, dar nu schi nici un gest.
— Ai priceput?
Senatorul contempl pe îndelete trupul tinerei femei. Enervat de
nemişcarea ei, se lipi de ea şi-i cuprinse sânii cu toat palma. La
acest contact, fesele ei începur s tremure, stârnind în trupul
senatorului un val de c ldur .
— Iar începi cu figuri, ai?
Dar, în loc s se îndep rteze de O’Reilly, trupul ei p rea c vrea
s intre într-al lui. Nevenindu-i s cread , el îi sim i mâna stâng ,
apoi pe cea dreapt , punându-i-se pe fese. Z p cit de efectul pe
care acest gest îl avu asupra lui, se uit în oglinda de deasupra
comodei. Da, chiar aşa era, Eloisa îl îmbia ea îns şi. Era oare cu
putin ? Strângând-o în continuare cu un bra petrecut în jurul
pieptului şi-l strecur pe cel lalt de-a lungul pântecelui Eloisei,
l sându-şi mâna s exploreze curbele prizonierei sale. Corpul ei
tare şi m t sos nu opuse nici o rezisten , nici chiar atunci când

111
mâna senatorului îi atinse sexul Din contr , spatele ei, numai
fibr , se cabr , iar ea îi lu mâna şi i-o conduse mai departe. Dar
la acest contact voluptuos, O’Reilly îşi aminti de umilin a pe care o
îndurase de diminea .
— Ah, nu, murmur el în urechea Eloisei, strângând picioarele
fetei între genunchii lui şi cuprinzând-o de talie cu cel lalt bra .
Ah, nu, târâtur mic ce eşti, n-ai s -mi faci a doua oar figura.
De data asta… începu s-o trag dup el în timp ce se îndrepta de-
a-nd r telea c tre pat.
— Azi eşti s rb torit .
Totul se petrecu foarte repede. Dezechilibrat, dar strângând-o
cu toat puterea pe Eloisa în bra e, c zu pe spate, lovindu-se
violent cu spatele de t blia patului. Eloisa încerc s se întoarc
cu fa a spre el, dar senatorul crezu c se zbate ca s scape. Excitat
şi nebun de furie, îşi sl bi strânsoarea, suficient de mult ca ea, în
mişcarea ei, s -şi poat îndoi genunchiul sub ea şi s se salte pe
jum tate, îşi încleşt din nou strânsoarea cu cel lalt bra şi o
înfipse pe fat , care url de durere, cu toat for a, în membrul
rigid şi fierbinte. Câteva eternit i mai târziu, Eloisa deschise ochii.
Z cea în continuare trântit pe jum tate peste O’Reilly, dar
mâna lui nu-i mai cuprindea talia. Privirea i se opri asupra
coapselor ei desf cute. N ucit , sim ea o durere surd , ca o
sfâşiere oribil . Apoi privirea îi c zu pe sexul grotesc care z cea
moale pe coapsa ei. Nu mai reuşea s -şi ia ochii de la el.
O’Reilly avea o fa galben ca de mort. Nu îndr znea s fac
nici o mişcare. Z ri în oglind chipul Eloisei. De-a lungul obrazului
i se prelingea o lacrim , iar pe buza muşcat îi ap ruse, ca un
rubin, o pic tur de sânge. Cearceaful era şi el plin de pete de
sânge. Senatorul nu mai ştia ce-i cu el. T cerea din înc pere,
t cerea fetei, încremenirea trupului aşezat peste al lui, nimic nu
p rea a fi real. Înnebunit, îndr zni s -i pun o mân pe şale.
— Eloisa?
Dar fata, tot cu capul plecat, nu mişc deloc..
— Îmi pare r u! Dar cum puteam s ştiu c eşti virgin ? Vroiam
s m r zbun, eram foarte sup rat… Tu în elegi, Eloisa? …
R spunde-mi. Începu s-o mângâie duios pe talie. Chiar, eram tare
am rât, tu ştii. Iart -m . Dac aş fi ştiut, dar te doream atât de
mult… de atât de mult timp…
Trupul fetei începu s tremure.
— Eloisa? Hai, spune ceva, te implor, suf r nespus c i-am
f cut aşa ceva…

112
Trupul ei i se r suci în mâini şi, dintr-o mişcare, Eloisa se lipi
de senator, bra ul ei îl cuprinse pe dup talie, coapsele ei începur
s i le strâng pe ale lui, în timp ce capul i se culcuşea în
scobitura pieptului.
— Nu mai spune nimic, şopti o voce de copil. Strânge-m tare în
bra e.
Apoi Eloisa îşi d du drumul şi începu s plâng în voie.
Total descump nit, senatorul strânse trupul Eloisei în bra e. Ea
p rea c doarme. O fecioar ! Doamne Dumnezeule! La vârsta mea!
O’Reilly, b trâne, ai dat în mintea copiilor.
Mult, mult timp dup aceea, Eloisa se trezi. Mâna ei mângâie
trupul omului de lâng ea, buzele sale i le c uta pe ale lui.
O’Reilly era pe alt lume, nu mai în elegea nimic şi se l s în
voia pl cerii pe care un corp suplu şi senzual se apucase s i-o
stârneasc . Soarele asfin ise, trupul bronzat şi lucios al Eloisei i-l
acoperea în continuare pe ¡jum tate pe al lui. O mân delicat
continua s -l mângâie. Cineva b tu la uş .
— Domnule senator?
— Da.
— Cina va fi servit peste o jum tate de or .
Îi cuprinse capul Eloisei în mâini şi-l s rut , apoi îi îndep rt
fa a de a sa ca s-o priveasc . Ochii ei îl invadau, îi sorbeau
sufletul.
— E cea mai mare şi mai frumoas zi din via a mea, murmur
el, apoi chicoti uşor. Cred c şi pentru tine la fel?
Un mic surâs se desen pe buzele fetei.
— Da, r spunse ea, îmi fusese prezis .

113
XII
CALMUL
La cin lucrurile se petrecur invers decât la prânz. Giancarlo
se mul umi s m nânce din vârful buzelor frunz rind mâncarea
din farfurie. Om de lume fermec tor, senatorul vorbea de toate şi
ştiu s se fac iertat de gazdele sale. Cât despre Eloisa, ea era
calm , pierdut în gândurile ei, mâncând pu in şi neprivind pe
nimeni în mod deosebit. Nimic nu tr da r nile acelei zile. Maestrele
sale o dresaser bine, chiar dac b t ile pe care le primise de la ele
şi ultimele cuvinte ale Preşedintei nu erau nimic pe lâng durerea
pe care o tr ia. Cel pu in înv ase disciplina de sine care îi
permitea s supravie uiasc şi s ac ioneze. Era în continuare
capabil s joace corect şi privindu-i pe furiş pe cei doi b rba i, nu
mai avea nici o îndoial în leg tur cu cel care avea s câştige.
Profitând de o clip de t cere, contele de Arano se adres
senatorului.
— Richard, la cererea lui Giancarlo, am preg tit pentru
s pt mâna asta, mai multe dineuri, precum şi vizite la industriaşi.
Vei vedea c b trâna noastr Italie nu e chiar total incapabil s se
modernizeze.
— Mul umesc, drag prietene, sunt ner bd tor s descop r şi
s cunosc tot ceea ce ave i s -mi oferi i… Gra ie lui Giani, zise el
uitându-se la Eloisa (moment în care italianul ridic din
sprincean ) c ci o nou lume s-a deschis în fa a ochilor mei. Deja
a trebuit s modific un oarecare num r de discursuri pe care le-am
preg tit pentru noua sesiune a congresului care va începe peste
câteva s pt mâni…
În timp ce contesa d dea semnalul c masa luase sfârşit,
contele veni cu o sugestie:
— Pentru c suntem într-un mic comitet în seara asta, poate
doamnele vor binevoi s ne scuze dac vom studia programul pe
urm toarele zile.
Contesa de Arano sparse rapid trei fiole pe care le goli în
paharul pe care i-l întinse contelui.
— Nici vorb , dragul meu. Nu spun c nu te-ai vindecat, dar eşti
sl bit, aşa c trebuie s te culci devreme în seara asta ca s - i
refaci for ele, spuse ea, aruncându-i o privire lui Giancarlo.
114
Contele de Arano încerc s protesteze, dar so ia lui r mase
neînduplecat .
— E foarte bine şi aşa, ad ug O’Reilly. M simt foarte obosit în
seara asta… Poate din cauza soarelui… Dar tu, Giani?
Italianul îşi ridic nasul din pahar.
— De ce nu… Sunt frânt şi am b ut prea mult. Ajunge pe ziua
de azi.
— Bine, dac e aşa, r spunse sec contesa, am s -l bag în pat pe
scumpul meu so . Vii, dragul meu?
Gazda îşi ridic mâinile în chip de scuze şi le f cu invita ilor cu
ochiul.
— Atunci, a domani, vom avea timp s discut m la micul dejun,
la ora nou .
Giancarlo nu mai ştia ce s fac .
Îndat ce o auzi pe Eloisa întorcându-se în camera ei. Giancarlo
b tu la uşa care f cea leg tura între cele dou camere. Eloisa
r spunse imediat cu o voce cât se poate de normal :
— Intr ! Ceea ce italianului nu i se p ru deloc normal.
O g si demachiindu-se în baie, cu un prosop înf şurat în jurul
brâului.
— Eloisa, am venit s -mi cer iertare.
— Pentru ce s - i ceri iertare? îi t ie ea vorba preocupat de
cremele sale.
— Pentru ceea ce am spus în dup -amiaza asta, desigur. M-am
în purtat grosolan şi… N-ai vrea s renun i pentru dou minute la
toalet ?… E foarte greu de spus ceea ce vreau s - i spun şi nu
sunt obişnuit…
Eloisa l s ghemotoacele de vat , se şterse cu un prosop pe fa
şi se întoarse spre el aşezându-se pe marginea lavaboului. Fa a îi
era toat numai un zâmbet.
— Eşti tare delicat, Giani şi scuzele î i sunt acceptate. Hai s
uit m scena asta, vrei, m-am comportat ca o proast .
Giancarlo se împurpur .
— Nu, eu nu o pot uita şi ceea ce am f cut este atât de urât şi
mârl nesc încât nu pot crede nici o clip c tu ai uitat.
— Ah, da?!
— Vreau s m ascul i pân la cap t.
— Bine, d -i drumul. Îmi permi i s -mi perii p rul?
Cu peria de p r în mân , se îndrept spre pat. Giani se aşez pe
un sc unel ca s stea cu fa a la ea. Începu un discurs lung,
preg tit cu grij , în timpul cinei, în care era vorba de tensiunea în

115
care tr ise în ultimele luni, de angoasele lui, îi vorbi despre toate.
Eloisa îl asculta cu aten ie, dar mişc rile pe care le f cea periindu-
şi p rul, pe jum tate dezbr cat , îl descump neau. Vorbele lui
p reau nişte platitudini. Îi venea s-o ia în bra e şi nu îndr znea…
— În concluzie, draga mea Eloisa, devenisem gelos…
Eloisa se opri din piept nat. Dac i-ar fi putut vedea ochii în
clipa aceea… dar din fericire Eloisa îşi întorsese fa a într-o parte ca
s -şi mai dea pentru ultima dat cu peria prin p r. Apoi se uit
din nou la el.
— Da, în eleg, rosti ea încetişor.
Giancarlo îşi înghi i din nou saliva.
— Te doream, crede-m .
Ea surâse scurt, dar ochii i se umplur de triste e.
— Toat lumea m doreşte.
— Nu, nu aşa! o întrerupse Giancarlo. Am dorit s pun cap t
acestui circ grotesc în care ne-am angrenat cu to ii din cauza mea.
Am dorit s nu te mai sim i obligat s continui…
— … s -l seduc pe senator? complet Eloisa.
— Da! r spunse Giancarlo furios.
— De ce?
— Ca s fii liber .
— Liber ? Dar eu sunt liber , liber s aleg între voi doi.
— Eloisa, opreşte-te, poate eşti liber , nu mai ştiu nimic. Nu…
Nu ştiu cum s-o spun.
— Încearc !
— Vroiam s fii liber ca s …
Dar nu g sea cuvintele. Giancarlo începu s se bâlbâie...
Eloisa surâse:
— Ca s po i s m respec i? Asta vroiai s spui, Giani, nu?
Obosit de atâta efort, Giani ced .
— Da, într-un fel, da, cred c este singurul mod de a o spune.
Se sprijini de speteaza scaunului; devenise dintr-o dat
gârbovit, îmb trânit.
Eloisa continu :
— Şi pe de alt parte, dându-mi aceast libertate de a alege, dar
numai ca s te aleg pe tine, c ci mai degrab erai sigur de asta –
dovad c m-am d ruit ie, asta ar fi însemnat c renun i definitiv
la lovitura pe care o preg teşti şi în care eu sunt pionul principal.
Giancarlo se încord brusc.
— E aşa cum spun eu?
— Ce lovitur ?

116
Ochii Eloisei îl str pungeau.
— Visul t u, dac vrei, despre ceva care ar putea şterge toate
umilin ele pe care le-ai îndurat.
Giancarlo se îng lbeni. Fata nimerise exact la int . R mase cu
gura c scat . Eloisa îi lu mâna.
— Giancarlo, îi spuse ea pe un ton sever, î i mul umesc pentru
sinceritatea de care ai dat dovad şi apreciez m rturisirea ta, c ci,
probabil, n-a fost uşor pentru un b rbat ca tine. E un cadou
nemaipomenit de frumos.
La aceste cuvinte se arunc în bra ele ei şi începu s-o mângâie
îndelung, r sturnând-o pe pat. Ea îl l s o vreme apoi se d du de-
o parte. Mângâind fa a plin de lacrimi a lui Giani, îi vorbi calm.
— Giani, acum ascult -m . Dac ceea ce ai f cut în dup -
amiaza asta mi-a f cut r u, foarte r u, în schimb ceea ce mi-ai
spus acum este plin de bun-sim .
Giani se ridic .
— Cum? protest el.
— Aşteapt , las -m s termin. Şi ea se ridicase de pe pat. Nu
eşti singurul care a trebuit s îndure umilin e adânci. Nu eşti
singurul care şi-a dat seama c lumea, cei pe care-i credeai
prieteni te-au tr dat. Şi cu siguran c nu eşti singurul de pe
lumea asta care vrea s se r zbune. Dar se pare c eşti singurul
care nu mai vrea s ob in din asta un profit.
Inima lui Giancarlo începu s bat repede de tot.
— Profit?
Se întoarse spre ea.
— Da, profit. Tot ceea ce mi-ai spus pân acum dovedeşte o
voin nes buit de a te distruge.
— Dar cum…
— Taci! Ştii c am dreptate. Cum vroiai tu s m laşi s aleg în
timp ce tu erai gata s laşi totul balt şi prin urmare s ştergi
dintr-o singur mişcare tot ceea ce cl deşti, pentru a deveni în fine
şi din nou tu însu i, adic liber.
— Dar…
— Nici un „dar”, Giani, între cine aş fi avut de ales?! Între un
senator care şi-a tr it traiul, a reuşit în via şi care, panicat de
apropiata dec dere fizic , încearc de bine de r u s -şi reg seasc
gloria pierdut ; şi un om plin de idei dar care se simte învins şi
care va fi un veşnic frustrat dac nu ob ine o mare victorie. Cu
care dintre ei vrei s tr iesc? Tu vrei s m respec i ştiind c ai
l sat totul pentru o târf ca D-na Marcos? Vrei s te b l ceşti în

117
mediocritate?
— Nu rosti cuvântul acesta, protest italianul.
— Tot astfel gândeşti şi tu, nu? Dar dac sentimentele tale sunt
sincere, ai putea s te gândeşti şi la ale mele, Giani?
— Carte sentimente?
— Şi eu vreau s fiu respectat , desigur, dar înainte de toate
vreau s -l pot respecta pe b rbatul pe care-l voi alege, iar el m va
elibera de toate umilin ele pe care le-am îndurat.
— Tu nu ştii ce vroiam s fac. Ideea mea era de-a dreptul
nes buit .
— Nu, dar simt c e ceea ce-mi trebuie şi pân acum – Eloisa se
întinse lasciv – nu e chiar aşa de nepl cut. Îşi duse o mân la
gur ca s -şi în buşe un c scat. Of, chiar c sunt frânt .
Eloisa îl privi pe Giancarlo, izbucni în râs şi îi întinse mâna.
— Asocia i? Da? La bine şi la r u?
El d du din cap, dar ar fi vrut s fac cu totul altceva.
— Atunci, s mergem la culcare.
Eloisa îl lu de mân şi-l îndrept spre camera lui. La uş îl
s rut pe obraz.
— Cred c ar mai trebui s ştii un ultim lucru, spuse el
încetişor.
— Care lucru?
— O dovad c tot ceea ce i-am spus în seara asta este
adev rat. i-am deschis un cont la Barclay’s în insula Jersey.
Con ine ac iunile unei societ i anglo-normande care de ine un
milion dou sute cincizeci de mii de dolari. Asta f cea parte din
planul meu. Dar tu nu trebuia s afli acest lucru în cazul în care
nu ai fi jucat corect. Dar-acum c ai aflat, po i s dispui de el cum
doreşti tu şi s tr ieşti foarte bine, unde vrei tu. Oriunde, f r ca
eu s m pot opune. Eşti cu adev rat liber . Nu trebuie decât s te
duci acolo şi, s semnezi actele. Bancherul meu se numeşte
Hayworth.
Într-o clip , Eloisa îşi pierdu o parte din siguran a de sine. Ca
s -şi ascund reac ia, îi întoarse spatele şi se îndrept spre pat.
— Ei bine, de acum înainte voi putea s -l folosesc într-un mod
pu in mai productiv. Mul umesc, Giani. Pe mâine.
Eloisa se strecur în aşternut şi stinse veioza de la capul
patului:
— Schimb la schimb, Giani, confiden contra confident : nu
mai sunt virgin .
Giancarlo se întoarse în camera lui. Pân s aud declicul

118
închiz torii, Eloisei i se p ru c trece o veşnicie. Dar îndat ce auzi
zgomotul, Eloisa strânse perna la piept, îşi înfund capul în ea şi
plânse cum nu o mai f cuse niciodat . Dar nu era singura. În
camera al turat se petrecea ceva asem n tor.
A doua zi, Giancarlo sosi la micul dejun încercând s se
conving c tr ise un coşmar.
Nici Richard O’Reilly nu se sim ea mai bine. I se întorsese
sufletul pe dos retr ind pentru a nu ştiu câta oar felul în care se
comportase cu o dup -amiaz înainte. Fiecare rederulare devenea
un pic mai grea. Mai jalnic şi în cele din urm ridicol . Fiecare
moment c p ta nuan e de grotesc. Nici nu se putea m car ag a
de ceea ce se petrecuse la urm , c ci vina sa şi jalnica lui
„performan ” nu-i îng duiau s revad atitudinea Eloisei decât ca
pe un efort matern din partea ei ca s nu-l r neasc . Împotriva
oric rei logici, aşteptase ca Eloisa s vin la el şi s -i spulbere o
parte din angoase. Întreb rile îi fr mântau nemilos mintea. De
unde venea ea? Tot nu primise nici un r spuns din partea
prietenilor de la Washington. Cum se f cea c deşi era „cu”
Giancarlo era totuşi fecioar ? Italianul nu p rea a fi un
homosexual nici nu p rea a fi omul care s-ar încurca de o femeie
care ar refuza s vin în patul lui… Era oare pervers şi nu dorea
decât pl ceri de nem rturisit? Dar în acest caz nu te adresezi unei
virgine decât dac şi ea este tot o pervers , or nimic din
comportamentul Eloisei nu îi îng duia un astfel de gând. Oare i se
pusese fata asta în bra e dintr-un motiv ascuns? Posibil… Dar el
era cel care insistase ca ea s -l înso easc pe Giancarlo. Iar soarta
lui Giancarlo fusese hot rât înainte ca el s-o cunoasc . În plus,
insistase ca Eloisa s -l înso easc pe Giancarlo ca s -l umileasc
şi mai mult, mai ales în cazul în care ar fi reuşit s-o seduc . Era
doar un joc, nimic mai mult. Oare era o aventurier ? Virgin la
dou zeci şi patru de ani? Greu de imaginat. Oare devenise pur şi
simplu aventurier fiind atras de ceea ce i se oferea? Nu jucase el
cartea asta ca s-o seduc ? În acest caz, comportamentul ei de ieri
nu prea avea nici o leg tur , dar orgoliul senatorului nu-i îng duia
s se opreasc prea mult asupra acestui am nunt. În plus, genul
sta de fat ar fi fost sedus cu mult înainte de c tre italian, din
aceleaşi motive. Nimic nu se potrivea. Avea absolut nevoie de
informa ii dar pentru asta nu putea conta în nici un caz pe
Giancarlo… Dar dac era o aventurier profesionist care-şi
cususe la loc fofoloanca? Auzise vorbindu-se despre astfel de
opera ii, mai ales în Arabia Saudit , dar mângâierile stângace,

119
aproape copil reşti ale fetei şi suferin a ei sufleteasc nu erau
specifice unei profesioniste, nici unei târfe ordinare, în treizeci de
ani de via public şi de glorie, c l rise şi observase îndeaproape
tot ceea ce ginta feminin avea de oferit. Nici o femeie nu putea fi
comparat cu Eloisa şi nimic nu îi explica comportamentul.
— N-am s v întreb pe nici unul cum v sim i i – vocea contelui
de Arano îşi croi drum în mintea lui – amândoi sem na i cu nişte
cockeri ploua i. Nu mi-am dat seama c a i b ut aşa de mult
asear . Unde este Eloisa?
— Probabil c înc doarme, r spunse Giancarlo în timp ce
d dea mâna cu gazda sa. Am încercat s-o trezesc în diminea a
asta, dar…
De Arano se uit la ceas.
— Ciudat. La ora asta, zei a noastr era deja în piscin .
— Nu ai v zut-o, d-le senator? întreb Giancarlo.
— Nu, am b tut la uşa ei la ora opt (deci el era, gândi Giani) dar
cum nu am primit nici un r spuns m-am gândit c o fi coborât ca
s înoate pu in înainte de a ne apuca de lucru.
— Poate ştie Alberto ceva?
Gazda îl chem pe majordom.
— S-o l s m s se odihneasc , s raca de ea, c ci merit dup
câte servicii ne-a f cut în ultimele s pt mâni, interveni în favoarea
ei O’Reilly.
Aceast întârziere, oboseala aceasta matinal nu se potriveau
nici ele cu sumbrele sale b nuieli. Acum c st tea s se gândeasc
bine la toate, Eloisa fusese perfec iunea-întruchipat şi f cuse
treab pe ruptelea şi de bun calitate. Înc de la sosirea în
februarie, la Washington, îşi luase sarcina în primire, înv ase pe
de rost toate detaliile privind felul în care func iona partidul s u.
B tuse la maşin gr mezi de rapoarte şi de discursuri, stând pân
târziu în noapte, f r s se plâng câtuşi de pu in, preg tise
discursuri oficiale cu cea mai mare discre ie, refuzând orice
invita ie oare ar fi putut-o pune în valoare…
— Alberto!
— Si, signor conte.
— Ai v zut-o pe domnişoara Eloisa în diminea a asta?
— Si, signor.
— Şi unde este acum?
— Nu ştiu, signor. D-ra Eloisa m-a trezit la ora şase ca s -mi
cear s -i chem un taxi.
— Un taxi?! exclamar într-un glas senatorul şi Giancarlo.

120
— Si, un taxi ca s-o duc la aeroport. Era foarte gr bit .
Palizi, cei doi b rba i se privir acuzator unul pe altul.
— Nu cumva i-a spus unde pleac ?
— Nu, signor. Doar s v spun c v roag s-o scuza i, c o s
telefoneze al signor conte Potzo-Berghese de îndat ce va putea.
Aiureala era total . În ceea ce-l privea, Giancarlo era sigur c
putea s -şi ia adio de la un milion dou sute cincizeci de mii de
dolari! Cei doi b rba i o dezgustaser . Cât despre O’Reilly, o parte
dintre b nuielile lui despre fat se risipiser , dar gândul c fusese
ridicol puse st pânire pe el. Aceast idee insuportabil d du
naştere unei alte b nuieli. Giani aflase ce se întâmplase între ei doi
şi tic losul o d duse afar din serviciu!
Contele de Arano se uita la cei doi b rba i cum schimb între ei
priviri duşm noase.
— Bene, nu avem altceva de f cut decât s aştept m un semn
de via de la ea. Acum, s ne întoarcem la program, vre i?

121
XIII
ÎNTOARCEREA
În zilele urm toare rela iile şi atmosfera dintre Giancarlo şi
O’Reilly nu fu deloc pl cut . Contele de Arano, ca o gazd
des vârşit ce era, ca vân tor de mare talie, dar italian înainte de
toate, îşi d dea seama de deosebirea dintre confruntarea unor
ideologi şi cea a doi masculi care h r uiesc aceeaşi prad .
S rmana gazel ! Atât de frumoas , atât de gentil , atât de gingaş
cu trupul ei de zei . Mama mia, avea cu ce s înnebuneasc o
armat de masculi. Cei doi mai aveau pu in şi se omorau unul pe
altul. El în elegea foarte bine faptul c Eloisa se îndep rtase, dar,
în acelaşi timp, ce greşeal ! Fiecare zi care trecea f r nici o veste
sporea tensiunea dintre cei doi. Contele încercase o diversiune
m rind num rul întâlnirilor, organizând dejunuri şi dineuri. Îi
chemase pe to i cei care figurau în agenda lui cu adrese: oameni
politici, mari industriaşi, func ionari, cele mai frumoase femei.
Totul numai ca s -i epuizeze. Dar de fiecare dat spusele unuia
erau contrate de cel lalt, cea mai mic greşeal de accent sau de
exprimare era imediat scoas în eviden . Unul exagera educa ia
sa european , cel lalt scotea la b taie priceperea şi tehnica lui
americane. Invita ii erau încânta i, mai ales la mesele în timpul
c rora ambian a creat de competi ia dintre cei doi b rba i
permitea fiec ruia dintre musafiri s mai pun paie pe foc. Numai
contesa nu p rea a fi încântat de aceast situa ie. Ea chiar ceruse
ca cei doi s fie da i afar , pretextând c trebuiau s fac o vizit
urgent bunicii lor de la Neapole. S-ar fi zis c era geloas pe
dragostea pe care cei doi lupi o nutreau pentru aceeaşi femeie.
De Arano se ascunsese în spatele unei plante de la intrarea în
salon. Cei doi erau deja înconjura i de un grup de politicieni şi
bancheri. Fa a stacojie a senatorului contrasta cu paloarea lui
Giani. Sem nau cu doi demoni gate s sar unul asupra altuia.
Râsetele celorlal i dovedeau c cearta începuse. De Arano nu
îndr znea s se apropie. Mai devreme sau mai târziu aveau s se
ia la b taie şi toate astea din cauza absen ei de trei zile a Eloisei.
Scandalul st tea s înceap …
— Signor conte! Sim i c cineva îl trage de hain .
— Ah, tu erai Alberto.
122
Majordomul era radios.
— Ce-i cu tine?
— La signora Eloisa s-a întors.
— Ce?! Glumeşti!
— Nu, nu, a urcat în camera ei.
De Arano îşi f cu cruce. Dumnezeu îi îndeplinise rug mintea.
Era cât pe ce s -l ia în bra e pe majordom. Atunci z ri o siluet
lung , mulat într-o rochie gri metalizat, care cobora pe scara
principal .
De Arano nu se putu ab ine s nu urle de bucurie.
— Eloisa!
La auzul acestui nume, Giancarlo şi senatorul r maser ca
tr sni i. De Arano str b tu salonul în întâmpinarea ei. Cei doi
adversari îşi golir dintr-o înghi itur paharele cu whisky înainte
de a se aventura s priveasc în direc ia în care se îndrepta gazda
lor.
Eloisa era pur şi simplu acolo, în bra ele lui Arano.
— Asta-i bun ! spuse în şoapt O’Reilly, gândindu-se la toate
telefoanele pe care le d duse timp de trei zile la Londra, Paris şi
Washington încercând s -i dea de urm , f r s mai pun la
socoteal scandalul zdrav n pe care i-l tr sese congresmanului
Flores, îns rcinat s se informeze despre originea fetei şi care înc
nu aflase nimic.
— La dracu! ad ug vocea strangulat a lui Giancarlo care se
resemnase c a pierdut un milion şi dou sute cincizeci de mii de
dolari.
Eloisa, împreun cu gazda sa, se duse pe rând la to i invita ii,
dându-le cârcei la inim chiar şi celor mai închista i dintre notabili
c ci, dac rochia ei cu mâneci lungi îi acoperea cu pudoare
pieptul, spatele avea un decolteu oare cobora pân la dunga dintre
fese.
— Unde Dumnezeu ai fost?! întreb Giancarlo în, timp ce s ruta
obrazul pe care i-l oferea.
— Am f cut ceea ce mi-ai spus s fac… Bun seara Richard.
Senatorul se aplec asupra mâinii pe care i-o întindea
s rutându-i-o elegant.
— Eloisa, î i spun sincer c sunt foarte fericit c te-ai hot rât s
te întorci.
Se îndrept de spate, c utând ceva anume în privirea Eloisei.
— Dar vorbeşti de parc aş fi plecat sup rat . Nici n-a fost
vorba s nu m întorc.

123
Cei doi deschiser gura în acelaşi timp.
— Atunci, de ce… Hm, nu-i treaba mea, desigur, dar de ce
aceast dispari ie?
Ochii mov ai Eloisei se m rir de uimire.
— Dispari ie, care dispari ie? Nu am f cut altceva decât s
urmez sfaturile lui Giani.
— Ce?! tres ri Giancarlo.
O’Reilly începu s se uite la italian plin de suspiciune.
— Ce te miri aşa, Giani. Vocea Eloisei deveni aspr , în seara
aceea mi-ai inut o adev rat predic înainte de culcare şi acum
nu- i mai aduci aminte?
Giancarlo îşi înghi i saliva.
— Despre ce vorbeşte, Giani?
Senatorul abia se st pânea s nu explodeze.
— Te priveşte cumva? r spunse Giancarlo, încercând s
ghiceasc ce va spune fata.
— Da, m priveşte. Nimeni nu are voie s dea ordine angaja ilor
mei f r s m consulte pe mine înainte.
Atins în amorul propriu, Giancarlo se întoarse ca s -l poat lovi
mai bine.
— Domnilor, opri i-v , v rog. E vina mea.
F r s -l sl beasc pe O’Reilly din priviri, Giancarlo întreb :
— Şi n-ai vrea s -i explici d-lui senator Big Boss ce i-am cert s
faci? Şi repede, te rog, c ci peste câteva clipe nu va mai putea s te
aud .
— Ei bine, tu mi-ai f cut atâta scandal din cauz c mi-am
plasat economiile în Obliga iuni de afaceri americane, nici nu mai
spun de banii lichizi şi bancherul meu din Jersey e atât de
închistat… şi to i b nu ii mei… în fine, m-ai speriat aşa de tare,
mai ales dup ce am citit ce se întâmpl la burs , încât m-am
gândit c e bine s dau o rait pân în insula Jersey ca s v d
dac banii mai erau acolo şi, cu ocazia asta, s verific dac
ordinele mele de cump rare de obliga iuni str ine vor fi executate
întocmai…
— Asta-i tot? întreb senatorul, stupefiat.
— Ei bine, nu. M gândeam s m întorc imediat, v jur şi m
gândeam s v telefonez, dar în prima zi telefoanele de pe insul n-
au func ionat, erau întrerupte, iar a doua zi, ca s v m rturisesc
totul, când am v zut eu cât îmi crescuse contul şi asta datorit
bunelor sfaturi ale lui Giani, mi-a venit un chef nebun s -mi
cump r nişte rochii.

124
— Rochii? spuse Giancarlo, gata s se înece, dar ai fi putut s
m suni de…
— Da, Giani, iart -m , dar m sim eam cam vinovat . Mi-era
fric s nu-mi ceri s m întorc imediat şi Anne-Marie îmi
promisese c o s -mi vând mie toate soldurile dac trec vreodat
pe la Paris, aşa c am f cut un mic ocol.
— Şi asta cine mai e? întreb senatorul pe Giancarlo, oare f cu
semn c n-are habar.
— Anne-Marie? r spunse Eloisa, vai Richard, se vede c nu
obişnuieşti s - i îmbraci femeile.
— Ai dreptate, m mul umesc s le semnez cecurile.
— E prietena tuturor femeilor elegante. Nici o so ie de
ambasador nu s-ar gândi s cumpere din alt parte. Anne-Marie
are toate rochiile frumoase de la marile case de mod şi e aşa de
dr gu , D-na Mar… Eloisa se opri la timp. Anne-Marie este
singura care îşi viziteaz clientele, din str in tate. Aşa am
cunoscut-o şi eu… Eloisa f cu o mic piruet . Privi i! Nu v place?
Cei doi b rba i se holbau la decolteu.
— Dio mio!
— Iisuse Hristoase!
Încântat de efectul produs, Eloisa mai f cu o piruet ,
cambrându-şi spatele.
— Ei hai, spune i ceva! Fi i şi voi galan i, m car o dat !
— Niciodat s nu- i apleci capul şi s intri cu fa a când te urci
într-un taxi, r spunse Giancarlo.
— Mai ales dac sunt şi eu, în spatele t u, ad ug senatorul, iar
Eloisa se împurpur la fa .
Cei doi b rba i izbucnir în râs. Contelui de Arano nu-i venea
s -şi cread ochilor. Cei doi duşmani jura i se ineau pe dup
umeri pr p dindu-se de râs, dându-şi unul altuia batistele ca s -şi
ştearg lacrimile, ca nişte elevi de liceu, în timp ce Eloisa se uita
furioas la ei.
Înnebunit , contesa se apropie de so ul ei.
— Ce se întâmpl aici?
— Probabil c m-am rugat prea tare. Acum ea e cea care nu
pare a fi mul umit .
— Slav Domnului c pleac mâine la Geneva, morm i contesa
înainte de a se întoarce la un grup de invita i.

125
XIV
PLECAREA LA GENEVA
A doua zi fu foarte grea pentru O’Reilly. Nu dormise toat
noaptea. Era stors. Se sim ea prea b trân şi cu toate c era
mândru, în acelaşi timp îi era şi ruşine.
Cât despre Eloisa, ea ap ru la micul dejun, calm , f r cel mai
mic semn de oboseal , îmbr cat sobru, ca o secretar , vorbind cu
gazdele şi cu Giancarlo, numai dac i se adresa cuvântul.
Admirând-o prin ochelarii lui negri, O’Reilly era fericit, mai
fericit decât fusese el vreodat . Chiar fu cuprins de un adev rat val
de simpatie şi prietenie pentru Giancarlo.
— Mi-a pl cut foarte mult ultimul t u raport, Giani, despre
şederea noastr aici.
— Poftim?
Giani fu cât pe ce s se înece cu sandvişul.
— Da. Ai un fel de a caracteriza p rerile culese de la oamenii pe
care i-am vizitat, care pune în eviden punctele nevralgice de
discordie între buna şi b trâna Europ şi Washington. Asta îmi d
ap la moar .
Lui Giani nu-i venea a crede şi se uita la el cu gura c scat .
Încântat de efectul produs, senatorul continu :
— Vom profita de c l toria cu avionul ca s ne mai uit m şi prin
celelalte dosare pe care le-ai întocmit despre vizitele noastre de la
Frankfurt, Londra şi Paris şi despre oare înc nu am stat de vorb .
Vom examina sectoarele economice (industria de automobile,
informatica, sectorul agro-alimentar) în care ei pot s cad de
acord şi cele în care se înfrunt şi se detest .
— De ce anume cele în care se detest ? întreb italianul care
p lise întrebându-se dac senatorul descoperise o parte din planul
s u.
— Simplu, pentru c în privin a asta pot ajuta guvernul nostru
în negocierile cu GATT.
— Ah da, în asta recunosc diplomatul, suspin Giancarlo. Dar
în cazul sta, aş putea s v ajut mai mult dac , cu aceast ocazie,
m informa i despre cine detest pe cine în Statele Unite… Şi
despre cine nu-l suport pe omologul s u din Europa.
— Bun idee. Avem dosare foarte complete, cu toate c în
126
general r spunsul este urm torul: toat lumea detest pe toat
lumea. Îndat ce ne întoarcem, îi voi cere lui Michele, secretara
mea ataşat la Foreign Affairs, s te ajute.
Giancarlo l-ar fi îmbr işat de bucurie. Cartonaşele lui
multicolore aveau s se înmul easc şi s se umple de informa ii.
— Ai programul pentru şederea noastr în Elve ia? întreb
senatorul.
Giani îşi deschise servieta şi îi întinse un document pe care
senatorul îl parcurse rapid.
— Dou s pt mâni? E cam mult. Cel mai târziu pe 15 august
trebuie s fim la Washington DC. Ultimul turneu particular al
fidelilor partidului înainte de marea campanie electoral .
— Richard, luna iulie este cu totul şi cu totul deosebit în
Elve ia. În perioada asta, elve ienii r mân în ara lor. Probabil din
cauz c este singura lun când sunt siguri c pot vedea soarele,
când se pot bucura de propriet ile de pe malurile lacurilor poluate
şi de mun ii lor f r z pad . Dineurile sau dejunurile sunt calme şi
intime. Dar nu po i vedea pe toat lumea laolalt , ca în noiembrie.
Pe de alt parte, vei avea mai mult timp şi mai multe facilit i ca s
por i conversa ii sincere şi deschise, cum spun oamenii politici.
Senatorul izbucni în râs.
— Bine gândit, Giani. Dar v d aici c ai preg tit şi un dejun cu
ambasadorul Africii de Sud.
— Da.
— Nu vreau s m întâlnesc cu el.
Giancarlo ridic din umeri.
— P cat! Este un om fermec tor şi foarte moderat. Ai putea afla
multe lucruri de la el.
O’Reilly se împurpura la fa .
— N-am ce s aflu şi nici ce s înv de la raha ii ştia de buri
înainte ca ei s le redea libertatea negrilor. Priceput?
— Nu! P cat. V d aici, în ziare, c protejatul t u, congresmanul
Barnes, preşedintele subcomitetului de la Foreign Affairs şi şef al
politicii externe, intervievat de un canal de televiziune, n-a ştiut
cine este primul ministru israelian şi nici cine este succesorul
acestuia…
— Taci din gur ! tun O’Reilly.
Giancarlo nu inu cont de el şi continu :
— Nu ştia nici c Statele Unite au vândut misile Arabiei Saudite,
nici numele şefului Congresului Na ional african, nici cine conduce
lupta împotriva guvernului Africii de Sud. Pentru campania ta

127
antiapartheid ar trebui… Fii atent, partidul t u nu este singurul
orbit de istorie. Reprezentantul republican de culoare, Haley,
mândru f r îndoial de a fi autorul romanului „Roots” (R d cini),
a spus c şeful ar fi Sambo. Chiar nu vrei s te informezi ceva mai
mult decât adversarii t i politici?
— Du-te dracului, Giani.
— „Du-te dracului”, morm i Giani: sta este un rezumat al
r spunsurilor pe care le vei da Europei dup c l toria noastr ?
întreb Giancarlo cu o voce blând .
O’Reilly se ridic brusc în picioare şi se sprijini cu pumnii pe
mas :
— Ascult -m cu aten ie, Giani. ara mea caut s g seasc
solu ii şi n-ar trebui ca ale voastre s ne mai sâcâie atât, c e cam
prea mult şi ceea ce este valabil pentru ara mea este valabil şi
pentru fiecare individ luat în parte. S-ar putea s v l s m s v
pr buşi i, iar c derea, s ştii, e lung , de foarte lung durat .
— Mesaj recep ionat, d-le senator, spuse Giancarlo, întorcându-
i privirea.
— Alberto ne anun c maşinile aşteapt , interveni vocea dulce
a Eloisei.
Foarte satisf cut, O’Reilly se îndrept de spate şi-i trimise un
s rut.
— Venim, zbur m spre tine, divin zei . Îi îmbr iş în stil
italian pe contes şi pe de Arano, copleşindu-i cu mul umiri şi o
lu de brâu pe Eloisa: Vino în maşina mea, Eloisa. N-o s -l l s m
pe Giani s strice o zi aşa de frumoas cu teoriile lui, draga mea,
spuse el cu glas tare.
— Dar, Richard, Giani nu se înşeal .
Senatorul se opri din scurt.
— Greşeşte pentru c m scoate din s rite, scrâşni el.
Apoi îi d du drumul fetei şi se îndrept singur spre maşini.
Descump nit , Eloisa se întoarse spre Giani care era ocupat s -
şi ia r mas-bun de la gazde, apoi o lu dup senator. Acesta nu
d du semn c o observ decât dup ce se instal lâng el, în
maşin .
— Fermec toarea Eloisa s-a hot rât s fac o bucat de drum
cu Richard? Ce alegere bun ?
— Îmi pare r u, Richard, nu am vrut s te sup r.
Senatorul surâse.
— Desigur, el are dreptate, am s m întâlnesc şi cu
ambasadorul la al lui… B ie ii din echipa mea sunt atât de proşti,

128
încât trebuie s m ocup eu personal de toate. Dar marele t u
geniu nu are întotdeauna dreptate, draga mea Eloisa şi înc şi mai
pu in în ceea ce te priveşte.
— Nu în eleg.
— Nu tu ai spus c te-a sf tuit s - i deschizi un cont la Jersey?
Eloisa se înroşi pu in.
— Da, aşa l-am cunoscut. Îi f cea o vizit patronului meu. De
ce?
— Treaba asta nu m priveşte, dar o fat tân r ca tine care nu
face specula ii la burs , dar care este suficient de ambi ioas , ar
trebui s -şi plaseze mai bine banii decât în insulele anglo-
normande. Asta este pentru marii speculan i la burs care nu vor
s pl teasc cursierii care se ocup de tranzac iile lor la burs .
— Şi dup tine, ce ar trebui s fac?
—S bagi ac iunile societ ii tale într-un trust şi s
administrezi trustul prin intermediul Elve iei, mai exact, printr-un
avocat care nu are niciodat probleme secrete de dezv luit.
— Mi se pare foarte complicat.
— Complicat? Treaba asta ofer trei avantaje beton. Un trust nu
mai poate fi vorba s aib un proprietar. E ciudat c marele t u
geniu nu s-a gândit la aşa ceva.
— Probabil se gândea c nu am suficien i bani ca s merite
osteneala. Pe atunci nu aveam mare lucru. N-am început s
muncesc decât de pu in timp.
— Tot ce se poate, dar eu am mari proiecte în ceea ce te
priveşte, Eloisa. Aş fi mult mai în largul meu cu colaboratoarea
mea, dac aş şti c eşti bine asigurat .
C ut pe fa a ei copil roas un indiciu cât de mic. Oare
pricepuse cam ce vroia el s spun ? Dar ea continua s stea cu
ochii pironi i pe genunchi.
Dup o vreme, Eloisa întreb :
— Ce doreşti s fac?
— Vei profita de şederea noastr la Geneva ca s -i faci o vizit
bunului meu prieten, Dl. Henri Caze. Este cel mai bun avocat de
afaceri interna ional. El o s - i explice o mic combina ie bine
betonat şi…
— Dar Giani se va sup ra.
— Poate, dar sunt banii t i.
— Cost scump?
— Pentru mine, Caze î i va face analiza de pre dup ureche. Iar
pentru tine, tare cred c o s te pl teasc el pe tine.

129
— De acord, dar vreau s fiu corect cu Giani. Vreau ca el s
ştie ceea ce m-am hot rât s fac. Şi mai vreau ca tot el s continue
s -mi administreze banii.
— De ce nu? Oricum, dac este atât de inteligent, nu va avea de
f cut nici o obiec ie care s stea în picioare… Câ i bani ai?
Eloisa se întoarse spre amantul ei ca s -l priveasc în fa .
— Destul ca s pot tr i f r s fiu ajutat de indiferent cine,
domnule senator.
Ochii mov, imenşi îi luminau fa a.
O’Reilly ridic mâna.
— OK, nu era decât simpl curiozitate, nimic mai mult.
Doamne, ce bine se sim ea dintr-o dat .
… Giancarlo se sim ea la fel de bine: îi telefonase ziaristului
Jacques Mattel s vin la Geneva.

130
XV
UN AGENT DE BURSĂ COTAT CU TREI STELE
Kurt era încântat de revederea cu Giancarlo. F când abstrac ie
de faptul c din dou în dou minute se uita nervos la o micu
cutie neagr . Kurt îl trat cu cafea şi-l asedie cu un val de
întreb ri despre ce p reri circulau la Washington în leg tur cu
evolu ia dolarului. Giancarlo ştia c nu se merit osteneala s
înceap o discu ie, monoton în leg tur cu mica lui problem de
schimb înainte de a-l îmb ta pe cambist cu o lung expunere
despre cine ce gândeşte şi cine ce vrea s fac şi s reuşeasc la
Washington. To i cambiştii ador bârfele care le permit ca la
rândul lor s le spun confra ilor din alte b nci în schimbul unor
informa ii privilegiate despre ce mai inten ioneaz unul sau altul,
informa ii care l-ar putea interesa în mod deosebit pe patronul lor.
Giancarlo era o adev rat comoar de informa ii absolut noi
pentru Kurt, iar asta îi permitea italianului s -şi strecoare „micul
s u punct de vedere” în mul imea de informa ii pe care le oferea.
Kurt îl ascultase pe Giancarlo f r s -l întrerup . Acum,
preg tindu-se s înceap , îşi învârtea linguri a în ceaşc .
— E ceva care îmi scap … C dolarul scade, de acord. C
europenii încearc s creeze o moned interna ional ca ECU
pentru a evita mişc rile r t citoare ale dolarului iar şi de acord. E
ceva asem n tor cu Yin şi Yang. Dar de ce s continue cu o
moned hibrid ca eurodolarul, care nu se potriveşte cu nici un
sistem şi care nu e decât un joc de scripte.
— Lene-facilitate-obişnuin , cei trei stâlpi ai unei civiliza ii în
declin, r spunse Giancarlo ridicând mâna precum un împ rat
roman.
— Şi asta poate s mai dureze mult vreme?
— Tot atât de mult vreme cât Statele Unite vor accepta ca un
str in s -şi foloseasc conturile exprimate în dolari – nimic altceva
decât o script pe hârtie, aşa cum spui tu – ca s cumpere bunuri
de la ei. Argumentul principal al americanilor împotriva revenirii la
o moned bazat pe aur (ceea ce i-ar împiedica s trişeze) este
acela c dolarul se bazeaz pe bog ia global a rii lor, adic
totalul bunurilor lor. Deci, atâta vreme cât oricine poate s spun :
am dolari, îmi cump r o proprietate în SUA şi este l sat s-o fac ,
131
acest argument este perfect valabil.
— Dar?
— Dar evenimentele se desf şoar neaşteptat de repede. Ceea ce
era credibil ieri, nu mai este deloc azi. Dou sute de ani i-au
trebuit guvernului Statelor Unite ca s acumuleze o datorie de o
mie de miliarde de dolari. Dar nu a fost nevoie decât de şase ani
sub Reagan pentru ca aceast datorie s fie dublat şi dep şit .
Cam mul i creditori pentru o avere, fie ea şi global . Nu crezi?
— Vrei s spui c într-o bun zi Statele Unite ar putea s -i
împiedice pe str ini s mai cumpere averi acolo?
— Da, atunci când vor fi prea multe cereri de încasare.
— Nu cred c vorbeşti serios!
— Atunci, ine cont de asta. În primul rând, în câ iva ani, cea
mai mare ar din lume, care era cel mai mare creditor, a devenit
cel mai mare debitor, ceea ce provoac , totuşi, neîncredere. În al
doilea rând, în lume circul aproape dou sute de miliarde de
dolari, în bilete de banc , din care 75 la sut sunt de inu i de
str in tate. Dar velocitatea (de câte ori se schimb o bancnot pe
an) este calculat la circa dou zeci de ori, ceea ce vrea s însemne
c exist patru mii de miliarde de dolari utilizabili. S admitem c
doar cinci la sut din oamenii care folosesc aceşti dolari încep s
se team , gândindu-se c în curând dolarul nu va mai putea fi
folosit ca s se cumpere bunuri fixe în Statele Unite. Cam ce ar
provoca asta, dup p rerea ta?
— O n val spre Statele Unite pentru a cump ra orice teren sau
afacere, înainte de a se închide por ile.
— De acord. Deci o infuzie de dou sute de miliarde de dolari,
nu la burs , în afar de cazul în care s-ar cump ra controlul unei
afaceri, nu în obliga iuni, care nu reprezint decât datoria, ci doar
în ceea ce este tangibil: imobile, terenuri, mici afaceri, p duri,
restaurante etc.
— Atunci?
— Atunci, în câteva luni, dublul banilor afla i acum în circula ie
va fi injectat direct în mâinile cet eanului american. Dup p rerea
ta, cam ce se va întâmpla?
— O infla ie colosal , bineîn eles.
— O infla ie inacceptabil şi o deposedare a cet eanului
american în favoarea str in t ii. De unde şi o reac ie foarte
puternic din partea guvernului american ca s împiedice acest
lucru.
— Într-adev r, dar nu este decât o ipotez de viitor şi oricum o

132
ipotez extrem .
— Desigur. Asta vrea toat lumea s cread . Dar numai anul
trecut peste dou sute de mari afaceri au fost cump rate de c tre
str ini. Şi cifra creşte continuu. Dou zeci şi opt de state americane
au dat legi care îi împiedic pe str ini s cumpere – sub o form
sau alta – afaceri sau terenuri. Miami a devenit practic capitala
Americii de Sud. Iar guvernul federal a imprimat de curând o nou
bancnot sub pretextul c cea veche trebuia modernizat , adic s
se introduc în hârtie un dispozitiv care s le permit vameşilor s
detecteze banii transporta i în valize. Şi, lucru ciudat, este
întârziat lansarea acestor bancnote atât de necesare. Din ce
motiv?
— Un moment propice.
— Ceea ce vrea s însemne momentul în care eventualitatea pe
care i-am expus-o adineaori va deveni realitate.
— Atunci, tu chiar crezi c ne paşte, nu peste mult timp, o
asemenea porc rie?
— Nu ştiu nimic, dar ştiu sigur c multe persoane sus-puse se
gândesc la asta. Ce este mai r u, este destabilizarea creat în
comer de saltul şi piruetele monedelor aşa-zis forte. Asta face ca
toat lumea s fie din ce în ce mai nervoas , gata s reac ioneze
masiv. Iar asta face ca în industrie, şeful – care ar trebui s fie un
adev rat industriaş, un om care s gândeasc cu un avans de zece
ani – s fie înlocuit cu un trezorier care nu are alt sarcin decât
s salveze mobilele, s astupe g urile şi care nu mai e capabil s
calculeze decât cu un avans de maximum şase luni, ba chiar şi
mai pu in, de numai dou s pt mâni. Acest fapt blocheaz
dezvoltarea pe o baz solid . Moartea în scurt timp a economiei
capitaliste.
— Nu ne prea dai speran e nou , agen ilor de schimb de la
burse. La urma urmelor, trezorierii sunt cei de pe urma c rora ne
câştig m pâinea.
— Nu e cazul t u, Kurt. Patronul î i d cincizeci sau şaizeci de
milioane de dolari şi- i zice, ia joac -te cu astea micu ule! Apoi
clien ii lui îi ascult teoriile, iar tu mai primeşti vreo sut de
milioane ca s te joci cu ele, dar, în ambele cazuri, ştii c eşti
protejat şi înc şi mai protejat, pentru c tu eşti cel care primeşte
ordinele şi po i vedea care sunt tendin ele înaintea celorlal i.
— Tendin ca tendin , dar… Ştii, Giani, în ziua de azi ajungi
s ratezi ca un pr p dit, oricât ai fi de expert.
— Atunci, un motiv în plus ca s în elegi, sau mai degrab s î i

133
imaginezi ceea ce s-ar putea întâmpla în cazul în care credibilitatea
puterii de cump rare a unui dolar de inut de un str in se
deterioreaz .
— O harababur . Vor avea loc cump r ri masive de orice în
S.U.A., apoi alte cump r ri de devize, m rci germane, yeni, etc., tot
atât de masive, deci o c dere a dolarului, urmat şi compensat de
o creştere, pe m sur ce lumea va dori dolari ca s cumpere cu
orice pre în S.U.A. când pre urile vor începe s urce. Adio pia a
obliga iunilor în dolari, asta înseamn krach, deci creştere a ratei
şi… Specularea rezultatelor chiar acum? Lumea nu este sigur de
ceea ce se poate întâmpla în primul rând, creşterea dolarului
pentru c lumea vrea s cumpere înainte ca dolarul s scad ,
pentru c vrea s cumpere franci elve ieni cu care, între paranteze
fie spus, nu va putea face nimic. Dar nu asta e important.
Important este violen a mişc rii.
— Giani, ştii, scenariul sta al t u nu st în picioare.
— Asta e şi p rerea mea, Kurt. E de neimaginat, deci, ca de
obicei, evenimentele vor fi oprite înainte ca aşa ceva s nu devin
posibil de imaginat. Dar, cred c dolarul va avea fluctua ii violente
în lunile care vor urma chiar dac i se va reduce valoarea. Iat de
ce aş dori s fac câteva specula ii bursiere. Maximum de risc,
maximum de profit.
Kurt izbucni în râs.
— Ei, cu asta se vede c eşti italian. E prima oar când aud un
client cerându-mi aşa ceva. În general, toat lumea spune: vreau
maximum de profit şi nici un risc.
— Kurt, am nişte bani şi sunt gata s pierd dou zeci şi cinci la
sut din ei. Dar în schimb vreau maximum de posibilit i de
câştig.
Kurt fluier scurt:
— Ca propor ie, e mare. Se scarpin în cap. Vrei un maximum
pentru banii t i. Hm. Bine. Dac chiar vrei s pierzi totul te po i
distra cump rând prime în sc dere, pe pia a op ional a devizelor.
Cunoşti sistemul?
— Vag, min i Giancarlo.
— Bine. S admitem c la ora actual dolarul valoreaz , în
franci elve ieni, un franc şaptezeci şi c tu crezi c dolarul va
sc dea la unu şi şaizeci. Po i s alegi: unu: dac ai dolari, îi vinzi.
Simplu. Doi: dac ai dolari, dar sub form de investi ii, ac iuni,
obliga iuni, bunuri imobiliare, pe care nu vrei s le lichidezi po i
împrumuta o sum în dolari egal cu valoarea a ceea ce ai tu în

134
portofoliul de titluri şi s -i vinzi la franci elve ieni la cursul zilei de
azi. Dac dolarul scade, eşti protejat. Costul: dobânzile la suma
împrumutat , comisionul la cump rarea francilor elve ieni şi
necazul de a- i vedea o parte din portofoliu blocat de banc
pentru a garanta împrumutul. Trei: mai uşor şi mai costisitor, este
s cumperi pe termen, de pe pia a la termen, franci elve ieni. În
cazul sta pl teşti în avans în jur de zece la sut din suma pe care
vrei s-o cumperi. Este garan ia de avans. Specifici luna în care,
teoretic, vrei s - i fie livrat suma pe care ai cump rat-o, i se
calculeaz dobânzile pe care vânz torul le-ar fi pl tit, dac ar fi
fost obligat s le p streze pentru aceast dat , plus comisionul
nostru şi cel al agentului de schimb şi stai liniştit. Cealalt
versiune, este pia a de la New York, sau de la Chicago, sau din
Philadelphia, sau de la Londra, unde exist sume fixe în loturi,
care se numesc contracte, în general de o sut dou zeci şi cinci de
mii de franci, sau echivalentul acestei sume şi care au avantajul c
sunt cotate aproape lun de lun . Miza, de fonduri este mai mic ,
dac o faci direct cu un agent de schimb american, dar dac
dep şeşti 25 de contracte, agentul de schimb este obligat s
anun e Trezoreria american , ceea ce d ap la moar teoriilor
tale. Po i ajunge la sume enorme, o mie, sau poate trei mii de
loturi, uşor. Dar, înc o dat , repet, po i s - i pierzi pân şi chilo ii
de pe tine, c ci o mişcare de cinci la sut împotriva ta şi gata! Eşti
lichidat, o sc dere de zece la sut şi ai pierdut dublu decât ai
mizat.
— Şi vice-versa, complet Giancarlo. Dac am eu dreptate şi
dolarul trece de la un franc şaptezeci la unu cincizeci, ceea ce
reprezint o sc dere de treisprezece la sut , iar eu nu am pus
decât cinci la sut , câştig dou sute şaizeci la sut .
Kurt strâmb din nas.
— Mda, din fericire, clien ii nu v d decât acest aspect. În fine…
Dac nu vrei s pierzi mai mult decât ai pus, exist pia a
op iunilor. Este cea care ne intereseaz cel mai mult. Dac crezi c
dolarul va merge de la o sut şaptezeci la o sut cincizeci, s zicem
înainte de octombrie al acestui an, po i pl ti cuiva o prim , s
zicem de cinci centime, pentru dreptul de a-i revinde lui un lot de o
sut de mii de dolari pe care el se angajeaz s -i r scumpere de la
tine, la unu şaptezeci, la data fixat în octombrie, chiar dac
dolarul este la unu cincizeci. Pentru acest angajament din partea
lui, îi pl teşti acum cinci centime pe care el le încaseaz ca fonduri
pierdute din partea ta. Deci, riscul t u nu e decât de cinci centime,

135
atâta tot. Dar cu cinci centime, în cazul pe care i-l expun acum,
po i câştiga diferen a dintre unu şaizeci şi unu cincizeci, adic ,
cincisprezece centime, curat, sau chiar de trei ori mai mult. În
realitate po i câştiga orice sum începând de la unu şaizeci şi cinci
pân la zero teoretic, f r s rişti mai mult de cinci centime.
Giancarlo îl întrerupse:
— Pia a pentru acest gen de opera iuni este mare?
— Enorm . To i nepricepu ii intr pe pia a asta! Profesioniştii
fac o mul ime de bani. Mai vorbeşti! E ca şi cum cineva ar vrea s
fac prime de asigurare mai ieftine decât cele calculate de
companiile care cunosc statisticile la perfec iune. E o pâine bun
pentru cei care vând faimoasele prime, aşa c vând cât li se cere.
Giancarlo se sim i dintr-o dat mult mai bine. Kurt îşi d du
seama de acest lucru.
— Ai priceput, sau trebuie s - i explic din nou?
Se uit nervos la micul pager de la Reuter care afişa tot timpul
cursul valutar.
— Da. O ultim întrebare şi te las în pace. S admitem c eu
cred c dolarul ar putea s coboare foarte tare, dar c nu vreau s
pl tesc, s zicem, cinci centime, ci numai dou . E posibil?
— Da, dac ii cu tot dinadinsul s - i tai orice posibilitate de
succes. O adev rat sinucidere. C ci profesioniştii de pe pia a
primelor te vor binecuvânta. S lu m exemplul cu dolarul stabilit
la unu şaptezeci. Fiecare miz de cinci centime are o cota ie, deci,
dac vrei, po i s cumperi o prim de dou centime care î i va
permite s livrezi câte mii de dolari vrei la o sut şaizeci în loc de o
sut şaptezeci. Deci va trebui s speri c înainte de octombrie
dolarul va ajunge sub o sut cincizeci şi opt. În schimb, dac lu m
exemplul cu o sc dere a dolarului la o sut cincizeci, vei câştiga
opt centime pentru numai dou centime miz de fonduri, adic de
patru ori mai mult şi câştigi cu sut la sut mai mult de fiecare
dat când cursul scade cu dou centime. V d c deja salivezi!
Giancarlo ridic din umeri.
— Şi pia a asta e la fel de mare ca cealalt ?
— Mai mic , dar se poate g si ceva. Mai e un alt avantaj: putem
face aceste prima de asigurare în afara bursei americane. Orice
broker american î i va g si o ofert aici în Europa.
— Cât timp ar trebui pentru a acumula echivalentul a cinci sute
de milioane sau un miliard de dolari reprezenta i de prime de acest
gen? Ceea ce m intereseaz este opera iunea în sine şi dac este
posibil .

136
— Ah, posibil , da, cred c da. Peste câteva s pt mâni este o
reuniune Forex. To i cambiştii din Elve ia şi din Europa vor fi
acolo. Aş putea vedea pe ici pe colo cine….
— Uit treaba asta! îl întrerupse scurt Giancarlo. Intereseaz -te
discret în S.U.A. la agen ii de schimb cât poate suporta pia a. Şi de
lucrat cu Jerry Fern dac e posibil.
— Eşti gr bit s - i pierzi banii?
— Nu, finele lui august îmi e suficient pentru început.
— Ce dat de livrare?
— Octombrie, cred.
— Ah, mizezi pe întoarcerile din concedii şi pe alegerile din
S.U.A. Echinoc iul, nu? Am s - i fac o schem a posibilit ilor,
drag conte. Dac vrei s începi în august, cu scaden în
octombrie, riscul pe care i-l asumi este mai mare, c ci timpul este
mai scurt pentru o c dere mai serioas , deci cred c se vor bate ca
s - i ofere prime. Chiar vrei „s faci” zece milioane de dolari aşa?
— Probabil nu, poate doar un milion, min i Giancarlo, dar vreau
tare mult s m simt bine în fotoliul pe care-mi va sta fundul.
— Totuşi! Zece milioane de dolari. Kurt îşi privi prietenul. Ori
eşti foarte bine informat, ori chiar crezi în teoria ta… Pot vorbi
prietenilor despre teoria ta?
Şi înc cum, d -i drumul, gândi Giancarlo, dar r spunse cu o
grimas :
— Întreab -i ce cred despre ea, dar, te rog, f r s dai nume.
Am cuvântul t u de onoare?
— Atunci nu eşti decât pe jum tate informat, ca toat lumea
aici la Geneva. Doar atâtea informa ii câte trebuiesc ca s - i
proiectezi o noapte de coşmar în plus. Kurt se uit la cutiu a aceea
neagr şi tres ri. La…!
Agentul de burs se uit o clip la Giancarlo.
— Ştii ce po i face pentru noi, cambiştii? Sincer. Intereseaz -te
dac nu se poate face statuia vreunui sfânt cu un pager Reuter la
mân , Sfânt Aspirin , patroan a noastr , a cambiştilor!
— Scheizer! Iar tu vei cere prietenilor t i francmasoni s ridice
în pia a Corraterie statuia unui tip pr v lit pe un scaun şi care îşi
priveşte conturile la lumina unei fl c ri eterne care arde la
picioarele lui. Frumos mormânt!
— În memoria cui?
— În memoria clientului necunoscut.
Kurt se ridic brusc în picioare.
— OK, ciao, Aufwiedersehen, merci und good-bye!

137
Toate veştile importante se filtrau. Geneva era unul dintre cele
mai puternice cuiburi ale francmasonilor. Nimic nu se putea face
f r ei, totul numai cu ei. Un cambist de anvergura lui Kurt va fi
ascultat cu foarte mare aten ie. Asta spera şi Giancarlo. Nu vor
ac iona, dar vor re ine. Multe rumori pe marginea unui subiect,
venind din mai multe ri, curgând ca nişte pârâiaşe spre acelaşi
lac, nu provoac nici o reac ie pân în momentul în care chiar
lacul începe s dea pe dinafar .

138
XVI
MATTEL, CAZE, O’REILLY
Eloisa p trunse într-un imobil vechi, practic vetust, din Pia a
Foulard. C ut repede printre cele dou sprezece cutii de scrisori
pe cea a lui Caze, avocat şi lu un ascensor, la fel de vechi ca şi
casa, pân la etajul patru. Ap s pe soneria plasat deasupra unui
mic anun pe care scria: „Birou de avoca i – Intra i f r s suna i”.
Salonul era remarcabil de mare pentru un birou, în întregime
mobilat în stil Empire, inclusiv un fel de bar care ocupa o întreag
parte a înc perii şi în spatele c ruia patru secretare, una roşcat ,
una blond , una brunet şi o fals blond , erau preocupate cu
b tutul la maşin al dosarelor. Dup un timp, falsa blond binevoi
s se ridice de la birou şi s vin în întâmpinarea Eloisei.
La prima privire a fetei, falsa blond se puse instinctiv în gard
îndreptându-şi fusta mulat şi puloverul, indicând astfel c nu
avea nevoie de suporturi artificiale care s -i men in formele.
— În leg tur cu ce caz? întreb falsa blond cu o voce
moroc noas . Îşi luase un carne el şi un creion.
— Aş vrea s -l v d pe maestrul Caze.
— Ave i întâlnire fixat ?
— Nu, dar…
— Atunci, nu-l ve i putea vedea mai devreme de mar ea viitoare,
îi t ie vorba secretara fericit de victoria ei.
— Vin din partea lui Richard O’Reilly, complet Eloisa.
Creionul îşi rupse vârful pe carne el în clipa imediat urm toare.
Falsa blond îşi ridic privirea, f cu o mutr de dezaprobare şi
gândi: înc o poveste legat de pat, cu siguran !
— În eleg. Bine, m duc s m interesez. Vre i s lua i loc?
— Falsa blond se îndrept spre o uş din cap tul salonului,
cioc ni şi intr . Abia se închise uşa în urma ei c se şi deschise cât
era de larg , l sând s treac un b rbat frumos dar inexpresiv,
bronzat, cu pieptul bombat, p r vopsit cu grij în şaten deschis, în
costum cu vest de culoare închis şi cravat tinereasc .
— Doamn ?
Şi f r s aştepte ca Eloisa s -i întind mâna, i-o lu şi i-o
s rut exagerat de ceremonios.
— Domnişoar , corect Eloisa, Domnişoara Bonvin.
139
— Intra i, v rog… Nu vreau s fiu deranjat pentru nimeni şi
nimic, ad ug el c tre falsa blond care o m sura pe Eloisa din
cap pân la picioare.
— Da, maestre, am dat deja consemnul, f cu ea r ut cioas .
Maestrul Caze îşi rostogoli ochii în l ându-i spre cer, l sând-o
pe Eloisa s treac înaintea lui. O invit s ia loc într-un superb
fotoliu Empire şi se refugie înd r tul biroului s u care se n ruia
sub un vraf de dosare pr fuite aşezate de o parte şi de alta a unei
mape de birou pe care scria cu litere aiurite „Prim-Consul”.
— E foarte greu s g seşti personal calificat în Elve ia, se scuz
Caze, mai ales personal trilingv şi de na ionalitate elve ian ca s
se evite scurgerile de informa ii. Aşa c trebuie s suport m câteva
inconveniente.
Şi secretarele la fel, gândi Eloisa.
— Din fericire, din când în când, avem surpriza şi bucuria unei
vizite ca a dumneavoastr . Sunte i o prieten de a senatorului
O’Reilly?
— Da, maestre. Mi se pare c sunte i surprins.
— Oh, nu. Senatorul îmi trimite multe cliente. Dar trebuie s
spun c niciodat la fel de frumoase ca dv. Ochiul s u de b trân
fustangiu începu literalmente s mângâie formele Eloisei. Suntem
prieteni de foarte mult timp. M ocup de toate afacerile lui de aici
din Europa. Nu mi-a vorbit niciodat despre dv.…
— Cred c zilele astea nu a prea avut timp. Eu lucrez pentru
unul dintre colaboratorii s i, recent angajat şi el.
— Ah, da? Cine este?
— Contele Potzo-Berghese.
— Ah, Giani! exclam maestrul. A, acum în eleg.
Eloisa nu inu cont de subîn elesuri şi se uit la ceas.
— Maestre am foarte pu in timp. Aş dori s aflu p rerea dv. în
leg tur cu o afacere care mi se pare foarte complicat .
— Spune i.
— Am un cont la Barclay’s în Jersey, care de ine ac iunile unei
societ i „offshore” care, la rândul ei de ine to i banii mei.
Ochii cenuşii ai avocatului se îngustar imperceptibil.
— Richard, vreau s spun senatorul, crede c aceast acoperire
nu este suficient pentru cineva care lucreaz indirect cu el. Se
pare c tot timpul se fac anchete asupra apropia ilor unui om
politic american şi… Şi are dreptate, drag domnişoar . Cât se
poate de mare dreptate. Trebuie cu orice pre s lichida i ceea ce
de ine i la Jersey.

140
— S vând ac iunile?
— Da, dar în mod inteligent. V ve i vinde societatea la zece la
sut din valoarea ei şi ve i p stra suma în contul dv. de acolo.
Dovad c este tot ceea ce ave i. Cump r torul, adic dv. înşiv …
Avocatul îşi petrecu un sfert de or ca s -i explice mecanismul.
— În concluzie, nu ve i avea nimic nic ieri, în afar de o sum
f r importan pe care o ve i declara deschis. Restul, chiar legal,
nu mai este al dv. şi pute i jura pe Biblie c sta este adev rul
adev rat.
Eloisa îl privi neîncrez toare. Încântat c a reuşit s-o
impresioneze pe tân ra fat , avocatul se instal confortabil în
fotoliu, f r s scape fata din ochi.
— Dar asta va lua timp şi Dumnezeu ştie câte scrisori.
Maestrul Caze începu s cotrob ie într-un sertar de la biroul
s u, din care scoase triumf tor un teanc gros de documente.
— Semna i toate astea şi de restul m ocup eu.
— Asta-i tot?
— Da, în afar de instruc iunile dv. personale privitoare la ceea
ce noi, tutorii trustului, trebuie s facem cu banii dv.
— Dar eu vreau ca doar contele Potzo-Berghese s aib mân
liber s -i administreze.
Avocatul îşi manifest uimirea.
— Nu e posibil?
— Ba da, desigur, dar m gândeam c Richard… Dându-şi
seama c -l luase gura pe dinainte, se opri. În fond, nu, este o
tâmpenie, ave i dreptate.
— Richard nu are nici o leg tur cu banii mei. I-am câştigat eu
singur , maestre şi nu sunt de acord cu ideile lui despre finan e.
Am toat încrederea în Giani.
— În eleg. Dar Richard v-ar putea oferi din când în când
informa ii utile. Ca atu nu e deloc de neglijat şi dac nu v da i
seama de importan a acestui am nunt, eu sunt aici ca s v
sf tuiesc.
— Niciodat , r spunse dur Eloisa, n-am s accept sub nici o
form bani din partea cuiva. În plus, Richard are o carier care ar
putea fi spulberat de vreo prostie de a mea.
El râse for at.
— Nu v sup ra i! Al naibii Richard, m va uimi întotdeauna.
— De ce? întreb Eloisa, furioas .
— Pentru c atunci când bea şi o face destul de des, trebuie s
fim de acord c asta e situa ia, devine extrem de sup r tor şi dificil

141
cu femeile. V m rturisesc c sunte i prima persoan care…
— Senatorul nu mai bea, îi t ie vorba Eloisa.
— De data asta îl în eleg. Eu unul m-am îmb tat deja de când
v privesc.
Eloisa primi complimentul cu un frumos surâs care-l f cu pe
avocat s fream te. Mam , mam , ce buc ic !
— Pot s citesc documentele astea în linişte, la hotel şi s vi le
înapoiez mâine?
— Desigur, ar fi de dorit s-o face i, dar nu le l sa i pe unde se
nimereşte.
— Bine, acum trebuie s plec.
Tân ra femeie se ridic în picioare. Maestrul Caze era
dezorientat de conversa ia avut . În mod evident, se aştepta la cu
totul altceva din partea unei prietene a senatorului. Ar fi vrut s-o
chestioneze mai mult dar p rea pierdut.
— Nu mai ave i nici o alt întrebare? întreb el, descump nit.
Eloisa îşi încre i fruntea.
— Da, am o întrebare care m-a intrigat întotdeauna. Maestre aş
vrea tare mult s ştiu de ce prefer avoca ii mobilele în stil
Empire?
Caze fu surprins.
— Simplu. Îi suntem recunosc tori lui Napoleon. Ce întrebare
ciudat .
— Cu toate acestea ar trebui s fie urât de cei care practic
meseria dumneavoastr …
— Dar absolut deloc! De ce? Gra ie lui noi, avoca ii, avem un
cod. Ce idee nostim !
— Dar codul era f cut ca s limiteze puterea avoca ilor.
Caze râse din toat inima, era încântat.
— Acesta era desigur fondul gândirii sale. Vroia un cod civil pe
care oricare cet ean s -l poat citi f r s recurg la oamenii din
branşa noastr . Dar a comis o eroare grav . Avea încredere în
oamenii politici pentru c şi el era un politic, pe lâng faptul c era
şi militar. El a uitat îns , c în fiecare om politic doarme un avocat
şi dac legea este scris , noi suntem cei care o scriem.
Eloisa îşi uguie buzele în form de O. Încântat , b tu din
palme.
— La asta nu m gândisem. Este o explica ie minunat . Şi asta
explic totodat şi de ce mânc Napoleon b taie la Waterloo…
— Desigur, ad ug Caze, apoi dintr-odat îşi încre i fruntea.
Hm, dar de ce la Waterloo?

142
— Pentru c în egal m sur a uitat c un om de finan e ca
Rothschild putea s -i finan eze pieirea.
Frumosul maestru tuşi uşor.
— Ah? Da! În fine, este un punct de vedere pu in mai special,
dar oricum, bravo! Se vede c a i citit istorie şi a i reflectat. E un
lucru atât de rar în zilele noastre. Vre i s lua i prânzul împreun
cu mine? Am putea avea o mic discu ie foarte simpatic .
Eloisa surâse cu toat gura.
— Oh, maestre, ce dr gu din partea dv. s v gândi i la mine.
Dar din p cate, am acceptat deja o invita ie la prânz.
— Nu vre i s veni i împreun cu el?
— Nu, nu cred, dar cu mare pl cere data viitoare cu Richard….
Oh… am uitat s v pun o ultim întrebare.
— Orice dori i, domnişoar drag .
— Am uitat ceea ce era mai important. Care sunt onorariile dv.
şi conturile de administrare ale acestor structuri juridice şi de
secretariat?
Maestrul Caze zâmbi larg.
— Nu v face i griji din pricina asta, pentru dv. va fi un…
Eloisa se întunec la fa .
— Maestre, ştiu ce gândi i despre mine, dar nu vreau nici cea
mai mic favoare financiar din partea senatorului. Mi-a dat o
sugestie care mi se pare logic şi o aplic şi cu asta am încheiat
discu ia.
Ochii avocatului devenir mici cât nişte puncte.
— Şti i c nu v va lua niciodat de so ie, copila mea, cu toate
eforturile pe care le face i.
Eloisa surâse. Ochii ei se m rir enorm, plini de triste e.
Avocatului îi p ru r u pentru ceea ce spusese.
— Eu n-am avut niciodat familie, maestre. Nu voi şti niciodat
ce înseamn asta. Destinul mi-a hot rât o alt cale: profesorii din
copil rie, felul de a urma aceast cale şi un om care s accepte.
Contul meu de la Jersey se ridic la un milion opt sute cincizeci de
mii de dolari. E de ajuns ca s pot tr i r gazul ce mi-a fost acordat
pe lumea asta.
Caze fu cuprins de un tremurici incontrolabil.
Ochii mov ai Eloisei p reau c vor s -i smulg inima. Scoase
maşinal o batistu de m tase şi-şi tampon fruntea cu gesturi
delicate. Mama mia, ce femeie nemaipomenit !
Lu mâna pe care i-o întindea Eloisa şi, pentru prima dat în
via a lui, s rut cu un adev rat respect o mân de femeie.

143
Îndat ce închise uşa în urma Eloisei, Caze se repezi la o uş
care d dea în biroul lui şi o deschise. Pe ea ieşi senatorul O’Reilly.
— Ai putut s auzi?
Senatorul era tot atât de roşu pe cât de palid era avocatul.
— Ce zici, maestre?
— Eu? îşi duse mâinile la piept. Dar dragul meu ce-ai vrea s
zic. Este, este un amestec între o sfânt şi marea preoteas din
Balubalanel. Dumnezeule, ce gagic !
— Da, nu-i aşa? Ai reuşit s ob ii ceva informa ii?
— Prietenul meu de la Serviciul General de Informa ii din Berna
este în concediu, dar m întâlnesc mâine cu el în leg tur cu
serviciul meu militar. Din cauza asta nu am putut s - i organizez
dineuri aici.
Senatorul înl tur scuzele cu o mişcare de mân .
— Nici o importan . Giani mi-a aranjat programul ca un
metronom pentru toat s pt mâna. Informa iile tale mi-ar fi mult
mai utile.
— Cât de bine te în eleg! Cu o creatur ca asta î i po i pierde
capul foarte uşor. Frumoas , inteligent , prudent , ceea ce nu este
cazul cu femeile în general, cultivat şi deloc r sf at . O
adev rat fecioar din templu.
— Ai descris-o foarte bine, prietene. Dar care?
— Care ce?
— Care templu?
— Vom afla noi. La Berna se ştie totul. Chiar şi C.I.A. vine s ne
cear informa ii. Vei avea pân şi numele idiotului care a
dezvirginat-o şi care n-a ştiut s-o p streze.
— Pe sta îl am deja, murmur senatorul, spre marea uimire a
avocatului.
— Aici nu te mai cred! E ora 12,30. Vrei s ne uit m acum pe
lista invita iilor f cut de colaboratorul t u. Sau o facem la
restaurant?
— La restaurant. Mi s-a vorbit de unul numit „Chez Francis”.
— Da, foarte bun idee. Mic, haleal bun , fermec tor, ideal
pentru nişte afemeia i împ timi i ca noi. V d c ştii col urile
discrete ale elitei.
— E discret?
— Foarte! Numai dac nu vrei s respiri aerul din golf.
— Mai ales asta nu!
Cei doi prieteni f cur drumul pe jos pân la bulevardul
Helvetique. Se oprir în fa a marilor ferestre ale bistroului.

144
Înainte de a intra, avocatul îl opri pe prietenul s u.
— Las -m s m uit pe fereastr s v d dac nu cumva e vreo
femeie care nu-mi vrea binele.
— Tot în divor uri! Scârbos, maestre?
— E micul meu tezaur de bani şi de popone e, dragul meu.
Avocatul îi f cu cu ochiul şi îşi lipi nasul de geamul cel mai
apropiat.
— La dracu!
— Ce este?
— Ghici cine e în untru?
— Cine? Nevast -ta?
— Nu, amanta ta.
— Las -m s v d!
Într-adev r, în fundul restaurantului, sub un fel de plant
verde, se z rea p rul castaniu deschis al Eloisei care-i c dea în
valuri pe umeri. Privit din spate, tân ra femeie p rea c vorbeşte
ca o îndr gostit cu un tân r cu un aer mai degrab de lupt tor
decât de sportiv, care se apleca spre ea. O’Reilly se f cu palid la
fa .
— Îl cunoşti pe tipul sta?
— Las -m s v d. Avocatul îşi puse mâna pav z în dreptul
ochilor şi îşi lipi fruntea de geam. Hm. Da. L-am mai v zut, dar
unde? Dar nu este de pe aici… este… Ah, acum ştiu, este un
ziarist, reporter special la TF 1 sau Antenne 2. A devenit celebru
datorit unui interviu cu familia Marcos exact înainte de fuga
acestora. Un mic idiot de stânga, oh, pardon, drag prietene. Caze
uitase c senatorul, patrician şi miliardar, era şi el de stânga. Vrei
s intr m? Îl putem lua la întreb ri.
— Nu, nu e nevoie. Eloisa ar crede c am urm rit-o.
Mirat, avocatul se uit la prietenul s u.
— Nu prea pari afectat.
— Nu, nu dup ceea ce mi-ai spus. Eloisa a fost crescut în
Filipine. Probabil c o trage de limb despre ceea ce ştie. ştia
continu scandalul cu averea familiei Marcos ascuns în Elve ia.
— Dar unde naiba l-a cunoscut?
— În Filipine, b nuiesc.
— Par a se cunoaşte bine.
O’Reilly nu se putu st pâni s mai priveasc înc o dat pe
geam. Da, cele dou capete se apropiaser . Apoi, dintr-o dat ,
Eloisa se l s pe spatele scaunului. Evident, râdea.
Un val de gelozie îl cuprinse pe senator.

145
— Hai s plec m.
— De acord. La doi paşi de aici e restaurantul Business.
Mâncarea este senza ional iar barmanul face cele mai bune
Martini-dry din toat Elve ia. S-ar p rea c ai nevoie de unul.
Da, senatorul chiar c ar fi avut nevoie de un pahar de b utur .
Deja vedea în fa a ochilor o sond cu Martini-dry plin de cuburi
de ghea , acoperit de o abureal fin . Îi era foarte sete, dar asta
nu l-ar fi ajutat s rivalizeze cu tân rul lupt tor.
— De acord pentru haleal , niet pentru Martini, r spunse el.
Neîncrez tor, Caze îl privi o clip .
— Chiar te-a vr jit fata asta?
— Da, r spunse senatorul, strângând din f lci. Şi acum, hai s-o
ştergem de aici.
Eloisa era încântat . Jacques Mattel era fermec tor. Mai întâi o
încântar poveştile despre gafele pe care le f cuse tot timpul cât
st tuse în Filipine. Stropul lui de nebunie şi complimentele
stângace pe care i le f cea erau înduioş toare. Toate astea o
eliberau de greutatea celor doi b rba i. El îi trezea nostalgia dup
Filipine, dup oamenii de pe strad şi surâsul lor sincer şi curat.
Oamenii aceia p reau tare simpli în compara ie cu ceea ce tr ise
ca la Washington. Chiar D-na Marcos îi p rea deschis şi duioas ,
iar înv mintele şi calculele ei, de-a dreptul simplu e.
La cafea, ziaristul o aduse brusc la realitate, întrebând-o care
era scopul acestei întâlniri.
Eloisa, pu in încurcat de aceast întrebare abrupt , începu s
cotrob ie prin sacoş .
— Giani crede c ai fi interesat s faci un reportaj despre
oamenii care figureaz pe aceast list .
Îi întinse un plic mare pe care el îl deschise imediat şi începu s
citeasc .
Eloisa îl privea cu aten ie pe tân rul din fa a ei. Ea ştia pe de
rost numele celor patruzeci de persoane de pe list . Înainte de a
pleca din Washington st tuse de dup -amiaz pân în zori recitind
şi rearanjând cartonaşele lui multicolore. Cele albe erau l sate
deoparte, dar cele mov, verzi şi roşii se amestecau. Le recitise
atent, pe unele chiar de dou sau trei ori, f când ici şi colo câte o
liniu neagr într-un cerc. Încet, încet pe mas se formau mici
gr m joare, iar pe o foaie de hârtie lista sporea.
Într-un sfârşit, ziaristul puse hârtiile pe mas .
— Şi ce trebuie s fac eu cu lista asta?
— Ideea este s vii la Washington pe la sfârşitul lui iulie, s

146
r mâi în august şi septembrie şi s -i intervievezi, de preferin pe
fiecare în parte, pe primii paisprezece de pe aceast list .
— Dar e o munc , uriaş ! Şi în ce scop? Ce trebuie s -i întreb?
Eloisa scoase înc un plic.
— Iat aici o list de întreb ri preg tit pentru tine. Cred c este
primordial ca aceste personaje s poat r spunde la toate.
Jacques începu s citeasc în diagonal .
— Mda! Încep s în eleg. Cred c e vorba de întreb ri capcan .
Dar care? Nu v d ce interes ar prezenta pentru telespectatorii
noştri şi nici nu-i v d pe şefii mei l sându-m s -mi pierd vremea
dou luni la Washington. Unde este senza ionalul în toat treaba
asta? Prietenul t u e nebun!
Eloisa se uit la el într-un fel care, dintr-odat , îl arunc pe
ziarist într-o angoas teribil .
— Mi-a spus s - i dau plicul sta gros.
Cu ochii int în ochii Eloisei, Jacques deschise plicul
morm ind nemul umit.
Pachetul con inea dou lucruri. Dar Jacques nu v zu decât
unul, c sc ochii mari şi închise plicul pe dat .
— Iisuse! Drept cine m ia? E o avere în plicul la! Dou zeci de
mii de dolari! Cu fa a de un roşu aprins, el împinse plicul înapoi
spre Eloisa. Nu m amestec într-o combina ie cu bani, Eloisa, asta
spune-i prietenului t u.
— Mai întâi de toate c nu este o combina ie pl tit . Prietenul
meu, cum îl numeşti tu, e sincer preocupat de r zboiul comercial
care se anun între Statele Unite şi Europa. El crede c în curând
e posibil o ruptur dramatic şi vrea ca tu s fii primul care
anun acest eveniment.
— Atunci, la ce bun banii? o lu de la cap t Mattel.
— Prietenul meu ştie c nu po i intervieva atâ ia oameni în
numele televiziunii la care lucrezi. Iulie şi august ar putea fi pentru
tine dou luni de vacan la care ai dreptul.
— Nu-i prost. Continu .
— O echip de televiziune care s lucreze pentru cineva, cel
pu in la început, presupune nişte cheltuieli, în plus, tu eşti acela
care trebuie s -i convingi.
Dintr-odat , Jacques deveni mai interesat.
— Dar î i dai seama ce cheltuieli vor fi? Abia dac ajung
dou zeci de mii de dolari.
— Nu sunt dou zeci de mii ci o sut de mii de dolari. În
teancurile de bani sunt şi franci elve ieni.

147
Jacques p li.
— Nu ştiu ce s zic, mi se pare suspect toat treaba asta.
Eloisa surâse şi-şi lu o atitudine matern .
— Ascult , Jacques, Giani este foarte tare preocupat de ceea ce
a auzit la Washington, dar nu poate tr da, e normal. În plus, tu
ştii c este teribil de orgolios…
— Da, dar…
— Intervievându-i pe oamenii de pe lista asta, în special pe
primii paisprezece, nu el este cel care face publice informa iile, ci ei
înşişi le dezv luie. El n-a f cut decât s - i dea nume de oameni
care oricum caut s vorbeasc presei.
— E diabolic.
— E… prietenul meu.
Jacques izbucni în râs.
— O, da, în chestia asta îl recunosc pe Giani, e stilul lui. Dar,
totuşi, aş fi mai liniştit dac aş avea, s zicem…
— … o dovad ? întreb Eloisa cu un firicel de glas. Te-ai uitat la
scrisoarea care se afl împreun cu banii?
Surprins, Jacques Mattel d du la o parte capacul plicului şi
scoase din el ceea ce p rea a fi un manuscris. Tres ri în clipa în
care citi începutul de pe prima pagin , dar mai ales titlul.
„Aventurile galante ale unui bancher-peşte în Filipine”. Apoi
frunz ri repede cele zece pagini. Fiecare dintre ele avea în col nişte
ini iale ilizibile. Dar pe ultima, semn tura lui Giancarlo Potzo-
Berghese era foarte lizibil . Mattel îşi încrunt sprâncenele şi se
uit la Eloisa.
— Tu ai citit documentul sta?
— Nu, eu doar am num rat banii. L-a pus el însuşi în plic şi mi-
a spus c chiar un prost de ziarist, în ultimul hal de limitat, ar
în elege cât importan d el la ceea ce s-ar putea întâmpla,
având în mân acest document.
— Probabil c am s regret, dar… – şi înainte de a-i înapoia
Eloisei documentul îl rupse în dou – … dar îi vei spune c îl cred.
Mai ai şi alte informa ii s -mi dai?
— Da, asta.
Înc un plic.
— Este o list cu ziariştii din Europa şi din Statele Unite pe care
ar trebui s -i cunoşti, dac nu cumva îi şi cunoşti deja, mai ales
pe cei de la Washington. Po i s le telefonezi. G seşti acolo câte o
mic noti despre fiecare, despre cât de mare importan prezint
fiecare, despre tendin ele lor politice, despre interesele lor şi dac

148
sunt pro europeni, de partea Lumii a Treia sau WASP, toate astea
ca nu care cumva s faci vreo gaf .
— Este o documenta ie care valoreaz aur, murmur ziaristul.
Înseamn c e într-adev r neliniştit.
Ochii Eloisei se m rir . P rea cufundat într-o viziune biblic .
— Da, e tot atât de îngrijorat şi pentru Europa cât şi pentru
Statele Unite. Dar nu ştiu de ce, spuse ea cu o voce vis toare.
— Explic -mi, spuse Jacques.
— E ciudat. Îl v d agitându-se pretutindeni, lucrând ca un
nebun pentru cineva care nu-l în elege, simt urgen a şi importan a
a ceea ce vede el, dar nu pot ajunge la o concluzie coerent .
— Cu siguran c şi tu l-ai întrebat.
— Da, desigur, dar se închide în el ca un melc. S-ar zice c
tr ieşte un permanent coşmar.
— Poate îi e fric s nu fie ucis? specul Mattel.
Eloisa frem ta.
— Sper c nu!
— În cazul sta, te pune şi pe tine în pericol. Nimeni nu va şti
c tu nu ai nici un amestec.
Ochii Eloisei se umplur de o mare triste e.
— Maestrul meu de acupunctur spunea c omul tr ieşte din
vibra ii. Destinul a dat fiec rui om partea lui de vibra ii. Dar omul
e acela care trebuie s hot rasc unde, când şi ce cantitate de
vibra ii trebuie s foloseasc .
— Sper c prietenul t u nu te-a convins s consumi toate
vibra iile dintr-odat , morm i ziaristul. Tare mult aş dori s - i ofer
şi eu câteva vibra ii.
Eloisa ieşi din visul în care plutea şi-i surâse.
— Dar m-ai f cut deja s vibrez şi mi-a pl cut senza ia pe care
am tr it-o.
Inima tân rului îşi dubl b t ile.
— Nu te cred, spuse el cu şmecherie în glas.
— Atunci va trebui s g sesc un mod de a- i demonstra
sinceritatea mea, spuse ea cu o voce aspr .
Ziaristului nu-i venea s cread c auzise bine.
— Unde şi când te pot revedea? se bâlbâi el.
— La Washington, la sfârşitul lui iulie. Te po i descurca.
De acord.
— Uite num rul meu de telefon. Când vei suna, s nu spui cine
eşti.
— Nimic altceva?

149
— Ba da. O s - i ia mult timp ca s fixezi întâlnirile, dar
asigur -te c toate întreb rile vor primi un r spuns, nu conteaz
care.
— Dar care sunt întreb rile cheie? În ce ordine?
— Tu eşti acela care va trebui s stabileşti ordinea întreb rile
cheie î i vor fi date la sfârşitul şederii tale sau în cazul în care
evenimentele se precipit .

Ochii avocatului scânteiar .


— E greu s descrii pe cineva pe baza unei conversa ii, dar iat
în câteva cuvinte ce-mi trece prin cap: foarte sofisticat , dar în
acelaşi timp foarte cuminte, ascunzând o mare triste e. Oricum,
nu a fost crescut de nişte r noi.
— Henri, ai nimerit exact la int ! exclam senatorul. Este exact
ceea ce nu reuşeam s -mi l muresc, dar sta-i am nuntul care nu
se potrivea! Crezi c un orfelinat din Filipine poate oferi condi ii ca
cineva s devin atât de sofisticat?
— Glumeşti? Este o fat care s-a bucurat de educa ie în
preajma mai marilor din lumea asta, sau care a c l torit mult,
frecventând mediile celor boga i, dar mai ales în Europa şi nu doar
o singur dat , crede-m .
— Fii liniştit, prietene, te cred. Colec ia ta particular de super
bog taşi este legendar .
— Îmi plac oamenii boga i! constat avocatul.
— Dar şi ei te plac pe tine, tare mult, r spunse prompt
senatorul.
Henri Caze tres ri. Hot rât lucru, prietenul s u se schimbase,
nu numai fizic, ci şi în profunzime. Nu numai partea lui
b d r neasc se acoperise cu un soi de lustru, dar, în urma
conversa iei de la mas , era evident c şmecherul din el se şlefuise
ascunzând mai bine instinctul care alt dat i se citea în priviri. S
fi fost oare influen a fetei? Nu, nu chiar. F r îndoial era, în parte
şi influen a lui Giancarlo. Cu siguran c între cei doi b rba i era
o tensiune a naibii de mare. Se preg tea un eveniment major,
maestrul Caze sim ea acest lucru. Dar ce eveniment? Tremura de
curiozitate. Ceea ce-l a â a mai mult, era faptul c avea ciudata
impresie c nici fata, nici Giancarlo şi nici prietenul s u nu vor fi
st pâni pe jocul care se anun a, iar asta îl încânta, c ci în astfel de
situa ii intervin avoca ii. Oala era fierbinte şi mirosea bine, tare
bine. Nu-i trebuia decât un polonic mare şi frumos şi ce altceva
decât Geneva putea servi mai bine drept polonic? Giani îi d duse

150
deja pe mân , la început direct, apoi pe c i ocolite, averea familiei
Marcos, frumos aranjat pe un platou de argint. Îi d deau
lacrimile de bucurie. Ce de bani avea s câştige din toat afacerea
asta, cu toate negocierile care urmau s se desf şoare, ce mai!
Zece ani de via , pe pu in! Fiscul elve ian îl va binecuvânta,
b ncile vor fi încântate s respecte blocarea fondurilor, iar
politicienii, pro sau contra, încânta i de sumele pe care le vor
încasa ca recompens a eventualelor lor acorduri. Da, Giancarlo
Potzo-Berghese era un tip formidabil. Merita s se vorbeasc
despre el cu respect.
Maestrul Henri Caze se uit la ultimul nume de pe lista cu
invita i pe care Giancarlo o preg tise pentru senator. Scoase un
morm it şi-i întinse lista prietenului s u.
— E bine; Perfect! suspin avocatul. Nici eu n-aş fi putut face
mai bine. În orice caz nu e o vizit cu personaje de salon. Vei
întâlni nişte duri, elve ieni sut la sut . Sunt patru comandan i,
cinci bancheri şi nu dintre cei mai neînsemna i, trei industriaşi,
plus membrii Marelui Consiliu. E uimitor. To i sunt oameni c rora
nu le place s fie deranja i în timpul lunilor de var . Î i repet, nici
eu n-aş fi putut face mai bine.
— Asta mi-a spus şi Giani.
Avocatul se scarpin în cap.
— Mi se pare c , totuşi, ai o rezerv , remarc senatorul.
— Nu, nu, e o treab pe cinste. Cu toate acestea, gândindu-m
mai bine, ceea ce m intrig e faptul c fiecare dintre aceste
personaje este, în general, xenofob la modul activ şi scandalos de
antiamerican, în special. Cei cinci bancheri, de exemplu, s-au
zb tut din r sputeri ca Statele Unite s fie refuzate când au cerut
ridicarea secretului bancar. Industriaşii, sunt to i trei în
concuren direct cu industriile din aceeaşi ramur din S.U.A.
Unul dintre ei îi ur şte în mod deosebit pe americani din cauza
presei proaste care i s-a f cut la voi şi pentru c i s-a interzis
vânzarea unuia dintre produsele sale pe pia a american . Acelaşi
lucru este valabil şi pentru membrii Marelui Consiliu: fiecare a
avut de purtat negocieri deosebit de nepl cute cu oamenii voştri
politici. În schimb, printre ei se afl „Mama”.
— Cine e „Mama”?
— „Mama” este ambasadorul care aranjeaz toate mişc rile în
numele rilor mici din America de Sud şi din Africa când e ceva
care arde în problemele monetare.
— Credeam c de treburile astea se ocup Lentwiller sau

151
succesorul s u la Banca Na ional .
— Nu, Lentwiller este „Mama-Mare”. Numai „Mama” o consult
pe „Mama-Mare”. Nimeni nu se apropie de „Mama-Mare”, în afar
de b ie ii cei mari şi r i, miniştrii de finan e din Europa şi din
Japonia. R ii cei mici se duc direct în fustele lui „Mama”.
— Şi dup aceea?
— Dup aceea, „Mama-Mare” ia telefonul şi vorbeşte cu
Dumnezeu.
— Volcker? Ministrul de finan e şi preşedinte al Federal
Reserve?
— Exact.
— Atunci, Reagan ce face?
— Reagan? Glumeşti. El e doar un politician… Oh! Scuz -m !…
Pe scurt, miniştrii de finan e sunt profesionişti. To i se cunosc
între ei. Ei au grij de cariera lor de func ionari pe care trebuie s-o
apere. Dintre ei, nici unul nu se ocup de un şef de guvern, nici
m car ruşii. Ei se afl acolo unde se afl tocmai ca s pun la cale
diverse aranjamente, nu ca s le demoleze…
— S ne întoarcem la lista noastr . Mai e ceva care i se pare
ciudat?
— A, da… Nu, în fond, nu e chiar atât de ciudat. Tu te afli aici
în Europa ca s ar i care este atitudinea ta, pe de o parte şi ca s
în elegi nemul umirile celorlal i şi s ie ascul i reclama iile, pe de
alt parte. Numai cunoscându- i duşmanii vei ajunge la adev r.
Giancarlo şi-a f cut foarte bine treaba.
Numai s nu te apuci s ba i câmpii gândi avocatul care se tot
uita la paharul cu ap din fa a senatorului.
— Pot s te invit la mine ca s bem ceva? întreb el cu glas tare.
Richard se uit la ceas. Îi promisese Eloisei c se întâlneşte cu
ea la hotel.
— Nu, trebuie s m odihnesc înaintea dineului de disear .
Avocatul îi f cu cu ochiul.
— Nu te „odihni” prea tare. Rolle, este departe, iar von Barnard
este exagerat de punctual chiar şi atunci când este rugat s n-o
fac . Felicit -l pentru cupa pe care a ob inut-o la maraton c ci e
foarte mândru de asta. Şi mai ales nu uita s -l felici i pe Charles
Sauger. Banca lui a câştigat concursul interbancar de tir de anul
acesta. Dac , din întâmplare, şeful lui de personal, D-na Lulier,
este şi ea acolo, felicit-o şi pe ea, c ci a câştigat proba de pistol. Te
vei afla într-un mediu cât se poate de elve ian, numai ei între ei,
f r str ini şi f r masc . În aceast perioad a anului sunt foarte

152
nostimi, se distreaz şi sunt foarte sportivi: regate, tenis, excursii
lungi, escalad ri prin mun i şi golf. Limiteaz -te la subiectele
astea, dar nu accepta s participi la vreuna dintre ele decât dac
eşti foarte bun. De fapt pari a fi în form şi-mi aduc aminte c în
tinere e erai foarte sportiv. Se organizeaz curse pe toate lacurile.
Ai s te distrezi din plin. În fond, Giani sta al t u nu e prost
deloc.
— Nu uita de informa iile mele cât stai la Berna, soldat!
Avocatul lu pozi ie de drep i.
— Jawohl, mein Fuhrer.

Eloisa se întâlni cu senatorul la ora stabilit . Înainte ca el s -i


poat pune vreo întrebare, ea îi povesti ce şans nemaipomenit
avusese în diminea a aceea când s-a întâlnit cu o cunoştin nu
prea apropiat din Filipine. Fusese teribil de decep ionat când îşi
d duse seama c ziaristul nu o invitase la prânz decât ca s scoat
de la ea informa ii despre familia Marcos şi despre eventualele
cunoştin e pe care aceştia le-ar putea avea aici, în Elve ia. Dup o
vreme se r zbunase pe el povestindu-i istorii închipuite de ea pe
care acesta le luase drept bune. Povestind, Eloisa pufnea, imita
exclama iile de stupoare, curtea şi avansurile pe care i le f cea cu
piciorul:
Gelozia şi b nuielile odat risipite, senatorul se l s contaminat
de buna ei dispozi ie, râzând cu lacrimi de strâmb turile Eloisei
care profit de aceast stare de lucruri ca s -şi lepede veşmintele
şi s i le scoat şi pe ale lui.
În cele zece zile pe care le petrecur împreun , Eloisa avu grij
ca fiecare or , fiecare noapte s fie transformat într-o escapad .
În pat, ea îl aduse încetişor pe culmile pl cerii. Nu cru a nici un
efort ca s -l fac s -i m rturiseasc fantasmele lui şi „s încerce”
s i le îndeplineasc . Dar, mult mai de pre decât imagina ia
senatorului se dovedi ceea ce îi propunea tân ra femeie, îl provoca,
cerându-i s aleag dintre propriile lui fantasme, lucru pe care
foarte pu ine femei ştiu s -l fac de team s nu-şi piard puterea
pe care o au asupra b rba ilor.
Întoarcerea, pe 20 iulie, fu o adev rat catastrof pentru
O’Reilly. Era în stare s cucereasc întreaga lume, dar nu pentru
a-şi satisface orgoliul, ci pur şi simplu pentru o femeie. Numai
dac ar fi putut s in în frâu demonul acela numit gelozie şi
pofta pe care o avea de a bea un whisky irlandez.

153
XVII
VIZITE PERSONALE
La rândul lui, Giancarlo g si c cele zece zile petrecute în
Elve ia fuseser epuizante. Cu foarte mare greutate reuşea din
când în când s mai g seasc câteva ore libere ca s fac vizite la
b ncile care-i erau prietene. Avea nevoie de şapte b nci, alese cu
grij dup noti ele din cartonaşele lui personale şi criteriile pe care
tot el ie stabilise cu meticulozitate. Planul lui cuprindea diverse
etape.
În primul rând, s deschid un cont prin intermediul unui
bancher care îl cunoştea bine, de preferin unul pe care-l
cunoscuse la recep ii în timpul sejurului în Elve ia cu O’Reilly.
În al doilea rând, trebuia ca bancherul s fie „mul umit” de
suma depus . În al treilea rând, s fie suficient de impresionat de
ordinele ce trebuiau date pentru administrarea acestei sume
importante şi s -şi pun întreb ri şi s le pun şi altora. În al
patrulea rând, şeful de Burs şi/sau cambialul s fie prezent şi s
fie consultat în timpul întrevederii cu bancherul. Discu ia se va
învârti tot timpul în jurul întrevederii pe care o avusese cu
prietenul lui, cambistul. Dar, în al cincilea rând, dac el cump ra
cu to i banii din cont prime absurde bazate pe o presupus
sc dere a dolarului, în anumite b nci ei vor face aceeaşi
opera iune dar mai ales cu prime prev zute a sc dea, de pe pia a
bonurilor de tezaur americane, ceea ce va provoca o confuzie
total , c ci dac unii bancheri vor vedea în ordinele lui de banc o
certitudine privind sc derea dolarului indicat de cineva care e
foarte la curent cu mişmaşurile de la Washington, asta
presupunea în egal m sur o sc dere continu a ratei dobânzilor,
deci o creştere a bonurilor de tezaur.
Al ii, însp imânta i, vor face calculul invers. C ci dac Giani
cump ra în disperare prime la fel de absurde mizând pe o sc dere
a valorii bonurilor de tezaur americane, asta însemna c este sigur
c rata dobânzilor va creşte, deci c valoarea obliga iunilor va
sc dea; în acelaşi timp, o creştere a ratei dobânzilor ar fi sinonim
cu creşterea dolarului şi cu siguran nu va mai fi vorba de o
sc dere.
Lumea st tea la pând : ce vor face Statele Unite cu rata
154
dobânzilor? Nimic altceva nu mai conta de doi ani încoace. O
adev rat paranoia se instalase în leg tur cu aceast problem .
Orice informa ie concret era exploatat şi pl tit cu bani grei,
ceea ce f cea ca pia a s fie mai nervoas , mai b nuitoare şi mai
ales avid . În lipsa unor informa ii provenind de la o banc
central el trebuia s caute şi s g seasc cu orice pre surse
sigure. Pia a era o adev rat ureche, iar aceast ureche era ciulit
spre ceea ce va face Federal Reserve Bank.
C ci pia a bonurilor de tezaur americane ajunsese la peste o
sut de miliarde de dolari pe zi: numai ea singur dep şea toate
pie ele celorlalte obliga iuni guvernamentale din lumea întreag .
Un sfert de sutime de schimbare a valorii ratelor însemna o
pierdere (sau un câştig) de milioane de dolari pentru fiecare banc
în parte.
Întreaga lume participa la aceast curs , dar locurile de
specialişti sunt rare şi scumpe. Doar câteva mari b nci din Anglia,
Japonia, Hong Kong şi Elve ia reuşiser s ajung în „altarul
finan elor”. Celelalte tr geau cu un ochi la câştiguri, iar cu cel lalt
la „teroarea japonez ”, în mai, b ncile lor care serveau drept agen i
de schimb, creaser , din greşeal , o mic anomalie în aceste
cump r ri, ceea ce le-a costat cinci sute de milioane de dolari pe
cele treizeci şi cinci de case de schimb de pe Wall Street
specializate pe aceast pia , iar ele acuzaser imediat în mod
public banca central japonez c a l sat buc ica mai bun din
ceea ce avea s fac Federali Reserve, b ncilor sale private, lucru
inacceptabil şi interzis.
Din februarie, contul lui Giani crescuse sim itor: de la şapte
milioane, ajunsese la şaptesprezece, el fiind cel care reuşise s
creeze diferen a de zece milioane. Acest lucru era cunoscut de cinci
agen i de schimb foarte slobozi la gur , c ci Giani vânduse prin
intermediul lor dolari la termen şi cump rase prime mizând pe
creşterea monedelor zise forte pentru sume impresionante fa de
ordinele lui normale. Dac , în general, agen ii de schimb îi
respectau pe marii speculan i la burs , fiindc erau clien i de aur,
pe cei care câştigau constant îi venerau de-a dreptul. Cu toate c
numele lui Giancarlo nu era pomenit niciodat , se ştia c e vorba
despre el. Gra ie acestor câştiguri, credibilitatea lui Giancarlo ca
fiind o persoan cum nu se poate mai bine informat se
r spândise cu viteza fulgerului printre cei mai buni „clien i” ai
celor cinci agen i de schimb.
Giancarlo conta mult pe aceast reputa ie, poate cam prea mult,

155
dar nu avea de ales. Jocul avea reguli şi trebuia s le urmeze. Cele
şaptesprezece milioane de dolari ai s i nu reprezentau miare lucru
pentru bancherii elve ieni, mai aids c erau împ r i i între şapte
b nci, dar dou milioane de fiecare cont, în întregime puşi la
b taie într-o specula ie în aparen absurd , nu puteau trece
neobserva i, c ci o asemenea mişcare putea însemna fie o varia ie
de zece la sut pentru dolar, fie o varia ie de cel pu in doi la sut a
ratelor, ceea ce era cal mai r u lucru, iar Giancarlo era cunoscut
ca fiind un om prudent. Cine dorea se putea interesa pe lâng
Pringle sau Seligman, sau la prietenii s i. Era mult mai respectat
decât îşi închipuia.
În acest caz, valoarea cot de o mie şase sute de miliarde de
dolari ar sc dea cu circa dou sute de miliarde de dolarii, f r s
mai vorbim de panica produs . Echivalentul unui an de venituri
pentru OPEC în zece secunde. Dolarul în sc dere? Dolarul în
creştere? Pia a era ca un fel de g in aşezat în mijlocul unei
autostr zi la o or de vârf. Prima maşin care i-ar fi smuls penele
ar fi trimis-o Dumnezeu ştie unde.

La Londra, conversa ia dintre Stanford-Pringle şi Seligman i-ar


fi f cut pl cere lui Giancarlo dac ar fi putut-o auzi.
— Atunci, ce este?
— Urm reşte-m , sau, mai degrab , urm reşte-l pe Giani. Cea
mai mare parte a oamenilor importan i sau care au mari averi şi-
au transferat, timp de ani de zile, o parte din averi în afara rilor
lor. Când un guvern devine intolerabil şi amenin s -i ruineze, ei
scot cât mai mult posibil, dar, propor ional cu masa monetar a
unei ri europene, asta înseamn foarte pu in. Infim! S zicem,
costul a dou s pt mâni de interven ii a unei b nci na ionale ca
Banca Fran ei. Deci mai r mân câ iva noi îmbog i i sau cadre
superioare care sunt atât de prinşi cu afacerile lor, încât abia dac
pot scoate din ele un minimum de profit.
— Atunci, care este cauza acestei mari sc deri?
— Nu e vorba de scurgerea capitalurilor, ci de fuga oamenilor.
Oamenii care pleac sunt, în general, oameni care se pricep foarte
bine la afaceri şi care au multe leg turi în str in tate. Prietenii lor,
prin defini ie, îi cunosc, au f cut afaceri cu ei şi le respect p rerile
şi felul de a gândi şi – aici este aspectul psihologic al problemei – le
cunosc sentimentul patriotic, pentru c aceşti oameni au
supravie uit ani întregi la toate crizele din ara lor şi totuşi au
r mas acolo. Dac pleac în num r mare, aşa cum s-a întâmplat

156
în Anglia dup domnia lui Wilson, când au plecat din ar optzeci
de mii de doctori şi ingineri în doar trei ani de zile şi nu mai spun
de marile averi, deci, dac oamenii pleac în num r mare, asta
bag frica în toat lumea financiar din afara rii respective şi ei
sunt cei care încep s vând monede pe diverse pie e sau evit s
trateze o afacere în aceast moned . În plus, refugiatul, el nu este
chiar sub o zodie nefast , c ci odat ajuns în str in tate, aşteapt
ca situa ia din ara lui s se amelioreze şi va fi primul care va
reinvesti acolo. C ci, în general, el crede în ara s , apoi mai sunt
obiceiurile şi ştie c poate face afaceri acolo. Î i aminteşti spusele
unui ministru de finan e din Italia de dup r zboi? Când i s-a
reproşat c închide ochii la scurgerea de capitaluri, practicat
aproape la vedere, el a r spuns: „Scurgerea de capitaluri în
Elve ia? Dar, drag prietene, asta este rezerva latent a Italiei!” Şi
lucrul sta n-a întârziat s fi dovedit: la începutul anilor şaptezeci,
ara a fost adus la ruin de incompeten a politicienilor s i. Nici
un b nu în cas . Atunci, cât se poate de simplu, ministrul de
finan e i-a convocat pe oamenii cei mai boga i, care f cuser
impruden a şi îşi scoseser banii într-un mod prea flagrant şi i-a
amenin at cu o amend zdrav n dac nu investesc la ei în ar .
În numai şase luni, mai mult de trei miliarde de dolari s-au întors
în Italia şi cum trebuia s se reinvesteasc , afacerile s-au restabilit
încetul cu încetul, dând curaj italienilor refugia i s investeasc
mai mult, iar aceştia la rândul lor i-au antrenat şi pe prietenii lor
care nu erau italieni, iar acum, în Italia intr în fiecare lun peste
un miliard de dolari via Elve ia care nu mai are nimic de-a face cu
resortisan ii italieni. La ora actual , am o banc elve ian care-mi
propune s subscriu la o m rire de capital a unei asigur ri italiene
pe care toat lumea vrea s pun mina, atât este de cerut în
str in tate. Şi ştii de ce? Asigurarea în chestiune apar ine
partidului comunist, deci e mai sigur pentru c nu se pune
problema posibilit ii grevelor. Iat limita extrem la care poate
ajunge s rmana noastr lume a finan elor.
— Vorbeşti de funie în casa spânzuratului?
— Nu mai este o simpl butad , dragul meu, ci o realitate!
— Giani devine foarte periculos. Presimt scandalul şi, deci,
profituri mari.
— Sunt de acord cu tine şi aş vrea s ştiu dac analiza ta
seam n cu a mea.
— Mica noastr afacere de împrumut în devize europene cap t
o dezvoltare fabuloas , mai ales în sectorul contractelor industriale

157
dintre Statele Unite şi Lumea a Treia, iar asta gra ie senatorului,
sau cel pu in datorit firmei de avoca i din care a f cut parte. Deci
senatorul îl ascult pe Giani, iar bancherii din Europa care se
asociaz cu noi în aceste acord ri de împrumuturi îl
binecuvânteaz şi ei. Nu sunt fraieri. Influen a scumpului nostru
conte este vizibil , deci este ascultat. El face aceeaşi politic ca şi
Talleyrand: adun la un loc fragmente mici ca s devin o mare
putere.
— E bine.
— Da, dar risc m s ne scape.
— Unde?
— Nu ştiu exact, dar ceea ce m deranjeaz sunt p rerile pe
care le tot plaseaz cu ocazia vizitelor pe care le face pe ici pe colo.
— Vrei s spui cele legate de o Europ care îşi va lua în sarcin
administrarea eurodolarului? Stanford-Rringle izbucni în râs. E
de-a dreptul extravagant .
— Sunt întru totul de acord cu tine şi exact asta m jeneaz .
C ci nu este deloc stilul lui Giani s avanseze o teorie care s nu
fie la mod şi cu atât mai mult nu e stilul lui s avanseze o teorie
extravagant .
— Ei asta-i acum! Face şi el din asta calul de b taie pentru ca
prietenii noştri europeni s fie şi mai nelinişti i şi mai dornici s
participe la lansarea de emisiuni de împrumuturi în devize
europene.
— Atunci, drag prietene, de ce s-o fac pe ocolite? Ar putea tot
atât de bine s spun sus şi tare c dolarul va continua s scad
şi c trebuie ca lumea s continue s cumpere instrumente
financiare în devize str ine.
Stanford-Pringle se scarpin în cap.
— Hm. Da, ai dreptate. Oricum asta e moda, în tot cazul, dar
ştii c Giani este un mare juc tor de biliard?
— Ştiu cum s nu ştiu? În privin a asta m-a costat scump, ca
s nu mai vorbesc de prietenii mei pe care i-a escrocat în
weekenduri la castel la mine. F r s par c ar fi fost amestecat –
şi niciodat nu el este cel care propune o partid , din contr , se
las rugat – nu l-am v zut niciodat s plece f r o prad de cel
pu in o mie de lire. Iar la backgammon, e un adev rat m cel, îşi
enerveaz atât de tare adversarul cu replicile lui r ut cioase, încât
acesta nu se mai gândeşte la joc ci se concentreaz s g seasc un
r spuns acerb şi f când în acelaşi timp eforturi supraomeneşti ca
s nu-i dea cu masa de joc în cap. În jocul sta este un adev rat

158
asasin. Îi înfurie la culme pe to i, iar ei sunt gata s -şi asume orice
risc la joc, numai ca s -i poat da o replic care s -i închid gura.
Ochii lui Lord Seligman se îngustar .
— M întreb dac nu cumva e pe cale s fac acelaşi lucru cu
scumpul t u prieten O’Reilly?
— Dar în ce scop? Pentru loviturile pe care le d la biliard, de
acord. Mi-l închipui perfect aruncând paie pe foc cu aceast panic
între inut despre sc derea dolarului. Nu conteaz metoda lui, nici
originalitatea p rerilor sale, prea pu in conform cu caracterul s u
prudent. Iar noi nu avem de ce ne plânge, c ci am câştigat
dou zeci de milioane de dolari. Dar pentru restul…
— În ceea ce priveşte restul, continu Lord Seligman.
— Avem un italian care îşi face prieteni acolo unde nu avea. Şi
asta datorit unui senator american care-i asigur existen a şi
care este cât se poate de proeminent ca figur . Cu toate acestea, el
foloseşte o teorie oare, în ciuda politicii antiguvernamentale a
aceluiaşi senator (care în fond r mâne un patriot), este cum nu se
poate mai insult toare şi provocatoare. Î i dai seama cam ce spune
Giani? El îl considera, în mod deschis, pe binef c torul lui şi prin
urmare şi ara acestuia, drept un copil iresponsabil – lucru care
nu se face, cu toate c poate este adev rat – şi asta nu doar de fa
cu el ci de fa cu to i cei pe care-i viziteaz în Europa. Este o
adev rat palm repetat de sute de ori.
— Tocmai asta î i spuneam şi eu. Asta arunc suspiciuni
asupra dolarului. Mai ales când senatorul este beat şi nu mai
poate r spunde în mod conving tor. Din contr , aceste bâlbâieli
sporesc suspiciunea.
— Mi s-a spus c nu mai bea.
— Acesta este cel lalt aspect care m tracaseaz . Asta sporeşte
capacitatea lui de a aprecia importan a provoc rilor lui Giani.
— Poate sta este felul lui Giani de a-şi vindeca orgoliul r nit.
Sau o compensare pentru servitudinea lui for at? Ştii c e foarte
orgolios.
— Nu în asemenea m sur încât s -şi rişte slujba!
— Cu toate astea a f cut-o atunci când „a uitat” s-o contacteze
pe D-na Aquino.
— Ştii foarte bine la ce se gândea el s fac r mânându-i fidel
D-nei Marcos. O mare lovitur de unul singur şi trebuie s-o spun,
cred c ar fi greşit dac n-ar fi încercat s-o fac .
— Atunci, în ce const marea lovitur de data asta?
— Nu ştiu absolut nimic, drag prietene, dar din analiza pe care

159
am f cut-o împreun rezult c Giani pune la cale o lovitur . O
lovitur de mari propor ii dac inem cont de riscurile pe care şi le
asum !
— S sper m c a tras înv minte din lec ia pe care i-am dat-o
şi c ne va consulta la momentul potrivit.
— S sper m! Dar nu-mi place cuvântul „speran ” care pentru
mine este egal eu neputin . O mare lovitur de unul singur ca cea
preg tit pe lâng Marcos m face s cred c va dori s mai
încerce o mare lovitur tot de unul singur… din orgoliu.
Stanford-Pringle suspin .
— Cred c temerile noastre sunt aceleaşi.
— Vrei s spui c o lovitur de unul singur, ratat sau reuşit
ne va amesteca şi ne va p ta şi reputa ia noastr ?
— Da – Stanford-Pringle suspin – din p cate în meseria
noastr frica e cea oare ne împiedic s încerc m o mare lovitur
şi sunt tot atât de sigur de asta pe cât sunt de sigur c orgoliul e
cel care ne-ar împinge s-o facem.
— Atunci înseamn c e vreo cale pe care n-am folosit-o.
— A da? Bravo, drag prietene! Care?
— S-ar impune o mic discu ie cu senatorul.
— O’Reilly? Dar el ar fi ultimul care ar putea şti ce e în capul lui
Giani!
— Desigur! Iar frumoasa şi divina Eloisa Bonvin este probabil
prima care ar putea şti ceva. La urma urmei dac senatorul nu
mai bea, cu siguran c asta nu se datoreaz influen ei lui Giani.
— Nu-i r u! Zi-i! Dar eşti convins c influen a acestei tinere şi
foarte frumoase persoane este sinonim cu o nou alian curat
şi sincer ?
— Cât eşti dispus s dai în cazul în care ar trebui s-o convingem
s se mul umeasc s guste din pl cerile unei iubiri sincere şi
„dezinteresate” care oricum nu ar putea avea ca rezultat c s toria?
— Din partea mea? Oh, trei… cinci milioane de dolari.
— Da, cam la aceeaşi sum m gândisem şi eu. Iar eu fac un
efort asem n tor ca s facem potul şi mai excitant. În fond, pân
acum toat lumea a pus câte ceva în afar de noi doi… Apoi, într-
un fel, Giani este cel care finan eaz dota, nu-i aşa?
— Cincisprezece milioane de dolari pentru primele patru luni,
spui? Foarte satisf c tor, chiar foarte, într-adev r.
— În aşteptare, putem s -i d m o mân de ajutor.
— Cum a şa?
— Printre ziarele şi prietenii noştri de dreapta şi de stânga se

160
afl o foarte important p tur de englezi care nu v d cu ochi buni
c derea regimului alb din Africa de Sud, c ci ei cred înc în
Commonwealth şi în m re ia Imperiului Britanic. Eforturile
guvernului Reagan în acest domeniu îi fac s cread c acestea nu
sunt decât o încercare a americanilor de a destabiliza acest ultim
bastion al Imperiului Britanic în scopul de a-l f râmi a sub
pretextul luptei împotriva rasismului.
— Şi de fapt nu greşesc.
— N-are importan . Dar Commonwealth-ul reprezint un fel de
mic ONU foarte compact şi neutru intre ruşi şi SUA. Iar asta
împiedic SUA s de in puterea la ONU. Iar americanilor nu le
place asta şi nici nu le convine, c ci le ia din mân puterea pe
motivul c ei, sunt campionii de necontestat ai oamenilor de
culoare.
— Nu m gândisem la aşa ceva.
— Dar Thatcher, da! Asta e motivul pentru care lupta ea. Dar în
acest domeniu, zarurile sunt aruncate. Mai r mân ruşii care
râvnesc la aceeaşi glorie.
— Atunci…
— Dac pedal m pu in pe tendin a „British for ever” şi dac
învenin m pu in lucrurile în partea rus , lucrurile ar merge în
sensul dorit de prietenul nostru, nu?
— Uşor de f cut în ceea ce-i priveşte pe prietenii englezi, dar în
ceea ce îi priveşte pe ruşi?
Seligman surâse.
— Eu negociez rambursarea împrumuturilor f cute de ruşi în
perioada 1917-1922 în numele Angliei. Şi asta, chiar zilele astea.
Ruşii mor de dorin a de a face împrumuturi masive prin
intermediul b ncilor noastre englezeşti dar acest lucru este interzis
pân ce nu se rezolv cealalt problem .
— Atunci acceptând o lichidare rapid , americanii vor fi
scurtcircuita i, iar b ncile lor vor începe s strige ca din gur de
şarpe, mai ales acum, exact înainte de alegeri.
— Dar, Lord Seligman, vei deveni un adev rat prieten al ruşilor
precum şi un salvator al v duvelor şi orfanilor din primul r zboi
mondial… B nuiesc c s-a cump rat un mic pachet pentru mica
noastr afacere orfan ?
— Exact! Dar în func ie de cum îi vor afecta veştile pe prietenii
noştri de pe ici de pe colo, vom vedea şi care va fi tendin a p rerilor
prietenului nostru Potzo-Berghese. Telefoneaz -i, te rog,
senatorului.

161
— Da, îl voi suna în curând.

162
XVIII
CALA DI VOLPI, MISIUNEA CONTELUI DE
ARANO
Serios zdruncinat de vizita lui O’Reilly şi Giancarlo, de Arano
f cu un raport c tre prietenii s i din guvernul italian. La pu in
timp dup aceea fu convocat s se explice.
— Citind ceea ce a i scris în rapoartele dv., drag de Arano, am
impresia c încet, încet sunte i pe cale s ne face i s tragem
concluzii foarte importante.
— De exemplu?
— S lu m raportul dv. despre sectorul agro-alimentar. Ar ta i
acolo c creşterea dolarului în anii 82-84 a dus nu numai la
c derea a aproape tuturor materiilor prime, dar mai ales a
cerealelor.
— Asta este statistic pur .
— Da, dar insinua i c inten ia a fost de a ruina Lumea a Treia
şi mai ales de a ruina fermierii, care în mod tradi ional erau de
dreapta.
— Şi nu aşa stau lucrurile?
— Ruinarea fermierilor în Statele Unite este deliberat . În
Europa mai pu in, datorit acordurilor noastre europene. Dar nu
asta e problema. Ceea ce spune i dv. este c „se” arunc paie pe
foc obligându-i, prin aceast coborâre a pre urilor, pe fermieri s
produc mai mult pentru a ob ine acelaşi venit. Mai mult
produc ie, mai pu ini cump r tori, problema se agraveaz iar
presiunilor cresc pentru ca guvernele s -i ajute pe fermierii lor, „s
fac ” ceva, de unde subven ii şi un adev rat dumping de m rfuri
prin vânzarea c tre o ar str in , indiferent care, de grâu, de
exemplu, la un pre care reprezint a treia parte din costul lui de
producere şi stocare.
De Arano începu s surâd . Se ascunse în spatele unei fraze pe
care o auzise repetat adesea de Giancarlo.
— Eu nu insinuez nimic. E scris negru pe alb în diverse ziare şi
confirmat de oamenii pe care i-am vizitat.
— De acord, dar dv. scrie i c , în afar de Japonia, rile
comuniste sunt cele care profit aproape în exclusivitate de acest

163
dumping.
— Şi atunci?
— Ceea ce m intereseaz este concluzia.
— N-am tras concluzii.
— Oh, ba da, dar în felul dumneavoastr . În alt parte scrie i de
asemenea c opozi ia americanilor la restabilirea unei monezi
bazate pe aur ar fi motivat de voin a de a-i împiedica pe ruşi şi
Africa de Sud s profite de stocurile lor de aur.
— E acelaşi refren din anii patruzeci încoace.
— Da, numai c în raportul dv. demonstra i matematic c
acum, aurul d Rusiei infinit mai multe posibilit i de a cump ra
grâu fa de posibilit ile pe care le avea înainte. Şi c , în aparent
din întâmplare, campania politic şi mediatic împotriva Africii de
Sud se intensific exact în momentul în care dolarul a început s
scad , chiar dac aceast campanie este orchestrat mai mult de
Occident decât de c tre roşi.
— Eu nu fac decât s v ar t coinciden ele.
— Da, coinciden e, s zicem, tulbur toare. Drag conte, aceasta
ar însemna c oamenii sus plasa i în Occident şi în special un
anume personaj – un spion infiltrat – lucreaz pe termen lung
pentru Rusia şi c politica lor monetar n-a fost altceva decât o
vast opera iune de destabilizare a dolarului. Printre altele, ea i-a
determinat pe agricultori – grup atotputernic în materie de voturi –
s treac de la dreapta la socialism, ca s nu spun la comunism,
în chiar interiorul rilor democrate din Occident.
— Asta este concluzia dv. domnule ministru?
— Hm, da. Bineîn eles, raportul dv. înc nu concluzioneaz ; el
nu face decât s enun e „fapte”. O abordare atât de… şocant ,
într-adev r! Dar îmi place! Din contr , probabil c senatorului dv.
nu-i place deloc, dac a în eles. Sau m-am înşelat eu asupra
personajului?
De Arano începu s râd deschis.
— Senatorul, ca orice politician în c utare de voturi, a g sit un
cal de b taie care îl poate ajuta s câştige. E la mod s loveşti în
Africa de Sud alb . Nimeni nu se îngrijeşte s afle ceea ce s-ar mai
putea petrece în continuare.
— Dar dv. nu crede i c e un lucru bun s -i faci pe albi s se
comporte ca nişte oameni civiliza i? îi t ie ministrul vorba.
— Nu asta e problema. Problema se pune astfel: ce facem cu
burii? Îşi vor p r si ara, sau, dispera i, vor face un pact cu ruşii?
— Oh! Doar nu crezi ceea ce spui?

164
— Dac din întâmplare aşa ar sta lucrurile, d-le ministru, ruşii
ar avea controlul asupra a optzeci la sut din produc ia mondial
de aur plus asupra altor materii prime strategice, asupra celei mai
bune armate din Africa, precum şi controlul asupra capitalei
legislative, Cape Town. Trebuie s m rturisesc c e tentant.
— Iar în cel lalt caz, dac albii pleac din ar , va fi o
debandad general , o baie de sânge între triburile de negri şi
hinduşi care sunt urâ i de c tre to i negrii. O întrerupere a
produc iei miniere, poate chiar închiderea minelor sabotate, deci o
sc dere a produc iei de aur pe termen lung şi o creştere a cursului
aurului în favoarea produc iei de aur din Rusia, iar pe de alt
parte o ur generalizat a sud africanilor de toate rasele împotriva
albilor din Occident c rora le vor reproşa c nu au f cut ceea ce
trebuia pentru a-i ajuta.
— Asta întrevede i, nu-i aşa? Ruşii câştig orice s-ar întâmpla.
Nu au decât ca în ultimul moment s aleag . Şi ca din întâmplare,
ruşii au hot rât s încheie diferendul lor Anglia pe tema
împrumuturilor pe care le-au f cut în 1914-1918. Astfel, prin
intermediul Bursei de la Londra ei pot lansa noi împrumuturi…
murmur ministrul, asta se potriveşte cu raportul dv.
— În august, Senatul american va vota sanc iuni foarte severe
împotriva Africii de Sud, adaug de Arano. La cele dou milioane
de negri care sunt şomeri se va ad uga înc un milion. Crede i c
to i aceşti oameni vor face diferen a între albii de la Cape Town şi
albii din Occident? Ei nu citesc ziarele occidentale. De altfel, ei nu
citesc deloc. Se mul umesc s -i asculte pe mult iubi ii lor şefi
isterici şi debili care url cerând moartea albilor şi îndeamn la
violul colectiv al femeilor albe.
Ministrul tuşi.
— Prietenul dv., senatorul O’Reilly, pare s vorbeasc cam mult.
Cam prea mult, se pare.
Se întinse în şezlongul s u, iar ochii îi c p tar o expresie
vis toare.
— Volcker, un spion infiltrat! Aşa ceva nu se poate! murmur
ministrul. E considerat un sfânt. Toate succesele îi sunt destinate
lui, tot aşa cum toate visurile sunt ale lui Reagan.
— Nu-i aşa? ad ug de Arano. Mai ales „utilizabil” în negocierile
noastre din GATT.
— Hm, da, poate… dificil, dar o mic insinuare plasat la
momentul potrivit ar putea avea ceva efect. Asta i-ar putea
determina s dea înapoi pe ici pe colo. Cu toate c nu vom în elege

165
niciodat de ce Volcker a vândut aurul FMI şi pe cel al rii sale
într-un moment de hiper infla ie. Se zice c tot el este cel care a
sf tuit s se vând toate rezervele strategice de argint-metal exact
înainte de, precum şi în timpul r zboiului din Vietnam, în timp ce
duşmanii s i cump rau tot ce puteau cump ra… Coinciden ?
Hm… A i mai auzit şi altceva?
Ministrul avea un aer somnolent.
De Arano îl privea atent pe prietenul s u. Ochii lui pe jum tate
închişi îl f ceau s se gândeasc la nonşalan a cu care o felin
apreciaz distan a care o desparte de prad . Dl. Ministru îl ura pe
Volcker. Acum era momentul.
— N-am mai auzit decât c democra ii şi unii republicani se
reunesc în Congres ca s prezinte lobby-ului comun creşterea
tarifelor vamale, în special în ceea ce priveşte rile noastre şi în
mod deosebit ara dv., iar Volcker va vorbi din nou în Congres
pentru a-l convinge c este greşeala dv. dac Statele Unite au o
balan comercial deficitar …
— Asta nu-i o noutate. Ce alte nout i? îi t ie vorba ministrul
cu o voce leneş .
— … şi s conving Congresul, continu de Arano, s opreasc
prin toate mijloacele toate achizi iile de m rfuri pe care ara dv. le
face în SUA pentru rile din Est.
Dintr-o mişcare, ministrul se ridic în cot.
— Ce spune i?
— Da, senatorul spune c reprezentan ii lui Foreign Affairs
Committee şi ai Commerce Committee cred c este absolut
momentul ca ara lor s vând ceea ce are de vândut în mod
direct, f r ipocrizie, pentru c dv. le vinde i ceea ce este interzis
sau, oricum sub cotele admise.
— Ah, tic losul! O presiune a opozi iei şi a Congresului pe care
Reagan nu o poate refuza, numai dac nu este l sat s cad
dolarul sau s creasc tarifele vamale, sau amândou .
— Ma! Restul jocului, adic dv. şi Japonia, este în dezbatere
c ci este prea scump. Noi, italienii, vindem plaje frumoase ca asta
de aici şi obiecte de lux pe care mai nimeni nu mai vrea s le
produc . Şi mai vindem masiv spaghetti, iar americanii ni le
reproşeaz amenin ându-ne cu o creştere de patruzeci la sut a
v mii, ceea ce nu ne place deloc. Pe scurt, suntem în concuren
cu o Americ care începe s în eleag c trebuie s exporte. Şi
când americanii îşi bag o chestie în cap, nimic nu-i mai opreşte…
Numai c la ora actual . În str in tate sunt de inu i mai mul i

166
dolari reprezentând datorii decât în interiorul SUA şi asta pentru
prima dat în istorie. Dolarul care circular în str in tate devine o
crean asupra patrimoniului SUA, nu-i aşa? Un efort de
concentrare a unor ri ar putea deveni o pârghie deloc de neglijat
dac este „bine folosit ”, cit industriaşul italian din spusele
musafirului s u str in.
— Te contrazic! Politicienii democra i şi republicani îl împing pe
preşedinte s m reasc impozitele ca s acopere datoriile. Chiar
Volcker o spune cu fiecare ocazie. Presiunea e atât de mare încât,
mai devreme sau mai târziu, va fi obligat s cedeze, m rind
impozitele. Şi gata cu datoria. La ei merge repede. Nu se încurc cu
jum t i de m sur .
— E dificil! C ci ar contraveni întregului s u program pe baza
c ruia a câştigat alegerile, obiect , de Arano. Îşi va pierde
credibilitatea, va fi umilit.
— Nu are de ales, spuse r ut cios ministrul. Nu mai poate
continua s împrumute aşa cum o face acum! Uit -te-n ziarele de
azi. Pia a este înnebunit la gândul c se va face o primire foarte
proast a celor treizeci de miliarde de dolari în obliga iuni de
tezaur pe care le emite şi pentru care va fi obligat s m reasc rata
dobânzilor, ca s le poat vinde. E nes buit! E un lacom, un
bulimic al datoriilor. La viteza cu care îşi îndatoreaz ara, SUA vor
ajunge s aib o datorie de trei sute treizeci de miliarde la finele
acestui an şi de patru sute de miliarde anul viitor! Nici o moned
nu-şi men ine credibilitatea cu o astfel de datorie, mai ales o
moned de schimb interna ional . Reagan nu e un nebun. S-a
înşelat asupra Congresului crezând c -l vor l sa s reduc
cheltuielile guvernului. Iar acum, fiindc ştie c acest lucru nu
este posibil şi c membrii propriului partid nu-l vor ajuta, va
renun a. Iar Volcker va fi şi mai puternic.
— Atunci, probabil c ştie c nu va pl ti niciodat datoria, şopti,
abia auzit, de Arano.
Ministrul sughi .
— Ce vre i s spune i? A i înnebunit? Nu-i treaba mea, într-
adev r, dar ascultându-l pe senator şi ceea ce spunea despre
discu iile din Congres, se pare c America s-a s turat de
permanentul şantaj exercitat de c tre rile îndatorate: „D -mi mai
mul i bani c altfel nu- i pl tesc dobânzile la ceea ce- i datorez şi
dac declar ca nu pl tesc î i ruinez b ncile, le falimentez.” Chestia
asta devine delicat . Prea mult repetat ca subiect de şantaj. Chiar
dup avansurile masive din Mexic, Brazilia etc., patru dintre cele

167
mai mari b nci americane au – ca s zicem aşa – s rit în aer. Peste
dou sute cincizeci de b nci de talie mijlocie sunt într-o situa ie
disperat şi mult mai multe şi-au pierdut pân şi c maşa de pe ele
în opera iuni de schimb cu care au crezut c se pot distra. Cam
începe scandalul la Washington.
— Ah! E din vina lor, c ci ei sunt cei care au împins ri ca
Mexicul s fac împrumuturi. Nu trebuie s exager m!
— Da, dar americanului îi place tare mult s inverseze rolurile.
Când descoper c una dintre politicile pe care o duce se îndreapt
spre dezastru, el imput greşeala altora care joac jocul pân la
cap t. Omul de pe strad e convins c ara lui d dovad de
m rinimie împrumutând altora aceşti bani. Tot ceea ce pot citi ei
în ziare este c în schimbul acestui gest li se scuip în gur .
Opinia conteaz , nu faptele. Cititorii lui WALL STREET JOURNAL
sau ai altor ziare sunt înşela i şi şantaja i pentru a nu ştiu câta
oar . La ora actual , n-ar fi mare lucru pentru ca presa s fie de
acord cu o campanie asem n toare cu cea împotriva Africii de
Sud, dar pe tema „s cre m un nou dolar, cu greutate, s uit m
datoriile Lumii a Treia, s amput m un bra în folosul tuturor şi cu
aceeaşi ocazie s anul m şi datoriile noastre. La urma urmelor ei
ne oblig s facem acest lucru”; Asta ar fi o scuz . Iar ei caut
una.
— Ridicol, spuse ministrul.
Dar de Arano vedea o pereche de ochi care spuneau cu totul şi
cu totul altceva. Şi fu surprins de asta.
— Giani chiar cunoaşte secrete atât de periculoase?
— Da desigur, periculoase dar tentante pentru un preşedinte
foarte iubit pentru moment, care nu vrea s admit ca politica lui
s se soldeze cu un eşec ustur tor. Se pare c deja au fost tip rite
bancnote noi.
— Pentru cu totul alte motive! obiect ministrul.
— Dar asta ar putea servi aceeaşi cauz . Ei ador ac iunile care
le permit s ating mai multe scopuri. Eliminând unul sau chiar
dou zerouri de la dolar, ei ar anula dintr-o singur mişcare
datoriile Lumii a Treia, dar în acelaşi timp distrug şi to i dolarii pe
care-i de in str inii la negru, cum sunt cei ai Mafiei – sum
estimat la şaptezeci de miliarde de dolari – şi pe care aceasta nu-i
poate schimba cu bancnote noi f r a justifica de unde provin.
Aceast sum este suficient ca s scoat la suprafa b ncile
americane de in toare de datorii în dolari ale rilor care nu sunt
solvabile.

168
— Iar pentru restul?
— Pentru restul e simplu! America va spune lumii: nimeni nu a
vrut s ne ajute s salv m rile îndatorate am fost obliga i s o
facem aproape singuri, iar acum nu mai putem nici noi, cu atât
mai r u pentru voi, Europenii! Anulez datoriile, dar anulez şi
crean ele. De acum înainte, noul dolar e singur. Ne pare r u
prieteni, dar sta este un joc nou.
— E de neconceput. Ar fi o mare victorie pentru ruşi, închipuie-
i…
— Dar şi ruşii o vor încasa, chiar dac totuşi planul lor era într-
adev r acela de a controla aurul ca baz pentru o nou moned .
Ca s nu mai vorbim de japonezi şi de ara dv. care au rezerve
masive de dolari. Vre i s v juca i cu un dolar care nu mai are
nici o valoare în SUA, c ci asta e solu ia final , nu-i aşa? Cap,
câştig eu, pajur , pierzi tu. Doar îi cunoaşte i pe americani. Asta
nu-i decât una din corzile de la arcul lor. O posibilitate printre
atâtea altele. Dac un plan nu merge, se taie bra ul şi imediat se
axeaz pe altceva.
— Ave i dreptate, chiar dac aceast idee nu este nou c ci a
fost considerat extravagant . Raportul dv. şi ceea ce-mi spune i
acum, m fac, în schimb, s tremur c ci, din tot ceea ce a i putut
afla, rezult c membrii Congresului au luat serios în considera ie
aceast eventualitate. Nu a i interpretat nimic, nu-i aşa?
— Nu, domnule ministru. M cunoaşte i suficient de bine.
Cuvintele şi sensul lor vin direct de la Washington, iar eu sunt
cunoscut pentru pruden a mea, c reia îi datorez şi leg tura cu
dumneavoastr .
Ministrul aprob cu o mişcare a capului, apoi se crisp .
— Prietenii noştri japonezi n-ar l sa…
— În prezent, prietenii noştri japonezi cump r mult aur. 400
de tone numai pân acum, pe anul în curs. Desigur, pentru cu
totul alte ra iuni şi chiar m gr besc s adaug asta, spuse de
Arano. Se pare c vor s emit o moned de aur pentru
aniversarea împ ratului lor pe care vor s-o s rb toreasc . Probabil
c acum sunt prost dispuşi. Americanii tocmai le-au pus gheara în
gât în leg tur cu exportul lor cipsuri pentru ordinatoare.
— Alt coşmar: ce s-ar întâmpla dac America, sub influen a
campaniei sale antiapartheid şi-ar vinde masiv aurul?
— Absurd!
— Dar dac s-ar hot rî s-o fac ? Volcker chiar începuse s-o fac
prin anii şaptezeci. Rezervele b ncilor noastre centrale ar fi

169
distruse, inclusiv cele ale Japoniei.
Dl. Ministru fu cuprins de frisoane.
— Şi dac ei anun vreodat o chestie asem n toare, va trebui
ca lucrurile… Ad ug : Ministrul de finan e este în vacan ?
— Ştiu c a plecat s petreac weekendul pe Coasta de Azur,
dup Consiliul miniştrilor care tocmai s-a încheiat.
— În apropiere de Toulon?
— Cred c acolo, da. De ce?
— Nimic. Mâine trebuie s m întorc acas . Preşedin ii mai
multora dintre b ncile noastre îi primesc pe confra ii lor din
Benelux. Apoi m voi întoarce. Poate c ar fi interesant dac mi-ai
organiza un dejun de informare cu prietenii t i şi ministrul de
finan e.
— Ar fi o idee foarte bun . Peste dou s pt mâni voi face acelaşi
lucru la Londra pentru prietenul nostru Pringle.
— Perfect! Dac am merge s ne… – se întoarse ca s -l
priveasc pe de Arano în fa – … s ne oferim nişte spaghetti alle
Vongole? Mi-e team c azi nu pot mânca mai mult.
Dac am avea dovada, gândi ministrul, c un comitet al
Congresului american s-a gândit serios la aceast cale, ar fi o
adev rat bomb atomic .

Giancarlo citi cu satisfac ie în ziare. August 86 WALL STREET


JOURNAL.
„Investitorii str ini şi b ncile centrale devin din ce în ce mai
pu in încânta i s de in dolari. C derea abrupt a dolarului în
raport cu monedele considerate forte, peste 1,2 la sut fa de yen
şi 1,4 la sut fa de francul elve ian, doar pentru ziua de joi,
trebuie imputat , declara iilor D-lui George Shultz, care spunea c
administra ia Reagan se aşteapt la o confirmare a sc derii
dolarului.
Bundesbank protesteaz . Dl. Helmut Schelesanger, vice
preşedinte al Bundesbank, r spunzând criticilor recente ale
Washingtonului, sugereaz c cererile oficialilor americani de a
elibera politica monetar a Germaniei de Vest sunt bazate pe o
absen de informa ii a ceea ce se petrece în realitate, din punct de
vedere economic, în ara sa. El adaug c remarcile oficialilor
americani sunt neliniştitoare”.

Pe 2 august, comitetul Senatului american îns rcinat s


recomande diverse sanc iuni ce ar trebui luate de guvernul

170
Statelor Unite a cerut vânzarea stocului de aur al rii pentru a
ruina economia Africii de Sud.

171
XIX
INTEROGATORIILE TIA MARIA
Rayburnhouse, Washington DC

Congresmanul Flores aştepta de diminea o comunicare de la


Langley, care nu mai venea. Oare ce f cea?
I se promisese un r spuns înainte de prânz. Era deja 16,30.
Senatorul O’Reilly avea s fie turbat de furie. N-ar fi trebuit
niciodat s -i spun de conversa ia dintre Eloisa şi nevasta lui în
leg tur cu marii buc tari din Fran a. În fond nu însemna c
s rmana fat e o spioan dac o b gase în cof pe Daisy care se
credea nemaipomenit în materie de cunoştin e de gastronomie
rafinat . O întreag tevatur ca s ieşi în eviden ! Iar în lips de
alte informa ii s mobilizezi serviciile secrete pentru o biat fat !
Dar dac , totuşi, Eloisa era o spioan …
La Langley, în camera 229 continua interogatoriul unui filipinez
m runt cu fa a smochinit .
— Ai v zut în preajma Preşedintei pe vreunul din aceste
personaje din fotografie?
— Da, pe acesta din când în când şi pe acesta care venea
regulat.
— Dar dintre femei?
— Nu, nu.
— Sigur?
— Nu.
— La dracu’!
— Îmi pare foarte r u dar, în afar de D-ra Eloisa, desigur, nu
cunosc pe nimeni.
— În eleg. Ei bine, e dar. S-a terminat. Eloisa? Care Eloisa?
— Ei, Eloisa, protejata Preşedintei.
— Care este?
— Ah, nu se vede prea bine…, e întotdeauna aşa de discret ,
aşa de sensibil , şti i. Uita i, e mai înalt decât to i cei din
fotografia cu miniştri.
— Unde, unde?
Majordomul îşi plimb degetul peste o sumedenie de capete
dintr-o fotografie f cut la un cocktail şi se opri asupra unuia
172
dintre ele care p rea c se înal dintr-un mic grup de func ionari
foarte apropia i ai ex-Preşedintei: o persoan cu maxilare bine
conturate, ochelari sobri, nas fin şi bine desenat. Cu greu şi-ar fi
dat seama cineva c e o femeie, dac n-ar fi fost cocul mare care
tr da un p r bogat piept nat spre spate.
Unul dintre b rba i se cotrob i prin buzunare şi, morm ind,
scoase un cap t de dermatograf şi încercui capul de pe fotografia
ce oas . Apoi îi spuse asistentului:
— Trimite asta la laborator pentru un blow-up şi cere-le celor de
la identific ri de la Langley s se gr beasc .
— Crezi c o cunoşti?
Agentul în l din umeri.
— Am o mic b nuial .
Asistentul se îndrepta deja spre uş când agentul îl strig :
— Hei, Boher.
— Da, domnule?
— G seşte-mi un portretist bun de mod .
— Unde?
— Unde vrei tu, r spunse el cu vocea lui cântat din Sud.
Se întoarse spre majordom, care se leg na pe loc, privind nervos
c tre uş :
— Mul umesc, domnule Enrique, ne-a i fost de mare folos şi
vom fi recunosc tori, te asigur.
— Pot s plec, acum? întreb omule ul, uşurat.
— Henry, condu-l pe prietenul nostru, f cu el în loc de r spuns.

Trei ore mai târziu, agentul cercet pentru ultima oar vreo
dou zeci de schi e gen revista VOGUE împr ştiate pe biroul s u,
dar numerotate cu grij , fiecare. În toate ap rea acelaşi cap, din
profil, semiprofil, din fa , etc. Mai întâi cu coc şi ochelari, apoi
f r ochelari, apoi cu p rul lins, lung şi drept, sau buclat pe
umeri.
Satisf cut lu telefonul şi form un num r.
— 2259021, congresman Flores?… Aici Brown. Dosarul r mâne
virgin.

Panama. Vila Tia Maria.


Doamna Marcos era pe cale s încheie discu ia cu un tân r
filipinez aflat în trecere.
— Şi zici c Enrique a fost cercetat de serviciile secrete
americane?… E ridicol. Sunt complet nebuni, în curând vor

173
interoga şi un papagal. Ce dracu le-ar putea spune valetul meu de
camer ? E atât de b trân încât i s-a dat şi un scaun pe care s
stea lâng uşa pe care trebuia s-o deschid !
— I s-a cerut s identifice persoane pe nişte fotografii, doamn
Preşedint .
— Ce pierdere de timp. Le-o fi dezv luit secrete fabuloase,
precis, numele şi adresa tuturor prietenilor mei în general şi de pe
întreg p mântul, în special! Absurd.
Începu s se plimbe prin salon.
— Nu, doamn Preşedint , se pare c se interesau de D-ra
Eloisa.
D-na Preşedint se opri brusc.
— Eloisa?
— Da, doamn .
— E tot cu contele Potzo-Berghese?
— Da, doamn , lucreaz amândoi pentru un senator.
O lic rire vesel se aprinse în ochii Preşedintei.
— Care senator?
— Richard O’Reilly.
— Ar fi trebuit s -mi închipui! Ce fac cu senatorul?
— Contele Potzo-Berghese este consilier al senatorului în
leg tur cu finan ele interna ionale şi cu Europa în general,
doamn .
— Nu-i r u, nici pentru unul, nici pentru altul. Şi Eloisa?
— Ea este secretara particular a contelui. Unii zic c ar fi
amanta senatorului, dar este foarte pu in probabil deoarece este
foarte legat de Doamna O’Reilly şi toat lumea ştie c Doamnei
Daisy îi plac femeile la nebunie.
D-na Preşedint â âi nemul umit . F cu câ iva paşi, apoi se
opri.
— Nu-mi plac deloc veştile astea, dragul meu Pedro, dar chiar
deloc. Presimt o catastrof .
— Ce vre i s face i?
— Eu? Nimic pentru moment, dar tu te vei interesa mai
îndeaproape de activit ile D-rei Bonvin şi ale contelui ei. Nu cred
c e ceva foarte grav, altfel Eloisa m-ar fi anun at, dar e posibil ca
ea s nu priceap ideea şefului ei. Dac vreodat s-ar pune de o
afacere necurat , f în aşa fel încât s nu fiu amestecat . Nu cred
c o s fie prea greu. Eloisa va şti atunci ce are de f cut, î i dau
mân liber s ac ionezi singur, dup cum crezi c e cazul.
Pedro se înclin f r s spun nimic.

174
Washington. Raportul de la Langley pentru senator.
Senatorul O’Reilly se uita pentru a zecea oar prin informa iile
ob inute de congresmanul Flores despre Eloisa Bonvin. Era foarte
sub ire şi nu f cea decât s confirme ceea ce aflase şi el din gura
tinerei femei.
Tat şi mam misionari darbişti, originari din cantonul Vaud,
Elve ia, ucişi de un trib de pira i într-o insul din Filipine la pu in
timp dup sosirea lor. Copila, luat într-un trib vecin şi apoi
trimis într-un orfelinat controlat de stat – în acest caz una dintre
primele opere caritabile ale Preşedintei Marcos. Educa ie, presupus
primit în acest orfelinat. Nici un fel de registru, c ci orfelinatul
fusese distrus dup aceea, iar copiii plasa i în alte institu ii din
capital . Nici un fel de veşti despre fata în chestiune înainte de
vârsta de 18 ani, când ministrul educa iei f cuse o cerere de
recunoaştere a cet eniei c tre ambasada Elve iei, pentru o anume
protejat a statului. În aparen fuseser g site documente
privitoare la copil, dup zece ani. Ambasada elve ian a f cut
cercet ri, lucrurile au trenat. A fost descoperit un unchi, rude înc
în via şi registre d rbiste în care era men ionat naşterea fetei în
chestiune.
Compararea fotografiilor p rin ilor, asem nare cu fata. Unchi
ramolit. Nim nui nu pare s -i pese. Cererea guvernului filipinez
pare a fi pur şi simplu o afacere de rutin . Numai darbiştii încep
s se agite. Şeful lor controla una dintre cele mai mari case de
import-export de cereale din lume. Este semnat un contract
important cu Filipine care urmau s serveasc drept loc de tranzit
pentru China comunist , de unde şi interesul prezentat de acest
transport pentru serviciile de la Langley.
Pe aceeaşi idee se reia cererea de recunoaştere a fetei ca
cet ean elve ian, iar ea ob ine un post de stagiar la firma de
intermediere de m rfuri a unui chinez, al c rui client cel mai
important este, desigur, societatea de import-export cereale din
Vaud, de unde analiza de rutin a serviciului de la State
Department a func ionarilor printre care se afla şi Eloisa: brokerul
chinez a închis firma câteva zile înainte de c derea lui Marcos. Ce
r mâne: o perioad f r date înaintea vârstei de 18 ani. Dup
aceea, se men ioneaz dou doctorate ob inute de fat , din care
unul în arte şi litere la Cambridge, apoi un curs prin
coresponden la Sotheby’s. Nici o leg tur politic sau
sentimental cunoscute.

175
Concluzie: despre fat nu se ştie nimic, nu are probleme, nu are
resurse, în afar de educa ia ei care se pare c îi dovedeşte
inteligen a sclipitoare inând cont de studiile f cute, ceea ce
explic singur tatea ei.
— S rmana copil ! murmur senatorul. Chiar nu a avut o
copil rie fericit . Asta explic de altfel şi ataşamentul ei de
Giancarlo, chiar şi acum. Probabil el fusese salvarea ei nesperat
de care se ag ase atunci când mica ei lume se n ruise la c derea
lui Marcos.
Dar ce putea s însemne c l toria subit a lui Giani în Europa?
Eloisa p rea nervoas .
O’Reilly îşi spuse c era timpul s se fac o anchet şi în
leg tur cu activit ile lui Giani.

176
XX
O CĂLĂTORIE FULGER LA GENEVA
Intrând în cafeneaua din Pia a Clemence. Giancarlo se aşez
imediat lâng un american de vreo cincizeci de ani.
Jerry Fern continua s -şi soarb a patra cafea din ziua aceea.
F r un cuvânt, Giancarlo scoase din buzunar un carne el,
comandându-i o cafea blondei planturoase care venise la masa lor.
Jerry era agent de schimb de dou zeci şi unu de ani. De
cincisprezece ani încoace, specializarea lui în materii prime, sec ia
pia a de devize, îi adusese un renume p strat cu gelozie de c tre
marii speculatori de burs .
Acumularea presiunilor şi angoaselor specifice meseriei sale îl
f cuser s capete dou însuşiri pe care mul i cambişti le au: o
voce blind , egal , uşor plâng rea şi o expresie de c eluş b tut.
— Am cifrele dv., Murmur americanul f r s -şi ridice privirea
din ceaşca de cafea. La ora actual putem acumula uşor prime în
urm toarele devize: m rci germane, franc elve ian şi yen, prime
care reprezint şaptezeci şi cinci de milioane de dolari în fiecare
moned pentru luna decembrie. Pentru ceea ce vre i s face i, ar
trebui s estima i o sc dere de cel pu in cincisprezece la sut ,
înainte de a începe s câştiga i bani şi în jur de şapte zile pentru a
acumula primele în chestiune. Pentru prime, iat aici cifrele
exacte.
Jerry scoase din buzunar o hârtie plin de scrisul lui fin.
— Şi pentru eurodolar? întreb Giancarlo.
— Mult mai uşor, r spunse americanul cu un suspin. Sunt cam
paisprezece miliarde de dolari în prime, atât la vânzare cât şi la
cump rare. Actualmente, sunt negocia i sub aceast form cam
unu pân la dou miliarde de dolari pe zi. Vre i s cump ra i sau
s vinde i?
Jerry îşi îndreptase ochii lui imenşi şi trişti spre italian, dar
înainte ca acesta s r spund , ridic din umeri.
— Oricum nu are nici un fel de importan . inând cont de
sumele pe care vre i s le investi i, se pare c prevede i apocalipsa!
Giancarlo surâse.
— Vreau s vând pe pia a obliga iunilor în eurodolari şi s
cump r pe pia a devizelor.
177
Jerry tres ri.
— Mda, este exact ceea ce gândeam, prevede i apocalipsa. V
atrag aten ia c nu este compatibil. Şi când începem balul sta al
blestema ilor?
— Imediat, r spunse italianul. Ve i primi ordine direct de la trei
b nci sau poate chiar şase.
— Ce via împu it ! morm i americanul.
— Jerry, n-ai decât s spui – Giancarlo se pref cu ofuscat –
dac nu te intereseaz s primeşti ordinele şi comisioanele pentru
şase milioane de dolari! Pentru unii ar fi o sum frumuşic !
— O sum în ce? morm i americanul.
— O sum care ar trebui transformat imediat în aur, amice,
r spunse cu o voce blând Giancarlo. Numai dac cumva
colec ionezi bancnote f r valoare.
— Bine! r spunse Jerry. În fond ave i dreptate, nu sunt decât
nişte bani şi nu am impresia c îi respecta i prea mult, în
vremurile de azi. Ar trebui s vorbi i cu fosta mea nevast , asta s-
ar putea s -i mai schimbe ideile în leg tur cu preten iile pe care
le are.
— Bucuros, îi replic italianul, dac asta î i poate fi de folos.
— Nu, cu siguran nu a i fi bucuros, înc nu a i cunoscut-o.
Giancarlo citi hârtia pe care i-o întindea prietenul s u.
— Dac în eleg bine, pe pia a primelor la bonuri de tezaur
americane de treizeci de ani, pre ul actual este de o sut unu la
sut cu un randament de 7,96 la sut . Dac eu cump r o prim la
vânzarea din decembrie la nivelul de nou zeci şi patru, m va
costa cam nou sute dou zeci şi unu de dolari. Dac bonurile de
tezaur scad sub nou zeci şi patru, voi câştiga în jur de o mie de
dolari la fiecare sutime de sc dere suplimentar .
— Exact, amice.
— Iar dac ratele dobânzilor trec de la 7,86 la 9,86 la sut ,
pre ul bonului de tezaur ar putea coborî la 80-82 la sut . Adic aş
putea câştiga în jur de dou sprezece mii de dolari pentru fiecare
prim de nou sute de dolari pe care am investit-o.
— Iar şi e exact, morm i americanul, dar nu e decât un
exemplu. Pentru moment nu exist nivelul de nou zeci şi patru,
dar sunt varia ii care v vor da aproape acelaşi raport de risc.
— Suficient ca s câştig o sut de milioane de dolari cu
dou sprezece milioane.
— Suficient ca s v pierde i cele dou sprezece milioane de
dolari, în tot cazul, r spunse Jerry.

178
Giancarlo îşi petrecu restul zilei transferând fonduri pe ici pe
colo, pe la b ncile pe care le alesese. A doua zi, italianul pleca s-o
întâlneasc pe Eloisa la Washington. Avea la dispozi ie o lun de
preg tiri, o lun de aşteptare. Numai s -i fi dat ascultare Jacques
Mattel şi s fi înregistrat interviurile…
Ce p cat c în luna noiembrie nu erau preg tiri decât pentru
alegerile în Congres.

179
XXI
WASHINGTON ÎNTREBAREA SENATORULUI
O’Reilly o înv lui cu privirea pe Eloisa.
— Am o întrebare idioat , printre sutele pe care le provoci.
— Sute! exclam Eloisa fals încântat .
Închise ochii.
— Zii. Sunt gata, arunc bomba, f cu ea vesel .
— Mi-ai zis c n-ai ieşit niciodat din Filipine, pân în februarie,
anul sta.
Eloisa f cu ochii mari.
— Da, exact.
— Atunci, cum se face c ai ştiut s alegi atât de bine
restaurantele în timpul maratonului nostru prin Fran a şi prin alte
p r i?
— Simplu! Citesc! Am dreptul la o recompens ?
Eloisa întinse obrazul pentru un s rut, dar senatorul p ru s o
ignore şi continu :
— Ieri te-am auzit vorbind despre nu ştiu care mare buc tar
care plecase de la un restaurant la altul, ca şi cum îl cunoşteai, de
parc te obişnuisei cu el.
— Oh, sta-i un mare secret!
— R spunde! Eloisa.
Fata nu remarc faptul c vocea senatorului devenise subit
mieroas . Îşi lu o mutri sup rat .
— Refuz s r spund în temeiul amendamentului cinci la
Constitu ia SUA.
O’Reilly se crisp .
— Vreau un r spuns. Cum de ştii tu atâtea lucruri despre
restaurantele şi buc t ria european ?
— Dar z u, Richard, sta nu mai e un joc, ci un adev rat
interogatoriu!
— R spunde! ordon senatorul.
Eloisa se împurpur .
— Am promis s in secret.
Aproape în aceeaşi clip primi o palm zdrav n de la senator, o
palm care o f cu s se clatine.
— R spunzi?
180
Vocea senatorului tremura de furie dar Eloisa, n ucit , aproape
c -şi pierduse r suflarea de surpriz . Şi mai primi şi a doua palm
de pe urma c reia avu impresia c explodeaz .
— Ai de gând s r spunzi, da sau nu? url senatorul.
Eloisa îşi re inu lacrimile şi r mase mut . O vorb auzit cu
mult timp în urm îi veni în memorie. Când un b rbat de condi ie
social bun începe s te bat f r motiv, înseamn c este gelos.
Las -l s te bat şi vei ob ine cu atât mai mult când se linişteşte.
În nici un caz nu ar ta c suferi şi te doare, c ci durerea ta e
trec toare, pe când suferin a lui e f r de sfârşit.
Loviturile începur s plou asupra ei. Eloisa îl l s s-o bat ,
ag ându-se de amintiri din alte zile, dintr-o alt „şcoal ”. Nu, era
uşor. D-na Marcos ar fi fost mândr de protejata ei. O durere
intens în burt o f cu s -şi piard cunoştin a pentru câteva clipe,
dar Richard o trase atât de tare de p r încât îşi reveni în sim iri.
Loviturile încetar .
Eloisa se ridic în fund şi îşi şterse câteva lacrimi provocate de
violen a ultimei lovituri de pumn. Îşi puse mâinile pe genunchi şi
se mul umi s -l priveasc , mut .
O’Reilly se întinsese pe pat şi continua s fr mânte salteaua cu
pumnii.
Apoi, f r s se mişte, Eloisa începu s vorbeasc încetişor, cu o
voce f r nici o inflexiune.
— Exist o gazet , o fi uic , a unui anume Jacques Souvairan,
care povesteşte pe scurt tot ceea ce se petrece în gastronomia
interna ional . Nu-mi aduc aminte în clipa asta cât cost
abonamentul, dar îl po i afla din actele tale contabile, c ci primeşti
fi uica asta.
— Oh, Dumnezeule Mare! Senatorul se f cu palid. De ce n-ai
spus-o pân acum?
— Pentru c Giani m-a pus s jur c nu voi spune.
O’Reilly se ridic într-un cot.
— Dar, pentru ce naiba?!
— E foarte orgolios şi mândru s fie la curent cu lucrurile astea.
Pentru c nu are timp s treac prin toate restaurantele la mod ,
se bazeaz pe bunul gust al lui Jacques Souvairan care cunoaşte
viitoarele restaurante la mod şi vinde o rubric specializat
anumitor oameni foarte „in”.
Richard O’Reilly se uita la ea, neîncrez tor.
— Şi te-ai l sat t b cit pentru atâta lucru?
— Nu, m-am l sat t b cit ca s ştiu pân unde eşti în stare s

181
ajungi şi s încerc s în eleg de ce.
Eloisa îi arunc o privire. La rândul s u, senatorul r mase mut
şi se trânti din nou pe spate.
— Nu- i pot r spunde, şopti el. De altfel, asta nu mai are nici o
importan .
Eloisa începu s se uite din nou în poal . Liniştea deveni repede
de nesuportat.
— Sunt dezolat, Eloisa. M auzi? Nici nu ştiu ce s spun.
Eloisa ridic din umeri.
— Atunci, nu spune nimic.
Se ridic în picioare şi începu s -şi strâng lucrurile.
— Unde pleci?
— La apartament.
Dintr-un salt, senatorul fu în picioare şi se post în fa a ei f r
s ştie ce vrea s fac . Trupul fetei era vârstat de dungi roşii.
Capul începu s i se învârt . Ea îl privi f r s se clinteasc .
— Nu po i s pleci aşa, Eloisa. Aveam motive, sau cel pu in aşa
credeam, foarte importante ca s - i pun întrebarea asta. Vroiam s
te ap r şi refuzul t u îmi sporea temerile. Asta m-a f cut s -mi ies
din fire. Trebuie s m crezi. Era ceva foarte important. Nu e
gelozie.
Ochii Eloisei se f cur mari. În curând, el nu mai v zu nimic
altceva decât ochii ei imenşi, mov, vr jitoreşti.
— Şi e atât de important s te cred? întreb ea cu o voce
devenit dintr-odat aspr .
O’Reilly l s capul în jos ca un copil.
— Eu… Da, e foarte important.
— Atunci, arat -mi cât e de important, şopti ea, l sându-i-se în
bra e.
F cur dragoste îndelung, încet, tandru. Eloisa nu îl l s s se
înmoaie pân ce nu culese ultimul strop de emo ie pe care o
t inuia el, iar când fu gata, O’Reilly url de pl cere pân r mase
aproape f r glas.

În penumbra zorilor de zi, cu capul odihnindu-i-se pe şoldul


amantului, Eloisa aştepta cu ochii deschişi ca st pânul s se
trezeasc . Dar senatorul nu dormea. Stors de vlag , încerca din
r sputeri s în eleag ce se petrece cu el. R suflarea blând şi
regulat a Eloisei pe pântecele s u îi înce oşa gândurile, parfumul
ei il îmb ta şi se sim ea în stare s fac orice pentru fata asta. Ştia
c oricum o va face. Acest gând îi d du frisoane.

182
— Te-ai trezit? murmur Eloisa.
— Nu dormeam. Începu s -i mângâie p rul.
— Vrei s facem dragoste? întreb Eloisa mângâindu-i uşor
sexul cu vârful unghiilor.
— Sub nici o form ! o apuc pe Eloisa cu amândou mâinile de
cap şi i-l s lt la pieptul lui. N-aş mai supravie ui la înc o repriz
ca cea de ast -noapte. O’Reilly o s rut pe frunte şi începu s-o
mângâie din nou pe p r. Nu m-am gândit decât la tine. Vroiam s
fiu o fantom , s m strecor în trupul t u. M rugam lui
Dumnezeu s -mi dea o şans s gust şi eu din ceea ce sim eai tu,
apoi îl rugam s po i sim i şi tu ceea ce tr iam eu, apoi toate se
amestecau, tu, eu, infinitul şi acea fabuloas und de pl cere care
m înv luia şi aş fi vrut s pot s -mi scot sufletul afar din mine şi
s -l las s -şi urle bucuria. Eşti o adev rat vr jitoare, Eloisa.
Chiar dac ai fi diavolul în persoan şi tot nu mi-ar p sa.
— În curând va trebui s m duc la lucru, suger Eloisa. Tu ai
de inut un discurs în Senat, iar Giani m aşteapt ca s -i
redactez ultimul lui raport pentru Comitetul Afacerilor Str ine.
Vocea ei fu ca un duş rece pentru senator.
— Duc -se la dracu bastardul la afectat şi plin de ifose!
Eloisa îşi în l capul.
— Nu e drept, Richard. Se str duieşte s fac totul cât mai bine
pentru tine.
— Duc -se învârtindu-se.
Eloisa încerc s se ridice. Bra ul lui O’Reilly o apuc de brâu şi
o re inu.
— R mâi aici!
Eloisa încerc s -l fac s -i dea drumul.
— Aş vrea s plec.
— La urma urmelor, pleac . O’Reilly îi d du drumul brusc. Du-
te şi te întâlneşte cu macaronarul t u de doi bani, dac asta e tot
ceea ce vrei s fac eu pentru tine.
— Richard, dac într-adev r vrei s faci ceva pentru mine, nu-l
mai vorbi de r u pe Giani, m doare şi este, este…
— De prost gust, nu-i aşa?
— Da, exact.
— Ca tot ceea ce fac, ştiu.
— Nu-i adev rat, obiect Eloisa cu vehemen , dar Giani
munceşte şi munceşte mult pentru succesul t u, f r s se plâng ,
cu toate c tu î i ba i joc de sugestiile lui. Nu-mi place ce faci,
Richard. Îl distrugi încetul cu încetul şi nu merit aşa ceva.

183
— Eu? spuse cu glasul sugrumat senatorul. Nu-mi vine s cred!
El e cel care îmi bate cuie-n talp cu fiecare prilej.
— Întotdeauna a f cut asta. Dar munca lui e mig loas şi
sincer . Î i d ruieşte tot timpul lui şi mai mult chiar, ca s fie
sigur c ai toate atuurile în mân pentru discursurile tale în Senat
unde tu îi ridiculizezi toate informa iile şi concluziile pe care i le
ofer .
— Greşeşti, Eloisa, m folosesc de informa iile lui, dar eu sunt
un om politic, ceea ce nu este acelaşi lucru. Dac se simte ridicol,
asta este problema lui.
— Nu, este problema ta!
— Ei asta-i, tare aş vrea s ştiu de ce.
— Ideile sale ar putea evita o criz cumplit între ara ta şi
Europa şi o umilire a rii tale. Trebuie s fii complet limitat ca s
nu pricepi ce- i arat . Europa protesteaz , se împotriveşte.
Comunicatele de pres ale oficialilor guvernului Reagan sunt din
ce în ce mai nechibzuite. Chiar tu eşti de acord cu asta. Atunci, de
ce s nu profi i?
— Pentru c e un rasist împu it, de aia. Şi dac tot suntem la
capitolul întreb ri-r spunsuri, tare aş vrea s ştiu de ce eşti cu
mine dac Giani îmi este atât de superior? Te excit scula mea?
Roşie de furie, Eloisa îi d du o palm . Stupoarea senatorului fu
total , iar a Eloisei înc şi mai mare. Când îşi reveni, senatorul
izbucni în râs.
— OK, de acord, am s -i fac numai complimente şi temenele
monseniorului conte Berghese.
— Potzo-Berghese, îl corect Eloisa.
— De acord, ce altceva mai trebuie s fac ca s fiu iertat?
— Stai s m gândesc. Eloisa se pref cu c reflecteaz adânc. Ai
putea, de exemplu, s m invi i disear la un mic hotel şi s -mi
faci curte şi apoi şi apoi s m …
— Oh, vulgar ce eşti!
— Da, dar cinstit .
— Şi de ce nu o mas bun la prânz, dup şedin a mea de la
Senat?
— Nu, pentru c trebuie s trec pe la birou, apoi am o întâlnire
la dejun.
— Cu cine?
— M duc în locul şefului meu, spuse Eloisa f r s se prea
gândeasc , un prieten.
— Şi cu ce se ocup prietenul sta?

184
— Oh. Nu ştiu prea bine. Ceva pe la televiziune sau radio. Giani
nu se poate întâlni cu el aşa c m-a…
Senatorul îşi aminti de tân rul care era cu Eloisa în restaurant
la Geneva, dar nu-i spuse c prietenul s u, avocatul, îl
recunoscuse ca fiind ziarist.

Dup palma dat senatorului, Eloisa ajunse la apartamentul de


la Watergate îmb trânit cu zece ani. Pântecele îi ardea, iar rinichii
şi sânii o dureau. Trebuise s se opreasc s -şi cumpere nişte
ochelari negri şi machiaj ca s -şi acopere vân t ile care începuser
s -i apar , pe fa . Îşi sim ea sufletul gol, insensibil.
Giani se întorsese din Europa în ajun. Când o v zu, îşi d du
seama dintr-o privire c e ceva ciudat, dar nu spuse nimic. Se
mul umi s ridice dintr-o sprincean apoi se cufund în hârtiile
împr ştiate pe o mas imens .
Eloisa îl s rut de bun venit şi începu s se uite prin lucr rile
italianului.
— Şi tu crezi c am s stau s citesc toate astea şi s i le bat la
maşin ?

185
XXII

URECHI INDISCRETE
— Iat rezultatul cercet rilor mele. Giancarlo scoase un grafic.
Asta reprezint num rul varia iilor dolarului cu peste unu la sut
într-un an de zile, varia ii în raport cu valutele forte, francul
elve ian, marca german şi, ultimul venit, yenul. Dup cum po i
constata, acum cincisprezece ani, erau aproape trei varia ii.
Acestea cresc în propor ie geometric pân în momentul de fa :
treizeci şi cinci pentru anul 85… Aici şi acolo… Giancarlo îşi
plimb degetul peste o mul ime de puncte şi de cifre.
— Pe graficul sta ai nişte puncte mici ale c ror culori
reprezint comentariile oamenilor politici sau de finan e care sunt
r spunz tori de aceste varia ii, sau care au încercat s le provoace.
Culoarea fiec rui punct corespunde cu aceeaşi culoare de cartonaş
din cele pe care le am aici în fişier. Frecven a cu care se repet
culoarea punctelor m ajut s triez, în func ie de tendin e, pe cei
care latr cel mai mult. Amplitudinea zigzagului din graficul meu îi
triaz pe cei cu gura mare şi care sunt asculta i, când latr cel mai
mult şi pe ce tem – referitoare la dolar, bineîn eles. Liniile violete
reprezint câte din toate numele din fişierul meu au avut ceva de
spus în acel moment f r s se preocupe de tendin e.
— Dar la ce serveşte s ştii frecven a varia iilor? întreb Eloisa.
— Foarte simplu. N-ai încercat niciodat s rupi o sârm cu
mâna? Începi încet c ci sârma e dur , apoi m reşti viteza pe
m sur ce sârma se înmoaie. Spre sfârşit, mişc rile tale devin
foarte rapide, dezordonate chiar, exact înainte ca sârma s se
rup . Cred c frecven a mişc rilor unei monede produce acelaşi
efect. Omul de pe strad care se duce la agentul de schimb este
sârma, degetele sunt politicienii noştri, miniştrii de finan e sau cei
care vorbesc f r s spun nimic.
— Dar, dup graficele tale, nimic nu s-a rupt pentru moment.
— Nu, pentru moment, aşa cum spui, nu s-a rupt nimic. Dar
uit -te pu in s vezi unde se acumuleaz frecven ele şi num rul de
puncte care se adun în acel loc de fiecare dat din ce în ce mai
multe, pân în momentul în care – bing! – are loc o interven ie

186
global . Este exact la fel ca şi când cineva şi-a f cut obiceiul s
pl teasc dobânzile la ipotec în ultima zi şi în ultimul minut cât
mai este deschis banca. De fiecare dat întârzie s plece de acas .
Ca s ajung la timp la banc trebuie s fac un adev rat sprint.
Acest mic joc este foarte excitant, pân în ziua în care alunec pe o
coaj de banan chiar în uşa b ncii, nu mai reuşeşte s pl teasc
în termen util şi pierde, pentru doar câteva secunde de întârziere,
economiile de o via . Şi la ora asta, na iunile particip la un astfel
de joc. Cu atât mai r u. Uite care este frecven a în milioane pe
acest an. În mod normal, prin septembrie-octombrie, cel pu in
treizeci de guru ai economiei vor lua cuvântul cu referire la o
problem foarte fierbinte. Ieri erau deja dou zeci, plus vreo
cincizeci de puncte violet şi o acumulare mult mai frecvent
începând de la ultima interven ie a lui Volcker aici, în iulie. Ce
crezi c s-ar putea întâmpla la aceast dat ?
Eloisa se aplec mai mult asupra graficului.
— F r s cunosc prea mare lucru, interven ia risc s fie
colosal în raport cu altele… Dar în ce direc ie pentru dolar?
— Asta nu m priveşte. Ceea ce m intereseaz este violen a.
— De ce?
— Ca s -i putem da elemente scumpului nostru boss, senatorul
O’Reilly, care s -i permit s intervin cu gura lui mare exact
înainte de asta şi s devin starul presei, min i Giancarlo.
— De acord. Eloisa începu s se scarpine cu un creion în cap,
apoi se uit din nou la grafic, apoi la Giancarlo. Asta e valabil
pentru toate documenta iile pe care i le-ai dat?
— Aproape.
— O ultim întrebare. În graficele tale tu ar i c de fiecare dat
sprinterul ajunge la timp la casieria b ncii. Atunci, unde este
pericolul? Dac Richard url public înaintea tuturor „aten ie la
goril !”; şi dac se întâmpl ca gorila s fie b gat în cuşc , el
devine ridicol.
— Nu. În primul rând, el ştie foarte bine cum s previn lumea
asupra pericolului unui holocaust f r s se amestece. E un
politician înainte de toate. Iar acum c nu mai pune un strop de
alcool în gur , este un politician din ce în ce mai respectat. În al
doilea rând, presa face atâta publicitate pe marginea strig tului lui
de alarm încât jocul merit osteneala. În al treilea rând, strigând
„aten ie la goril !”, cum spui tu, dup aceea se poate l uda c
interven ia, care în mod inevitabil va avea loc, a fost f cut gra ie
strig tului lui de alarm şi, deci, va putea s culeag o mare parte

187
din beneficiul ac iunii. Iar în al patrulea rând…
— Şi în al patrulea rând? întreb Eloisa.
— În al patrulea rând, mica mea Eloisa, exist posibilitatea ca
într-o zi sprinterul s alunece pe coaja de banan . Şi în acel
moment senatorul va avea un punct de plecare bun în campania
pentru preşedin ie. Şi în al patrulea rând „bis”, gândi Giancarlo,
coaja de banan se va prezenta acestei lumi micu e sub forma
unui senator.
Eloisa începu s -l fixeze pe Giancarlo într-un fel stânjenitor.
Ochii ei p reau c -i citesc perfect ultimul gând pe care-l avusese.
Italianul încerc o diversiune.
— Nu pari a fi satisf cut .
Eloisa ridic din umeri.
— Nu, nu chiar. E o tâmpenie, explica iile tale sunt clare, logice,
dar…
— Dar ce?
— Oh, nimic, numai c întotdeauna am impresia c ascunzi un
alt joc… Şi Richard spune la fel.
Giancarlo se pref cu uimit.
— Ce joc, Eloisa? Nu eu sunt cel care i-am ar tat senatorului c
miniştrii de finan e german şi japonez vor protesta în leg tur cu
sc derea fondurilor lor, ceea ce i-a permis s pun din nou mâna
pe lobbyul pentru m rirea tarifelor vamale? Nu el a putut s
devin trâmbi aşul senatului în lupta contra Africii de Sud? Nu el
este pe cale s bage cu perfidie spaima în suporterii s i şi în unii
membri ai opozi iei în leg tur cu problema dolarului suveran? Nu
el…
— Da, desigur, Giani. Nu te sup ra, îl întrerupse Eloisa, cred c
chiar ideile tale în leg tur cu amenin area din partea Europei
sunt bine ancorate în mintea lui, cu toate c nu ar m rturisi-o
niciodat şi e mai mult ca sigur c munca ta îi place. Nu ai decât
s vezi cum se foloseşte de ele în interven iile lui din Congres. Dar
faci prea mult, Giani. De luni în şir munceşti ca un nebun şi, totul
pentru cineva pe care nu pot s cred c îl iubeşti. E foarte gelos pe
tine.
— Asta e problema lui, nu a mea, o întrerupse Giancarlo.
— Dar gelozia sa sporeşte, iar comportamentul s u fa de tine
se degradeaz pe zi ce trece şi situa ia va deveni de nesuportat.
Asta nu pricep eu.
— Ca s închidem paranteza asta o dat pentru totdeauna,
Eloisa, dac este gelos, este pentru c tu eşti cea care îl faci gelos.

188
— Eu? strig Eloisa jignit .
— Da, tu. Dumnezeu ştie de ce. Poate ai un alt amant?
— Dar, dar, cum î i permi i…
Giancarlo începu s vorbeasc repede.
— Sau dac nu ai un alt amant, înseamn c te afli în c utarea
unuia sau fiindc vorbeşti prea mult despre ideile mele.
Eloisa nu mai în elegea nimic. Nu erau deloc cuvintele pe care
se aştepta s le aud . Gura sa se deschidea din ce în ce mai mare.
— Tu ai to i banii în afara sferei de influen şi a puterii
americane. Eu la fel şi to i prietenii mei m-au ascultat gra ie micii
noastre vizite prin Europa; datorit senatorului mi-am ref cut o
reputa ie care mai târziu îmi va permite s ob in un post de
consilier într-o mul ime de trusturi, chiar şi un post de
administrator şi mandate de geran . Nu, nu-mi place senatorul
O’Reilly, dar atâta timp cât m ascult , chiar numai pe jum tate,
atâta vreme cât în elege amenin area pe care i-o prezint neîncetat,
am în mân biletul pentru paradis. Mai târziu, voi crea propria
mea amenin are. Pricepi?
— Dar e de-a dreptul diabolic! To i oamenii pe care i-am vizitat
în Europa î i ascultau ideile al c ror punct de sprijin era chiar
Richard. Ai inversat rolurile.
— Nu, s nu mergem chiar pân acolo, min i Giancarlo (vocea
lui p rea ciudat de puternic azi). To i oamenii pe care i-am
întâlnit au de mult vreme neîncredere în privin a puterii
americanilor, dar nutresc o neîncredere înc şi mai mare fa de
felul în care americanii folosesc aceast putere, c ci to i sunt
convinşi c americanii sunt copii periculoşi. Dar ce pot face ei?
Nimic. Nimic altceva decât s încerce s ghiceasc care chibrit va fi
aprins mai întâi de c tre copiii aceştia mari şi ce petard vor
aprinde cu el, sperând totodat c vor avea timp s ias din cas
cu mobile cu tot înainte ca aceasta s ia foc. Nu, Eloisa, nu am
preten ia c am tras sforile pentru o nou idee. S spunem c
ideea asta era latent sau c mai marii acestei lumi au dezb tut
deja problema sub toate aspectele, de unde şi ECU. Eu nu am
f cut decât s dau un fir conduc tor unei alte forme care va fi
discutat sau propus într-un mod, s zicem mai concret, pe lâng
anumite înalte personaje din diferite ri.
— Iar tu vei fi trâmbi aşul acestei teze.
— O, nu! Giani începu s râd . O idee acceptat devine ideea
altuia. Dar asta nu face nimic, atâta vreme cât aceeaşi idee este
expus de mai mult lume în mai multe ri.

189
— Şi tu crezi c ei vor vorbi despre ideea ta?
— Nu va fi a mea, î i repet, ci a consilierilor guvernului, a
industriaşilor, a bancherilor, etc. În plus, cu to ii ştiu c exist un
senator foarte cunoscut şi adorat de c tre pres şi care nu este
str in de aceast problem , ceea ce îi face s le fie şi mai fric şi îi
preseaz şi mai tare s ac ioneze.
— Cum s ac ioneze?
— S ac ioneze!
— În ceea ce prevezi tu, pentru octombrie?
— Poate, sau poate un pic mai devreme.
Giancarlo o cuprinse pe Eloisa de umeri.
— Dar toate astea r mân între noi, Eloisa. Nu uita c şi banii t i
sunt la mijloc, aşa c nici un cuvânt.
— Dup felul în care mi-o spui, pari mai degrab sigur…
— Sigur! Dac tâmpi ii ia din Congres nu fac ceva ca s
îndep rteze temerile din Europa. Giani vorbea mai tare. Aşteptând,
sper c i-ai p strat to i banii în afara Statelor Unite.
— Da, desigur, in cont de ceea ce-mi spui tu, Giani.
— Şi ce mai face micul t u prieten?
— Senatorul face foarte bine.
— Nu, cel lalt, cel pe care trebuie s -l revezi.
— Care cel lalt? Vrei s zici Mattel?
— Ah, da, Mattel.
— M întâlnesc azi cu el s lu m prânzul la Georgetown, dar nu
v d de ce tu…
— Perfect, perfect, spuse Giani frecându-şi mâinile. Acum la
treab ! Trebuie s termin m raportul sta pentru Richard şi s
sper m c va avea timp s -l citeasc înainte ca Bundesbank şi
Seligman şi to i micu ii lor prieteni din Italia şi din Fran a s vin
cu p l riile în mân şi s spun Congresului american c de acum
încolo poate s se ocupe de pr jit ou .
Ar t cu mâna spre maşina de scris a Eloisei.
— Du-te, zei o, destinul te aşteapt .
Giancarlo se uit la ceas. Întârziase cu cincisprezece minute la
întâlnirea pe care o avea.
— S nu întârzii dup prânz. Ştiu c prietenul t u e foarte
seduc tor, dar…
— Taci din gur .
— Bine, plec.
Înainte de a ieşi, se opri şi f cu o gr mad de plec ciuni în
salonul gol. Iar asta, asta e pentru toate minimicrofoanele

190
senatorului! îşi spuse el în gând.

191
XXIII
DESPĂRŢIRILE
Jaeques Mattel trecea pentru prima dat prin benzile video cu
cele treizeci de interviuri pe care le realizase. Compara cu grij
întreb rile din documentul de la Giancarlo cu r spunsurile pe care
le ob inuse. Totul se potrivea. Dar la ce naiba putea s serveasc
asta? Spusele senatorilor şi ale reprezentan ilor erau plictisitoare
de moarte. Pentru o clip se gândi c italianul îl punea s alerge
dup potcoave de cai mor i, c totul era un aranjament îndreptat
împotriva lui. Rev zu incidentul de la restaurant când lua prânzul
pentru ultima dat cu frumoasa Eloisa. Revedea şi atitudinea
senatorului O’Reilly care p rea c -i spioneaz . Şi, când se ridicase
ca s -l salute, Eloisa se înroşise teribil…
„S-au în eles cu to ii ca s m trag pe sfoar ” suspin Mattel.
O lun întreag de munc , o lun de plictiseal f r nici cel mai
mic rezultat concret şi nici cea mai mic idee despre scopul final al
acestui puzzle. Şi Eloisa care tocmai îi telefonase ca s -i spun c
senatorul O’Reilly accepta s -i dea un interviu pe treptele
Senatului, dup discurs. Şi când întrebase ce trebuie s fac mai
departe, Eloisa se mul umise s -i spun : „Nu sunt instruc iuni
suplimentare. Te întorci la Paris. Vei în elege de ce!”
O’Reilly petrecuse trei ore ca s citeasc documentele preg tite
de Giancarlo. Trebuia s recunoasc : era o treab pe cinste. Cele
trei propuneri de acordare de împrumuturi lansate de
administra ia Reagan fuseser masacrate cu grij apoi corectate
sub forma contra-propunerilor în stilul O’Reilly-ap r tor-al-
popoarelor-oprimate. Senatul va fi încântat şi totodat şi Seligman.
Astfel de mici victorii, acumulate cu migal de şase luni,
ref cuser credibilitatea şi eficacitatea senatorului în lumea
politicii şi a afacerilor.
O’Reilly ataca acum ultimul raport. Era momentul pe care-l
detesta cel mai mult. De fiecare dat raportul economic al
italianului era arogant, insult tor, pe scurt, la limita
suportabilului. Analizele fostului bancher îl scoteau din s rite, dar
trebuia s recunoasc faptul c ele erau baza marilor sale victorii
politice. Atacurile acestui macaronar împotriva rii sale nu mai
erau de tolerat chiar dac , în gura lui, ele se transformau în
192
obuzier de calibru 155 contra administra iei Reagan.
O’Reilly se întunec la fat când citi titlul ultimului raport: DE
LA PROTEC IONISMUL DEBIL AL CONGRESULUI LA BUCURIA
INDUSTRIEI JAPONEZE.
Parcurse rapid documentul, f cu câteva adnot ri pentru
urm torul s u discurs şi îşi ridic privirea spre Giani. Ca
întotdeauna, Giani adoptase pozi ia unui om de lume. Aşezat în
fa a senatorului, picior peste picior, inea delicat, între vârfurile
degetelor perfect întinse, o igar şi fixa un punct deosebit de
interesant din tavan.
Slav Domnului, se gândea O’Reilly, se apropiau alegerile ceea
ce va însemna începutul unei noi cariere şi sfârşitul acestui trecut
apropiat, pu in cam prea marcat de prezen a italianului. Dac ar fi
putut citi gândurile lui Giani, O’Reilly ar fi putut descoperi aceleaşi
remarci, numai c italianul le mai ad uga un regret care se
transforma într-o adev rat team . C ci Giancarlo începea s se
îndoiasc de impactul loviturii pe care o punea la cale în cazul
unui al doilea tur de scrutin. Din nefericire, era prea târziu ca s
mai încerc s prelungeasc aranjarea treburilor pân la alegerile
preziden iale. Acum era evident c senatorul, cu pu in efort şi ceva
şiretenie, avea mari şanse s devin un candidat pentru Casa
Alb . M car dac ar fi putut s -şi prelungeasc munca pentru,
înc şase luni! Dar, din cauza Eloisei, animozitatea era atât de
mare între cei doi b rba i, încât nici nu se mai putea pune
problema de a continua aceast colaborare. Giancarlo era lucid.
Era la fel de amenin at de capcan ca şi „victima” sa. Afacerea lui
nu mai era doar o r zbunare, ci era în egal m sur şi mai ales,
un mijloc de a o recupera pe Eloisa.
— Tu chiar îi consideri pe americani nişte proşti?
Vocea lui O’Reilly îl f cu s tresar .
— Dragul meu senator, îi consider pe administratorii rii tale
drept adev ra i debili. Da. Sunt atât de proşti încât sunt incapabili
s proiecteze efectul politicii lor dincolo de ziua de mâine.
— Adic ?
— Îi obliga i pe protagoniştii voştri comerciali – Germania şi
Japonia – s fac exact ceea ce ar trebui s -i împiedica i cu orice
pre s fac . Congresul vostru are vederea atât de întunecat de
importurile venind din aceste ri c a i ajuns s crede i c a i
ob inut o adev rat victorie dup fiecare negociere.
— Dar ESTE o victorie. O victorie a partidului nostru şi toat
lumea ne-o atribuie. Asta este esen ialul.

193
— Ah! Chiar crede i asta, îl întrerupse Giancarlo. Dar ce fac
aceşti cumsecade japonezi? Îşi folosesc excedentele în dolari ca s
r scumpere la pre ieftin uzine deja ruinate de importurile
americane de produse japoneze care sunt de mai bun calitate.
Atunci, niponii transform afacerea care era în pragul falimentului,
câştig bani cu tehnica şi gestiunea lor, se asigur ca americanii
care lucreaz în aceste uzine s fie pl ti i şi rezultatul nu se las
aşteptat. Sunte i pe cale s fi i coloniza i cu binecuvântarea
propriului vostru Congres şi pe banii voştri, iar ideile bune ale
inginerilor americani care lucreaz în aceste uzine se duc direct în
ara Soarelui R sare ca s concureze înc un produs, înc o
afacere pur american … Mor de proşti ce sunt!
În mod curios, O’Reilly nu explod . Din contr , îl b tu amical pe
Giancarlo pe um r:
— Nu-i r u, nu-i r u deloc, Giani. Complexul t u de
superioritate european mi-a dat o idee superb . Dar spune-mi,
dup p rerea ta, cum ar putea SUA s contracareze aceast
colonizare japonez ?
Giancarlo înghi i în sec. Era momentul s spun totul:
— Foarte simplu, introducând o legisla ie care s interzic
str inilor s mai cumpere afaceri americane.
— Întocmai ca elve ienii cu legea Furgler?
— La fel cum exist în multe ri. Din lume, r spunse Giancarlo
care ad ug :
— Dar…
— Dar?
Giancarlo ridic din umeri.
— Oh! Nimic, nimic. Uit acest „dar”.
— Hai, insist senatorul cu o voce pref cut vesel . Un mic efort,
Giani. Vars - i tot veninul. La urma urmei pentru asta te pl tesc.
Nici unul dintre pupincuriştii pe care mi i-ai prezentat n-a
îndr znit s -mi spun ceea ce gândea cu adev rat despre
americani şi a fost nevoie de o munc nebun pentru ca ura pe
care o ai fa de mine s - i deschid în fine baierile inimii!
— Deci ştii care va fi r spunsul meu.
— Da, dar mi-ar place s -l aud din gura ta.
Giancarlo r mase mut.
— Bine, pentru c nu ai curajul s-o spui, am s te ajut eu. Tu
crezi c americanii sunt prea laşi ca s -şi asume un asemenea
risc. Asta vroiai s spui, nu-i aşa?
— Oh! Nu, d-le senator, nu încerca s m faci s spun c

194
americanii sunt laşi. Aş putea face o litanie cu faptele voastre de
arme din al doilea R zboi Mondial, planul Marshall, cu
generozitatea voastr , a americanilor… Ai mil , te rog. Ştim toate
astea pe de rost.
— Atunci ce este? întreb senatorul cu o voce periculos de
blând .
— Nu poporul vostru este laş, d-le senator, ei politicienii voştri,
inclusiv tu însu i!
Fa a lui O’Reilly deveni subit palid .
— Numai preşedintele poate lua o asemenea decizie şi partidul
nostru nu este la putere.
— Partidul vostru ar putea s-o propun , r spunse rapid
Giancarlo.
— Asta ar însemna c derea dolarului. Iar dac preşedintele ne-
ar asculta iar afacerea s-ar termina printr-un fiasco, partidul
nostru ar fi cel care ar purta întreaga vin !
— Mul umesc, d-le senator, exclam Giancarlo, pref cându-se
încântat. Ai dovedit ceea ce spuneam: sunte i to i nişte laşi şi-i
mul umesc lui Dumnezeu în numele europenilor, c ci gra ie
sl biciunii recente din istoria voastr , vom avea poate r gazul şi
şansa s ne consolid m rela iile între state şi s cre m o moned
interna ional care ne va pune la ad post ca s nu mai trebuiasc
s suport m dictatele grosolane, nes buite şi care ne r nesc, ale
politicienilor voştri puerili.
Cei doi b rba i se privir un moment în t cere. Apoi senatorul
scoase din buzunarul interior de la hain un teanc de hârtii:
— Giani, cred c a venit momentul s - i spun c m-ai înv at tot
ceea ce eram capabil s în eleg. Deci, colaborarea noastr nu mai
are nici un motiv s mai continue. Eşti de acord?
— Absolut.
— Bine! Suntem şi noi de acord cel pu in într-o privin .
O’Reilly îi întinse hârtiile lui Giancarlo:
— Ai aici o scrisoare pe care au redactat-o avoca ii mei. Ea
desface, inclusiv cu acordul t u, contractul nostru. Citeşte-l pe
îndelete. Eu l-am semnat deja şi cred c desp r irea se petrece în
condi ii foarte generoase. Dar sunt convins c dac va exista vreo
obiec iune din partea ta o vom putea rezolva rapid.
Giancarlo puse documentul pe mas şi, f r ca m car s se
osteneasc s -l citeasc , îşi puse semn tura pe fiecare foaie.
— Dar nu l-ai citit.
— S -l citesc? Între noi fie vorba, d-le senator, chiar crezi c aş

195
cheltui o centim m car ca s angajez pe unul dintre avoca ii t i
corup i pentru a-mi încheia conturile cu tine? N-am avut niciodat
ce s - i reproşez.
Luat pe nepreg tite, senatorul se bâlbâi:
— Nu ai nici o întrebare?
— Nu chiar. Mai degrab o precizare.
— Spune!
— Dup hârtiile pe care le-am semnat, când înceteaz
colaborarea noastr ?
— Ne-am desp r it oficial şi oficios acum cinci minute.
Îi lu mâna italianului şi i-o strânse cu putere.
— Adio, Giani. Noroc! Se îndrept spre uş . Peste o or , Eloisa
va fi la el acas . Se sim ea, în sfârşit liber. Odat debarasat de
Giancarlo, era regele Senatului. Nu mai avea decât s fie sigur de
Eloisa.
Giani se îndrept spre micul birou de lâng salon. Eloisa st tea
într-un fotoliu. Era palid .
— Eloisa?
— Da, r spunse ea cu un glas stins.
— Am veşti proaste.
— Ştiu, Giani, ai l sat interfonul deschis.
— Şi care-i p rerea ta?
— Cred c am s întârzii la întâlnire. Şi ştii prea bine c
senatorul nu suport aşa ceva!

O’Reilly era mul umit, foarte mul umit. În sufletul lui se


destr mase un v l negru şi via a devenea din nou frumoas .
Reac ia, sau mai degrab lipsa de reac ie a Eloisei fa de plecarea
lui Giani o punea pe seama unui fel de şoc pe care, gândea el, îl
produsese când vorbise prietenilor s i politicieni. De altfel, privind-
o pe Eloisa cum îşi lua la revedere de la ultimii invita i, i se p rea
c -şi rec p tase c ldura şi veselia. Îi preg tise o surpriz în
biblioteca lui particular : şampanie, caviar şi o superb garnitur
de diamante şi rubine în form de margarete. Colierul putea fi
purtat fie lung, pe piept, fie în jurul gâtului. Bijutierul s u din
Gorski pierduse trei luni ca s g seasc cele dou zeci şi cinci de
diamante excep ionale de patru carate fiecare care formau miezul
şi cele o sut cincizeci de rubine care alc tuiau petalele. Nici
m car nu negociase pre ul: peste dou milioane de dolari.
Era mândru de ceea ce f cuse. Îşi dep şise ura şi gelozia şi îi
era limpede calea pe care o avea de urmat pentru a învinge în

196
meserie şi pentru a o cuceri pe Eloisa, dar mai ales de a se cuceri
pe sine însuşi. Era curios şi ner bd tor s vad ce efect va avea
surpriza lui asupra acestei fete pe care o iubea.
Îndat ce uşa se închise în urma ultimului invitat, o porni spre
sanctuarul s u particular. Ea avea s fie obligata s -l caute pu in
şi, în acest timp, el va pune sticla de şampanie, vasul cu caviar şi
lumân rile pe mas şi o va aşeza în fa a focului. Va pune în
func iune lan ul hi-fi cu o muzic dulce şi va scoate garnitura din
ascunz toarea ei de dup bibliotec .
Dup o jum tate de or , O’Reilly se uit la ceas. Oare ce f cea
de nu mai venea? Deschise uşa şi o strig , dar nu primi nici un
r spuns. Coborî sc rile în grab şi o descoperi în salon, stând pe o
sofa şi privind la şemineul stins.
— Eloisa?
O’Reilly o s rut pe gât, dar ea nu reac ion în nici un fel.
Dezorientat, se aşez în fa a ei.
— E ceva în neregul ?
Eloisa îşi ridic privirea mov spre senator.
— Nu, totul e foarte bine.
— Bine – senatorul se ridic – atunci, vino cu mine, i-am
preg tit o mic surpriz ca s s rb torim succesul nostru.
— Succesul nostru?
— Bineîn eles. Doar i-ai v zut şi tu, nu? Cei mai duri şi mai
greu de cucerit. To i şefii cei mai importan i de la House. Sunt ai
noştri îi avem în mân . N-am v zut niciodat nişte oameni
aprinzându-se aşa de tare. Este o adev rat victorie. Hai, vino, nu
mai avem de ce s ne temem şi…
— E p cat c n-ai considerat de cuviin s -l fi invitat şi pe
Giani s ia parte la victoria „ta”.
Fu ca un duş rece care-l f cu pe O’Reilly s încremeneasc .
— Doar nu vorbeşti serios? se împurpur . Giani aici, cu cei mai
importan i şefi de la House într-o întrunire cum nu se poate mai
intim despre viitorul politicii partidului nostru?
— Dar eu cum de m aflu aici?
— Dar tu ai f cut oficiul de gazd şi apoi tu n-ai în eles c e
felul meu de a- i ar ta totala mea încredere în tine? Felul meu de a
spune lumii: Eloisa este „de neatins”? La sfârşit le-am dat drumul
chiar şi servitorilor mei.
— Pentru ce trebuia s m aperi şi s ai încredere în mine.
Pentru ce?
— Dar, te rog, Eloisa, nu fi proast ! Ai tr it aici suficient timp ca

197
s afli secretele dragei noastre capitale Washington. S-au luat
informa ii despre tine la fel cum s-au luat despre toat lumea, m
gr besc s i-o spun şi fiecare mister al vie ii tale a fost cercetat în
am nun ime, fie de c tre oameni din opozi ie, fie de proprii mei
prieteni care au c utat întotdeauna s ne apere de vreun scandal.
— Şi ce au aflat despre mine?
— Nu mare lucru, dar suficient ca s creeze necazuri dac nu
opream totul imediat. O’Reilly vorbi foarte repede. Nu, acum s-a
terminat, toat lumea e liniştit .
— Care erau motivele posibile?
— Ei, nimic.
— Vreau s ştiu.
— Bine, dac vrei tu. S-a descoperit c -i frecventai pe alde
Marcos şi c erai chiar foarte legat de Preşedint . Eloisa îşi
manifesta mirarea. Asta a dat naştere la specula ii în leg tur cu
rela ia ta cu so ia mea, pe care au încercat tot timpul s-o demoleze
aici la Washington DC. Apoi despre o frecventare ziaristic – dar
apropo de asta, n-a ieşit niciodat nimic la iveal . Apoi în general
despre c l toriile tale, educa ia ta, rela ia ta ciudat cu Giani. Dar
nimic…
O’Reilly o apuc pe Eloisa de umeri.
— Nimic din toate astea n-a furnizat nici cea mai mic prob
împotriva ta. Crede-m , Eloisa, nimic şi nu va fi nimic gra ie
acestei seri. E felul meu de a- i ar ta c am încredere. Este, este…
— Este felul t u de a m ierta, complet Eloisa.
— Nu! Nu spune asta.
— Totuşi sta este adev rul, Richard. Dac aveam o rela ie
ciudat cu Giani, înseamn c cu tine eram o târf . „Leg tura”
mea cu D-na Marcos şi deci cu so ia ta… O târf aventurier . Dar
atunci, care era scopul? Cât priveşte aspectul sta, nu-i aşa…
— Eloisa, taci din gur .
— Nu, nu înc . Dac am un contact cu un ziarist totul cade. Ca
târf ce sunt, ştiu s fac dragoste cu tine, adic ştiu cum s te fac
s faci dragoste. Î i povestesc fantasme ca o mam care-i spune o
poveste copilului ca s -l adoarm . Ştiu c tactica primordial este
s m in scai de b trâna lesbian care înghite ce r mâne din
desfrâul so ului ei adorat şi, între paranteze fie spus, sta este şi
motivul pentru care r mâne cu el.
Dezgustat de aceast ultim fraz , O’Reilly d du drumul fetei şi
se îndep rt de ea. Ochii Eloisei erau aproape negri.
— Dar aşa ceva nu este posibil, orgoliul unui senator al Statelor

198
Unite nu poate accepta asta. Faptul c el adopt ideile unui
european ca Giani este şi el inacceptabil.
— Am spus-o chiar eu.
— Da, dar nu în prezen a lui şi folosindu-m pe mine drept
mesager ca s i-o spun. În realitate, ideile sunt atât de bune c
trebuia s le foloseşti, dar tot aşa de bine trebuia s g seşti o cale
ca s întorci lucrurile în favoarea ta. Şi ce altceva mai bun de g sit
decât Eloisa? Ea devine scuza, nu-i aşa? Scuza: „o fac ca s -i
dovedesc dragostea mea” şi de altfel, dovad c aşa este, cu
siguran c ai un mic cadou pentru mine ascuns pe undeva prin
casa so iei-tale-pentru-totdeauna.
O’Reilly fu cât pe ce s înnebuneasc . Eloisa sesiz lovitura care
nimerise în plin şi surâse.
— Da, o curv bun cunoaşte bine b rba ii, ai deja dovada… în
fond ceea ce nici unul nici altul nu a i putut vedea, este c sunte i
absolut la fel, amândoi. Orgoliul v-a insensibilizat încât a i ajuns
s distruge i tot ce este în jurul vostru. Visurile voastre cele mai
m re e se transform în iluzii. Dac Giani are gust, nu este pentru
a se bucura de el, ci pentru a ar ta c -l are. Dac tu eşti vulgar,
nu este pentru c nu ştii, ci pentru c vrei s - i testezi puterea.
Sunte i nişte mor i vii care-şi caut deja epitaful pe un monument
închinat gloriei voastre. Şi ceea ce este mai r u este c v-a i folosit
de o curv pentru a v g si acelaşi monument. Iar asta nu este
ceva teribil de glorios, nu-i aşa? Atunci, trebuie s-o „protejezi”.
O’Reilly, livid, ridic mâna ca s-o loveasc .
— Da, loveşte. Nu ai alt r spuns pentru c nu-mi cunoşti
motivele.
— Presupun c ziaristul la care r scoleşte c catul ca un
vidanjor, le cunoaşte.
Eloisa îşi arcui o sprincean .
— Interesant ca analiz . Într-adev r, e b rbat frumos şi e tân r.
— E un zero.
— Aten ie, d-le senator, nu te da de gol.
— Şi el, nu crezi c umbl dup glorie şi dup banii t i?
— Cu siguran , ca orice om, încearc s se impun , tar eu,
gra ie lui Giani şi ideilor sale, am suficien i dolari în alt parte
decât aici pe care i-aş putea folosi ca s ajut un om, pe care-l
iubesc cu adev rat, s -şi continuie cariera.
— Un peşte, curva îşi caut un peşte! îi arunc în fa O’Reilly.
— Un peşte care nu e pe cale s dovedeasc faptul c poate
reveni la gloria de odinioar , ca tine, glorie care oricum, dup

199
unele zvonuri, îi era atribuit lui taic -tu.
— Târâtur .
O’Reilly îi d du o palm .
— Curv ce eşti!
Palma o lovi din nou.
— Dac crezi c e cazul, Richard, continu Eloisa f r s
crâcneasc sub lovituri, trebuie s recunoşti c m-am achitat bine
de datorie, iar adev rata ta glorie const în faptul c nu te-am
costat nici m car un cent Nu sta-i visul oric rui b rbat, s aib o
curv pe gratis?
— Dar, pentru Dumnezeu, ce vrei, de la mine? Ce ai? De ce spui
toate astea? url senatorul.
— E felul meu de a-mi lua adio, Richard, dar f r ca s iau
micul t u cadou ascuns nu ştiu pe unde.
— Pleci? Dar, te rog, ce te-a apucat?
— Tu i-ai asigurat gloria, Richard, Giani, la rândul lui are şi el
o victorie pentru prietenii s i, başca faptul c s-a reabilitat. Mai
mult decât atât, amândoi sunte i f cu i ca s v completa i Nu mai
ave i nevoie de mine, nici unul, nici altul. N-am r mas decât eu
care s mai caut ceva. O alian cu un om, unul adev rat, unul
simplu. Şi probabil c , dintre voi doi, cel care m va câştiga va fi
chiar acel „zero” care v va învinge, chiar gra ie vou . La revedere,
d-le senator. Mult succes pentru discursul de mâine. i-l doresc
cât se poate de sincer, c ci tare scump l-ai mai pl tit.
O’Reilly r mase stan de piatr în mijlocul salonului uitându-se
cum se închide uşa. Nu reuşea s în eleag ce i se întâmpl . Ce
f cuse ca s merite aşa ceva? Ce vin avea? Trebuia s reflecteze,
s fac ceva, repede, dar ce? Str moşi s i cereau un leac imediat.
Un bun whisky irlandez.

Eloisa intr în apartamentul de la Watergate f r s fac


zgomot, dar fu întâmpinat de vocea m t soas a lui Giancarlo.
— Ei, ce mai face dragul nostru senator? A avut succes la
întrunire?
Înainte ca ea s poat spune ceva, italianul m ri volumul la
muzic , o cuprinse în bra e şi o învârti.
— Ai rupt-o cu el, îi murmur în ureche.
Eloisa d du din cap.
— N-a fost prea dur?
Femeia d du din nou din cap, înainte de a izbucni în suspine.
— S r cu a Eloisa, murmur Giancarlo, nebun de bucurie. Ai

200
s vezi, mâine, e ziua cea mare. Sunt sigur. Şi vei fi r zbunat . Îl
vom învinge!
Giancarlo se întinse pe sofaua din salon şi o s rut , încercând
s o linişteasc . Dup o vreme, Eloisa îl cuprinse pe Giancarlo cu
mâinile de amândoi obrajii şi îl privi adânc. În ochi i se citea o
disperare pe care Giancarlo nu o mai v zuse niciodat .
— Cel pu in, sper c nu regre i?
Drept r spuns ea cl tin din cap.
— Atunci, ce e?
— Nu domini aşa uşor un senator al Statelor Unite, Giancarlo,
murmur Eloisa.
Giancarlo d du din umeri, dar i se f cu fric .
Eloisa îl apuc de umeri cu o for surprinz toare şi-l trase
peste ea. El sim i câteva zdruncin turi violente.
— S plec m, s plec m imediat.
— Plec m mâine la Geneva. Senatorul a devenit foarte eficace.
Mi-a şi rezervat locul pentru mâine. Ordinul de deplasare e vechi
de o lun de zile. Nimic nu ne mai re ine aici.
Eloisa îl privea neîncrez toare.
— Chiar n-ai s r mâi? Al ii, la fel de importan i ca Richard, ar
pl ti scump ca s ta aib .
— Nu.
— Din cauza mea?
Eloisa începu s plâng din nou.
— Oarecum.
— Cariera ta?
— Ea s-a terminat o dat cu ruptura ta.
— Va fi turbat de mânie.
— O sper din tot sufletul. I-ai spus lui Mattel la ce or va ieşi de
la Senat fostul nostru patron?
— Da.
— Atunci, s aştept m ziua de mâine. Hai, acum trebuie s
dormim.
O ridic pe Eloisa pe bra e şi o duse în camera sa.

201
XXIV
TREPTELE SENATULUI
Serios zdruncinat de discursul violent pe care O’Reilly tocmai îl
rostise, reprezentantul Flores şi al i câ iva senatori prieteni îl
înconjuraser pe senator la ieşire.
O’Reilly pu ea a whisky. Abia se putea ine pe picioare. În nici
un caz nu trebuia ca cineva s se poat apropia de el. Iar asta era
foarte dificil deoarece discursul stârnise aplauze chiar şi în rândul
opozi iei.
Afar , pe treptele senatului, O’Reilly se cl tin .
— Merge? întreb Flores, încercând s respire pu in aer în afar
de damful de whisky.
— Ce l-a apucat de s-a îmb tat în halul sta chiar înaintea
discursului? întreb nervos senatorul de Nevada.
— Habar n-am, r spunse Flores. Nu mai bea de şase luni şi azi-
diminea , când m-am dus s -l iau, era deja cri şi… Oh, la
dracu’!
Reprezentantul Flores z rise o mic echip de televiziune care
urca treptele îndreptându-se spre ei.
— Du-te şi le spune c senatorul este obosit sau c i-a venit
r u.
Senatorul de Nevada se desprinse de grup. O’Reilly, cu un aer
absent, tr gea adânc aer în piept. Senatorul nu mai avu timp s -i
opreasc fiindc echipa de televiziune continua s urce sc rile.
Renun ând s mai discute, senatorul se gr bi s vin lâng
O’Reilly şi partizanii lui.
— E o echip de la televiziunea francez şi de la BBC. Au auzit
discursul şi insist s fac un interviu. Ce facem?
Neliniştit, Flores se întoarse spre O’Reilly. În halul în care era,
risca s strice totul. Deja era un miracol c reuşise s -şi in
discursul f r nici o greşeal . Pe de alt parte, un interviu televizat
era ideal acum. O’Reilly îşi rec p ta suflul şi îşi revenea.
— Acum ce mai e? morm i el.
— Ziariştii, Richard.
— S se duc la dracu’… Sta i! Aştepta i!
O’Reilly tocmai z rise un chip familiar. Din cauza pâclei din
mintea lui nu reuşea s -l recunoasc .
202
— Cine e tipul la de acolo, de jos?
— Un c p ânos de la televiziunea francez , murmur Flores în
col ul gurii. Exact ce ne trebuia!
Senatorul se lumin la fa .
— Ah, da, micul tic los are tupeul s apar în fa a mea. Vrea
glorie, nu?
— Nici s nu te gândeşti, Richard, eşti beat.
— Las -m !
O’Reilly încerc s scape din mâinile care-l re ineau.
— Ce dracu’ vrei s faci, vrei s strici totul?
— Nu-i nimic, înc mai rezist. D -mi drumul Flores!
Ceilal i partizani ai partidului se priveau nervoşi. Dintr-o
mişcare de um r, O’Reilly se eliber .
— E-n regul , dac v spun! Am s -l înv eu minte pe
scormonitorul sta de rahat şi pe câ iva dintre prietenii lui. Vre i
s ave i un eveniment, sau nu?
Resemna i, prietenii senatorului îl l sar s plece.
— Bun ziua, domnule senator, ne pute i acorda câteva minute
pentru televiziunea francez ?
— Parc Mattel v numi i, cred?
Surprins şi flatat, Jacques surâse.
— Da domnule senator. Sunt un prieten al Eloisei Bonvin.
O’Reilly îl privi lung, f r s spun nimic. Furia îi punea o
ghear în gât. Tân rul era frumos, chiar simpatic, ceea ce-i sporea
antipatia fa de el.
Jacques nu în elegea reac ia senatorului. Se f cuse alb ca un
cearceaf. Injecta i de sânge, ochii lui deveniser dou puncte de un
albastru închis care îl priveau cu ur .
Mattel îşi drese glasul.
— Am ascultat discursul dv., domnule senator şi cred c
telespectatorii noştri din Fran a şi Anglia ar fi foarte îngrijora i în
leg tur cu ceea ce a i spus, dac nu ar fi l murite câteva puncte.
Eu însumi şi confra ii mei am risca s interpret m greşit spusele
dumneavoastr care p reau, s zicem, r zboinice vizavi de Europa.
Sunt sigur c nu asta era inten ia dumneavoastr .
Senatorul în l o sprincean .
— Ah, da? Voi încerca s fiu mai limpede. Pune i întreb rile,
Mattel. Nu-mi plac ipocri ii pupincurişti.
— Domnule senator, în discursul dv. din Senat, a i afirmat c
Statele Unite sunt amenin ate din toate p r ile, în special de c tre
japonezi care folosesc balan a lor comercial excedentar şi

203
rezervele lor de aur ca s învesteasc aici, în S.U.A.
— Şi?
— Şi atunci, dat fiind faptul c cele mai mari patru b nci din
lume la ora actual sunt japoneze, nu crede i c puterea lor de
infiltrare poate controla pia a monetar , în special moneda
dumneavoastr , dolarul, în propria dumneavoastr ar ?
— Nu este o amenin are, este un lucru pe cale de a deveni
realitate gra ie actualului nostru guvern.
— Mai multe comentarii din ziarele financiare, de aici şi din
str in tate, au men ionat c împrumuturile masive ale Trezoreriei
americane au adus ara dv. în situa ia de a ine cont de
importurile provenind din Europa şi Japonia. Nu crede i c aceast
necesitate va putea conferi str inilor putere asupra suveranit ii
b ncii dv. na ionale, Federal Reserve şi poate influen a politica
intern a Statelor Unite?
— Este ceea ce am spus şi în Senat.
— Exist o datorie de o mie cinci sute de miliarde de dolari.
Imaginându-ne c în jur de dou zeci la sut sunt de inu i de c tre
str ini şi ad ugind alte dou zeci la sut în eurodolari, împreun
cu cele o mie de miliarde de dolari fabrica i, cum spune i dv., de
sistemul bancar mondial, ajungem la un poten ial de cinci sute de
miliarde de dolari care ar putea, dup economistul german
Dietrich şi englezul Zorn, s cumpere jum tate din Statele Unite.
Care este p rerea dv. în leg tur cu aceast amenin are?
Senatorul se împurpur la fa .
— Niciodat , în decursul istoriei lor, Statele Unite nu au cedat
la şantaj.
— Dar nu este nici un şantaj, domnule senator, nu sunt decât
oameni care încearc s -şi plaseze banii.
— Ascult -m cu aten ie, Mattel, voi vorbi rar şi limpede pentru
ca pân şi un ziarist ca dumneata s poat pricepe. Dac ani de
zile avem un deficit comercial, este poate din cauza guvernului
actual.
— Dar şi din cauza partidului dv.! Johnson şi Kennedy! îi t ie
vorba Jacques.
— Nu m întrerupe, bomb ni senatorul. Europa şi Japonia au
profitat de acest deficit comercial, la fel ca şi restul lumii.
Multiplicarea acestor dolari a fost inventat de c tre ruşi şi
exploatat de toate b ncile str ine.
— Dar şi de ale dumneavoastr ! exclam Mattel.
— Ei bine, î i spun un lucru, Mattel! Dac crezi vreo clip c

204
ara noastr va tolera o r scump rare a bunurilor sale fixe cu
dolari contraf cu i în str in tate, te înşeli amarnic.
— În numele cui vorbi i dumneavoastr ?
— Nu vorbesc în numele administra iei Reagan, dac la asta te
refereai, ci în numele tuturor acelora care, democra i sau
republicani, s-au s turat s mai fie la cheremul şantajiştilor din
str in tate.
— Domnule senator, cred c termenul „şantajişti” e pu in cam
dur, nu?
— „Escroci”, „şarlatani” sunt termeni tot atât de duri!
Eurodolarii voştri sunt o lucr tur cu totul şi cu totul str in şi
dac rile voastre încearc s ni-i trimit aici, cu atât mai r u
pentru voi! America, cu sau f r acordul guvernului actual, nu v
va spune decât un lucru: în nici un caz, Congresul S.U.A. nu va
considera c euro-dolarul este o crean a Statelor Unite în
str in tate. Mai clar, domnule Mattel, mai duce i-v dracului! Gata
cu para m l ia , gata cu fraierii cumsecade, gata cu şantajul. La
revedere, domnule Mattel. Pute i s le transmite i asta
economiştilor voştri din Europa şi de aiurea.
Înm rmurit, Jacques Mattel r mase pe loc împreun cu
confra ii s i.
— S mergem, Flores, murmur O’Reilly. Cred c de data asta,
chiar şi tic loşii ştia mai pr p di i au priceput ceea ce suntem
noi, americanii.
Flores nu mai avea nevoie de îndemnuri. Îl gr bi pe prietenul
s u c tre limuzina care-l aştepta şi intr în maşin .
— D -i drumul, şterge-o, url el la şofer.
— Unde mergem, domnule?
— Departe, nu conteaz unde, dar departe s fie.
— La cabana mea de pescuit, ad ug O’Reilly zâmbind pentru
prima oar în acea zi. E momentul s -i l s m pe al ii s poarte
tor a pentru câteva zile. Nu-i aşa Flores? Acum, câinii trebuie s
digere scuza.

205
XXV
REPORTAJUL SENZAŢIONAL AL LUI MATTEL
Uluit, Mattel nu se clintise din loc. Se mul umi doar s -l
urm reasc din privire pe senator şi pe colaboratorii s i cum se
urcau în limuzine ca nişte bandi i dup o spargere.
— Asta e reportajul t u de senza ie?
Batjocoritoare, vocea cameramanului îl aduse cu picioarele pe
p mânt.
— S-ar putea, murmur Mattel, nu prea convins. Bun, ne
întoarcem la birou. Eu am s ascult banda şi am s fac montajul.
Poate ies trei minute pentru jurnalul de la ora 20,00.
— Zi merci dac - i vor lua un minut pentru cel de ora 23,00. Nu
face nici cât o ceap degerat , povestea ta. De o lun de zile ne
enerv m şi ne chinuim pe aici ca pân la urm s încheiem cu un
interviu de rahat al unui tip beat clamp care spune numai prostii.
— Gura, replic Mattel. Nu te afli aici ca s gândeşti. Treaba ta e
s apeşi pe buton şi s faci aşa fel ca imaginea s fie cristal.
Priceput? Ceea ce, din nefericire, cu tine nu e întotdeauna evident.
— Ce vrea s zic „nu e întotdeauna evident”?
— Vrea s zic , anume, c atunci când am turnat cu tine ultima
dat , ar fi putut ieşi trei reportaje dintr-unul singur: unul cu
imagine neclar , unul supra expus şi unul sub expus. Acum, gata,
am b tut destul câmpii, ne întoarcem la birou.
Aşezat la masa de montaj, Mattel era perplex. Ascultase şi
reascultase banda cu interviul senatorului şi tot nu în elegea ce
putea s vad în asta ceva aşa de important contele Potzo-
Berghese. Încerc s -i telefoneze, dar la num rul de la Watergate
nu r spundea nimeni. Ziaristul se uit la ceas. Era ora
dou sprezece, adic 17,00 la Paris. Trebuia s se hot rasc acum
dac vroia s ob in o leg tur prin satelit pentru jurnalul de ora
20,00. Dar ca s poat comanda o leg tur satelit îi trebuia
aprobare de la redac ia sa din Paris, iar pentru ca Parisul s fie de
acord trebuia s vând interviul pe care-l f cuse cu senatorul ca şi
cum era ceva de excep ie. Ceea ce era departe de a fi adev rat.
Cam astea erau gândurile care-l fr mântau, când secretara îl
anun :
— Ai Parisul pe doi.
206
— Alo, aici Mattel.
— Salut, de Beauvais.
Mattel îşi drese glasul. De Beauvais era şeful redac iei
economice şi Mattel se temea de telefoanele lui pentru c nu
în elegea întotdeauna importan a reportajelor pe care i le
comanda. Mattel era înainte de toate un reporter special de politic
extern , iar şmecheriile şi fine urile lumii finan elor şi ale celei
economice îl dep şeau adesea cu mult.
— Ce pot face pentru tine? întreb Mattel.
— Aş vrea s verifici o chestie. Tocmai am primit un telefon de
la corespondentul agen iei Reuter din Washington. E un prieten
de-al meu. Mi-a spus c senatorul O’Reilly ar fi declarat în Senat
„c în nici un caz Congresul american nu va considera c
eurodolarul este o crean a Statelor Unite în str in tate”.
— Şi ce vrei s fac eu?
— Tipul de la Reuter a ob inut informa ia la a treia sau a patra
mân . În elegi? E ceva în genul: un tip care s-a întâlnit cu un alt
tip al c rui cumnat cunoaşte o tip al c rei amant ar fi auzit c …
Ar trebui s dai de O’Reilly şi s -l întrebi dac a f cut într-adev r
aceast afirma ie. Dar m-ar mira.
— Ce te-ar mira? C pot s pun mâna pe senator?
— Nu, m-ar mira s confirme c a declarat într-adev r o
asemenea enormitate.
— De ce?
— Pentru c dac ar fi adev rat, asta ar duce la cel mai mare
scandal şi harababur economico-financiare din toate timpurile.
Mattel gândea cu 150 km la or . Deci, Giancarlo nu-şi b tuse
joc de el. Acum trebuia s aib grij s nu par prea fraier vizavi
de de Beauvais.
— Bine, inutil s-o fac pe şmecherul. Aşteptam ultimul moment
ca s dau afacerea la iveal . Vroiam s fiu sigur c pot p stra
acest scop pân la jurnalul de ora 20,00. Vroiam s comand o
leg tur satelit pentru c declara ia asta, O’Reilly, mie mi-a dat-
o…
— Ce faci, ba i câmpii? În mod neoficial?
— Nu, nu, în fa a camerei, pe treptele cl dirii Congresului şi în
prezen a colaboratorilor s i şi a câtorva senatori.
— Stai, stai… las -m s m gândesc…
La cel lalt cap t al firului de Beauvais cump nea lucrurile. În
câteva secunde, creierul s u ca un ordinator trecu în revist
problema, cump ni consecin ele şi hot rî felul în care avea s

207
„ambaleze” afacerea.
— Po i s -mi dai s ascult banda?
— Nici o problem .
Mattel puse din nou caseta în aparat, aranj receptorul în
dreptul difuzorului de la masa de montaj şi ap s pe butonul
„play”: „S mergem, Flores, cred c pân şi tic loşii ştia mai
pr p di i au în eles acum, ce suntem noi, americanii…”.
Ultima fraz a interviului înc mai r suna în difuzor când
Mattel îl auzi pe de Beauvais exclamând:
— Doamne Sfinte Doamne Dumnezeule, nu-i adev rat… Ce
istorie? Ascult la mine, puişor. Ascult -m cu aten ie. O s
comand m o leg tur satelit pentru ora 19,00, ora Parisului şi ne
transmi i interviul integral. Din acest moment o faci pe mortul. Nu
mai exişti. Nu r spunzi la telefon şi te închizi în birou pân la ora
când avem leg tura satelit.
— Pentru ce tot circul sta?
— Dac prietenul meu de la Reuter a auzit vorbindu-se despre
declara iile lui O’Reilly înseamn c nu este singurul. Po i fi sigur
c chiar în acest moment cel pu in dou zeci de confra i
scormonesc peste tot ca s afle ce este adev rat din toate zvonurile
astea. Pân la urm vor afla c o echip de televiziune francez a
dat lovitura. Vor descoperi repede c despre tine e vorba şi te vor
pisa la cap pân ce le dezv lui tot. Şi dac laşi s - i scape ceva…
gata cu reportajul senza ional. În elegi? Trebuie ca lumea s afle
de treaba asta de pe postul nostru.
— Şi eu ce rol am în toat povestea ta?
— Cum adic ce rol ai tu?
— Pricep unde ba i, puişor. Tu vei fi în platou la jurnal şi tu vei
fi cel care va anun a vestea. Ca de obicei, reporterul e cel care face
munca grea iar func ionarul de la Paris, în costum cu vest se
acoper de glorie.
— Bine, de acord. Ce propui?
— Propun s facem un platou aici ca s d m drumul de aici
interviului cu O’Reilly, adic facem începutul emisiei împreun .
Dup , faci ce vrei tu.
— De acord. O s facem ca şi cum ar fi în direct. Deschidem
jurnalul cu povestea ta. Prezentatorul te va introduce cu o fraz de
geniul: lovitur de tr snet care ne vine de la Washington, trimisul
nostru special în capitala american , etc. Tu joci pu in teatru: ton
dramatic ca şi cum ai şti cât e de grav ceea ce spui, explici: „În
aceast diminea , pe treptele cl dirii Congresului, senatorul

208
O’Reilly, probabil candidat la Casa Alb şi-a lansat bomba…”. Eu
n-am s intervin decât dup interviu ca s analizez consecin ele,
s trag concluzii. De acord?
— OK, aşa facem. Eu o s -mi preg tesc interven ia.
Salut.
— Spune-mi, bandit mic ce eşti, sigur nu mai ai şi alte muni ii?
— Nu în eleg ce vrei s spui, care muni ii?
— Ascult , Mattel. Te cunosc prea bine. Tu nu le-ai avut
niciodat cu economia şi dintr-odat ne dai la iveal reportajul
secolului.
— Aşa c ?
— Aşa c eu cred c cineva te-a pus la curent cu afacerea asta.
Cineva care ştia c O’Reilly îşi va v rsa veninul în acest moment.
Şi mai cred c acel cineva a fost destul de rafinat ca s te
sf tuiasc s aprofundezi problema şi s - i iei ceva asigur ri. Nu?
— Z u c eşti mare mafiot, Beauvais. Am efectiv tot ce trebuie,
dar po i tu s te pui cu fundu-n sus c nu-s prost s - i dau pe
mân toate economiile mele.
— Ascult , Mattel, nu trebuie s glumeşti cu chestii de astea. E
într-adev r o treab enorm . Aşa c … micile tale crize de vanitate
le laşi deoparte. Peste patru zile am de f cut magazinul economic
şi pot deja s - i spun c tot ce am b gat în el pân acum nu mai
face nici doi bani dup declara iile lui O’Reilly. Va trebui s mai
discut m despre asta. Aşa c dac mai ai şi altceva şi îl ii; ca s
ieşi în eviden , pot s - i spun c nu o s ai cum s scapi de ceea
ce se cheam greşeal profesional .
Mattel t cea. Un mod ca oricare altul de a face s creasc
pre ul. Sim ea c la cel lalt cap t al firului, Beauvais trepida.
— Am efectiv dou sau trei chestii mici…
— Bine, atunci uite ce- i propun. Îmi transmi i totul prin satelit
la ora 19,00. Mont m reportajul aici şi î i promit c numele t u va
fi men ionat cel pu in din minut în minut şi- i vom ar ta pe ecran
şi mutra aia a ta nasoal de câte ori va fi posibil. De acord?
— De acord… Cu o condi ie.
— Ascult.
— Comanzi o leg tur satelit pentru cât dureaz magazinul t u
economic şi tu îmi trimi i întoarcerea din anten . Eu voi fi într-un
studio în duplex iar tu îmi pui din când în când întreb ri.
— Nici o problem , aveam de gând s - i propun chiar eu asta,
min i de Beauvais. Ei, care- i sunt muni iile?
— O serie de interviuri cu congresmani şi senatori democra i

209
care fac cu to ii declara ii pe ideile lui O’Reilly.
— Po i s -mi rezumi într-o fraz ideea dominant ?
— Ura pentru tot ceea ce nu este american, r spunse f r o
clip de ezitare Mattel.
— În sfârşit spun cu glas tare ceea ce gândeau, aprecie de
Beauvais. Po i s -mi dai s ascult un fragment?
— Nu închide, c pun casetele în aparat.
— Iar eu dau drumul la un magnetofon.
Un minut mai târziu, de Beauvais se delecta ascultând
întreb rile lui Mattel şi r spunsurile politicienilor.
— Ascult -m cu aten ie, Mattel. Am mult experien în genul
sta de afaceri. Am s - i explic ceea ce se va petrece ca s în elegi
mai bine „manipularea”. Când reportajul t u va fi difuzat se vor
stârni un scandal şi o harababur de to i dracii. Şi pot deja s - i
spun c dolarul va coborî spectaculos. Toat lumea se va n pusti
la aur. Apoi vor veni dezmin iri ale miniştrilor, ale guvernatorilor
b ncilor centrale şi ale altor guru ai finan elor.
Dolarul îşi va reveni, dar îndoiala persistând totuşi, moneda
american o s fac piruete dezordonate timp de dou , trei zile. Şi
exact în acel moment îi prindem la înghesuial difuzând
interviurile tale în magazinul meu economic. Ai priceput?
— Am priceput. Şi am priceput aşa de bine c n-am s - i trimit
marfa prin satelit. Am s -mi fac o pl cere aducându- i-o eu însumi
la Paris. Astfel vei avea şi tu pl cerea s m ai lâng tine în platou
în timpul magazinului t u.
— De acord, dar ia primul avion şi, vezi, nu pierde casetele. În
locul t u aş trage imediat o copie.
— E deja f cut iubi el. Pe mâine.

210
XXIV
PING-PONG
Geneva

Kurt Geisler se uita cu nervozitate la cursuri. De cinci-zece


minute se p rea c dolarul nu mai merge nic ieri. O eternitate!
Sim ea limpede c asta era liniştea dinaintea uraganului.
Un mic „x” începu s clipeasc pe ecran indicând o schimbare a
cursului dolar-marc german . Aproape în acelaşi timp, vocea
unuia dintre asisten ii s i url : O centim sc dere dolar-DM! Unu
cincizeci.
— La dracu! Începe din nou! Anun a i-l pe patron!
— Nu-i nevoie, este pe linia patru.
Kurt smulse receptorul care i se întindea.
— Da, domnule… Nu ştiu, m duc la telex… Martine d telefon
la Banca Elve ian s vezi dac au ceva.
Kurt se repezi la telex. Exact în acelaşi moment Reuter se puse
în func iune. „Washington, ora 10,30. O comisie a Senatului
recomand guvernului o pozi ie mai dur în negocierile cu
GATT…”.
Kurt inea telefonul la ureche şi-i citea telexul patronului.
— Pentru moment nimic şp… Aştepta i! O’Reilly. Comisia lui
sugereaz o creştere imediat a tarifelor vamale şi, oh, la dracu…
Privirea lui Kurt coborî în josul paginii. Se auzi un clinchet,
semn c urma o veste important sau un alt paragraf.
— Doi şaptezeci şi cinci sc dere, url Martine, trei…
— Şefule, Reuter spune c senatorul a recunoscut public c
Congresul nu consider eurodolarul ca o crean asupra
patrimoniului american.
— Minus patru…, patru şaptezeci şi cinci, şase zero cinci.
— Da, domnule! Imediat! Vinde i o sut de milioane de dolari pe
m rci germane, url Kurt în sal .
— Minus opt. La ce pre m rcile germane?
— La pre ul pie ei. Încerca i Londra şi Banco Popular.
— Da, da, domnule.
— Ce face francul elve ian?
— Minus zero şaptezeci şi cinci.
211
— Vinde i o sut cincizeci de milioane de dolari… încerca i
Londra.
— Marca german la o sut optzeci şi şapte.
— S-a f cut?
— Da, vându i.
O sut nou zeci şi nou dou zeci şi cinci.
— Mai vinde i.
— O sut .
— Unde este Societatea B ncilor Elve iene, pentru numele lui
Dumnezeu? Suna i la Zurich, poate nu au l sat telefonul deschis.
— Francul elve ian la o sut cincizeci şi opt.
— Vinde i! Încerca i Populara pentru o sut de milioane…
— Au l sat linia deschis , cheam Londra, Martine!
— Londra, francul elve ian la o sut cincizeci şi doi!… Lua i-i!
Kurt transpira din abunden .
— Coborâre cu opt nou zeci la dolar-franc elve ian. Şefule,
continu m?
— Nu-i mai putem atinge, Kurt!
— Martine, repede, la telex. Banco Popular Zurich, iar tu,
Georges, SBE din Bâle. Dou sute de milioane de franci elve ieni.
— Imposibil, Kurt. Au l sat liniile deschise, prezint numai
ocupat. Încerc m Frankfurt?
— Hai! Nu, aştepta i… Da, şefule. Dar e o coborâre de nou şi
jum tate la sut . Cu siguran c vor opri masacrul. OK! Hei,
Martine, încearc s r scumperi trei sute de milioane de dolari în
m rci germane, limit o sut optzeci şi cinci.
— Nu se mai poate face nimic. Sta i, se ofer m rci germane la o
sut nou zeci şi şase.
— A i auzit? Bine, lua i!… Nu, domnule. Francul elve ian în
creştere, dar nimeni nu-mi mai face ofert ferm .
Kurt d du receptorul deoparte şi se întoarse spre colega lui.
— Mai aşteapt cu ordinele. Banca Na ional cere închiderea
pie ei. Tezaurul va vorbi peste un ceas. Fertig, prieteni. Da? Bine,
vin îndat , domnule.
Kurt strânse în vitez ordinele de execu ie de la colegi şi se
repezi la uş rupând, în drum, telexul de pe imprimatorul conectat
la Reuter. Apuc o asistent de bra şi o împinse spre mijlocul
s lii.
— Sunt la patron. Nimeni nu iese din sala asta, nici ca s fac
pipi! Chilo ii, se schimb disear .

212
Londra

— Seligman? Ai auzit vestea?


— Da, desigur, r spunse o voce laconic . Pari mirat.
— Mirat, fireşte, e cam prea de tot. Prietenul nostru O’Reilly
spune adev rul. E de mirare la un politician!
— Adev rul? sughi Stanford-Pringle. Ai înnebunit şi tu?
— Haide, dragul meu, doar nu i-ai închipuit vreun moment în
ştia ultimii şase ani c americanii vor sus ine moneda asta? Ar fi
contra cursului istoriei şi a regulilor stricte ale economiei. Nu
aşteptau decât momentul prielnic, o scuz . Americanii ador
scuzele. Acum o au şi buf! Devalorizarea.
— O coborâre cu nou şi jum tate la sut în jum tate de or tu
g seşti c e normal! strig Stanford-Pringle. E o adev rat
catastrof . Cum o s -mi mai vând viitoarele emisiuni de
împrumuturi şi pe cele ale tale?
— Dar, reflecteaz pu in, sau mai bine, vino la mine s ne
gândim împreun .
— S vin s te v d, Seligman? Auzi scandalul? E o adev rat
panic . Am vândut de o sut cincizeci de milioane obliga iuni în
m rci germane din stoc şi tot stocul nostru în alte monede
europene şi suntem obliga i s stabilim pre uri de doi bani pentru
obliga iunile în dolari. Aproape nimeni nu le mai vrea. Cambiştii
mei par s fi uitat c pot aduna doi şi cu doi şi amenin c leşin
dac îi p r sesc, aşa de tare le e fric . Toate obliga iunile în
eurodolari sunt pe cale s fie schimbate pe obliga iuni de tezaur
americane. E o nebunie. Acel şapte la sut d cinci şi jum tate.
— V d c ai aceeaşi activitate ca mine. Dar de ce s ne
plângem? Câştig m o mul ime de bani.
— Câştig m în ce? Stocul meu de obliga iuni în dolari m face
s pierd zece milioane, uite-aşa, dintr-o suflare!
— E nepl cut, dar Casa Alb va da cu siguran o dezmin ire.
— Nu, Baker de la tezaur va fi cel care va vorbi şi asta peste
cinci minute.
— Da, Baker, dar în seara asta va fi Casa Alb , va fi mai
interesant. Pân atunci pia a va urca apoi, dup cele spuse, va
coborî din nou.
— Ah, atunci, eşti de aceeaşi p rere cu mine. Baker va spune o
m g rie. Contrazis de Volcker sau viceversa.
— S zicem c , luat din scurt, nu va spune nimic ca s
linişteasc lumea. Ai cump rat la nivelurile astea?

213
— Ce am putut, dar închiderea a fost atât de rapid . O treime,
nu mai mult. Dar tu?
— Oh, eu n-am avut problema asta, dar stocul meu de
obliga iuni în monede str ine şi chiar în lire sterline este epuizat.
La cât estimezi pierderile în valut ?
— Cinci miliarde pentru b nci şi tot atâta pentru b ncile
centrale. Dar Mafia va fi cea care o va încasa din greu.
— Uite, m cheam Washingtonul. Vrei s aştep i pu in?
Stanford-Pringle le f cu semn colaboratorilor s i s tac şi s
urm reasc ecranul Reuter.
„Purt torul de cuvânt al trezoreriei a conchis c dac
declara iile senatorului au fost un şoc pentru toat lumea, în nici
un caz nu trebuiesc luate în serios c ci astfel de afirma ii nu
reprezint decât opinia unui singur om. Un om bolnav. Cei care
cred c vor putea profita de aceast stare de fapt se înşeal .
Trezoreria va face tot ceea ce se impune pentru ca speculatorii s
regrete”.
— Asta e tot?
— Da.
— E nebun!
— Ce facem? Pia a se redeschide.
— Eu am r scump rat pozi iile mele descoperite. Ne preg tim
pentru o mic creştere apoi va reîncepe.
— Dac va mai coborî, Volcker va vorbi, e sigur.

Geneva

— Pia a se pare c revine, strig Kurt la telefon. Dolarul tocmai


a f cut un salt în creştere de doi la sut . Continui s r scump r,
şefule? Bine, domnule, stabilesc o limit de revânzare peste cinci la
sut creştere peste tot… Dar clien ii noştri sunt al naibii de
nervoşi. Biroul de gestiune îmi spune c ordinele de vânzare
pentru obliga iuni în eurodolari continu la orice pre . Bursa
cump r bonuri de tezaur americane cu gr mada. Randamentul a
ajuns de la şapte la patru şi jum tate la sut acum.
— Da i-mi-l pe Jerry Fern… Alo, Jerry? Clientul t u începe s
câştige la prime. Se vinde? Ce? Eşti nebun? Nu vrei s fixezi o
limit mai mic ? Nu ai dispozi ii? Ascult , b trâne, las -m s
vorbesc cu clientul t u… d -mi num rul lui de telefon… Poate
reuşesc s -l liniştesc… E un adev rat miracol pentru el… A
câştigat deja peste cincizeci de milioane de dolari. Bine, bine, de

214
acord, dar gr beşte-te. Programele ordinatoarelor alimenteaz
sc derea. Şi dac se d ordin de închidere a acestor programe,
oamenii vor începe s reflecteze, pie ele se vor echilibra, iar din
beneficiile la porc riile astea de prime de coşmar ale blestematului
t u de client se va alege fumul! Nu, nu Volcker o spune, eu sunt
cel care o spune…
Ciao! Aufwiedersehen und good bye!

215
XXVII
WASHINGTON, SUPORTERII LUI O’REILLY
Aproape cincisprezece partizani ai lui O’Reilly intraser în
maşini şi plecaser la cabana de pescuit a senatorului.
Flores îi întâmpinase, dar refuza s -l arate pe senator. Ambian a
era furtunoas . Flores se chinui mult pân îi calm . Unii proferau
insulte. Al ii ajunseser deja la al doilea pahar de whisky.
— Calm, domnilor, calm, v rog.
— Calm? url unul dintre reprezentan i. O’Reilly a distrus
partidul şi dv. cere i s fim calmi? Nu se poate!
— O’Reilly? S distrug partidul? Flores se str dui s râd
zgomotos. A i înnebunit?
Efectul bunei sale dispozi ii opri brusc conversa iile.
— Cum? G si i c e inteligent ceea ce a spus? f cu un moderat.
— Nu este inteligent…
— A, bine! Începusem s …
— E str lucitor!
— Poftim?
— Dragul meu – Flores îl apuc patern de um r pe reprezentant
şi îi înfrunt pe ceilal i invita i – asta este marea noastr şans .
Aiuri i de surpriz , partizanii se l sar s cad în fotolii sau pe
cele dou sofale din fa a focului.
— Da, domnilor, str lucitor. A i uitat cu to ii discursul de ieri
sear al lui Richard. Ei bine, el a gândit mai repede decât noi.
— Dar totuşi, protestar în cor mai multe voci.
— El a creat evenimentul.
— Dar toat lumea este cuprins de panic !
— Exact.
— Dar asta se va r sfrânge asupra noastr !
— Nu, domnilor. Dac ne juc m bine c r ile se va r sfrânge
asupra actualului guvern, dac nu reuşeşte s opreasc panica.
— Baker tocmai a f cut-o Flores, tu nu l-ai ascultat? Îl face
nebun, nici mai mult nici mai pu in. L-a strivit ca pe o musc .
— Dup p rerea dv., ieri sear era bolnav?
— Nu.
— Dar, în mod sigur, azi-diminea era beat cui.
— Ah, da? Cine ştie lucrul sta?
216
— Noi.
— M-a contactat o echip de la CBS. Vor s -i fac un profil lui
Richard. Şi şti i ce le-am spus? Ave i aici lista cu cei mai apropia i
colaboratori ai s i şi lista cu senatorii republicani şi democra i care
fac parte din comisiile lui. Dac ve i g si pe cineva care s poat
afirma c senatorul O’Reilly era beat, sau a b ut vreun strop de
alcool în gur de mai bine de şase luni de zile, eu v dau o lad de
Bourbon.
— Dar era beat, insist reprezentantul Georgiei.
— Numai noi ştim treaba asta, r spunse dulce Flores.
— Unde vrei s ajungi, Flores? Întrez resc o lucire de speran
în ochii t i, sau poate e vorba de credin a în disperare.
— Bine. Dac ra iunea începe s r spund la apel, v invit s
m asculta i. În primul rând, de şase luni încoace, O’Reilly nu a
avut decât succese. În al doilea rând, el nu mai obişnuia s bea şi
toat lumea poate jura c aşa este. În al treilea rând, nu a ar tat
c ar fi marcat de o oboseal mai special . În al patrulea rând, el a
lansat o bomb care a creat panic pe pia a de schimb, în al
cincilea rând, Baker, a f cut o op iune şireat , ingenioas . L-a luat
de sus, l-a tratat cum îi convine: un accident regretabil, o sc pare
omeneasc . În al şaselea rând, în mod normal, ca s se pun la
ad post, partidul nostru ar trebui s adopte ceea ce a spus Baker,
s -l oblige pe O’Reilly s demisioneze, s -l înlocuiasc cu altcineva
cerându-şi totodat scuze.
— Da, îl întrerupse reprezentantul Georgiei şi s facem în
pantaloni, s ne considere toat lumea drept nişte iresponsabili c
am l sat un bolnav pe locul pe care era.
— Exact. Partidul nostru ar fi pur şi simplu mort cel pu in
pentru o bun bucat de vreme. Atunci, mai avem o tactic la
îndemân .
— Care?
— Foarte simplu. O’Reilly nu-şi mai face apari ia timp de trei
zile, decât pentru câ iva ziarişti aleşi de noi şi care ştiu s -şi in
gura. Noi, vom vorbi şi noi, dar f r dezmin ire. Ne vom preface c
am fost lua i din scurt. Iat r spunsurile. Repeta i ceea ce am
spus eu la CBS. Nega i pân -n pânzele albe c O’Reilly este bolnav.
Noi vom pune public întreb ri despre cump r rile masive de
ac iuni pe care le-au f cut str inii, despre acordurile for ate care
constrâng Germania s -şi reduc rata dobânzilor şi despre îndoiala
lor asupra eficacit ii acestei manevre impuse de Volcker. Asta pe
tema: „s rut mâna pe care n-o po i muşca”. Vom face s planeze

217
îndoiala asupra inten iilor reale ale japonezilor legat de
cump r rile lor masive de aur şi s revin în emisiunile de
actualit i faptul c Peru a dat ordin afacerilor sale private s nu
mai ramburseze datoriile str ine. Pe scurt, domnilor, iat o list cu
patrusprezece puncte de actualitate care ne privesc direct şi pe
care avem tot dreptul s le abord m. F r s facem nici cea mai
mic dezmin ire, ci doar vorbind despre temerile noastre, nu
risc m nimic. Noi vom pune întreb rile azi. Vor urma r spunsuri
logice care le vor distruge, dar va fi prea târziu. Întreb rile noastre
vor fi cele care vor avea impact. Şi doar dac -şi vâr dracul coada
nu vom reuşi s stârnim câ iva str ini care s gafeze dovedind
astfel c noi suntem cei care avem dreptate.
— Nu-i r u, murmur senatorul de Alabama. Dar avem oare
dreptul s arunc m totul în aer?
— Dreptul? întreb Flores, indignat. Domnilor, O’Reilly a spus
cu glas tare ceea ce gândesc de fapt cei cinci sute treizeci şi cinci
de membri ai Congresului. Pe aceast baz a dat Reagan ordin s
fie creat o nou bancnot . Nu-i lipsea decât scuza. Eventualitatea
era pur şi simplu studiat dinainte. Nu-i aşa, domnule senator din
comisia bancar ?
B rbatul din fundul camerei aprob , sc rpinându-se în cap.
— Dreptul îl avem. Dar începând din acest moment nu noi
suntem cei care va trebui s dovedim c O’Reilly este bolnav.
Duşmanii noştri trebuie s-o fac şi se vor murd ri cum scrie la
carte. Noi nu trebuie decât s ne punem întreb ri şi s l s m Wall
Street şi pie ele europene s fac restul.
— Asta risc s duc la pr buşirea economiei mondiale, Flores.
— Şi a cui e vina? url reprezentantul. Nu noi suntem la putere.
Nu noi am urzit aceast situa ie catastrofal . Pân acum au
profitat de tot ceea ce a fost bun. Ei bine, acum s culeag
rezultatele. Noi n-am f cut decât s atragem aten ia asupra unei
eventualit i care se dovedeşte a fi un fapt şi ei sunt cei care o vor
confirma. Pân atunci, dar totodat şi ca s începem, m duc s -i
dau un telefon lui Chenault.

218
XXVIII
PARIS. TF 1, JURNALUL DE LA ORA 20,00
De Beauvais îl urm rea f r emo ie pe ministrul industriei.
Camera îl surprinse pe Jacques Mattel în timp ce-şi examina
unghiile cu aten ie. Ministrul îi arunc o privire sever ridicând în
acelaşi timp tonul:
— În concluzie, perora ministrul, este regretabil c responsabili
ai unei ri atât de puternice, chiar şi în particular, nu au putut
sau nu au ştiut s dezmint ferm propunerile absurde ale D-lui
senator O’Reilly. Aceast lips de curaj şi de responsabilitate
politic care, din p cate, pare general ar fi putut – accentuez, ar fi
putut – dac am fi fost consulta i – noi şi confra ii noştri din CEE a
c rei preşedin ie o de ine în acest moment Fran a – ar fi putut s
ucid în germen acest gen de rumoare. Cu toate astea, în aceast
diminea , am organizat o reuniune a miniştrilor noştri cu
responsabili ai administra iei Reagan ca s redact m un
comunicat aprobat de to i şi din care v citesc esen ialul:
„Cuvintele senatorului O’Reilly nu reprezint sub nici o form
opinia poporului american, a Congresului s u şi a guvernului s u.
Opiniile exprimate de acest om sunt inexplicabile, personale şi nu
pot fi luate în serios. Ar fi absurd s consider m c reprezentan ii
celei mai mari ri din lume sunt iresponsabili. Doar cuvintele
senatorului sunt total iresponsabile. Nu sunt motive de îngrijorare,
c ci nu e nici fum, nici foc”.
— Mul umim, domnule ministru, continu de Beauvais
întorcându-se spre Mattel. Jacques, te-ai întors de la Washington
şi, în afar de interviul cu senatorul O’Reilly, ai mai avut
întrevederi şi cu al i politicieni şi responsabili ai Congresului
american. Patruzeci şi trei în total, mi se pare.
— Exact.
— Ne po i confirma comunicatul d-lui ministru?
— Cred c unele extrase din aceste interviuri vor fi mult mai s
zicem, „instructive” decât propriile mele opinii.
— Mul umesc, Jacques. Rog regia s difuzeze…

„Domnule reprezentant, face i parte din Comitetul de Rela ii al


afacerilor str ine. În acest sector, partidul dv. are o majoritate de
219
cincizeci la sut . Sunte i de acord cu maniera în care procedeaz
guvernul dv. în negocierile tarifelor vamale?
— Cu felul în care procedeaz , da, cu metodele, nu.
— De ce?
— Dureaz prea mult. Pierdem timp cu discu iile. Ceilal i se
mişc , iar noi ne pierdem pie ele tot aşteptând.
— Ce crede i despre acordurile de la Roma?
— Ce amestec are Georgia în treaba asta?
— E vorba de Roma din Italia.
— Sunte i italian? Ah, nu am vizitat niciodat ara asta, nu
cunosc oamenii. Re ine i, nici ai noştri nu sunt chiar… Un acord?
De ce nu?
— Dar crede i c Dl. Pick are dreptate când spune c
eurodolarul ar trebui s fie devalorizat cu nou zeci la sut ?
— Ceea ce fac europenii, e treaba lor. Nu sunt îndrituit s
r spund.
— Dar eurodolarul este un dolar american.
— Z u, dar dv. chiar glumi i… Atunci, din ce motiv se numeşte
eurodolar?
— Domnule reprezentant, de a cui sus inere se bucur comisia
dv.?
— De cea a celor şaizeci de milioane de oprima i de toate rasele
şi religiile de aici, din Statele Unite.
— Domnule reprezentant, în calitate de membru în Black
Judiciary Committee, îns rcinat s vegheze asupra drepturilor
minorit ilor de culoare, îmi pute i spune care sunt opiniile dv. în
leg tur cu recentele sanc iuni aplicate Africii de Sud?
— Un singur cuvânt: ridicol! Albii de acolo sunt o ruşine pentru
civiliza ia noastr . Avem datoria sacr s -i îngenunchem prin orice
mijloace.
— În ultima vreme, Senatul a recomandat ca Statele Unite s
vând toat rezerva de aur ca s blocheze pia a mondial şi s
distrug economia Africii de Sud. Nu crede i c e prea mult?
— Cu siguran , nu. Acest lucru ar trebui impus chiar de acum
preşedintelui! De altfel, în curând s-ar putea s ave i surprize.
— Dar cu aceast ocazie. Europa şi Japonia, ca s nu spun o
mare parte a lumii şi-ar vedea rezervele distruse.
— Cu atât mai r u pentru ei! Sunt vinova i c au sus inut acest
regim intolerabil.
— Pute i declanşa o adev rat panic . Nu v teme i c v vor
împiedica s o face i?

220
— Cum?
— Începând s cumpere masiv imobile, p mânturi, afaceri, în
Statele Unite.
— Dac elementele rasiste de pe continentul dv. vor s fac
jocul sta, vom închide imediat por ile.
Vre i s interzice i str inilor s cumpere cu dolarii lor în Statele
Unite?
— De ce nu? Doar n-or s ne violeze, nu?
— Dar asta ar însemna pr buşirea dolarului.
— Unde? Pentru cine?”

„Domnule reprezentant, comisia dv. se ocup de tarifele vamale.


De curând, a i repurtat o frumoas victorie contra importurilor de
chips-uri de ordinatoare din Japonia. V limita i la atât, sau mai
ave i şi alte probleme?
— Din plin. ara aceasta este asediat de importuri din
str in tate care nu mai respect nimic.
— Pute i s mai men iona i şi alte produse?
— Lista este prea lung .
— Ziarele din Europa spun c succesul dv., f cându-i pe
japonezi s se supun în ceea ce priveşte chips-urile electronice, nu
a fost decât o mascarad ca s li se impun un pre fix
europenilor.
— Nu au decât s negocieze cu japonezii. Nu e problema
noastr .
— Nu crede i c înfrângerea pe care a i suferit-o în r zboiul
spaghetelor italiene contra Statelor Unite ar putea încuraja Europa
s ia m suri identice contra acestor dou ri?
— Mai întâi c victoria, cum o numi i dv., se bazeaz pe treizeci
de milioane de dolari. Ordinatoarele înseamn afaceri de miliarde
de dolari.
— Într-un fel, i-a i l sat Europei un os de ros.
— Dac vre i dv.? Societatea noastr este bazat pe concuren .
Atâta vreme cât nişte ri nu joac corect, avem tot dreptul s ne
ap r m.
— M rind tarifele vamale, sau l sând dolarul s scad ?
— Amândou !
— Dar Volcker consider c dolarul a coborât destul.
— Volcker este un om al Partidului Democrat, dar este un om
de finan e. Noi, noi ne preocup m de muncitorii noştri care au
ajuns şomeri, nu de cifre.

221
— Dar dolarul…
— Ar trebui s scad şi mai mult.
— Nu v e team c acest lucru i-ar putea determina pe
europeni s v cumpere uzinele, terenurile agricole, mai degrab
decât produsele voastre?
— Numai s încerce.
— Dar o fac deja. Multe b nci europene cump r controlul
societ ilor americane. Cineva a men ionat cifra de şaizeci de
miliarde de dolari, numai pentru acest an.
— Da, ştiu, dar pentru toate exist o limit . Noi suntem un
popor foarte r bd tor, întreba i-l pe Hitler.
— Ce a i putea face?
— Congresul şi comitetul din care fac parte se ocup de tarifele
vamale, domnule.
— Vre i s spune i c preconiza i un impozit pe investi iile care
provin din str in tate?
— Acest lucru nu este imposibil. Canadienii au f cut aşa ceva în
domeniul imobiliarului… cam cu treizeci la sut , mi se pare.
— Dar dolarul canadian nu este o moned de rezerv . Un tarif
vamal asupra investi iilor din ara dv. ar însemna o devalorizare a
dolarului american în str in tate.
— Asta va fi problema lor: Nu au decât s cumpere mai multe
produse de ale noastre şi nu sângele nostru, aşa cum o fac la ora
actual .
— Deci nu a i fi împotriva unei astfel de taxe?
— Dac nu-i putem convinge pe alia ii noştri s joace corect şi
dac guvernul nostru nu vrea s priceap , dv. personal, vede i o
alt solu ie?”

„Domnule reprezentant, face i parte din comitetul House Ways


and Means, departamentul taxe şi venituri. Ce s-ar întâmpla dac
o sum provenind din str in tate v-ar inunda ara?
— Cam cât de mare?
— Vorbind cu reprezentan i ai altor comisii, se pare c ar putea
intra o sum de trei sute pân la cinci sute de miliarde de dolari.
— Ah: Sunte i nebun! O asemenea sum în circula ie ar
însemna dublul tuturor dolarilor de hârtie care circul la ora
actual . Asta ar face ca la McDonald hamburgerul s ajung la
cincizeci de dolari!
— Da, dar ce a i putea s face i în situa ia asta?
— Întrebarea este absurd .

222
— Poate, dar mul i economişti şi bancheri eminen i din Europa
se tem s nu se petreac acest lucru dac dolarul continu s
scad iar vânz rile voastre de obliga iuni de stat nu mai sunt
absorbite.
— Ei bine, vom introduce o tax pe obliga iuni.
— Asta ar putea accelera vânzarea obliga iunilor existente.
— Ei bine, vom pune taxe pe cump rarea acestora de c tre
str ini. Simplu. Doar nu crede i c nu am prev zut toate
eventualit ile?
— Deci nu crede i c dolarul îşi va pierde credibilitatea şi
puterea de cump rare?
— Domnule, noi nu ne temem de nimic şi asta de foarte mult
vreme. Ştim s improviz m, mai ales cei din comisia noastr . Dac
nişte şmecheraşi încearc s ne înşele, vom fi aici, la Washington
ca s le facem o primire pe cinste, crede i-m .
— Adic s -i primi i cu o tax cum ar fi aceea pe investi ii?
— Dumneavoastr o spune i, nu eu.
— Dar în caz de panic oamenii cump r în pofida taxelor.
Uita i-v la elve ieni care au pus impozite de dou sute la sut pe
lun oric rui str in care cump r franci elve ieni şi…
— V întrerup, drag prietene. Noi vom merge cât de departe
trebuie ca s -i oprim pe fricoşi.
— Cu riscul de a v amputa moneda?
— Avem r spuns şi la aşa ceva.
— Noul dolar care este imprimat şi care înc n-a fost emis?
— Ai urechi lungi, fiule.
— A i fi gata s copia i ceea ce a f cut de Gaulle şi francul greu?
— Nu copiem pe nimeni. El e cel care a furat ideea de la noi,
dup r zboiul de secesiune.
— Crede i c dac da i deoparte unul sau dou zerouri de la
dolar, asta ar rezolva ceva în str in tate? Acest lucru nu este
valabil decât aici.
— Atunci, trebuie f cut în aşa fel încât acest lucru s fie valabil
şi în str in tate.”

„Domnule senator, face i parte din Comitetul de Finan e al


Senatului şi ave i reputa ia c sunte i foarte sever în ceea ce
priveşte intrarea masiv a b ncilor japoneze în orice domeniu
financiar al rii dumneavoastr .
— Exact.
— O întrebare care se pune f r încetare: crede i c în

223
momentul de fa japonezii cump r masiv aur doar ca s fac
monede comemorative pentru împ ratul lor, sau acest lucru
ascunde teama c dolarul e pe punctul de a se pr buşi?
— Între ii pe ei! (Râse cu poft ). Acum vorbind serios, ne putem
aştepta la o contra m sur de acest gen din partea acestei ri. Le
place s prevad .
— Dar la ultimele vânz ri ale obliga iunilor de Stat americane
conta i mult pe cump rarea acestora de c tre japonezi, dar ei s-au
pref cut c nu în eleg. Nu v teme i c aceast lips de
cump r tori japonezi poate fi un semn care s anun e o nou
idee?
— Care?
— Înlocuirea dolarului cu yenul ca moned de schimb.
— Ridicol. Ei s-au manifestat întotdeauna, public, împotriva
acestui lucru!
— Da, public, dar moneda lor este puternic la ora actual .
Multe ri fac mai degrab schimburi în yeni decât în dolari.
— Mai pu in decât în m rci germane.
— Numai pentru c aşa vor şi pentru c nu aveau aur. Acum au
aurul la un pre bun, mai ales cu dolarul care scade încontinuu şi
pre ul aurului care abia îl urmeaz .
— Ei bine, tinere, î i voi spune ceva. S încerce şi drum bun,
cale b tut ! E timpul s repunem lucrurile la locul lor.
— Este o amenin are?
— Amenin are? S rmane prieten, dar noi suntem cei
amenin a i. B ncile noastre sunt falimentate din cauza banilor pe
care i-am dat cu împrumut, în special japonezilor.
— Ce a i zice dac Japonia ar încerca s fac din moneda sa
bazat pe aur, de exemplu, o moned de rezerv ? La urma urmei,
folosesc dolari ca s-o fac .
— Dumneavoastr ce crede i?
— S-ar putea ca dintr-o dat s se trezeasc f r dolari?
— F r comentarii.

Când camera reveni pe platou, realizatorul f cu un prim plan cu


ministrul. Era pr buşit.
— Aparent, ne-au min it, bâigui de Beauvais la adresa lui
Mattel.
— Nu, nu cred. Pur şi simplu noi am refuzat s vedem adev rul.
Iar adev rul este c pe americani – scuza i termenul – îi doare în
fund de… noi.

224
Cât îl priveşte pe ministru, acestuia mai c i se citea pe fa c
se întreba ce caut el în situa ia asta insuportabil .
Consecin ele nu se l sar aşteptate. WALL STREET JOURNAL
rezuma pe prima pagin evenimentele acestor ultime patru zile.
Sub titlul metaforic „Ping-Pong”, cotidianul financiar din New York
f cea cronologia catastrofei:
„Dolarul a mai c zut cu zece puncte în cursul zilei de ieri.”
„Volcker anun închiderea schimburilor.”
„Redeschiderea pie ei.”
„Dolarul cade din nou cu şapte la sut .”
„Bursa recupereaz cinci puncte în cursul dimine ii. Dar scade
din nou la închidere.”
„Aurul este evaluat la o mie de dolari uncia.”
Ce este de f cut? întreab bancherii. Este sfârşitul partidului lui
O’Reilly sau începutul gloriei sale? Bugetul lui Reagan s-a n scut
mort. Baker, la rândul s u, decide închiderea pie ei. Terenurile şi
valorile imobiliare ating pre uri nemaiv zute. Miniştrii de finan e se
insult de-a lungul şi de-a latul planetei. Senatul american este
stigmatizat de preşedintele german al Bundesbank. Italia url şi
face scandal în urma declara iilor unui membru al Congresului.
Un ministru francez oc rit de televiziunea american . America
Latin cere credite de la FMI. Dar de ce? Deoarece datoriile lor
sunt deja anulate. La Tokyo, lumea se bate în fa a b ncilor unde
mii de investitori vor s cumpere aur. Aprovizionarea marilor oraşe
portuare în dificultate. Vapoarele nu mai descarc marfa,
aşteptând ea exportatorii s fie asigura i c navlosirea lor nu va fi
pl tit în bani f r valoare. Comer ul interna ional este virtual
oprit. Volker amenin : pentru dou zeci şi patru de ore el impune
rata dobânzilor de la cincizeci la şaptezeci la sut şi dac nu este
suficient preconizeaz s treac rata de scont de la zece la
dou zeci la sut . Specula ii de burs nu vor avea câştig de cauz ,
afirm el.

Interviul unuia dintre cei mai mari industriaşi americani şi erou


al r zboiului din Vietnam, Marc Chenault, poate da o idee despre
virulen a, chiar despre violen a c reia i-a dat naştere aceast criz .
Hart Meyers, trimisul special la Dallas l-a intervievat pe
industriaşul american:
„Domnule Chenault, sunte i preşedintele unuia dintre cele mai
puternice grupuri de afaceri din vestul şi sud-vestul rii noastre.
Cum aprecia i declara iile ministrului francez care îi acuz pe

225
oamenii noştri politici şi chiar şi pe dumneavoastr , industriaşii,
c da i dovad de lips de curaj în aceast afacere?
— ara noastr este confruntat cu o criz despre care, eu şi
prietenii mei, am prevenit de mult timp Washingtonul c se va
petrece. Dar forma pe care avea s-o ia nu era previzibil . Trebuie
deci s reflect m cât de cât înainte de a reac iona dac vrem s ne
comport m ca nişte oameni civiliza i şi nu ca nişte g ini care se
zbat dup ce li s-a t iat gâtul, aşa cum se petrece în alt parte,
dup cum pute i constata. Este evident c într-o adev rat
democra ie o mul ime de oameni cumsecade, ca cei care se
str duiesc s men in pe linia de plutire Statele Unite, cea mai
mare ar din lume, au opinii divergente în leg tur cu ceea ce este
de f cut. Dar v pot asigura c noi, americanii, vom face ceea ce
este necesar şi c în mod sigur nu avem nevoie de lec ii din partea
unui ministru str in, mai ales din partea aceluia. Ce fel de lec ii
putem primi noi din partea unui stat al c rui guvern nu este
m car în stare s -şi scoat din încurc tur proprii militari pe care
i-a trimis s scufunde un vas civil? B ie ilor lora le place atât de
mult s fie regula i de al ii încât au cerut Noii Zeelande s le
trimit câteva mii de tone de unt în plus ca s prelungeasc
pl cerea.

226
XXIX
HEADLINE
FRANCE-SOIR, TIMES: „Am fost min i i!”
LE MONDE: „Scandal la televiziunea francez !”
„Chenault, miliardarul electronicii, erou al r zboiului din
Vietnam, îi acuz pe politicienii noştri c sunt ca nişte g ini cu
gâtul t iat, iar Fran a, c retr ieşte Ultimul tango la Paris3”.
Giancarlo citea toate articolele de ziar sorbindu-şi cafeaua în
pia a La Clemence.
Headline, gen CANARD ENCHAINE: „Când mafia se nelinişteşte,
iese scandal. Au fost v zute dou Cadillac-uri blindate intrând pe
poarta mic de la Casa Alb . Nimic anormal în asta. Dar reporterul
nostru care se afla la fa a locului a avut curiozitatea s ia
numerele maşinilor. Iar lucrurile devin hazlii, c ci maşinile apar in
lui Don Francisco Carmen Bosco, reputat capo de tutti le capi şi lui
Mario Jimenez, reputat şef al lui South American Connection.
Dragi cititori nu este vorba de o bârf ! Preşedintele ştie ce face.
Când se cunoaşte faptul c în Statele Unite drogurile reprezint o
cifr de afaceri de peste trei sute de miliarde de dolari, echivalentul
produc iei totale de petrol a OPEC, te apuc tremuriciul. Sc derea
dolarului cu dou zeci şi cinci la sut în aceste ultime dou zile a
f cut ca în rândurile droga ilor, pre ul heroinei s creasc cu sut
la sut . Poli ia din New York are mult de lucru. Numai în cursul
zilei de ieri au fost înregistrate peste dou mii de furturi şi atacuri
cu mân armat . Primarul New Yorkului cere distribuirea gratuit
a drogurilor prin intermediul spitalelor şi a Crucii Roşii, la fel ca şi
pentru Los Angeles şi Chicago, pentru a se evita o adev rat
revolt , chiar o rebeliune necontrolat . În alte oraşe garda
na ional a fost mobilizat , dar nu e suficient pentru a în buşi
atacurile. Autorit ile din peste cincizeci de oraşe au amenin at c
vor da ordin s se trag ”.
Headline:
„Preşedintele de la Federal Reserve a anun at c înc p ânarea
speculan ilor va face ea rata dobânzilor s treac de la şapte şi

3Aluzie la scena final din filmul cu acelaşi titlu, care se încheie cu o


sodomizare în care se foloseşte un pachet de unt, (n.t.).
227
jum tate la apt şi jum tate la sut şi dac aceasta nu va fi de
ajuns ca s potoleasc panica absurd , e gata ca mâine s treac
la nou şi jum tate la sut . Cu toate c , dup miniştrii noştri,
aceast m sur este temporar , aceast declara ie a provocat o
c dere a valorii obliga iilor de tezaur eu peste zece la sut , apoi pur
şi simplu, oprirea pie elor. Mai târziu, specialiştii au negociat
câteva miliarde la pre uri net inferioare: minus cincisprezece la
sut . Crahul din ’29 este cu mult dep şit.”
Headline:
„Trei mii de b nci se afl în dificultate şi cer o interven ie
imediat din partea Federal Reserve.” Giancarlo sublinie urm torul
headline:
„Pia a la termen a bonurilor de tezaur cade cu dou zeci la sut
în ultimele minute. În urma discursului lui Volcker, pia a la
termen a bonurilor de tezaur care urcase, gra ie panicii legate de
eurodolar de la începutul s pt mânii şi str inilor care încercau s -
şi plaseze dolarii într-o bancnot sut la sut USA, s-a întors
brusc dup anun ul prin care Volcker f cea cunoscut c redresase
dobânzile de la Federal Reserve cu unu la sut . C derea ini ial de
la o sut opt la nou zeci şi patru înaintea unei opriri temporare a
pie ei nu a calmat spiritele şi chiar de la redeschiderea pie ei şi
dup o oarecare dezordine, tendin a de sc dere s-a conturat
precis, mergând cu o vitez din ce în ce mai mare spre sfârşit,
cursurile atingând optzeci şi patru în negocierile private, în ciuda
limitelor de sc dere impuse de pie e.”
Ultimul headline4:
„Preşedintele Statelor Unite va vorbi în aceast sear la ora
20,00.”
Era, f r îndoial , sfârşitul, gândi Giancarlo. Preşedintele era
obligat s se amestece. Şi-ar fi dat şi c maşa de pe el ca s ştie ce
se petrece la Casa Alb . Probabil c ambian a era fabuloas …

4 „Headline“ (engl.) – titlu; s-a p strat termenul englezesc folosit de


autori pentru a p stra culoarea, (n.t.).
228
XXX
CASA ALBĂ
Washington DC. Conferin cu secretarul trezoreriei, consilierii
preşedintelui şi generalul armatei.

„— Domnule preşedinte, op iunile noastre sunt limitate.


— V d. Sau ader m la politica noastr de a m ri dobânzile zi de
zi, pân ce speculan ii de burs eşueaz şi, în acest fel, ruin m pe
cei care fac depuneri de economii, b ncile şi pe to i cei care au
cump rat obliga iuni, inclusiv Statul, cu speran a c situa ia va
înceta, ori îi ruin m dintr-odat schimbând dolarii actuali cu cei
noi la valoarea de zece la unu şi în felul sta admitem c senatorul
O’Reilly are dreptate.
— Politica şi orgoliul nu fac cas bun , domnule preşedinte.
— Dar comer ul nu se poate opri f r s creeze revolte în
întreaga lume. Pentagonul ne anun c în peste o sut dou zeci
de ri e declarat mobilizare general , declarat oficial contra
rebeliunilor, dar adev ratul motiv…
— Ştiu, nu am f cut şi noi acelaşi lucru? Ca şef al Partidului
Republican, domnule preşedinte, avem o mic şans s restabilim
situa ia dac opta i pentru emiterea noii bancnote. Lumea a Treia
va înceta dintr-odat s ne mai atace, banii negri lichizi ai Mafiei,
care vor fi arşi literalmente, vor servi s redres m situa ia b ncilor
noastre aflate în dificultate, iar noi vom putea profita de ocazie ca
s m rim aproape toate pre urile la serviciile publice, ca poşta,
metroul, f r ca oamenii s -şi dea seama. La urma urmelor, un
timbru poştal de dou zeci şi cinci de centime nu poate coborî la
zero dou zeci şi cinci. Se va vinde la pre ul de cinci centime noi,
adic o creştere de peste o mie la sut .
— Şi oamenii care fac economii?
— Vor fi cu mult dep şi i de func ionari care vor primi salarii
mai mari, mai ales în serviciile publice.
— Mai mul i bani cheltui i, mai multe afaceri, eh? murmur
preşedintele.
— Noi suntem un popor care priveşte spre viitor. Tinerii lupi din
industrie sau din finan e nici nu se sinchisesc dac tata-mare este
ruinat iar tat l e lefter: un om care va fi înlocuit de c tre fiu. Se
229
poate conta pe atrac ia câştigului, replic secretarul trezoreriei.
— Vre i s risca i ca s pute i întoarce dezastrul în favoarea
voastr ; ad ug consilierul Jones.
Preşedintele se întoarse spre cei doi oameni din stâng sa.
— Voi avea sprijinul ziarului dumneavoastr şi al canalului
dumneavoastr de televiziune?
— În ceea ce m priveşte, r spunse cel mai b trân dintre ei,
cred c nu mai este o alt solu ie, domnule Preşedinte.
— În tot cazul trebuie s facem ceva definitiv. Voi da garan ii în
acest sens colegilor mei, ad ug cel mai tân r. Trebuie s
ac ion m repede.
— Generale?
— Îi pune i la punct pe ruşi.
— Cum aşa?
— Gata cu datoriile din Lumea a Treia, gata cu ura împotriva
noastr , gata cu şantajul din partea celor c rora nu li se mai d cu
împrumut.
— Dar şi ruşii vor beneficia de asta, r spunse preşedintele.
— Desigur, la început toat lumea va beneficia, în afar de
boga ii care ne de ineau datoriile, în primul rând japonezii. Dar
imediat dup aceea, dac cineva vrea s împrumute de la noi, mi
se pare c va trebui s se arate extrem de gentil ca s împrumute
bani de la ara noastr , c ci nu va mai fi posibil nici un şantaj,
domnule preşedinte.
Secretarul trezoreriei îi t ie vorba generalului.
— Colaboratorii mei nu cred c aceast situa ie poate s dureze.
To i sunt de p rere s l s m s se consume acest foc de paie şi s
aştept m, domnule preşedinte.
— Dragul meu, jum tate din Washington e plin de bancheri,
oameni de finan e şi de afaceri care n-au putut deveni preşedin i la
firmele lor. To i au o tr s tur comun : o dorin latent de
r zbunare pe cel care a fost luat preşedinte în locul lui şi o parte
din aceast r zbunare const în a câştiga mul i, mul i bani. Nu v
pute i încrede în nici unul dintre colaboratorii dv. La ora actual ,
to i sunt pleca i pe o alt planet care se numeşte Wall Street,
cartierul City din Londra şi Geneva. Colaboratorii dumneavoastr
vor s fac ca criza s dureze ca s poat profita de pe urma ei,
dragul meu.
— Ia te uit , e chiar nostim, acum c m gândesc la asta,
Henry, James şi George se afl to i trei în Europa în acest moment.
— Vede i!

230
— Trebuie neap rat ca cineva s vad ce se petrece acolo.
— To i trei? Ca s fie mai siguri, f r nici o îndoial ! Domnule
senator, serviciile noastre ne-au semnalat c peste trei sute de
„exper i”, consilieri şi colaboratori apropia i ai oficinelor
guvernamentale au plecat, nu mai târziu de ieri, în Europa şi Hong
Kong. Haita e plin de sânge pe bot. Nimic nu-i va linişti. Îşi dau
seama c le stau la îndemân nişte averi colosale.
— SEC îi va pune pe cruce la întoarcere, morm i senatorul. Voi
veghea personal s fie urm ri i în justi ie pentru utilizare de
informa ii confiden iale. Legea este foarte strict .
— O mie cinci sute de oameni eminen i din Washington?
glumi i! Mai întâi, care informa ii confiden iale? Ziarele sunt pline
de ele de. La prima pân la ultima pagin .
— Trebuie opri i.
— Asta da! Şi noi suntem cei care trebuie s-o facem. Dar cum?
— Trebuie s -i pedepsim.
— S l s m deoparte r zbunarea ca s ne putem concentra
asupra hemoragiei…
— Ruşii sunt…
— S -i l s m pe ruşi. Jubileaz ei acum, dar în curând vor
pricepe c dezastrul este valabil şi pentru ei.
— La o mie cinci sute de dolari uncia? Pentru ei este o şans !
— Poate.
Preşedintele f cu o grimas , vrând-nevrând.
— Poate asta înseamn şi înfrângerea lor. Trebuie s poat
cump ra ceva cu dolarii lor şi pentru moment aproape nimeni nu
mai poate cump ra ceva…
— Aşteptând, crap de foame dac se apuc s vând aurul pe
care-l au cu o mie şase sute ca s evite rebeliunea, iar noi fix m
pre ul aurului la trei mii şase sute înainte de a da deoparte dou
zerouri. Înseamn c -şi vor fi vândut aurul cu o reducere de
şaizeci l sut .

Secretarul trezoreriei în elese c preşedintele luase deja o


decizie. O hot râre care reducea la zero tot ceea ce s rmanul om
înv ase la şcoal , tot ceea ce se str duise el s distrug timp de
dou zeci de ani şi, cu acelaşi prilej, dac aceast decizie va fi
executat , el şi toat şcoala lui de economişti aveau s fie acoperi i
de ruşine în istorie. Manualele de economie îi vor ar ta, pe el şi pe
colegii lui, ca pe un exemplu care nu trebuie urmat.
— Sunt surprins, domnule preşedinte, dar sta e cuvântul,

231
surprins.
— Întotdeauna mor ii au aerul c sunt surprinşi, replic t ios
generalul.
Secretarul trezoreriei avu o tres rire.
— Mul umesc, generale, dac dv. a i în eles asta, atunci au
în eles-o şi „ceilal i”, complet preşedintele, ai c rui ochi nu se
desprindeau de cei ai secretarului trezoreriei.
— Bine, domnilor, peste dou ore convoc presa. S ne rug m
Atotputernicului Dumnezeu ca asta s nu declanşeze al treilea
r zboi mondial.
— Ah, explod generalul, f r bani? Ce r zboi?
Preşedintele râse scurt.
— E adev rat, generale. Uitasem de ultima dumneavoastr
estimare pentru bugetul destinat ap r rii.

232
XXXI
PIAŢA LA CLEMENCE
Giancarlo fu tulburat din gândurile lui de Jerry care-i d du o
ceaşc de cafea.
— Vrei s încerc m s r scump r m acum?
Giancarlo f cu o mutr care nu exprima câtuşi de pu in marea
satisfac ie pe care o încerca cu adev rat.
— La cursul de închidere de optzeci şi patru?
— Ai pe hârtie mai bine de o sut cincizeci de milioane de dolari.
Negociind cu b ncile care au agen i de schimb cu ochii pe ele, îi
putem propune la optzeci, chiar la şaptezeci şi cinci în unele
cazuri.
— Nu mai mult?
— Da, po i şi mai mult dac vrei s ai necazuri: o comisie de
anchet , blocaj de fonduri, etc. Acum toat lumea negociaz la
şaptezeci şi opt – optzeci. Deci eşti un tip simpatic, nu prea r u. La
şaptezeci devii un tic los care trebuie ucis. Priceput?
— OK, începe, voi da ordin bancherilor mei s te lase s-o faci.
— Ce facem cu banii?
— Cump r m aur.
— La o mie de dolari?
— La orice pre . Monede, dac este posibil.
— Bine, dac se poate.
— Cum?
— Dup p rerea mea, b ncile vor fi închise în seara asta.
— B ncile se închid în fiecare vineri seara.
— Da, numai c nu vor deschide s pt mâna viitoare. Vor emite
noul dolar pe care l-au tip rit anul sta, la un curs de zece la unu.
— Atunci, înseamn c n-am câştigat nimic?
— Vei avea cincisprezece milioane de dolari noi.
— Dar asta e tot ce am folosit!
— Al ii nu vor avea norocul sta.
Giancarlo d du din umeri, îl privi pe prietenul s u care sorbi
ultimele pic turi de cafea din ceaşc .
— Tu ai f cut la fel ca mine? întreb Giancarlo.
Jerry îşi îndep rt uşor ceaşca de la gur :
— Eu sunt un broker, prietene. Unul adev rat. Tr iesc din
233
ordinele clien ilor boga i. Unii sunt capabili, al ii sunt incapabili.
Dar indiferent ce ar face, m mul umesc cu comisioanele mele. Da
Giani, un adev rat agent de schimb. Nu unul din prostu ii ia care
cred c e mare învârteal s te ii de ceea ce face clientul… To i
ştia o încurc pân la urm şi ştii de ce? Beneficiaz de informa ii
privilegiate şi acest lucru se pedepseşte de c tre lege. Nu ai decât
s te gândeşti ce s-a întâmplat cu ultimii mari şefi: o sut cincizeci
la zdup în mai pu in de un an. Dar nu asta e cel mai r u lucru. Cel
mai r u lucru este c , pur şi simplu, po i s înnebuneşti.
Închipuie- i ce mi s-ar fi întâmplat dac i-aş fi ascultat pe to i
clien ii mei cei mai buni. Foarte şmecherul rege al zah rului îmi d
ordin s cump r dou mii de contracte de aur, ceea ce vrea s
însemne c la ultima lui c l torie la Washington i s-a confirmat c
dolarul avea s cad . În aceeaşi zi, regele presei îmi cere s vând
bonuri de tezaur totalizând o sum colosal , ceea ce vrea s
însemne c secretarul comitetului de consilieri ai lui Baker, care
este cumnatul lui, i-a suflat la ureche c rata dobânzilor urma s
creasc , ceea ce ar duce automat la creşterea dolarului. Care din ei
are dreptate? Probabil amândoi, dar în momente diferite. Eu nu voi
cunoaşte niciodat aceste momente. Eu n-aş putea face altceva
decât s mizez ca un nebun mai întâi pe sc derea dolarului apoi,
panicat de reac ia celuilalt, aş r scump ra şi uite aşa cât e ziua de
lung . Crede-m , proştii care fac treaba asta sunt repede ruina i.
Şi cea mai mare parte a curtierilor r mân f r un sfan – totul e
relativ, desigur – la sfârşitul vie ii.
— Dar tu ce faci cu b nu ii pe care-i economiseşti? întreb
Giani.
— Câteva milioane b gate într-un trust, tablouri într-un seif,
vreo dou zeci de diamante ca s pot pleca repede cu ceva în
buzunar, o ferm în Argentina pentru cazul în care… şi trei timbre
rare pe care le pot ascunde într-o carte poli ist .
— Dar cu banii care se afl în banc ?
Jerry suspin .
— Tare- i mai place s înghesui oamenii cu întreb ri, nu?
— Deci?
— Deci am f cut ce ai f cut şi tu.
— Şi ştii ce voi face acum?
— Mda. Eu unui plec cât se poate de repede, poate chiar în
seara asta, cu o gagic care de ani de zile viseaz s m aib doar
pentru ea. Direc ia Punta del Este cu diamantele ascunse în cur,
timbrele într-o carte poli ist şi o valiz foarte grea. Şi ai face bine

234
s mi te al turi. În doi vom putea s ap r m mai bine proprietatea.
Î i aduci aminte cea care este al turi de a ta?
Pe buzele lui Giancarlo flutur un surâs:
— Cred c ai dreptate. Dar înainte de asta, trebuie s trec
musai pe la Londra s iau ceva.
Jerry se ridic brusc în picioare:
— Am stat prea mult timp împreun . Şi cu toate c n-ai comis
nici un delict în Statele Unite, ai câştigat prea mult. Vân toarea de
vr jitoare nu va întârzia s înceap . Pentru moment nu ştiu de
unde s înceap , dar tu, eu şi acel „ceva” care te aşteapt la
Londra ar putea cât se poate de bine s constituie începutul logic
al unei inchizi ii. Simt deja fumul rugului… Şi un frumos şi
îmb t tor fum verde!
Giancarlo se uit la ceas. Nu-i mai r m sese timp decât ca s
treac pe la Creditul Elve ian s ia cheile seifului s u din Uruguay,
s regleze ultimele opera iuni şi s încheie ultimele transferuri ca
s -şi pun pe picioare noua via .
Mâine la prima or va fi la Londra, unde-l aştepta Eloisa. Asta
era tot ceea ce conta. La ora zece va fi acas în Chester Terrace, la
10,30 va pleca de acolo cu Eloisa la Sao Paulo şi cascadele de la
Iguasu, frontiera va fi uşor de trecut, apoi va traversa în taxi
Paraguayul ca s ajung în Uruguay care va fi, probabil sfârşitul
c l toriei pentru Eloisa, pentru el şi pentru o bun parte din cele o
sut cincizeci de milioane de dolari în aur care ajunseser acolo
înaintea lor.

235
XXXII
ELOISA
Pentru a treia oar în acea diminea , Eloisa d du. La o parte
col ul perdelei. Cele dou maşini se apropiaser ; prima aştepta
lâng uşa casei, cealalt la vreo câteva sute de metri de cas .
Eloisa z rise nişte oameni în fiecare maşin . Unul dintre cei din
cea mai îndep rtat tocmai ieşise din maşin şi venea în susul
str zii. Nu mai putea fi nici o îndoial : era un filipinez.
P cat, gândi Eloisa. Ar fi dorit atât de mult s -l in pe Giani în
bra e, s -i arate cât de mult îl iubeşte. S se foloseasc de tot ce
ştia ea ca s ştearg ultimele şase luni din via a lor. Se sim ea în
stare s -l fac s în eleag adev rata ei dragoste, cea pe care i-o
oferise într-o anume sear de var la vila lui de Arano. Acea iubire
pe care O’Reilly nici nu şi-ar fi putut-o m car imagina. Dar aceast
iubire nu era oare pueril în compara ie cu ceea ce f cuse ea
pentru Giani? Oare nu mai degrab din dragoste pentru Doamna
Marcos? O str b tu un fior. Îşi d dea seama de unde venea acea
melancolie: şi Giani se putea gândi la D-na Marcos. Atunci îşi
retr i violul. Se vedea stând peste corpul senatorului şi
contemplându-i sexul. În fond, acela fusese scopul vie ii ei şi
sfârşitul unui fragment din ea.
Îşi d dea seama c nimic din educa ia pe care o primise nu o
preg tise pentru mai mult decât ceea ce f cuse. Îşi îndeplinise
misiunea iar acum nu mai r m sese nimic. Via a ei trebuia s se
sfârşeasc . Pân aici o programase D-na Marcos, nu şi pentru mai
departe. Aici se oprea drumul ei.
Se duse spre baie. Ast zi trebuia s fie frumoas . Foarte
frumoas şi asta foarte repede, c ci Giani putea s ajung mai
devreme…
Cincisprezece minute mai târziu, îşi mai d du o dat cu ruj ca
s retuşeze conturul buzelor, îşi d du cu un strop de parfum dup
ureche şi îşi îndrept fusta cu palmele.
Era gata.

Giancarlo se uit la ceas. Era ora zece. Deja z rea primii arbori
din parc. În cinci minute va fi acas . Eloisa îi va deschide uşa, iar
el nu-i va da r gaz nici o secund ca s protesteze. Nu va avea
236
timp decât s -şi preg teasc geanta de voiaj, cea pe care o purtase
ea când se întâlniser prima dat şi peste trei ore vor fi unul lâng
altul în avionul de Rio. Dup aceea va avea tot timpul la dispozi ie
ca s dramatizeze fuga. Va trebui s fie convins c erau c uta i,
ca nu cumva s se gândeasc s fug şi s -l p r seasc . În urma
celor petrecute, era convins c ea îl detesta şi îi va trebui mult
timp ca s -i arate cât de mult o iubeşte, ca s-o fac s uite şi s -i
ierte vorbele grele pe care i le spusese în Italia. H ituiala care va
urma, avea s -i uneasc pentru totdeauna.
Giancarlo se uit pe fereastra portierei. Acum, taxiul mergea pe
strada din exterior şi trecea prin fa a casei lui înainte de a coti la
dreapta ca s intre pe aleea din fa , de la intrare. Uşa casei se
deschidea şi Eloisa ieşea pe sc ri. Era splendid . P rul ei lung şi
buclat îi c dea în valuri pe umerii acoperi i de o bluz alb … Dar
de ce nu îmbr case un montou?
Eloisa cobora treptele încet şi se îndrepta spre mica alee care
mergea de-a lungul str zii în contrasens.
— Opreşte, url Giancarlo la şoferul taxiului.
Tocmai se preg tea s sar din maşin , când Eloisa renun s
mai traverseze şi o lu pe mijlocul aleii, în aceeaşi clip , o maşin
neagr se desprinse de lâng trotuar şi acceler . Îngrozit,
Giancarlo v zu cum maşina ia vitez şi abia avu timp s strige,
când mica pat alb care era Eloisa se întorcea cu fa a spre
vehicolul care se n pustea spre ea. Eloisa ridic un bra ca şi cum
ar fi salutat pe cineva şi fu aruncat în aer ca o marionet , apoi se
zdrobi de macadam…
Giancarlo, lipit de fereastra portierei taxiului, continua s ipe,
mâinile sale b teau nebuneşte în portier şi nu reuşea deloc s
priceap ce se petrecea. Eloisa disp ruse de pe strad iar pe alee
nu mai era nimic. El nu mai era în taxi, capul i se b l b nea de la
stâng la dreapta şi de sus în jos, în c utarea unei realit i. Pre de
o clip îl str fulger gândul c şi el era mort.

237
XXXIII
TREZIREA
Soneria continua s ârâie. Z p cit, Giancarlo îşi privi mâinile.
Nu mai erau ag ate de fereastra taxiului ci de balustrada sc rii
care ducea în salonul lui. Îl apucar frisoanele. Vântul care
spulbera z pada din parc, îi biciuia fa a şi în acelaşi timp, sunetul
soneriei, strident, nemilos, îl împiedic s se concentreze. „Vin
îndat , ce dracu!”.
Se n pusti spre intrare, apuc clan a şi deschise uşa atât de
n prasnic încât aproape c o smulse din â âni.
— Pentru numele lui Dumnezeu, ce este, ce…?
Giancarlo se opri brusc. Doi ochi mov, imenşi, îl priveau.
— Bun ziua! Îmi pare tare r u c v deranjez aşa devreme
tocmai într-o sâmb t diminea a dar avionul meu a aterizat tot aşa
de devreme şi nu prea ştiam unde s m duc ca s treac timpul.
Şi apoi, D-na Preşedint m-a sf tuit insistent s vin direct la
dumneavoastr acas .
Tân ra se opri din vorbit. Pe fa i se citea limpede c nu
în elege atitudinea italianului care p rea complet aiurit. Apoi
Eloisa începu s roşeasc .
— Scuza i-m , cred c am f cut o gaf . Mai bine. Plec şi m
întorc mai târziu.
— Domnişoar !
— Da?
— Spuneai c tocmai ai ajuns?
— Într-adev r asta am spus.
— De unde?
— De la Manilla, bineîn eles.
Fata începu s se uite la el într-un fel ciudat.
— Dar avionul de Manilla soseşte sâmb t ?
— Tocmai asta am spus şi eu.
— Dar azi e vineri.
— Doar dac avionul de Manilla n-a dat timpul înapoi, altfel v
pot asigura c azi e sâmb t toat ziua. Cred c am s revin mai
târziu!
— Ştiu c vi se pare pu in ciudat, dar îmi pute i spune în cât
suntem azi şi în ce lun ?
238
— Sâmb t , 30 martie, r spunse fata care se întreba dac nu
cumva avea de-a face cu un nebun.
Neliniştit , Eloisa îi propuse:
— Cred c e mai bine s vin mai târziu.
— A! Nu, asta în nici un caz, r spunse Giancarlo tr gând-o pe
Eloisa în vestibul.
— Tu, pe tine te p strez. Prietena noastr comun nu s-a
înşelat. Nu va şti niciodat cât îi sunt de recunosc tor… Z u…
Giancarlo arunc o privire rapid spre micu a tav de argint pe
care st teau de obicei invita iile din fiecare s pt mân . Nu era
decât una singur , bogat gravat cu blazonul lui Lord Seligman.
În timp ce o împingea pe fat pe sc ri în sus, Giancarlo spuse:
— O ultim întrebare, domnişoar , înainte de a v invita s
face i o baie cald . Ave i cu ce s v îmbr ca i pentru o serat
elegant ?
Mirat , Eloisa se întoarse spre el:
— Vreau s spun c abia am avut timp s -mi pun câteva rochii
de var în sacul sta de voiaj ca un cârnat şi… pentru o serat s-
ar putea s fie pu in cam…
Giancarlo o împinse din nou în susul sc rii care ducea la
camera de oaspe i. Începu s vorbeasc repede:
— Nu- i f griji din pricina asta. Mai întâi ai s faci o baie bun
şi ne ocup m de asta mai târziu.
— La urma urmelor, îşi spuse Giancarlo cu glas tare, alegerile
preziden iale au loc abia în noiembrie 88. Data apoteozei!
— Vezi tu, draga mea copil , una peste alta, „ei” vor face ceea ce
am visat eu c vor face, singuri singurei, ca nişte mari oameni ce
sunt. Dolarul va sc dea fa de francul elve ian. De la 1,70, dolarul
va coborî zglobiu la 1,50 pân atunci şi dup aceea şi mai mult
înc , dac … Obliga iunile de stat, o catastrof ! Deci presiunile
asupra japonezilor… Ah ce spectacol frumos! O micu combina ie
ici, o alta colo, vor juca to i ping-pong într-o canoe şi…
Se opri la jum tatea sc rii şi, înainte de a continua, se uit la
fata care-l privea complet uluit :
— Poate chiar un mic brânci… Te-ai prins? Un bold şi un balon
uite-aşa de mare… tot nu te prinzi? Nu? Nu-i nimic. Vom şti s fim
suficient de vulgari ca s reuşim.
Şi începu s urce din nou sc rile morm ind:
— Timpul, mititico, timpul e cel ce conteaz . Şi nu le mai
r mâne mult. Iar timpul, mititico, este cheia şansei şi a averii!

239
CUPRINS
I MANILLA ................................................................................................... 5
II LONDRA ................................................................................................. 17
III STANFORD-PRINGLE ........................................................................... 21
IV CEALALTĂ REGULA A JOCULUI .......................................................... 30
V CHESTER TERRACE ............................................................................... 33
VI CHIVAS REGAL...................................................................................... 37
VII CONTRACT LA UN PAHAR DE BOURBON ......................................... 48
VIII CELĂLALT CONTRACT ...................................................................... 62
IX WASHINGTON DC ................................................................................. 74
X WASHINGTON, TREI SĂPTĂMÂNI MAI TÂRZIU ................................. 90
XI IUNIE-IULIE. ITALIA ............................................................................. 98
XII CALMUL ............................................................................................. 114
XIII ÎNTOARCEREA ................................................................................. 122
XIV PLECAREA LA GENEVA ................................................................... 126
XV UN AGENT DE BURSĂ COTAT CU TREI STELE ............................... 131
XVI MATTEL, CAZE, O’REILLY................................................................ 139
XVII VIZITE PERSONALE ........................................................................ 154
XVIII CALA DI VOLPI, MISIUNEA CONTELUI DE ARANO .................... 163
XIX INTEROGATORIILE TIA MARIA ..................................................... 172
XX O CĂLĂTORIE FULGER LA GENEVA................................................. 177
XXI WASHINGTON ÎNTREBAREA SENATORULUI ............................... 180
XXII ........................................................................................................... 186

240
URECHI INDISCRETE .............................................................................. 186
XXIII DESPĂRŢIRILE ............................................................................... 192
XXIV TREPTELE SENATULUI ................................................................. 202
XXV REPORTAJUL SENZAŢIONAL AL LUI MATTEL ............................. 206
XXIV PING-PONG ..................................................................................... 211
XXVII WASHINGTON, SUPORTERII LUI O’REILLY ............................... 216
XXVIII PARIS. TF 1, JURNALUL DE LA ORA 20,00 ................................ 219
XXIX HEADLINE ...................................................................................... 227
XXX CASA ALBĂ ....................................................................................... 229
XXXI PIAŢA LA CLEMENCE .................................................................... 233
XXXII ELOISA ........................................................................................... 236
XXXIII TREZIREA..................................................................................... 238
CUPRINS .................................................................................................. 240

241
242